Dimensiunea religioasa a existentei

In Dacia, cre�tinismul p�trunsese, chiar de la �nceputul coloniz�rii

romane, adus de legionari. O dovedesc numeroase vestigii arheologice, precum si
limba unde toate cuvintele despre ceea ce se poate numi �cre�tinismul de baz� sunt
latine�ti: Dumnezeu (de la Dominus Deus), duminic�, cruce, cre�tin, biseric�,
lege sacr�,cuminecare, rugaciune,altar, Scripturi, sfant mai ales �n cuvinte
compuse ca S�nta Maria, S�n Petru, S�n Nicolae, deoarece in limbajul current, a
fost inlocuit cu Sfant, prin contaminare cu slavonul �seventu�. Cu toate acestea ,
organizarea ecleziastic�, instalarea unei ierarhii biserice�ti au a�teptat
sfar�itul marilor navaliri barbare si coincide cu perioada de glorie a primului
�ar bulgar, deoarece au p�strat slavona veche drept limb� bisericeasca p�na la
sf�rsitul secolului al XVII-lea, �ns� tot timpul au fost supu�i de departe,
patriarhatului Constantinopolului. Urmarea este c� cei mai mul�i termini privitori
la organizarea ecleziastica, precum si la teologie sau la literature religioas�
sunt de origine slavo-greac�.
Fiecare sat, ne spune Wilkinson, �si avea mica lui biserica. Bisericile acestea de
�ar� erau destul de s�r�c�cioase, fiind uneori construite din lemn. �n schimb cele
mai multe biserici din ora�e, precum �i cele din m�n�stiri , erau f�cute din
c�r�mid�, sau din piatr�, iar interiorul era cel mai adesea bogat impodobit.
�Num�rul bisericilor �i al m�n�stirilor ce se afla �nauntru �i �nafara ora�elor
este necrezut de mare�, scria Raicevich in 1788. Vreo yece ani mai t�rziu,
Wilkinson num�ra 70 de biserici la Ia�i, iar la Bucure�ti nu mai pu�in de 360 de
biserici �i 20 de m�n�stiri. Cifrele acestea ni se par exagerate.
Numarul preo�ilor era si el destul de mare. Wilkinson spune ca erau vreo 15000.
Tot pe vremea aceea (anii 1810) Dionisie Fotino d� cifra, care pare mai exacta de
10278.
Preotul tr�ia cel mai adesesa din banii de pe slujbe (pl�ti�i cel mai adesa de
��rani, �n natur�), �ns� la r�ndul s�u, trebuia s� dea o sum� de bani episcopului
sau mitropolitului.
Preotii ca �i c�lug�rii, se recrutau aproape to�i dintre ��rani. De aici
�nf�i�area lor necioplit� �i �nvinuirea c� nu �tiu de nici unele, aduse de cele
mai mul�i de c�tre observatorii str�ini.
Laurncon sus�ine c� �este greu s� afli �n Europa un cler mai ne�tiutor, mai
supersti�ios dec�t cel din �ara rom�neasc�.
Aproape toate m�n�stirile din cele dou� Principate erau ctitorii domne�ti sau
ctitoriile vreunui mare boier, pe care urma�ii �ineau cu tot dinadinsul s� le
�ntre�in�, s� le �nzestreze cu noi mo�ii, �nc�t, la �nceputul secolului al XIX-lea
propriet�ile biserice�ti reprezentau 1/3 din totalitatea p�m�ntului arabil al
��rii.
Str�inii, arat� care mai de care, importan�a data, (�n toate p�turile sociale ale
popula�iei), recomand�rilor si interdic�iilor Bisericii, de care trebuie s� se
�ina seama cu mare grij�.
�n privin�a posturilor �foarte aspre-, Wilkinson spune c� rom�nii mai cur�nd ar
muri, dec�t s� se ating�, �i bolnavi de-ar fi, de �bucatele de pe lista f�r� de
sf�r�it a lucrurilor oprite�.
Lumea crede �n diavol �i �n darul pe care �l are aghiasma de a-l alunga din cas�,
�n deochi, �n blesteme �i �n tot soiul de farmece �mpotriva c�rora se luupt� cu
desc�ntece, de vreme ce este vorba de vr�jitorie.
