Sunteți pe pagina 1din 33

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ

MASTER STUDII DE SECURITATE

LUCRARE DE DISERTAŢIE

VIITORUL ARHITECTURII
INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE
ASUPRA PESC/PESA

Coordonator ştiinţific

Absolvent

Bucureşti
2008
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

CUPRINS:

CAP. I. UNIUNEA EUROPEANĂ –ISTORIC. PRINCIPALELE


TRATATE DE CONSTITUIRE

4
CAP. II. POLITICA EXTERNĂ ŞI DE SECURITATE COMUNĂ – PESC

6
II.1. Definirea conceptului de „securitate”........................................................6
II.2. Geneza şi evoluţia conceptului conceptului PESC/PESA; De la PESC la
PESA.........................................................................................................6
II. 3. Obiectivele PESC desprinse din prevederile tratatelor de constituire a
UE:..........................................................................................................12
II.4. Evoluţia PESC/PESA din perspectiva Tratatele de la Amsterdam şi
Nisa..........................................................................................................12
II.5. Relaţia UE – NATO între complementaritate şi competiţie..................15
II.6. Politica Externă şi de Securitate Comună din perspectiva noului Tratat
de Reformă - Tratul Lisabona..............................................................17
Evoluţia europeană în construcţia Noului Tratat de Reformă.................................18
Inovaţii aduse la nivel iustituţional de către Noul Tratat de Reformă:....................18
Cap. III. Mecanisme de funcţionare a instituţiilor Uniunii Europene şi
adoptarea deciziilor la nivel european

20
III.1. Obiectivele Comunităţii europene..........................................................20
Obiective fundamentale: .........................................................................................20
III.2. Structura instituţională pe domeniul PESC/PESA; Procesul decizional
.................................................................................................................21
Structura instituţională în domeniul PESA..............................................................22
CAP.IV. PRIORITĂŢI ALE PREŞEDINŢIILOR UNIUNII EUROPENE

2
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

27
IV.1. Priorităţile Preşedinţiei Slovene a Consiliului European în materie de
politică externă.......................................................................................27
IV.2. Dinamica în materie de PESC/PESA......................................................28
CAP.V. CONCLUZII ŞI PROPUNERI.

29
BIBLIOGRAFIA FOLOSITĂ:

33

3
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

CAP. I. UNIUNEA EUROPEANĂ –ISTORIC. PRINCIPALELE


TRATATE DE CONSTITUIRE

La sfârşitul primului război mondial o mare parte din economia europeană


era distrusă. Alianţa din timpul războiului, încheiată în Occident nu mai era valabilă, iar
în Estul Europei, Uniunea Sovietică îşi mărea sferele de influenţă.
Eşuarea Conferinţei postbelice de la Moscova a însemnat sfârşitul pactului
de război dintre Occident şi Uniunea Sovietică. Europa s-a aflat sub dominaţia celor
două puteri, Rusia şi America, deşi în două moduri diferite. Europa Occidentală a acelui
timp se temea de puterea Uniunii Sovietice şi făcea eforturi pentru a găsi soluţia
potrivită combaterii puterii ei militare.
La numai 7 săptămâni de la capitularea Germaniei şi cu numai 6 săptămâni
înainte de lansarea bombei de la Hiroşima, reprezentanţii a 50 de naţiuni au semnat
„Carta Naţiunilor Unite”în 1945, la San Francisco în SUA.
În anul 1946, în cadrul unui discurs istoric ţinut la Zurich, în Elveţia, primul-
ministru de război al Marii Britanii, Winston Churchil, vorbea despre necesitatea
existenţei unor aşa – zise „State Unite ale Europei”. Vara anului 1947 a fost marcată de
Planul american Marshall, care era lansat în scopul reconstruirii economiei europene.
Astfel, s-a oferit ajutor tuturor ţărilor din regiune, dar nu a fost acceptat decât de cele
care urmau să constituie Europa Occidentală.
La 19 septembrie 1946, în discursul său la Universitatea din Zurich, prim-
ministrul englez Winston Churchil a prezentat opiniile sale despre viitorul Europei după
cel de-al dolilea război mondial, afirmând necesitatea construirii Statelor Unite ale
Europei.
Primul pas a fost făcut la 5 mai 1949, când a fost creat Consiliul Europei,
având ca membri fondatori zece state: Belgia, Danemarca, Franţa, Irlanda, Italia,
Luxembourg., Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Suedia. Principalul rol al acestuia nu
s-a circumscris domeniului militar şi economic, ci domeniului social şi cultural. Prima
concretizare în acest sens a fost semnarea la Roma, în 1950 a Convenţiei Europene a
drepturilor omului.
În aceeaşi perioadă, în plan econmic, a fost lansat Planul Marshall de
ajutorare a statelor europene aflate în dificultăţi economice şi sociale la sfârşitul
războiului, sub condiţia aplicării de către aceste state a unor programe de restructurare,
iar pe plan politico-militar se evidenţiază înfiinţarea Organizaţiei Atlanticului de Nord.
O dată cu lansarea în cadrul unei Conferinţe de presă cce a avut la Paris, la 9
mai 1950, a planului „Schuman”se trece la o fază hotărâtoare în destinul comunităţii
europene. S-a trecut la adoptarea Tratatului care a stabilit Comunitatea Europeană a
cărbunelui şi Oţelului – CECO – la 18 aprilie 1951, care a intrat în vigoare la 25 iulie
1952. La acest tratat au aderat şase state, pruintre care, Belgia, Franţa, Germania, Italia,
Luxembourg şi Olanda. Marea Britanie nu a aderat la aceste principii, deoarece avea

4
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

unele temeri privind abandonarea suveranităţii şi realizarea bunăstării naţionale şi din


cauza angajamentelor din Commonwealth, nu a aderat la aceste principii.
La 20 mai 1955 a fost elaborat un Memorandum al ţărilor Beneluxului
prin care se afirmă principiul că integrarea economică ar trebui să preceadă integrarea
politică. S-a constituit un Comitet de Reprezentanţi guvernamentali, a cărui
preşedinţie a fost încredinţată lui Paul-Henry Spaak. Raportul întocmit de acel comitet,
denumit şi raportul „Spaak” a fost stabilit în forma sa finală în aprilie 1956, şi a
evidenţiat măsuri necesare pentru edificarea unei pieţe comune. Raportul a stabilit o
uniune vamală, înlăturarea restricţiilor vamale, libera circulaţie a serviciilor şi o politcă
agricolă comună. Raportul „Spaak” a fost adoptat de către cei şase miniştri de externe ai
statelor menţionate la Veneţia, la 29 mai 1956, ca bază de negocieri privind încheierea
unor tratate. La 25 martie 1957 au fost semnate la Roma, Tratatul stabilind
Comunitatea Economică Europeană şi Tratatul privind institirea unei Comunităţii
Europene a Energiei Atomice, care împreună cu Tratatul CECO, au constituit cadrul
legislativ fundamental al integrării economice europene.
O fază decisivă a procesului integrării europene a început o dată cu semnarea
de către cei doisprezece membri ai Comunităţilor europene, la 7 februarie 1992, a
Tratatului de la Maastricht privind instituirea unei Uniuni Europene. Prin acest tratat, se
dorea promovarea unui progres economic şi social echilibrat şi durabil, în special pentru
crearea unui spaţiu fără frontiere interne, prin stabilirea unei uniuni economice şi
monetare, afirmarea identităţii pe scena internaţională în special în punerea în aplicare a
unei politici externe şi de securitate comune, inclusiv definirea unei politici de
apărare comună, întărirea protecţiei drepturilor şi intereselor retorsitanţilor statelor
membre prin instituirea unei cetăţenii a Uniunii, dezvoltarea unei cooperări strânse în
domeniul justiţiei şi afacerilor interne, asigurându-se siguranţa şi securitatea popoarelor
lor în condiţiile facilitării liberei circulaţii a persoanelor.
Tratatul de la Maastricht a cuprins şapte titluri. Primul Titlu – se referă la
trăsăturile şi obiectivele Uniunii europene ce a fost instituită. Titlul II conţine dispoziţii
de modificare a tratatului instituind CECO şi EURATOM. Tilul III se referă la politica
externă şi de securitate comună. Titlul VI face referiri la cooperarea în domeniile
justiţiei şi afacerilor interne, Titlul VII, dispoziţii finale. Tratatul de la Maastricht a
instituit cei trei piloni ai Uniunii Europene: Pilonul unu sau fundamentul1, se referă la
cele trei Comunităţi Europene, al doilea pilon, PESC, politica Externă şi de Securitate
Comună, şi pilonul III, cel al Justiţiei şi Afacerilor Interne.
Tratatul de la Maastricht a fost modificat prin Tratatul de la Amsterdam.

1
Octavian Manolache, “Drept comunitar”, ed. AllBeck, ediţia a III a

5
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

CAP. II. POLITICA EXTERNĂ ŞI DE SECURITATE COMUNĂ –


PESC

II.1. Definirea conceptului de „securitate”


În opinia specialiştilor în studii de securitate (Barry Buzan, Ole Weaver, Jaap
de Wilde), conceptul modern de securitate include cinci factori cumulativi; securitatea
unei entităţi statale, este asigurată dacă se ţine cont de următoarele cinci componente:
componenta politica a securităţii, componenta militară, componenta economică,
componenta societală şi cea ecologică.
Problematica securităţii nu se confundă cu funcţionarea normală a statului pe
aceste dimensiuni, ci se referă numai la ameninţările care, prin dimensiunile menţionate,
pun în pericol existenţa statului.
Securitatea politică, se referă la stabilitatea organizaţională a statelor, a
sistemelor de guvernământ şi a ideologiilor care le legitimează.
Componenta militară a securităţii priveşte interconexiunea următoarelor
două niveluri: al armelor ofensive şi al capacităţilor defensive ale statelor, împreună cu
percepţia statelor despre intenţiile celorlalţi pareticipanţi la viaţa internaţională.
Securitatea economică priveşte accesul la resurse, finanţare şi pieţe necesare
pentru a susţine nivele acceptabile ale dezvoltării şi puterii statului.
Securitatea societală, se referă la menţinerea, procesului de evoluţie, a
identităţii naţionale colective, a modelelor tradiţionale ale limbii, culturii, religiei şi
obicieiurilor unui popor.
Securitatea mediului înconjurător este una dintre componentele importante
ale conceptului de securitate, alături de celelalte componente.

II.2. Geneza şi evoluţia conceptului conceptului PESC/PESA;


De la PESC la PESA
Cele două politici au debutat de jure la începutul anilor ‘90 în contextul
modificărilor geopolitice din Europa provocate de căderea Cortinei de fier şi au fost
introduse prin Tratatele de la Maastricht, Amsterdam şi Nisa care definesc destul de
bine Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC) - pilonul II al UE. Pe de altă
parte, deciziile Consiliului European din 1999, de la Koln şi Helsinki, privind
constituirea forţei de reacţie rapidă europeană şi a instituţiilor politice şi militare de
conducere şi reevaluările susccesive ale acestor decizii, de la Feira, Bruxelles, Nisa,
Goteborg, Laeken, Salonic din anii 2001-2004, sunt paşi semnificativi în privinţa
extinderii PESC spre o dimensiune de apărare şi de securitate a UE - politica europeană
de securitate şi apărare - PESA.
O primă etapă a dezvoltării dimensiunii de securitate a Europei post-belice a
debutat cu semnarea în 1948 a Tratatului de colaborare economică, social-culturală şi de
apărare colectivă la Bruxelles de către 5 ţări vest-europene: Belgia, Franţa, Luxemburg,
Marea Britanie şi Olanda, pe baza căruia a fost înfiinţată Uniunea Occidentală. Ulterior,

