CURS 1 OBLIGATIA Sens 1: Obligatia este acea legatura de drept pe temeiul careia suntem obligati sa savarsim o prestatie catre

altul, conform dreptului. Evolutia obligatiei: 1. La inceput, obligatia avea o consistenta materiala. Debitorul era tinut in lanturile creditorului pana cand cineva platea datoria. 2. Ulterior, debitorul este inlocuit cu un garant. Obligatia propriu-zisa isi pastreaza consistenta materiala, dar raspunderea devine o relatie nemateriala. 3. Ulterior, creditorul obtine o promisiune religioasa din partea garantului => dispare legatura materiala si apare o legatura juridica. 4. Dispare legatura religioasa si apare o legatura juridica. Sens 2: Obligatia este un raport juridic civil in virtutea caruia creditorul poate pretinde debitorului o prestatie (a da, a face, a nu face ceva) la care acesta din urma nu ar fi fost tinut daca nu s-ar fi angajat in acest raport. Obligatia are o structura comuna cu raportul juridic: subiecte (creditorul si debitorul), continut, obiect. Subiecte Sunt cazuri in care fiecare subiect are dubla calitate: creditor si debitor => obligatii bilaterale. (Ex: vanzare-cumparare => vanzator si cumparator, ambii fiind atat creditori, cat si debitori ai anumitor obligatii.) Cand este vorba de obligatii unilaterale, fiecare subiect de drept are o unica pozitie. (Ex: contractul de mandat => mandant si mandatar; contractul de comodat => comodant si comodatar) Continutul = drepturile de creanta (activ patrimonial) si datoriile patrimoniale (pasiv patrimonial) Obiectul = prestatia la care este indreptatit creditorul si la care este tinut debitorul. Prestatia poate fi pozitiva (a face, a da: actiune, activitate care trebuie desfasurata) sau negativa (abstentiune din partea debitorului: a nu face ce ar fi putut face in absenta angajamentului juridic) A da: a constitui sau a transmite un drept real A face: orice prestatie pozitiva cu exceptia celei de a da

A nu face: prestatie negativa Pestatie negativa generala: - pe taramul drepturilor reale - pe taram delictual Clasificarea obligatiilor: a) dupa izvorul lor - nascute din acte juridice Unilaterale (de drept privat sau de drept public) Bilaterale Multilaterale - nascute din fapte juridice in sens restrans Licite o Gestiunea de afaceri o Plata lucrului nedatorat o Imbogatirea fara justa cauza Ilicite (delicte civile) b) dupa obiectul lor A) - obligatii pozitive (a da, a face) - obligatii care au ca obiect o prestatie negativa (a nu face) Nu exista, de regula, obligatii de a da persistente in timp, se executa imediat prin chiar incheierea contractului. Exista si obligatii de a da persistente in timp in materie imobiliara. In momentul intrarii in vigoare a efectului constitutiv al inscrierii in carte funciara, drepturile reale se vor dobandi la intabulare, si nu la data incheierii contractului de catre parti. De asemenea, daca este vorba de bunuri de gen, transferul dreptului de proprietate se realizeaza la individualizare. B) obligatii de rezultat (obiectul obligatiie include nu numai prestatia, ci si rezultatul, astfel incat obligatia nu e executata cat timp nu e atins rezultatul, chiar daca prestatia a fost savarsita) - obligatii de mijloace (de prudenta/de diligenta) (inclus doar prestatia, astfel incat debitorul va fi liberat daca savarseste prestatia, chiar daca rezultatul nu a fost atins) Ex: - obligatia de a presta o lucrare = obligatie de rezultat, intrucat debitorul trebuie sa desfasoare nu numai munca, ci trebuie sa realizeze si efectiv lucrarea - obligatia de a trata un pacient = obligatie de mijloace Neatingerea rezultatului:

- in cazul obligatiilor de rezultat genereaza o prezumtie simpla de neexecutare, care are ca obiect de probatiune fapta ilicita a debitorului => da nastere prezumtiei simple de culpa (prezumtii asezate in scara) - in cazul obligatiilor de mijloace NU genereaza o prezumtie de neexecutare. Creditorul are sarcina de a dovedi neexecutarea obligatiei de catre debitor; trebuie sa dovedeasca cele elemente conform carora debitorul nu a depus toata diligenta specifica domeniului sau. Daca face dovada, se naste prezumtia de culpa. Diferenta practica dintre cele doua categorii se situeaza pe taramul dovedirii faptei ilicite. In ce priveste cupa, nu exista nciio diferenta. Exista chiar situatii in care diferenta dintre cele doua tiprui de obligatii dispare: debitorul atinge rezultatul, dar creditorul face dovada ca rezultatul prezinta lipsuri cantitative sau calitative. Daca creditorul face dovada faptei ilicite, se naste prezumtia de culpa a debitorului. In cazul obligatiilor de rezultat, raspunderea debitorului are un caracter obiectiv. c) dupa forta sanctiunilor juridice - obligatii civile perfecte (se poate apela la forta coercitiva a statului; e perfecta cand sanctiunea opereazza deplin) - obligatii naturale (imperfecte) (ex: plata efectuata dupa implinirea termenului de prescriptie; debitorul nu poate cere restituirea prestatiei => art. 2505 si art. 2506 (3)) d) dupa opozabilitate - obligatii civile propriu-zise - obligatii propter rem - obligatii scriptae in rem e) dupa calitatea subiectelor (clasificare amendabila, pentru ca nu orice raprot juridic bilateral permite aplicarea regimuui juridic nascu din contractele sinalagmatice) - unilaterale - bilaterale In NCC s-a adoptat conceptia monista cu privire la obligatii, s-a inlaturat distinctia dintre obligatii civile si obligatii comerciale, dintre contracte civile si contracte comerciale. Dar se pastreaza distinctia dintre obligatii civile (de drept privat) si obligatii fiscale (de drept public; au intotdeauna ca obiect o prestatie baneasca). Izvoarele obligatiilor Contractul => doua abordari: - una care are ca obiect notiunea generala de contract => teoria generala a contractului

- una care are ca obiect speciile de contract Alte izvoare de obligatii vor fi tratate in mod exhaustiv: - actul juridic unilateral - fapul juridic licit - delictul civil (faptul juridic ilicit/raspunderea civila delictuala)

CONTRACTUL Notiunea de contract Art. 1166 NCC: Contractul este acordul de voine dintre dou sau mai multe persoane cu intenia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic. = manifestare a principiului libertatii de vointa => autonomia de vointa Este preferabila notiunea de parte, intrucat o parte poate fi reprezentata de mai multe persoane. Clasificarea contractelor a) dupa modul de formare a contractului (art. 1174) - consensual: acordul de vointa al partilor, cu valoare ad probationem - solemn: indeplinirea unor formalitati legale, cu valoare ad solemnitatem (forma autentica notariala, hotararea judecatoreasca) => remiterea materiala a lucrului este o cerinta pentru incheierea contractului , acordul de vointa putand avea semnificatia unui anteontract; remiterea materiala = acrodul de vointa + predarea bunului Cand vorbim de solemnitate, trebuie sa vedem cerinta impusa de legiuitor. b) dupa reciprocitatea si interdependenta obligatiilor (art. 1171 NCC) - unilaterale - sinalagmatice Interdepententa: o Cauza: conditie de validitate a contractului o Cauza are repercursiuni si asupra executarii contractului o Fiecare parte isi executa obligatiile contractuale pentru ca si cealalta parte si le executa o Interdependenta este determinanta pe taramul executarii contractului Contracte sinalagmatice propriu-zise vs. Contracte sinalagmatice imperfecte - contractele sinalaglmatice imperfecte se nasc cu o structura unilaterala, dar, pe parcursul executarii lor, dobandesc o structura bilaterala - ex: contractul de depozit => depozitarul poate face cheluieli cu intretinerea bunului pe parcursul derularii contractului de depozit. Reciprocitate exista, dar nu exista

inerdependenta. Izvorul obligatiei deponentului nu este contractul, ci un element exterior. Depozitarul face o gestiune de afaceri in numele deponentului. c) dupa scopul lor (art. 1172 NCC) - cu titlu oneros (fiecare parte urmareste procurarea unui avantaj in schimbul beneficiului procurat de cealalta parte) - cu titlu gratuit Ex: donatia cu sarcina = contract bilateral cu titlu gratuit, daca valoarea sarcinii nu se apropie de valoarea donatiei -> dupa echivalenta prestatiilor (criteriu subsidiar, folosit pentru asemenea cazuri). Echivalenta poate fi obiectiva (atunci cand imbraca forma economica) sau subiectiva (cand tinem seama de reprezentarea pe care partile o au asupra acestei prestatii). Cand e vorba de contracte cu titlu oneros, obligatiile pe care partile si le asuma sunt privite mai sever de catre legiuitor (obligatia de garantie pentru evictiune, spre exemplu). Cand e vorba de contracte cu titlu gratuit, se aplica anumite cenzuri de catre legiuitor pentru a evita excesul de liberalitati => reductiunea liberalitatilor excesive. Contracte cu titlu oneros (art. 1173 NCC), dupa certitudinea existentei si/sau a intinderii prestatiei: - comutative - aleatorii Problema leziunii nu se pune decat in cazul contractelor comutative. Contracte cu titlu gratuit: - acte dezinteresate - liberalitati Spre deosebire de liberalitati, actele dezinteresate nu determina micsorarea patrimoniului celui care face actul dezinteresat (ex: contractul de comodat; ca excetie, cand bunul dat in comodat se uzeaza, avem de a face cu o liberalitate). d) dupa nominalizarea contractelor in legislatie (art. 1168 NCC): - numite (sunt reglementate in legislatie; ex: vanzarea-cumpararea) - nenumite e) dupa dependenta - principale (de sine statatoare) cerintele de validitate sunt autonom analizate - accesorii (depind de cele principale) cerintele de validitate sunt analizate prin corelatie cu cele ale contractului principal f) in functie de caracterul periodic/continuu al prestatiei:

- contracte cu executare uno ictu (dintr-o data) !=executare instantanee - contract cu excutare succesiva/continua -> se repeta in timp => aceeasi prestatie, si nu parti din ea-> ex: plata chiriei: executare continua si succesiva La contractele cu executare uno ictu, efectul desfintarii este, de regula, retroactiv. La contractele cu executare succesiva, efectul desfiintarii opereaza, de regula, pentru viitor. g) dupa rolul vointei partilor la incheierea contractului (art. 1175 NCC) - contacte de adeziune - contracte negociate - contracte obligatorii (incheierea lor este impusa de legiuitor) h) dupa efectele acordului de vointa (art. 1176 NCC) -contractul cadru: efectele nu sunt imediate, ci contractul cadru stabileste in mod generic pentru viitor cand se va incheia un contract de executare a contractului cadru i) Art. 1177: - contracte incheiate cu consumatorii (profesionisti + consumatori) - contracte care nu au legatura cu consumul. j) contracte constitutive de drepturi reale sau de drepturi de creanta - contracte declarative (constata drepturi preexistente; ex: de regula, contractul de tranzactie)

MECANISMUL INCHEIERII CONTRACTULUI Nu trebuie sa confundam validarea contractului si mecanismul incheierii contractului. Pentru validitate, sunt necesare conditii de fond (consimtamant, cauza, capacitate, obiect) si conditii de forma. Mecanismul incheierii contractului are in vedere modul de intalnire a vointelor partilor contractante, pentru a realiza un acord. Intrucat cpontractul este un acrod bi sau multi-lateral de vointe, pentru a fi in prezenta unui contract nu e suficient ca fiecare parte sa isi exprime separat vointa, e necesar ca vointele tuturor partilor sa se intalneasca, realizand, astfel, acordul. Incheierea contractului are legatura cu consimtamntul. Exprimarea vointei inseamna tocmai consimtamantul. Dar ne intereseaza consimtamantul nu din perspectiva cerintelor de fond, ci din perspectiva intalnirii vointelor partilor. Incheierea contractului se infatiseaza fie intr-o forma simplificata, mai ales, in acest caz, vorbim de mecanismul incheierii contractului. Aceasta forma presupune cateva elemente: - oferta - acceptarea - momentul intalnirii ofertei cu acceptarea (momentul incheierii contractului) - locul incheierii contractului In NCC, aceasta forma simplificata a incheerii contractului este desemnata prin sintagma acceptarea fara rezerve a unei oferte de a contracta(art. 1182 (1)). Distingem forma simplificata a incheierii contractului de forma negociata a contractului. In acest ulrim caz, incheierea contractului presupune 2 etape: - una precontractuala, in care partile negociaza o perioada de timp pentru a mdela vointele juridice in raport cu intentiile partilor, cu scopurile lor, astfel a in final aceste vointe sa se intalneasca in contract Forma simplificata a incheierii contractului - presupune reguli care se pot aplica mutatis mutandis si in cazul formei negociate a incheierii contractului. Oferta de a contracta (colicitatiunea) Oferta de a contracta este manifestarea de vointa a unei parti prin care propune altei/altor parti incheierea unui contract. In acest sens, in art. 1188 (1) NCC se precizeaza ca o propunere constituie oferta de a contracta daca aceasta contine suficiente elemente pentru formarea contractului si exprima intentia ofertantului de a se obliga in cazul acceptarii ei de catre destinatar. Din aceasta definitie legala a ofertei, rezulta conditiile sale de validitate:

- oferta trebuie sa indeplineasca toate conditiile consimtamantului (serios, constient, nevisiat, facut cu intentia de a produce efecte juridice) - oferta mai presupune cateva cerinte fie explicit prevazute in text, fie implicite Oferta trebuie sa fie completa, adica ea trebuie sa contina toate elementele care rpefigureaza viitorul contract, astfel incat prin simpla acceptare a ofertei de catre destinatar sa se ajunga la incheierea contractului Oferta trebuie sa fie ferma, adica ofertantul trebuie sa aiba intentia de a se angaja juridic. Daca propunerea de a contracta ar contine o rezerva din partea ofertantului, nu ar mai fi vorba de o oferta propriu zisa si nu ar mai duce la incheierea contractului. Oferta trebuie sa fie neechivoca, adica ea trebuie sa contina termeni clari, sa nu creeze un dubiu in mintea destinatarului in legatura cu natura si continutul contractului care urmeaza sa se incheie. Ofertantul Art. 1188 (1) prevede 3 situatii: - ofertantul este partea care initiaza incheoierea contractului - ofertantul este partea care stabileste continutul contractului (este posibil ca o pesroana sa initieze incheierea, dar daca nu stabileste continutul, nu va fi ofertant) Ex: se incheie un contract de constructie, dar nu stabileste elementele contractului, car vor fi stabilite de beneficiar - ofertant este cel care stabileste ultimul element esential al contractului (este posibil ca initiatorul sau ambele parti, in cursul dioscutiilor, sa propuna diferite elemente din continutul contractului, iar ofertant va fi acela care propune si stabileeste ultimul elemtent esential al contractului) Observam ca aceasta calitate de ofertant depinde de modul in care am formulat cerinta ofertei. Daca cel care beneficiaza de incheierea contractului formuleaza toate elementele contractului, acesta are calitatea e ofertant. Destinatarul ofertei Destinatarul ofertei trebuie sa fie o persoana determinata sau determinanta. In acest sens, in art. 1189 (1): propunerea adresata unor persoane nedeterminate, chiar daca este precisa, nu valoareaza oferte, si dupa imprejurari, solicitare de oferta sau intentia de negociere. La art. 1190 este definita solicitare de oferta = > selectie de oferte. Sunt si situatii in care propunerea aderesara unor persoane nedeterminate valoreaza oferta. Cu toate acestea, propunerea valoreaz ofert dac aceasta rezult astfel din lege, din uzane ori, n mod nendoielnic, din mprejurri. n aceste cazuri, revocarea ofertei adresate unor persoane nedeterminate produce efecte numai dac este fcut n aceeai form cu oferta nsi sau ntr-o modalitate care permite s fie cunoscut n aceeai msur cu aceasta. (art. 1189 (2)) Ex: taximetrist (primul venit, primul servit)

Forta juridica a ofertei de a contracta Problema incheierii contractului era reglementata in Vechiul Cod Comercial, forta juridica fiind controversata. In NCC, trebuie sa distingem intre oferta cu termen, oferta fara termen adresata unei persoane absente si oferta fara termen adresata unei persoane prezente. Daca oferta este cu termen, ea este irevocabila (art. 1191(1) fraza I). Oferta este irevocabila, chiar daca este fara termen, cand poate fi considerata astfel in temeiul acordului partilor, al practicilor statorniite intre acestea, al negocierilor, al continutului ofertei ori al uzantelor. Oferta devine irevocabila de la momentul la care este primita, acceptata. Oferta produce efecte din momentul in care este comunicata destinatarului, ceea ce inseamna ca ea are forta juridica din acest moment, ea devenind obligatorie. Precizarea este importanta pentru intelegerea art. 1191(2): declaratia de revocare a unei oferte nu produce nciun efect = > daca oferta nu a ajuns inca la destinatar, ea nu are forta juridica obligatorie si, ca atare, ea poate fi retrasa. Termenul de acceptare incepe sa curga din momentul in care oferta ajunge la destinatar. Destinatarul poate accepta oferta si astfel se poate ajunge la incheierea contractului. In ceea ce priveste oferta ara termen adresata unei persoane absente, de cele mai multe ori contractele se incheie intre persoane prezente, de fata, dar sunt si situatii in care partile care contracteaza nu se afla in acelasi loc, in acelasi timp => incheierea contractului intre absenti. Daca oferta este adresaa unei persoane absente si nu are termen, ea nu mai este irevocabila. Desi nu are termen, oferta respectiva trebuie, conform art. 1193 (3) sa fie mentinuta un termen rezonabil, dupa imprejurari, pentru ca destinatarul sa o primeasca, sa o analizeze si sa ii expediee acceptarea. Astfel, desi oferta nu are termen, ea nu poate fi revocata pur si simplu intempestiv de catre o persoana. Obligatia de a mentine oferta un termen rezonabil exista din momentul in care oferta a ajuns la destinatar. Insa, in acest caz, ofertantul are dreptul de a revoca oferta. Revocarea ofertei impiedica incheierea contractului, acesta fiind efectul revocarii. Daca revocarea ofertei a fost anterioara, de regula, nu se mai incheie contractul. Dar destinatarul poate suferi o paguba ca urmare a revocarii intempestive a ofertei. In acest caz, ofertantul trebuie sa raspunda pentru revocarea intempestiva a ofertei. Controverse existe sub ceea ce priveste temeiul raspunderii. 193(3) precizeaza ca ofertantul raspunde pentru revocarea intempestiva inaintea expirarii termenului rezonabil. Teorii: - a intemeierii raspunderii pe actul juridic unilateral al ofertei (oferta = act juridic unilateral, actele unilaterale=acte obligatorii)

- ideea existentei unui ante-contract intre ofertant si destinatar=>din momentul in care oferta ajunge la destinatar, intrucat este vorba de interesul destinatarului, se presupune ca in acel moment s-a incheiat un ante-zcontract in sensul ca ofertantul sa isi mentina oferta un termen rezonabil. Daca ofertantul revoca iferta in termenul rezonabil, a incheiat antecontractul. -> pleaca de la premisa inexacta ca oferta contine doua manifestari de vointa: o prima manifestare=oferta propiu-zisa privind incheierea contractului; o manifestare cu privire la incheierea unui contract in care sa se mentina oferta initiala. - a treia teorie intemeiaza raspunderea ofertantului pe savarsirea unui delict civil. S-a spus ca e aevarat ca oferta e revocabila, dar noit trebuie sa actuonam in asa fel incat sa nu ii prejudiciem pe altii. Daca revocam, raspundem civil. Obiectie: exercitarea unui drept este o imprejurare car inlatura caracerul ilicit al unei fapte, iar ofertantul are dreptul de a revoca oferta=>fapta nu are caratet ilicit, neputand fi angajata raspunderea civla. - ultima teorie intemeiaza raspunderea ape ideea abuzului de drept. Ofertantul are dreptul de a revoca oferta, drept care trebui sa fie neabuziv exercitat. Pana la urma, abuzul de drept este o forma particulara de raspundere delictuala, pentru ca exercitarea abuziva a unui dret nu mai inlatura caracterul ilicit al unei fapte => Art. 1193 (3) intemeiaza aceasta raspundere pe ideea abuzului de drept, desi nu prevede in mod expres acest lucru. Cat priveste oferta fara termen adresata unei persoane prezente, NCC precizeaza in art. 1194 ca in aceasta situatie oferta e considerata ca fiind de indata acceptata de destinatar. Daca nu e de indata acceptata, ea ramane fara efect. Intr-o asemenea ipoteza, destinatarul trebuie sa accepte de indata oferta, pentru ca altfel ea ramane fara efecte. Nu se mai pune problema revocarii si nici raspunderii ofertantului. Ipoteza incheierii contractului intre persoane prezente este extinsa si pentru situatii asemenatoare, atunci cand se incheie contractul prin telefon, videoconferinta, teleconferinta, etc. Important este ca respectiva comunicare sa se realizeze simultan. In cazul telegrafului, scrisorilor este vorba despre persoane absente, despre o succesiune in timp. Caducitatea ofertei Art. 1195 (1) Oferta devine caduc dac: a) acceptarea nu ajunge la ofertant n termenul stabilit sau, n lips, n termenul prevzut la art. 1.193 alin. (1); => nu numai emiterea acceptarii trebuie sa fie facuta in termen, ci si ajungerea cceptarii la ofertant trebuie sa fie in termen b) destinatarul o refuz. (2) Decesul sau incapacitatea ofertantului atrage caducitatea ofertei irevocabile numai atunci cnd natura afacerii sau mprejurrile o impun.

Potrivit vechei reglementari, decesul sau incapacitatea determinau mereu caducitatea. Potrivit NCC, aceste efecte nu se produc mereu, ci numai atunci cand natura afacerii si imprejurarii o impun. Revocarea ofertei vs. Retragerea ofertei Pana sa ajunga la destinatar, neavand forta obligatorie, ea poate fi retrasa. Cel mai tarziu, ea poate fi retrasa anterior sau concomitent cu primirea ofertei de catre destinatar. Revocarea intervine in intervalul de timp in care oferta a ajuns la destinatar si pana la expirarea termenului. Revocarea a produce efecte in functie de caracterul irevocabil al ofertei. Inainte ca oferta sa ajunga la destinatar, ea poate forma obiectul retragerii, cu conditia ca retragerea sa ajunga la destinatar cel mai tarziu o data cu oferta. Acceptarea ofertei Si in acest caz este vorba de o manifestare de vointa din partea destinatarului, in sensul de a incheia contractul cu .... Fiind un act juridic, fiind vorba de consimtamant, in plus fata de cerintele obisnuite, acceptarea trebuie sa fie concordanta cu oferta. Daca destinaarul propune schimbarea uno elemente din oferta, sntem in prezenta unei contra-oferte, rolul partilor schimbandu-se. Ca si in cazul oferti, acceptarea trebuie sa fie ferma, adica sa exprime intentia de a se angaja juridic. Acceptarea trebuie sa ajunga la ofertant in termenul stabilit de ofertant sau in termenul rezonabil. Art. 1196 (2) precizeaza care este valoarea juridica a tacerii. Tcerea sau inaciunea destinatarului nu valoreaz acceptare dect atunci cnd aceasta rezult din lege, din acordul prilor, din practicile statornicite ntre acestea, din uzane sau din alte mprejurri. Tacerea are valoare juridica cand din toate aceste elemente rezulta sensul tacerii. Regula este ca tacerea nu are valoare juridica. Insa, uneori, pe langa limbajul obisnuit, putem folosi sisteme de semne care exprima sensuri ca si limbajul obisnuit. Ex: taximetrie, contractul de locatiune-prelungirea tacita. -> Acceptarea taridiva ART. 1.198 (1) Acceptarea tardiv produce efecte numai dac autorul ofertei l ntiineaz de ndat pe acceptant despre ncheierea contractului. (2) Acceptarea fcut n termen, dar ajuns la ofertant dup expirarea termenului, din motive neimputabile acceptantului, produce efecte dac ofertantul nu l ntiineaz despre aceasta de ndat. - aceasta situatie nu este imputabl acceptantului -> Acceptarea necorespunzatoare

ART. 1.197 (1) Raspunsul destinatarului nu constituie acceptare atunci cand: a) cuprinde modificari sau completari care nu corespund ofertei primite; b) nu respecta forma ceruta anume de ofertant; c) ajunge la ofertant dupa ce oferta a devenit caduca. (2) Raspunsul destinatarului, exprimat potrivit alin. (1), poate fi considerat, dupa imprejurari, ca o contraoferta. Retragerea acceparii (art. 1198): solutia este identica celei din cazul retragerii ofertei. Revocarea acceptarii: in cazul acceptarii nu se pune problema revocarii Momentul si locul incheierii contractului In ce priveste momentul incheierii contractului, sub incidenta vechei reglementari, nefiind o colutie clara, au fost emise 4 teorii: - teoria emisiunii (contractul se incheie chiar in momentul in care se emite acceptarea) - teoria expedierii acceptarii (in momentul expedierii acceptarii) - teoria receptiunii (cand acceptarea ajunge la ofertant) - teoria informarii (cand ofertantul a luat cunostinta de continutul acceptarii) In NCC, in art. 1186 (1) Contractul se incheie in momentul i in locul in care acceptarea ajunge la ofertant, chiar daca acesta nu ia cunotina de ea din motive care nu ii sunt imputabile. NCC a vrut sa inlature incertitudinea in ceea ce priveste momentul incheierii contractului. Exista o exceptie de la aceasta regula inart. 1186 (2) De asemenea, contractul se considera incheiat in momentul in care destinatarul ofertei savarete un act sau un fapt concludent, fara a-l intiina pe ofertant, daca, in temeiul ofertei, al practicilor statornicite intre pari, al uzanelor sau potrivit naturii afacerii, acceptarea se poate face in acest mod. Momentul incheierii contractului este important pentru ca i functie de el nu se mai pune problema revocarii ofertei/acdeptarii, in functie de el se apreciaza conditiile de validitate a contractului, in functie de el se stabilesc legea aplicabila si curgerea termenului de prescriptie, precum si locul incheierii contractului. Cand contractul este incheiat intre absenti, potrivit art. 1186 (1), locul incheierii contractului este locul in care se afla ofertantul, pentru ca el primeste acceptarea. Cand suntem in ipoteza de la alin (2), locul incheierii contractului este locul in care se afla acceptantul. In materie de competententa teritoriala in materie civila, uneori, aceasta este alternativa, si un eleemnt pentru determinarea sa este locul incheierii contractului. Forma negociata a contractului Presupune 2 etape:

- precontractuala - etapa incheierii propriu-zise a contractului Negocierea presupune o durata in timp si intereseaza ce regim juridic au raporturile juridice dintre partile care negociaza. Contractual sau extra-contractual? Faza precontractuala Partile au obligatii legale. Daca ele stabilesc reguli de negociere, ele vor respecta si reguli contractuale alaturi de cele legale. Reguli legale: - obligatia de buna-credinta Desi negocierea contractului este carmuita de principiul libertatii de a contracta, care este la nivel general recunoscut in art. 1969 (?) si in art. 1183, nu inseamna ca aceasta libertate este netarmuita. Ele pot initia incheierea unui contract, modificarea acestuia, dar nu in mod arbitrar. Din momentul inceperii si pana la sfaristul negocierlor, partile sunt tinute de obligatia de buna-credinta. Aceasta obligatie nu poate fi inlaturata si nici restransa prin acordul partilor. Regula are un caracter imperativ. Opereaza si in aceasta materie prezumtia de buna-credinta prevazuta in art. 14 (2) NCC. Cine invoca reaua-credinta trebuie sa faca dovada imprejurarilor din care rezulta reaua-credinta. Imprejurarile din care rezulta reaua-credinta (art. 1183 (3)): Este contrar exigenelor bunei-credine, ntre altele, conduita prii care iniiaz sau continu negocieri fr intenia de a ncheia contractul. - obligatia de confidentialitate Aceasta este prevazuta in art. 1184: Cand o informaie confideniala este comunicata de catre o parte in cursul negocierilor, cealalta parte este inuta sa nu o divulge i sa nu o foloseasca in interes propriu, indiferent daca se incheie sau nu contractul. Incalcarea acestei obligaii atrage raspunderea parii in culpa. - obligatia de informare a celeilalte parti in legatua cu tot ceea ce are incidenta asupra incheierii si executarii contractului Fiecare parte trebuie sa fie informata in legatura cu obiectul contractului, cu starea in care se fla acest obiect, etc. Raspunderea partilor pentru incalcarea acestor obligatii legale este una delictuala extracontractuala. Daca in cursul negocierilor, parile incheie anumite acorduri prin care stabilesc reguli de negociere, suntem in prezenta unor acorduri preliminare de negociere. Astfel, partile ajung la un acord cu privire la anumite elemente ale contractului viitor => se contruieste vointa juridica din contract pe etape, elementele esentiale fiind stabilite in acordurile preliminarii.

Incheierea propriu-zisa a contractului De regula, contractele negocite se incheie prin semnarea unui inscris in care se precizeaza data si locul semnarii. In forma negociata, vorbim de contracte scrise, chiar daca forma scrisa nu este o conditie de validitate. Oferta vs. Pactul de optiune vs. Antecontractul (Promisiunea de a contracta) Pactul de optiune este un acord de vointa, adica un contract (art. 1278 NCC). Ceea ce este esential pentru pactul de optiune este dubla valenta a manifestarii de vointa dintre parti. O parte face o oferta de a contracta, dar, in acelasi timp, se obliga sa mentina oferta un anumit timp, iar cealalta parte isi da acordul la acest ultim aspect de manifestare de vointa a contractantului. Persoana care se obliga sa incheie viitorul contract nu poate reveni asupra acestei obligatii. Pactul de optiune se aseamana cu oferta irevocabila, diferenta rezidand in faptul ca acest caracter irevocabil e consolidat prin conventia realizata deja intre cele doua parti, care are un caracter prealabil. Consecinta este ca daca cel care a facut oferta isi incalca obligatia, va raspunde contractual. Totodata, efectul pactului consta in faptul ca in termenul precizat in pact, beneficiarul pactului poate sa incheie oricand contractul care a fost prevazut; pur si simplu accepta oferta respectiva. Regula este ca pactul de optiune trebuie sa contina un termen de valabiitate. Daca nu contine un asemenea termen, cel interesat poaate sesiza instanta de judecata pe cale de ordonanta presidentiala pentru a stabili acestea. Atat pactul de optiune, privit ca o conventie, cat si declaratia de acceptare a ofertei continute in pactul de optiune trebuie sa fie facute in forma in care se va incheia contractul final, forma ceruta de lege sau de parti. Cat priveste diferenta dintre pactul de optiune si promisiunea e a contracta, promisiunea este ea insasi un contract. Oferta este un act juridi unilateral. Partile inceie o promisiune de a contracta pentru ca: - in momentul in care incheie incheie promisiunea nu sunt indeplinite cerintele legale pentru incheierea contractului - nu exista un interes al partilor pentru a incheia un contract Raspunderea pentru incalcarea promisiunii de a contracta este una contractuala. Se face distincita intre promisiunea uni si bi-laterala. Cat priveste diferenta dintre pactul de otpiune si promisiunea unilaterala de a contracta, in cazul pactului de optiune nu mai e nevoie de incheierea unui pact in viitor, pe cand in cazul promisiunii, contractul viitr presupune inca o manifestare de vointa din partea unei parti in viitor.????? CONTINUTUL SI INTERPRETAREA CONTRACTULUI

Contractul naste, modifica sau stinge raporturi juridice; naste drepturi si obligatii intre parti, le stinge sau le modifica. Nu trebuie sa confundam interpretarea contractului si caqlificarea sa. Ele au semnificatii diferite. Calificarea contractului presupune stabilirea apartenentei unui contract concret unei anumite specii de contracte: fie specii care rezulta din clasificarea contractelor, fie specii de contracte numite. Calificarea contractului presupune un proces prealabil de interpretare. Interpretarea este un proces realabil si ulterior calificarii contractului. Reguli de interpretare: art. 1266-1269, 1272, 1201-1203. Toate aceste reguli formeaza un sistem mixt de interpretare a ontractului. Se distinge intre sisteme obiective (intemeiat pe vointa interna a partilor) si sisteme subiective (intemeiat peelemente exterioare vointei exprimate a partilor) de interpretare. Cand acestea se combina=>sisteme mixte. Sistemul NCC este unul mixt: are prioritate vointa reala, dar sunt avute in vedere si elemente exterioare vointei partilor. Sistemul de interpretare este impartit in: - reguli generale * art. 1266 (1) Contractele se interpreteaza dupa voina concordanta a parilor, iar nu dupa sensul literal al termenilor. * art. 1272 (1) Contractul valabil incheiat obliga nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar i la toate urmarile pe care practicile statornicite intre pari, uzanele, legea sau echitatea le dau contractului, dupa natura lui. - reguli speciale: interpretarea sistematica (art. 1267), coordonata, un set de 5 reguli (art. 1268), in dubio pro reo (1269), daca e vorba de contracte de adeziune, ele se interpreteaza impotriv partii care a propus contractul de adeziune Clauzele externe, clauzele standard, clauzele neuzuale (1201-1203) Clauzele extrne sunt clauze care nu sunt cuprinse in contract, dar la care trimite legea sau la care trimit partile. Fac parte din contract. Clauzele standard exista atunci cand intre aceleasi parti sau cand aceeasi parte are acelsi tip de raporturi contractuale si cu alte parti si care se repeta in timp. Din aceasta repetare in timp, rezulta aceste clauze. Si ele sunt considerate ca fac parte din contract in virtutea practicilor statornicite intre parti. Daca o anumita parte a spus de la bun inceput ca nu intelege sa accepte asemenea clauze standard, ele nu vor putea face parte din contract, dar este necesar sa comunice celeilalte parti acest fapt si atunci: - ori nu se incheie contractul - ori se incheie fara aceste clauze Au prioritate clauzele negociate.

Clauzele neuzuale sunt clauze standard, dar care sunt nefavorabile unei parti. Asemenea clauze nu vor produce efecte decat daca vor fi acceptate in scris de partea in defavoarea careia opereaza. Nu se mai accepta prezenta lor implicita in contract.

CURS 3 EFECTELE CONTRACTULUI (arata spatiul in care se produc efectele contractului. Dar, uneori, aceasta sfera fie se restrange, fie se largeste. In primul caz, inseamna ca se ingusteaza sfera de actiune a principiului. In cel de-al doilea caz, inseamnaca se largeste acesta sfera. Daca principiul fortei obligatorii actioneaza in acesta sfera, principiul relativitati efectelor contractului contureaza chiar aceasta sfera. Cand se restrange sfera fortei obligatorii, este nevoie fie de o prevedere a legii, fie de acordul de vointa al partilor. Situatia este similara si in cazul largirii sale. Atunci cand se largeste sfera fortei obligatorii, ne aflam in prezenta unor exceptii de la relativitatea efectelor) Principiile care guverneaza efectele contractului: 1. principiul fortei obligatorii Contractul este legea partilor. Pe langa normele juridice, care contureaza in egala masura spatiul de libertate si limitele acestei libertati, asigurand, in acelasi timp, securitatea acestui spatiu, mai exista si alte reguli care izvorasc chiar din vointa partilor. Conduita partilor unui contract va fi guvernata nu numai de normele juridice, ci si de regulile pe care partile le stabilesc in continutul contractului. In acest fel, prin vointa partilor contractante, pe de o parte se restrange spatiul lor de libertate, in sensul ca nu mai pot face ceea ce puteau face in absenta contractului, dar, pe de alta parte se consolideaza acest spatiu pentru ca regulile contractuale asigura fiecarei parti predictibilitatea comportamentului celeilalte parti. Regula contractul este legea partilor este inscrisa in art. 1270 alin. (1): Contractul valabil incheiat are putere de lege intre parile contractante. Odata reaizat acest acord de vointa, contractul are forta obligatorie, altfel spus: partile sunt legate prin drepturile si obligatiile nascute din contract. Nimeni nu mai poate schimba prin vointa sa unilaterala acest legamant. Tocmai aceasta idee confiorma forta obligatorie a contractului. Orice modificare sau incetare a contractului nu ar fi posibila decat prin acordul de vointa al partilor. Opereaza, asadar, principiul simetriei: Mutuus consensus, mutuus dissensus. Art. 1270 alin. (2) arata ca sunt posibile exceptii de la regula simetriei: Contractul se modifica sau inceteaza numai prin acordul parilor ori din cauze autorizate de lege.

O prima exceptie consta in modificarea sau incetarea contractului ca urmare a impreviziunii. Incheierea contractului asigura celeilalte parti o anumita predictibilitatea a comportamentului celeilalte parti. In raport cu normele juridice si cu regulilele contractuale si in raport cu evenimentele care intervin in viata contractului dupa incheierea sa, trebuie facuta distinctia intre impredictibilitate si impreviziune. Imprevizibilul este mereu posibil. Impredictibilul.... Oricat de impredictibile ar fi evenimentele.... Avem nevoie de reguli de drept predctibile si stabile, dar nu stim daca vom castiga jocul. Impreviziunea se manifesta in multiple feluri. Ne intereseaza doar aspectul care are un sens propriu, pentru ca elementele care intervin pe parcursul executarii au mai multe semnificatii. Aceste elemente determina problema riscului contractului. Intr-o asemenea situatie, elementele fortuite determina imposibilitatea totala sau partiala, temporara sau definitiva de executare a contractului. Daca un asemenea rezultat se produce, se pune problema riscului contractului. Alteori, asemenea factori fortuiti au alta consecinta: ei schimba echilibrul contractual. Asadar, nu mai exista acelasi raport intre prestatiile partilor din punct de vedere valoric, asa cum a fost el reprezentat de catre parti la momentul incheierii contractului. Dezechilibrul este independent de vointa partilor. Contractul poate fi executat, dar executarea sa este in defavoarea uneia dintre parti. Multa vreme s-a crezut ca, indiferent de aceste elemente care schimba echilibrul contractual, partile raman legate de principiul fortei obligatorii. Art. 1271: (1) Partile sunt tinute sa iti execute obliga.iile, chiar daca executarea lor a devenit mai oneroasa, fie datorita cresterii costurilor executarii propriei obligatii, fie datorita scaderii valorii contraprestatiei. Art. 1271 asigura principiul fortei obligatorii atata timp acest dezechilibru nu este alarmant. Cand acest dezechilibru devine alarmant, trebuie sa vedem ce situatie gasim pentru restabilirea situatie normale. In acest sens, art. 1271: (2) Cu toate acestea, daca executarea contractului a devenit excesiv de oneroasa datorita unei schimbari exceptionale a imprejurarilor care ar face vadit injusta obligarea debitorului la executarea obligatiei, instanta poate sa dispuna: a) adaptarea contractului, pentru a distribui in mod echitabil intre parti pierderile si beneficiile ce rezulta din schimbarea imprejurarilor; b) incetarea contractului, la momentul si in conditiile pe care le stabileste. (3) Dispozitiile alin. (2) sunt aplicabile numai daca:

a) schimbarea imprejurarilor a intervenit dupa incheierea contractului; si sa nu fi fost avuta in vedere de parti la momentul incheierii contractului b) schimbarea imprejurarilor, precum si intinderea acesteia nu au fost si nici nu puteau fi avute in vedere de catre debitor, in mod rezonabil, in momentul incheierii contractului; c) debitorul nu si-a asumat riscul schimbarii imprejurarilor si nici nu putea fi in mod rezonabil considerat ca si-ar fi asumat acest risc; d) debitorul a incercat, intr-un termen rezonabil si cu buna-credinta, negocierea adaptarii rezonabile si echitabile a contractului. Astfel, este necesar ca executarea contractului sa devina extraordinar de oneroasa pentru una din parti. Intr-o asemenea situatie, debitorul are obligatia de a incerca negocierea adaptarii rezonabile si echitabile a contractului. Astfel, legiuitorul indeamna partile sa realizeze mutuus dissensus. Daca dezechilibrul este deosebit de mare, debitorul se poate adresa instantei care: - fie adapteaza contractul pentru a restabili echilibrul contractual (judecatorul poate sa taie din obligatia uneia dintre parti sa sa intinda obligatia celeilalte parti) - fie decide incetarea contractului la momentul si in conditiile pe care le stabileste. In acest caz, cand intervine instanta, ne aflam in cazul unei veritabile exceptii de la principiul mutuus consensus, mutuus disensus. Judecatorul este abilitat de lege sa suplineasca vointa uneia dintre parti. De regula, insa, el nu are aceasta competenta, nu inlocuieste vointa partilor, ci doar judecat. Insa, cand legea ii permite, poate substitui vointa unei parti in mecanismul contractual. Este vorba de cazurile in care judecatorii pot pronunta hotarari care sa tina loc de contract. O alta cauza autorizata de lege prin care se deroga de la principiul simetriei este denuntarea unilaterala a contractului. De regula, o parte nu poate prin propria vointa sa modifice sau sa inceteze contractul. Totusi, daca partile revad o asemenea posibilitate in contract sau daca legea prevede o asemenea posibilitate cu titlu de exceptie, este posibila denuntarea unilaterala. Pentru a vedea cand este admisibila denuntarea unilaterala, trebuie facuta distinctia intre contractele cu executare uno ictu si contractele cu executare succesiva, dar nedeterminata, ori determinata. In absenta unei clauze contractuale care sa permita denuntarea unilaterala, este exclusa o asemenea exceptie de la principiul fortei obligatorii. Este nevoie ca partile sa o prevada in cadrul contractului in mod expres. Ea nu trebuie sa imbrace forma unei conditii pur potestative din partea celui care se obliga. Daca in aceasta categorie de contracte este vorba numai de contracte cu executare uno ictu, denuntarea nu mai poate interveni daca a inceput executarea contractului.

Daca este vorba de contracte cu executare succesiva pe o perioada determinata, chiar daca a inceput executarea, denuntarea este posibila cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz. Chiar si in acest caz, denuntarea nu produce efecte cu privire la prestaiile deja executate sau in curs de executare (ex: contract de inchiriere care prevede podibilitatea de inchiriere. Daca o parte denunta contractul, trebuie sa ii ofere celeilalte parti un termen de aviz. Daca numai o parte si-a executat prestatia, cealalalta parte va putea fi obligata sa isi execute prestatia) In cazul contractelor cu executare succesiva pe o perioada nedeterminata, chiar daca partile nu au prevazut o asemenea clauza de denuntare, denuntarea este posibila, dar cu oferirea unui termen de preaviz. Intr-o asemenea situatie nu mai este nevoie de o clauza de denuntare unilaterala, deoarece o prestatie in favoarea unei parti nu este posibila in mod perpetuu, astfel incat oricare pparte poate denunta contractul cu respectarea unui termen de preaviz. => art. 1277. !!!Nulitatea clauzei vs. considerarea unei clauze ca fiind nescrisa. -> e mult mai usor pentru cel care invoca o clauza considerata ca fiind nescrisa=> sanctiune foarte ferma. Daca ne aflam in prima categorie de contracte, cand e posibila o clauza de denuntare, se poate stabili un anumit pret=> clauza de denuntare cu titlu oneros=> cel care denunta trebuie sa plateasca un pret. Art. 1276 alin 3: denuntarea produce efecte numai dupa plata ... O alta excpetie este constiuita de obligatiile intuitu personae, care nu sunt transmise catre mostenitori. Insa, legiuitorul poate interveni in viata contractului si il poate modifica.0 O utlima exeptie: atunci cand evenimente fortuite intervin in viata contractului si fac imposibila definitiv sau temporar executarea contractului, atunci se produce incetarea sau suspendarea executarii contractului pentru durata in care activeaza cauza de suspendare. 2. principiul relativitatii efectelor juridice Principiul relativitatii efectelor contractelor contureaza sfera in care activeaza principiul fortei obligatorii. Art. 1280: Contractul produce efecte numai ntre pri, dac prin lege nu se prevede altfel. Exceptii: - in dreptul civil nu sunt admise exceptii de la acest principiu in ceea ce priveste datoriile. Nu se pot naste din contract datorii in sarcina unor terti. - in dreptul muncii este posibila nasterea unor asemenea datorii in sarcina angajatorului (?)