Ca s� se m�rite, apoi ca s� aib� copii, femeile recurg adesea la prctici magice
care se adaug� unor practice religioase excep�onale, cum sunt posturile
prelungite, rug�ciunile �la icoane f�c�toare de minuni�.
Credin�a rom�nilorera de un soi aparte� la ei, manifest�rile nu erau zgomotoase,
nu se �nt�lneau mistici, exalta�i, fanatici. Via�a de toate zilele era plin� de
smerenie,naiva , simpl�, dar care p�trundea totul� omul �i f�cea rugaciunea c�nd
se trezea �i c�nd se culca, se �nchina �nainte de a rupe p�inea sau �naiinte de a
se apuca de o treab�, oricare ar fi fost ea. �i nu numai oamenii din popor f�ceau
a�a. La fel se petreceau lucrurile in toate p�turile societ�ii.
Sfin�ii sunt invoca�i la tot pasul pentru a li se cere ajutorul.
�n at�ta nesiguran��, de care se love�te pretutindeni, rom�nul nu are dec�t o
sc�pare: biserica. Acolo el se simte ocrotit, izb�vit si poate iubit.
Nu indiferen�a religioas�, ci doar lipsa fanatismului si a sectarismului, a f�cut
s� nu existe, �n ��rile Rom�ne, nici un fel de rezisten�� serios� din partea
Bisericii �n fa�a moderniz�rii.
Rom�nii sunt, �ntra-dev�r, poporul cel mai tolerant din lumea cre�tina, dar tot ei
sunt �visceral� lega�i de religia lor, de legea lor.
A�a se explic� rezisten�a multisecular�, nu numai �n fa�a islamismului, dar �i �n
fa�a influen�ei catolice sau protestante. �n lumina aceasta, tragedia lui
Constantin Br�ncoveanu, din 1714, cap�t� valoare de simbol
�n acele vremuri tulburi, de r�zboi �i mizerie, biserica r�m�ne singurul refugiu
al culturii.
La �ar�, �i adesea la ora�, preotul este cel care joac� rolul de �nva��tor pentru
copii de ��rani.
Cele mai frumoase opere de art� religioas� sunt aduse �n biserici �i m�n�stiri.
Acestea din urm�, de�in cea mai mare parte a bibliotecilor, unde sunt p�strate
manuscrisurile �i c�r�i de mare pre�.
Tot �n m�n�stiri func�ioneay� cele mai multe tiparni�e chiar p�n� �n secolul al
XIX-lea, abia �n 1817 este instalat� la Bucure�ti prima tiparni�� particular�.
Unii episcopi sau stare�i de m�n�stiri sunt ei in�i�i distin�i oameni de cultur�,
cum a fost Iosif episcop de Arge� din 1793 p�n� �n 1820.
�n biseric� �i pentru biseric� se construie�te �i se picteay� necontenit. �ncetul
cu �ncetul, arta biyantin� moare, iar prima influen�� a artei baroce sau a celei
neoclasice occidentale asupra arhitecturii �i a picturii este nefericit�.
�ns�, la ad�postul bisericilor sau �n chiliile m�n�stirilor, c�lug�ri �i pictori
laici necunoscu�i duc mai departe vechea tradi�ie a picturii biserice�ti.

Spiritualitati bipolare
�
�Atmosfera ortodoxa, cu accentul pe tot ce e organic, a fost favorabila mai vartos
creatiei de naturala spontaneitate, anonima, populara, folclorica.�
Viata spirituala ortodoxa isi are bipolaritatea ei specifica, cu o impartire intre
transcendenta si categoriile organicului.Tot ce e organic este inaltat in
ortodoxie la rangul unui al II-lea pol al vietii spirituale. Categoriile preferate
ale organului sunt: viata, pamantul si firea.
Intre sarbatorile crestine, cea mai caracteristica e aceea a Invierii. Se remarca
la multi autori , ca Pastele nu se serbeazanicaieri cu aceeasi launtrica bucurie
si stralucire ca la ortodoxi si aceasta probabil datorita faptului ca la Pasti se
serbeaza triumful vietii organice asupra mortii.