6
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

în 1955, ca urmare a Acordului de la Paris din 1954, prin care au fost acceptate în
organizaţie Italia şi Germania, denumirea organizaţei este schimbată în Uniunea Europei
Occidentale (UEO). Trebuie remarcat faptul că odată cu apariţia în 1949 a NATO,
responsabilităţile militare ale Uniunii Occidentale au fost practic preluate de către
Alianţa Nord-Atlantică. De asemenea, în paralel cu lansarea proiectului Comunităţii
europene a cărbunelui şi oţelului, oficialii europeni au pus în dezbatere problema creării
unei comunităţi asemănătoare în domeniul apărării. Deşi negocierile au fost finalizate
cu succes şi părţile au semnat tratatul de înfiinţare a Comunităţii europene a apărării,
proiectul acesteia a eşuat ca urmare a neratificării tratatului de către parlamentul francez
în anul 1955.
La începutul anilor ‘70 la nivelul Comunităţii Europene (CEE) se instituie un
mecanism de cooperare politică între statele membre. Rolul acestui mecanism era de a
oferi un cadru de concertare între politicile externe ale statelor membre şi de forjare, în
măsura posibilităţilor, a unor conduite comune a CEE în privinţa problemelor
internaţionale. În ceea ce priveşte UEO după o perioadă de lungă hibernare, în urma
declaraţiei de la Roma din 1984 urmează un proces de reactivare a organizaţiei. În urma
adoptării, la nivelul CEE a Actului Unic European din 1987 (actul de naştere al pieţei
unice europene) , UEO este considerată ca un potenţial element al consolidării CEE pe
dimensiunea de securitate. În sprijinul acestei dezvoltări, într-o reuniune a Consiliului
UEO la nivelul miniştrilor de Externe şi ai Apărării desfăşurată la Haga în 1987, a fost
adoptată o “platformă asupra intereselor europene în domeniul securităţii” în care se
exprima hotărârea aliaţilor europeni , membri ai UEO, de a consolida pilonul european
al NATO şi de a conferi Europei integrate o dimensiune de securitate şi de apărare. În
acelaşi timp, avea loc şi o extindere a UEO în paralel cu cea a CEE/UE, astfel încât
după accesul lor în CEE/UE în 1986, Spania şi Portugalia devin membre ale UEO în
1990, iar Grecia le urmează în 1995.
În 1992, cu ocazia reuniunii Consiliului UEO de la Petersberg, în Germania,
s-a decis extinderea spectrului de misiuni pe care le poate îndeplini UEO, în afara celor
prevăzute de articolul 5 (apărarea colectivă), respectiv la misiuni umanitare şi de
menţinere a păcii. În urma deciziei de la Petersberg sunt înfiinţate unele structuri
permanente destinate îndeplinirii unor astfel de misiuni, precum Celula de planificare a
situaţiilor de criză. In cursul anului 1993, ca o consecinţă a procesului de apropiere a
UEO de UE s-a dispus mutarea sediului Consiliului şi al Secretariatului UEO de la
Londra la Bruxelles.
La rândul său, UE înscria în Tratatul de la Maastricht, intrat în vigoare din
1993, prevederea referitoare la politica externă şi de securitate comună a UE (pilonul II
al UE) despre care se afirma că ar putea conduce în timp la o politică de apărare
comună. Summitul şi Tratatul de la Amsterdam din 1998 au condus la apariţia unei noi
instituţii, respectiv cea de înalt responsabil pentru PESC, prin care se spera realizarea
premiselor pentru apariţia unei voci unice europene în domeniul politicii externe şi
securităţii internaţionale.

7
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

UNIUNEA

Pilonul 1 Pilonul 2
Pilonul 3
Politicile comunitare PESC
incluzând Justiţie şi Afaceri
Comunitatea Interne
Europeană PESA

Tratatele Uniunii Europene

Dezvoltarea dimensiunii politice şi de securitate a construcţiei europene a


primit un impuls politic ca urmare a lansării monedei unice europene la 1 ianuarie 1999
şi a rezultatelor summit-urilor franco-britanic şi franco-germane din 1998 şi 1999 de la
St. Malo şi Toulouse, consacrate temei apărării comune europene. De asemenea
deciziile luate de Consiliile Europene de la Koln şi Helsinki, în iunie, respectiv
decembrie 1999 în privinţa operaţionalizării până în 2003 a Forţei europene de reacţie
rapidă şi creării structurilor politico-militare de conducere au dat un impuls important în
vederea realizării efective a PESC/PESA.
O problemă aparte a PESC/PESA o reprezintă înzestrarea cu echipament şi
armament. Ca urmare a dificultăţilor pe care le-au întâmpinat industriile de apărare din
ţările UE, după încetarera războiului rece, firmele specializate au resimţit necesitatea
unei cooperări transnaţionale. Ulterior această problemă a fost preluată la nivelul
decidenţilor politici şi a fost creat un organism european Grupul de Armament al
Europei Occidentale care să se ocupe de coordonarea politicilor de producere, de
achiziţii şi de înzestrare în domeniul armamentului din ţările membre ale UE. Ulterior
datorită convergenţei la nivelul membrilor UE, în anul 2003 se decide înfiinţarea unei
Agenţii Europene de Apărare responsabilă de coordonarea politicilor naţionale în
domeniul capacităţilor de apărare şi de facilitarea cooperarea mai strânsă între firmele
din domeniul industriei de apărare, atât în producţie cât şi în exportul de echipamente şi
tehnică militare, pe piaţa UE şi pe alte pieţe.
De-a lungul anilor, Uniunea Europeană a construit baza unei securităţi prin
cooperare, tratatele semnate între membrii Uniunii consfinţând gradual translaţia unor
atribute ale suveranităţii naţionale către autorităţile centrale de la Bruxelles.
UEO a devenit relevantă în condiţiile transformării instituţionale a
Comunităţii Europene, respectiv revizuirea Tratatului de la Roma sub forma Tratatului
de la Maastricht din 1992, şi implicit apariţia UE. Totodată în contextul noii configuraţii
a UE, dimensiunii economice i s-au alăturat două politici europene – PILONUL II –
PESC, respectiv PILONUL III – JAI. UEO a devenit parte integrantă a procesului de
implementare PESC, în special pentru acele acţiuni şi poziţii comune ce aveau o
componentă militară.
În ciuda disensiunilor existente la nivelul statelor membre UE, Tratatul
de la Amsterdam a înglobat aşa numitele misiuni de tip Petersberg, stabilindu-se,
pentru prima dată, elemente de bază a relaţiei instituţionale UE – NATO. Un punct de
cotitură în evoluţia UEO a fost reprezentat de ratificarea Tratalui de la Amsterdam, prin
care se cerea crearea condiţiilor necesare, cel puţin în plan juridic, pentru absorbţia

8
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

funcţiilor UEO în cadrul instituţional al UE. În acelaşi timp, prin adoptarea noului Tratat
s-a întărit demersul de securitate european, vizând crearea unei relaţii speciale între cele
două organizaţii, prin lansarea Politicii Europene şi de Securitate Comună, cu impact
direct asupra creşterii vizibilităţii Uniunii Europene în sfera problematicii de securitate
şi apărare. În ciuda disponibilităţilor statelor membre UE în ceea ce priveşte
consolidarea dimensiunii de securitate şi apărare la nivel european, procesul de preluare
a funcţiilor UEO nu beneficia de o abordare cuprinzătoare, elementele constitutive ale
acestei organizaţii nefiind abordate în vederea integrării instituţionale.
Eşecul pe care l-a înregistrat UEO se datorează în primul rând faptului că, în
ciuda demersurilor vizând întărirea capabilităţilor operaţionale, UEO nu a avut o
structură independentă de comandă, capacităţi de colectare a informaţiilor extrem de
reduse şi, în special, capacitate minimă în cee ce priveşte proiectarea forţei.
Asfel cu prilejul reuniunii de la Koln, a Consiliului European, iunie 1999,
s-a lansat conceptul despre viitorul CESDP – Common Security and Defense Policy,
interesul manifest al statelor membre. Cu acest prilej s-a convenit dezvoltarea unor
capabilităţi europene de reacţie rapidă, autonome, care să poată fi dislocate în termen
de 60 de zile, putând fi menţinute în teatru pentru o durată de până la un an. Se dorea
înglobarea unor funcţii militare de către UE, funcţii care erau preluate de la UEO, în
domeniul securităţii şi apărării.
Politica Europeană de Securitate şi Apărare a cunoscut după intrarea în
vigoare a Tratatului de la Amsterdam o serie de evoluţii, beneficiind de interesul mai
multor state membre UE, precum Germania, Finlanda, Franţa.
În acest context, se impune a fi subliniat rolul pe care preşedinţiile
Consiliului European din perioada 1999-2000 l-au avut pentru accelerarea procesului de
definire şi de consolidare a dimensiunii de securitate şi apărare la nivel european.
Evoluţia conceptului de Politică Externă şi de Securitate Comună a determinat şi
numirea în funcţia de Înalt Reprezentant pentru Politica Externă şi de Securitate
Comună a lui Javier Solana, octombrie 1999.
Procesul de constituire a structurilor şi capabilităţilor europene în domeniul
securităţii şi apărării a căpătat noi valenţe prin lansarea în cadrul Consiliului European
de la Helsinki, decembrie 1999 a aşa numitului “Helsinki Headline Goal”, prin
intermediul căruia se defineau principalele elemente relative la capacitatea de reacţie
rapidă a UE, asumată prin Tratatul de la Amsterdam. Obiectivul UE viza constituirea
până la sfârşitul anului 2003, a unei Forţe de Reacţie Rapidă totalizând 50-60.000 de
militari.
În perioada 2001 – 2002, se poate vorbi de un adevărat blocaj în ceea ce
priveşte acordul NATO – UE, cauzele acestei situaţii rezultă din abordările naţionale
rigide, dintre care se distinge Turcia a cărei poziţie este strâns legată atât de problema
cipriotă şi accederea Ciprului în UE, cât şi de propriul statut în ceea ce priveşte
accederea ei în UE. În decembrie 2001 s-a reuşit, graţiei iniţiativei britanice,
identificarea unei formule de compromis, Documentul Ankara, prin care Turcia
abandona pretenţiile vizând participarea cu drepturi depline în cadrul PESA, în
schimbul unor garanţii potrivit cărora la nivelul PESA nu se vor lua decizii care să
afecteze vreul aliat, nemembru al UE. Grecia refuză să accepte prevederile
Documentului de la Ankara.
Toate aceste progrese au culminat cu semnarea acordului UE – NATO, de la
Copenhaga, 20-21 decembrie 2002, privind punerea la dispoziţie a mijloacelor şi

9
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

capabilităţilor ale Alianţei Nord- Atlantice. Obstacolele au fost depăşite ca urmare a


angajamentului UE vizând restricţionarea participării în cadrul PESA a noilor membrii
din Mediterană – Malta şi Cipru, dublat de asigurările potrivit cărora PESA nu va fi
folosită împotriva unui stat membru NATO, nemembru UE.
Uniunea Europeană şi-a manifestat disponibilitatea de a iniţia un proces de
evaluare, sfârşitul lui 2004 a modului în care Turcia răspunde criteriilor de la
Copenhaga în urma căruia se decide oportunitatea deschiderii negocierilor în vederea
integrării.
Prin declaraţia comună NATO – UE din 2002, cele două organisme
reafirmau angajamentul pentru intensificarea cooperării în planul securităţii şi apărării.
În luna decembrie 2002 a fost semnat de către Secretarul General NATO
şi Înaltul Reprezentant pentru Politică Externă şi Securitate Comună acordul UE –
NATO pentru punerea la dispoziţia UE a capabilităţilor de planificare şi logistica
NATO. Asfel s-a depăşit blocajul survenit ca urmarea opziţiei Turciei faţă de această
problemă.
Dacă avem în vedere relaţia NATO-UE, trebuie aminitit faptul că la nivelul
Uniunii Europene, s-a adoptat Strategia de Securitate a Uniunii Europene.
Documentul prezintă provocările globale pe de o parte dar şi pericolele pe care le
întâmpină UE, conflicte, pauperitate, epidemii, colapsuri economice, precum şin
principalele ameninţări la adresa securităţii. Titlul acestui prim capitol – The Security
Environment: Global Challenges and Key Threats – reflectă mai bine conţinutul acestui
document faptul că se referă nu numai la noile ameninţări – varianta de la Salonic, ci
abordează şi provocările globale şi ameninţările cheie ale mediului de securitate.
Acestea sunt:
1. terorismul, pentru care UE reprezintă atât o ţintă, cât şi un teren de
desfăşurare;
2. proliferarea armelor de distrugere în masă;
3. conflictele regionale;
4. disoluţia puterii statale;
5. crima organizată (drogurile şi traficul de arme, comerţul cu fiinţe umane,
migraţia ilegală).

