Sunteți pe pagina 1din 176

. ..

'
- .
S. PAlJltUC
. cARTOGRAFIE
G eo L.o G l .CA
. - . - .
. . .. .
. . .
. . . ' .. .
. ,-- ..
. . . , .. . .
. .. ,, :
. . .... ... , . .... : ..
C A R T 0 G R A .F
GEOLOGIC
z
MINISTERUL INVATAMINTULUI
Universi t atea
Facultatea de gealogie-geografie
v
A
CONF. DR. S. PAULIUC
EDITURA DIDACTICA
$1 PEDAGO,GICA
1968
Coperto: V. CIOCARDEL
Redactor responsabil: GRIGORE MIHAI
Tehnoredactor: IONESCU VICTORIA
Dat la; cules: 16.11.1967. Bun de tipar: 31.08.1968. Apii-
rut: 1968. Tiraj: 2000+130 /
1
perg:amoid. Hirtie: scris
tip 1 A 80 g/m2. Format: 16/70X100. Coli editoriale:
12,697. Coli de tipar: 11. A.: 18498. C.Z. pentru biblio-
tecile mari: 526(075.8). C.Z. pentru bibliotecile mici:
52. Plan: 2297.
Tiparul executat sub com. nr. 453 la Int reprinderea
poligrafica Oradea, str. Moscovei nr. 5.

PARTEA lNTII'
Probleme generale ale cartografiei geologice
Cap. I. Obiectul cartografiei geologice- i raporturile acestei
discipline cu alte tiinte . . . 9
Cap. II. Scurt iitoric al dezvoltarii cartografiei geologice
in Romania 10
Cap. III. Date generale privind hiirtile geologice 13
1. Continutul importanta hartilor geologice 1 13
2. Seara hiirtilor geologice 14
3. Tipuri de harti geologice 15
4. Legenda hlirtilor geologice 18
Cap. IV. Utilizarea materialelor aerofotogrammetrice in car-
tarea geologica . - . , . . . . . . . . . 23
1. Materialele aerofotogrammetrice . . . 23
2. Conditiile de utilizare a materialelor aerofotogram-
metrice . . . !
3. Indiciile de descifrare geologicli
Cap. V. Metodica descifrarii fotografiilor aeriene
1. Descifrarea litologiei
2. Descifrarea structurii
25
27
29
30
34
3. Descifrarea depozitelor cuaternare 40
4. Descifrarea fotogramelor ca metoda de prospectiune 41
PARTEA A DOUA
Met6de de construire a hiirfilor profile/or geologice
Cap. VI. Forma corpurilor geologice - limite geologice 43
Cap. VII. Reprczentarea cartografica a stratelor orizontale 44
Cap. VIII. Rcprezentarea cartografica a stratelor inclinate
1
48
1. Pozitia stratelor inclinate
I 48
2. Determinarea directiei inclinarii stratelor , . 49
3. Cazuri particulare de determinare a directiei in-
clinarii stratelor . . . . . . . . . . 51
4. Forma limitelor geologice ale stratelor inclinate 56
5. Construci grafice utilizate in reprezentarea pe hartli
a stratelor 'inclinate . . . . 60
6. Aplicatii
65
7. Construirea profilelor geologice in regiuni cu strate
inclinate . . . . 67 5
Cap. IX. Reprezentarea cartografica a discordanJelor strati-
grafice . . . . . . . . .
1. Concordanti ~ discordanta . . . .
2. Clasificarea discordantelor . . . .
3. Identificarea suprafetelor de discordanta pe teren
4. Reprezentarea discordantelor pe harti ~ profile geo-
logice . . 1 . .
Cap. X. Reprezentarea cartografici a stratelor cutate
1. Elementele cutelor
2. Principalele tipuri de cute
3. Metode de cercetare a structurilor cutate
4. Reprezentarea cutelor pe harta geologica , .
5. Reprezentarea cutelor pe hartile structurale
1

6. Construirea profilelor geologice 1n regiuni cu strate
cutate . . . . . I
Cap. XI. Reprezentarea cad ografica a
incilecirilor ~ pinzelor
1. Falii . . . . .
2. Tipuri de falii
faliilor, decroarilor,
I
71
71
72
74
75
78
78
80
84
85
88
91
93
94
95
2. Cercetarea faliilor pe teren . 1 , 98
4. Intocmirea hiirtilor geologice pentru regiuni afec-
tate de falii . . .. , . . . . . . . . , 100
5. Reprezentarea faliilor pe hiirtile structurale 108
6. Decroari
7. Incalecari
. '
8. Pinze tectonice
9. Observatii de teren asupra incalecirilor i pinzelor
tectonice I
... . .. ' ..
I
10. Intocmirea hartii geologice in regiuni cu incalecari
110
111
112
113
i pinze tectonice . . . . 114
'I Cap. XII. Obscrvapi asupra fisuraJici rocilor 116
1. Tipuri de fisuri 116
2. Cercetarea fisurilor pe teren 118
P ARTEA A TREIA
Metode de cartare geologica in regiuni cu roci sedimentare,
magmatice ~ metamorfice
Cap. XIII. Cartarea geologies a rocilor sedimentare : . , . 121
1. Observatii asupra compozitiei i structurii rocilor
sedimentare . . . . . . . ' . . 121
6 2. Culoarea rocilor sedimentare . . : 127
Cap. XIV. Observafii asupra texturilttr ~ grosimii rocilor se-
dimentare . . . .
1. Texturile singenetice
2. Texturile diagenetice
3. Texturile epigenetice
4. Metodele de studiere a texturilor
5. Grosimea stratelor
6. Variatia grosimii depozitelor sedimentare
Cap. XV. Cartarea geologica a rocilor magmatice .
1. Observatii asupra rocilor magmatice efuzive ~ piro-
clastice . . . , . . . . . . . . .
2. Observatii asupra corpurilor hipoabisale din regiu-
nile vulcanice . . . . . . . . . . .
3. Observatii asupra rocilor magmatice intruzive
4. Studiul structural al masivelor intruzive
Cap. XVI. Cartarea geologica in regiuni cu roci metamorfice
1. Studiul petrografic-mineralogic al rocilor metamor-
fice i determinarea naturii rocilor initiale .
2. Studiul stratigrafic i tectonic al formatiunilor me-
tamorfice . . . . . . . . . . . .
PARTEA A PATRA
Organizarea activitiitii de cartare geologicii
Cap. XVII. Criterii de normare a lucrarilor de cartare geo-
128
128
133
134
134
137
140
142
143
145
147
149
150
151
152
logica. Pregatirea pentru teren . . . . 159
Cap. XVIII. Lucrari de teren . . . . . . . . 163
1. Organizarea lucrarilor de teren . . . . . 163
2. Organizarea insemnarilor pe carnetul ~ harta de teren 164
Cap. XIX. Lucrari de birou ~ laborator 169
Bibliografie 174
PARTEA iNTfl
PROBLEME GENERALE
ALE CARTOGRAFIEI GEOLOGICE
I
OBIECTUL CARTOGRAFIEI GEOLOGICE
$1 RAPORTURILE ACESTEI DISCIPLINE CU ALTE $TllNTE
I
discipli.J:!a care se OCl!pa 9u stl!diul i aplicarea
i interpretare a harlor geologice.
1
- Harta geologica o reprezentare graticii in proiectie- orizontala a consti-
tutiei geologice a unei regiuni date. Activitatea depusa de geologi pe teren i
in laborator in vederea intocmirii hartilor geologice poarta numele de cartare
geologica.
Cartarea geologica este o activitate complexa. Ea consta in cercetarea pe
teren i in laborator a caracterelor petrografice, stratigrafice i paleontologice,
precum i a structurii tectonice a unei regiuni. In procesul cartarii geologice
se stabilesc legaturile dintre anumite orizonturi stratigrafice, tipuri de roci sau
tipuri de structuri, pe de o parte, i raspindirea anumitor substante minerale
utile, pe de alta parte.
Cartografia geologica este strins legata de disciplinele geologice i geogra-
fice. Pentru a intocmi o harta geologica, care sa reflecte corect structura unei
regiuni, geologul trebuie sa aiba 0 pregatire multilaterala.
In primul rind, pentru a cerceta alcatuirea petrografica a rocilor intilnite
pe teren i pentru a putea identifica prezenta diferitelor substante minerale
utile, geologul trebuie sa se bazeze pe 0 serioasa pregatire in domeniul tiin-
telor mineralogo-petrcigrafice, adica in domeniul cristalografiei, mineralogiei,
petrografiei, geochimiei etc.
r In vederea descifrarii structurii teetonice a unei regiuni, a raporturilor dintre
l
diferite corpuri geologice i a proceselor geologice actuale intilnite in timpul
cartarii, este necesara cunoaterea geologiei dinamice, geotectonicii, geofizicii,
geomorfologiei i a geografiei fizice.
Grupul tiintelor biologo-geologice, din care fac parte paleontologia, geolo-
gia istorica, studiul faciesurilor, paleogeografia etc., aji.lta foarte mult pe geo-
log in stabilirea virstei corpurilor geologice i in intelegerea i reconstituirea
trecutului geologic al regiunii pe care o carteaza.
0 mare importanta pE;ntru interpretarea justa a datelor obtinute in cadrul
cartlirii geologice o prezinta cunoaterea de catre geolog a notiunilor privind
geologia combustibililor minerali, geologia zacamintelor de minereuri etc.
In sfirit, pentru a putea preciza pe harta pozitia punctelor in care a efec-
tuat observatiile sale, geologul trebuie sa cunoasca principiile intocmirii i
citirii hartilor topografice i metodele expeditive de orientare pe teren cu aju-
torul hartii topografice i al busolei.
9
Probleme generale ale cartografiei geologies
Daca fiecare din disciplinele enumerate mai sus ajuta pe geolog in cerceta-
rea diferitelor aspecte i laturi ale corpurilor geologice intilnite in natura, car-
tografia geologica are drept scop cunoaterea metodelor de efectuare a obser-
vatiilor pe teren, de transpunere a acestor observatH pe harta geologica i de
interpretare a structurii de adincime pe baza observatiilor efectuate la supra-
fata Pamintului.
Prin obiectul sau i prin scopul pe care ii urmarete, cartografia geolog;ica
este inseparabil legata de geologia structurala, disciplina care se ocupa cu stu-
diul formelor de zacamint ale rocilor in scoarta terestra. Din aceasta cauza, in
tratarea problemelor de cartografie geologica se face adesea apel la unele no-
tiuni de geologie structurala.
II
SCURT ISJORIC AL DEZVOLTARll
CARTOGRAFIEI GEOLOGICE iN ROMANIA
10
Cartografia geologica in Romania s-a dezvoltat in strinsa legatura cu pro-
gresele realizate in studiul geologic al teritoriului tarii.
In cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea, o data cu inceputurile
dezvoltarii industriei extractive in tara noastra, a aparut necesitatea de a se
cerceta structura geologica a diferitelor regiuni i de a se intocmi primele
harti geologice.