Invatatura ortodoxa se bazeaza pe afirmatia: �fiecare om este vinovat pentru
faptele tuturor�. Aceasta invatatura presupune credinta latenta ca biserica, adica
unitatea totului, e ca un organism de o structura interioara plina de magice
corelatii. Daca un menbru al unui organism este bolnav, este bolnav si intregul
organism.
In secolul al XVI-lea, in urma incercarilor esuate ale reformatiunii de a cuceri
preotimea si taranimea romaneasca, s-a introdus (ca rezultatal invitatiilor pre-
reformante si reformante) limba romana in biserica ortodoxa, in schimbul limbii
slavone sacre, care s-a nentinut atatatimp doar prin puterea traditiei.

Viata spirituala ortodoxa are bipolaritatea ei specifica, din nenorocirile inca

niciodata destul de clar remarcata in studiile comparative. In ortodoxie avem de a
face cu acelasi proces de asimilare in grad cu transcendentul a unor categorii
�vremelnice�. Se crede ca a existat o impartire a vietii sufletesti intre
transcendenta si categoriile organicului. Categorile preferate ale ortodoxiei
sunt: viata, pamantul, firea. Deosebirea aceasta de polaritate, intre
spiritualitatile crestine, se manifesta cu o impresionanta evidenta in modul cum
comunitatile confesionale concep felurite realitati si probleme implicate de viata
religioasa si spirituala.
In ortodoxie, biserica nu e nici stat autoritar, nici manunchi de libertati
convergente. Ortodoxia a cultivat, in ceea ce priveste biserica, o conceptie de
natura prin excelenta organica. Biserica e privita ca un organism, ca o unitate a
totului, in care e cuprins nu numai omul, ci si viata si creatura vegetala. Pentru
ortodoxi biserica nu este o simpla organizatie in expansiune, ea are din capul
locului un aspect cosmic. Individul participa la totalitatea bisericii ca menbru
al unui organism la viata si aspectele intregului organism.
Invatatura ortodoxa amintita presupune de fapt credinta latenta ca biserica, adica
unitatea totului, este ca un organism de o structura interioara plina de magice
corelatii. Daca un membru al unui organism este bolnav, e bolnav si intregul
organism, si fiecare celula este comdamnata sa sufere.
Aderenta la tot ce e organic, sub ale carui vii si suverante tiparuri se modeleaza
in rasarit ideea de biserica si de neam, e verificata si prin inprejurarea plina
de talc si profund naiva, ca romanul isi numeste credinta sinplu �lege
romaneasca�. Natiunea este un organism, si ca atare afirmata cu accentul, de care
se bucura in atmosfera ortodoxa toate categoriile organicului.
Unitatea graiului romanesc isi gaseste foarte concludent analogia printre limbile
slave si sud-est-europene. In general, popoarele ortodoxe prezinta acest grandios
fenomen de unitate a limbii. Toata aceasta se lamureste poate prin orientarea
stilistica a vietii si a duhului. Popoarele din rasaritul europei nu sunt deloc
orientate spre initiativa individuala si spre categoriile libertatii, ci spre
lumea organicului. Limba nu e privita nu e privita ca un simplu material
disponibil, asupra caruia se poate aplica initiativa individuala; aici limba e
privita ca un organism viu si supruindividual, ca un organism mai larg in care
insul se integreaza cu fireasca evlavie. Limba literara s-a nascut incetul cu
incetul din graiurile populare si-si pastreaza necurmat legatura cu aceasta matca.
Acestea traiesc necontenit ca niste organisme, fiind si astazi alimentate din
izvoare populare. Intre limba literara si graiul popular se va pastra totdeauna un
fel de osmoza organica, aceasta fiindca limbile literare ar fi mai putin �gata�
decat in apus, ci fiindca acesta este duhul stilistic al locului.
Literatura romana , cu balade si cantece din Maramures si de pe Tarnave, formeaza
o imens de bogata si de valoroasa cultura populara, care nu ar fi putut spori si
nu s-ar fi putut pastra , daca nu ar fi fost ocrotita de atmosfera duhului
ortodox, care se inchina pana la pamant in fata oricarei valori �organice�.
