Sunteți pe pagina 1din 6

MINISTERUL EDUCAIEI I TINERETULUI AL REPUBLICII MOLDOVA Academia de Administrare Publica de pe linga Presedintele Republicii Moldova

Facultatea Relatii internationale

TEMA: Relaiile SUA cu aliaii lor din Uniunea European

Elaborata de: Patic Alesia nvmnt cu frecven la zi, gr.113 M.C. Profesor:Mihai Sprinceana dr.,conf.univ

CHISINAU 2012

Acesta tematica prezint cteva din divergenele care au aprut de la sfritul Rzboiului Rece n strategiile privind tehnologiile de vrf i aprarea din Statele Unite i Uniunea European. Apoi se analizeaz dac asemenea evoluii au produs (ndeosebi de la mijlocul anilor 1990) efecte neplanificate i neintenionate asemntoare descurajrii asupra relaiilor din cadrul relaiilor de alian. n final, avanseaz mai multe implicaii posibile ale unor astfel de evoluii pentru relaiile transatlantice actuale i viitoare.

Strategii transatlantice divergente dup sfritul Rzboiului Rece


Relaiile dintre Statele Unite i Uniunea European s-au deteriorat n ultimii ani i, n ciuda unor evoluii pozitive la nceputul anului 2005, ele rmn i astzi la cel mai jos nivel nregistrat vreodat din anii 1960 pn acum. Totui, relaiile transatlantice au nceput s se schimbe la nceputul anilor 1980. Ele au fost remodelate mai trziu de procese economice i tehnologice i au fost determinate de factori politici i militari. Merit s amintim cel puin urmtoarele evoluii de ncheierea rzboiului rece:

Statutul mbuntit de lider al Statelor Unite


Liderii politici i industriali europeni au perceput c, pe la mijlocul anilor 1980, a aprut o nou strategie a SUA, care urmrea o rennoire a statutului lor de lider i cuprindea acordarea unei autonomii politice crescnde Uniunii Europene. n timp ce o asemenea strategie includea o gam larg de aspecte politice, militare i economice, un rol major n reorganizarea pe termen lung a relaiilor dintre Statele Unite i Uniunea European l-a jucat dezvoltarea noilor tehnologii i aplicarea lor att n economie ct i n domeniul militar. Elitele politice i industriale europene au apreciat c un element-cheie al strategiei administraiei SUA a fost ncercarea de modelare a direciei de dezvoltare tehnologic pe o cale care punea bazele competiiei cu Uniunea European i permitea SUA s-i foloseasc poziia politic i militar dominant din cadrul Alianei Atlantice.

Subordonarea europenilor
Pentru europeni, o asemenea strategie a SUA nsemna o ampl subordonare tehnologic i politic, favorizat de legturile strict militare i politice deja existente ntre cele dou maluri ale Atlanticului. Elitele europene considerau c politicile SUA ar determina Vechiul Continent" s renune la opiunile unei mai mari originaliti tehnologice, unei creteri economice i unei autonomii politice. Ele se temeau c Europa va ajunge din nou, exact ca n perioada imediat urmtoare celui de-al doilea rzboi mondial, s fie un partener politic minor, cu o economie rmas n urm fa de cea a SUA i dependent de aceasta n privina tehnologiilor-cheie. n acest context, legtura comer-aprare" a fost identificat pe la mijlocul anilor 1990 drept un domeniu de mare interes n Europa (n special n Frana i n Germania). Mai exact, s-a apreciat c superioritatea tehnologic a SUA (att n sectorul militar, ct i n cel comercial) ar putea deveni principalul factor extern care s determine perspectivele economice europene i autonomia sa politic la nceputul secolului XXI. Aceasta nu excludea posibilitatea (mai ales dup victoria n rzboiul din Golful Persic din 1990-1991) c SUA ar putea determina revenirea investiiilor comerciale n domeniul aprrii astfel nct s-i mreasc influena asupra capacitii europene de a-i promova propria agend de politic extern i comercial, n special n zona Golfului Persic, n Extremul Orient i n America de Sud. Se observase c SUA schimbaser modelul competiiei n politica internaional prin transpunerea superioritii tehnologice din domeniul militar n aciuni pe piaa global. Pe aceast cale, se considera c, prin legtura indirect dintre comer i securitate, se putea obine acces pe pieele externe,

competitorii puteau fi descurajai i se puteau extinde aciunile pe piaa global.