Prima lucrare romaneasca de geologie Calcarul de la Rapidea publicata in
anul 1862, apartine unuia din marii inaintai ai geologiei din tara noastra
- Gr i gore Cob a Ices cu-, primul profesor de geologie de la Univer-
sitatea din Iai.
Ca urmare a straduintelor depuse de primul profesor de geologie de la Uni-
versitatea din Bucureti - G r i g o r e $ t e f a n e s c u -, in anul 1882 a
luat fiinta Biroul geologic, cu scopul de a coordona activitatea geologilor in
vederea intocmirii hartii geologice a teritoriului tarii noastre.
Pe baza lucrarilor intreprinse in cadrul Biroului geologic, in anul 1898 a fost
tiparita - sub redactia profesorului G r i g o r e $ t e f a n e s c u - harta
geologica a Romaniei la scara 1 : 175 000.
Cercetari geologice regionale deosebit de valoroase au fost efectuate de
geologii L. M raze c, S. At an as i u, V. Popovic i - Hate g,
G. M. M u r g o c i, V. A n a s t a s i u, R. P a s c u, I. S i m i o n e s c u i
altii.
Prima harta geologica in care apare tot teritoriul Romaniei este harta geo-
logica a Europei la scara 1 : 1 500 000, intocmita de o comisie internationala
intre anii 1881 i 1913. In aceasta harta sint incluse datele cuprinse in harta
Romaniei intocmita sub redactia lui Gr. $ t e fan es cu, in 1898.
Scurt istoric al dezvoltarii cartografiei geologice in Romania
Toate hartile geologice realizate in cea de-a doua jumatate a secolului al
XIX-lea redau trasaturile cele mai generale ale structurii geologice a tarii.
e ~ i prezinta unele erori in aprecierea virstei depozitelor i a extinderii lor in
suprafata, ele reprezinta totui primii pai in descifrarea alcatuirii geologice a
tarii noastre i au prin aceasta o valoare istorica.
In anul 1906 a fost infiintat Institutul geologic al Romaniei, sub conducerea
profesorului L. M r a z e c. El a functionat pina in anul 1950, cind a
fost inlocuit prin Comitetul geologic. In cadrul acestui institut, dei cu mij-
loace insuficiente, s-a depus 0 munca sustinuta pentru studiul geologic al teri-
toriului tarii i pentru editarea de harti geologice valoroase.
In 1918, pe baza lucrarilor de cartare efectuate anterior, Institutul geologic
a inceput editarea hartii geologice a tarii la scara 1 : 50 000. Din aceasta
harta a fost tiparita insa numai foaia Valenii-de-Munte.
In 1921, profesorul I. P. V o it e ti intocmete i publica o harta geo
logica a tarii noastre, la scara 1 : 1 500 000, pe baza lucrarilor de cartare
efectuate de Institutul geologic. Aceasta harta, cu unele completari, a fost ma-
rita la scara 1 : 200 000 i este utilizata i azi in scop didactic in invatamintul
superior.
In 1926-1927, cu ocazia reuniunii Asociatiei geologilor carpatini, Institutul
geologic publica o harta geologica la scara 1 : 1 500 000, pe care este redata
destul de detaliat i de corect structura geologica de ansamblu a teritoriului
tarii noastre. Dupa aceasta harta a urmat tiparirea la aceeai scara a hartilor
orografica, hidrografica, a solurilor i a vegetatiei tarii. Tiparirea acestor harti
s-a incheiat in anul 1938.
In anul 1936, fostitutul geologic a inceput imprimarea hartii geologice a
tarii la scara 1 : 500 000, in 12 foi. Pina in anul 1942 au fost imprimate pri-
mele 6 foi din aceasta harta.
In afara de hartile de ansamblu ale teritoriului tarii, in cadrul lnstitutului
geologic au mai fost publicate o serie de harti de detaliu ale anumitor re-
giuni, la scari cuprinse intre 1 : 200 000 i 1 : 50 000. Intre acestea mentio-
nam hartile geologice intocmite de I. A t an a s i u pentru imprejurimile Tul-
gheului (1929). I. Banc i 1 a pentru muntii Haghima i Ciuc (1941),
D. M. Preda pentru partea de rasarit a judetului Prahova (1922), M. G.
Fi 1 i p es cu pentru regiunea cuprinsa intre vaile Prahovei i Doftanei (1934),
G h. Mu r g ea nu pentru regiunea dintre Comarnic i Teila (1931), N. 0 n-
c es cu pentru muntii Bucegi i Piatra Craiului (1938), A 1 C o d arc e a
pentru Sudul Banatului (1940), G hi ca - B u de ti pentru Muntii Fagara
(1939), N. Ghera s i pentru muntii Godeanu i Tarcului (1938), G. Mano-
1 es cu pentru Muntii Paring (1938), T. P. G hit u 1 es cu i M. Soc o-
1 es cu pentru Muntii Metaliferi, M. I 1 i e pentru Muntii Trascaului (1936)
i altii. 0 mare parte a acestor harti nu i-au pierdut actualitatea pina in pre-
zent, ele servind ca baza pentru orientarea lucrarilor de cartare detaliata care
se executa in ultimii ani.
11
Probleme generale ale cartografiei geologice
12
0 cotitura importanta in dezvoltarea cartografiei geologice a fost realizata
dupa victoria revolutiei socialiste in tara noastra. Infiintarea sectiilor de geo-
logie in cadrul universitatilor din Bucureti, lai i Cluj, precum i a Institutu-
lui de petrol, gaze i geologie din Bucureti a contribuit efectiv la dezvoltarea
cartografiei geologice.
Aceasta reorganizare a invatamintului geologic in tara noastra a dus la cre-
terea intr-o proportie foarte mare a numarului de geologi cu o calificare su-
perioara.
