Sunteți pe pagina 1din 9

Jean-Claude Kaufmann este sociolog, director de cercetare la CNRS (Universitatea Paris 5-Sorbona).

Cartile lui, vandute in zeci de exemplare, au fost traduse in aproape douazeci de limbi si, cateva dintre ele, reeditate in poche. (Internet-Editura Humanitas) Cartea este structurata pe trei parti, fiecare cu capitolele adiacente care la randul lor sunt impartite pe scene. Nu este un roman de dragoste, asa cum instiga titlul, ci rezultatul unei cercetari minutioase cu un fir narativ. Prima parte a cartii, Scene din prima dimineata, debuteaza cu capitolul Trezirea. In scena, Trezirea obisnuita se povesteste cum in timpul somnului creierul are, de fapt, activitate intensa, chiar obositoare, lucru care determina o oarecare ezitare in momentul trezirii la identificarea cu sinele. Prin urmare, fiecare om cand se trezeste isi aloca timp (cateva secunde, sau chiar mai mult), pentru a se identifica cu el insusi. De aceea, trezirea intr-un loc strain, alaturi de un necunoscut poate ingreuna si mai mult acest proces. In momentul precis al trezirii, este logic ca fiecare sa traiasca un moment de confuzie identitara; trebuie sa reconstituie pe loc reperele personalitatii sale obisnuite. (Kaufmann, 2007, 13). Vezi prin intuneric? este scena care prezinta ideea conform careia chiar si in timpul noptii de pasiune,receptam stimuli, insa doar pentru a-i folosi ulterior, dimineata, la reconstituire. Totodata, in timpul trezirii toate cele cinci simturi incep sa actioneze, in mod subtil, dar veritabil, tocmai pentru a constitui o imagine cat mai clara asupra a ceea ce s-a intamplat si se intampla la momentul respectiv. Privirea nu e singura, cele cinci simturi intra in actiune, linistite, dar ascutite (Kaufmann, 2007, 19). In cel de al doilea capitol, Patul cocon, in scena Cand apare o ruptura a tonalitatii, este descris momentul crucial din timpul diminetii, in urma caruia se decide daca aventura ramane aventura, sau e loc de mai mult. Aceasta ruptura a tonalitatii defineste in termeni mai largi, trezirea brutala si incapacitatea de a stabili o noua legatura cu partenerul. Bineinteles ca sunt si

alti factori la mijloc, precum dorinta unuia sau a amandurora ca totul sa ramana la stadiul de aventura sau diferenta enorma a unuia dintre parteneri in comportament (schimabarea comportamentala de seara in comparatie cu cea de dimineata). Patul cocon descrie modul in care cei doi parteneri treziti la realitate, care intampina diverse disonante, vor totusi sa ramana impreuna. In acest capitol se prezinta un fel de liant si cadru extrem de romantic in acelasi timp, oferind celor care isi doresc o relatie cu partenerul de seara, momentul perfect; cu un pic de indemanare si tandrete, o noapte pasionala se poate transforma intr-o poveste de dragoste. In scena A fi un cuplu, autorul prezinta un lucru nemaipomenit, (pentru mine). Desi doi indivizi care au impartasit un moment pasional, planuit, visat, gandit, sau pur intamplator, sunt predispusi sa creada ca proiectia individuala a momentului consumat este identica cu a celuilat. Insa, acest lucru este dezamagitor de fals, deoarece intrevine un factor important: obiceiul fiecaruia, tabieturile. In carte este prezentat momentul trezirii care in aprenta, pare ca ar fi avut aceiasi semnificatie pentru doi dintre actori (Isa si Tristan), dar in realitate Isa, matinala fiind, si-a calcat un pic pe obiceiuri pentru a sta in pat, cu Tristan, lenevosul. Concluzia este ca Tristan nu a realizat nimic spectaculos, el facand ceea ce este obisnuit sa faca, Isa fiind cea care a afacut un compromis. Referitor la aceasta scena, din punctul meu de vedere, daca Isa un facea compromisul de a lenevi alaturi de Tristan, acesta din urma un ar mai fi avut sentimentul ca relatia va dura. Cel de al doilea capitol, Parasirea patului, este tratat un subiect de mare actualitate in randul femeilor. Modul in care se da vina pe pudoare pentru a ascunde de sine si de cel de langa faptul ca, de fapt, femeile nu sunt multumite de fizicul lor. Tocmai de aceea apare teama de a nu fi placuta, lucru care face ca datul jos din pat sa se amane la nesfarsit. Ce-i drept, aceasta pudoare este din cauza faptului ca privirile sunt mai reci, mai critce, mai iscoditoare. Noaptea, pasiunea era orbitoare, dimineata, lumina dezvaluie mici defecte fizice, care din punctul de vedere al femeilor poate face un barbat sa se indeparteze de ele.

