Sunteți pe pagina 1din 17

Parteneriatul energetic dintre Uniunea Europeană şi Rusia

În ultimele decenii, energia a devenit un element esenţial la nivelul politicii


internaţionale, atât pentru statele care deţin importante resurse energetice, cât şi pentru statele
care încheie acorduri şi parteneriate cu respectivele ţări, în vederea alimentării cu energie. Dacă
pe parcursul întregii istorii, puterea imperiilor era determinată de forţa militară a acestora,
începând cu secolul al XIX-lea, începe să se reducă această dimensiune şi să se afirme altă
dimensiune: cea economică. Apoi, în secolul al XX-lea, apare un alt factor important în
afirmarea marilor puteri pe plan mondial: energia. Sporul demografic, revoluţia tehnico-
ştiinţifică, boom-ul economic cunoscut de SUA, Europa de Vest, dezvoltarea rapidă a Chinei şi
Indiei a ridicat, pentru prima dată serios, problema suficienţei resurselor energetice, pe care se
bazează orice economie de pe glob. La începutul noului mileniu, intervenţiile militare şi
economice majore nu mai au ca scop principal acapararea de noi teritorii, ci mai degrabă,
asigurarea de resurse pe termen lung. Competiţia globală pentru asigurarea necesarului de
resurse energetice devine tot mai acerbă, în condiţiile în care unele dintre zăcămintele de
hidrocarburi sunt pe terminate, iar cele mai importante se află în zone instabile politic. Gazul
natural din Marea Nordului a fost deja exploatat dincolo de nivelul maxim, ceea ce va lăsa o
parte din ţările Uniunii Europene dependente de importuri, în special din Rusia. Preţul petrolului
a atins recent cote istorice. Afirmaţia că, resursele energetice reprezintă astăzi un resort
important în cadrul politicii internaţionale, nu este deloc exagerată.
Luând în considerare acest nou aspect al politicii şi relaţiilor internaţionale, în lucrarea
„Parteneriatul energetic dintre Uniunea Europeană şi Rusia” am prezentat statutul Uniunii
Europene şi al Rusiei în problema energiei, dar şi evoluţia relaţiilor dintre aceşti doi mari actori
de pe scena internaţională, mai ales în contextul crizei energetice actuale.

Uniunea Europeană şi Rusia în contextul internaţional


contemporan

Uniunea Europeană este formată din 27 de state membre şi numără aproape 500 de
milioane de locuitori, începând cu ianuarie 20071. La baza întregii construcţii europene a stat
voinţa de a lucra împreună, pe baza unor interese comune. Acestea au condus la convingerea că
1
Luciana Alexandra GHICA (coord.), „Enciclopedia Uniunii Europene”, Editura Meronia, Bucureşti, 2007, p. 36

1
în unele domenii se pot obţine rezultate mult mai bune la nivel european decât la nivel naţional.
Aşa s-a ajuns la politicile comune tuturor statelor membre, elaborate şi adoptate de către
instituţiile comunitare cu aplicabilitate pe întreg teritoriul Uniunii. Politicile comune răspund şi
unui principiu fundamental al construcţiei europene, acela al solidarităţii şi coeziunii.
Printre cele mai importante preocupări ale Comunităţii Europene a Cărbunelui şi
Oţelului, care a precedat şi a pregătit terenul pentru înfiinţarea ulterioară a Comunităţii Europene
şi, mai apoi a Uniunii Europene, se numără siguranţa aprovizionării cu energie. Odată cu crearea
Comunităţii Europene, prin Tratatul de la Roma, a fost organizată şi Comunitatea Europeană a
Energiei Atomice (Euratom)2. Toate acestea demonstrează importanţa pe care o are energia la
nivelul Uniunii Europene.
În domeniul energiei, cele mai importante obiective3 sunt:
• Siguranţa alimentării cu energie în condiţii de competitivitate, resurse sigure şi diverse.
Siguranţa priveşte atât importurile de energie şi materii prime, cât şi livrările către
consumatori. În perspectivă globală, creşterea populaţiei duce la creşterea necesităţilor
vitale de energie.
• Sisteme de energie competitive, în condiţiile liberalizării preţurilor, diversificării surselor de
alimentare către consumatori şi protecţiei mediului. Sistemele energetice trebuie să sprijine
o economie competitivă şi, în acelaşi timp, să fie competitive în interiorul lor.
• Protecţia mediului, referitor la reducerea ploilor acide şi a emisiilor gazelor cu efect de
seră, prin introducerea celor mai performante tehnologii. O primă acţiune s-a convenit la
Summitul de la Kyoto, privind reducerea cu 8% a emisiilor de dioxid de carbon în
atmosferă.
Politica energetică a UE a fost stabilită iniţial prin Cartea Albă a Comisiei Europene din
anul 1995, „Politica energetică pentru Uniunea Europeană”, apoi în 2002 a fost completată de
Cartea Verde „Către o strategie Europeană pentru siguranţa aprovizionării cu energie”, iar un an
mai târziu Comisia Europeană a elaborat Comunicarea „Infrastructura Energetică şi siguranţa
aprovizionării”4, în care se sublinia necesitatea ca politica energetică să respecte aceleaşi reguli
ale economiei de piaţă, ca şi celelalte sectoare.
Rusia a fost întotdeauna diferită, mai ales în comparaţie cu vecinii săi europeni.

