Sunteți pe pagina 1din 3

Plumb

de George Bacovia
De la batranul Sofocle care vorbea despre "atotputernicia timpului" si pana astazi nu a existat in istoria Romaniei,tentativa mai mareata decat aceea de a ramane etern prin opera. Simbolismul este un curent literar,aparut in Franta ca o reactie impotriva parnasianismului, a romantismului si a naturalismului,promovand conceptul de poezie moderna. Numele curentului a fost dat de Jean Moreas,care,in anul 1886 a publicat un celebru articol manifest,intitulat "Simbolismul".In acelasi an s-a constituit gruparea care s-a autointitulat "Simbolista" si in fruntea careia s-a aflat poetul Stephane Mallarme.Elemente ale simbolismului a luat nastere chiar inainte de 1886. Curentul parnasian,aparut la inceputul celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea ca o reactie impotriva romantismului,dusese versul la perfectiunea formala,dar deliricizase poezia, golind-o de emotie.Simbolismul restituie poeziei sensibilitatea si emotia,insa nu la modul direct (pe calea efuziunii spontane,prin enuntul de idei,descrieri sau naratiune),ci recurgand la aluzie, la analogie,la sugestie, utilizand un limbaj poetic inedit,comunicand in special senzatii neobisnuite, stari sufletesti imprecise,vagi. Poezia simbolista romaneasca apare la af secolului al XIX-lea.Ca si in Franta,simbolismul este si la noi produsul orasului , el se naste impotriva inflatiei de poezie minora,a epigonelor eminesciene ai a semanatorismului care facea abuz de teme morale si de limbaj taranesc. Simbolismul romanesc cunoaste o etapa estetico-teoretica.Incepand din 1880 prin Alexandru Macedonski,o perioada de cautari si experiente pana in 1908,una de plenitudine pana in 1014 cu George Bacovia,Ion Minulescu,Dimitrie Anghel,Stefan Petica si in sfarsit una de declin pana in 1920. Poezia romanesca premergatoare simbolisticii nu-si pierdu-se lirismul asa cum se intamplase cu poezia parnasiana franceza ci dimpotriva,ea s-a inviorat sub pana lui Eminescu, Macedonski si Cosbuc.Mihai Eminescu a insemnat intr-un fel si inceputul poeziei simboliste si a poeziei moderne la noi. Poetii simbolisti vor prelua din scolile anterioare tot ce se potrivea spiritului lor nelinistit si dornic de altceva,dar vor fi receptivi si la tot ce este nou. Simbolistii preiau idei filozofice din Hengel,Schopenhauer,Schelling;sunt atrasi de poezia lui Novaris,Poe,Racine si altii. Simbolul este un substituent;el inlocuieste expresia directa,meditand cunoasterea pe calea analogiei si a conventiei. Sugestia sta la baza tehnicii simboliste:corespondentele,claroscurele,spleen-ul,starea de inefabil.Simbolul se evidentiaza prin sugestie,de aceea Baudelaire numaea poezia "o specie de poezie evocatoare".Rolul sugestiei in realizarea simbolului este foarte mare.Insasi Mallarme sustinea ca "a numi un obiect inseamna a sublinia trei sferturi din placerea poemului". Corespondentele sunt un mod de sodare,de luminare a zonelor ascunse ale libertatii.Ideea fundamentala a simbolismului consta in exprimarea unor raporturi intime care se traduc la nivelul receptivitatii prin simboluri.In categoria corespondentelor intra si analogiile dintre senzatie,emotie de naturi diferite. Simbolismul a aparut mai intai in Franta,apoi s-a manifestat in intreaga Europa cunoscand diferite forme.

