Sunteți pe pagina 1din 6

Poveste de dragoste

1.Introducere

Stateam intinsa pe iarba in parc simtind firele moi de iarba intre degetele de la maini.Ma
uitam la cerul plin de nori pufosi si le dadeam diferite forme asa cum obisnuiam sa fac
cand eram copil.Pentru un moment imi imaginam ca aveam din nou 10 ani si stateam
intinsa pe camp inapoi in satul meu natal.Ce usoare erau lucrurile atunci…

De fapt , nu cred ca lucrurile au fost vreodata usoare pentru mine.Inca de cand eram copil
am fost diferita, dorindu-mi mai mult decat orice sa imi depasesc conditia.
Satul din care provin eu este unul foarte mic cu cateva zeci de case, numele lui nici nu
merita mentionat.

Cand aveam 10 ani, in vreme ce ceilalti copii se jucau pe tarla eu stateam in pod ore
intregi citind carti cu pagini rupte si jerpelite si imaginandu-mi ca sunt o lady din inalta
societate precum Kathy Earnshaw din “La rascruce de vanturi”sau o femeie frumoasa si
de succes care are parte de o mare iubire precum Ileana din “Nunta in cer”.

La 16 ani , cand fetele de varsta mea preferau sa isi petreaca serile mergand la discoteca,
eu mi le petreceam invatand engleza de una singura, iar la 18 ani, in vreme ce parintii mei
isi imaginau ca o sa raman la casa parinteasca, ajutandu-i cu treburile gospodaresti,eu le-
am spus ca vreau sa urmez facultatea la Bucuresti, pierzand astfel orice sprijin din partea
lor , moral sau financiar.

Nu am facut toate aceste lucruri fiinca ma simteam rusinata de originile mele, ci pur si
simplu fiindca voiam sa fiu altcineva.Visam sa imi intalnesc printul si sa traiesc fericita
alaturi de el tot restul vietii.In schimb, acum ma gandesc uneori daca exista cineva in
lumea asta pentru mine, sau daca o sa ajung sa ma marit din traditie sau pentru ca “ asa
trebuie”, cum au facut-o parintii mei.

Casnicia parintilor mei este tipicul model al casniciilor din mediul rural in care barbatul
comanda , iar femeia se supune.Relatia mea cu ei nu a fost prea stralucita.Ii respectam si
cred ca ii iubeam pentru ca stiam ca asa trebuie.

Pana si din acest punct de vedere mi-am dorit sa imi depasesc conditia.Visam candva ca
voi intalni un barbat alaturi de care imi voi petrece tot restul vietii, pentru ca la batranete
sa ma uit la el si sa spun”aici se afla lumea mea”.Nu am dat niciodata doi bani pe
relatiile superficiale in care cei doi isi declara iubirea de Ziua Indragostitilor pe o banca
in parc in timp ce el ii daruieste un ursulet de plus.Mereu am fost de parere ca dragostea
adevarata se declara printr-o singura privire, printr-o singura atingere,printr-un singur
zambet.Dar acum de multe ori ma intreb daca nu am prea multe pretentii?Daca nu cumva
o astfel de dragoste nu exista decat in carti?Daca in aceasta lume exista cineva care sa ma
iubeasca nemasurat, neconditionat?Daca chiar exista sufletul meu pereche?

Am fost trezita din vis de alarma de la telefon.Am fost foarte inspirata sa imi pun
telefonul sa sune la 19:30.Ma cunosteam destul de bine ca sa imi dau seama ca odata
aflata in parc nu voi mai pleca acolo , iar asta ar duce la concedierea mea.

Pentru ca am uitat sa va spun ce existenta mea patetica se rezuma intre orele de curs la
facultatea de litere si turele de 4 ore la supermarketul din cartier.Singurul moment al zilei
in care ma simteam bine cu mine insumi era ora petrecuta in parc, intinsa pe iarba, visand
la ce as fi putut fi.