Ortodoxia nu face prozelitism, in orice caz nu metodic. Siluirea organizata si
apelul prea staruitor la constiinta insului ii repugna deopotriva. Ortodoxia se
multumeste sa creeze in jurul ei o atmosfera, care se comunica sugestiv. Cu alte
cuvinte este primitor deschisa celui, care vrea sa intre, ea este bucuroasa de
oaspeti dar nu militeaza, nici nu staruie sa induplece sau sa convinga cu
dialectica de gesturi mari. Ortodoxia a adoptat, poate fara sa-si dea bine seama,
parerea ca credinta poate sa creasca in om ca o floare si sa primeasca prin
puterea ei proprie, ca un descantec. Credinta nu trebuie impusa cu ispita unor
straluciri exterioare, sau cu forta argumentului, nici mosita ca un fat
neispravit. Ea se naste de la sine. Destinul ei e de a creste ca al planetei.
Samanta aruncata nu trebuie desfacuta cu cutitul ca sa incolteasca si nici
conjugata cu silogisme ca sa prinda radacini.
Ortodoxul este organic inradacinat in credinta sa; masa credinciosilor este in
ortodoxie de o impresionanta stabilitate. Intr-un grad mult mai mare decat
catolicul si evanghelicul, ortodoxul e crestin prin structura sa subconstienta, si
toata cresterea i se face de altfel in acest sens. In ortodoxie se cultiva
instinctiv subconstientul uman in spirit crestin. Nu se accepta inovatii decat
dupa ce sunt supuse unui criteriu instinctiv de selectie sau inovatii care se
potrivesc cu organicitatea sa deja constituita.
In secolul al XVI-lea, in urma incercarilor esuate ale reformatiunii de a cuceri
preotimea si taranimea romaneasca, s-a introdus (ca rezultatal invitatiilor pre-
reformante si reformante) limba romana in biserica ortodoxa, in schimbul limbii
slavone sacre, care s-a nentinut atatatimp doar prin puterea traditiei.
Calugarul autonit este preocupat de salvarea sa numai in masura in care aceasta
are semnificatia mai larga a unei salvari a �unitatii totului�. Caci intocmai cum
ortodoxul se simte vinovat pentru faptele fiecaruia, intocmai cum pacatele
fiecaruia se rasfrang asupra tuturor, tot asa salvarea fiecaruia il ridica, dupa
credinta ortodoxa, nivelul totului. Aceasta conceptie nu e cu putinta , decat pe
temeiul supozitiei ca omenirea este un vast organism de o structura interioara
plina de magice corelatiuni.
Tipul de viata spirituala ortodoxa, cel mai realizat, il presimtim, rar, dar
totusi exista, printre calugari. Pe acesti calugari nu-i stim numai din romanele
dostoievskiene, ci-i stim tot asa din descrierea unor calugari straini de la
muntele Athos, iar vreo cativa am intalnit in cursul anilor. Aceste exemplare
umane, care prin evlavia lor participa la puritatile stelare, dar cari prin
umilinta lor nefatarnica s-ar face mai bucuros una cu pamantul, ne-au daruit o
icoana neuitata, apropiindu-ne de ceea ce ar putea sa fie nu numai calugarul, ci
si preot ortodox. Infatisarea lor exterioara, dezolanta de multe ori, vorbeste
desigur impotriva acestui tip de viata, dar au acesti calugari o liniste
interioara de necrezut, o transparenta a vietii sufletesti si o lumina, care le
strabate toata faptura si care se comunica fara putinta de impotrivire, mediului
inconjurator.
Credinta lor a devenit cu adevarat o substanta organica. Credinta lor strabate
dinantru in afara, nu navalnica, lucida, sau intovarasita de reflexe militante, ci
simpla si fireasca, insotita de nu stii ce aroma de viata adanc subconstienta.
Faptele unui asemenea om se desprind de la sine din lumina launtrica, ele nu sunt
sustinute de scopuri, care sa le depaseasca, nici precedate de problematizari care
sa le dea un aspect similar si prapastios. Duhul ortodox este, in aceste exemplare
rare, nu o doctrina, ci un fel de a fi, o existenta organica, o experienta
profunda ca atare. Pasind in aura unui asemenea exemplar uman, ti se comunica o
atmosfera spirituala, care s-a facut carne si trup.