In anul 1950 a fost infiintat Comitetul geologic i au fost organizate servi-
ciile geologice departamentale. In anii constructiei socialiste, institutiile geo-
logice au fost dotate cu utilaj i aparatura moderna, imbunatatindu-se astfel
conditiile de cercetare geologica a teritoriului tarii. Lucrarile de cartare i de
prospectiuni geologice au luat un avint nemaiintilnit in tara noastra. Ele au
dus la descoperirea a numeroase rezerve noi de substante minerale utile i la
o cunoatere din ce in ce mai amanuntita a structurii geologice a patriei
noastre.
Intre anii 1951 i 1959, in cadrul Comitetului geologic a fost continuata
i terminata tiparirea ultimelor 6 foi ale hartii geologice la scara 1 : 500 000.
In ultimii ani a inceput editarea hartii geologice a tarii la scara 1 : 100 000,
din care au a:parut pina in prezent (1967) un numar de 16 harti. Pina in
anul 1968 urmeaza sa fie imprimate toate cele 50 de harti ale Romaniei la
scara 1 : 200 000, harta tectonica la scara 1 : 1 000 000 i hartile litofaciale
la scara I : 1 500 000. Sintetizindu-se datele obtinute in cadrul cercetarilor
gravimetrice, a fost elaborata i tiparita prima harta gravimetrica a tarii la
scara 1 : 1 500 000. In cadrul Institutului geologic al Comitetului de Stat al
Geologiei s-a inceput editarea unui atlas geologic al Romaniei la scara
1 : 1 000 000, din care au aparut harta geologica, harta tectonica, harta solu-
rilor i harta cuaternarului.
Institutul geologic i Institutul de geologie, geofizica i geografie al Acade-
miei Republicii Socialiste Romania, sub redactia profesorului Gr. Ra i 1 ea nu,
au tiparit o noua editie a hartii geologice a tarii la scara 1 : 1 500 000. Aceasta
harta a fost inclusa in lucrarea Monografia geograficii a R.P.R. Geografie fi-
zicii, vol. I.
Geologii care lucreaza in cadrul Comitetului de Stat al Geologiei, in cadrul
Ministerului Petrolului, Ministerului Minelor i in cadrul altor institutii geolo-
gice din tara intocmesc an de an numeroase harti geologice de detaliu la sca-
rile 1 : 25 000, 1 : 20 000, 1 : 5 000. Datele obtinute in cadrul lucrarilor de car-
tare sint sintetizate pe harti de ansamblu, care servesc la rindul lor la orien-
tarea lucrarilor de prospectiune i de explorare a substantelor minerale utile.
De asemenea, numeroase schite i harti geologice sint publicate ca anexe la
diferite lucrari tiintifice in cadrul publicatiilor de specialitate. Astfel, an de.
an, pe masura adincirii i intensificarii studiilor geologice, se imbogatete ma-
terialul cartografic referitor la geologia teritoriului tarii noastre.
111
DATE GENERALE PRIVIND HARTILE GEOLOGICE
1. Continutul ~ i importanta hartilor geologice
Harta geologica a unei regiuni reda, pe o baza topografica, cu ajutorul
semnelor conventionale i al culorilor, raspindirea la suprafata scoartei terestre
'
a rocilor care alcatuiesc subsolul acelei regiuni, precum i virsta i rf!porturile
spatiale ale acestor ' roci. Ea este o sinteza a datelor litologice, stratigrafice,
tectonice, hidrogeologice etc., obtinute in cadrul lucrarilor de cartare. De
aceea, harta geologica reflecta gradul de cunoatere a geologiei unei regiuni.
Pe masura adincirii i detalierii cercetarilor geologice, harta geologica se per-
fectioneaza treptat, reflectind din ce in ce mai exact particularitatile structurii
geologice a acelei regiuni.
Redind in mod obiectiv raspindirea diferitelor roci sau grupari de roci la
suprafata Pamintului, harta geologica ne permite in acelai timp deducem
extinderea in adincime a acestora. Analizind forma i mersul limitelor dintre
oiferitele corpuri geologice care apar la suprafata scoartei terestre, geologul
are posibilitatea sa-i formeze 0 imagine raportata la cele trei dimensiuni spa-
tiale a structurii sectorului de teren cercetat.
~ h arta geologica intocmita corect -;;; permite sa stabilim tipurile de roci
i aproximativ la ce adincime vor fi intilnite acestea de un foraj amplasat
intr-un punct ~ r e c r e f Cunoaterea structurii scoartei terestre are o deosebita
insemnatate practica pentru orientarea lucrarilor de prospectiune i explorare
a diferitelor substante minerale utile. Harta geologica ofera posibilitatea de a
deduce care sint punctele i regiunile unde pot fi descoperite in adincime,
zacaminte de petrol, minereuri, carbuni etc. Tot cu ajutorul hartii geologice
pot fi determinate formele i dimensiunile zacamintelor de substante minerale
utile.
Dar pe linga marea lor importanta practica, hartile geologice au o deose-
bita importanta teoretico-tiintifica. Ele reprezinta un valoros instrument de
studiu al structurii ~ i istoriei geologice a scoartei terestre. Dupa forma limi-
telor reprezentate pe harta, geologul stabilete conditiile de zacamint ale ma-
selor de roci, succesiunea formarii Ior in cursul timpului geologic, raporturile
de concordanta sau de discordanta dintre seriile de roci sedimentare.- T"ot
hartile geologice ne ajuta sa stabilim cind i unde s-au manifestat diferite
micari ale scoartei terestre, cind au avut loc diferite eruptii vulcanice i pu-
nerea in loc a corpurilor magmatice.