Acceptiile notiune de opozabilitate Cand este vorba de un contract, intr-o prima acceptie, opozabilitatea ne spune ca drepturile si obligatiile se nasc numai intre partile contractuale; intr-o asemenea acceptie, opozabilitatea exprima efectele relativitatii efectelor contractului. Aceasta acceptie a fot criticata pentru ca este vorba despre executabilitatea obligatiilor, si nu despre opozabilitatea contractului. Intr-o a doua acceptie, opozabilitatea se refera la raporturile dintre arti si terti. Contractul este opozabil tertilor.nu spunem ca se nasc drepturi si obligatii intre parti, ci contractul este opozabil tertirlo, in sensul ca acestia trebuie sa respecte contractul ca faptul juridic in sens larg. Odata incheiat contractul, tertii nu au dreptul sa intervina pentru a stanjeni intr-un fel aceste raporturi contractuale => obligatia generala negativa de a nu pagubi pe altii. Sub acest aspect, opozabilitatea fata de terti a contractului nu mai porneste de la ideea contractului ca act juridic, ci de la ideea contractului privit ca realitate sociala. Contractul poate fi invocat fie de parti fataa de terti, fie de terti fata de parti. Ex: cumparatorul unei case poate invoca contractul de vanzare-cumparare impotriva unui tert care invoca posesia asupra casei (parte); tertii invoca un contract pentru a dovedi imbogatirea fara justa cauza a unei parti. Cerinte ce trebuie indeplinite pentru invocarea opozabilitatii: - cerinte de publicitate sau - cerinta datei certe Contractul ca act juridic -> daca o parte nu-si executa datoria, raspunderea sa fata de cealalta parte va fi contracuala; proba sa trebuie sa tina seama de exigentele din materia actelor juridice Contract ca fapt juridic in sens larg-> partea care nu isi executa prestatia va raspunde delictual; poate fi dovedit cu orice mijloc de proba: tertii nu vor fi tinuti de exigentele probatorii pe care trebuie sa le respecte partile Domeniul de aplicare a principiului relativitatii: - parti: subiectele de drept care isi exprima vointa cu ocazia incheierii contractului. Aceasta vointa poate fi exprimata fie direct, fie prin reprezentant, fara ca acesta sa devina parte in contract. - terti (penitus extranei): cei care nici direct, nici prin reprezentant nu participa la incheierea contractului. In aceasta categorie, distingem intre tertii care nu au niciun interes legitim in legatura cu contractul si tertii care au un interes legitim in legatura cu contractul. Acestia din urma sunt tocmai succesorii cu titlu particulari si creditorii particulari. - succesori universali si cu titlu universali: de regula, se substituie partilor. Uneori, in mod exceptional, chiar succesorii universali si cu titlu, universal pot intra in categoria tertiilor interesati.

- succesori cu titlul particular: regula este ca efectele contractului nu se produc si fata de acestia. Trebuie sa ne imaginam doua contracte incheiate de acceasi persoana. Po persoana incheie un contract de v-c cu X, dupa care aceeasi persoana vinde aceeasi casa catre Y. Cand vinde casa catre Y, cel care in primul contract era cumparatorul, nu transmite lui Y drepturi si obligatii din primul contract. Cand e vorba de drepturi, succesorul cu titlu particular ar putea sa dobandeasca anumite drepturi dobandite de autorul sau din alt contract, la incheierea caruia succesorul sau nu a participat. Ex: o persoana are o creanta impotriva lui B. Aceasta creanta este garantata cu o garantie pe baza unei garantii incheiate cu o alta persoana, C. A, care este creditor, vinde creanta si D devine titularul creantei. D, cesionarul de creanta, va dobandi si garantia care a fos primita de A din contractul incheiat cu C, desi nu a participat la incheirea acestui contract, pentru ca intre dreptul primit de D si dreptul de garantie este o stransa legatura, de la principal la accesoriu. Asadar, s-a spus ca succesorul cu titlu particular nu primeste alte drepturi de la autorul sau daca nu au legatura cu dreptul transmis. Daca au legatura cu dreptul sau, trebuie sa vedem cat de stransa este aceasta legatura. Definirea acestei legaturi, insa, poate sa fie mai restransa sau mai lejera. Daca dreptul transmis este principal, se transmite si dreptul accesoriu. In ccea ce priveste datoriile autorului, acestea nu se transmit catre succesorul cu titlul particular. Totusi, exista anumite nuante: Faptul ca autorul si-a restrans dreptul inainte de a-l transmite catre succesor, nu inseamna ca acesta din urma va dobandi mai mult decat autorul sau. (nemo plus...) Daca proprietarul unui bun ajunge la un dezmembramant, iar ulterior vinde nuda proprietate, cumparatorul nudei proprietati trebuie sa respecte dezmembramintele, dar nu pentru ca ar fi vorba despre o exceptie, ci despre aplicarea adagiului nemo plus iuris..... La fel in cazul obligatiilor scriptae in rem si propter rem - creditori chirografari Principiul fortei obligatorii actioneaza intre parti si succesorii universali si cu titlu niversal. Exceptii de la principiul relativitatii: suntem in prezenta unor asemenea exceptii ori de cate ori din contract se nasc drepturi si obligatii pentru terti: 1. stipulatia pentru altul Art. 1284-art.1288 ART. 1.284 Efecte (1) Oricine poate stipula in numele sau, insa in beneficiul unui ter.

(2) Prin efectul stipulaiei, beneficiarul dobandete dreptul de a cere direct promitentului executarea prestaiei. ART. 1.285 Condiiile privind terul beneficiar Beneficiarul trebuie sa fie determinat sau, cel puin, determinabil la data incheierii stipulaiei i sa existe in momentul in care promitentul trebuie sa ii execute obligaia. In caz contrar, stipulaia profita stipulantului, fara a agrava insa sarcina promitentului. ART. 1.286 Acceptarea stipulaiei (1) Daca terul beneficiar nu accepta stipulaia, dreptul sau se considera a nu fi existat niciodata. (2) Stipulaia poate fi revocata cat timp acceptarea beneficiarului nu a ajuns la stipulant sau la promitent. Stipulaia poate fi acceptata i dupa decesul stipulantului sau al promitentului. ART. 1.287 Revocarea stipulaiei (1) Stipulantul este singurul indreptait sa revoce stipulaia, creditorii sau motenitorii sai neputand sa o faca. Stipulantul nu poate insa revoca stipulaia fara acordul promitentului daca acesta din urma are interesul sa o execute. (2) Revocarea stipulaiei produce efecte din momentul in care ajunge la promitent. Daca nu a fost desemnat un alt beneficiar, revocarea profita stipulantului sau motenitorilor acestuia, fara a agrava insa sarcina promitentului. ART. 1.288 Mijloacele de aparare ale promitentului Promitentul poate opune beneficiarului numai apararile intemeiate pe contractul care cuprinde stipulaia. In VCC, stipulatia pentru altul nu a fost reglementata, ea fiind dedusa din interpretarea VCC sau a altor acte normative. NCC reglementeaza contractul in beneficiul unei terte persoane. Este vorba despre un contract prin care o parte denumita promitent se obliga fata de o alta parte, denumita stipulant, sa execute o anumita prestatie fata de o a treia prestatie, denumita tert

beneficiar. Asadar, avem doua parti in contract: stipulantul si beneficiarul si avem un tert fata de contract: tertul beneficiar, care nu participa la incheierea contractului. Astfel inteleasa, stipulatia pentru altul presupune intrunirea tuturor conditiilor de valabilitate, dar presupune si doua cerinte speciale: - sa existe animus stipulanti, adica sa rezulte in mod neindoielnic din contract atat vointa de a stipula din partea stipulantului, cat si vointa promitentului de a se obliga fata de tert. - persoana tertului beneficiar: art. 1225: tertul beneficiar poate sa fie o persoana determinata sau determinabila si trebuie sa existe in momentul in care promitentul este tinut sa isi execute obligatia. Daca tertul beneficiar nu exista, stipulatia profita stipulantului sau se va executa fata de tertul beneficiar de rezerva. Raporturile dintre stipulant si promitent: - promitentul raspunde fata de stipulant, dar prestatia se executa fata de tertul beneficiar - stipulantul, daca promitentul nu executa obligatia fata de tert, poate cere obligarea in justitie a promitentului executarea fata de tert - daca stipulantul sufera un prejudiciu, poate cere de la promitent daune interese - daca raportul dintre promitent si stipulant are un caracter bilateral, in cazul neexecutarii prestatiei de promitent, stipulantul poate cere rezolutiunea. Raporturile dintre tertul beneficiar si promitent: - in planul raporturilor dintre promitent si tertul beneficiar, observam ca promitentul trebuie sa execue prestatia catre tertul beneficiar, iar raspunderea pentru neexecutare prezinta anumite nuante tocmai ca urmare a raporturilor disjuncte: tertul are dreptul de a cere daune interese stiupalntului in caz de neexecutare; in schimb,tertul nu poate cere rezolutiunea contractului, intrucat el nu a participat la incheierea contractului, nu e parte in contract si, in orce caz, aspectul bilateral al raportului dintre stipulant si promitent nu il priveste. Vointa tertului nu are importanta in ceea ce priveste incheierea contractului. Insa, exista o manifestare de vointa in sensul acceptarii sau respingerii prestatiei ca act juridic unilateral. Contractul se considera incheiat prin simpla manifestare de vointa a stipulantului si promitentului. Manifestarea de vointa a terturlui=consolidarea sau desfintarea cu efect retroactiv a dreptului care s-a transmis prin stipulatie. De regula, dreptul se naste direct in patrimoniul tertului beneficiar; el nu se naste in patrimoniul stipulantului, in cazul acceptarii de tert a stipulatiei. In cazul neacceptarii, stipulatia va beneficia stipulantului sau unei alte persoane terte. Stipulatia poate fi revocata: art. 1287: numai stiopoulantul poate revoca stipulatia. Revocarea nu e posibila decat cu acordul promitentului in cazul in care sipulantul nu are intentia de a executa stipulatia. In acest caz, nu mai e vorba de o revocare, ci de un acord de

vointa intre promitent si stipulatia. Stipulatia se poate realiza pana cand acceptarea sa fi ajuns fie la stipulant, fie la promitent. Revocarea stipulatiei produce efecte din momentul in care revocarea stipulatiei ajunge la promitent. Si in acest caz, dreptul care nu mai profita tertului va profita fie stipulantului, fie inlocuitorului acestuia. Natura juridica a stipulatiei pentru altul: Stipulatia pentru altul este o figura juridica sui-generis, care nu poate fi asimilata altei figuri juridice. Stipulatia pentru altul este un contract numit, care se suprapune fie peste figra juridica a unui contract numit, fie peste figura juridica a unui contract nenumit. De regula, stipulatia pentru altul se suprapune peste alt contract. Ex: donatia cu sarcina: donatorul da ceva donatarului si, prin contract, donatarul se obliga sa execute o prestatie in favoarea unui tert => stipulatia se suprapune peste donatie; c v-c, cumparatorul se obliga sa plateasca pretul, vanzatorul se obliga sa transmita dreptul catre o alta persoana decat cumparatorul. Desi este o figura juridica proprie, stipulatia pentru altul nu are autonomie juridica si se suprapune intotdeauna fie peste un contract numit, fie pentru un contract nenumit. 2. actiunile directe Este posibil ca, in masura in care legea prevede, un tert fata de contract sa aiba, totusi, la indemana o actiune directa in justitie impotriva unei parti contractante. Ex: in materia contractului de antrepriza, in art. 1856, se prevede o asemenea posibilitate: n msura n care nu au fost pltite de antreprenor, persoanele care, n baza unui contract ncheiat cu acesta, au desfurat o activitate pentru prestarea serviciilor sau executarea lucrrii contractate au aciune direct mpotriva beneficiarului, pn la concurena sumei pe care acesta din urm o datoreaz antreprenorului la momentul introducerii aciunii. + in materia contracului de mandat: art. 2023 (6): In toate cazurile, mandantul are aciune directa impotriva persoanei pe care mandatarul i-a substituit-o. -> mandantul, desi e tert, are actiune impotriva submandatarului. Dreptul nu se naste direct din contractul de mandat, e nevoie si de un contract de submandat. Exceptie aparenta: promisiunea faptei altuia (coventia de port-fort): art. 1283: (1) Cel care se angajeaza la a determina un tert sa incheie sau sa ratifice un act este tinut sa repare prejudiciul cauzat daca tertul refuza sa se oblige sau, atunci cand s-a obligat si ca fideiusor, daca tertul nu executa prestatia promisa. (2) Cu toate acestea, promitentul nu raspunde daca asigura executarea obligatiei tertului, fara a se produce vreun prejudiciu creditorului. (3) Intentia promitentului de a se angaja personal nu se prezuma, ci trebuie sa reiasa neindoielnic din contract sau din imprejurarile in care acesta a fost incheiat.

=> tertul nu dobandeste nicio obligatie; nu se naste din promisiunea faptei altuia de a incheia contractul, ci se naste doar datoria debitorului de a-l dedtermina pe tert sa incheie contractul. Promisiunea faptei altuia are 3 importante trasaturi: - nu este o exceptie de la principiul relativitatii: tertul nu dobandeste nici drepturi, nic datorii din incheierea contractului - obligatia debitorului este obligatie de rezultat: daca rezultatul nu a fost atins, debitorul va raspunde prin aplicarea mecanismului specific obligatiilor de rezultat - daca rezultatul este atins, adica daca s-a incheiat contractul dintre tert si creditor, obligatia debitorului se stinge. De regula, debitorul nu garanteaza executarea obligatiei asuma de tert. Daca, insa, debitorul isi asuma si obligatia de a-l garanta pe tert, adica de a fi un fideiusor al tertului, atunci presupune consimtamantul debitorului. Exceptie de la opozabilitatea efectelor contractului: Ori de cate ori contractul nu este opozabil tertilor, ne aflam in prezenta unei exceptii de la opozabilitate. In prezenta unei asemenea exceptii, tertul poate ignora contractul, pe langa faptul ca nu are drepturi si obligatii din acel contract: 1. actiunea pauliana 2. simulatia: art. 1289-art. 1294 Simulatia este o operatie juridica prin care partile incheie un contract public si un acord simulatoriu, dublat, uneori, de un contract ascuns, fara ca aceasta ultima sitatie sa fie cunoscuta tertilor. Asadar, de esenta simulatiei sunt contractul public si existenta acordului simulatoriu. Uneori, acordul simulatoriu poate fi dublat de un contract ascuns. Operatia simulatei are scopuri multiple: unele licite, altele ilicite. Uneori, chiar daca smulatia este imorala, dar nu ilicita, ea este valabila. Important este ca ea sa fie licita. Cat timp urmareste un scop licit, simulatia este valabila. Formele simulatiei: - simulatia prin act fictiv: presupune ca [artile incheie in public un contract si in acordul simulator precizeaza ca nu au incheiat nimic Ex: doua persoane vor sa lase impresia ca un bun a iesit din patrimoniul unei persoane, dar in realitate, el a ramas in patrimoniul acesteia. - simulatia prin act deghizat: partile incheie in public un contract de v-c, iar in secret incheie un contract de donatie. In acest caz, contractul public este degizat; el este o deghizare a contractului secret.=> deghizare totala/esentiala, pentru ca priveste insasi natura contractului Ex: in contractul de v-c se precizeaza un pret mai mare, iar in actul secret un pret mai mic

- simulatia prin interpunere de persoane: mandatul fara reprezentare: mandatarul lucreaza in numele mandantului, dar mandantul nu este cunoscut; tertii cred ca mandatarul lucreaza in numele mandantului, dar lucreaza in nume propriu. Efectele simulatiei: - intre parti, produce efecte actul secret sau aacordul simulatoriu; actul public e pur fictiv Daca exista un accord secret, pentru a produce efecte, acesta trebuie sa fie valabil incheiat - intre parti si terti, regula este ca numai actul public produce efecte; contractul secret nu este opozabil tertilor. Sanctiunea simulatiei este inopozabilitatea fata de terti a contractului secret. Numai ca aceasta sanctiune opereaza numai daca tertii sunt de bunacredinta, adica ei nu au cunoscut existenta actului secret. - in raporturile dintre terti, pot sa apara uneori conflicte Ex: contractul de v-c: creditorii ueni parti din contractul public pot avea interesul sa invoce contractul public; creditorii celeilalte parti pot avea interesul sa se intemeieze pe contractul secret=> vor avea castig de cauza tertii care se intemeiaza cu buna-credinta pe contractul public. Si succesorii cu titlu particular, si tertii pot invca contractul public daca sunt de buna credinta. Tertii in materia simulatiei = sucesorii cu titlu particulari + creditorii. Inlaturarea simulatiei: se realizeaza prin aciunea in simulatie de catre una din parti sau de catre un tert. Dezvaluirea actului secre NU inseamna validarea actului secret. El trebuie sa fie valabil de la bun inceput. Cat priveste proba: intre parti se urmeaza regulile din materia actului juridic; intre terti se pot utiliza toate mijloacele Actiunea in simulatie este imprescriptibila.

CURS 3 EFECTELE SPECIALE ALE CONTRACTELOR SINALAGMATICE Cand vorbim de efectele obligatiilor, avem in vedere executarea lor. Problema efectelor obligatiilor este legata si de efectele contractului. Contractele sinalagmatice se disting, in primul rand, prin dubla valenta a notiunii de cauza: notiunea de cauza se manifesta nu doar pe terenul incheierii contractului, ci si pe terenul executarii acestuia. Mai exact, fiecare parte isi da acordul la incheierea contractului si intelege sa isi asume obligatii, intrucat are reprezentarea ca si cealalta parte isi va asuma obligatii corelative. La un moment ulterior incheierii contractului, fiecare parte isi executa propria datoria, intrucat are reprezentarea ca si partea cealalta isi va executa datoria. Aceasta idee subliniaza nu numai reciprocitatea obligatiilor nascute din contractele sinalagmatice, ci si interdependenta lor. Din interdependeta obligatiilor decurge un principiu care guverneaza executarea obligatiilor: principiul simultaneitatii executarii oblugatiilor. Regula este ca partile trebuie sa isi execute simultan obligatiile reciproce. Principiul este consacrat in art. ART. 1.555: Ordinea executarii obligatiilor (1) Daca din conventia partilor sau din imprejurari nu rezulta contrariul, in masura in care obligatiile pot fi executate simultan, par.ile sunt .inute sa le execute in acest fel. (2) In masura in care executarea obligatiei unei parti necesita o perioada de timp, acea parte este tinuta sa execute contractul prima, daca din conventia partilor sau din imprejurari nu rezulta altfel. nuantare a aplicarii principiului simultaneitatii Principiul anticipeaza si exceptii, pentru ca fie di lege, fie din conventia partilor, fie din imprejurari ar putea sa rezulte ca este inlaturata actiunea principiului simultaneitatii executarii obligatiilor nascute din contractele sinalagmatice. Potrivit alin 2, este posibil ca obligatiile recirroce, chiar daca sunt cu executare dintro data, sa presupuna, totusi, o anumita durata a executarii. De ex: in contractu de antrepriza, antreprenorul care plateste o casa => plata se face dintr-o data; si executarea antreprenorului este considerata ca fiind dintr-o data. Principiul este inlaturat atunci cand, de exemplu, se prevede in contract un anumit termen pentru executarea obligatiei uneia dintre parti. O parte va fi obligata sa execute obligatia inaintea celeilalte. Termenul poate rezulta din conventia partilor sau din lege. Cand este vorba de contracte sinalagmatice, tinand seama de interdependenta obligatiilor si de principiul simultaneitatii, rezulta cateva efecte specifice si pe terenul executarii obligatiilor: 1. exceptia de neexecutare a contractului: daca o parte nu isi e xecuta datoria, cealalta parte este indreptatia sa amane executarea datoriei 2. posibilitatea pe care o are partea care si-a executat obligatia sau urma sa si-o execute de a invoca rezolutiunea sau rezilierea contractului, daca cealalta parte nu isi excuta, la randul ei, obligatia. => neexecutare fara justificare.

3. daca este vorba despre o neexecutare determinara de un eveniment fortuit (imposibilitate fortuita de executare), intervine cel de-al treilea eveniment: riscul contractului, ceea ce poate presupune desfiintarea sau incetarea contractului, ori suspendarea executarii contractului, daca o parte nu isi executa obligatia. Aceste efecte presupun distinctia intre neexecutarea fara justificare si neexecutarea justificata. Cauze de neexecutare justificata: ART. 1.555 Ordinea executarii obligaiilor (1) Daca din convenia parilor sau din imprejurari nu rezulta contrariul, in masura in care obligaiile pot fi executate simultan, parile sunt inute sa le execute in acest fel. (2) In masura in care executarea obligaiei unei pari necesita o perioada de timp, acea parte este inuta sa execute contractul prima, daca din convenia parilor sau din imprejurari nu rezulta altfel. ART. 1.556 Excepia de neexecutare (1) Atunci cand obligaiile nascute dintr-un contract sinalagmatic sunt exigibile, iar una dintre pari nu executa sau nu ofera executarea obligaiei, cealalta parte poate, intr-o masura corespunzatoare, sa refuze executarea propriei obligaii, afara de cazul in care din lege, din voina parilor sau din uzane rezulta ca cealalta parte este obligata sa execute mai intai. (2) Executarea nu poate fi refuzata daca, potrivit imprejurarilor i inand seama de mica insemnatate a prestaiei neexecutate, acest refuz ar fi contrar bunei-credine. - justificarea priveste faptul ca cealalta parte este indreptatita sa nu isi execute propria obligatie pana nu se paseste la executarea obligatiei de catre cealalta parte ART. 1.557 Imposibilitatea de executare (denumire corecta: imposibilitatea fortuita de executare) (1) Atunci cand imposibilitatea de executare este totala i definitiva i privete o obligaie contractuala importanta, contractul este desfiinat de plin drept i fara vreo notificare, chiar din momentul producerii evenimentului fortuit. Dispoziiile art. 1.274 alin. (2) sunt aplicabile in mod corespunzator. (2) Daca imposibilitatea de executare a obligaiei este temporara, creditorul poate suspenda executarea propriilor obligaii ori poate obine desfiinarea contractului. In acest din urma caz, regulile din materia rezoluiunii sunt aplicabile in mod corespunzator. + art. 1634

Notiunea de fortuit din art. 1557 cuprinde elementele enuntate de art. 1634: forta majora, cazul fortuit si alte evenimente asimilate acestora (art. 1352: fapta victimei sau fapta tertului sunt elemente care inlatura raspunderea, intocmai ca forta majora sau cazul fortuit). Elementele asimilate sunt tocmai fapta victimei si fapta tertului daca acestia au valoarea fortei majore sau a cazului fortuit. Ne vom afla in prezenta unei neexecutari fara justificare in cazurile in care nu actioneaza una dintre cele trei imporejurari de la art 1555-1557. De cele mai multe ori, neexecutarea fara justificare echivaleaza cu neexecutarea culpabila. Cand e vorba de domeniul contractual, art. 1548 precizeaza ca opereaza o prezumtie de culpa in sarcina debitorului. Asadar, ori de cate ori debitorul nu executa, se prezuma ca este in culpa. Pentru a rasturna prezumtia de culpa, el trebuie sa faca dovada ca opereaza una dintre cele trei cauze de justificare a neexecutarii. Daca nu justifica neexecutarea, dovedind imprejurarile de la art. 1555-1557, debitorul ramane in culpa, ceea ce inseamna ca neexecutarea fara justificare echivaleaza cu neexecutarea culpabila. Aceasta echivalenta nu opereaza cand legiuitorul, mai ales in materie delictuala instituie raspunderea obiectiva, adica o raspundere independenta de culpa. In asemenea situatii, sfera evenimentului fortuit se rastrange la forta majora si, eventual, la fapta victimei sau a tertului, daca acestea au ele insele valoarea juridica a fortei majore. Cazul fortuit nu mai este exonerator de raspundere. Altfel spus, sfera neexecutarii fara justificare se extinde, incluzand chiar cazul de neexecutare fara culpa, in timp ce sfera neexecutarii justificate se restrange, intrucat nu mai include acele cazuri in care debitorul nu e in culpa. In asemenea situatii, raspunderea este intemeiata doar pe cauzalitate, nu pe vinovatie. Exceptia de neexecutare Daca nu este respectat principiul simultaneitatii executarii obligatiilor, iar o parte nu isi executa datoria sa, cealalta parte este indreptatita sa invoce exceptia de neexecutare. Ea nu va putea fi obligata sa execute silit datoria sa pana cand cealalta parte nu isi exeuta propriile obligatii. Rezulta din formularea alin. 1 art. 1356 ca exceptia de neexecutare poate fi invocata in cazul contractelor sinalagmatice, pentru ca in cadrul acestora obligatiile sunt reciproce si interdependente. Fundamentul e de n se afla tocmai in interdependeta obligatiilor, in simultaneintatea executarii lor. Pentru a putea fi invocata e de n, trrebuie indeplinite anumite cerinte: - trebuie sa fie vorba de o neexecutare suficient de importanta a unei parti pentru a fi cealalta indreptatita sa invoce exceptia. In acest sens, alin 2 art. 1556: executarea nu poate fi refuzata daca, potrivit imprejurarilor si tinand seama de mica insemnatate a

prestatiei neexecutate, acest... daca neexecutarea este neinsemnata, ea nu justifica invocarea exceptiei. - neexecutarea trebuie sa fie fara justificare. - neexecutarea nu trebuie sa fie cauzata chiar de fapta celui care nvoca exceptia.-> este vorba de o idee mai generala, care spune ca orice creditor nu mai este indreptatit sa ceara satisfacerea dreptului sau daca el insusi cauzeaza impiedicare executarii datoriilor debitorului (art. 1517) - chiar daca neexecutarea este suficient de justificata pentru a justifica invocarea exceptiei, exceptia trebuie sa respecte principiul proportionalitatii (art. 1556 (1)) - ede n nu presupune punerea in intarziere a creditorului - invocarea exceptiei de neexecutare se fce direct intre parti, nefiind necesara interventia instanei de judecata. Vorbim de interventia a priori a instantei. A posteriori, aceasta interventie este posibila, adica partea impotriva careia s-a invocat exceptia poate sesiza instanta, demonstrand ca nu erau indeplinite conditiile ca partea cealalta sa invoce exceptia si, in acest fel, sa oblice cealalta parte sa isi execute obligatia. Posibilitatea unei parti de a invoca rezolutiunea sau rezilierea, in masura in care cealalta parte nu isi executa, fara justificare propria obligatie Cand este vorba de rezolutiune, se cere desfiintarea cu efect retroactiv a contractului. Rezilierea presupune incetarea contractului pentru viitor. Rezolutiunea se poare invoca in cazul contractelor uno ictu, rezilierea cu executare succesiva. Toate regulile aplicabile rezolutiunii se aplica si rezilierii, cu exceptia momentului de la care isi produc efectele. S-a discutat daca r si r se pot aplica si in cazul contractelor unilaterale. Actuala formulare a 1529-1554: ...........cu ocazia redactarii codului civil, a existat o moivare facuta in Parlament, in sensul ca aceasta precizarea a fost inlaturata tocmai pentru a se aplica rezolutiunea si rezilierea si in cazul contractelor unilaterala. Aceasta largire a domeniului de aplicatie este doar aparenta. Nu este vorba de o reala largire a acestui domeniu, pentru ca niciun contract unilateral nu presupune rezolutiunea sau reziliere. Exista alte remedii specifice contractelor unilaterale, in ipoteza in care debitorul nu isi executa oblig. Domeniul de aplicare a r si r este conturat de contractele sinalagmatice. Cat priveste natura juridica a r si r, s-a spus ca acestea sunt sanctiuni, tocmai pentru ca acestea opereaza in cazul neeceutarii culpabile de catre debitor. Mai nou, se vorbeste despre remedii ale neexecutarii contractului. Ceea ce este important este sa vedem care sunt conditiile care justifica aplicarea celor doua. Ele presupun indeplinirea anumitor cerinte: - neexecutarea suficient de importanta a unei datorii. Neexecutarea unei datorii de mica importanta nu justifica aplicarea uneia dintre cele (art. 1551 (1)) - neexecutarea trebuie sa fie fara justificare (prin fapta victimei in aceasta materie intelegem fapta creditorului: art. 1517)

- trebuie sa fie un raport de cauzalitate intre activitatea sau inactivitatea debitorului si neexecutare. De regula, aceasta chestiune este presupusa, cand e vorba de obligatii repetate. Cand e vorba de obligatii individuale, atat fapta neexecutarii, cat si raportul de cauzalitate in raport cu paguba suferita de victima necesita eforturi probatorii. - e nevoie de punerea in intarziere a debitorului: aceasta cerinta e necesara cand debitorul nu e de drept in intarziere. Daca aceste cerinte sunt indeplinite, se justifica rezolutiunea contractului. Rezolutiunea opereaza potrivit regulilor din art. 1550. Modul de operare (1) Rezoluiunea poate fi dispusa de instana, la cerere, sau, dupa caz, poate fi declarata unilateral de catre partea indreptaita. (2) De asemenea, in cazurile anume prevazute de lege sau daca parile au convenit astfel, rezoluiunea poate opera de plin drept Sintagmele de drept si de plin drept genereaza confuzie. Inainte de intrarea in vigoare a MCC, aceste sintagme erau explicate in doctrina in legatura cu pactele comisorii si se spunea ca in cazul in care exista asemenea pacte, rezolutiunea opereaza de drept sau de pin drept. In realitate, aceste sintagme erau inselatoare: in niciun caz r sau r nu operau ca urmare doar a neexecutarii de catre creditor. In toate cazurile, creditorul avea un drept de optiune: putea invca r sau r, ori executarea silita. Creditorul are un drept potestativ de a invoca sau nu r sau r. Sintagmele de drept sau de plin drept au fos tinterpretate in legatura cu pactul comisoriu, in sensul ca daca era un pact comisoriu in contract nu mai era nevoie de interventia instaantei pentru a pronunta r sau r. Creditorul putea emite o declaratie de r sau r pentru a incea contractul. NCC lasa sa se inteleaga, in schimb, ca avem trei moduri de operare a r si r: - rezolutiune judicara - unilaterala - de plin drept: ca simplu efect al neexecutarii, fara ca sa mai aiba creditorul un drept potestativ. Aceasta interpretare nu poate fi acceptata; nu trebuie sa elimine dreptul de optiune al creditorului. Pentru a vedea care este sensul posibil, trebuie sa vedem ce este rezoluiunea unilaterala (art. 1552): are in vedere acele ipoteze in care nu este necesara interventia instante de judecata pentru desfiintarea sau incetarea contractului, fiind suficienta manifestarea de vointa a creeditorului printr-un act unilateral, denumit declaratie de resolutiune sau reziliere. Ne aflam intr-o situatie de exceptie in care justitia obisnuita este inlocuita cu cea privata. Acolo unde creditoul poate sa isi faca singur dreptate, legiuitorul ingaduie anumite acte de justitie privata; un asemenea act nu scapa, insa, in totalitate justitie obisnuite.

In cadrul rezolutiunii judiciare, controlul este a priori. In cazul declaratiei de rezolutiune, controlul este a posteriori. Sunt 3 ipoteze in care e posibila declaratia de rezolutiune: - clauza in contract in acest sens: clauza rezolutorie/pact comisoriu -> + 1553: pact comisoriu: in art 1552 si 1532 e vb de acelasi lucru - debitorul este de drept in intarziere: crediotul poate, prin vointa lui, sa desfiinteze contractul - creditorul indeplineste formalitatile pentru punerea in intariere a debitorului si precizeaza in notificarea de punere in inarziere termenul in care ii cere debitorului sa execute; nu e vb de termen ca modalitate a obligatiei, ci de un termen de gratie pe care creditorul il da debitorului. Asadar, rezolutiunea unilaterala presupune fie doua elemente, fie trei elemente: - manifestarea de vointa a creditorului in sensul desfiintarii contractului - act procedural: comunicarea declaratiei de rezolutiune catre debitor; nu e suficient ca in pustiu creditorul sa isi manidfete vointa desfiintarii contractului; aceasta trebuie sa fie comunicata debitorului - conditie de ordin procedural, care nu opereaza in toate conditiile: punerea in intarziere a debitorului; daca ne aflam in cazul unei clauze rezolutorii, de regula, debitorul trebuie pus in intarziere. Nu e necesara daca se precizeaza in pactul comisoriu. Este posibil ca aceste trei acte uridice sa fie consemnate in 3 inscrisuri diferite, in doua sau in unul singur. Nu tb confundate manifestarile de vointa, negotium cu instrumentum probationis. Alin 2 art 1552: declaratia de rezolutiune unilaterala trebuie sa fie facuta in termenul de prescriptie prevazut de lege pentru actiunea in executare. Actiunea in executare, de regula, este prescriptibila in 3 ani. Nu e vorba de o prescriptie a dreptului de a emite o declaratie de rezolutiune; e vorba de un drept potestativ imprescriptibil. Se stinge dreptul potestativ. Daca e v de un contract translativ de ddrepturi reale ,declaratia de rezolutiune trebuie sa fie inscrinsa in cartea funciara. Din momentul in care declaratia a fost comunicata debitorului ea este irevocabila, ceea ce inseamna ca pana atunci ea poate fi revoata. Chiar in prezenta unui pact comisoriu, punereea in intarziere.... Punerea in intarziere prioduce efecte daca in ea se mentioneaa conditiile in care opereaza pactul comisoriu: trebuie prevazu termenul acordat de creditor debitorului. Rezolutiunea judiciara presupune ca mai intai creditorul cere instantei de judecata sa desfiinteze contractul, pentru a eluda eventuala .... facuta de debitor.... De cele mai multe ori, insa, creditorul va avea interesul sa recurga la un act de justitie privata.

Art. 1550 (2)-> situatie in care creditorul nu mai emite o declaratie de rezolutiune ca act substantial, ci doar invoca rezokutiunea printr-un act procedural de comunicare a acestui.. catre creditor. Momentul in care opereaza desfiintarea nu mai este cel al comunicarii declaratiei catre debitor, ci este momentul neexecutarii contractului. Cand e vb de un contract uno ictu, e vorba de desfiintarea contractului; cand e vb de executare succesiva incetarea contractului. In primul caz, partile vor fi puse in situatia anterioara. Cand e vb de reziliere, din moemntul incetarii contractului, partile nu mai sunt datoare sa execute reciproc ceva. Pana in acel moment, partile sunt datoare sa execute prestatiile reciproce, chiar daca nu lea-u executat pana in momentul pronuntarii hotararii/emiterii declaratiei de reziliere. Daca creditorul face si dovada unor daune interese, el va fi indreptati sa primeasca despagubiri de la debitor. Riscul contractului Aceasta problema se pune ori de cate ori neexecutarea este determinata de un eveniment... Imposibilitatea obiectiva de executarea are mai multe semnificatii: - cand e vb de c sinlagamatice, imposibilitatea de executare determina riscul in contract; cand e vb de c unilterale, imposibilitatea de executare determina stingerea raspunderii contractuale - cand ne aflam pe taramul raspunderii delictuale, imposibilitatea de executare poate sa puna problema lipsei vinovatiei sau a inlaturii raportului de cauzalitate. In functie de context vom distinge care este semnificatia ei. Daca debitorul nu isi poate executa obligatia pt ca e impiedicat de un eveniment fortuit, ea ramane cu pierdere. Riscul contractului este suportat de ebitorul obligatiei imposibil de executat. Pana la intrarea in vigoare a NCC, desi aveam regula potrivit careia riscul contractului era suportat de debitorul obligatiei imposibil de executat, cand eera vb de contracte translative de proprietate, opera exceptia potrivit careia riscul contractului era suportat de creditorul obligatiei imposibil de executat. Ex: c v-c, daca dupa incheierea contractului vanzatorul nu putea sa predea obiectul vanzarii, solutia era aceea ca, totusi, el putea sa ceara pretul de la cumparator. Se face distinctie intre obligatia de a da, care se excuta prn simplul fapt al incheierii contractului si obligatia de a face. Chiar daca a pierit inainte de predare, bunul era in patrimoniul cumparatorului (res perit dominus). Cumparatorul era creditorul obligatiei de predare, care suporta riscul in contract. Aceasta solutie a fost criticaat pe NCC, care, in art. 1557 si in art. 1274, rezolva unitary problema riscului in contract. ART. 1.274 Riscul n contractul translativ de proprietate

(1) n lips de stipulaie contrar, ct timp bunul nu este predat, riscul contractului rmne n sarcina debitorului obligaiei de predare, chiar dac proprietatea a fost transferat dobnditorului. n cazul pieirii fortuite a bunului, debitorul obligaiei de predare pierde dreptul la contraprestaie, iar dac a primit-o, este obligat s o restituie. (2) Cu toate acestea, creditorul pus n ntrziere preia riscul pieirii fortuite a bunului. El nu se poate libera chiar dac ar dovedi c bunul ar fi pierit i dac obligaia de predare ar fi fost executat la timp. Chiar daca e vorba de contracte translative de proprietate, riscul este suportat de debitorul obligatiei imposibil de executat (res perit debitorium). Alin. (2) introduce o nuanta. In aceasta situatie, punerea in intarziere are un efect energic. ART. 1.557 Imposibilitatea de executare (1) Atunci cnd imposibilitatea de executare este total i definitiv i privete o obligaie contractual important, contractul este desfiinat de plin drept i fr vreo notificare, chiar din momentul producerii evenimentului fortuit. Dispoziiile art. 1.274 alin. (2) sunt aplicabile n mod corespunztor. (2) Dac imposibilitatea de executare a obligaiei este temporar, creditorul poate suspenda executarea propriilor obligaii ori poate obine desfiinarea contractului. n acest din urm caz, regulile din materia rezoluiunii sunt aplicabile n mod corespunztor. !!!!- nu inseamna ca ne aflam in prezenta rezolutiunii, ci inseamna ca se aplica in mod asemanator regulile de la rezolutiune.=> drept de optiune asemanator celui de la rezolutiune, dar diferit celui de la rezolutiune; alege suspendarea sau desfiintarea. Contractul se desffiinteaza de drept: nu mai e nevoie de manifestarea de vointa a unei parti, nu mai putem vb de un drept de optiune a unei parti; cerinta este ca imposibilitatea de executare sa fie totala si definitiva, pentru ca daca este temporara, va opera suspendarea executarii contractului sau creditorul poate invoca aceasta suspendare sau chiar desfiintarea contractului. Creditorul nu poate cere executarea silita a contractului, pentru ca imposibilitatea e executare este fortuita. ACTUL JURIDIC UNILATERAL ART. 1324-1329 De regula, actele juridice sunt unilaterale in dreptul public. Dar chiar in dreptul privat, daca este vorba despre dreptri personale nepatrimonile, actele juridice care se incheie in legatura cu acestea sunt, de regula, acte unilaterale. Daca ne aflam in prezenta unor dreptui patrimoniale sunt de regula bilaterale. Multa vreme s-a contestat posibilitatea nasterii obligatiilor civile din acte unilaterale. Totusi, dupa multe controvesre, inainte de intrarea in vigoare a NCC s-a admis ca, in mod exceptional, actele unilaterale pot da nastere obligatiilor. ART. 1.324

Noiune Este unilateral actul juridic care presupune numai manifestarea de voin a autorului su. ART. 1.325 Regimul juridic Dac prin lege nu se prevede altfel, dispoziiile legale privitoare la contracte se aplic n mod corespunztor actelor unilaterale. (conditii de validitate; principiile fortei obligatorii, relativitatii, opozabilitatii) ART. 1.326 Actele unilaterale supuse comunicrii (1) Actul unilateral este supus comunicrii atunci cnd constituie, modific sau stinge un drept al destinatarului i ori de cte ori informarea destinatarului este necesar potrivit naturii actului. (2) Dac prin lege nu se prevede altfel, comunicarea se poate face n orice modalitate adecvat, dup mprejurri. (3) Actul unilateral produce efecte din momentul n care comunicarea ajunge la destinatar, chiar dac acesta nu a luat cunotin de aceasta din motive care nu i sunt imputabile Actul unilateral nesupus comunicarii produce efect prin el insusi, nefiind nevoie sa fie comunicat destinatarului: legatul. Actele supuse comunicarii au un destinatar. Desi e un act unilateral, care presupune doar o manifestare de vointa, acea manifestare e facuta in considerarea destinatarului: oferta. ART. 1.327 Promisiunea unilateral=angajament unilateral (nu trebuie confundata cu promisiunea de a contracta, care este un contract) (1) Promisiunea unilateral fcut cu intenia de a se obliga independent de acceptare l leag numai pe autor. (2) Destinatarul actului poate s refuze dreptul astfel nscut. (3) Dac autorul actului nu a stipulat expres un termen, promisiunea se consider fcut pentru o anumit durat, potrivit cu natura obligaiei i cu mprejurrile n care a fost asumat. - avem in vedre un act juridic unilateral, facut cu intentia de a se obliga - obligatia se naste ca efect al actului juridic unilateral; acceptarea nu are efect constitutiv de drept, ci declarativ, consolidand - actul unilateral este irevocabil in termenul care a fost prevazut in el sau, in absenta unui asemenea termen, intr-un termen rezonabil

ART. 1.328 Promisiunea public de recompens caz special de act unilateral (1) Cel care promite n mod public o recompens n schimbul executrii unei prestaii este obligat s fac plata, chiar dac prestaia a fost executat fr a se cunoate promisiunea.=> dreptul se naste din actul unilateral, indiferent de acceptare sau nu + desi e vb de un act unilateral, desi dreptul se naste din el, totusi, mai este nevoie de un element: prestatia destinatarului. In cazul promisiunii publice de recompensa avem, pe de o parte, act unilateral, dar si un fapt unilateral: prestatia celui care doreste sa primeasca recompensa. In absenta prestatiei, nu se datoreaza recompensa. Insa, nu ne aflam in prezenta unui contract. Prestatia nu echivaleaza consimtamant. (2) Dac prestaia a fost executat de mai multe persoane mpreun, recompensa se mparte ntre ele, potrivit contribuiei fiecreia la obinerea rezultatului, iar dac aceasta nu se poate stabili, recompensa se mparte n mod egal. -> prestatie divizibila (3) Atunci cnd prestaia a fost executat separat de mai multe persoane, recompensa se cuvine aceleia care a comunicat cea dinti rezultatul. - > prestatie indivizibila, care poate fi savarsita simultan de mai multe persoane. ART. 1.329 Revocarea promisiunii publice de recompens (1) Promisiunea poate fi revocat n aceeai form n care a fost fcut public sau ntr-o form echivalent. (2) Revocarea nu produce efecte fa de cel care, mai nainte de publicarea ei, a executat prestaia. (3) Dac revocarea a fost fcut fr just cauz, autorul promisiunii datoreaz o despgubire echitabil, care nu va putea depi recompensa promis, celor care nainte de publicarea revocrii au fcut cheltuieli n vederea executrii prestaiei. Cu toate acestea, promitentul nu datoreaz despgubiri, dac dovedete c rezultatul cerut nu putea fi obinut. -> promisiunea este revocabila, dar forma revocarii trebuie sa fie cea a promisiunii; in cazul revocarii, destinatarul are dreptul la restituirea unos sume pentru cheltuielile pe care le-a facut in consoderarea realizarii eventualei prestatii. (4) Dreptul la aciunea n despgubire se prescrie n termen de un an de la data publicrii revocrii.

