Sunteți pe pagina 1din 5
DREPTUL LA VIAłA PRIVATĂ Preocuparea pentru protecŃia vieŃii private nu este, din punct de vedere
DREPTUL LA VIAłA PRIVATĂ
Preocuparea pentru protecŃia
vieŃii private nu este, din punct de
vedere filozofic, politic şi cultural, o
preocupare de dată recentă.
Pledoariile pentru toleranŃa
religioasă au fost, s-ar putea spune,
primele forme de legitimare a
libertăŃii persoanelor de a opta în
sfera privată – cea a convingerilor
sau ideilor, indiferent dacă opŃiunile
respective sunt “corecte” sau nu.
Celelalte aspecte clasice ale
dreptului la o sferă privată –
inviolabilitatea domiciliului şi a
corespondenŃei – au încurajat şi ele
acelaşi mod de raportare: indiferent dacă ceea ce face persoana la ea acasă este bun sau
rău (moral sau imoral), dreptul ei la „intimitate” în interiorul clădirii trebuie respectat;
indiferent dacă ceea ce scrie ea în corespondenŃa personală este adevărat sau fals, moral
sau imoral, „educativ” sau „corupător”, secretul acesteia este inviolabil, fiecare persoană
având dreptul de a se dezvolta din punct de vedere psihologic, emoŃional, potrivit
modului de percepŃie al realităŃii sociale, caracterului şi principiilor de viaŃă, fie acestea
adoptate sau autoimpuse.
Respectul pentru viaŃa privată a fost teoretizată filozofic încă din prima jumătate a
secolului al XIX-lea, prin elogiul adus de autori ca Benjamin Constant libertăŃii private,
privită ca fundament al vieŃii moderne şi prin principiul lui John Stuart Mill, care afirma
că singura justificare a intruziunii în viaŃa personală este pericolul lezării altor persoane.
Mai multe evoluŃii, care au afectat în mod iremediabil modul de convieŃuire al
oamenilor, au evidenŃiat şi stabilit limitele sferei private.
Prima dintre acestea este de ordin pur tehnic: dezvoltarea mijloacelor de
investigare (chimică, medicală, radiologică, genetică etc.) a generat noi posibilităŃi utile
de „invadare” a spaŃiului privat, a corpului omenesc şi a vieŃii intime.
A doua evoluŃie este de ordin moral: relaxarea stringenŃelor şi interdicŃiilor morale
(inclusiv a celor fundamentate religios) a permis practici care anterior nu fuseseră
localizate în sfera libertăŃii private, pur şi simplu fiindcă erau considerate „perverse”,
„nenaturale”, „demonice” sau odioase (avorturile, practicile sexuale alternative,
transplantul de organe, chirurgie estetică etc.).
Cea de a treia evoluŃie Ńine de sfera socială: multietnicismul şi multiculturalitatea,
ca şi diversificarea stilurilor de viaŃă, au adus la un loc (în acelaşi spaŃiu public) populaŃii
şi grupuri cu practici şi opŃiuni sensibil diferite în sfera privată.

1

În condiŃiile în care individualismul modern şi-a menŃinut sau chiar amplificat

revendicările, toate aceste procese au multiplicat problemele legate de „intimitate” şi au

