Sunteți pe pagina 1din 122

Constantin Huşanu

Istoric şi evocări la capăt de veacuri şi milenii

Cu o postfaţă de Ioan Mancaş

De acelaşi autor: Pe fluviu la deal – roman, Editura Moldova, Iaşi,1992 Vitrina cu fantasme – roman, Editura Moldova Iaşi,1998 Pastile contra morţii – povestiri, Editura TipoMoldova, Iaşi, 2001 Erotica – 2 romane: Clubul Megasexe şi Preţul vieţii ca de câine, Editura TipoMoldova, Iaşi 2002. Ademenirea – roman, Editura Moldova, 1996 Jurnal tardiv început şi fără sfârşit 2000 – 2006, vol I., Editura PIM Iaşi, 2006. Lucrări nepublicate: Facerea – roman, 1988 Cronică de familie, 2004 Constantin Huşanu Istoric şi evocări la capăt de veacuri şi milenii Cu o postfaţă de Ioan Mancaş Autorul aduce calde mulţumiri coautorilor la această carte, pentru contribuţia lor documentară, fără de care lucrarea ar fi fost mult mai săracă: Bica Ionesi, Ion Cehan, Costică Lucache, Iulia Mardare, Picioroagă Valentina, Lică Huşanu, Ion N. Oprea şi nu în ultimul rând mama mea, centenară, Ecaterina Huşanu. * Culegere, tehnoredactare: autorul Coperta: autorul, cu imaginea Curseştilor Cap limpede: Ion N. Oprea Prefaţă Curseşti – un sat pierdut printre dealurile judeţului Vaslui, un sat format din două sate: Curseşti Vale şi Curseşti Deal după toponimia oficială de astăzi. Fac precizarea pentru că, mai de mult, Curseşti Vale se mai numea şi Cursăşti Răzeşi, şi Curseşti Mănăstire, şi Curseşti Corbeasca, şi Curseşti Sofroni deşi nu era vorba despre chiar acelaşi sat, şi Cursec la 1437. De ce Cursăşti-Răzeşi? Urmează să explicăm în paginile următoare. Şi de ce este important să explicăm originea denumirii de sat răzăşesc a Curseştiului din Vale? Rămâne ca cititorul să judece singur pe măsură ce vom înainta cu cercetarea sub faldurile istoriei, unde se ascund începuturile poporului român şi unde răzeşii au fost pionerii acestui proces îndelungat şi dramatic. Personal, ca unul ce provin din arealul acestei localităţi uitate de Dumnezeu, ferită de ochii lumii, ascunsă între înălţimile colinare ce curg la vale, spre sud, aşa cum le-a lăsat fundul de mare ce le-a udat cândva până ce apele s-au retras spre Pontul Euxin, zic personal, sunt cuprins de un sentiment de mândrie că provin dintr-un neam care a făcut istorie şi a dus-o pe umerii săi, printre hoarde năvălitoare (în căutare de pământ cu iarbă) şi imperii care mai de care mai hapsâne. Istoricii au încercat să dea de urma începuturilor răzăşeşti scotocind printre vechi documente, fie din ţările vecine, fie din Ţările Româneşti, au pus cap la cap informaţiile şi au emis ipoteze. Nu s-a realizat o concordie între ei şi misterul apariţiei răzeşilor a rămas tot în ipoteze. Dar de-a lungul anilor istoria răzeşilor începe să se contureze şi să se lumineze prin noi cercetări. Le vom expune în continuare şi dacă un dram de adevăr va ieşi la lumină, vom rămâne cu sufletul împăcat şi cu acelaşi sentiment de mulţumire pentru trecutul nostru transmis genetic din generaţie în generaţie până la noi. Deschidem aşadar incursiunea noastră în arborele genealogic răzăşesc cu urme adânci în cimitire şi depozite arheologice, aruncând mai întâi o privire generală asupra unui spaţiu mai larg al istoriei, pentru a coborî mai apoi şi asupra -

1 -

răzeşilor din Curseşti – obiectul acestei tentative de studiu. Vom încerca în această lucrare, rod al scormonelii prin scrieri istorice, dar şi al unor amintiri personale şi mărturii diverse, să reconstituim o imagine, fie şi aproximativă, a unui sat uitat de lume din judeţul Vaslui – Curseşti, să descifrăm pentru noi şi pentru urmaşii noştri, în ce context istoric a apărut această localitate, de când datează, de unde i se trage numele, cum au trăit strămoşii noştri şi tot ce se poate spune despre începuturi, continuitate şi actualitate. Voi începe, chiar din prefaţă, cu o istorioară dramatică, de care lumea este suprasaturată încă de la începutul începuturilor. Era pe la 1432. La Curtea domnească a Moldovei fusese zile de doliu. Alexandru cel Bun decedase şi lăsase încă din timpul vieţii succesori la tron pe fiul său Iliaş care se urcă în scaunul domnesc împreună cu fratele său Ştefan al II-lea la 1432, dar aşa cum s-a întâmplat cu fraţii biblici Cain şi Abel şi în cazul de faţă, fratele său, Ştefan al II-lea, se ridică împotriva lui Iliaş cu mai mulţi partizani moldoveni, şi cu ajutor primit de la Vlad Dracul din Muntenia, şi de la turci, îl detronează. Iliaş I este bătut de fratele său Ştefan, fugărit din ţară în Polonia unde Vladislav – regele - îl închide. Dar vânturile istoriei îşi mai schimbă direcţia şi pe tronul Poloniei se urcă Vladislav al III-lea. O dată cu venirea acestuia pe tronul ţării de la nord, vecină cu Moldova, soarta lui Iliaş I se schimbă. Deşi noul rege polonez urmează tactica defunctului său predecesor, partizanii leşi ai lui Iliaş I îl scapă din închisoare şi acesta trece în Moldova cu ceva oaste, iar Vladislav al III-lea se vede silit să îl ajute într-o oarecare măsură. Are loc o luptă nehotărâtoare la Podraga (1435), în locul numit “Câmpia războiului”, dar Vladislav al III-lea intervine şi îi împacă pe cei doi fraţi, care de acum înainte domnesc iarăşi împreună, având întâietate Iliaş I. Ştefan în schimb ia veniturile Ţării de Jos, pe unde se aflau şi Curseştii. De data aceasta, pentru a-şi întări poziţia, Iliaş I se obligă să dea tribut anual Poloniei. Dar nici a II-a domnie a lui Iliaş nu este de prea lungă durată. El domneşte din nou cu fratele său Ştefan al II-lea între anii 1436-1442. Şi cum protectorul său polon Vladislav al III- lea, devenit şi rege al Ungariei, este omorât într-o luptă cu turcii la Varna în 1444, Ştefan al II-lea, fratele său, împreună cu partizanii săi, îl detronează din nou pe Iliaş I., îi scoate ochii şi îl fugăreşte în Polonia, de unde era şi soţia lui Maria, soră cu soţia regelui Polonoiei Vladislav, unde a şi murit. Crude timpuri, cruzi înaintaşi! Vremurile erau crude cu oamenii şi oamenii cu vremurile. Am introdus acest fragment de istorie moldovenească pentru a arăta că în timpurile acelea tulburi, undeva, pe firul Văii Racovei vasluiene, exista un sat pe nume (Cursec) Curseşti, atestat documentar la 1437. El exista mult mai înainte, după cum vom vedea în continuare, dar istoricii îţi socotesc vârsta după atestarea documentară. Cu acestea fiind scrise, vom pleca într-o lungă călătorie documentară, cu speranţa să scoatem la iveală nevăzutul şi din noianul de informaţii ce le vom îngrămădi, să facem un portret robot, cum se spune astăzi, satului şi oamenilor în mijlocul cărora am văzut lumina zilei. Autorul