CURS 5 FAPTUL JURIDIC LICIT CA IZVOR DE OBLIGATII Faptul juridic in sens restrans este acel eveniment sau fapta omeneasca de care legea leaga producerea de efcte juridice. Facem diferenta intre actele omenesti si actele juridice. Orice fapt omenesc presupune o vointa. Actul juridic presupune, pe langa elementul volitiv, si elementul intelectiv. Faptele juridice in sens restrans: fapte juridice licite si fapte juridice ilicite. Faptul juridic licit este un eveniment sau fapta omeneasca care nu contravine legii si de care legea eaga producerea de efece juridice. Astfel inteles, faptul juridic licit consta in: plata lucrului nedatorat, gestiunea de afaceri si imbogatirea fara justa cauza. Gestiunea de afaceri (art. 1330-1340) Gestiunea de afaceri este o operatie juridica prin care o persoana (gerant) savarseste in mod voluntar si oportun acte materiale sau incheie acte juridice in folosul unei alte persoane, denumite gerat, fara a avea mandat din partea acesteia, operatie din care se naste un raport juridic intre gernat si gerat, cu drepturi si obligatii specifice. Astfel inteleasa, gesstiune de afaceri presupune 3 categorii de conditii: - conditii privind obiectul gestiunii Asa cum rezulta din definitie, obiectul gestiunii include fie acte materiale, fie acte juridice. Subsanta gestiunii consta fie in actele materiale savarsite de gernat, fie in actele juridice pe care acesta le incheie cu tertii in interesul geratului. Cat priveste actele materiale, ele pot avea diverse infatisari: ingrijirea casei unui vecin care a plecat fara sa isi desemneze un mandatar si exista riscul ca acolo sa izbucneasca un incendiu; incendiu intreprinde masurile necesare. Cand e vorba de acte juridice incheiate de gerat cu tertii, ele trebuie sa se incadreze in categoria actelor juridice de administrare. Trebuie sa vedem ca si notiunea de acte de administrare are doua sensuri: daca privim actul de administrare numai in raport cu obiectul sau propriu, efectele sunt relevante in legatura cu acel obiect propriu. Putem sa privim asemenea acte si in contextul unui patrimoniu/ masa patrimoniala. Din aceasta perspectiva, ceea ce in sine este un act de dispozitie juridica, poate sa dobandeasca semnificatia administrarii. De exemplu: cel care administreaza o masa patrimoniala vinde un bun pentru a obtine banii necesari suportarii cheltuielilor administrarii. Desi actul de vanzare este un act de dispozitie, raportat la masa patrimoniala este un act de administrare. Cand vorbim de gestiunea de afaceri, acesta este sensul unul act de administrare. Asadar, gerantul poate face si acte de administrare in sine in masura in care sunt necesare in vederea administrarii afacerii generale. Executarea unei datorii a geratului (plata unei bligatii de intretinere) are toto semnificatia unui act de adminitrare. - conditii privind utilitatea chestiunii

Gerantul are o limita in actele materiale si actele juridice care formeaza obiectul gestiunii: acestea trebuie sa fie utile geratului. De obicei, se spune ca prin ele se urmareste o pierdere patrimoniala. Sunt situatii inc are gestiunea e mai mult decat utila: este necesara. Este vorba de situatii in care nu ar fi vorba numai de pierderea materiala, ci de pierderea unui bun in intregul sau. Aceasta distinctie intre utilitate si necesitate are relevanta sub aspectul raspunderii gerantului fata de gerat. Cand este vorba doar de acte utile, gerantul trebuie sa aiba diligenta unui bun proprietar, ceea ce inseamna ca va raspunde si pentru forme mai usoare de culpa. Daca gestiunea este necesara, intr-o asemenea situatie se atenueaza raspunderea gerantului: el va raspunde numai pentru intentie sau culpa grava. Aceasta idee este legata si de unul de efectele gestiunii de afaceri: de o obligatia a gerantului fata de gerat. - conditii privind atitudinea subiectiva a partilor fata de gestiune In ce priveste geratul, el trebuie sa fie strain de gestiune, adica sa nu cunoasca gestiunea sau, chiar daca o cunoaste, sa nu fie in masura sa isi desemneze un mandatar. Ideea este prevazut in art. 1330 NCC. In ce priveste gerantul, aceta trebuie sa aiba reprezentarea subiectiva ca lucreaza pentru gerat. El trebuie sa actiuoneze cu vointa de a gera interesele geratului. In acest sens, in art. 1330 se precizeaza ca gerantul intervine in mod voluntar. Este posibil ca gerantul sa lucreze si in interesul geratului, si in interes propriu. Gestiunea de afaceri exista si in aceasta situatie. In masura in care gerantul nu ar avea reprezentarea ca lucreaza pentru gerat, crezand ca lucreaza, in mod eronat, penru sine, raportul cu geratul nu va mai fi guvernat de gestiune de aaceri. Art. 1130 (2): in acest caz, gernatul are drept la restituire pe temeiul imbogatirii fara justa cauza. Nu exista gestiune de afaceri nici in sitatia in care gerantul nu actioneaza cu vointa de a-l obliga pe gerat: practic, gerantul face o liberalitate; ca urmare, nu vor fi aplicabile regulile de la gestiune de afaceri. Astfel inteleasa, gestiunea de afaceri da nastere mai multor efecte: obligatii pentru gerat si pentru gerant, cu drepturile corespunzatoare: - obligatiile gerantului 1. Obligatia de a-l instiinta pe gerat despre gestiunea inceputa, imediat ce acest lucru este posibil. Obligatia este prevazuta in art. 1331 NCC. Obligatia este rationala pentru ca astfel geratul are optiunea de a ratifica gestiunea, ceea ce presupune transformarea ei in mandat, sau de a o lasa sa continue ca simpla gestiune. 2. Obligatia de a continua gestiunea inceputa pana la implinirea acesteia, sau pana cand geratul poate sa isi preia administrarea propriilor afaceri. Geratul sii poate prelua afacerile direct, prin reprezenant sau prin mostenitorii sau. Aceasta obligatie cu aceste nuantari este continuta in art. 1332 NCC. Si mostenitorii gerantului au obligatia sa continue gestiunea daca au cunostinta de aceasta. Obligatia gerantului se transmite la mostenitori, dar numai in masura in care acestia aveau cunostinta de gestiune.

3. obligatia de a administra afacerile geratului cu diligenta unui bun proprietar. Aceasta obligatie are legatura cu intinderea raspunderii gerantului. Tocmai pentru ca este tinut de diligenta unui bun proprietar, gerantul raspunde pentru pagbele create indiferent de forma de vinovatie, deci si in caz de culpa usoara. Aceasta extindere a raspunderii functioneaza numai daca gestiunea ramane la stadiul utilitatiii. Daca este necesara, gerantul nu va raspunde decat pentru pagubele cauzate cu intentie sau din culpa grava. Aert. 1334 (2): ideea neceitatii gestiunii este subliniata prin sintagma cand gestiunea a urmarit sa il apere pe gerat de o paguba iminenta: este vorba de o descriere a sensului notiunii necesitatii. 4. Obligatia de a da socoteala gestiunii la incheierea acesteia. Aceasta presupune efectuarea unei evidente a cheltuielilor, a actelor juridice incheiate si darea geratului de catre gerant a bunurilor obtinute: ipoteza unei gestiuni de lunga durata in care gerantul produce avataje, beneficii pentru gerat. Cat privesste datoriile asumate de gerant prin incheierea actelor jridice cu tertii, avem doua solutii in art. 1336: * in masura in care gerantul a actionat in nume propriu, el va ramane legat de terti in raportul contractual: gerantul va trebui sa indeplineasca obligatiile asumate de terti in raportul cu terii * daca gerantul a actionat in numele geratului, el nu va fi tinut sa raspunda fata de terti, decat daca geratul nu va fi responsabil: daca geratul va invoca fatpul ca gestiunea nu a fost utila pentru el, el nu va fi raspunzator fata de terti: gerantul va fi raspunzator fata de terti, chiar daca a actionat de la bun inceput in numele geratului. - obligatiile geratului: art. 1337 NCC 1. in masura in care primeste socotelile gestiunii, geratul va fi obligat sa plateaca gerantului toate cheltuielile facute in masura in care aestea au fost necesare sau utile. Utliltatea e apreciata in functie de sporul de valoare pe cre il creeaza gestiunea in patrimoniul geratului. In plus, geratul trebuie sa plateasca si dobanzile cheltuielilor incepand cu ziua in care acestea au fost efectuate. Daca gerantul a suferit un prejudiciu cu ocazia gestiunii fara sa fie implicata in vreun fel culpa sa, geratul va trebui sa il despagubeasca pentru aceste prejudicii. Cat priveste obligatiile nascute din actele incheiate de gerant cu tertii, art. 1330 (2): geratul trebuie sa execute aceste obligatii, in masura in care actele de gestiune au fost necesare sau cel putin utile. In aparenta, ne-am afla in prezenta unei exceptii de la principiul relativitatii efectelor contractului: geratul, desi e tert in raport cu contrcatele inchietate de gerant cu tertii, va trebui sa raspunda. Exceptia este aparenta, pentru ca obligatia gerantului se naste din faptul juridic licit al gestiunii de afaceri. Nu se naste din lege!!!! Niciodata nu se nasc din lege drepturi si obligatii. Legea leaga de anumite fapte anumite efecte juridice; ceea ce uneori este uneori obligatii nascute din lege, in realitate seminifica faptul ca daca se savarseste un fapt, legea leaga de acesta anumite efecte juridice.

Momentul la care se apreciaza caracterul necesar sau util al actelor de gestiune este momentul savarsirii acestuia : Art. 1337 (2). Art. 1337 (4): noutate adusa de NCC: garantie de care se poate bucura gerantul in forma unei ipoteci legale, pentru a asigura posibilitatea recuperarii cheltuielilor de la gerat. Ipoteca se constituie cu privire la un bun mobil sau imobil din patrimoniul geratului si la care are acces gerantul cu prilejul gestiunii de afaceri. Am vazut ca geratul este strain de gestiune: daca afla de aceasta si se impotriveste ei, gerantul nu mai este indreptatit la restituirea cheltuielilor, cu exceptia cheltuielilor necesare: art. 1338: in ipoteza in care exista impotrivirea geratului, gerantul va raspunde si pentru cea mai usoara forma de culpa in cazul in care a adus prejudicii in patrimoniul geratului. Facand corelatia acestui text cu cel al art. 1334, care se refera la diligenta la plata de gerat, avem o imagine completa asupra raspunderii gerantului fata de gerat: daca e vorba de acte necesare, gernatul raspunde numai penttru prejudici cauzate din culpa grava sau intentie; daca e vorba de acte utile, va raspunde numai pentru prejudicii cauzate din culpa, dar nu pentru cele mai usoare form; daca gerantul se impotriveste geratul raspunde pentru prejudicii cauzate cu cea mai usoara forma de culpa. In masura in care gestiunea de afaceri nu e nici necesara, nici utila, ea este inoportuna: gernatul nu mai are dreptul la restituirea cheltuielilor, cu exceptia cazului in care s-a creat un avantaj, adica o crestere patrimoniala in beneficiul geratului. Sensul obligatiei pe care o are gerantul de a aduce la cunostinta geratului gestiunea este acela de a permite geratului sa exprime ratificarea gestiunii. Daca ratifica gestiunea, gestiunea va fi carmuita de regulile mandatului, atat pentru viitor, cat si pentru trecut, de la inceputul gestiunii.

Natura juridica a gestiunii de afaceri Este o figura juridica autonoma, mai exact: un fapt juridic licit, cu o configuratie proprie, ca izvor de obligatii.

PLATA LUCRULUI NEDATORAT (art. 1341-1344) In masura in care se plateste ceea ce nu este datorat, cel care face o astfel de plata are dreptul la restituire. Este motivul pentru care in art. 1470 NCC: orice plata presupune o datorie. Prin plata, in sensul specific acestui izvor de obligatii: art. 1341 (1): cel care plateste fara a datora, are dreptul la restituire. In aces context, plata are un sens specific. Executarea oricarei datorii, indiferent care este obietulu acesteia, inseamna o plata. Asadar, o notiunea nu are semnificatia curenta: cea a predarii unei sume de bani. Pe langa acest sens larg al notiunii de pe taramul executarii obligatiilor, in cadrul platii nedatorate avem un sens mai restrans: plata care presupune predarea unui bun.

Evident ca e vb de plata baneasca, dar nu numai de aceasta, ci si de plata care presupune predarea unui lucru => plata lucrului nedatorat. In celelalte cazuri care nu intra in sfera astfel circumscrisa se va putea pune, eventual problema imbogatirii fara justa cauza. Astfel inteleasa, plata nedatorata presupune 3 elemente; - sa existe o plata in sensul de mai sus - plata trebuie sa fie ndeatorata In legatura cu aceasta idee, trebuie facute catve aprecizari: * daca se executa o obligatie naturala, nu e vorba de o plata nedatorata. Executarea unei obligatii prescrise nu da dreptul la restituire. Nu este vorba de o plata nedatorata: art. 1471: restituirea nu e admisa in privinta obligatiilor naturale care au fost executate de buna voie. Atunci cand se executa o datore pe baza unui contract care ulterior este desfasurat ca urmare a nulitatii sau rezolutiunii, trebuie sa se restituie ce a fost prestat. Initial, temeiul platii constituia obligatia de plata. Unii spun ca temeiul este plata lucrului nedatorat. Stoica: imbogatirea fara justa cauza este temeiul. - plata nedatorata presupune o eroare din partea celui care a efectuat plata Plata nedatorata da nastere unui raport juridic intre cel care a platit solvens si cel care a primit plata accipiens. Principala obligatie este cea de restituire ce revine lui accipiens. Trebuie sa vedem daca accipiens a fost de b-c si tb sa vedem daca bunul platit e de gen sau individual. Problema restituirii in general, nu numai a celei regemenatat de palat nedatorata, e reglemenata in art. 1635-1649. Daca accipiens e de buna credinta (daca a crezu ca e datorata plata), el va trebui sa restituie bunul, dar nu si fructele lui. Daca a vandut bunul inainte de restituire, accipiens va trebui sa restituie numai pretul primit. Daca a bunul a pierit fara voia lui accipiens, accipiens nu va datora nimic. Daca e de rea credinta, va trebui sa restituie si bunul si fructele; daca a vandut bunul, trebuie sa restituie pretul la valoarea de circulatie la momentul restituirii; daca a pierit chiar fara culpa accipiens, va trebui sa plateasca valoarea de circulatie a bunului, cu excptia cazului in care ar dovedi ca bunul ar fi pierit si daca se afla la solvens. Bunul de gen: obligatia de restituie nu se stinge Bunuri individuale: actiunea in restituire este o actiune in revednicare. Solvens va putea urmari bunul nu numai in mana lui accipiens, ci in mana oricui. Tertii vor putea opune uzucapiunea sau posesia de b-c a bunurilor mobile.

Spre deosebire de gestiunea de afaceri une chestiunea capacitatii este relevanta numai pentru gerant, in cazul platii nedatorate, capacitatea este necesara pentru ambele parti, penru ca plata este un act juridic; ea nu este numai o prestatie, pentru ca presupune si acordul dintre creditor si debitor in momentul platii. Si plata lucrului nedatorat este o figura juridica distincta, un fapt juridic licit, isvor de obligatii. Daca accipiens este de rea credinta, ramanem pe taramul faptului licit sau ne deplasam pe teren delictual? IMBOGATIREA FARA JUSTA CAUZA (art. 1345-348) Imbogatirea fara justa cauza este un eveniment sau fapta omeneasca prin care se imbogateste patrimoniul unei persoane si saraceste patrimoniul unei alte persoane. Rezulta, de aici, ca sunt 3 cerinte materiale necesare pentru imbogatirea fara justa cauza: - imbogatirea unui patrimoniu - saracirea unui patrimoniu - aceste doua efecte sa fie produse de o cauza unica (evenimentul sau cauza omeneasca) Conditii juridice: - sa nu avem o cauza legitima a imbogatirii (ex: contract de donatie). Cat timp exista o justa cauza, este exclusa imbogatirea fara justa cauza. - nu trebuie sa existe un alt instrument procedural pentru repararea pierderii. Se spune ca actiunea in imbogatire fara justa cauza are caracter subsidiar. Cat priveste restituirea la care este datorat cel imbogatit, ea are o dubla limita: art. 1345: el nu va putea sa restituie nici mai mult decat valoarea imbogatirii, nici mai mult decat saracirea celeilalte. Va restitui valoarea cea mai mica. Si imbogatirea fara justa cauza este o figura juridica proprie, un fapt juridic licit, izvor de obligatii. DELICTUL CIVIL (Faptul juridic ilicit izvor de obligatii) Cand este vorba de raspunderea delictuala, trebuie analizat atat delictul civil, cat si raportul de raspundere civila delictuala. In VCC, raspunderea delictuala era reglementata in numai 6 articole, pe temeiul carora, in jurisprudenta si doctrina, au fost dezvoltate numeroase reguli care nuantau textele legale. Consecinta a fost ca in materia delictuala valoarea precedentului era foarte mare. Desi precedentul judiciar nu e izvor de drept, ori de cate ori normele sunt laconice, jurisprudenta are un rol mai mare decat atunci cand solutiile sunt expres prevazute. Cu ocazia redactarii NCC, multe solutiii jurisprudentiale si doctrinare au fost transpuse in normele care reglemeteaza astazi raspunderea juridica: art. 1349-1395.

Titlul capitolului IV e raspunderea civila si nu raspunderea civila delictuala: legiuitorul pare sa aiba in vedere si raspunderea contractuala. In art. 1349-1350 se vorbeste de raspunderea contractuala. Restul textelor se refera la raspunderea delictuala. Raspunderea este esentiala pentru organizarea sociala. Raspunderea juridica se diferentiaza de celelalte forme de raspundere prin forta de constrangere. Raspunderea juridica este tocmai interventia fortei de constrangere a statului in momentul in care se incalca norma juridica. Raspnderea juridica e de mai multe feluri, in functie de norma incalcata: - de drept public - de drept privat Raspunderea civila e de doua feluri: contractuala si extracontractuala (este, in primul rand, raspundere delcituala. In sens larg, am putea vorbi de raspundere si cand nu se executa obligatii nascute din imbogatire fara justa cauza, plata nedatorata, gestiune de afaceri.) Terminologic, cand vorbim de izvorul raspunderii delictuale vorbim de fapta ilicit sau de delictul civil. Cat priveste natura juridica, raspunderea delictuala este o sanctiune civila. Ea este diferita de pedeapsa civila sau de pedeapsa penala. Intre ideea de sanctiune si ideea de pedeapsa exista o diferenta esentiala: [pedeapsa are un caracter intuitu personae, tocmai pentru ca e punitiva; raspunderea delictuala ca sanctiune cu un cocntinut patrimonial, reparatoriu nu are caracter persoanal+> vor raspunde si mostenitorii persoanei tinute sa raspunda. Raspunderea delictuala are o functie preventiva (constiinta ca vor suporta consecintele faptelor lor vatamatoare) si o functie reparatorie (in masura in care delictul s-a produs, in masura in care s-a produs paguba, cel care a savarsit-o trebuie sa o repare.)-> functia esentiala. Raspunderea civila: - contrctuala - extracontractuala. Raportul dintre cele doua: dreptul comun al raspunderii civile este reprezentat de nromele care reglementeaza raspunderea delictuale. Ori de cate ori nu exista norme specifice care sa carmuiasca o forma de rapsundere civila, se vor aplica normele raspunderii delictuale. Intre raspunderea delictuala sic ea contractuala exista o unitate de fundament: si intr-un caz, si in altul raspunderea e angajata ca urmare a savarsirii a unei fapte ilicite; in ambele cazuri fapta produce un prejudiciu; in ambele cazuri exista un raport de cauzalitate intre fapta si prejudiciu; in ambele cazuri, de regula, raspunderea e angajata pe baza vinovatiei faptuitorului. Aceste asemanari nu inlatura diferentele dintre cele doua forme de raspundere civila:

- desi temeiul raspunderii e o fapta ilicita, in cazul raspunderii contractuale, fapta ilicita consta in incalcarea unei obligatii nascute din contract, in timp ce in cazul raspunderii delcitauel, fapta ilicita incalca obligatia generala negativa de a nu pagubi pe nimeni. Este posibil ca, uneori, aceasta obligatie generala negativa sa fie circumstantiata de prevederi legale, fie in sensul descrierii actiunilor care au caracter ilicit, fie in sensul instituirii unor actiuni obligatorii in situatii speciale, astfel incat inactiunea, in acele situatii, are caracter ilicit. Important este ca si in absenta unos asemenea nuante normative principiul general functioneaza: neminem laedere. Desi, la acest nivel, diferenta pare simpla, trebuie sa avem in vedere dificultatile stabilirii continutului contractului. Ca sa stim daca s-a incalcat o obligatie contractuala, trebuie sa stabilim continutul contractului. In contract exista nu numai ceea ce este scris, ci si ceea ce echitatea, legea impun. Vom fi in prezenta raspunderii delictuale si in cazul incalcariin unor asemenea obligatii. Daca este vorba de perioada negocierii contractuale, cat timp nu s-a realizat o intelegere, raspunderea partilor va fi delictuala. Daca s-a realizat un acord de negociere, acesta va genera o raspundere contractuala. Daca partile unui contract, executandu-si obligatiile, produc prejudicii unor terte persoane, raspunderea acestora fata de terti va fi delictuala. Mai mult, daca o parte cauzeaza un prejudiciu celeilalte parti, dar fara legatura cu obligatiile contractuale, raspunderea va fi delictuala. Exista mai multe diferente legate de mecanismul raspunderii: * sub aspectul capacitatii, in cazul raspunderii contractuale, trrebuie sa tinem seama de regulile capacitatii in materia regulilor actelor juridice; in materie delictuala, nu exista o limita de varsta pentru angajarea raspunderii, ca in cazul raspunderii contractuale. Trebuie doar sa existe dicernamant. Cat priveste proba discernamantului, persoana este prezumata ca are discernamant dupa 14 ani. Prezumtia e relativa. Victima poate proba ca la momentul savarsirii faptei, faptuitorul avea discernamant, chiar daca avea sub 14 ani. Nu se aplica adagiul infantul conceptus... pentru ca acel copil nenascut poate avea doar drepturi, nu si obligatii. * este de observat ca in materie delictuala nu este necesara, de regula, punerea in intarziere a debitorului, spre deosebire de materia contractuala. * in materie delictuala, clauzele de neraspundere sunt nule; in materie contractuala, clauzele de neraspundere sunt, in principiu, valabile. * cat priveste intinderea raspunderii, in materie delictuala functioneaza principiul repararii intergale a prejudiciului (autorul faptei raspunde pentru damnum emergens si pentru lucruum cessans); in materie ontractuala se raspunde pentru daunele previzibile: cand e vorba de dol, se raspunde si in materie contractuala pentru daunele previzibile: trebuie dovedit de creditor * in materie contractuala, in cazul neexecutarii obligatiilor, functioneaza o prezumtie de vinovatie in sarcina debitorului: sarcina probei apartine creditorului; in materie delictuala sarcina probei vinovatiei apartine victimei, indiferent daca e vorba de intentie sau de culpa; in materie delictuala nu se prezuma nici culpa.

Vezi: raspunderea pentru incalcarea obligatiilor de rezultat/de mijloace: e vorba de dovada faptei ilicite a neexecutarii (la cele de rezultat) Cumulul dintre raspunderea contractuala si cea delictuala Nu este vorba de combinarea regulilor celor doua raspunderi intr-io singura actiune in repararea prejudiciului. Nu este vorba nici de folosirea succesiva a unei actiuni intemeiate pe raspundere contractuala si dupa aceea a unei actiuni in raspundere delictuala. Problema cumulului se reflecta in ceea ce presupune alegerea unei raspunderi: posibilitatea victimei de a alege intre temeiul delictual si cel contractual. Aceasta poroblema se poate pune cand este vorba de preexistenta unui contract. Problema se pune cand incalcarea contractului ar putea sa fie pentru victima un prilej de a invoca raspunderea delictuala, daca acesta ar fi mai avantajos. Creditorul unei obligatii incacate de debitorul dintr-un contract nu poate cere repararea prejudiciului pe temei delictual, daca prin lege sau conventia partilor nu se prevede altfel (art. 1350 (3) NCC). REGULA NON-CUMULULUI celor doua raspunderi: raspunderea contractuala inlatura raspunderea delictuala si invers. O ipoteza care excede regula exista a.tunci cand fapta de neexecutare a unei obligatii contractuale constituie, in acelasi timp, si infractiune. Intr-un asemenea caz, in procesul penal, victima poate sa porneasca actiunea civila, dar, fiind in procesul penal, temeiul nu va putea fi contractual, ci delictual. Daca victima face actiunea delictuala pe cale separata, i se recunoaste posibilitatea de a alege intre cele doua raspunderi. Mai este o ipoteza in procesul penal, cand este vorba de un minor, ca victima, cand actiunea civila se porneste din oficiu. Faptul ca s-a pornit actiunea in procesul penal, nu exclude pornirea actiunii si pe temei contractual. CURS 6 RASPUNDEREA DELICTUALA PENTRU FAPTA PROPRIE (ART. 1357-1371) Regula este ca se raspunde delictual numai pentru fapta proprie. In mod exceptional, poate fi antrenata raspunderea pentru fapta altei persoane sau pentru prejudicii cauzate de lucruri, in general, de animale sau de ruina edificiului. Dar pentru ca raspunderea pentru fapta proprie este regula, tot ceea ce carmuieste aceasta raspundere este aplicabil, mutatis mutandis, si in cazul formelor speciale de raspundere delictuala. Raspunderea delictuala pentru fapta proprie presupune indeplinirea a 4 conditii: - sa existe o fapta ilicita - sa se constate un prejudiciu - sa se identifice legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu

- vinovatia sa fie atitudinea subiectiva care insoteste fapta ilicita Uneori, se adauga un al cincilea element: discernamantul. In realitate, discernamantul este o preconditie a vinovatiei. I. Necesitatea existentei faptei ilicite este expres mentionata in art. 1357 NCC si este reluata in alte texte care reglementeaza raspunderea delictuala. Important este, in aceasta ultima perspectiva, art. 1349 (1), in care se precizeaza ca aspectul ilicit trebuie sa fie analizat in corelatie cu regulile de conduita pe care legea sau obiceiul locului le impun. In continuare, se adauga ca aeasta conduita este inclusa pentru a nu se aduce atingere prin actiuni sau inactiuni intereselor legitime si drepturilor altor persoane. Sunt, asadar, doua elemente care caracterizeaza fapta ilicita: raportarea comportamentului uman la normele legale si la obiceiului locului Cand ne referim la normele legale, trebuie sa tinem seama nu numai de dreptul intern, ci si de sistemele normative in care dreptul intern este integrat (internationale): sistemul normativ european al drepturilor omului (CEDO si jurisprudenta CEDO) si dreptul european, intrucat, in calitate de stat membru UE, Romania primeste normele europene in dreptul intern. cauzarea unui prejudiciu prin fapta ilicita, concretizat in vatamarea unor drepturi sau unor drepturi legitime apartinand unor alte persoane. Observam ca prejudiciul poate sa constea nu doar in vatamarea unor drepturi subiective, ci si in vatamarea unor interese legitime. Legiuitorul a consacrat o idee din doctrina si jurisprudenta anterioare NCC, idee conform careia in masura in care un interes, chiar daca nu este recunoscut ca un drept subiectiv propriu-zis, este, totusi, legitim si, prin stabilitatea pe care o are, se apropie de continutul juridic al unui adevarat drept subiectiv, atunci vatamarea unui asemenea interes confera faptei caracter ilicit. Mai rezulta din textul art. 1349 (1) ca fapta ilicita poate fi ori o actiune, ori o inactiune omeneasca. Cand este vorba de o actiune, caracterul ilicit poate rezulta din simpla incalcare a obligatiei generale negative neminem laedere. Uneori, actiunea poate sa dobandeasca valenta ilicita si printr-o analiza a unor norme legale care completeaza si nuanteaza obligatia negativa generala. Cand este vorba de o inactiune ca fapta ilicita, raportarea la obligatia negativa generala nu este suficienta. Valenta ilicita a inactiunii rezulta numai daca exista o obligatie legala de a actiona, astfel spus, o norma legala care sa impuna o anumita conduita intr-o situatie data, unui anumit subiect de drept. Inactiunea, incalcand obligatia legala de a actiona, dobandeste caracter ilicit. Logica e fireasca, pentru ca in absenta unei obligatii legale de a actiona, tot ceea ce facem are caracter ilicit, ceea ce e absurd. Astfel inteleasa, fapta ilicita este temeiul rapsunderii delictuale. In anumite situatii, caracterul ilicit al faptei poate fi inlaturat, ceea ce inseamna ca fapta nu va mai genera raspundere delictuala. Sunt 5 cauze care inlatura caracterul ilicit al faptei:

- legitima aparare (din penal) - starea de necesitate (din penal) Cu privire la primele doua cauze, trebuie adaugate nuantele prevazute in art. 1360, 1361 si art. 1362 NCC.
ART. 1.360 Legitima aprare (1) Nu datoreaz despgubire cel care, fiind n legitim aprare, a cauzat agresorului un prejudiciu. (2) Cu toate acestea, va putea fi obligat la plata unei indemnizaii adecvate i echitabile cel care a svrit o infraciune prin depirea limitelor legitimei aprri. (despagubirea nu este integrala, ci doar sub forma unei indemnizatii) ART. 1.361 Starea de necesitate Cel care, aflat n stare de necesitate, a distrus sau a deteriorat bunurile altuia pentru a se apra pe sine ori bunurile proprii de un prejudiciu sau pericol iminent este obligat s repare prejudiciul cauzat, potrivit regulilor aplicabile mbogirii fr just cauz. ART. 1.362 Obligaia terului de reparare a prejudiciului Dac, n cazurile prevzute la art. 1.360 alin. (2) i art. 1.361, fapta pgubitoare a fost svrit n interesul unei tere persoane, cel prejudiciat se va ndrepta mpotriva acesteia n temeiul mbogirii fr just cauz. (cel aparat este o terta persoana, care si profita de aceasta imprejurare. Cel pagubit se indreapta impotriva acestui tert)

Aceste cauze fac o corelatie intre raspunderea delictuala si imbogatirea fara justa cauza. Este de retinut si situatia prevazuta in art. 1363, care este o forma particulara de stare de necesitate. Este vorba de o ipoteza in care o persoana este legata de secretul comercial, dar, chiar daca il divulga, fapta nu are caracter ilicit in ipoteza in care divulgarea a fost impusa de imprejurari grave ce priveau sanatatea sa siguranta publica. - activitatea impusa sau permisa de lege si ordinul superiorului (art. 1364) Formularea acestui text duce la concluzia ca activitatea impusa sau permisa de lege si ordinul superiorului nu inlatura caracterul ilicit al faptei in ipoteza in care faptuitorul si-a putut da seama, totusi, ca fapta isi pastreaza caracterul licit. Rezulta ca aceste elemente (activitatea impusa sau permisa de lege si ordinul uperiorului) inlatura caracterul ilicit al faptei in masura in care faptuitorul nu si-a putut da seama ca fapta isi pastreaza caracterul licit. Cat priveste ordinu superiorului, daca exista o relatie de subordonare ierarhica, cel care primeste un ordin de la superior trebuie sa il execute. Raportul de subordonare nu ii permite sa faca altfel. Daca, insa, ordinul este vadit ilegal, atunci cel subordonat este indreptatit sa refuze executarea. In masura in care executa ordinul, fapta isi pastreaza caracterul ilicit. In functie de circumstante, de particularitatile persoanelor implicate se

apreciaza de la caz la caz in ce masura subordonatul putea sa aprecieze caracterul ilicit si sa refuze executarea. In ipoteza in care legea impune o executare, destinatarul prescriptiei legale ar fi nindreptatit sa refuze aplicarea legii. Se poate vorbi de o fapta ilicita in executarea unei prevederi legale. Trebuie sa avem in vedere ierarhia normelor juridice si ca sistemul de drept national este integrat in sisteme internationale mai largi. In raport cu aceste precizari, observam ca daca este vorba de o norma juridica secundara (HG, ordin de ministru), este posibil ca acea norma secundara sa incalce legea in sensul de reglementare primara emisa de Parlament sau de Guvern in sistemul oronantei. Daca persoana care executa o norma secundara isi da seama ca este contrara legii, ea este indreptatita sa refuze executarea. Daca executa, fapta isi pastreaza caracterul iliti. Aprecierea trebuie facuta de la caz la caz, intrucat aprecierea conformitatii unei norme secundare cu una primara nu e la indemana oricui. In situatia in care o persoana savarseste o fapta impusa de norma primara, dar care se afla in contradictie cu o norma internationala, fapta este licita in raport cu norma interna si ilicita in raport cu norma comunitara sau internationala. Intr0o asemenea situatie, caracterul licit al faptei este inlaturat, daca ne raportam la o persoana alta decat statul roman. Si, mai ales, trebuie sa tinem seama ca statul roman inseamna Parlamentul care are vocatia de a pune in acord norma interna cu cea internationala. Ca urmare, victima, in masura in care nu poate obtine despagubirea de la autorul direct al faptei, pentru ca acesta inlatura o cauza de inlaturare a caracterului ilicit, acesta se poate indrepta impotriva statului, care nu a pus in acord normele. Intr-o asemenea situatie, invocarea receptarii drecte a normei europene in dreptul intern nu ar trebui sa fie luata in seama, intrucat nu se pat pretinde persoanelor fizice si juridice sa faca o ierarhizare a normelor interne si a celor internationale. Constatarea e valabila chiar si pentru ipoteza in care subiectele de drept in cauza ar fi ele insele organe ale statului. Intr-adevar, cu exceptia instantelor de judecata care au competenta de a aplica direct si norma juridica de drepturile omului si pe cea comunitara, celelalte organe ale statului nu au aceasta competenta. O ultima remarca: daca exista o decizie a CCR sau o decizie a CEDO prin care s-a constatat ca o norma interna este contrara Constitutiei sau normei europene, din momentul publicarii deciziei CCR nu se mai poate invoca inlaturarea caracterului ilicit al faptului pe temeiul normei declarate in contradictie cu norma europeana. - consimtamantul victimei Mai exact, este vorba despre caluzele de neraspundere sau de limitare a raspunderii delictuale. Nu este vorba despre conventii care se incheie dupa ce fapta ilicita afost savarsita. Este vorba de conventii incheiate inainte de producerea acesteia, in care partile convin ca in masura in care se va produce fapta ilicita fie autorul sa nu raspunda, fie sa raspunda. In materie delictuala, asemenea conventii sunt nule, in masura inc are este vorba de fapte savarsite cu intentie sau din culpa grava (art. 1355(1) NCC).

In masura in care este vorba de fapte ilicita savarsite din simpla neglijenta, asemenea clauze de neraspundere sunt valabile (art. 1355 (2)). In alin. 3 se revine la regula, in sensul ca sunt nule conventiile, in masura in care ele au ca obiect fapte ilicite prin care se cauzeaza prejudicii integritatii fizice sau psihice ori sanatatii unei persoane. Asadar, daca e vorba de asemenea fapte ilicite care cauzeaza asemenea prejudicii, cauza este nula. La fel este clauza de diminuare a raspunderii. Numai legiuitorul este indreptatit, intr-o asemenea situatie, sa inlature sau sa diminueze raspunderea. In ipoteza jocurilor sportive (fiecare jucator consimte sa suporte consecintele jocului. In masura in care sunt respectate regulile jocului, o asemenea conventie poate fi primita, pentru ca reglementarile in sport presupun o limitare a raspunderii.) sau a interventiilor chirurgicale (daca chirurgul respecta standardele, prejudiciile suferite de pacient nu mai atrag raspunderea medicului. Consimtamantul pacientului este necesara, cu exceptia cazului de urgenta) limitarea raspunderii este rezultatul unor reglementari legale, si nu a unor conventii. - exercitarea unui drept subiectiv. Este firesc ca o persoana care exercita un drept subiectiv sa invoce aceasta imprejurare pentru a nu raspunde delictual. Altfel spus, exercitarea unui drept subiectiv inlatura caracterul ilicit al unei fapte: art. 1353. In finalul acestui text se adauga ca daca dreptul este abuziv exercitat, caracterul ilicit al faptei ramane, nu mai este exclus. Un drept subiectiv civil confera anumite prerogative titularului sau, adica anumite posibilitati de actiona, posibilitati legitime. Dar, exercitarea acestor atribute ale dreptului in mod netarmurit, pana la limita extrema a posibilitatilor conferite de drept, risca sa intre in conflict cu sfera de exercitare a drepturilor altor persoane. Daca fiecare persoana si-ar exercita drepturile in mo netarmurit, s-a crea un conflict permanent in societate. Fiecare isi poate exercita drepturile pana acolo unde este intalnita sfera de exercitare a drepturilor altei persoane. Rezulta ca dreptul subiectiv civil are doua titpuri de limite: -> externa, pur teoretica, care are in vedere un subiect de drept extras din societate (ar exista un singur om). -> interna; este tocmai limita determinata de confluenta sferelor de exercitare ale drepturilor apartinand celorlalte persoane. Dreptul este normal exercitat in sfera sa interna. In aceasta sfera nu se poate vorbi de caracter ilicit al faptei. De la limita interna si pana la cea externa se situeaza zona abuzului de drept. Desi exercit dreptul, nu mai pot invoca aceasta imprejurare pentru a invoca caracterul ilicit al faptei. Fapta ramane ilicita. Abuzul de drept genereaza o forma speciala de raspundere delictuala. Dicnolo de limita externa se situeaza zona absentei dreptului, cand e vorba de fapta ilicita propiu-zisa: raspunderea delictuala de drept comun.