2
Luciana Alexandra GHICA (coord.), op. cit, p. 139
3
Marius PROFIROIU, Irina POPESCU, „Politici europene”, Editura Economică, Bucureşti, 2003, pp.105-106
4
Steven McGIFFEN, „Uniunea Europeană: un ghid critic”, editţie actualizată, Editura Monitorul Oficial, Bucureşti,
2007, p. 158

2
Mărginită de trei sfere culturale diferite – Europa, Asia şi lumea musulmana – Rusia avea în
componenţa sa populaţii ale fiecăreia dintre ele şi, de aceea, nu a fost niciodată un stat naţional
în sensul european. Schimbându-şi necontenit forma, pe măsură ce conducătorii ei anexau
teritorii învecinate, Rusia era un imperiu supradimensionat în comparaţie cu orice ţara
europeană. Prăbuşirea URSS în 1991 şi venirea la Kremlin a lui Boris Eltîn a creat sentimentul
că se va schimba ceva din caracterul politicii ruse. Fiind primul reşedinte al Rusiei şi primul
conducator ales în mod direct prin voinţa poporului, Rusia sub Eltîn a dat senzaţia că poate
schimba macazul său expansionist şi că îşi poate însuşi caracterele unei democraţii. Drept urmare
liderii tuturor marilor puteri şi-au îndreptat privirile către Moscova unde Eltîn se angajase pe
calea reformei ruse. Însă, reforma mult aşteptată a fost făcuta numai la suprafaţă. Venirea la
Putere a lui Vladimir Putin, fostul angajat al KGB-ului, a adus o nouă orientare a politicii externe
ruse sau mai bine zis, o revenire la tradiţia sa imperialistă.
Rusia, deşi participă la diplomaţia echilibrului european de putere, nu aplică principiile
acestuia şi statelor învecinate, proclamând „vecinătatea apropiată” ca fiind spaţiul său de
influenţă tradiţional, orice interferenţă a marilor puteri fiind considerată o ameninţare la adresa
securităţii Federaţiei. Rusia menţine statu-quo-ul la capitolul energetic în UE si îşi raportează
aproape întreaga securitate economică la acest domeniu5. Fiind unicul mare furnizor de gaze
naturale şi petrol în Europa, Rusia ar putea în viitorul apropiat, deţine monopolul asupra
politicii energetice europene şi să influenţeze procesul de luare a deciziilor politice.
Rusia este unul dintre cei mai importanţi pioni de pe piaţa internaţională de energie. Se
numără printre ţările cu cele mai multe rezerve de gaz, iar în privinţa petrolului este în primele
zece state din lume care deţin acest tip de resurse. Statisticile arată că este pe primul loc în lume
în privinţa exportului de gaze, pe locul al doilea în ceea ce priveşte exportul de petrol. Aceste
resurse naturale reprezintă un important vector economic pentru Rusia, atât pe plan naţional, dar
mai ales pe scena internaţională, deoarece datorită acestor rezerve şi-a câştigat un loc în rândul
marilor puteri mondiale6.

Resurse energetice în statele Uniunii Europene


Statele Membre ale UE se pot împărţi, din punct de vedere al surselor de energie
primară, în trei categorii: net producători, net importatori şi categoria specială a ţărilor
5
Bernard A. GELB, „Russian Oil and Gas Challenges”, 3 ianuarie 2006:
http://fpc.state.gov/documents/organization/58988.pdf, accesat 18.06.2009
6
Ibidem