10
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

UNIUNEA EUROPEANĂ
ACTOR GLOBAL – RESPONSABILITĂŢI SPORITE ÎN GESTIONAREA SECURITĂŢII
GLOBALE
MEDIUL DE SECURITATE

PROVOCĂRI GLOBALE AMENINŢĂRI


Terorism
Sărăcie şi proastă guvernare
Proliferarea Armelor de Distrugere în Masă
Încălzirea globală
Conflicte regionale
Competiţia pentru resurse naturale
State în colaps
Dependenţa energetică
Crima organizată
Asigurarea securităţii ca precondiţie pentru dezvoltare

OBIECTIVE STRATEGICE

CLIMAT DE SECURITATE ÎN ORDINE INTERNAŢIONALĂ


COMBATEREA IMEDIATA VECINĂTATE BAZATĂ PE
AMENINŢĂRILOR MULTILATERALISM EFECTIV
Întărirea cooperării cu statele din
vecinătatea estică Consolidarea rolului ONU
Acţiune preventivă Soluţionarea conflictului Relaţia transatlantică, elementul
israeliano-palestinian fundamental al sistemului
Combinaţie optimă în utilizarea Dezvoltarea cooperării cu statele internaţional.
instrumentelor pe care UE le deţine din vecinătatea sudică - Procesul Întărirea rolului organizaţiilor
Barcelona regionale

IMPLICAŢII PENTRU UNIUNEA EUROPEANĂ

O UNIUNE PARTENERIATE
O UNIUNE O UNIUNE
MAI COERENTĂ
MAI ACTIVĂ MAI CAPABILĂ
COOPERARE
VOINŢĂ COMUNĂ
DEZVOLTAREA UNEI CREŞTEREA RESURSELOR INTERNAŢIONALĂ
DE ACŢIUNE
CULTURI STRATEGICE PENTRU APĂRARE ŞI
CARE SĂ CONDUCĂ LA OPTIMIZAREA MODULUI DE CONSOLIDAREA
CREŞTEREA
FORMULAREA UNUI FOLOSIRE PRIN RELAŢIEI
SINERGIEI ÎNTRE
DEMERS ANTICIPATIV, DEZVOLTAREA DE TRANSATLANTICE
DIFERITELE
RAPID ŞI ROBUST CAPABILITĂŢI COMUNE (ROLUL ESENŢIAL AL
INSTRUMENTE
NATO)
ALE UE PRECUM
CAPACITATEA DE A DEZVOLTAREA
ŞI ÎNTRE UE ŞI
SUSŢINE SIMULTAN CAPABILITĂŢILOR CIVILE CONSOLIDAREA
STATELE
MAI MULTE OPERAŢII RELAŢIILOR CU RUSIA
MEMBRE
DEZVOLTAREA COOPERĂRII
ANGAJAMENT UE-NATO PARTENERIATE
ARMONIZAREA
PREVENTIV ÎN STRATEGICE CU
POLITICILOR
REZOLVAREA EXTINDEREA SPECTRULUI JAPONIA, CHINA,
STATELOR
SITUAŢIILOR DE CRIZĂ DE MISIUNI CANADA ŞI INDIA
MEMBRE

Referitor la lista ameninţărilor cheie la adresa securităţii, ea include acum şi


conflicte regionale. Totodată, proliferarea armelor de distrugere în masă nu mai este
singura şi cea mai importantă ameninţare ci poate determina, genera şi apariţia altor
ameninţări.
Textul Strategiei de Securitate subliniază explicit legătura dintre aspectele
interne şi externe ale securităţii interne şi externe într-o societate deschisă. Securitatea
este considerată o precondiţie a dezvoltării. Sunt avute în vedere continuarea şi
dezvoltarea măsurilor instituite după atacurile teroriste din 11 Septembrie 2001, precum
mandatul european de arestare, măsuri împotriva finanţării terorismului, Acordul de
cooperare judiciară cu SUA, precum şi lupta împotriva proliferării armelor de distrugere
în masă şi a celor convenţionale.

11
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

Trebuie menţionat faptul că politica de apărare şi de securitate face parte


integrantă din politica de apărare şi de securitate comună. În acest sens se pune
problema relaţiei care există între Uniunea Europeană şi Organizaţia Atlanticului de
Nord. Proiectul noii Constituţii prevede o serie de principii după care funcţionează
Uniunea Europeană sunt: principiul solidarităţii, al subsidiarităţii, al proporţionalităţii,
principiul democraţiei participative, principiul democraţiei reprezentative.

II. 3. Obiectivele PESC desprinse din prevederile tratatelor de


constituire a UE:
• Salvgardarea valorilor comune, intereselor fundamentale şi a independenţei
Uniunii,
• Întărirea securităţii UE şi a statelor membre;
• Menţinerea păcii şi întărirea securităţii internaţionale, în conformitate cu
principiile Cartei Naţiunilor Unite, principiile Actului final de la Helsinki şi
obiectivele Cartei de la Paris;
• Promovarea cooperării internaţionale;
• Dezvoltarea şi consolidarea democraţiei şi a statului de drept, ca şi
respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Pentru a atinge aceste obiective, două sunt metodele prevăzute în tratat UE şi
care stipulează totodată obligaţiile statelor membre privind punerea în practică a acestei
politici: poziţiile comune menite să sistematizeze şi să coordoneze mai bine cooperarea
şi acţiunile comune, care permit mobilizarea resurselor disponibile pentru a atinge
obiectivele vizate. Instrumentele PESC: poziţiile pot să se refere la orientări
fundamentale sau la intervenţii concrete, în timp ce acţiunile se pot limita la măsuri
diplomatice sau administrative ad-hoc.

II.4. Evoluţia PESC/PESA din perspectiva Tratatele de la


Amsterdam şi Nisa
În urma acestor tratate, PESC îşi conservă caracterul defensiv, vizând
savgardarea integrităţii UE şi apărarea frontierelor exterioare, în conformitate cu
principiile internaţionale (Carta Naţiunilor Unite, Actul final de la Helsinki).
Se prevede un nou instrument de acţiune: strategiile comune, având un
caracter mult mai concret din moment ce sunt precizate obiectivele, durata şi mijloacele
care trebuie asigurate de UE şi statele membre.
Se reafirmă necesitatea unei apropieri de Uniunea Europei Occidentale şi
posibilitatea unei cooperări în materie de armament, ca şi dreptul de a participa pe picior
de egalitate la misiunile de tip Petersberg (misiuni umanitare, de menţinere sau
restabilire a păcii, gestiunea crizelor).
Se extinde votul cu majoritate calificată în sânul Consiliului (articolul 23.2
TUE), în timp ce principiul abţinerii constructive permite statelor să nu ia parte la o
decizie, fără a împiedica însă acţiunea celorlalte. Astfel, deşi se menţine caracterul
interguvernamental al PESC, anumite dispoziţii par a marca o evoluţie spre o anumită
„comunitizare” (votul cu majoritate calificată).

12
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

Consiliul European de la Cologne l-a desemnat, la 2 iunie 1999 pe Javier


Solana, pe atunci secretar general al NATO pentru a ocupa postul de însărcinat cu
politica externă şi de apărare comună a Uniunii Europene.
Absenţa recunoaşterii formale a personalităţii internaţionale a Uniunii
Europene nu pare un argument decisiv pentru a i-o refuza, ceea ce permite ca, atunci
când este vorba de PESC sau JAI, acestea să acţioneze în ordinea juridică internaţională
ca entitate comparabilă cu statul.
Precizări:
1. Articolul 11 din Tratatul de la Amsterdam a suprimat referirea la
statele membre (Uniunea defineşte şi instituie o politică externă şi
de securitate comună...faţă de vechea formulare din Tratatul de la
Maastricht – articolul J.1: Uniunea şi statele sale membre definesc şi
instituie o politică externă şi de securitate comună...), PESC este
deci a UE.
2. Articolul 18 TUE stipulează posibilitatea desemnării unui
reprezentat al UE– Consiliul poate, de fiecare dată când consideră
necesar, să numească un reprezentatnt special căruia îi conferă un
mandat cu privire la anumite problemele de politică.
3. Articolul 24 TUE autorizează Uniunea Europeană să încheie
acorduri internaţionale în cadrul Titlului V şi sau VI (PESC şi JAI)
şi nimic nu lasă să înţelaegă ca aceasta acţionează în numele statelor
membre.
Tratatul de la Nisa (26 februarie 2001), aduce următoarele modificări:
 extinderea votului cu majoritate calificată;
 întărirea eficacităţii şi vizibilităţii acţiunii exterioare a Uniunii Europene –
art.24 – Consiliul statuează în unanimitate atunci când acordul încheiat (cu
unul sau mai multe state sau organizaţii internaţionale) priveşte o problemă
pentru care este necesară unanimitatea pentru adoptarea de decizii interne;
 atunci când acordul pune în aplicare o acţiune sau poziţie comună,
Consiliul statuează cu majoritate calificată;
 încredinţarea controlului politic şi a connducerii strategice a operaţiunilor
de gestiune a crizelor Comitetului politic şi de securitate;
 dezvoltarea conceptului de cooperare întărită şi a asocierii Comisiei la
această procedură.
De-a lungul anilor, Uniunea Europeană, a construit baza unei securităţi prin
cooperare, tratatele semnate între membrii Uniunii consfinţind translaţia unor atribute
ale suveranităţii naţionale către autorităţile centrale de la Bruxelles.
Dacă luăm în considerare momentul creării unei Politici Externe şi de
Securitate Comună, trebuie să amintim momentul deciziei politice de a reînarma
Germania în anii 1950 când, pentru a permite acest lucru, franţa, Germania, Italia,
Belgia, Luxembourg şi Olanda au inventat proiectul Comunităţii de Apărare Europene,
iniţiind crearea unei armate europene comune. Proiectul a fost respins mai târziu (1945)
de cătr Franţa, din cauza neînţelegerilor politice dintre ţările fondatoare. La trei ani după
stabilirea Comunităţii Economice Europene, dorinţa de a reîncepe construcţia politică a
apărut sub auspiciile lui De Gaulle. Francezul Christain Fouchet a pregătit trei propuneri
în anii 1961 –1962, cunoscute sub numele de „Planul Fouchet”. Cooperarea interstatală

13
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

trebuia să ducă la o politică externă unică, statele membre trebuiau să-şi întărăsească
securitatea în comun şi să-şi coordoneze politicile de apărare. În 1969, la Summit-ul de
la Haga, cei 6 membri ai CEE au reafirmat necesitatea de a unifica politic Europa. În
1970 s-a adoptat Raportul Davignon, marcând Cooperarea Politică Europeană, deşi
aceasta se referea exclusiv la politica externă. Treisprezece ani mai târziu, la Stuttgart,
s-a mai făcut un pas: aspectele politice şi economice ale securităţii au fost incluse între
obiectivele CPE. Până la momentul Maastrcht, diplomaţia occidentală şi-a armonizat
poziţiile faţă de statele terţe, pe baza acordurilor informale, dar în lipsa unor structuri
comune ale Comunităţii Economice Europene.
Tratatul de la Amsterdam a adus schimbări pragmatice cu privire la
următoarele chestiuni: s-a creat o celulă de planificare politică şi analiză, s-a înfiinţat
poziţia de Înalt reprezentant al PESC, s-a adoptat votarea de către Majoritatea Calificată
(QMV) pentru implementarea măsurilor şi extinderea cooperării în domeniului
managementului de criză între UE şi UEO. Din acest moment, unele analize ale
cancelariilor occidentale au considerat că responsabilitatea PESC se restrânge doar la
reacţii faţă de crizele ce pot apărea, în sensul intervenţiilor militare şi/sau diplomatice,
deci incluzând aspectele legate de apărare, iar alţii au preferat să disocieze politica
diplomatică şi de securitate de aspectele legate de apărare.
În ceea ce priveşte forţele armate comune, ulterioare semnării Tratatului de
la Maastricht, semnalul a fost dat de Franţa şi Germania care creau, în mai 1992,
EUROCORPS, marcând prima etapă a unei apărări europene autonome. Iniţiativa
continuă cooperarea bilaterală franco-germană, care a demarat în 1963, în contextul
juridic fixat de Tratatul de la Elysee. Scopurile creării acestui corp de armată comun
franco-german au fost să contribuie la apărarea Europei, înnconformitate cu art. 5 al
Tratatului fondator al UEO, să menţină pacea şi să asigure asistenţa umanitară în afara
zonei de acţiune a NATO. Forţele europene sunt puse la dispoziţia UEO, fiecare având
atribuţii diferite. Misiunile lor sunt fixate în Declaraţia de la Petersberg a UEO,
semnată la 19 iunie 1992:
- contribuţia la apărarea comună a Aliaţilor europeni;
- intervenţii umanitare sau cu scopul de a evacua resortisanţii europeni din
zonele de conflict;
- misiuni de menţinere a păcii;
- intervenţii ale forţelor combatante în cadrul gestiunii crizelor.
Un moment important din istoria PESC europene l-a constituit întâlnirea
franco-britanică de la Saint-Malo, din 4 decembrie 1998. Pentru prima dată, în
Declaraţia Comună asupra Apărării europene, s-a subliniat clar nevoia ca Uniunea
europeană să aibă capacitatea pentru acţiuni autonome, susţinută de forţe credibile
militare, mijloacele pentru a decide folosirea lor şi pregătirea de a o face. Era o
schimbare a istorică a poziţiei britanice, care până atunci se situase undeva între
indiferenţă şi opoziţie faţă de o politică de Securitate şi Apărare Comună în Europa.
Această schimbare reflectă o poziţie similară a francezilor în raport cu participarea la
structurilor militare integate ale NATO, în momentul în care Alianţa reforma structurilor
de comandă. Respectându-şi însă partenerii americani tradiţionali, britanicii propuneau
eficientizarea managementului de criză, fără a dilua resursele destinate apărării comune;
totodată propuneau că uniunea să se ocupe de funcţiile pollitice ale UEO, iar NATO de
cele militare.

