Sunteți pe pagina 1din 113
1

1

Editor: Aurelian Micu Lector: Angela Vasile Tehnoredactor: Ana Croitoru Coperta: Andy

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale STRAÎTON, REBECCA Castelul din Spania / Rebecca Strat ton - Bucureşti: Alcris, 2001. p.; cm. - (Colecţia El şi Ea) Tit. orig. (eng): Castles in Spain. ISBN 973-8251-39-7 821.111. 31 = 135.1

Colecţia EL şi EA

REBECCA STRATTON

2

Castelul din Spania

Traducerea şi adaptarea în limba română de CIPRIAN CHIRU

ALCRIS

3

Capitolul 1

Holly Gilmour devenise şi mai nerăbdătoare după ce schimbase avionul la Sevilla, deşi îşi tot spunea că se comportă ca un copil care pleca într-o tabără şcolară. însă trecuse mult timp de când n-o mai văzuse pe mătuşa Nan, pe atunci Holly era încă elevă şi, date fiind aceste împrejurări, era normal să fie nerăbdătoare. Cauza despărţirii lor fusese căsătoria cam neaşteptată a mătuşii sale, cu aproape zece ani în urmă, iar faptul că aceasta era acum senoa Delgaro şi soţia unui om bogat, era un motiv în plus pentru neliniştea crescândă a lui Holly, pe măsură ce se apropia de destinaţie. Odinioară, fusese foarte apropiată de sora mai vârstnică a mamei sale, iar gândul că o va revedea în nişte circumstanţe atât de diferite, plus faptul că pentru prima dată va vizita o nouă ţară, îi dădea, în acelaşi timp, un sentiment de plăcere şi nerăbdare. Holly zâmbi gândindu-se la mătuşa Nan aşa cum şi-o amintea ea. Durdulie şi grijulie, în uniforma ei de soră medicală ori în bluze fine şi taioare, cu un şirag discret de perle la gât. O imagine foarte englezească, neschimbată foarte mulţi ani, aşa că nimeni nici măcar nu se gândise la posibilitatea ca ea să se mărite şi, cu siguranţă, nu în împrejurări atât de romantice. Dintr-o dată, pe neaşteptate, mătuşa ei venise şi-i anunţase că se va mărita cu unul dintre pacienţii ei. Cu puţin timp înainte făcuse un lucru de neconceput, acceptând o slujbă în străinătate, îndoindu-se că făcea ceea ce trebuia şi fiind îngrijorată că va trebui să-şi schimbe atât de mult îutina zilnică. Cu toate acestea, se pare că atât slujba, cât şi pacientul se dovediseră a fi exact pe gustul ei şi astfel se măritase cu don Jose Delgaro la numai patru luni de la sosirea ei în Spania. Don Jose era un bărbat cu nişte ani mai în vârsta decât ea, văduv, cu un singur fiu, născut în Spania. Pentru cei caie o cunoşteau pe Nan, vestea fusese un adevărat şoc, ştiind-o ca refuza compania bărbaţilor de când suferise dintr-o poveste tristă de dragoste, în tinereţe. în plus, întotdeauna avusese o atitudine rezervată, foarte britanică, în privinţa

4

străinilor. Poate că, se sugerase, o influenţase soarele Spaniei, îmblânzind-o şi făcând-o mai puţin rezervată. Sau poate că îşi dorise să aibă pe cineva alături în ultima parte a vieţii. Oricare ar fi fost motivul, mătuşa sa părea foarte fericită şi mulţumită de viaţa actuală, şi Holly, fiind o romantică, abia aştepta să-l întâlnească pe noul ei unchi. Don Jose, gândi Holly, trebuia să fie un bărbat de excepţie, dacă reuşise s-o scoată pe mătuşa ei din starea de izolare în care se afla si s-o determine să se căsătorească, iar în scrisorile ei părea încântată de soţul său şi de ţara de adopţie, aşa că nu era nici o îndoială că-1 iubea foaite mult. Când Holly îi scrisese că-şi va petrece concediul în Spania şi că ar dori s-o sune şi s-o vadă, dacă era posibil, Nan Delgaro o invitase să vină şi să stea cât va dori cu ea şi soţul ei. Probabil că avusese încuviinţarea lui don Jose pentru a-i face această invitaţie, îşi spuse Holly, pentru că, deşi mătuşa ei avea o căsnicie foarte fericită, recunoscuse că soţul său avea o atitudine foarte spaniolă în privinţa femeilor. Don Jose, pentru că era bolnav, nu prea mai putea face mare lucru pentru a-şi întreţine proprietatea, însă de toate treburile se ocupa Marcos, fiul lui, care avea grijă de ferma foarte profitabilă din Andaluzia. Creşteau cai, după cum îi spusese mătuşa sa, cai de rasă foarte frumoşi, celebri atât în Spania, cât şi în afara ei. Ceva însă îi spunea că, în ciuda entuziasmului manifestat de Nan în privinţa eficienţei fiului ei vitreg, dând chiar impresia că l-ar plăcea, ar fi bine ca ea să păstreze o atitudine rezervată. Din descrierile mătuşei sale, se părea că Marcos era un autocrat şi spera din tot sufletul să nu intre în conflict cu el cât va sta la ei, pentru că ea era înclinată să spună tot ce gândea atunci când vedea sau auzea ceva ce nu-i convenea. Dar toate acestea contau prea puţin, tot ce conta era că o va revedea pe mătuşa ei şi se întrebă în ce măsură se schimbase aceasta sau cât de mult i se va părea mătuşii sale că s-a schimbat ea. Ultima oară când se văzuseră, Holly era o puştoaică de doisprezece ani, cam copilăroasă, iar acum era o tânără de douăzeci şi doi de ani, înaltă, subţire şi

5

încântătoare. Deodată micuţul avion se zgudui şi ea tresări. Se uită în jos pe hublou în timp ce începea procedura de aterizare şi zări ceva ce părea a fi o pistă incredibil de mică. Marea, de un albastru profund şi foarte liniştită, ca o baltă, se zărea sub ea, strălucind ca o mătase azurie în lumina soarelui după-amiezii, cu margini albe în zona unde atingea plaja cu nisip auriu, întrecea în frumuseţe tot ce-şi imaginase Holly. Un drumeag traversa-ceea ce părea a fi un sătuc, cu căsuţe albe înconjurate de viţă de vie şi măslini. Mai erau şi palmieri, observă ea surprinsă, care dădeau coastei un “aspect african, ceea ce, pentru Holly, era neaşteptat şi incitant. Chiar dacă Lazuro era cu siguranţă cea mai mică pistă de aterizare în folosinţă, era totuşi utilizată, ca şi celelalte piste mari, de omniprezenta Iberian Airways, iar Holly se întiebâ cât drum va mai avea de parcurs până să ajungă la destinaţie. Castillo de la Valeroso era situat undeva mai spre interior, iar asta însemna un drum lung pe nişte şosele nu prea bune, cum o avertizase mătuşa ei. Acum, când era atât de aproape de destinaţie, era emoţionată şi realiză că, deşi odinioară fusese atât de apropiată de mătuşa sa, acum s-ar putea să întâlnească o străină. Acum, aceasta avea în jur de cincizeci de ani şi s-ar putea să nu mai fie la fel de îngăduitoare cu ea, cum fusese cu o puştoaică de doisprezece ani. însă acest lucru îl va afla când va ajunge la destinaţie. Era cald, extrem de cald, în comparaţie cu aerul condiţionat din avion, iar Holly rămase câteva momente pe loc după ce coborî din avion ca să se'acomodeze cu temperatura. Andaluzia, gândi ea, chiar şi mirosea altfel. în cele câteva momente pe care le petrecuse în Sevilla, când schimbase avioanele, nu simţise nici un miros deosebit, eia la fel ca oricare alt oraş mare. Probabil de vină erau portocalii, al căror parfum se distingea clar, fiind foarte puternic. Mai erau şi lămâi, dar parfumul acestora era mai puţin dulceag, aşa cum o informase şi mătuşa ei. în dreapta se zăreau câteva clădiri joase, albe, care străluceau în lumina puternică a soarelui şi care serveau probabil drept recepţie şi birouri unde pasagerii se puteau adresa pentru diverse informaţii. Se

6

întoarse şi-i urmă pe ceilalţi pasageri de-a lungul pistei spre oficialităţile aeroportului, toţi numai zâmbete. în timp ce mergea, Holly observă prezenţa unui bărbat singur, care stătea în dreptul unei uşi, fumând şi privind noii-sosiţi cu o oarecare bunăvoinţă şi ea nu se putu abţine să nu remarce cât de înalt şi chipeş era. Un localnic care lăsa să se vadă clar ce părere avea despre turişti, se gândi ea, făcând o grimasă, Holly mergea în urma celorlalţi, întrebându-se ce aranjamente fuseseră făcute pentru transportul ei la Castillo de la Valeroso. Mătuşa ei o asigurase că va organiza totul şi că nu trebuia să-şi facă griji. Totuşi era un pic îngrijorată la gândul că s-ar putea să n-o aştepte nimeni. Doar în parte conştientă de ceea ce se întâmpla în jurul ei, fiind preocupată la gândul că fusese uitată, tresări când cineva se opri în faţa ei. Muşcându-şi buza, îşi ridică privirea şi-l văzu pe bărbatul pe care-1 obseivase în dreptul uşii recepţiei. Acesta tocmai strivea sub talpă rămăşiţele ţigării pe care o fumase, iar duritatea gestului lui o sperie şi mai tare. - Senorita Gilmour ? Abia dacă se simţea o urmă de accent în cuvintele lui, iar vocea îi era profundă şi calmă, dar n-ar fi putut spune că întrebarea pe care i-o adresase suna a bun-venit. încuviinţă din cap şi- l privi pe sub gene, observând din nou cât de chipeş era acum, când se- afla mult mai aproape de el. Era un bărbatul tipic spaniol, îşi spuse ea, brunet, cu părul negru, tuns chiar mai scurt decât era ea obişnuită să vadă, cu ochi la fel de negri, cu gene lungi şi dese şi sprâncene drepte. Era chiar mai înalt decât păruse când îl văzuse de la distanţă, era suplu, puternic şi destul de dur, iar asta n-o prea încuraja, îi veni ei în minte, şi îşi dădu seama cine o va conduce la Castillo de la Valeroso.

- Da, sunt Holly Gilmour, răspunse ea şi zâmbi, în ciuda faptului că

nu simţise nici o urmă de încurajare în acei ochi negri ce priveau în jos spre ea, mai mult curioşi decât prietenoşi.

El întinse o mână mare, bronzată, care aproape că o acoperi cu totul pe a ei când i-o strânse.

- Bienvenida, senori la Gilmour. Sunt Marcos Esteban de Delgaro y

7

Peronda. Mătuşa ei o prevenise dinainte despre modul oficial în care se prezentau spaniolii, aşa încât n-a fost surprinsă de grandoarea numelui lui. - V-a spus cumva dona Ana că vă voi aştepta eu, senorita ? o întrebă

el ca şi cum n-ar fi fost posibil aşa ceva. Eu abia azi-noapte am aflat. - Ah, nu, nu mi-a spus ! clătină Holly din cap, deja regretând că o luase gura pe dinainte. Făcuse această presupunere pe baza descrierii pe care i-o oferise mătuşa ei, având în plus şi acel aer autoritar:

- Pur şi simplu

am ghicit, îi spuse ea.

Câteva momente el o privi lung, puţin suspicios - se gândi ea - apoi ridică imperceptibil din umerii săi laţi şi-i luă valiza.

- Dacă doriţi să mă urmaţi, senorita, am parcat maşina în faţa aeroportului. Ascultătoare, Holly îl urmă în interiorul răcoros al clădirii, îşi luă şi restul bagajelor şi trecu prin vamă în câteva minute, apoi Marcos Delgaro o conduse afară de cealaltă parte a clădirii, într-un fel de parcare, unde o maşină mare americană aştepta la umbra unor palmieri.

O conduse spre maşină cu o politeţe rece, ajutând-o să se urce, iar ea

îşi spuse ca o aştepta un drum lung, într-o companie nu tocmai plăcută. Folosindu-se de genele ei lungi ca să-l studieze pe furiş, îl urmări cum înconjoară maşina şi se aşează la volan. Marcos purta un costum subţire

gri deschis foarte oficial, cămaşă albă şi cravată gri, dându-i senzaţia că, asemenea unui ascet, el nu era conştient de prezenţa ei, ca femeie. -Avem mult de mers până la castel ? se aventură ea în timp ce el scotea maşina din parcare şi pornea pe drumul pe care Holly îl zărise din avion.

El clătină din cap.

- Nu-i foarte departe. Cam douăzeci de kilometri. Din nou descurajată, nu îndrăzni să-i mărturisească faptul că nu ştia ce înseamnă douăzeci de kilometri în mile, aşa că îşi îndreptă atenţia înspre peisajul de ţară, deşi întreaga ei fiinţă era foarte conştientă de prezenţa Iul. Marcos Delgaro nu era un bărbat tocmai uşor de ignorat., de fapt descoperi că era chiar prea conştientă de prezenţa lui, pe măsură

8

ce prindeau viteză pe drumul îngust şi prăfuit. Nu va fi o călătorie tocmai uşoară alături de el pe parcursul celor douăzeci de kilometri de drum de ţară, oricât de mult s-ar fi dovedit a fi aceştia. Pe măsură ce se depărtau de ţărm, peisajul devenea tot mai interesant şi încântător. Palmierii se răriră, fiind înlocuiţi de tot mai mulţi portocali, lămâi şi măslini, mai ales măslini, cu trunchiurile şi ramurile gri şi contorsionate. întreaga varietate a culturilor era posibilă numai datorită sistemului vechi, dar încă eficient, de irigaţii. 0 reţea de diguri şi canale transporta apa acolo unde era nevoie de ea, creând o reţea strălucitoare de linii pe lângă copaci. Cu toate că aceste amenajări erau artificiale, se integrau perfect în peisajul care tinerei i se părea încântător. La fel de încântătoare erau şi acele căsuţe albe, identice cu cele pe care le zărise din avion cu puţin înainte de aterizaie. De sus păreau ca nişte căsuţe pentru păpuşi şi erau destul de drăguţe, însă acum păreau chiar şi mai frumoase, fiecare având câte o curticică umbrită de diverşi pomi - portocali şi lămâi, ocazional palmieri. Totul părea atât de diferit şi de hispanic, aşa cum îşi imaginase şi ea, dar, în acelaşi timp avea senzaţia că se întorsese în timp cu câteva secole. Mătuşa ei îi povestise că în Spania schimbările fuseseră mai lente, însă, în acelaşi timp, avea mult mai multe de oferit decât restul ţărilor, o mulţime de luciuti pe care celelalte ţări le pierduseră de-a lungul timpului, iar Holly era în totalitate de acord cu ea. Avea senzaţia că urcau continuu, iar ea îşi aminti că matuşa ei îi povestise despre Castillo de la Valeroso că eia situat undeva sus, pe dealuri. Vor trece, în drumul lor, pe lângă dealuri cu viţă de vie, iar ea spera că va putea să facă nişte fotografii, mai târziu, ca să le aibă amintire. Deşi, probabil, Marcos Delgaro nu va primi tocmai bine această idee. ,Cu siguranţă va avea de înfruntat aceeaşi rezistenţă şi când va dori să fotografieze castelul. Cum altfel va putea dovedi cuiva că a stat, cu adevărat, într-un castel, în Spania ? Dacă va reuşi să facă fotografii şi cu fiul gazdei sale, cu atât mai bine, dar va trebui să fie foarte sigură că n-o va vedea când va încerca să-l fotografieze.

9

Drumul era foarte îngust şi incredibil de prost pe alocuri, dar Marcos Delgaro conducea maşina ca şi cum era nerăbdător să termine odată cu această zi, fiind un şofer atent şi competent, luând câteva dintre curbele cele mai periculoase din drumul lor cu precizia şi îndemânarea unui şofer de pe maşinile de curse. -Este o zonă foarte frumoasă, observă Holly la un moment dat, încercând din nou să pună capăt tăcerii dintre ei. El întoarse capul pentru un moment şi o privi scurt, apoi încuviinţă din cap. -Este o zonă bună, spuse el. Şi chiar mai bună decât cea din vecinătate, pentru că nu e atât de răsfăţată, a Dios graciasj Holly întoarse capul şi privi profilul bronzat şi descurajator ce i se prezenta în faţa ochilor.

-Nu vă plac turiştii, senor Delgaro ? Umerii lui largi se ridicară ca şi cum asemenea oameni nici n-ar fi meritat osteneala. -Mulţumesc Cerului că nu sunt nevoit să intru în contact cu ei, remarcă el, şi Holly simţi că, într-un fel, i se adresa ei, făcând-o să se îmbujoreze.

- Bine măcar că nu toţi spaniolii gândesc ca dumneavoastră, senar,

replică ea. Altfel, ţara dumneavoastră ar fi fost mult mai săracă !

- Fără îndoială!

Figura lui păstrase acelaşi aspect calm şi nici măcar nu se uitase la ea când vorbise.

- însă îi mulţumesc lui Dumnezeu în privinţa mea, senoritâ. N-am nici

o legătură cu turismul, ceea ce este foarte bine. Holly îşi spuse că cel mai bine ar fi să tacă, pentru că se pare că nu aveau nici un subiect comun de discuţii. El pur şi simplu nu voia să converseze cu ea, aşa că Holly îşi îndreptă din nou atenţia asupra peisajului pe lângă care treceau. Acum predomina viţa de vie şi reuşi să vadă un semn rutier ce indica drumul spre Jerez de la Frontera, inima industriei de sherry. Reuşi chiar să vadă o parte din această localitate când o traversară, iar pentru că Marcos a trebuit să încetinească, Holly putu să admire frumuseţea acestui vechi oraş.

10

Palate vechi, turnuri graţioase şi biserici vechi splendide păreau a umple străzile. Străzi care erau umbrite de portocali şi palmieri, portocalii înmiresmând aerul cu parfumul lor ameţitor. Era încântată de

tot ce vedea şi i-ar fi plăcut să-i mărturisească toate acestea lui Marcos. - Un lucru totuşi o uimi. Numărul foarte mic de oameni care purtau pălării, în ciuda soarelui arzător. Ar fi vrut să-şi ia o pălărie dintr-un magazin din aeroport, care oferea o întreagă colecţie de pălării, dar bineînţeles că senor Marcos Delgaro ar fi refuzat să fie văzut cu ea într- un astfel de magazin.

- Se pare că sunt o mulţime de lucruri de văzut, încercă din nou Holly.

de

Niciodată nu mi-aş fi putut imagina că Spania ar putea fi atât de diferită, într-un fel.

- Bineînţeles că este, îi spuse brusc Marcos Delgaro.

Mări viteza când lăsară oraşul în urmă şi aproape fără să vrea, Holly observă cât de puternice şi bronzate îi erau mâinile şi cu câtă eficienţă conduceau maşina pe acele drumuri dificile. - Suntem în Andaluzia, senorita Gilmour, este cu mult mai diferită de stilul european decât restul Spaniei, continuă el.

- Fascinant, afirmă Holly bucuroasă că reuşise să scoată măcar atâta

de la el. Mi-ar plăcea să văd cât mai mult din această zonă cât voi sta aici, continuă ea, privindu-1 cu coada ochiului şi urmărindu-i reacţia. Desigur, îmi dau seama că am vorbit ca o turistă, sen or Delgaro, dar sunt sigură că cineva va fi dispus să-mi arate împrejurimile.

Buzele lui, observă ea surprinsă, nu se strânseră în semn de

dezaprobare, aşa cum se aşteptase, ci schiţară o urmă de zâmbet slab în colţul gurii, deşi el nici nu întoarse capul.

- Cu siguranţă, senorita, însă, dacă-mi permiteţi, mă ofer să vă fiu

ghid cât staţi aici. Holly rămase consternată, luată prin surprindere de oferta lui şi puţin

jenată că-1 judecase prea aspru. Apoi privi profilul arogant şi se întrebă dacă nu cumva era politicos pentru că ea era oaspetele mamei lui vitrege.

- Sunteţi foarte amabil ; spuse ea. Dacă sunteţi sigur că nu vă voi

- Oricând veţi dori, senorita.

- Mulţumesc.

Ea îi aruncă din nou o privire şi zâmbi în sinea ei. Politicos şi de

11

treabă cum era acum, Marcos Delgaro era un bărbat foarte plăcut. De fapt, dacă era să fie sinceră cu sine însăşi, era cel mai atrăgător bărbat din câţi întâlnise, sigur pe el şi radiind forţă, iar această constatare o reduse din nou la tăcere. Când zări prima dată, pentru o clipă, Castillo de la Valeroso, fu surprinsă. Din cine ştie ce motiv fusese convinsă că era construit undeva sus în munţi şi că era înconjurat de stânci. însă, în realitate, castelul se găsea în mijlocul unor dealuri împădurite, deasupra unui sat, cu vedere

aşupia unei văi bogate şi fertile cu viţă de vie şi irigate de un râu artificial, zăgăzuit şi canalizat la fel ca şi cele pe care le văzuse api oape de coastă. Castelul în sine era chiar şi mai extraordinar decât îşi imaginase ea, cu turnuri înalte din piatră gri-gălbuie, arătând calm şi liniştit în soarele fierbinte. Aiăta exact ca în basme şi, fără să vrea, Holly scoase un ţipăt de surpriză când îl văzu.

- Vă place, senorita ?

întrebarea o luă din nou pe nepregătite şi se întoarse spre el şi-l privi cu ochii strălucind de emoţie.

- Este foarte frumos!

Răspunsul ei direct aduse un zâmbet scurt pe faţa lui, dinţii albi contrastându-i cu tenul închis, iar această noutate o surprinse atât de mult, încât continuă să-l privească şi după ce el întorsese capul. Când îi văzuse acel zâmbet, îşi simţise inima tresărind în piept, o reacţie a cărei

explicaţie îi scăpa.

- Are mai mult de 500 de ani vechime, îi spuse Marcos Delgaro. Şi familia Delgaro a trăit în el cea mai mare parte a timpului.

- Ce frumos este !

N-ar fi vrut să sune atât de naiv şi observă privirea scurtă pe care Marcos i-o aruncă atunci când întoarse maşina pe o şosea largă mărginită de copaci. - Este de origine maură, nu-i aşa ? întrebă ea, ştiind acest lucru din scrisorile mătuşii sale, dar poate că el nu ştia şi va crede despre ea că are o cultură bogată. Deşi nu ştia de ce căuta să-l impresioneze. El o privi din nou cu o sprânceană ridicată a mirare. - Văd că aţi studiat stilurile arhitectonice, senorita Gilmour!

12

Deşi nu înţelegea ce o făcu să mărturisească adevărul, spuse fără să

ezite :

- Mi-a spus mătuşa Nan într-una din scrisorile ei, răspunse ea, iar el dădu din cap.

- înţeleg.

Probabil şi aceste trăsături întunecate erau tot de origine maură, îşi spuse ea. Acest profil arogant, cu trăsături acviline, mândru, se datora maurilor care cuceriseră teritoriul Spaniei, în secolul opt, şi impresionaseră localnicii cu puterea, cultura şi trăsăturile lor dure pe parcursul celor şapte secole cât stăpâniseră aceste ţinuturi. Se putea recunoaşte înfăţişarea unui cuceritor în acele trăsături impunătoare, dure, iar când el întoarse brusc maşina la o curbă; Holly fu proiectată peste el şi simţi cum coloana vertebrală îi este străbătută de fiori la contactul cu el.

îmi pare rău ! se scuză ea imediat, luată prin surprindere atât

de virajul neaşteptat, cât şi de propria sa reacţie.

- De ce nu vă folosiţi de mânerul acela de lângă dumneavoastră ? o

întrebă el. Aşa nu vă veţi mai pierde echilibrul.

- îmi

- Da, îmi pare rău.

- Sunt o mulţime de curbe periculoase pe acest drum privat, o avertiză

el, şi Holly apucă imediat mânerul acoperit cu piele de pe portieră şi se ţinu strâns de el când maşina luă un alt viraj brusc. Oricât de expert ar fi fost Marcos Delgaro ca şofer, când mergeai cu o maşină la o astfel de

viteză şi pe un astfel de drum, simţeai cum ţi se face pielea ca de găină. Din nou acel zâmbet străluci scurt pe chipul lui tuciuriu.

- Perdone, senorita, spuse el calm.

Holly încercă să ignore felul în care-i tresări inima când văzu din nou

acel zâmbet şi-şi aţinti privirea pe castelul ce se vedea în faţa lor, apărând şi dispărând în spatele palmierilor şi al celorlalţi copaci care mărgineau drumul privat.

- Sunt foarte nerăbdătoare s-o văd iarăşi pe mătuşa Nan după atâta timp, spuse ea.

- N-aţi mai văzut-o de zece ani, nu-i aşa ?

- Da, cu puţin mai mult de zece ani, încuviinţă Holly. Sunt puţin emoţionată că o văd după atâta timp.

13

sunt

El îi aruncă o privire scurtă, de data asta fără să zâmbească.

- N-aveţi motive să fiţi emoţionată, senorita Gilmour. Dona Ana este

exact la fel ca acum zece ani, când a venit să aibă grijă de tatăl meu. Nu

s-a schimbat deloc.

- Mă bucur că aud asta, spuse simplu Holly.

Pentru câteva clipe, în timp ce parcurgeau o porţiune dreaptă a

drumului ce urca spre castel, Marcos întoarse capul şi o privi cu atenţie pentru prima oară, iar în ochii lui negri se citi un fel de apreciere în ceea ce privea aspectul ei fizic.

- Insă dumneavoastră, senorita, zise el încet, nu cred că mai sunteţi la

fel ca acum zece ani. Chiar şi acea privire scurtă pe care i-o aruncase el fusese suficientă să-i facă inima să bată nebuneşte, iar Holly fu uimită de faptul că acesta avea asupra ei un efect atât de puternic, când abia în acea zi îl cunoscuse. Ceva din personalitatea lui îl făcea imposibil de ignorat.

- Sunt foarte diferită de cum eram cu zece ani în urmă, spuse ea. Sunt

o mulţime de diferenţe între o puştoaică de doisprezece ani şi o femeie de douăzeci şi doi de ani.

- Sunteţi prea tânără, ca să călătoriţi atât de departe singură, senorita. Sunt surprins că familia dumneavoastră v-a permis acest lucru.

Uşoara critică fu suficientă s-o facă pe Holly să protesteze. II privi cu ochii ei albaştri indignaţi.

- Sunt în stare să călătoresc singură, senor Delgaro, iar familia mea

are încredere totală în mine ! Surprinzător, un licăr de amuzament abia perceptibil se zări în ochii lui negri, când o privi şi din nou dinţii săi albi contrastară cu pielea bronzată, când îi zâmbi.

- Nu mă refeream la faptul că au sau nu încredere în dumneata, senorita, ci la localnicii de pe aici.

Opri maşina în faţa unor trepte de piatră ce urcau spre două uşi înalte şi masive, şi se întoarse în scaun s-o privească. Ochii lui o studiară cu insolenţă din cap până-n picioare, făcând-o să roşească.

- Niciodată să nu ne subestimaţi, senorita, ar fi înţelept din partea

dumneavoastră să ţineţi cont de acest sfat, îi spuse el încet. Holly îl privi câteva momente împietrită, cu buzele întredeschise şi cu

14

ochii larg deschişi, când văzu alura lui arogantă în timp ce cobora din maşină şi o înconjură ca să vină să-i deschidă portiera. - Mulţumesc. - No hay de que, senorita, ! Gele două uşi înalte de la intrare se deschispră brusc, nelăsându-i timpul să se gândească la semnificaţia cuvintelor lui, şi o femeie coborî

în fugă scările, în ciuda staturii ei corpolente. O clipă mai târziu, Holly era strânsă în acea îmbrăţişare prietenească şi familiară pe care şi-o amintea din copilărie. - Holly, mititica mea ! Vai, cât mă bucur că te văd ! Ochii albaştri, buni şi calzi ai mătuşii o priviră cu atenţie câteva momente, apoi se umplură de lacrimi şi o strânse din nou la piept, iar Holly se simţi din nou ca în urmă cu zece ani, când era încă şcolăriţă şi căuta consolare la pieptul ei. - Dă-mi voie să te privesc, mititico ! Holly era conştientă de privirea uşor ironică a lui Marcos Delgaro, care privea amuzat întâlnirea lor, făcând-o să se simtă timidă şi ruşinată. - Nu mai sunt copil, mătuşă Nan, îi spuse ea, privind pe sub gene figura măslinie a lui Marcos. Sunt femeie în toată firea!

- într-adevăr, ai dreptate ! zise mătuşa ei, mângâind-o uşor pe obraz. Şi chiar o femeie frumoasă, nu-i aşa, Marcos ? Nu-i , aşa că-i adorabilă ?

- Aveţi dreptate, dom Ana.

Vocea lui profundă şi calmă sună doar ca o confirmare şi Holly simţi privirea lui aţintită asupra ei. Niciodată, se gândi ea, n-o făcuse cineva să se simtă atât de nervoasă şi nesigură pe sine, aşa cum o făcea să se simtă Marcos Delgaro, şi îşi dorea să plece şi să le lase singure. Mătuşa ei se schimbase mai puţin decât îşi imaginase Holly, iar asta o făcu să se simtă mai uşurată. Era la fel de durdulie şi zâmbitoare şi doar cu Câteva fire albe în părul castaniu. Ochii ei albaştri şi prietenoşi rămăseseră la fel de limpezi şi strălucitori, fără să aibă nevoie de ochelari. Dar cel mai important lucru pentru Holly era faptul că o revedea.

15

- Intră, draga mea ! o invită mătuşa ei, punându-i protector un braţ în

jurul umerilor şi conducând-o pe Scările impresionante spre uşa larg deschisă. Nu te lăsa prea intimidată de grandoarea castelului. Şi eu am

fost, la început, dar m-am obişnuit foarte repede. Este o casă ca oricare alta şi eşti foarte, foarte binevenită aici!

- Mulţumesc, murmură Holly, dorindu-şi ca Marcos Delgaro să nu-i

audă cuvintele. Mă bucur să aud asta.

- Dar bineînţeles, draga mea, că eşti binevenită! rosti mătuşa sa

zâmbindu-i curioasă. Ce te-a făcut să te îndoieşti de acest lucru?

- Nu ştiu, mărturisi Holly, şi se întoarse să vadă dacă rămăseseră

singure. Se părea că Marcos plecase să-i ducă bagajele în cameră.

Credeam că

senor Delgaro n-ar fi prea bucuros de venirea mea

continuă ea.

Râsul familiar al mătuşei sale o întrerupse şi aceasta o îmbrăţişă ca s- o liniştească.

- Nu trebuie să-l iei prea în serios pe Marcos, draga mea, îi spuse lui

Holly. Nu-i chiar atât de sever cum pare la prima vedere. Şi acum, între noi două, adăugă ea chicotind, şi pe mine m-a cam speriat prima oară

când l-am întâlnit.

- Pe tine ? o privi uimită Holly, nevenindu-i să creadă. Dar erai

- Grasă, blândă şi de patruzeci de ani! râse mătuşa ei. Insa,

chiar şi cu zece ani în urmă, Marcos avea aceeaşi părere excelentă

despre sine şi aproape că am vrut să-l refuz pe dragul meu Jose, gândindu-mă ce-ar fi crezut Marcos despre faptul că tatăl său se însura atât de repede cu o străină. Râse încântată de propria ei impulsivitate. Sinceră să fiu, m-am mirat şi eu de mine însămi, mărturisi ea. Şi îmi imaginez ce fuitună am dezlănţuit în familie, acasă.

- Mda. Cam aşa s-a întâmplat, zâmbi Holly. Insă ne-am gândit că

probabil ştii tu foarte bine ce faci, mătuşă Nan.

- Ah, ştiam foarte bine ce făceam ! o asigură calmă mătuşa ei. îşi roti

privirea prin hol, după care se uită la Holly. Ei bine, draga mea, cum

sunt castelele din Spania în comparaţie cu ideile tale preconcepute ? -Acesta este chiar frumos, răspunse Holly fără ezitare. Este pur şi

16

simplu încântător, aşa mi s-a părut chiar de prima oaiă când l-am zărit, în timp ce luam o curbă pe drumul ce aducea aici.

- Şi sper că i-ai spus asta şi lui Marcos, nu? zâmbi mătuşa ei. Este

foarte mândru de familia lui, şi foarte spaniol în această privinţă.

- I-am spus, confirmă ea, privind de jur împrejur şi clătinând din cap.

Nu-mi vine să cred că eşti stăpâna unui castel, mătuşă Nan. Covoare minunate acopereau podelele, azulejos maure, în culori vii, cu modele frumoase. Pereţii albi, împodobiţi cu portrete de bărbaţi la fel de mândri şi aroganţi ca Marcos Delgaro, strămoşii'lui, desigur, şi suporturi de fier pentru lumânări şi făclii, acum transformate în suporturi pentru becuri. Era atât de vast şi de înalt acel hol şi totul părea extra-

ordinar în ochii lui Holly. Scara de piatră era lată şi acoperită cu carpete.

O balustradă de fier, maiestuos arcuită, adăuga un plus de frumuseţe.

- Pur şi simplu nu-mi vine să cred, spuse din nou Holly, clătinând din

cap. Este

ar mai putea trăi oameni în astfel de clădiri.

este ca şi cum m-aş fi întors în timp. Nici nu-mi imaginam că

- Este într-adevăr fantastică, fu de acord şi mătuşa ei. Şi mie mi-a luat ceva timp până m-am obişnuit cu casa, dar acum este un cămin ca

oricare altul şi ador acest loc. Desigur, îl am şi pe Jose, care este foarte important pentru mine.