3
coeziunii.
Țările net producătoare sun7t: Olanda, Danemarca şi Marea Britanie. Odată cu
descoperirea zăcământului de la Groningen în anul 1959, Olanda a devenit cel mai mare
producător de gaz dintre ţările UE. Consumul de gaz, care depăşeşte 20% din consumul total de
energie primară în spaţiul comunitar, este acoperit în mare parte de doi mari furnizori, Rusia şi
Norvegia, pe locurile următoare situându-se Olanda şi Algeria. Danemarca este un exportator net
de gaz natural, dar într-o cantitate mult mai mică decât Olanda. Necesarul de petrol şi-l acoperă
în proporţie de 98 % din resurse interne.
Marea Britanie este un alt mare producător şi exportator de energie. Intre anii 1980-1990,
acest sector, ca de altfel întreaga economie, au suferit schimbări majore. Industria de petrol, gaze
şi cea producătoare de energie electrică au intrat într-un vast program de privatizare, în ciuda
opoziţiei extrem de puternice manifestate de companiile de stat sau publice care deţineau
monopolul absolut al acestor activităţi. O demonopolizare totală, urmată de înfiinţarea
instituţiilor de reglementare, au creat cea mai liberă piaţă a energiei din Europa. Singurul
domeniu care a rămas încă în monopolul statului este energia nucleară. Obiectivul politicii
guvernamentale în domeniul energiei a fost încurajarea competiţiei, iar guvernul a intervenit
numai pentru a stabili regulile jocului.
Ţările net importatoare8 sunt: Germania, Franţa si Italia. Germania este un mare
importator de gaz (78% din necesar în 1994) adus mai ales din Rusia, şi petrol (99% din
necesar). Germania este, în acelaşi timp, un important producător şi un transportator de energie
în UE. Producţia de cărbune a scăzut în ultimii ani, în timp ce producţia de energie nucleară
creşte relativ încet. Diversificarea surselor de energie şi siguranţa în alimentare sunt două din
preocupările majore ale statului german. Politica de energie nu este uniformă în ce priveşte
organizarea şi implicarea autorităţilor guvernamentale. In sectorul cărbunelui şi al energiei
nucleare, statul are un rol major, în timp ce sectorul petrolului este guvernat de regulile pieţei
libere. În domeniul gazului, piaţa este „împărţită” pe secţiuni dominate de diferite companii (aşa
numita „piaţă organizată”). Energia nucleară nu este privită cu prea mult entuziasm, iar industria
cărbunelui, care se bucură încă de subvenţii aspru criticate de oficialii CE, este în continuu
declin. Incepând cu anii `80, protecţia mediului a devenit obiectiv prioritar a guvernului şi o
preocupare majoră în domeniul energiei. Aşadar, Germania nu urmează o politică de energie
7
Cristian BĂHNĂREANU, „Resursele energetice şi mediul de securitate la începutul secolului al XXI-lea”, Editura
Universităţii Naţionale de Apărare Carol I, Bucureşti, 2006, pp. 24-25
8
Ibidem, p. 25-26

4
articulată şi omogenă, una din motivele importante fiind structura sa federală, care acordă
landurilor o largă autonomie.
Franţa este un importator net de energie. Importă aproape în totalitate petrolul şi gazul
de care are nevoie şi peste 75 % din cărbune. Dezvoltarea puternică a sectorului nuclear a fost
rezultatul firesc al dependenţei excesive faţă de importul de combustibili clasici. Deşi Franţa
deţine rezerve de petrol şi gaz, producţia internă se menţine la un nivel scăzut. Sursele de
importuri sunt Rusia şi Algeria, urmate de Norvegia. Franţa are o veche tradiţie în ce priveşte
companiile de stat în domeniul energiei. Electricite de France şi Gaz de France sunt companii
monopoliste prin tradiţie. Privatizarea sectorului de energie se află pe agenda politicii
guvernamentale, dar ei i se opun, fără vehemenţa celei înregistrate în Marea Britanie, sindicatele
şi companiile însele. Protecţia mediului, ca o componentă integrată a politicii de energie, este
încă la început. Italia este săracă în resurse energetice şi importă din Algeria cea mai mare parte
din gazul necesar, fiind de altfel şi ţara de tranzit a gazului algerian spre Europa. Nu există sector
nuclear, ca rezultat al moratoriului impus prin referendumul din 1987. Sectorul de energie este
tradiţional de stat ca şi în Franţa. Holdingul energetic ENI a început să fie privatizat pe
componente, iar ENEL, compania de electricitate, este şi ea pe cale de a fi complet privatizată,
pe baza unui plan de restructurare pe activităţi. Fiind foarte dependentă de importurile
energetice, Italia este preocupată în special de creşterea eficienţei energetice, dar şi de protecţia
mediului.
Ţările mici net importatoare de energie9 sunt: Austria, Belgia, Finlanda, Suedia şi
Luxembourg. Ţările mai mici, net importatoare de energie, ar fi favorizate de o politică de
energie condusă de la Bruxelles, mai degrabă decât să rămână la latitudinea Statelor Membre. In
acest grup de state există însă contraste importante. Ţările nordice din acest grup pun un accent
puternic pe protecţia mediului şi pe energia nucleară (fiind sărace în resurse în comparaţie cu
vecinele lor mai bogate, Danemarca şi Norvegia), în timp ce Austria are o poziţie privilegiată
datorită potenţialului hidroelectric, care asigură circa 70 % din producţia internă de energie.
Utilizarea biomasei ocupă locul doi, cu 11 % din producţia internă de energie. Belgia, total
lipsită de combustibili fosili, se bazează pe importuri şi pe energie nucleară, deşi nu există
planuri de dezvoltare a acestui sector în viitor. Belgia este una din susţinătoarele puternice ale
politicii de energie în UE.
Irlanda, Grecia, Spania şi Portugalia, ţări care au beneficiat de un masiv suport financiar