CAPITOLUL I Înapoi spre începuturi1 1.1. Atestări arheologice Viaţa Curseştiului nu se deosebeşte de cea a altor localităţi vasluiene, românii au aceeaşi istorie, aceeaşi limbă, aceleaşi obiceiuri şi de aceea vom aşeza Curseştiul într-un spaţiu mai larg până ce ne vom apropia de hotarele sale. Să încercăm, deci, să pătrundem cu mintea în timpurile îndepărtate ce şi-au lăsat urmele în documente şi în pământurile pe care călcăm, fără să ştim ce lăcaşuri de suflete zac pe dedesubt. Un lucru este dovedit: pământurile vasluiene au fost locuite din cele mai vechi timpuri, începând din comuna primitivă. Urmele materiale lăsate ilustrează existenţa unei comunităţii omeneşti stabile. Comuna primitivă, pe teritoriile Vasluiului începe cu etapa de sfârşit a epocii paleoliticului superior şi se continuă până la închegarea formaţiunilor politice geto-dace, constituind formaţiunea social-economică cu cea mai îndelungată durată. În sânul comunei primitive, pe aceste meleaguri, se succed de-a lungul vremurilor fenomene istorico-sociale asemănătoare cu cele din restul teritoriului patriei, având la bază proprietatea colectivă asupra pământului. Progresele înregistrate în perfecţionarea uneltelor de producţie, metalurgia aramei, a bronzului şi a fierului, în final, au determinat modificări continue în structura socială a comunităţilor primitive, astfel că la capătul acestei perioade îşi fac apariţia germenii noii orânduiri

- 2 -

care vor conduce la procesul de formare a poporului român, la închegarea primelor forme statale feudale. Spre sfârşitul paleoliticului superior, pe teritoriul judeţului Vaslui au loc importante transformări

climatice, fizico-geografice, faunistice, floristice, înregistrate cu 35 – 40.000 de ani în urmă, care au favorizat răspândirea comunităţilor primitive pe spaţii geografice tot mai largi. Omul, în continuă evoluţie, reuşeşte în acest răstimp, să-şi făurească unelte de piatră prin cioplire şi şlefuire, atingând

o treaptă avansată a stadiului încă rudimentar al economiei de vânător şi culegător. Pe teritoriul

judeţului Vaslui sunt cunoscute până în prezent urmele a 38 locaţii unde au vieţuit comunităţi de oameni la sfârşitul paleoliticului superior. Dar arheologii vasluieni pun în evidenţă mult mai multe urme. Iată o succintă enumerare făcută de istoricul Coman Ghenuţă, în recenta sa lucrare „Statornicie, continuitate…”: Tumuli (movile) – 136. Este vorba de mormintele unei populaţii care avea obiceiul să-şi aşeze morţii, mai ales membrii marcanţi, sub movile. Prima epocă a fierului (Hallstatt) Cercetările de până acum au scos la iveală pe teritoriul judeţului Vaslui 262 puncte, repartizate după cum urmează: Hallstatt timpuriu 26 puncte; Hallstatt mijlociu 10 puncte; Hallstatt târziu 226 puncte (81). Cultura hallstattiană timpurie se caracterizează prin ceramica neagră cu luciu metalic, decorată cu caneluri, prin vase bitronconice, străchini cu marginea arcuită spre interior şi ceşti scunde, tronconice. Aşezările hallstattiene timpurii ocupă, în general, poziţii de terasă medie şi joase şi, de multe ori, locuinţele au aspectul de ,,cenuşare” . A doua epocă a fierului (La Tène) La Tène III se caracterizează prin anumite forme ceramice: cană cu toartă, fructiere, ceaşcă, vasul borcan, vase de provizii, străchini

şi ceramică de lux, fie pictată, fie cu motive în relief. Este perioada de înflorire a culturii geto-dace. Această perioadă corespunde în timp provinciei Dacia, secolele II şi III era noastră. Din această perioadă s-au identificat 89 puncte. Majoritatea formelor ceramicei reflectă tradiţia dacică. În aşezări şi necropole se găsesc incineraţi (foarte rar copii înhumaţi), amfore, străchini, căni, unelte obiecte de podoabă, perle de calcedoniu şi coral provenind din părţile Golfului Persic. Cultura materială din

secolul

al IV-lea e.n. Pe teritoriul judeţului s-au identificat 348 puncte (- aşezări, necropole-birituale),

situate

pe terase joase şi medii, însorite şi aproape de izvoare şi ape. Ţinând seama de elementele de

cultură materială şi spirituală romanice întâlnite în aşezările şi necropolele din secolele II — III e.n., precum şi din secolul al IV-lea e.n., în contextul civilizaţiei de bază caracteristică populaţiei autohtone, arheologic se poate vorbi că este daco-romanică sau, mai simplu, romanică. Cultura

materiala din secolele V — VI e.n. Din secolele V — VI e.n. (mai bine zis sfârşitul sec. IV — V — VI) s-

au descoperit 111 puncte arheologice. Descoperirea a numeroase obiecte de inventar, precum şi monede,

podoabe etc., atestă, în continuare, strânse legături cu lumea romano-bizantină. Cultura materiala din secolele VI — VII Din secolele VI— VII s-au descoperit 68 aşezări. Cultura materială din secolele VIII –

XVIII Descoperirile se repartizează astfel : Secolele XII – XIII - 85 aşezări Secolele XIV –XV – 40 de

aşezări Secolele XVI – XVII – 64 aşezări Secolele XVII - XVIII – 92 aşezări De reţinut că în multe aşezări există continuitate de locuire începând de la aşezările din epoca La Tène şi până în satele libere răzăşeşti din feudalism dezvoltat. Descoperiri monetare Greceşti – 7 puncte Geto Dace – 5 puncte Romane - 30 puncte Bizantine -21 de puncte Feudale -10 puncte Diverse -7 puncte. Cartea istoricului Coman Ghenuţă, „Statornicie, continuitate…”rod al unor îndelungate cercetări, ar putea fi asemuită cu un adevărat certificat de naştere al localităţilor şi oamenilor de pe teritoriul judeţului Vaslui. Lucrarea îţi permite să vezi nevăzutul, să pătrunzi cu mintea în ţinuturi imemoriale unde au vieţuit

