Universitatea Tehnic a Moldovei Facultatea Urbanism i Arhitectur Catedra: Ecotehnie, Management Ecologic i Ingineria Apelor UNESCO/Cousteau

LUCRARE DE AN
la disciplina: Ecologia aplicat

Tema: Circuitul global al carbonului

A efectuat: st. gr. IM-091 Costandachi Lilia A verificat: prof. univ. dr.hab. Bumbu Iacob

Chiinu 2012

Pe Pmnt, circuitul carbonului din natur (numit uneori i ciclul carbonului) este format dintr-o serie de schimburi de substan, care antreneaz carbonul, ntre biosfer, atmosfer, hidrosfer i litosfer. Cea mai mare parte a carbonului din circuit se afl sub form gazoas, n special ca dioxid de carbon. Fluxurile de carbon ntre atmosfer i biosfer, hidrosfer i litosfer:

ntre atmosfer i biosfer: plantele n timpul nopii i animalele tot timpul elimin prin respiraie dioxid de carbon. n timpul zilei plantele asimileaz carbonul din CO2 i, cu ajutorul luminii solare, prin procesul de fotosintez l transform n combinaii organice, elibernd oxigenul. Capacitatea biosferei de a asimila carbonul este, totui, limitat. ntre atmosfer i hidrosfer: CO2 este un gaz relativ solubil n ap i exist un echilibru al concentraiei CO2 n ap. Oceaneleconin dizolvate cantiti imense de CO2, care, n caz c echilibrul ar fi perturbat, ar putea fi eliminate n atmosfer, ducnd la o perturbaie climatic extrem. Solubilitatea gazelor n ap descrete pe msur ce temperatura apei crete, ca urmare la o nclzire a oceanelor, eliberarea CO2 n atmosfer este un pericol real. ntre biosfer i litosfer: n trecutul ndeprtat, n special n carbonifer, o mare parte a plantelor din flora din epoc au ajuns n pmnt, stocnd n litosfer carbonul din corpul lor sub form de zcminte de crbune. De fapt, se consider c n acea perioad atmosfera terestr coninea CO2 n loc de oxigen, iar plantele au teraformat atmosfera, oxigenul de acum i lipsa dioxidului de carbon (concentraia actual de numai 0,03 %[1]) fiind de fapt urmarea acestei activiti. ntre atmosfer i litosfer: actual carbonul este eliberat din litosfer n atmosfer sub form de CO2 prin activiti antropice (ardereacombustibililor fosili). Se consider c n ultima jumtate de secol au fost emise n atmosfer cantiti foarte mari de CO2 i metan, care, prin efectul de ser au dus la nceperea fenomenului de nclzire global.