14
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

Totuşi, momentul crucial al solidificării unei apărări europene a venit o dată


cu decizia Consiliului European de la Koln de a face PESC să fuzinioze cu UEO.
Summit-ul de la Helsinki din 10-11 decembrie 1999, a adus noi precizări
cu privire la cadrul stabilit la Koln, introducându-se pentru prima dată cifre şi termene
concrete pentru forţa comună de apărare a UE. „Statele membre trebuie să fie pregătite
ca, până în 2003, să poată desfăşura, într-un interval de 60 de zile şi pentru cel puţin un
an, forţe militare numîrând 50.000 – 60.000 de oameni pentru întregul spectru al
sarcinilor de tip Petersberg, se preciza în Concluziile preşedinţiei finlandeze a
Consiliului Afacerilor Generale. În acelaşi timp, făcând referire la alte state interesate,
Concluziile deschid şi posibilitatea contribuţiei acestora la managementul militar al
crizelor de către UE.
Ultimele date arată că proiectul avansează rapid. Astfel, la reuniunea
Consiliului Miniştrilor Apărării ai UE din 22 septembrie 2000, experţii militari au
amendat cifra de 60.000 de persoane, arătând că, pentru atingerea obiectivelor fixate, ar
fi mai potrivit să existe o forţă de 80.000 de persoane, susţinută de 350 de avioane de
luptă şi 80 de nave militare. Acest lucru ar însemna că uniunea, în orice moment trebuie
să aibă 240.000 de soldaţi pregătiţi de intervenţie, datorită rotaţiilor impuse de intervalul
de un an stabilit la Helsinki pentru durata intervenţiei. Experţii au stabilit un catalog de
forţe, iar primele contribuţii naţionale au fost ănaintate în cadrul reuniunii Miniştrilor
apărării din UE, pe 13 noiembrie 2000 la Bruxelles. Pentru început, britanicii şi-au
propus să participe la această forţă europeană cu 14.ooo de soldaţi şi aproape două trimi
din marina regală, nemţii vor aloca aproximativ 12.500 de soldaţi şi tehnică blindată,
francezii 12.ooo de oameni şi tehnică radar.

II.5. Relaţia UE – NATO între complementaritate şi


competiţie
Foarte mulţi autori au dezbătut intens relaţia dintre UE-NATO, pornind de la
cei doi termeni, şi anume alianţă sau competiţie.
Idealul wilsonian al unei ordini internaţionale, bazată pe un devotament
comun faţă de instituţiile democratice în care disputelele trebuie să se rezolve prin
negociere nu numai prin război a triumfat în rândul naţiunilor de pe ţărmurile
Atlanticului de Nord. În regiunea atlantică războiul nu mai este acceptat ca instrument
al politicii; în ultima jumătate de secol forţa a fost folosită numai la periferia Europei şi
între grupurile etnice, nu între state, naţiuni tradiţionale. Când Uniunea Sovietică a
devenit ameninţătoare a luat naştere NATO. Când vorbim despre NATO, vorbim despre
o alianţă militară care există pentru a împiedica reapariţia unei puteri hegemonice care
să se opună Europei. În prezent afirmaţiile despre Alianţă ca fiind una militară tind să
fie înlocuite cu acea doctrină a securităţii colective. O alianţă ia naştere atunci când un
grup de naţiuni hotărăşte să apere un teritoriu sau o cauză anume trasând o linie de
demarcaţie a cărei violare constituie un casus beli; spre deosebire de un sistem de
securitate colectivă care nu defineşte nici teritoriul care trebuie apărat, nici mijloacele
sau aparatura care urmează a fi folosite, este mai mult un concept juridic. Deşi termenii
de alianţă şi de securitate sunt folosite adesea unul în locul celuilalt, cele două concepte
sunt incompatibile.
Având în vedere evoluţia Uniunii Europene, relaţia care se naşte între
integrarea europeană şi cooperarea atlantică în ceea ce priveşte politica europeană
de securitate şi de apărare comună, este una foarte complexă. Liderii europeni sunt

15
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

implicaţi în procesul privind lărgirea Uniunii Europene, adaptarea instituţiilor şi


adoptarea unor legislaţii commune, îşi propun propriile priorităţi şi termene. Proiectele
legate de cooperarea atlantică sau alte chestiuni pe termen lung par mai puţin urgente şi,
în absenţa unei crize immediate mai puţin importante. Modul cum va evolua integrarea
europeană, va afecta la cel mai înalt nivel procesul consultării atlantice.
Rolul de lider jucat de SUA în sânul alianţei, recunoscut în mod tacit de
ceilalalţi aliaţi, constituie cheia înţelegerii pe de-o parte a funcţionalităţii şi eficienţei
maşinăriei aliate, dar, pe de altă parte, şi a repetatelor solicitări de realizare a unui alt tip
de parteneriat trans-atlantic. Identitatea Europeană de Securitate şi de Apărare (ESDI) a
fost lansată la jumătatea anilor '90 poate şi din nevoia de a reechilibra o relaţie în care
partenerul mai puternic devenise între timp unica superputere mondială. Emergenţa
ESDI şi demersurile europene de realizare a componentei sale de apărare pot fi
considerate indiciile certe ale unei încercări de acoperire a decalajului de potenţial
strategic dintre cele două maluri ale Atlanticului. Aceasta va putea conduce cu timpul
atât la o redefinire a responsabilităţilor cât şi la o retrasare a limitelor geografice şi a
profunzimii comunităţii de interese transatlantice.
Anii 1990 au adus o revigorare vizibilă la nivelul relaţiei NATO – UEO.
Întreaga arhitectură instituţională a relaţiei dintre cele două organisme gravita în jurul
conceptului ESDI – Identitatea europeana de securitate şi apărare - prin care
aliaţilor europeni li se oferea posibilitatea accesului la capabilităţile alianţei, în vederea
declanşării unei operaţiuni în care NATO nu doreşte să se implice.
Cu prilejul reuniunii miniştrilor de externe ai UEO de la Luxembourg
(22-23 noiembrie 1999) sistemul de relaţii între cele două organisme s-a oficializat şi
deasemenea s-a agreat transferul, la cerere, a funcţiilor structurilor UEO către cele
responsibile pentru problematica securităţii şi apărării de la nivelul UE.
Izbucnirea crizei din Kosovo, a demonstrat clar deficienţele în cadrul
capabilităţilor de planificare şi logistice ale europenilor care s-au manifestat cu acuitate,
şi a determinat reevaluarea aranjamentelor instituţionale în domeniul securităţii şi
apărării europene.
Joscha Fischer a pledat pentru crearea unor instituţii europene federale şi
dotarea acestora cu puteri legislative, instituirea unor alegeri la nivel European care să
conducă la un executiv şi un legislativ European, lucru prevăzut dealtfel şi în proiectul
Constituţiei Europene.
Fostul primul ministru britanic Tony Blair a propus o variaţiune pe tema
Europei cu mai multe viteze, deoarece opinia publică britanică nu ar fi acceptat
niciodată un sistem supranaţional, iar Blair nu dorea ca Marea Britanie să fie la
marginea Europei, nici să renunţe la relaţia strânsă cu SUA.
Între ţările membre ale UE sunt şi state care nu sunt membre NATO- Irlanda,
Suedia, Finlanda, acest lucru poate accentua faptul că s-ar isca o competiţie între UE şi
NATO. Dacă UE aspiră să fie considerată o unitate, ne putem imagina că trebuie
stabilită o legătură între securitatea membrilor săi care nu fac parte din NATO şi
structura militară a UE. Putem considera că Forţa Militară creată se îndreaptă mai mult
spre acele state care nu sunt membre NATO. Cu toate acestea este imposibil ca în cadrul
unui parteneriat atlantic bine conceput, NATO să ignore ameninţările la adresa statelor
membre ale UE, fie că sunt sau nu membre formale ale Alianţei.
Henry Kissinger consideră că apartenenţa la UE, nu implică garanţii de
securitate, acest lucru este foarte ciudat pentru că în opinia aceluiaşi autor, UE pentru a

16
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

fi demnă de numele său “trebuie să se pregătească cu timpul să reziste prin forţă la


atacurile securităţii oricăruia dintre membrii săi”.
Dacă Uniunea Europeană va fi obligată să-şi apere unul dintre membrii săi
fie că aparţine sau nu NATO, SUA nu vor putea rămâne nepăsătoare, deoarece aceasta
este o alianţă defensivă.
Acelaşi autor consideră că argumentul potrivit căreia UE se va desprinde de
NATO dacă va trebui să-şi asume responsabilitatea pentru apărarea teritoriului este un
nonsens.
În teoria relaţiilor internaţionale Decalogul propus de Z.
Brzezinski reprezintă premisa politicii americane faţă de Europa:
“1. Europa rămâne aliatul natural şi principal al Americii
2. O Europă atlantistă este esenţială pentru un echilibru durabil în Eurasia
3. O capacitate de apărare europeană autonomă nu trebuie să suscite opoziţia
SUA
4. Uniunea politică între aliaţi este mai importantă decât întărirea capacităţilor
NATO
5. SUA trebuie să amâne orice decizie în privinţa scutului anti-rachetă până
când va ajunge la consens cu aliaţii din NATO
6. SUA trebuie să promoveze un NATO extins în Europa şi chiar dincolo de
această zonă
7. Pentru SUA, mizele extinderii UE sunt mai importante decât cele ale
progresului unificării europene
8. Lăgirea NATO şi UE trebuie să fie concertate
9. Trebuie să se întrevadă un termen la care Turcia, Cipru şi Israelul să poată
adera la cele două organizaţii
10. Nici o ţară nu trebuie exclusă a priori de a posibilitatea de a adera la NATO
sau la UE.”
Acest scenariu mizează pe menţinerea statu quo-ului Europei şi a relaţiei
acesteia cu SUA, precum şi cu o modificare treptată şi mai lentă a statutului
internaţional al Uniunii Europene.

II.6. Politica Externă şi de Securitate Comună din perspectiva


noului Tratat de Reformă - Tratul Lisabona
Înlocuind sintagma „constituţie” din titlu precum şi orice referire la
simbolurile Uniunii sau religie, noul tratat îşi propune să păstreze majoritatea inovaţiilor
instituţionale propuse de „Tratatul Constituţional”. Tratatul Constituţional a fost
propus iniţial şi respins de unele state membre, precum Franţa şi Olanda. De asemenea,
din punct de vedere procedural abordarea va fi diferită faţă de precedenta încercare de
reformă a Uniunii, spre deosebire de tratatul Constituţional, care se dorea a fi un act
unic ce ar fi înlocuit celelalte tratate, acesta se limitează la amendarea tratatelor
fundamentale ale UE.
În privinţa pilonului II (Politica Externă şi de Securitate Comună- PESC),
noul tratat, cunoscut şi sub denumirea de „Tratat de reformă” (Reform Treaty)
reconfirmă caracterul interguvernamental al PESC, unanimitatea în luarea deciziilor
continuând să rămână regula de bază în acest domeniu.