Ortodoxia favorizeaza o experientea spiritual organica, profunda ca atare,
profunda in ea insasi, iar nu prin doctrina ei, care de altfel niciodata nu
intervine ostentativ in configurarea omului ortodox.
Biserica ortodoxa, mai inainte de orice in spatiul ritual, vrea sa comunice
credinciosilor o existenta mai adanca, printr-un magic sugestiv apel la viata
subconstienta. Procesul de contaminare se petrece intr-un chip firesc intr-o
atmosfrea de familiaritate si de cantec uman, care prin ritmul si monotania sa
pare mai mult un descantec dacat un cantec.
Intre sarbatorile crestine ale anului , cea mai caracteristic ortodoxa este cea a
Invierii. S-a remarcat din partea multor autori, ca Pastele nu se serbeaza
nicaieri cu aceeasi launtrica bucurie si stralucire ca la ortodocsi. Sa fie oare
aceasta tocmai din pricina ca la pasti se srebeaza triumful vietii organice asupra
mortii?
Duhul ortodox si-a ales din vremelnicie categoriile �organicului�. El reprezinta
lotul privilegiat si ca un al doilea pol al spiritualitatii. Categoriile acestea,
ale organicului, nu sunt numai imbratisate cu preferinta, ci sunt oarecum
asimilate in rang cu transcendentul. In afara de aceasta el ni se infatiseaza si
ca un model suveran potrivit caruia spiritul ortodox inclina sa imagineze si alte
realitati, de exemplu realitatile de natura psihologica, social religioasa sau
chiar cosmica. Aceasta orientare spre organic determina in matre parte insusi
stilul vietii si al spiritualitatii ortodoxe.
s

�S
Sfant� si �Sfintenie� la poporul romanesc
Iordan Chimet vorbeste in acest paragraf despre ceea ce reprezinta cuvantul
�sfant�si �sfintenie� in cazu poporului romanesc.El spune ca putine lucruri
importante,care nu au legatura cu interesele de zi cu zi ,sunt luate ca �sfinte�
de catre poporul nostrum.
Cuvantul �sfant� pare a fi imprumutat de la slavonul �sveti�,dar imprumutul a fost
facut de la alt popor aflat in vecinatate cu Romania,popor ca care s-au facut mai
multe �schimburi de cuvinte�.
In prima faza cuvantul sfant era la romani �sant� (�sanvasiu�, �sampietru�, etc) .
Cuvantul �sant� a fost inlocuit deoarece el avea si sensul de �a fi �,deci a fost
preluat un cuvant de la vecini,acest cuvant fiind cuvantul�sfant�.�<<sfant>> este
Dumnezeu�. Dumnezeu inseamna pentru poporul romanesc crearea lumii, �sensul ei cel
mai inalt�.Deoarece �suntem cu toti frati intru Hristos� din punct de vedere
material avem dreptul la aceeasi cantitate de bunatate,mila si dreptate,avand
aceeasi parinti.
Sfintii sunt �un lung sir aureolat de martiri�,adica cei care au luptat pentru ca
biserica sa se mentina curate,neatinse.Spre deosebire de alte popoare,cum ar fi
grecii,care nu s-au oprit nici macar pana in zilele noastre din �insiratul
sfintilor�,romanii au spus stop in timpurile eroice ale crestinismului in ce
priveste sfintenia.Dar,poporul nostrum,coreleaa cuvantul �sfant� si cu alte
notiuni. Chimet ne vorbeste despre �sfanta dreptate�,care se intalneste peste
tot,in toate domeniile.El vorbeste dspre�Sfanta dreptate ca fiind ceva
incontestabil,folosit de catre poporul roman atunci cand acesta doreste saarete
ceva incontestabil(�care face sa amuteasca gura tuturor avacatilor sis a cada
sentintile tuturor judecatorilor,care n-au in deajuns intelegere si intalepciune�.
Chimet ne aminteste de faptul ca poporul roman este unul glumet,dar atunci
cand vine vorba de ceva �sfant�,nu mai este loc de gluma,deoarece apare asa-
numita�sfanta frica�,frica de Dumnezeu. Pentru poporul romanesc,sfintenia nu este
ceva material,ci este un �ceva� care �traieste in mijlocul nostrum,aici,pe
pamant�. Prin meritele sale ,socotind valoare situatiilor si a omului care ajnnge
a le avea,se foloseste acea vorba populara ,cum ca�omul sfinteste locul�.