Curentul francez nu a avut o structura omogena;au existat mai multe programe cum ar fi celebrul sonet "Corespondente" de Ch.Baudelaire unde ideea importanta ANALOGIA a primit cea mai memorabila formulare si arta poetica a lui P.Verlaine,in care accentul cade pe muzica. Printre elemente ale simbolismului apar la noi in ultimele decenii a secolului trecut si se dezvolta ulterior in functie de conditiile specifice nationale.Simbolismul romanesc nu este un fenomen de imitatie,de inprumut ci o atitudine literara moderna manifestata in conditii de paralelism in alte literaturi. Teoreticianul simbolismului romanesc a fost Alexandru Macedonski in revista "Literatorul" aparuta in 1880. In articolul "Arta visurilor",el arata ca poezia are o muzica si imagine, ca poezia trebuie sa aibe un limbaj propriu deosebit de cel a prozei. George Bacovia este autorul unei poezii in care domina greata de lume, tristetea, nevrozele, tonurile de negru si gri, disolutia lumii, anotimpurile reci-sumbre. A debutat in revista Literatorul a lui Alexandru Macedonski, apropriere de cenaclul lui Macedonski si apoi prietenia dintre cei 2 se explica si prin preferinta pentru poezia franceza contemporana de orientare modernista, baudelaire, verlaine, mallarme si respingerea esteticii romantice. Odata cu poezia lui Macedonski, dar mai ales cu lirica lui Bacovia in literatura romana se produce o schimbare majora de formula estetica: se trece de la romantism la modernism, poetii simbolisti fiind primii nostrii poeti moderni. Pe numele sau adevarat George Vasilium el a publicat sub numele George Bacovia urmatoarele volume: Plumb, Scantei galbene, Cu voi, Comedii in fond . In aceste volume regasim trasaturile simbolismului. Aproape toate substantivele din opera lui Bacovia au dobandit statutul unor simboluri (toamna, amorul, ploaia, vantul, orasul, strada, patul, cavoul, corbii, copacii) ele sunt defapt elemente obsedante ale unei lumi care reflecta aceeasi stare interioara confuza, depresiva aproape alienata, presimtind intotdeauna moarte a eului liric. Bacovia a fost un poet autentic si original cu o tonalitate si o viziune complet noi care l-au impus in cadrul simbolismului romanesc. In literatura universala modelele lui bacovia sunt cautate in poeziile lui: mallarme, baudelaire, verlaine: simbolismul poetului e acela din traditia sumbra a baudelaireanismului care a cautat ploaia insinuanta, rece, uratul funebru, tristetea autumnala George Calinescu. Aparitia volumului Plumb la Bucuresti in 1916 a fost considerata istorica in evolutia liricii noastre. Poezia Plumb constituie un moment de concentratie unica, o chitesenta artistica (Serban Cioculescu). Situat in fruntea volumului caruia ii da si titlul poemul reprezinta o arta poetica a lui Bacovia, o capodopera a simbolismului romanesc. Creatia este o elegie si totodata un pastel expresia starii sufletesti de tristete a poetului. Predomina straniul, lugubrul, sinistrul pe care poetul o transmite intr-un monolog de factura tragica. Este interesant de urmarit in aceasta poezie transformarea realitatii obiective aflate sub imperiul unei stari depresive intr-o realitate interioara. Astfel lucrurile sunt asimilate, starile sufletesti reducandu-se la culoare prefacand realitatea in mister. Tema operei este aluncarea in moarte a lucrurilor si a oamenilor sub apasarea destinului de plumb. Cele 2 strofe ale poeziei corespund celor 2 planuri ale realitatii: realitatea exterioara (cimitir, cavou simboluri ale unei lumi care indeamna la izolare) si realitate interioara (formata din sentimentele eului liric sentimentul iubirii a carui invocare se face cu disperare fiind si el conditionat de natura mediului). Inchis in cavou intr-o singuratate parca pentru vecie poetul se afla in anticamera Neantului, caci intregul sens a liricii sale este prabusirea lenta in moarte. Nemiscarea vecina cu somnul de plumb, frigul,

scartaitul coroanelor, culoarea metalului inclus intr-un fel sau altul in toate obiectele din cavou constituie coordonatele unui spatiu inchis din care nu se poate elibera: albatrosul ranit capata aici aripi de plumb sugestie a imposibilitatii zborului. Cavoul ar mai putea fi camera poetului cu braie negre zugravita si plina de umbre negre. Orasul pe care ninsoarea il transforma intr-un vast cimitir si targul sta intunecat de parca ninge. De asemenea poate fi chiar trupul poetului in care sufletul percepe apasarea existentiala ca pe un interior de cavou. Versul dormea intors amorul meu de plumb concentreaza emotia poeziei. Cuvantul intors realizeaza misterul poeziei, este vorba de intoarcerea cu fata in spre apus prezenta si in creatia populara care reprezinta moartea, amor pe care poetul zadarnic il m-ai striga incercand sa se salveze din contextul unui univers al cui prizonier este; de aceea si aripile sunt de plumb, ele presupunand un zbor in jos, cadere surda si grea din care nici macar ecoul nu se mai poate inalta. Caderea unui element greu cum este plumbul tradeaza caderea iminenta a universului in abis. Cupidon are aripile de plumb desii rostul lor este sa ajute la zbor ci nu sa atarne. Caderea in Neant nu poate fi evitata. S-a remarcat constructia simetrica a strofelor prin constructia lexicala si sintactica. Tonul elegiac (trist) este sugerat si de iambul (ritm) care domina poezia. La nivel fonetic cuvantul plumb cuprinde o vocala inchisa de 2 consoane care sugereaza inchiderea spatiului. La nivel morfologic se remarca prezenta verbelor in special la imperfect care sugereaza o stare permanenta de angoasa la nivel sintactic. Textul este structurat pe o serie de propozitii principale independente prin juxtapunere. Repetarea conjuctiei si realizeaza supunerea de imagini pentru a da impresia de cumulare. La nivel lexical constatam repetitia cuvantului plumb de 6 ori si de asemenea prezenta cuvintelor ce fac parte din aria semantica a mortii. Repetarea acelorasi cuvinte sugereaza monotonia, unicitatea figurilor de stil. Poezia are o structura armonioasa dictata de o muzica grava. Poezia plumb infatiseaza o lume nefericita chinuita, iar starile sufletesti vagi nelamurite ale autorului se transmit pe calea sugestiei constituind un element simbolist. In poezia bacoviana raportul dintre autor si eul liric este original, poetul nu comunica ci sugereaza stari vagi , cetoase. Nevroza, instrainarea, golul, pustiul, chemarea mortii sunt impostaze ale eului liric bacovian.