17
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

Textul final al Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind


Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene a fost semnat la
Lisabona la data de 13 decembrie 2007de către reprezentanţii celor 27 state membre. În
conformitate cu articolul 6 al acestuia, tratatul va trebui ratificat de către statele membre
în conformitate cu normele lor constituţionale şi va intra în vigoare la 1 ianuarie 2009,
cu condiţia ca toate instrumentele de ratificare să fie deja depuse sau, în caz contrar, în
prima zi a lunii de după depunerea ultimului instrument de ratificare.
Tratatul privind Uniunea Europeană conţine o dispoziţie care permite
revizuirea tratatelor. Articolul 48 prevede că orice stat membru sau Comisia poate
înainta Consiliului propuneri de modificare a tratatelor. Acest lucru deschide calea, în
cazul în care Consiliul este de acord, pentru convocarea de către Preşedintele
Consiliului a unei Conferinţe Interguvernamentale (CIG).
Modificarea tratatelor necesită acordul unanim al statelor membre. De
asemenea, necesită ratificarea de către toate statele membre, în conformitate cu propriile
proceduri interne corespunzătoare, înainte de intrarea în vigoare a unui nou tratat.

Evoluţia europeană în construcţia Noului Tratat de Reformă


În anul 2005, rezultatele negative ale referendumurilor organizate în Franţa
şi Olanda au împiedicat ratificarea Tratatului Constituţional. În acest sens pe 30
septembrie 2006 a avut loc prima întâlnire a gupului Amato/Action Committee for
European Democracy (ACED) - un grup al „înţelepţilor”, format din politicieni de
marcă, susţinut de Comisarul Barroso şi condus de către Giuliano Amato, fost prim-
ministru al Italiei. Grupul a început neoficial lucrul asupra rescrierii Tratatului
Constituţional.
 În luna ianuarie 2007, Germania a preluat preşedinţia UE.
 25 martie 2007: Cu ocazia semnării Declaraţiei de la Berlin (50 de ani
de la Tratatul de la Roma) se afirmă intenţia statelor member de a
ratifica un nou tratat pănă la alegerile parlamentare europene din 2009.
 4 iunie 2007: Grupul Amato publică textul care va sta la baza
proiectului actual de Tratat.
 21–23 iunie 2007: Încheierea cu succes a negocierilor conduse de
Angela Merkel privind mandatul pentru desfăşurarea lucrărilor
Conferinţei Interguvernamentale - IGC.
 23 iulie 2007: Începutul activităţii IGC şi publicarea prezentului proiect
de tratat care reprezintă punctul de plecare în cadrul IGC.
 19.10.2007: La summitul informal de la Lisabona a fost agreată
versiunea finală a textului.
 13 decembrie 2007, la Bruxelles, a fost agreat textul final al Tratatului
de reformă.

Inovaţii aduse la nivel iustituţional de către Noul Tratat de


Reformă:
 Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de
Securitate
Această nouă funcţie este practic vechiul ministru de externe propus în
proiectul de Tratat Constituţional şi constă în contopirea posturilor de Înalt Reprezentant

18
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

pentru Politică Externă şi de Securitate Comună şi de Comisar pentru Relaţii Externe.


Această funcţie reprezintă una din cele mai importante inovaţii instituţionale adusă de
noul tratat în domeniul PESC/PESA. Acesta va fi ales de Consiliul European prin
majoritate calificată, fiind responsabil de coordonarea domeniul PESC/PESA la nivelul
Uniunii Europene.
Titularul acestei funcţii va avea o poziţie cheie la nivelul Uniunii Europene,
prezidând CAGRE, reprezentând poziţia (unitară) a UE pe plan extern, fiind, de
asemenea, şi unul dintre vicepreşedinţii Comisiei.
În activitatea sa va fi sprijinit de un corp diplomatic format din funcţionari
din departamentele relevante din cadrul Secretariatului General al Consiliului, Comisie
şi diplomaţi detaşaţi ai statelor membre.
 Preşedintele Consiliului European
Este o altă poziţie cheie creată de prezentul Tratat (a existat şi în proiectul de
Tratat Constituţional): Acesta va fi ales de Consiliul European prin majoritate calificată
pentru o perioadă de 2 ani şi jumătate (maxim 2 mandate). Tot prin majoritate calificată
preşedintele va putea fi revocat din funcţie.
Acesta va prezida Consiliul European asigurând continuitatea, coeziunea şi
consensul liniilor directoare trasate în cadrul acestui for suprem al Uniunii.
În domeniul PESC, tratatul îi conferă Preşedintelui Consiliului European un
rol important alături de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi
Politica de Securitate („va asigura reprezentarea Uniunii în domeniul PESC fără a aduce
atingere prerogativelor Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi
Politica de Securitate).
Reformele propuse în acest domeniu (tratat la fel ca şi în proiectul de Tratat
Constituţional ca subcapitol separat) vizează promovarea PESA de o manieră susţinută
ce poate conduce în timp la apariţia progresivă a unei apărări comune, dar numai în
cazul existenţei consensului pe această dimensiune la nivelul Consiliului European.
Conform prevederilor Tratatului, realizarea progresivă a apărării comune la
nivelul UE trebuie să se deruleze în armonie cu angajamentele asumate de unele state
membre UE la nivelul NATO.
 Clauza de asistenţă mutuală în cazul unei agresiuni armate
Făcând trimitere la art. 51 al Cartei Naţiunilor Unite privind dreptul la
apărare, este prevăzută asistenţa mutuală în cazul unei agresiuni armate împotriva unui
stat membru. Inserarea acestei clauze răspunde şi necesităţilor derivate din procesul de
absorbţie a funcţiilor UEO la nivelul UE. Astfel, Art. V din Tratatul de la Bruxelles
(1948) referitor la apărarea colectivă este practic transpus într-o formulă adaptată la
nivel comunitar.
De asemenea este menţionat faptul că această prevedere nu trebuie să vină în
contradicţie cu angajamentele asumate de unele state membre UE la nivelul NATO
(pentru acestea NATO rămânând forumul esenţial pentru apărarea colectivă).
 Clauza de solidaritate
Se referă la asistenţa statelor în caz de atacuri teroriste, dezastre naturale sau
cauzate de factori umani.
 Extinderea gamei misiunilor de tip Petersberg
În momentul de faţă misiunile de tip Petersberg sunt cuprinse în art. 17 din
Tratatul asupra Uniunii Europene : misiuni umanitare si de salvare; misiuni de
mentinere a pacii; misiuni ale fortelor de lupta in gestionarea crizelor, inclusiv

19
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

restabilirea pacii). Nou introduse sunt misiunile: de dezarmare, de prevenire a


conflictelor, de consultanţă în domeniul militar, de stabilizare post-conflict (o mare
parte a acestora prefigurate în textul Strategiei Europene de Securitate). În plus, se
menţionează posibilitatea folosirii gamei extinse a misiunilor de tip Petersberg în lupta
împotriva terorismului.
 Cooperarea structurată permanentă
“Permanent Structured Cooperation”
Aceasta a existat şi în proiectul Constituţional şi se referă la iniţierea unui tip
de cooperare accentuată în domeniul capacităţilor (proiecte comune) între statele
membre care dispun de capacităţi militare mai avansate şi întreţin relaţii strânse de
cooperare.
Statele care vor să se angajeze într-o astfel de cooperare vor avea obligaţia să
informeze în prealabil Consiliul şi Înaltul Reprezentant asupra intenţiei lor.
Includerea acestei prevederi nu face decât să consacre de jure o situaţie
existentă de facto.
 Agenţia Europeană de Apărare
Instituţie deja funcţională, este plasată sub autoritatea Consiliului iar
participarea la aceasta este voluntară. Tratatul menţionează, de asemenea, o serie de
responsabilităţi ce cad în sarcina acesteia: contribuie la identificarea cerinţelor în
materie de capacităşi a statelor membre; promovează armonizarea în materie de achiziţii
precum şi cercetarea în domeniul apărării; contribuie la identificarea şi implementarea
măsurilor necesare pentru întărirea bazei industriale şi tehnologice ale sectorului de
apărare.

Cap. III. Mecanisme de funcţionare a instituţiilor Uniunii Europene şi


adoptarea deciziilor la nivel european

III.1. Obiectivele Comunităţii europene


Comunitatea europeană nu poate fi concepută în afara unor obiective stricte
a căror realizare constituie raţiunea de a fi a existenţei sale. Există atât obiective
economice dar şi sociale, politice, unele având un pronunţat caracter dinamic, dearece
se referă la dezvoltare, creştere.
Obiective fundamentale2:
Primul obiectiv este de natură economică, să se referă la promovarea unei
dezvoltări armonioase, echilibrate a activităţilor economice în ansamblul Comunităţii –
trebuie să fie privit în strânsă relaţie cu penultimul obiectiv – promovarea coeziunii
economice şi sociale. Acest obiectiv este susţinut de fondurile cu finalitate structurală:
Fondul european de orientare şi garanţie agricolă, secţiunea „orientare”, Fondul Social
european, Fondul de Dezvoltare Regională, al Băncii europene de Investiţii şi a altor
instrumente financiare existente.
A doilea obiectiv – creşterea durabilă şi neinflaţionistă – se poate analiza
prin prisma celor patru libertăţi fundamentale, privind circulaţia mărfurilor, persoanelor,
serviciilor şi capitalului.

2
Octavian Manolache, “Drept Comunitar”, Ed.Allbeck 2001

20
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

Al treilea obiectiv – promovarea unui grad înalt de competitivitate şi de


convergenţă a performanţelor economice – acest obiectiv urmărind unitatea de acţiune a
statelor, individual şi comunitar, asigurându-se un nivel ridicat al standardelor la nivelul
producţiei, productivităţii comerţului şi serviciilor.
Al patrulea obiectiv – un nivel de folosire a forţei de muncă şi protecţie
socială ridicat. Modalitatea concretă pentru realizarea acestui obiectiv este instituirea
FonduluiSocial european, aceasta fiind o modalitate concretă pentru realizarea acestui
obiectiv.
Al cincilea obiectiv – creşterea nivelului de trai şi a calităţii vieţii – se poate
să fie considerat un obiectiv dominant faţă de celelalte obiective. În preambului
tratatului Comunităţii Europene este afirmată ideea că obiectivul esenţialal eforturilor
statelor trebuie să fie permanenta îmbunătăţire a condiţiilor de muncă şi de viaţă ale
barierelor de natură comercială sau financiară.
Al şaselea obiectiv – promovarea coeziunii sociale – sensul fiecărei
activităţi comunitare trebuie să fie cel al unităţii şi solidarităţii umane.
Al şaptelea obiectiv – promovarea solidarităţii între statele membre – în
sensul că, orice măsură luată la nivel comunitar care nu contravine literei şi spiritului
actelor juridice fundamentale comunitarenu poate fi ignorată de către unele state
membre în detrimentul altor state membre. În acest sens statele membre trebuie să-şi
asume în comun riscurile sau efectele acţiunilor pe care le întreprind, în mod conştient
şi cu bună credinţă.
Al optulea obiectiv – egalitatea între bărbaţi şi femei. Este un element de
noutate, care interuice discriminarea între sexe prin aplicarea regulii conform căreia
femeile şi bărbaţii trebuie să primească plata egală pentru munca egală.
Al noulea obiectiv – un nivel ridicat al protecţiei şi ameliorării mediului.
Acest obiectiv apare pentru prima dată menţionat în Tratataul de la Maastricht.