II. Prejudiciul (art. 1357, 1349, 1391 NCC) Prejudiciul este o conditie a raspunderii. Prejudiciul pune problema repararii, ceea ce trimite la efectul raspunderii delictuale. Asadar, prejudiciul are relevanta pe taramul angajarii rapunderii, iar apoi are relevanta in legataura cu obligatia de reparare a prejudiciului, care este principalul efect al raspunderii delictuale. Odata ce sunt indelpinite toate cele patru conditii, se naste raproturl juridicobligationall de raspundere delcituala, in continutuk caruia intra dreptul victmei de a cere repararea prejudiciului si obligatia corelativa ce revine faptuitorului. Prejudiciu-conditie pentru angajarea raspunderii Prejudiciul este rezultatul negativ al faptei ilicite, constand in vatamarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim prin incalcarea normelor dreptului pozitiv sau a obiceiurilor locului. Prejudiciul consta nu doar in vatamarea unui drept subiectiv, ci si in vatamarea unui interes legitim. Ex: in materia obligatiei de intretinere, exista creditori ai obligatiei de intretinere expres stabiliti de lege. De exemplu: copilul este creditorul obliatiei de intretinere in raport cu parintele sau. Daca in urma unei fapte ilicite , debitorul obligatiei de intretinere decedeaza, asta inseamna ca creditorul obligatiei de intretinere a fost vatamat intr-un drept subiecitv. Daca victima avea in intretinere un copil fata de care nu avea raporturi de rudenie, autorul faptei va raspunde pentru ca a incalcat un interes legitim. Copilul se bucura de o situatie de fapt asemanatoare cu cea a copilului legat printr-un raport de filiatie. Interesul se aseamana cu dreptul subiectiv, incalcarea acestui interes are semnificatia unui prejudiciu. In acest sens, in art. 1390 (2) se precizeaza ca are drept la despagubiri si persoana careia victima ii acorda intretinere in mod curent. Aceasta ultima sintagma arata stabilitatea intretinerii si determina asimilarea interesului legitim cu dreptul subiectiv. Cat priveste diferenta dintre prejudiciul material si cel moral, diferenta care naste intrebarea daca este prejudiciul moral susceptibil de reparatie materiala, trebuie sa vedem ce este aceasta diferenta. Trebuie avuta in vedere distinctia dintre drepturile patrimoniale si cele nepatriomoniale. Daca spunem ca prejudiciul consta in incalcarea unui drept, dreptul este patrimonial sau nepatrimonial. Prejudiciul savarsit prin incalcarea unui drept patrimonial atrage reparare patrimoniala. Dreptul nepatrimonial, s-a consderat, este susceptibil de reparatii nepatrimoniale. Dar poate fi reparat patrimonial un prejudiciu nepatrionial? Aceasta intrebare a primit raspunsuri oscilante. Dupa intrarea in vigoare a VCC, s-a acceptat ca este ssceptibil de reparatie patrimoniala prejudiciul nepatrimonial. Cand a fost instaurat regimul comunist, fosta Instanta Suprema a emis o decizie in care a statuat ca prejudiciul moral nu este susceptibil

de reparatie patrimoniala. La un deceniu de la adoptarea acestei decizii, in practica judiciara s-a observat ca informatia genereaza situatii de viata inechitabile. Ca urmare, in practica judiciara au fost adoptate solutii pentru a tempera riguarea acestui principiu. In ipoteze in care a fost vorba de vatamarea sanatatii, s-a spus ca dincolode prejudiciul material, victima e indreptatita la o compensarea a deficitului de viata sociala determinata de pierderea suferita. Chiar daca persoana poate sa isi reia activitatea, face un efort suplimentar fata de ceilalti. Acest supliment justifica o reparare materiala. In NCC, a fost depasita aceasta dificultate pentru ca s-a statuat ca drepturile personal nepatrimoniale justifica in situatii speciale o reparatie specifica: art. 253 (4) NCC. Textul reglementeaza, de principiu, posibilitatea de acordare a unor despagubiri materiale pentru prejudicii morale. La acestea se adauga art. 1391 NCC. Potrivit acestui text, doua observatii sunt necesare: - alin 5.: introduce nuantari in raport cu art. 253. Ramane valabila regula potrivit careia prejudiciile nepatrimoniale sunt susceptibile de reparatii patrimoniale. - alin. 3: nu pot fi cedate drepturile litigioase care au ca obiect daune morale. Daca sa stabilit dreptul, acesta poate fi cedat. Prejudiciu-repararea acestuia Obligatia de reparare a prejudiciului se naste daca sunt indeplinite toate cele patru conditii pentru nasterea faptei ilicite. Sunt doua conditii necesare pentru ca prejudiciul sa fie reparat: - sa fie cert sau cel putin determinabil Sub imperiul VCC nu se admitea repararea rpejudiciului determinabil. NCC admite aceasta posibilitate, dar cu o anumita nuantare. Prejudiciul este cert in masura in care exista siguranta producerii lui, fie in sensul ca deja s-a produs, fie ca e vorba de un prejudiciu viitor, dar care se va produce cu siguranta. Spre ex: daca o persoana sufera o vatamare si se pune problema sa i se acorde o indemnizatie pentru aceasta paguba, nu e vorba doar de timpul scurs pana la momentul judecatii, ci si de viitor, intrucat prejudicul este sigur. NCC admite si ipoteza in care prejudiciul eventual poate fi reparat. Art. 1385 (4): se vorbeste despre pierderea sansei. Daca e vorba de sansa, nu mai e vorba de o certitudine. Se poate discuta coeficientul probabbilitatii producerii prejudiciului. Este motivul pentru care nu se mai punte problema repararii intergrale a prejudiciului, ci de o reparatie proportionala, in raport cu gradul de probabilitate privind obtinerea avantajului sau evitarea pierderii. - prejudiciul sa nu fi fost reparat inca. Un prejudiciu nu trebuie sa fie de doua ori reparat, asa cum este normal. De regula, prejudiciul se repara chiar de autorul prejudiciului. El va avea grija sa nu il repare de doua ori. Sunt situatii in cae prejudiciule ste reparat de o alta persoana decat faptuitorul aici are ratiune aceasta conditie. Cine poate repara prejudiciul:

a. sistemul de asigurari sociale Regula este ca autorul faptei va putea fi tras la rapsundere numai epntru diferenta dintre valoarea prejudiciului si despagubirea acordata de sistemul de asigurari sociale. (daca victima primeste o pensie lunara, autorul va trebui sa suporte diferenta). Sistemul de asigurari sociale are un regres impotriva autorului pentru valoarea pensiei pe care o plateste victimei. In final, autorul va raspunde integral. b. societatile de asigurari private trebuie sa tinem seama de doua distinctii: cine este asigurat (autorul sau victima), iar cand e asigurata victima, trebuie sa vedem daca este o asigurare de persoane sau de bunuri. Este posibil ca autorul sa fie asigurat pentru raspundere civila delictuala. In materie auto, asigurarea este obligatorie. Victima se poate indrepta impotriva asiguratorului. Intr-o asemenea ipoteza, asiguratorul nu are drept de regres impotriva autorului faptei, tocmai pentru ca aceaasta este ratiunea asigurarii. Cand victima e asigurata, daca e vorba de o asigurare de persoane, ea nu poate sa ceara de la autorul prejudiciului diferenta dintre ce a primit de la asiogurator si prejudiciu. Cand e vorba de asigurare de bunuri, prejudiciul priveste bunurile si victima poate sa ceara autorului diferenta dintre prejudiciul real si ce i-a dat autorul; asiguratorul are regres impotrva autoruluil c. persoane fizice sau juridice, altele decat autorul faptei, fara a fi vorba de un raprot de asigurare tertul poate face o liberalitate pentru autorul faptei ilicite sau il poate imprumuta pe acesta. In acest caz, victima prejudiciului ar mai putea sa ceara de la autor numai diferenta dintre suma primita de la tert si valoarea reala a prejudiciului. Cat priveste relatiile dintre terti si autorul faptei ilicite, ele vor depinde de intentia cu care s-a facu plata: daca e liberaliatte, autorul nu datoreaza nimic tertilor. Principiile repararii prejudiciului: 1. Principiul repararii integrale a prejudiciului Se repara si paguba efectiv suferita (damnum emmergens) si beneficiul nerealizat (lucruum cessans) si daunele previzibile si daunele imprevizibile. Facem diferetna intre raspunderea delictuala si raspunderea contractuala; in cel din urma caz se repara numai daunele previzibile. Daca e vorba de dol, si in materie congtractuaal se repara si pagubele imprevizibile. Reparatia nu este integrala in ipoteza prejudiciului eventual. Desi este susceptibil de reparatie, prejudiciul se repara proportional cu probabilitatea producerii prejudiciului. 2. Principiul repararii in natura Presupune restabilirea situatiei anterioare. De cele mai multe ori, o perfecta restabilire a situatiei anterioare nu este posibila. Alteori, victima nu are interesul reparatiei

in natura. In asemenea situatii, se recurge la o reparare prin echivalent a prejudiciului. Aceste doua modalitati de reparatie sunt prevazute in art. 1386 NCC. Cat priveste reparatia prin echivalent, exista 2 cai prin care ea poate fi stabilita: -> prin intelegerea partilor: singura chestiune care trebuie analizata este indeplinirea cerintelor de validitate care sunt cerute pentru incheierea oricarui contract -> pe cale judiciara: judecatorul trebuie sa tina seama de mai multe elemente: * evaluarea se poate face printro suma globala (ipoteza in care prejudiciul s-a produs deja) * evaluarea se face prin prestatii periodice, (prejudiciul nu s-a produs inca) * sunt situatii in care, desi e vorba de un prejudiciu viitor, evaluarea se poate face printr-o suma globala. Aceasta diferenta dintre prestatii este relevanta sub aspectul autoritatii de lucru judecat a hotararii prin care s-a stabilit despagubirea. Autoritatea de lucru judecat lucreaza cand exista tripla identitate de parti, de cauza si de obiect in cazul unui litigiu. Daca s-au judecat doua persoane pe acelasi temei juridic si de fapt si au cerut acelasi lucru, ulterior aceleasi persoane nu se mai pot judeca pentru acelasi cauze, pe acelasi obiect. Cand este vorba de o suma globala, functioneaza pe deplin autoritatea de lucru judecat. S-ar putea pune problema acordarii unei noi despagubiri numai daca ulterior pronuntarii hotararii judecatoresti, aceeasi fapta ar fi produs un prejuiciu suplimentar. Cand e vorba de prestatii periodice, autoritatea de lucru judecat are doar forta provizorie: hotararea pronuntata se bucura de o asemenea autoritate numai at timp nu s-au shimbat imprejurarile de fapt. Daca aceste imprejurari de fapt se schimba, se poate cere ulterior fie marirea, fie sistarea, fie sistarea despagubirilor. Sunt diferite ipoteze care privesc prejudiciul cauzat prin vatamarea integritatii corporale a unei persoane: (NCC-lecturam noi) - victima si-a pierdut total sau partial capacitatea de munca - desi victima nu si-a pierdut capacitatea de munca, trebuie sa faca un efort suplimentar pentru a obtine aceleasi castiguri ca mai inainte - victima este un minor - victima decedeaza si se pune problema persoanelor care erau in intretinerea victimei, fie ca aveau un drept sau interes legitim la intretinere. III. Raportul de cauzalitate Cauzalitatea nu este o chestiune strict juridica; ea este una filosofica. Dar, cand este vorba de rapsundere, aceasta problema dobandeste o dimensiune juridica. In absenta legaturii de cauzalitate, nu se poate angaja raspunderea delictuala. In domeniul raspunderii delictuale, ne intereseaza nu orice fel de cauza, ci doar fapta omeneasca: fie actiunea, fie inactiunea omeneasca. Putem sa avem in antecedenta faptei multe cauze, dar intereseaza numai cele omenesti.

Fiind vorba de o fapta omeneasca, ea este indisolubil legata de procesele de constiinta care insotesc actiunea sau incatiunea. De multe ori, aceasta legatura este inseparabila. Cu toate aceastea, sub aspectul cauzalitatii intereseaza numai fapta omeneasca privita ca element obiectiv; facem abstractie de elementele subiective care o insotesc. Cand vorbim de cele patru raspunderii delictuale, distingem intre conditii obiective si conditia subiectiva. In antecedenta cauzala a prejudiciului exista mai multe actiuni omenesti si neomenesti. Trebuie sa extragem din ansamblul actiunilor omenesti anteriorare numai pe acelea care se afla intr-un real raport cauzal. Aceasta selectie este, uneori, ajuatat chiar de legiuitor prin oferirea unor criterii pentru extrageea din acest ansamblu a acelora care au legatura cu savarsirea faptei. In NCC, avem reglementari privind instigarea, complicitatea, tainuirea si favorizarea infractorului. Rezulta, implicit, ca atunci cand este vorba de un prejudiciu va raspunde nu numai autorul,ci si complicii, oinsigatorii, iar, uneori, chiar tainuitorii si favorizarii. In acest ulrim caz se pune problema impiedicarii reparari prejudiciului. Art. 1369: criterii pentru identificarea unor asemenea persoane: criterii pentru identificarea raportului de cauzalitate. Formularea reia prevederile din codul penal. Chiar atunci cand legiuitorul nu ofera el criteriul pentru selectia elementelor cauzale, aceasta selectie trebuie facuta pe baza unor criterii. Uenori, s-a propus sa se faca diferenta intre cauzele directe si cele indirecte, intre principale si secundare, intre impediate si mediate, intre concomitente si succesive, intre cauze si conditii. Tendinta dominanta este aceea ca o aciune sau inactiune omeneasca are valoare cauzala indiferent daca ea apare ca o cauza principala sau secundara, imediata sau mediata, directa sau indireta, indiferent daca e o simpla conditie. S-a vorbit despre teoria complexului cauzal si s-a spus ca trebuie sa retinem ca avand valoare ilicita si ca fiind cauze ale prejudiciului toate acele actiuni sau inactiuni omenesti care sunt indisolubuil legate unele de altele, asfel incat, in absemnta unei dintre ele, nu s-ar fi produs prejudiciul. Dintr-o asemenea perspectiva, va raspunde persoana care prin actiunea sau inactiunea sa s-a integrat in complexul cauzal si a determinat producerea prejudiciului. In ultima instanta, aprecierea judecatorului va juca un rol important. Desi cauzalotatea este un element obiectiv, se pune si o problema de cunoastere a cauzalitatii, care tine si de subiectivitatea judecatorului. Ideal este ca stabilirea legaturii de cauzalitate sa includa cat mai multe elemente obective si cat mai putine subiective. Ne bazam e intelepciunea judecatorului. Aprecierea raspunderii delictuale va depinde de capacitatea judecatorului de a intelege cauza respectiva. IV. Vinovatia Vinovatia este atitudinea subiectiva negativa a autorului faptei ilicite in legatura cu fapta sa si cu urmarile acesteia. Astfel inteleasa, vinovatia este o conditie expres mentionata in art. 1357 NCC. In plus, mai trebuie sa avem in vedere art. 1547: faptuitorul este tinut sa repare prejudiciul cauzat din culpa sau cu intentie. Vinovatia constituie o conditie a raspunderii in general.

In VCC, dpdv terminologic, se folosea, in special, fie termenul greseala, fie termenul culpa pentru a desemna vinovatia. In doctrina, s-a recomandat sa se unifice terminologia juridica privind vinovatia, astfel incat sa existe o concordanta intre raspunderea civila si cea penala. NCC retine termenul de vinovatie ca notiune generala, precum si formele de vinovatie (intentie si culpa) si formele de culpa (neglijenta: culpa fara prevedere si imprudenta: culpa cu prevedere). Spre deosebire de dreptul penal, formele si gradele de vinovatie desemnate prin acesti termeni nu au relevanta sub aspectul intinderii reparatiei la care este dator autorul faptei ilicite. In timp ce in dreptul penal, formele de vinovatie influenteaza intinderea reparatiei, in dreptul civil se repara la fel indiferent de formele de vinovatie. Se repara prejudiciul pentru faptele savarsie cu cea mai usoara forma de culpa. Vinovatia presupune doua elemente: a. intelectiv: trebuie sa avem in vedere, pe de o parte, nivelul de cunoastere la care a ajuns societatea si, pe de alta parte, nivelul de cunoastere a concret al autorului faptei ilicite. Intre aceste doua niveluri de cunoastere exista o legatura: nu poutem sa pretindem autorului faptei sa stie mai mult decat omenirea la un moment dat; dar nu putem sa ii pretindem nici sa stie tot ce stie omenirea. Avem nevoie de criterii pentru stabilirea vinovatiei, care sunt necesare pentru stabilirea culpei, pentru ca se pune problema sa dam semnificatie notiunilor trebuia si putea sa cunoasca sau a prevazut, dar a considerat in mod usuratic ca nu se va produce. Intr-o asemenea situatie, ne raportam la elementele strict personale ale autorului faptei sau ne raportam la un model mediu, al omului bun gospodar sau la un model mediu, al omului celui mai diligent. Trebuie, insa, sa tinem seama de modelul omului bun gospodar. In acest sens, in NCC se mai adauga ca acest model al omului bun gospodar trebuie sa fie corelat cu imprejuraril de fapt (art. 1358). Cand e vorba de un profesionist, rigoarea aprecierii culpei este una ridicata. In legatura cu acest nivel intelectiv se mai pune problema discernamantului. Cand este vorba de persoane lipsite de discernamant, dimensiunea intelectiva a vinovatiei este anulata. Persoanele fara discernamant nu raspund. Numai ca absenta discernamantului presupune o analiza diferentiata in raport cu diferite categorii de persoane. Mai intai, este o diferenta care tine de varsta. In materie delictuala, pana la 14 ani, este o prezumtie de absenta a discernamantului. Dupa 14 este o prezumtie de prezenta a discernamantului. Consecinta este ca daca autorul vrea sa invoce existenta discernamantului si are peste 14 ani, va trebuie sa faca el dovada; daca are sub 14 ani, victima trebuie sa faca dovada discernamantului. Daca este vorba de persoane puse sub interdictie judecatoreasca, in acest sens, in art. 1366 (1): cel pus sub interdictie este asimilat cu minorul sub 14 ani, altfel spus, se prezuma ca nu are discernamant. Este sarcina victimei sa faca dovada ca interzisul a avut discernamant: prezenta pasagera a discernamantului. Situatia difera de cea a persoanei in

care in mod normal are discernamant, dar in mod pasager ii lipseste discernamantul. Victima pate face dovada faptului ca la momentul savarsirii faptei nu a avut discernamant. Desi, in mod normal, absenta discernamantului, insemnand absenta vinovatiei, il exonereaza de raspundere pe autor, nu il exonereaza intotdeauna si de obligatia de a repara prejudiciul desi nu are discernamant, autorul faptei ar putea avea o situatie materiala foarte buna, in raport cu victima=>situatie inechitabila=> autorul faptei va fi obliat la repararea prejudiciului: regula de echitate: art. 1368 NCC: indemnizatia are caracter subsidiar (autorul incapabil va fi obligat la repararea prejudiciului daca nu e obligat altcineva) si daca e obligat la reparatie, nu va fi vorba de o reparatie integrala, ci de o indemnizatie intr-un cuantum echitabil, in raport cu starea patrimonaiala a partilor (singurul caz in care se tine cont de starea patrimoniala a partilor pe temeiul raspnderii delictuale) b. volitiv: daca este vorba despre o fapta omeneasca, vointa joaca un rol primordial pentru a transforma perceptia intelectuala in actiune sau inactiune. Ca urmare, nu putem vorbi de vinovatie in afara elemtnului volitiv. Este motivul pentru care atunci cand vointa faptuitorului nu este libera, vinovatia este inlaturata. Altfel spus, libertatea este o preconditie a vinovatiei. Ori de cate ori nu exista discernamant, nu exiosta nici liberatte. Altfel spus, daca faptuitorul nu are reprezentarea corecta a realitatii pe baza discernamantului normal, nu se poate vorbi nici de o liberatte a vointei. Exista o legatura intrele elementul intelectiv si cel volitiv. Dar, dincolo de aceasta dimensiune a livberetatii vointei, conditionata de discernamant, exista anumite imprejurari in care, desi faptuitorul are discenrmamant, desi are reprezentarea corecta a realitatii, totusi, vointa lui nu este liber. E vorba de imprejurari care inlatura vinovatia. Nu trebuie sa confumndam imprejurarile care inlatura vinovatia cu imprejurarile care inlatura caracterul ilicit al faptei. In schimb, exista o interferenta sau o suprapunere intre imprejurarile care inlatura vinovatia si imprejurarile care inlatura raportul de cauzalitate. De multe ori, se foloseste notiunea de cauze exoneratoare de raspundere. Dar, in sfera acestei notiuni, intra trei categorii diferite de cauze: cauze care inlatua caracetrul ilicti al faptei, cauze care inlatura raportul de cauzalitate si cauze care inlatura vinovatia. Imprejurarile care determina o interferenta: cazul fortuit, forta majora, fapta victimei si fapta terului, daca aceastea din urma au fie valoarea fortei majore, fie valoarea cazului fortuit. Pana la urma, in toate aceste cazuri este vorba despre imprejurari exterioare faptuitorului, de concurenta altor factori cauzali. Daca e vorba de fapta tertului sau de fapta victimei, sunt factori cauzali umani, care se alatura actiunii sau inactiunii faptuitorului. Daca e vorba de forta majora sau caz fortuit in sens restrans, e vorba de actiunea unor factori naturali sau de declansarea unor energii care scapa de sub controlul omului. Art. 1351: forta majora si cazul fortuit. (1) nu precizeaza care element al raspunderii este inlaturat. Poate fi inlaturat fie raportul de cauzalitate, fie vinovatia. Rezulta din aceste texte ca diferenta dintre forta majora si cazul fortuit sta in calificarea diferita a unor caractere: imprevizibil, invincibil si inevitabil.

In timp ce in cazul fortei majore e vorba de un eveniment absolut invincibil si inevitabil si general impredictibil, in cazul cazului fortuit este vorba de un eveniment invincibil, inevitabil si imprevizibil in raport cu persoana faptuitorulu. Asadar, este vorba de o relativa invincibilitate, inevitabilitate si imprevizibilitate. In cazul fortei majore, aceste caractere se raporteaza la toata lumea, nu doar la persoana faptuitorului. Important este ca, mai ales cand e vorba de definirea cazului fortuit, cele doua cerinte ale raspunderii: raportul de cauzalitate si vinovatia se intrepatrund. Art. 1351 (3): e vorba de un eveniment, ceea ce inseamna ca avem de a face cu un factor cauzal. Apoi, se adauga ca acest eveniment nu poate fi prevazut de faptuitor, ceea ce trimite la ideea de vinovatie, de definire a culpei. Observam ca aceste doua imprejurari: forta majora si cazul fortuit inlatura, de fapt, culpa. Intr-adevar, atunci cand faptuitorul prevede rezultatul faptei si il urmareste sau, cel putin, il accepta, nu se mai pune problema... Cand e vorba de intentie, vinovatia este clara. Daca intram in zona de apreciere presupusa de culpa, aceste imprejurari au relevanta, pentru ca ele impiedica faptuitorul sa prevada rezultatul faptei sau il impiedica sa adopte o conduita ne natura sa impiedice producerea rezultatului. Forta majora si cazul fortuit au..... Aceste doua evenimente pot inlatura, chiar, raportul de cauzalitate. Daca se constata ca forta majora sau cazul fortuit e singura cauza, aceasta inseamna ca conduita faptuitorului nu mai are valoare cauzala. Daca e anulat r de c, nu mai are rost sa vorbim de vinovatie. ... fie au doar valoarea de a perturba procesul psihic al faptuitorului, fie reprezinta o cauza concurenta, impreuna cu fapta ilicita, fie reprezinta singura cauza a prejudiciului. In primele doua cazuri, analiza vinoviatiei este necesara. Dar chiar si in primele doua cazuri, cand s-ar pune problema inlaturarii vnovatiei, aceasta virtute este, la randul ei, inlaturata, daca cele doua evenimente au fost ele declansate de o actiune anterioara a faptuitorului. Intr-o asemenea situatie, cele doua imprejurari nu mai au virtutea de a inlatura vinovaatia, pentru ca au fost declansate printr-o actiune anterioara. => Cazul fortuit si forta majora trebuie sa fie autonome, sa nu depinda de actiunea faptuitorului. Art. 1352: fapta victimei sau a tertului Fapta tertului si fapta victimei sunt assimilate fortei majore si cazului fortuit in functie de imprejjurari avand fie valoarea fortei majore, fie a cazului fortuit. Atunci cand e vorba de cazul fortuit, nu intotdeauna e inlaturata rapsunderea. In timp ce forta majora inlatura raspunderea in toate situatiile, cazul fortuit inlatura raspunderea numai daca legea sau conventia partilor prevad aceasta. De regula, in materie contractuala cazul fortuit este exonerator de raspundere, pentru ca inlatura vinovatia. In materie delictuala, cazul fortuit inlatura vinovatia si are relevanta cane este vorba de raspunderea pentru fapta proprie sau cand este vorba de raspunderea pentru fapta

altuia, dar numai in cazul in care raspunderea pentru fapta altuia este conditionata de vinovatia faptuitorlui. De regula, cel care raspunde pentru altul, raspunde indiferent daca altul e vinovat sau nu. In cazul in care prejudiciul e cauzat de mai multe persoane, e vorba de o pluralitate de faptuitori. Intr-o asemenea situatie, trebuie sa tinem seama de dispozitia art. 1382 NCC: raspunderea este solidara. Mai mult, sensul textului este ca raspunderea este solidara ori de cate ori mai multe persoane sunt tinute sa raspunda pentru cauzarea prejudiciului. In contextul raspunderii pentru fapta proprie, daca sunt mai multi faptuitori, victima se poate indrepta impotriva oricarora dintre ei pentru repararea prejudiciului si poate cere intreaga despagubire de la oricare dintre ei, pe temeiul solidaritatii. Daca unul dintre ei plateste tot, el are o actiune in regres impotriva celorlalti, dar acest regres este limitat, intrucat prejudiciul se repartizeaza intre faptuitor in raport cu 2 criterii: - criteriul cauzalitatii: in principiu, fiecare faptuitor raspunde pentru partea de prejudiciu pe care a cauzat-o. In raport cu victima, el raspunde pentru tot, dar la desocotirea dintre faptuitori, fiecare datoreaza in raport cu partea de prejudiciu cauzat - criteriul vinovatiei: in materie delictuala, repararea prejudiciului este integrala, indiferent de forma si de gradul de vinovatie: intre victima si autorii prejudiciului, forma si gradele vinovatiei nu conteaza. In schimb, cand este vorba de repartitia prejudiciului intre faptuitori, daca nu posibila departajarea pe temieul cauzalitatii, atunci forma si gradul de vinovatie sunt relevante pentru a stabili fractionarea despagubirii intre faptuitori. Daca nici vinovatia nu departajeaza, despagubirea de suporta de toti in mod egal. (art 1383) Atunci cand si victima participa la cauzarea prejudiciului, ea nu va avea dreptul la intreaga despagubire, ci numai la o parte din despagubire, proportional cu prejudiciul cauzat de faptuitor. Si in aceasta ipoteza, daca departajarea nu se poate face pe temeiul cauzalitatii, forma si gradul de vinovatie ar putea sa ingaduie o asemenea departajare.

RASPUNDEREA PENTRU FAPTA PROPRIE A PERSOANEI JURIDICE Persoana juridica isi intemeiaza personalitatea pe persoanele fizice care o compun si care lucreaza pentru ea. Cand vorbim de fapta ilicita a persoanei juridice, avem in vedere o absractiune, dar si, pentru a intra in domeniul concretului, trebuie sa vedem care e persoana fizica vinovata de savarsirea faptei ilicite. Dar nicio persoana fizica din componenta persoanei juridice atrage raspunderea persoanei juridice. Trebuie sa vedem care sunt organele persoanei juridice. Faptele ilicite savarsite de organele de conducere ale persoanei juridice snt faptele ilicite ale persoanei juridice insasi. In acest sens, art. 219 NCC:

- trebuie sa vedem daca fapta a fost savarsita de organul de conducere. Daca e vorba de un reprezentant sau de un angajat, nu vom putea vorbi de raspunderea pentru fapta ptoptie a persoanei juridice ci, eventual, de raspunderea pentru fapta altei persoane - nu orice fapta ilicita a organului de conducere atrage raspunderea declictuala a persoanei juridice, ci numai acelea care sunt savarsite in legatura cu atributiile sau cu scopul functiilor incredintate. O functie de conducere presupune atributii si presupun un scop. Organele de conducere au atributii pe care trebuie sa le exercite in interesul persoanei juridice. Daca fapta ilicita nu are legatura cu atributiile sau cu scopul, nu raspunde pj. - chiar daca raspunde persoana juridica, persoanele fizice care alcatuiesc organele de conducere sunt si ele responsabile fata de victima, tot pentru fapta proprie. Ca urmare, victima are la indemana o actiune in raspundere delictuala inmpotriva pj si impotriva pf care alcatuiesc organele de conducere. - persoa a fizica si persoana juridica raspund solidar fata de victima. Victima poate sa ceara integral despagubirea de la oricare dintre ele. - daca persoana juridica a platit despagubirea victimei, va avea o actiune in regres integral impotriva persoanei fizice care a avut calitatea de organ de conducere. Este echitabil ca, in final, sa raspunda persoana fizica, intricat ea a savarsit in mod direct si concret fapta ilicita. Proba raspunderii pentru fapta proprie Este sarcina victimei sa probeze elementele raspunderii: actori inucmbit probatio. Elementele obiective pot fi dovedite cu orice mijloc de proba. Cand este vorba de dovedirea elementului subiectiv, dificultatea probatorie creste, intrucat elementele care alcatuiesc procesul volitiv si intelectiv ale vinovatiei, nu pot forma obiectul unei probe directe a vinovatiei. Elementele subiective ale vinovatiei isi pun amprenta pe elementele obiective ale raspunderii. Cel care face dovada vinovatiei trebuie sa plece de la aceste urme pe care elementele subiective le lasa in elementele obiective ale raspunderii. Ca urmare, proba vinovatiei presupune un sistem de rationamente, de prezumtii simple. Plecand de la elementele obiective, de la urmele pe care ele le contin, prin intermediul prezumtiilor simple se poate trage concluzia vinovatiei. Fiind vorba de prezumtii simple, eroarea este oricand posibila.

RASPUNDEREA PENTRU FAPTA ALTUIA (ART. 1372-1374) Este o raspundere de exceptie. Ea poate functiona numai daca legea o prevede. Exista trei ipoteze de raspundere: 1. raspunderea parintilor si tutorilor pentru faptele savarsite de copilul minor

2. raspunderea persoanelor care au obligatia stabilita de lege, de judecator sau de intelegerea partilor de a supraveghea un minor sau un interzis judecatoresc pentru faptele savarsite de acestia. 3. raspunderea persoanelor savarsite de prepusii lor. Art. 1374: corelatia formelor de raspndere. Desi sunt reglemenatate in acelasi articol, primele doua forme sunt distincte. Concluzia rezulta din alin 3, in care este pusa in evidenta diferenta de fundament juridic intre raspunderea parintilor pt fapta copilului si in..... primele 2. Art. 1372. 1. Raspunderea parintilor si tutorilor pentru faptele savarsite de copii minori (art. 1372, 1374 partial) Domeniul de aplicatia a acestei raspunderi este conturat de cele doua notiuni: parinte si tutore. Cand este vorba de parinti, ei raspund impreuna, chiar dac ain anumite situatii ocrotirea parinteasca este inegal exercitata de cei doi parinti. Cat timp nu a fost decazut din drepturile parintesti, parintele raspunde. Raspunderea exista indiferent de natura filiatiei. Raspunderea functioneaza nu numai cand e vorba de parinti naturali, ci si cand e vorba de parinti adoptivi. Si tutorii raspund in masura in care ocrotirea parinteasca le-a fost incuviintata. Ei raspund ca si parintii. Fundamentul acestei raspunderi: pentru a pune capat numeroaselor controverse pe VCC, in art. 1372 (3) fraza II NCC, se precizeaza ca este vorba de indeplinirea indatoririlor decurgand din exercitiul autoritatii parintesti. Este o intemeiere foarte larga a raspunderii. Aici este diferenta de esenta intre raspunderea parintilor si tutorilor, pe de o parte, si raspunderea persoanelor care au doar o obligatie de supraveghere, pe de alta parte. 2>1. Art. 487 NCC:continutul autoritatii parintesti. Elementele care ii formeaza continutul sunt largi = > indatoririle parintilor sunt foarte intinse. Cu cat sunt mai intinse aceste indatoriri, cu atat mai greu va fi sa se faca proba ca ele au fost indeplinite. Daca ar fi vorba de o singura indatorire, se poate proba mai simplu ca a fost indeplinita acea indatorire, ceea ce insemna ca nu va raspunde cel care are obligatia de supraveghere. Cand e vorba de autoritatea pariteasca, proba contrara este, practic, imposibil de facut. Cand e vorba de ceasta raspundere, practic, ea se intemeiaza pe calitatea de parinte. Conditiile raspunderii: a. conditii generale: - conditiile raspunderii pentru fapta proprie analizate in persoana minorului: fapta ilicita, prejudiciu, rapor de cauzalitate: NU mai e nevoie sa analizam vinovatia minorului. Se raspunde de parinti/tutore indiferetn daca i se stabileste sa nu vinovatia minorlului: art. 1372 (2). -> victima este proteja aprin aceasta forma de raspundere b. conditie speciala: copilul trebuie sa fie minor. Raspunde delictual minorul devenit major prin casatorie.

Daca sunt indeplinite aceste conditii, efectul acestei forme de raspundere este nasterea obligatiei de repararea a prejudiciului in sarcina parintilor sau a tutorelui. Parintii/tutorele se pot apara daca invoca cauze care inlatura caracterul ilicit al faptei sau raportul de cauzalitate, pot face dovada ca si-u indeplinit obligatiile parintesti (ceea ce este imposibil). Victima se poate indrepta impotriva parintilor/tutorelui. Daca sunt 2 parinti, raspund solidar. In masra in care s-a dovedit ca minorul a avut discernamant, victima se poate indrepta si impotriva minorului, pe temeiul raspunderii pentru fapta proprie. Corelatii: art. 1374 Daca parintii fac dovada ca o alta persoana avea obligatia de a supravehea minorul, fie ca obligatia e nascuta din lege, fie ca e nascuta din contract sau hot jud, parintii nu vor raspunde, dar nu vor raspunde daca fapta a fost savarsita in timpulsupravegherii exercitate de cealalta persoana. Daca acea persoana face dovada ca si-a indeplinit cum trebuie obligatiile, raspunderea parintilor este o raspundere cu caracter general si subsidiar, in timp ce raspunderea altor persoane care au obligatia de supraveghere e speciala. Astfel, victima se poate indrepta si impotriva parintilor, pentru ca raspunderea lor este generala, parintii sunt responsabili pentru carentele din educatia copilului. Raspunderea parintilor e inlaturata cat timp functioneaza obligatia de supraveghere, pentru ca respectivele carente in educatie sunt absorbite de riscul pe care il prezinta obligatia de supraveghere. Raspunderea parintilor si cea a comitentilor: raspunderea comitentilor inlatura total si definitiv raspunderea parintilor. Exista o singura exceptie de la aceasta regula: situatia in care comitentul este chiar parintele copilului: raspunderea comitentului nu mai inlatura raspunderea parintilor: victima poate alege intre raspunderea comitentului si cea parintilor. 2. art. 1372: fie pe temeiul legii, fie pe temeiul unui contract, fie pe temeiul unei hotarari judecatoresti, o persoana poate avea obligatia de a supraveghea un minor sau o persoana pusa sub interdictie. Excludem din sfera persoanelor care au aceasta obligatie pe parintii si tutorii care exercita autoritatea parinteasca cu privire la un minor. Cat priveste domeniul acestei raspunderi, ele este conturat, in primul rand, prin notiunea de persoana care exercita obligatia de supraveghere si, in al doilea rand, de notiunea de persoana prejudiciata. Sub acest ultim aspect, este de retinut ca raspunderea intemeiata pe art. 1372 NCC nu poate fi invocata decat de victima prejudiciului; ea nu ar putea fi invocata, de exemplu, de minor sau de interzis impotriva persoanei tinuta de obligatia de supraveghere. Mai exact, in acele cazuri in care victima prejudiciului s-ar indrepta direct impotriva minorului sau interzisului, aceasta persoana, daca are vinovatie si, deci, discernamant, nu se va putea apara indemnand pe cel prejudiciat sa se adresezwe direct persoanei care are obligatia de supraveghere. Fundamentul acestei raspunderi este chiar obligatia de supraveghere expres prevazuta in alin 1 al art. 1372. Ca urmare, raspunderea va fi antrenata numai daca obligatia de supraveghere nu este indeplinita in mod corespunzator. Se spune, uneori, ca neindeplinirea obligatiei de

supraveghere este cauza care determina savarsirea faptei ilicite si ca este un raport de cauzalitate intre neindeplinirea obligatiei de supraveghere si fapta minorului/interzisului. Conditii: a. generale: care se analizeaza in persoana minorului/interzisului b. speciala: faptuitorul sa fie fie minor, fie o persoana pusa sub interdictie daca sunt indeplinite conditiile generale si cea speciala, este angajata raspunderea persoanei care are obligatia de supraveghere. Aceasta se poate apara facand proba ca si-a indeplinit obligatia si, cu toate acestea, nu a putut impiedica savarsirea faptei ilicite. Cel tinut de o asemenea obligatie poate identifica in raport cu fiecare element al obligatiei comportamnetul de natura a-l exonera de raspundere. In art. 1372 alin 2, aceasta posibilitate de exonerare este expres prevazuta. Si in acest caz, s-ar mai putea invoca in aparare fie o imprejurare care inlatura caracterul ilicit, fie imprejurari care inlatura raportul de cauzalitate. Raspunderea nu e conditionata de existenta vinovatiei. Efectul principal al acestei rapunderi este nasterea obligatiei de reaparare a prejudiciului in sarcina insarcinatului cu supravegjerea. Daca minorul a avut discernamant, victima se poate indrepta pe temeiul raspunderii pentru fapta proprie si impotriva minorului. Daca e vorba de o persoana sub 14 ani, se prezuma absenta discernaantului>prezumtie relativa, ceea ce inseamna ca in mod pasager minorul sau interzisul a avut discernamant in momentul savarsirii faptei. Intr-oi asemenea situatie, raspunderea este solidara. Victima poate chem in judecata si pe minor/interzis, si pe insarcinat Daca insarcintaul plateste integral si minorul a avut discernamant, e posibila o actiune in regres impotriva acestuia din urma. 3. raspunderea comitentilor pentru faptele savarsite ..(art. 1373 NCC, art. 1374 (2)) Domeniul de aplicare este conturat de notiunea raport de prepusenie intre comitent si prepus. Raportul de prepusenie: art. 1373 (2)=> raportul de prepusenie este un raport de subordonare pe temeiul caruia o persoana, numita comitent, are dreptul de a coordona, de a indruma, de a directiona activitatea pe care o alta persoana, numita prepus, o desfasoara in interesul comitentului sau al unei persoane stabilite de comitent. Rezulta ca acest raport este unul de subordonare. Continutul subordonarii este nuantat prin elementele directie, supraveghere si control. De cele mai multe ori, un asemenea raport se naste dintr-un contract. In primul rand, este vorba de contractul de munca. Angajatorul este comitent, iar angajatul prepus. Tine de natura contractului de munca sa existe o subordonare a prepusului fata de comitent. Sunt situatii in care persoana angajata este detasata din rdinul angajatorului si-si desfasoara activitatea pentru o alta persoana, care are calitatea de angajator. => raspunderea va fi in sarcina noului angajator, care devine comitent. In practica si in doctrina au fost angajatae cate raporturi de prepusenie.

Desi, de regula, contractul de mandat nu presupunesubordonarea mandatarului fata de mandant, daca prin contract partile au prevazut o asemenea subordonare, mandantul va aea si calitatea de subordonat. Daca mandatarul va cauza prejudicii tertilor, va raspunde mandantul pe temei delictual. De regula, contractul de antrepriza nu naste un raport de prepusenie intre beneficiar si antrepreneor. In masura in care, insa, prin contractul de antrepriza s-a stabilit ca antreprenorul actioneaza sub controlul beneficiarului, se naste un raport de prepusenie-> beneficiarul raspunde in calitate de comitent pentru prejudiciile cauzate de prepus tertilor. Acelasi rationament s-a facut in cazul contractului de locatiune. Daca se introduce in contract o clausa care instituie subordonarea ocatarului fata de locator, locatorul va fi comitent. In toate cazurile este vorba de raporturi de prepusenie nascute pe temei contractual. Insa raporturile se pot naste si pe temei legal. Aceasta situatie era inainte de abolirea serviciului militar obligatoriu. Unitatea militara: comitent. Conditii: a. generale: se analizeaza in persoana prepusului; de aceasta data, insa, avem in vedere toate conditiile rapunderii pentru fapta proprie, inclusiv vinovatia. In art. 1373, spre deosebire de art. 1372 nu mai avem o prevedere care sa spuna ca raspunderea comitentului functioneaza chir daca prepusul nu ar avea discernamant. Raspunderea comitentului nu ar putea fi angajata decat daca s-ar stabili ca exista toate elementele raspunderii pentru fapta proprie analizate in eprsoana prepusului. b. speciale: - sa existe raport de prepusenie - fapta ilicita sa fie savarsita de prepus in exercitarea functiilor incredintate de comitent. Activitatea pe xare o desfasoara prepusul sintetizeaza functiile pe care comitentul i le-a incredintat. Ca si inc azul raspunderii persoanei juridice, si aici functia incredintata presupune atributii si scop. In art. 1373 (3), in partea finala, aceste doua elemente sunt expre mentionate. => distingem mai multe ipoteze: * fapta ilicita este savarsita in exercitarea functiilor incredintate si pentru realizarea scopului acestuia-> raspunde comitentul * prepusul depaseste sfera functiilor incredintate, dar lucreaza, in continuare, cu respectarea scopului functiei, adica in interesului comitentului sau al persoanei desemnate de acesta-> raspunde comitentul * prepsul deturneaza scopul, lucrand in interesul sau sau al unei persoane nedesemnate de comitent, dar nu sunt depasite atributiile incuviintate-> rasunde comitentul * fapta ilicita nu are legatura nici cu atributiile, nici cu scopul functiilor incredintate-> comitentul nu va raspunde. De aici, rezulta modul in care se poate exonera de raspundere comitentul. In legatura cu ultima ipoteza, numai aceasta il va exonera de raspundere pe comitent.

Daca toate cerintele sunt indeplinite, se naste obligtia de reparare a prejudiciului in sarcina comitentului. Dar, am vazut, ca, prin ipoteza, se poate angaja si raspunderea prepusului pentru fapta proprie, intrucat vinovatia este ceruta intodeauna-> victima se poate indrepta impotriva comitentului, pe temeiul raspunderii pentru fapta altuia, fie impotriva prepusului, pe temeiul raspunderii pentru fapta proprie, fie se indreapta impotriva ambelor, invocand ambele forme de raspundere. Raspunderea comitentului si a prepusului este solidara.-> art. 1382: cei care sunt tinuti impreuna responsabili, indiferent de temeiul raspunderii. Temeiul solidaritatii este raportul de cauzalitate. In acest fel, se inlatura o discutie care exista sub imperiul VCC, intrucat temeiul solidaritatii era in VCC vinovatia. In unele situatii, desi exista vinovatia prepusului, nu se putea vorbi si de vinovatia comitentului, pentru ca, in ce priveste intemeierea raspunderii comitentului pentru fapta prepusului, a existat o evolutie. Mai intai, s-a luat in considerare culpa pentru alegerea prepuslui; nu a fost destul de diligent. Ulterior, s-a spus ca e vorba de o culpa a comitentului in coordonarea prepusului. Apoi s-a spus ca, de fapt, comitentul este in pzoitia unui garant, adica, in momentul in care el lucreaza prin intermediul unui prepus, introduce in societate un risc de activitate, victimele trebuie sa fie garantate si nu mai conteaza ideea de vinovatie a comitentului; fiind vorba de un garant, comitentul va raspunde mereu. NCC inlatura aceasta discutie, pentru ca intemeiaza raspunderea pe cauzaliate. Asadar, mobservam ca prepusul si comitentul raspund solidar fata de victima pe temeiul solidaritatii. Planurile efectelor: - intre comitent si victima: nu intereseaza, pentru ca este unul care tine de raspunderea pentru fapta proprie - intre comitent si prepus: raspunderea comitentului fata de victima este integrala; comitentul nu se poate apara, incercadn sa divizeze prejudiciul intre el si prepus. El raspunde integral fata de victima. Daca sunt mai multi comitenti, cu prepusi diferiti, acestia din urma cauzand impreuna prejudiciul suferit de victima, vor raspunde comitentii solidar? Raspunsul este negativ. Fiecare va raspunde pentru partea de prejudiciu cauzata de propriul prepus. Fiecare comitent este garantul fiecarui prepus propriu. Fundamentul raspunderii este garantia. Daca un comitent are mai multi prepusi care, impreuna, cauzeaza prejudiciul, comitentul raspunde integral fata de victima. Daca e vorba de raportul dintre prepusi si victima, prepusii raspund solidar. Avem si o abatere de la art. 1382 in art. 1384 (3): daca prejudiciul a fost cauzat de mai multe persoane, cel care, fiind raspunzator pentru fapta uneia dintre ele, a platit despagubirea .....(cod) fraza a doua este, practic, o exceptie de la regula prevazuta in art. 1382. Este o limitare a solidaritatii -intre comitent si prepus: dupa ce comitentul plateste despagubirea catre victima, el va avea o actiune in regres integrala impotriva prepuslui sau. Nu va opera o divizare a

prejudiciului intre el si prepus, deorece in utlima instanta, fapta este a prepusului. Comitentul, in masura in care este doar garantul prepusului, nu va trebui sa suporte prejudiciul sau o parte din el. Responsabil este prepusul. Daca prepusul face dovada ca comitentul a contributi la fapta prejudiciabila, se poate ajunge la divizarea repararii prejudiciului. Dca fapta fost savarsita de mai multi prepusi ai aceluiasi comitent, actiunea in regres a comitentului va fi divizibila. Acesta din urma va putea cere de la fiecare prepus numai oartea de prejudiu pe care a produs-o. In ipoteza in care sunt mai multi comitenti cu prepusi diferiti, el se va putea indrepta impotriva celorlalti comitenti, dar numai in raport cu partea de prejudiciu pe care a produso prepusii acestora. RASPUNDEREA PENTRU PREJUDICIUL CAUZAT DE ANIMALE, DE LUCRURI IN GENERAL SI DE RUINA (ART. 1375-1380) Sunt anumite situatii speciale in care interesul protejarii victimei justifica o extindere a raspunderii delictuale dincolo de intelesul ei traditional. Cum stim, de regula, se raspunde pentru fapta proprie. Ca exceptie, se raspunde pentru fapta altei persoane. Insa, desi elementul cauzeaza prejudiciul nu este o actiune umana, ci este, cum se spune, o anumita fapta a lucrului, totusi, se angajeaza raspunderea civila delictuala in sarcina unei persoane. Exista 4 forme de raspundedre pentru fapta lucrului: 1. pentru prejudiciile cauzate de lucruri in general (art. 1376, 1377, 1380) Domeniul de aplicare al acestei raspunderi este conturat cu ajutorul urmatoarelor notiuni: - notiunea de lucru in general Sunt avute in vedere lucrurile care dobandesc o existenta cauzala proprie, astfel incat nu mai sunt o simlpa prelungire a unei actiuni sau inactiuni omenesti. Ca urmare, intra in sfera notiunii de lucru, in aceasta acceptie, lucruri mobile si imobile, cu sau fara dinamism propriu, cu potential periculos sau, cel putin la prima vedere, fara astfel de potential. Este vorba de notiunea de lucru in general, din care excludem cateva categorii speciale de lucruri, penrtu ca legiuitorul a prevazut pentru aceste categorii o raspundere delictuala distincta in ipoteza in care, prin fapta lor, sunt considerate prejudicii. Este vorba de animale, de edificii care se ruineaza, de obiectele cazute sau aruncate dintr-un imobil. Pe lanaga aceste trei forme speciale de raspundere pentru lucruri, mai exista in legi speciale alte forme de raspundere delictuala pentru anumite categorii speciale de lucruri: raspunderea pentru accidentele nuclearre, pentru pagubele cauzate de aeronave si rapunderea pentru accidentele de mediu. Aceste utlime forme de raspundere reglementate in legi speciale nu ne vor retine atentia. Ori de cate ori nu avem o raspundere speciala pentru un anumit lucru, va fi angajata raspunderea pentru lucru in general.