Hartile geologice stau la baza reconstituirii aspectului paleogeografic al unei
regiuni in diferite etape ale dezvoltarii geologice a acesteia, intrucit prezenta-
depozitelor marine pe anumite suprafete i absenta lor pe altele, intr-o anu-
13
Probleme genero!e ale cortogrofiei geologice
x .
\l
. mita epoca, reflecta, in linii repartitia uscatului i a marii in acea
epoca. Multe din problemele de i rogeologie, geologie inginereasca, geomor-
!Ologie, -pedologie i altele ii gasesc rezolvarea pe baza hartilor geologice.
14
2. Seara hartilor geologice
Pentru a se putea raspunde la diferitele cerinte ale dezvoltarii economiei
si ale progresului tiintelor geologice, a aparut necesitatea de a se intocmi
harti geologice la scari diferite.
Seara unei harti geologice depinde de intinderea teritoriului a carui struc-
tura o reprezentam i de scopul in care este intocmita harta respectiva. Astfel,
una va fi scara hartilor care redau alcatuirea geologica a unor continente i
alta scara hartilor geologice ale unei regiuni miniere oarecare.
Seara hartilor geologice utilizate in practica poate fi mica, mi'locie sau
- - -
mare.,.,
Harfile geologice la scara mica (1 : 1 000 000-1 : 1 500 000 etc.) sint harti
de sinteza care redau trasaturile generale ale structurii geologice a unor tliri,
I\
continente sau a globului terestru. Ele se intocmesc _prin corelareui simpli-
. ficarea datelor cuprinse e harti mai detaliate. Pentru regiunile putin studiate
aceste hrti se construiesc pe baza unor lucrari de recunoatere. Hartile la
scara mica sint utilizate in scopul unei aprecieri generale a perspectivelor de
substante minerale utile ale unor regiuni intinse i in scopul orientarii lucrari-
lor mai detaliate de cartare i prospectiune. Unele dintre aceste harti sint uti-
lizate i in scopuri didactice (de exemplu, Atlasul geologic al Romaniei, scara
1 : 1 000 000).
Hartile geologice la scara miiloqie (1 : 750 000-1 : 200 000) redau raspindi-
rea formatiunilor sedimentare, me1amorfice i magmatice de virste diferite,
ivirile de substante minerale utile, precum i unele indicatii privind posibilita-
tea existentei in subsol a anumitor substante minerale utile (de exemplu, iz-
voare sarate, aureole de contact etc.). Aceste harti ir1tocmesc e baza
rilor de cartare detaliata. Ele dau o imagine a structurii i a .istoriei geologice
a regiunilor cercetate i permit stabilirea legaturilor dintre substantele minerale
utile i diferitele asociatii de roci sau elemente structurale i identificarea pe
baza acestor legaturi a perimetrelor cu perspective, in care urmeaza sa fie exe-
cutate lucrari de prospectiune i explorare (de exemplu, hartile geologice ale
Romil.niei, la scarile 1 : 500 000 i 1 : 200 000).
Hartile geologice la scara mare (scari mai mari decit 1 : 200 000) redau
foarte detaliat structura geo ogica, raspindirea i uneori chiar extinderea cor-
purilor de substante minerale utile. Aceste harti sint rezultatul unor cartari
foarte detaliate i ele servesc la proiectarea i amplasarea forajelor, puturi!or
galeriilor de exp orare, iar in unele cazuri ele stau la baza evaluarii rezer-
velor de substante minerale utile.
Date generole privi nd haf"\ile geologice
3. Tipuri de harti geologice
Dupa continutul i dupa scopul pentru care sint intocmite, se <listing urma-
toarele tipuri de harti geologice:
a) !_e sau stratigrafice; b) litologice; c) i s_!ructura] e; d) !:ar-
le la uii" anumit nivels ra igrafic; e) lito-faciale; f) hartile depo-
zitelor cuaten1a!:. e; g) hidro eolo ice; h) geologo-inginer2ti;-i) geofizice; 1) geo-
Cli'Fm'1ce; kf hartile suostantelor minerale utile; Z)' harti e de prognoza etc.
- - -
t:.)'Lf;Iiitlile fa. eologice sau si.nt pe .ca.re reprezinta
tiit?e'a geo1og1c de ansambtu a unor regmm, prm dehm1tareg_ C,2!!}plexelor Cfe
roci de vj rsta i prin m !carearaporturilor spatiale dintre ele. Vfrsta
'Coinplexelor separate se reda prin culori sau hauri in timp ce
caracterele litologice i raporturile spatiale se redau cu ajutorul semnelor con-
ventionale.
Pe harta geologica a unei regiuni se reprezinta, pe o baza topografica, com-
plexele de roci care apar la suprafata Pamintului. De cele mai multe ori insa,
suprafata scoartei terestre este acoperita aproape -m intregime e e ozite fi-
nere, cua deluvii, aluviuni, loess etc.J, iar rocile mai vec ildecit
Cuaternarul apar ,,la zi" pe suprafete extrem de reduse in lungul vailor s; u
in anumite sectoare mai abrupte ale r_eliefului. Pomin,d de la faptul ca cea
mai mare parte a zacamintelor este legata de complexele de roci precuater-
nare, la intocmirea hartilor geolo ice a a arut necesitatea de a se inlatura,
intr-o anumita masura, de pe hartii, depozitele cuaterrni re, pentru a se putea
urmari mai UOr raspindirea formatiunilor mai vechi. Denozitele cuatemare se
. ;;;..:;.r ----------
re:erezinta in acest caz numai in sectoarele in care ele au o grosime mai ma!e
sau unde we e cuprind zacaminte de substante minerale util . In unele cazuri,
pen u a reprezenta aparitiile la zi rocilor precuaternare, se intocmesc harti
de aflorimente. - -
Harle geologice stau la baza proiectarii i urmaririi lucrarilor de pros:gec-
tiune i explorare a substantelor mineral e utile.
