Sunteți pe pagina 1din 10

Transmisiuni la mare distanţă în telecomunicaţii

(cable şi fibre optice versus transmisiuni prin radio)


Autori: Andrei Chirică
Ion Dobre

Conceptul transmisiunilor la distanţă reprezintă, cu siguranţă, o parte esenţială a


telecomunicaţiilor, chiar definiţia telecomunicaţiilor include acest concept şi, deci, este
necesar să-i evidenţiem, în mod deosebit, locul în istoria telecomunicaţiilor .
Încercând o definiţie mai practică –în afara definiţiilor curent utilizate în UIT -
transmisiunile la distanţă sunt transmisii de informaţii între localităţi – deci aşa zise
interurbane - şi se referă la toate informaţiile transmise - telegrafie, telefonie, radiodifuziune
(programe radio), televiziune (programe tv), date.
Credem că putem găsi abordări interesante pentru transmisiunile la distanţă în istoria
telecomunicaţiilor din România. Există ideea preconcepută că transmisiunile, în general, şi, în
special, cele de mare distanţă în România au o tendinţă de rămânere în urmă aproape
imposibil de recuperat. Este, desigur, adevărat din punct de vedere tehnologic, dar lucrurile
pot fi diferite dacă ne referim la strategii, structurări sau politici de dezvoltare în condiţiile
date.
Mai este oare de actualitate această discuţie în epoca mobilului, a internetului şi a
sateliţilor de telecomunicaţii?
Evident că infrastructura transmisiunilor la distanţă, aşa cum o percepem astăzi, este
rezultatul unei lungi istorii.
Dar ce este infrastructura? Se confundă ea, oare, cu reţelele fizice de comunicaţii la
mare distanţă sau este legată şi de noţiunile de capacitate şi fiabilitate de transmisie?
Transmisiunile la mare distanţă înseamnă, neapărat, multiplex – transmisiuni
simultane multiple, în paralel . Dar ce fel de transmisiune?
A fost de ales între Analog versus Numeric (Digital) - şi şi-a spus cuvântul în timp
tehnologia electronică - factorul esenţial.
O altă alegere care s-a impus a fost - radio versus cablu (toate felurile de cablu sau
chiar fire – trasee aeriene). Este o alegere care mai persistă aproape până astăzi – cu
avantajele şi dezavantajele fiecăreia.
Dar, parcurgând istoria telecomunicaţiilor la noi, în România, să vedem cum a început
capitolul transmisiilor la mare distanţă:
Întâi, în mod evident, au existat traseele aeriene cu prime încercări timide de
multiplexare la 3-12 căi şi cu eforturi aproape inimaginabile, azi, pentru asigurarea
funcţionării.
Apoi, aproape o premieră în Europa, determinată de relieful accidentat al ţării –
introducerea radioreleelor de mică capacitate purtătoare a unor sisteme multiplex analogice,
de exemplu, pe traseele Bucureşti – Timişoara şi Bucureşti - Constanţa. Pentru anii de început
- 1950 - utilizarea soluţiei radio pentru transmisii fiabile la mare distanţă constituia o
revoluţie şi multe din conceptele, precum liniaritatea reţelelor, intermodulaţia, au apărut şi au
impus studiul lor teoretic.
O altă etapă a fost construirea unor reţele de cable simetrice cu perechi echilibrate
purtătoare de sisteme multiplex analogice de până la 6o de căi telefonice.
Ar fi multe de spus despre întreţinerea şi pioneratul activităţii radioreleiştilor şi
frecvenţiştilor – având ca rezultat o şcoală de transmisiuni la mare distanţă – şi asigurarea
unor profesionişti de valoare.
Următoare fază, şi suntem încă în epoca analogicului, au fost transmisiunile de
capacitate mare – la care şi influenţa televiziunii (transmiterea programelor naţionale şi

1
internaţionale), ca necesar de capacitate de transmisiune interurbană echivalentă, a fost
determinantă impunând o soluţie iniţială de radiorelee.