- Te cred, spuse Holly privindu-şi curioasă mătuşa. Şi senor

Delgaro

o întrebă ea. Mătuşa ei clătină din cap, continuând să vorbească mângâind-o pe cap

n-a avut nimic împotrivă când tatăl său s-a căsătorit din nou ?

:

- Nu, draga mea, bineînţeles că nu. în definitiv, spuse ea făcând o

grimasă ironică, n-ar avea de ce să se teamă de un posibil frate vitreg,

nu-i aşa ? Onoarea familiei nu-i afectată din cauză că doi oameni, amândoi în partea a doua a vieţii lor, bătrâni cu alte cuvinte, au dorit să-şi ţină companie în ultimii lor ani de viaţă.

- Dar tu nu eşti bătrână! râse Holly, îmbrăţişând-o. Mătuşa ei se

schimbase atât de puţin în toţi aceşti ani. Cu siguranţă că nu eşti cu mult

mai în vârstă decât fiul tău vitreg! Nan râse clătinând din cap.

- Ba sunt destul de bătrână ca să-i fiu mamă, draga mea! răspunse

17

aceasta. Te cred că pentru tine, la cei douăzeci şi doi de ani ai tăi, un

bărbat de treizeci şi şase de ani pare Matusalem, dar Marcos nu este nici pe departe bătrân.

- N-am

n-am spus că ar fi, protestă Holly.

Ea se gândea la Marcos ca la un bărbat periculos de atrăgător, indiferent de vârsta lui, însă bineînţeles dă nu putea să-i mărturisească aşa ceva mătuşii sale. Nici măcar, nu se gândise ce diferenţă ar fi întie ei, pentiu că era genul de om căruia cu greu îi puteai ghici vârsta. Şi, datorită magnetismului lui personal deosebit de puternic, era ridicol să te gândeşti la el aşa cum sugerase mătuşa ei. Curios era faptul că încă nu se însurase. - Acum vino să-l întâlneşti pe Jose, spuse cu blândeţe mătuşa sa, întrerupându-i reveria, iar Holly obseivă strălucirea caldă din ochii ei când rosti numele soţului său. Mătuşa Nan era foarte îndrăgostită, indiferent de vârsta ei. Două uşi incredibil de înalte se ridicau la capătul extiem al holului. Nan le deschise larg când se apropiară de ele, apoi le închise cu grijă, conducând-o pe Holly printr-o cameră până lângă fereastră, la un fotoliu în care şedea un bărbat. Era o cameră mare, impresionantă, cum era şi de aşteptat într-un astfel de castel, nu prea confortabilă, pentru că acest lucru ar fi fost imposibil într-o cameră de asemenea dimensiuni. Carpete turceşti groase amortizau zgomoturpaşilor, iar ferestrele înalte, arcuite permiteau să treacă numai o parte din lumina soarelui, balcoanele de la etajele superioare oprindu-i razele directe. Coloanele, din piatră gălbuie ca şi restul clădirii, erau frumos sculptate. Ca şi holul, pereţii erau acoperiţi de portretele generaţiilor trecute ale familiei Delgaro - chipuri cu tenul măsliniu şi cu trăsături acviline, radiind stăpânire de sine şi aroganţă şi pe care Holly le găsea fascinante din cine ştie ce motiv, deşi ştia cât de enervantă putea fi versiunea lor modernă. într-un fel, era impresionant să fii înconjurat de atâtea figuri puternice care te intimidau privindu-te, iar pe Holly o străbătu un fior când traversă camera. Bărbatul care stătea în fotoliul din dreptul geamului părea, la prima

18

vedere, că seamănă foarte puţin cu fiul său, dar dacă priveai cu mai multă atenţie, observai aceleaşi trăsături puternice şi mândre, acum îmbătrânite, dar încă posibil de recunoscut. Ochii negri, adânciţi în orbite, mărginiţi de riduri provocate de o durere îndelungată, se întoarse spre ele când se apropiară suficient de

mult şi Holly realiză că abia puteau zări. Se pare că don Jose Delgaro era aproape orb şi deodată simţi o imensă milă la gândul că bărbatul, care acum zăcea bolnav în acest fotoliu, aproape orb, fusese odinioară un bărbat la fel de puternic şi semeţ cum era acum fiul său.

— Jose, mi amado, spuse cu blândeţe mătuşa ei, punându-i o mână pe umăr. Am adus-o pe Holly să te vadă.

- Ah, si!

O mână subţire se întinse spre ea şi, fără ezitare, Holly i-o strânse,

lâsându-se trasă mai aproape de bărbatul care stătea în scaunul frumos împodobit.

- Te rog să mă scuzi că nu mă ridic, senorita Gilmour, dar nu mă pot ridica fără ajutor.

- Bineînţeles, don Jose, înţeleg, spuse ea, zâmbind spre acei ochi

întunecaţi şi strălucitori, simţind deodată motivul pentru care mătuşa ei îl admira pe acest bărbat. Era atât de mândru, rezistând cu stoicism neşansei lui, şi totuşi atât de neajutorat. Era o combinaţie care inspira admiraţie şi afecţiune şi ştiu de ce fusese atât de afectată mătuşa ei şi acceptase să se mărite cu el.

- Eşti extrem de binevenită la Castillo de la Valeroso, senorita. Te rog

să rămâi cât de mult vei dori. Ştiu că şedeiea ta aici îi face o deosebită plăcere şi soţiei mele.

- Sunteti foarte amabil, don Jose, spuse încet Holly. Iar castelul este

ei bine, depăşeşte toate aşteptările mele. Este minunat!

- Ah, bineînţeles! încuviinţă din cap don Jose şi figura i se încreţi într- un zâmbet. Dacă nu mă înşel, există chiar şi o expresie în Anglia, nu? Să pleci în Spania în căutarea

Castelelor ? Un fel de

- Cam aşa ceva, fu de acord Holly. Şi vă sunt foarte recunoscătoare că

mi-aţi permis să-mi găsesc Castelul din Spania, don Jose, chiar şi pentru

o scurtă vreme.

vis, si. ?

19

Capitolul 2 A doua zi când se trezi, abia după câteva clipe Holly realiză unde se afla. Când deschise ochii somnoroasă, privi nedumerită tavanul întunecat cu boltă, unde razele soarelui nu ajungeau şi se întrebă cum ajunsese acolo. Apoi îşi aduse aminte şi zâmbi, cuibărindu-se mai bine între pernele moi. Soarele era deja sus pe cer, puternic şi strălucitor, dar în camera ei era încă răcoare, iar razele soarelui ce se strecurau printre jaluzele desenau linii lungi aurii pe covorul roşu. Vechiul pat era extrem de confortabil şi Holly mângâie aşter- nuturile din mătase şi oftă. Castelul îndeplinea toate normele moderne de confort, familia Delgaro fiind foarte Înstărită. Mai rămase întinsă câteva momente, amintindu-şi de sosirea ei aici. Era minunat să o revadă pe mătuşa ei şi-i plăcea de don Jose, unchiul ei din momentul în care se însurase cu aceasta. Singurul în privinţa căruia avea rezerve era Marcos Delgaro şi aceste rezerve se datorau atât îngrijorării, cât şi faptului că nu-1 plăcea, admise ea cu sinceritate. Era cel mai tulburător bărbat din câţi întâlnise şi se întrebă ce altceva va mai afla despre el după ce va mai petrece un timp la castel şi-l va cunoaşte mai bine. Se întinse somnoroasă şi se hotărî că venise timpul să coboare din pat, deşi mai era ceva până la ora când se servea micul dejun, care, aşa cum o avertizase mătuşa ei, nu era niciodată o masă prea substanţială, însă, dacă dorea un mic dejun englezesc, atunci aşa va fi servită. Holly hotărî că atâta timp cât va sta în Spania, va face ce vor face şi ceilalţi, fără să dea importanţă acestui fapt. Exact când voia să coboare din pat, se opri auzind pe cineva bătând la uşa dormitorului şi rosti un „intră slab. Nu era una dintre Cameriste, aşa cum se aşteptase Holly, ci mătuşa ei, şi-i zâmbi. - Bună dimineaţa, mătuşă Nan. - Ai dormit bine, mititico? o întrebă aceasta încă hotărâtă, după toate aparenţele, s-o alinte cum o făcea când era mică. - Bine, mulţumesc, răspunse Holly. Este o saltea extrem de confortabilă. Mătuşa ei zâmbi. - Da, este un pic mai nouă decât patul în sine, draga mea. Jose crede

20

în confortul ei, de dragul vremurilor trecute.

- Tot ce-i mai bun din două timpuri, concluzionă Holly, iar mătuşa ei încuviinţă şi se aşeză pe marginea patului.

- Mă bucur atât de mult, draga mea, că ţi-ai luat un concediu mai

lung. Sunt atât de multe de văzut şi avem mare noroc că Helena este plecată în cea mai mare parte a timpului cât vei sta tu aici. Asta înseamnă că Marcos va putea să-ţi ţină companie şi să-ţi arate împrejurimile. - Helena ? se încruntă Holly curioasă, iar mătuşa ei făcu o grimasă când îi răspunse ; - Helena Meridez, fata cu care Marcos ar trebui să se însoare. Câteva clipe Holly. o privi tăcută, apoi ridică o sprânceană când auzi tonul pe care îi vorbise mătuşa ei şi modul în care pronunţase numele tinerei. - Cu care ar trebui să se însoare ? întrebă ea. - Este un aranjament al ambelor familii, îi explică mătuşa ei. - Vrei să spui, o căsătorie aranjată dinainte ? o întrebă Holly, nepreavenindu-i să creadă. Se mai practică încă aşa ceva? Mătuşa ei încuviinţă din cap. - în anumite situaţii, da, Holly. Ambele familii, atât Delgaro, cât şi Mendez, sunt familii vechi şi această căsătorie este considerată o partidă excelentă pentru ambele părţi. - Dar personajele în cauză? o întrebă Holly făcând ochii mari. Şi ei

sunt de aceeaşi părere ? Mătuşa ei râse scurt. - Păi, Helena este întrutotul de acord cu această căsătorie, însă, în ce-1 priveşte pe Marcos, câteodată am impresia că face numai ce se aşteaptă de la el să facă. Pentru un moment, Holly rămase tăcută. îi-era greu să şi-l imagineze pe Marcos Delgaro, aşa cum îl ştia ea, pregătit să accepte o soţie pe care nu şi-o alesese singur, dar presupuse că acea mândrie, trăsătură comună tuturor membrilor familiei lui, era un motiv suficient ca să-l facă să accepte o soţie potrivită poziţiei lui sociale, indiferent de sentimentele sale pentru aceasta.

- în această situaţie, nu cred că lui senor Delgaro îi face prea mare

21

plăcere să-mi fie ghid, spuse Holly zâmbind în colţul gurii. Nu-i plac turiştii, mătuşă Nan.

- Ştiu, recunoscu calmă mătuşa ei, dar nici nu poate refuza să-i arate

împrejurimile nepoatei mamei lui vitrege, nu-i aşa, draga mea ? Presupun că, zise ea în continuare, încruntându-se încurcată, îţi este văr, chiar dacă într-un fel atât de complicat, nu-i aşa ?

- Şi chiar îmi este ?

Ideea nu-i displăcea lui Holly, dar se îndoia că lui Marcos Delgaro i-

ar fi plăcut.

Helena pleacă

la Paris mâine, aşa că Marcos va fi liber după aceea. Vine aici diseâră, la cină ; aşa că vei avea posibilitatea s-o întâlneşti.

- într-un fel, spuse mătuşa ei. Şi acum, ia să vedem

- Ah, da ?

Mătuşa ei râse, strângându-i uşor mâinile să o liniştească.

- N-o lăsa să te domine, draga mea. Helenei îi place să se impună, dar nu-i cazul să-ţi faci griji în privinţa ei.

- Atunci se potriveşte perfect cu Marcos, spuse Holly pe negândite şi

zâmbi a scuză când mătuşa ei clătină din cap, reproşându-i cuvintele. îmi cer scuze, mătuşă Nan, n-ar fi trebuit să spun aşa ceva. îţi promit că nu se va mai întâmpla. - Ei, nu-ţi face probleme, o linişti mătuşa sa. Ştiu ce părere îţi faci prima oară când îl vezi pe Marcos, dar nu te lăsa păcălită, draga mea. Sunt sigură că vă veţi înţelege bine după ce vă veţi obişnui unul cu celălalt. Holly abia dacă îl văzu pe Marcos Delgaro în acea zi, dar se plimba prin jurul castelului mai târziu după-amiaza, când maşina lui se opri lângă ea. - Pot să vă duc cu maşina ? o întrebă el şi-i deschise portiera, evident negândindu-se că l-ar putea refuza, aşa că ea dădu din cap şi se urcă lângă el. - Mulţumesc, m-am cam încălzit de cât am mers şi este mai departe decât am crezut. - N-ar trebui să faceţi plimbări lungi până nu vă obişnuiţi cu clima, o informă el, ochii lui aruncând o privire scurtă spre capul ei descoperit. Şi ar trebui să purtaţi pălărie, senorita.

22

Era ceva foarte oficial şi rece în acel senorita şi ea simţi că-i displace

acel cuvânt, Iară să ştie de ce. Trăia un sentiment de călduţi şi intimitate alături de el, în maşina aceasta mult mai mică pe care o conducea în acea zi, şi îşi dori să-i fi refuzat invitaţia. Mâinile ei n-aveau linişte şi pulsul i-o luă razna, când mâna ei o atinse pe a lui. Marcos purta o cămaşă cu mâneci scurte, iar braţele goale, musculoase şi bronzate, arătau oarecum senzual, conducând maşina pe drumul sinuos, făcând-o să-şi imagineze tot felul de lucruri nebuneşti. Ochii negri erau, pentru moment, fixaţi asupra drumului, dar, din profil, genele lui dese, nasul acvilin şi trăsăturile dure îi dădeau o înfăţişare puternică, irezistibilă. Cămaşa deschisă la gât era albă şi făcea ca pielea să-i pară şi mai închisă la -culoare, trădându-i strămoşi mauri.

- N-am pălărie, îi spuse ea, încercând să-şi stăpânească sentimentele nebuneşti ce se năşteau în ea.

- Atunci o să vă luaţi una când vom ajunge în San Adolfo. Fusese un

ordin, realiză ea, şi simţi că roşeşte, pregătindu-se să se certe cu el.

- Nu cred că voi avea nevoie de pălărie, zise ea. O să mă obişnuiesc

curând cu soarele, cum s-a obişnuit şi mătuşa Nan. Pentru o clipă, acei ochi negri se întoarseră spre ea şi o sprânceană se arcui.

- Vă aşteptaţi să rămâneţi aici zece ani, senorka ? o întrebă el încet,

iar Holly se uită la el pieziş.

- Probabil nu voi-sta nici zece zile, replică ea. Am senzaţia că aţi fi preferat să nu fi venit deloc, senor Delgaro !

- Chiar aşa ? Din nou o sprânceană se arcui exprimând sur- ' priza. Şi ce vă face să credeţi aşa ceva, senorita Gilmour ?

în vocea lui se simţea o urmă de ironie, iar Holly avu senzaţia că lui îi făcea plăcere acest schimb de replici. Pentru un moment, ea rămase tăcută, refuzând să se lase prinsă în joc, apoi îşi coborî privirea spre mâinile pe care şi le ţinea în poală şi clătină din cap.

- Aşa este, spuse ea ferm convinsă. De fapt, sunt convinsă că, dacă n-

23

ar fi decis tatăl dumneavoastră, acum n-aş mai fi fost aici, în vizită la mătuşa Nan. Mâinile lui puternice rotiră din nou brusc volanul, luând ultima curbă pe drumul spre castel, iar Holly observă, pentru câteva clipe, un uşor zâmbet în colţul buzelor lui. - Te înşeli foarte tare, nina, spuse el cu blândeţe. Nu mă deranjează deloc prezenţa ta aici. Pentru câteva momente, privirea lui se întoarse

spre ea, susţinându-i irezistibil privirea. Ar putea fi foarte

însă negăsind cuvintele potrivite, ridică din umeri expresiv şi râse uşor şi profund, râsul lui provocând un fior pe şira spinării ei. Si, continuă el cu aceeaşi voce caldă, mucho alegre ! Frână brusc în dreptul scării şi coborî, înconjurând maşina şi venind s-o ajute să coboare. Mâna lui puternică şi caldă o prinse pe a ei, iar în ochi i se citi amuzamentul când se uită în jos spre ea. - Senor Delgaro Nici măcar nu mai ştia ce voise să zică, următoarele lui cuvinte făcând-o să uite totul:

- Dona Ana crede că suntem, într-un fel, veri, zise el. Aşa că, cred că este permis să-mi spui Marcos, dacă doreşti. Ea rămase tăcută un moment, sub palmierii care aruncau umbre pe

chipul ei, întunecându-i ochii albaştri şi fâcându-i aproape la fel de negri ca a lui.

. - Cred urmă. - Aşadar

Pronunţat de el, numele ei sună complet diferit, iar ea îl privi oarecum surprinsă. - Nu-i neapărat nevoie, murmură ea scurt. Puteţi folosi în continuare acel distant şi neprietenos senorita, dacă preferaţi! Pentru un moment el râmase nemişcat, privind în jos spre ea, strălucirea ochilor lui negri făcând-o să se înfioare fără să vrea, apoi îşi ridică bărbia şi o privi mândru. - Cum doriţi, senorita ! zise el şi se întoarse, lăsând-o acolo în picioare, în faţa scărilor. Helena Mendez sosi cu puţin înainte de ora cinei, aşa încât Holly nu

cred că suntem un fel de veri, prin alianţă, spuse ea în cele din

continuă el,

trebuie să-ţi spun Holly !

24

prea avu timp să-şi facă o părere despre ea înainte ca toţi să se fi aşezat în jurul enormei mese din sufragerie. Aceasta, cândva sală unde se organizau baluri, era, fără îndoială, camera care o impresionase cel mai mult pe Holly, prin mărime,şi grandoare. Pe pereţi atârnau o mulţime de portrete, mărturie a vremurilor glorioase din trecut. în ciuda suferinţei sale, don Jose stătea în continuare în capul mesei, cu fiul său în dreapta şi Helena Mendez în stânga. Holly ocupa un loc lângă mătuşa ei şi era bucuroasă să fie într-o companie de familie. Purta

o

rochie roz scurtă şi drăguţă din jerse, care îi punea în valoare tenul alb

şi

părul negru. îşi dădu seama de contrastul dintre ea şi sofisticarea întunecată a

musafirei lor, care purta una dintre ultimele creaţii pariziene.

Tradiţionalul coc care-i prindea părul negru, întregul stil se armoniza cu înfăţişarea ei latină. Helena Mendez, hotărî Holly după ce o studie cu mare atenţie, ar fi o adversară formidabilă. Imediat roşi când îşi dădu seama ce-i trecuse prin minte. O privire discretă aruncată pe sub gene lui Marcos Delgaro îi dezvălui

o nouă faţetă a farmecului acestuia, ţinuta elegantă, de seară, îi venea la fel de bine ca şi ţinuta sport şi se întrebă dacă-1 va vedea vreodată mai arogant şi mai mândru ca în această seară. - O să staţi mai mult timp în Spania, senorita Gilmour ? o întrebă deodată Helena Mendez, şi Holly se uită mai întâi la Marcos înainte de a-i răspunde. Fusese un gest instinctiv şi observă cu coada ochiului surpriza de pe chipul mătuşii sale.

sper să stau în Spania cam două luni, senorita, spuse ea,

neprimind nici un răspuns privirii ei rapide. însă nu, adăugă ea imediat, aici la castel, desigur. - De ce spuneţi asta, senorita Gilmour ? o întrebă don Jose, întorcându-şi spre ea ochii lui negri aproape orbi, iar ea zâmbi fără să-şi dea seama. - Nu pot abuza de ospitalitatea dumneavoastră, don Jose, îi răspunse

ea.

- Sper

25

- Atunci te rog să nu mai vorbeşti despre plecare, zise bătrânul,

zâmbetul apărut pe buzele lui îmblânzind duritatea cuvintelor. Doar dacă, evident, nu doreşti să vizitezi şi alte zone ale ţării noastre, situaţie în care va trebui să ne lipsim de plăcerea prezenţei dumitale.

- Sunteţi foarte amabil, don Jose, vă mulţumesc, spuse ea, aruncând o

privire scurtă fiului lui. Mi-ar plăcea să stau aici două luni, însă n-aş vrea să abuzez de generozitatea dumneavoastră.

- Eşti întotdeauna binevenită aici, o asigură bătrânul - opinie neîmpărtăşită de fiul lui, observă ea.

; munciţi ? o întrebă Helena Mendez, ezitând asupra

cuvântului, ca şi cum i-ar fi ofensat sensibilitatea, iar Holly ezită înainte de a-i răspunde :

- Trebuie, într-adevăr, să muncesc ca să mă întreţin, senorita Mendez,

spuse ea încet. însă

am ajuns la o concluzie. Cred că este o idee bună să munceşti mai mulţi ani în şir, ca să economiseşti bani, pentru ca apoi să-ţi iei un concediu lung şi minunat. Şi eu asta fac acum. Sprâncenele subţiri, negre ale scorpiei exprimară surpriza, iar în ochii

Helenei Mendez se citi o notă de amuzament când ridică paharul cu vin la buze, dar nu suficient de repede, ca să-şi ascundă surpriza. Don Jose răspunse în locuLei, zâmbind şi el, deşi nu cu răutate :

- Este un ţel extraordinar pentru o tânără, senorita Gilmour, iar acum că ţi l-ai atins, sper să-ţi facă plăcere să-ţi petreci concediul împreună cu noi. - Oh, sunt sigliră că va fi minunat, îl asigură ea. Totuşi, Helena Mendez nu renunţă atât de uşoy la şansa de a se amuza, iar ochii ei negri strălucitori continuară s-o privească pe Holly în diagonala mesei. - Poate că v-aţi gândit să urmaţi exemplul mătuşii dumneavoastră, senorita, sugeră ea pe un ton uşor, blând, şi Holly simţi ochii mătuşii Nan fixându-se asupra ei, îngrijorată - ghici ea - să nu se enerveze la sugestia evidentă a spaniolei.

- Nu cred că am înţeles la ce vă referiţi, spuse Holly, ştiind extrem de

bine ce dorise să spună şi încercând să-şi stăpânească iritarea care ar fi

putut s-o facă să uite de bunele maniere.

- Nu trebuie să

ei bine, de mult timp

26

Sprâncenele subţiri ale Helenei Mendez se ridicară din nou, aruncând o privire scurtă spre Nan Delgaro când spuse :

- Senora Delgaro a fost destul de norocoasă să se mărite la foarte

scurtă vreme de la sosire, zise ea încet, cu o urmă de zâmbet pe buze.

Mă gândeam că, poate şi dumneata

umeri în acel stil tipic latin şi lăsând fraza neterminată. înţelegând imediat sensul cuvintelor ei, mâinile lui Holly se încordară. Sentimentele Helenei faţă de Holly erau aceleaşi ca şi faţă de mătuşa ei, iar don Jose reacţiona imediat la aluzia norocului pe care-1 avusese soţia lui. Trăsăturile lui întunecate şi trase căpătară deodată culoare, iar ochii adânciţi în orbite scăpărară, când se uită la Helena Mendez. - Norocul care a făcut ca Ana să accepte să-mi fie soţie este al meu, Helena, zise el pe un ton rece, dur, de care Holly nu l-ar fi crezut în stare. Spre marea mea bucurie, aş adăuga. Şi chiar doresc ca vreunul dintre compatrioţii noştri să fie suficient de norocos ca să fure inima senorita Gilmour. întoarse capul şi privi scurt în direcţia ei. Holly, dacă îmi permiţi, senorita. - Bineînţeles, don Jose, răspunse imediat Holly zâmbind răutăcios şi- şi coborî repede privirea, ştiind că Marcos Delgaro o privea. Poate.că nu-i plăcea ca viitoarea sa soţie să fie pusă la punct atât de dur de tatăl lui, dar indiferent ce determinase reacţia lui, cuvintele îi răsunară reci şi calme :

continuă ea ridicând expresiv din

- Eşti onorat, padre. Mie mi s-a refuzat privilegiul de a-i spune senoritei pe nume. Ochii lui negri o fixară cu o asemenea intensitate, încât fu nevoită să-şi ridice ochii şi să-l priveăscă : Sigur, continuă el, e posibil să fie vina mea. Don Jose se uită la el încruntându-se, vederea slăbită făcându-1'să-şi îngusteze ochii când îşi studie cu curiozitate fiul. - Nu înţeleg, Marcos. Marcos continua s-o privească, iar Holly simţi că roşeşte, reacţia trâdându-i sentimentele. - Am avertizat-o pe senorita. Gilmour despre pericolele care o pândesc dacă se plimbă singură, spuse el cu aceeaşi voce profundă şi calmă. Am avertizat-o să n-aibă prea mare încredere în bărbaţii hispanici. Râsul lui scurt care urmă o făcu să se cutremure. Bineînţeles,

27

nu m-am aşteptat să fiu şi eu inclus printre ei, continuă el. - Vai, Marcos ! zise mătuşa ei, care - incredibil - părea amuzată când îşi certă fiul vitreg. N-ar fi trebuit să faci aşa ceva! Marcos Delgaro ridică din umeri ironic. - Acum îmi dau şi eu- seama, dona Ana, dar nu mă aşteptam să fiu cum se zice ? Luat în serios ! Mătuşa Nan se întoarse spre Holly şi o luă de mână, privind-o cu blândeţe, dându-şi seama - poate - cum se simţea Holly fiind în centrul atenţiei. - Nu trebuie să-l iei prea în serios pe Marcos, draga mea, dar chiar ai

crezut în avertismentul lui - mă rog, în sensul acesta ? în Spania eşti la fel de în siguranţă ca şi acasă. - Sunt nevoit să vă contrazic, dona Ana, spuse Marcos chiar foarte serios. Nepoata dumneavoastră este o tânără foarte frumoasă şi nu ar fi recomandabil să se plimbe singură. Vă rog să mă credeţi, ştiu ce spun. Un moment, Nan Delgaro îl privi cu curiozitate, apoi dădu din cap şi Holly observă un uşor zâmbet pe buzele ei. - Sigur că tu ştii mai bine, Marcos, zise ea. Şi atunci, suntem cu adevărat norocoşi că tu ai suficient timp liber, ca să-i arăţi lui Holly împrejurimile. Ideea - gândi Holly n-o prea încânta pe Helena Mendez şi o privire scurtă aruncată pe sub gene în direcţia ei o lămuri. Cealaltă o privea încruntată.

ghid pentru nepoata dumneavoastră ?

întrebă ea cu un asemenea dezgust, încât Holly se simţi din nou roşind de furie şi-şi dori să nu se mai discute despre ea ca şi cum n-ar fi acolo, însă mătuşa Nan era la fel de vinovată ca toţi ceilalţi de acest lucru.

- Nu chiar, Helena, răspunse mătuşa ei cu un zâmbet înşelător. Tu vei fi plecată, nu-i aşa ? Şi sunt sigură că Marcos nu va avea nimic

împotrivă să-i arate lui Holly aceste minunate ţinuturi cât va sta aici. Nu- i aşa, Marcos ? Ochii lui negri se fixară din nou pe Holly, iar ea îşi simţi pulsul accelerându-i-se. Se uită la el, apoi îşi plecă repede privirea.

- Dacă senorita îmi va permite, voi fi încântat să-i arăt împrejurimile, răspunse el calm. O sprânceană se arcui expresiv şi pentru o clipă un

- Marcos va trebui să fie

28

zâmbet îi lumină chipul. Şi, vă asigur, senorita, că alături de mine nu veţi fi în pericol, adăugă el. După şase zile petrecute la Castillo de la Valeroso, Holly era încă nesigură pe sine, încă se simţea stânjenită ori de câte ori se afla în apropierea lui Marcos Delgaro, deşi acesta, de fiecare dată, era extrem de politicos. El încă îi mai spunea pe numele întreg sau „senorita'\ Helena Mendez plecase la Paris în ziua următoare acelei cine pline de surprize, dar Holly era convinsă că o vor revedea mai curând decât era prevăzut. Ideea ca Marcos Delgaro să-i arate împrejurimile nu-i convenise deloc celeilalte tinere, indiferent cât i-ar fi displăcut şi lui postura de ghid, iar suspiciunile Helenei îi făceau o deosebită plăcere lui Holly, ascunzând, desigur, acest sentiment faţă de ceilalţi. în prima după-amiază, Marcos o duse în satul San Adolfo, într-o vizită scurtă, de altfel, în principal pentru a-i cumpăra o pălărie din moment ce-i spusese că trebuia să aibă una. Unicul model disponibil era un fel'de pălărie de cowboy, cu boruri ceva mai mari, care îi displăcu de cum o văzu. De fapt, nu prea contase părerea ei, trebuind numai să o poarte din moment ce fusese plătită de Marcos care, imediat ce o cumpărase, i-o îndesase pe cap înainte de a-ieşi din nou în soare. Era sigură că acum arăta şi mai mult .ca o turistă tipică. Azi reuşise să lase pălăria în dormitor, pentru că nu intenţiona să părăsească proprietatea şi ieşi afară cu capul descoperit. Acum, când se plimba pe pajiştea uscată de soare şi se îndrepta spre grajduri, deja regreta hotărârea luată, pentru că simţea soarele insuportabil de fierbinte pe ceafă. Exista un fel de atitudine calmă şi persistentă la soarele spaniol; aceeaşi atitudine ca şi a bărbatului care insistase ca ea să poarte pălărie. După un timp simţi că nu mai rezistă şi-şi dezlegă baticul de mătase pe care-1 purta la gât şi şi-l puse pe cap. O enerva că trebuie să recunoască în sinea ei că Marcos Delgaro avusese dreptate : avea nevoie de pălărie. Caii pe care îi creştea şi de care era atât de mândru erau într-adevâr foarte frumoşi, cum îi spusese şi mătuşa ei. Descendenţi ai rasei pure arabe, erau nişte creaturi

29

desăvârşite, pline de frumuseţe şi temperament, însă foarte diferiţi de caii mult mai liniştiţi cu care era ea obişnuită. încă nu se aventurase până acum să se apropie de ei singură; ochii lor mari, prudenţi erau într-o permanentă alertă şi nici nu le trebuia prea mult ca să necheze în semn de protest, iar la cel mai mic gest sau zgomot neaşteptat să se ridice pe picioarele de dinapoi, cum fac caii de la circ. Holly era încântată de frumuseţea lor, dar era un pic înspăimântată de ei, indiferent cât de mult îi admira. Se apropie acum de ţarc, o zonă întinsă înverzită şi îngrădită, irigată de un râu care cobora dintre dealuri spre câmpie. Iepele păşteau liniştite, iar mânjii ţopăiau veseli. în jurul lor. Ştia că Marcos plecase să călărească pe undeva prin împrejurimi şi se întrebă dacă se va supăra pe ea că se dusese în absenţa lui să admire caii. Caii maturi erau destul de frumoşi, însă cel mai mult o încântau mânjii. Soarele era atât de puternic, încât fu nevoită să meargă pe sub streaşină grajdurilor spre un loc umbrit de smochini. Şi aici, ca şi acasă, ţarcul era făcut în acelaşi stil, cu acelaşi gen de garduri pe care se putea urca, dacă se considera suficient de curajoasă. Şi de aici era o privelişte minunată asupra văii ş culturii de viţă de vie, putându-se observa şi acele căsuţe albe, împrăştiate pe panta dealurilor, integrându-se perfect în peisaj. Cerul era albastru şi complet senin, iar acele canale dătătoare de viaţă care aduceau apa de la distanţe mari pentru diversele culturi, acum străluceau ca nişte şerpi în soarele arzător. Totul era perfect, îşi spuse Holly, la fel ca şi animalele din tare. Trei dintre iepe aveau deja mânji; nişte fiinţe plăpânde, cu picioare lungi şi subţiri şi ochi curioşi, în care se citea aceeaşi neîncredere ca şi în cei ai mamelor lor; alte două iepe erau gestante, urmând să nască în curând. Una dintre ele, o iapă cu păr negru mătăsos, stătea la umbră sub un smochin de lângă gard, destul de aproape ca s-o tenteze pe Holly să se apropie de ea, zâmbindu-i şi sperând ca încercarea ei să nu se soldeze cu o panică generală. Proprietarul lor n-ar fi ierta't-o niciodată, dacă i-ar fi speriat nepreţuiţii cai. Cele care aveau deja mânji, îşi ridicaseră capetele şi o priveau atente, iar cealaltă iapă gestantă îşi scutură coama şi se depărtă şi mai mult de ea. Numai iapa neagră nu făcu nici o mişcare, poate pentru că nu prea

30

voia să părăsească umbra copacilor, iar Holly se apropie de ea, vorbintiu-i încet şi blând. Iapa o privi cu atenţie, cu urechile ciulite, dar nu se mişcă din loc, iar Holly fu mulţumită chiar şi cu acest mic succes. - Haide, frumoaso, vino la mine, şopti Holly uşor, întinzând mâna. Hai să fim prietene. Iapa continua să rămână pe loc şi, încântată de succes, Holly se apropie şi mai mult cu mâna întinsă spre ea şi vorbindu-i continuu, blând. Se apropie şi mai mult, deşi încă nu se gândise ce va face Când se va apropria suficient de ea ca s-o atingă. Totul era atât de tăcut şi calm în jur, coroanele smochinilor aduceau o umbră răcoroasă şi puţin umedă în locul unde stătea ea, încât pentru moment nici nu-şi imagină că s-ar putea întâmpla ceva rău. Mult mai încrezătoare în sine, acum când iapa părea că-i acceptase prezenţa, Holly se urcă cu grijă pe gard, fără să scape din priviri animalul, privindu-1 plină de speranţă. - N-o să-ţi fac nici un rău, vorbi ea iepei, întinzând din nou mâna spre aceasta. Hai, frumoaso, hai vino să ne împrietenim. Însă, dacă până atunci, când Holly era de partea cealaltă a gardului, iapa o acceptase, acum, când fata îi invadase teritoriul şi, mai mult chiar, încercase să întindă mâna spre ea, îi atinsese maximul răbdării. Aceasta necheză puternic nemulţumită, îşi scutură coama şi se ridică pe picioarele din spate, în ciuda burţii destul de mari. Dezechilibrându-se, speriată de accesul brusc de panică al animalului, Holly căzu de pe gardul îngust în interiorul ţarcului fără nici o şansă de scăpare ţipă când se izbi de pământ lângă picioarele iepei care, din nou speriată, se cabră din nou, hotărâtă să-l. sfărâme sub copite pe străinul care îi invadase teritoriul. Holly, ameţită de căzătură, dar conştientă încă de pericol, închise ochii şi se rostogoli într-o parte, încercând să se ferească din calea copitelor. - Guera ! Bastanîe, Âiera ! Vocea care rosti comanda scurtă era incredibil de familiară şi, pentru un moment, Holly îşi dori ca iapa s-o lovească şi s-o lase inconştientă, ca să nu mai fie nevoită să facă faţă furiei lui Marcos Delgaro. Tresări când

31

auzi zgomotul aspru al cravaşei care lovea crupa iepei şi nechezatul acesteia, dar nu simţi nici o izbitură de copite şi-şi făcu curaj să deschidă ochii. Văzu iapa îndepărtându-se, scuturându-şi indignată coama, apoi se simţi ridicată de o pereche de braţe puternice, iar ea îşi lipi capul de cămaşa mătăsoasă. El o purtă pe braţe atât de uşor de parcă ar fi dus un copil, iar Holly îi simţi căldura corpului şi duritatea muşchilor prin cămaşa subţire, în timp ce Marcos ieşea din ţarc pe poartă. Nu îndrăzni să se mişte de teamă că reacţia lui, în cazul în care îşi va da seama că nu i s-a întâmplat nimic, va fi să-i dea drumul din braţe şi, de asemenea, pentru că' îi făcea o deosebită plăcere să-l simtă atât de aproape, fiind "o experienţă teribil de senzuală. După ce ieşiră din ţarc, o întinse pe iarbă cu blândeţe şi-i verifică pulsul la gât. Ea îl lăsă să vadă că n-are nimic şi să se liniştească, apoi deschise ochii şi-l privi. Chipul lui întunecat căpătase o înfăţişare neaşteptată, de îngrijorare, stând pur şi simplu lângă ea, în genunchi, fără să se mişte sâu să spună ceva. - îmi pare rău, şopti ea. îşi dori să fi spus altceva mai puţin banal, dar apropierea hy şi atingerea braţelor puternice încă persistau în mintea ei, legându-i limba. Era furios, se vedea foarte limpede acest lucru, dar acea îngrijorare pe care i-o citise în priviri îi dădu speranţa că nu va fi prea dur cu ea. - Eşti rănită ? Vocea lui părea la fel de calmă şi profundă ca totdeauna, dar unul din colţurile gurii zvâcnea uşor, iar ea îşi dădu seama că liniştea pe care o afişa Marcos era o mască. Degetele mâinii în care încă ţinea cravaşa erau puternic crispate, făcând articulaţiile degetelor să se albească de efort, contrastând cu culoarea închisă a restului -Nu, nu sunt rănită, spuse ea şi încercă să se ridice. Mişcarea o apropie şi mai mult de el şi gestul o tulbură. Simţi încordarea muşchilor lui când îi atinse braţul, ca şi cum cu greu reuşea să-şi păstreze calmul. Marcos o mai privi câteva momente, apoi se ridică în picioare, ajutând-o şi pe ea să se ridice, ţinând-o de mâini un pic mai mult decât ar fi fost necesar, după ce Holly se ridică. Ea privea în pământ, încercând

32

să-şi stăpânească bătăile inimii. -Bueno!

sper că iapa n-a păţit nimic, spuse ea, ridicându-şi pentru o

clipă ochii spre el. N-ar fi trebuit s-o loveşti. Ochii lui negri străluciră o clipă când o privi, iar Holly se simţi

cuprinsă de panică citind în acea privire furia declanşată de critica ei. -Preferai s-o fi lăsat să-ţi zdrobească capul ? o întrebă el cu răceală. Bineînţeles că nu exista răspuns la o asemenea întrebare, iar ea clătină încet din cap. După un moment de tăcere, el se întoarse şi se îndreptă spre gardul ţarcului, sprijinindu-se de el şi uitându-se la cai. -Ce căutai aici cu aceste yeguas ? o întrebă el fără s-o privească, dar vorbindu-i peste umăr şi Holly ridică din umeri resemnată.