revigorat disputele cu privire la modul în care trebuie înŃeles dreptul la viaŃă privată. Dar,
revigorat disputele cu privire la modul în care trebuie înŃeles dreptul la viaŃă privată.
Dar, sfera de viaŃă privată tinde să aibă extinderi diferite.
Astfel, se evidenŃiază faptul că germanii au nevoie de locuri etanşe, construiesc
reşedinŃe ale căror balcoane sunt ferite de privirile indiscrete sau sunt înconjurate de
garduri înalte, în timp ce, la polul opus, meridionalul francez preferă locuri publice,
localul de servit cafea, restaurante, grădini, locuieşte în case adesea aglomerate şi nu
are nevoie presantă de intimitate.
Între aceste două contraste, se găsesc societăŃile americane şi engleze:
americanul doreşte să aibă propriul său birou, iar englezul nu va avea, de obicei, niciun
birou de afaceri şi, încă din tinereŃe, el se va obişnui să trăiască în comunităŃi, în aşa
zisele „nursery”, chiar membrii Parlamentului nu au niciun cabinet şi tranşează afacerile
în grădini publice.
Totuşi, în contrast cu meridionalii, ei impun vecinilor să le respecte convorbirile
private şi cercul lor de intimitate. În privinŃa statutului social,
desigur, oricine are dreptul la viaŃă
privată, dar sfera de intimitate se
restrânge proporŃional cu
celebritatea individului, de aici având
şi o importanŃă mai deosebită
convorbirile intime pe care le poartă,
fotografiile sau peliculele în care
apare. Evaluarea unei manifestări ca
aparŃinând sau nu de sfera intimă a
persoanei poate fi facută după două
criterii.
Un prim criteriu ar fi locul
unde s-a petrecut această
manifestare. Dacă ea a avut loc într-un cadru strict privat (locuinŃă sau reşedinŃă), se va
putea decide că manifestarea a avut un caracter intim într-o asemenea accepŃie a
manifestării, deşi ar fi greu să li se refuze acestor manifestări caracterul lor privat, intim.
Un al doilea criteriu ar fi acela al caracterului manifestării, indiferent de locul unde
aceasta s-a desfăşurat. În acest caz, trebuie să se facă dovada că, prin natura sa,
manifestarea a avut un caracter confidenŃial, intim, dovadă care nu este uşor de obŃinut
dacă Ńinem cont că evaluarea unei manifestări care a avut loc în public ca fiind intimă,
poate fi uşor contestată, mai ales când caracterul confidenŃial nu apare cu maximă
evidenŃă.
Astfel, noŃiunea de viaŃă privată acoperă mai multe domenii: chestiunile ce Ńin de
orientarea sexuală a individului şi/sau discriminările determinate de aceasta
(homosexualitatea, transexualitatea), supravegherea persoanei, inviolabilitatea
domiciliului, interceptarea corespondenŃei scrise şi telefonice, strângerea datelor,
colectarea, păstrarea şi dezvăluirea informaŃiilor etc.
O deosebită importanŃă a căpătat, mai ales odată cu dezvoltatea tehnico-
ştiinŃifică, tehnologică, prevenirea şi protejarea încălcării prin orice mijloace de
interceptare a dreptului la viaŃă privată.
Astfel, deşi evenimentul din 1876, când Thomas Watson a confecŃionat primul
telefon pentru inventatorul acestuia, Alexander Graham Bell, a fost un mare salt pentru
comunicare. Odată cu răspândirea acestuia şi, mai ales, odată cu descoperirea din 1947
a conceptelor de bază a telefoanelor celulare şi cu inventarea telefonului mobil modern
realizată de Doctorul Martin Cooper, răspândirea telefonului a căpătat un caracter
universal, devenind, în acelaşi timp, şi o modalitate de intruziune în viaŃa privată a
2

persoanelor. Acest fapt necesită un sistem juridic şi un cadru legislativ care să garanteze şi să ofere o prevenire şi o pedepsire utilă a încălcării dreptului la viaŃă privată prin interceptarea convorbirilor şi captarea de imagini săvârşite în mod ilegal. Legiuitorul român a instituit o serie de mijloace de protecŃie în sensul apărării vieŃii private, mijloace de drept constituŃional, administrativ, penal, civil sau de dreptul familiei însă, în contextul realităŃii socio-juridice actuale, par a fi insuficiente. Tocmai de aceea, opinia publică, presa şi legislativul şi-au conjugat efortul în încercarea de a

