DREPT PROCESUAL PENAL

REFERAT : ARESTAREA INVINUITULUI

CALIN BACIU, ANUL III ID Univ. Lucian Blaga, Fac, de Drept Simion Barnutiu

MALPRAXISUL MEDICAL Din definitia data la art 642 din Legea nr. 95/2006 [1]rezulta ca malpraxisul este eroarea profesionala savarsita in exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicand raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice. Prin personal medical se intelege medicul, medicul dentist, farmacistul, asistentul medical si moasa care acorda servicii medicale. Unitatile sanitare publice sau private, in calitate de furnizori de servicii medicale, raspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse in activitatea de preventie, diagnostic sau tratament, in situatia in care acestea sunt consecinta: a) infectiilor nosocomiale( infectie dobandita de pacient in cursul spitalizarii pentru o alta afectiune) cu exceptia cazului cand se dovedeste o cauza externa ce nu a putut fi controlata de catre institutie; b) defectelor cunoscute ale dispozitivelor si aparaturii medicale folosite in mod abuziv, fara a fi reparate; c) folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale, substantelor medicamentoase si sanitare, dupa expirarea perioadei de garantie sau a termenului de valabilitate a acestora, dupa caz; d) acceptarii de echipamente si dispozitive medicale, materiale sanitare, substante medicamentoase si sanitare de la furnizori, fara asigurarea prevazuta de lege, precum si subcontractarea de servicii medicale sau nemedicale de la furnizori fara asigurare de raspundere civila in domeniul medical. Personalul medical contribuie la respectarea drepturilor fundamentale ale omului, consacrate in art. 22 al Constitutiei Romaniei dreptul la viata si dreptul la integritate fizica si psihica. Exercitarea unei astfel de profesiuni se face respectand anumite normel deontologice si juridice. Normele deontologice stabilesc minimum de morala specifica pentru exercitarea acestei profesii, iar in masura in care incalcarea unora dintre aceste norme pericliteaza valori aparate de drept, acestea din urma sunt reglementate ca si norme juridice. Titlul XV al Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul Sanatatii reglementeaza raspunderea civila a personalului medical si a furnizorului de produse si servicii medicale, sanitare si farmaceutice. Raspunderea civila delictuala este generata de obligatia civila de reparare a prejudiciului cauzat de o fapta ilicita. Codul civil reglementeaza la art. 998 999 raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie, iar la art. 1000 alin. 3 raspunderea comitentilor (persoanele care directioneaza, indruma si controleaza activitatea altei persoane) pentru faptele prepusilor (persoanele care au obligatia de a urma indrumarile si directivele primite de la comitent). In cazul in care, prin fapta ilicita, au fost incalcate si norme de drept penal, iar fapta intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni, in cauza este antrenata si raspunderea penala a persoanei vinovate, alaturi de raspunderea civila. Cadrul legal In prezent, normele de deontologie medicala sunt cuprinse in Codul de deontologie medicala din anul 2005[2], care in art. 3 consacra sanatatea omului ca fiind telul suprem al actului medical, obligatia medicului constand in a apara sanatatea fizica si mentala a omului, in a usura suferintele,

in a respecta viata si demnitatea persoanei umane, fara discriminari in functie de varsta, sex, rasa, etnie, religie, nationalitate, conditie sociala, ideologie politica sau din orice alt motiv, in timp de pace, precum si in timp de razboi. Codul de deontologie medicala din anul 2005 respecta, in forma actuala, normele internationale in materie de deontologie medicala cuprinse in Declaratia de la Geneva emisa in 1948 dupa Codul de la Nurnberg (1947) si amendata de catre Asociatia Mondiala Medicala si in Codul International al Eticii Medicale. Incalcarea unei norme deontologice, fara a produce vreun prejudiciu pacientului, poate atrage raspunderea disciplinara a medicului, insa in situatia in care conduita culpabila a medicului are drept rezultat producerea unei pagube pe seama pacientului, intervine raspunderea civila delictuala pentru malpraxis. Conditiile raspunderii pentru malpraxis Pentru angajarea raspunderii juridice trebuie sa existe cumulativ o conduita ilicita, un prejudiciu, legatura de cauzalitate intre conduita culpabila si rezultatul vatamator, vinovatie din partea personalului medical si sa nu existe imprejurari sau cauze care inlatura raspunderea juridica. Cele mai multe cazuri de malpraxis sunt comise cu forma de vinovatiei a culpei, asta nu exclude insa ca fapta ilicita sa poata fi comisa si cu forma de vinovatie a intentiei. In doctrina se face distinctia intre culpa comisiva:manifestata in cadrul unei actiuni inadecvate prin imprudenta, nepricepere sau stangacie, culpa omisiva manifestata in cadrul unei inactiuni prin neexecutarea unei actiuni necesare, culpa in eligendo constand in alegerea gresita a unor proceduri medicale ori in delegarea unei personae necompetente si culpa in vigilando constand in nesolicitarea unui ajutor, prin neinformare etc. Pentru o mai buna stabilire a formei de vinovatiei este foarte important a se face distinctia intre fapta comisa prin eroare si fapta comisa din greseala. Eroarea este determinata de situatii ca evolutia complicata a unei boli ori simptomatologia atipica, situatii in care orice medic ar fi procedat in aceeasi maniera. Greseala presupune nerespectarea unor norme de comportament profesional pe care un medic cu aceeasi capacitate profesionala, in aceleasi conditii, le-ar fi respectat. Spre deosebire de greseala, eroarea apare in ciuda bunei-credinte si a constiinciozitatii medicului. Potrivit prevederilor Legii nr. 95/2006, personalul medical raspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ si neglijenta, imprudenta sau cunostinte medicale insuficiente in exercitarea profesiunii, prin acte individuale in cadrul procedurilor de preventie, diagnostic sau tratament. De asemenea, raspunderea civila este atrasa si pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementarilor legale privind confidentialitatea, consimtamantul informal si obligativitatea acordarii asistentei medicale, ori in cazurile in care personalul medical isi depaseste limitele competentei, cu exceptia cazurilor de urgenta in care nu este disponibil personal, medicul cu competenta necesara. Legea nr. 95/2006 reglementeaza in art. 643 limitarea raspunderii civile, in sensul ca toate persoanele implicate in actul medical defectuos vor raspunde proportional cu gradul de vinovatie al fiecareia. alineatul 2 al acestui text de lege consacra cauzele care inlatura raspunderea civila pentru malpraxis, respectiv faptul ca personalul medical nu este raspunzator pentru prejudiciile produse in exercitarea profesiunii in situatia in care acestea se datoreaza conditiilor de lucru, dotarii insuficiente cu echipament, infectiilor nosocomiale, efectelor adverse, complicatiilor si riscurilor in general acceptate ale metodelor de investigatie si tratament, viciilor ascunse ale materialelor

sanitare si in cazul in care actioneaza cu buna-credinta in situatii de urgenta, cu respectarea competentei acordate. Alaturi de personalul medical angajat, raspund si unitatile sanitare, in calitate de furnizori de servicii medicale, pentru prejudi ciile produse pacientilor ca urmare a serviciilor prestate, generate de viciile ascunse ale echipamentelor medicale, ale substantelor medicamentoase si ale materialelor sanitare ori generate de furnizarea necorespunzatoare a utilitatilor. In activitatea sa, medicul trebuie sa aiba in vedere si sa evalueze si cele mai mici riscuri, actionand cu mare prudenta. In acest sens, in Legea nr. 95/2006 a fost introdus la Titlul XV si capitolul III Acordul pacientului informat, care statueaza obligativitatea obtinerii acordului scris al pacientului ce urmeaza a fi supus la metode de preventie, diagnostic si tratament cu potential de risc, dupa o prealabila informare a pacientului cu privire la diagnosticul, natura si scopul tratamentului, la riscurile si consecintele tratamentului propus, la alternativele viabile de tratament, la riscurile si consecintele lor, la prognosticul bolii fara aplicarea tratamentului. Conform art. 656 din Legea nr. 95/2006 se are in vedere obligativitatea incheierii de catre personalul medical a unei polite de asigurare in caz de raspunde civila profesionala pentru prejudiciile cauzate pron acte medicale, aceasta polita de asigurare fiind o conditie obligatorie la angajare. Asiguratorul ofera despagubiri pentru prejudiciile