încercam să mă împrietenesc cu ele, îi explică ea, ştiind că

răspunsul i se va părea de-a dreptul idiot. Un spaniol nu gândea astfel şi nici nu va avea răbdare cu modul ei englezesc de a gândi. Sigur pe sine, el se întoarse şi oprivi, cu ochii negri strălucind furioşi, se sprijini cu spatele de gard, bătând darabana pe picior cu o mână. -Aşa! spuse el încet. Ţi-ai risca gâtul, ca să te împrieteneşti cu un animal, iar mie nici măcar nu-mi dai voie să-ţi spun pe nume. Buzele lui se arcuiră dispreţuitor şi scoase un sunet scurt şi răguşit, despre care Holly crezu că este râs. -Logica ta englezească !

începu Holly, dar el o întrerupse scurt, arătând cu o

~ - Păi

-Sper

-N-am spus

mână spre eşarfa pe care o purta pe cap în locul pălăriei pe care el insistase să i-o cumpere. -Preferi să porţi o banda pe cap, ca o ţărancă, decât pălăria pe care o

ai, pentru că ţi-am dat-o eu ! Fără să-şi fi dat seama, Holly se apropiase de el şi acum stătea lângă gard, în faţa lui. Deodată Marcos întinse mâna şi-i desfăcu nodul baticului pe care ea-1 purta şi i-1 smulse de pe cap, aruncându-1 jos, peste umăr. -A venit vremea să înveţi că oamenii au întotdeauna întâietate, poco de hielo ! spuse el încet, cu ochii strălucind întunecaţi. Duritatea gurii lui o luă prin surprindere, forţându-i buzele să se

33

îndepărteze şi, după un prim semnal de alarmă, orice alt sentiment din sufletul ei dispăru, lăsând-o doar ameţită. Mâinile lui se odihneau pe gard de o parte şi de cealaltă a ei, corpul său strivind-o de gard. Când Marcos o eliberă, o lăsă fără suflare şi Holly se simţi deosebit de slăbită, dar fusese un şoc când el făcu un pas înapoi, desprinzându-se

de ea atât de brusc, şi privind-o cu un fel de strălucire întunecată în ochi, simţurile ei luând-o din nou razna. Holly se sprijini slăbită de gard, căutând cu mâinile un punct de sprijin şi privindu-1 surprinsă, cu ochii măriţi, între- bându-se ce-1 făcuse să-şi schimbe atât de brusc atitudinea.

- Acum înţelegeţi, senorita, spuse el după un moment, de ce v-am

avertizat în privinţa localnicilor. O urmă de amuzament se zărea în colţul buzelor lui. Poate că ar fi trebuit să mă includ şi pe mine printre ei, continuă el.

-Te rog, nu

începu Holly, dar el deja se întorsese.

- îmi cer scuze că v-am luat prin surprindere, senorita, dar sunt sigur că mă veţi ierta.

- Marcos!

Aşteptă până ce el se întoarse din nou spre ea, privind-o cu ochi

curioşi şi speculativi; era dificil să ghiceşti ce se petrecea în mintea lui şi Holly nici nu era sigură ce voia să-i spună.

dacă crezi că am fost neprietenoasă cu

tine. Un moment el nu spuse nimic, apoi din nou acel zâmbet tipic îi

lumină scurt faţa şi râse, sunetul făcând-o pe Holly să se înfioarc.

- Cred că ţi se potriveşte numele, micuţă Holly, spuse el încet. Eşti

cam înţepată, dar poate că te voi putea îmblânzi. Gestul pe care-1 făcu Marcos cu mâna îi dădu de înţeles exact la ce se referea el, lăcând-o să roşească, apoi se întoarse din nou. Ea nu mai spuse nimic şi-l privi îndreptându-se spre locul unde-1 aştepta calul răbdător la umbra smochinilor. îi făcu semn cu mâna lui Holly, îndepărtându-se călare, înalt şi-mândru, incredibil de tulburător. Bine măcar - gândi ea - că Helena Mendez nu asistase la această scenă. însă îşi dădu seama că el nu s-ar fi comportat niciodată astfel, dacă ar fi existat vreun risc oricât de mic ca viitoarea lui soţie să-l vadă, iar acest gând îi lăsă un gust amărui în gură.

- îmi

îmi pare rău dacă

34

Capitolul 3 Trecuseră aproape trei săptămâni de când sosisjp în Spania, iar rapiditatea cu care Holly se adaptase noului mod de viaţă, cu totul diferit de cel în care trăise până atunci, o surprinse chiar şi pe ea însăşi. îi plăcea enorm grandoarea castelului şi atmosfera oarecum oficială din timpul meselor, şi chiar se ataşase emoţional de noul ei unchi, don Jose. în ce-1 privea pe fiul lui, Holly încă nu ştia ce să creadă despre acesţa. Hotărî că cel mai bine era să fie prudentă. O condusese de mai multe ori prin împrejurimi,, ca să admire frumuseţea ţinutului, aparent chiar de bunăvoie. încercase chiar s-o convingă să călărească pe unul din caii lui mai blânzi, dar ea refuzase imediat ideea, temându-se să nu se facă de râs călărind pe vreunul din acei cai atât de temperamentali. Holly nu-i povestise nimic mâtuşii sale despre incidentul de la grajduri şi presupuse că şi Marcos Delgaro va fi suficient de discret ca să nu amintească de acea întâmplare. Fusese o uşurare pentru ea când el începuse din nou s-o trateze cuacea politeţe îece, deşi acum îşi spuneau pe nume. Dacă n-ar fi procedat aşa, probabil că ar fi provocat din nou un incident, ca acel sărut tulburător. Astă-seaiă o conducea în San Adolfo, ca să-i dea prilejul să facă fotogiafii din vale cu castelul, de unde acesta oferea o imagine ca-n poveşti, înconjurat de toţi acei copaci. Ea se aşteptase ca Marcos să refuze s-o însoţească într-o excursie tipic turistică, însă, spre surpriza ei, el acceptase, deşi nu prea fusese încântat de idee. Era o seară minunată, iar soarele îşi arunca ultimele raze pe canalele de apă, portocalii şi măslinii completând într-un mod extraordinar tapiseria vie. Căsuţele albe erau incredibil de pitoreşti în razele blânde ale soarelui, deşi însoţitorul ei o deziluzionase cu puţin timp în urmă, când îi descrisese modul de viaţă al locuitorilor. Ştia că dădea dovadă de lipsă de realism, dar nu voia cu nici un chip să renunţe la imaginea idilică pe care şi-o formase. îi era greu să creadă că fermele mai mari, tot albe, sau cortijas, care aveau curţi mari, adăposteau la un loc atât familiile fermierilor, cât şi animalele acestora, într-o igienă aproape inexistentă. Arătau bine, privite din exterior şi Holly - hotărâtă - le fotografie, în ciuda părerii lui Marcos.

35

Acum se apropiau de sat şi Holly auzi deodată un sunet slab care venea din depărtare, ceea ce o făcu să ridice capul şi să asculte cu atenţie. La început fusese foarte slab, însă Holly îşi dădu seama despre ce era vorba imediat ce auzi sunetul inconfundabil al cântăreţului de flamenco Se întoarse spre Marcos, rugându-1 din priviri şi întrebân- du-se dacă

se va opri ca ea să-l poată auzi şi vedea ori dacă îi va spune că o aşteaptă în maşină cât va merge ea să se uite. Era aproape sigură că nu va dori s-o însoţească. Întotdeauna îşi dorise să vadă dansatori adevăraţi de flamenco, acasă la ei, nu într-un club din Sevilla s.au Madrid. Acum, că avea ocazia, ar fi fost o prostie să o rateze.

- Dansatori de flamenco ? întrebă ea plină de speranţa, in

timp ce Marcos conducea cu atenţie maşina prin sat. El ridică din umeri

nepăsător.

- Gitanos, răspunse el scurt, dându-i clar de. înţeles ce părere avea despre aceştia.

- Poftim ?

- Ţigani, îi traduse el. Foarte murdari şi zdrenţăroşi, nu

sunt nici pe departe asa cum îţi închipui tu, nina. Marcos începuse să folosească, în ultima vreme, versiunea spaniolă a diminutivului cu care o alinta mătuşa ei, iar Holly, până acum, nu îndrăznise să riposteze, aşa, măcar de forma. Pe lângă asta, suna chiar bine.

- Nu contează, tot aş vrea să-i văd, răspunse ea, privind

plină de speranţă profilul hotărât. Luară o altă curbă cu maşina, mâinile lui puternice conducând cu uşurinţă pe acel drum întortocheat.

- O să fii dezamăgită dacă ţe aştepţi să vezi rochii viu colorate şi

mantillas, Holly, o avertiză Marcos. Aceştia sunt dansatori-ţigani şi vizitează numai satele.

- Ştiu, spuse ea. Dar ei sunt cei adevăraţi, nu-i aşa ?

- Credeam că preferi să nu vezi realitatea, zise el. O să fii teribil de dezamăgită dacă te aştepţi la cine ştie ce aici. - Promit că n-am să mă plâng. Fără să fie pe deplin conştientă de ceea ce face, se aplecă spre el,

36

apropiindu-se şi mai mult, şi punându-şi mâinile pe braţul lui, şi rosti pe un ton cântat:

- Te rog, Marcos, mergem săi vedem ?

Niciodată nu-i mai vorbise aşa şi fu surprinsă de propria-i lipsă de jenă în încercarea de a-1 convinge. El nu spuse nimic un timp, însă

Holly îi simţise muşchii de pe braţ încordându-se brusc şi propriul ei puls răspunse la reacţia lui.

- Madre de Dios ! oftă el în sfârşit. întotdeauna trebuie să obţii ce vrei, nu-i aşa, ni na ?

- Voiam doar

- Bine !

Opri maşina cu o frână bruscă şi apoi întoarse pe cealaltă bandă, ajungând lângă micul grup de oameni adunaţi pe marginea drumului, sprijiniţi de pereţii caselor ori stând în picioare în curte. Fără să mai aştepte să vadă dacă el era de acord sau nu, Holly se strecură din maşină şi se grăbi să se alăture celorlalţi. Nu era o audienţă sofisticată, ci numai sătenii din San Adolfo; oameni cu chipurile arse de soare şi copii pe jumătate goi, cu ochi curioşi, în picioarele goale şi

murdare. Holly rămase deoparte, la marginea drumului. Bărbatul care cânta şi din gură şi la chitară părea de vârstă mijlocie, deşi era dificil de ghicit vârsta acestor oameni, iar dansatoarea ar fi putut fi la fel de bine soţia sau fiica lui. Silueta firavă era înveşmântată în mai multe fuste largi din bumbac în culori vii şi cu o bluză cu mâneci scurte, acoperită de un fel de tunică. Câteva zorzoane agăţate pe mâneci com pletau aşa-zisul costum de flamenco, iar în loc de mantilk, părul negru îi era acoperit cu un batic cu buline legat la ceafă în stil tradiţional ţigănesc. Pantofii îi erau grosolani şi greoi, cu tocuri joase, dar paşii îi erau la fel de iuţi şi dibaci ca ai oricărui dansator profesionist dintr-un club de noapte, iar Holly era .fascinată. Castanietele de pe degetele ei pocneau în ritmul dansului, iar cu pantofii lovea pământul plin de praf în acelaşi ritm, brăţările subţiri de aur zornăindu-i la încheieturile mâiniloi

bronzate.

. Holly era intrigată şi fermecată de ceea ce vedea. Indiferent

37

de condiţiile în care se desfăşura demonstraţia, fată era formidabilă, dansa uluitor, iar melodia care se repeta ap/oape hipnotic, degaja un fel de vrajă. Unul sau doi dintre oamenii care priveau se uitară curioşi la început, apoi se dădură în lături, făcându-i loc, ochii lor întunecaţi zâmbindu-i parcă încântaţi de piezenţa ei. N-avea idee unde se afla Marcos, dar nici nu-i păsa pentru moment, privind dansatoarea cum se mişca în ritmul melodiei, stârnind mici nori de praf la fiecare pas; abia după câteva momente începu şi Holly să bată cu piciorul în acelaşi ritm cu ceilalţi. Spectacolul se termină mult prea repede totuşi, după gustul ei. întorcându-se să plece,, văzu că oamenii din spatele ei deja îi făceau loc lui Marcos care venea-spre ea, la fel cum procedaseră şi cu ea, dar cu mai puţină prietenie şi mai multă suspiciune când îl recunoscură. înălţimea îl făcea vizibil deasupi a tuturor celorlalţi, iar trăsăturile impunătoare păreau şi mai severe decât de obicei. O prinse ferm de braţ cu o mână, ca şi cum ar fi vrut s-o descurajeze să mai încerce să rămână, iar cu cealaltă mână aruncă un pumn de monede dansatoarei. Nimeni nu rosti nici un cuvânt, însă femeia numără cu atenţie banii în mână, iar bărbatul cu chitara începuse deja un nou cântec la fel de dramatic, în timp de Marcos şi Holly se întorceau la maşină. Totul era ireal pentru Holly. Totul în jur semăna cu un decor din evul mediu:

dansatoarea pe strada prăfuită, mulţimea adunată să privească, totul. Iar când se gândi la acea siluetă înaltă, arogantă, croindu-şi drum prin mulţime ca s-o ia, aruncând un pumn de monede femeii într-un gest de mare bunăvoinţă, toate această imagine i se păru deodată extrem de amuzantă şi, fără nici o explicaţie logică, izbucni în râs pe drumul spre maşină, alături de el. Marcos privi în jos spre ea curios şi, după felul, cum i se încordară brusc degetele pe braţul ei, Holly îşi dădu seama că el bănuia motivul râsului ei. - Ce ţi se pare atât de amuzant ? o întrebă el şi Holly clătină din cap, în timp ce el o ajuta să se urce în maşină, după care închise portiera în urma ei.

38

nimic, spuse ea, nedorind să încerce să-i explice, fiind evident

că el nu vedea scena de dinainte ca ea. Marcos nu porni maşina imediat ce se aşeză lângă ea, ci se întoarse şi

o privi fix, .cu un braţ aşezat pe spătarul scaunului ei. Ceva din ochii lui era extrem de tulburător; era un fel de avertisment - gândi fata fără să vrea.

- Izbucneşti deodată în râs, spuse el, aparent fără nici un motiv; să înţeleg că ai înnebunit aşa, deodată, de la soare ?

- Nu, bineînţeles că nu ! spuse ea, privindu-1 pe sub gene şi clătinând

despre care aş prefera să nu vorbesc, insistă

din cap. Este doar ceva

ea, ştiind că nu prea avea şanse să scape cu o asemenea explicaţie.

- Păi

- De ce nu ?

întrebarea sună autoritar, iar Holly inspiră adânc înainte de a privi în

sus spre el.

şi ştiu că vei

înţelege greşit ce-ţi voi spune.

- Aşa? rost el dând din cap ca şi cum i se confirmase bănuiala. Acum

sunt sigur că râdeai de mine ! Ochii lui negri se îngustară. Iar acum îmi

vei spune de ce, mai adăugă el.

- Pentru că

nu vreau să mă cert cu tine, Marcos, şi

Un timp Holly nu spuse nimic, apoi se uită la propriile-i mâini.

când ai aruncat banii dansatoarei, spuse ea pândind pe sub

gene orice semn de furie care ar fi apărut pe chipul lui. Mi-a amintit de

- Si? o întrebă el imediat, iar ea trase adânc aer în piept, ridicându-şi bărbia.

o scenă de film, îi spuse ea apărându-se. Stăpânul

moşiei aruncă mărinimos un pumn de bani sărmanilor.

- Când

-Aducea puţin cu

- înţeleg!

El se întoarse şi puse mâinile pe volan, iar Holly observă cât de încordat era, degetele crispate de pe volan părând cumva ameninţătoare.

Ştia că fusese, rea eu el, extrem de nepoliticoasă în aceste împrejurări şi nici nu se putea aştepta ca el să accepte uşor.

- N-am vrut să fiu nepoliticoasă, spuse ea, punându-şi o mână pe

braţul lui şi simţindu-i duritatea muşchilor. îmi cer scuze că am râs, dar

- Dar ţi s-a părut atât de amuzant încât nu te-ai putut controla !

- Nu ! negă ea vehement.

39

- îmi pare rău dacă comportamentul meu te-a stânjenit, spuse el, iar

vocea îi sună rece şi dură şi Holly îşi simţi inima stiângându-i-se în piept când îl auzi. Poate că nu eşti obişnuită cu obiceiurile noastre. Este normal -să-i plăteşti pe aceşti oameni când te distrează şi presupun că te- au distrat, dacă ar fi să judec după răspunsul tău.

- Da, da, sigur că da !

Acum îşi dorea să-şi fi controlat atitudinea, să-şi fi reţinut acel râs involuntar deoarece, pentru Marcos, gestul de a plăti femeia i se păruse

perfect normal, la fel ca şi celorlalţi oameni, şi nu-i plăcea ideea că el era atât de furios pe ea pentru că nu înţelesese acest gest.

- Dar nu crezi că ăr fi trebuit să-i plătesc ? o întrebă el, întorcându-se

din nou spre ea, iar Holly clătină din cap! dorind ca Marcos să pornească odată maşina şi să plece de acolo pentru că începuseră mai mulţi să-i

privească.

- Oh, Marcos, bineînţeles că nu m-am gândit la asta ! zise Holly plecându-şi privirea. îmi pare rău, n-ar fi trebuit să râd.

- No, pequena, spuse el încet. N-ar fi trebuit să râzi!

Holly se uită imediat la el suspicioasă, dar el pornise deja motorul şi în câteva secunde coborau din nou dealul, prinzând viteză din ce în ce mai mare. Când ajunseră la marginea satului, mergeau cu o asemenea viteză, încât praful, găinile şi copiii treceau pe lângă ei aproape nevăzuţi. - Marcos! Era înspăimântată şi spera ca el să-şi dea seama şi să încetinească, însă Marcos nu spuse nimic, continuând să conducă cu îndemânarea lui obişnuită pe drumul şerpuitor, profilul lui întunecat fiind mai hotărât ca niciodată. Nu încetini viteza până când nu părăsiră deodată strada şi porniră pe un drum accidentat, apoi Marcos încetini puţin, făcând maşina să salte peste rădăcinile copacilor şi speriind-o pe Holly, care îşi duse mâinile la gură şi-şi ţinu respiraţia. El frână brusc, iar ea fu proiectată.înainte, aproape lovindu-se cu capul de parbriz, iar când îşi recăpătă respiraţia, se întoarse spre el indignată. - Nu-i cazul să încerci să mă omori doar pentru că nu-ţi convine că am râs de tine, spuse ea, trecându-şi mâna prin păr şi tremurând.

40

- Meriţi să-ţi rup gâtul când te porţi atât de copilăreşte şi nepoliticos, o informă el brusc. Rămase pe loc privind-o cu ochi strălucitori, tensiunea lui

transmiţându-i-se şi ei. Mâinile tinerei tremurau, de fapt ea tremura din toate încheieturile şi respiraţia îi era sacadată, iar bătăile inimii le simţea în gât. Nici ea nu se mişcă, privindu-1 cu ochi mari.

- Ţi-am spus că n-am făcut-o intenţionat şi că-mi pare rău, se răsti ea.

- Mă bucur că aud asta, zise el scurt. Am renunţat la o seară cu Helena

ca să te aduc aici, ca să poţi tu să faci acele fotografii. Nu-ţi permit să mă tratezi ca pe unul '.dintre pri etenii tăi englezi înnebuniţi după tine, mipequena. N-ai decât să râzi de ei cât pofteşti, dar cu mine poartă-te respectuos, altfel o păţeşti! Coborî din maşină şi o înconjură venind să-i deschidă portiera, iar Holly privi în sus spre el indignată. N-avea nici un drept s-o certe ca pe un copil şi nici să-şi dea importanţă în comparaţie cu prietenii ei din Anglia.

- N-ai nici un drept

începu ea.

- Dacă mai vrei să faci acele fotografii, o întrerupse el brusc, ar fi

bine să'te grăbeşti cât încă mai este soarele sus pe cer.

Dar Holly nu-1 mai auzea. Ceva din ceea ce spusese el puţin mai înainte îi atrăsese atenţia.

ai spus că ai fi putut să o vezi pe senorita Mendez? îl întrebă

ea.

- Ai

- Exact, îi confirmă el dând din cap.

Ea rămase încurcată pentru un moment, rămânând în continuare în

maşină, iar el aşteptând în picioare cu o mână sprijinindu-se de portieră.

- înţeleg, spuse ea într-un târziu. îmi pare rău, n-am ştiut că s-a întors.

Ar fi trebuit să-mi spui şi n-ar mai fi fost nevoie să-ţi pierzi vremea cu mine. Lui Holly i se păru că zăreşte urma unui zâmbet în colţul buzelor lui, dar nu era sigură.

- Ţi-am promis şi m-am ţinut de cuvânt, o lămuri el calm. ţi-ai dorit

să vii să faci fotografii aici, iar eu te-am adus. Helena a înţeles. Totuşi, lui Holly nu-i prea venea sa. creadă că Helena fusese înţelegătoare şi tolerantă şi acceptase ca logodnicul ei s-o însoţească pe ea, care, din punctul lui de vedere, era un oaspete nedorit.

41

Simţi că roşeşte imaginându-şi discuţia lor. Marcos ridicând din umerii

lui laţi şi cerăndu-i Helenei să fie înţelegătoare pentru că-i. promisese nepoatei mamei lui vitrege să o ducă undeva - deşi, desigur, el ar fi preferat să fie cu ea, cu Helena. Nici nu-i de mirare că.fusese atât de supărat când râsese de el. Fusese ultima picătură care umpluse paharul.

- N-ar fi trebuit să te deranjezi, îi spuse ea, simţindu-se prost şi

nefericită, aşa cum stătea acolo în maşină. Du-mă înapoi şi o să mai ai încă suficient timp pe care să ţi-1 petreci cu senorita Mendez ! Un moment el rămase nemişcat fără să scoată nici un cuvânt. Holly îi simţea încă ochii negri sfredelind-o. Deodată el o prinse de braţ şi aproape că o smulse pe sus din maşină.

- - Să crezi tu că am să te las să-ţi baţi joc de mine,

muchacha, îi spuse el cu duritate. Ai vrut să faci fotografii şi te-am adus

aici special pentru asta, acum

- Dă-mi drumul ! obiectă Holly încercând să-şi elibereze braţul din strânsoare. Mă doare ! El râse scurt şi răguşit, eliberându-i mâna.

- încă puţin, mi esposina, îi spuse el scurt, şi am să te pun pe genunchi şi am să-ţi dau vreo două la fund !

Ea îl privi, teribil de furioasă, câteva clipe, apoi se aplecă şi luă aparatul de fotografiat.

- Un adevărat gentleman! mormăi ea, mergând într-o parte ca să aibă o vedere mai bună.

El n-o însoţi şi rămase lângă maşină, aprinzându-şi una dintre acele ţigări lungi spaniole pe care le fuma, privind-o într-un fel care o făcu să i se accelereze pulsul, fără să ştie de ce. Aparatul ei de fotografiat era un model simplu şi-l aţinti spre castelul pe jumătate ascuns în peisajul pitoresc, sperând să reuşească să redea măcar în parte frumuseţea aproape ireală a acestuia, însă felul în care el o privea, ori poate gândul că acesta ai fi preferat să fie cu Helena Mendez, ceva o făcea să se simtă stânjenită şi-i pieri cheful. După ce făcu doar două fotografii, renunţă şi se întoarse încet la maşină.

fă fotografiile !

- Gata, ai terminat ?

O privea cu sprâncenele ridicate, iar ea bănui că Marcos stia exact de

ce renunţase atât de repede. Holly ridică din umeri.

42

-Am făcut tot ce mi-am propus când am venit aici, mulţumesc.

- Ai suficient timp să mai faci şi alte fotografii, dacă vrei.

Holly clătină din cap, hotărâtă să plece cât mai curând de aici.

- Nu, nu-i nevoie, îţi mulţumesc.

Pentru o clipă apăru din nou acel zâmbet devastator pe chipul lui, iar

ea îşi aminti de prima zi în care-1 întâlnise şi când nu-1 crezuse în stare să zâmbească. Râsul lui blând, profund îi făcu inima să bată mai rapid şi Holly îşi dori să nu-1 fi rugat s-o aducă aici.

- Cred că

cum se zice ? Sacrifici, nu, pequena ?

- Se spune te sacrifici, răspunse scurt Holly, şi n-ai ghicit! Nu mă

sacrific. -Nu? El nu-i deschise portiera şi rămase rezemat de latura maşinii, cu privirea îngustată prin fumul ţigării, uitându-se la ea fix.

- Cred că minţi, mi pichdn !

El vorbi cu blândeţe, aproape seducător, Holly ştiind că, în spaniolă, pichdn însemna porumbel, un termen folosit adese ori ca alint între iubiţi. N-avea nici un drept să-i vorbească aşa, îşi spuse ea supărată,

ştiind foarte bine că Helena Mendez îl aştepta să meargă la ea. Holly simţi cum genunchi i se înmoaie şi nu îndrăzni să-l privească în ochi. Chiar dacă urma să se însoare cu Helena Mendez, tot avea un efect tulburător asupra ei, indiferent cât ar fi dorit ea să rămână indiferentă la farmecele lui. Tânăra rămase în picioare în faţa maşinii, strângând bine în mâini aparatul foto, încercând să-şi oprească tremurul mâinilor, cu privirea coborâtă, ca genele ei lungi să-l împiedice pe Marcos să-i

sau

citească în ochi sentimentele. Oare nu-şi dădea seama ce-i făcea nu-i păsa ?

- Te rog, du-mă înapoi, îl rugă ea cu glas răguşit.

- Holly!

Din nou auzi acea notă blândă, seducătoare în vocea lui, care o făcea să tremure. El întinse o mână şi o mângâie pe obraz, iar Holly şi-ar fi dorit să-şi rezeme capul de palma lui, dar, în schimb, închise ochii şi-i rezistă.

- Te rog, Marcos! Du-mă acasă !

însă, în loc să-i deschidă portiera, Marcos aruncă ţigara, îi luă aparatul

43

de fotografiat din mâini şi i-1 aruncă pe banchetă. Apoi se rezemă de maşină, cu mâinile de o parte şi de cealaltă a tinerei, ea devenind conştientă de căldura şi magnetismul lui pe măsură ce el se apleca spre ea.

- Nu ! ţipă ea speriată şi-şi întoarse repede capul înainte ca el să-i

atingă buzele. Păstrează-ţi săruturile pentru Helena Mendez, ei i se cuvin!

- Ticăloasă mică!

Ochii lui scăpărară şi o înşfăcâ de braţe, apropiind-o de el. Holly înceică să se elibereze, ştiind în acelaşi timp că n-are nici o şansă, întrebându-se dacă era îngrozită sau, dimpotrivă, îşi doi ea nebuneşte ca el s-o sărute, fie că ea voia sau nu, iar bătăile inimii o asurzeau.

Faţa lui era atât de aproape, încât îi putea vedea micile riduri din jurul ochilor şi cum îi tresărea ritmic colţul gurii. Ceva din felul în care o ţinea în braţe şi din felul în care îi privea cu intensitate gura, o determină să uite de orice altceva şi îi înfrânse rezistenţa. - Te rog, Marcos ! Abia reuşi .să şoptească aceste cuvinte, când gura lui o îeduse la tăcere, sărutând-o dur. Niciodată în viaţa ei nu mai fusese sărutată aşa şi toată fiinţa sa răspunse, fără să uite totuşi de posibilele consecinţe şi cu siguranţă nici de Helena Mendez cu care Marcos urma să se însoare. Când, în şfâişit, îi eliberă gura, degetele Tui puternice îi dădură la o parte cu blândeţe părul negru de pe gât şi-i sărută încet, cu pasiune, pielea catifelată, făcând-o să se înfioare de plăcere, aproape speriindu-se de intensitatea trăirilor. Degetele ei nesigure şi tremurătoare îi descheiară nasturii cămăşii albe, până când reuşi să-i mângâie pieptul puternic şi păros.

- Mi bella pequena, îi şopti el încet la ureche. Esti atât de frumoasă,

nina! — Nu mai sunt o puştoaică ! îi reproşă ea, însă cu blândeţe şi îşi rezemă obrazul de capul lui, aplecat s-o sărute pe umăr. Degetele lui îi dădură în lături ţesătura rochiei cu o asemenea delicateţe, încât ea fu străbătută de un fior. — Pentru mine eşti o puştoaică, îi spuse el încet, sărutând-o uşor.

44

O puştoaică frumoasă şi plină de temperament, nu-i aşa, mi pichdn?

- Temperamentul ţi se datorează ţie, spuse Holly. N-ar trebui să mai

vorbeşti ca şi cum ţi-ai dori să fii lângă Helena ! Se ridică pe vârful degetelor şi-l sărută uşor pe buze, apoi clătină din cap, încruntându-se puţin; ce-i vei spune, Marcos ?

El o privi o clipă şi ceva din ochii lui o făcu să se depărteze, simţind o răceală bruscă în inimă.

- Nu-i voi spune nimic Helenei, nina, şi nici tu nu-i vei, spune. Ar fi o idee extrem de proastă să fac aşa ceva.

- Dar

Marcos!