- notiunea de paza juridica si, in legatura cu aceasta, paznic juridic si paza materiala a lucrului Notiunea de paza juridica este reglementata in art. 1377 NCC. Desi textul vorbeste doar de paza, in realitate este vorba de paza juridica distincta de paza materiala. Acest text a pus capat unei indelungate dispute din doctrina, determinate de saracia reglementarii din VCC in aceasta materie. Existau diferite opinii privind identificarea criteriuluid efinitoriu pentru notiunea de paza juridica. NCC a adoptat critetriul directiei intelectuale. Ca urmare, paza jurridica este un raport intre o anumita persoana, care are calitatea de paznic juridic, si un anumit lucru, raport intemeiat fie pe o dispozitie legala, fie pe un contract si in temeiul caruia paznicul juridic, cum precizeaza expres textul, exercita in mod independent controlul asupra lucrului si se serveste de acesta in interes propriu. -> doua elementeL controlul si supravegherea, respectiv folosirea in interes propriu. Este posibil ca raportul de paza juridica sa se nasca dintr-o simpla situatie de fapt, adica sa fie vorba de o simpla posesie, nu de un drept asupra bunului. Paza materiala este tot un un raport intre o persoana si un anumit lucru, dar, in cadrul acestui raport, lucrul este pazit de paznicul material nu in putere propriu si nu in interes priopriu, ci pe baza puterii incredintate de paznicul juridic si in interesul acestuia. De cele mai multe ori, raportul de paza materiala se suprapune peste raportul de prepusenie, atunci cand prepusul foloseste un lucru incredintat de comitent. Nu orice raport de prepusenie este un raport de paza juridica, pentru ca nu orice prepus primeste un lucru de la comitent. Rezulta ca, de regula, paznic juridic este proprietarul lucrului. Se spune ca eexista o prezumtie de paza juridica in sarcina proprietarului lucrului. Prezumtia este relativa. Rporpietarul se paote apara demonstrand ca paza juridica a fost transmisa sau insusita de o alta persoana. Transmiterea pazei juridice se poate realiza fie prin dezmembrarea dreptului de proprietate, fie pe temeiul unui contract prin care proprietarul incredinteaza lucrulunei alte persoane care va exercita, insa, o putere proprie asupra lucrului. Altfel spus, directia intelectuala va apartine celui care a primit bunulk in folosinta. Daca nu va avea o astfel de putere asupra lucrului, cel care pimeste lucrul va fi un paznic material in amsura in care va folosi lucrul in interesul paznicului juridic. Sunt sitatutii in care nu ecista raporturi intre cei doi paznici: posesorul este paznic juridic al bunului, desi nu are un drept asupra lucrului, dar are o putere de fapt pe care o exercita in nume propriu. Hotul, de exemplu, este un uzurpator de posesie. El va deveni paznic juridic. In jurisprudenta si doctrina au fost discutii in legate de cazul in care proprietarul nu a fost diligent pentru a pazi lucrul => raspunde. Solutia este exagerata cata vreme este vorba de o uzurpare a posesiei, astfel incat proprietarul nu mai poate fi considerat paznic juridic. Ideea a pornit de la ratiunea asigurarii interesului victimei. Hotul, de regula, este insolvabil. Dar astazi, asigurarea victimei se realizeaza prin intermediul sistemelor de asigurari.

O problema s-peciala s-0a pus in legatura cu divizarea pazei juridice, in ipoteza in care prejudiciul este cauzat fie de un viciu care tine de structura lucrului, fie de o necorespunzatoare folosire a lucrului. S-a vorbit de o scindare a pazei juridice intre ..... si paznicul juridic al folosintei. In jurisprudenta a fost avuta in vedere situatia in care se produce un prejudiciu ca urmare a prabusirii lucrului, ascensoul era dat in folosinta asociatiei de locatari, dar apartine firmei de specialitate. S-a retinut ca raspunde cel care a livrat bunul (?). - notiunea de cauzare de prejudiciu a lucrului Din definitia de lucru in general, am vazut ca este vorba de un lucru care dobandeste autonomia cauzala, eficienta cauzala proprie. Intr-adevar, nu putem vorbi de raspundere pentru lucrui daca actiunea lor este o simpla prelungire a energiei umane. In acest caz, se va angaja raspunderea pentru fapta proprie a persoanei care a declansat forta pagubitoare a lucrului. Numai daca se poate face o departajare intre actiunea cauzala a alucrului si o actiune umana vorbimde o raspundere pentru lucrui. Asta nu exclude eficienta cauza a a actiunii umane, dar daca exista o asemenea eficienta => concurs intre cele doua raspunderi. - care sunt persoanele indreptatite sa invoce aceasta forna de raspundere delictuala. Regula este ca numai victima poate invoca aceasta raspundere. Ea functioneaza numai in raportul dintre paznicul juridic si victima. De exemplu, paznicul material nu se poate apara de raspunderea pentru fapta proprie invocand raspunderea paznicului juridic. Victima are alegere intre cele doua actiuni in raspundere. Astfel inteleasa, aceasta problema presupune analiza a trei ipoteze: * victima foloseste lucrul care a cauzat prejudiciul pe baza unui contrat incheiat cu paznicul juridcic: raspunderea paznicului juridic va fi contrractuala, nu delictuala. E vorba de ipoteza in care victima foloseste singura lucrul * paznicul juridic si victima folosesc impreuna lucrul in momentul producerii accidentului, iar aceasta folosire este posibilia prin buna-vointa paznicului juridic. controverse: s-a spus ca fiind vorba de un contract=>raspundere contractuala. Daca e vorba de un prejudiciu cauzat integritatii corporale, raspunderea e delictuala si se poate angaja raspunderea pentru fapta proprie. * victima isi insuseste in mod fraudulos folosinta bunului, folosind bunul impreuna cu paznicul juridic. In cazul unui accident, calatorul clandestin nu are actiune impotriva paznicului juridic. Dar va avea actiune in..... Fundamentarea raspunderii pentru fapta lucrului in general Obligatia de reparare se naste independent de culpa (art. 1376 (1)). Paznicul juridic raspunde fiindca are obligatia de garantie fata de victima. Din moment ce are paza juridica a lucrului, trebuie sa garanteze posibilele victime, aparandu-le impotrva eventualelor prejudicii cauzate de lucru. Fiind vorba de o obligatie de garantie, raspunderea ppaznicului

este obiectiva, care exclude ideea de vinovatie. Nu mai e nevoie ca victima sa dovedeasca vinovatia paznicului juridic. Nu se mai poate voirbi nici de o intemeiere mixta a acestei raspunderi. Consecinta acestei intemeieri a raspunderii: nu se mai poate exonera de raspundere paznicul juridic, invocand cazul fortuit. Conditiile raspunderii: - generale: dovada prejudiciului, fapta ilicita, legatura de cauzalitate - speciala: existenta pazei juridice. Daca proprietarul este paznic juridic, victima nu trebuie sa faca dovada pazei juridice, datorita prezumtiei. Proprietarul trebuie sa faca dovada ca a transmis paza juridica unei alte persoane. Paznicul juridic nu se poate apara decat invocand forta majora, fapta victimei sau fapta unui tert, in masura in care acestea din urma au ele insele valoarea fortei majore. Daca fapta victimei sau fapta tertului ar avea valoarea unui caz fortuit, raspunderea nu ar fi inlaturata. Forta majora inlatura chiar raportul de cauzalitate, nu doar vinovatia. Cazul fortuit inlatura vinovatia, dar nu are capacitatea de a inlatura intru totul legatura de cauzalitate dintre lucru si prejudiciu. Forta majora este o imprejurare externa lucrului, absolut invincibila, absolut imprevizibila, absolut de neinvins. Cazul fortuit poate fi o imprejurare externa sau interna, relativ invincibila, inevitabila, imprevizibila. Efectele acestei raspunderi Daca sunt indeplinite conditiile generale si speciale=> obligatia de reparare a prejuiciului in sarcina pj. Daca exista si un paznic material, victima ii va putea solicita repararea pe temeiul raspunderii faptei propriii. Daca a platiti despagubirea, pj are actiune in regres inmpotriva pm. Victima ii poate chema in judecata pe ambii, caz in care acestia vor fi tinuti solidari. 2. pentru prejudiciile cauzate de animale (art. 1375, 1377, 1380 NCC) Este o forma speciala de raspundere pentru lucruri. Tot ce s-a spus in legatura cu raspunderea pentru lucrui in general ramane valabil. Diferenta este la domeniul de aplicatie. In sfera notiunii de animal intra numai lucrurile insufletite. Nu e vorba numai de notiunea de animal in sens traditional. Intra aici si zburatoarele, insectele, roiurile de albine. Proprietarul unui stup a raspuns pentru prejudiciul cauzat victimei de catre un roi de albine. Animalele salbatice intra in sfera acestei notiuni? S-a facut distinctie intre animaelel salbatice inchise in rezervatii sau in locuri speciale (circ), in cazul carora, facand obiectul unei supravegheri speciale, intra in sfera notiunii de animal din art. 1375. Daca e vorba de un animal neinchis in locuri speciale, raspunderea poate fi doar pentru fapta proprie. Si aici este importanta notiunea de paza juridica. Textu de la 1375 se aplica si raspunderii pentru animale. Conditiile raspunderii

- genearle: fapta animalului, prejudiciu, legatura de cauzalitate - existenta faptei juridice Avem si aici o prezumtie de paza in sarcina proprietarului. Singura posibilitate de exonerare de raspundere este invocarea fortei majoare, a faptei tertului sau victimei, daca au valoarea fortei majore. Cazul fortuit nu inlatura raspunderea. Efectele Nasterea obligatiei de reparare a prejudiciului in sarcina paznicului juridic. 3. pentru prejudiciile cauzate de ruina edificului (art. 1378) Domeniul de aplicatie este conturat prin cateva notiuni: - edificiu: este vorba de un imobil care presupune o constructie. Legiuitorul a vrut sa inlature orice echivoc. Nu e vorba doar de constructii supraterane; pot fi si constructii subterane. Nu conteaza natura constructiei. Orice tip de constructie intra in sfera acestei notiuni, daca este vorba de o constructie durabila. - ruina: prejudicul este cauzat ca urmare a ruinei. Este vorba fie de o prabusire, fie de o desprindere partiala a unor elemente din constructie in mod involuntar, independent de actiunea omului. Daca ar fi vorba de actiunea omului, am fi in prezenta unei demolari sau distrugere. Raspunderea ar fi pentru fapta prorie. Legiuitorul a precizat ca ruina este cauzata de lipsa de intretinere sau de viciu de constructie, care poate fi imputat constructorului sau proiectantului, ceea ce are legatura cu actiunea in regres. - lipsa de intretinere sau viciu de contructie Domeniul acestei raspunderi presupune identificarea persoanei responsabile: proprietarul. Un simplu locator nu va rspunde pe acest temei. Nici titularul unui dezmembramant al proprietatii nu va raspunde pe acest temei. O aparenta exceptie de la aceasta regula exista in cazul superficiei. Cand este vorba de forma deplina, superficiarul va raspunde pe acest temei, dar el raspunde pentru ca, in realitate, este proprietarul edificiului. Nu raspunde penru ca exercita dreptul de folosinta asupra terenului. O precizare mai este necesara in ipoteza coproprietatii. Copropritarii vor raspunde pe acest temei in mod solidar. Dupa despagubire, ei se vor desocoti intre ei. Victima poate cere despagubirea de la oricare dintre ei. Cat priveste temeiul raspunderii, este vorba de un temei obiectiv: simpla calitate de proprietar este suficienta pentru angajarea raspunderii. Nu se pune problema ca victima sa dovedeasca vreo vinovatie a proprietarului. Raspunderea e obiectiva Conditii: - generae: victima trebuie sa faca dovada ruinei eidificiului, ruina determinata de un viciu de constructie sau de ...+legatura de cauzalitate - speciala: dovedirea calitatii de proprietar

Prorpietarul se poate apara doar invocand forta majora sau cazurile asimilate acesteia. Efectul raspunderii este nasterea obligatiei de reparare a prejudiciului in sarcina proprietarului. Proprietarul se poate intoarce cu actiune in regres impotriva locatarului, impotriva constructorului sau proiectantului. 4. pentru prejudiciile cauzate de lucrurile cazute sau aruncate dintr-un imobil (art. 1379) Intr-o asemenea ipoteza, nu raspunde proprietarul, ci persoana care ocupa imobilul. Ocuparea poate fi intemeiata pe un titlu sau poate fi o ocupare intemeiata pe o situatie de fapt. Si in acest caz, raspunderea este obiectiva. Nu trebuie dovedita vinovatia ocupantului. Cel care e in vizita la ocupant si arunca lucrui nu raspunde. Raspunde ocupantul Conditii: -generala: prejudiciu, fapta aruncarii sau caderii, legatura de cauzalitate - speciala: dovedirea persoanei care este ocupant Si in acest caz, ocupantul se poate apara de raspundere pe vbaza fortei majore. Daca nu face aceasta dovada, se va naste obligatia de a repara prejudiciul in sarcina ocupantului (efectul raspunderii). Victima are un drept de optiune intre aceasta forma de raspundere speciala pentru lucruri si raspunderea pentru lucruri in general, in masura in care sunt indeplinite conditiile ambelor forme de raspundere. E preferabil pentru vitima sa aiba o optiune, pentru ca este greu de dovedit, uneori, cine este ocupantul.

EFECTELE OBLIGATIILOR=executarea obligatiilor Odata nascute, obligatiile presupun indeplinirea obligatiilor debitorului penru satisfacerea creantelor creditorilor. Aceasta este finalitatea obligatiilor. Executarea se poate obtine voluntar sau in mod silit. In primul caz este vorba despre plata. In al doilea caz este vorba despre o executare silita. Nu trebuie confundata notiunea de executare silita despre care discutam in materia obligatiilor cu notiunea de executare silita din procedura civila. In materia obligatiilor este vorba de sensul substantial al executarii silite. Este vorba despre recursul la forta statului pentru a obtine un titlu executor. In amsura in care exista un titlu executor, urmeaza a doua etapa a interventiei fortei de constrangere a astatului, in masura in care debitorul nu va executa in momentul in care s-a pronuntat hotararea impotriva lui sau in momentul in care a ramas definitita. Aspecte in legatura cu necumintenia debitorului:

- nu vrea sa execute obligatia si creditorul obtine un titlu impotriva lui - daca nici dupa aceasta nu executa, este vorba de interventia executarii silite din materia procedurii civile. Executarea silita in sens substantial: - in natura/directa - prin echivalent/executare indirecta PLATA Plata est executarea benevola a oricarei datorii care intra in continutul juridic al oricarui raport juridic obligational. Indeplinirea oricarei prestatii pozitive are semnificatia platii. Acesta este regula in materia executarii obligatiilor. Art. 149 (2): plata este executarea oricarei prestatii care formeaza obiectul unei obligatii.=> cel mai larg sens al notiunii de plata. In mod normal, plata duce la stingerea obligatiilor. Este modul firesc de stingerea obligatiilor (art. 1469 (1)). Dar aceasta viziune asupra notiunii de pkata nu este suficienta pentru a inelege aceasta notiune. Plata nu este doar executarea unei prestatii. Plata este o operatie complexa, care include un fapt material, respectiv executarea prestatiei care formeaza obiectul obligatiei si un acord de vointa intre parti: intre cel care primeste si cel care efectueaza plata. Numai daca intelegem acest caracter complex al platii, prin asocierea dintre un fapt material si un acord de vointa, putem explica de ce in unele imprejurari analizam plata ca un fapt material, iar in altele il analizam ca pe un fapt juridic. Cele doua aspecte sunt importante pentre intelegerea notiunii de plata. Cine plateste? Plata poate fi facuta de orice persoana, indiferent daca are sau nu interes (art. 1472). Plata ar trebuie sa indeplineasca toate conditiile necesare pentru incheerea unui act juridic. Din aceasta perspectiva pare sa fie surpinzator textul art. 1473, din care rezulta ca si debitorul incapabil poate sa faca plaa. Nu ar fi, in aceasta situatie, incapacitatea un motiv care sa duca la nulitatea platii. Dar asta nu inseamna ca nu trebuie indeplinite celelalte cerinte ale incheierii unui act juridic. Mai intai, plata poate fi facuta chiar de debitor, de un reprezentant al debitorului, conventional, legal, judiciar, sau de o persoana care raspunde alaturi de debitor sau in numele debitorului. Un codebitor solidar lateste pentru toti debitorii solidari. Fideiusorul plateste pentru debitor. Cel care face plata in aceste situatii are interesul de a face plata. Dar poate sa nu justifice un interes, caz in care un tert face debitorului o liberalitate. In art. 1474 sunt cateva nuante in legatura cu ipoteza in care plata este facuta de un tert. Textul confirma ideea ca plata poate fi facuta de orice tert, dar daca debitorul nu este de acord ca tertul sa faca plkata si il noifica pe creditor in legaura cu acest refuz, creditorul nu mai poate primi plata, cu exceptia cazului in care neprimirea ei la-r prejudicia.

Plata obligaiei de ctre un ter (1) Creditorul este dator s refuze plata oferit de ter dac debitorul l -a ncunotinat n prealabil c se opune la aceasta, cu excepia cazului n care un asemene a refuz l-ar prejudicia pe creditor. (2) n celelalte cazuri, creditorul nu poate refuza plata fcut de un ter dect dac natura obligaiei sau convenia prilor impune ca obligaia s fie executat numai de debitor. (3) Plata fcut de un ter stinge obligaia dac este fcut pe seama debitorului. n acest caz, terul nu se subrog n drepturile creditorului pltit dect n cazurile i condiiile prevzute de lege. (nu exista o ipoteza de subrogatie personala, cel care a facut plata nu se va putea bucura de accesoriile creantei: nu se va putea subroga in drepturile creditorului si sa beneficieze de aceleasi garantii) (4) Dispoziiile prezentului capitol privind condiiile plii se aplic n mod corespunztor atunci cnd plata este fcut de un ter. (si in ipoteza in care plata este facuta de tert, toate conditiile platii se analizeaza ca si cum ar fi facuta de debitor) Cui se plateste? In primul rand, creditorul este indreptatit sa primeasca plata. Dar el poate avea un reprezentant legal sau conventional sau poate sa indice o persoana careia sa i se faca plata. Sunt situatii in care instanta numeste o persoana care sa primeasca pata pentru creditor. Articolul 1476 ne arata ca plata este un act juridic, pentru ca daca este incapabil creditorul, plata libereaza numai daca creditorul este neprejudiciat. Art. 1477: Plata facuta unui ter (1) Plata facuta unei alte persoane decat cele men ionate la art. 1.475 este totui valabila daca: a) este ratificata de creditor; b) cel care a primit plata devine ulterior titularul creanei; c) a fost facuta celui care a pretins plata in baza unei chitan e liberatorii semnate de creditor. (2) Plata facuta in alte condiii decat cele menionate la alin. (1) stinge obligaia numai in masura in care profita creditorului. O situatie speciala este reglementata in art. 1478: (1) Plata facuta cu buna-credin.a unui creditor aparent (mostenitorul aparent) este valabila, chiar daca ulterior se stabileste ca acesta nu era adevaratul creditor. (2) Creditorul aparent este tinut sa restituie adevaratului creditor plata primita, potrivit regulilor stabilite pentru restituirea prestatiilor. ART. 1.479 Plata bunurilor indisponibilizate

Plata fcut cu nesocotirea unui sechestru, a unei popriri ori a unei opoziii formulate, n condiiile legii, pentru a opri efectuarea plii de ctre debitor nu i mpiedic pe creditorii care au obinut luarea unei asemenea msuri s cear din nou plata. n acest caz, debitorul pstreaz dreptul de regres mpotriva creditorului care a primit plata nevalabil fcut. Ce se plateste? Obiectul platii este guvernat de principiul conform caruia debitorul, cand isi executa prestatia, trebuie sa dea dovada de diligenta unui bun proprietar. este vorba de o diligenta medie. In masura in care contractul prevede o diligenta crescuta, se va ine seama de prevederea contractuala. Cand este vorba de plata efectuata de un profesionist, se va tine seama de rigoarea profesiei respective. In cazul obligatiilor de rezultat, daca nu se ainge rezultatul, datoria nu este indeplinita; in cazul obligatiilor de mijloace, chiar daca nu e atins rezultatul, daca debitorul face dovada diligentei ceruta de activitatea sa profesionala specifica, obligatia este indeplinita chiar daca rezultatul nu a fost atins. Art. 1481 ofera criterii pentru distinctia dintre obligatiile de mijloace si de rezultat: modul in care este stipulata in contract obligatia, etc. Art. 1482-1489. Art. 1491: precizari legate de obiectul obligatiei, privind natura prestatiei care se executa, daca e vorba de prestatii de a preda bunuri individual determinate, art. 1482: obligatia este executata daca s-a predat chiar bunul respectiv in starea in care se afla la momentul nasterii obligatiei. Art. 1482 (2): ipoteza speciala-> atunci cand este vorba de bunuri, se poate plati cu bunul altuia, in masura in care debitorul le-a procurat in momentul executarii. Face distinctie intre momentul incheierii contractului si momentul executarii. In momentul incheierii contractului, debiitorul se poate obliga sa plateasca cu un bun al altuia. Dar conditia este ca in momentul executarii sa fi procurat deja bunul respectiv. Obligatiile accesorii: art. 1483: obligatia de a stramuta proprietatea implica si obligatia de a preda i de a conserva bunul pana la predare. Cat priveste imobilele, obligatia de a preda proprietatea presupune si obligatia de a preda inscrisurile necesare. Daca bunul care facea obiecctul prestatiei care a pierit, debitorul este obligat sa cedeze creditorului toate accesoriile bunului: drepturile de creanta, datoriile, actiunile. Obligatia de a preda un bun determinat, presupune si obligatia accesorie de a conserva bunul pana la predare. Debitorul nu poate fi liberat decat daca preda crditorului bunuri de calitatea mediu in aceeasi cantitate cu cele care fac obiectul contractului, daca e vorba de bunuri de gen. Cand e vorba de constituirea unei garantii, creditorul poate alege garantie reala sau personala care sa fie suficienta avand in vedere debitorul. Art. 1488: Obligaia de a da o sum de bani

(1) Debitorul unei sume de bani este liberat prin remiterea ctre creditor a sumei nominale datorate. (2) Plata se poate face prin orice mijloc folosit n mod obinuit n locul unde aceasta trebuie efectuat. (3) Cu toate acestea, creditorul care accept n condiiile alin. (2) un cec ori un alt instrument de plat este prezumat c o face numai cu condiia ca acesta s fie onorat. ART. 1.489 Dobnzile sumelor de bani (1) Dobnda este cea convenit de pri sau, n lips, cea stabilit de lege. (2) Dobnzile scadente produc ele nsele dobnzi numai atunci cnd legea sau contractul, n limitele permise de lege, o prevede ori, n lips, atunci cnd sunt cerute n instan. n acest din urm caz, dobnzile curg numai de la data cererii de chemare n judecat. ART. 1.491 Plata fcut cu bunul altuia (1) Atunci cnd, n executarea obligaiei sale, debitorul pred un bun care nu i aparine sau de care nu poate dispune, el nu poate cere creditorului restituirea bunului predat dect dac se angajeaz s execute prestaia datorat cu un alt bun de care acesta poate dispune. (2) Creditorul de bun-credin poate ns restitui bunul primit i solicita, dac este cazul, dauneinterese pentru repararea prejudiciului suferit. Cat se plateste? Art. 1490: principiul indivizibilitatii platii. De regula, debitorul nu este liberat decat daca face plata integral. Creditorul poate sa refuze o plata partiala. Chiar si daca ar acceptao, creditorul este indreptatit sa primeasca cheltuielile suplimentare pe care le suporta ca urmare a unei asemenea esalonari a platii. De la principiul indivizibilitatii platii exista exceptii: in cazul mostenirii, plata se divide intre mostenitori, cu exceptia cazului in care ar fi vorba de prevederi legale exprese contrare; daca prin conventie, partile au acceptat divizarea ei; in cadrul compensatiei se ajunge la divizarea platii, intrucat compensatia presupune stingerea a doua datorii reciproce, pana la concurenta celei mai mici dintre ele=> datoria mai mare se stine doar partial, cea ce echivaleaa cu o divizare a platii; plata e ldivizibila intre fideiusoi, in masura in care acestia invoca beneficiul de diviziune; judecatorul poate diviza plata, acordand termen de gratie pentru o parte din plata. Cand se plateste? Data plaii (1) In lipsa unui termen stipulat de pari sau determinat in temeiul contractului, al practicilor statornicite intre acestea ori al uzanelor, obligaia trebuie executata de indata.

(2) Instana poate stabili un termen atunci cand natura presta iei sau locul unde urmeaza sa se faca plata o impune. Daca termenul a fost prevazut in interesul creditorului, debitorul poate executa numai cu acordul creditorului. In cazul executarii anticipate, creditorul datoreaza cheltuieli debitorului, in masura in care acesta a suferit o paguba prin executarea anticipata. Data platii facuta prin virament bancar este data la care a fost alimentat contul bancii creditorului. Unde se plateste? Regula este ca plata este cherabila, iar nu portabila. Adica se face la domiciliul sau dsediul debiorului. Creditorul trebuie sa mearga si sa isi ia plata de la debitor. Totusi, cand este vorba de obligatii banesti, ele se execuuta la domiciliul sau la sediul creditorului. Cand e vorba de obligatia de a preda un bun individual determinat, obligatia se executa la locul ka care se afla bunul la momentul incheierii contractului. Cand vorbim de regula cherabilitatii platii, avem in vedere ca ea se face la sediul debitorului. Art.1494 (1) Cine suporta cheltuielie platii? Se suporta de debitor, daca nu exista o prevedere legala contrara sau o prevedere contractuala contrara. Cum se dovedeste plata? Plata este si un fapt juridic in sens restrans=> dovada ei poate fi facuta cu orice mijloc de proba. Intrucat plata este si un act juridic, de la art. 1500 pana la art. 1505 sunt reglementate mai multe prezumtii privind dovada platii: de citit. Cum se face imputatia platii? In ipoteza in care acelasi debitor are mai multe datorii catre creditor, iar acestea au ca obiect bunuri fungibile? Este problema imputabilitatii platii. Sunt trei modalitati de a face imputatia platii: - acordul partilor: cei doi pot stabili care datorie se stinge - daca nu exista acordul partilor, imputatia platii va fin facuta de debitor; el va preciza care este datora care se stinge prin plata; totusi, va trebuie sa tinem cont de regula ca plata se imputa asupra cheltuielilor, asupra dobanziloe si apoi asupra capialului. Debitorul nu poate sa stinga o datorie care nu era exigibila, desi in acel moment alta era exigibila. Exista doua exceptii de la aceasta regula: daca partile au convenit astfel sau daca in momentul platii, creditorul consimte. Cand plata se face prin virament bancar, debitorul precizeaza in ordinul de plata care este datoria care se stinge - daca debitorul nu face imputatia platii, aceasta e facuta de creditor. Si in acest caz, nu se va putea stinge o datorie neexigila impotriva unei datorii exigibila sau litigioase. Creditorul precizeaza care datorie se stinge in chitanta liberatorie pe care o elibereaza debitorului

- daca nicio parte nu face imputatia platii, sunt aplicabile regulile de la art. 1509 Imputaia legala (1) Daca niciuna dintre pari nu face imputaia plaii, vor fi aplicate, in ordine, urmatoarele reguli: a) plata se imputa cu prioritate asupra datoriilor ajunse la scadena; b) se vor considera stinse, in primul rand, datoriile negarantate sau cele pentru care creditorul are cele mai puine garanii; c) imputaia se va face mai intai asupra datoriilor mai oneroase pentru debitor; d) daca toate datoriile sunt deopotriva scadente, precum i, in egala masura, garantate i oneroase, se vor stinge datoriile mai vechi; e) in lipsa tuturor criteriilor menionate la lit. a)-d), imputaia se va face proporional cu valoarea datoriilor. (2) In toate cazurile, plata se va imputa mai intai asupra cheltuielilor de judecata i executare, apoi asupra ratelor, dobanzilor i penalitailor, in ordinea cronologica a scadenei acestora, i, in final, asupra capitalului, daca parile nu convin altfel. Ce se intampla daca creditorul refuza plata? Spre deosebire de VCC, NCC reglementeaza instituita punerii in intarziere a creditorului. Sunt 2 ipoteze avute in vedere: - creditorul refuza nejustificat plata - nu ia masurile necesare efectuarii platii (ex: nu pune la dispozitie spatiul necesar pentru ca debitorul sa fuurnizeze marfa) Debitorul il notifica pe creditor pentru a primi plata. Din momentul punerii in intarzierii, creditorul va prelua riscul imposibilitatii executarii fortuite a obligatiei. Debitorul nu va fi tinut sa restituie fructele. Daca debitorul face cheltuieli penru conservarea lucrului, creditorul va trebui sa plateasca debitorului aceste cheltuieli. Pentru a stinge datoria, debitorul poate recurge dupa punerea in intarziere a creditorului la procedura consemnatiunii obiectului obligatiei (?). ART. 1.514 Vnzarea public (1) Dac natura bunului face imposibil consemnarea, dac bunul este perisabil sau dac depozitarea lui necesit costuri de ntreinere ori cheltuieli considerabile, debitorul poate porni vnzarea public a bunului i poate consemna preul, notificnd n prealabil creditorului i primind ncuviinarea instanei judectoreti. (2) Dac bunul este cotat la burs sau pe o alt pia reglementat, dac are un pre curent sau are o valoare prea mic fa de cheltuielile unei vnzri publice, instana poate ncuviina vnzarea bunului fr notificarea creditorului. ART. 1.515

Retragerea bunului consemnat Debitorul are dreptul s retrag bunul consemnat ct timp creditorul nu a declarat c accept consemnarea sau aceasta nu a fost validat de instan. Creana renate cu toate garaniile i toate celelalte accesorii ale sale din momentul retragerii bunului.

EXECUTAREA SILITA A OBLIGATIILOR In mod normal, obligatiile se executa de buna voie. Nu intodeauna debitorii executa de buna voie. Neexecutarea justificata si neexecutarea nejustificata. Neexecutarea este justificata cand e vorba de o imposibilitate fortuita de executare (forta majora, caz fortuit, faptele asimilate) sau de exceptia de neexecutare sau cand legea sau conventia inlatura principiul simultaneitatii executarii contractelor sinalagmatice. Diferenta intre cele doua neexecutari are efecte pe planul raspunderii. Neexecutare fara justificare atrage raspunderea debitorului. Notiunea de raspundere a fost insotita de un sistem de masuri are sa il determine pe debitor sa execute. Daca e posibil, se incearca determinarea debitorului sa execute (remedii contractuale). Cand debitorul nu executa, se pune problema executarii silite. Doua tipuri de executare silita: - in natura (directa) - in echivalenta (indirecta) Executarea silita directa (in natura) In general, executarea obligatiilor este carmuita de principiul executarii in narura. Numai in masura in carea aceasta executare nu mai este posibila sau daca ea nu mai prezinta interes pentru creditor, ca urmare a neexecutarii la scadenta, se pune problema executarii prin echivalent. In art. 1527 NCC avem principiul potrivit caruia daca debitorul nu executa, el poate fi constrans sa execute obligatia in natura, cu exceptioa cazului in care o asemenea executare este imposibila. Trebuie adaugat, insa, ca daca executarea in natura nu mia prezinta interes pentru creditor, atunci creditorul poate opta pentru neexecutarea prin echivalent. => dreptul de optiune al creditorului, in optiunea in care debitorul nu xecuta. Daca este vorba de o neexecutare fara executare, creditorul are potrivit art. 1316 alin. 2 un drept de a alege intre mai multe posibilitati. Mai intai, el poate cere executarea silita in natura. Aceasta este regula. In al doilea rand, poate cere executarea silita prin echivalent. In al treilea radn, daca obligatia este nascuta dintr-un contract, mai ales sinalagmatic, el poate cere rezolutiunea sau rezilierea contractului. In al patrulea rand, creditorul poae sa ceara reducerea propriei obligatii corelative. Este vorba de ipoteza in care cealalta parte executa partial, pentru ca numai intr-o asemenea ippoteza se pune problema reducerii corelative a propriilor prestatii.

Textul adauga ca creditorul poate sa recurga la orice mijloc legal pentru realizarea dreptului sau, respectiv pentru executarea datoriei debitorului. Prima optiune este aceea a executarii in natura. Caracterul silit trebuie sa tina seama de un principiu care carmuieste dreptul modern: nemo potest cogiat factum (nimeni nu poate fi silit la savarsirea unui fapt personal). E un principiu modern pentru ca in dreptul modern ideea de libertate este incompatibila cu orice obligare la savarsirea unui fapt personal. Aceasta problema se pune mai ales atunci cand este vorba de obligatii intuitu personae sau de obligatii care presupun savarsirea unui fapt personal. In realitate, toate obligatiile de a face implica un fapt personal. Diferenta dintre obligatiile intuitu personae si celelate obligatii de a face consta in aceea ca atunci cand obligatia de a face nu are un caracter intuitu, ea poate fi executata nu numai de debitor, ci si de o alta persoana in locul acestuia. Din aeasta perspeciva, adagiul are in vedere, in primul rand, obligatiile intuitu personae. Dar, dintr-o perspectiva mai larga, acest adagiu are in vedere toate obligatiile de a face, cu precizarea ca atunci cand nu au caracter personal, chiar daca debitorul nu poate fi silit la propria fapta de executare in natura, creditorul poate recurge la executarea datoriei prin intermediul unei alte persoane. Asadar, vorbind de executarea silita in natura, trebuie sa avem in vedere, in primul rand, obligatiile care nu au un caracter intutitu personae. Distingem intre obligatiile de a da, de a face si de a nu face. Cand e vorba de obligatii de a da, de regula, executarea in natura a acestora este posibila in masura in care efectul translativ sau constitutiv de drepturi este chiar efectul incheierii contractului. Regula consensualismului, atat cat mai poate opera in sistemul actualului NCC, ne spune ca prin simpla incheiere a contractului, obligatia de a da se si executa. In ipoteza in care obligatia de a da nu se executa chiar prin incheierea contractului, indeplinirea ei este de drept realizata cand ajunge obligatia la termen sau dca este vorba de bunuri de gen, cand se individualizeaza bunurile in legatura cu care se transmite proprietatea. Daca este voba de obligatii de a face sau de a nu face, executarea silita in natura este posibila cu anumite circumstantieri. Mai intai, daca este vorba de obligatii de a face, daca debitorul nu executa, creditorul poate, potrivit art. 1528 alin. 1, sa execute el insusi, pe cheltuial debitorului, ori sa faca sa fie executata obligatia. Creditorul obtine prestatia in natura fie in sensul ca o realizeaza el insusi, fie ca recurge la untert, dar pretul prestatiei va fi, dupa aceea, obtinut de la debitor. Observam ca este un mecanism complex prin care, pe de o parte, obligatia este executata in natura dar debitorul, in final, va plati un echivalent. Este numai in aparenta o asemanare cu executarea prin echivalent a obligatiilor, pentru ca prestatia este obtinuta in natura de creditor, chiar daca nu prin intermediul debitorului; acesta va suporta in final costul executarii in natura a prestatiei. Spre deosebire de VCC, care presupunea ca o asemenea executare a prestatiei prin intermediul altei persoane sau chiar prin intermediul creditorului,

necesita autorizarea instantei, in NCC creditorul are facultatea de a recurge la aceasta posibilitate in mod direct, fara a mai cere autoriarea instantei de judecata. Totusi, in art. 1528 alin 2: daca debitorul este de drept in intarziere, creditorul poate recurge de drept la aceasta posibilitate, altfel, cand nu este de drept in intarziere, creditorul trebuie, in prealabil,, sa il instiinteze pe debitor ca il va supune acestei posibilitati, fie chiar prin cererea de punere in intarziere, fie ulteriror puneii in intarziere. Cand este vorba de o obligatie de a nu face, in masura in care debitorul a incalcat-o, vorbim de o restabilire a situatiei anterioare, care are semnificatia unei executari in natura. In realitate, numai in mod aprozimativ se poate vorbi de o executare in natura, cat dtimp debitorul si-a incalcat deja obligatia initiala. Creditorul poate, cu autorizarea instantei de judecata, in amsura in care debitorul refuza sa inlature ceea ce a facut, sa restabileasca el insusi situatia anterioara pe cheltuiala debitorului. In acest caz, autorizarea instantei de judecata este obligatorie => continuitate de solutie intre VCC si NCC. Sub impersiul VCC, s-a creat o practica judiciara, potrivit careia executarea silia in natura a obligatiilor de a face si de a nu face, incluisv a celor cu caracter intuitu personae, putea fi asigurata printr-un mijloc indirect de constrangere. Era vorba de asa-numitele daune cominatorii. Ele aveau natura unor pedepse civile, adica a unor amenzi care erau platite de debitor pe fiecare zi de intarziere a executarii obligatiei, in beneficiul creditorului. Discutiile din doctrina si solutiile din jurisprudenta nu mai au actualitate sub impreiul NCC, intrucat el se coreleaza cu NCC, care, pe de o parte, interzice daunele cominatorii, iar pe de alta parte prevede un sistem specific de amenzi in sarina debitorului cand acesta nu executa in natura, dar numai in masura incare exista un titlu executoriu inn favoarea creditorului. Altfel spus, CPC conditioneaa plata acestor amenzi de caracteru cert al obligatiei stabilite in titlul executoriu. Art. 1527 alin. 2: Dreptul la executare in natura cuprinde, daca este cazul, dreptul la repararea sau inlocuirea bunului, precum i orice alt mijloc pentru a remedia o executare defectuoasa.-> echivalent banesc al prestatiei. Daca executarea este necorespunzatoare, se poate remedia prestatia, astfel incat aceasta sa devina corespunzatoare. Putem sa vorbim de echivalent ori de cate ori schimbam prestatia initiala cu un alt tip de prestatie. (daca in loc de casa dau o masina, este vorba despre acelasi tip de prestatie) Executarea silita indirecta (prin echivalent) In masura in care nu este posibil aexecutarea in natura sau ea nu mai prezinta interes pentru creditor, se pune problema executarii prin echivalent. Prestatia initiala, care forma obiectul obligatiei, este inlocuita de regula (teoretic este posibil si de un alt tip de prestatie, numai ca atunci trebuie vazut in ce masura este vorba de transmiterea unui bun sau de o prestatie de a face. De regula, cand e vorba de transmiterea unui bun, vorbim de o dare in plata.)cu o suma de bani. Se spune ca s schimba creanta initiala cu o alta creanta si, in mod corelativ, se schimba datoria initiala cu o alta datorie. NU ESTE VORBA DE O NOVATIE. Aceasta schimbare nu este rezultatul acordului de vointa intre debitor si creditor, ci remediul pe care legiuitorul il prevede in ipoteza in care debitorul nu mai poate executa in

natura sau creddiotrul nu mai este ;interesat de executarea in natura ca urmare a trecerii timpului. Executarea prin echivalent are aplicatie mai ales in legatura cu obligatiile contractuale. In cazul lor se pune, de regula, problema schimbarii prestatiei initiale in cazul in care aceasta nu mai poate fi executata sau nu mai prezinta interes, cu o suma de bani. Chestiuna executarii silite indirecte este strans legata de problema raspunderii contractuale. Daca avem in vedere o obligatie nascuta dintr-un delict civil, raportul de raspundere se naste chiar din savarsirea delictului civil. Si in acest caz vorbim de o executare in natura si de o executare prin echivalent, numai ca o executare in natura propriu-zisa nu e posibila. In mod strict, o executarea in antura ar consta in respectarea obligatiei de a nu prodeuce prrejudicii. Odata produs prejudiciul, vorbim de executare in natura in sens larg: al restabilirii situatiei anterioara. Cand e vorba de o obligatiei contractuala, executarea in antura este mereu calea fireasca. Cand vorbim de alte izvoare de obligatii, altele decat contractul, nu trebuie sa uitam ca regulile aplicabile raspunderii delictuale constituie dreptul comun. Daca e vorba de o obligatie nascuta din fapt juridic licit, in amsura in care nu avem relgementari proprii, in completare vom aplica reguleile raspunderii delictuale. Ori de cate ori este vorba de obligatii extracontractuale, o executare propriu-zisa in natura nu este posibila, prin ipoteza. Cand e vorba de obligatii contractuale, executarea in natura constituie regula. Este motivul pentru care executrea silita indirecta se suprapune, de cele mai multe ori, cu raspunderea civila delictula??????. Ca urmare, trebuie observat ca echivalentul prestatiei contractuale inseamna, de regula, o suma de bani. Este vorba de asa-numitele daune-interese, care sunt de doua categorii: - moratorii: sunt echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a intarizerii debitorului - compensatorii: echivalentul prestatiei neexecutate si a celorlalte prejudicii cauzate ca urmare a neexecutarii prestiati Granita dintre cele doua este labila. De obicei, ea este mai clara atunci cand debiitorul, desi cu intarziere, executa obligatia. In acest caz, debitorul va datora numai daune interese moratorii. Daca el nu numai ca intarzie, dar nu isi executa nici obligatia, el va fi obligat la daune interese globale, care includ echivalentul prestatiei initiale, prejudiciul cauzat prin intarziere si alte prejudicii. Daunele interese moratorii pot fi cumulate cu executarea in natura. Ele pot fi cumulate si cu cele compensatorii. In orice caz, daunele compensatorii nu pot fi cumulate cu executarea in natura. Problema daunelor moratorii genereaza in practica confuzii periculoase: daunele moratorii pot fi datorate pana in momentul in care fie a devenit vadit ca obligatia nu mai poate fi executata in natura, foe a devenit adit ca ea nu mai reprezinta interes pentru creditor. Din acel moment, se pune problema obligatii debitorului la daune compensatorii,

care se pot cumula cu cele moratorii. Pericolul rezida in faptul ca debitorul este obligat la daune moratorii sine die. O asemenea solutie este un mijloc ilicit de imbogatire a creditorului. In legatura cu executarea prin echivalent, in masura in care ea se suprapune peste raspunderea contractuala, trebuie reamintite conditiile raspunderii civile in general: fapta ilicita, prejudiciul, raportul de cauzalitate si vinovatie. Este adevarat ca in materia raspunderii contractuale acete conditii imbraca forme particulare. - fapta ilicita. In cazul raspunderii contractuale, fapta ilicita consta in neexecutarea obligatiei contractuale, executarea cu intarziere a acesteia sau executarea ei necorespunzatoare. Ultima notiune are in vedere lipsurile cantitative sau calitative ale prestatiei datorate de debitor. Debitorul executa prestatie dar fie nu executa integral, sub aspect cantitativ, fie prestatia are lisuri calitative. In oricare dintre aceste forme, ne aflam in prezenta unei fapte ilicite care genereaza raspunderea contractuala. Fapta ilicita se dovedeste in functie de natura obligatiei. Daca este vorba de o obligatie de rezultat, simpla neatingere a rezultatului naste prezumtia de neexecutare. In aceasta sitatie, creditorul trebuie sa faca doar dovada creantei, fiind, apoi, sarcina debitorului sa dovedeasca realizarea rezultatului. Daca este vorba de obligatii de mijloace, neatingerea rezultatului nu naste o prezumtie de neexecutare in sarcina debitorului, simpla dovada a creantei nu mai este suficienta, este nevoie din partea creditorului a dovezii lipsurilor cantitative sau calitative. Rezultatul nu mai este de esenta obligatiei. Creditorul trebuie sa faca dovada ca debitorul nu a respectat regulile de diligenta si de prudenta. - prejudiciul. Poate sa aiba mai multe elemente. Dintr-o perspectiva, el poate sa contina pierderea suferita de creditor ca umrare a neexecutarii prestiaiei, adica echivalentul prestatiei, dar prejudiciul poate sa includa si paguba suferita ca urmare a intarzirii in executare sau orice alte pagube determinate de neexecutare. In toate cazurile, cand este vorba de o evaluare judiciara, creditorul trebuie sa faca dovada prejudiciului suferit. In cazul evaluarii legale si a celei conventionale, sarcina probei nu mai apasa pe umerii creditorului. - raportul de cauzalitate - vinovatia Vinovatia este foarte importanta. Art. 1547 NCC prevede ca debitorul este tinut sa repare prejudiciul cauzat cu intentie sau din culpa. Art. 1548: culpa debitorului obligatiei contractuale se prezuma prin simplul fapt al neexecutarii. Primul text vorbeste de vinovatie, al doilea de culpa. Diferenta nu e intamplatoare: si in materie contractuala latura subiectiva a raspunderii este desemnata prin vinovatie. NCC preia din dreptul penal formele si gradele de vinovatie. Raspunderea civila este, de regula, intemeiata pe ideea de vinovatie, dar cand vorbim de dovada vinovatiei, prezumtia care opereaza in favoarea creditorului are ca obiect

numai o forma de vinovatie: culpa. Daca creditorul avea interes sa invoce chiar intentia debitorului in neexecutarea contractului, va trebui sa faca dovada intentiei. Prezumtia de culpa este relativa. Daca este vorba de obligatii de rezultat, este o dubla prezumtie, asezata in scara: neatingerea rezultatului=> prezumtia de neexecutare=>prezumtia de culpa. Dca e vorba de o obligatie de mijloace, dovada neexecutarii trebuie facuta de creditor=> daca e facuta proba, se naste prezumtia de culpa. Dispare prezumtia de culpa in cazul unei obligatii de rezultat, rezultat care este atins, dar prezinta lipsuri cantitative sau calitative. Aceste precizari sunt importante in legatura cu notiunea de neexecutare justificata si neexecutare fara justificare. Neexecutarea fara justificare, in materie contractuala=neexecutare culpabila. Justificarea neexcutarii inseamna tocmai rasturnarea prezumtiei de culpa, de regula. Totusi, aceasta idee trebuie sa fie nuantata cin raport cu art. 1530 NCC: Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat i care este consecina directa i necesara a neexecutarii fara justificare sau, dupa caz, culpabile a obligaiei. => nu e acelasi lucru neexecutarea fara justificare si neexecutarea culpabila=> sunt situatii in care cele doua notiuni nu se mai suprapun: sunt ipoteze in care cazul fortuit nu mai are virtutea de a inlatura prezumtia de vinovatie: sunt situatii in care se raspunde fara vinovatie. In acele sitatii, neexecutarea ramane fara justificare daca nu apare un caz de forta majora sau un fapt asimilat acesteia. Asadar, in aceste situatii, cele doua notiuni nu se mai suprapun. Ca atare, neexecutarea fara justificare include si neexecutarea fara vinovatie. Chiar si in materie contractuala este posibila o raspundere obiectiva. Legiuitorul nu mai presupune cele doua notiuni. Consecinta este ca ori de cate ori culpa este element al raspunderii contractuale, avem o prezumtie de culpa si rasturnarea ei presupune dovada cauzei straine: forta majora, caz fortuit, fapte asimilate. Prejudiciul, ca element al raspunderii contractuale, poate fi evaluat pe mai multe cai: judiciara, legala si conventionala. Evaluarea judiciara a prejudiciului trebuie sa tina seama de mai multe principii: 1. principiul repararii integrale a prejudiciului. Pentru ca acest principiu sa aiba aplicare, mai multe criterii sunt importante: - prejudiciul include atat paguba efectiv suferita (damnum emergens), cat si beneficiul nerealizat (lucruum cessans). Art. 1351 alin. 1: prejudiciul trebuie sa includa si cheltuielile pe care creditorul le-a facut intr-o limit rezonabil pentru limitarea sau evitarea prejudiciului. - prejudiciul include atat pagubele previzibile, cat si pe cele imprevizibile. In materie contractuala, pagubele imprevizibile se datoreaza numai daca este vorba de o culpa grava a debitorului. Ele se datoreaza cand sunt rezultatul unei neexecutari intentionate. In acesta privinta forma si gradul vinovatiei au importanta. Pagubele imprevizibile se datoreaza intentiei sau culpei grave (art. 1533 NCC).