înaintaşii noştri şi să simţi cordonul ombilical ce ne leagă invizibil, dar spiritual, de aceşti trăitori care ne-

au lăsat moştenire un mormânt cu movilă, un topor, o strachină, o fusaiolă, suficiente să ne facem o

idee despre existenţa şi modul de viaţă al străbunilor stră-străbunilor, răs-străbunilor din vecii vecilor trecuţi. Privind harta descoperirilor arheologice din judeţul Vaslui, unde aproape că nu există localitate fără vechi urme de vieţuire omenească, realizezi că ne aflăm într-o zonă a Moldovei locuită de dacii liberi încă de pe timpul când în Dobrogea - fosta Scytia Minor - Cuvântul Evangheliei era propovăduit, de către Sfântul Apostol Andrei (în cea de a doua jumătate a secolului I d.H.). Populaţia Curseştiului exista în momentul când prin simbioza populaţiei autohtone traco-geto- dace cu cea romană s-a plămădit poporul român. Susţinem că exista, pentru că la Pungeşti, de

- 3 -

exemplu, localitate situată la 4 kilometri V. de Curseşti, au fost descoperite urme arheologice din secolele I-III e.n., secolele IV- XI e.n. şi din epoca metalelor; la Gârceni – localitate aşezată la nord de Curseşti la aproximativ 4 kilometri, au fost descoperite urme de locuire omenească din epoca metalelor, la Oşeşti, localitate vecină cu Curseşti, situată la est, la circa 4 kilometri, au fost descoperite urme din secolele I-III e.n., iar la Vultureşti, cca. 15 kilometri N.E de Curseşti – urme din epoca de piatră. Dar nici Curseştiul nu rămâne în afara dovezilor de vechime. Iată rodul cercetărilor amintite în lucrarea de mai sus aparţinând istoricului Coman Ghenuţă. Din acest cadru istoric al Moldovei se desprinde şi poziţia satelor Curseşti- Vale şi Curseşti-Deal. Documentele vremii îi stabilesc atestarea documentară şi aşezarea geografică astfel: Curseşti Deal Pe dealul Zbierea, în punctul numit ,,La Standoală”, pe locul lui C. Antohi, s-a descoperit un tezaur compus din 608 denari imperiali romani din perioada Vespasianus-Septimius Severus. Este semnalată aici o aşezare La Tène şi alta din secolul al III-lea e.n. Am încercat să dau de urma acestui tezaur prin muzeele Iaşilor şi nu am reuşit. Am cerut informaţii la dl Ernest Oberlander Târnoveanu de la Muzeul Naţional de Istorie Bucureşti şi nu mi s-a răspuns. Doream să-i fac o fotografie.Dar personal, am posedat o monedă din acest tezaur recuperat de la sătenii satului de către învăţătorul Nicolae Ganceruc şi predat apoi Muzeului din Iaşi. La circa 3 km VNV de sat, pe terasa medie a văii Dumbrăvenilor, în punctul numit ,,Haragoja”, s-a descoperit o aşezare La Tène de tradiţie hallstattiana10. Pe panta de vest şi sud-vest a Dealului Haragoja, loc denumit şi Dealul Bogdana, s-au descoperit vestigii din epoca migraţiilor şi din feudalism. Curseşti Vale În partea de NNV a satului, la punctul numit ,,Cordaşa” pe stânga râpei cu acelaşi nume, s-au descoperit vestigii caracteristice epocii migraţiilor3. Cercetările arheologice pun în evidenţă, în această formă variată a terenului care predomină ţinuturile Vasluiului, condiţii de viaţă asigurate de o vegetaţie bogată, o faună numeroasă atestată prin fosile de mamifere, descoperite pe lacul Raţei, comuna Măluşteni, şi la Mânzaţi, comuna Alexandru Vlahuţă – unde s-a descoperit scheletul unui mamut aflat acum la Muzeul de istorie naturală „Grigore Antipa” de la Bucureşti, o reţea hidrografică densă, ceea ce a atras comunităţile primitive aici încă din perioada neoliticului. Apoi evoluţia uneltelor şi a omului în primul rând, a transformat populaţia care se hrănea din vânat şi cules, într-o societate cultivatoare de plante şi crescătoare de animale, trecând-o astfel din stadiul paleolitic în cel neolitic.4 Epoca neolitică, consideră istoricii, a însemnat pentru trecutul judeţului Vaslui un răstimp cuprins între mileniul V şi mileniul II î.e.n. perioadă populată dens şi bazată pe cultivarea plantelor şi creşterea animalelor domestice, care au impus tot mai mult modul de viaţă sedentar. Concomitent are loc dezvoltarea culturii materiale, cunoscută în Moldova sub denumirea de cultura Criş, prima cultură neolitică din acest spaţiu. Locuitorii acelor vremuri sunt primii care descoperă meşteşugul olăritului, în care se întâlneşte şi ceramică pictată (Trestiana – Griviţa), dar şi unele figurine (idoli) antropomorfe şi zoomorfe. Numărul aşezărilor omeneşti aparţinând neoliticului de început se ridică la peste 30. Muzeul de istorie al Vasluiului deţine vase din neolitic, vase de tip Cucuteni şi un mare număr de figurine găsite în comunele Blăgeşti, Chetreşti, Bălteni, Bogdăneşti, Puieşti ş.a. care vorbesc despre preocupările spirituale şi intensa viaţă magico-religioasă a acestei populaţii, ce ţinea de domeniul culturii fertilităţii, foarte răspândit şi în alte comunităţi. Au fost apoi descoperite la Băceşti, aşezare neolitică ( la circa 20 de kilometri de Curseşti) topoare din aramă, mărturie a pătrunderii şi utilizării acestor unelte-arme din metal în neoliticul târziu, precum şi a unei strânse legături între populaţia neoliticului târziu de aici şi Wikipedia, enciclopedia liberă, Neoliticul se caracterizează prin apariţia agriculturii, ceea ce a dus la sedentarizarea locuitorilor. Aşezările cresc ca urmare a nevoii de forţă de muncă pentru cultivarea terenurilor, locuinţele devin mult mai solide şi cresc uneori în dimensiuni. Această tendinţă se va menţine şi în epocile următoare prin apariţia oraşelor şi a statelor unde o mare parte a populaţiei se află implicată în producţia agricolă. 4lumea orientală. Din amestecul populaţiei autohtone şi convieţuirea acesteia cu triburile de păstori din stepele nord- pontice a rezultat o nouă sinteză lingvistică şi culturală, bine reprezentată pe teritoriul judeţului Vaslui, respectiv triburile trace. O dată cu răspândirea tipului de topor celt pe teritoriul actual al ţării noastre, în zonele de la est de Carpaţi, pe baza elementelor locale carpato-

- 4 -

dunărene ajunse în contact cu noile grupuri venite din răsărit, se formează noul aspect cultural de la sfârşitul epocii bronzului, specific Moldovei şi masiv reprezentat pe raza judeţului cunoscut sub numele de cultura ,,Noua”. Această perioadă de sfârşit a bronzului, se caracterizează, economic, prin precumpănirea din nou a vieţii păstoreşti, dar fără ca agricultura să dispară cu totul, aşa cum o

ilustrează secerile de la Bârlad, Fabrica de cărămidă şi râşniţele de piatră de la Unţeşti. Păstorii care-şi duceau turmele pe luncile râurilor şi pâraielor din aceste locuri, îşi durau aşezări mai mult sau mai puţin pasagere, constând din colibe din stuf grupate câte 8 până la 20, construite pe boturile de deal, în apropierea apelor şi luncilor.5 Stratul gros de cenuşă, numărul mare de fragmente ceramice dovedesc o sălăşluire îndelungată in aceleaşi locuri. Resturile osteologice deosebit de bogate din aceste aşezări (cenuşare) ne îngăduie să stabilim animalele lor preferate, din care, pe lângă cornutele mari, nu lipsesc ovinele, caprinele şi porcinele. 6 5 Wikipedia, enciclopedia liberă, „În Europa locuinţele sunt construite în general din lut amestecat cu materii organice pe structuri solide din lemn.” 6