Ciclul biogeochimic al unui element reprezint etapele de transformare, fizic i chimic, i de transfer dintr-un nveli geografic n altul prin intermediul organismelor vii. Activitatea biochimic a sistemelor vii se manifest, n linii mari, prin realizarea, n raport cu mediul, a dou funcii eseniale: concentrarea (acumularea) i dispersarea selectiv a elementelor. Acumularea atomilor n organisme este, n general, independent de proporia acestora n mediul extern, ca un rezultat al perfecionrii selective a metabolismului de-a lungul evoluiei. Carbonul, azotul, fosforul realizeaz concentraii mult mai mari n substana vie dect n mediul nconjurtor. Acumularea de ctre organisme a unor elemente este uneori proporional cu coninutul lor n mediu, fenomenul avnd caracter de adaptabilitate, bine fixat genetic, care confer speciilor respective avantaje competitive. Astfel, n unele medii organismele concentreaz elemente rare: algele brune iod, brom, potasiu, pn la 18-20% din cenu; lichenii cupru; lintia (Lemna trisluca) mangan; plantele halofile (Salicornia herbacea) acumuleaz pn la 10.1% ioni de Na+, Cl-, SO42-; cele calcifile (Saxigrafa aizoon) acumuleaz i secret ioni de Ca2+, iar animalele marine inferioare realizeaz o compoziie chimic general similar cu cea a mediului extern. Acumularea biogeochimic realizat de organisme n diferite perioade geologice a avut ca efect formarea depozitelor sedimentare, terestre sau marine, a unor zcminte minerale. Efectul acumulrii biogeochimice actuale devine evident n cazul unor metale grele sau substane toxice, a cror concentrare de-a lungul lanurilor trofice poate deveni periculoas pentru consumatorii de ordin superior, inclusiv pentru om. Dispersarea n mediu a elementelor este, n general, o funcie dependent de organismele mobile; acestea vehiculeaz la distane variabile de la locul absorbiei atomii pe care i pun n libertate n urma proceselor de excreie sau dup moarte prin descompunerea substanelor care le alctuiesc. Psrile migratoare transport la mii de kilometri elementele chimice. Prin activitatea metabolic sau descompunerea cadavrelor, biosfera mprtie n atmosfer i hidrosfer cantiti importante de gaze, estimndu-se c 95-97% din substana vie se transform, dup moarte, n gaze (Vernadski, 1934). Oxigenul atmosferic este, aproape n exclusivitate, rezultat din fotosintez. Concentraiile de azot, dioxid de carbon se menin constante ca urmare a activitii biosferei; aceast activitate asigur nu numai absorbia elementelor respective, ci i revenirea lor n atmosfer. Sub aspect cantitativ, materia vie constituie biomasa estimat la 2 429 x 109 tone global, ceea ce reprezint numai 0.001% din masa crustei terestre. Biomasa este format din fitomas i zoomas. Cea mai mare pondere o are fitomasa pe uscat (circa 99% din biomasa total), iar n ocean, ponderea acesteia este sub 50%. n sistemele vii, elementele chimice particip la realizarea structurilor, a reaciilor chimice i la ciclurile biogeochimice, n mod diferit n funcie de proprietile lor. Astfel, carbonul are o vitez mai mare de circulaie dect azotul, fosforul i sulful, elemente care particip la formarea acizilor nucleici, proteinelor. n organisme, au fost identificate circa 50 de elemente chimice, difereniate prin participarea lor relativ la formarea substanelor organice. Categoria cea mai important o reprezint macroelementele, care contribuie cu peste 99%, fapt pentru care sunt cunoscute i sub denumirea de elemente biogene, fiind reprezentate de: carbon, hidrogen, oxigen, azot, fosfor, sulf. Acestora li se adaug microelementele (Na, Ca, Fe, Al, Mg etc.) i ultramicroelementele (As, Mo, Se etc.) importante mai ales sub raport calitativ, funcional.

CICLUL CARBONULUI Circulaia carbonului este strns legat de activitatea energetic a biosferei, reducerea lui chimic la compuii organici constituind modul principal de nmagazinare i transfer ale energiei de ctre sistemele vii. Ciclul biogeochimic al carbonului relev faptul c cea mai mare parte (95%) din acest element se afl depozitat n litosfer, sub form de carbonat de calciu i ali carbonai, deci ntr-o form mai puin accesibil. Productorii primari consum anual aproximativ 105 mlrd tone de dioxid de carbon, din care 32 mlrd tone (aproximativ 30%) se rentorc relativ repede n atmosfer datorit respiraiei acelorai organisme. Cea mai mare contribuie la rentoarcerea dioxidului de carbon n atmosfer o au celelalte categorii de organisme, care elimin anual n atmosfer circa 73 miliarde tone. Dioxidul de carbon circulat prin organismele vegetale i animale reprezint circa 0.2 -0.3% din totalul uor accesibil. Un calcul simplu demonstreaz faptul c n actualul echilibru al ecosferei, punerea n circulaie a ntregului fond de rezerv a carbonului accesibil vieii necesit ntre 300 i 500 de ani. Acest echilibru multimilenar este astzi n pericol de a fi tulburat prin arderea n cantiti tot mai mari a crbunelui, a petrolului, lemnului etc. Ricklefs (1974) apreciaz c, n momentul de fa, prin consumarea combustibililor fosili, se elimin n atmosfer o cantitate de CO2 echivalent cu 2% din actualul fond de schimb al carbonului pe Terra, ceea ce depete cu 1.70-1.75% cantitatea de CO2 consumat anual n fotosintez de vegetaie. Prin aciunile sale, omul a amorsat un proces de acumulare a dioxidului de carbon n atmosfer, ale crui urmri n viitor vor produce dereglri majore. Din ecuaia general a fotosintezei i a respiraiei rezult faptul c mplinirea ciclului biogeochimic al carbonului este intercondiionat de desfurarea sincronic a ciclului biogeochimic al oxigenului i al apei.