9
Ibidem, pp. 27-28

5
din partea ţărilor mai bogate ale UE prin Fondul de Coeziune Socială, sunt net importatoare de
energie. Ele au o infrastructură energetică mult mai slabă decât a celorlalte state. Sectorul
energetic este relativ slab dezvoltat, eficienţa tehnologiilor este redusă, iar sistemele de transport
pentru gaz şi electricitate nu sunt suficient dezvoltate. De exemplu, Portugalia, care se bazează
mai ales pe potenţialul său hidroelectric, poate ajunge să importe în anii secetoşi până la 90% din
energia consumată. Grecia a înregistrat o creştere spectaculoasă a consumului de energie - dublu
în 1992 faţă de 1973 - , tendinţa de creştere în viitor fiind chiar mai accentuată. Aproape 80% din
consumul de energie este asigurat din import. Spania importă peste 80% din gazul metan, tot
petrolul şi aproape jumătate din cărbune. Moratoriul asupra energiei atomice a stopat
dezvoltarea sectorului nuclear în această ţară. In Irlanda, peste 70% din consumul de energie
primară este importat, iar procentul va creşte odată cu epuizarea resurselor interne de gaz. De
aceea, orientarea este către construcţia de magistrale de transport pentru gaz.
România, deţine importante resurse naturale, printre care ţiţei şi gaze. Rezervele de
resurse naturale ale României conform estimărilor din anul 200710:
• ţiţei: 74 milioane tone (72 mil tep); Producţie anuală: 5,2 milioane tone
• gaze naturale: 185 miliarde metri cubi (159 mil tep). Producţie anuală: 12 miliarde metri
cubi
• huilă: 755 milioane tone (422 mil tep). Producţie anuală: 3 milioane tone
• lignit: 1490 milioane tone (276 mil tep). Producţie anuală: 32 milioane tone.
În anul 2007, resursele de energie şi consumul final energetic au înregistrat o uşoară scădere faţă
de anul 2006, cu 0,7% respectiv cu 1,1%. Scăderea resurselor de energie s-a datorat diminuării
importurilor de purtători de energie. Producţia de energie primară în anul 2007, de 27,3 milioane
tep, îşi menţine ponderea de 56,2%. Importul de energie a scăzut cu 1,2% faţă de anul 2006,
datorită scăderii importului de gaze naturale.

Momente cheie în relaţia dintre UE şi Rusia


1997 – Începutul unei cooperări
Relaţiile dintre cei doi mari actori la nivel european, au început în anul 199411, odată cu
semnarea unui Acord privind parteneriatul şi cooperarea (PCA), dar actul a fost ratificat abia în

10
Institutul Naţional de Statistică: http://www.insse.ro/cms/files%5Cstatistici%5Ccomunicate%5Ccom_trim
%5Cenergie_2007.pdf
11
Siteul Delegaţiei Comisiei Europene în Rusia: http://www.delrus.ec.europa.eu/en/p_243.htm

6
1997. Acest acord reprezentintă prima bază legală în temeiul căreia se vor desfăşura ulterioarele
evenimente întrei Ue şi Rusia. Iniţial, acesta îşi păstra legalitatea timp de zece ani şi crea un
cadru instituţional pentru derularea relaţiilor bilaterale, dar, în acelaşi timp trasa şi principalele
obiective12 ale acestei cooperări:
• Comerţ şi cooperare economică – liberalizarea schimburilor şi eliminarea tuturor
restricţiilor, armonizarea legislaţiilor
• Cooperarea în domeniul ştiinţific, tehnologic, energetic, transportului, mediului
• Întreţinerea unui dialog politic privind problemele internaţionale, drepturile oamenilor şi
democraţie
• Cooperare în domeniul justiţiei în vederea reducerii afacerilor ilegale, traficului de
droguri, crimei organizate, spălării de bani
Acest acord presupune organizarea a două summituri pe an, un parteneriat permanent la nivel
ministerial, dar şi o cooperarare la nivel parlamentar, prin instituirea unei comisii în acest
domeniu.
Dependenţa de importul de energie este una din principalele probleme a Uniunii
Europene. Oficialii UE sunt îngrijoraţi de creşterea dependenţei energetice (petrol şi gaze
naturale), care azi acoperă aproximativ 30% de import de energie din Rusia şi acest procent
poate creşte pe termen mediu, ajungând, după unele estimări, la nivelul de 70%. Rusia este cel
mai important furnizor de gaze naturale în UE. Interesele economice ruseşti în UE ţin de zona
comerţului liber, care ar putea în viitor contribui la consolidarea unei pieţe comune.
Rusia tinde să dezvolte relaţiile de parteneriat cu UE în domeniul energetic, pentru care, a
accelerat procesul de asimilare a acquis-ului comunitar. Obiectivul politicii energetice europene
este de a se apropia cât mai eficient de piaţa resurselor energetice ruse. Dar la fel de importantă
pentru UE devine cooperarea economică cu statele transportatoare de resurse energetice ruseşti,
cum ar fi, Ucraina şi Belarus. Dezvoltarea politicii de import al petrolului şi gazului natural din
Federaţia Rusă este obiectivul viabil şi de lungă durată al UE. Aceasta tinde spre o piaţă
energetică internă stabilă asigurându-şi o cale energetică unitară. Poziţia autoritară a Rusiei în
chestiunea energetică a devenit o temă polemică pentru liderii europeni. Stabilirea cu Moscova a
unei înţelegeri economice transparente şi de lungă durată de import al petrolului şi gazului
natural rusesc ar crea pentru UE acele premise necesare de asigurare a securităţii energetice spre
care tinde ea astăzi. Principiul politicii energetice unitare a UE este evident: stabilirea unui
12
Cameron FRASER, „An Introduction to European Foreign Policy”, Editura Routledge, Londra, 2005, p. 118