Niciodata nu a fost invers,adica�locul sfinteste omul�.
N

TAINA BOTEZULUI
Botezul crestin a fost simbolizat prin botezul Sfintului Ioan Botezatorul, numit
si botezul pocaintei. Acesta se savirsea de Sfintul Ioan in pustiul Iordanului
asupra evreilor care se caiau de pacatele facut. El se indeplinea prin scufundare
in apa, dar nu era asemanator cu botezul crestin, ci era o pregatire pentru Taina
Botezului, era inferior lui. El oferea o iertare de pacate (Marcu I, 4), dar o
curatire externa in vederea uneia interne; el nu era sacramental, nu exista odata
cu savirsirea lui o actiune interna a Duhului Sfint si o renastere duhovniceasca.
Asemanator botezului Sfintului Ioan era si botezul savirsit de Apostolii
Mintuitorului (Ioan IV, 1-2).
Insusi botezul Mintuitorului Hristos primit de la Sfintul Ioan Botezatorul in riul
Iordan nu este botezat crestin. Totusi el este inceputul botezului ca taina,
pregatirea lui, caci prin Botezul Domnului s-a botezat intreaga umanitate, atunci
incorporata in El, s-a aratat intreaga Sfinta Treime, s-au sfintit apele, s-a
introdus energia curata a harului.
Necesitatea botezului ca taina se impune din faptul ca toti oamenii au pacatuit
prin Adam. <<Toti (oamenii) s-au abatut impreuna netrebnici s-au facut. Nu este
cine sa faca binele, nici macar unul nu este>> (Romani III, 12). Sau mai precis:
<<De aceea, precum printr-un om a intrat pacatul in lume si prin pacat moarte, asa
moartea a trecut la toti oamenii, prin acesta in care toti au pacatuit>> (Romani
V, 12).
Deci, pentru ca Domnul Hristos ne-a rascumparat prin jertfa Sa de coruptia
pacatului trebuie ca fiecare om personal sa se reintegreze in opera restauratoare
a lui Iisus prin Taiana Botezului. De altfel si Mintuitorul ii arata necesitatea
absoluta: <<De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in
imparatia lui Dumnezeu>> (Ioan III, 5). Sau in alt loc: <<Cel care va crede si va
fi botezat se va mintui; iar cel ce nu va crede va fi osindit>> (Marcu XVI, 16).
Botezul se efectueaza prin treita scufundare in apa sfintita intru asemanarea
mortii si invierii Domnului Hristos. Prin cufundare murim sau omorim pacatul din
noi, iar prin scoatere, inviem la o viata noua. <<Au nu stiti ca toti cititi in
Hristos Iisus ne-am botezat, intru moartea lui ne-am botezat? Deci, ne-am ingropat
cu El, in moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a inviat din morti, prin
slava Tatalui, asa sa umblam si noi intru innoirea vietii>> (Romani VI, 3-4).
s

Viata monarhala in Biserica ortodoxa Romana

Monahismul a fost de la inceput prezent in viata bisericeasca a
romanilor. Precum s-a mai aratat, formarea poporului roman si a limbii romane
inceput in secolul II s-a desavarsit si incheiat catre sfarsitul seclului VI. In
aceeasi perioada s-a petrecut si crestinarea acestui popor nou, incat putem spune
ca au avut loc doua procese paralele: romanizarea populatiei daco-romane din Dacia
si crestinarea ei. Tot asa de vechi este si monahislul de factura rasariteana de
pe teritoriul fostei Dacii, adica al Romaniei de azi. Inca din secolele V-VI sunt
amintiti �calucarii sciti� din Scythia Minor � Dobrogea de azi: Ioan Maxentiu,
Leontiu, Ahile, Mauriciu, care au provocat anumite discutii teologice la
Constantinopol si Roma, prin anii 519-520.