pe care asiguratorul le-a cauzat si este obligat la a le acoperi cu titlul de dezdaunare si cheltuieli de judecata ale persoanei prejudiciate de catre parsonalul medical culpabil. Aspecte procedurale Pentru stabilirea cazurilor de raspunde civila a personalului medical in baza art. 668 din Legea nr. 95/2006, la nivelul fiecarei autoritati publice judetene sau a municipiului Bucuresti se constituie o comisie de monitorizare ce este competenta pentru cazurile de malpraxis, ce trebuie sesizata de catre o persoana pagubita printr-un act medical, ori de catre mostenitorii sai, in caz de deses. Din lista judeteana a expertilor prin tragere la sorti se desemneaza un expert sau un grup de experti, in caz de o mai mare complexitate, pentru a efectua un raport asupra cazului. Acestia au obligatia cai in maxim 30 de zile sa inainteze un raport comisiei, aceasta urmand ca in maxim 3 luni de la sesizare sa adopte o decizie asupra cazului. Decizie prin care aceasta comisie stabileste daca este sau nu un caz de malpraxis in cauza si comunica aceasta decizie in termen de 5 zile calendaristice tuturor persoanelor implicate. Persoanele nemultumite de decizia data de comisie pot face contestatie in termen de 15 zile de la dat comunicarii deciziei. Potrivit art. 637 alin.2 din Legea nr. 95/2006 persoanele ce au fost prejudiciate printr-un act de malpraxis medical se pot adresa instantelor civile de judecata, dupa parcurgerea procedurii stabilirii cazului de malpraxis in termen de 3 ani de la data prejudiciului. Art. 673 din Legea 95/2006 a fost atacat la Curtea Constitutionala de un grup de 37 de senatori ca fiind neconstitutional, sustinanduse ca acest text de lege constavine prevederilor art. 126 alin. 6 din Constitutie, ce se refera la controlul judecatoresc al actelor administrative. Curtea Constitutioanala, prin decizia nr.298/2006 a respins exceptia de neconstitutionalitate a Legii prin reforma in domeniul Sanatatii, motivand ca acest text de lege nu reglementeaza compententa instantelor de drept comun si nici competenta instantelor de contencios administrativ, ci prevede dreptul de a contesta orice decizie a comisiei la instantele de judecata. De asemenea, alin.2 din art. 673 din lege constituie o garantie legala a liberului acces la justitie, potrivit dreptului comun. S-a mai constat ca prin lege nu s-a reglementat o jurisdictie special administrativa, ci doar s-a infintat o comisie de monitorizare si competanta profesionala pentru cazurile de malpraxis, care nu desfasoara o activitate jurisdictionala, ci doar una de control si expertiza profesionala.

Prin urmare putem trage concluzia ca procedura de stabilire a cazurilor de malpraxis nu impiedica liberul acces la justitie, iar pacientii nemultumiti de modul de exercitare ar actului medical pot sesiza, pe langa Colegiul Medicilor sau Comisia de malprazis, si instantele civile sau penale atunci cand doresc tragerra la raspunderea civila sau penala a celor responsabili de culpa medicala. Actiunea in instanta penala, se face fara ca reclamantul sa plateasca taxa de timbru, aceasta avand loc doar cand actiunea prin care s-a cauza un prejudiciu constituie o infractiune. Conform Codului Penal plangerea in cazul vatamarii corporale poate fi introdusa in termen de 2 luni din ziua in care persoana vatamata a stiut cine este vatamatorul, infractiunea de vatamare corporala este definita in conformitate cu dispozitiile Codului penal drept fapta prin care s-a pricinuit integritatii corporale sau sanatatii o vatamare care necesita pentru vindecare ingrijiri medicale de cel mult 60 de zile. In cazul vatamarilor corporale grave (atunci cand sunt necesare mai mult de 60 de zile de ingrijiri medicale sau fapta a avut ca urmare pierderea unui simt sau organ, incetarea functionarii acestora, o infirmitate permanenta fizica ori psihica, slutirea, avortul, ori punerea in primejdie a vietii persoanei) sau in cazul in care a intervenit decesul pacientului, termenele de prescriptie sunt cele generale prevazute de Codul penal. In cazul in care cand reclamantul doreste doar obtinerea unor despagubiri va trebui sa se adreseze instantei civile in termen de 3 ani de la data savarsirii prejudiciului. iar cand actiunea este deschisa pe latura civila, taxa de timbru se stabileste in functie de cuantumul despagubirilor solicitate, potrivit