Ea ştia, bineînţeles. Ştiuse tot timpul undeva în adâncul minţii ei, tot timpul cât el o sărutase, ştiuse că Marcos nu va dori ca Helena Mendez să afle ceva. Orice s-ar întâmpla, se va însura cu Helena Mendez, pentru că acest lucru fusese stabilit cu mulţi ani înainte, iar Helena era soţia

potrivită pentru unicul fiu al lui don Jose - ultimul din neamul Delgaro. Fusese o proastă să creadă că s-ar putea schimba ceva.

- Nu vei face nici un gest necugetat, mi pequena, da ? îi spuse el încet,

dar în cuvintele lui se simţea o ameninţare, iar ochii lui negri o priviră

dur.

-

Ca de pildă, să-i povestesc sehoritti Mendez despre acest

acest mic

episod ? îl întrebă ea cu amărăciune în glas. Niciodată în viaţa ei nu se mai simţise atât de dezamăgită. Holly râse scurt, eliberându-se din îmbrăţişarea lui, ascunzân- du-şi privirile în spatele genelor lungi. Vai,

dar nu vă faceţi griji, senor, îi spuse ea. Nu vă voi trăda !

- Holly!'

- Duceţi-mă înapoi, îi spuse Holly cu voce tremurătoare. Sau, de fapt,

duceţi-mă înapoi la castelul dumneavoastră, don Marcos, şi niciodată

niciodată să nu mă mai atingeţi! El înjură încet în spaniolă şi Holly, în ciuda furiei si nefericirii sale, se cutremură în faţa privirii lui, apoi el îi deschise portiera şi o ajută să se urce în maşină.

- Nu va pot promite aşa ceva, senorita, îi spuse el răguşit, trântind uşa în spatele ei. Sunteţi foarte frumoasă şi foarte provocatoare, iar eu, cum sunt un bărbat sensibil la cea mai mică încurajare, nu vă pot garanta că nu veţi mai beneficia de atenţia mea.

45

Nu-mi vine să cred ! zise .ea privindu-1 uimită, iar el îămase acolo,

sprijinindu-se cu o mână de portieră, cu încheieturile degetelor albindu- i-se de efort, ca şi cum abia s-ar fi abţinut. Nu ma poţi învinui pe mine pentru ce s-a întâmplat, zise ea. Cum poţi spune că a fost vina mea ? El nu spuse nimic un moment, apoi clătină din cap.

Holly, zise el încet. S-a întâmplat pur şi

simplu şi nu trebuie s-o luăm prea -înţeleg.

Ea îşi împreună mâinile în poală, ţinând strâns aparatul de otografiat, abia controlându-şi dorinţa de a-1 arunca în Marcos. Acesta întinse o mână şi vru s-o mângâie pe obraz, dar ea se feri.

- Eşti mai copil decât credeam, spuse el încet. Va trebui să fiu mai

blând cu tine, nina. înconjură maşina şi se urcă şi el. Porni motorul cu o mişcare scurtă, în timp ce Holly se lupta să-şi ascundă furia, lacrimile şi o mulţime de alte sentimente. Era o singură cale de a evita orice altă complicaţie de acest fel şi anume să plece de la castel şi să stea în altă parte pentru restul con- cediului. Doar că, îşi spuse ea, n-ar fi vrut să o dezamăgească pe mătuşa Nan.

- N-a fost vina nimănui

prea în serios.

Capitolul 4 Acum, că se întorsese de la Paris, Helena Mtjndez lăsase clar să se înţeleagă că voia ca Marcos să-şi petreacă cât mâi puţin timp cu Holly şi venise de mai multe ori la castel de când se întorsese. Holly o evitase de câte ori putuse, în parte pentru că se simţea vinovată de faptul că răspunsese avansurilor lui Marcos, în parte pentru că recunoştea deschis că nu-i plăcea cealaltă fată. Şi îşi dădea seama că sentimentul este reciproc. Helena nu-şi ascunsese sentimentele declanşate de prezenţa lui Holly şi de mai multe ori aceasta o văzuse pe mătuşa ei că se încrunta când tânăra spaniolă făcea remarci jignitoare la adresa nepoatei sale. Adeseori aceasta făcea remarci asupra faptului că familia lui Holly nu făcea pai te din aristocraţie şi, de fiecare dată, don Jose o punea la punct, aceleaşi remarci făcând referire şi la situaţia soţiei sale. Marcos încă nu obiectase, dar lăsase în grija tatălui lui să o apere pe

46

musafira lor. Totuşi, o dată sau de două ori îeuşise să prindă privirea lui Holly şi aceasta simţi că-şi cerea scuze pentru Helena, deşi nu-i susţinuse privirea prea mult timp, ca să fie sigură. Era o noapte senină, frumoasă, cu lună plină şi atât de multe stele, încât Holly îşi spuse că aici erau cu siguranţă mai multe decât pe cerul Angliei. Era o noapte perfectă după toate standardele romantismului, în aer se simţea parfumul portocalilor, iar dinspre dealuri venea o adiere răcoroasă. Fără să-şi dea seama, o luase spre grajduri şi spre ţarc, fără nici un gând special în minte, bucurându-se doar de pacea interioară ce apare după o zi obositoare. Deodată auzi o melodie interpretată la chitară care, venea de undeva din apropiere şi abia atunci realiză cât de aproape era de grajduri. O voce acompania sunetul chitarei, iar Holly zâmbi gândin- du-se că acea voce era probabil a lui Carlos grăjdarul. Grăjdar era funcţia pe care i-o atribuise ea, însă, de fapt, era un tânăr cam de vârsta ei şi foarte atrăgător. îl văzuse de câteva ori când vizitase grajdurile împreună cu Marcos, iar ochii lui negri îi dăduseră de înţeles că o plăcea, în ciuda prezenţei şefului lui. Poate că ar fi bine să nu se aventureze mai departe, dar nu voia să abandoneze plimbarea. Ba mai mult, acum, că revenise cu picioarele pe pământ, îşi reaminti de replicile acide ale Helenei Mendez, care-i dăduse de înţeles că ea făcea parte dintr-o clasă socială inferioară. în acest caz, cu siguranţă n-ar fi fost ceva nepotrivit să vorbească cu grăjdarul. După o scurtă ezitare şi gândindu-se ce-ar fi spus Marcos Delgaro dacă ar fi aflat că vorbeşte cu angajaţii lui, coborî până la căsuţa albă de lângă grajduri, care se distingea clar în lumina strălucitoare a lunii. La una din ferestre se zărea lumină, iar uşa era deschisă. Nu era chiar un apartament, ci o casă cu o singură cameră, cu amenajări precare, în care Carlos locuia singur. Doar dacă, desigur, nu avea cu el o senorita cu ochi strălucitori, care să-i asculte muzica. Insă era singur şi stătea afară - observă ea când se apropie mai mult - rezemat de peretele casei, cu chitara sprijinită pe genunchi, atingând corzile instrumentului cu o îndemânare ce trăda îndelunga practică. îşi sprijinea capul de perete şi cânta încet, cu o voce necultivată şi totuşi

47

plăcută la auz, până termină cântecul, crezându-se singur. Apoi întoarse capul şi o văzu pe Holly, care sperase să rămână neobservată la umbra copacilor.

- Buenas noches, senorita, îi ură el încet, iar Holly ieşi ezitând din

umbră. în rochia ei scurtă galben pal părea minionă, palidă şi oarecum ireală.

îl privi nesigură. Carlos se ridică în picioare încet, cu ochii negri strălucind în întuneric, amintindu-i lui Holly că probabil făcuse o prostie să vină până aici.

- Bună seara, Carlos, te rog să mă scuzi dacă te deranjez.

Holly încercă să pară calmă şi relaxată, dar era numai la doi-trei metri de el, iar inima începu deodată să-i bată mai rapid când îi simţi privirea cum o măsura din cap până-n picioare. Fără prezenţa

şefului lui care să-l descurajeze, Carlos era mai puţin reţinut şi nu mai era nevoit să-şi ascundă interesul faţă de ea. Şi, în timp ce-i înfrunta privirea, acolo în linişte şi întuneric, fără nimeni altcineva în jur care să-i vină în ajutor, îşi aminti cuvintele lui Marcos şi se întrebă câtă dreptate o fi avut. Venise aici de una singură şi ştiuse de Carlos că locuia în această căsuţă de lângă grajduri, singur. Marcos îi spusese că este frumoasă şi provocatoare şi poate că şi Carlos o considera provocatoare, venind singură aici la grajduri la această oră târzie din noapte.

- Vă place mi cancidn, senorita ? o întrebă el cu voce tare, fiind clar ce-i trece prin minte.

- Mi-a plăcut cântecul, răspunse ea dându-i de înţeles că pricepea câteva cuvinte în spaniolă. Ai o voce foarte frumoasă, Carlos.

- Muchas gracias, senorita !

Lui Holly i se păru că simte o urmă de batjocură în răspunsul lui, dar

îşi spuse că în nici un caz nu va intra în panică, iar el nu făcu nici o mişcare spre ea.

- îţi place să cânţi aici unde nu te aude nimeni ? îl întrebă ea.

Carlos râse uşor şi ochii îi scăpărară în lumina lunii.

- Ah, dar sunt auzit, senorita, răspunse el. Dumneata m-ai auzit, nu-i

aşa ? Holly nu-i răspunse, iar el râse din nou, mângâind corzile chitarei, şi dinţii lui albi străluciră pe fondul întunecat al chipului său. întotdeauna există o senorita care să asculte un cântec de dragoste, si ?

48

- Poate.

Trebuia să plece, realiză ea, înainte să aibă loc o scenă pe care nu era sigură că o va putea stăpâni. Ridică privirea spre lună, intenţionând să

facă o remarcă banală despre frumuseţea nopţii, după care să plece şi să se întoarcă la castel, însă, când îşi luă ochii de la el, Carlos îşi lăsă chitara deoparte, o rezemă de perete şi se apropie de ea.

- Senorita !

Mâinile lui fierbinţi le mângâiară pe ale ei şi se trezi trasă cu

brutalitate la pieptul lui, începând să-i vorbească la ureche cu o voce răguşită, plină de pasiune. Holly nu înţelegea nici un cuvânt, dar intuia sensul acestora după gesturile lui.

- Dă-mi drumul!

Reuşi să se desprindă din îmbrăţişarea lui, se întoarse spre el şi-i văzu

ochii strălucitori în întuneric şi gâtul încordat. Pentru un moment se înfruntară din priviri, apoi el îşi scutură capul, iar Holly văzu cum dorinţa din privirea lui este înlocuită de furie. Mâinile lui puternice, muncite, se întinseră din nou şi o traseră iarăşi spre el cu duritate până când feţele li se apropiară la doar câţiva centimetri şi Carlos rânji:

- Deci! Sunteţi atormentar, senorita ! Nu vă mai place de Carlos, acum când aţi venit la el, hm’?

- Nu am venit la tine ! negă Holly, luptându-se din ce în ce mai

speriată să scape din strânsoarea lui. Dă-mi drumul, Carlos! Dă-mi

drumul, altfel ţip ! Zâmbetul lui îi dădu de înţeles că ştia că nimeni n-o va auzi, indiferent cât de tare ar fi ţipat, şi-i apropie şi mai mult capul. Ţipătul care urmă fusese izvorât din frică pură şi fusese puternic şi ascuţit. Se luptă fără nici un rezultat să scape din îmbrăţişarea lui, răsucindu-se şi împingându-1 cu toată forţa. Apoi, deodată se trezi eliberată, privindu-1 cu ochi mari, nevenindu-i să creadă când îl văzu prăbuşindu-se la pământ peste chitara care se sparse sub greutatea lui.

- Du-te înapoi acasă !

Ordinul i se adresase lui Holly, iar vocea dură şi rece a lui Marcos o

făcu să fie străbătută de un fior rece. Acestăstătea în

49

picioare lângă Carlos prăbuşit la pământ, ca un înger lăzbunâtor. Arăta mai înalt şi mai întunecat, cumva ameninţător şi, cum ea nu-i dădu ascultare, se întoarse spre ea cu ochii scânteind furioşi în lumina argintie.

- Siga adelante, îi ordonă el. Immediatamente!

Inima îi bătea nebuneşte, simţind că-i explodează din clipă în clipă,

dar nu putea pleca şi să-l lase să-şi verse furia pe Carlos. Nu, când era şi ea în parte vinovată pentru această situaţie, aşa încât rămase pe loc, micuţă, un chip luminos pe fundalul cerului înstelat şi cu mâinile încleştate ca-ntr-o rugăciune.

ce ai de gând să faci ? şopti ea, iar el o privi un moment ca şi

cum nu i-ar fi venit să creadă ce-1 întrebase.

- Ce

- Ce-ai vrea să fac, senorita ? o întrebă el cu glas rece şi dur.

Holly clătină din cap, întorcând privirea spre Carlos. El

rămăsese jos, ştergându-şi cu dosul palmei o dâră subţire de sânge ce i se prelingea în colţul gurii; o privi pe jumătate îngrijorat, pe jumătate curios, să vadă ce va spune ea.

nu-ţi vărsa nervii pe Carlos, spuse ea cu o voce care suna

ciudat de subţire şi tremurătoare. N-a

O clipă Marcos nu spuse nimic, apoi se uită în jos la grăjdar şi iar la Holly.

- Nu

n-a fost numai vina lui.

- Madre de Dios! murmură el răguşit.

- Senor

Carlos se ridicase deja pe jumătate în picioare, pregătit să dea vina pe Holly. 0 privi şi-i vorbi calm lui Marcos, cu o privire răutăcioasă şi alunecoasă, dar Marcos nu-1 luă în seamă. - Silencio ! îi ordonă, întorcându-se cu spatele la el şi privind-o din nou pe Holly, cu pumnii încleştaţi. - Vii cu mine, senorita. Immediatamente ! adăugă el poruncitor când o văzu că vrea să protesteze. Fără nici un cuvânt, Holly se întoarse şi porni pe drumul pe care venise, cu inima bătându-i nebuneşte în piept. După câteva secunde, Marcos o ajunse din urmă, potrivindu-şi paşii după ai ei, înalt, tăcut, furios, cu o atitudine rezervată, aşa încât Holly nu îndrăzni să se uite peste umăr să vadă ce făcea Carlos.

50

Ajunseră la capătul ţarcului, mergând pe sub umbrelele smochinilor,

fără ca ea să aibă curajul să-i adreseze vreun cuvânt. Apoi, nemaiputând să reziste, privi nervoasă spre chipul întunecat şi cu trăsături dure, care acum era mai blajin ca oricând în lumina albă şi rece a lunii. - Marcos, îmi - Te rog nu te scuza, o întrerupse el brusc, făcându-i semn cu mâna că nu-1 interesează subiectul. Nu trebuie să-mi dai nici o explicaţie, Senorita. Ceea ce faci în timpul tău liber te priveşte, dar te rog să ai

vei mai avea vreo aventură cu unul dintre angajaţii

mei, să-mi spui înainte de a mai face o asemenea greşeală. Carlos mi-e

amabilitatea, când

de foarte mare folos şi nu-mi place să-l pierd din cauza ta ! - Cum îndrăzneşti ? Holly se opri cu pumnii strânşi, privindu-1 extrem de furioasă şi gândindu-se ce cuvinte ar exprima mai bine ce simţea atunci. Şi el se

opri, trăsăturile lui întunecate trădându-i furia ce-1 stăpânea, cu buzele strânse într-o linie ce exprima cruzimea, iar vocea tăioasă :

Vrei să zici că nu eşti deloc vinovată de acest întrebă el.

Holly clătină din cap. - 1 - Nu pe de-a-ntregul, răspunse ea. Te înşeli rostind asemenea acuzaţii. Am fost în parte vinovată pentru că m-am îndepărtat atât de mult, dar nu mi-am dat seama că-1 voi întâlni pe Carlos sau că se va comporta astfel.

incident, senorita ? o

- Insă ştiai că va fi acolo.

Holly îşi spuse că nu o va crede şi se simţi mizerabil şi dezamăgită că fusese prost înţeleasă.

cred că da, recunoscu ea. Nici nu ştia de ce se obosea ea să-i

explice toate astea, când el n-avea nici un drept să-i pună asemenea întrebări, îşi zise ea. Pur şi simplu, nu mi-am dat seama încotro merg. -Hm! Această exclamaţie de neîncredere, precum şi expresia pe care o văzu strălucind în ochii lui o făcură să strângă şi mai tare din pumni. Era o noapte atât de frumoasă, cu o mulţime de stele şi o lună argintie incredibil de mare, un decor absolut romantic şi, cu toate acestea, ea se certa cu singurul bărbat care fusese cel mai aproape de a o face să se

— Mda

51

îndrăgostească nebuneşte de el.

- Oh, n-ai decât să crezi ce vrei! ţipă ea disperată.

Se simţea mică, neajutorată şi gata să izbucnească în lacrimi, când se uită în sus spre acele trăsături acviline şi-şi aminti cum, cu numai câteva zile în urmă, mâinile ei le mângâiaseră. Cum de putea această gură cu o

înfăţişare atât de crudă să o sărute astfel încât s-o facă să uite de toţi şi de toate, inclusiv de fata cu care el urma să se însoare? -Aşadar, vrei să cred că te-ai dus acolo din întâmplare ? o întrebă el. Mâinile îi stăteau depărtate de corp, iar strălucirea din ochi îi spunea că se îndoieşte de toate afirmaţiile ei. -Bineînţeles că aşa a fost! -După ce te-am avertizat înainte ? -După ce m-ai avertizat înainte ! răsunară răguşit cuvintele ei ca un ecou. Ar fi trebuit să mă avertizezi şi în privinţa ta, senor! Până în seara asta, doar din cauza ta mi-am făcut griji! Nu că voi mai face acea greşeală încă o dată, mai ales acum când este atât de aproape senorita Mendez, care-mi aduce aminte de fiecare dată ! -Holly! în vocea lui se simţea o notă de avertisment, dar lui Holly nu-i mai pasa. - M-am dus să mă plimb ca să-mi limpezesc mintea, continuă ea nerăbdătoare. După o seară petrecută împreună cu senorita, aveam nevoie de aer. Cine ştie, poate că instinctiv m-am îndreptat spre

poate căutam ceea ce senorita Mendez ar numi un bărbat de

grajduri

nivelul meu ! - Parar! O prinse de mâini cu putere, făcând-o să strângă din dinţi de durere şi o scutură. Nu mai vorbi aşa ! - Despre senorita Mendez ? îl întrebă ea clătinând din cap furioasă şi rănită. îmi cer scuze, senor! Trebuia să ştiu ce n-am voie, nu-i aşa ? -Despre tine, poca idiota ! -Ah, dar cu siguranţă împărtăşeşti acelaşi punct de vedere ca senorita Mendez, zise Holly cu glas răguşit şi tremurător. Nici nu s-ar putea altfel, senor.

A 0 P rivi ' n tăcere mult timp şi Holly simţi cum strânsoarea mâinilor lui slăbeşte şi se transformă într-o mângâiere uşoară.

52

- Chiar crezi că aş putea avea o părere atât de proastă despre tine? o întrebă el încet.

- Şi nu ai ?

Ilolly tremura şi ar fi vrut să întindă mâinile şi să atingă cămaşa albă, să şi le pună în locul unde se simţeau bătăile inimii lui. Era mult prea conştientă de prezenţa lui Marcos şi-şi spuse că niciodată nu va mai trebui să stea atât de aproape de el. El nu-i răspunse imediat şi rămase tăcut, privind-o intens, făcând ca inima ei să bată mai puternic. Apoi întinse o mână şi o mângâie pe obraz uşor, cu vârfurile degetelor.

- Nu te prea pot învinui pentru ce s-a întâmplat. Şi nici pe

Carlos, zise el încet. Eşti o nina foarte frumoasă şi Carlos bărbat, continuă el ridicând din umeri sugestiv.

Cum l-aş putea învinui că a căzut în capcana în care şi eu însumi am căzut ? Ochii lui Holly îl priveau nesiguri, strălucitori şi enormi. Date fiind aceste încurajări, nu va fi greu să se repete situaţia de mai de mult, din vale, însă totul depindea de ea, realiză Holly. Tentaţia de a profita de această situaţie era aproape irezistibilă, dar mai înainte de a putea face ceva, el clătină din cap şi, întorcând-o spre castel, îi spuse :

- Trebuie să te întorci, nina. Este târziu, iar dona Ana te crede în pat. Deci asta îi spusese mătuşa Nan ! Bineînţeles, mătuşa ei realizase că Marcos ar fi fost ultima persoană pe care Holly şi-ai fi doiit să o întâlnească în timpul plimbării ei nocturne, mai ales după discuţia directă pe care o avuseseră mai devreme în hol înainte de a ieşi. însă, se pare că nu se gândise că Holly ar putea să meargă la grajduri. Holly îl privi o clipă nesigură. Furia lui Marcos - gândi ea - dispăruse pentru moment, dar se întreba dacă voia să se întoarcă la

grajduri şi, dacă se va întoarce, ce-iva spune lui Carlos ? Sau, mai exact, ce-i va spune Carlos lui?

te duci înapoi la grajduri ? îl întrebă ea, iar el încuviinţă din

cap şi o privi cu curiozitate. -La fel ca în fiecare noapte înainte de a mă culca, nina.

ei bine, este

-Te

-Ah

înţeleg !

53

Ori Carlos uitase de vizita patronului său, ori nu se aşteptase să-l vadă atât de curând, mai degrabă cea de-a doua variantă, pentru că Marcos nu se culca devreme. De mai multe ori îl auzise înainte de a adormi, întrebându-se unde se ducea. Din nefericire pentru Carlos, tocmai astăzi Marcos pornise mai devreme în vizită şi din nou Holly începu să-şi facă griji din cauza lui Carlos. Văzuse cam de ce este în stare Marcos când era furios şi-şi aminti de acel firişor de sânge care se scurgea din colţul gurii lui Carlos. Numai prezenţa ei îl salvase pe bietul om de o soartă mult mai rea. Se pare că Marcos îi ghici gândurile, deoarece clătină uşor din cap şi

un mic surâs îi apăru în colţul buzelor, îndulcind pentru o clipă linia dură

a gurii lui. -îmi dau seama de ce ţi-e teamă, spuse el, iar Holly îl privi încruntată, bănuind că lui i se părea amuzantă îngrijorarea ei.

începu Holly, însă el clătină din nou din cap cu acelaşi

zâmbet pe buze. - Nu-ţi face griji, mipequena, continuă el. Nu-1 voi stâlci în bătaie cu sadism, cum te temi tu !

- Nu

ei bine, în aceste

circumstanţe, am crezut că

apoi clătină din cap. Nu contează, zise ea, iar Marcos zâmbi întinzând mâna să-i atingă obrazul.

— Buenas noches, mi pichdn, îi ură el încet şi se aplecă, sărutând-o

uşor pe buze. Poate că instinctiv ea îi răspunse la acel sărut uşor, totuşi, în mai puţin de o secundă atingerea buzelor lui luă sfârşit. în lumina argintie a lunii, ochii lui Marcos străluceau când o privi şi într-

o clipă se trezi strivită la pieptul lui, strânsă puternic în braţe şi din nou

gura lui i-o găsi pe a ei într-un sărut dur, posesiv, care o lăsă fără suflare

şi fără simţire, dar ştiind că aici era singurul loc unde-şi dorea să fie în acel moment, aici cu el. îşi trecu mâna prin părul lui, strecurându-i-se prin părul de, pe ceafă şi, pentru o clipă, pasiunea lor fu la fel de puternică. Abia când era gata să-şi piardă complet autocontrolul, îşi aminti de promisiunea pe care şi-o făcuse sieşi, de a nu mai repeta această

-Nu poţi

nu m-am gândit la asta, negă ea. Numai că

Câteva clipe se gândi ce cuvinte să aleagă,

54

greşeală, şi atunci, treptat, începu să-şi revină şi se dezlipi de el.

- Nu, Marcos! Vocea ei sună încet, răguşit şi probabil el îşi dădu seama că protestul ei era numai formal, însă o eliberă din braţe, pentru ca apoi să-i prindă mâinile strâns, privind-o cu ochi strălucitori. Buzele îi erau puţin crispate când clătină încet din cap.

- Aşa ! spuse el, mai simţindu-i-se încă în voce emoţia. Ai vrut să fii

sigură că nu-1 voi pedepsi pe Carlos pentru ce a făcut, punându-mă şi pe

mine în aceeaşi situaţie, nu? Eşti deşteaptă, nina!

- Holly se uită buimăcită la el, nevenindu-i să creadă ce auzise. Era de necrezut că o acuza pe ea pentru ceea ce se întâmplase şi totuşi asta făcea.

vrei să spui că asta tot vin'a mea a fost ? întrebă ea

şocată, iar el nu-i răspunse imediat, apoi oftă adânc şi răspunse cu sinceritate :

- Du-te să te culci, poca bruja, şopti clătinând din cap. Combinaţia

dintre tine şi lumina lunii este prea puternică pentru ca vreun bărbat să poată rezista. Vâyase-haga usted el favor. Ar fi mai bine să pleci, dacă ţii la binele tăvi şi, de asemenea, şi la al meu! Holly ezită un moment, apoi se întoarse şi începu să urce dealul spre castei, care părea ireal în lumina argintie a lunii uriaşe, turnurile împungând cerul plin de stele. O tentă gândul să se întoarcă şi să se uite după el, pentru că simţea cum o privea depărtându-se, dar rezistă tentaţiei pentru că ştia că, dacă s-ar întoarce şi l-ar mai vedea acolo, ar fi fugit înapoi la el, ceea ce ar fi făcut situaţia irevocabilă.

- Vrei să Spui

Capitolul 5 Era surprinzător să vadă că, după ultima lor întâlnire, Marcos se comporta ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, iar Holly se simţi din nou trădată, deşi n-ar fi trebuit. Astfel de întâlniri cu Marcos o dezamăgeau de fiecare dată, cu toate că era şi un pic supărată pe sine din această cauză. Era ca şi cum Marcos trata acest gen de episoade drept clipe de relaxare în viaţa lui bine pusă la punct, care, desigur, nu trebuiau luate în seamă. Totuşi, Holly nu putea să le trateze la fel de uşor. Situaţia devenise

55

cam incomodă în ultimul timp. Oricât ar fi negat ea, îi era teamă că se îndrăgostise de el şi nu ştia când se va mai confrunta cu o situaţie similară. Mai devreme sau mai târziu, tot va avea de-a face cu situaţii asemănătoare. O săptămână întreagă studiase problema pe toate părţile şi ajunsese la concluzia că şederea ei la castel va trebui să ia sfârşit, fiind mai bine pentru toţi dacă ea va pleca şi-şi va petrece restul concediului în altă regiune a Spaniei. Bineînţeles că mătuşii ei îi va părea rău că pleca, la fel şi lui don Jose, pentru că acesta lăsase clar să se înţeleagă că o plăcea foarte mult şi îl bucura s-o aibă prin preajmă. Şi ei îi va fi dor de ei, cu siguranţă, şi de Stilul de viaţă pe care-1 dusese în ultimele săptămâni, dar atitudinea Helene'i Mendez faţă de ea era mult prea inacceptabilă, ca să se răzgândească, recunoscând în adâncul sufletului ei că-i displăcea profund ‘ tânăra spaniolă. Ştia că Helena nu-şi va schimba comporta- mentul niciodată şi se îndoia că şi ea şi' - l-ar fi putut schimba. Totuşi exista o şansă, deşi foarte slabă, ca, odată ieşită din atmosfera romantică de la Castillo de la Valeroso, să-l uite pe Marcos. Nu era un bărbat uşor de uitat, iar sentimentele lui Holly faţă de el complicau şi mai mult lucrurile.;(3 asemenea situaţie era bine să ia sfârşit cât mai curând cu putinţă şi, cu cât va pleca mai curând de lângă Marcos, cu atât mai bine. Nu o surprinse să afle că Helena Venea la cină din nou şi Holly primi vestea cu capul sus, ca întotdeauna. Se temea de aceste mese cu Helena care, de fiecare dată, era tot mai greu de suportat şi tot mai neprietenoasă. Holly află de la mătuşa ei că aceste vizite atât de frecvente începuseră odată cu venirea ei. Ca de fiecare "dată, şi cu această ocazie Holly îşi alese îmbrăcămintea cu grijă, cu toate că-şi spunea că nimeni nu va observa acest aspect. îşi alese cea mai frumoasă rochie pe care o avea. îşi perie părul negru şi şi-l lăsă liber pe umeri, părând astfel nu numai mai tânără, ci şi mai vulnerabilă. Poate inconştient alesese această ţinută, afişând un aer feminin foarte atrăgător, în contrast cu stilul întunecat, sofisticat al Helenei. Satisfăcută de efectul obţinut, îşi aranjă rochia şi părul pentru ultima oară şi ieşi din cameră.

56

O clipă mai târziu ieşi pe holul cu covor gros şi închise uşa în urma

ei, apoi, incapabilă să reziste impulsului, făcu câteva piruete. Sub privirile serioase ale strămoşilor lui Marcos, se roti făcându-şi fusta să se ridice uşor şi apoi să i se înfăşoare delicat în jurul picioarelor. Ea nu observase pe nimeni pe hol, dar când se opri, gâfâind uşor, auzi nişte aplauze în spatele ei şi vocea lui Marcos se auzi din umbra unui alcov arcuit.

- Bravo ! Otra vez, senorita !

- Marcos! exclamă Holly răsucindu-se să-l privească.

Roşise puternic de ruşine că fusese surprinsă într-o atitudine atât de

copilărească. Probabil că o s-o creadă proastă, dacă făcea asemenea ghiduşii naive. Marcos ieşi din umbră şi i se alătură, înalt, îmbrăcat într-un costum

negru în care era extrem de atrăgător. Stătea cu picioarele uşor depărtate, aşa cum făcea adeseori. O privea tăcut, studiind-o de la înălţimea lui impunătoare, cu ochii strălucind uşor amuzaţi. -Vrei să dansezi flamenco pentru mine, nina ? o întrebă el încet, prinzându-i ambele mâini şi sărutându-i-le. Acest gest neaşteptat îi făcu pulsul s-o ia din nou razna, spre disperarea ei.

credeam că sunt singură, spuse ea, dorindu-şi să-şi poată

controla tulburarea pe care o simţea la atingerea mâinilor lui puternice.

- Mi-am dat seama, pequena, spuse Marcos încet. Ochii lui negri

alunecară pe silueta ei, observându-i fiecare curbă evidenţiată de rochia .mulată. Eşti foarte frumoasă, continuă el. Holly îşi păstră cu străşnicie în minte hotărârea de a pleca şi-şi dori să mai fi aşteptat măcar un minut înainte de a ieşi din cameră, ca să evite întâlnirea cu el. Chiar şi câteva minute petrecute doar cu Marcos, în asemenea circumstanţe, ar fi putut-o convinge să-şi schimbe hotărârea, indiferent de urmările viitoare.

- Credeam

îşi privi ceasul, căutând o scăpare ca să-şi elibereze degetele.

- E târziu, spuse ea. Ar fi bine să mergem, Marcos.

El încuviinţă, zâmbind abia vizibil şi-i întinse braţul.

- Senorita ? După o clipă de ezitare, Holly îl luă de braţ, iar el o conduse pe scări,

57

privirea lui făcând-o să protestele împotriva acestui gest atât de familiar. Coborâră împreună magnifica scară şi pe drum Holly se gândea înnebunită la impresia pe care o vor lăsa celor care îi vor privi în acel moment. Era un sentiment ciudat, de intimitate, cum cobora la braţ cu el şi închise pentru o clipă ochii când auzi vocea inconfundabilă a Helenei Mendez, în hol, vorbind unuia dintre servitori. Era mult mai devreme decât ora obişnuită când sosea la cină şi Holly

îşi deplânse ghinionul care făcuse ca spaniola să-şi aleagă tocmai această

seară să vină mai devreme. Evident că Helena îi văzu, pentru că făcu un pas înapoi ca să-i vadă mai bine şi-i privi cu ochii strălucitori cum

coborau ultimele trepte ţinându-se de braţ. - Buenas noches, Marcos, spuse Helena şi o privi pe Holly, dându-i de înţeles ce părere avea despre 'asemenea familiaritate. Dândose el brazo,

mi amor ? Como amigable !

Indiferent ce însemnau acele cuvinte rostite pe un ton tăios, nu avură prea mare efect asupra lui Marcos, pentru că acesta continua să coboare şi ultimele trepte la braţ cu Holly, ţinând-o strâns ca ea să nu-şi retragă braţul. îşi plecă scurt capul salutând-o pe Helena şi zâmbi calm chipului

ei furios.

- Buenas noches, Helena, răspunse el, iar Holly se miră de felul

oficial în care el i se adresa întotdeauna femeii cu care urma să se căsătorească. Poate că mătuşa ei avea dreptate când spunea că Helena îl considera un iubit nu prea tandru, iar ea - bazăndu-se pe propria ei

experienţă - nu prea credea aşâ ceva despre el.

spuse Helena cu vocea tremurând de furie şi privind-o

tăios pe Holly. Cu toate acestea, Marcos întinse şi celălalt braţ, înclinându-se uşor,

privirea lui provocând-o să refuze propunerea.

- Marcos

- Mergem, senoritas ?le întrebă el încet.

După un moment de ezitare, Helena îl luă de braţ, degetele ei strângându-se posesiv în jurul braţului lui, unghiile ei lungi părând nişte gheare, în imaginaţia lui Holly. Marcos porni cu amândouă, fiecare la câte un braţ, în lungul holului spre sufragerie, unde uşile duble fură deschise de un servitor. Holly observă surpriza şi uimirea din privirea mătuşii sale când îi

58

văzu intrând, dar don Jose nu păru că-i observase, fiind deja în capul

mesei cu soţia alături, care îşi pusese mâna pe umărul lui uşor liniştitor.

- Marcos; zise mătuşa Nan zâmbind uşor. Ce drăguţ din partea ta!