In cele mai multe cazuri privirea celui de langa nu este rece, critica, sau iscoditoare, ci doar curioasa, contemplativa, dupa cum vedem in scena Sa fiu privita asa. Aceasta senzatie ca privirea ar fi critica nu este decat din cauza faptului ca se instaleaza jena. Desigur, sunt prezentate si tactici pentru a evita jena, sau pentru a scurta momentul stanjenitor; cel mai bun mod de a iesi din situatie este aici, revenirea la tandreturi. In urmatorul capitol, Toaleta, Kaufmann ne prezinta in lucru extrem de logic, acela ca trebuie neaparat sa ajungem la baie, chiar si in prima dimineata de dupa. Toaleta reprezinta, dupa cum este povestit , un factor decisiv in viata viitorului cuplu. Aici sunt usor observabile diferentele de gen si cele de cultura individuala. Spre exemplu, baia unei femei este mult mai expresiva decat cea a unui barbat. Totodata, toaleta, poate reprezenta, pentru cei pudici, un refugiu, un loc de reculegere pentru cateva minute, inainte de a da ochii cu partenerul. Scena Wc-ul este foarte reala si des intalnita. Desi greu de suportat ideea ca exista inca o persoana constienta de ceea ce se intampla in wc, functiile biologice un pot fi negate. Tocmai aceste nevoi indispensabile, ca sa zic asa, duc poate la cele mai jenante momente din timpul primei dimineti. Eschivarea apare aici, insa fara pera multe rezultate, pentru ca un se poate amana momentul pera mult. Nevoile biologice sunt acolo si un pot fi negate, de aceea avem un organism care ne tine in viata. Micul-dejun este capitolul care prezinta despre cum fiecare si-a insusit codul bunelor maniere, despre preferintele culinare si decorative, este despre cel mai important moment al diminetii, dupa parasirea patului cocon si depasirea obstacolelor din toaleta. Este momentul decisiv al diminetii pentru unii, precum Gildas, si care ar fi de preferat sa se desfasoare tot in intimitatea patului cocon. Personal, sunt de acord cu micul-dejun petrecut in pat, deoarece acesta nu numai ca este insotit de niste coduri normative, dar la masa, te vezi supus unei conversatii logice; in pat aceste doua lucruri pot fi evitate, continuandu-se jocurile pasionale. Micul-dejun poate deveni astfel un moment romantic si relaxat, o amintire placuta din prima dimineata de dupa.

Cea de a doua parte a cartii, Orori si minuni in primele dimineti, este impartita pe trei capitole. Primul dintre ele, Diminetile rele, prezinta o multime de dimineti neplacute, regretate si regretabile de catre subiecti. Este uimitor de adevarat ca diminetile rele sunt cel mai adesea, cele in care nu exista implicare conjugala, bineinteles cu cateva exceptii. In asemenea dimineti, sentimentul cel mai comun este de a fugi, de a scapa, de a fi singur. Mai dificil este cazul in care actorul se afla in propia locuinta si trebuie sa evacueze partenerul. Aceasta dorinta de a fugi, plus jena, disconfortul acestor dimineti rele provoaca daune si mai mari in starea de spirit si chiar in personalitate (exemplu Sophie care se considera prostituata la un moment dat). In general, insa, aceste dimineti rele sunt ticsite de senzatii negative. Angoase, diverse scaieli. Dar mai ales jena si neplacere. (Kaufmann, 2007, 97). In cel de al doilea capitol, Diminetile fermecate, descoperim ca aceste dimineti mirifice sunt diminetile reusite a celor indragostiti sau care isi doresc o relatie stabila cu partenerul de seara. Kaufmann, prin ancheta realizata, descrie cum de au loc aceste dimineti frumoase si de ce. Impresia generala pe care mie mi-a lasat-o acest capitol este ca indiferent cat de obscura ar parea situatia, de fapt, sentimentele frumoase fata de partener pune totul intr-o lumina mai buna. Cel mai reprezentativ este cazul lui Randolphe, care desi trecuse prin niste momente urate in timpul noptii (fratele lui Charlotte care intrase peste ei, respiratia grea a Charlottei, pisica), si chiar si din timpul diminetii, nu a fost impiedicat sa continue relatia. Ba chiar mai mult decat atat, daca n-ar fi fost fratele si pisica, ar fi tinut-o mult si bine asa, langa Charlotte. Asadar, diminetile fermecate au loc, in primul rand, datorita afectiunii pentru cel de langa; suntem predispusi la compromisuri. In ultimul capitol, Diminetile oarecare, sunt descrise diminetile care ar putea merge rau. Dar existand implicarea actorilor sunt gasite modalitati de transformare a acestor dimineti in unele obisnuite (prin crearea nonevenimentului, pe principiul anomiei si nu numai). Diminetile oarecare, desi importante, esentiale, un lasa amprenta atat de intens precum celelalte doua