Legii nr.146/1997 Raspunderea disciplinara forma complementara de raspundere pentru malpraxis In statul medicilor din Romania (CMR) abaterea disciplinara este definita ca fapta savarsita cu vinovatie prin care se incalca juramantul depus, legile si regulamentele specifice profesiei de medic, Codul Deontologic, prevederile prezentului Statut, deciziile obligatorii adoptate de Colegiul Medicilor din Romania precum si orice alta fapta savarsita in legatura cu profesia sau in afara acesteia, care este de natura sa prejudicieze onoarea si prestigiul profesiei sau a corpului profesional. In cadrul fiecarui colegiu teritorial se organizeaza si functioneaza comisia de disciplina, independenta de conducerea colegiului, care judeca in complete de 3 membri, abaterile disciplinare a medicilor inscris in acel colegiu. La nivelul Colegiului Medicilor din Romania se organizeaza si functioneaza Comisia superioara de disciplina, independenta de conducerea colegiului, care judeca in complete de 5 membri, contestatiile formulate impotriva deciziilor comisiilor de disciplina teritoriale. Aceasta actiune poate fi pornita in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei sau cand sa cunoscut prejudicial. Plangerea se adreseaza colegiului a carui membru este medicul ce se considera a fi savarsit prejudiciul. Plangerea se va depune personal sau prin mandat cu procura ori poate fi trimisa prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire. Nu se vor inregistra plangerile trimise prin fax ori depuse sau trimise in copii. Primind sesizarea, biroul consiliului decide declansarea sau nu a procedurii disciplinare. De asemenea, biroul consiliului se poate sesiza si dispune inceperea unei anchetei disciplinare si din oficiu. In baza deciziei biroului consiliului de declansare a procedurii disciplinare, comisia de jurisdictie va informa medicul impotriva caruia s-a formulat plangerea, comunicandu-i o copie a plangerii, si ii va comunica acestuia termenul pana la care poate depune in scris apararile sale si termenul la care se poate prezenta pentru a fi audiat si a formula toate apararile pe care le considera utile. Dupa cercetarea faptei de catre comisia de jurisdictie profesionala, dosarul disciplinar insotit de propunerea de sanctionare sau de stingere a actiunii disciplinare se inainteaza comisiei de disciplina a colegiului. Actiunea disciplinara in fata comisiei de disciplina se sustine de catre comisia de jurisdictie profesionala.

Dupa audierea medicului impotriva caruia s-a pornit actiunea disciplinara, eventual a unor specialisti in domeniu, a martorilor si a persoanei care a facut plangerea, comisia de disciplina stabileste printr-o decizie una dintre urmatoarele solutii: a. stinge actiunea disciplinara daca fapta nu constituie abatere disciplinara; b. aplica o sanctiune disciplinara; c. stinge actiunea disciplinara daca persoana care a facut plangerea, desi anuntata, in mod nejustificat nu se prezinta la audierea fixata de comisia de disciplina sau nu-si precizeaza in scris pozitia fata de solicitarile comisiei de disciplina ori nu se prezinta la expertiza dispusa in cauza. In cazul in care se aplica o sanctiune disciplinara se va aplica una din urmatoarele sanctiuni: -mustrare; -avertisment -vot de blam (reprezint o sanciune prin care o colectivitate organizat i arat dezaprobarea fa de o fapt nedemn a unui membru al ei ) -amenda Plata amenzii se va face in termen de 30 de zile de la data ramanerii definitive a hotararii disciplinare. Neachitarea in acest termen atrage suspendarea de drept din exercitiul profesiei, pana la achitarea sumei; -interdictia de a exercita profesia ori anumite activitati medicale pe o perioada de la o luna la un an; - retragerea calitatii de membru al Colegiului Medicilor din Romania. La aceste sanctiuni se poate prevedea, dupa caz, obligarea celui sanctionat la efectuarea unor cursuri de perfectionare sau de educatie medicala, ori alte forme de pregatire profesionala. Sanctiunile pentru malpraxis sunt diferite de la caz la caz. Se poate primi doar o mustrare sau se poate retrage dreptul de libera practica. In cazuri grave, cand se ajunge moartea pacientului, personalul medical poate fi acuzat de omor din culpa si sa fie condamnat la inchisoare cu sau fara suspendare si la plata unor daune morale pentru rudele