Sunteți pe pagina 1din 5

Scurt Istoric:

Originea proteticii maxilo-faciale este greu de identificat, dar se presupune că restaurarea protetică a lipsei diferitelor elemente anatomice ale corpului a apărut înainte ca procedurile chirugicale să fie fezabile. Conform cercetătorului Popp (1939), pavilioane ale urechii, piramide nazale si ochi artificiali au fost găsite

la mumiile egiptene. Chinezii antici reconstruiau piramide nazale si pavilioane ale urechii utilizând ceruri si răsini de diferite tipuri. Restaurarea protetică a diferitelor părti lipsă ale fetei sau ale oaselor maxilare a fost la început realizată de chirurgi care practicau de asemenea si medicina dentară. Pare (1575) a fost probabil primul care a utilizat un obturator pentru a închide o despicătură palatină. În 1728, Fauchard realiza perforatii ale palatului pentru a retentiona proteze maxilare. Kingsley (1880) a descris utilizarea aparatelor artificale pentru restaurarea palatului, nasului si orbitei. Martin (1889) a descris dispozitive ingenioase de înlocuire a diferitelor defecte ale maxilarului si mandibulei. Contributiile aduse de Kazanjian (1932) în timpul si după Primul Război Mondial au subliniat necesitatea colaborării între chirurgii oro-maxilo-faciali, proteticienii maxilo-faciali si chirugii plastici pentru obtinerea unui rezultat estetic si functional optim. Desi progresul chirurgical al ultimilor 50 de ani a eliminat utilizarea unor aparate si dispozitive, protetica maxilo-facială continuă să joace un rol important în chirugia reconstructivă a fetei si oaselor maxilare. Disciplina de protezare maxilo-faciala este o ramura a medicinii care se ocupa cu restaurarea protetica a partilor absente, desfigurate sau malformate anatomic în zonele critice a fetei sau a corpului. Protezarea maxilo-faciala ca tratament terapeutic se aplica în cazurile când reconstructia chirurgicala nu este o optiune, si anume când:

  • - Pierderea de substanta este datorata radioterapiei

  • - Tratamentele radio terapeutice sunt necesare în continuare

  • - Refacerea pielii este compromisa

  • - Lipsa tesuturilor disponibile

  • - Pacientul nu este apt pentru interventie chirurgicala (datorita vârstei, sanatatii, etc.)

  • - Pacientul refuza alte interventii chirurgicale

Cele mai obisnuite interventii sunt cele post operatorii, pierderii traumatice de substanta, anomaliile sau malformatiilor. Scopul restaurarii protetice este de a restaura forma, functiile (protejare tesuturilor sensibile, suportul pentru ochelari, adaptarea glasului, protejarea caldurii si umiditatea aerului înconjurator, canalizarea sunetului catre canalul auditiv, mentinerea deschisa a canalului auditiv) si reducerea traumei psihologice. O protezare maxilo-faciala reusita implica:

  • - încadrarea potrivita a marginilor în tesutul înconjurator

  • - este identica cu cealalta parte anatomica

  • - potrivirea locala de culoare, textura cu tesuturile apropiate

  • - protejarea tesutului acoperit

  • - confort la purtare

  • - nu atrage atentie de la sine, are un aspect natural

  • - reîncadrarea pacientului în societate

Pregatirea pacientului pentru tratamentul protezarii maxilo-faciale

  • - vizualizarea pozelor cu alti pacienti

  • - tesuturi trebuiesc vindecate complet (3-6 luni pentru radioterapie)

  • - de obicei, protezele sun atasate folosind un adeziv special

  • - pot fi atasate si cu ajutorul magnetilor, în cazul introducerii unui implant

  • - o substructura acrilica ar putea fi necesara

  • - proteza nu este atasata permanent (chiar si cea atasata magnetic trebuie îndepartata zilnic

  • - trebuie reconfectionata la fiecare 3 ani

  • - poate fi pierduta, decolorata sau stricata

  • - are nevoie de îngrijire zilnica

Etiologia leziunilor palatinale:

Congenitale

Dobindite, ca rezultat al :

  • 1. Procesele inflamatorii – osteomielitele, infectii speciice;

  • 2. Interventii chirurgicale – tratamentul tumorilor;

  • 3. traume prin arme de foc

  • 4. Accidente rutiere

Tabloul clinic :

Dereglari functionale de masticatie, deglutitie, respiratie, fonatie;

Prezenta deformarilor mucoasei de cicatrice;

Tesuturile moi de la marginea defectului;

Prezenta sau absenta substratului osos

Clasificarea breselor palatine, dupa Kurleandski:

  • 1. Grupa 1- Brese ale palatului dur cu prezenta dintilor pe ambele hemiarcade ale maxilei

    • a) bresa mediana a palatului dur;

    • b) bresa laterala a palatului dur;

    • c) bresa frontala a palatului dur;

  • 2. Grupa 2 – Brese ale palatului dur cu prezenta dintilor numai pe o hemiarcada a maxilei:

    • a) bresa mediana a palatului dur;

    • b) absenta totala a unei jumatati a maxilei;

    • c) absenta unei parti mari a maxilei cu prezenta pe cea restanta a 2-3 dinti;

  • 3. Grupa 3 – Brese ale palatului dur cu lipsa totala a dintilor pe maxila :

    • a) bresa mediana;

    • b) absenta totala a maxilei cu lezarea marginii orbitale inferioare;

  • 4. Grupa 4 – Brese ale palatului moale ori dur si moale:

    • a) scurtarea cicatricica si deplasarea palatului moale;

    • b) bresa palatului dur si moale cu prezenta dintilor pe una din hemiarcadele maxilei;

    • c) bresa palatului dur si moale cu edentatie totala.