Existenta unei Episcopii la Tomis, inca de la inceputul secolului IV, cu peste
zece titulari cunoscuti, ca si alte 14 scaune episcopale in Dobrogea, atestate
documentar in secolul VI, sunt inca o dovada ca in aceasta provincie existau si
manastiri, caci carmuitorii acestor episcopii se recrutau, de regula, dintre
monahi. In 1957 au fost descoperite � iar in anii urmatori studiate � sase
bisericute rupestre (cu mai multe incaperi si galerii funerare), intr-o cariera de
calcar in localitatea Basarabi, la aproximativ 20 km de Constanta, despre care se
crede ca au format o asezare monahala, in genul pesterilor din marile asezari
monahala, in genul pesterilor din marile asezari monahale ale Rasaritului crestin.
Acest complex monahal a avut o existenta neintrerupta � dupa unii cercetatori din
secolul IV � pana catre sfarsitul secolului X sau inceputul cel Secolul al XVI-lea
cunoaste un sir lung de ctitorii voievodale si domnesti, existente pana astazi.
Cautam intre ele manastirile Dealu si Govora, ctitoriile lui Radu cel Mare, Arges
a lui Neagoe Basarab, Viforita lui Vlad Inecatul, Gorgota lui Patrascu cel Bun,
Sf. Troita (Radu Voda) din Bucuresti a lui Alexandru Mirecea, apoi o serie de
ctitorii boieresti: Brincoveni, Sadova, Strehaia, Calui, Gura Motrului, Stanesti,
Cobia, Bucovat (Cosuna), Cernica s.a., Izvorani si Olteni, ctitorii vladicesti,
toate in Tara Romaneasca.
In Transilvania se pot consemna, in acest secol, actuala biserica a manastirii
Prislop, cea din Geoagiul de Sus � Alba (un timp resedinta vladiceasca), cea din
Lancram � Alba, manastirea-catedrala mitropolitana din Alba Iulia, ctitorita de
Mihail Viteazul (distrusa in 1714), iar in Banat, Bihor si Maramures si-au
mentinut existenta cele din secolele anterioare.
Secolul al XVII-lea este cel mai bogat sub raportul ctitoriilor. S-au ridicat acum
numeroase manastiri si biserici de catre domnii Tarii Romanesti si ai Moldovei, de
mitropoliti si episcopi, de mari dregatori, de calugari si preoti de mir, de
locuitori ai targurilor si credinciosi tarani. Intre marile ctitorii de acum ne
retin atentia manastirile: Arnota, Sadova, Maxineni, Caldarusani, Plataresti,
Negresti, Strehaia, Pumbuitas, Slobozia, ridicate de Matei Basarab (numarul total
al bisericilor si manastirilor construite de el se ridica la aproape 40), Hurezi,
Sf. Gheorghe Nou din Bucuresti, o serie de biserici noi la manastirile mai vechi,
precum Mamul si Brincoveni, si multe biserici de mir. Constantin Brincoveanu
restaureaza manastirile din secolele anterioare. Traditia populara a consemnat o
serie de reprezentanti ai spiritualitatii monahale romanesti. De pilda, cuviosii
Gherman, Ciprian, Sofronie, Pimen si Silvan, fosti egumeni la Neamt (in sec. XIV),
la inceput o asezare sihastreasca. Secolul al XV-lea cunoaste si cativa �sfinti�
romani care, desi n-au fost canonizati oficial de Biserica, au fost socotiti ca
�sfinti� de evalvia populara. Primul a fost Sf. Nicodim de la Tismana, trecut in
sinaxare in ziua mortii sale (26 decembrie 1406), fara sa stim daca a fost
canonizat de Biserica; Lavrentie, se pare fost episcop la Radauti, retaras in
sihastria �schitul Lavra� (in apropiere de Putna), sub numele de schimnic Leontie;
Sf. Vasile de la Moldovita, Sf. Iosif de la Bisericani si mai ales Sf. Daniil
Sihastrul, traitor la Putna si Voronet in timpul lui Stefan cel Mare, amintit si
in Letopisetul lui Ion Neculce, care a format o serie de ucenici sihastri.