- Mi-a făcut o deosebită plăcere, dona Ana, răspunse Marcos şi le

conduse pe fiecare la locurile lor, ţinându-le scaunele, apoi făcu acelaşi

lucru şi cu mama lui vitregă.

- Sunt tulburat de atâta frumuseţe în jurul meu ! adăugă el privind-o

pe aceasta şi zâmbindu-i uşor. Marcos nu prea se lăsa atât de uşor tulburat şi, de regulă, nu era atât de galant, şi abia după un timp Holly realiză că el procedase aşa în glumă. Era un gest neaşteptat din partea unui bărbat ca Marcos şi, pentru câteva clipe, Holly fu uimită, până când îi prinse privirea. Expresia din»ochii lui o făcu să înţeleagă că el făcuse toate acestea numai pentru ea, probabil ca să-i arate că şi el se putea purta copilăreşte, iar Holly simţi că roşeşte, rugându-se ca mătuşa ei să nu observe şi să nu ghicească motivul. Abia după două zile mătuşa ei îi aduse vestea că Helena va cina din nou cu ei, iar Holly nu încercă să-şi ascundă sentimentele când află

vestea. N-avea nici un drept să-şi exprime o asemenea opinie în legătură cu unul dintre invitaţii mătuşii sale, deşi, date fiind circumstanţele, era sigură că nici mătuşa ei nu agrea prezenţa Helenei Mendez în casă. însă nu avea de ales. - Chiar n-o poţi suporta pe Helena Mendez, nu-i aşa, draga mea ? o întrebă ea, iar Holly zâmbi strâmb. - Nu pot spune nimic despre musafiri atâta timp cât mă aflu într-o casă străină, răspunse ea. Şi nu eu ar trebui să o plac, mătuşă Nan. Tu eşti cea care o va avea ca noră. - Mda, ai dreptate, zâmbi mătuşa ei. Ei bine, am învăţat să mă adaptez la o mulţime de situaţii de când am venit aici, draga mea, iar Helena este una dintre ele. Ştiu că nu mă place, ele fapt — adăugă ea zâmbind maliţioasă — cred că mai degrabă mă dispieţuieşte. Biata de ea! adăugă ea oftând, prefăcându-se că-i este milă de viitoarea ei noră. Până acum n-a mai trăit alături de cineva dintr-o

clasă socială inferioară şi cred că

- Dacă ar fi fost un pic mai prietenoasă cu cei din clasele inferioare,

o cam stânjenesc.

59

spuse scurt Holly, nu s-ar mai fi simţit stânjenită. Din nou mătuşa ei ridică din umeri.

- Mă rog, avându-1 pe Jose, care să mă apere, nu-mi fac prea mari

griji din cauza Helenei. -Nici eu, presupun, spuse Holly gânditoare, întrebându-se dacă acum era un moment bun să-i dezvăluie mătuşii că se hotărâse să plece. Mă mă gândeam să plec, mătuşă Nan. Vreau să vizitez şi alte regiuni din Spania, în zilele care mi-au mai rămas din concediu.

Pentru un moment mătuşa ei o privi lung, apoi se încruntă, îngrijorată.

- Din cauza Helenei ? o întrebă ea. Dar Holly, draga mea.

- Nu numai din cauza Helenei, o întrerupse Holly. O luă de mâini,

dorind s-o liniştească, dar întrebându-se dacă va reuşi, fără să-i dezvăluie adevăratul motiv. Mi-a plăcut enorm să stau aici, mătuşă Nan,

şi mi-a plăcut să fiu cu tine şi cu don Jose, mi-aţi făcut o primire minunată, doar că Nemaiştiind ce să spună, clătină din cap, negăsind nici o scuză

serioasă pentru a-i explica plecarea, iar mătuşa ei o privi înţelegătoare.

- Cred că înţeleg care este motivul, draga mea, îi zise ea încet.

- înţelegi ? o întrebă Holly, privind-o jenată, întrebându-se câtă

încredere putea avea în mătuşa ei. în definitiv, Marcos era ruda ei cea mai apropiată. Era fiul său vitreg, nu un străin, şi fusese mai aproape de aceasta decât fusese ea în ultimii zece ani.

-Trebuia să-mi dau seama mai devreme. Este din cauza lui Marcos, nu-i aşa ? o întrebă mătuşa ei uşor, iar Holly ezită înainte de a recunoaşte. Era stânjenită dându-şi seama cât de aproape era de a izbucni în plâns. -Da, răspunse ea resemnată. Ai dreptate. -Vai, draga mea, îmi pare atât de rău ! Mătuşa Nan o privea îngrijorată, suferind pentru ea. Holly ridică din umeri, zâmbind ca să ascundă că are inima frântă, Nu voia să lase în urma ei această impresie.

-Nu-i chiar atât de rău cum pare, mătuşă Nan, % spuse eă. ei bine, galantul tău fiu vitreg este ca o băutură tare pentru o biată

fată care trebuie să muncească să-şi câştige existenţa, aşa încât cred că

Dar

60

este mai bine să plec înainte de a fi făcută literalmente K.O. -Ar fi posibil aşa ceva, draga mea ? o întrebă mătuşa ei, iar Holly zâmbi strâmb. -Dacă rămân, este posibil, recunoscu tânăra cu sinceritate. Şi, date fiind împrejurările nu sunt pregătită să-mi asum riscul, mătuşă Nan. N-ar servi la nimic să mă lupt cu Helena, adăugă ea râzând scurt. Marcos este foarte hotărât să urmeze traseul stabilit dinainte ! -Mă tem că aici ai dreptate, draga mea, zise mătuşa Nan gânditoare.

Aş vrea să fi existat o cale de a schimba lucrurile, adăugă ea oftând uşor. Mie mi-ar face plăcere să mai rămâi, ştii acest lucru, nu-i aşa, draga

totul este deja stabilit încă dinainte chiar ca noi să fi intrat

mea ? Dar

în scenă, şi n-avem ce face. -Ah, nu, sigur că nu, încuviinţă Holly imediat. Cu excepţia soluţiei

evidente pe care am de gând s-o pun în practică cât mai curând ! O surprinse să descopere că din nou era gata să izbucnească în plâns, dar asta ar fi însemnat să lase o impresie greşită, aşa încât clătină din cap şi zâmbi hotărâtă. O voi trece pe lista aventurilor de vacanţă, spuse ea veselă. Voi pleca cât mai curând posibil, mătuşă Nan. Mătuşa ei oftă adânc.

- Bine, draga mea.

Holly o privi gânditoare, ezitând să rostească ceea ce gândea.

- Dar

Mătuşa ei o privi curioasă, încruntându-se.

te tog, mătuşă Nan, nu spune nimănui că plec, da?

ei bine, n-ar fi politicos

dacă l-ai informa şi pe Jose, măcar cu o zi sau două înainte de a pleca,

despre intenţiile tale, ca să nu-si imagineze că nu te-ai simţit bine aici ?

- A, ba da, bineînţeles, acceptă Holly, nedorind să fie greşit înţeleasă. Insă te rog să nu-i spui lui Marcos!

- N-am să-i spun, din moment ce pare atât de important pentru tine,

draga mea. O privi atentă pe Holly o vreme, apoi îi strânse uşor mâinile. Doar nu crezi că va.

- Ca va încerca să mă convingă să mai rămân ? o întrebă Holly

nici nu-i va păsa dacă eu sunt

aici,sau nu, iar eu exagerez, însă

ei bine, ar putea încerca, doar ca să-şi

râzând. Nu ştiu, mătuşă Nan. Poate că

- E-n ordine, dacă asta doreşti, dar Holly

demonstreze că poate ! Ochii ei mari, albaştri, străluceau şi-i dădeau

61

cumva un aer tineresc şi vulnerabil. Clătină încet din cap şi spuse: Mă tem că aş fi prea uşor de convins de fiul tău vitreg, mătuşă Nan ! Când don Jose află despre hotărârea ei de a pleca, n-a fost prea încântat şi încercă s-o convingă să mai rămână, însă când îşi dădu seama cât de hotărâtă era, zâmbi resemnat. - Pierderea este a noastră, mi cara, îi spuse el încet. Dar tinerele din

ziua de azi ştiu foarte bine ce vor, ca să mai poată fi convinse, hmmm? O prinse de mână şi o privi îngrijorat cu ochii săi aproape orbi. Dar ţi-a plăcut să stai cu noi, Holly, mi cara, si ? o întrebă el. Nu-mi place să

cred că cineva de aici te-a

Va fi chiar mai greu decât îşi închipuise, îşi zise Holly, dar îşi menţinu hotărârea. - M-am simţit minunat aici, don Jose, zise ea. V-aţi purtat extraordinar cu mine şi vă sunt mai mult decât recunoscătoare. într-un acces de impulsivitate, se aplecă şi sărută chipul tras, trăsăturile abia amintind de aroganţa acvilină a fiului său. îţi mulţumesc, fio Jose. Aflase de la mătuşa Nan cum se spune în spaniolă unchi şi văzu că acesta fusese mişcat atât de gest, cât şi de sărut. - îmi va fi dor de tine, pequena, spuse el încet. Să nu mai aştepţi să treacă alţi zece ani până vei veni din nou aici, hmmm ? - Aşa voi face, îi promise Holly, întrebându-se dacă îşi va putea ţine promisiunea, pentru că depindea de atâtea lucruri. Capitolul 6 Holly luă legătura cu o filială a firmei de turism care îi organizase excursia şi-şi făcu rezervare pentru un bilet de avion spre Barcelona, unde urma să plece peste patru zile. Dacă tot va pleca, atunci va pleca cât mai departe, ca .să nu existe posibilitatea să-l întâlnească pe Marcos, iar Barcelona era suficient de departe, fără însă să părăsească Spania. Ai - fi putut, desigur, să plece mai devreme, dar nu voia să fie nepoliticoasă cu gazda sa. Patru zile îi vor fi suficiente să-şi împlinească visul de a locui într-un castel în Spania şi să se mai bucure de prezenţa mătuşii sale câteva zile. Una din problemele legate de .o plecare atât de rapidă era că timpul părea că se scurge mult prea repede, niciodată nu crezuse că trei zile pot trece atât de rapid. înainte de a-şi da seama, ultimele ei zile la Castillo de

deranjat atât de mult încât să te

62

la Yaleroso se scurseseră şi se simţea mai deprimată decât fusese vreodată în viaţa ei. Faptul că nu-1 va mai revedea niciodată pe Marcos n-avea nimic de-a face cu starea ei, îşi zise Holly, şi totuşi acest gând era singurul care nu-i dădea pace. La acelaşi lucru se gândea şi când îl văzu călărind în această dimineaţă, imediat ce ieşi din castel pentru o ultimă plimbare, iâr acum îl privea, vizibil destul de clar de la distanţa la care se afla. Călărea în sus pe dealuri‘pe unul dintre caii lui arabi frumoşi, temperamentali, pe care îi creştea. Soarele fierbinte ardea pe cerul albastru, senin, puternic şi nemilos ca şi bărbatul călare cu profilul lui întunecat, cu trăsături acviline, arogante ca şi terenul arid de pe dealuri. Om şi cal formau o combinaţie perfectă de graţie şi forţă, iar această imagine o făcu pe Holly să-şi ţină răsuflarea în timp ce-i privea din umbra copacilor de pe marginea drumului. Era uimitor cât de bine putea vedea, iar ceea ce nu vedea cu adevărat, îşi putea imagina destul de uşor. Ştia cum mâinile puternice ale lui Marcos stăpâneau armăsarul, părând totuşi relaxate şi uşoare, statura lui în şa, dreaptă şi mândră aşa cum era întotdeauna şi, într-un fel, fără vârstă, împotriva căldurii dure, primitive a mediului. Avea alura unui cuceritor, iar ea îşi simţi sângele arzând-o ca focul pe măsură ce-i străbătea corpul, înţelegând pentru prima dată de ce Helena Mendez era gata de orice pentru a-1 păstra numai pentru ea. Se întoarse fără tragere de inimă şi porni să coboare drumul întortocheat şi prăfuit ce pornea de la castel, cu mintea încă preocupată de ultima imagine a lui Marcos călărind culmea dealului. Deja, realiză ea uimită, era gata să renunţe la planul de a pleca a doua zi, deşi ştia că era inutil să mai rămână. Holly nu plănuise să meargă atât de departe, dar gândul care nu-i dădea pace o făcu oarbă la împrejurimi şi chiar uitase şi de căldura dogoritoare a soarelui, astfel că deodată realiză că mergea pe drumul fierbinte şi îngust ce cobora spre sat. Castelul părea foarte departe, sus pe dealurile înverzite, şi ea se apropia deja de prima cortija, cu pereţii albi şi înalţi în lumina orbitoare a soarelui.

63

Pentru Holly, ferma parcă avea un aer oriental mai degrabă decât european şi, la prima vedere, îi aminti de cele „O mie şi una de nopţi . Această iluzie dispăru imediat ce se apropie mai mult. Nu era nimic de basm în aceste costijas. Zgomotul locatarilor, oameni şi animale, îi asaltă urechile, iar prima ei impresie de Orient i se întări când zări copiii cu figuri tuciurii, care se zgâiau la ea din spatele gratiilor de la ferestre şi care deveniră brusc tăcuţi când ea le zâmbi. Influenţa maură era mult mai puternică la aceşti oameni şi la casele lor albe cu curţi umbrite de palmieri şi portocali, mai mult decât oriunde în altă parte a Spaniei, iar Holly avu impresia că păşise într-o altă epocă. Era tentată să se oprească şi să vorbească cu copiii, poate chiar şi cu adulţii, dacă aceştia ar fi dorit, dar zarva şi duhoarea de grajd ce veneau dinspre casă o făcu să se răzgândească. Feţele pe care le zări în spatele gratiilor păreau destul de prietenoase şi probabil că ar fi primit-o cu acea ospitalitate tipic spaniolă, însă simţurile ei se revoltară împotriva condiţiilor aproape primitive în care trăiau aceşti oameni. După ce trecu de această cortija, îşi-aminti că era timpul să se întoarcă, pentru că drumul de întoarcere urca, nefiind practic deloc umbrit. Nu-şi uitase pălăria pe care i-o cumpărase Marcos, însă, cu toate acestea, se simţea moleşită şi obosită de căldură. Oftând, gândindu-se la imprudenţa pe care o comisese venind atât de departe, traversă pe partea cealaltă a drumului şi începu urcuşul anevoios al dealului, simţind imediat căldura aproape insuportabilă. La poalele dealului adia uşor vântul, iar soarele o bătea în ceafă, dar acum trebuia să facă faţă întregii lui puteri şi nici măcar pălăria cu boruri largi nu-i era de prea mare folos. Realiză, de asemenea, că se apropia ora când orice spaniol prefera să stea în casă la umbră şi să-şi facă siesta, decât să umble prin soare. I se părea un drum îngrozitor de parcurs şi-şi zise de mai multe ori, în timp ce urca dealul, că fusese o proastă că venise până aici. Acum, la urcuş, sandalele adunau o mulţime de pietricele şi inevitabilul praf, desigur, deranjând-o la mers şi trebuind din când în când să se oprească să-şi scoată pietricelele. în cele câteva săptămâni de şedere în Spania, pielea îi căpătase o

64

oarecare protecţie naturală împotriva soarelui, deşi refuza să se bronzeze, dar acum braţele neacoperite aveau cel mai mult de suferit şi- şi masă pielea de pe mâini, încercând să-şi domolească usturimea. Era cam pe la jumătatea drumului, când auzi zgomotul unei maşini care se apropia şi se uită după ea plină de speranţă, nepăsându-i de impresia pe care ar faceo unui şofer în trecere. O fată singură pe un drum pustiu în căutarea cuiva care s-o ia cu maşina. Era obosită şi-i era atât de cald şi atât de sete. Şoferul era o femeie şi abia avu timp să observe că maşina strălucitoare, lată, se îndrepta spre ea, fără să dea vreun semn că ar opri. După o clipă, Holly realiză de ce. Prima oară când zărise maşina, i se păruse cunoscută, acum dându-şi seama că era a Helenei Mendez. Holly o văzuse destul de des parcată în faţa castelului, şi nu mai avea nici un dubiu asupra şoferului. Chipul întunecat, cu părul prins în cocul tradiţional şi cu ţinuta arogantă a capului nu-i lăsau nici o Urmă de îndoială. Ochii răutăcioşi erau ascunşi de o pereche de ochelari fumurii, iar spaniola nici măcar nu întoarse capul când trecu pe lângă ea, dar Holly îşi dădu seama că fusese recunoscută, iai când maşina trecu foarte aproape de ea, lovind-o cu aripa din spate şi proiectând-o în şanţul de lângă drum, Holly abia mai apucă să ţipe. Instinctiv, îşi protejă capul cu braţele în timp ce se rostogolea în şanţ, lovindu-se de pietre. Şi, fiind deja ameţită de căldură ori poate din cauză

că lovitura fusese destul de puternică, se trezi că nu se mai poate ridica odată ajunsă pe fundul dur şi prăfuit al şanţului. Simţi o durere cumplită în piciorul stâng şi o durere ascuţită în ceafă, iar după câteva clipe în care încercă, ameţită, să se ridice, căzu la loc, cu capul învârtindu-i-se până când îşi pierdu cunoştinţa. Nu era sigură cât zăcuse acolo, dar ceva o făcu să se trezească în sfârşit şi să se ridice încet, durând-o tot corpul. în cădere se zgâriase pe braţe şi pe picioare, ca şi pe faţă, dar cel mai tare o durea piciorul stângi acum umflat şi roşu şi, de asemenea, simţea o durere cumplită în ceafă, unde - pipăind

- descoperi un cucui mare şi dureros. Se simţea îngrozitor şi ameţită şi-i venea să plângă când se gândea cât

65

de departe era de orice ajutor. Trebuia să ajungă înapoi pe drum, însă cum va putea merge nici nu îndrăznea să se gândească. ' Piciorul rănit o durea prea tare ca să-l poată folosi la urcuşul dealului, fiind literalmente forţată să se târască pe tot drumul. Fusese nevoie de mai multe încercări şi de o mulţime de lacrimi de durere, până să poată ajunge măcâr pe drumul unde se aşeză ca să se odihnească, pentru ca apoi să se ridice în piciorul teafăr. Pălăria - realiză ea îngrozită - era încă în şanţ, dar nu mai putea cobori-să o ia şi alte lacrimi i se prelinseră pe obraji, cum stătea acolo, încercând să-şi păstreze echilibrul,, simţindu-se slăbită şi obosită şi întrebându-se cum va reuşi să se întoarcă. Observând poziţia actuală a soarelui, foarte diferită de cea pe care şi-o amintea dinainte de accident, realiză cât de mult timp se scursese de atunci şi imediat se gândi la mătuşa ei, care va fi îngrijorată văzând că ea nu mai ajungea. Amintindu-şi de fapta Helenei, se întrebă dacă fata le spusese măcar că o văzuse altfel nimeni nu va şti în ce direcţie pornise şi le va lua mult timp până s-o găsească. încercă din nou să meargă, dar îşi dădu seama că piciorul stâng îi era dacă nu rupt, atunci puternic luxat, fiindu-i imposibil să-l pună în pământ şi să se sprijine pe el. Găsi o buturugă pe care se aşeză gâfâind, din nou ameţită şi plângând cu sughiţuri. Auzind o altă maşină apropiindu-se şi tresări plină de speranţă. Chiar dacă venea din direcţie opusă, şoferul ar fi putut să oprească şi s-o ia şi Holly aşteptă să vadă maşina. In sfârşit, aceasta apăru în raza ei vizuală şi trecu pe lângă ea într-o viteză nebună, dar imediat inima lui Holly tresări de bucurie când realiză că era maşina lui Marcos. Acesta o văzu şi frână brusc, ridicând nori de praf de pe drumul îngust şi, incredibil, reuşi să întoarcă maşina imensă în doar câteva secunde oprind lângă ea cu o figură furioasă. Fără o vorbă şi fără să se uite la ea, îi deschise portiera şi Holly se agăţă recunoscătoare de aceasta. - Urcă! Nici când îi porunci, el nu o privi, iar Holly clătină încet din cap. Piciorul o durea îngrozitor şi era prea ţeapăn ca să-l poată ridica, chiar şi

66

câţiva centimetri. încetineala cu care ea îi punea în aplicare ordinul îl făcu să se întoarcă, privind-o tăios, gata să o certe, dar expresia de pe chip i se schimbă într-o clipă când o văzu. Nu observase că era rănită, iar acum, văzând-o, în mai puţin de o secundă ieşi din maşină şi o înconjură, luând-o în braţe şi aşezând-o uşor pe banchetă cu o asemenea grijă, încât noi lacrimi se rostogoliră pe obrajii tinerei. Holly închise ochii recunoscătoare când îşi rezemă capul de spătarul

scaunului, deşi tapiţeria din piele mirosea a încins şi-i frigea ceafa chiar

şi prin păr. Simţi o mână care o mângâia pe obraz cu blândeţe.

-Holly? Pleoapele ei se zbătură ca răspuns, simţindu-se prea obosită ca să mai deschidă ochii. -Holly, ce naiba ai mai făcut de data asta, pequena ? o întrebă el. Vocea lui era blândă, iar respiraţia lui caldă îi mângâie chipul.

-Am

am căzut.

Era tot ce reuşi Holly să rostească pentru moment, simţindu-şi gâtul îngrozitor de uscat. Se simţea ameţită, capul şi piciorul o dureau îngrozitor, dar dacă Marcos era atât de blând cu ea, atunci şi ea va încerca să deschidă ochii şi să voi> bească atât cât va putea. Deschise pleoapele incredibil de grele şi-i zări faţa atât de aproape de

a ei, încât îi citi îngrijorarea din ochi. Marcos o mângâia uşor pe obraz,

incredibil de blând, cu buzele curbându-i-se într-un zâmbet înţelegător.

-Nu vrei să porţi pălăria, nu-i aşa ? o întrebă el, dar pe un ton mult mai blând decât de obicei. De ce, nim ?

am pierdut-o, îi explică Holly, încercând cu greu să nu-şi

piardă din nou cunoştinţa. Ar fi fost păcat să rateze o asemenea ocazie

de a-1 vedea pe Marcos în această nouă dispoziţie, atât de grijuliu. Am

fost

Capul îi căzu într-o parte, fără să mai apuce să vadă uimirea ce traversă chipul lui înainte de a se apleca şi de a o aşeza mai sigur pe banchetă, apoi închise uşa şi se urcă grăbit la volan. Era răcoare şi umbră şi probabil că drumul prăfuit şi încins fusese doar un vis, îşi spuse Holly când deschise ochii şi văzu decorul familiar şi confortabil al dormitorului ei. Jaluzelele erau trase, dar putea vedea

-Am

am fost

67

prin ele că afară soarele era încă sus pe cer. Un fulger de durere îi traversă capul, dar, ciudat, acum piciorul o durea mai puţin, realizând după un moment că era imobilizat în nişte

aţele. Durerea de cap se accentuă când vru să se întoarcă să vadă cât este ora la ceasul de la capul patului. Abandonă ideea, considerând că nu merită efortul. Totuşi, mişcarea ei făcu să se mişte o siluetă ce stătea de cealaltă parte a patului.

- Senorita ?

Era Maria, una dintre cameriste, iar Holly întoarse capul să Se uite la

ea, zâmbind când văzu expresia îngrijorată de pe chipul fetei.

- Bună, Maria, spuse ea aproape şoptit.

Fata se ridică imediat în picioare.

- Mă duc să o aduc pe dona Ana, senorita, şopti ea, privind-o cu ochii

mari şi puţin speriaţi. Excusa, por favor, senorita. După ce plecă, Holly închise din nou ochii. Era atât de uşor să adoarmă la loc sau să-şi piardă din nou cunoştinţa, nepreaavând chef să vorbească pentru moment cu cineva, nici chiar cu mătuşa Nan. Trebuia să se gândească în primul rând ce va spune despre Helena. Să le spună că Helena o aruncase intenţionat în şanţ, nu prea era o idee bună, mai ales dacă povestea ajungea la urechile lui Marcos. Probabil că nimeni n-o va crede, însă cu siguranţă Marcos va crede că ea voia doar să se răzbune pe Helena pentru ce-i făcuse până atunci şi nici nu va lua în considerare posibilitatea. Câteva minute mai târziu auzi uşa de la dormitor deschizârtdu-se după o bătaie uşoară în ea şi, încet, aproape cu teamă, Holly deschise ochii. Se aşteptase, s-o vadă pe mătuşa ei şi, pentru un moment clipi, nevenin,du-i să creadă când văzu silueta înaltă a lui Marcos care stătea în prag. Ochii lui negri o priviră îngrijoraţi, ca şi cum n-ar fi ştiut cum va fi primit, iar o asemenea nesiguranţă la Marcos o făcu să zâmbească, indiferent de cum se simţea. -Aşa, deci! Mai poţi încă să zâmbeşti! Acesta traversă camera Iară să facă zgomot, având acelaşi efect asupra ei, îp ciuda durerii cumplite de cap. Purta o pereche de pantaloni gri şi o cămaşă albastru deschis, care îl

68

făcea şi mai brunet decât era. Se apropie 'de pat şi se sprijini cu o mână de colţul tăbliei patului, privind în jos spre ea. Dona Ana este cu doctorul şi tatăl meu, îi explică el aproape în şoaptă. Vor veni amândoi

curând. Ai avut mare noroc că doctorul era deja aici să-l vadă pe tata, nu-i aşa ? O privi intens, ochii oprindu-i-se pentru o clipă asupra buzelor ei, făcându-i inima să bată cu putere, iar capul să o doară şi mai tare. Ce ţi s-a întâmplat, ni na mia ? o întrebă el încet.

am mers prea departe, îi explică ea cu o voce oribil de răguşită

şi uscată. - Şi fără pălărie pe cap, hm ?

- Am

- Am

am avut pălăria, îi răspunse ea. Dar am pierdut-o în

în şanţ.

- Şanţ ? o întrebă el nedumerit, acesta fiind un cuvânt nou pentru el. Ce şanţ, pequena ?

- De la marginea, drum ului, îi explică Holly, ducându-şi o mână la gât când simţi că vocea avea să-i cedeze din clipă în clipă. . - Şi ai căzut în acest.;. şanţ ? Holly confirmă din cap.

- Aşa ţi-ai rupt piciorul ?

Ea dădu din nou din cap, durând-o mai puţin deqât dacă ar fi vorbit.

continuă el ridicând din umeri, doctorul ţi-a curăţat

juliturile şi ţi-a fixat piciorul în aţele, dar încă mai ai acel chichon, care-i mare cât un ou ! Holly recunoscu descrierea cucuiului şi îşi ridică mâna să-l pipăie.

- Ei bine

- Doare, spuse ea pe un ton plângăreţ.

Marcos clătină din cap zâmbind.

- Biata de tine, spuse el încet, făcând să i se accelereze din nou bătăile inimii cu vocea lui caldă.

nu mă cerţi ? îl întrebă Holly, aşteptând ca din clipă în clipă

atitudinea lui să se schimbe şi să-i spună că era numai vinâ ei dacă era

rănită. El ridică din nou din umeri.

- Cum aş putea ? o întrebă el. Tot timpul dai peste tot felul de belele

cărora nu le poţi face faţă, nina, şi nici nu-mi pot imagina ce-ai mai făcut de data asta că eşti atât de grav rănită.

îşi duse din nou mâna la gât. îl simţea uscat şi

- Nu

- Dar de data asta nu

69

o durea când vorbea. Gâtul meu, şopti ea răguşit şi întinse mâna după un pahar cu limonada de pe măsuţa de lângă pat. Marcos i-o luă înainte şi luă cu o mână paharul cu limonadă rece, iar

cu cealaltă îi ridică cu grijă capul, ajutând-o să bea. Holly bău, încercând din nou să reziste revoltei simţurilor sale la atingerea braţului lui.

- Mulţumesc.

Holly împinse paharul la o parte şi-şi masă gâtul.

- Poate n-ar trebui să mai vorbeşti, îi sugeră Marcos, dar ea clătină din cap, în ciuda durerii imposibile.

- Sau poate ar trebui să scap odată de asta, îi spuse ea, ascunzându-şi

ochii în spatele genelor lungi. Se întinse înapoi în pat, iar braţul lui se retrase. Se întrebă cât de repede i s-ar schimba dispoziţia dacă i-ar povesti despre Helena. Fusese la un pas de a-i spune, dar deja regreta câ se grăbise cu decizia.

- Perdone ?

El continua să stea lângă pat, dar de unde stătea, la căpătâiul patului, faţa îi era în umbră, Holly neputând să-i citească expresia de pe chip. Ca şi cum ar fi ştiut că nu-i va plăcea ce avea ea sâ-i spună.

-Am

am spus.

- Am auzit ce-ai spus, o întrerupse el calm. Doar că mă întrebam care

este sensul cuvintelor tale. De ce vrei să scapi, Holly? Ea îşi muşcă buza cu nervozitate. Dacă îi va povesti despre Helena, cu siguranţă va rupe această vrajă care apăruse între ei, idee care nu-i

prea surâdea. In ochii lui negri îşi făcuse apariţia nerăbdarea şi din nou Holly îşi muşcă buzele oftând adânc. O clipă mai târziu răsufla uşurată când uşa dormitorului se deschise şi-n cameră intră mătuşa ei însoţită de un bărbat scund şi slab, care presupuse că era doctorul. Mătuşa ei - gândi Holly - nu se aşteptase să-l găsească aici pe Marcos şi se încruntă nemulţumită, luând-o prin surprindere pe Holly. Zece ani în Spania o schimbaseră pe mătuşa Nan mai mult decât crezuse ea.

- Marcos, îi zise mătuşa Nan fiului ei vitreg, nu vrei să mergi la tatăl tău şi la Helena ? Doctorul Valdare doreşte să vorbească cu Holly. Probabil că fusese unul din acele câteva rare momente în care fusese dat afară de undeva pe un ton atât de categoric, încât Holly îl văzu

70

încruntându-se instinctiv, însă, după un moment,- îşi plecă ochii încuviinţând scurt, şi spuse :

- Si, sin duda, dona Ana.

O privi-pe Holly o clipă, iar ea citi în ochii lui că nu-i convenea să plece şi să lase discuţia lor neterminată, dar n-avea de ales pentru moment.

- Adios, Holly, Spuse el calm şi ieşi din cameră.

- Cum te simţi, draga mea ? o întrebă mătuşa ei, luând-o de mână şi

privind-o îngrijorată. Ştiu că mâna şi piciorul trebuie să te doară îngrozitor, dar cred că nu mai eşti atât de palidă, nu-i aşa doctore Valdare? —Vă simţiţi puţin mai bine, senorita ? o întrebă doctorul, iar Holly realiză uşurată că acesta vorbea o engleză excelentă. Ii luă pulsul şi-i

examină cucuiul de parcă ar fi vrut să se asigure că nu scăpase nimic la prima examinare. Vă va mai durea piciorul, desigur, dar vă veţi simţi mult mai bine după ce-1 vom pune în ghips. Ochii lui negri întrebători o priviră cu curiozitate. Ce s-a întâmplat, senorita ? Nehotărâtă cam cât ar trebui să spună, Holly se uită mai întâi- la mătuşa ei, dar nu întâlni decât o privire la fel de curioasă ca şi a doctorului.

- M-am rostogolit într-un şanţ de lângă drum, spuse ea.

Doctorul Valdare se încruntă, vizibil nemulţumit de răspunsul ei incomplet.

-Aveţi o urmă pe picior, senorita, ca şi cum aţi fi fost lovită de ceva. Ce-mi puteţi spune despre asta? Holly o privi din nou pe mătuşa sa, dar nu primi nici o încurajare. Ea era curioasă şi un pic suspicioasă gândi Holly

- şi-şi muşcă buza întrebându-se cum să le spună despre Helena. Mătuşa

ei, simţindu-i teama, o luă din nou de mână şi-i zâmbi, dar privirea îi devenise şi mai nerăbdătoare, iar Holly nu-şi dădu seama că propria ei ezitare era cauza.

- Holly, draga mea, zise mătuşa încet, ştii bine că trebuie să ne spui ce

s-a întâmplat. Te-a lovit cineva cu maşina ? Holly dădu din cap, încă neavând curajul să rostească numele şoferului, temându-se că n-o va crede nimeni. Familia Mendez era la fel

71

de importantă în zonă ca şi familia Delgaro şi probabil că simpaticul

doctor n-ar mai fi fost la fel de insistent, dacă ar fi ştiut despre cine este vorba. - Te rog, draga mea ! Mătuşa sa se aşeză pe marginea patului, luându-i ambele mâini într- ale sale,“încercând s-o convingă şi s-o liniştească, în acelaşi timp. Un timp studie atentă figura temătoare a fetei, apoi o întrebă muşcându-şi buza :

- Holly, draga mea, a fost Marcos ? - Marcos? răsună ca un ecou vocea răguşită a lui Holly, făcând ochii mari de uimire. Aşadar, la această concluzie ajunseseră ! Marcos o adusese acasă cu maşina, palid şi vizibil şocat şi presupuseseră imediat că el era vinovatul. Iar încăpăţânarea ei de a nu le spune numele celui vinovat nu făcuse altceva decât să le întărească bănuiala.

- Mie poţi să-mi spui, draga mea, zise cu blândeţe mătuşa ei. Trebuie să ştiu, draga mea.

- Ah, nu, mătuşă Nan, n-a fost Marcos, bineînţeles că n-a fost

Marcos! Cum poţi să crezi că el a putut face aşa ceva şi să nu recunoască? Nu, nu, bineînţeles că n-a fost Marcos!. Negarea ei categorică - gândi Holly - îi lăsă pe amândoi nedumeriţi şi, în acelaşi timp, răsuflară uşuraţi. însă mătuşa ei clătină din cap şi continuă să insiste pentru a afla răspunsul.