15
Probleme generale ale cartografiei geologice
+
+
CJi, c=J1
_,,,, 8
Fig. 1. Harta geologica:
1 - paleozoic (granite) ; 2 - va
langinian-hautervian argi-
loase); 3 - albian (conglome-
rate); 4 - cenomanian (gresii);
5 - turonian (argila); 6 - neo-
gen (andezite); 7 - cuaternar
(aluviuni); 8 ..,... fa!ie.
\I
litologice sint utilizate pentru rezolvarea unor robleme de geglo-
gie inginereasca, paleogeograf& pentru _aprecierea
velor de petrol i gaze ale unor regiuni, precum i pentru aprecierea rezerve-
IOr de roci utile.
fcl'I Hartile tectonice i structurale servesc pentru a reprezenta structura i
ev"oi' utia tectonica a scoartei terestre. Pe o harta tectonica se delimiteaza regiuni
cutate, regiuni de platforma i regiuni de avantfose. In cadrul regiunilor cutate
se <listing sectoarele care au fast cutate in timpul cicluri sau faze
orogenice (de exemplu, caledonian, hercinic, alpin). Regiunile de platforma se
contureaza in functie de virsta cutarii i consolidarii fundamentului. Pe hartile
tectonice se reprezinta, de asemenea, principalele elemente structurale (anti-
clinorii, sinclinorii, anteclize, sineclize, falii, pinze tectonice etc.).
\\
Pe linga hartile tectonice propriu-zise, se intocmesc i harti paleotectonice,
redau i regimu! al ale unei regiuni
mtr-o anum1ta etapa a evolut1e1 tectomce a regmnn respective.
Pentru reprezentarea formei i pozitiei in spatiu a suprafetei unui strat sau
I
orizont-reper se construiesc harti structurale. La intocmirea acestor harti se
utilizeaza izobatele - curbe e egaffi adincime fata de un plan de referinta
16 I ale unui orizont-reper; ele redau relieful subteran al acestui orizont. Hartile
I
I
\
Date generale privind harj:ile geologice
structurale _ fie E,e baza datelor observate la su rafata j'amin-
tului, fie 12e oaza unor date ob inute cu a ju to.ml forajelor sau al unor cerce-
tar Aceste liart1 servesc la proiectarea unor lucrari- e exp orare
prin sonde, la calculul rezervelor de petrol i gaze etc.
Tot pentru reprezentarea structurii stratelor din adincime se utilizeaza i
har ile_ de strat. Aceste harti se intocmesc i:e baza datelor obtinute din foraje.
Ele redau raspindirea complexelor de roc1 intr-un plan orizontal, aflat la o
anumita-ad.incime, de pilda, fa nivelul marii. In felul acesta, o harta de strat
ce s-ar OlJtine daca am secfibna regiunea cu un plail"Orizon al
i am inlatura formatiunile geologice aflate deasupra acestui pian.
@ Hartile descoperite la un anumit nivel stratigrafjf_ sint harti care redau
asEectul geologic al unei regiuni, intr-o anumita etapa a evolutiei geolog!_ce,
ad:ica imaginea ce s-ar obtine daca am inlatura depozitele formate dupa etapa
respectiva (de exem12lu, harta descoperita la nivelul tortonianului reda aspec-
tul geologic regiunii se _ prin inlaturarea tortoniene).
lito-faciale redau, intr-o forma litologice i
de sedimentare a degozitelor formf1. te intr-un anumit interva!Jre
timp geologic. 0 harta lito-faciala se intocme te entru o anumita subdiviziune
stratigraficL se delimiteaza arii e e raspindire a depozite or a a inina
subdiviziunii respective, precum i zo e e roziune care serveau Cirept sursa
materiallliliiTerigen. Caracterele ito og1ce a e epozite or se reprezmta prin
semne conventionale, iar grosimea acestor depozite, cu ajutorul
- linii care unesc punctele de egala grosime a subdiviziunii stratigra ice tll!!e.
Pentru indicarea conditiil r de sedimentare (adica a adincimii bazinului, a sa-
mitatii a2.elor etc.), se folosesc cu ori conventionale. Hartile lito-faciale ser-
vesc penrru aprecierea perspectivelor de substante minerale utile, i in special
ae pefroligaze.
de ozitelor. cuaternare reprezinta !i.wl.ndire11 depozitelor cuater- 11
nare,delimitate in functie de alcatuirea virsta i moaul. lor de or-
mare. Ele P.rezinta o imp9rtanta deosebita pentru rezolvarea unor probleme de
!ililfogeologie, g<G&logie inginereasca etc. . .