Am intrat in graba pe usa destinata angajatilor.


-A fost cat pe ce!ma anunta Corina, draguta ca de obicei, amintindu-mi faptul ca daca
mai intarziam 2 minute seful de personal era pe punctul de a ma concedia… pentru a
mia oara.

Corina era colega mea de lucru, si de camin.Datoria talentelor ei de designer de interior


am reusit sa facem un spatiu decent si ieftin din camera noastra de camin.Trebuie sa
recunosc ca desi uneori era cam stresanta, era singura persoana pe care ma puteam baza
in aceasta jungla numita Bucuresti.

Dar nici nu reusi sa isi termine bine fraza ca seful de personal aparu in spatele meu cu
fata lui “sobra” care ma amuza intotdeauna.
Dan era un om mic , subtire si chel, cu niste ochelari care ii acopereau jumatate de
fata.Iar fata lui “sobra” insemna :spatele incovoiat, sprancenele incruntate si buzele
tuguiate.Nu m-am putut abtine sa nu zambesc.
-Inca o intarziere domnisoara….spuse el coborandu-si ochii catre ecusonul meu.Ma
intreb cat timp o sa ii ia sa imi retina numele.De fapt cred ca nici nu isi dorea acest
lucru.
-Diana…l-am completat eu…ma cheama Diana.
-Da…ma rog, inca o intarziere si…
-Da , da stiu.Imi cer scuze!
Se intoarse pe calcaie aruncandu-mi inca una din privire lui “ sobre” si apoi pleca.
In spatele meu Corina chicoti.
-Ma intreb cum ar putea sa te concedieze vreodata daca nici macar nu iti stie numele.
M-am strambat la ea dupa care mi-am tras pe mine tricoul alb cu rosu si mi-am prins
parul in coada.

Ma aflam deja de 2 ore acolo iar piuitul caselor de marcat imi intra in fiecare neuron
pentru ca apoi sa ii arunce in aer rand pe rand ca o bomba cu ceas.Simteam ca o sa
inebunesc.De fapt acest sentiment se cuibarea in mine de fiecare data cand veneam la
servici.Iar singura mea scapare era sa ma gandesc la cum ar putea arata viitorul meu, asa
cum faceam intotdeauna cand voiam sa ma relaxez.Stiu…infantil, dar mergea tot timpul.
Ma imaginam o scriitoare de success, aflata la cel de-al 3-lea best seller.Se facea ca eram
intr-o librarie importanta a Bucurestiului, imparind autografe.Ma aflam in fata unui fan
surescitat care batea nerabdator cu degetele in masa de autografe cand deodata…
-Diana!!Diana!! ma trezi o soapta.
Corina din spatele meu ma striga disperata.I-am tras o privire furioasa , iar ea imi facu
semn cu ochii in fata mea.
Cand mi-am intors capul am sesizat ca de fapt fanul surescitat era un client nervos care
batea cu degetele in tejghea asteptand probabil de circa 3 minute in timp ce eu imi imi
imaginam viata.
-Imi cer scuze…eu…
-Uite…doar, bate asta la casa.Imi spuse el pe un ton nervos aratand cu degetele spre
sticla de suc pe care voia sa o cumpere.
I-am batut sticla la casa sticla de suc.
-5 lei si 50 de bani , i-am spus eu intr-un ton cat se poate de siropos.
Nu stiu carui fapt se datora acel ton.Daca faptului ca il lasasem pe saracul om sa astepte 3
minute in timp ce eu ma scufundam in visare , sau din cauza ca avea cei mai frumosi ochi
pe care i-am vazut vreodata.Ochii lui aveau o nuanta de albastru spre gri, incadrandu-se
perfect in fata lunguiata si parul maro-auriu .
M-am trezit holbandu-ma la el in timp ce incasam.
-Uite, pastreaza restul, spuse el dezvaluindu-si dintii albi si perfect drepti acoperiti
partial de buzele rosii.