III.2. Structura instituţională pe domeniul PESC/PESA;


Procesul decizional
Structura procesului decizional în domeniul Politicii Externe şi de Securitate
Comună şi Politicii Europene de Securitate şi Apărare este preponderent de tip
interguvernamental. Rolul cheie revine statelor membre ale Uniunii, ai căror
reprezentanţi se reunesc în formatul Consiliului European3 (şefii de stat şi de guvern), în
format ministerial (Consiliul Afaceri Generale şi Relaţii Externe), ambasadorial
(Comitetul Reprezentaţilor Permanenţi sau Consiliul Politic şi de Securitate), şefi de stat
major sau adjuncţi ai acestora (Comitetul Militar), precum şi în grupuri de lucru formate
din experţi naţionali din partea reprezentanţelor permanente ale statelor membre pe
lângă UE. Pe lângă aceste structuri, la procesul decizional participă, de la caz la caz, şi
Comisia Europeană iar Parlamentul European are doar un rol consultativ.
Conform Tratatului UE, Consiliul European defineşte principiile şi direcţiile
generale de acţiune în domeniul politicii externe şi de securitate, incluzând aspectele
referitoare la dimensiunea de apărare, iar Consiliul UE adoptă deciziile necesare
implementării acestora. Instrumentele juridice de care dispune Consiliul sunt strategiile
comune, acţiunile comune şi poziţiile comune. Consiliul UE recomandă şefilor de stat şi

3
PRES Consiliului este deţinută în primul semestru al anului 2008 de către Slovenia, urmând ca aceasta
să fie urmată de către Franţa în semestrul 2/2008

21
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

de guvern strategiile comune, pe care le implementează ulterior, în special prin


adoptarea de acţiuni şi poziţii comune (TUE, Art. 13).
Consiliul Uniunii Europene, deşi este o singură instituţie, se întruneşte în 9
formate la nivel ministerial (externe, economic şi financiar, agricultură, interne etc).
Problematica securităţii şi apărării este gestionată la nivelul Consiliului Afaceri
Generale şi Relaţii Externe (CAGRE), care are reuniuni lunare la nivel de miniştrii de
externe sau de câte ori este necesar. CAGRE se întruneşte în formate separate pentru a
trata afacerile generale (se discută aspecte instituţionale, politici generale), şi relaţiile
externe. De două ori pe semestru (informal la jumătatea preşedinţiei şi formal în
CAGRE la sfârşitul său) se întrunesc şi miniştrii apărării, fiind abordate aspectele cu
implicaţii militare ale PESA. La reuniunile CAGRE participă şi Secretarul General /
Înalt Reprezentant al Consiliului, precum şi reprezentanţi ai Comisiei Europene.
Reuniunile sunt prezidate de ministrul de externe al statului care deţine Preşedinţia
Consiliului UE. Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER) este structura care
pregăteşte întâlnirea miniştrilor de externe, şi este format din reprezentanţii permanenţi
ai statelor membre la Bruxelles. COREPER se întruneşte în două formate, COREPER 1,
cu atribuţii în domeniul politicilor comunitare (din cadrul pilonului I) şi COREPER II
(gestionează în special problematica relaţiilor externe şi politicii de securitate şi apărare
– pilonul II).
Procesul decizional de rutină porneşte de la orientările politice majore
rezultate în urma reuniunilor Consiliului European. Transformarea acestora în politici
ale Uniunii şi implementarea acestora se face de către Consiliul UE, prin intermediul
Secretariatului General şi al structurilor responsabile şi, de la caz la caz, al Comisiei
Europene (aspectele comunitare din cadrul politici externe şi de securitate a UE). La
nivelul Consiliului, rolul major revine Comitetului Politic şi de Securitate (PSC), al
cărui profil instituţional este prezentat mai jos.
În elaborarea documentelor privind problematica securităţii şi apărării,
Comitetul Politic şi de Securitate primeşte recomandări şi opinii din partea Comitetului
Militar (care beneficiază de expertiză din partea Statului Major Militar), a Comitetului
privind Aspectele Civile în Managementul Crizelor, a Comisiei (dacă este cazul), a
serviciului juridic şi a celorlalte structuri cu atribuţii din cadrul Secretariatului General
al Consiliului. Pe această bază, ambasadorii reuniţi la nivelul Comitetului Politic şi de
Securitate, avizează documentul care va fi înaintat Comitetului Reprezentanţilor
Permanenţi pentru discutarea eventualelor probleme asupra cărorar nu s-a întrunit
consensul. Miniştrii de externe reuniţi în cadrul Consiliului UE decid cu privire la
document, pe care îl promovează în final pe agenda Consiliului European.

Structura instituţională în domeniul PESA


Secretarul General / Înalt Reprezentat pentru PESC
Tratatul de la Amsterdam (adoptat în 1997, intrat în vigoare în 1999) îi
atribuie Secretarului General al Consiliului UE (TEU, Art. 26) şi rolul de Înalt
Reprezentant pentru PESC (SG/ÎR pentru PESC). În condiţiile încorporării Politicii
Europene de Securitate şi Apărare, în cadrul pilonului II al Politicii Externe şi de
Securitate Comună, după Summit-ul franco-britanic de la St. Malo (decembrie 1998),
SG/ÎR pentru PESC a obţinut responsabilităţi şi în domeniul securităţii şi apărării. În

22
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

prezent, acest post este ocupat de Javier Solana, fost ministru de externe al Spaniei şi
secretar general al NATO.
În exercitarea atribuţiilor sale a fost înfiinţată o Unitate Politică de
Planificare şi Avertizare Timpurie. (Unitatea Politică). Atribuţiile acestei structuri,
conform Declaraţiei nr. 6 anexate Tratatului de la Amsterdam, includ: monitorizarea şi
analizarea evoluţiilor în planul PESC; evaluarea intereselor externe şi de securitate ale
Uniunii şi identificarea domeniilor prioritare de acţiune; avertizarea timpurie privind
situaţiile care pot conduce la crize politice cu impact asupra PESC; redactarea, la
solicitarea Consiliului, Preşedinţiei sau din proprie iniţiativă, de recomandări, analize şi
strategii.
În urma Consiliilor Europene de la Cologne (iunie 1999), Helsinki
(decembrie 1999) şi Nisa (decembrie 2000), liderii UE au decis constituirea unor noi
structuri politice şi militare permanente, cu scopul de a oferi Consiliului UE orientarea
politică şi direcţionarea strategică necesare. Comitetul Politic şi de Securitate (Political
and Security Committee – PSC sau, după denumirea larg utilizată în limba franceză,
Comité Politique et de Sécurité - COPS), Comitetul Militar (European Union Military
Committee – EUMC) şi Statul Major Militar (European Union Military Staff – EUMS)
au fost înfiinţate în acest sens în cadrul Consiliului UE, în ianuarie 2001 (deciziile CFSP
nr. 78, 79 şi 80)
Comitetul Politic şi de Securitate (PSC)
Rolul cheie în structura instituţională a PESA este deţinut de Comitetul
Politic şi de Securitate (în continuare PSC). La nivel politico-strategic, PSC gestionează
toate aspectele referitoare la PESC/PESA şi are o poziţie centrală în elaborarea
răspunsului UE la crize (cf. TEU Art. 25). Este responsabil de evaluarea mediului
internaţional de securitate, de definirea politicilor UE şi de monitorizarea implementării
acestora, precum şi de direcţionarea politică în domeniul dezvoltării capabilităţilor
militare. În situaţia apariţiei unei crize, PSC este structura Consiliului UE care
examinează opţiunile viabile pentru elaborarea răspunsului Uniunii, cu respectarea
cadrului instituţional unic şi fără a aduce prejudicii procesului decizional specific
fiecărui pilon.
Din punctul de vedere al relaţionării cu ceilalţi actori instituţionali implicaţi
în domeniul PESA, PSC menţine o relaţie privilegiată cu SG/ÎR pentru PESC, care
poate prezida reuniunile PSC. Preşedinţia PSC este asigurată de statul care deţine
preşedinţia rotativă a Uniunii. În relaţia cu Comitetul Militar, PSC elaborează liniile
directoare politico-strategice şi primeşte opinii şi recomandări din punct de vedere
militar. Atunci când este necesar, preşedintele Comitetului Militar poate lua parte la
reuniunile PSC. Din ianuarie 2005, Comisia Europeană participă în mod permanent la
reuniunile PSC.
În aceeaşi logică, PSC primeşte informări, opinii şi recomandări din partea
Comitetului privind Aspectele Civile în Managementul Crizelor (CIVCOM), căruia îi
transmite orientări politice. CIVCOM reprezintă echivalentul civil al Comitetului
Militar, având responsabilitatea furnizării de recomandări privind aspectele politice în
managementul crizelor non-militare şi prevenirii conflictelor. La reuniunile CIVCOM
participă delegaţi ai statelor membre şi în curs de aderare din cadrul reprezentanţelor
permanente ale statelor membre.

23
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

Statele membre sunt reprezentate în PSC la nivel de ambasadori, cu


respectarea principiului „un stat-un reprezentant”. La reuniunile PSC participă
reprezentanţi ai serviciului juridic din cadrul Secretariatului General al Consiliului,
reprezentanţi ai Comisiei Europene, precum şi reprezentaţi ai statelor în curs de aderare,
cu statut de observatori. Totodată, au fost formalizate şi reuniuni Troica PSC cu
reprezentaţi la nivel ambasadorial ai statelor terţe (i.e. Troica PSC – Rusia), precum şi
reuniuni PSC-Consiliul Nord Atlantic (structura similară de la nivelul NATO).
Reuniunile PSC, organizate de 2 ori pe săptămână, sau de câte ori este nevoie, sunt
pregătite de aşa numitul grup Nicolaidis, grup de lucru al PSC, precum şi de Grupul
Politico Militar (Political Military Group - PMG), compuse din experţi politico-militari
din cadrul reprezentanţelor permanente ale statelor membre pe lângă Uniunea
Europeană.
Comitetul Politic şi de Securitate şi Secretariatul General sunt asistate în
activitatea lor şi de alte structuri precum reţeaua corespondenţilor europeni (COREU)
din statele membre şi Comisie, care asigură schimbul operativ de informaţii prin reţele
telex criptate, RELEX (grupul consilierilor pe relaţii externe), precum şi grupurile de
lucru PESC, compuse din diplomaţi din statele membre şi oficiali RELEX, structurate
pe criterii funcţionale şi geografice.
Comitetul Militar al UE (EUMC)
EUMC este cea mai înaltă autoritate militară constituită la nivelul
Consiliului UE. Membrii Comitetului Militar sunt şefii de stat major din statele membre
sau reprezentaţii acestora în Bruxelles. Preşedintele EUMC este un general de patru
stele, numit de Consiliu UE la recomandarea Comitetului Militar reunit în format şefi de
stat major, pentru un mandat de trei ani, în afară de cazul în care Consiliul UE decide
altfel. În prezent, această poziţie este deţinută de generalul italian Mosca Moschini.
EUMC oferă consiliere militară şi adresează recomandări Comitetului Politic
şi de Securitate în domeniul dezvoltării conceptului privind managementul crizei în
aspectele militare ale acestuia, evaluări de risc ale potenţialelor crize, precum şi
elaborarea, evaluarea şi revizuirea obiectivelor în domeniul dezvoltării capabilităţilor
militare. Totodată, oferă orientări militare generale pentru Statul Major al UE. Relaţiile
dintre EUMC şi structurile relevante ale NATO sunt definite în cadrul documentelor
privind aranjamentele de cooperare permanentă între cele două organizaţii. Lucrările
EUMC sunt pregătire de un grup de lucru (EUMC Working Group), de EUMS sau de
alte structuri cu responsabilităţi în domeniu. În vederea gestionării problematicii
dezvoltării capabilităţilor militare de apărare, conform Obiectivului Global 2010
(Headline Goal 2010), a fost creată o structură specială în coordonarea EUMC, grupul
de lucru privind Obiectivul Global (HTF), constituit din experţi militari din partea
statelor membre şi EUMS.
Statul Major Militar al UE (EUMS)
Statul Major Militar al UE este parte a Secretariatului General al Consiliului
UE şi este compus din experţi militari secondaţi din statele membre. EUMS are ca
obiective: avertizarea timpurie, evaluare situaţională şi planificarea strategică pentru
întreaga gamă de misiuni militare ale UE, cu sau fără recurs la resursele şi capacităţile
NATO, respectiv misiuni de menţinere a păcii, misiuni cu forţe combatante în
managementul crizelor (incluzând misiuni de impunere a păcii), precum şi misiunile