„{ HYPERLINK

“http://ro.wikipedia.org/wiki/Domesticirea_animalelor” \o “Domesticirea animalelor” } :ca animale folosite la muncă sau ca sursă de hrană este o altă inovaţie a societăţii neolitice. Animalele au fost Fără a intra în amănunte, tratate pe larg în lucrări de specialitate, mai subliniem că arheologii au stabilit o ghirlandă de peste 45 de aşezări şi sălaşuri păstoreşti în luncile râului Bârlad, ceea ce vorbeşte despre densitatea populaţiei existente în aceste ţinuturi la sfârşitul epocii bronzului şi începutul epocii fierului (Sec. XII – IX î.e.n.). De asemenea mai punctăm că prima epocă a fierului este cunoscută sub denumirea de Hallstatt, ce se caracterizează prin viaţa mai mult păstorească şi mobilă a populaţiei, probabil transhumante, ce prefera vegetaţia câmpiilor în locul celei din regiunile deluroase acoperite cu păduri. Din această epocă a bronzului şi fierului, adică Hallstatt-ul timpuriu, avem mărturii ale comunităţilor omeneşti de pe văile Bârladului, dar şi din aşezările hallstattiene timpurii de la Arsura, Bârzeşti, Dăneşti, Olteneşti, Zăpodeni etc., (localităţi ce gravitează în aria geografică a Curseştiului) care atestă o continuare de vieţuire a populaţiilor păstoreşti pe aceste meleaguri. Pe fondul Hallstattului târziu se formează şi pe teritoriul judeţului Vaslui uniuni tribale geto- dace. Cultura lor e specifică celei de a doua epoci a fierului – Latène, când fondul autohton cade sub influenţele mediteraneene transmise de greci. folosite ca o importantă sursă de hrană dar şi la schimbul de produse. Dejecţiile animale s-au folosit ca îngrăşământ natural, combustibil solid sau material de construcţii. Pentru comunităţile în care creşterea animalelor a devenit ocupaţia preponderentă apar noi schimbări sociale ca urmare a păstoritului. Unele comunităţi se află în continuă mişcare cu turmele de animale, nu sunt atât de sedentare precum comunităţile a căror subzistenţă se bazează pe agricultură. Acest sistem de creştere a animalelor este cunoscut sub numele de inclus în sumara noastră incursiune prin epocile istorice şi aceasta a Hallstattului, deoarece istoricii apreciază existenţa satului CURSEŞTI (comuna Pungeşti) situat pe versantul drept al Văii pârâului Curseşti, pe un teritoriu cu urme de locuire din epoca fierului (perioada Hallstatt) după care a urmat trecerea la cultura nouă de tip Latène, specifică dacică. Această populaţie autohtonă traco-getică adoptă o agricultură evoluată, prin separarea olăritului şi a altor meşteşuguri de agricultură şi creşterea animalelor şi îşi consolidează o aristocraţie din care se vor trage regii daci. Această cultură geto-dacă şi-a cultivat şi păstrat un caracter original, mărturie stând depozitele ceramice descoperite în aşezările getice de la Măluşteni, Moşna, Popeni, Berezeni, Oşeşti, Ivăneşti, Pungeşti (centrul de comună al satului Curseşti), Bârzeşti, Lupeşti etc. Au urmat evenimente istorice cunoscute: migraţiile popoarelor ce veneau din nordul Mării Negre, vizigoţii (având ca federaţi pe romani) din secolul IV e.n. şi terminând cu ultimele năvăliri tătărăşti, care nu fac obiectul studiului nostru, ceea ce am vrut noi să semnalăm fiind doar vechimea localităţilor vasluiene în acest spaţiu în care se află şi satul Curseşti, cu o populaţie strămoşească foarte veche, participantă la plămădirea poporului român. După cum se poate observa pe harta de mai sus, mai toate comunele din judeţul Vaslui sunt vechi aşezări omeneşti datând din cele mai vechi timpuri şi ca atare nici satul Curseşti nu putea face excepţie de la acest proces istoric. Putem astfel afirma că satul

Wikipedia,

enciclopedia

liberă,

- 5 -

Curseşti se numără printre cele mai vechi localităţi din Moldova, ca şi suratele lui, şi locuitorii de aici au fost martorii formării simbiozei populaţiei autohtone traco-geto-dace cu cea romană şi a asimilării treptate a altor neamuri stabilite vremelnic pe întinsa vatră pe care s-a plămădit poporul român.

1.2. Atestare documentară CURSEŞTII ÎN DOCUMENTE: Graţie cercetătorului vasluian Dan Răvaru, am avut fericitul prilej să citesc în valoroasa lucrare a domniei sale „Cartea întâi a Racovei” actul de naştere atestară a satului Curseşti. Transcriu textul absolut emoţionant: 1437 (6345) mai 15 Vaslui7 Din mila lui Dumnezeu, noi Ilie Voievod, fratele domniei mele Ştefan Voievod, domnii Ţării Moldovei, facem cunoscut, că această carte a noastră, tuturor celor care o vor vedea sau vor auzi citindu-se că această adevărată slugă a noastră, pan Tofan, ne-a slujit cu dreaptă şi credincioasă slujbă. De

aceea noi, văzând dreapta şi credincioasa lui slujbă către noi, l-am miluit cu deosebita noastră milă şi i-am întărit drept credincioasa lui vislujenie, cinci sate pe Racova, anume: Pungeşti, unde este casa lui, alt sat mai sus, Gârcineşti, al treilea sat Lusceşti, al patrulea sat, unde este Cursec,

al cincilea sat, unde este văratecul lor vechi din veac. Toate acestea să fie lui uric, cu tot venitul,

lui, şi copiilor lui, şi nepoţilor lui, şi răstrănepoţilor, şi întregului neam, neclintit niciodată în veci.

Iar hotarul acestor cinci sate să fie cu toate hotarele lor vechi, pe unde au folosit din veac, însă începând de

la cei patru stejari, apoi drept la Dealul Racovei, până la Dealul Stemnicului, apoi la Dealul Lipovei,

la deal, drept la cei patru stejari numiţi mai înainte, la Racova.