Nu m-am putut concentra asupra banilor pentru cateva secunde , prvind cum se
indeparteaza cu mers leganat.
Cand in sfarsit mi-am venit in fire primul meu instinct a fost sa ma uit la Corina care
lucra la casa din spatele meu.
Fata ei o oglindea perfect pe a mea.Se uita la mine cu gura cascata si ochii mari.Eram
sigura ca acest lucru se datora frumusetii deosebite a clientului misterios,dar aveam sa
aflu mai tarziu ca nu acesta era motivul.
2.Clientul misterios

Era ora 23:35 , iar eu si Corina intram in camera de camin abia tinandu-ne pe
picioare.Eram asa fericita ca nu mai aveam alta colega de camera.Probabil daca ne-ar fi
vazut venind asa in fiecare seara ar fi crezut ca ne-am drogat sau ceva de genul.
Am intrat in camera mica pe care o imparteam cu ea si m-am aruncat pe salteaua ce imi
servea drept pat ,iar ea pe canapeaua care devenise patul ei.

Camera noastra consta intr- o noptiera cu multe sertare(care imi servea in acelasi timp si
drept sifonier) , dulapul Corinei(aveau nevoie de un spatiu mult mai mare pentru a-si
depozita hainele), salteaua care era patul meu , canapeaua extensibila a Corinei, un
fotoliu si un poster cu Vama Veche pe care am tinut mortis sa il pun acolo avand in
vedere ca odata cu venirea in Bucuresti devenisem obsedata de muzica lor pentru ca imi
exprima starile de spirit.

Dupa 15 minute am binevoit sa ma ridic si sa imi scot pijamaua din sertar.


Corina se uita la mine cu o grimasa pe fata.Stiam ca va urma faimosul discurs de moda
care avea loc aproape in fiecare seara.
-Nu inteleg cum poti sa iti ti toate hainele acolo
Incepe…
-Adica stii ca le poti pune si la mine in dulap.
-Corina, crede-ma , marea mea colectie incape perfect aici.
-Asta pentru ca nu ma lasi niciodata sa iti fac haine.
Pentru ca da!.Talentele ei de designer se rasfrangeau si asupra garderobei ei.Imi amintesc
cat de fericita a fost cand si-a cumparat o masina de cusut.A croit bluze, fuste , rochii si
pantaloni pentru amandoua toata noaptea.Ma simteam prost ca nu ajunsesem niciodata sa
le port pentru ca erau mult prea elegante pentru sitlul meu.De fapt le numeam”hainele
mele bune” si le tineam pentru ocazii speciale, asa cum mama isi pastra cu grija “hainele
de duminica”
-Cand o sa am nevoie o sa te anunt.I-am raspuns scurt sperand ca se va multumi cu atat.
Stilurile noastre erau atat de diferite.
Ea avea grija sa se asorteze pana in cel mai mic detaliu.Isi asorta culoarea de la ruj cu
culoarea pantofilor sau stiu eu ce alte maruntisuri, iar eu eram multumita sa gasesc la
reduceri o pereche de tenisi si niste tricouri si trebuia sa strang trei salarii si pentru alea,
iar in privinta accesorilor ma multumeam cu orice avea capse.

Bineinteles situatia ei financiara era mult mai buna decat a mea.Parintii ei erau divortati,
amandoi foarte bogati.Era din Timisoara si venise in Bucuresti doar ca sa nu mai asiste la
certurile lor.Mama ei o sustinea din toate punctele de vedere, fiind si ea designer de
interior.

Mama…acest gand m-a facut sa oftez.