24
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

definite de Strategia Europeană de Securitate (operaţiuni de dezarmare, sprijinul statelor


terţe în combaterea terorismului şi reforma sectorului de securitate). EUMS lucrează
sub orientarea Comitetului Militar şi oferă expertiză militară pentru structurile UE, în
special SG/ÎR pentru PESC. În acelaşi timp reprezintă legătura critică dintre forţele
armate ale statelor membre şi Consiliul UE.
În baza aranjamentelor de consultare, planificare şi cooperare dintre UE şi
NATO, decise de liderii europeni cu ocazia Consiliului European din decembrie 2003,
au fost înfiinţate structurile permanente de legătură ale UE la SHAPE şi ale NATO pe
lângă EUMS. Celula UE la SHAPE are rolul de a facilita pregătirea unei operaţiuni UE
cu recurs la resurse şi capacităţi NATO, în baza acordurilor Berlin Plus, şi de a sprijini
rolul DSACEUR (adjunctul Comandantului Suprem al forţelor aliate în Europa) în rolul
său de potenţial comandant operaţional pentru o operaţiune condusă de UE. De
asemenea, Echipa de legătură a NATO la UE a fost constituită şi funcţionează în cadrul
EUMS.
Pe lângă cele trei structuri descrise mai sus, problematica PESA este
gestionată în cadrul Secretariatului General al Consiliului la nivelul Direcţiei Generale
pentru Relaţii Externe (DG E). În cadrul acesteia se află Direcţia Apărare (DG E VIII,
responsabilă în special de operaţiunile de managementul crizelor militare) şi Direcţia
pentru managementul crizelor civile (DG E IX).
Centrul de Situaţii este structura subordonată direct SG/ÎR pentru PESC,
responsabilă de asigurarea operativă de informaţii, analize şi avertizare timpurie, pe
bază de surse deschise sau clasificate, provenite din partea statelor membre sau a
instituţiilor europene. Centrul monitorizează evoluţiile curente în planul securităţii
internaţionale şi elaborează analize pe termen mediu pe teme de interes pentru SG/ÎR
pentru PESC şi diferitele structuri ale Consiliului, în special PSC. Elaborează totodată şi
analize în vederea sprijinirii pregătirii, lansării şi derulării operaţiunilor de
managementul crizelor.
Agenţiile PESA
 Centrul Satelitar (SATCEN

A fost creat de Uniunea Europei Occidentale (UEO) în 1993. Prin acţiunea


comună adoptată de Consiliul UE în 2001, a fost preluat de către Uniunea Europeană,
devenind Centrul Satelitar al Uniunii Europene, cu sediul la Torrejon de Ardoz, în
Spania. Funcţiile SATCEN vizează acoperirea nevoilor UE şi statelor membre de
imagini şi analize bazate pe fotografii din satelit.
 Institutul pentru Studii de Securitate (ISS)

Înfiinţarea Institutului pentru Studii de Securitate ca agenţie a Uniunii


Europene, prin preluarea funcţiilor existente în cadrul UEO, s-a realizat în 2001, prin
adoptarea unei Acţiuni Comune a Consiliului UE. Misiunea Institutului este de a
contribui la dezvoltarea PESC/PESA prin cercetare academică şi elaborarea de analize
în domeniile relevante. Scopul ISS este crearea unei culturi de securitate comune la
nivel european şi de promovare sistematică a intereselor Uniunii.

 Colegiul European de Securitate şi Apărare

25
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

Colegiul European de Securitate şi Apărare (European Security and Defence


College - ESDC) a fost creat în iulie 2005, în baza deciziei Consiliului European de la
Thessaloniki, din iunie 2003. Colegiul vizează dezvoltarea unei culturi de securitate şi
apărare comune între statele membre prin punerea în comun a resurselor pe care acestea
le au deja în domeniu (i.e. expertiză academică, învăţământul de specialitate, institutele
de cercetare).
Activitatea Colegiului este susţinută de o reţea de institute de pregătire în
domeniul securităţii şi apărării europene. Un rol cheie în acest sens în are Institutul
pentru Studii de Securitate de la Paris. Coordonarea este asigurată de un secretariat
permanent în Bruxelles, localizat la nivelul SG al Consiliului UE. Liniile directoare ale
activităţii Colegiului sunt decise la nivelul Comitetului Permanent, compus din state
membre, SG al Consiliului şi Comisia Europeană, şi la nivelul Comitetului Academic
Executiv.
 Agenţia Europeană de Apărare

Agenţia Europeană de Apărare (European Defence Agency - EDA) a fost


creată prin acţiunea comună a Consiliului UE din 12 iulie 2004.
SG/ÎR pentru PESC este şeful EDA şi preşedintele Comitetului Director
(CD), structura decizională a Agenţie, în cadrul căreia statele membre sunt
reprezentante la nivel de miniştrii ai apărării (cu excepţia Danemarcei) şi Comisiei
Europene.
Mecanismul de conducere/control al activităţii EDA este reprezentat de
reuniunile cu frecvenţă de regulă lunară în format ministerial (apărare) şi la nivelul
directorilor naţionali pentru Armamente, directorii pentru Capacităţi, directorii pentru
Cercetare/Tehnologii. La fiecare reuniune participă un reprezentant al Comisiei
Europene şi, după caz, al EUMC/EUMS.

26
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

CAP.IV. PRIORITĂŢI ALE PREŞEDINŢIILOR UNIUNII


EUROPENE

IV.1. Priorităţile Preşedinţiei Slovene a Consiliului European


în materie de politică externă.
Mandatul pentru preşedinţia slovenă a consiliului pe domeniul PESA,
aprobat de Consiliul UE la 10 decembrie 2007.
Pe baza raportului PRES Portugheze, luând în considerare Strategia de
Securitate a UE, Preşedinţia slovenă, asistată de Secretarul General/Înaltul Reprezentant
pentru PESC şi în cooperare cu Comisia, este invitată să continue dezvoltarea Politicii
Europene de Securitate şi Apărare, în special:
 Să pregătească şi să asigure punerea în aplicare eficientă a deciziilor care
privesc operaţiile şi misiunile prezente şi viitoare, atât civile cât şi
militare.
 Să lucreze la noul „Obiectiv Global Civil 2010” („Civilian Headline
Goal” - CHG) şi să înceapă implementarea obiectivelor acestuia. Să
eficientizeze gestionarea crizelor civile, mai ales în ceea ce priveşte
sprijinul adus misiunii, cu accent pe achiziţii şi finanţare (rapidă), şi să
stabilească un mecanism pentru evaluarea, trasarea lecţiilor învăţate şi a
celor mai bune practici pentru operaţiile civile PESA.
 Să sprijine şi să accelereze punerea în aplicare a noilor orientări pentru
structura de comandă şi control pentru operaţiile civile ale UE, de
gestionare a crizelor,
 Să continue eforturile în vederea dezvoltării capacităţilor militare în
cadrul „Obiectivului Global 2010”/HG 2010,
 Să consolideze formarea/instruirea în domeniul PESA, atât sub aspect
civil, cât şi militar, luând în considerare activităţile naţionale şi ale
Colegiului European de Securitate şi Apărare (CESA), precum şi
instrumentele comunitare.
 Să progreseze în ceea ce priveşte contribuţia PESA la Reforma
Sectorului de Securitate (SSR), la procesul de Dezarmare, Demobilizare
şi Reintegrare (DDR) precum şi în domeniul securităţii şi dezvoltării.
 Să continue consultările şi cooperarea cu ONU în domeniul
managementului crizelor.
 Să consolideze parteneriatul strategic UE-NATO în domeniul gestionării
situaţiilor de criză, să asigure coordonarea eficientă atunci când cele
două organizaţii sunt sau planifică să fie angajate în acelaşi teatru
(Kosovo şi Afganistan) şi să asigure dezvoltarea de capacităţi militare
eficiente când cerinţele se suprapun.
 Să continue angajamentul UE în Balcanii de Vest prin intermediul
activităţilor prezente şi viitoare şi dialogul cu ţările mediteraneene
participante la procesul Barcelona.
 Pe baza „Strategiei Comune UE-Africa” şi a „Primului Plan de Acţiune
(2008-2010)” adoptat pe timpul Summit-ului UE-Africa (8-9 dec. 2007),

27
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

precum şi a „Planului de Acţiune” adoptat de către Consiliu în mai 2007,


să continue consolidarea parteneriatului strategic UE-Africa în domeniul
capabilităţilor africane pentru prevenirea, gestionarea şi încheierea
conflictelor.
 Să continue dialogul şi cooperarea cu alţi parteneri cheie.
 Să consolideze dialogul şi schimbul de informaţii cu ONG-urile şi
societatea civilă şi să analizeze revizuirea „Recomandărilor pentru
întărirea cooperării cu ONG-urile şi societatea civilă în cadrul
gestionării, de către UE, a crizelor civile şi al prevenirii conflictelor”.
 Să continue promovarea implementării prevederilor în domeniul
drepturilor omului în contextul activităţilor PESA de gestionare a
crizelor, precum şi rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU 1325 şi
1612; atenţie specială va fi acordată documentelor relevante ale UE pe
problema copiilor în conflictele armate.
 Să continue şi să intensifice implementarea „Programului European
pentru Prevenirea Conflictelor Violente” şi să pregătească raportul anual
al preşedinţiei privind prevenirea conflictelor în vederea aprobării
acestuia la Consiliul European din iunie 2008.
 Să dezvolte în continuare campania de informare pe problematica PESA
cu scopul de a evidenţia activităţile pe acest palier.

IV.2. Dinamica în materie de PESC/PESA.


Mutaţiile induse de procesul de integrare europeană au fost însoţite de glisări
cultural-simbolice, la nivelul reprezentărilor şi al valorilor împărtăşite de cetăţenii şi
elitele din tările membre ale UE. În bună măsură, acestei dimensiuni simbolice a
construcţiei europene şi exigenţelor funcţionaleale noului tip de entitate politică ce-l
reprezintă UE i se circumscriu şi mizele apărării şi securităţii europene comune.
Asistăm în cazul UE la un lent transfer de valori, prerogative, instituţii şi implicit de
suveranitate dinspre statele naţionale înspre Uniune. Faptul că, pentru moment, unele
domenii au încă parte de o administrare interguvernamentală (PESC, lărgirea UE,
reformele instituţionale etc.) iar politica de apărare comună este încă la nivelul de
dezideratelor şi angajamentelor, nu contrazice ipoteza propusă mai sus
Din cele expuse în studiul nostru se poate conchide că pe măsura
consolidării construcţiei europene, se conturează ideea că între această putere în
devenire şi SUA, deşi există o comunitate de interese, există şi suficiente divergenţe cu
privire la modalitatea cea mai potrivită de protejare şi de impunere a acestora. În acest
context, pentru stabilitatea mondială şi păstrarea credibilităţii dreptului internaţional,
precum şi pentru protejarea intereselor europene specifice şi a influenţei Uniunii, ar fi
poate preferabilă o demonopolizare a rolului pe care unica superputere a momentului îl
joacă pe scena securităţii internaţionale, prin reuşita proiectului politicii europene de
securitate şi apărare.
O trăsătură importantă a proiectului apărării comune ce rezultă atât din
acordurile comunitare (tratatele) dar şi din abordările principalilor actori este cel de
menţinere a rolului statelor comunitare în luarea deciziilor din domeniul apărării, caz în
care decizia europeană este încredinţată Consiliului European în afara oricărui control al
Comisiei europene, şi a principiului abţinerii constructive.

28
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

În ciuda ezitărilor micilor actori europeni, atitudinilor duplicitare ale celor


importanţi, presiunilor contrare americane, cadrul apărării comune europene este în curs
de definire, iar logica acestui proces este, asemeni celui de realizare a proiectului
general european, una autostructurantă. La început a fost Comunitatea cărbunelui şi
oţelului, care s-a finalizat prin piaţa unică europeană. Corolarul politic firesc al pieţei
unice este moneda unică, care a însemnat o desprindere efectivă a Europei de referinţa
dolar. Urmarea raţională a acestui ultim fapt ar fi desprinderea UE de tutela politico-
securitară a SUA. Reunirea sub aceeaşi pălărie a conducerii PESC şi a unui UEO
aproape integrat UE, precum şi reuniunile Consiliului UE la nivelul miniştrilor apărării
sunt primii paşi. Conferinţa interguvernamentală convocată după summit-ul de la
Helsinki din dec. 1999 care şi-a încheiat lucrările în decembrie 2000 la Nisa, a avut pe
agendă printre altele şi dezvoltarea capacităţii europene de apărare, a cărui primă ţintă
este operaţionalizarea până în 2003 a unei forţe europene de reacţie rapidă cu un efectiv
de 100.000 de oameni.
Sub presiunea crizelor din imediata vecinătate a Uniunii, la gestionarea
cărora europenii participau sub egida ONU şi NATO, oficialii şi experţii europeni au
descoperit insuficienţa, inadaptarea şi dependeţa excesivă a organizaţiei lor de SUA
precum şi lipsa mijloacelor potrivite de intervenţie. Un scenariu cât se poate de prudent
ar putea avea în vedere că urmarea acestora a fost apariţia unui comandament francez de
proiectare a forţelor şi modificarea cadrului contituţional în Germania, astfel încât să fie
posibile intervenţiile în exteriorul spaţiului de responsabilitate al UEO şi NATO. De
asemenea, la nivelul UE, dezbaterile asupra dimensiunii de apărare a acesteia au
înregistrat progresele menţionate, apariţia forţelor europene fiind în prezent doar o
problemă de timp.
Pe măsură ce proiectul european european capătă consistenţă, acesta va
include ca pe nişte condiţii sine qua non aspecte precum mijloacele de informatii prin
satelit, mijloace adecvate de proiectare aeropurtată a forţelor, organisme de decizie şi de
planificare, sistem europen independent de comandamente, asupra cărora îşi vor
exercita suveranitatea toate ţările membre ale UE prin intermediul Consiliului
European.
Or, acest ultim pasaj al scenariului nu ar însemna altceva decât funcţionarea
efectivă a pilonului II consolidat al UE sau apariţia unui pilon IV referitor strict la
probleme de apărare, alături de cele actuale: al comunităţilor economice, al PESC şi al
afacerilor interne şi al justiţiei. Acest al 4-lea pilon ar fi cel care ar transforma UE în
acea entitate politică pe care mulţi specialişti în domeniul relaţiilor internaţionale o văd
ca fiind unul dintre pilonii sistemului multipolar mondial al sec. XXI.