CLUJ BACAU

Alba-Iulia
Sebes
Arad Focsani

Deva Sibiu BRASOV


GAL ATI

Braila
TI MISOARA Cheia

Ploiesti
Targoviste
Pitesti Constanta

Slobozia Cernavoda

Slatina
BUCURESTI
CRAIOVA

Fig. 1 Reţeaua de radio relee analogice de mare capacitate

Existau problemele tehnologice determinate, mai ales, de utilizarea tuburilor


electronice – şi, de aici, siguranţa în funcţionare şi întreţinerea costisitoare.
În continuare a urmat, iarăşi, o etapă în care cablul joacă rolul principal - introducerea
cablului coaxial

Cabluri coaxiale
cutuburi normale
(6 tuburi)
Suceava Cabluri coaxiale
cutuburi subtiri
Satu-Mare Radauti (4tuburi)
Baia-Mare IASI
Campulung Gura Humorului
Tg.Lapus
Beclean
Roman
Vatra Dornei Solesti
Dej
Bistrita
Bors Piatra-Neamt
Gherla
Sarmasu
Vaslui
CLUJ
Oradea
Targu- Crasna
Mures

Barlad

Dumbraveni Sighisoara
Medias
Beius Marasesti Tecuci
Rupea
Ilia ALBA CopsaMica
IULIA BRASOV
Focsani
Deva Sacele
TIMISOARA Sibiu
Carpinis Faget Cheia
Sebes GALATI
Jimbolia Ramnicu Sarat
Lugoj ValeniideMunte
Buzias
Brezoi Gura vitioarei
Buzau
Deta Calimanesti Boldesti
-Sacaeni
Targoviste
Moravita Ramnicu Ploiesti Costesti
Valcea
Gura Sutii Romanesti Urziceni
Racari
Titu Buftea Cernavoda
Otopeni
Tartasesti Afumati
Slatina
CRAIOVA Bolintin BUCURESTI Medgidia
Vale Constanta
Rosiori Mihailesti
Ghimpati
Leu
Caracal
Alexandria
Giurgiu
Turnu Magurele

Fig. 2 Reţeaua de cabluri coaxiale

2
odată cu tranzistorizarea şi apariţia sistemelor multiplex uriaşe la acea vreme de 1800,
2700 de căi analogice.
În acest moment s-au realizat convergenţe între radiorelee şi cable coaxiale pentru a
asigura continuarea fără prea multe prelucrări ale grupurilor deja multiplexate şi rezervări
reciproce prin bucle sau tronsoane paralele.

TRASEE DISPARITIA
CABLE CABLE
AERIENE TRANSMISIUNII
SIMETRICE COAXIALE
INTERURBANE ANALOGICE

1930-1940 1950 1960 1970 1980 1990 2000

2003
1953 1962
RR DE MICA RR DE MARE NUMAI
CAPACITATE CAPACITATE NUMERIC

Fig. 3 Transmisiuni analogice la mare distanţă

În cadrul soluţiilor radio trebuie evidenţiată apariţia sateliţilor de telecomunicaţii


geostaţionari utilizând antene de mari dimensiuni, cu tehnologia analogică.
Succesul digitalului şi eficacitatea sa au determinat o dezvoltare şi mai rapidă şi, ca o
consecinţă, părasirea analogicului chiar neamortizat .

Începuturile transmisiunilor digitale

Tehnologia transmisiunilor digitale a fost pentru prima oară implementată în reţeaua


publică în 1962 în SUA. La acea dată centralele telefonice erau analogice, iar transmisiunile
digitale, utilizând metoda PCM (Pulse Code Modulation), au fost utilizate pentru evitarea
pozării de noi cabluri de cupru şi utilizarea extensivă a celor existente.
Metoda PCM constă în transformarea semnalelor analogice din banda vocală în
semnale digitale de 64 kbit/s şi multiplexarea lor într-un semnal de viteză de 2048 Mbit/s
denumit E1de către UIT. Metoda de multiplexare utilizată este cea cu diviziune în timp (Time
Division Multiplexing).
Tehnologia digitală a continuat să se dezvolte şi a cuprins domeniul comutaţiei
digitale. Prima centrală digitală a fost produsă în 1975 de Northern Telecom. Centralele
digitale pentru telefonia publică au fost dezvoltate ca o consecinţă a apariţiei sistemelor PCM,
tot pe baza tehnologiei de multiplexare TDM care comută canale de 64 kbit/s. Ca urmare,
sistemele E1 şi-au extins utilizarea şi în bucla de abonat, nu numai la conexiunile între
centrale.
Cererile crescute, în telefonia clasică, au avut ca rezultat, în domeniul transmisiunilor
la distanţă, creşterea capacităţii de transmisiuni, o creştere obţinută prin trepte de
multiplexare definite în ierarhia digitală plesiocronă PDH.