- Atunci, cine a fost, scumpo ?

- Helena, spuse Holly cu o voce răguşită, uscată. Helena Mendez.

- Oh, Holly ! exclamă mătuşa ei.

Holly nu ştia dacă fusese surprinsă sau îi reproşa ceva, dar reacţia doctorului Valdare nu lăsă nici o umbră de îndoială.

- Aţi primit o lovitură puternică la cap, senorita Gilmour, spuse el cu

engleza lui rigidă şi precisă. Aţi fost expusă mult timp razelor soarelui, mai ales pentru cineva neobişnuit cu climatul nostru. Cred că aţi suferit O insolaţie.

- Ştiam că nimeni nu mă va crede, spuse Holly resemaîndu-se.

Deodată se simţi obosită şi gata de a izbucni în plâns, nefăcându-i deloc

plăcere să fie interogată. Din cauza asta n-am vrut să vă spun nimic.

72

- Dar Holly, draga mea, cu siguranţă te înşeli, o certă mătuşa ei, iar Holly se înroşi. - De ce trebuie să mă fi înşelat în privinţa Helenei, dar nu şi în cazul lui Marcos ? îi întrebă ea. Eraţi gata să credeţi că el este vinovatul, doar cu câteva momente în urmă ! Doctorul şi mătuşa ei se priviră stânjeniţi, neputând nega acest ultim adevăr, apoi mătuşa ei o privi din nou şi se încruntă uşor. - Draga mea, spuse ea, luând-o din nou de mână, Helena a sosit aici de ceva vreme şi n-a spus că te-ar fi văzut pe drum. Cu siguranţă că te înşeli. - Nu mă înşel, mătuşă Nan, spuse supărată Holly, cu ochii strălucind. Dar nu mă aşteptam să mă crezi, după cum am mai afirmat. Din nou cei doi se priviră şi Holly realiză că cel puţin mătuşa ei începuse să aibă îndoieli în ce priveşte nevinovăţia Helenei. Totuşi doctorul părea imposibil de convins. - Eu totuşi cred că greşiţi, insistă el calm. Este foarte uşor să greşeşti într-o asemenea situaţie, dar, după curp v-a spus şi senora Delgaro, senorita Mendez este aici de ceva vreme şi n-a spus că v-ar fi văzut.

- Cunosc maşina, spuse Holly, şi o cunosc şi pe senorita Mendez destul de bine. Le-am văzut pe ambele destul de clar, ca să nu existe posibilitate de îndoială. Văzu expresiile neîncrezătoare ale celor doi şi-şi dori să fi fost în stare să se certe cu ei, să-i facă să înţeleagă că ea avea dreptate. Dar deja lacrimile îi umeziseră ochii şi-şi duse mâna la cap, simţind din nou durerea.

- Oricum, spuse ea printre lacrimi, nu contează

mâine voi pleca.

Doctorul Valdare clătină din cap, punându-şi degetele răcoroase şi uscăţive pe fruntea ei. - Mă îndoiesc, senorita Gilmour, spuse el ferm. Mai întâi trebuie să vă pun piciorul în ghips, apoi va trebui să vă odihniţi. Nu veţi putea călători o vreme. îmi pare rău.

Capitolul 7 Holly se uită îngrijorată la mătuşa ei. îşi putea da şi singură seama câtă tulburare provocase în casă accidentul ei, însă nu ştia încă dacă

73

cineva vorbise cu Helena. Era seara următoarei zile de după accident, iar Holly încă mai era şocată. Se-simţea de parcă fiecare os din corp îi fusese rupt, pe .lângă piciorul stâng, iar moralul îi era la pământ şi era gata să izbucnească în plâns la cel mai mic motiv, o stare de spirit care i se părea foarte frustrantă, când ea îşi dorea, de fapt, să fie calmă. Iar acum, când îşi privea mătuşa, simţea că era gata să izbucnească în hohote de plâns. - Vai, mătuşă Nan, cum voi mai putea rămâne aici? o întrebă ea cu voce răguşită şi gata de plâns. Ştii bine cât de nerăbdătoare eram să plec. Privi din nou chipul blând şi calm al mătuşii sale şi se întrebă dacă aceasta era.gata să accepte că Helena era vinovată de accidentarea ei. -Şi mai ales acum, adăugă Holly. Mătuşa ei preferă, pentru moment, să ocolească subiectul şi o luă de mână zâmbindu-i, acel zâmbet profesional, de asistentă medicală - cum îl definea Holly - cu care calma şi încuraja-bolnavii. -Mă tem că nu prea ai de ales decât să rămâi în continuare, draga mea, îi răspunse aceasta. Pentru moment, eşti scoasă din circulaţie, trebuie să înţelegi acest lucru. Oricum, ştii bine că nici Jose, nici eu n- avem nimic împotrivă să stai aici cât mai mult timp, dacă doreşti, deşi ar fi fost de-preferat să stai în nişte circumstanţe mai fericite, desigur. -Ştiu, zise Holly şi zâmbi strâmb. Dar îmi rezervasem un bilet de avion, mătuşă Nan. Cum -L-am anulat, desigur, draga mea. -Ah ! înţeleg. Holly se întrebă cât mai avea de aşteptat până va putea pleca. -A trebuit să-ţi anulez rezervarea, nu? o întrebă retoric mătuşa sa. Apoi, zâmbind în colţul gurii şi privind-o cu atenţie, adăugă : Din nefericire, draga mea, în timp ce vorbeam la agenţia de turism despre asta, m-a auzit Marcos. Este foarte supărat ca lui nu i-a spus nimeni că vrei să pleci. Holly îşi dădu ochii peste cap, realizând cum toate planurile ei eşuaseră, şi-şi putea imagina care va fi reacţia lui Marcos. -Vai de mine ! Am uitat că Marcos nici măcar nu ştia că urma să plec. îşi privi neliniştită mătuşa. Şi ce a spus? o mai întrebă ea.

74

Mătuşa Nan clătină din cap.

- Nu prea multe, răspunse. Dar majoritatea cuvintelor le-a rostit într-o

spaniolă rapidă şi în barbă, ceea ce, probabil, îţi dai seama ce însemna.

Oricum, cred că data viitoare, când vă veţi mai revedea, va dori să ştie de ce lui nu i s-a spus. Doar îl ştiu pe Marcos!.

- Atunci te rog nu-1 lăsa să mă vadă, o imploră Holly.

Oftă adânc şi se rezemă de perne. Era palidă şi fragilă în cămaşa de noapte albă cu mânecile tivite cu puf. Avea cearcăne la ochii care păreau mult prea mari pentru faţa ei, având o figură speriată.

- A fost atât de drăguţ cu mine ieri când am fost accidentată, spuse ea

aproape în şoaptă. Ştiam că era prea frumos ca sâ dureze ! Azi se simţea un pic mai bine decât ieri, dar mai avea încă dureri şi era zguduită de cele petrecute, aşa că nu prea îi părea rău că trebuia să

stea în pat, la răcoare. Capul încă o mai durea şi piciorul rupt îi pulsa dureros, dar era totuşi bine pentru că se putea odihni fără să-i mai pese de nimeni. Mătuşa ei şedea pe un scaun lângă pat şi Holly, văzându-i expresia chipului, îşi dădu seama ce subiect se pregătea să abordeze.

- Holly, draga mea, îi spuse aceasta încet, ca şi cum n-ar fi fost sigură

dacă este bine sâ deschidă acest subiect. Ştiu că este dificil pentru tine şi

poate

Urmă o ridicare din umeri cu resemnare. Te-ai mai gândit, draga

mea, la persoana care te-a accidentat ? Pentru o clipă Holly nu spuse nimic, însă degetele ei neteziră cu grijă

cuvertura de pe pat.

- Nu este nevoie să mă mai gândesc la asta, mătuşă Nan, răspunse ea calmă. Ştiu cine a fost,

- Vai, Holly!

Era aproape o rugăminte de a-şi retrage acuzaţia, iar Holly îşi strânse buzele într-o atitudine încăpăţânată, refuzând să se - lase convinsă, indiferent dacă ar fi fost o politică mai bună.

- Te rog mai gândeşte-te, draga mea, pentru binele tutu- ror, o grăbi

mătuşa ei. Ştiu cât îţi displace Helena şi, într- adevăr, a fost foarte

nepoliticoasă cu tine de multe ori, dar cu siguranţă te înşeli în privinţa maşinii ei.

- Nu mă înşel, insistă Holly, Şi, indiferent cât vei încerca să

75

mă determini să-mi revizuiesc părerea, nu vei reuşi să-mi schimbi convingerea, mătuşă Nan. Amintindu-şi de un alt gând, o întrebă:

Marcos-ştie ? Mătuşa ei îi răspunse printr-o altă ridicare din umeri :

- Nu ştie, draga mea. Dar va afla curând, presupun. Doctorul Valdare

i-a spus lui Jose, ştiu sigur acest lucru, şi cred că acum el se gândeşte dacă să-i spună sau nu lui Marcos. - Pentru că şi el crede că mint, nu-i aşa ? o întrebă cu amărăciune Holly. Şi nu există, desigur, nici o îndoială de partea cui va fi Marcos, când va afla ! îşi dori ca enervarea să nu-i mai agraveze durerea de cap. - Nu pentru că ai minţi, draga mea, o corectă mătuşa ei cu blândeţe. Ci doar pentru că greşeşti. - Presupun că nimeni nu i-a spus nimic Helenei, nu-i aşa ? o întrebă Holly. - Nu ştiu, îi răspunse mătuşa ei încruntându-se la acest gând. Probabil că nu. '

- înţeleg !

Mătuşa ei părea uşor stânjenită.

-Am fost de părere că ar fi mai bine să te lăsăm pe tine mai întâi sâ te gândeşti la acest aspect, asta în cazul în care te-ai răzgândi. De această dată, Holly fu cea care ridică din umeri resemnată.

- Nu mă voi răzgândi, zise ea, neavând chef de ceartă, mai ales cu

mătuşa ei. îşi dădu seama că nu prea avea şanse să fie crezută, aşa că nu avea rost să mai continue discuţia. După un moment sau două zâmbi, dornică să schimbe subiectul. Pe măsuţa de lângă pat era aşezată o vază uriaşă de alabastru plină cu trandafiri şi întinse mâna spre ei.

- I-am găsit aici când m-am trezit azi dimineaţă, spuse ea. Cineva ştie că-mi plac trandafirii. Mulţumesc, mătuşă Nan.

- Mă tem că nu este meritul meu, o informă liniştită aceasta, iar

expresia din privirea ei o uimi pe Holly. Marcos a venit cu ei la prima

oră, special pentru tine, iar Maria ţi i-a pus în vază.

- Oh ! înţeleg !

Holly se simţi deodată îmbujorându-se şi imediat îşi retrase mâna.

76

- Foarte drăguţ din partea lui, zise ea.

- Ai dreptate, draga mea, confirmă încet mătuşa ei, rămânând tăcută

un timp. Poate că nu crezi, Holly, continuă ea, dai- Marcos este mult mai

sensibil decât îţi dai tu seama. Această

că maşina Helenei te-a accidentat, ar putea să-l afecteze la fel de mult ca

şi pe ceilalţi.

-Ah, mătuşă Nan ! Exclamaţia lui Holly conţinea atât disperare, cât şi protest. Ce pot eu sâ fac ? continuă fata. Ce-aţi vrea sâ spun, tu, doctorul Valdare şi toţi ceilalţi ? -Doar să recunoşti că te înşeli, draga mea, atâta tot. -Dar nu pot să fac asta, insistă disperată Holly. Sunt gata sâ dau uitării

toată povestea. Nici n-ai idee cât îmi doresc acest lucru. Nu voi

da în judecată pe nimeni sau altceva de acest fel, nu vreau decât să fie

dată uitării întreaga întâmplare, dar voi sunteţi cei care insistaţi! Chiar

dacă v-ar conveni sâ mă răzgândesc, n-o voi face

fost Helena, pentru că ştiu perfect că a fost ea ! Mătuşa ei oftă, bătând-o uşor pe mână, din nou plină de profesionalism, făcându-i pe plac -Bine, draga mea, bine, spuse ea încercând s-o liniştească. Nu te enerva din această cauză. Ştiu cât de convinsă eşti şi îţi promit că nu voi mai aduce în discuţie subiectul. -Mulţumesc, mătuşă Nan. Holly făcu tot ce-i stătu în putinţă ca să-şi controleze lacrimile, dar acestea prinseră a i se rostogoli pe obraji din ochii ei albaştri, mari şi vulnerabili ca ai unui copil. Ai - fi fost mult mai uşor să suporte durerile care o chinuiau dacă lumea nu se îndoia atât de mult de adevărul celor spuse de ea şi dacă toţi n-ar fi fost convinşi că Helena Mendez era nevinovată, fiind incapabilă de o asemenea faptă reprobabilă. Dacă mătuşa ei era atât de refractară la afirmaţiile ei, atunci mai mult ca sigur că Marcos va crede că ea nu dorea altceva decât să se răzbune pe Helena, iar acest gând i se păru cel mai greu de acceptat dintre toate. Piciorul rupt îi fusese pus în ghips şi i se spusese să stea în pat cel puţin douâ-trei zile, dar Holly nu găsi nici un motiv să nu se plimbe prin cameră, măcar până la fereastră, când n-o supraveghea nimeni. îşi petrecuse ultimele cinci zile în pat şi nu fusese vizitată de nimeni,

nu pot spune că n-a

nu voi

această problemă, că tu insişti

77

cu excepţia vizitelor ocazionale ale mătuşei sale şi ale cameristei grijulii Maria. Dar Maria nu prea ştia limba engleză şi era prea ocupată cu treburile din casă ca să mai aibă timp liber pe care să şi-l petreacă cu Holly, ea devenind din ce în ce mai nerăbdătoare şi fără astâmpăr. Ştia, bineînţeles, că don Jose n-o putea vizita şi nici nu se putea aştepta ca mătuşa ei să-şi petreacă prea mult timp cu ea, când soţul ei avea nevoie nu numai de compania ei, ci şi de grija ei profesională, dar era indecisă dacă se simţea uşurată sau nu că Marcos stătuse departe. Chiar dacă îi ceruse mătuşei' ei să nu-1 lase s-o vadă, nu se gândise cât de dor îi va fi de el sau că el va fi chiar atât de ascultător. înţelegea; de asemenea, că, după codul eticii tradiţionale spaniole, n-ar fi fost politicos din partea unui bărbat să viziteze o tânără în dormitorul acesteia. Reacţia mătuşii, când îl găsise în cameră, lăsase .clar să se înţeleagă acest lucru. însă, ceea ce nu-i dădea pace lui Holly, era dacă don Jose îi spusese despre Helena. Dacă îi spusese că Holly o acuza pe Helena că este vinovată de accidentul ei, absenţa lui s-ar fi putut datora faptului că era supărat pe ea. Holly rămase un moment pe marginea patului, privindu-şi reflexia din oglinda de pe peretele opus. Era o oglindă uriaşă, cu ramă veche, cam de doi-trei metri înălţime, care-i întorcea imaginea completă. Recunoscu că arăta cam ciudat, cu piciorul băgat în ghipsul masiv şi greoi, în contrast cu delicateţea neglijeului roz şi a cămăşii de noapte. Părul de culoarea abanosului îi era despletit şi legat cu o panglică roz, care îi sporea aspectul copilăresc şi vulnerabil, imagine subliniată şi de ochii ei albaştri mari. Zgârieturile de pe frunte şi obraji începuseră să dispară, observă ea bucuroasă. Oftă şi, în sfârşit, se ridică cu greutate în picioare, clătinându-se în drum spre fereastră. Trase cu Qchiul printre lamelele jaluzelelor la priveliştea de dincolo de balconul boltit. Nu prea putea vedea mare lucru din cauza coloanelor de susţinere şi' a jaluzelelor, dar parfumul trandafirilor şi portocalilor, ca şi parfumul înţepător al muşcatelor se strecura în cameră dinspre terasele de dedesubt. Deodată Holly se simţi singură şi tristă, sus în camera ei singuratică şi, după câteva momente, se uită în sus şi ridică puţin jaluzelele. Din balcon avea o privelişte destul de largă, până spre sat, văzându-se şi

78

drumul şerpuitor ce cobora dealurile. întreaga scenă părea încinsă şi complet nemişcată în razele soarelui ucigător. Deodată totul păru atât de familiar şi apropiat sufletului ei, j iar Holly realiză surprinsă că începuse să îndrăgească vechiul castel. Acum înţelegea cuvintele mătuşii sale când îi spusese că, pentru ea, era o casă ca oricare alta. Atunci, aşa ceva i se păruse imposibfl, dar acum simţea cam acelaşi lucru, ataşându-se sentimental de grandoarea şi splendorile lui antice. Dintr-o dată apariţia unei persoane care venea dinspre grajduri îi întrerupse reveria. Pulsul i se acceleră când recunoscu silueta înaltă a lui Marcos, care mergea cu acea graţie masculină tipică şi cu capul descoperit în bătaia razelor arzătoare ale soarelui. O văzu şi el, gândi Holly, şi exact în acelaşi moment deveni conştientă de prezenţa lui, pentru o clipă părând că se opreşte pe loc şi priveşte în sus spre ea, spre silueta roz dintre florile din balconul umbrit. Holly ezită dacă sâ-i facă semn că şi ea îl văzuse, dar mai înainte ca ea să se hotărască, el porni din nou fără ca măcar să-i facă vreun semn cu mâna. Cu mâna pe jumătate ridicată, Holly îl privi lung cum dispare. Cu siguranţă o văzuse, era sigură că o văzuse şi totuşi nici măcar nu-i făcuse cu mâna ca să-i arate că o observase; Holly îşi muşcă cu putere buza şi îşi spuse că era o proastă, dar tot nu putea să-şi reprime lacrimile. Niciodată Marcos nu o mai umilise într-o asemenea măsură şi o durea mai mult decât ar fi vrut ea să recunoască. Dar ceea ce nu-i dădea pace era întrebarea dacă motivul supărării lui era incidentul cu Helena sau faptul că nu-i spusese că pleacă, iar în acel moment ar fi dat orice să-i poată vorbi. RămaSe acolo mai multe minute, cu capul rezemat de jaluzele, simţindu-se şi mai neînsemnată şi mai mizerabilă ca de obicei, dorindu- şi să poată părăsi castelul şi să uite de suspiciunile celor din jur că ea ar minţi numai ca să'se răzbune pe Helena Mendez. Era nedrept sâ fie supusă unor asemenea bănuieli, după tot ce îndurase. Niciodată nu-şi plânsese de milă, dar acum simţea că avea dreptul la o mică indulgenţă. Câteva minute mai târziu, o bătaie uşoară, dar insistentă, în uşă o făcu

79

să ridice rapid capul şi să-şi şteargă lacrimile. Privi cu vinovăţie spre pat. Dacă era Maria, şi era foarte probabil, micuţa cameristă cu siguranţă o va pârî mâtuşii că o găsise la geam, dar Holly nu mai avea timp să se întoarcă în pat înainte ca uşa sâ se deschidă. Nu se mai' obosi să răspundă şi rămase lângă fereastră, aşteptând ca acela care bătuse la uşă să intre. Privi cu ochii mari, în aşteptare, mânerul uşii care începu să se răsucească. Uşa se deschise brusc şi pentru o clipă Holly se uită uimită, cu gura uşor căscată de surpriză, simţind cum genunchii i se înmoaie gata să se prăbuşească în orice clipă, la Marcos care apăru în uşă. Marcos călărise, iar Holly considera, în secret, că îi stătea mai bine în haine de călărie decât în orice altceva. Avea un aer incredibil de viril, iar simţurile ei răspunseră imediat, indiferent cât s-ar fi străduit să şi le controleze. Părea mai înalt şi mai întunecat aşa cum era îmbrăcat, în cămaşă albă deschisă la gât. Probabil câ-şi lăsase în drum cravaşa, pentru că n-o mai avea în mână. Marcos o privi un moment fără să spună nimic, apoi deodată traversă camera cu o privire hotărâtă, cu buzele strânse într-o linie fermă, făcând-

o pe Holly sâ se întrebe ce avea de gând. însă curând se lămuri şi ţipă uşor surprinsă-cândel o ridică în braţe fără nici un fel de avertisment. Mâinile ei îi încercuirâ instinctiv gâtul, trezindu-se strânsă la pieptul lui şi simţindu-i căldura corpului prin cămaşa subţire. Parfumul lui masculin i se urcă la cap ca vinul, un amestec de miros de cai şi un after-shave cu parfum puternic care îi aminti de celelalte momente când fusese în braţele lui, şi se tiezi dorindu-şi ca dormitorul să se întindă la nesfârşit, iar el să n-o mai pună jos niciodată. Ori eia supâiat, ori era stăpânit de o altă emoţie mai puternică şi mai

tulburătoare, pentru că braţele îi erau dure ca oţelul în jurul ei, iar gura şi bărbia încordate păreau dăltuite în piatră. O aşeză în pat destul de uşor şi

o înveli fără sâ fie stânjenit de goliciunea ei. — Dacă tot îţi doreşti atât de mult să pleci, îi spuse pe un ton tăios,'atunci ai măcar grijă să nu faci cine ştie ce prostie care să-ţi întârzie însănătoşirea.

80

Niciodată până atunci Holly nu se simţise mai neînsemnată şi mai

nesiguiâ pe ea şi se uită în sus, printre gene, spre chipul lui întunecat, implacabil.

- Mă simt mai bine, spuse ea într-un târziu cu o voce slabă, iar el o

privi de sus ca şi cum n-ar fi înţeles ce spune.

- Dacă doctorul Valdare ar fî considerat că „te simţi bine“, nu ţi-ar fi

spus să stai în pat, îi zise el pe ton dur. Holly îşi spuse că argumentul lui era just, apoi îşi împreună mâinile şi-şi fixă privirea spre degetele înnodate.

— M-am sătuiat sâ stau în pat, şopti ea şi se uită la el în căutarea unei

urme de înţelegere. Dai expiesia feţei lui era suficient de descurajatoare. Era vorba despre Helena, ghici ea. Tatăl lui îi spusese că Holly o suspecta şi de aceea o trata astfel.

- Mai degrabă cred că, pur şi simplu, te împotriveşti să faci ce ţi s-a

spus, afirmă Marcos, iar Holly ar fi protestat, dar privirea lui o reduse la tăcere. Câteva clipe el râmase nemişcat, fără să spună nimic şi, după un timp,

tăcerea deveni insuportabilă. Marcos stătea la capul patului, în umbră. în cele din urmă hotărârea lui o enervă.

câ nu ţi-am spus că plec, zise ea alegând

subiectul mai puţin dificil. El ridică neîncrezător o sprânceană.

- îmi

îmi pare râu că

- Chiar eşti convinsă că aş putea crede asta, când ai cerut

în mod special să nu mi se spună ? o întrebă el. Nu prea-mi vine să cred, senorita ! Mâinile lui Holly se crispară.

- Ah, nu începe să-mi spui din nou senorita ! îl rugă ea. Sunt aici de destul timp ca să ştiu câ nu este doar o modalitate politicoasă de exprimare, ci mai degrabă o modalitate de a mă pune la punct! Marcos o privi calm.

- Din moment ce nici măcar nu vrei să-mi spui când pleci, zise el cu

răceală în glas, presupun că vrei să fim cordiali. Nu vreau să-ţi impun prietenia mea, senorita.

- Te rog ! îl imploră din nou Holly, cu lacrimile umezindu-i ochii când

81

îl privi. Nu

- Dar nu mă cert cu tine, îi spuse Marcos la fel de calm. încerc numai

să menţin

înţeles cuvântului. Se pare că preferi

o atitudine oficială.

Dar nu-i aşa! ţipă Holly disperată, încercând să nu plângă. N-am

îşi masă cu o mână fruntea. Ah, cât aş vrea să pot

pleca ! Aş vrea să fi putut pleca atunci când am înceicat prima oară, astfel n-ai mai fi fost nevoit să te porţi cordial cu mine ! Holly se simţea obosită şi epuizată, capul o durea îngrozitor şi ai fi

vrut să plângă ca un copil. Se rezemă de perne şi-şi întoaise capul să nu- 1 mai vadă. Mult timp el nu spuse nimic, dar când vorbi, vocea lui pierduse mult din răceală şi duritate şi în ea se ghicea urma acelei călduri care o făcea să fie străbătută de fiori pe şira spinării.

vrut

relaţia noastră, rosti el, iar un gest al mâinii sale dădu dublu

nu mă simt în stare să mă cert cu tine, Marcos!

adică, nu

- Chiar îţi doreşti atât de mult sâ ne părăseşti, Holly ? o întrebă el.

Ea nu-i răspunse. în schimb, clătină din cap. După un timp Mai cos întinse mâna şi, prinzând-o uşor de bărbie, îi întoarse capul spre el. Privindu-1 scurt, Holly observă că linia buzelor lui se îmblânzise, iar

degetele îi atingeau faţa cu blândeţe.

- De ce, nina ? o întrebă el uşor.

trebuie să plec, îi răspunse Holly, amintin- du-şi de

motivul deciziei sale. Cred

Degetul lui mare îi mângâie uşor obrazul, iar Holly se simţea complet

neajutorată în faţa dorinţei care fusese trezită în ea de atingerea lui.

- Din cauza Helenei? o întrebă el încet, iar Holly se desprinse imediat

de atingerea lui, simţind acelaşi fior rece pe caie i-1 pioducea totdeauna menţionarea numelui Helenei. Dai Mai cos n-avea de gând s-o lase să

scape atât de uşor. Holly ? Din nou îi prinse bărbia şi o forţă să-l privească în ochi.

Dai vina pe Helena pentru accidentul în care ai fost implicată, spuse el, iar din tonul vocii lui Holly înţelese că, pentru el, întreaga poveste părea ridicolă. De ce, pcquena ? insistă el. Vrei să te răzbuni pe ea pentru că n-

a prea fost

- Nu, dau vina pe ea pentru că acesta este-adevărul! răspunse Holly

cu o voce slabă. Deşi toţi consideră că este mai bine să nu mă creadă !

- Trebuie

cred că am stat destul aici, Marcos.

prietenoasă cu tine ?

82

- Nu că ar fi mai bine aşa, o contrazise Marcos cu blândeţe, încă

incredibil de calm, când Holly se aşteptase la o explozie de indignare, luându-i apărarea Helenei. însă cu siguranţă te înşeli, Holly, trebuie să înţelegi acest lucru.

- Nu înţeleg! se răsti ea. De ce trebuie să mă, înşel eu? Pentru câ

nimeni n-o crede în stare pe Helena de o asemenea faptă? Sau pentru că

această afirmaţie vine din partea

unei nimeni, cum sunt eu ?

- Acum spui prostii!

- Ah, încetează să-mi mai vorbeşti ca unui copil prost ! protestă scurt Holly.

Gapul o durea şi îşi dorea să se poată hotărî ce vrea: să fie , cât mai departe de el acum sau să fie în braţele lui. Era prinsă în cursă, incapabilă să se poată ridica şi să plece de lângă el, iar mai devreme sau mai târziu, era sigură că va spune ceva care să schimbe din nou dispoziţia calmă a lui Marcos într-una inflexibilă, aşa cum îl cunoscuse la prima lor întâlnire.

- Desigur, tu nu vrei să crezi nimic rău despre Helena, continuă ea

amărâtă. Este mult prea importantă pentru tine, iar doctorul Valdare nu vrea să creadă pentru câ probabil o cunoaşte de când era mică. Pentru o clipă, în privirea ei apăru o expresie vulnerabilă. Totuşi am sperat că mătuşa Nan mă va crede, spuse ea dezamăgită. Dar presupun că, în cei zece ani petrecuţi aici, a devenit la fel de spaniolă ca voi şi nu poate crede că o tânără spaniolă

bine crescută ar putea face aşa ceva, adică să dea cu maşina peste mine.

- Te rog n-o învinovăţi pe dona Ana, zise Marcos cu fermitate,

citindu-i-se avertismentul în ochi. Poate că a preluat multe din comportamentul nostru cât a stat aici cu noi, dar nu te-ar judeca

intenţionat greşit. Nu mai vorbi astfel despre ea. Obosită să tot fie învinovăţită pe nedrept, iar situaţia să se agraveze de fiecare dată când încerca să spună adevărul, Holly simţi nevoia să se ia de cineva, iar Marcos era cel mai aproape, îşi ridică bărbia într-un aer sfidător şi îl privi răutăcioasă, buzele ei strângându-se într-o atitudine fermă şi furioasă.

- Cu siguranţă că mătuşa Nan a preluat câteva din obiceiurile

spaniole, îi spuse ea. Ca de pildă, să nu-i placă să te găsească în camera

83

mea. Intenţionat îl provoca. Iar acum, iată-te din nou, zise ea. Sunt sigură că aşa ceva nu-i este permis unui adevărat gentleman spaniol, niw aşa ? - Sagrada Madrc de Dios ! oftă Marcos. Se aplecă spre ea, apucând-o strâns de mâini şi sărutând-o dur, nemilos, înăbuşindu-i ţipătul şi împingând-o pe perne. Pentru o clipă lui Holly îi trecu prin minte că ar fi trebuit să se lupte cu el, să i se împotrivească, dar nu avea puterea să

i se opună şi nici nu dorea aşa ceva. Nu voia decât să fie în braţele lui şi să-i răspundă sărutului sălbatic. Marcos o strângea puternic în braţe, cu o mână strecurată în părul ei mătăsos, imobilizându-i capul. -Marcos! u şopti ea la ureche, când el îi eliberă pentru o clipă buzele. Câteva secunde după aceea el se retrase, cu o figură tulburată. Se ridică încet în picioare, eliberându-i braţele parcă fără voie. - N-ar fi trebuit să fac asta, spuse el cu o voce calmă, în timp ce Holly se lupta să-şi recapete suflul. Dona. Ana are dreptate să se încrunte dacă m-ar găsi aici. Nu voi mai face aşa ceva. Holly îşi scutură încet capul care începuse din nou să o doară, uitându-se în sus la el, încă pe jumătate ameţită de schimbarea bruscă de situaţie.

- De ce

de ce ai venit, Marcos ? îl întrebă ea în şoaptă, iar el o privi

în ochi o clipă. - Poate din acelaşi motiv pentru care şi tu te-ai uitat pe fereastră, pequcna, zise el încet. Cred că amândoi visăm prea mult. Pentru o secundă un zâmbet amar îi apăru pe buze. Eşti un vis pe care nu mi-1 pot permite, nina mia. Iartă-mă. înclinându-şi scurt capul, se întoarse şi porni spre uşă, întorcându-se şi privind-o doar o clipă. -Adios, nina mia, o salută el încet, iar Holly întoarse capul nemaiputându-şi reţine lacrimile. Acel „adios“ suna de parcă ar fi fost sfârşitul.

Capitolul 8 Dacă vizita lui Marcos de cu o zi în urmă o surprinsese, Holly fu şi mai uimită când mătuşa ei sosi a doua zi de dimineaţă, însoţită de

84

Helena.

- Ai un vizitator, draga mea, o anunţă mătuşa, intrând în cameră fiind

vizibil că nu-i era pe plac deloc acest lucru. Ai chef de musafiri ? o mai

întrebă ea şi Holly dădu din cap, nefiind sigura cum ar trebui să răspundă la întrebare fără sâ fie nepoliticoasă. Helena Mendez era ultima persoană pe care şi-ar fi dorit sâ o vadă, dar n-avea de ales. Helena arăta la fel de splendid ca de obicei şi, văzând-o, Holly bănui

că în spatele acestei vizite se ascundea alt motiv! Era îmbrăcată într-o rochie albastru-închis din mătase care foşnea uşor la fiecare pas şi pe cap purta o pălărie cu boruri largi de aceeaşi culoare ca rochia. Arăta inteligentă, elegantă şi dură precum oţelul, iar inima lui Holly începu deja să bată mai repede când se uită în sus la chipul întunecat şi neprietenos.

- Drăguţ din partea dumneavoastră să veniţi să mă vedeţi, senorita

Mendez, murmură Iiolly politicoasă. Ochii negri ai Helenei se opriră asupra umflăturii din ‘pătură unde era piciorul în ghips al fetei.

- V-aţi rupt piciorul ? o întrebă ea.

- Holly mai are şi o contuzie urâtă la cap, îi spuse mătuşa Nan înainte

ca aceasta să apuce să-i răspundă. Are nevoie de multă odihnă, Helena. Aceasta înclină uşor capul, dar nu dădu nici un semn prin care să-şi exprime regretul că a deranjat-o, sau compasiunea pentru suferinţa ei, iar

Holly se întrebă care naiba o fi adevăratul motiv pentru care o vizita. Un lucru era cert: nu era vorba despre grijă pentru sănătatea ei. Mătuşa Nan părea îngrijorată, se gândi Holly, şi pe bună dreptate, pentru că, în aceste condiţii, Helena avea un avantaj în plus. Chiar şi înainte, Când Holly fusese sănătoasă, nu avusese capacitatea de a face faţă răutăţii Helenei, iar acum, stând în pat şi având piciorul fixat în ghips, se simţea complet neajutorată.

- Am înţeles că sunteţi pe cale de a vă însănătoşi, spuse Helena.

Stătea lângă pat şi, din poziţia şezând, părea şi mai înaltă ca de obicei.

Tânăra încuviinţă din cap, uitându-se la ea atentă.

- Da.'

- Bueno! Atunci, curând veţi fi suficient de sănătoasă ca să puteţi

mulţumesc, senorita.