7

Dan Răvaru, Cartea întâi a Racovei, pag. 112-113. Acesta le este tot hotarul. Iar la acesta este credinţa domniei noastre, a mai sus scrişilor Ilie Voievod şi Ştefan Voievod şi credinţa boierilor noştri: credinţa panului Vâlcea şi a copiilor lui, credinţa Panului Giurgiu de la Frătăuţi şi a copiilor lui, credinţa panului Cristea şi a copiilor lui, credinţa panului Isaia şi a copiilor lui, credinţa panului Hudici vornic şi a copiilor lui, credinţa panului Neagoe logofăt şi a copiilor lui, credinţa panului Negrilă şi a copiilor lui, credinţa panului Giurgiu Piatră, credinţa panului Duma, vornic, credinţa panului Simeon Turcul şi a copiilor lui, credinţa panului Pătru Ştefan, credinţa panului Costea a lui Dragoş, credinţa panului Şteful al lui Jumătate şi a fratelui său pan Mândrea, credinţa panului Lazăr şi a panului Stanciu postelnic, credinţa panului Dumă a lui Limbădulce, credinţa panului Bogdan stolnic, credinţa panului Beloşceasnic, credinţa panului Dumă

a lui Isaia, credinţa panului Costici postelnic, credinţa panului Costea ceaşnic, credinţa panului

Albu, credinţa panului Stanciu comis, credinţa panului Dienici spătar şi credinţa tuturor boierilor noştri mari şi mici. Iar după viaţa noastră, cine va fi domn al ţării noastre, Moldova, din copiii ori fraţii noştri, sau din neamul nostru, oricine, pe cine îl va alege Dumnezeu să fie, acela să nu clintească dania noastră, ci să o întărească, pentru că le-am dat pentru credincioasa lor slujbă. Iar pentru mai mare întărire a tuturor celor de mai sus scrise, am poruncit slugii noastre credincioase, pan Oancea logofăt să atârne pecetea noastră la această carte a noastră. A scris Sima, în târgul Vasluiului, în anul 6345 -1437 luna mai. 15. Reşedinţa dobânditorului acestei danii domneşti, pan Tofan, pentru serviciile sale credincioase aduse celor doi fraţi Ilieş şi Ştefan, în a doua lor domnie comună, fiii lui Alexandru cel Bun, desemnaţi să domnească încă din timpul vieţii tatălui lor, se afla la Pungeşti, actualul centru de comună din care face parte şi satul Curseşti –Vale de astăzi. * Dar iată un alt document – de data aceasta de la Ştefan cel Mare - care vorbeşte despre Curseşti: 1491 (6999) octombrie 15, Suceava 15 Cu mila lui Dumnezeu, Io Ştefan Voievod, Domn al Ţării Moldovei, înştiinţare facem cu această carte a noastră tuturor, că a venit în faţa noastră chiar popa Grigore, egumenul Mânăstirii Bistriţa , unde iaşte hramul Adormirii Preasfintei de Dumnezeu Născătoare, şi cu toţii cei întru Hristos fraţi ce sunt petrecători acolo, de nimeni silit, nici învăluiţi, ci de a lor bunăvoie au vândut din drept uricul mânăstirii trei sate, care aceste trei sate fostau date acestei sfinte mânăstiri de către jupânul Negrea din al său drept uric şi din ispisoc ce l-au avutul el de la bunul nostru, de la Alexandru Voievod, anume Crăstoaie, pre Racova, unde au fost Pătru, feciorul Crâstei, alt sat anume Bălcarii, tij pre Racova unde au fost Oană, fratele lui Pătru, şi al treilea sat anume Curteştii tij pre

- 6 -

Racova, unde au fost feciorul lui Nameş. Şi acele trei sate le-au vândut Domniei mele, dirept două sute de zloţi tătărăşti, cum şi ispisocul ce l-au avut această sfântă mănăstire a Bistriţei prea acestea de mai sus arătatele trei sate de la bunul nostru, de la Alexandru Voievod, numitul popa Grigore

arhimandritul, şi cu toţii cei întru Hristos fraţi de la această sfântă mănăstire, încă l-au datu în mâinile

domniei mele.” …………………………………………………………

doar partea cu citarea Curteştii tij pre Racova. Deci, Mânăstirea Bistriţa fusese înzestrată în 1415 de panul Negru, pe care apoi Ştefan cel Mare le cumpără proprietatea la 1491, spre bătrâneţe, pentru a înzestra Ocolul Vaslui. * Un alt document semnalat de Sergiu Ştefănescu cunoscător al locurilor şi documentelor istorice şi arheologice, din zona Racovei (Elanul nr.45/2005) notează că Gârcenii (un sat la 11 kilometri de

Curseşti) îşi începe veacul scris prin actul întocmit de Sima, în ţinutul Vasluiului, la 15 mai 1437, când cei doi voievozi, Ilie şi Ştefan, fii lui Alexandru cel Bun, în momentul lor de împăcare frăţească, dau lui Pan Tofan, din ţara lor a Moldovei, cele cinci sate, enumerate în documentul din 15 mai 1437 şi adaugă că exista şi un altul, emis la Huşi, în timpul lui Petru Rareş, la 15 martie 1527, care se referă aproape la aceleaşi aşezări. Acum, la 90 de ani distanţă, urmaşii lui Tofan – acum Bătrânul – îşi împărţeau moşia moştenitorilor, unul din ei Petrică Telea, preluând atât Gârcenii cât şi Cursăcii, cu locuri de moară în Racova. Deci proprietatea neamului Tofan se divizează, ajungându-se, poate, la răzăşiile de mai târziu. * Un alt document din 9 iulie 1636 semnalează că „mai mulţi răzeşi din Gârceni iau parte la împărţiri de pământuri la Oşeşti, unde iau parte şi răzeşi din Curseşti. A se observa că, în document, Curseştiul de atunci este denumit Cursec. Dar în contextul vecinilor amintiţi şi a topografiei enunţate, el nu poate fi altul decât Curseşti, după cum se va observa mai departe. De asemenea, în Catalogul documentelor moldoveneşti din arhiva istorică centrală a statului, Bucureşti 1957-1970, volumul III, la Indice de nume (pag.567), Curseşti – moşie, pagina 614, este numit Curteşti. Cursăştiul mai este semnalat în documente din secolul XVII. Iată textul: În decembrie 1612, Ştefan Vodă Tomşa întăreşte un nou act de vânzare-cumpărare. Grăilă şi cu fraţii lui, fii lui Toader, nepoţii lui Coste, vând din ocina lor a şaptea parte din întreg satul Gârceni, cu loc de moară şi prisacă lui Mihăile Murmure din Mărmureni, aprod, cu 300 zloţi tătărăşti. Mărmureni era satul de origine al diacilor Marmure, situat lângă Băceştii de astăzi, deci această familie intrase între cei originari din Gârceni. Răzeşii din Gârceni participă la 9 iulie 1636 la o împărţire de pământuri care are loc la Oşeşti (nu departe de Curseşti, la Est de sat n.n.), alături de ei fiind semnalaţi şi răzeşii din Curseşti.8 * La 1638 un alt document consemnează din nou numele Curseştiului. Iată textul:9 „Adică eu, Cazacul, feciorul popii Mihăilă de Curseci, însumi mărturisesc cu acest zapis al meu, cum am vândut prisaca cea bătrână de pe valea pomilor cu zămnic în prisacă şi cu pomi pregiurul viei, aşişderea în valea pomilor şi un loc de zămnic în valea pomilor să fie de udat grădina, în vatra satului, în CURSĂŞI unde se va găsi loc de hrană, să aibă a se hrăni, şi am vândut lui Constantin Cehan drept un cal bun şi biciulit calul cu omen bun drept 20 ughi, de nime nevoit, nici împresurat, de bună voie postav 2 ughi denaintea popii lui Bosie de Fereşti şi denaintea lui Lepădat ottam şi denaintea Moisei ottam, şi denaintea lui Sirian sân Rogojan şi a lui Maria sân Guzuc ot Codăieşti, şi denaintea lui Andronic de Părtănoş,

8 9

P.S.Am reţinut din document

Dan Răvaru, Cartea întâi a Racovei , pag.130.