(rele si fermecate); sunt doar dimineti ca oricare altele, cu obiceiuri stiute, cu lucruri si discutii banale. Ultima parte a lucrarii, Soarta cuplului se hotaraste in prima dimineata debuteaza cu capitolul Modalitatea corecta. Aici, ni se vorbeste despre toate artificiile, gesturile, cuvintele, gandite in prealabil, la care recurgem pentru a asigura continuitatea cuplului. Jean-Claude Kaufmann vorbeste despre dedublarea identitara, care presupune crearea unui nou eu, care pune bazele unei noi realitati ancorate in prezentul primei dimineti. Este firesc, logic si chiar evident, din punctul meu de vedere, ca fiecare atunci cand isi doreste un viitor cu persoana de langa, sa scoata in fata tot cea are mai bun, calitatile. Ba chiar mai mult decat atat, sa manifeste comportamente in dezacord cu personalitatea proprie, pentru ca celuilalt ii place asa. Desigur, acest lucru poate duce la o teama mai intensa, sau chiar la procese de constiinta aprige. De aceea, in prima dimineata de dupa, o noapte de pasiune poate duce la lupte interioare si la performarea unor roluri straine si noi. Sa ramanem noi insine, liberi si firesti? Dar cine suntem cu adevarat in prima dimineata? Discutia despre aparentele mincinoase si adevarul biografic este falsificat in acel moment de dedublarea identitara, care schimba datele prin deplasarea reperelor obisnuite: suntem mai mult noi insine in vechiul eu sau in cel nou, pe care tocmai il experimentam? (Kaufmann, 2007, 170). In urmatorul capitol, Ce se intampla mai departe?, ne sunt prezentate, de fapt, circumstantele care au determinat ca fiecare dintre cupluri sa ajunga impreuna. Trei sferturi din cazuri sunt cele in care factorii sunt externi: petrecerile cu un consum mare de alcool, camping-ul (in cazul lui Virginie). Cu exceptia catorva cupluri, cazul lui Tristan, de exemplu, aceste circumstante au fost cele care i-au adus pe actori impreuna, un iubirea. Este aici analizata iubirea, in general, si proiectia pe care o au actorii despre iubire, modul in care cred ei ca influenteaza in relatia proaspat formata. Ce spune Kaufmann este ca iubirea, desi complicata, exista: ea are insa un caracter evolutiv, in sensul ca nu apare din senin, ci cu timpul. Am vazut in Prima dimineata de dupa ca aceste cupluri rezista, in ciuda rupturilor ulterioare

parasirii patului, a micului-dejun, a toaletei, a culturii si obiceiurilor diferite, ca continuitatea relatiei tine in special de compromis. Asadar, odata pasul facut lasa loc si iubirii. Ce urmeaza dupa? Mai multe dimineti. In penultimul capitol, Cum se iau hotararile in privinta iubirii?, vedem ca hotararile sunt puse sub forma unor decizii, mai mult sau mai putin. De fapt, actorii ori performeaza roluri specifice noului eu, in urma dedublarii identitare, fie privesc totul ca pe o aventura, un moment pasional, dar ramanand la aceleasi principii. Scenele: Ma vant fie ce o fi si Vad eu pe urma, sugestive prin titlu prezinta tocmai acest lucru: senzatiile din prima dimineata sunt placute, iar actorii se lasa purtati de aceasta pasiune sau chiar iubire. Insa, cu adevarat, din punctul meu de vedere, aceste hotarari cu privire la iubire nu prea sunt luate in momentul diminetii, tocmai din cauza faptului ca actorii intampina tot felul de stimuli, adesea contradictorii. In cazurile fericite lucrurile rele sunt compensate cu altele bune, legate de partener, se face instinctual un compromis, iar deciziile sunt lasate pe mai tarziu. Ultimul capitol al acestei lucrari, Catre un nou model de iubire, face referire strict la iubire, la forma ei corecta, la forma pe care a avut-o acum un secol, la forma pe care o are azi in perspeciva noastra. Pe larg, se prezinta ce simboliza iubirea in secolul XX si evolutia acesteia in timp, dar nu neaparat individual, ci in raport cu institutia casatoriei, respectiv cu relatiile conjugale actuale (uniunea consensuala). Iubirea era globalizatoare si unificatoare, tocmai prin intermediul abstractiei sale; persoana iubita era un tot care nu putea fi pus in discutie. In prezent, ea patrunde cu emotie si curiozitate, in cultul detaliului si al pluralitatii identitare. Te poti indragosti de portiuni ale unei persoane (Kaufmann, 2007, 244). In ceea ce ma priveste, cartea pune in discutie lucruri stiute si unele inovatoare. Are un caracter amuzant care m-a determinat sa o citesc cu drag. De asemenea are un caracter practiv prin continutul informativ si modern; limbajul non-conformist, dagajat, iarasi surprinde si face ca lectura sa fie placuta. Lucrarea te poate face sa uiti destul de usor ca este vorba despre o cercetare, ci mai degraba ai impresia ca stai de vorba cu un prieten cu o

experinta de viata impresionanta si care are in spate o documentare vasta. Personal, o recomand tuturor tinerilor si un numai, care au cat de cat habar despre viata si vor sa stie mai multe despre cum se stabileste o relatie intre doua persoane, si implicatiile acestui lucru.

Bibliografie

http://humanitas.ro Kaufmann, J.-C., Prima dimineata de dupa, Humanitas, Bucuresti, 2007

Prima dimineata de dupa Jean-Claude Kaufmann

Ungureanu Maria

Facultatea de Sociologie, Bucuresti