7
parteneriat cu Rusia în domeniul energetic. Acest parteneriat va contribui la lărgirea interesului
economic din ambele părţi şi va reglementa politica tarifară la gazele naturale livrate din Rusia în
UE. Aceste principii vor ajuta la menţinerea securităţii energetice a UE.

2000 - Dialogul pentru energie


În cadrul summitului de pe 30 octombrie 2000 de la Paris, s-au pus bazele unui dialog
bilateral cu privire la problema energiei13, care este un element esenţial în politica UE privind
securitatea energiei pentru viitor. În principal, dialogul viza chestiuni legate de gazul şi ţiţeiul
natural, din care Rusia deţine rezerve naturale imense, creându-ae astfel o dependenţă pentru
statele europene bilaterală. Conform statisticilor, 53% din exportul Rusiei de ţiţei merge către
Uniunea Europeană şi reprezintă circa 16% din total de consum al acesteia, iar 62% din exportul
de gaze naturale se duce în UE, acoperind 20% din necesarul uniunii.
Cel care conduce acest dialog este directorul general al Comisiei pentru transport şi
energie, Francois Lamoureux, respectând cadrul instituţional instuit de acordul din 1997. de
asemenea, s-au stabilit următoarele priorităţi14 pentru fiecare:
Uniunea Europeană:
• Reformarea monopolurilor „naturale”
• Îmbunătătirea mediului de afaceri
• Deschiderea reciprocă a pieţelor economice
• Protejarea mediului şi securizarea energiei nuclare
• Promovarea unei politici nediscriminatorii în explorarea, producţia şi tranzitul energiei
• Securitatea energiei şi a reţelei de transport
Rusia:
• Elaborarea de contracte pentru alimentarea cu gaz natural pe termen lung
• Beneficii investiţionale
• Ajutorul din partea Băncii Europene de Investiţii
• Posibilitatea de a importa orice cantitate de energie către UE
• Îmbunătăţirea metdelor de eficientizare a energiei

13
Siteul Delegaţiei Comisiei Europene în Rusia:
http://www.delrus.ec.europa.eu/en/images/pText_pict/234/info_pack_eng.pdf
14
Agenţia Internaţională pentru Energie:
http://www.iea.org/textbase/work/2003/soyuzgaz/proceedings/Piper_slides.pdf

8
Obiectivul major al acestui diaog şi a următoarelor colaborări este acela de integra gradual
pieţele energetice ale Uniunii Europene şi pe cele ale Rusiei.
Una dintre cerinţele Rusiei este de a beneficia de contracte pe termen lung pentru
alimentarea cu gaz a statelor europene. UE a fost de acord cu aceasta, recunoscând, în acelaşi
timp, importanţa gazului rusesc pentru piaţa europeană şi pentru nevoile de consum ale statelor
membre şi ideea că trebuie să se dezvolte o relaţie de securitate în ceea ce priveşte energia, dar a
impus o condiţie, de la care nu doreşte să abdice: respectarea de către statul rusesc a regulilor
liberei concurenţe şi a normelor existente pe piaţa internă a Uniunii.

