Sunteți pe pagina 1din 4

În Apus, Biserica Catolică

În sec. XII-XIII, în Europa Occidentală înfloreşte o civilizaţie


religioasă. Biserica de la Roma îşi exercită aici autoritatea graţie
clericilor ei. Este numele dat totalităţii preoţilor şi călugărilor, care
alcătuiesc clerul. Foarte ierarhizat, acesta îi încadrează pe credincioşii
parohiilor, conduce spitalele şi universităţile. Prima universitate este
cea de la Bologna, în Italia, 1110, urmând apoi cele din Paris,
Köln,Oxford… Veneau studenţi din toată Europa care studiau cu dascăli
renumiţi, care erau tot clerici. Creştinătatea se umple de abaţii
romanice, apoi de catedrale gotice. Sfântul Bernard, în sec.XII,
înfiinţează ordinul cistercian. Din sec. XI pânâ în sec. XIII, se desfăşoară
cruciadele, expediţii militare care au drept scop recucerirea
Ierusalimului(a Sfântului Mormânt), aflat pe atunci în mâinile
musulmanilor. În sec. XIII apar ordinele călugărilor cerşetori: ordinul
dominicanilor, înfiinţat de Sfântul Dominic, şi cel al franciscanilor,
înfiinţat de Francesco D’Assisi. Pe lângă acest avânt spiritual, unele
acţiuni întunecă imaginea Bisericii: evreii sunt persecutaţi; cruciadele
duc la jafuri şi masacre; tribunalele Inchiziţiei folosesc tortura pentru a
smulge mărturisiri şi pronunţă condamnări foarte aspre la adresa
ereticilor.

Naşterea protestantismului

La sfârşitul sec. XV, învăţaţii umanişti îşi pun întrebări despre natura
şi învăţătura textelor biblice, precum şi despre rolul bisericii. Mulţi
dintre ei cer ca Biserica să fie reformată. În Germania, Martin Luther
(1483-1546) denunţă anumite abuzuri şi pune întrebări esenţiale
pentru credinţă. Biserica îl exclude, excomunicâdu-l. El realizează
Reforma, ai cărei partizani sunt numiţi “protestanţi”. Aceştia aparţin
unor tendinţe diverse. După Germania şi Ţările Scandinave, Elveţia şi
Franţa, mişcarea se întinde în Ţările de Jos şi Scoţia. În Anglia, regele
Henric VIII se proclamă şef al Bisericii Angliei. Europa este sfâşiată de
războaie religioase între catolici şi protestanţi. Biserica catolică trece
atunci la Contrareformă: sunt create noi ordine, cum este cel al
iezuiţilor, pentru a apăra catolicismul. Papa convocă la Trento (Italia) un
conciliu care reformează Biserica, reafirmă dogma şi răspunde
întrebărilor reformatorilor.

Jean Calvin (1509-1564)

Se naşte la Noyon, unde tatăl său lucra pentru episcop. Studiază


latina, greaca, ebraica. În 1533, se converteşte la ideile lui Luther şi
trebuie să părăsească Franţa. Fuge de Inchiziţie şi propovădiueşte
Reforma. Refugiat în Elveţia, reformează Geneva, din care face un oraş
model, unde domneşte o morală religioasă severă şi unde jocurile de
cărţi, romanele şi balurile sunt interzise. Calvin, care a publicat în 1533
Instituţia religiei creştine, crede, ca şi Luther, că numai Biblia
deţine autoritatea în materie de religie. El crede în predestinare: din
cauza păcatului, firea omenească este rea; numai Dumnezeu hotărăşte
să salveze pe anumiţi oameni, să la asigure viaţa veşnică; toate
faptele bune pe care le săvârşim nu au nici un efect în acest sens.
Găndirea lui Calvin este la originea curentului calvinist.
Protestanţii
Născut în sec XVI în Europa Reformei întreprinse de Martin Luther,
protestantismul, care numără aproape 400 milioane de credincioşi,
este foarte divers. Luther n-a fost singurul reformator, de aceea
protestantismul comportă multiple Biserici şi mişcări foarte numerose,
care sunt totuşi unite prin aceleaşi cuvinte de ordine: Dumenzeu
singur, Scriptura singură, Graţia singură. Dumnezeu singur: protestanţii
consideră că numai credinţa în Iisus Hristos poate da omului
mântuirea, adică viaţa veşnică. Scriptura singură: pentru protestanţi,
Dumenzeu se face cunoscut fiecărui credincios prin Biblie, fără
intermedierea preoţilor sau a unei Biserici. Graţia singură: se numeşte
„Graţia” voinţa binevoitoare a lui Dumenzeu. Doar prin voinţa sa
Dumenzeu dă omului credinţa care îl slvează şi îi aduce viaţa veşnică.
Asta înseamnă că omul nu este salvat prin faptele sale bune pe care le
săvârşeşte, ci întâi de toate prin intervenţia graţiei divine. Spre
deosebire de catolici şi de ortodocşi, Bisericile protestante nu au
dogme şi nici sisitem ierarhic.