CARBONUL: CIRCUIT N NATURA I CRIZELE CLIMATICE

Carbonul are simbolul C, element crucial al existenei organismelor i care are mai multe aplicaii industriale. Numrul atomic al C este 6; elementul este n gr. a IV al sistemului periodic al elementelor. Proprieti: Greutatea atomic a C este 12,01115. Cele 3 stri naturale ale carbonului suntdiamantul, granitul i carbonul amortiu -ele sunt solide cu o temperatur de topire extrem de ridicat i sunt insolubile n toi solvenii la temperaturi normale. Proprietile fizice ale celor 3 tipuri de C nu prea difer din cauza diferenelor n structura cristalin. n diamant, cel mai dur material cunoscut, fiecare atom este n legtur cu ali 4 atomi ntr-un schelet 3D, granitul consist n legturi sptmnale de straturi de atomi care sunt aranjai n hexagon. C amorfiu este caracterizat de un grad sczut de cristalinitate. C amorfiu pur poate fi obinut prin nclzirea zahrului la 900 grade n absena aerului. C are abilitatea unic de a face legturi cu alti atomi de C pentru a forma, lanturi si inele complexe. Aceasta proprietate duce la un numar aproape infinit de compusi ai carbonului cel mai comun element fiind cel care contine C si H2.Primii compusi ai C au fost identificati in materia vie la inceputul sec. XIX. La temperaturi normale C are o radioactivitate scazuta. La temperaturi ridicate reactioneaza cu aproape toate metalele pentru a forma carburi, iar cu oxigenul formeaza monoxidul de carbon si dioxidul de carbon. Se gsete: C nu este un element rspandit in natura desi este intr-un procent de 0,025% din atmosfera Pmntului. Se gaseste cel mai des sub forma de carbonat. CO2 este un compus important al atmosferei si este principala sursa de carbon incorporat in materia vie . Plantele folosind fotosinteza transforma CO2 in compusi organici de carbon care este consumat de alte organisme. Aplicaii tiinifice: Cel mai comun izotop al C este carbon -12 ; n 1961 acest izotop a fost ales pentru a nlocui izotopul oxigenului16 ca standard al greutatii atomice, i a fost data greutatea atomica 12. Izotopul C-13 si 4 sunt folosite extensiv ca urme n cercetarile biochimice. C14 este asemenea folosit n tehnica numita datarea cu carbon radioactiv care permite gasirea varstei fosilelor si altor materi organice. C 14 este produs in continuu in atmosfera de razele cosmice si se afla in orice materie vie.Cum carbonul 14 se descompune cu jumatate de viata de 5760 de ani. Dintre toate elementele din tabelul periodic, carbonul este cel mai remarcabil i este uneori numit baza vieii pe Pmnt. n tabelul periodic carbonul este situat n perioada a 2-a, grupa a 4-a. Are doua straturi de electroni, pe stratul exterior (al doilea) avnd 4 ele-ctroni. Numrul maxim de electroni pe cel de-al doilea strat (L) al unui element este opt, astfel nct la carbon ultimul strat nu este complet ocupat de electroni. Aceasta nseamna ca el poate forma o varietate de legaturi covalente cu alte elemente-pna la patru legaturi simple, una sau doua legaturi duble, sau o legatura tripla. De exemplu, carbonul formeaz cu uurin legaturi cu hidrogenul, oxigenul, azotul, sulful i fosforul, precum i alte elemente cunoscute sub numele de halogeni, cum sunt clorul, bromul, fluorul. nsa proprietile sale unice sunt datorate capacitatii sale de a forma legaturi cu o catena aproape nelimitata de ali atomi de carbon.