Pierderea aciunilor pe piaa exporturilor


Principalele ri europene (Frana, Germania, Italia i Marea Britanie) au pierdut aciuni pe piaa exporturilor fa de SUA, mai ales n perioada de la sfritul anilor 1980 pn la sfritul anilor 1990, nu numai n sectoarele tehnologiei civile de vrf, ci i n sectoarele industriei de aprare.

Restrngerea pieelor de export era asociat n Uniunea European nu numai cu mai puin influen n afacerile mondiale, ci i cu un declin competitiv potenial n industriile tehnologiilor de vrf. Ba mai mult, personaliti politice i industriale importante din Europa Occidental au nceput s exprime preocuparea c, dac autonomia i competitivitatea industrial i tehnologic a Uniunii Europene era ameninat, i suveranitatea politic european (cel mai important dintre interesele sale fundamentale de la sfritul Rzboiului Rece pn astzi) ar fi n pericol. Evitarea competiiei militare Nivelele cheltuielilor militare ale SUA de dup sfritul rzboiului rece (n special cele pentru cercetare-dezvoltare i nzestrare) i continuarea viguroas a Revoluiei n afacerile militare (RMA) ar fi putut s-i descurajeze pe europeni s se angajeze ntr-o curs a narmrilor" cu SUA. Cu alte cuvinte, europenii nu au mbriat pe deplin opiunea edificrii acelor capaciti militare i de aprare cerute de structura de proiecie a unei puteri militare autonome i, n acelai timp, de capacitatea de a furniza securitate altor ri din ntreaga lume n competiie cu SUA. Rolul tehnologiilor de vrf i a strategiilor de aprare promovate n SUA i Europa vor continua s joace un rol-cheie n schimbarea parametrilor de funcionare a relaiilor transatlantice. Totui, SUA vor trebui s conceap strategii de adaptare potrivite rolului din ce n ce mai puternic jucat de Comisia European n acest proces. De asemenea, merit menionat faptul c politicienii din Washington au puin ncredere n eforturile militare ale Uniunii Europene i sunt reinui n privina eventualitii ca Uniunea European s devin un competitor n probleme de securitate. nc de la mijlocul anilor 1990, forele industriale i politice europene care sprijin proiectul unei superputeri europene" devin mereu mai puternice, cu o configuraie diferit n fiecare ar european important. n strategia economic, tradiiile mercantiliste i msurile de control i de protecie a pieelor naionale merg n acelai sens cu politica tehnologic de selectare i protejare a campionilor naionali" n fiecare sector industrial relevant. Sprijinul pentru o asemenea strategie ar veni nu numai de la corporaiile europene, ci i de la companiile transnaionale europene care opereaz n domeniile tehnologiilor de vrf, inclusiv unele care au