2003 - Patru spaţii comune de cooperare


Acordul dintre UE şi Rusia intrat în vigoare în 1997 era valabil până în 2007, fiind astfel
necesară prelungirea şi dezvoltarea ulterioară a unei înţelegeri. Astfel, în 2003, la summitul
dintre cele două puteri de la St. Petersburg, s-a decis crearea unui nou acord (care avea ca bază
pactul iniţial) care să construiască patru spaţii (domenii) de cooperare bilaterală. Se dorea
întărirea şi dezvoltarea relaţiilor, urmărindu-se obiective asemănătoare15 cu cele din 1997:
• Eliminarea barierelor din comerţul internaţional
• Deschiderea pieţelor
• Facilitarea schimbului economic prin dezvoltarea infrastructurii
• Schimbul de bune practici şi idei
Acest parteneriat strategic viza, însă, patru domenii importante16:
• Domeniul economic
• Domeniul libertăţilor, securităţii şi justiţiei
• Domeniul securităţii externe
• Domeniul educaţiei, al cercetării şi al culturii
În privinţa spaţiului economic au fost identificate câteva domenii esenţiale în vederea dezvoltării
unei optime colaborări: energia, transportul, mediul, îmbunătăţirea cimatului investiţional al
Rusiei. UE este pentru Rusia un partener esenţial la nivel economic, iar schimburile dintre cele
două entităţi o dovedesc: în anul 2008 UE a exportat în Rusia bunuri în valoare 105 miliarde
Euro, iar Rusia a importat către UE bunuri însumând 173,2 miliarde. În legătură cu această

15
Cameron FRASER, „An Introduction to European Foreign Policy”, Editura Routledge, Londra, 2005, p. 122
16
Siteul Comisiei Europene-relaţii externe:
http://ec.europa.eu/external_relations/russia/common_spaces/index_en.htm

9
relaţie economică, este important de menţionat că 68% din totalul bunurilor17 l-au deţinut
bunurile din domeniul energetic şi al combustibililor.

Strategia Rusiei pentru Energie


În august 2003, guvernul rus a elaborat o strategie pentru energie cu obiective pe termen
lung până în 202018. Având în vedere că Rusia posedă o mare cantitate de resurse energetice, era
necesar elaborarea unei politice pe termen lung care să pună bazele unui plan de acţiune care să
permită asigurarea necesarului de resurse populaţiei ruse.
Principalul obiectiv al strategiei este de a descoperi şi de a pune în practică noi metode de
eficientizare a energiei, de a îmbunătăţi calitatea combustibililor şi a gazului şi a metodelor de
producţie, pentru a putea răspunde cererilor crescânde de pe piaţa mondială şi în vederea
construirii unui rol important în aceste medii. De asemenea, se va urmări protejarea mediului,
securizarea energiei. Rezultatele acţiunilor ce vor fi întrepătrunse, la un prim nivel, se vor putea
observa în perioada 2009-2010:
• Elaborarea unei baze egislative solide care să fie în concordanţă cu normele pieţei
internaţionale
• Transformarea acelor sectoare adiacente economiei care să aducă un plus în eficientizarea
energiei
• Transformarea comerţului cu resurse naturale într-un sector economic stabil şi prosper în
vederea satisfacerii nevoilor populaţiei ruseşti şi în vederea construirii unei economii
durabile
Un capitol din strategie este dedicat politicii energetice externe19, care se referă la
activitatea şi rolul pe care doreşte să şi-l construiască Rusia. Îşi ia angajamentul, ca ţară
producătoare de resurse energetice, să aibă dialoguri, atât cu statele producătoare, cât şi
cu cele consumatoare cu scopul de a discuta problema resurselor naturale în condiţiile
actuale, când cererea şi consumul sunt tot mari, dar este nevoie de o politică durabilă,
care să nu epuizeze resursele şi de acţiuni care să permită producerea şi consumarea
eficiente ale energiei. Unul dintre importantele rezultate ale acestei strategii, ar fi (din
perspectiva Rusiei), creşterea exportului de energie cu 45%-64% până în anul 2020, ceea
17
Siteul Comisiei Europene - comerţ internaţional:
http://ec.europa.eu/trade/issues/bilateral/countries/russia/index_en.htm
18
Siteul Comisiei Europene – energie: http://ec.europa.eu/energy/russia/events/doc/2003_strategy_2020_en.pdf
19
Institutul pentru studii de securitate: http://www.iss.europa.eu/index.php?
id=18&no_cache=1&tx_ttnews[swords]=russia&tx_ttnews[cboAuteurs]=ALL

10
ce ar determina o accentuare a rolului şi poziţiei statului rus pe plan internaţional, atât la
nivel economic, dar mai ales la nivel geopolitic.