85

călători, st ? Deodată Holly pricepu adevăratul motiv al acestei vizite neaşteptate. Helena tocmai aflase adevărul şi anume câ Holly tocmai se pregătea sâ plece când s-a produs accidentul, şi îşi putea lesne imagina cum a primit vestea, realizând că Holly se mai afla aici numai din cauza ei. - Sper sâ mă însănătoşesc cât mai curând posibil, fu de acord şi Holly. Nu putea sâ nu se bucure imaginându-şi cam cum se simţea Helena, simţind gustul dulce al răzbunării şi spunân- du-şi că avea tot dreptul să se bucure, dată fiind situaţia. Helena se întoarse spre mătuşa Nan după câteva momente de tăcere grăitoare, dar zâmbetul îi era mai degrabă o grimasă decât unul prietenesc.

- Vă rog, n-aş vrea să vă reţin, senora Delgaro, spuse ea cu vocea cea mai blândă de care era în stare. Ştiu că don Jose vă aşteaptă şi aş dori să vorbesc cu senorita Gilmour doar câteva momente. Avusese aceeaşi atitudine de parcă i-ar fi spus unei servitoare să plece, nu gazdei sale, şi Holly o văzu pe mătuşa ei încruntându-se. v - Intr-adevăr, este timpul ca Jose să-şi ia medicamentele, spuse aceasta, însă era vizibil faptul că nu dorea s-o lase pe Holly pe mâna

Helenei. Dar

Sprâncenele Helenei se arcuiră într-o expresie ironică. - N-aveţi de ce să fiţi îngrijorată pentru siguranţa nepoatei dumneavoastră, senora, spuse ea. Voiam numai să vorbesc cu ea câteva minute. - Sigur, bineînţeles, încuviinţă mătuşa Nan încet. Dar te rog nu sta prea mult, lielena. Deocamdată vizitele nu-i fac prea bine lui Holly. - N-aveti încredere în mine, senora ? o întrebă încet Helena, provocând-o din priviri pe mătuşa Nan să nege. Vă asigur că îi vreau numai binele nepoatei dumneavoastră, senora Delgaro. Mătuşa Nan se uită pe rând când la Helena, când la Holly, încercând să găsească o soluţie şi, cum nu găsi nici una, trebui să le lase singure. Holly ştia că era dificil pentru mătuşa ei să refuze să le lase singure şi simţi un ghem în stomac. - Mă întorc imediat, Holly, îi spuse mătuşa, iar Holly nu putu face

cred că Holly ar dori să stau şi eu, nu-i aşa, draga mea ?

86

altceva decât să încuviinţeze uşor din cap. Orice alt gest ar fi putut fi interpretat ca fiind dictat de teama de a rămâne singură cu Helena şi, deşi era adevărat într-o anume măsură, nu voia să recunoască acest lucru, mai ales | faţă de Helena. - Desigur, mătuşă Nan, îi spuse ea. Du-te şi ai grijă de tio Jose. Familiaritatea lui Holly o făcu pe Helena să se încrunte, iar tânăra

simţi că astfel se situa pe o poziţie superioară. Holly făcea deja parte din familie, deşi era o rudă îndepărtată, în timp ce Helena încă mai persevera pentru a fi acceptată în ea. - Bine, draga mea. Mătuşa ei îi netezi cuvertura cu un gest profesional şi, cu aceeaşi mişcare, îi dădu la o parte pârul de pe frunte. - încearcă să nu mai pui nimic la suflet, da ? îi murmură ea, iar Holly zâmbi. - Voi încerca, îi promise ea. Dacă măcar Helena ar sta jos, gând Holly, nu ar mai domina-o prin înălţimea ei, şi, imediat ce ieşi mătuşa Nan şi închise uşa în urma ei, încercă s-o convingă să ia loc.

- Vă rog, luaţi loc, senorita Mendez, îi sugeră, indicându-i un scaun

un pic mai la o parte, însă Helena clătină din cap, încruntându-se nerăbdătoare.

- Prefer să stau în.picioare, spuse ea îngustându-şi ochii. Nu am ştiut

că aţi intenţionat să plecaţi atât de curând, spuse ea după un moment în

care o studie. N-aţi spus nimănui ce planuri aveţi. Aşadar, discuţiile preliminare fuseseră sărite, îşi spuse Holly. Helena dorea să pună toate cărţile pe masă încă de la început şi, într-un fel, Holly fu uşurată.

- I-am spus mătuşei mele şi lui don Jose, zise ea încet. N-am

considerat necesar să comunic nimănui altcuiva planurile mele, senorita.

- N-aţi considerat că Marcos ar fi trebuit să ştie ?

Ochii ei negri se îngustară şi mai mult, provocatori, iar Holly îşi coborî privirea amintindu-şi motivul pentru care nu dorise ca Marcos să

afle.

- N-am .crezut că este necesar, afirmă ea.

- De ce ?

87

Cele două cuvinte aproape că îi fuseseră aruncate în faţă, iar Holly o privi mirată de vehemenţa întrebării.

- Pur şi simplu n-am considerat că este necesar, atâta tot, spuse ea.

- Ha! Din nou vehemenţa din exclamaţia Helenei o făcu pe Holly să clipească.

- Cred că nu i-ai spus lui Marcos, continuă Helena, pentru că ai vrut ca el să te roage să mai rămâi, hm ?

începu Holly, dar Helena îi tăie replica printr-un gest

zeflemitor cu mâna.

- N-ai putut îndura gândul că te-ai fi putut înşela în privinţa lui, continuă Helena. N-ai putut accepta posibilitatea ca lui Marcos să nu-i pese dacă mai stai sau pleci! - Nu-i adevărat! negă imediat Holly şi îşi dori ca vocea să-i sune mai convingător pentru Helena decât pentru ea însăşi.

- N-am vrut

- Ha ! Nu te cred !

Era dificil în faţa unei asemenea provocări, dar Holly reuşi să se controleze şi râmase calmă, eu mâinile împreunate peste pătură.

- Este privilegiul dumneavoastră, senorita Mendez, spuse ea calmă,

iar Helena o privi mirată câteva clipe, nedumerită de lipsa reacţiei la care se aşteptase. Apoi, strângând din buze şi înroşindu-se uşor, zise :

- De asemenea, am înţeles că m-ai acuzat că sunt vinovată de

accidentarea ta, spuse Helena schimbând tactica, din moment ce prima nu avusese efectul scontat. Ochii ei negri străluciră furioşi şi Holly observă că accentul ei era mai pronunţat decât de obicei. Este o prostie din partea ta să faci asemenea acuzaţii, sucia ! Nimeni nu te va crede ! - Am aflat deja acest lucru, recunoscu Holly cu sinceritate. Dar n-are nici o importanţă, din moment ce acesta este adevărul, senorita Mendez. Ştiu că dumneavoastră aţi fost, la fel cum şi dumneavoastră ştiţi; însă, din moment ce nu intenţionez să vă dau în judecată pentru conducere imprudentă sau pentru orice altceva, nu prea are importanţă dacă cineva mă crede sau nu. Pentru un moment, ochii negri a Helenei o priviră suspi- cioşi. Nu te duci la politia ? o întrebă ea, iar Holly clătină din cap.

88

- Nu, spuse ea. Aş răni prea mulţi oameni la care ţin, dacă aş merge

până la capăt. O privi în ochi pe Helena. Nu că nu aş vrea, adăugă apoi.

- Fără nici o dovadă ? N-ai îndrăzni ! îi spuse Helena pe un ton

confidenţial, iar Holly fu nevoită sâ facă faţă adevărului. Dar nu lipsa dovezilor o făcea să acţioneze astfel, şi dorea ca şi Helena să afle acest lucru.

- Probabil că nu, spuse ea. Dar chiar nu vreau ca ceilalţi din jurul meu să sufere numai pentru ca eu sâ mă pot răzbuna pe dumneavoastră, senorita Mendez.

- Nu? Helena nu putea crede aşa ceva.

- Nu, insistă Holly. Dacă aş fi fost numai eu implicată, v-aş fi făcut să

pentru modul barbar în care m-aţi lovit cu maşina, dar

orice aş face, ar însemna sâ sufere şi mătuşa mea şi don Jose, şi n-aş vrea

să se întâmple asta. Privi în sus printre gene, pândind reacţia Helenei când adăugă: Şi cel mai mult n-aş vrea să-l fac sâ sufere pe Marcos, adăugă ea calmă. Inspiră brusc, când văzu expresia din ochii Helenei. Realiză şocată că era pentru prima oară în viaţa ei când era urâtă de cineva; urâtă cu o intensitate care o făcu să se înfioare. Se uită în sus la Helena şi fiorul panicii îi strânse ghem stomacul, amintindu-şi cât de neajutorată era. Helena Mendez eia o femeie înaltă şi probabil puternică. Dacă era în stare să ţină sub control caii foarte temperamentali arabi pursânge ai lui Marcos, cu siguranţă îi va fi uşor s-

plătiţi pentru

o domine şi pe Holly, mai ales în aceste condiţii. Helena nu spuse nimic câteva momente, dar ochii îi străluceau ca focul pe fondul tenului măsliniu. Apoi se aplecă brusc şi apucă o parte din părul lui Holly, la început nefăcând nimic altceva decât să-l ruleze pe degetele ei lungi. Apoi apucă strâns şi trase puternic.

- Usted se ha equivocado, rustica, spuse ea încet printre dinţi. Lo

siento! Holly îşi muşcă cu putere buza, încercând să nu ţipe şi instinctiv o prinse de mână, încercând să-şi elibereze părul din strânsoarea nemiloasă. Cucuiul de pe ceafă făcuse s-o doară îngrozitor pielea capului când fusese supusă unui asemenea tratament şi îşi simţea deja lacrimile rostogolindu-i-se pe obiaji, în timp ce se lupta să se elibereze.

89

- Dă-mi drumul ! şopti ea răguşită, agăţându-se de degetele Helenei, care continuau să o tragă de păr. Te rog dă-mi drumul!

- Rustica perra ! spuse Helena, trăgând-o şi mai tare de păr.

Holly ţipă şi se luptă să se elibereze.

- Dă-mi drumul ! o rugă ea, incapabilă să facă altceva împotriva forţei superioare a celeilalte; iar Helena râse scurt.

- Am să-ţi dau drumul ! spuse ea tăios, trăgând-o încă o dată cu putere

de păr, înainte de a o elibera. Dar fii atentă, perra, adăugă ea. Nici să nu

îndrăzneşti să te mai uiţi la Marcos de acum înainte. Comprende ? Holly nu spuse nimic. Vocea îi era înecată de lacrimi de furie şi

frustrare, dar şi de durere, şi începuseră să i se rostogolească pe obraji. îşi luă capul între mâini, acoperindu-şi ochii şi rezemându-se din nou pe perne. însă mâinile îi fură luate de la ochi şi, printre lacrimi, o văzu pe Helena aplecân- du-se spre ea, acei ochi negri privind-o ameninţători. O undă dintf-un parfum greu, exotic o făcu pe Holly să ameţească, atât din cauza parfumului, cât şi a femeii care îl emana.

- M-ai auzit, perra? întrebă Helena şi Holly dădu din cap, regretând

imediat gestul când simţi din nou durerea de cap. Atunci ai să pleci! îi

spuse Helena pe un ton tăios. Când vei fi în stare sâ călătoreşti, vei pleca şi nu te vei mai întoarce niciodată ! limp de câteva momente, Holly abia de putu să se uite la ea, înghiţind cu greu umilinţa de a fi fără apărare, de a fi atât de furioasă şi de a nu putea face nimic.

- Vreau să plec, insistă ea cu vocea tremurând. Aş fi plecat cu o

săptămână în urmă, dacă nu mirai fi făcut asta ! Este numai vina' ta dacă mai sunt aici!

- Da, asta a fost greşeala mea.

Helena stătea din nou în picioare lângă pat. Silueta înaltă, subţire şi arogantă şi duritatea furiei îi dădeau un fel de giandoare sălbatică si chiar şi Holly, cu toată suferinţa ei, trebui sâ îecunoască faptul că numai o asemenea femeie ar putea stăpâni mândria lui Marcos, oricât de inacceptabilă i s-ar fi părut ideea. I-ar dărui nişte fii tipic hispanici, înalţi, creoli, care sâ poarte în continuare numele Delgaro pentru încă un secol, iar aceştia, în schimb, se vor însura cu femei ca Helena Mendez pentru că acesta era cursul

90

firesc al lucrurilor. Şi, de asemenea, din când în când, vor face dragoste

cu o oarecare englezoaică venită în vizită că, de ce nu ? începutul fusese făcut.

Holly clătină din cap, trezindu-se din reveria care nu-i uşura cu nimic suferinţa, aproape trecând peste faptul câ Helena recunoscuse, în sfârşit, câ era vinovâtâ de accident.

ai recunoscut! spuse ea, privind-o pe Helena printre pleoapele

pe jumătate închise, aproape prea obosită ca să-i mai pese. Ai recunoscut

că m-ai lovit cu maşina şt

Helena ridică din umerii ei eleganţi, considerându-se - bineînţeles - în

exista deja un precedent, aşa

- Aî

şi n-ai oprit!

siguranţă, din moment ce a recunoscut nefi- ind nimeni altcineva în cameră în afara tinerei,

- De ce n-aş recunoaşte că te-am lovit cu maşina.? o întrebă ea. După

cum deja ai descoperit, nimeni nu te crede. îmi pare râu doar câ n-am ştiut că te hotârâseşi să pleci.

Holly o privi uimită, încă nevenindu-i să creadă că cineva ar putea s-o urască atât de mult, încât să facă o asemenea ticăloşie.

chiar ai vrut să mă răneşti ? o întrebă ea, iar ' Helena ridică

din nou din umeri.

cum se spune ? Sperii. Să te sperii suficient de tare

- Am vrut să te ca să pleci.

- Chiar

Chiar era o ironie, gândi Holly şi aproape că zâmbi.

- Dar ai dat greş, spuse ea. Sunt încă aici.

Se rezemă de perne şi închise ochii, dorindu-şi din toată inima ca Helena să plece şi s-o lase în pace.

- Eşti încă aici, dar stai închisă în camera ta unde nimeni nu te poate

vedea, spuse Helena, iar faptul că nu ştia de vizita lui Marcos, îi dădu lui

Holly un sentiment de satisfacţie. Aici sus, continuă ea, nu-1 poţi seduce pe Marcos cu cogueteria ta infantilă. Din nou vocea îi deveni înceată şi ameninţătoare şi zâmbetul ei dezvălui o dantură perfectă. Iar dacă vei mai încerca să-i faci ochi dulci după ce te vei face sănătoasă, continuă ea, atunci vei vedea, suda, de ce sunt eu în stare şi cât de mult râu îţi pot face ! Comprencîc ? Holly nu spuse nimic, n-avea cum să răspundă unei asemenea răutăţi, şi întoarse plină de speranţă capul spre uşă, iar când o văzu deschizându-

91

se şi intrând mătuşa ei, oftă uşurată. Mătuşa Nan păru că a înţeles imediat situaţia şi ghicise cel puţin o parte din cele petrecute în absenţa ei şi se încruntă când văzu lacrimile

din ochii lui Holly şi figura palidă a acesteia. Apoi se apropie de pat şi o privi fix pe Helena, cu ochii strâlucindu-i hotărâţi.

- Cred că este timpul sâ pleci, Helena, zise ea. Holly nu se simte bine

şi nu cred că prezenţa ta aici îi este de vreun folos. Acum te rog să pleci. îl găseşti pe Marcos jos, lângă scări. Dacă Helena o gonise pe mătuşa ei de parcă ar fi fost o servitoare, replica mătuşii a fost şi mai dură. Pentru o clipă Helena dori să protesteze, apoi îi aruncă lui Holly o ultimă privire plină de răutate şi ieşi mândră din cameră, trântind uşa în urma ei. După ce aceasta ieşi din cameră, pentru câteva clipe mătuşa Nan privi la uşa închisă, apoi se întoarse spre Holly. Ochii ei albaştri erau blânzi, dar şi curioşi când îşi luă de mână nepoata.

- Ce s-a întâmplat, draga mea ? o întrebă ea încet, iar Holly simţi că-i

venea din nou să plângă când se gândi la tot ce se întâmplase şi cât de

puţin probabil era ca mătuşa ei să creadă fie şi jumătate din ce i-ar povesti.

- A recunoscut, spuse ea răguşită. A recunoscut câ m-a lovit cu

maşina, mătuşă Nan, pentru că mi-a spus că ştie că nimeni nu mă va crede. Mătuşa ei se aşeză pe. marginea patului şi, pentru câteva clipe, studie

chipul tras al nepoatei sale cu o privire îngrijorată şi nesigură, apoi se întinse şi-i luă ambele mâini înţr-ale ei.

- Ai acuzat-o, Holly ? o întrebă ea.

- Ea singură a deschis subiectul, mătuşă Nan, răspunse Holly. Nu eu.

De fapt, a ridicat mai multe probleme' inclusiv motivul pentru care a

făcut-o.

- Chiar aşa, draga mea ?

Atingerea blândă a mâinilor ei o încuraja, dar încă mai exista îndoială

pe chipul blând, prietenos al mătuşii Jar Holly clătină din cap, deşi o durea cumplit. -

- Nu contează, spuse ea încet, resemnată. îşi rezemă mai bine capul pe

92

perne şi închise ochii, simţind deja lacrimile pe obraji. Oricum nu m-ai crede, spuse ea pe un ton amar. Mai trecură încă două zile până când doctorul Valdare consideră că Holly se poate da jos din pat, şi încă'două până îi permise să coboare din cameră. Nerăbdătoare să fie din nou pe picioarele ei, aştepta clipa în care să-i revadă pe toţi.

Lui Holly, două săptămâni de stat în pat i se părură prea mult pentru o contuzie atât de neînsemnată. Piciorul rupt s-ar fi vindecat şi dacă puf şi simplu nu l-ar fi folosit şi îi trecu prin minte că poate mătuşa ei considerase că era mai bine să-şi petreacă mare parte din perioada de convalescenţă departe de orice contact cu Helena şi îl convinsese şi pe doctor că era mai bine aşa. Holly recunoştea că abia aştepta să-l revadă pe Marcos, însă amintindu-şi de Helena, îi cam pieri bucuria. O mulţime de sentimente contradictorii nu-i dădeau pace, aşa încât se pregăti pentru prima zi petrecută în afara camerei după o lungă perioadă. Se îmbrăcă încet, realizând abia acum cât de mult o slăbiseră cele douăsprezece zile de stat în pat. încă mai era palidă, dar era o paloare care îi venea bine, iar ochii îi păreau de un albastru intens şi enormi. 0 rochie roz cu guler drăgălaş o făcea să pară fragilă şi feminină şi zâmbi când se privi în oglinda înaltă. Doar ghipsul făcea notă discordantă şi se încruntă când observă asta. Se auzi o bătaie uşoară în uşă şi ea se întoarse zâmbind ca să-şi întâmpine mătuşa. Dar nu mătuşa Nan fu cea care deschise uşa, ci Marcos şi Holly tresări când îl văzu. I se părea că nu-1 văzuse de mai mult timp decât se scursese în realitate şi fu surprinsă să constate că era schimbat. Purta o pereche de pantaloni albastru închis bine croiţi şi o cămaşă de mătase de culoare crem. Holly clătină din cap când el traversă camera şi se apropie de ea, amintindu-şi ultimele lui cuvinte când îl văzuse ultima oară, şi anume că, pentru el, Holly era un vis pe care nu şi-l putea permite.

- N-ar

Marcos zâmbi, acel rar zâmbet devastator şi o privi drept în ochi.

- Am venit să te duc jos, nina, spuse el încet.

n-ar trebui să fii aici, îi spuse ea cu vocea tremurând uşor.

93

- Aha !

Holly stătea cu mâinile strâns împreunate în poală, încercând să-şi controleze impulsul de. a ridica braţele spre el, acceptând orice scuză pentru a-1 simţi aproape.

ei ştiu că eşti aici ? îl întrebă ea, iar Marcos ridică'o sprânceană,

privind-o curios, cu mâinile în şolduri.,

- Dacă prin ei te referi la tatăl meu şi la dona Ana, spuse el încet, atunci răspunsul este da, ştiu câ sunt aici, nina.

- Ei

- Ah, înţeleg !

Aşadar, căpătase consimţământul lor; deşi nu prea-şi putea imagina

cum ar fi putut fi de acord mătuşa ei,

- l-am convins, îi spuse el zâmbind, ghicindu-i gândurile. Ai acel

ghips care te cam încurcă la mers şi doar nu-ţi închipui câ vei fi în stare

să cobori atâtea scări, după o perioadă atât de lungă în care n-ai mai mers. Ochii lui străluciră provocatori şi din nou ea îşi coborî privirea.

- Şi totuşi pot merge destul de bine, îi spuse ea. Am făcut exerciţii toată ziua de ieri şi alaltăieri. Am să mă descurc.

Marcos nu spuse nimic o clipă, apoi întinse mâinile şi i le puse pe umeri, jucându-se cu simţurile ei, exercitând acelaşi magnetism ca totdeauna. îi simţea palmele fierbinţi prin materialul subţire din bumbac al rochiei şi degetele lui începură s-o mângâie pe umeri, atingându-i cu degetele mari gâtul,,

- Ai stat aproape două săptămâni în pat, mi pichdn, spuse el încet,

încercând s-o convingă atât prin puterea vocii lui, cât şi prin atingerea degetelor. Sunt sigur că eşti slăbită şi totuşi preferi să te lupţi singură cu ghipsul decât să te duc eu. De ce, mi tonta nina ?

Holly îşi scutură capul, atât ca să-şi stăpânească ameţeala, cât şi ca sâ reziste mângâierii lui.

Helena este jos ? îl întrebă ea răguşit şi simţi cum

degetele lui se crispează pe umeri ei.

- Helena nu-i aici, răspunse el după câteva momente. Şi nu înţeleg ce

importanţă are pentru tine dacă ar fi aici. Holly îl privi cu reproş. Cu siguranţă vedea cât de rău era ce făcea el, doar dacă nu cumva refuza să vadă lucrurile care nu-i conveneau.

- Spune-mi

94

- Marcos, ştii bine că are importanţă, îi spuse ea, iar el ridică din

umeri.

- îmi eşti verişoarâ şi nu văd nici un rău în a te duce în braţe până jos, din moment ce tu nu poţi merge. Dai prea mare importanţă unui gest atât de firesc într-o asemenea situaţie, Holly. Nu este cazul să te preocupe prea mult acest lucru,

- Nu sunt verişoara ta, Marcos, nu chiar. Ştii foarte bine că nu sunt, spui asta doar ca

- Si ? o întrebă Marcos încet. Care este acuzaţia ta ?

- Nu te-am acuzat de ceva ! protestă Holly.

Apropierea lui, vibraţia caldă ce venea dinspre el o umplea de dorinţă, iar mâinile lui de pe umerii săi exercitau o forţă irezistibilă, doar când îşi mişca degetele mari încet, aproape senzual pe gâtul ei.

- Atunci de ce îmi refuzi ajutorul ? o întrebă el.

pentru câ nu pot face altfel, afirmă Holly, încercând să-şi

elibereze umerii de sub mâinile lui şi, în acelaşi timp, să stea în picioare. El o apăsă pe umeri suficient de puternic ca s-o facă să se aşeze pe marginea patului, iar ea cedă curând.

-Aşadar, spuse el, nu eşti verişoara mea şi nu ai nevoie de ajutorul

meu şi

obiecţiile tale, pequena, dar încerc să-ţi urmăresc raţionamentul.

- Nu-i prea dificil, spuse Holly, simţind că exagerase puţin, dar

nedorind să cedeze. Nu sunt verişoara ta, Marcos, asta este doar o

modalitate de a-ţi linişti conştiinţa, şi

- Conştiinţa ? O privi un moment ridicând din sprâncene mirat. De ce

crezi că aş avea probleme cu conştiinţa în ceea ce te priveşte ? Madre de Dios ! oftă el. Chiar de fiecare dată trebuie să încerci să mă faci sâ mă

simt vinovat faţă de Helena ?

- Poate că tu nu te simţi vinovat ! ţipă Holly, dar eu mă simt! Eu sunt

cea care poartă vina, pentru că eu am fost lovită cu maşina şi pentru că eu am fost trasă de pâr până am ţipat de durere, iar tu nici nu-ţi poţi imagina efectul pe care-1 ai asupra mea şi impresia pe care o laşi! Ei bine, chiar dacă ţie nu-ţi pasă de toate acestea, mie

- Pentru că

,

contează dacă Helena este aici sau nu. Iartă-mă dacă înşir astfel

o

- Parada!

Holly amuţi, cu ochii mari, paralizată de licărul furios din ochii lui.

95

Fusese prea impulsivă, îi spusese prea multe lucruri, dar era prea târziu

acum ca să mai dea înapoi. Mâinile lui o ridicară în picioare, aşa încât se trezi şi mai aproape de el şi simţi furia şi tensiunea radiate de el aproape ca pe o foiţă fizică.

- Ai acuzat-o pe Helena că a dat peste tine cu maşina, spuse el cu acea

voce rece, dură pe care ea o ura. Vrei să spui că s-a comportat din nou violent cu tine ?

- A venit să mă vadă când încă stăteam în pat, îi relată Holly cu o

voce mai temătoare. El păru că n-o crede, aşa încât ea continuă imediat, încercând sa se apere:

- întreab-o pe mătuşa Nan. Ea a adus-o pe Helena să mă vadă. Ochii lui negri o priviră fix.

- Şi duna Ana a fost prezentă când

s-a întâmplat asta ?

-Ah, nu, bineînţeles că nu! râse scurt Holly, înţelegând că nu va fi crezută. Nu era nimeni acolo nici când Helena a recunoscut câ m-a lovit cu maşina intenţionat, spuse ea. Mă tem că-i mult prea inteligentă pentru mine !

Un timp el. nu spuse nimic şi Holly spera că s-ar putea ca el s-o

creadă, măcar în parte, dar apoi ei clătină încet din cap şi-i strânse uşor umerii ca şi cum ar fi fost înţelegător cu ea.

- Holly, ştiu că nu-ţi place Helena, şi poate că a

- Mă urăşte ! strigă ea disperată şi se smulse din mâinile lui.

Nu mai putea suporta să fie atinsă de el fără să ştie care-i erau adevăratele sentimente, ştiind câ trebuia să-i ia apărarea Helenei pentru câ n-avea de ales, aceasta având o importanţă mult prea mare pentru el. Marcos era gata de orice ca s-o convingă pe Holly să-l lase s-o ducă în braţe jos, poate chiar şi să o sărute în acel mod sălbatic, care o lăsa fără suflare, dar era încă nepregătit să audă vreun cuvânt împotriva

Helenei. încă refuza să creadă că Holly era cea care avea de suferit de pe urma răzbunării Helenei, si nu invers.

- Poate că pentru tine nu contează ! spuse ea cu voce tremurată,

netezindu-şi rochia cu gesturi mecanice. Dar eu m-am săturat, Marcos. Am să plec imediat ce doctorul Valdare îmi va spune că pot călători şi, între timp, aş prefera sâ nu mai încerci

96

Pentru o clipă ea avu impresia că o va pălmui, dar el se întoarse brusc şi străbătu rapid camera, ieşind şi lăsând uşa deschisă în urma lui, auzindu-i paşii înăbuşiţi îndreptându-se spre scară. Era mult mai dificil să meargă decât îşi imaginase ea şi se simţea obosită după discuţia pe care tocmai o avusese cu Marcos. Câţiva paşi prin cameră nici nu se comparau cu holul vast ce conducea la scară şi chiar înainte de a ajunge la jumătatea holului gâfâia şi se simţea teribil de obosită. Se odihni un timp, aşezându-se pe unul din scaunele de sub un portret al unui strămoş de-al lui Marcos şi aproape că-i venea sâ plângă de frustrare pentru că se simţea atât de slăbită. După câteva momente era un pic mai bine, dar dacă nu va apărea curând jos, mătuşa Nan se va întreba ce s-a întâmplat cu ea. Se ridică din nou în picioare şi şchiopată în lungul holului, ghipsul masiv împiedicând-o la mers, iar când, în sfârşit, ajunse în capul scărilor, era deja gata să cadă de oboseală.- Se opri, sprijinindu-se de perete, cu capul rezemat de marmura verde răcoroasă. Câteva secunde după aceea, ca din neant, lângă ea apăru Marcos şi-şi petrecu cu blândeţe un braţ în jurul taliei ei, susţinând-o să nu cadă. - Te dai bătută ? îi murmură el la ureche, iar Holly dădu afirmativ din cap. Atunci dă-mi voie să te ajut, nina, şopti el. Respiraţia lui îi încălzea pielea în timp ce vorbea, iar Holly, fără a mai sta pe gânduri, întinse mâna şi-i mângâie obrazul, spunând:

-Te rog. El o luă în braţe cu uşurinţă, la fel ca şi până atunci, şi din nou Holly se trezi asaltată de căldura şi puterea lui şi de acel parfum masculin care îi amintea de cai şi after-shave îmbătător. Instinctiv braţele ei îi încercuiră gâtul şi, pentru o clipă, îl privi drept în ochi. El stătea în capul scărilor cu ea în braţe, cu ochii negri strălucind, apoi se aplecă şi o sărută uşor, făcând-o să-i uată inima înnebunitor de repede. - Poco sueno, îi şopti el cu buzele aproape lipite de ale ei. Mi bello sueno. Braţele lui o strânseră şi mai puternic la pieptul lui, iar gura lui puse

mă ajuţi ! Voi coborî singură scările ! Nu am nevoie de tine !

97

stăpânire pe a ei, făcând-o să uite de toate, cu excepţia lui. In sfârşit, Holly îl privi printre pleoapele grele şi observă acel zvâcnet al colţului gurii lui. îşi strecură o mână pe sub cămaşa fină din mătase în părul negru de pe pieptul lui lat. -Marcos - Sst, nina ! îi spuse el sărutând-o din nou. Trebuie să te duc jos sau cu siguranţă câ va urca cineva după noi. Ochii lui o priviră cu o asemenea căldură, încât topi toată voinţa lui Holly, şi-i răspunse imediat când el o sărută din nou cu o pasiune tulburătoare. Păru să se scurgă o eternitate până când ea deveni iar conştientă de tot ce era în jurul ei în afara lui Marcos şi de propria ei dorinţă de-a dreptul înspăimântătoare prin intensitate. Apoi realiză, şocată, că şi o altă voce în afară de a ei îi rostea numele, o voce dezaprobatoare pe care o recunoscu ca fiind a mătuşii. - Marcos! Holly întoarse privirea, făcând ochii mari când văzu grupul de la capătul scărilor şi, după o privire scurtă, murmură uşor şi-şi ascunse faţa în umâail lui Marcos. Nu numai că era un. lucru îngrozitor că văzuse mătuşa ei ce făcuse, dar, în plus, aceasta nu era singură. Helena tocmai sosise şi stătea în holul uriaş privindu-i. înaltă şi întunecată, îi aminti lui Holly de o zeiţă răzbunătoare. Din crisparea buzelor ei, Holly bănui tumultul de emoţii care se ascundeau în spatele aparenţei elegante. Ochii ei negri străluceau, privind-o ţintă pe Holly tu o asemenea intensitate, încât pe aceasta o străbătu un fior rece. Dar cea mai rea era prezenţa Măriei, micuţa cameristă, care stătea lângă mătuşa Nan cu gura căscată şi ochii mari. Amândouă, atât Helena, cât şi mătuşa Nan, nu-i vor ierta poate niciodată faptul că se comportase astfel în faţa unui servitor şi îşi dori din toată inima să se poată întoarce înapoi în dormitor şi să se ascundă până va trece furtuna. -Marcos le privi pe toate şi Holly văzu strălucirea sfidătoare din ochii lui. Nepăsarea arogantă faţă de părerea oricui altcuiva, acesta fiind principalul element al personalităţii lui Marcos. - Curaj, mipichon, îi şopti el la ureche, şi porni să coboare scările cu ea în braţe.

98

Capitolul 9 Marcos o duse pe Holly în braţe în salon şi o aşeză uşor într-unul din fotoliile frumos tapiţate. Ea îşi retrase braţul din jurul gâtului lui cam fără chef, contactul fizic cu el dându-i parcă mai mult curaj şi îşi spuse că va avea nevoie de tot curajul de care dispunea ca să facă faţă răzbunării Helenei Mendez. Marcos se ridică şi rămase în picioare, înalt şi arogant, lângă ea pentru un moment, cu picioarele depărtate şi cu mâinile la spate. Privi în jos cu semeţie spre tatăl lui, ca şi cum el ar fi fost singurul căruia îi datora o explicaţie, deşi don Jose nu era la curent cu nimic din cele întâmplate. Helena se aşeză pe scaunul cel mai apropiat de Marcos, picior peste picior, cu chipul împietrit, gata să pornească atacul - ghici Holly. Se uită la Marcos, dar acesta nu-i dădu atenţie, privindu-1 în continuare pe tatăl său. Se aplecă, intenţionând să-i spună ceva bătrânului, iar mama lui vitregă - prinzându-i privirea - clătină uşor din cap. Suficient cât să-l facă pe Marcos să facă o pauză înainte de a-i vorbi, apoi, după ce o privi cu curiozitate câteva clipe, ridică resemnat din umeri şi se aşeză de partea cealaltă a tatălui său. Chiar dacă don Jose bănuia că ceva nu-i în ordine, nu lăsă să se vadă acest lucru, dar privi spre Holly cu ochii săi aproape orbi. -Tu eşti Holly, si? o întrebă el. Ea dădu din cap, o clipă mai târziu realizând ca acesta nu o poate vedea. -Da, don Jose. Ar fi vrut să fie mai aproape de el, să-i poată atinge mâna, să-i dea de înţeles unde este, dar încă mai tremura şi nu îndrăzni să se ridice în picioare. -Ah ! exclamă el cu o plăcere vizibilă. Te bucuri să fii cu noi din nou, st, cara? -Este bine că mâ pot mişca din nou, aprobă Holly cu prudenţă. Deşi, pentru moment, mâ cam încurcă ghipsul. Don Jose dădu din cap înţelegător şi aşa, cu chipul întors într-o parte spre ea, Holly îşi reaminti cât de mult semăna fiul său cu el. Aceeaşi

99

alură mândră a capului şi aceleaşi trăsături acviline puternice, iar inima îi tresări când şi-l imagină pe Marcos în vârstă ca tatăl său. -Pentru că te mişti cu greutate şi pentru că ai fost inactivă atâta timp -

îi spuse don Jose ca şi cum ar fi încercat să explice gestul fiului său - ne- am gândit că ar fi mai bine ca Marcos să vină în camera ta şi sâ te ajute. Sper că, date fiind aceste motive, n-ai considerat că Şi mâinile lui subţiri gesticulară cu delicateţe, dând înţeles pauzei verbale şi Holly oftă uşurată când realiză că el nu era la curent cu vizitele anterioare ale lui Marcos în camera ei.