In secolul al XVII-lea au trait �Sfintii� Partenie de la Agapia, Epifanie de la
Voronet, Chiriac de la Tazlau (unul din cei mai mari asceti din trecutul Bisericii
romanesti, care poate fi pus alaturi de marii sihastri din pustiurile Egiptului),
toti amintiti in lucrarea mitropolitului Dosoftei al Moldovei, Viata si petrecerea
sfintilor (4 vol., Iasi, 1682-1686), alaturi de numerosi alti calugari cu viata
superioara, in jurul Tazlaului si Ceahlaului. In secolul al XVIII-lea au luat
fiinta noi �spitalele manastiresti�: la Sf. Pantelimon, langa Bucuresti, ctitoria
lui Grigorie II Ghica, cu sectie de boli cronice, de ciuma si febra tifoida; la
manastirea Sf. Spiridon din Iasi (1757-1759), �pentru cautarea si buna odihna a
celor multi bolnavi si neputinciosi si saraci, ce se afla din pamanteni si
straini�; �spitalul� de pe langa manastirea Sf. Prooroc Samuil din Focsani;
�spitalul� de pe langa manastirea Precista Mare din Roman (1789), infiintat de
egumenul Gherasim Putneanul, actiune desavarsita de urmasul sau Vartolomeu
Putneanul, care a creat si o �spiteirie� (farmacie).
P

Poporul tr�ia �n general in rutina unei religii complet exteriorizate, cu o

credint� foarte ferm�, care e drept c� producea temeri �i extazuri, dar nu-I punea
pe oamenii far� carte �n fa�a niciunei probleme �i a niciunei dispute spirituale,
cum avea s� fac� protestantismul. Bl�nda lips� de respect �i prozaismul de toate
zilele alternau cu cele mai calde emo�ii de evlavie pasionat�, care cuprindeau
mereu poporul �n mod spasmodic. Nu trebuie s� c�ut�m a �n�elege necurmata popzi�ie
dintre tensiunea religioas� puternic� �i cea slab�, �mp�r�ind turma �n credincio�i
�i necredincio�i, ca �i cum o parte a poporului ar fi tr�it �n permanen�� la un
�nalt nivel religios, �n timp ce cucernicia celorlal�i n-ar fi fost dec�t
aparent�.
Dispre�ul fa�� de cler, care str�bate ca un r�u subteran �ntrega cultur�
mediaval�, al�turi de �nalta cinstire a preo�imii, se poate explica �n parte prin
laicizarea �naltului cler �i prin extrema declasare a celui inferior �i �n parte
prin vechi instincte p�g�ne. Sufletul popular, incomplet cre�tinat, nu se
dezb�rase niciodat� cu totul de aversiunea fa�� de barbatul care nu are voie s�
lupte �i care este nevoit s� tr�iasc� �n castitate.
Tot ce aflam despre viata religioasa de toate zilele din aceasta epoca, evoca,
fara incetare alternanta dintre doua extreme aproape opuse. Pornirea si ura
impotrica preotilor si calugarilor nu sunt decat reversul unui atasament si al
unui respect general si profound. De asemenea, superficialitatea naiva in felul de
a privi indatoririle religioase alterneaza cu o sinceritate exagerata.
Marele antagonism si puternicile modificari de tensiune se manifesta atat in viata
religioasa a individului cultivat, cat si in cea a mesei ignorate. Iluminarea
religioasa vine intotdeauna dintr-o lovitura, este inttodeauna o repetare palida a
ceea ce a simtit Francisc atunci cand a auzit deodata cuvintele Evangheliei ca o
porunca directa. Un cavaler aude slujba botezului, asa cum a mai auzit-o poate de
douazeci de ori; dar brusc e patruns de intreaga sfintenie si de minunatul efect
al acelor cuvinte si isi propune ca de acum in colo sal izgoneasca pe diavol,
numai amintindu-si de botez, fara sa faca semnul crucii.
Se intalnsc amestecuri caudate ale fastului bizar al epocii cu devotiune stricta .
Nevoia imperioasa de a rebobandi si de a reprezenta in chip pestrit toate
aspectele vietii nu se manifesta numai in supraincarcarea credintei cu picture si
sculptura. Chiar si in haina viatii spirituale patrunde uneori aceasta foame de
culoare si splendoare.
Secolul al XV-lea isi manifesta puternica emotivitate religioasa intr-o forma
dubla. Si-o manifesta pe de-o parte in emotiile violente care cuprindeau din timp
tot poporul cand un predicator intinerant facea, prin cuvantul sau, sa ia foc ca
niste vreascuri, tot combustibilul spiritual.