Gaz importat din Rusia către Europa– Anul 200520


Statul Dependenţa de gazul Totalul gazului consumat
rusesc importat importat din Rusia
AUSTRIA 88% 74%
CEHIA 98% 70%
ESTONIA 100% 100%
FRANŢA 98% 26%
FINLANDA 100% 100%
GERMANIA 81% 39%
ITALIA 85% 30%
POLONIA 70% 50%

După cum se poate observa, statele Uniunii Europene depind, într-un grad ridicat, de către
rezervele de gaze naturale pe care le posedă Rusia şi de aceea politica energetică adoptată de
ambii actori internaţionali este un element esenţial pentru economia rusească, dar şi pentru
asigurarea necesarului de consum al cetăţenilor europeni. Dacă relaţiile cu Rusia ar înceta, atunci
Uniunea Europeană s-ar afla într-o situaţie destul de dificilă, deoarece nu ar avea de unde să
asigure cantitatea de gaze şi ţiţei necesară consumului propriu. Totuşi, Rusia dispune de un atu
care îi conferă un avantaj considerabil: cu o singură excepţie, toate căile de tranzitare a ţiţeiului
brut traversează teritoriul ei. Asta însemna că, pentru a scoate petrolul din fostul spaţiu sovietic,
operatorii străini sunt obligaţi să trateze cu Rusia.”21

2006 – Cartea Verde a Strategiei europene pentru energie


În această Carte Verde pentru Energie22, Comisia Europeană propune o strategie pentru o
politică energetică europeană care să răspundă provocărilor viitoare privind creşterea consumului
de energie, a populaţiei şi impactul acestor fenomene asupra mediului înconjurător. Uniunea
20
Antonio MARQUINA (ed.), „Energy security: visions from Asia to Europe”, Editura Palgrave MacMillan,
Londra, 2008, p. 16
21
Pierre LORRAIN, „Incredibila alianţă Rusia-Statele unite”, Traducerea de Irina Negrea, Editura Ştiinţelor Sociale
şi Politice, Bucureşti, 2002, p.267
22
Siteul Comisiei Europene – legislaţie:
http://europa.eu/legislation_summaries/energy/european_energy_policy/l27062_en.htm

11
Europeană trebuie să adopte măsuri pentru remedierea acestor chestiuni cât mai rapid, deoarece
trebuie să asigure şi securitattea şi eficientizarea energiei pe plan european.
În situaţia în care Uniunea Europeană îşi va atinge toate obiectivele propuse pentru viitor
(dezvoltare socială, economică), atunci va trebui să găsească soluţii viabile pentru asigurarea
necesarului de energie pentru derularea proiectelor sale, iar pentru aceasta are nevoie de un plan
pentru asigurarea securităţii energiei la nivel internaţional, în relaţie cu partenerii săi, în special
cu Rusia, principalul importator de resurse energetice în Europa. UE trebuie să utilizeze poziţia
sa de mare actor pe scena internaţională, atât la nivelul pieţei mondiale, cât şi la nivel geopolitic.
Pentru a putea progresa în ritmul dorit, UE le-a cerut statelor membre să întreprindă orice
acţiune pentru a asigura respectarea celor trei mari obiective23 ale UE, transpuse în Cartea Verde:
• Dezvoltare durabilă – să combată într-un mod eficient şi activ schimbarea climatică prin
găsirea şi promovarea metodelor de energie regenerabilă
• Susţinerea competitivităţii – prin elaborarea unui cadru legal care să creeze o piaţă de
energie cu adevărat competitivă
• Securitatea energiei – coordonarea mai eficientă a resurselor de energie provenite din
import şi menţinerea unor relaţii de bună cooperare cu marile state producătoare de
resurse energetice, cum ar fi Rusia
Un subiect esenţial în Cartea Verde pentru Energie este securitatea energiei. Uniunea Europeană
acordă o mare importanţă acestei chestiuni deoarece depinde de importurile de resurse de energie
şi de cererile existente pe piaţa energetică la un moment dat. Este necesară o politică care să
asigure alimentarea neîntreruptă cu resurse a statelor europene. Un mecanism care se va constitui
în vederea combaterii posibilelor crize de energie este crearea unui stoc de rezervă pentru
energie, cu scopul de a fi utilizat în perioade de criză sau perioade de neînţelegeri între statele
producătoare şi cele consumatoare.
Un alt instrument în asigurarea securităţii energiei pe plan european este deschiderea
totală a pieţelor, deoarece astfel se creează un mediu stabil, competitiv şi sigur pentru companiile
care doresc să investească în acest domeniu. în vederea respectării regulilor acestui climat, UE
intenţionează să înfiinţeze un Observator pentru alimentarea cu Energie, pentru a monitoriza
piaţa energetică şi a identifica eventualele nereguli. De asemenea, tot în vederea securizării
energiei, se pot constitui mecanisme de solidaritate în state care se confruntă cu o criză a
resurselor energetice care riscă să îi afecteze structura infrastructurii tranzitului de energie.
23
Thomas GOMART, „EU-Russia Relations”, CSIS, Washington DC, iulie 2008

12
Nu în ultimul rând, Cartea Verde menţionează că vor continua dialogurile pentru energie
cu principalul partner, cu Rusia, pentru a dezvolta relaţii economice avantajoase pentru ambele,
având în vedere că, odată cu extinderea Uniunii Europene, vor trebui să dezvolte o politică de
vecinătate.