3
Nivelul Viteza Canale Denumire Mediu tipic
0 64 kbit/s 1 - Cablu simetric cupru
1 2 048 kbit/s 30 E1 Cablu simetric cupru
2 8 448 kbit/s 120 E2 Cablu cupru / radio
3 34 368 kbit/s 480 E3 Radio / fibra optica
4 139 264 kbit/s 1 920 E4 Radio / fibra optica
5 565 148 kbit/s 7 680 E5 Fibra optica

Fig. 4 Ierarhia semnalelor numerice PDH

La noi în ţară, până în anul 1990, lipsa din reţeaua de telecomunicaţii a centralelor
telefonice de tip digital a limitat utilizarea sistemelor de transmisiuni digitale. Totuşi, este de
menţionat faptul că dezvoltarea primului sistem PCM a început în anul 1972 şi s-a finalizat cu
un sistem experimental în 1976. În 1980 a început fabricarea de serie a sistemelor PCM şi
utilizarea acestora pentru conexiunea între centralele analogice din reţelele marilor oraşe.

ÎN ŢĂRILE Platforme de mare


DEZVOLTATE PDH capacitate pentru
PDH OPTIC SONET SDH telefonie si date
SISTEME COAXIAL
PCM

1960 1970 1980 1990 2000


RR DE RR DE MARE PDH pe
CAPACITATE CAPACITATE cablu coaxial
MICĂ SDH
PDH pe
ÎN ROMÂNIA cablu optic

RR
MODULATIE SISTEME RR DE MARE SDH
IN IMPULSURI PCM CAPACITATE FIBRA
OPTICA

1970 1980 1990 2000


1960
PDH
RR 1985-1986
NUMERICE PRIMA STATIE PDH optic
NUMERICĂ FIBRĂ NUMAI SDH
DE
CAPACITATE PRIN SATELIT OPTICĂ
MICĂ

Fig. 5 Transmisiuni numerice la mare distanţă

Trebuie amintite şi cele două încercări experimentale de transmisiuni de viteză mai


mare în ierarhia PDH şi anume: un sistem de 8Mbit/s pe cablu simetric şi un sistem digital de
34Mbit/s pe fibră optică multimod, ambele instalate în Bucureşti între staţiile Victoria şi
Drumul Taberei.
Pe lungă distanţă, până în 1990, singurele reprezentante ale tehnologiei digitale au fost
sistemele de radirelee digitale de 2Mbit/s şi staţia de sol pentru legături internaţionale Cheia.

4
Perioada 1990 – 2000

Această perioadă a a fost caracterizată de următoarele tendinţe:


- creşterea traficului telefonic digital fix atât pe relaţia naţională cât şi pe cea
internaţională;
- creşterea traficului telefonic digital mobil, prin apariţia operatorilor GSM şi
NMT400;
- creşterea traficului video (digital);
- aparitia traficului de date.

Ca răspuns a creşterilor de trafic telefonic a avut loc o dezvoltare rapidă a


transmisiunilor digitale la mare distanţă.
În anul 1991 s-a decis stoparea investiţiei în sistemele analogice pe cablu coaxial şi
continuarea dezvoltării reţelei publice de telecomunicaţii pe baza tehnologiei digitale.
Romtelecom a adoptat o strategie de digitalizare a reţelei de telecomunicaţii începând
cu nivelele superioare ale reţelei. Au fost construite în tehnologie digitală şapte centrale de
tranzit interurban şi o centrală internaţională. Legăturile interurbane între aceste centrale
precum şi legăturile internaţionale au fost realizate pe baza unei reţele de transmisiuni cu
viteza de 140Mb/s şi având afluenţi de 34Mb/s şi 2Mb/s.Această reţea a fost pusă în funcţiune
în anul 1994. Suportul fizic a fost asigurat cu cabluri de fibră optică de tip monomod cu o
capacitate de 12 fibre.