- prejudiciul include atat paguba actuala, cat si pe cea viitoare. Important este sa existe certitudinea ca in viitor paguba se va produce. Si inmaterie contractuala NCC introduce o inovatie in sensul ca si paguba eventuala poate fi reparata, dar nu integral. Exista, insa, o dubla exceptie: * exceptia de la regula caracterului cert al prejudiciului. De regula, se repara numai prejudiciul cert, prezent sau viitor. Sub imperiul VCC, se aprecia ca pagubele eventuale nu se repara, pentru ca nu au carater cert. Art. 1352 alin. 2 NCC: pierderea sansei de a obtine un avantaj reprezinta un prejudiciu ce poate fi reparat proportional cu probabilitatea obtinerii avantajului. Asadar, nu mai e vorba de un prejudiciu cert, ci de unul probabil. * exceptia de la regula repararii integrale: prejudiciul eventual se repara proportional cu probabilitatea de a obtine un avataj. De asemenea, o inovatie a NCC este aceea ca se repara nu numai prejudiciul material, ci si cel moral. Sub imperiul VCC, repararea prejudiciului moral se discuta mai ales in materia prejudiciului material. NCC, in art. 1531 alin. 3 precizeaza ca creditorul are dreptul si la repararea prejudiciului nepatrimonial, adica moral. In masura in care, la cauzarea prejudiciului, a contribuit nu numai debitorul, ci si creditorul, se va justifica o repartizare a prejudiciului im proportional intre cei doi. Cat priveste repartizarea, se va tine seama de eficienta cauzala a fiecarei fapte sa de gradul si de forma de vinovatie. Important este ca, intotdeauna, creditorul va fi tinut sa suporte o parte din prejudiciu numai daca actiunea sau omisiunea sa este culpabila. Repartizrea se aplica si in ipoteza in care la cauzarea prejudiciului a contribuit fapta unui tert sau un caz fortuit sau o imprejurare de forta majora. Art. 1534: debitorul nu va fi tinut la repararea prejudiciului daca creditorul ar fi putut sa il evite cu o minima diligenta. Evaluarea legala De regula, evaluarea legala priveste obligatiile care au ca obiect plata unei sume de bani. Prin ipoteza, obligatiile care au ca obiect o suma de ani pot fi oricad executate in natura. Creditorul poate scoate la vanzare bunurile debitorului si obtine suma de bani care face obiectul obligatiei. Daca este vorba de prejudiciul cauzat prin intarzierea platii sumei de bani, evaluarea prejudiciului este facuta de legiuitor in absenta intelegerii partilor in forma dobanzilor, care sunt daune interese moratorii. Notiunea de dobanda are o dubla acdeptie: dobanda este fie un fruct civil, fie echivalentul intarzierii platii unei sume banesti, ca obiet al obligatiei. In functie de context, trebuie sa distingem daca dobanda este un fruct civil sau o dauna moratorie. Oin acest sens, OG 13/2011 reglementeaza in primul capitol dobanda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligatii banesti. Dobanda legala remuneratorie este tocmi fructul civil. Cand este vorba de folosirea unei sume de bani, proprietarul are dreptul la fructele civile pentru folosirea sumei de bani. Aceste fructe civile sunt dobanzile, ca specie a fructelor civile.

Dobanda penalizatoare este tocmai echivalentul prejudiciul cauzat prin intarzierea obligatiei banesti. Cand avem o obligatie baneasca, pana la scadenta se pot datora dobanzi remuneratorii, iar dupa scadenta se datoreaza dobanzi penalizatoare. In acest sens, NCC mai introduce o inovatie: dobanzile ca daune moratorii se datoreaza de la scadenta. Potivit VCC, erau datorate de la punerea in intarziere a debitorului. Intereseaza dobanda penalizatoare, adica daunele interese moratorii. Partile pot stabili ele insele volumul acestor dobanzi. Practic, este vorba de o clauza penala cand avem o intelegere a partilor. Evaluarea legala intervine ori de cate ori partile nu s-au inteles. Astfel, in art. 3 alin. 2 din ordonanta, se prevede ca rata dobanzii legale penalizatoare se stabileste la nivelu, dobanzii de referinta a BNR + 4 puncte procentuale. Daca este vorba de raporturi juridice cu elemente de extraneitate, dobanda legala este de 6%/an. In art. 1535 alin. 2 NCC: dca inainte de scadenta debitorul datora dobanzi cu un nivel mai mare decat dobanda legala, daunele moratorii se vor calcula la nivelul dobanzii anterioare scadentei. Alin. 3: daca dobanzile moratorii sunt calculate numai la valoarea dobanzii legale, creditorul poate sa faca dovada ca prejudiciul suferit a fost mai mare decat dobanda legala si va avea dreptul la diferenta. In acest fel, desi, de regula, creditorul trebuie sa faca dovada prejudiciului, in situatii speciale, el este scutit de aceasta obligatie. NCC stabileste ca sunt posibile daune moratorii nu numai in cazul obligatiilor care au ca obiect o suma de bani. Art. 1536: se precizeaza ca si daca este vorba de obligatii care nu au ca obiect o suma de bani, daca debitorul intarzie executarea, creditorul va avea dreptul la dobanda legala calculata in raport cu echivalentul banesc al obligatiei. Aceasta regula nu opereaza in masura in care partile au convenit o clauza penala prin care partile au stabilit alt mod de evaluare a prejudiciului sau in cazul in care este mai mare decat dobanda legala. Evaluarea conventionala Aceasta imbraca forma clauzei penale. Clauza penala poate sa fie o prevedere inclusa chiar in contractul din care se naste obligatia sau poate sa fie o conventie separata. Rezulta ca putem avea o clauza penala nu numai cand este vorba de obligatii contractuale, ci si cand este vorba de obligatii extracontractuale. Important este ca intotdeauna clauza penala este anterioara producerii prejudiciului. Daca deja s-a produs prejudiciul, partile se pot intelege in legatura cu valoarea prejudiciului, dar o asemenea intelegere nu mai are vaoarea clauzei penale. Claua penala este o conventie prin care partile evalueaza cu anticipatie valoarea prejudiciului care se va produce in viitor. O asemenea clauza poate sa aiba ca obiect orice tip de neexecutare: neintegrala, cu intarziere sau necorespunzatoare. Din aceasta perspectiva, clauza penala are si o importanta pe planul garantiilor, fara a se confunda cu o garantie propriu zisa. De regula, clauza penala prevede o valoare anticipata a prejudiciului, care e mai mare decat cea reala. Debitorul va fi presat sa execute in natura decat sa plateasca valoarea clauzei penale.

Clauza penala este, astfel, o conventie accesorie. Validitatea clauzei penale se analizeaza dintr-o dubla perspectiva: si in mod autonom, si in raport cu obligatia principala. Daca obligatia principala nu este valabil,a, nu va fi valabila nici clauza penala. Este posibil ca obligatia principala sa fie valabila, dar caluaza nu. O asemenea clauza are importanta pentru ca creditorul nu mai trebuie sa faca dovada prejudiciului, in masura in care el se multumeste cu valoarea clauzei penale. Este o importanta facilitate probatorie pusa la indemana creditorului. Nu inseamna ca debitorul are alegerea intre a executa in natura sau a executa clauza penala. Nu avem de a face cu obligatii alternative. Debitorul este tinut sa execute in antua. Numai creditorul are optiunea de a alege intre executarea in natura si executarea clauzei penale. Fiind vorba de un mod de evaluare a prejudiciului ca element al raspunderii contractuale, rezulta ca suma de bani va fi datorata cu titlu de despagubire numai daca sunt indeplinite toate conditiile raspunderii contractuale. Facilitatea consta numai in cuantumul prejudiciului. In masura inc are debitorul executa partial, si claua penala va fi redusa proportional, daca creditorul acdepta executarea partiala. Daca debitorul nu executa si pretinde ca valoarea clauzei penale este mai mare, potrivit VCC, clauza penala nu putea fi micsoarata. NCC: art. 1541: (1) Instana nu poate reduce penalitatea dect atunci cnd: a) obligaia principal a fost executat n parte i aceast executare a profitat creditorului; b) penalitatea este vdit excesiv fa de prejudiciul ce putea fi prevzut de pri la ncheierea contractului. (2) n cazul prevzut la alin. (1) lit. b), penalitatea astfel redus trebuie ns s rmn superioar obligaiei principale. (3) Orice stipulaie contrar se consider nescris. Asadar, este posibila reducerea clauzei penale daca avem o neexecutare partiala sau daca este excesiva clauza penala, dar o asemenea reducere poate fi facuta numai de instanta. Trebuie sa distingem intre reducerea clauzei penale si nulitatea acesteia. Fiind vorba de o conventie, ea trebuie sa indeplineasca cerintele de lvaliditate ale actului juridic. In cazul constatarii nulitatii sale, devina fara importanta reducerea cuantumului clauzei penale. Aceasta cauza presupune ca sunt indeplinite cerintele raspunderii contractuale. Daca exista o imprejurare care inlatura raspunderea, clauza nu mai este datorata (art. 1542?) ART. 1.542 Obligaia principal indivizibil Atunci cnd obligaia principal este indivizibil, fr a fi solidar, iar neexecutarea acesteia rezult din fapta unuia dintre codebitori, penalitatea poate fi cerut fie n totalitate

celui care nu a executat, fie celorlali codebitori, fiecruia pentru partea sa. Acetia pstreaz dreptul de regres n contra celui care a provocat neexecutarea. ART. 1.543 Obligaia principal divizibil (1) Atunci cnd obligaia principal este divizibil, penalitatea este, de asemenea, divizibil, fiind suportat numai de codebitorul care este vinovat de neexecutare i numai pentru partea de care acesta este inut. (2) Dispoziiile alin. (1) nu se aplic atunci cnd clauza penal a fost stipulat pentru a mpiedica o plat parial, iar unul dintre codebitori a mpiedicat executarea obligaiei n totalitate. n acest caz, ntreaga penalitate poate fi cerut acestuia din urm, iar de la ceilali codebitori numai proporional cu partea fiecruia din datorie, fr a limita regresul acestora mpotriva celui care nu a executat obligaia. Nu trebuie confundata clauza penala si arvuna.arvuna confirmmatorie si penalizatorie de studiat. Pe langa indeplinirea conditiilor raspunderii contractuale, executarea prin echivalent mai presupune: -punerea in intarziere a debitorului Face distinctie intre ipotezele in care debitorul este de drept in intarziere si ipotezele in care esete necesara manifestarea de vointa a crediorului penru punerea in intarziere a debitorului. Cand este necesara punerea in intarziere a debitorului, este nevoie de o manifestare de vointa a creditorului intr-o forma speciala: fie notificare, fie cereea de chemare in judecata. Notificarea se face, de regula, prin intermediul unui executor judecatoresc, dar se poate face si prin orice alt mijloc care asigura condfirmarea de primire. Aceasta corespondenta este o somatie prin care creditorul ii cere debitorului sa execute datoria. In somatie, creditrul trebuie sa precizeze termenul pe care il acorda debitorului penrtru a executa: termen suplimentar de executare: remediu in ipoteza neexecutarii contractului. Desi obligatia este scadenta, creditorul mai acorda un termen suplimentar de executare. In masura in care nu s-a prevazut in somatie acest termen, se considera ca el este implicit, fiind vorba de termenul rezonabil pentru ca debiotorul sa poata executa obligatia. Pana la exirarea termenului suplimentar de executare, creditorul poate suspenda executarea propriei datorii: forma de manifestare a exceptiei de neexecutare. Datorita faptului ca datoria e deja scadenta, daca creditorul sufera prejudicii ca urmare a intarzierii executarii, va avea dreptul la daune interese. Aceasta este inca o diferenta fata de VCC: daunele se datoreaza de la punerea in intarziere. In NCC, dauenle moratorii se datoreaza de la scadenta. Sunt ipoteze in care debitorul este de drept in intarziere, atunci cand au convenit partile ca nu e necesara punerea in intarziere.

Art. 1523 alin. 2 (2) De asemenea, debitorul se afla de drept in intarziere in cazurile anume prevazute de lege, precum i atunci cand: a) obligaia nu putea fi executata in mod util decat intr-un anumit timp, pe care debitorul l-a lasat sa treaca, sau cand nu a executat-o imediat, dei exista urgena; b) prin fapta sa, debitorul a facut imposibila executarea in natura a obliga iei sau cand a incalcat o obligaie de a nu face; c) debitorul i-a manifestat in mod neindoielnic faa de creditor intenia de a nu executa obligaia sau cand, fiind vorba de o obligaie cu executare succesiva, refuza ori neglijeaza sa ii execute obligaia in mod repetat; d) nu a fost executata obligaia de a plati o suma de bani, asumata in exerciiul activitaii unei intreprinderi; e) obligaia se nate din savarirea unei fapte ilicite extracontractuale. In toate aceste ipoteze, nu e necesara punera in intarziere a debitorului. (3) n cazurile prevzute la alin. (1) i (2), dac obligaia devine scadent dup decesul debitorului, motenitorii acestuia nu sunt n ntrziere dect dup trecerea a 15 zile de la data la care creditorul i-a notificat sau, dup caz, de la data notificrii curatorului desemnat n condiiile art. 1.136. (4) Cazurile n care debitorul se afl de drept n ntrziere trebuie dovedite de creditor. Orice declaraie sau stipulaie contrar se consider nescris. Este o corelatie cu punerea in intarziere a creditorului. Chiar daca a fost pus in intarziere creditorul, daca debitorul ofera plata, nu va mai fi obligat la plata de daune interese. Dca un debitor solidar a fost pus in intarziere, se presupune ca toti debitorii solidari au fost pusi in intarziere. Solutia e valabila si in cazul punerii in intarziere a unui creditor. - inexistenta unei clauze de neraspundere: revedem clauze de neraspundere in materie delictuala. CURS 10 MJLOACELE JURIDICE DE PROTECTIE A DREPTURILOR PATRIMONIULUI Functiile patrimoniului: de subrogate, de garantie comuna, transmisiunea universal si cu titlu universal. Garantia comuna a creditorilor -> patrimoniul debitorului este, intr-un sens foarte general, garantia comuna a tuturor creditorilor. Dar ca aceasta garantie sa functioneze, e nevoie de anumite instrumente juridice puse la indemana creditorului, care se intemeiaza pe aceasta garantie comuna. Intre aceste instrumente juridice se afla asa-numitele masuri conservatorii, in care se includ: asigurarea dovezilor, efectuarea formalitatilor de publicitate sau de informare a tertilor pe contul debitorului, exercitarea actiunii oblice si luarea unor masuri asiguratorii,

cum sunt sechestrul si poprirea asiguratorie. In plus, tot pe temeiul garantiei comune a creditorilor, se poare exercita actiunea pauliana. Tot in lgeatura cu garantia comuna a creditorilor, trebuie sa tinem seama de dreptul de a cere executarea silita: nu este vorba de executare silita in sens substantial, ci de executare silita pe baza unui titlu executoriu reglementata de procedura civila. Actiunea oblica (art. 1560-1561) Aceasta actiune este un instrument juridic prin care creditorii pot exercita drepturile si actiunile debitorilor lor atunci cand prin pasivitatea acestuia exista riscul pierderii acestor drepturi si actiuni. Rezulta ca ipoteza avuta in vedere se refera la pasivitatea debitorului care are anumite drepturi de valorificat, fie in mod direct, fie prin intermediul unor actiuni in justitie. Cu toate acestea, debitorul ramane in pasivitate. Ca urmare, creditorul sau, cand porneste executarea pentru satisfacerea dreptului propriu, s-ar putea sa nu gaseasca in patrimoniul debitorului valorile care sa-i satisfaca creanta. Intr-o asemenea ipoteza, legea acorda creditorului dreptul sa exercite el, dar NU in numele lui, ci in numele debitorului, drepturile si actiunile pe care acesta le are impotriva tertilor. Debitorul este el insusi creditor al altor persoane. Prin actiunea oblica, creditorul exercita drepturile si actiunile debitorului impotriva debitorilor debitorului, cand este cazul, iar alteori exercita in mod direct drepturile debitorului. Astfel inteleasa, actiunea oblica are un domeniu de aplicatie propriu. In principiu, pe calea acesteia pot fi exercitate drepturile si actiunile patrimoniale ale debitorului. Asadar, drepturile personale nepatrimoniale nu pot fi exercitate pe calea actiunii oblice. Dar si cand e vorba de drepturi patrimoniale, exista limitari. Altfel, drepturile care presupun o apreciere personala din partea debitorului nu pot fi executate pe calea actiunii oblice. Asa se intampla in cazul revocarii donatiei pentru ingratitudine. Daca debitorul e donator, iar beneficiarul donatiei este ingrat fata de debitor, numai debitorul poate aprecia daca este sau nu cazul sa porneasca o actiune pentru revocarea donatiei ca urmare a ingratitudinii. Daca este vorba de bunuri nerurmaribile, creditorul nu ar avea, de regula, interes sa readuca in patrimoniul debitorului acele bunuri pe calea actiunii oblice. Din moment ce nu le poate urmari, interesul pare sa nu existe. PARE, pentru ca s-a exprimat si opinia potrivit carei, chiar daca este vorba de bunuri neurmaribile, creditorul are interesul sa le readuca in patrimoniul debitorului pentru ca astfel s-ar evita alte cheltuieli pe care le-ar face debitorul tocmai pentru a nu face alte cheltuieli generate de primele. Ex: pensia de intretinere: cand valoarea pensiei intra in patrimoniul debitorului, aceasta nu este urmaribila. Totusi, in absenta peensiei, debitorul ar face alte chelutieli pentru intretinerea sa => creditorul are interes sa foloseasca actiunea oblica. Interesul ar exista in egala masura daca bunurile ar fi neurmaribile si inalienabile. Conditii:

- sa existe un interes legitim si serios al creditorului De regula, acesta cosnta in faptul ca prin pasivitatea debitorului exista riscul insolvabilitatii acestuia. Ca urmare, creditorul nu si-ar putea satisface creanta. - pasivitatea debitorului De exemplul, debitorul are de recuperat o creanta de la propriul debitor si din cauza pasivitatii sale exista riscul sa se implineasca termenul de prescriptie. - creanta creditorului trebuie sa fie certa si exigibila. Ea este certa in masura in care are o existenta sigura, de regula siguranta rezultand din probele care dvedesc creanta; cat priveste exigibilitatea, este nevoie ca sa fie adusa creanta la scadenta. In masura in care aceste cerinte sunt indeplinite, nu este necesara introducerea in proces a debitorului. Crediorul poate chema in judecata pe debitorii debitorului, dar in numele debitorului, NU in nume propriu. Chiar daca nu este o conditie pentru introducerea actiunii oblice, totusi, debitorul ar trebui sa intervina in proces, intrucat are interes, mai ales sub aspect probatoriu: sa poata face dovada drepturilor sale. In orice caz, pe calea actiunii oblice creditorul nu poate sa administreze patrimoniul debitorului. Deciziile privind administrarea propriului patrimoniu sunt apreciate in mod liber de debitor. Principalul efect al actunii oblice: readucerea in patrimoniul debitorului a bunurilor care risca sa se piarda din pasivitatea acestuia. Asadar, valorile nu intra direct in patrimoniul creditorului. Mai mult, creditorul suporta concurenta celorlalti creditori. Simplul fapt ca a exercitat actiunea oblica nu ii acorda preferinta. De aceea, ar fi mult mai avavantajos pentru creditori sa aiba o actiunea directa impotrva debitorului pe temeiul careia sa obtina in folosul sau poropriu bunurile care formeaza obiectul actiunii oblice(?). O persoana care nu este parte in contract poate sa porneasca actiune impotriva partilor contractante: vezi in urma antrepriza si submandatarea. Actiunea pauliana (art. 1562-1665) In NCC se foloseste notiunea de actiune revocatorie. Nu este foarte corecta aceasta denumire, pentru ca in realitate nu se revoca nimic. Este mai bine sa folosim sintagma de actiune pauliana. Ipoteza actiunii pauliane: pentru a-l frauda pe creditorul sau si pentru a-l impiedica sa isi realizeze creanta, debitorul incheie acte juridice cu terte persoane, prin care isi creeaza sau isi mareste starea de insolvabiitate. De exemplu: o persoana isi doneaza bunurile altor persoane, astfel incat, la scadenta, creditorul nu se poate indestula pe seama patrimoniului debitorului. Intr-o asemenea ipoteza, creditorul are la indemana actiunea pauliana prin care cere instantei sa declare inopozabile actele juridice fraudulos incheiate.

Astfel inteleaza, si actiunea pauliana are un domeniu propriu de aplicatie, care, in linii mari, coincide cu domeniul de aplicatie al actiunii oblice. O nuantare este necesara, totusi: in acest caz, mai toti autorii sunt de acord ca si dca este vorba de acte juridice care au ca obiect bunuri urmaribile, acestea pot fi declarate inopozabile pe calea actiunii pauliene in masura in care se face dovada ca au fost incheiate fraudulos. In cazul pensiei de intretinere, este posibil ca debitorul sa stabileasca el ca datoreaza unei persoane o pensie de intretinere mai mare decat cel real. Conditii: - trebuie sa existe un prejudiciu suferit de catre creditor. Dovada acestuia trebuie sa fie facuta de catre creditor. Prejudiciul consta tocmai in pericolul nerealizarii creantei, ca urmare a faptului ca debitorul si-a marit sau creat o stare de insolvabilitate prin actul fraudulos incheiat cu tertul. -> art. 1562 (1) NCC. - trebuie sa existe o frauda din partea debitorului. Avem in vedere sensul subiectiv al notiunii: atitudinea psihica a debitorului in momentul in care e incheiat actul cu tertii. Poate fi vorba de intentie (debitorul a urmarit prejudicierea creditorului), alteori este suficient ca deboitorul sa fi cunoascut doar ca isi mareste sau creeaza starea de insolvabilitatte, chiar daca nu urmareste prin aceasta prejudicierea creditorului. - creanta pe care o are creditorul si care ii justifica utilizarea actiunii pauliene trebuie sa fie certa la data introducerii actiunii pauliene. -> art. 1563 NCC. In acest fel, se face o departare de modul in care VCC impunea tripla cerinta in legatura cu creanta creditorului (se cerea sa fie si lichida si exigibila, nu doar certa). La actiunea oblica se cere, potrivit NCC, sa fie certa si exigibila. La actiunea pauliana, cerinta e limitata la caracterul cert. Solutia legiuitorului se justifica, intrucat, chiar daca nu este exigibila creanta, exista riscul ca pana in momentul la care ea ajunge la scadenta, creditorul sa nu poate sa o executa datorita faptului ca intre timp debitorul si-a creat sau marit starea de insolvabilitate. Nu se mai cere ca aceasta creanta sa fie anterioara actului atacat. S-a observat in doctrina si in practica judiciara ca exista posibilitatea ca printr-un act fraudulos debitorul sa urmareasca prejudicierea unui creditor viitor. Creanta poate sa fie si ulterioara actului atacat. Daca aceste cerinte sunt indeplinite, in ipoteza unui act cu titlu gratuit se poate introduce actiunea pauliana. Daca e vorba de un act cu titlu oneros, mai e nevoie de o ultima cerinta, si anume: complicitatea tertului la frauda. Si in acest caz, este vorba de atitudinea psifhica a tertului care contracteaza cu creditorul, in sensul ca acesta a cunoscut, chiar daca nu a urmarit, ca se creeaza o stare de improbabilitate sau se mareste o asemenea stare a debitorului. Aceasta diferenta intre situatia actului cu titlu gratuit si cu titlu oneros exte explicabila prin aceea ca, atunci cand e vorba de un act cu titlu gratuit, creditorul se lupta sa

pastreze un castig (gratificatul). Cand e vorba de un act cu titlu oneros, tertul se lupta sa evite o pierdere. Efectele admiterii actiunii pauliene: cum am vazut cand am discutat despre problema opozabilitatii actului juridic, ca realitate juridica fata de terti, sunt exceptii de la opozabilitatea in acest sens. In materia simulatiei, un act juridic devine inopozabil tertilor nici ca act juridic, nici ca situati juridica. Actiunea pauliana este o a doua situatie de inopozabilitate a actului juridic in aceasta acceptie. Asadar, efectul admiterii actiunii pauliene este declararea actului atatcat ca inopozabil fata de creditor, in masura prejudicierii acestuia. Este motivul pentru care sintagma de actiune revcatorie nu este corecta. Actul atacat ramane valabil. Este diferenta dintre nulitate si actiunea pauliana. Inopozabilitatea este relativa, operand numai in raport cu crediitorul sau cu celealte persoane introduse in proces. Nulitatea este totala, inopozabilitatea aceasta este partiala. Ca efect al acestei inopozabilitati, creditorul poate urmari bunul chiar si in mainile tertului. Acesta nu se poate prevala de actul incheiat cu debitorul, intrucat acesta este inopozabil fata de creditor. Daca valoarea bunului e mai mare decat valoarea creantei., creditorul se va indestula numai partial din valoarea bunului, restul ramanand la indemana tertului. Exista o alternativa pe care o are tertul impotriva actiunii pauliene: art. 1565 (2): pastreaza bunul si se va intoarce impotriva debitorului pentru prejudiciul suferit. In caz contrar, actiunea judecatoreasca de admitere a actiunii revocatorii indisponibilizeaza bunul => caz legal de inalienabilitate a unui bun. Chiar daca nu este vorba de o clauza conventionala, este vorba de o clauza legala. Intre momentul admiterii actiunii pauliene si moemntul in care creditorul isi valorifica creanta prin executare, bunul nu poate fi instrainat catre tert. Trebuie sa avem in vedere termenul special de prescriptie reglementat in art. 1564: 1 an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca prejudiciul ce rezulta din actul atacat. Este posibil ca, ina numite situatii, creditorul sa utilizeze in scara ambele actiuni: poate sa exercite mai intai actiunea pauliana ca un act fraudulos sa fie declarat inopozabil si, apoi, pe calea actiunii oblice, sa exercite un drept al debitorului, care formeaza substanta actului atacat declarat inopozabil. Ex: dreptul de optiune cu privire la uzucapiune: debitorul renunta la el, creditorul introduce actiunea pauliana, si apoi actiunea oblica, exercitand ei insisi dreptul de potestativ. Uneori, poate fi vorba de o actiune in justiti pentru apararea drepturilor debitorului. Alteori, este posibil ca creditorul sa exercite......, fara a face mai intai o actiune in justiie

pentru a ataca un act incheiat de debitor. Este cazul acceptarii sucesiunii: intr-o asemenea ipoteza, daca debitorul evita sa accepte mostenirea si exista riscul implinirii termenului de precriptie, creditorul poate ...... MODURILE DE TRANSMISIUNE SI DE TRANSFORMARE A OBLIGATIILOR Atunci cand vorbim de transmisiunea si transformarea obligatiilor avem in vedere dinamica obligatiilor. Aceasta dinamica a obligatiilor este reglementata printr-un set de norme juridice in care logica are rolul cel mai important, pentru ca, de fapt, legiuitorul creeaza intrumente, care pot fi puse in slujba unor scopuri. Dar importanta este eficienta acestor instrumente. Altfel spus, cand analizam instrumentele juridice prin care se transmit si se transforma obligatiile, nu incape nicio judecata etica. Transmisiunea obligatiilor Aceasta notiune ste utilizata cand, dupa nasterea unei obligatii, se transmite fie latura ei activa, fie latura ei pasiva, fie drepturile si datoriile unei parti a raportului juridic. Avem 3 posibilitati: - transmiterea creantei - transmiterea datoriei - transmiterea drepturilor si datoriilor unei persoane, in ipoteza in care acestea s-au nascut dintr-un contract a. Transmiterea creantei 1. Cesiunea de creanta (art. 1566-1592 NCC: nu intereseaza sectiunea a 2-a) Cesiunea de creanta este o conventie prin care creditorul, denumit cedent, transmite creanta sa pe care o are impotriva debitorului, denumit debitor cedat, catre o terta persoana, denumita cesionar. Asadar, avem, de regula, 3 persoane implicate in cesiunea de creanta, dar numai doua sunt parti in conventie. Aceasta se incheie intre cedent si cesionar. Ca urmare, valabilitatea cesiunii de creanta se analizeaza in raport cu consimtamintele exprimate de cesionar si cedent. Debitorul nu este parte n conventie. In legatura cu ele se pune problema opozabilitatii cesiunii, astfel incat efectele nascute din cesiune sa fie respectate de debitorul cedat. In VCC, cesiune de creanta era reglementata in materie de vanzare. In NCC, e reglementata in mod autonom. Cesiunea se poate face nu numai cu titlu oneros, ci si cu titlu gratuit. Atunci cand se efectueaza cu titlu oneros, i se aplica, in completare si dispozitiile fie din materia contractului de vanzare-cumparare, fie din materia altui contract special cu titlu oneros, in masura in care cesiunea de creanta se realizeaza prin intermediul unui asemnea contract.

Rezulta ca, de cele mai multe ori, cesiunea de creanta se realizeaza prin intermediul unui contract numit: vanzare, schimb, intretinere. Se suprapun in cesiunea de creanta doua figuri juridice: figura juridica a cesiunii de ccreanta ca mod de transmitere a creantei si cea a unui contract, numit sau nenumit. Aceasta suprapunere este importanta pentru ca, atunci cand vorbim de conditiile de validitate ale cesiunii de creana, trebuie sa avem, mai intai, in vedere, conditiile de validitate ale actului juridic, apoi pe cele ale cesiunii si, in cele din urma, conditiile speciale ale cntractului prin care se realizeaza cesiunea de creanta. (?) Cat priveste domeniul de aplicare, asa cum rezulta din art. 1566 (2), avem reglementari speciale pentru transferul creantelor din cadrul unei transmisiuni universale sau cu titlu universale si pentru transferurile de valoare si alte instrumente financiare. In aceste ipoteze, trebuie sa tinem seama de reglementarile speciale. Totodata, trebuie sa avem in vedere art. 1569, in care se precizeaza ca nu pot fi transmise creantele declarate incesibile de catre lege si nici creantele care nu au ca obiect o suma de bani, in masura in care cesiunea ar face ca obligatia sa fie in mod substantial mai oneroasa. Asadar, pot fi cesionate si creantele care nu au ca obiect o suma de bani. Numai in mod exceptional, daca situatia debitrului ar deveni mult mai grea, o asemenea cesiune nu e posibila. Cesiunea poate sa fie totala sau partiala. Cand e vorba de o suma de bani, cesiunea poate sa fie partiala. De regula, daca e vorba de o alta prestatie, cesiunea partiala este posibila daca prestatia este divizibila, iar cesiunea nu trebuie sa faca mult mai oneroasa situatia debitorului fata de cea de dinainte. Este posibila si cedarea unor creante viitoare, iar transferul, in aceasta situatie, se face din moementul incheierii contractului de cesiune. Cat priveste forma cesiunii, aceasta trebuie sa aiba forma contractului din care s-a nascut creanta cedata, daca e vorba de creanta nascua din contract. Dovada cesiunii se face prin remiterea titlului constatator al creantei initiale de catre cedent catre cesioanar. In ipoteza in care cesiunea este doar partiala, creditorul cedent nu va remite cesionarului inscrisul, dar ii va remite acestuia o copie legalizata de pe incris si va mentiona cesiunea sub semnatura ammbelor parti pe inscrisul original. In momentul in care cesionar va dobandi toata creanta, cesionarulva trebui sa ii inmaneze inscrisul original al creantei. Efectele cesiunii: Efectele cesiunii se prouc intre cedent si cesionar. Apoi, ele se produc fata de debitorul cedat. Intre cedent si cesionar, principalul efect este transmiterea creantei cu toate accesoriile si garantiile acesteia.

Daca este vorba de o garantie de gaj cu deposedare, cedentul nu poate preda cesionarului bunul luat in gaj fara acordul constituitorului. In absenta acordului, bunul trebuie sa ramana la cedent. Creanta se transmite la valoarea nominala, indiferent de pretul cesiunii. In raporturile dintre partile cesiunii si tertul care este debitorul cedat, efectele depind de indeplinirea formalitatilor de publicitate. Tertul cedat nu este parte in cesiunea de creanta. Pentru a-i fi opozabila, aceasta trebuie sa ii fie adusa la cunostinta. Este vorba fie de o comunicare facuta catre debitorul cedat in scris pe suport de hartie sau in format electronic, fie prin acceptarea cesiunii de catre debitorul cedat. Cand i se comunica cesiunea, debitorul are dreptul sa ceara si inscrisul constatator al cesiunii. Pana la indeplinirea formalitatilor de publicitate, debitorul poate sa execute in mod valabil catre cedent: nu ii e opozabila cesiunea. Dupa indeplinirea acestor formalitati, debitorul trebuie sa execute catre cesioanar. Pe langa debitorul cedat, mai sunt terti in materia cesiunii cesionarii ulteriori si ai aceleesi creante si creditorii chirografari ai cedentului. Indeplinirea formalitatilor de publicitate are relevanta si in legatura cu acesti terti. Daca sunt mai multi cesionari ai aceleeasi creante, va avea castig de cauza cesionarul care a indeplinit mai intai aceste formalitati. Debitorul se va libera platindu-i acestui cesionar. Mai trebuie sa tinem seama ca in cazul creantelor cesiunea poate sa fie si inscrisa in arhiva electronica de garantii mobiliare: art. 2413 NCC. Aceasta garantie prin care se garanteaza o creanta cu alte creante este importanta si in situatia in care apare un conflict intre cesionarii ulteriori ai aceleeasi creante. Daca unul dintre cesionari si-a inscris cesiunea in arhiva, atunci el va avea prioritate in raport cu toti ceilalti cesionari, indiferent de data la care cesiunile respective au fost comunicate catre debitor sau acdeptate de catre acesta. Si in privinta creditorilor cedentului indeplinirea formalitatilor de publicitate are acelasi efect. Efectele cesiunii in raport cu garantia pe care trebuie sa o ofere cedentul fata de cesionar: cand cesiunea este incheiata cu titlu oneros, cedentul are obligatia de garantie catre cesionar. Cedentul garanteaza existenta creantei in momentulc esiunii, dar nu si solvabilitatea debitorului cedat. O asemenea garantie pentru solvabilitatea debitorului cedat va exista numai daca cedentul sia- asumat in mod expres aceasta obligatie. Cand cedentul unostea la data cesiunii insolvabilitatea debitorului cedat, raspunderea lui va fi agravata, aplicandu-se regulile din materia vanzarii cu rea credinta, in sensul ascunderi viciilor lucrului vandut. In ipoteza cesiunii cu titlu gratuit, nu exista obligatia de garantie a cedentului, cu excpetia cazului in care prin conventie cedentl sia- asumat o asemenea obligatie. Avem, mai intai, o reglementare legala a garantiei cedentului, iar, mai apoi, prij intelegerea partilor, aceasta garantie poate fi limitata sau....

Cand chiar cedentul provoaca evictiunea, singur sau impreuna cu o alta persoana, va raspunde pentru evictiune, in conditiile raspunderii vnzatorului de rea credinta pentru ascunderea viciilor bunului vandut. 2. Subrogatia personala Este vorba despre inlocuirea unei persoane cu o alta persoana n cadrul raportului juridic obligational. Fie ca e legala, fie ca e conventionala, aceasta presupune transmiterea creantei de la creditorul initial catre o alta persoana in momentul platii (diferenta esentala fata de cesiunea de creanta). Transmiterea opereaza in momentul in care se efectueaza plata catre creditor de o alta persoana de decat debitorul. O asemenea transmitere e posibila numai daca legea prevede ca e posibila o astfel de subrogatie. Altfel: actiune in restiuirea platii nedatorate, imbogatire fara justa cauza. In absenta unei precizari a legii, nu poate opera subrogatia personala. Din aceasta perspectiva, diferenta dintre subrogatia legala si conventionala este inselatoare, in sensul ca in ambele situatii este prevazuta de lege. In cazul celei legale, transferul creantei opereaza pentru ca legiuitorul leaga acest efect de plata, in cazul celei conventionale, legiuitorul prevede conventia care trebuie sa fie incheiata pentru ca sa opereze subrogatie. In art. 1596: 3 cazuri de subrogatie + altele: cand asiguratorul plateste despagubirea, el se poate subroga in drepturile asiguratului. Subrogatia conventionala este de doua feluri: - consfintinta de creditor - consimtita de debitor In art. 1594: daca in momentul platii facuta de un tert, creditorul ii elibereaza un inscris prin care ii transmite toate drepturile e care le are impotriva debitorului, atunci tertul se subroga in drepturile creditorului impotriva debitorului. NU este nevoie de consimtamantul debitorului. In art. 1595: subrogatia personala consimtita de debitor: debitorul face un imprumut de la o terta persoana pentru a plati datoria catre creditor. In actul de imprumut se precizeaza expres scopul imprumutului. In momentul in care se face plata, creditorul elibereaza o chitanta in care mentoneaza ca plata s-a facut cu banii din imprumut. In aceasta situatie, cel care a dat imprumutul, se subroga in drepturile creditorului platit. In toate cazuril de subrogatie: efecte comune: creanta se transmite catre noul creditor insotita de toate accesoriile si garantiile sale. Debitorul va avea impotriva noului creditor mijloacele de aparare pe care le avea impotriva creditorului initial. In cazul in care subrogatia este partiala, legea prevede o preferinta intre cei doi creditori: cel initial si cel ulterior care au primit o parte din creanta. Va fi preferat cel initial. In ipoteza in care creditorul initial si-a asumat o obligatia de garantie fata de noul creditor, se inverseaza preferinta: va fi preferat noul creditor. 3. Poprirea executorie la DPC

b. Transmiterea datoriei: preluarea datoriei (art. 1599-1608 NCC) Preluarea de datorie este o conventie prin care datoria debitorului se transmite catre un nou debitor. Aceasta conventie se poate realiza fie prin contract incheiat intre debitorul initial si noul debitor, dar cu acordul creditorului, fie prin contract incheiat intre creditor si noul debitor, caz in care nu mai e necesar acordul vechiului debitor. Aceasta diferenta este explicabila, intrucat, in cazul in care chiar creditorul participa la incheierea conventiei, el are reprezentarea ca nould ebitor prezinta garantiile de seriozitate penru executarea garantiilor. Cand, insa, transferul datoriei se face prin conventie incheiata intre debitori, creditorul, daca nu si-ar daca acordul, s-ar vedea in situatia in care ar avea un nou debitor care nu ii prezinta incredere. Asadar, avem fie o structura bipartita (intre creditor si noul debitor), fie bipartita (intre debitori). In art. 1605: acordul creditorului + art. 1608=aparenta contradictie. Este numai aparenta. Pana cand creditorul isi da acordul, conventia este incheiata intre vechiul debitorsi noul debitor si produce efecte numai fata de acestia. Fiind o conventie, ea are o forta obligatorie. Daca vechiul ..... opozabilitate: nu se naste dreptul creditorului de a cere plata noului debitor. Avem un raport juridic intre noul debitor si vechiul debitor. Daca noul debitor nu executa, vechiul debitor ii poate cere daune. In aceasta situatie, vechiul debitor nu este liberat fata de creditor. Pana isi da acordul, creditorul se poate indrepta impotrva sa. Numai dupa ce creditorul isi da acordul, vechiul debitor este liberat si se naste raportul juridic intre creditor si noul creditor. Este posibil ca acordul creditorului sa fie insoita de prevederea ca nu il libereaza pe vechiul debitor. Asadar, se poate indrepta impotrva noului debitor care este insolvabil => se indreata impotriva debitorului initial. Ii comunica aceasta vechiului debitor in termen de 15 zile de la ... Comunicarea datoriei poate fi facuta fata de oricare dintre cei doi debitori. In comunicare trebuie sa fie prevazut un termen rezonabil in care creditorul sa isi dea acordul. Pana la acest moment, cei doi debitori pot modifica contractul lor sau chiar il pot denunta. In masura in care creditorul nuraspunde in termenul fixat in comunicare, se considera ca a refuzat sa isi dea acordul la preluarea de datorie. Indiferent de modalitatea in care se realizeaza, preluarea de datorie produce efecte omune. In masura in care au fost indeplinite toate conditiile, noul debitor il inlocuieste pe cel vechi in raportul juridic obligational. In masura in care noul debitor este insolvabil, debitorul intiial nu va fi liberat decat daca se facwe dovada ca a cunoascut starea de insolvabilitate a noul debitor in momentul incheierii contractului.???? Creditorul va putea invoca inmpotrvia noului debitor toate drepturile privitoare la datoria preluata. Se vor pastra si garantiile oferite de vechiul debitor, in masura in care pot fi despartite de persoana acestuia. Cand este vorba de o cautiene, personala sau reala, ea se va pastra numai daca persoana care a dat cautiunea isi da acordul la preluarea de datorie.