decedatului. . Concluzii Reglementarile privind malpraxisul sunt necesare in viata de zi cu zi deoarece inspira oamenilor de rand o mai buna incredere in sistemul medical din Romania, o incredere ca aceste practici medicale in care ei isi pun spirant si care se repercuteaza asupra integritatii corporale si vietii pacientilor se desfasoara in mod corect. In final ca titlu de concluzie as dori sa va prezint una din parerile unei personalitati de faza in domeniul medical cu privire la raspunderea pentur malpraxis Sunt incredintat ca atunci cand discutam despre latura morala si juridica a profesiunii noastre. malpraxisul medical, care reprezinta prin definitie o discontinuitate in standardul normal de ingrijire a unui pacient, ce determina un prejudiciu adus acestuia, reprezinta, cel putin in ultimii 10-20 de

ani, dezbaterea care a suscitat cele mai multe controverse si care fireste a indus si numeroase incercari de reglementare in domeniul dreptului medical. Principiile care fundamenteaza notiunea de malpraxis medical se afla de obicei dincolo de nivelu1 de intelegere al unui individ fara o pregatire medicala superioara, care din punct de vedere elementar, poate eventual limita discutia 1a vechile teze antagoniste care fie exonerau pe medic de orice raspundere, pornindu-se de la ideea ca acesta nu poate dori decat binele pacientului pe care il are in ingrijire (teoria imunitatii), fie dimpotriva, il incriminau automat atunci cand acesta cauza bolnavului un prejudiciu (teoria rigorista).Judecarea notiunii de malpraxis medial se poate face insa in conditiile in care doctrina medico-juridica este capabila sa promoveze un standard profesional medical, care in conditiile sanitare ce difera major de la tara la tara, ar trebui poate sa aiba un caracter national, bazat pe date concrete si nu pe ipoteze, in sensul ca acelasi standard ar trebui sa functioneze si intr-un spital comunal, dar si intr-un spital clinic universitar, numai ca in primul caz acesta reprezinta un maxim, in timp ce in cel de-al doilea un minim de ingrijiri ce poate fi acordat celor internati.Ideea de plecare este ca acest standard clarifica si explica intr-o maniera clara si unanim acceptata, conceptele tehnice care se pot aplica diferit in functie de pregatirea profesionistilor in domeniul analizat. Trebuie sa tinem insa seama ca standardul de practica nu gaseste intotdeauna raspunsul la toate problemele medicale ce se pot ivi in ingrijirea bolnavilor, macar daca ne gandim la axioma ca nu exista boli, ci bolnavi.Daca tinem seama de gradele de derapaje de i ntelegere la care asistam in ultimii ani ca urmare a interpretarilor de cele mai multe ori eronate ale unor rezultate de practica medicala nefavorabile pentru pacient, care de cele mai multe ori ajung in fata comisiilor de jurisdictie ale Colegiului Medicilor, trebuie sa acceptam pe deplin ca aparitia acestei lucrari a domnului conf. univ. dr. Cristian Stan isi gaseste o importanta justificare.Problematica malpraxisului tratata exhaustiv, in capitole prezentate poate intr-o maniera prea tehnica, este atat de actuala, incat devine indispensabila nu atat juristului si comisiilor de jurisdictie ale Colegiului Medicilor, ci mai ales medicilor si caselor de asigurari, constituind un indreptar extrem de necesar unor demersuri de lege ferenda care se fac resimtite la noi, in situatia in care cresc aproape exponential revendicarile pacientilor impotriva cadrelor medicale, aflate intr-o postura defensiva, ineficienta, in conditiile lipsei unor reglementari clare in materie.Delimitarea si definirea exacta a raspunderii penale, civile si deontologice ivite in practica medicala, criteriologia standardelor de conduita medicala, problematica si definirea consimtamantului informat, riscurile si pericolele posibile in diferitele specialitati medicale, confidentialitatea actului medical, sunt cateva din capitolele ce dau valoare acestei lucrari nu numai prin maniera exhaustiva in care sunt tratate, ci si prin incursiuni de legislatie comparata fata de tari in care problematica a fost sau este in curs de a fi clarificata.Consider ca un asemenea demers in care s-a angajat autorul este benefic i menit sa atraga atentia legiuitorului si a altor factori de raspundere asupra unor zone de interes major pentru sistemul sanitar si de practica medicala din tara noastra.