Sunteți pe pagina 1din 4

VORTICISMUL

Cu toate că perioada de supravieţuire a fost scurtă, vorticismul are importanţa sa,


nu doar pentru stilul său de abordare cubist-futurist, ci şi pentru că a fost prima mişcare
de artă abstractă organizată în Anglia. Limitată aproape exclusiv la spaţiul britanic, ea se
numără printre stilurile de artă din acea perioadă, care au extins şi dezvoltat paleta
ideatică ce a stat la baza cubismului. Vorticismul este important în evoluţia artistică din
spaţiul britanic şi pentru că marile schimbări în artă proveneau la acea vreme din alte
centre europene.
La fel ca în futurism şi rayonnism, şi vortiştii au fost inspiraţi de ritmul vieţii
moderne, considerate atunci, şi căutau să surprindă progresul urban, industrial şi
tehnologic în toată dinamica sa. Primul sfert de secol XX a constituit una din cele mai
productive perioade din istoria umanităţii. Dezvoltarea centrelor urbane, nevoia tot mai
mare de produse a atras după sine dezvoltarea în aproape toate domeniile activităţii
umane. Drept urmare, mijloacele de comunicare şi de locomoţie au devenit mai rapide,
astfel că oraşele au devenit puncte focale de elaborare a ideilor artistice inovatoare.
Artiştii au provocat astfel vechiul mod de reprezentare vizuală, considerat atunci
tradiţional, şi nu numai că au privit lumea cu mai mult subiectivism, dar au investigat şi
în profunzimea lucrurilor. În timp ce poeţii experimentau sintaxa întreruptă, compozitorii
reinventau structurile muzicale, mişcările de artă, ca futurismul, cubismul, rayonnisml,
fauvismul s.a. au stimulat o explozie a creativităţii în artele vizuale. In ce priveşte
vorticismul, este discutabil dacă acesta se poate numi mişcare de artă în sensul în care
futurismul sau cubismul sunt numite mişcări de artă.
Vorticismul a fost dominat esenţialmente de personalitatea lui Wyndham Lewis,
ale cărui aspiraţii filozofice nu eru împărtăşite de toţi membrii mişcării. Mişcarea ia
naştere în 1913 (cu toate că Lewis produsese deja în 1912 lucrări vorticiste), când patru
artişti conduşi de Lewis au părăsit Grupul Omega condus de Roger Fry şi au fondat
Centrul Artei Rebele. Împreună cu Lewis mai erau: Edward Wadsworth, Frederick
Etchells şi Cuthbert Hamilton, susţinuţi public de futuristul Filipo Marinelli. Insistenţa lui
Fry asupra ideologiei postimpresioniste a intrat în contradicţie cu atracţia grupului lui
Lewis către un mai pronunţat abstracţionism.
Chiar dacă Centrul Artei Rebele nu a existat decât pentru câteva luni, ideile lui
artistice de bază au evoluat în vorticism, un termen inventat de poetul şi scriitorul Ezra
Pound, care i-a găsit aplicabilitate şi în literatură.
Tot în acea perioadă s-a format Grupul Londonez dintr-un număr de grupări
artistice cu diferite convingeri estetice, dar ai cărui membri, în cea mai mare parte tineri
artişti, împărtăşeau fără excepţie insatisfacţia cu privire la modul de a face artă al
Academiei şi al Noului Club de Artă englez .
Prima expoziţie a Grupului Londonez din martie 1914 a inclus şi Centrul Artei
Rebele, ale cărui lucrări de orientare cubist-futuristă au creat controverse.
Termenul vorticism folosit de Ezra Pound sugera o forţă spiralată, ca un vârtej
(engl.vortex = vârtej), menită să prindă privitorul şi să-l atragă în adâncimile operei de
artă, creând astfel un nou dinamism şi un punct focal de mare intensitate. Această idee,
împreună cu respingerea aspectului static al cubismului şi al stilului impresionist şi
secvenţial în definirea mişcării la futuriști, a cimentat filozofia de bază a grupului.
Vortiştii celebrau lumea modernă cu maşinăriile şi arhitectura ei monumentală şi
redau prin lucrările lor vivacitatea timpului. La început lucrau într-un format
bidimensional, cu un format proeminent al conturului şi culorilor, structura de bază a
operelor lor fiind inspirată din fragmentarea cubistă a obiectelor şi abordarea lor din
multiple puncte de vedere. O caracteristică a vorticismului a constituit-o gravura în lemn
şi imprimeul, foarte productiv în acest sens fiind Edward Wadsworth (1889-1949),
printre ale cărui lucrări se pot aminti: Fereastră deschisă, Portalul, Compoziţie abstractă,
toate executate în 1915. În sculptură s-a distins Henry Gaudier-Brzeska (1891-1915), ale