Ibidem, pag. 132.

şi denaintea oameni buni şi nime din fraţii miei de oameni să n- aibă ase amesteca întru acea parte ce am vândut, nici dănioară în veac peste scrisoarea mea. Scrisă de Gligorie Vraghie P.S. Ughi = bani de aur ungureşti Zămnic = mic iaz pentru peşte. Dar în vorbirea sătenilor din anii 1940 – zămnic însemna şi un beci în care se cobora cu o scară. * Recensământul din 1772 consemnează: Curseşti răzeşi – 23 de case,

1 preot, o biserică, 3 aprozi, 1 slujitor al armăşiei, 9 scutelnici.10 Condica Visteriei Moldova din anul 1816 prezintă 9 sate cu 191 birnici care au plătit 875 de lei cifertul. Reţinem doar Curseştiul:

- 7 -

Curseştii: 4 birnici, 6 lei suma cifertului. Satul era proprietatea răzeşilor şi al Mânăstirii Fâstâci, un locuitor fără bir al dumisale vornicul Costachi Canta. * În această enumerare de atestări a existenţei Curseştiului de-a lungul veacurilor, includem şi informaţia despre Schitul Fâstâci, aflat la cca. 4 km. Est de Curseşti, deoarece alte documente consemnează că această mănăstire a stăpânit o parte din moşia Curseşti. Iată istoricul ei: Mânăstirea Fâstâci11 Ibidem, pag. 154 N. Stoicescu, Repertoriul monumentelor medievale din Moldova, pag.296. 10 11 Ansamblul Mânăstirii Fâstâci, sec. XVII-XIX: Biserica „Sf. Nicolae”, turnul-clopotniţă, casa egumenească şi zidul de incintă. Mânăstirea Fâstâci, a fost întemeiată de familia Palade în secolul al XVII-lea. A fost reclădită de domnitorul Mihai Racoviţă Cehan în secolul al XVIII-lea, de la care se mai păstrează numai biserica - monument deosebit de important pentru evoluţia arhitecturii din Moldova. Atestă o puternică influenţă venită din Ţara Românească în domeniul plasticii arhitecturale. Biserica a fost zidită în 1721, în stil baroc monumental, este de plan triconc, cu pronaos supralărgit şi pridvor iniţial deschis cu arcade trilobate susţinute de coloane de cărămidă, turle octogonale pe naos şi pronaos. Impresionează prin plastica decorativă a faţadelor, împărţite în doua registre şi ornamentate cu panouri, arcaturi în acoladă şi medalioane adâncite în zidărie. Ca structură internă şi forma de plan, cât şi ca plastică arhitectonică şi decorativă, lăcaşul se numără printre puţinele edificii realizate în Moldova în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, alături de bisericile Precista şi Prorocul Samoil din Focşani. Secularizată în anul 1862, a funcţionat ca biserică de mir până în anul 1992, când s-a redeschis mânăstirea. În urma cutremurului din 1990, monumentul a suferit grave avarii, fisuri la bolţi, pereţi şi turle, necesitând lucrări de consolidare- restaurare. Textul din „Repertoriu monumentelor medievale…” consemnează astfel istoricul ei: „ M. Shitul Fâstâci (Sf. Nicolae al familiei Palade, sec. XVII, reclădită ? 1721; casele şi zidul înconjurător construite de arhimandritul Iosif Gându, 1834; reparaţii din 1851, când biserica este pictată; fost metoh la Mânăstirea Sfânta Ecaterina de la muntele Sinai şi Mânăstirea Frumoasa de la Iaşi), comuna Deleşti, judeţul Vaslui. Dintr-un document din 1750, reiese că mânăstirea fusese închinată parohilor de la Muntele Sinai, fenomen frecvent înlesnit de domnitorii Ţărilor Româneşti pentru susţinerea creştinismului într-o perioadă de dominaţie turcească peste estul Europei. Informaţia este importantă pentru că îşi leagă numele de istoria Curseştiului dar precizez, mânăstirea stăpânea pământurile din partea stângă a râului Curseşti, neafectând terenurile răzeşilor din partea dreaptă a râului. Despre această mânăstire scrie şi Hurmuzaki, şi N. Iorga iar în Uricarul VI, pag.211, într-un document din 1814 se vorbeşte despre moşiile mânăstirii. În alte documente se vorbeşte şi despre moşiile mânăstirii la 1812, 1851. Din cele ce urmează vom afla în parte cât timp a stăpânit această mănăstire parte din moşia Curseşti. * CCII 1803 Mart 1 (Vaslui) Egumenul de Fâstâci schimbă 12 cu C. Ghica, hatman, luând Curseşti şi dând locul din Vaslui. Precum să se ştie că în moşia Cursăştilor de la ţinutul Tutoveii care se hotărăşti cu moşia Făstâcii a sfintei mânăstiri Fâstâcilor, având Dumnealui giumatete luată cu schimbu şi cu 12 Gh.Ghibănescu, Surete şi izvoade (Vasluiul) vol.XV, pag. 204, 205. cumpărături din părăul ce vine din fundul Văii mari spre răsărit, fiindul mărime ei de una mie opt sute doua zeci şi şase stânjeni, doua palme şi şapte parmace, în care jiumătate în capătul de gios dinspre Grosăşti au mai rămas răzăşilor Mîţăşti o bucăţică. Aşijderea şi din cealaltă giumătate spre apus mai având una sută noao zeci şi cinci stânjeni cu scrisori şi dovezi şi hotarnice de la Dumnealui Sardarul Neculai Linţi din let 1799 Septembrie 6 încredinţate şi de kir Dionisle ce au fost la acea vreme Egumen numitei mânăstiri şi de alţi răzeşi şi împregiuraşi. Asemenea şi sfânta mânăstire Fâstâcilor având din locul târgului Vasluiului o bucată de loc cu scrisori arătătoare în semne ce se numeşte Delia. Pentru aceasta volnic fiind de la sfânta mănăstire Sina a face pentru folosul Sfintei mânăstiri socotituniam şi învoindune am schimbat adică fiind acea bucată de loc din locul târgului Vasluiului aproape de vatra târgului dumisali, am dat dumisali şi dumnealui m au dat toate părţile