Cautiune=garantie data e o alta persoana decat debitorul, adica de o terta persoana. Ipoteza avuta in vedere de art. 1602 se refer la cautiunea REALA. Odata cu preluarea datoriei, noul debitor preia mjloacele de aparare ale debitorului initial, cu exceptia apararilor strict personale si cu exceptia compensatiei. In masura in care preluarea de datorie se justifica pentru ca intre cei doi debiotir preexista un raport juridic, creditorul nu va putea sa preia mijloacele de aparare care tin de acel raport preexistent???. Daca se desfiinteaza contractul de preluare de datorie, renaste raportul juridic obligational initial. Daca au fost terti de bun-credinta, aceste drepturi vor fi rezervate. In masura in care creditorul a suferit prejudicii, el poate cere daune-interese de la noul debitor, cu exceptia situatiei in care dovedeste ca nu e responsabil de desfiintarea contractului.

c. Cesiunea contractului: transmiterea drepturilor si obligatiilor uneia dintre parti (art. 1315-1320) este o conventie tripartita, care se incheie intre partile contractului si o terta persoana, care preia drepturile si obligatiile unei parti din contract, tertul nu preia numai creanta sau datoria, ci pe ambele. Cat priveste momentul in care contractantul cedat isi da acordul in aceasta structura tripartite, exista 2 variante: - conomitent cu acordul celuilalt contractant si tert sau ulterior acestui acord - contractantul cedat is da acordul cu anticipatie. Este un consimtamant exprimat cu anticipatie. Numai ca cesiunea de contract presupune ca ulterior sa se incheie un acord intre tert si cealalta parte cocontractanta, iar efectul cesiunii se produce in momentul in care se produce notificarea cocontractantului cedat. In aceasta ipoteza, nu mai este vorba de o manifestare a consimtamantului la cesiune, ci este vorba doar de confirmarea faptului ca acest contractant cedat a luat cunostinta de cesiune. Efectele: se produc fie atunci cand, in mod simultan, s-a intrunit acordul tuturor celor 3 parti la cesiune, fie in momentul in care, daca a fost vorba de un consimtamant anticipat, acesta ia cunostinta de cesiune. Cedentul este liberat fata de obligatiile pe care le are in momentul in care cesiunea de contract si-a produs efectul. Aceasta este regula. Este, insa, posibil, ca partea cealalta (contractantul cedat) sa nu il libereze de tot. In acest caz, contractantul cedat poate, mai intai, sa il urmareasca pe noul contractant si, daca este insolvabil, sa il urmareasca pe cedent, daca ii comunica in termen de 15 zile imprejurarea ca tertul este insolvabil. In noul raprot contractual, contractantul cedat poate sa invoce mijloacele de aparare care erau specifice contractului, in forma initiala. Nu vor putea fi invocate parari care tin strict de raporturile dintre cedent si contractantul cedat. Noul contractant nu poate fi tinut de aceste aparari.

Este posibil ca, daca se obliga, cedentul sa fie garant al executarii contractului de cel care intra in contract, adica sa devina fideiusor fata de noul contractant. In acest caz se apica regulile de la fideiusiune.

Transformarea obligatiilor Se refera la situatia in care, dup nasterea unui raport juridic obligational, acestuia i se modifica unul dintre cele 3 elemente constitutive - se schimba un subiect al raportului obligational - se schimba continutul - se schimba obiectul Se poate modifica anumite elemente care nu sunt esentiale pentru obligatie, dar pot face parte din structua acesteia. Avem un singur instrument de transformare a obligatiilor in NCC: novatia. In VCC era si delegarea, dar se confunda, in mare parte, cu novatia. Novatia este un contract prin care se schimba vechea obligatie cu o obligatie noua. Se schimba fie un subiect al raportului obligational (novatie subiectiva: novatie prin schimbare de debitor sau prin schimbare de creditor), fie obiectul, fie cauza sau un element complementar obiectului contractului (o modalitate cu alta, spre exemplu) (novatie obiectiva). Conditii: - obligatie veche trebuie sa fie un valida. Daca e una nula absolut, nu se poate nova. Daca e nula relativ, novatia acopera, confirma nulitatea. - noua obligatie trebuie sa fie valida. Daca e nula absolut, ramane valabila prima obligatie. Daca e nula relativ, in termen de 3 ani poate fi confirmata. - obligatia noua trebuie sa aiba un element de noutate fata de cea veche. - trebuie sa existe vointa de a nova (animus novandi). Chiar dca e expresa, aceasta vointa nu trebuie exprimata intr-o forma sacramentala. Efect: inlocuirea obligatiei vechi cu una noua. Spre deosebire de modurile de transmitere a obligatiilor, obligatia nu pastreaza accesoriile si garantiile. Acestea sunt pastrate daca se incheie convenii speciale in acest sens.

STINGEREA OBLIGATIILOR Modul firesc de stingere a obligatiilor este plata, adica executarea benevola a acestora. Dar mai exista sia lte moduri care fie presupun vointa creditorului si a debitorului, fie sunt independente de aceste vointe: compensatia conventionala, darea in plata,

remiterea de datorie presupun vointa partilor; compensatia legala, confuziunea, imposibilitatea fortuita deexecutare sunt independenete de aceste vointe. Dintr-o alta perspctiva, aceste moduri de singere a obligatiilor pot fi impartite in: - moduri de stingere care duc la satisfacerea creantei creditorului (compensatia, darea in plata) - moduri care nu satisfac creanta creditorului (iertarea de datorie, imposibiliyatea fortuita de executare, confuziunea) Compensatia =stingere a doua obligatii reciproce pana la concurent celei mai mici dintre ele (art. 1616 NCC) Compensatia poate fi legala, conventionala sau judecatoreasca. Cat priveste compensatia legala, mai multe cerinte sunt necesare: - trebuie sa existe doua obligatii reciproce, adica sa avem aceleasi subiecte de drept, numai ca ele au calitati inverse in doua obligatii diferite: intr-un raport obligationa, o parte este creditor, cealalta este debitor, in celalalt raport oligational: se schimba calitatile - obligatiile reciproce trebuie sa aiba ca obiect bunuri fungibile: e vorba fie de obligatii banesti, fie de obligatii care au ca obiect alte bunuri fungibile, adica se pot schimba intre ele, vamd aceeasi natura. - trebuie sa fie vorba de datorii certe (are o existenta sigura, uneori spunandu-se necontestata. Nu este riguroasa aceasta formulare, intrucat orice se poate contesta. Important este vorba daca este vorba de o contestatie intemeiata. Ceea ce conteaza este daca obligatia este constatata printr-un titlu, astfel incat creeaza reprezentarea rezonabila ca creditorul are creanta respectiva.), lichide (daca sunt determinate sau determinabile sub aspectul valorii economice) si exigibile (obligatiile sunt exigibile daca nu au termen sau au ajuns la termen, la scadenta. In lgatura cu aceasta cerinta, compensatia nu este impiedicata daca, pentru una dintre obligatii s-a acordat termen de gratie. Termenul de gratie nu se confunda cu termenul ca modalitate a obligatiei; este vorba de o simpla pasuire a debitorului, dar nu inseamna ca creanta nu ar fi exigibila.) Daca aceste cerinte sunt indeplinite, cele doua datorii reciproce se sting pana la concurenta celei mai mici. Sunt cateva ipoteze precizate in art. 1618 cand nu poate opera compensatia: - creanta rezulta dintr-un act facut cu intentia de a pagubi: datoria rezulta dintr-un act facut cu intentia de a pagubi, iar nu creanta - datoria are ca obiect restituirea bunului dat in depozit sau cu titlu de comodat - are ca obiect un bun insesizabil Este posibil ca, dupa ce a operat compensatia, sa se puna problema desfiintarii ei, eventual. Asta in situatia in care debitorul care ar putea invoca compensattia, in loc sa o

invoce, plateste. Intr-o asemenea ipoteza, renaste si creanta debitorului impotriva celeilalte parti. Este, practic, o forma de renuntare tacita la compensatie. Compesatia poate sa opereze fie in raportul dintre creditor si debitor, fie in raporturile dintre fideiusor si creditor. Fideiusorul poate sa opuna compensatia care a operat intre debitor si creditor, astfel incat sa nu mai fie obligat la plata. Debitorul nu va putea opune compensatia dintre creditor si fideiusor, pentru a impiedica urmarirea sa. Art. 1621 NCC. Daca sunt mai multe obligatii susceptibile de compensatie, se va pune problema identificarii obligatiilor intre are a operat compensatia. Aceasta identificare este posibila aplicand principiile de la imputatia platii. Desi, teoretic, se poate renunta la compensatie, in art. 1622 sunt niste restrictii care intervin atunci cand o asemenea renuntarea ar prejudicia drepturile dobandite de terti: Efectele compensaiei fa de teri (1) Compensaia nu are loc i nici nu se poate renuna la ea n detrimentul drepturilor dobndite de un ter. (2) Astfel, debitorul care, fiind ter poprit, dobndete o crean asupra creditorului popritor nu poate opune compensaia mpotriva acestuia din urm. (3) Debitorul care putea s opun compensaia i care a p ltit datoria nu se mai poate prevala, n detrimentul terilor, de privilegiile sau de ipotecile creanei sale. -> renuntare tacita la ompensatie; debitorul plateste, va renaste creanta impotriva celeilalte parti, dar fara garantii. Daca a operat poprirea, o eventuala compensatie a debitorului nu mai poate forma obiectul compensatiei, pentru ca ea intervine dupa ce s-a validat poprirea. ART. 1.623 Cesiunea sau ipoteca asupra unei creane (1) Debitorul care accept pur i simplu cesiunea sau ipoteca asupra creanei consimit de creditorul su unui ter nu mai poate opune acelui ter (cesionarul) compensaia pe care ar fi putut s o invoce mpotriva creditorului iniial nainte de acceptare. (2) Cesiunea sau ipoteca pe care debitorul nu a acceptat-o, dar care i-a devenit opozabil, nu mpiedic dect compensaia datoriilor creditorului iniial care sunt ulterioare momentului n care cesiunea sau ipoteca i-a devenit opozabil. Alin. (1): Cesiunea devine opozabila de la data notificarii debitorului cedat prin incunostiintarea acestuia sau prin acceptare (debitorul ceat accepta cesiunea). Daca a acceptat cesiunea, nu mai poate fi opusa compensatia. Daca ar fi putut invoca in absenta acceptarii cesiunii -compensatia, in prezenta acesteia, nu mai poate Alin. (2): varianta cesiunii prin notificare.

Daca in prima varianta debitorulc edat accepta cesiunea, el nu mai poate invoca nici compensatia pe care putea invoca anterior acestei acceptari. In a doua ipoteza, el nu poate invoca nici compensatia cu privire la datoriile nascute anterior notificarii. Compensatia judiciara: art. 1622 (2)? Compensatia conventioanala este posibila cand nu sunt indeplinite conditiile confuziunii legale. Confuziunea Trebuie distinsa de notiunea de consolidare. Consolidarea reprezinta un mod de stingerea a dezemmbramintelor dreptului de proprietate (atunci cand uzufructuarul cumpara nuda proprietate, spre exemplu.) Situatie este asemanatoare cand este cvoirba de drepturi de creanta, doar ca ii spunem confuziune: reunirea in aceeasi persoana a calitatii de creditor si de debitor. Nu intotdeauna, insa, se intampla asa. Art. 1624 alin. (2): Confuziunea nu opereaza daca datoria .i crean.a se gasesc in acela.i patrimoniu, dar in mase de bunuri diferite. Este vorba de un patrimoniu impartit in mai multe mase patrimoniale. Pentru a opera confuziunea, este nevoie de existenta creantei si a datoriei in aceeasi masa patrimoniala. Altfel, trebuie sa se lichideze una din masele patrimoniale. NCC instituie regula ca orice acceptare a mostenirii este sub beneficiul de inventar, adica mostenitorul nu raspunde pentru ceea ce depaseste activul succesoral. Prin urmare, in acest caz nu mai poate opera confuziunea. Patrimoniile raman separate pana se lichideaza patrimoniul defunctului. Confuziunea opereaza mai ales in cazul reorganizarii persoanelor juridice. Cand opereaza, confuziunea are ca efect stingerea obliagitie. Daca, insa, apare o cauza care infirma faptul generator al confuziunii, raportul obligational rensate: art. 1628 NCC. Raportul dintre confuziune si ipoteca: art. 1625 (1) Ipoteca se stinge prin confuziunea calitilor de creditor ipotecar i de proprietar al bunului ipotecat. -> se stinge ipoteca, dar nu se stinge raportul obligational principal. (2) Ea renate dac creditorul este evins din orice cauz independent de el. -> aplicatie a art. 1628: eveniment care a facut sa dispara cauza confuziunii. ART. 1.626 Fideiusiunea Confuziunea ce opereaz prin reunirea calitilor de creditor i debitor profit fideiusorilor. Cea care opereaz prin reunirea calitilor de fideiusor i creditor (se stinge obligatia de garantie) ori de fideiusor i debitor principal nu stinge obligaia principal (se stinge, din nou, obligatia de garantie).

Confuziunea nu aduce atingere drepturior dobandite anterior de terti in legatura cu creanta stinsa pe aceasta cale. Darea in plata Art. 1492: Conventie incheiata intre c si d prin care, in momentul platii, obligatia se stinge nu prin executarea prestatiei initiale, ci prin oferirea unei alte prestatii de catre debitor. Nu are importanta daca cele doua prestatii sunt egale valoric; cat timp partile s-au inteles in acest fel, obligatia se stinge indiferent daca prestatia este mai mare sau mai mica decat cea initiala. La prima vedere, am fi in prezenta unei novatii prin schimare de obiect. Dar, conmventia de novatie este anterioara platii. Dar, aici, schimbarea prestatiilor se face chiar in momentul platii. Dar, ca si plata, acest mod de stingere a obligatiilor are un caracter complex: el reuneste si conventia partilor, dar si faptul material al executarii prestatiilor. => darea in plata este o conventie, dintr-o perspectiva, din alta: fapt material. Pentru a fi valabila, trebuie sa indeplineasca cerintele de validitate a unei convenii, de fond si de forma. Cand darea in plata consta in transferul proprietatii sau in transferul unui at drept, debitorul ca fi tinut atat de obligatia de garantie impotriva evictiunii, cat si de obligatia de garantie pentru viciile lucrului transferat, in conditiile in care acestea sunt reglementate in materia vanzarii. Daca, dupa darea in plata, devin efective aceste obligatii de garantie, creditorul are doua variante la dispozitie: - sa ceara angajarea raspunderii debitorului pentru evictiune sau pentru vicii -> raspundere contractuala - sa ceara de la debitor prestatia initiala si repararea prejudiciului -> rezolutiune: se desfiinteaza darea in plata. Ca urmare, se renaste prestatia initiala. Partile sunt repuse in situatia anterioara. Cum opereaza aceasta rezolutiune: in mod unilateral: ipoteza de rezolutiune unilaterala. Are un drept potestativ. Daca creditorul opteaza pentru rezolutiune, garantiile creantei nu renasc: exceptie de la efectul retroactiv al rezolutiunii: garantiile raman stinse. Remitere de datorie Art. 1629-1633 Este diferita, dintr-un punct de vedere, de aceeasi institutie in VCC. In VCC, remiterea de datorie era mereu o liberalitate. Fie ca se manifesta in forma unei conventii, fie ca se manifesta sub forma unui legat. In VCC se folosea si iertarea de datorie. In NCC, se pastreaza distinctia din VCC intre remirterea de datorie facuta prin conventie si prin legat, dar cand e vorba de conventie, remiterea poate fi cu titlu gratuit (regula), sau cu titlu oneros (exceptia).

Cand este vorba de o remitere de datorie pe cale conventioanal, trebuie sa avem un acord intre debitor si creditor. Prin acest acord, in acest contract, creditorul fie il iarta pe debitor de datorie, fie ii cere un pret al stingerii datoriei. Intr-un fel, aceasta figura juridica se aseamana cu executarea prin echivalent, dar acolo e vorba de executare silita. De regula, remiterea de datorie este cu titlu gratuit. Este posibil ca remiterea sa fie facuta prin legat, adica creditorul lasa un testament in care precizeaza ca il iarta de datorie pe debitorul sau. Pentru a fi valabila, remiterea de datorie trebuie sa indeplineasca fie conditiile conventiei, fie conditiile legatului. In primul caz, daca este o conventie cu titlu gratuit: donatie indirecta. Fiind vorba de o donatie indirecta, sub aspectul formei nu este necesara fora autentica, in scimb, sib aspectul fondului, se aplica regulile de la donatie in ce privese raportul donatiilor, reductiunea liberalitatilor si revocarea donatiilor. Daca remiterea de datorie este o conventie cu titlu oneros, se vor aplica regulile de la contractul care poate fi asimilat acestei remiteri de datorie cu titlu oneros. Remiterea de datorie poate fi toatala sau partiala. Este prezumata ca este totala. Poate fi expresa sau tacita si, in principiu, dovada remiterii de datorie se poate face cu orice mijloc de proba, cum se intampla in cazul platii, conform art. 1499 NCC. Art. 1632: renuntarea expresa la un privilegiu sau o garantie nu conduce la stingerea obligatiei principale. ART. 1.633 Fideiusiunea (1) Remiterea de datorie facuta debitorului principal libereaza pe fideiusor, ca i pe oricare alte persoane inute pentru el. (2) Remiterea de datorie consimita in favoarea fideiusorului nu libereaza pe debitorul principal. (3) Daca remiterea de datorie este convenita cu unul dintre fideiusori, ceilali raman obligai sa garanteze pentru tot, cu includerea parii garantate de acesta, numai daca au consimit expres la exonerarea lui. (4) Prestaia pe care a primit-o creditorul de la un fideiusor pentru a-l exonera de obligaia de garanie se imputa asupra datoriei, profitand, in proporia valorii acelei prestaii, atat debitorului principal, cat i celorlali fideiusori. -> fideiusorul care a platit se va putea intoarce impotriva debitorului principal pentru ceea ce a platit. Imposibilitatea fortuita de executare Aceasta sintagma se refera la trei ipoteze diferite: - este o cauza de exonerare de raspundere, fie pentr ca se inlatura vinovatia, fie pentru ca se inlatura raportul de cauzalitate

- evenimentul fortuit pune problema riscului contractului in contractele sinalagmatice. Daca este vorba de contracte unilaterale, imposibilitatea fortuita de executare, este vorba de stingerea obligatiei. Evenimentul fortuit inseamna forta majora, caz fortuit fapta victimei sau tertului asimilate. Trebuie sa vedem dca acestea sunt definitive sau temporare. Distingem intre imposibilitatea temporara (suspendarea executarii obligatiilor) si una definitiva (se stinge obligatia). Debitorul va beneficia de acest mod de stingere in masura in care nu a fost pus in intarziere. Daca a fost pus in intarziere, el va ramane dator sa execute prestatia prin echivalent. totusi, el nu va raspunde daca va face proba ca si daca era la creditor, obiectul prestatiei tot ar fi pierit: art. 1634 (2). Dar exista si o exceptie la exceptie: daca si-a asumat riscul producerii acestor evenimente, indiferent unde s-ar fi aflat obiectul prestatiei, debitorul ramane responsabil. Este vorba si de niste cerinte procedurale pentru ca debitorul sa beneficieze de stingerea obligatiei: art. 1634 (5) NCC: notificarea. Fara indeplinirea ei, debiorul nu va beneficia de stingerea obligatiei; va trebui sa repare prin echivalent. Daca obigatia are ca obiect bunuri de gen, debitorul nu poate invoca imposibilitatea fortuita de executare.

OBLIGATIILE COMPLEXE Sesnul pe care notiunea il avea in VCC: se considera, de regula, ca obligatiile complexe se impart in doua categorii: - afecatate de modalitati - plurale * cu pluralitate de obiecte * cu pluralitate de subiecte In NCC, obligatiile complexe si-au redus sfera la obligatiile plurale. Obligatiile afectate de modalitati sunt tratate separat. Asadar, obligatiile afectate de modalitati sunt reglementate de la art. 1396-1420 NCC si este vorba de obligatiile afecatte de conditie sau de termen. In realitate, modalitatile actului juridic nu sunt decat o alta perspectiva a modalitatilor obligatiilor. Avem in vedere sursa obligatiilor sau ceea e rezulta din acel izvor. Ceea ce am discutat la actul juridic, ramane valabil in cazul obligatiilor. Cand e vorba de obligatii afecatate de o conditie, de regula, aceste obligatii se nasc dintr-un act juridic afectat de o conditie. Totusi, putem avea obligatii cinditionale care nu se nasc dintr-un asemenea act.

La proprietatea rezolubila este vorba de transferul dreptului de proprietate printr-un act incheiat sub conditie rezolutorie. Conditia este stabilita de parti, prin vointa lor. In mod exceptional, legiuitorul este cel care stabileste evenimentul cu valoare de conditie: ex: accesiunea imobiliara. Ne vom ocupa de art. 1421-1468: obligatii plurale Avem obligatii cu pluralitate de subiecte (divizibile, indivizibile si solidare) si cu pluralitate de obiecte (alternative, facultative). Obligatiile divizibile si obigatiile indivizibile De regula, cand vorbim despre obligatii, ne gandim la o forma standard, pe care o regasim chiar in definitia obligatiei: avem in vedere acel raport juridic obligational incheiat intre un creditor, un debitor si care are ca obiect o singura prestatie. Acest raport obligational standard este, din motive didactice, tiparul de analiza cand vorbim despre modalitatile obligatiei. In realitate, raporturile obligationale nu se prezinta in forma standard: sunt afectate de modalitati, prezinta pluralitate de subiecte sau de obiecte. Cand avem mai multi creditori sau mai multi debitori in aceslasi raport obligational, regula este divizibilitatea. Chiar daca avem o singura prestatie, daca sunt mai multi debitori obligati la aceeasi prestatie sau mai multi creditori, obligatia este divizibila. Intr-o asemenea ipoteza, avem mai multe raporturi obligationale. Daca putem vorbi de o oarecare unitate a obligatiei si de o singura obligatie, acest lucru este posibil numai din perspectiva unicitatii prestatiei. In masra in care prestatia este divizibila, in final vom avea fractiuni de prestatiei: fiecare se executa de un debitor sau profita unui creditor. Aceasta este regula: divizibilitatea. Fie ca este vorba de divizibilitate intre creditori, fie ca este vorba de divizibilitate intre debitori. In acest sens, in art. 1423: Daca prin lege ori prin contract nu se dispune altfel, debitorii unei obligaii divizibile sunt inui faa de creditor in pari egale. Aceasta regula se aplica, in mod similar, i in privina creditorilor. Art. 1423 si art. 1424 reglementeaza prezumtia de divizibilitate si pe cea de egalitate Efectele divizibilitatii: daca sunt mai multi debitori, fiecare va putea fi obligat numai la partea lui de datorie; daca sunt mai multi creditori, fiecare va putea fi indreptatit numai la partea lui de creanta. Daca prin natura prestatiei sau prin vointa partilor prestatia nu se poate divide, putem vorbi de indivizibilitatea naturala sau de indivizibilitatea conventionala. De regula, obligatiile de a da sunt divizibile, deoarece dreptul este o realitate intelectuala, iar nu una materiala si, ca urmare, se poate divide. Daca este vorba de o prestatie de a face si de a nu face, in mod natural obligatiile este indivizibila.

Si daca avem mai multi debitori, si daca avem mai multi creditori, prestatia trebuie executata integral. Daca avem mai multi creditori: indivizibilitate activa; daca sunt mai multi debitori: indivizibilitate pasiva. Partile se pot intelege ca o prestatie divizibila sa fie considerata indivizibila prin vointa lor. Indivizibilitatea trebuie sa fie expresa. De cele mai multe ori, ea rezulta din obiectul prestatiei. Efctele indivizibilitatii: Distingem, mai intai, indivizibilitatea activa (efectele dintre creditorii indivizibili si creditori) si, mai apoi, indivizibilitatea pasiva. Oricare creditor poate cere prestatia integrala de la oricare debitor. Cat priveste raportul dintre creditori, in amsura in care unul a porimit intreaga prestatie, desocotirea se va face in functie de intelegerea initiala dintre acestia. Altfel spus, trebuie vazut pentru ce s-au angajat sa fie in situatia de indivizibilitate. Daca vor sa exploateze impreuna un bun, ei nu il vor imparti, ci vor avea in vedere beneficiile exploatarii. Daca e vorba de indivizibilitate pasiva, fiecare dintre ei poate fi obligat sa execute integral prestatia. Daca plateste intergal prestatia, unul din debitori va avea drept de regres impotriva celorlalti. Intrebarea este daca indvizibilitatea se transmite la mostenitori: art. 1427 NCC: Obligaia divizibil prin natura ei care nu are dect un singur debitor i un singur creditor trebuie s fie executat ntre acetia ca i cum ar fi indivizibil, ns ea rmne divizibil ntre motenitorii fiecruia dintre ei. => indivizibilitatea nu se transmite la mostenitori. + art. 1425 Solidaritaea se transmite la mostenitori. Daca obligatia indivizibila devine imposibil de executat in natura, se pune problema executarii prin echivalent. Atunci, ea este divizibila.: art. 1430 NCC. Cand se pune problema restituirii prestatiei indivizibile, trebuie sa facem distinctie intre indivizibilitatea naturala si cea cnventionala. Daca este o indivizibilitate conventiionala, restituirea nu mai este afectata de indivizibilitate. In cazul obligatiilor indivizibile active, se presupune ca fiecare creditor are imputernicire de la ceilalti pentru conservarea creantei. Dar nu are imputernicire si pentru valorificarea ei. Punerea in intarziere facua de unul profita si celorlalti. La fel si intreruperea, suspendarea prestatiei (in masura in care cauza de suspendare nu este personala pentru unul dintre ei.) Daca un creditor face o novatie, el va primi numai partea sa din creanta. Cand sunt mai multi debitori, novatia, remiterea de datoria, compensatia sau confuziunea se realizeaza in functie de fiecare debitor in parte. Dar, creditorul va putea sa ceara de la oricare dintre ei executarea integrala. cand se va pune problema desocotirii debitorii care au beneficiat de remitere de datorie.... , nu vor mai trebui sa suporte echivalentul partilor din obligatie. Solidaritatea (art. 1434-1460 NCC) Distingem intre solidaritatea activa si cea pasiva.

Obligatia este solidara cand mai multi creditori sunt indreptatiti fiecare dintre ei la intreaga prestatie din partea debitorului (activa) sau atunci cand creditorul poate sa ceara executarea integrala a datoriei de la oricare debitor (pasiva). Solidaritatea activa Distingem intre efectele care se produc intre creditorii obligatiei si debitor si intre creditorii obligatiei. Din prima perspectiva, efectul solidaritatii active consta in aceea ca oricare creditor poate sa ceara plata integrala a datoriei de la debitor, iar plarta facuta de catre un debitor ii exonereaza pe toti ceilalti debitori. Cat priveste reprezentarea recirpica a creditorilor, functioneaza o prezumtie ca fiecare creditor este imputernicitul celorlalti cat timp este vorba de conservarea creantei. Daca, insa, e vorba de acte de dispozitie cu privire la creanta, fiecare creditor solidar nu le poate face decat in legatura cu partea sa de creanta. Sub primul aspect, cand e vorba de conservare, orice creditor poate sa faca acte de punere in intarziere, de intrerupere a prescriptiei, poate sa cheme in judecata debiorul. Sub cel de-al doilea aspect, fiecare creditor poate sa faca acte de dispozitie cu privire la partea sa de creanta sau poata sa consimta la stingerea creantei. Compensatia poate opera intre un creditor si debitor, dar ea profita si celorlalti. Daca un creditor solidar devine el insusi debitor al debitorului, se va putea stinge numai partea sa de creanta, nu si creanta celorlalti. La fel si la remiterea de datorie. Art. 1422: ....??? Solidaritatea pasiva In aceasta ipoteza, avem mai multi debitori si fiecare dintre ei este tinut sa plateasca intreaga datorie catre creditor. Observam ca in acest fel solidaritatea pasiva este si o forma de garantie. Fiecare debitor solidar raspunde nu numai pentru partea sa de datorie, ci si pentru partile de datorie ale celorlalti. Dintr-un punct de vedere, aceasta forma de garantie este mai puternica decat fideiusiunea. Un fideiusor poate invoca beneficiul de discutiune, in sensul ca daca este urmarit de creditor, poate sa ii ceara sa il urmareasca mai intai pe debitor. Un debitor solidar nu poate invoca aceste beneficiu. Creditorul hotaraste pe cine urmareste. Debitorul urmarit poate sa ii cheme in proces in garantie pe ceilalti, pentr ca daca va fi oblogat sa plateasca datoria, ceilalti sa fie obligati fata de el sa plateasca partea lor de datorie. Fideiusorul poate invoca beneficiul de diviziune. Daca sun mai multi fideiusori, fideiusorul poae cere divizarea datoriei intre ceilalti fideiusori. Debitorul urmarit nu poate invoca divizarea obligatiei, tocami pentru ca este solidara. Solidaritatea pasiva produce doua categorii de efecte: - intre creditor si debitorii solidari Distingem efectele principale si pe cele secundare. Efectul principal consta in indreptatirea creditorului de a cere executarea integrala a obligatiei de la oricare dintre debitori. Debitorul urmarit va putea sa ii introduca in cauza pe

ceilalti debitori solidari, dar pentru a se intoarce in regres impotriva lor. Debitorul urmarit plateste integral creditorului. Creditorul are alegerea sa urmareasca orice debitor, dar acesta se va putea apara invocand exceptii comune sau personale. De ex: debitorul poate sa invoce nulitatea contractului din care s-a nascut obligatia solidara. Este o exceptie comuna. Debitorul va putea invoca si o exceptie personala: distingem exceptiile care profita si celorlalti sau cele care profita numai debitorului in cauza. Daca s-a prevazut un termen pentru debitor si numai pentru el, numai el va putea invoca termenul respectiv. Daca un debitor solidar invoca compensatia care opereaza intre el si creditor pentru partea sa din datorie, aceasta compensatie va profita si celorlalti debitori, care vor putea fi ruamriti numai pentru ceea ce a ramas din datorie. La fel se intampla si in cazul remiterii de datorie, si aal confuziunii, etc.: art. 1450-1453 NCC. Reprezentare pasiva: fiecare debitpr actioneaza pentru ceilalti, in amsura in care nu le creaza o situtatie mai grea: ex: suspendarea prescriptiei, etc.. Ca si in cazul solidaritatii active, solidaritatea pasiva nu se transmite la mostenitori. Ca urmare, daca se intrerupe prescritpia fata de un mostenitor, efectele se produc numai fata de el, nu si fata de ceilalti. Acestia vor profita de intreruperea prescritpiei numai in raport cu partea ce revine celui care a prescris. Efectele secundare: art. 1434-1435: daca obligatia devine imposibil de executat in natura, ca urmare a faptei unui debitor solidar, ceilalti debitori solidari vor ramane obligati sa plateasca echivalentul prestatiei, dar nu si dauenle interese. Accesea vor fi datorate de debitorul care a cauzat imposibilitatea de executare. Daca se pronunta o hot jud impotriva unui debitor soliar, aceasta nu va avea autoritate de lucru judecat fata de ceilalti. Acestia vor putea invoca aparari pe care nu le-ar putea invoca daca ar fi fost in procesul initial. Debitorul chemat in judecata ar trebui sa ii cheme in garantie pe ceilalti. In acest fel, hot jud va rezolva toate raporturile. Daca hot jud a fost pronuntata in favoarea unuid ebitor solidar, aceata va profita si celorlalti debitori solidari, in masura in care debitorii solidari din proces nu au invocat o aparare personala care era strict personala. - intre debitorii solidari intre ei Regula este ca debitorul care a platit nu se mai bucura de solidaritate in actiunea in regres impotriva celorlalti, in ipoteza in care a platiti. Datoria se va diviza intre ceilalti debitori. Cel care aplatit poate cere de la ceilalti numai partea lor de datorie. In masura in care un codebitor solidar este insolvabil, riscul insolvabilitatii este suportat proportional de ceilalti debitori solidari. Acesta este beneficiul solidarittii in raprot cu creditorul. In acest fel solidartatea pasiva apare ca o forma de garantie. Creditorul va fi mereu satisfacut, chiar daca unul dintre debitori este insolvabil. Se vor uni pentru a plati datoria debitorului insolvabil. Cand este vorba de actiunea in regres a debitorului solidar platiror impotriva celorlalti, debitorii parati pot invoca toate mijloacele de aparare comuna pe care debitorul

platitor a omis sa le invoce impotriva creditorului. Ex: daca obligatia era..... si codebitorul demonstreaza acest lucru, plata va fi suportata de debitorul platitor. In ipoteza in care obligatia solidara a fost contractata in interesul exclusiv al unui codebitor solidar. Daca cel care plateste este altul decat codebitorul interesat, debitorul platitor va avea regres intregral impotriva celui care afost interesat in a contracta. El va avea situatia unui fideiusor. Solidaritatea se stinge prin renuntare la solidaritate (expresa [regula] sau tacita), prin deces. Renuntare tacita: art. 1453 RESTITUIREA PRESTATIILOR Sunt diferite situatii in care, fie pentru ca s-a facut o plata ndeatorata, fie pentru ca s-a desfiintat u contract in temeiul caruia partilor si-au executat total sau partial prestatiile, se pune problema restituirii prestatiilor executate. In NCC s-a optat pentru o reglementare de drept comun, care sa fie aplicabila indiferent de cauza restituirii prestatiei. Ca urmare, ori de cate ori, indiferent de cauza, subiectul unui raport juridic obligational trebuie sa restituie prestatia primita, vor fi aplicate prevederile cuprinse in NCC de la art. 1635-1649. Rezulte din cele precizate anterior ca exista mai multe cauze care determina restituirea prestatiilor. 1. plata lucrului nedatorat 2. prestatiile executate in temeiul unui contract care este ulterior desfiintat ca urmare a nulitatii, rezolutiunii => este vorba de acea desfiintare a contractului cu efect retroactiv. Avem in vedere contractele cu executare dintr-odat. Daca ar fi vorba de contracte cu executare succesiva, nulitatea si rezolutiunea produc efecte pentru viitor, asadar nu se mai pune problema desfiintarii contractului, ci aceea a incetarii contractului. Dar pana in momentul incetarii contractului, partile trebuie sa execute prestatiile. 3. daca ar fi vorba de o obligatie care a devenit imposibil de executat ca uramre a unui eveniment fortuit: forta majora, caz fortuit, orice eveniment asimilat. Daca este vorba de imposibilitatea fortuita de executare a unui contract sinalagmatic, totala si definitva, consecinta este tot desfiintarea contractului cu efect retroactiv. Ca urmare, e vorbadoar de o redactare inabila a textului, pentru ca aceasta ultima ipoteza se incadreaza in cea anterioara. O situatie distincta este reglementata de art. 1535 (2): situatia in care se face o prestatie in temeiul unei cauze viitoare care nu s-a mai infaptuit.

De exemplu: partile urmeaza sa incheie in viitor un contract si una dintre ele, cu anticipatie, inainte de icnheierea contractului, executa prestatia. Ulterior, contractul nu se mai incheie, astfel incat prestatia executata trebuie restituita. Nu e caz de restituire in masura in care cel care a efectuat prestatia stia ca infaptuirea cauzei viitoare este imposibila sau a impiedicat el insusi infaptuirea acelei cauze. Ceea ce este important este ca atunci cand se pune problema restituirii prestatiilor, obligatia de restituire va fi insoita de garantiile care insoteau obligatia initiala. Creditorul restituirii, in masura in care debitorul nu restituie, va putea pune in lucru garantiile obligatiei initiale. Creditorul restituirii este, in mod normal, cel care a efectuat prestatia si acestei persoane trebuie sa i se faca restituirea. Creditorul restituirii poate desemna un mandatar pentru a primi restituirea sau ar putea sa existe in temeiul legii o alta persoana indreptatita la restituire. Spre deosebire de practica judiciara pe VCC, atunci cand un contract era desfiintat pentru cauza ilicita sau imorala, solutii care presupuneau aplicarea adagiului nemo auditur propriam trpitudinem allegans, astfel nu mai era loc de restituire, NCC, in art. 1538: si prestatia executata in temeiul cauzei ilicite sau imorale ramane supuse restituirii. S-a apreciat ca daca prestaia ar ramane la cel care a primit-o ar fi o imbogatore fara justa cauza, altfel spus caracterul ilicit sau imoral al contractului incheiat si desfiintat din acest nu ar fi o cauza suficienta pentru pastrarea prestatiei. Restituirea unei prestatii poate fi insotita si de plata de daune interese, in masura in care creditorul restituirii face doivada ca a suferit si un prejudiciu, suplimentar de valoarea prestatiei executate. Este indreptatit la restituire, formele sau modalitatile de restituire: - restituirea in natura (regula): are in vedere situatiile in care s-a predat un bun; prestatia executata consta in predarea unui bun. Prin ipoteza, restituirea in natura este posibila, in sensul ca se restituie bunul predat fara cauza. Daca prestatia este o alta prestatie de a face in afara de cea de a preda, restituirea se face prin echivalent, adica se evalueaza valoarea prestatiei executate si debiorul restituirii va plati creditorului restituirii aceasta valoare. Momentul evaluarii este momentul in care debitorul a primit prestatia. Chiar si atunci cand prestatia consta in predarea unui bunc, restituirea in natura poate fi imposibila, ca urmare a pieirii sau instrainarii bunului. Trebuie sa facem distinctie intre pierirea si instrainearea imputabile debitorului si pieirea fortuita, independenta de culpa acestuia. In primul caz, daca bunul a pierit din culpa debitorului sau daca ll-a instrainat, creditorul are dreptul sa primeasca valoarea bunului evaluata fie in momentul primirii prestatiei, fie in momentul pieirii sau instrainarii bunului. Debiotrul va fi tinut sa plateasca valoarea cea mai mica. Se aplica, in acest caz, solutia de la imbogatirea fara justa cauza. In masura in care forma vinovatiei debitorului este calificata, adica este vorba de reaua-intentie a debitorului, creditorul va avea dreptul la cea mai mare dintre aceste doua valori.

Daca bunul a pierit in mod fortuit, fara culpa debitorului, obligatia se stinge. Cand este vorba de obligatii unilaterale, imposibilitatea fortuitra de executare e o cauza de stingerea obligatiei. Va opera in acest caz o subrogatie reala cu titlu particular: art. 1482 prima fraza: in masura in care, pentru bunul care piere, se datoreaza o indemnizatie de asigurare sau o despagubire civila, debitorul va trebui sa predea creditorulu aceasta valoare. In masura in care nu a incasat despagubirea sau indemnizatia, debitorul trebuie sa asigure creditorului dreptul de a incasa el aceasta valoare. In masura in care pieirea fortuita a lucrului ar fi determinata chiar de catre debitor, el nu va mai fi liberat de obligatia de restituire, cu exceptia cazului in care ar face dovada ca bunul ar fi pierit daca se afla la creditor. In cazul in care bunul supus restituirii este doar deteriorat, solutia este prevazuta in art. 1543: debitorul il despagubeste pe creditor cu echivalentul prejudiciului constand in vatamarea bunului. In masura in care deterioarea este rezultatul folosintei normale a lucrului, debitorul nu va datora despagubiri creditorului. In alin. 2 din art. 1643: distintie legata de cauza care determina restituirea. Se face distinctia intre acele cauze de restituire care sunt imputabile creditorului si cauzele in care creditorul nu are o culpa in legatura cu cauza restituirii. Ex: rezolutiunea poate fi pronuntata ca urmare a atitudinii culpabile a uneia dintre parti. De exemplu: o parte si-a executat numai unele dintre obligatii; a indeplinit o parte din prestatii si le-a refuzat pe celelalte. Ca urmare a rezolutiunii, desi desfiintarea s-a produs din culpa celui care a executat partial, acesta va avea dreptul sa ceara restituirea a ceea ce a executat. Dar, intr-o asemenea ipoteza, va primi bunul predat in temeiul contractului desfiintat in starea in care se gasea bnul in temeiul introducerii actiunii in restituire. Numai in masura in care creditorul restituirii va face dovada ca degradarile sunt datorate debitorului, acesta va datora despagubirea. O solutie discutabila este cuprinsa in art. 1644: restituirea cheltuielilor facute de debitor: problema cheltuielilor se solutioneaza prin aplicarea regulilor de la accesiunea imobiliara. Solutia este corecta numai daca aceste cheltuieli s-ar fi incorporat intr-o lucrare noua. Da, daca aceste cheltuieli nu s-au incorporat intr-o lucrare noua, in mod normal, textul ar fi trebuit sa faca trimitere la dispozitiile cuorinsse in art. 1566 (3)-(8) NCC. Aceste dispozitii se refera la conditiile actiunii in revedenicare. Alin (9): numai daca cheltuielile facute cu bunul de debitorul restituirii se incorporeaza intr-o lucrare noua, se apica regulile de la accesiune. In concluzie, art. 1544 trebuie citit in snesul ca trimite la accesiunea imobiliara artificiala cand e vorba de o lucrare noua sau la art. 1566, cand cheltuielile nu se incorporeaza intr-o lucrare noua. Cat priveste fructele bunului supus restituirii, se face distinctia intre buna sau reauacredinta a celui care trebie sa restituie bunul Daca a fost de buna credinta in momentul in care a pierit bunul, va avea dreptul sa pastreze fructele. Daca a fost de rea credinta, va fi tinut sa restituie fructele, dar va putea cere cheltuielile facute cu producerea fructelor.

Daca debitorul a folosit bunul supus restituirii, nu va fi supus la plata contravalorii folosintei daca a fost de buna credinta. In sens contrar, va fi tinut la aceasta plata. Daca este vorba de cheltuielile restituirii, acestea se vor suporta proportional in ipoteza in care fiecare parte trebuie sa restituie ceva celeilalte. Daca numai o parte este obligata la restituire sau daca este imputabila cauza restituirii unei singure parti, aceasta va fi obligata integral la plata cheltuielilor de restituire. Daca debitorul restituirii este incapabil, el va fi obligat la restituire numai in limita folosului realizat => se aplica solutia de la imbogatire fara justa cauza. Dovada imbogatirii trebuie sa fie facuta de cel care cere restituirea. Totusi, desi este vorba de un incapabil, daca creditorul restituirii va face dovada ca in mod pasager debitorul a avut discernamant atunci cand a impiedcat restituirea, debitorul incapabil va fi tinut sa plateasca intgral despagubirea. Efectele restituirii fata de terti. Este vorba de ipoteza in care, inainte de a restitui bunul, debitoul instraineaza. Creditoru are la indemana nu numai actiunea pentru plata echivalentului bunului, ci si actiunea in revendicare impotriva tertului dobanditor. Nu le va utliza pe amandoua. Va aveade ales intre ele. Daca alege actiunea in revedenicarew, in masura in care dobandiorul va opune uzucapiunea, posesia de buna credinta a unui bun mobil, creditorul se va [putea intoarce impotriva debitorului restituirii cu actiune in despagubire. Mutatis muutandis, solutia se aplica si atunci cand debitorul restituirii nu a instrainat bunul, dar a constituit dezmembraminte sau garantii, care nu vor fi opozabile creditorului restituirii, care va putea revendica bunul de la tertul dobanditor. Daca debitorul incheie alte acte de dispozitie decat cele prin care instraineaza bunul sau constituie dezmembraminte sau garantii, in masura in care tertul este de buna credinta, actele juridice vor fi opozabile creditorului restituirii. Daca aceste acte sunt contracte cu executare succesiva, vor continua sa produca efecte numai un an de la data desfiintarii titlului constituitorului. Toate aceste dispozitii care guverneaza restituirea prestatiilor constituire dreptul comun in marterie. E posibil ca prin cmpletare sau prin derogare de la aceste dispozitii, in anumite materii sa se prevada solutii complemnetare. In absenta unor asemenea prevederi completatorii sau derogatorii, se vor aplica numai dispozitiile analizate anterior.