Ma durea faptul ca relatia mea cu ea fusese atat de rece mai mult decat lasam sa se
vada.Iar de cand ii dezamagisem asteptarile , abia daca mai vorbeam.
-Ce s-a intamplat?Ma intreba Corina cu o expresie serioasa pe fata.
-Nimic.Doar ca…cred ca ma duc sa o sun pe mama.
Mi-am tras hanoracul pe mine si am coborat jos in regie la singurul telefon public la care
de obicei era o coada infernala.Dar de data asta eram norocoasa.Am introdus o moneda si
am format numarul
-Alo!?
-Mama?Sunt eu , Diana.
-Aaa, ai nevoie de bani?Stii ca nu am de unde sa iti trimit…
-Aaa, nu.Sunt bine.Adica am reusit sa iau bursa si o sa fiu bine semestrul asta.Voiam
doar sa stiu ce faceti.
-Ce facem de obicei.
-Ma gandeam sa imi iau liber weekend-ul asta si sa vin sa va vad.
-Nu-i nevoie.Suntem bine.PA!
-Dar…
Nu mai avea rost.Tonul ocupat se auzea de la celalat capat.
Asa se desfasura o conversatie de-a noastra de fiecare data.Dar nu stiu de ce cu cat
sesizam asta mai mult cu atat ma durea mai tare.

Am pus receptorul in furca , si mi-am sprijinit capul de el lasand cateva lacrimi sa curga
in voie.Incepeam din nou sa imi imaginez ca atunci cand voi incepe sa am success ,
mama isi va da seama ca totul a meritat, iar relatia noastra va fi mai buna.

Nu stiu cat timp am stat asa, dar stiu ca am fost trezita la realitate de o respiratie greoaie
ce se auzea in spatele meu.
Am tresarit si m-am intors brusc
-Iarta-ma.Nu am vrut sa te sperii, doar ca…esti bine?
Nu imi venea sa cred!Aceasi ochi superbi care ma faceau sa ma pierd.Era clientul
misterios din nou.Simteam ca mi se inmoaie genunchii si nu mai stiam sa leg doua
cuvinte.
-Da, eu …doar…
-Poftim!Zise el intinzandu-mi o batista.
Abia atunci mi-am dat seama ca lacrimile imi siroiau pe obraji in jos.Jenant!
-Esti O.K?
-Da…eu..sunt bine.
-O.K.Zise el sagetandu-si superbii ochi in spatele meu.Atunci te las.
-Dar stai…batista ta..
Dar nu mai avea rost.Il puteam vedea prin ceata difuza a noptii.
Eram furioasa si nerabdatoare sa aflu ce il speriase,iar cand m-am intors am avut surpriza
sa o vad pe Corina cu aceasi fata ca la supermarket.
-Ce e cu tine?Ce faci aici?
- Aaaa, eram ingrijorata..ai lipsit o ora!TU…AI IDEE CU CINE AI VORBIT??
-Da…cu tipul de azi de la…
-Nuuu!Urla ea facandu-ma sa tresar.Omul ala e fiul unuia dintre cei mai importanti
politicieni.Toate femeile din lumea mondena isi doresc sa aiba o relatie cu el, iar
miscarile lui sunt indeaproape observate de presa.
Nu imi puteam reveni.Barbatul acela , ingeresc de frumos facea parte din lumea snoaba a
cremei Bucurestiului?Si vorbise…cu mine?De aia avea Corina fata aia la supermarket…
Am cascat gura atat de tare incat am crezut ca o sa ma dezmembrez.
-Da ..stiu!zise Corina ca raspuns la expresia mea faciala.Apoi ochii ei coborara spre
batista alba ce zacea in mana mea.
-Perfect!Acum ai o scuza sa vorbesti cu el!zise ea batand din palme ca un copil care
primeste o bomoboana.
-Poftim?am intrebat-o eu nedumerita uitandu-ma spre batista.
-Ei, haide!Nu-mi spune ca nu ai observat cat e de dragut!!!urla din nou aruncandu-si
dramatic mainile in aer.
Adevarul e ca observasem.De fapt cred ca era singurul barbat a carui frumusete o
observasem vreodata.Si dintr-o data, ideea Corinei nu imi displacea atat de tare.