CLUJ BACAU

Alba- Iulia
Sebes
Arad Focsani

Deva Sibiu BRASOV


GALATI

Braila
TI M ISOARA Cheia

Ploiesti
Targoviste
Pitesti Constanta

Slobozia Cernavoda

Slatina
BUCURESTI
CRAIOV A

Fig 6. Reţeaua de transmisiuni PDH – Romtelecom 1994

5
Caracteristicile acestei reţele PDH erau următoarele:

- reţeaua nu dispunea de un sistem de management centralizat,


- distanţa maximă între două noduri fără sisteme de regenerare nu depăşea 50 km,
- reţeaua nu dispunea de rute de rezervă pentru preluarea traficului în cazul
întreruperii rutelor principale,
- măsuratea calităţii semnalului se putea face numai prin întreruperea traficului.
Rezultatul a fost o reţea cu insuficientă fiabilitate şi timpi mari de restabilire a
serviciului în cazul întreruperii acestuia. Lipsa managementului centralizat a condus la costuri
de operare şi întreţinere ridicate şi la timpi mari în ceea ce priveşte oferirea serviciului de linii
închiriate.
Un alt neajuns major al tehnologiei PDH a fost lipsa de flexibilitate privind inserţia şi
extragerea afluenţilor din semnalul de linie. Pentru a putea fi transportat la nivelul vitezei de
linie de 140Mb/s un afluent trebuia să parcurgă toate treptele de multiplexare ale ierarhiei atât
la inserţia cât şi la extragerea sa.
Rezolvarea acestor probleme a fost dată de sistemele digitale de transmisiuni sincrone
SDH. Atunci când a fost dezvoltată, s-a dorit ca tehnologia SDH să transporte în mod uniform
pe fibră optică semnale ( afluenţi) plesiocroni şi sincroni, cum ar fi semnalele E1, E3 ale
ierarhiei PDH sau semnalele sincrone ale ierarhiei SDH.Acest fapt a reprezentat un avantaj
important pentru operatorii de telecomunicaţii , protejându-le investiţiile în sistemele PDH
deja instalate.
In plus, tehnologia SDH oferă următoarele avantaje majore:

- funcţiile de operare, întreţinere şi monitorizare sunt uniforme şi eficiente


- disponibilitatea crescută a serviciului oferit datorită mecanismelor proprii de
protecţie automată sau de restaurare a traficului pe baza managementului
centralizat
- inserţia şi extragerea unui afluent se face direct din semnalul de linie, fără
parcurgerea tuturor treptelor de multiplexare

Spre deosebire de ierarhia PDH , în ierarhia sincronă există compatibilitate între


standardul european SDH şi cel nord american SONET.Semnalele din SONET sunt
considerate ca un subset al ierarhiei SDH.

Modulul Nivelul de Nr. Canale


de transport transport SONET
Viteza Nr. Canale SDH
sincron STM sincron STS
(European) (Nord American)
STM – 0 OC – 1 21 DS1
52 Mb/s 21 E1
STM – 1 OC – 3 84 DS1 / 3
155 Mb/s 63 E1 / 1 E4
DS3
STM – 4 OC – 12 336 DS1 / 12
622 Mb/s 252 E1 / 4 E4
DS3
STM – 16 OC – 48 1 344 DS1 /
2 488 Mb/s 1 008 E1 / 16 E4
48 DS3
STM – 64 OC – 192 5 376 DS1 /
9 953 Mb/s 4 032 E1 / 64 E4
192 DS3
STM – 256 OC – 768 21 504 DS1 /
398 126 Gb/s 16 128 E1 / 256 E4
768 DS3

Fig .7 Ierarhia numerică sincronă SDH

6
Romtelecom a introdus primele topologii SDH în anul 1996 la nivelul backbone şi
regional. Implementarea tehnologiei SDH nu a întâmpinat dificultăţi şi datorită capabilităţii de
a conlucra cu sistemele PDH existente. Reţeaua SDH s-a dezvoltat pe trei nivele:
- nivelul backbone ( între centre de tranzit şi internaţional)
- nivelul regional
- nivelul local
Reţeaua s-a bazat , încă de la început, pe topologii tip inel, cu mecanisme specifice şi
automate de protecţie. Implementarea s-a făcut iniţial cu capacităţi de transport STM4.(
622Mb/s).