GARANTIILE OBLIGATIILOR Este vorba de siguranta creditorului. In mod normal, obligatiile se executa fie de buna voie, fie in mod silit.

Daca debitorul nu executa in natura iar executarea prin echivalent este impiedicata total sau partial prin insolvabilitatea debitorului, daca e vorba de bani, obligatia poate fi executata prin vanzarea bunurilor debitorului. Daca aceste bunuri nu sunt suficiente pentru satisfacerea creantei, fie total, fie partial, unii creditori vor ramane nesatisfacuti. Pentru a preveni riscul insolvabilitatii debitorului, creditorul poate sa ceara constituirea unor garantii. Garantiile sunt instrumente juridice prin care creditorul se asigura la scadenta ca creanta sa va putea fi realizata, chiar daca debitorul nu o poate executa nici macar silit. Exita doua metode de a garanta executarea obligatiilor: - multiplicarea garantiei comune a creditorilor: art. 2324 (1): patrimonoului debitorului este o garantie comuna nu numai pentru creditorii chirografari, ci si pentru cei garantati, in masura in care bunurile garantate nu sunt sufieciente pentru acoperirea creantei=> patrimoniul debitorului e garantie comuna pentru toti creditorii. Pe langa patrimoniul debitporului,creditorul va putea porni executarea si impotriva patrimoniului alor persoane in masura in care debitorul nu are suficiente bunuri in patrimoniul sau => garantii personale: fideiusiunea, scrisoarea de garantie si scrisoarea de confort (despre ultimele doua nu vom discuta). Creditorul are posibilitatea sa il urmareasca fie pe debitor, fie poate sa urmareasca patrimoniul garantului. Intr-o asemenea ipoteza, creditorul are la dispozitie doua patrimonii: al debitorului si al garantului. In acest sens, prima modalitate de garantare a obligatiilor este multiplicarea patrimoniilor. Acest mod de garantare nu este mereu sigura, pentru ca s-ar putea ca si garantii sa fie insolvabili. O alta persoana decat debitorul raspunde alaturi de acesta. - a doua metoda de garantare este aceea in care un bun din patrimoniul debitorului sau al altei persoane este afecatt executarii obligatiei de debitor. Avantajul debitorului este ca va putea obtine satisfacerea creantei sale prin urmarirea unui bun specific din patrimoniul unei alte persoane. Creditorul va putea executa direct bunul respectiv, inlaturandu-i pe ceilalti creditori care nu au o asemenea garantie. Daca sunt constituite mai multe garantii pe acelasi bun, se pune problema rangului garantiilor. Va avea prioritate cel care a constituit primul. Este vorba de garantii reale si aceste garantii pot fi constituite fie pe bunuri care apartin debitorului, fie pe bunuri care apartin altor persoane. In acest caz, garantul poate sa fie chiar debitorul sau o alta persoana. Descifram, astfel, si sensul notiunii de cautiune, care se refera la garantia oferita de alta persoana decat debitorul. Aceasta cautiune e de doua feluri: personala, atunci cand cel

care da cautiunea ofera intregul patrimoniu prin multiplicarea garantiei comune a creditorului sau reala, atunci cand ofera anumite bunuri din patrimoniu. Garantiile reale pot fi oferite fie de debitor, fie imbraca forma cautiunii reale, cand sunt oferite de o alta persoana decat debitorul. Daca acesta este sensul notiunii de garantie, rezulta ca orice alt instrument juridica care nu indeplineste una sau alta din aceste cerinte, nu intra in sfera notiunii de garantie chiar daca, in mod indirect, poate sa aiba si functia de garantie. Ex: clauza penala are si functie de garantie, fara a fi o garantie propriu zisa. Debitorul va executa de buna voie sub presiunea psihologica de a plati clauza penala care a re un cuantum mai mare decat obligatia principala. La fel, si arvuna are o functie de garantie. Dar niciuna dintre ele nu inseamna multiplicarea garantiei comune a creditorilo sau o garantie reala. Numai in mkod general se poate spune ca aceste notiuni intra in sfera garantiilor. Mai speciala este situatia solidaritatii si indivizibilitatii. In aceste cazuri exista o consecinta asemanataore multiplicarii... creditorul se poate indrepta impotrva oricarui debitor solidar si il poate urmari pentru inrteaga datorie. Acestia raspund cu intregul lor patrimoniu. Este un fel de multiplicare.. Diferente: debitorii solidari raspund nu numai pentru altii, ci si pentru ei. Garantii personali raspund numai pentru altii. Tocmai pentru ca raspund si pentru ei, in cazul debitorilo solidari nu se realizeaza o multiplicare a garantiei comune a credtiroilor. Clasificarea garantiilor: personale (fideiusiunea, scrisoarea de garantie si scrisoarea de confort) si reale (ipoteca, gajul, dreptul de retentie) In masura in care prin garantie avem in vedere siinstrumentele juridice care creeaza o ordine de preferinta intre creditori, fara a fi vorba de bunuri specifice afectate executarii creantei, intra in aceasta categorie si privilegiile. Privilegiile, de regula, nu presupun afecatrea unui bun pentru executarea creantei, ci presupun doar o inlaturare a principiului egalitatii intre creditori. Art. 2326: regula este aceea a egalitatii creditorilor. Daca avem cauze de preferinta, un creditor va putea sa execute inaintea celorlalti. Unii isi pot executa in intregime creanta, altii partial sau deloc. Art. 2327: cauze de preferinta: privilegiile, ipotecile si gajul Avem o interferenta intre cauzele de preferinta si privilegiile. ...afectarea unui Cauza de preferinta se manifesta in legatura cu executarea unui bun. Privilegiile sunt cauze de preferinta care se refera la intreg patrimoniul debitorului, fie la segmente din patrimoniul debitorului, dar nu la un anumit bun. Numai in sens larg putem include privilegile in sfera garantiilor reale. In sens restrans, ele sunt distincte de garantiile reale. Garantii reale propriu zise sunt ipoteca, gajul si dreptul de retentie, care nu este enumerat in art. 2327, pentru ca el nu creeaza o cauza de preferinta.

Fideiusiunea Este cea mai importanta garantie personala. Este reglementata de art. 2280-2320. Art. 2280: observam ca, in mod paradoxal, desi vorbim de un drept de garantie, textul prefera sa se refera la contractul de fideiusiune, nu la dreptul de fideiusiune. In acest contract, avem o parte, fideiusorul (garantul persoanal), care se obliga fata de cealalta parte, creditor intr-un alt raport obligational, sa execute obligatia din acel raport obligational, daca debitorul porincipal nu o executa. Fideiusorul isi asuma aceasta obligatie cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. Este o doferenta fata de VCC, care avea in vedere fideiusiunea constituita cu titlu gratuit. Observam ca in contractul de fideiusiune nu este parte debitorul principal. Avem doua raporturi obligationale care se suprapun: - principal: intre debitor si creditor - de fideiusiune: intre fideiusor si creditorul din raportul obligationa principal. Textul defineste contractul de fideiusiune penru ca si in doctrina, si in jurisprudenta, dreptul de fideiusiune nu a fost ca atare analizat. In ce consta dreptul creditorului impotriva fideiusorului? Se confuda cu cdreptul de creanta din raportul obligational principal? Nu se poate spune ca se confundadreptul de garantie cu dreptul de creanta. Primul este un accesoriu al celui de al doilea. Daca debitorul nu executa, creanta va fi executata impotriva fideiurosului => dificultatea calificarii acestui drept de garantie. Ne putem intreba si daca dreptul creditorului are natura unui drept potestativ sau nu. Daca creditorul se poate indrepta impotriva fideiusorului in mod direct, am fi tentati sa raspundem afirmativ. Daca avem in vedere beneficiul de discutiune al fideiusorului, am fi tentati sa raspundem negativ. Abordarea legiuitorului este suficienta pentru a observa cum functioneaza acest drept de garantie. Legiuitorul distinge intre fideiusiunea legala, conventionala si cea judecatoreasca. In toate aceste trei cazuri este vorba de un contract de fideiusiunea. Diferenta: in primul caz, initiativa incheierii contractului apartine partilor, in al doilea caz, incheierea contractului e impusa de legiuitor, in al treilea caz, este impusa de judecator. Este motivul pentru care fideiusiunea legala si cea judecatoareasca sunt cuprinse in notiunea mai generala de fideiusiune obligatorie. In toate cazurile este vorba de un contract de fideiusiune. Debitorul din raportul obligational principal nu este parte in contractul de fideiusiune. Mai multe decat atat, contractui de fideiusiune poate fi incheiat chiar si impotriva vointei debitorului. Este posibila incheierea unei fideiusiuni pentru a garanta pe un fideiusor. Asadar, vom avea mai multe fideiusiuni in scara. Fideiusorul principal in garanteaza pe creditor, fideiusorul secundar il garanteaza pe fideiusorul principal. Caracterele contractului de fideiusiune - contract accesoriu in raport cu obligatia principala.

Consecintele: contractul de fideiusiune urmeaza soarta obligatiei principale. Daca aceasta nue ste valabila, nici fideiusiunea nu este valabila. In schimb, daca fideiusiunea nu este alabila, nu inseamna ca nu este valabila obligatia principala. Fideiusiunea poate sa aiba in vedere si o obligatie naturala, precum si obligatia in care debitorul ar putea invoca incapacitatea sa, in masura in care fideiusorul cunostea aceasta imprejurare. Fideiusiunea poate fi incheiaa si cu privire la o obligatie viitoare sau la o obligatie conditionala. Din caracterul accesoriu al fideiusiunii mai rezulta ca fideiusorul nu poate garanta decat in limitele obligatiei principale. Chiar daca prin conractul de fideiusiune s-ar prevedea o garantie mai extinsa, ea va fi redusa la limita obligatiei principale. Dar fideiusorul va garanta nu numai pentru capital, ci si pentru dobanzi, pentru cheltuielile facute de creditor ulteiro notificarii fideiusorului si pentru cheltuielile de judecata. Aceste cheltuili de judecata vor fi datorate de fideiusor numai daca crediorul l-a instiintat din timp despre procedurile intenatte impotriva debitorului principal. Fideiusiunea poate sa fie si partiala, caz in care acest caracter accesoriu va avea in vedere numai partea din obligatia principala care se garanta. - este un contract fie cu titlu gratuit, fie cu titlu oneros Fiediusorul se poate obliga fata de creditor in schimbul unui pret. Pe VCC, fideiusiunea era consensuala si in forma scrisa. Pe NCC, fieiusiunea este un contrat solemn: art. 2282. Forma scrisa este o cerinta de solemnitate. Dar nu e vorba numai de forma autentica. Solemnitatea poate realizata in mabele forme. Conditiile necesare incheierii contractului: - conditiile generale pentru incheiera valabila a oricarui contract - cerinte specifice fideiusiunii: Forma solemna: art. 2282 Fideiusorul trebuie sa aiba capaictatea de a se obliga, sa aiba in Romania bunuri suficiente pentru a satisfce creanta si sa domicilieze in Romania (penrtu a evita complicatiile urmaririi fideiusorului in alta jurisdictie) Exigentele privind bunurile si domiciliul fideiusorului nu mai sunt cerute in cazul in care creditorul indica el insusi persoana fideusorului, asumandu-si, practic, riscul privind urmarirea acestuia. Cand e vorba de o fideiusiune obligatorie, debitorul se poate libera de obligatie oferind creditorului o alta garantie in masura in care aceasta este suficienta, spre ex: o garantie reala. Efectele fideiusiunii: se urmaresc in planul dintre fideiusor si creditor, in planul dintre debitor si fideiusor si, daca sunt mai multi, in planul dintre fideiusori.

In planul dintre creditor si fideiusor: in masura in care debitoul nu exeuta, fideiusorul trebuie sa indeplineasca prestatia acestuia. Creditorul nu este, insa, de o ordine de urmarire. El poate sa porneasca urmarirea direct impotriva fideiusorului. Cu toate acestea, fideiusorul are la dispozitie beneficul de dicutiune. Altfel spus, cand creditorul porneste rumarirea direct impotriva fideiusorului, acesta poate cere creditorului sa mearga mai intai sa il urmareasca pe debitor. Aceste beneficiu nu exista in cazul fideiusiunii judiciare. Invocarea beneficiului de discutiune presupune anumite cerinte pe care fideiusorul trebuie sa le faca: - sa invoce beneficiul mai inainte de judecarea fondului procesului pornit de creditor - trebuie sa indice creditorului care sunt bunurile din patrimoniul debitorului care ar putea fi urmarite - trebuie sa avanseze creditorului sumele necesare pentru aceasta urmarire. Beneficiul de discutiune, deci, nu poate fi invocat arbitrar. Fideiusorul trebuie sa ofere creditorului informatiile necesare impreuna cu sumele de bani aferente pentru ca urmarirea impotriva debitorului sa fie eficienta, si nu pur formala. In masura in care desi aceste cerinte au fost indeplinite, creditorul intarzie urmarirea debitorului, creditorul va suporta riscul insolvabilitatii toatel sau partiale a debitorului. Pe langa beneficiul de discutiune, fideiusorul se mai poate apara impotriva creditorului urmaritor cu toate mijloacele de parare pe care le putea opune debitorul principal (ex: exceptia prescriptiei, compensatia). Nu vor putea fi invoate exceptile strict personale, care apartin numai debitorului sau care au fost excluse prin angajamentul initial asumat de fideiusor. In ipoteza in care sunt mai multi fideiusori, fideiusoru urmarit poate invoca beneficiul de discutiune. Este adevarat, insa, ca creditorul poate sa porneasca urmarirea impotriva oricarui fideiusor. Ca si beneficiul de discutiune, beneficiul de diviziune este o faculatte. Daca fideiusorul nu o invoca, urmarirea pornita de creditor continua impotriva sa. In masura in care invoca beneficiul de diviziune, fideiusorul va puea redce urmarirea impotriva sa in raport cu partea de datorie pe care o garanteaza. Daca un fideiusor este insolvabil, chiar si fideiusorul care a invocat indiviziunea va suporta acest risc in mod proportional cu partea sa de datorie. Aceasta repartizarea a riscului insolvabilitatii se produce numai daca insolvabilitatea acelui fideiusor este anterioara invocarii. Daca este ulteriora, fideiusorul care a invocat beneficiul nu va mai suporta riscul acesta va fi suporatt de creditor. Este posibil ca atunci cand sunt mai multi fideiusori, chiar creditorul sa divida de a bun inceput urmarirea. In acest caz, el nu va putea urmari fiecare fideiusor decat pentru partea sa. Cea mai buna formula pentru creditori este aceea de a combina solidaritatea si fideiusiunea=> fideiusorul nu poate invoca nici beneficiul de discutiune, nici beneficiul de diviziune.

Intrucat este in pozitia unui garant care ju raspunde pentru el, ci pentru altul, fideiusorul va trebui, in final, sa recupereze ceea ce a platt pentru debitor. Ese vorba de efectele fideiusiunii in raporturile dintre debitor si fideiusor. Art. 2305: caz de subrogatie persoanala legala: penru partea de datorie pe care a platit-o, fideiusorul se subroga in drepturile creditorului pe care le avea impotrva debitorului pnru partea de datorie. Intricat intinderea obligatiei de fideiusiune priveste capitalul, dobanzile, cheltuielile, fideiusorul va avea dreptul sa le recupereze integral de la debitor. Mai mult, fideiusorul poate sa ceara dobanzi de la debitor chiar daca obligatia initiala nu era producatoare de dobanzi. Cand sunt mai multi debiori principali care s-au obligati solidar, fideiusorul pastreaza nefecisiul solidaritatii in actiunea in regres (art. 2308 NCC). Fideiusorul pierde dreptul de regres in masur in care nu il instiinteaza pe debitor despre plata facuta creditorului, iar debitorul plateste a doua oara. De asemeena, chiar daca debitoul nu plateste a doua oara, dreptul de regres se stinge daca debitroul face dovada .... va avea mijloacele ncesare pentru stingerea datoriei (ex: va putea invoca o datorie). Daca aceste mijloace duceau doar la reducerea datoriei si nu la stingerea ei, dreptul de regres al fideiusorului va fi limitat si el doar partial. Dar, in asemenea ipoteze in care fie partal, fie total, regresul fideiusorului este limitat, el poate sa ceara de la creditor restituirea a ceea ce a facut. Pe de alta parte, si debitorul are obligatia sa il instiinteze pe fideiusor daca il plateste pe creditor. Sunt obligatii reciproce. Daca debitorul nu l-a instiintat pe fideiusor, acesta din urma va avea actiune in restituire si impotriva debitorului. Altfel spus, fideiusorul va alege intre actiunea in restituire impotrva creditorului, care a primit a doua oara plata sau, daca se teme de riscu insolvabilitatii creditorului, fideiusorul poate porni actiunea impotriva debitorului => obligatie in solidu: fideiusorul se poate indestula obinand restituirea integrala fie de la creditor, fie de la debitor. Efectele fideiusiunii intre fideiusori: cel care a plaiti are regres impotriva fideisorilor care nu au plati, pentru partea lor de datorie. Riscul insolvabilitatii unui fideiusor este suporatt proportional de ceilalti fideiusori. Incetarea fideiusiunii: - cauze care duce la incetarea obligatiei principale, avand in vedere caracterul accesoriu al fideiusiunii (compensatie, nulitate, dare in plata, remitere de datorie) - cauze care duc la icnetarea raportului de fideiusiune (compensatia intre fideiusor si creditor, confuziunea, nulitatea conventiei de fideiusiune, etc.)

Dreptul de retentie

Dreptul de retentie este reglementat de la art. 2495-2499. Spre deosebire de Vc, in NCC avem o reglemenatre autonoma a dreptului de retentie. In VCC erau doar texte care faceau aplicatia dreptului de retentie. Din acele dispozitii, doctrina si jurisprudenta au conturat figura actuala a dreptului de retentie. Dreptul de retentie este o garantie reala imperfecta, care consta in aceea ca persoana care are obligatia de a remite sau de a restitui un bun are dreptul sa retina acel bun pana cand creditorul remiterii sau al restituirii ii va plati cheltuielile necesare si utile facute pentru conservarea bunului, precum si valoarea prejudiciilor suferite din cauza bunului. Garantia este reala pentru ca poarta asupra unui bun. Este imperfecta pentru ca ea nu confera prerogativele specfice drepturilor reale de garantie: prerogativa urmarii si a preferintei. De exemplu: depozitarul unui bun, facand anumite cheltuieli pentru conservarea bunului, va avea dreptul sa retina bunul pana cand deponentul ii va plati cheltuielile facute. Dar depozitarul nu se va putea indestula din valoarea bunului cu preferinta fata de alti creditori si nu va putea sa urmareasca bunul in mainie oricui s-ar gasi. In legatura cu Aceasta ultima precizare este nevoie sa tinem seama ca in NCC, in art. 2499 (2): daca retentorul a fost deposedat involuntar de bun (impotriva vointei sale), nu se stinge dreptul de retentie, iar retentorul poate sa ceara restituirea bunului. Solutia este fireasca, dar ea nu este echivalenta dreptului de urmarire. Retentorul va avea o actiune persoanala, iar nu reala, impotrva uzurpatorului. Daca a operat prescriptia actiunii principale si daca uzurpatorul invoca aceasta exceptie, atunci actiunea in restituire va fi respinsa. Prescriptia extinciva nu se mai poate invoca din oficiu, trebuie invocata de cel impotriva caruia opereaza. Cand deposedarea, chiar involuntara, a permis apoi transmiterea bunului catre un alt posesor care este de buna cerdinta, acesta va putea invoca a.... Actiunea are ca obiect, intotdeauna, un bun mobil. Nu beneficiaza de dreptul de retentie cel care detine bunul pe temeiul unei fapte ilicite (ex: hotul). Cat priveste drepturile retentorului pe durata retentiei, el beneficiaza de statutul administratorului bunului altuia. Se vor aplica dispozitiile corespunzatoare. Desi este imperfect, dreptul de retentie este un drept real. Ca urmare, el este opozabil tertilor. Pentru aceasta opozabilitate nu este necesara vreo formalitate de publicitate. Intrucat nu are drept de preferinta fata de alti creditori, retentorul nu poate impiedica urmarirea bunului de crediotrii celui indreptatit la restituire. El poate participa la distribuirea pretului in conditiil legii. Stingerea dreptului de retentie: daca cel indreptatit la restituire plateste valoarea cheltuielilor sau ofera o garantie suficienta, dreptul de retentie incepteaza.

Dreptul de gaj (art. 2480-2494) Importanta sa a scazut, in conditiile in care a fost reglementata ipoteca mobiliara. In NCC, sfera ipotecii a fost largita, astfel incat ea poate avea ca bect si un bun mobil. In VCC, in legatura cu bunurile mobile, se putea constitui numai gajul. In prezent, in legatura cu bunurile mobile avem doua garantii: gajul si ipoteca mobiliara. De cele mai multe ori, se face recurs la ipoteca mobiliara, care va fi studiata la dreptul comercial. Cat priveste gajul, el se poate constitui printr-un contract incheiat intre creditor (creditor gajist) si proprietarul unui bun mobil care consimte sa afecteze bunul garantarii creantei creditorului. Bunul poate fi chiar al debitorului sau al unui tert. De regula, gajul este cu deposedare. Este posibil, insa, daca creditorul consimte, ca debitorul sa pastreze bunul. Avem in vedere bunurile mobile corporale ca obiect al gajului si aici este principala diferenta fata de ipoteca mobiliara, care se refera, de cele mai multe ori, la bunuri incorporale ca obiect. Si titlurile negociabile pot forma obiectul gajului, dar numai pentru ca au o existenta materializata, incorporandu-se in titlurile care le constata. Gajul poate fi conventional, legal sau judiciar. Cat priveste formalitatile de opozabilitate, pentru a realiza opozabilitatea sa e nevoie de inscrierea in arhiva de garantii mobiliare sau de deposedarea debitorului. Cand e vorba de titluri negociabile, publicitatea presupune remiterea sau andosarea titlurilor. Din art. 2482: insasi incheierea conractului de gaj se perfecteaza sau se andoseaza prin remiterea bunului=> contract real. Drepturile creditorului gajist si obligatiile sale se impart in doua categorii: - cele din perioada anterioara scadentei: daca e vorba de un gaj cu deposedare, creditorul are obligatia sa conserve bunul. De asemenea, cat priveste fructele, intrucat nu este un posesor, creditorul trebuie sa le conserve si sa le restituie debitorului. Va purtea retine din valoarea j - cele ulterioare scadentei - restituirea prin echivalent PRIVILEGIILE SI IPOTECA IMOBILIARA In legatura cu privilegiile si ipotecile in general, exista mai multe probleme comune. Si ipotecile, s privilegiile se incadreaza in notiunea de cauze de preferinta. In acest sens, in art. 2327 NCC se precizeaza ca sunt cauze de preferinta privilegiile, ipotecile si gajul. Daca atunci cand este vorba de ipoteca si de gaj ele presupun ca prerogative urmrirea si preferinta, in ceea ce priveste privilegiile numai preferinta tine de esenta lor. Doar anumite privilegii si anumite cereri speciale ar putea implica, uneori, si un drept de urmarire.

De cele mai multe ori si, in orice caz, cand e vorba de privilegii generale, ele nu cuprin in continutul lor juridic decat prerogativa preferintei. Prin preferinta, si privilegiile, si ipotecile inlatura aplicarea principiului egalitatii debitorilor, principiu care e reglementat in art. 2326 (1). Altfel spus, prin preferinta, creditorii care se bucura de ea se vor putea indestula fie din anumite bunuri din patrimoniul debitorului sau din patrimoniul unui tert garant, fie din intregul patrimoniu al debitorului. Din aceasta perspectiva, preferinta e legata de notiunea de rangul privilegiilor si al ipotecii. Ideea de preferinta este legata si de o anumita ordine de urmarire. Este vorba de un clasament al creditorilor. Rangul arata pozitia pe care o ocupa un anumit creditor in aceasta ordine de preferinta. Uneori, ideea de rang este exprimata prin ideea de ordine de preferinta. Formula nu este din punct de vedere juridic riguroasa, intrucat ordinea de preferinta exprima intregul clasament. Rangul este echivalent cu o anumita pozitie in clasament. ? Este posibil ca mai multi credeitori sa aiba acelasi rang in ordinea de preferinta. Pot exista privilegii si ipoteci cu rang egal. Intr-o asemenea ipoteza, in art. 2326 (2) se prevede ca vor fi satisfacute in mod proportional creantele creditorilor care au acelasi rang. Astfel, ne intoarcem partial la principiul egalitatii creditorilor, care functioneaza limitat la categoria creditorilor care au acelasi rang. Cand e vorba de privilegii: rangul sa pozitia de preferinta presupune natura creantei. Cand e vorba de ipoteci, rangul este legat nu numai de natura creantei, ci si de adagiul qui prior tempore, potior iure, adica este posibil ca asupra aceluiasi bun mai multi creditori sa constituie ipoteci, iar cand se pune problema uramariii bunului, cei ipotecari vor fi satisfacuti in functie de rangul ipotecii. Ne gandim nu numai la constituirea ipotecii, ci si la indeplinirea formalitatilor de publicitate. Va fi preferat care si-a inscris mai intai ipoteca in registrul de publicitate. Art. 2328: in cazul creantelor statului si ale unitatilor adm-ter, legea este aceea care stabileste ordinea de preferinta, fara ca ea, insa, sa afecteze drepturile dobandite anterior de terti. In legatura cu privilegille si cu ipotecile, atunci cand am discutat de clauza de inalienabilitate, am precizat ca bunurile care se afla sub imperiul unei astfel de claauze sunt si insesizabile. => asupra lor nu se pot constitui garantii reale, cat timp clauza este in vigoare. Orice clauza de inalienabilitate presupune si insesizabilitatea. Avem si situatii in care, chiar daca nu se instituie o clauza de inalienabilitate, un anumit bun poate fi afectat de o clauza de insesizabilitate. Altfel spus, este o clauza cu o forta juridica mai mica, in sensul ca proprietarul poate instraina bunul; in schimb, creditorii nu pot urmari bunul respectiv. In acest sens, in art. 2329 se precizeaza ca pentru clauzele de insesizabilitate sunt instituite aceleasi conditii de validitate ca si pentru cea de inalienabilitate. de asemenea, pentru a fi opozabile, trebuie indeplinite cerintele de publicitate, in legatura cu natura bunului.

Tot ca o problema comuna, trebuie sa avem in vedere cum functioneaza subrogatia reala cu titlu particular, atunci cand anumite bunuri formeaza obiectul unor privilegii sau ale unor ipoteci. Suborgatia cu titlu particular trebuie sa fie prevazuta de lege, vizeaza un bun individual, bunul care intra in patrimoniu va primi nu numai regimul juridic general, ci si cel particular pe care il avea bunul. Art. 2330: (1) Daca bunul grevat a pierit ori a fost deteriorat, indemnizaia de asigurare sau, dupa caz, suma datorata cu titlu de despagubire este afectata la plata creanelor privilegiate sau ipotecare, dupa rangul lor. (2) Sunt afectate plaii acelorai creane sumele datorate in temeiul exproprierii pentru cauza de utilitate publica sau cu titlu de despagubire pentru ingradiri ale dreptului de proprietate stabilite prin lege. - avem in vedere bunul deteriorat, bunul care piere sau bunul expropriat, grevat de un privilegiu sau ipoteca. Proprietarul are dreptul fie la o indemnizatie de asigurare, daca bunul a fost asigurat, fie la o despagubire, in caz de fapt ilicit, fie este vorba de o indemnizatie de expropriere. Acea suma va fi afecatat privilegiului sau ipotecii. Banii sunt bunuri de gen, se consuma repede si, in absenta uno proceduri de conservare, ar putea sa dispara repede si nu s-ar realiza finalitatea privilegiului sau ipotecii. Art. 2331:` Procedura strmutrii garaniei (1) Sumele datorate cu titlu de indemnizaie de asigurare sau despgubirea se consemneaz ntr-un cont bancar distinct purttor de dobnzi pe numele asiguratului, al celui prejudiciat sau, dup caz, al expropriatului i la dispoziia creditorilor care i-au nscris garania n registrele de publicitate. (2) Debitorul nu poate dispune de aceste sume pn la stingerea tuturor cr eanelor garantate dect cu acordul tuturor creditorilor ipotecari ori privilegiai. El are ns dreptul s perceap dobnzile. (3) n lipsa acordului prilor, creditorii i pot satisface creanele numai potrivit dispoziiilor legale privitoare la executarea ipotecilor. - cel care plateste nu da banii pur si simplu, trebuie sa ii depuna in cont bancar la dispozitia creditorului. - suma de bani e in contul proprietarului, dar la dispozitia creditorilor acestuia. Observam ca legea creeaza o indisponibilizare a sumei de bani primite cu titlu de despagubire, indemnizatie, etc. Proprietarul nu poate dispune decat de ceea ce ramane din suma de bani dupa ce sunt satisfacuti creditorii. Cand e vorba de o indemnizatie de asigurare: art. 2332: Opiunea asigurtorului (1) Prin contractul de asigurare, asigurtorul poate s i rezerve dreptul de a repara, reface sau nlocui bunul asigurat.

(2) Asigurtorul va notifica intenia de a exercita acest drept creditorilor care i -au nscris garania n registrele de publicitate, n termen de 30 de zile de la data la care a cunoscut producerea evenimentului asigurat. (3) Titularii creanelor garantate pot cere plata indemnizaiei de asigurare n termen de 30 de zile de la data primirii notificrii. - daca in 30 de zile nu cer plata, functioneaza optiunea asiguratorului. Privilegiile In primul rand, privilegiul este o cauza de preferinta. Sunt privilegiile si garantii reale? Titlul XI: privilegii si garantii reale. Ar parea sa rezulte ca sunt distincte. Rivilegiile nu ar fi garantii reale. Totusi, intrucat privilegiile inlatura principiul egalitatii creditorilor, isi pastreaza semnificatia de garantie. Ce fel de garantie e? Nu e personal, pentru ca nu se multiplica garantia personala a crediorului. Uneori, privilegiile au caracter de garantie reala, alteori ele sunt simpla cauza de preferinta. Mai exact, privilegiile generale sunt simple cauze de preferinta. Privilegiile speciale au si caracter real. Practic, sunt garantii reale. Privilegiile generale: art. 2238: privilegiile opereaza asupra tuturor bunurilor mobile si imobile ale debitorului: asupra intregului patrimoniu al debitorului. Ele nu au ca obiect un anumit bun sau o anumita categorie de bunuri din patrimoniul debitorului. Ca urmare, ele confera avantajul ca, la urmarire, cand exista mai multi creditori, daca unii sunt privilegiati, adica daca un privilegiu general, isi vor putea indestula creantele inaintea celorlalti creditori care nu au un asemenea privilegiu. Dar, din aceasta perspectiva este importanta pozitia pe care o ocupa un credtior in ordinea de preferinta stabilita de le (NCPC). Art. 864 NCPC: stabileste ordinea de preferinta a urmaririi, precizand in acest fel si care sunt creantele privilegiate, si care este pozitia acestor creante privilegiate in ordinea de preferinta. Textul trebuie corelat cu textul din Codul Fiscal: insolventa si faliment, pentru ca si in aceasta materie exista o ordine de preferinta.- textele nu trebuie memorat. Trebuie sa stim ca exista. Creantele ipotecare care se bucura de un drept real de urmarire: art. 864: subrogare personala: cel care plateste in locul debitorului se subroga in drepturile creditorului platit. Art. 866 NCPC Privilegiile speciale In VCC: privilegii specale mobiliare si imobiliare. In NCC, numai cele mobiliare: - cel al vanzatorului neplatit pentru pretul bunului mobil vandut - cel al titularului dreptului de retentie: se indestuleaza cu preferinta din bun cand acesta va fis cos la vanzare, cu exceptia cazului in care acestia fac parte din primele 2 categorii din categoriie de la art. 864.

Dca e concurs intre cele doua categorii, va avea prioritate vanzatorul, apoi titularul dreptului de retentie. Privilegiul special se stinge prin instrainarea, transfomarea sau pieirea bunului. Si in acest caz avem o ipoteza de subsrogatie reala cu titlu particular: art. 3241. In legatura cu toate privilegiile, fie speciale, fie generale, este de retinut ca ele se bucura de opozabilitate indiferent de inscieerea lor in registreke de publicitate, cu exceptia cazului in care legea ar impune inscrierea lor. Cat priveste stingerea lor, in masura in care se stinge creanta garantata, se sting si privilegiile. Cand exista u concurs intre privilegii,fie intre ele, fie intre privilegii si alte garantii reale: daca e vorba de privilegii generale: se va tine seama de ordinea de la art. 864. Daca e vorba de mai multe privilegii mobiliare: art. 2339 (2). Ipoteca imobiliara Sunt anumite aspecte comune si pentru ipoteca mobiliara. Notiunea de ipoteca: ne aflam in prezenta unui drept real de garantie, constituit asupra unui bun mobil sau imobil, pentru cgarantarea executarii unei obligatii, drept care presupune prerogativa preferintei si pe cea a urmaririi. Prerogativa urmariri ingaduie creditorului sa urmareasca bunul in mainile oricui s-ar gasi. Prerogativa preferintei ingaduie creditorului sa isi satisfaca creanta din valoarea bunului ipotecar inaintea altor creditori, tinand cont de ordinea de preferinta din art. 864 NCPC. Pentru a fi opozabila, ipoteca trebuie sa fie inregistrata in registrul de publicitate specific (cartea funciara). Astfel inteleasa, ipoteca are doua caractere esentiale: - este accesorie Ca urmare, soarta dreptului real de garantie depinde de soarta dreptului garantat. Daca inceteaza obligatia garantata, inceteaza si ipoteca. Daca e nula obligatia garantata, e nula si ipoteca. - este indivizibila Ipoteca se intinde asupra fiecarei particule ateriale din bunul care foreaza obiectul ipotecii. Aceasta indivizibilitate functioneaza si atunci cand proprietatea este divizibila sau obligatiile garantate sunt divizibile. Trebuie sa avem in vedere si operatiile asimilate: art. 2347 NCC: (1) Contractele care au ca efect conservarea sau constituirea unui drept asupra unui bun pentru a asigura executarea unei obligaii, oricare ar fi numarul, natura sau denumirea lor, nu sunt opozabile terilor care au dobandit drepturi cu privire la acel bun decat daca sunt inscrise in registrele de publicitate, potrivit regulilor stabilite pentru ipoteci.

(2) Sunt asimilate astfel ipotecilor clauzele de rezerva a proprietaii, pactele de rascumparare ori cesiunile de creana incheiate in scop de garanie. (3) Dispoziiile prezentului capitol privind ordinea de preferin a i executarea ipotecilor se aplica in mod corespunzator contractelor prevazute la alin. (1). Art. 2348 Excepiile Dispoziiile prezentului capitol nu se aplica cesiunii drepturilor succesorale i cesiunii drepturilor de proprietate intelectuala. In functie de izvorul ei: conventionala si legala. Ipoteca legala isi are izvorul in lege sau este impusa de lege, cel putin, caz in care e posibil sa existe un contract de ipoteca, dar nu din initiativa partilor, ci din initiativa legiuitorului. Cat priveste obiectul ipotecii, ea se poate constituti asupra bunurilor mobile si a celor imobile. Poate avea ca obiect bunuri determinate, determinabile sau universalitati de bunuri. Sub acest ultim aspect trebuie sa tinem seama de ceea ce spune art. 2372 (3), in care se arata ca obiectul ipotecii nu este suficient determinat daca el este mentionat doar printr-o formulare foarte generala, de genul toate bunurile debitorului sau toate bunurile prezente si viitoare. Altfel spus, patrimoniul in ansamblul lui nu poate constitui obiectul ipotecii. El poate face obiectul gajului general sau al unei preferinte. Ca urmare, este vorba fie de o universalitate de fapt, fie de una juridica, care este doar o masa patrimoniala, nu patrimoniul in ansamblul lui. Nu se poate constitui o ipoteca asupra unui bun inalienabil sau insesizabil. Art. 2351 NCC si reluata in art. 2376 si 2384 NCC. chiar daca ar fi vorba de o ipoteca conventionala, in care partile ar prevedea ca bunul ipotecat e inalienabil, o asemenea clauza e considerata nescrisa. Bunul ipotecat nu este indisponibilizat. Daca e vorba de un bun inalienabil sau insesizabil, desi ipoteca nu este valabila pentru prezent, ea poate avea semnificatia unei ipoteci asupra unui bun viitor. O clauza de inalienabilitate este constituita pe o durata determinata (49 de ani). Dupa ce expira termenul, bunul poate face obiectul ipotecii. Cat priveste intinderea ipotecii, trebuie sa tinem seama de dispozitiile de la art. 2352-2357. In esenta, ipoteca asupra nudei proprietati se extinde asupra intregului drept de proprietate cand se reintregeste, [rin stingerea dezmembramintelor. Ipotecile asupra unei cote-parti indivize din dreptul de proprietate se stramuta asupra partii materiale din bun, daca in urma partajului se ajunge la o fractionare materiala a bunului sau daca el este atribuit unui copartas in intregime. Daca acesta primeste doar o suma de bani, ipoteca se stramuta asupra ei. Trebuie sa avem in vedere procedura stramutarii garantiei din art. 2331.

In cazul accesiunii mobiliare sau imobiliare, ipoteca asupra bunului principal se extinde si asupra bunului rezultat in urma accesiunii. Cand e vorba de o ipoteca asupra unei universalitati... Cesiunea ipotecii (art. 2358 NCC) In VCC, tocmai pentru ca era accesorie, ipoteca nu putea fi cedata separat de dreptul garantat. In NCC, desi este accesorie, ipoteca poate fi cedata, dar prin acordul dintre creditor, care apare ca cedent, si cesionar. Debitorul apare ca debitor cedat. Important este ca el sa fie noificat. Daca este vorba de un imobil, trebuie ijndeplinite si regulile de publicitate din materia cartii funciare. Daca e vorba de un imobil, cesiunea trebuie sa se faca in forma autentica. Cat priveste efectele ipotecii fata de terti, trebuie sa plecam de la dreptul de urmarire si dreptul de preferinta. Proprietarul bunului ipotecat, fie ca este debitorul, fie ca este un tert, poate sa instraineze, poate sa greveze cu alte sarcini bunul. Bunul nu e indisponibilizat. Daca bunul e instrainat, creditorul ipotecar poate urmari bunul in mainile dobanditorului, care nu se va putea opune executarii, decat daca plateste el datoria debitorului. In ipoteza in care proprietarul bunului ipotecat constituie alte garantii asupra bunului: rang al ipotecii. Noii creditori vor avea rang subsecvent rangului creditorului initial. Daca creditorul urmareste bunul si il vinde, atunci cand proprietar este un tert, tertul are drept de regres impotriva debitorului pentru a se despagubi. La fel se intampla si cand dobanditorul bunului plateste datoria debitorului pentru a scapa bunul de urmarire. Ipotecile sunt legale si conventionale. Cand e vorba de ipoteci conventionale, trebuie sa tinem seama ca valabilitatea conventiei de ipoteca depinde de indeplinirea cerintelor de valabilitate ale contractului principal. In plus, este important ca persoanacare constituie ipoteca sa aiba calitatea de proprietar a bunului si, de asemenea, sa aiba capacitate de instrainare. De asemenea, este important ca in contract sa se precizeze care sunt bunurile ipotecate, care este suma pentru care se garanteaza si sa fie indicati constituitorul si credtiorul ipoetecar, cu precizarea cauzei obligatiei garantate. Constituitorul ipotecii, intrucat aceasta nu presupune o indisponibilizare a bunului, are drept sa instraineze si sa greveze bunul, dar are si obligatia sa conserve bunul din punct de vedere material, cu exceptia uzurii normale a bunului datorate folosintei. Prevederi speciale Cerinte de valabilitate: - daca e vorba de un imobil, conventia de ipoteca trebuie sa fie autentica

- cand e constituita de o persoana juridica, desi cerinta formei autentice functioneaza in continuare, imputernicirea care se da de persoana jurdica unui reprezentatn care trebuie sa exprime consimtamantul in fata notarului trebuie sa imbrace forma prevazuta in actul de constituire a persoanei juridice: art. 2378. - cand e vorba de un imobil, ipoteca trebuie sa fie inscrisa in cartea funciara. Cat priveste obiectul ipotecii imobialiare: art. 2379: ipoteca se poate referi la dreptul de proprietate asupra imobilului sau asupra unei cote parti din acest drept, asupra uzufructului, ori a dreptului de superficie. De asemenea, ipoteca se poate constitui asupra chiriilor sau a rentei produse de un imobil sau in temeiul indemnizatiei de asigurare. Cand e vorba de .... poate fi inscrisa in CF in mod provizoriu. Ipoteca se extinde si asupra constructiilor, imbunatatirilor si constructiilor accesorii ale imobilului, asupra fructelor civile si industriale, asupra ... art. 2383. Este interzis creditorului ipotecar, inainte de executarea creantei, sa posede imobilul ipotecat sau sa isi insuseasca veniturilor produse de imboil => clauza de antihreza e prohibita de lege. Art. 2385. ART. 2.386 Creanele care beneficiaz de ipotec legal n afara altor cazuri prevzute de lege, beneficiaz de ipotec legal: 1. vnztorul, asupra bunului imobil vndut, pentru preul datorat; aceast dispoziie se aplic i n cazul schimbului cu sult sau al drii n plat cu sult n folosul celui care nstrineaz, pentru plata sultei datorate; 2. promitentul achizitor pentru neexecutarea promisiunii de a contracta avnd ca obiect un imobil nscris n cartea funciar, asupra imobilului respectiv, pentru restituirea sumelor pltite n contul acestuia; 3. cel care a mprumutat o sum de bani pentru dobndirea unui imobil, asupra imobilului astfel dobndit, pentru restituirea mprumutului; 4. cel care a nstrinat un imobil n schimbul ntreinerii, asupra imobilului nstrinat, pentru plata rentei n bani corespunztoare ntreinerii neexecutate; dreptul de proprietate al debitorului ntreinerii nu se va nscrie n cartea funciar dect odat cu aceast ipotec, dispoziiile art. 2.249 aplicndu-se n mod corespunztor; 5. coproprietarii, pentru plata sultelor sau a preului datorat de coproprietarul adjudecatar al imobilului ori pentru garantarea creanei rezultnd din eviciune , asupra imobilelor ce au revenit coproprietarului inut de o atare obligaie; 6. arhitecii i antreprenorii care au convenit cu proprietarul s edifice, s reconstruiasc sau s repare un imobil, asupra imobilului, pentru garantarea sumelor datorate acestora, ns numai n limita sporului de valoare realizat; 7. legatarii cu titlu particular, asupra imobilelor din motenire cuvenite celui obligat la executarea legatului, pentru plata acestuia.

Cat priveste urmarirea bunului ipotecat, regulile sunt prevazute in NCPC.