Sunteți pe pagina 1din 4

Teorii personalogice ale conducerii

Leadershipul se refera la influenta pe care anumiti indivizi o executa asupra atingerii obiectivelor altora, intr-un context organizational. Liderul este persoana care datorita statutului sau formal si/sau informal (putere, prestigiu, influenta) mobilizeaza , organizeaza si conduce membrii si activitatile grupurilor inspre fixarea si atingerea scopurilor acestora . (Chelcea , Septimiu; Ilut Petru (2003) Enciclopedie de psihosociologie , ed. Economica , Bucuresti, pag 207). Cuvantul lider provine din englezescul leader care inseamna conducator , dirijor. Asa cum se poate observa din definitie , puterea are un rol important , alaturi de prestigiu si influenta , fiind astfel identificate cinci surse : puterea de a oferi recompense- perceptie conform careia liderul este indreptatit si poate acorda recompense indivizilor care duc la indeplinirea unor sarcini; puterea coercitiva- se bazeaza pe teama de a primi diferite sanctiuni negative ; puterea legitimitatii- puterea exercitata in baza rolului de conducator ; puterea referentiala rolul cel mai important il are carisma liderului si cea de-a cincea puterea profesionala-se bazeaza pe competentele conducatorului in anumite domenii recunoscute de ceilalti. Definirea situatiei are un rol foarte important deoarece aceste surse de putere se bazeaza pe perceptia celorlaltii indivizi a influentei liderului. Daca oamenii nu cred in puterea acestuia atunci el nu mai are putere . Stephen R. Covey considera ca a fi onorabil inseamna a detine putere (Covey , R. Stephen (2000) Etica liderului efficient sau conducerea bazata pe principia, ed . Alfa, Bucuresti, pag 105) si de aceea propune zece principii prin care poate creste onoarea si puterea unui lider :puterea de convingere, rabdarea , blandetea , disponibilitatea de a invata , toleranta, bunatate, sinceritate , confruntare intelegatoare, consecventa, integritate.

Teorii personalogice

Teoriile personalogice postuleaza faptul ca liderii se nasc , punand foarte mare accent pe selectionarea acestor lideri si nu pe formarea lor . De aceea teoriile acorda prioritate persoanei care conduce si nu activitatii in sine. Teoria conducerii carismatice (sau teoria erorilor sau a marilor personalitati ) a fost formulata in perioada de inceput a psihologiei si se bazeaza pe transmiterea genetica a unor calitati exceptionale cu care individul se naste asigurand succesul in functia de conducere si dirijare a oamenilor . Conform acestei teorii liderul eficient este acela care poate induce schimbari majore in atitudinile si convingerile subordonatilor si adeziune la scopurile si misiunea organizatiei . (Chirica S. (1996)- Psihologie organizationala . Modele de diagnoza si interventie , ed. Casa de Editura si Consultanta Studiul Organizarii , Cluj-Napoca, pag. 199). In cadrul acestei teorii apare termenul de charisma ( ce vine din grecescul Kharisma = har sau dat), elaborandu-se modelul carismatic al conducerii. Max Weber definea carisma ca fiind o calitate extraordinara a unui om , fie reala , fie presupusa , fie pretinsa (Zlate , Mielu (2004) Leadership si management , ed. Polirom , Iasi , pag . 35 apud Weber (1965) pag. 354). Teoria trasaturilor considera ca succesul unui lider sta in anumite trasaturi de personalitate specifice celui specific celui care conduce . S-au efectuat foarte multe studii legate de aceasta tema pentru a se observa in mod stiintific daca exista o corelatie intre trasaturile de personalitate si succesul conducerii si care dintre acestea coreleaza mai puternic sau mai slab . Studiile lui Ralph M. Stagdill din anul 1948 a devenit reprezentativ pentru aceasta problema : autorul cerceteaza mai mult lucrari in care sunt descrisi diferiti conducatori , luand in considerare urmatorii factori: factori fizici si constitutionali (varsta cronologica , talia, greutatea , calitatile fizice, energia , sanatatea , aspectul exterior); Factori psihologici (inteligenta , maniera de a comunica , instructia , cunostintele , judecata si decizia , intuitia , originalitatea , adaptabilitatea, trasaturile temperamentale , caracterul , initiativele etc.) Factori psihosociali (sociabilitatea , diplomatia, popularitatea, prestigiul , cooperarea , capacitatea de influentare etc.)

Factori sociologici ( nivelul socioeconomic, statutul economic si social , mobilitatea sociala etc.) (Zlate , Mielu (2004) Leadership si management , ed. Polirom , Iasi , pag. 35 apud Weber (1964) pag . 37) Rezultatele pun in lumina o corelatie nerelevanta intre acesti factori si succesul unui conducator. In privinta varstei exista abordari contrarii , unii preferand liderii tineri pentru

imaginative si spontaneitate , altii dimpotriva , fiind adeptii liderului cu varsta mai innaintata , miznd pe experienta acestora . Insa se poate observa ca suntem condusi de oameni mai in varsta ca noi si ca liderii au o infatisare frumoasa. La fel ca in primul caz , rezultatele privind factorii psihologici sunt neconcordante . Unii oameni pot avea trasaturile necesare si totusi sa nu exceleze in conducere si invers . Catalin Zamfir sustine ca marii conducatori ai industriei capitaliste ca Herast, Ford , Carnegie , Morgan etc. nu au fost deloc modele de virtute si nici macar de normalitate psihologica . Hearst si Ford prezentau nevroze obsesionale , iar Hitler a fost paranoic . (Zamfir, Catalin (1974)- Psihosociologia organizarii si a conducerii. Teorii si orientari contemporane , ed. Politica , Bucuresti , pag . 222) Desi aceasta teorie a fost criticata ca ignora rolul mediului social in activitatea de conducere [] , tinde sa fie retrospectiva [] , considera ca experientele timpurii de viata determina devenirea unor persoane ca lideri [] , opereaza greu distinctia dintre emergent conducerii si eficacitatea conducerii [] (Zlate , Mielu (2004) Leadership si Management ,ed. Polirom , Iasi , pag. 40) sau exista o rivalitate a factorilor personali , exista si aspecte pozitive : se cauta alte trasaturi care ar putea corela pozitiv cu conducerea , se vorbeste despre liderul specializat in anumite domenii (Zlate , Mielu (2004) Leadership si Management ,ed. Polirom , Iasi , pag. 40), a schimbat metodologia de cercetare a trasaturilor de personalitate .

Bibliografie 1. Zlate , Mielu (2004) Leadership si Management ,ed. Polirom , Iasi 2. Chelcea , Septimiu; Ilut Petru (2003) Enciclopedie de psihosociologie , ed. Economica , Bucuresti 3. Covey , R. Stephen (2000) Etica liderului efficient sau conducerea bazata pe principia, ed . Alfa, Bucuresti 4. Chirica S. (1996)- Psihologie organizational . Modele de diagnoza si interventie , ed. Casa de Editura si Consultanta Studiul Organizarii , Cluj-Napoca 5. Zamfir, Catalin (1974)- Psihosociologia organizarii si a conducerii. Teorii si orientari contemporane , ed. Politica , Bucuresti , pag . 222