Organic i anorganic Carbonul apare n natur n dou forme cristaline, diamantul i grafitul. n grafit, atomii de carbon sunt legai n straturi de hexagoane. Aceste hexagoane contin doar trei din cele patru legaturi de carbon posibile, astfel exista electroni nelegati care se misca liber n structura cristalina. Din aceasta cauza grafitul este un bun conductor de electricitate. Straturile sunt tinute laolalta doar prin forte relativ slabe. Ele pot aluneca una peste alta, astfel nct pulberea de grafit este un excelent lubrifiant uscat. Pe de alt parte, la diamante toate cele patru legaturi covalente sunt folosite, iesind din fiecare atom ntr-o structura tridimensionala rigida. Datorita acestui fapt, diamantul este cea mai dura substanta naturala. Mangalul, obinut prin ncalzirea lemnului n absenta aerului, este format n cea mai mare parte din grafit, dar are o structura foarte deschisa cu o zona de suprafata mare. Carbunele contine o proportie mica de carbon liber, dar ncalzit formeaza cocsul, n care 90% este carbon ntr-un amestec de forme moleculare. Rcecent s-a descoperit o molecul n forma de minge de fotbal, format din 60 de atomi de carbon, n anumii produi de combustie. S-au descoperit i alte variante: de exemplu, C70 este o molecul mai mare dar similar. Acest grup este cunoscut sub numele de fullerene. Compuii anorganici Compuii simpli ai carbonului cu alte elemente se ntlnesc sub multe forme. De exemplu, 0,03% din atmosfera Pmntului le reprezint gazul dioxid de carbon. Monoxidul de carbon apare deasemenea n mod natural n cantiti foarte mici, din oxidarea partiala a metanului de origine biologic. Numeroii compui anorganici solizi ai carbonului care apar n stare naturala include si carbonatul de calciu. Acesta formeaza creta, acea roca moale si alba, de carbonat de magneziu formeaza de asemenea calcarul, marmura si dolomitul. (Carbonatii sunt clasificati drept compusi anorganici , desi, de exemplu , cea mai mare parte a carbonatului de calciu care apare n natura a fost nitial derivata din cochiliile unor vietati.) Din punct de vedere chimic, calciul si magneziul sunt metale, iar carbonatii n general sunt compusii unui metal cu carbon si cu oxigen. Multi apar n forma naturala. Carburile, pe de alta parte, sunt combinatii ale carbonului cu un singur metal. Ele nu apar n natura, dar se fabrica relative usor prin ncalzirea minereu-rilor metalice cu cocs ntr-un furnal. "Carburile interstitiale" sunt formate de metalele de tranzitie si de siliciu. Ele se numesc astfel pentru ca atomii de carbon ocupa interstitii n lantul metallic. Sunt materiale foarte dure, precum carborundumul (carbu-ra de siliciu, SiC) si carbura de wolfram. Otelul si datoreaza duritatea prezentei carburii de fier. Ciclul dioxidului de carbon Dup cum a descoperit Friedrich Whler(1800-1882), nu exista o bariera de netrecut ntre compuii organici si anorganici ai carbonului. De exemplu, n natura, plantele utilizeaza fotosinteza pentru a transforma gazul anorganic dioxid de carbon n carbohidrati si oxigen. Acest proces are loc ca parte a ciclului biochimic al carbonului, care este ruta parcursa de carbon n timp ce este reciclat prin lumea naturala, inclusive prin aer, mari si prin sol, precum si prin vietati. Acest ciclu se compune din urmatorii pasi: - fotosinteza, prin care plantele absorb dioxi-dul de carbon si elibereaza oxigen; -respiratia, prin care animalele inspira oxigen si expira dioxid de carbon; -descompunerea materiei vegetale si animale n gaze, uleiuri si depuneri solide cu continut de carbon;

-descompunerea materiei vegetale si animale n gaze, uleiuri si depuneri solide cu continut de carbon; -dezagregarea naturala a rocilor, si dizolvarea naturala a dioxidului de carbon n apa. Activitatea uman a adaugat un nou process la acest ciclu: arderea combustibililor fosili. Aceasta genereaza dioxid de carbon. Carbonul organic Pentru chimisti, compusii organici sunt toti acei compusi ai carbonului care nu sunt oxizi, carbonati sau carburi. Prin urmare, n timp ce toate substantele continute n vietati sunt organice, nu toti compusii organici se gasesc de fapt n vietati. n realitate exist mii de compui organici. n fiecare zi se descopera mai multi dintre cei care apar n natura si multi altii sunt creati constant ca substante sintetice n industrie si n laboratoarele de cercetare. Compuii organici care formeaza vietatile sunt la fel de variati ca si constituentii si activitatile vietii nsasi. De exemplu, numai din enzime exista sute, fiecare dintre ele avnd un anumit rol n metabolizmul cellular. Varietatea imens a compuilor organici se datoreaza capacitatii carbonului de a forma lanturi ntinse, adesea cu ramuri sau structuri inelare. Acestia pot sa contina de asemenea si alte elemente, n special oxigen, azot,si sulf. Inelele pot sa contina orice numar de atomi, de la trei pna la sapte sau mai multi. Lanturile sau inelile pot fi "saturate"(adica, cu toate legaturile valentelor de carbon atasate la alti atomi) sau "nesaturate" (cu una sau mai multe legaturi duble sau triple ntre atomii de carbon adiacenti). Rspandirea n natura. Carbonul este unul dintre elementele cele mai raspandite in natura,desi formeaza numai 0,08% din litosfera.El este un component atat al lumii minerale,cat si al lumii organice. Carbonul din natura are compozitia izotopica:98,89% C; 1,11% C.Izotopul 14C care mai apare si el in natura;este un rezultat al interactiunii razelor cosmice cu 14N,din reactia nucleara:14N(n p) 14C.Formarea lui in atmosfera si absortia CO2 de catre organisme vii sta la baza obtinerii de date cu privire la stabilirea varstei unor substante din natura. n lumea minerala carbonul apare indeosebi sub forma de carbonate. n aerul atmosferic carbonul se gaseste sub forma de dioxid de carbon,CO2,insa in concentratii mici(in medie 0,03%). Importanta cea mai mare o are insa carbonul in lumea organica;nu exista organism vegetal sau animal care sa nu contina carbon.De aceea,in trecut,chimia organica a fost definita ca o chimie a carbonului. n natura se poate urmari o circulatie a carbonului care conditioneaza existenta atat a lumii vegetale cat si a lumii animale.In acest circuit,un rol important ii revine dioxidului de carbon. Dioxidul de carbon din atmosfera este sursa din care plantele isi sintetizeaza substanta lor. Asimilatia dioxidului de carbon in plante este un proces fotochimic,foarte complex care poate fi formulat, global, astfel: CO2 + H2O(CH2O) + O2 n acest caz (CH2O) reprezinta un hidrat de carbon ipotetic (si nu formaldehida),tinand seama ca in procesul de fotosinteza rezulta amidonul, un compus macromolecular provenit din glucoza , C6H12O6. Asimilatia dioxidului de carbon n plante este o reactie endoterma; energia necesara furnizata de energia solara este transmisa sistemului chimic prin intermediul clorofilei din plante. Plantele servesc drep hrana animalelor. Prin respiratia plantelor si animalelor,o parte din CO2 din atmosfera este in continua regenerare. La acesta mai contribuie si dioxidul de carbon provenit din putrezirea cadavrelor si plantelor. O alta sursa de alimentare a mediului cu CO2 o reprezinta arderile de combustibili.