fost create de proiectele comune de cooperare militar. Totui, un proiect european care ar opta s intre n competiie cu SUA n tehnologia i puterea militar s-ar confrunta cu singurul aspect al politicii americane n care puterea, n loc s scad, a crescut de la sfritul anilor 1980: domeniul tehnologiei. Apariia Chinei ca mare putere i ca potenial superputere este deja un element important n mutarea centrului de greutate la nivel internaional ctre Asia i aproape toi marii actori de pe scena internaional i definesc noile roluri. n eforturile lor competitive pentru influen economic i politic n Extremul Orient ( ca i n Asia central i regiunea Golfului Persic) Statele Unite i Uniunea European au folosit, de la nceputul anilor 1990, n mod deosebit, diferite mijloace de proiecie a puterii" (militare i comerciale fa de cele comerciale n primul rnd). Dac va continua, o asemenea stare de lucruri cel mai probabil va duce spre o cale conflictual" transatlantic. Astfel, problema-cheie, att pentru Europa, ct i pentru SUA, ar trebui s fie dac vor aborda o abordare strategic a Chinei mpreun sau vor concura pentru asigurarea influenei. PERSPECTIVA ASUPRA RELATIILOR TRANSATLANTICE In ultimul an, in domeniul relatiilor transatlantice, a aparut o criza generata de divergentele de interese dintre SUA si unii dintre principalii sai aliati europeni, care s-a manifestat cu putere cu prilejul interventiei militare din Irak. Existenta acestor divergente a declansat o ampla dezbatere la nivel transatlantic, in mediile politice si academice, referitoare la rolul NATO in asigurarea securitatii si promovarea intereselor statelor membre. Aceste evolutii reflecta o schimbare a structurii legaturilor dintre SUA si aliatii lor europeni, evidentiata si prin faptul ca politicile externe si de securitate ale SUA si ale membrilor europeni sunt centrate mult mai putin pe NATO (pe relatia transatlantica), in comparatie cu perioada Razboiului Rece. Mai mult, fostul secretar al Departamentului de Stat al SUA, M. Albright, sublinia recent ca psihologia parteneriatului, ce a caracterizat relatiile transatlantice in ultimele decenii, a fost inlocuita, in ultimul timp, cu o psihologie a ignorarii aliatilor europeni de catre SUA, pe de o parte, si cu una a competitiei cu SUA de catre principalele state membre ale UE, pe de alta parte. Intre evolutiile ce au influentat semnificativ relatia transatlantica dupa incheierea Razboiului Rece, putem retine: 1)Scaderea relevantei strategice a Europei, ca spatiu central de competitie pentru putere la nivel global si ca principala preocupare pentru politica de securitate si aparare a SUA; 2)Consolidarea Uniunii Europene si cresterea rolului sau economic si politic; 3)Accentuarea fenomenului globalizarii si influentele sale asupra perceptiilor decidentilor politico-militari in ceea ce priveste caracteristicile securitatii internationale si utilizarea instrumentelor de putere (si influenta) in relatiile dintre state (sau dintre state si institutiile internationale,) organizatiile nonguvernamentale etc; 4)Impunerea SUA ca putere hegemonica in cadrul sistemului international si cresterea dezechilibrului de putere la nivel transatlantic. Natura diferendelor transatlantice Diferendele aparute, in ultimii ani, intre SUA si unii dintre aliatii sai europeni, sunt expresia unui conflict politic ce are la baza relatiile de putere dintre cei doi "parteneri transatlantici". Manifestarea acestora evidentiaza deosebirile de viziune existente in ceea ce priveste natura puterii in sistemul international si rolul SUA in cadrul acestuia, in calitate de putere hegemonica (unilateralism vs. multilateralism si rolul puterii militare in relatiile internationale). Diferenta de putere dintre SUA si membri europeni ai NATO (evidenta in domeniul militar prin "capabilities gap") a condus la aparitia unor viziuni strategice referitoare la modul de asigurare a securitatii internationale si de reactie fata de noile tipuri de riscuri si amenintari; existenta