@ Har ile hidro eolo _ice formeaza o grupa de harti care reprezinta raspin-
direa i proprietatile izico-chimice ale a elor subte.rane. Intre acestea - distlll-
gerii: fiarf1 cu fi1 ro1zolhpse (ciifl:5e ae egala adincime a suprafetei unui strat
acvifer raportata la nivelur marii); harti cu izofreate (curbe de egala adin-
cime a oglinzii aIJelor raportata Ia suprafata reliefului). ; 'h&:.tLhidi.g-
chimice (cu izolinii ale concentratiei totale in saruri sau cu izolinii ale concen-
anui:iiite'rubstante
@. Hartile geologo-inginere$ti raspindirea in suprafatL a dife,E!te- 1
lor tipun de roci caracterizate prin anumite proprietati fizico-mecanice (poro-
zitate, permeabilitate, a la compresiune etc.). Aceste liarti servesc la
prmectarea constructiilor de cladiri, a drumurilor, cailor ferate, barajelor, tu-
ne urilor etc. . rvv.... r.GI v- ; ,. G._ ).... 1 17
2 - Cartografie geolog'1ca - c.,;: - c j H ,.,)
Probleme generale ale cartografiei geologice
i) Harfile geofizice reprezinta raspindirea rocilor caracterizate prin anumite
proprietati fizice, ca: densitate, conductibilitate electrica, magnetism, elastici-
tate etc. Se <listing astfel harti gravimetrice, electrometrice, magnetometrice,
seismice etc. Ele servesc la descifrarea structurii geologice de adincime a unor
regiuni i la identificarea sectoarelor in care se gasesc anumite substante mi-
nerale utile.
j) Hartile geochimice redau raspindirea in sol sau in subsol a anumitor ele-
mente chimice, servind la identificarea i delimitarea sectoarelor cu un astfel
de continut geochimic.
h) Hartile substantelor minerale utile redau raspindirea in suprafata a aces-
tor substante i legatura cu anumite complexe de roci sau structuri tectonice
a corpurilor de substante minerale utile cunoscute intr-o regiune data. Ele
servesc la calculul rezervelor de substante minerale utile i la orientarea i
proiectarea lucrarilor de explorare i de exploatare.
1) Harfile de prognoza pun in evidenta sectoarele i regiunile care prezinta
perspective pentru descoperirea de noi zacaminte de substante minerale utile.
Aceste harti se intocmesc pe baza analizei tuturor datelor geologice cunoscute
asupra unei regiuni i a datelor privind conditiile de formare i de acumulare
a diferitelor substante minerale utile. Ele servesc la orientarea i planificarea
in perspectiva a lucrarilor geologice de prospectiune i explorare.
Dupa cum se poate vedea din cele aratate mai sus, pe masura dezvoltarii
tiintelor geologice a crescut i numarul i varietatea tipurilor de harti geolo-

gice. Metodele de intocmire i de interpretare a hartilor cu caracter special
sint illcluse in obiectul discipline Drd:especialitate. De aceea, in cadrul lucra-
ru de fata ne vom ocupa in specia e metode e intocmirii i interpretarii har-
tilor geologice propriu-zISei structurale.----
Q.J -o/,-
4. legenda hartilor geologice
Pentru reprezentarea cartografica a datelor geologice dintr-o regiune se uti-
lizeaza o serie de culori, simboluri i semne conventionale, hauri etc. Expli-
carea semnificatiei acestora se da sub forma unei legende geologice. Numarul
i varietatea culorilor, simbolurilor i semnelor conventionale variaza de la o
harta geologica la alta, in functie de scara hartii, de structura geologica a re-
giunii i de varietatea datelor geologice cunoscute. Din aceasta cauza este ne-
cesar ca fiecare harta geologica sa fie insotita de o legenda proprie, dar al
carui continut metodic de reprezentare grafica este unitar pentru orice harta
geologica.
Legenda hartilor geologice propriu-zise, la scara mijlocie i mare, cuprinde
in mod obinuit date privind virsta, litologia, tectonica i continutul de sub-
18 stante minerale utile al formatiunilor geologice cunoscute in regiunea data.
Date generale privind hi:irtile geologice
Virsta complexelor de roci sedimentare se
torul culorilor i simbolurilor conventionale
culorilor se folosesc haurile).
exprima in mod obinuit cu aju-
(pe hartile monocrome, in locul
Subdiviziunile timpului geologic sint: era, perioada, epoca i virsta, carora
le corespund notiunile de grupa, sistem, serie i etaj, care se refera la depozi-
tele formate in cursul subdiviziunilor respective.
Pentru indicarea depozitelor arhaice i proterozoice se utilizeaza culoarea
r oz, iar pentru fiecare sistem al grupelor paleozoica, mezozoica i neozoica
se folosete cite o culoare distincta, de exemplu, verde pentru cretacic, albas-
tru pentru jurasic etc. (tabelul 1).
Seriile se reprezinta prin nuante mai inchise sau mai deschise ale culorii
alese pentru sistemul respectiv, tonurile mai inchise indicind termenii mai
vechi, iar cele mai deschise, termenii mai noi (de exemplu, cretacic inferior,
verde-inchis, cretacic superior, verde-deschis).
Etajele se disting prin nuante diferite ale culorii corespunzatoare seriei sau
prin hauri suprapuse pe fondul culorii seriei.
TABELUL 1
Culori simboluri pentru subdiviziuni stratigrafice
Er11 (grupa) Perioada {sistem) Culoare Simbol
Cuaternara
Q
Neozoica (Nz) Neogena galben N
Paleogena portocaliu Pg
Cretacica verde Cr
Mezozoica (Mz) Jurasica albastru
J
Triasica violet
T
Permiana
cafeniu-rocat
p
Carbonifera cenuiu
c
Devonian a cafeniu-inchis'
D
i'aleozoica (Pz)
Siluriana verde murdar
s
Ordoviciana Verde masliniu
0
Cambriana carmin
Cm
Proterozoica (Ptz.)
roz-deschis Ptz
Arhafoa (A)
roz-inchis A
2*
19
Probleme generale ale cartografiei geologice
20
Denumirea rocilor
Rio lit
Culori simboluri pentru roci magmatice
(simplificat dupa I. Du m it res cu)
Culoare
ocru-inchis
--- --------
Da:cit vermilion
Trahit ocru-inchis cu verticale
,Andezit cinabru
Bazalt, dolerit cafeniu-inchis
Porfir portocaliu
Porfirit verde-inchis
Melafir, diabaz verde-inchis cu verticale
Aplit
punctat
Pegmatit
Lamprofir brun punctat
Granit
-
Granodiorit violet
Sienit
Diorit violet-albastrui
Gabbrou violet-albastrui cu verticale
Peridotit violet-albashui cu o blice
TABELUL 2
Simbol
Q
a
i;
a

-------
:t
:t

A
p
f..