CAP.V. CONCLUZII ŞI PROPUNERI.

Actualul mediu de securitate este influenţat de schimbările şi transformările


care au loc şi care sunt generatoare de noi riscuri şi ameninţări.
Se constată că Europa, evoluează spre un mediu de cooperare, al cărui
element definitoriu este integrarea politică şi economică.

29
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

În prezent asistăm la dezvoltarea unor noi mecanisme de asigurare a


securităţii continentale şi globale, bazate pe prevenirea conflictelor şi creşterea rolului
modalităţilor diplomatice şi a capacităţii civile de management.4
Momentul 11 septembrie 2001 a accentuat faptul că securitatea înseamnă
mult mai mult decât componenta sa militară.
Aşa cum am subliniat în cuprinsul lucrării, conceptul de securitate, are mult
mai multe valenţe, nu numai militare, astfel încât, securitatea nu mai este văzută nu
numai din punct de vedere militar, ci şi din punct de vedere economic, social,
securitatea mediului înconjurător.
Actul de naştere al Europei politice, îl constituie reuniunea de la Nisa,
aceasta tinde spre construirea unei politici externe proprii pe aceleaşi baze ale
promovării democraţiei şi statului de drept.
Procesele de lărgire ale NATO şi UE, pot fi considerate procese
complementare, din punct de vedere ale securităţii. Dezvoltarea Politicii europene de
Securitate şi Apărare (ESDI) şi întărirea capabilităţilor europene de management al
crizelor va avea un impact pozitiv asupra legăturii transatlantice, şi asupra pilonului
european de apărare şi securitate.
Noul Tratat de Reformă are o serie de implicaţii asupra continentului
european, atât asupra statelor membre, dar şi asupra statelor candidate. Implicaţiile
noului tratat de reformă se manifestă pe mai multe paliere, aşa cum am precizat în
capitolul anterior, precum: politico-strategic, instituţional chiar şi militar.
Având în vedere tema abordată în această lucrare, şi anume, Vitorul
arhitecturii instituţionale si implicaţiile asupra PESC/PESA, ne simţim obligaţi să
considerăm Tratatul de Lisabona, ca fiind punctul de referinţă în ceea ce privesc
mutaţiile şi inovaţiile la nivel instituţional.
Nu putem trece cu vederea faptul că, integrarea europeană, presupune o
delegare a competenţelor dinspre naţional, spre comunitar, ceea ce aduce în discuţie,
conceptul de suveranitate. Sistemul westphalian al statelor naţiune este supus unei
puternice presiuni cauzate de consecinţele globalizării. Statul suveran poate fi descris
prin trei dimensiuni:
1. recunoaştere;
2. resurse;
3. realizarea scopurilor guvernării.
Scopul guvernării este legat de asigurarea următoarelor dimensiuni:
securitate – în dublă ipostază de apărare (externă) şi protecţie (internă).
- stat de drept; identitate şi participare; bunăstare socială. Se doreşte o
implicare mai activă a parlamentelor naţionale în afacerile europene care conduce la
realizarea unor beneficii Uniunii. Constituţia României stipulează că Parlamentul
naţional este principala instituţie care asigură legătura între cetăţeni şi deciziile politice.
De asemenea, trebuie să privim cu multă atenţie inovaţii aduse la nivel
iustituţional de către Noul tratat de Reformă. Şi mă refer în special la, consfinţirea în
tratat a funcţiei de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica
de Securitate. Practic, această nouă funcţie este vechiul ministru de externe propus în
proiectul de Tratat Constituţional, respins dealtfel, şi constă în contopirea posturilor de
Înalt Reprezentant pentru Politică Externă şi de Securitate Comună şi de Comisar pentru

4
Ioan Mircea Paşcu, “România şi viitorul Europei”

30
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

Relaţii Externe. Această funcţie reprezintă una din cele mai importante inovaţii
instituţionale adusă de noul tratat în domeniul PESC/PESA.
Titularul acestei funcţii va avea o poziţie reprezentând poziţia (unitară) a UE
pe plan extern, fiind, de asemenea, şi unul dintre vicepreşedinţii Comisiei.
O altă inovaţie instituţională o reprezintă, Preşedintele Consiliului
European. Este o altă poziţie cheie creată de prezentul Tratat (a existat şi în proiectul de
Tratat Constituţional): Mandatul prevăzut pentru această funcţie este de 2 ani şi
jumătate (maxim 2 mandate).
Putem avansa o judecată de valoare considerând c, cele două funţii funcţii
anume, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de
Securitate şi Preşedintele Consiliului European, reprezintă cheia de boltă a Uniunii
Europene, prin intermediul cărora se va menţine unitate, coerenţă şi continuitate în ceea
ce privesc politicile Uniunii Europene.
Reformele propuse în acest domeniu vizează promovarea PESA de o
manieră susţinută ce poate conduce în timp la apariţia progresivă a unei apărări comune,
dar numai în cazul existenţei consensului pe această dimensiune la nivelul Consiliului
European.
Conform prevederilor Tratatului, realizarea progresivă a apărării comune la
nivelul UE trebuie să se deruleze în armonie cu angajamentele asumate de unele state
membre UE la nivelul NATO.
O nouă inovaţie adusă de Tratul de la Lisabona dar la nivel operaţional, se
referă la extinderea gamei misiunilor de tip Petersberg. În momentul de faţă
misiunile de tip Petersberg sunt cuprinse în art. 17 din Tratatul asupra Uniunii
Europene : misiuni umanitare si de salvare; misiuni de mentinere a pacii; misiuni ale
fortelor de lupta in gestionarea crizelor, inclusiv restabilirea pacii). Nou introduse sunt
misiunile: de dezarmare, de prevenire a conflictelor, de consultanţă în domeniul militar,
de stabilizare post-conflict (o mare parte a acestora prefigurate în textul Strategiei
Europene de Securitate). În plus, se menţionează posibilitatea folosirii gamei extinse a
misiunilor de tip Petersberg în lupta împotriva terorismului.
În ceea ce privesc competenţele Uniunii Europene, acesta sunt de trei
categorii:
O primă categorie este alcătuită de câteva probleme foarte specifice în
privinţa cărora Uniunea acţionează singură, în numele tuturor statelor membre şi care
constituie competenţele sale « exclusive » . În acest caz, acţiunea la nivelul Uniunii
este considerată prin definiţie mai eficientă decât o acţiune in ordine dispersată a
fiecărui stat. Printre aceste domenii de competenţă exclusivă figurează de exemplu
concurenţa pe piaţa internă şi comerţul cu ţări terţe, aflate în afara teritoriului UE.
O a doua categorie grupează domeniile în care Uniunea acţionează atunci
când acţiunea sa amplifică acţiunea statelor membre, câteodată chiar completând-o pe
aceasta. Acestea se numesc « competenţe partajate ». Aici regăsim marile politici, ca
de exemplu piaţa internă, politica agricolă comună, transporturile, mediul, dreptul de
azil şi imigrarea sau cooperarea în materie de justiţie sau poliţie.
Pentru a treia categorie de competenţe, Uniunea nu intervine decât pentru a
sprijini acţiunile statelor membre, care păstrează deci o mare libertate de acţiune şi
principala responsabilitate de gestiune vizavi de cetăţenii lor. În aceste domenii Uniunea
nu poate proceda la o armonizare a legislaţiilor naţionale. Cultura, educaţia, sportul sau
protecţia civilă sunt exemple de competenţe de sprijin.

31
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

Se observă din ce în ce mai mult, faptul că, Politica Europeană de Securitate


şi apărare a devenit din ce în ce mai activă, dovada o fac multitudinea de operaţii şi
misiuni desfăşurate de către Uniunea Europeană pe domeniul PESA. În acest sens,
putem aminti predilecţia Uniunii Europene de a dezvolta operaţii şi misiuni în zonede
conflict, pe continentul african, cum ar fi, EUSEC RD Congo, EUPOL RD Congo,
viitoarea operaţie militară pe care o va dezvolta Ciad şi Republica Centrafricană.
Dezvoltarea Politicii Europene de Securitate şi Apărare determină o
reanalizare şi nu în ultimul rând o revizuire a Strategiei Europene de Securitate şi
Apărare. În acest sens, la Bruxelles, dar şi în mediile academice se vorbeşte din ce în ce
mai mult de o posibilă revizure a Strategiei Europene de Securitate (Strategia Solana),
fapt ce va putea fi posibil chiar pe timpul mandatului Preşedinţiei Franţei a
UE/semestrul II 2008.
În ceea ce priveşte modul de raportare a României la Uniunea Europeană,
trebuie să amintim faptul că, România participă în mod activ la PESA, prin contribuţia
pe care o are la operaţii şi misiuni dezvoltate sub egida PESA, şi aş aminti contribuţia la
operaţiii şi Balcani, precum, Althea din Bosnia – Hertegovina (51 militari).
În vederea asigurării securităţii la nivel european, România şi-a prezentat
recent oferta de forţe pe care o va pune la dispoziţia UE, ca şi contribuţie la PESA.
Având în vedere, cele expuse anterior, aş avansa premiza unui scenariu şi
anume, funcţionarea efectivă a pilonului II consolidat al UE sau apariţia unui pilon IV
referitor strict la probleme de apărare, alături de cele actuale: al comunităţilor
economice, al PESC şi al afacerilor interne şi al justiţiei. Acest al 4-lea pilon ar fi cel
care ar transforma UE în acea entitate politică pe care mulţi specialişti în domeniul
relaţiilor internaţionale o văd ca fiind unul dintre pilonii sistemului multipolar mondial
al sec. XXI.

32
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI ASISTENŢĂ SOCIALĂ
MASTER STUDII DE SECURITATE
VIITORUL ARHITECTURII INSTITUŢIONALE ŞI IMPLICAŢIILE ASUPRA
PESC/PESA

BIBLIOGRAFIA FOLOSITĂ:

1. Constituţia României.
2. Strategia de Securitate Naţională a României;
3. Strategia de Securitate a Uniunii Europene.
4. Concluziile Preşedinţiei Consiliului European - decembrie 2007
5. Noul Tratat de Reformă al Uniunii Europene
6. Andrei Popescu, “Organizaţii Europene şi euroatlantice”, Ed. LuminaLex,
Bucureşti, 2002;
7. Prof. univ.dr. Vasile Secăreş, curs “Teoria Relaţiilor Internaţionale”
8. Ioan Mircea Paşcu, note de curs.
9. Octavian Manolache, « Drept comunitar », ediţia a III a, Ed. AllBeck.
10. Samuel P. Huntigton “Ciocnirea civilizaţiilor”, Editura Act, Bucureşti, 1997;
11. Henry Kissinger, “Are nevoie America de o politică externă ?”, Ed. All,
Bucureşti, 1998;
12. Iordan Gheorghe Bărbulescu, “Comunităţi europene. Structură şi funcţionare”.
13. Rodica Miga-Beşteliu, “Drept internaţional. Introducere în dreptul internaţional
public”.
14. Documente de bază ale Comunităţii şi Uniunii Europene, Editura Polirom, 1999
15. Pierre Mathjijsen “Compediu de Drept Comunitar”, Ed. Club Europa, Bucureşti,
2002;
16. Mattei Dogan , Dominique Pellasy, “Cum să comparăm naţiunile”, Ed.
Alternative , Bucureşti, 1993;

Site-uri oficiale utilizate:


17. www.consilium.eu.int
18. www.presidency.ro
19. www.mapn.ro
20. http://www.europa.eu.int
21. http://www.europeana.ro
22. www.ceps.be

33