acestor perspective diferite se reflecta in manifestarea unor interese de politica externa divergente intre SUA si unii membri europeni din NATO. Principalele domenii de manifestare a divergentelor dintre SUA si aliatii sai europeni in ultimii ani vizeaza: diferente pe tema rolului puterii militare in relatiile internationale si, implicit, a rolului SUA in cadrul sistemului international (acuzatii ale europenilor privind modul de manifestare a hegemoniei americane); perspective diferite privind legitimitatea interventiei din Irak si procesul de reconstructie a tarii; deosebirile privind modalitatile de solutionare a conflictului israeliano-palestinian; abrogarea de catre SUA a Tratatului ABM; probleme de mediu (refuzul SUA de a semna Tratatul de la Kyoto); disputa privind rolul Curtii Penale Internationale. In acest sens, Marcel H. Van Herpen identifica si explica sase dimensiuni de crestere a disputei transatlantice, constand in: diferentierea semnificativa a perceptiei publice in cele doua entitati geostrategice, legate in primul rand de campania antiterorista; decalajul tot mai accentuat in domeniul capacitatilor militare; diferenta de atitudine in privinta modului de utilizare a instrumentului militar pentru promovarea obiectivelor politice si strategice; separarea in spatiul valorilor: in primul rand, a modului de valorizare a ordinii si institutiilor internationale; distantarea religioasa intre o Europa secularizata si o America pentru care crestinismul este tot mai important in spatiul politic si, ca rezultat al primelor cinci perspective strategice, tot mai prezent in asigurarea ordinii internationale si in interventiile in lumea araba, privite de europeni cu scepticism si chiar cu ostilitate. Dintr-o perspectiva diferita, Stanley Hoffman apreciaza ca principala cauza a crizei relatiilor transatlantice este generata de schimbarea dramatica a conceptiei americane privind relatiile internationale si politica externa. Printre principalii indicatori ai acestei schimbari, analistul american identifica elaborarea si adoptarea noii doctrine Bush privind razboiul de prevenire, unilateralismul ce caracterizeaza actiunile internationale ale actualei administratii de la Washington, precum si modul in care s-a produs interventia militara din Irak. Dincolo de natura actualelor diferende transatlantice, este important de investigat factorii care ar putea determina mentinerea sau accentuarea acestora, precum si posibilele lor efecte pentru securitatea europeana si internationala. Din prima categorie se pot enumera: 1. Venirea la putere, pe ambele maluri ale Atlanticului, a unei generatii de oameni politici care nu mai impartaseste viziunile "atlanticiste" ale predecesorilor lor, formate in perioada Razboiului Rece; 2. Intensificarea competitiei comerciale si economice dintre SUA si Europa; 3. Accentuarea unor interese geopolitice divergente, ca reflectare a unei schimbari de prioritati care a avut loc in perioada post-Razboi Rece: orientarea SUA, in calitate de unica superputere, spre o politica globala, in timp ce Europa este caracterizata, cu preponderenta, de o politica la nivel regional (centrata pe evolutiile din cadrul Uniunii Europene); 4. Diferentele de perceptie la nivelul opiniei publice, de pe cele doua maluri ale Atlanticului, reflectand deosebiri in ceea ce priveste mijloacele si metodele ce trebuie utilizate pentru asigurarea securitatii internationale. In chestiunea "decalajului de perceptie" dintre Europa si Statele Unite, ultimul sondaj de opinie privind relatiile transatlantice, realizat pe un esantion de 11.000 de americani si europeni, scoate in evidenta accentuarea decalajului de perceptie in ultimul an. Astfel, mai mult de trei sferturi dintre europenii investigati dezaproba actuala politica externa americana, cifra fiind cu 12 procente mai mare decat cu un an in urma si cu 20% peste cea din anul 2002. "Daca aceasta tendinta continua apreciaza Craig Kennedy, presedintele German Marshall Fund suntem martorii unei redefiniri a fundamentelor relatiei transatlantice si ai transformarii acesteia dintrun parteneriat principal, ca prima optiune, intr-o alianta optionala, pentru situatii reciproc avantajoase". Separarea este si mai evidenta in chestiunea orientarilor strategice procentajul americanilor care apreciaza ca razboiul poate fi utilizat pentru realizarea unei cauze juste este dublu fata de cel al europenilor (82% fata de 41%), in timp ce doar 28% dintre europeni

valorizeaza puterea militara si o apreciaza drept calea cea mai potrivita de asigurare a pacii, fata de un procent semnificativ mai mare in cazul americanilor (45%). Per ansamblu, cifrele rezultate din investigatia sociologica pe tema tendintelor transatlantice demonstreaza existenta si accentuarea a ceea ce analistii au definit drept diferente adanci si de durata in "cultura strategica" impartasita de cele doua parti si in modul de percepere a puterii si a logicii si fundamentelor echilibrului international. In timp ce europenii cred ca se indreapta spre o lume ordonata de legi, reglementari, negocieri si cooperare internationala, in care mecanismele clasice de putere cad pe un plan secundar, americanii continua sa fie fixati in plina istorie, exercitandu-si puterea intr-un sistem international anarhic, in care regulile sunt neviabile si in care securitatea si ordinea liberala continua sa fie rezultatul posedarii si utilizarii puterii militare. Din aceasta cauza, Robert Kagan este sceptic in privinta evolutiei relatiei transatlantice pe termen lung si apreciaza ca viitorul pare a apartine unei tensiuni in crestere ., nefiind departe ziua in care americanii nu vor acorda mai multa atentie pronuntarii acronimului UE decat acorda in prezent celui ASEAN sau Pactului Andean".