contura proiectul. ConstituŃia României, legea de bază a Ńării, aşa cum a fost modificată prin
contura proiectul. ConstituŃia României, legea de bază a Ńării, aşa cum a fost
modificată prin Legea de revizuire a ConstituŃiei României nr.
429/2003, în capitolul 2, care conŃine drepturile şi libertăŃile
fundamentale, alin. 26, care face referinŃă la viaŃa intimă, familială
şi privată prevede:
„(1) AutorităŃile publice respectă şi ocrotesc viaŃa intimă, familială şi
privată.
(2) Persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu
încalcă drepturile şi libertăŃile altora, ordinea publică sau bunele
moravuri”.
De asemenea, în articolul 49, cu privire la restrângerea
exerciŃiului unor drepturi sau al unor libertăŃi, sunt evidenŃiate
următoarele:
„(1) ExerciŃiul unor drepturi sau al unor libertăŃi poate fi restrâns numai prin lege şi
numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranŃei naŃionale, a ordinii, a
sănătăŃii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăŃilor cetăŃenilor; desfăşurarea
instrucŃiei penale; prevenirea consecinŃelor unei calamităŃi naturale ori ale unui sinistru
deosebit de grav.
(2) Restrângerea trebuie să fie proporŃională cu situaŃia care a determinat-o şi nu poate
atinge existenŃa dreptului sau a libertăŃii.”
Referindu-ne la secretul corespondenŃei, în art. 28, este prevăzut faptul că:
„Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice
şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil.”
Codul penal din 1968 incrimineaza în art. 195 violarea secretului corespondenŃei.
Astfel, potrivit alin. 1, infracŃiunea constă în:
„Deschiderea unei corespondenŃe adresate altuia ori interceptarea unei convorbiri sau
comunicări efectuate prin telefon, telegraf sau prin alte mijloace de transmitere la
distanŃă, fără drept.”
Iar potrivit alin.2, constă în: „Sustragerea, distrugerea sau reŃinerea unei
corespondenŃe, precum şi divulgarea conŃinutului unei corespondenŃe, chiar atunci când
a fost trimisă deschisă sau a fost deschisă din greşeală, ori divulgarea conŃinutului unei
convorbiri sau comunicări interceptate, chiar în cazul în care făptuitorul a luat cunoştinŃă
de acesta din greşeală sau din întâmplare”.
Interceptarea unei convorbiri sau comunicări înseamnă a surprinde, a asculta o
convorbire între două persoane sau o comunicare pe care o persoană o face alteia.
Nu interesează conŃinutul convorbirii sau comunicării, după cum nu interesează
nici dacă făptuitorul a interceptat convorbirea sau comunicarea în întregime sau în parte.
Interceptarea trebuie să fie, însă, frauduloasă, efectuată fără drept.
În contextul armonizării legislaŃiei naŃionale cu cerinŃele ComunităŃii Europene,
legiuitorul, în proiectul noului Cod penal, a propus incriminarea la art. 209, în capitolul
privind „crime şi delicte contra libertăŃii persoanei”, a infracŃiunii de „încălcare prin orice
mijloace de interceptare a dreptului la viaŃă privată”.
Astfel, Legea nr. 301/2004 din Codul penal, în articolul 209, a acordat mai multă
importanŃă interceptării convorbirilor telefonice, precum şi captărilor de imagini şi are
următorul conŃinut în privinŃa modului de săvârşire al infracŃiunii:
3

„(1) Încălcarea dreptului la viaŃă privată al unei persoane prin folosirea oricăror mijloace de interceptare de la distanŃă de date, informaŃii, imagini sau sunete din interiorul locurilor menŃionate în art. 208 alin. (1), fără consimŃământul persoanei care le foloseşte sau fără permisiunea legii, se pedepseşte cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă. (2) Fotografierea sau filmarea din locuri publice a exteriorului unui imobil cu destinaŃia de locuinŃă, reşedinŃă sau casă de vacanŃă, aparŃinând oricărei persoane, nu constituie infracŃiune.” Asemenea fapte ar urma să fie mai grav sancŃionate în măsura în care cel care obŃine pe această cale sunete, imagini, documente secrete din viaŃa intimă a persoanei le dezvăluie şi altor persoane sau le dă publicităŃii fără consimŃământul celui vizat. Mai grav ar trebui sancŃionat acela care săvârşeşte asemenea fapte din dorinŃa de a obŃine un profit, chiar şi prin şantaj, precum şi acela care avea calitatea de funcŃionar. Codul de procedură penală, în art. 911-916 prevede procedura legală a realizării interceptării convorbirilor telefonice, cea realizată de organele competente după obŃinerea autorizării din partea procurorului. Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri este prima lege care prevede că, atunci „când sunt indicii temeinice că o persoană care pregăteşte comiterea unei infracŃiuni dintre cele prevăzute în prezenta lege sau care a comis o asemenea infracŃiune, foloseşte sisteme de telecomunicaŃii sau informatice, organul de urmărire penală poate, cu autorizarea procurorului să aibă acces pe o perioadă determinată la aceste sisteme şi să le supravegheze. DispoziŃiile art. 91-91 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător.” Autorizarea accesului la sistemele informatice ori de telecomunicaŃii este reglementată în aceeaşi formă şi în art. 23 al Legii nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, precum şi în art. 27 al Legii nr. 656/2002 privind prevenirea şi sancŃionarea spălării banilor. Şi în domeniul combaterii corupŃiei s-a impus în mod necesar introducerea acestui mijloc de probaŃiune, astfel că, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 78/2000, prin art. 27, alin. 1 lit.b) şi c) s-a prevăzut posibilitatea punerii sub supraveghere sau sub ascultare a liniilor telefonice şi accesul la sistemele informaŃionale, aceste mijloace probatorii fiind preluate, în aceeaşi formă de art. 16 alin. 1 lit. B) şi c) din OrdonanŃa de UrgenŃă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul NaŃional AnticorupŃie. De asemenea, dispoziŃii privind protecŃia vieŃii private împotriva interceptărilor se regăsesc şi în Decizia nr.80 din 13 august, privind protecŃia demnităŃii umane şi a dreptului la propria imagine. Art.4 alin 1 prevede că înregistrările conŃinând imagini sau convorbiri ale unei persoane nu pot fi difuzate decât cu acordul acesteia, cu excepŃia situaŃiilor în care, potrivit alin.2:

1) demersurile jurnalistice răspund unui interes public justificat; 2) înregistrarea este incidentală şi este
1) demersurile jurnalistice răspund unui interes
public justificat;
2) înregistrarea este incidentală şi este realizată în
locuri publice.
Lipsa unei legi privind protecŃia vieŃii private
se răsfrânge negativ, atât asupra capacităŃilor şi
mijloacelor de protecŃie a vieŃii private, cât şi
asupra garanŃiilor exercitării dreptului la libera
exprimare, chiar şi pentru profesioniştii în
domeniul jurisprudenŃei fiind extrem de dificil de a
stabili limita când se aduce atingere vieŃii private a
persoanei şi când se aduce atingere unui interes
public prioritar.
4

Nu există nicio îndoială că intimitatea este un element esenŃial al dezvoltării armonioase a omului, în special într-un sistem democratic. Acesta este motivul pentru care marile organisme supranaŃionale, precum şi mai multe state au inclus această valoare printre drepturile esenŃiale, protejate nominal prin declaraŃia drepturilor fundamentale. Daunele cauzate victimelor audiovizualului sunt de obicei profunde. Din spionajul electronic poate rezulta pierderea oricărui spirit de iniŃiativă, fie în domeniul cercetării, fie în viaŃa politică a unui cetăŃean sau chiar în viaŃa sa afectivă. Mai mult, sănătatea fizică şi psihică a victimei poate fi afectată. Aşadar, în cadrul sferei de privilegii pe care le prezintă intimitatea, omul poate acŃiona după cum îi convine, să dea jos masca pe care i-o impun normele sociale, să comunice intimilor reacŃiile sale profunde fără să se teamă de oprobiul majorităŃii. Daunele cauzate de o intruziune clandestină în aceste momente de intimitate sunt adesea mai grave decât multe alte atentate materiale sau financiare.

TUDORAŞ ELENA – subofiŃer operativ principal RĂU CĂTĂLIN – ofiŃer specialist personal şi educaŃie OTOBÎCU
TUDORAŞ ELENA – subofiŃer operativ principal
RĂU CĂTĂLIN – ofiŃer specialist personal şi educaŃie
OTOBÎCU MIHAI – ofiŃer specialist planificare, operaŃii,
monitorizare misiuni şi evenimente
Bibliografia:
Adrian-Paul Iliescu, cuvânt introductiv din Mario G Losano, Legea italiană în privinŃa
protecŃieivieŃii private, Editura All Beck, Bucureşti, 2004, p. XI.
Eliodor Tanislav, Dreptul la singurătate, Editura Semne, Bucureşti, 1998, p.14.
Edward T Hall, The hidden dimension, Editura Daubleday & Company, Inc., New-
York, 1969, p. 36.
Eliodor Tanislav, Ocrotirea penala a dreptului la intimitate, în Revista de drept penal,
nr.3 / 1998, p.42.
Eliodor Tanislav, ProtecŃia penală a dreptului la intimitate în perspectiva noului Cod
penal, Revista Dreptul, nr.8 / 2003, p.126-127
Laura-CodruŃa Kövesi, Accesul şi supravegherea sistemelor de telecomunicaŃii sau
informatice. Mijloace deprobă, Revista Dreptul, nr.7 / 2003, p.143
Tudorel Toader, Drept penal. Partea specială, Editura ALL BECK, Bucureşti, 2002, p.
122.
5