- 8 -

din Cursăşti ce se hotârăsc cu însuşi mânăstirea fiind mai cu apropiere şi mai cu folos sfintei mânăstiri, aşijderea se îndatoreşte dumnealui şi pentru un hrisov ce are sfânta mănăstire de ridicătură ca orişicând va cere trebuinţa, de a se înnoi, să-i înoiască cu a dumisale cheltuială precum şi acum sau înoit, care aceasta întocmai să se urmeze şi de către urmaşii dumisale clironomi târgului Vasluiului şi osebit mai agiutorează pe sfânta mânăstirei şi cu doao sute cinci zăci lei fiind stricată de cutremurul trecut pe care bani iau şi dat. Drept aceasta de astăzi înainte să aibă dumnealui şi cucoana dumisale, fii, nepoţii şi strănepoţii dumisale a stăpâni acea bucată de loc din locul târgului Vasluiului întocmai ca o a dumisale moşie după tăria a patru scrisori ce am dat Dumisale şi oricând va naşte vreo pricină, datoare să fie sfânta mănăstire a răspunde, asemenea şi sfânta mănăstire să aibă a stăpâni toate părţile din Curseşti întocmai după hotarnica arătată ca o dreaptă moşie a sfinte mânăstiri, dându-mi Dumnealui şi una sută şapte scrisori, care fiind că au fost al dumnealui banul Matei Costache, sunt toate iscălite de Dumnealui şi orişice pricini vor naşte dumnealui să aibă a răspunde. Şi asămine să se urmeze şi pentru înoire. Şi după cum ne-am învoit şi ne-am aşezat am dat eu această scrisoare Dumisale întărită şi cu pecete şi asemene ne au dat şi dumnealui, în care sau iscălit şi alte obrază ce sau întâmplat.13 1803 Marte 1 I. p. în fum După cum se vede din acest hrisov, la anul 1803, o parte din moşia Cursăştilor aparţinând hatmanului de Vaslui C. Ghica, (şi după cum scrie în document e vorba de partea din stânga râului Curseşti ce vine din fundul Văii Mari), intră în posesia Mânăstirii Fâstâci, prin schimb cu alte terenuri ce le avea pe lângă Vaslui la locul numit Delia (probabil pe lângă râul numit astăzi Delia ce traversează oraşul Vaslui. Dintr- un document de la 1768 - publicat„Alegerea hotarelor moşiei Fâstâci, danie a lui Mihai Vodă Racoviţă, din hotarul moşiei târgului Vaslui, velet 1768, 5”– semnat de Bel vel stolnic Ioniţă Cuze se desprinde informaţia că Mânăstirea Fâstâci avea mari şi numeroase proprietăţi pe lângă Vaslui şi în ţinutul Vasluiului. De unde a existat posibilitatea de schimb cu moşiile hatmanului C. Ghica, după cum reiese din documentul de mai sus. * 13 Gh.Ghibănescu, Surete şi izvoade (Vasluiul) vol.XV, pag. 204, 205, 206.

Un alt document publicat în lucrarea istoricului Dan Răvaru „Cartea întâi a Racovei”: „La 11 februarie 181614 are loc o împărţeală a moşiei Curseşti, un exemplu edificator pentru evoluţia proprietăţii răzăşeşti. Preotul Timofte Ardare declară că moşia răzeşilor este de 1860 stânjeni lăţime, lungimea fiind de 1200 stânjeni, 15 care se continuau însă cu pădurea numită „Codrul cel mereu” Prin stânjen se înţelegea o unitate de lungime având aproximativ 2,24 m. Stânjenul avea 8 palme domneşti, aproximativ 28 de cm. Şi care se măsura prin aplicarea mâinii unui bărbat matur pe o bucată de lemn, stabilindu-se distanţa de la vârful degetului mijlociu până la vârful degetului mare plus montul de la rădăcina acestuia. Proprietăţile plecau de la firul unei ape şi continuau pe coasta dealurilor, astfel ca fiecare răzeş să aibă loc de grădinărie, de fâneaţă, de cultura cerealelor şi de plantatul viilor şi livezilor şi pădure. Tot pământul Curseştilor a fost împărţit iniţial pe 5 bătrâni, apoi numai pe doi: Petrileştii, partea care a rămas în stăpânirea răzeşilor şi Mâţeştii care au trecut în proprietatea logofătului Costache Ghica. Între răzeşii din Curseşti vom mai întâlni familii care au apărut în documente referitoare la alte localităţi de pe Valea Racovei, tot ca proprietari de pământ (Ciurlan şi Suflet). Dan Răvaru, Cartea întâi a Racovei , pag.157 DEX, Stânjen = Unitate de măsură pentru lungime, folosită înaintea introducerii sistemului metric, care a variat, după epocă şi regiune, de la 1,96 m. la 2,23 m. (De unde se poate deduce că moşia răzeşilor din Curseşti, atunci, la 1816 rămasă la cei doi răzeşi Petrileştii şi Mâţeştii era 48, 38 ha. 14 15 Informaţia ne dă de înţeles că şi în urma schimbului de terenuri cu mânăstirea Fâstâci, logofătul de Vaslui C. Ghica mai rămâne încă proprietar după 13 ani, la 1816, pe o parte a moşiei Curseştilor, luată cumva de la Mâţeşti.

*

- 9 -

Aşadar, la anul 1816, în Curseşti vieţuia familia Mâţă. Familie de răzeşi, cu proprietăţi funciare importante. Pe lângă această informaţie din documente de arhivă, aş vrea să adaug încă una relevantă:

familia Mâţă s-a perpetuat peste ani până în zilele noastre. Iată dovada: monumentul funerar al familiei aflat în curte bisericii:

Şi dacă urmaşii urmaşilor din 1922, când moare Constantin Mâţă, au avut posibilităţi să finanţeze o asemenea placă comemorativă (în anii 2000), se poate intui că ocupau încă în ierarhia socială (ca aproape toţi urmaşii răzeşilor) funcţii onorabile. Capacitatea de rezistenţă a acestei clase ţărăneşti de sorginte răzăşeacă, în faţa tuturor agresiunilor

exercitate asupra ei, nu se dezminte. În capitolele care urmează, această idee se va contura şi mai bine.

*

În secolul XIX Parohia Curseşti avea 282 de familii cu 1198 de suflete şi era formată din satele:

Curseşti-Mănăstire, 112 familii şi 516 suflete şi Curseşti Răzeşi cu 170 de familii şi 682 suflete. Posedau 15 hectare de pământ prin legea de la 1864 semnată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, 12 din acestea fiind în folosul clerului. Pe cuprinsul parohiei erau două biserici: la Curseşti Mănăstire (Curseştii din Deal de astăzi n.n.), unde Constantin şi Ecaterina Sofronie, proprietarii moşiei, ridicaseră din zid la 1853 un locaş cu hramul „Sfântul Nicolae”, dar care fusese dărmat cu totul de cutremurul din 1940. În curtea bisericii pe 1.148 m.p. se afla şi cimitirul satului. La Curseşti – Răzeşi, biserica din vălătuci cu hramul „Sfinţii Voievozi” fusese ridicată în 1830. Suferise şi ea în urma cutremurului, dar fusese reparată în 1943. Preotul paroh Ion Sârbu era seminarist iar cântăreţul Pavel Potorac „asimilat” Biserica avea o bibliotecă de 120 de volume.16 Întreaga Vale a Racovei cunoştea o organizare bisericească unitară. În anul 1934 existau două circumscripţii; Armăşoaia condusă de preoţii I. Cehan şi N. Sârbu şi Dumbrăveni condusă de preotul Ion Ştefănescu. În adunarea eparhială a eparhiei Huşilor, Valea Racovei era reprezentată de preotul Ioan Cehan din

Armăşoaia.17

*

16

17

Dan Răvaru, Ibidem, pag.180, 181. Ibidem, pag. „Din trecutul bisericii” pag. 188. La 1774 – scrie istoricul Dan Răvaru18, foarte puţini din locuitorii satelor plăteau biruri către Domnie. În general erau scutiţi de Domnesc, dar prestau în schimb diverse servicii. Iată situaţia impunerilor din 1774: Curseşti răzeşi – 23 case; 1 preot; 9 birnici; 3 aprozi 1 slujitor al armăşiei 9 scutelnici ai maiorului Kirikovici prin Hotărârea Divanului din 1 iulie 1772.