  • Permanente Extractia alveoloplastică cu protezare imediată

    Reiesind din clasificarea prezentata, sarcina tratamentului se complica cu majorarea grupei. La pacientii cu tabloul clinic caracteristic pentru prima grupa tratamentul protetic este cel mai simplu, deoarece sint conditii favorabile pentru fixarea dispozitivului protetic. In dependenta de starea arcadei dentare va fi confectionata o placa palatina obisnuita sau o proteza partial mobilizabila cu placa la prezenta breselor arcadei dentare. Pentru o separatie mai fidela a cavitatii bucale de cea nazala, la o distanta de 2-3 mm de marginea bresei pe suprafata mucozalaa placii se confectioneaza un val circular din acrilat cu inaltimea de 1-1.5 mm. Aceasta formatiune, infundindu-se in fibromucoasa, ne asigura o majorare a ermetizarii cavitatii bucale de cea nazala. Totodata trebuie de mentionat ca aceasta este posibil numai la aplicarea crosetelor de mentinere. Planul tratamentului protetic in sitatii mai grave va depinde de localizarea, marimea, forma, starea tesuturilor si organelor restante, iar tratamentul va fi unul individual. Desi progresul chirurgical al ultimilor 50 de ani a eliminat utilizarea unor aparate si dispozitive, protetica maxilofacială continuă să joace un rol important in chirugia reconstructivă a fetei si oaselor maxilare. Aparatele si protezele maxilofaciale se clasifică in functie de patologia si indicatia clinică astfel:

    Aparate si proteze utilizate postextractional

    • Temporare – in accidente ale extractiei dentare

    Hemoragia – (ligatura in 8, placa

    conformator)

    Fractura tuberozitătii – placa conformator

    Fractura tuberozitătiii – placa palatinală cu sa terminală conformatoare Permanente Extractia alveoloplastică cu protezare imediată

    In accidentele postextractionale ale molarului 3 superior cu fractura tuberozitătii crestei alveolare maxilare este indicată realizarea printr-o tehnică indirectă a unei plăci palatinale cu o a terminală care să circumscrie tuberozitatea implicată. După reducerea fracturii, in cazul in care fragmentul fracturat este mentinut de periost, prin aplicarea acestei plăci se obtine imobilizarea acestuia creand astfel toate premisele unei vindecări osoase corespunzătoare. Aparate si proteze utilizate în patologia tumorală Permanente – Defecte de maxilar – proteza cu obturator Defecte de mandibulă – proteza cu ghidaj Aparate si proteze utilizate în tratamentul chirugical al chisturilor maxilo-mandibulare Temporare – Obturatorul de marsupializare Aparate si proteze utilizate în patologia articulatiei temporo-mandibulare Temporare – Gutiera ocluzală de repozitionare

    Placa de protectie pentru inchiderea autoplastică a comunicărilor oro-sinuzale si oro-nazale

    Comunicările oro-nazale si orosinuzale pot fi, in majoritatea cazurilor, inchise printr-o interventie plasică. Principiul tuturor autoplastiilor constă in a obtura bresa prin două planuri mucoase, cel sinuzal sau nazal si celălalt oral, ce vin in conact prin suprafetele lor sangerande.

     Fractura tuberozitătii – placa conformator Fractura tuberozitătiii – placa palatinală cu sa terminală conformatoare Permanente

    In cazul rezectiei partiale ale mandibulei, luind in consideratie mobilitatea ei, alegerea constructiei protetice este mult mai dificila mai ales la pacientii cu exarticularea segmentului rezectionat. Pentru reabilitarea protetica a acestor pacienti se confectioneaza proteze-aparate mobilizabile, folosind diferite sisteme de crosetare , culise sau ale dispozitive de fixare. Baza protezei va fi realizata cu captuseala elastica. Pentru evitarea deplasarii fragmentului mandibular restant se va confectiona sina Vankevici care datorita planului inclinat mentine fragmentul in pozitia necesara. In acest scop au fost propuse si alte proteze-aparate fixe si mobile, insa noi am modificat atit constructia fixa, cit si cea mobilizabila. Una din modificarile constructiilor mobilizabile consta in utilizarea sistemelor crosetare unite prin unul sau doua arcuri ce trec de la o hemiarcada pe cealalta in scopul ancorarii dispozitivului la maxila. Din zona corespunzatoare de trecere a arcului de pe versantul palatinal porneste un plan inclinat pe care in timpul functiei mandibula aluneca sau pe o bara metalica sudata de coroanele dintilor inferiori, mentinind fragmentul restant in pozitia necesara.

    USMF “ Nicolae Testemitanu “

    Referat : Tratamentul protetic al pacientilor cu

    leziuni postrezectionale a maxilei si mandibulei

    Chisinau 2014

    Studenta Graciov Olga