Botosani

Negresti Radauti
Satu- Pascani
Mare Sighet Suceava
Campulung
I asi
Carei Vatra Dornei
Baia-Mare

Tg.Lapus
Sim. Tg. Neamt
Roman
Silvani ei
Zalau Bi strita Raducaneni
Piatra-Neamt
Dej
Alesd Reghin
Huedin
Beret.
Husi
Oradea
Beius
Targu-
Mures Miercurea BACAU
V aslui
Ci uc Barlad
CLUJ Od
Secuiesc
Chi sinau Cri s Vascau Turda
Tarnaveni Sf. Ghe.
Alba- Onesti
Iulia Adjud
Szeged Medias
Brad Tg. BB2 Oancea
Arad Secuiesc
Tecuci
Nadl ag Deva

Hunedoara Focsani GALATI


Sibiu Fagaras BRASOV I saccea
TIMISOARA Hateg
Rm. Sarat
Faget BB1
Jimbolia Sinaia
Tulcea
Lugoj Petrosani
Campulung Braila
Buzau
Campina Babadag
Caransebes Faurei
Deta Rm. Targoviste Ploiesti
Val cea
Resita Tirgu-Jiu
Tg. Pitesti Kogal niceanu
Moravita Carbunesti
Cernavoda
Bozovici Constanta
Slobozia
Slati na
Turnu-Severi n Fetesti
Strehaia Medgidia
BUCURESTI Urziceni
Orsova Rosiori

CRAIOV A Alexandria
Baneasa
Calarasi Cobadin
Calafat Oltenita
Caracal
Turnu Magurele Giurgiu

Corabia Ruse
Zimnicea

Fig8. Primul backbone SDH în România

Această reţea a dispus de la început de un management centralizat. Distanţa posibilă


între două elemente de reţea a fost mărită la 120 km pe baza noilor tehnologii de amplificare
optică, utilizând doparea cu Erbiu. Rezultatele în domeniul calităţii, fiabilităţii şi timpului de
oferire a serviciului au fost deosebite.
Reţeaua SDH de lungă distanţă a fost utilizată pentru transportul traficului telefonic de
tip TDM al reţelei fixe sau liniilor închiriate pentru alte reţele. Dezvoltarea iniţială a celor doi
operatori GSM (Conex şi Orange) s-a făcut pe baza liniilor închiriate transportate de această
reţea.

7
Reţeaua de telecomunicaţii a CFR, din punct de vedere al gradului de acoperire
teritorială şi al complexităţii, este a doua reţea de telecomunicaţii, după reţeaua naţională de
telecomunicaţii a ROMTELECOM.
Facilităţile de telecomunicaţii ale CFR au fost incluse în ATCFR ( Agenţia de
telecomunicaţii a CFR). Renunţarea la transmisiunile analogice şi introducerea
transmisiunilor la mare distanţă pe fibră optică a început în anul 1995. În anul 1999 s-a pus în
funcţiune o reţea SDH de mare capacitate, pe fibră optică, având viteze de STM4 / STM16.
Destinată iniţial să asigure suportul pentru sistemele de dispecerizare a traficului feroviar şi a
energoalimentării, securizarea comunicărilor sol-teren şi transmisiile de date pentru sistemele
informatice feroviare, reţeaua digitală de transmisiuni SDH a CFR oferă şi capacitate de
transport pentru linii închiriate.
O alternativă la dezvoltarea de sisteme de transmisiuni pe suport fibră optică o
oferă soluţia implementată de Societatea Naţională de Radiocomunicaţii. prin
implementarea unei reţele naţionale proprii reprezentată prin magistrale de radiorelee
digitale SDH cu o capacitate de transport de 4 x STM1 şi lungime de 1500 km.Iniţial
reţeaua a fost construită pentru transportul programelor TV şi radio şi eventual traficul
telefonic din Romtelecom.

Fig 9 Reţeaua radio SDH a SNR

Perioada 2000- până în prezent

Evenimentele importante care au avut, deja, impact asupra reţelei de transmisiuni la


mare distanţă sunt:
- pregătirea şi deschiderea competiţiei pentru serviciile de voce din reţelele fixe;
- creşterea semnificativă a traficului de date;
- dezvoltarea explozivă a traficului GSM.
Ca urmare, a rezultat o creştere a cererii de capacitate pentru transmisiunile la mare
distanţă şi o modificare a tipurilor de semnale transportate. Pe lângă semnale TDM
reprezentând, cu preponderenţă, trafic de voce, a apărut şi s-a dezvoltat transportul