- Sunteţi foarte grijuliu, spuse ea, simţind privirea virulentă a Helenei. Vă mulţumesc, dan Jose. Don Jose clătină încet din cap zâmbind.

- Înainte de accident, zise el, îmi spuneai tio Jose, Holly. Sper că nu

te-am supărat cu ceva, de preferi să mă tratezi mai cordial acum, când te- ai însănătoşit.

- Oh, nu, bineînţeles că nu, răspunse imediat Holly. Pur şi simplu am

uitat. Mi-aş fi dorit să am mai mult timp la dispoziţie să te pot cunoaşte mai bine, tio Jose.

- Ah ! exclamă bătrânul, clătinând cu regret din cap. Curând ne vei

părăsi, hmmm ? Şi spunând aceasta, bătrânul întinse mâinile spre ea. Impresionată de gestul lui, Holly se ridică în picioare, merse lângă el şi-i luă mâinile într- ale ei.

Cu coada ochiului îl văzu şi pe Marcos mişcându-se uşor şi o clipă mai târziu aşeză un scaun cu tapiţerie de mătase lângă fotoliul tatălui său, apoi, punându-şi mâinile pe umerii ei, o făcu să se aşeze pe scaun. Ea-i zâmbi recunoscătoare, conştientă de privirea ucigătoare a Helenei.

Mai devreme sau mai târziu - gândi Holly - Helena va spune ceva care va~precipita scena pe care toţi ceilalţi încercau din răsputeri să o evite.

- Ne va fi dor de tine, îi spuse don Jose cu vocea lui liniştită, şi privi

spre locul unde ştia că trebuie să fie soţia lui. Nu-i aşa, Ana, mi amada ?

- Aşa este, fu şi mătuşa ei de acord. A trecut atâta timp de când n-am mai văzut-o pe Holly, şi acum pleacă din nou.

- Atunci de ce n-o convingi să mai rămână, cnamorada ? o întrebă don Jose zâmbind. Sunt sigur că ai reuşi, dacă ai încerca.

100

Cererea bătrânului o puse pe mătuşa ei în dificultate, iar lui Holly îi păru râu pentru ea. Bineînţeles că mătuşa Nan îşi dorea ca nepoata ei să mai rămână şi ştia că şi Holly ar fi vrut. In alte condiţii, nu ar fi ezitat, dar acum interveniseră o serie de probleme pe care nu le-ar fi putut explica, de pildă faptul că apropiata căsătorie a fiului lui cu Helena,

căsătorie stabilită cu mult timp în urmă, ar fi fost în pericol dacă Holly ar mai fi rămas. Era sigură că acum mătuşa ei era conştientă de acest lucru, mai ales după scena de lângă scară la care tocmai asistase.

- Nu pot să mai rămân, fio Jose, îi spuse cu blândeţe Holly,

preluând de pe umerii mătuşei sale dificila sarcină de a-i explica

motivul. Concediul meu este pe sfârşite. Mă tem că trebuie să mă întorc acasă.

- în Anglia ?

- în Anglia, încuviinţă ea. Au trecut aproape două luni, tio Jose, şi ai

fost foarte bun cu mine în tot acest timp, mai ales în aceste ultime două săptămâni, când am fost o adevărată povară.

- Nici nu poate fi vorba despre aşa ceva, replică supărat bătrânul,

reamintindu-i din nou de fiul său. Sunt sigur că n-ai fost pentru nimeni

de aici. o povară, deşi, desigur, am fi preferat să nu fi suferit nici un accident.

- Ei bine, oftă Holly nedorind să intre în discuţii despre opiniile

celorlalţi, toate lucrurile bune trebuie să se sfârşească odată şi odată, şi trebuie să mă întorc la serviciu !

- Aţi rămas cumva

fără bani? se auzi vocea dură a Helenei.

Dăduse propria ei interpretare plecării fetei şi râse scurt, făcându-i plăcere ideea. Holly îl văzu pe bătrân încruntându-se, cu buzele strânse

dezaprobator. Abia acum - îşi dădu seama Holly - el realizase că Helena era acolo.

- Helena ! zise el tăios. No es asunto de broma !

Helena se încruntă când auzi mustrarea şi îi privi pe cei din jurul mesei sfidătoare, iar Holly se gândi că, faptul câ bătrânul îi luase

apărarea, constituise încă un afront pentru ea.

- Trebuie să mă întorc, tio Jose, spuse ea încet. Chiar trebuie.

Degetele lui subţiri se strânseră în jurul degetelor ei şi se încruntă

101

uşor când îşi întoarse ochii aproape orbi spre ea, încercând să-i descifreze expresia de pe chip.

zise el ezitând, căutând o cauză, un motiv pentru insistenţa

ei. Când îţi slăbeşte vederea şi nu-ţi mai' poţi folosi ochii,' nina, celelalte

simţuri devin

Ceva nu-i în regulă, simt asta în vocea ta şi în cea a iubitei mele Ana. Ce nu vă dă amândurora pace, pequena ? Instinctiv Holly se uită la Marcos, în loc să se uite la mătuşa ei înainte de a răspunde şi observă că ochii lui negri o priveau cu o curiozitate intensă, apoi deodată deveniră mai calzi, mai înţelegători şi el îi zâmbi. Zâmbetul avu aceiaşi efect devastator ca de obicei asupra ei, însă, în acelaşi timp, făcând-o să se simtă pierdută. In sfârşit, Marcos aflase care erau sentimentele ei pentru el, acum ştia de ce trebuia neapărat să plece din Castillo de la Valeroso, dar Holly nu ştia cum va reacţiona el după ce aflase toate acestea. îşi dădea seama că-i făcuse plăcere să afle, lucru care se vedea clar în zâmbetul lui, dar dacă îi părea rău sau nu pentru cauza ei pierduta, nu putea decât sâ ghicească. Spera sâ nu-i pară rău, pentru că mila lui ar fi fost ceva insuportabil. Holly îşi îndreptă imediat atenţia spre don Jose. - Nimic nu ne supără, tio Jose, îi spuse ea încet. Doar că senorita Mendez are dreptate. Bătrânul ridică o sprânceană cu delicateţe, cir siguranţă găsind subiectul foarte neplăcut în aceste condiţii. - Dacă acesta este singurul tău motiv, nina mia, spuse el liniştit, te rog să nu-ţi mai faci griji. Casa noastră este şi a ta atâta timp cât vei dori să stai cu noi. Holly îşi simţi lacrimile umezindu-i ochi când se uită la chipul tras, dar încă impunător,al bătrânului. Era atât de hotărât s-o ,convingă să mai rămână, acum câtîd era cu adevărat imposibil. Ea se uită pe sub gene din nou la fiul lui. - Nu pot, tio Jose, spuse ea cu o voce scăzută şi tristă. Pur şi simplu nu pot. După câteva momente, don Jose oftă, ridicând din umeri resemnat în acel stil tipic latin pe care-1 adoptase şi mătuşa ei.

- Holly

mai ascuţite. Strânsoarea degetelor lui mai crescu un pic.

102

- Se pare că nimic nu te poate convinge, nina, zise el cu regret. Păcat.

Nimeni altcineva nu vorbise în timpul conversaţiei lor, dar acum se părea că era nevoie de o persoană care să spargă tăcerea grea ce se lăsase şi mătuşa Nan se întoarse spre Helena, zâmbind puţin cam strâmb.

- Nu ne aşteptam sâ te vedem azi, Helena, spuse ea, iar fata o privi cu aroganţă.

- Nu întotdeauna anunţ când vin, senora, răspunse ea zâmbind în

am deranjat, continuă ea, privind în

direcţia lui Holly, care roşi.

- Nu ne deranjează niciodată sa fim vizitaţi de prieteni, Helena, îi

spuse clon)ose cu aceleaşi maniere impecabile, ca de obicei. Nu cred câ soţia mea a vrut să spună că nu eşti binevenită, ci doar că nu ne aşteptam să te vedem.

Marcos părea foarte puţin interesat de persoana Helenei; Holly observase de mult timp acest lucru, care nu contenea s-o uimească. Cum putea un bărbat să fie pregătit să se însoare cu o femeie, să-şi petreacă restul vieţii alături de ea şi totuşi să-l intereseze atât de puţin persoana acesteia, depăşea puterea ei de înţelegere. Pielea măslinie a obrajilor Helenei roşi uşor, înţelegând a doua mustrare ce o primise în acea zi, chiar dacă fusese politicos formulată.

despre

necesitatea de a-1 vedea pe Monsignor Bcrado, spuse ea, iar Holly aproape câ putu să simtă tăcerea care se lăsase în salonul vast.

- Ah, si, naturalmente, spuse bătrânul întorcându-şi ochii aproape orbi

spre fiul său. Marcos ? Un timp Marcos nu spuse nimic, rămânând cu coatele rezemate de genunchi şi privindu-şi unghiile. Pe chipul lui se ivise o expresie întunecată şi Holly, ghicind subiectul discuţiei lor, aproape câ îşi ţinu răsuflarea în aşteptarea răspunsului lui. După câteva momente Marcos se ridică în picioare şi se aşeză în faţa şemineului masiv în aceeaşi atitudine familiară, cu picioarele puţin depărtate, cu muşchii încordaţi, gata de plecare în orice moment. îşi puse mâinile la spate şi-şi înălţă capul în acea atitudine semeaţă atât de cunoscută lui Holly şi pe care o îndrăgea atât de mult. Pentru că descoperise recent ce sentimente profunde o legau de el, lui

colţul gurii. îmi pare râu dacă

- Am venit doar pentru că mi padre a discutat cu mine

103

Holly i se părea acum această discuţie despre căsătoria lui Marcos

insuportabilă şi stătea cu mâinile împreunate strâns în poală, rugându-se ca subiectul să se schimbe cât mai repede. Era sigură că Helena adusese vorba special despre asta. Probabil că intenţionase ca subiectul căsătoriei ei cu Marcos să fie lovitura de graţie dată oricărei speranţe a lui Holly.

- No tengo prisa, spuse în final Marcos şi Holly înţelese semnificaţia

cuvintelor lui, observând privirea dură a Helenei şi roşeaţa care îi

apăruse brusc în obraji. -Marcos, spuse ea încet.abia ţinându-şi firea, no cs lo sufi-

cientcmente favorable! Dar, indiferent dacă Helena considera că este bine sau nu. Marcos era hotărât să nu dea încă un răspuns decisiv şi o privi câteva clipe implacabil, hotărât şi mândru.

începu el, apoi observă privirea lui Holly

şi, pentru o clipă, o privi în ochi cu intensitate, făcând-o să se înfioare. Dar nu cred că este cazul sâ o mai plictisim pe Holly cu problemele noastre personale, continuă el. Aş

prefera să continuăm discuţia după ce voi discuta cu tatăl meu între patru ochi. Refuzul lui de a mai continua discuţia o descumpăni pe Holly, Cuvintele lui lăsau să se înţeleagă că nu-i plăcea să discute despre planurile căsătoriei sale în prezenţa unui străin, deşi, când îl privise în ochi acele câteva secunde, ar fi putut jura că nu-1 deranja prezenţa ei.

începu Helena nevrând să abandoneze subiectul, dar Marcos

ridică scurt mâna reducând-o la tăcere.

- No ahora, Helena, haga usted el favor! îi spuse el ferm. Vorbim mai

târziu despre toate astea. Mătuşa Nan gândi Holly - părea puţin neliniştită de refuzul lui, ca şi cum s-ar fi temut de o anume rezistenţă în , îndeplinirea planurilor soţului ei. Din acelaşi motiv, lui Holly îi crescu brusc moralul, deşi îşi spunea că era ridicol să reacţioneze astfel. Nu era nimic neobişnuit ca un bărbat ca Marcos să nu dorească să discute problemele personale în prezenţa oricui altcineva din afara familiei, mai ales acum când îşi dăduse seama că Holly era mai mult

- Estricamcnte hablando

- Pero

104

decât îndrăgostită de el. Marcos nu putea fi chiar atât de insensibil. - Poate, spuse don Jose cu vocea sa liniştită, că ar fi mai bine să vorbim despre aceste lucruri mai târziu, când vom fi singuri.De acord, Helena ? Chiar dacă era sau nu de acord, Helena fusese educată să accepte deciziile bărbaţilor din jurul ei, aşa încât înclină capul graţios, supunându-se. - Si, naturalmente, don Jose, răspunse ea cu un calm înşelător, dar

ochii i se îndreptară spre Holly, privind-o cu o ură atât de intensă, încât aceasta îşi coborî repede privirea, străbătută de un fior rece. Trecuseră două zile de când Holly coborâse prima oară în salon, de la încercarea Helenei de a ridica problema căsătoriei ei cu Marcos şi de atunci nu mai auzise nimic despre acest subiect. Presupuse că această discuţie se ţinuse undeva într-un loc mai retras, aşa cum sugerase don Jose, şi Holly se întrebă dacă Marcos se răzgândise şi dăduse răspunsul pe care îl aştepta Helena. Mătuşa ei nu-i spusese nimic despre aceasta, iar Holly nu îndrăzni s-o întrebe, temându-se sâ nu facă o impresie proastă, deşi era sigură că mătuşa ei ştia foarte bine ce sentimente nutreşte ea pentru Marcos. - Holly ! Holly se întoarse când fu strigată de mătuşa ei din dreptul scărilor, zâmbind de coincidenţa care a făcut să fie strigată tocmai de persoana la care se gândea. - Da, mătuşă Nan ? Aceasta - realiză Holly - părea ciudat de supărată, chiar neprietenoasă, ar fi putut spune, dacă n-ar fi ştiut că aşa ceva era imposibil. - Mergi să te plimbi ? - Da, recunoscu Holly. Ai nevoie de mine, mătuşă Nan ? Mătuşa ei traversă holul vast şi veni spre ea. Era uşor încruntată şi un pic ezitantă, uimind-o pe Holly. Un timp mătuşa ei nu spuse nimic, apoi, luându-i mâinile într-ale ei, cu blândeţe, dar ferm, o privi în ochi.

- Holly

Nu ştiu cum să-ţi spun. Poate că nici n-ar trebui să-ţi spun,

Ridică din umeri în acel stil latin pe care-1 învăţase de la soţul şi

dar

105

de la fiul ei vitreg. Sunt îngrijorată din cauza lui Marcos, continuă ea.

- Din cauza lui Marcos ?

Holly simţi un nod în stomac, întrebându-se ce i s-o fi întâmplat de

când îl văzuse ultima oară, în acea dimineaţă când plecase să. călărească, ca de obicei. Putea stăpâni cu uşurinţă

din

oricare din caii săi temperamentali, dar nu putea să nu se întrebe moment ce şi mătuşa ei era îngrijorată.

nu ştiu ce s-a întâmplat între el şi Jose, continuă mătuşa ei şi

oh, cred că sună

Holly răsuflă uşurată. Nu cred câ s-au certat, dar

prosteşte, dar s-a petrecut ceva între ei, sunt sigură de asta, doar că Jose

nu îndrăzneşte să-mi spună.

- Nu

- Înţeleg.

Nu voia să intervină între Marcos şi tatăl lui, oricare ar fi fost motivul,

iar acest lucru se simţea în vocea ei, mătuşa Nan atingându-i uşor obrazul ca s-o liniştească.

dacă ai putea de tăcut. Ezită,

încerca să afli ce s-a întâmplat. Jose este atât de

privind-o pe Holly nesigură dacă să spună sau nu ce gândea. Mă

întrebam, draga mea, dacă Jose a aflat despre

Făcuse o pauză cu delicateţe, la fel cum ar fi procedat şi soţul ei, iar Holly fu din nou şocată când observă cât de mult începuse să semene mătuşa ei cu bărbatul cu care se căsătorise. - Se poate, cred, zise Holly încercând să dea impresia că nu acorda

prea mare importanţă acestui lucru. Crezi că l-ar deranja? - Sunt sigură că da, afirmă mătuşa ei. Jose este un bărbat de onoare şi s-a ataşat foarte mult de tine de când eşti aici, Holly. Nu l-ar ierta niciodată pe Marcos dacă te-ar face să suferi.

Holly nu spuse nimic, nu prea mai avea ce spune în asemenea împrejurări. Mătuşa ei o privi fix în ochi un lung moment, apoi spuse :

- Este adevărat, draga mea ? o întrebă ea încet. Te-a făcut să suferi ? Holly clătină repede din cap, cu ochii umezindu-i-se puţin când îşi privi mătuşa care era teribil de îngrijorată.

- Mă întrebam, draga mea

dacă l-ai văzut pe Marcos

flirtul lui Marcos cu tine.

- Am să-mi revin, mătuşă Nan, îi spuse ea. Nu-ţi face griji.

Mătuşa ei o îmbrăţişă. îmi

pare rău, draga mea, îmi pare atât de rău, zise ea cu blândeţe. îmi doresc

-Iar eu te-am întrebat tocmai despre asta

106

ca toate astea să nu se fi întâmplat. Holly râse, nesigură dacă şi ea era de aceeaşi părere. Să-l iubească pe Marcos era un fel de agonie minunată şi presupuse că va dispărea cu timpul, deşi era sigură că nu-şi va reveni niciodată după această iubire. - Şi eu îmi doresc acelaşi lucru, spuse ea zâmbind în colţul gurii şi-şi sărută mătuşa. Dar n-are rost să plângem pentru ceva ce nu putem schimba. Acum - spuse ea privind spre uşile în parte deschise şi spre soarele de afară - cred că mă voi bucura de ce mi-a mai rămas din concediul meu în Spania. Aceasta era prima zi în care ieşise afară din casă după accidentul pe

care-1 suferise şi, în ciuda plăcerii de a simţi pe piele căldura soarelui şi

a atmosferei calme din jur, Holly nu-şi găsea starea şi se simţea

nefericită. Sugestia mătuşii sale cum că Marcos şi tatăl lui se certaseră

din cauza ei o făcuse să-i pară şi mai rău că venise aici.

Curând va fi gata de drum şi era sigură că se va readapta foarte rapid

la viaţa ei monotonă de dinainte, după cele două

luni petrecute aici, dar nu era la fel de sigură că se va mai adapta la fel de uşor şi la viaţa fără Marcos alături de ea. Probabil că va fi cel mai dificil lucru pe care-1 va avea vreodată de făcut. Căldura soarelui era prea puternică pentru ea, nemaiavând nici o pălărie după ce şi-o pierduse pe cea cu boruri largi cumpărată de Marcos, aşa încât ezită dacă să-şi continue sau nu plimbarea. Mersese mai departe decât ar. fi dorit, dar nu putea să nu viziteze padocul, pentru câ-i plăcea priveliştea pe care o avea de acolo de sub smochinul imens şi umbros asupra văii de la poalelele dealului. Acum nu-i mai era chiar atât de frică de cai, deşi fusese în gardă tot timpul de la acel incident, când aproape că fusese strivită sub copitele iepei negre. Zări şi acum aceeaşi iapă, care stătea într-un colţ mai. îndepărtat al ţarcului cu mânzul negru cu părul strălucitor alături şi Holly zâmbi. Chiar dacă Marcos avea o părere tipic spaniolă despre animale, ea ar fi dorit să se împrietenească cu cel puţin unul dintre aceste animale frumoase, înainte de plecare. Aproape fără să-şi dea seama, se apropie de gardul ţarcului şi iapa o privi ca şi cum ar fi recunoscut-o, dar nu făcu nici o încercare de a se

107

apropia de ea, aşa încât Holly renunţă la tentativele ei de a o determina să se apropie, în schimb se sprijini de bara de sus a gardului şi admiră peisajul calm din faţa ei cu un fel de nostalgie. Stătea acolo de mai multe minute, când auzi pe cineva câ se apropie călare. Auzea scârţâitul harnaşamentului şi respiraţia gâfâită a animalului care fusese alergat din greu. Se întoarse încet, aproape sigură că era Marcos, pentru că n-o mai văzuse pe Helena de două zile, spre marea ei uşurare. Era Marcos, aşa cum se aşteptase, şi Holly tresări când îl văzu. Călărea pe unul din caii lui, o frumuseţe cu pâr auriu, cu o pată crem, cu gâtul arcuit şi respirând greu de efortul galopului la care fusese îndemnat. Marcos stătea în şa înalt şi impunător, cu capul descoperit sub razele puternice ale soarelui. Se potriveau de minune, om şi cal, două astfel de creaturi superbe - îşi spuse Holly - şi îi privi, încercând să-şi tempereze dorinţa sălbatică ce prinse a-i curge prinvene. Amândoi erau aroganţi -şi puternici, dar omul era cel ce deţinea controlul total şi aduse animalul exact unde stătea ea, la umbra smochinului.

Avea expresia încordată şi întunecată şi rămase călare încă un timp, privind în jos la ea, apoi coborî, îşi prinse calul de căpăstru şi se apropie şi mai mult de ea. Nu spuse nimic, dar observă că nu purta pălărie şi zâmbi uşor. Era prima oară când Holly era singură doar cu el de la ultima vizită a Helenei şi, privindu-1 acum cu ochii mari, fu incapabilă să-i susţină privirea şi se întoarse repede, cu inima bătându-i în piept cu putere. II auzi făcând încă un pas, apropiindu-se şi mai mult de ea şi-i simţi căldura corpului, înfiorându-se fără să vrea când el îşi puse mâinile pe umerii ei. Degetele lui mari îi mângâiarâ uşor gâtul cu aceeaşi mişcare seducătoare şi la fiecare cuvânt pe care îl rostea, ea îi simţea răsuflarea pe piele. - N-ai nimic pe oip, şopti el. Chiar niciodată n-ai să înveţi, nina ? Holly se prinse cu putere de gardul ţarcului, simţind nevoia să se sprijine.

- Mi-am pierdut

- Atunci ar trebui să mergem să cumpărăm alta, hmm ?

pălăria în şanţ, îi reaminti ea. N-am alta.

108

- Nu prea mai merită efortul acum, spuse Holly uimită de cât de rece

şi goală îşi simţise inima când rostise cuvintele. întotdeauna se putuse controla şi îşi impusese o disciplină de fier, dar Marcos putea oricum să-i dea peste cap emoţiile şi nu avea ce face în această privinţă.

- Merită, dacă te ajută să nu te mai ardă soarele, insistă el.

Holly nu-şi putu reprima râsul aproape isteric. Indiferent ce se întâmpla, Marcos trebuia neapărat să aibă dreptate ! El îi înconjură talia şi o întoarse cu faţa spre el, gest de care Holly se temea pentru că ştia că, dacă îl privea, va vedea acel mic zvâcnet în

colţul gurii lui, care de atâtea ori o avertizase dinainte asupra urmărilor, cărora cu greu le putea face faţă, Marcos fiind irezistibil.

- Ai râs, o acuză el încet, apropiind-o şi mai mult. Ştii că nu-mi place să se râdă de mine, mi pichdn-, de ce ai făcut-o, hm ?

- Nu râdeam chiar de tine, negă Holly, dorindu-şi ca măcar să aibă dorinţa de a încerca să se desprindă din îmbrăţişarea lui.

- Atunci de cine ? o întrebă el.

în sfârşit, Holly îl privi, iar el o strânse şi mai aproape, forţând-o să-şi

încline capul pe spate ca să-l poată privi, expunându-şi moliciunea

gâtului şi văzând expresia de o intensitate aproape sălbatică din ochii lui.

de felul în care

trebuie ca tu să ai dreptate totdeauna, ca tu să ai ultimul cuvânt! -Şi?

- Cred

cred că râdeam de tine, recunoscu ea. De

- Dar nu întotdeauna ai dreptate, nu-i aşa ? zise Holly.

- N-am ? o întrebă el.

Holly clătină din cap, ferindu-şi privirea de acel puls al gurii lui care o fascina.

Mâinile ei erau strânse în pumnii sprijiniţi de pieptul lui şi era conştientă şi încântată de ritmul în creştere al bătăilor inimii lui. Refuza să-l privească în ochi, uitându-se în schimb la gâtul lui puternic şi la pârul de pe piept care i se -zărea sub cămaşa descheiată la gât.

nu-i bine să fii aici cu mine, spuse ea cu vocea tremurând

răguşită. Te rog nu, Marcos ! Cu o mână el îi ridică uşor capul, mângâindu-i cu degetul mare buzele, cu o mişcare lentă, seducătoare.

- Nu-i

109

- Ai spus „te rog, nu“ ? Dar ce-am făcut, mi pichân, hmm?

- Te rog, nu-i da Helenei motiv să-mi smulgă din nou părul! Oh, ştiu

că nu mâ crezi - îi spuse ea repede când el vru să vorbească - dar chiar

mi-a făcut râu şi m-a lovit cu maşina, însă - la drept vorbind - nu pot s-o învinovăţesc în totalitate. N-ai fost corect nici cu ea, nici cu mine, Marcos, zise ea privin- du-1 în ochii negri, inima bâtându-i mai puternic. Fusese o acuzaţie mult mai dură decât intenţionase şi mângâierea lui încetă subit, iar sprâncenele lui negre se încruntară. Apoi o strânse în braţe cu putere, făcând-o să ţipe speriată de duritatea lui.

- Muy bien, atunci voi fi incorect cu tine, poca espina ! spuse el cu o voce profundă, răguşită, făcând-o să se înfioare.

- Marcos!

Nu-i mai dădu răgaz să protesteze; gura lui i-o găsi pe a ei şi o sărută

cu putere, aproape cu furie, strivindu-i în acelaşi timp corpul de al lui. La început Holly încercă să-i reziste, dar chiar şi aşa răzbunător, Marcos era irezistibil şi ea-i răspunse cu o pasiune de care nu s-ar fi crezut niciodată în stare, cu două luni în urmă.

îi îmbrăţişa gâtul, degetele ei strecurându-se în părul negru de pe

ceafă, înnebunită de dorinţă, speriată de intensitatea ei. El o sărută pe gât, pe ochi, obraji şi pe pielea fină a umerilor, revenind apoi la buze. Holly simţea câ era gata să i se abandoneze complet când el o luă în braţe şi o duse pe iarba moale, aşezând-o la umbra smochinului, dar cumva găsi puterea de a clătina din cap.

- Holly!

O privea cu ochii strălucind de pasiune, cu faţa la câţiva centimetri de

a ei şi strângând-o în continuare în braţe, încercând s-o apropie şi mai mult de el. Holly închise ochii, încercând să-şi redobândească controlul,

dorindu-1 la fel de mult cum o dorea şi el, dar neputând s-o uite pe Helena şi că el urma să se căsătorească cu ea. Indiferent cât de mult ar fi visat şi l-ar fi dorit, nu putea uita.

este o cruzime din partea ta,

Marcos! Ştii că nu poţi

în pace

trebuie să te însori cu Helena ! Te rog, lasă-mă

- Te rog, te rog, nu ! îl imploră ea. Este

lasă-mă să plec acasă şi să încerc să te uit! Te rog, Marcos!

El nu spuse nimic mult timp, stând pur şi simplu lângă ea pe pământul cald, privind în jos la ea, cu privirea aţintită asupra buzelor ei ca şi cum

110

l-ar fi fascinat, colţul buzelor pul- sându-i ritmic.

- Helena, spuse el într-un târziu cu voce rece, distantă, ca şi cum acest

nume i-ar fi fost vag familiar. A încercat să te ucidă, mi amada. Auzindu-1 pronunţând aceste cuvinte atât de calm, de rece, o făcu să- şi ţină respiraţia şi privi în sus la trăsăturile întunecate şi umbrite ale chipului lui atât de aproape de al ei, fără a putea totuşi să citească nimic

pe ele. Aceste cuvinte ar fi putut la fel de bine să fie atât o afirmaţie, cât şi o întrebare, iar ea nu ştia exact despre care dintre aceste două variante era vorba.

- Nu

nu sâ mă ucidă, spuse ea.

Căuta pe chipul lui un indiciu dacă o credea sau nu. Niciodată nu crezuse că Helena ar fi încercat ceva atât de serios, să o ucidă, şi se întrebă dacă el chiar o credea în stare.

- Cred

- Dar putea la fel de bine sâ te ucidă !

Vocea lui răsunase dur, iar ea ştia că el în sfârşit o credea.

cred că a vrut doar să mâ sperie, Marcos.

- Nu. nu crezi câ am inventat totul ? îl întrebă ea. Chiar mă crezi când afirm că Helena m-a lovit cu maşina ?

Buzele lui se frecară uşor de ale ei, tachinând-o.

cunoscând-o pe

Helena şi cunoscându-te pe tine. Pot ciede că a dat peste tine pentru că te urăşte. Era o afirmaţie rostită atât de calm, încât lui Holly nu-i venea să

creadă că el putea accepta aşa ceva atât de uşor.

voce

tremurătoare. Marcos o ţrase mai aproape de el, făcând-o să-i simtă forţa corpului alături de ea.

- Enamorada mia, spuse el încet lângă buzele ei, chiar vrei să mă

întorc la Helena ? Mă vei goni de lângă tine după ce am riscat atât de mult ca să fiu cu tine ? Holly făcu ochi mari, nesigură de semnificaţia cuvintelor lui.

ai riscat ? îl întrebă ea clătinând încet din cap. Nu înţeleg,

Marcos. îşi aminti ce-i spusese mătuşa ei despre ceva ce tulburase relaţia

- Te cred, mi pequeha, zise el. Trebuie sâ te cred

- Curând

te

vei

însura

cu

ea,

îi

reaminti

Holly

cu

o

- Ai

111

dintre Marcos şi tatăl lui şi simţi că i se opreşte inima în loc. Nu numai că don Jose se va întoarce împotriva ei, dar va proceda la fel şi mătuşa Nan, pentru că orice l-ar supăra pe soţul ei o va supăra şi pe ea. - Oh, nu ! şopti ea scuturând din cap, cu ochii mari. Vai, nu, Marcos, doar n-ai

- l-am spus tatălui meu că te-am compromis venind în dormitorul tău

nu o dată, aşa cum credea el, ci de trei ori, îi mărturisi Marcos cu un asemenea aplomb încât o lăsă pe Holly fără grai.

- Vai, Marcos, de ce ? De ce i-a spus tatălui tău aşa ceva ? De ce nu

m-ai lăsat pur şi simplu să plec acasă şi

- Pentru că nu vreau să pleci, îi răspunse el calm, privind-o cu

aroganţă ca şi cum ar fi provocat-o să-l contrazică. Pentru un moment Holly îl privi mută de uimire şi de exaltare în acelaşi

timp, apoi clătină din nou din cap cu fermitate. Exista o singură cale de a mai rămâne şi de a-i face pe plac lui Marcos după ce acesta se va însura cu Helena şi nu era pregătită să facă aşa ceva, nici chiar pentru el.

nu pot.nu te voi împărţi cu o

altă femeie, Marcos! Nu voi face aşa ceva !

Se luptă să se ridice, dar ghipsul îi făcea mişcările greoaie, iar corpul lui încă o mai ţinea pe iarbă cu fermitate, cu braţul drept în jurul umerilor ei.

- Nici nu mă gândeam la aşa ceva, o informă el. Pentru un moment,

pe buzele lui apăru acel zâmbet devastator care îi înnebunea simţurile. Mi-am pus în joc onoarea qi'să te am numai pentru mine, enamorada, vrei să fi făcut asta în van? Tatăl meu mă iartă numai pentru că ţine foarte mult la tine, el Conde de Mendez nu mă va mai recunoaşte niciodată, iar fiica lui ne va urî pe amândoi toată viaţa ei, poate, dar cred că a meritat să renunţ la toate astea. Acum eşti de acord să -rămâi cu mine? Holly nu spuse nimic o vreme, ochii ei cercetând trăsăturile întunecate, familiare pe acel chip atât de drag. Ochii lui negri o priveau cu o nelinişte pe care ea nu şi-ar fi imaginat niciodată că ar fi putut să o vadă la el, acel profil mândru care părea a fi multiplicat de sute de ori în portretele agăţate în holul castelului. Cu Helena ar fi trecut acele trăsături fiilor lui, dar acum

şi să te uit ?

- Nu, spuse ea cu voce răguşită. Nu

112

- Nu

nu ştiu, spuse ea aproape fiindu-i teamă să-l creadă. Chiar

aranjament pe care trebuia să-l

merit toate astea, Marcos ? A fost un

onorezi, nu-i aşa ?

- Aşa este, încuviinţă el sobru. Dar nu sunt dispus să te pierd de

dragul onoarei sau pentru orice altceva, mi pichdn. As fi urât-o pe

Helena dacă m-aş fi însurat cu ea, pentru că te iubesc pe tine prea mult ca să mai pot fi un soţ bun pentru orice altă femeie. Deci! Nu putu să ridice din umeri aşa cum ar fi făcut în mod normal dacă ar fi stat în picioare, dar vocea lui dădu de înţeles acest lucru.

- l-am spus tatălui meu că m-ai primit în dormitorul tău, mi pequena,

aşa încât, dacă nu vrei să fii compromisă pe veci, te vei mărita cu mine. Holly închise ochii cu buzele uşor întredeschise şi îmbrâţişă gâtul lui Marcos, apropiindu-i capul măsliniu de al ei.

- Da, vreau, spuse ea uşor.

Sfârşit

113