O perspectivă asupra viitorului energetic


Resursele energetice ale Rusiei vor impulsiona considerabil dezvoltarea economiei
statului, dar trebuie menţionat că, încă de pe acum, Rusia se confruntă cu o problemă
demografică extrem de severă din cauza ratei natalităţii foarte mici, al existenţei unei asistenţe
medicale precare. Previziunile Biroului de Recensămând din Statele Unite aleAmericii 24 arată că
până în 2020 populaţia aptă de muncă va scădea dramatic. Având în vedere că situaţia internă a
Rusiei nu corespunde în totalitate principiilor democratice adevărate, economia rusească se va
baza, în mare proproţie, doar pe comerţul cu resurse energetice, sectorul economic
nediversificându-se prin investiţii străine, datorită climatului instabil din acea regiune.
În privinţa energiei, este deja ştiut, că va creşte cererea de energie, mai ales din partea
puterilor aflate în ascensiune, ceea ce va recontura relaţiile geopolitice de pe scena
internaţională. În ciuda faptului că există se fac paşi spre a folosi mai eficient energia, consumul
total de energie va creşte cu 50% în următoarele două decenii, în comparaţie cu 34% cu cât a
crescut în perioada 1980-2000. susrsele de energie reutilizabilă vor avea doar o pondere de 8%
din totalul de energie consumată până în anul 2020.
Necesităţile energetice ale Europei nu vor creşte atât de mult faţă de cele ale puterilor în
mare dezvoltare (ex: China), deoarece nu este preconizată o creştere economică foarte
spectaculoasă pentru statele europene. Luând în considerare activităţile de până în prezent, se
poate afirma că parteneriatul dintre Rusia şi UE în privinţa gazelor naturale se va dezvolta, mai
ales că Uniunea Europeană a început să se bazeze mai mult pe gaz natural în ceea ce priveşte
resursele energetice. Odată ce resursele din Marea Nordului vor dispărea complet, singura ţară cu
care va putea coopera va fi Rusia, deoarece estestatul cu cele mai multe resurse energetice din
zonă care ar putea susţine consumul energetic al Europei. Conform unui studiu efectuat de către
Comisia Europeană, procentul privind resursele de energie importate va creşte de la jumătate cât
era în 2000, la două treimi în 202025.
24
„Lumea în 2020: o schiţă a viitorului global prezentată de Consiliul Naţional de Informaţii al SUA”, traducere de
Camelia Boca, Editura Cartier, 2008, p. 73
25
Ibidem, p. 84

13
ANEXE

CONDUCTE DE GAZE NATURALE (EXISTENTE ŞI PLANIFICATE) DIN RUSIA


SPRE EUROPA

Sursa: Bernard A. GELB, „Russian Oil and Gas Challenges”, 3 ianuarie 2006

14
PRINCIPALELE CONDUCTE DE GAZ DIN RUSIA SPRE EUROPA (existente şi
planificate) şi CANTITATEA DE GAZE TRANZITATĂ

15
BIBLIOGRAFIE

1. BĂHNĂREANU, Cristian, Resursele energetice şi mediul de securitate la începutul


secolului al XXI-lea, Editura Universităţii Naţionale de Apărare Carol I, Bucureşti, 2006
2. FRASER, Cameron, An Introduction to European Foreign Policy, Editura Routledge,
Londra, 2005
3. GELB, Bernard A., Russian Oil and Gas Challenges, 3 ianuarie 2006
4. GOMART, Thomas, EU-Russia Relations, CSIS, Washington DC, iulie 2008
5. GHICA, Luciana Alexandra (coord.), Enciclopedia Uniunii Europene, Editura Meronia,
Bucureşti, 2007
6. LORRAIN, Pierre, Incredibila alianţă Rusia-Statele unite, Traducerea de Irina Negrea,
Editura Ştiinţelor Sociale şi Politice, Bucureşti, 2002
7. MARQUINA, Antonio (ed.), Energy security: visions from Asia to Europe, Editura
Palgrave MacMillan, Londra, 2008, p. 16
8. McGIFFEN, Steven, Uniunea Europeană: un ghid critic, editţie actualizată, Editura
Monitorul Oficial, Bucureşti, 2007
9. PROFIROIU, Marius, POPESCU Irina, Politici europene, Editura Economică, Bucureşti,
2003
SURSE INTERNET
1. Siteul Comisiei Europene: http://ec.europa.eu/index_ro.htm
2. Institutul pentru studii de securitate:http://www.iss.europa.eu
3. Agenţia Internaţională pentru Energie: http://www.iea.org/textbase/work/2003/soyuzgaz
4. Siteul Delegaţiei Comisiei Europene în Rusia:
http://www.delrus.ec.europa.eu/en/p_243.htm
5. Institutul Naţional de Statistică: http://www.insse.ro/cms/files%5Cstatistici
%5Ccomunicate%
6. Siteul Foreign Press Center: http://fpc.state.gov/documents/organization

16
17