cărui lucrări: Ornament, Păsări în picioare, Pasăre mâncând peşte etc., executate atât
prin cioplire, cât şi prin mulaje, au influenţat într-o mare măsură viitoarea sculptură şi
mai ales pe sculptorul Henry Moore. Demnă de amintit este şi prima fotografie complet
abstractă făcută de Alvin Langdon Coburn în 1917, supranumită şi vortografie.
Vortografiile erau obţinute prin fotografierea obiectelor într-un aranjament triunghiular
de oglinzi în formă de caleidoscop. Wyndham Lewis a avut, pe lângă prestaţia lui în
domeniul artelor, unde a influenţat pe mulţi din membrii grupului vorticist, şi o activitate
literară, care alături de activitatea lui Pound şi Hulme au conturat un stil vorticist şi în
literatură. Lewis a scris piesa de teatru Energia Astrelor şi romanul Tarr, care au făcut
senzaţie şi au generat o serie de scrieri experimentale. Din operele lui plastice se pot
aminti: Gloata şi Atelierul, pânze în ulei din 1915, Compoziţie din 1915, pe carton în
acuarelă şi cerneală, Compoziţie vorticistă în guaşe şi cretă neagră, la fel din 1915 şi chiar
Proiectanţii din1912, în cerneală, creion şi guaşe, lucrare vorticistă dinaintea iniţierii
mişcării. În timp ce futuriştii arătau în lucrările lor o secvenţialitate în progresie a
momentelor, vortiştii căutau sensul ubicuităţii mişcării, atrăgând privitorul în interiorul
operei printr-o bulboană difuză.
Spre deosebire de impresionismul picturilor futuriste, lucrările vorticiste erau
executate în forme bine definite, cu nuanţe monotone şi vibrante, având la bază forme
geometrice simple. Acestea exprimau şi o emoţie interioară, spre deosebire de cubism,
care era mai mult un studiu intelectual asupra realităţii obiective. Chiar dacă cubismul a
constituit rădăcina stilului vorticist, cea care a inspirat cel mai mult această mişcare a fost
ideologia futuristă a unei arte dinamice, care să capteze modernitatea perioadei. Tot în
contextul influenţelor, poetul şi istoricul Laurence Binyon vorbea în 1911 despre
principiile artei chineze care accentuau vitalitatea ritmică sau ritmul spiritului prin
mişcarea corpului şi dinamica vieţii. Poetul şi criticul T. E. Hulme scria despre o artă
abstractă încă ancorată în abordarea reprezentativă, cu un conţinut figurativ în care forma
vizuală constituie aspectul dominant al compoziţiei. Ezra Pound a fost cel care, prin
sprijinul declarat şi prin scrierile sale în favoarea idealurilor vorticiste, a constituit prima
sursă de inspiraţie pentru artiştii acestei mişcări. Pound vorbea despre un punct de
maximă energie şi despre o spirală a imaginaţiei umane, manifestabilă atât în literatură,
cât şi în artă. Aceste influenţe asupra Grupului Artei Rebele au evoluat în vorticism şi au
fost interpretate în diferite moduri de către membrii acestuia. Fiecare membru al grupului
avea o interpretare proprie a aspectelor vizuale ale vorticismului, însă cel care deţinea
“supremaţia” metodei de abordare vorticiste era Wyndham Lewis, iniţiatorul
autoproclamat al stilului. El spunea în 1956: “Vorticismul a fost ceea ce eu personal am
spus şi am făcut într-o anumită perioadă.” Se poate la un moment dat dezbate, dacă nu
cumva Lewis era de fapt vorticismul.
La fel ca futurismul, vorticismul a fost şi el o victimă a primului război mondial,
mulţi dintre artişti înrolându-se în armată. Aceasta, împreună cu starea conflictuală din
interiorul grupului, au dus la destrămarea lui în decembrie 1915.
Moştenirea pe care vorticiştii au lăsat-o, s-ar putea spune că o constituie
“tulburarea liniştei” în societatea artistică conservatoare a Londrei dinaintea războiului,
prin stilul lor controversat şi impulsul pe care aceştia l-au dat artiştilor abstracţionişti ai
anilor ’30.
Influenţe ce au încurajat dezvoltarea artei, atât a celei figurative, cât şi a celei
nonfigurative, au fost multe şi variate, cert este însă că vorticismul a jucat un rol în
evoluţia ei. Adevăratul impact al vorticismului nu se poate însă aprecia, deoarece mult
prea multe lucrări nu mai există la ora actuală.
Vorticismul nu poate fi considerat o mişcare principală de artă a secolului XX, dar
a fost o ramură legitimă şi dinamică a unui arbore care a avut rădăcina în cubism.

Bibliografie:
Concepts in Modern Art, Nikos Stangos, 1994, Thames & Hudson
Dynamism, Tate Gallery Liverpool, 1991