Desigur in curs de secole si milenii, o parte din CO2 a fost scos din circulatie, ca urmare a formarii, in mari si oceane, a zacamintelor de carbonat de calciu din resturi (schelete,cochilii,etc.) de animale moarte. Carbonul se gaseste n natura si in stare elementara,si anume sub forma celor doua stari alotropice: diamantul i grafitul, cum si sub forma diferitelor varietati de carbuni de pmnt. Proprieti chimice ale carbonului. Carbonul este relativ rezistent din punct de vedere chimic:reactivitatea lui depinde mult de starea lui de diviziune si de modificatia alotropica sub care se gaseste. Carbonul se combina direct numai cu unele componente.Astfel se combina cu hidrogenul la temperatura arcului electric si formeaza hidrocarburi ,in special acetilena.In oxigen arde cu formare de oxizi de carbon:conditiile de oxidare sunt diferite,dupa modificatia in care se gaseste carbonul (carbune,grafit,diamant).Cu sulful se combina la cald,formand sulfura de carbon,CS2.Cu azotul se combina numai simultan cu hidrogenul,formand acidul cianhidric,HCN.Cu metalele formeaza carburi. Din cauza marii afinitati pentru oxigen,carbonul se comporta ca un reducator fata de mai multe substante compuse. De exemplu, reduce acidul sulfuric concentrat dand un amestec de dioxid de carbon si dioxid de sulf.Datorita proprietatii lui de a reduce un mare numar de oxizi de metale, carbonul are o larga intrebuintare in metalurgie pentru obtinerea unor metale , in special a fontei. Combinatiile carbonului. Numarul combinaiilor carbonului este imens; in combinatiile sale carbonul este in general tetracovalent. Elementul cu care carbonul se leaga cel mai frecvent este hidrogenul. Combinatiile carbonului cu hidrogenul se numesc hidrocarburi. Spre deosebire de hidrurile altor elemente, ca de exemplu HCl sau NaH,la care polaritatea legaturii este mare, legaturile C-H in hidrocarburi sunt nepolare. Din cauza proprietatii carbonului de a se combina concomitent cu elemente electropozitive si elemente electronegative, el formeaza combinatii derivate din hidrocarburi prin inlocuirea atomilor de hidrogen cu atomi ai altor elemente, indeosebi cu atomi cu caracter electronegativ. De asemenea exista multe combinatii ale carbonului, tot derivate cu hidrocarburi , prin inlocuirea atomilor de hidrogen cu grupe de atomi cu functiuni specifice (alcooli,alheide,acizi,etc.).

Bibliografie

1. Bumbu Iacob ,,Protecia naturii cu bazele geochimiei ecologice,, Chiinu 1997. 2. Lucica Tofan, Poluarea mediului, Ed. Ovidius Pres, 2004. 3. Coglniceanu, D. 2007. Ecologie i Protecia Mediului. Ministerul Educaiei i Cercetrii. Proiectul pentru nvmntul rural. 4. David Hoffman, A handbook of ecotoxicology, Lewis Publishers, 2003. 5. http://www.wikipedia.com.