Biserica şi cultul
Credincioşii se duc la bisercă în fiecare duminică, pentru ceremonia
cultului. Tot aici ei celebrează şi marile evenimente din viaţă. Biserca
este un loc de rugăciune şi de adunare, şi nu un loc sacru unde
Dumenzeu ar fi mai prezent decât în late părţi. Fără statui şi fără
imagini, Biserica are drept singur ornament o cruce goală (sau, la
lutherani, un crucifix cu Hristos chinuit) şi o tribună, de unde biblia este
citită şi comentată în timpul unei predici care reprezintă momentul cel
mai important al cultului. Ritualurile sunt sobre şi lipsite de fast. Însă
cântul religios, în special cantatele lui bach, permit credincioşilor să
participe activ la cult. Protestanţii consideră că singur Dumenzeu poate
face obiectul rugăciunii sau al veneraţiei. Ei nu practică nici cultul
sfinţilor sau al Fecioarei Maria. Sunt celebrate, mai ales, trei mari
sărbători: Crăciunul, Paştele şi Rusaliile.

Sacramentele şi pietatea
Protestanţii nu recunosc decât cele două sacramente menţionate în
Evanghelii: botezul, semn al Legământului lui Dumenzeu (nu este
obligatoriu chiar de la naştere); Cina (sau euharistia), comemorarea
ultimei mese a lui hristos, în timpul căreia credincioşii se împărtăşesc.
Protestantismul încurajează o pietate colectivă şi familială centrată în
jurul Bibliei. În afara învăţăturii religioase pe care o primesc în sânul
familiei, copiii frecventează, începând de la vârsta de 6 ani, şcoala
bisericii, numită odinioară „şcoala dumunicală”, unde studiază Vechiul
şi Noul Testament.

Rolul pastorului
La protestanţi, nu este necesar nici un intermediar între Dumnezeu
şi om. Funcţa celui ce ste numit pastor nu are aşadar un caracter
sacru, ca aceea a preotului catolic. Pastorul este un credincios, care, la
fel ca toţi credincioşii pregătiţi pentru aşa ceva, predă mesajul biblic şi
dă sacramentele, semne ale graţiei divine. Însă studiile religioase pe
care le-a făcut, îi permit să-i păstorească mai bine pe credincioşi
(pastorul este „călăuza turmei”). Pastorii se pot căsători, iar femeile
pot deveni pastori.

Organizarea Bisericlor protestante


Unele Biserici protestante sunt organizate în parohii, conduse de
pastor şi de un grup de credincioşi aleşi. Fiecare parohie îşi delegă
reprezentanţi la „sinodul” regional, adunare alcătuită atât din
credincioşi, cât şi din pastori, iar fiecare sinod regional, anual, îşi
trimite delegaţi la sinodul naţional, unde se iau deciziile importnte ale
fiecărei biserci naţionale.

Principalele componente ale protestantismului


Protestantismul se compune din:
- Biserici, care au particularităţile şi modul lor propriu de
organizare. Cele mai importante curente sunt luteranismul (70
000 000 credincioşi), calvinismul (Biserci reformate sau
prezbiteriene, 55 000 000 credincioşi) şi anglicanismul (peste 60
000 000 credincioşi în Anglia şi în lume). Alte curente s-au
dezvoltat în special în Statele Unite: menoniţii, baptiştii,
metodiştii, quakerii, adventiştii, penticostalii;
- Mişcări de ajutorare a celor mai năpăstuiţi, cum este Armata
Salvării. Consiliul ecumenic al Bisericilor a fost fondat de
protestantism în 1948; este vorba de o structură care grupează,
la Geneva, marea majoritate a Bisericilor protestante şi ortodoxe
(adică aprox. 300 de Biserici şi 500 milioane de credincioşi).

Barbara Harris
În 1980, a fost hirotonisită episcop al Bisericii anglicane din SUA.
Începând cu anul 1960, majoritatea Bisericilor reformate admit pastori
femei. Anglicanii britanici le acceptă începând din anul 1962.

Biserica anglicană
Regina Angliei este conducătorul Bisericii anglicane fondate de
regele Henric VIII Tudor (1491-1547). Regina numeşte episcopii cu
acordul arhiepiscopului de Canterbury.

Martin Luther King


Fiu al unui pastor negru protestant, se naşte în 1929 în Atlanta, într-
un stat sin sudul SUA unde domneşte rasismul. Elev foarte bun,
visează să ajungă avocat pentru a-i ajuta pe negri, intră la 15 ani la
universitate, apoi, la 17 ani, se hotărăşte să devină pastor. Fondează
„Asociaţia naţională pentru propăşirea oamenilor de culoare”, unde
negrii şi albi, uniţi prin aceleşi ideal creştin, luptă paşnic pentru
egalitate. Cere locuitorilor oraşului Montgomery, din Alabama, să nu
utilizeze autobuzele oraşului, în care se alocau locuir diferite albilor şi
negrilor. Închis de mai multe ori, este însă susţinut de preşedintele
Kenedy. Moare asasinat în 1968.