*

În Dicţionarul geografic al judeţului Vaslui19 aflăm următoarea scurtă consemnare: CURSESTI,

pârâu cu curgere temporară ( 8 km lungime), format din pâraiele Cordaşa şi Valea Mare. Este afluent pe stânga pârâului Racova, în care se varsă în dreptul satului Armăşoaia, comuna Pungeşti.

*

CURSEŞTI DEAL, sat (comuna Pungeşti) situat pe versantul stâng al Văii pârâului Curseşti, pârâu cu curgere temporară (lung de 8 kilometri), format din pârâurile Cordăşa şi Valea Mare, pârâu ce se varsă pe partea stângă a pârâului Racova în dreptul satului Armăşoaia. Satul se află pe un teritoriu cu urme de locuire omenească din epoca fierului (Perioada La Téne). În trecut s-a numit Sofronie, după numele proprietarului moşiei pe care s-a clădit satul de către acest

Dan Răvaru, „Cartea întâi a Racovei, pag.154 şi 155. I.Gugiuman, V. Cârcotă, V. Băican, Dicţionarul geografic al judeţului Vaslui, Iaşi 1980, pag.92

18 19

boier, care aduce clăcaşi să-i lucreze moşia. Le construieşte case modeste, le dă loturi de grădină şi-i stabilizează . În anul 1966 număra 483 locuitori iar în 1977 avea 368 locuitori. Economia are

caracter agricol. În sat există: o şcoală primară o unitate de prestări de servicii, un magazin mixt (la data întocmirii lucrării „Dicţionarul geografic al judeţului Vaslui de către I. Gugiuman, V. Cârcotă şi V. Băican, Iaşi, 1988).

*

- 10 -

CURSEŞTI VALE, sat (comuna Pungeşti) situat pe versantul drept al Văii pârâului Curseşti, pe un teritoriu cu urme de locuire din epoca fierului (perioada Hallstatt). Documentar este atestat din anul

1437. În anul 1966 număra 543 locuitori, iar în 1977 avea 405 locuitori. Economia are caracter

agricol. În sat există: o grădiniţă de copii, o şcoală primară, o bibliotecă şcolară, un magazin mixt al Cooperaţiei de consum.20

*

Din documentele prezentate până aici, urmare a unor vrednici cercetători, care de-a lungul timpului şi-au dedicat întreaga viaţă pentru aflarea trecutului nostru istoric, am dorit să punem în

evidenţă existenţa satului Curseşti din cele mai vechi timpuri, sat de răzeşi, consemnat ca atare şi despre a cărui origine vom vorbi în alt capitol. Este, ceea ce se poate numi o atestare documentară, după ce, în prealabil, am vorbit despre una arheologică.

*

I. Gugiuman, V. Cârcotă, V. Băican, Dicţionarul geografic al judeţului Vaslui, Iaşi 1988

20

Mai descopăr un document21 care atestă nu numai existenţa unei forţe ţărăneşti în acest sat, dar şi forţa ei de a-şi apăra interesele. Cuprinsul dosarului se referea la „cauza lui Th.Sion şi ai săi răzeşi de moşie din Curseşti, împotriva Arhimandritului mânăstirii Fâstâci, pentru împresurarea acelei moşii.” Reproducem şi o filă din conţinutul dosarului. La 1842 documentele administrative se scriau încă cu litere kirilice:

Tot din Arhivele statului Iaşi, Dosar nr.5/1932, aflăm că la biserica din Curseşti, construită în 1830, slujea preotul Constantin Andone. El se adresa Tribunalului din Vaslui cu o petiţie împotriva locuitorului Vasile Parascan, care îi pricinuise o pagubă.22

Arhivele Statului Iaşi, Dosar 128 din 12.01 1842 aflat pe rol la Tribunalul din Vaslui (Fondul Tribunalului Vaslui) 22 Tribunalul judeţului Vaslui -Tr.726, op.813, Dosar 5 din 1832.

21

1.3.Toponimie

Toponimia păstrează ca o memorie vie a omenirii aproape tot ce s-a întâmplat mai important în viaţa unei ţări, a unui popor, a unor locuri. Acolo unde documentele necesare lipsesc, istoricul apelează, la numele care de multe ori, dau indicaţii preţioase despre trecerea unui popor, sau a unei populaţii care n-au lăsat alte urme decât numele lor etnic, păstrat de populaţia cu care a venit în contact. Din fericire, numele satului Curseşti este citat în multe documente pe care le vom enumera mai jos:

În lucrarea editată de Academia Română la Institutul de filologie „Alexandru Philippide” din Iaşi, intitulată Tezaur toponimic al României – Moldova, vol.I. Repertoriu istoric al unităţilor administrativ-teritoriale 1772-1988, Partea I, Localităţi şi moşii, Bucureşti, 1991, la litera C găsim următoarele informaţii despre Curseşti: Curseşti-Deal, sat în comuna Pungeşti, judeţul Vaslui (Curseştii) Ocolul Tutova (1772) şi Curseşti-Vale, sat comuna Pungeşti, Vaslui (Curseştii răzeşi), Ocolul Racovei, desprins din Curseşti în anul 1859. Istoria acestor două sate se intersectează, de-a lungul veacurilor, fiind împreună ca unitate administrativ-teritorială, purtând acelaşi nume sau fiind separate, cu nume diferite. Şi nu numai atât. La recensământul din 1774 apare contopit cu satele Gârceni, Dumbrăveni, Fundul Racovei şi Pungeşti. Pentru ca în 1775 să apară separat de satele Gârceni, Dumbrăveni, Fundul Racovei şi Pungeşti. Iar la sfârşitul secolului al XVIII-lea să îl găsim înglobat în satul Pungeşti. O seamă de documente atestă aici trupurile de moşie Măţeşti şi Petrileşti la 1816. Din alte documente aflăm că Petrileşti deţin o parte din moşia răzăşească, iar partea luată de Măţeşti va intra în proprietatea logofătului de Vaslui C.Ghica, parte ce o va schimba cu Mânăstirea Fâstâci, aceasta cedând în loc nişte pământuri de pe lângă Vaslui. Nu vrem să îngreunăm lectura cititorilor cu date numeroase reţinute de autorii lucrării amintite mai sus, şi de aceea vom puncta doar câteva etape. O statistică din 1854 include aici trupul de moşie Scorţeasca. O dată cu cedarea unei pă