8
semnalelor provenite de la reţele ATM sau IP, reprezentând atât trafic de date cât şi trafic de
voce.
Răspunsul operatorilor de pe piaţă referitor la transmisiunile de mare distanţă a fost
acela de creştere a capacităţii de transport a reţelelor SDH existente sau dezvoltarea de noi
reţele SDH. Astfel Romtelecom a crescut, deja, capacitatea la nivelul backbone prin creşterea
vitezei de la STM 4 la STM 16 şi se pregăteşte să facă acelaşi lucru la nivel regional.
Orange a dezvoltat o reţea SDH de viteză STM 16 la nivel naţional, utilizând o reţea
proprie performantă de cabluri optice.
Operatorul de cablu TV, grupul RCS-RDS a dezvoltat o reţea similară, utilizând
cabluri optice montate pe stâlpii de tensiune sau îngropate în pământ. Alţi operatori, cum sunt
Radiocomunicaţii S.A. sau Connex au adăugat la reţelele de transmisiuni de lungă distanţă
comutatoare ATM sau reţele IP în vederea utilizării eficiente a benzii disponibile atât pentru
servicii de date cât şi pentru servicii de voce.

Viitorul transmisiunilor la mare distanţă

Reţeaua publică fixă de telefonie, precum, şi reţelele mobile de telefonie din generaţia
a doua sunt dezvoltate pe baza tehnologiei TDM care presupune comutarea de circuite de 64
kbit/s. Tehnologia TDM prezintă dezavantajul neutilizării eficiente a benzii. Circuitele sunt
alocate indiferent dacă utilizatorul transmite sau nu semnal. Astăzi vocea poate fi transmisă
eficient peste reţelele IP. Vocea şi datele sunt încapsulate în pachete pentru care rutarea în
reţea va fi realizată pe baza adresei de destinaţie a fiecărui pachet (informaţie conţinută în
antetul pachetului). Transmiterea acestor pachete nu mai necesită alocarea de circuite
individuale şi, în acest mod, apeluri suplimentare pot fi transmise pe aceeaşi lăţime de bandă.
Tehnologia SDH a fost dezvoltată in anii ’80, când traficul TDM era majoritar, cu scopul de a
transporta uniform pe fibră semnale de tip E1, E3. Din acest motiv tehnologia SDH nu era
corespunzătoare pentru traficul de date. Comitetele de standardizare au studiat posibilitatea de
a face standardul SDH compatibil cu tehnologia Ethernet. Se vorbeşte în prezent de “o nouă
generaţie SDH”capabilă să transporte eficient atât traficul TDM cât şi traficul în pachete.
Necesităţile de capacităţi mari pentru transmisiunile la distanţă vor reprezenta o
cerinţă a viitorului.
O altă deficienţă a sistemelor SDH se referă la configuraţiile în inel unde 50% din
capacitate este utilizată pentru protecţie, iar adăugarea de capacitate pe o rută, în cazul
ocupării inelului, presupune dezvoltarea întregului inel prin trecere la o viteză superioară. În
special pentru transmisiunile la mare distanţă, utilizarea configuraţiilor în inel devine, pentru
anumite capacităţi de transport, inflexibilă şi costisitoare. Evoluţia spre reţelele tip plasă
(meshed) oferă diverse avantaje precum:
- utilizarea unei rute ca rezervă pentru mai multe rute;
- posibilitatea de a creşte capacitatea de transport numai pe ruta dorită fără a mări
capacitatea de transport a întregului inel.
Pentru a răspunde celor două cerinţe menţionate anterior (transportul unui volum mai
mare de trafic de date şi evoluţia spre reţelele tip meshed) au fost dezvoltate platforme multi-
servicii care combină într-un nod de transmisiuni următoarele:
- multiplexe SDH adaptate diferitelor tipuri de servicii (voce, date, video);
- echipamente de multiplexare cu diviziune în lungime de undă care permit
transportul unor capacităţi foarte mari.
Aceste platforme pot fi utilizate pe infrastructura de cabluri optice existentă în
România şi sunt incluse în planurile de dezvoltare a unor operatori.

9
Concluzii

Transmisiunile la distanţă în România au fost în avangarda serviciilor de


telecomunicaţii oferite în România. De-a lungul întregii istorii a transmisiunilor de lungă
distanţă se poate vorbi de şcoala de profesionişti de valoare care au contribuit la progresul în
domeniu. Tendinţa de rămânere în urmă s-a datorat în exclusivitate utilizatorilor care, din
diferite, motive s-au dezvoltat mai lent ca în alte ţări.
În prezent, România dispune în acest domeniu de structuri moderne şi competitive
tehnologic pregătite să facă faţă evoluţiilor viitoare în reţelele de telecomunicaţii.

10