y
y 0
a y
0
w
:ro
I
Date generale privind hartile geologice
Simbolurile subdiviziunilor stratigrafice se obtin in felul urmator:
Pentru ere, simbolul consta din initiala erei, urmata de o consoana. De
exemplu, Nz = neozoic, Pt = proterozoic. Sistemele se indica prin initiala
denumirii sau prin initiala urmata de o consoana a denumirii respective. Ast-
fel, C = carbonifer, Cr = cretacic. Indicarea seriei (epocii) se face cu ajutorul
unei cifre arahe notate du pa simbolul care reprezinta sistemul (de exemplu,
Ni = miocen, N
2
= pliocen).
Etajul se noteaza prin una sau doua litere mici ale denumirii, scrise in
<lreapta simbolului, ca-re indica sistemul i seria (N
1
t = tortonian). Subetajele
se pot nota cu cifre arabe ca indici ai literei care reprezinta etajul sau cu ini-
tiala scrisa dupa simbolul etajului i separata prin linioara (de exemplu, Ni sm
1
sau Ni sm-v = volhinian). _
Datele litologice se exprima in legenda hartiJor cu ajutorul culorilor, sim-
bolurilor i al semnelor conventionale.
Culorile i simbolurile se folosesc, in special, pentru rocile magmatice i
metamorfice (v. tabelele 2 i 3), in timp ce pentru a reda litologia rocilor se-
dimentare se folosesc mai ales semnele conventionale (fig. 2).
Datele tectonice i datele economice se reprezinta cu ajutorul semnelor con-
ventionale sau al simbolurilor elementelor chimice care formeaza zi'icaminte.
Culori simboluri pentru roci metamorfi1ce
(du pa I. Du m i t res cu)
Denumirea rocilor Culoare
Filite oliv slab
clo1itoase roz-gal bui-deschis
'.Paragnaise galben de crom-deschis
Cnaise mixte roz-galbui-deschis
Cnaise granitoide cu liniute puncte
Calcare cristaline
albastru cobalt
Amfibolite
verde viridian
.Serpentine
violet-inchis cu orizantale
TABELUL 3
Simbol
f
s. cl.
pg
g.m.
g. g.
cc
a
21
815 cs 29
-16
JO

+ 31


!,.:-' 1 19 5)<3 33
020


-.-- 35
-r-16
z1 -'t- J7
-t-38
l=+l ti 11
-J!J
8j312
+'tO
[iZJ13
+Lf1
'f 28 -ft- 'tZ
---- 'tJ
-) 45
v v v
v v
Q 50
--53
5Lf
0
58
6'0
6 61
.../"--62
Fe, N1, SJ
Cr, Cu
,,.--..._., 65
--- 68
-69
.. .J;
Fig. 2. Legenda hartilor geologice:
i, - pietri; 2 - conglomerat; 3 - brecie; 4 - nisip; 5 - gresie; 6 - argila; 7 - $ist
argilos; 8 - marna; 9 - calcar 10 - dolo1nit; 11 - marnocalcar; 12 - calcar
13 - gips; 14 - sare; 15 - carbune; 16 - creta; 17 - tuf vulcanic; 18 - gramt;:
19 - riolit; 20 - diorit; 21 - sienit; 22 - gabbrou; 23 - andez1t; 24 - bazalt;
25 - ist clorito-sericitos 26 - micaist; 27 - gnais; 28 - punct fosilifer; 29 - fora-
minifere; 30 - molule; 31 - plante fosile; 32 - oase de vertebrate; 33 - pe$ti;
34 - dilectia i inclinarea stratelor; 35 - pozitie nesigura a stratelor; 36 - pozi\ie nor-
mala a stratelor; 37 - pozitie riisturnata a stratelor; 38 - strate orizontale; 39 - strate'
verticale; 40 - ax de anticlinal; 41 - ai<: de sinclinal ; 42 - cuta izoclinalii; 43 - falie;
44 - 45 - linie de incalecare (ariaj); 46 - turbarie; 47 - dune; 48 - alu-
necare de teren; 49 - con de dejec\ie; 50 - dolinii; 51 - \erase; 52 - grohoti$;
53 - depozite deluviale; 54 - izvor; 55 - izvor cu apa saratii; 56 - izvor cu apa.
sulfuroasii; 57 - pu\ de minii; 58 - sondii; 59 - galerie; 60 - mina in exploatare;
61 minii piiriisita; 62 - carierii; 63 - z:lc3.minte de fier, niche!, crom, cupru etc. ;.
64 - gaze; 65 - limitii concordantii; 66 - limitii stratigraficii discordantii; 67 - limiti),
de contact magmatic; 68 - limitii presupusii; 69 - contact tectonic.
IV
UTILIZAREA MATERIALELOR AEROFOTOGRAMMETRICE
IN CARTAREA GEOLOGICA
1. Materialele aerofotogrammetrice
Fotografierea aeriana a terenurilor, utilizata initial in scopuri militare i
pentru intocmirea hartilor topografice, i-a gasit in ultimele decenii o vasta
aplicatie in nurneroase domenii de activitate, i anurne in agricultura, silvi-
cultura, pescuit, precurn i in dorneniul cercetarilor geologice.
In studiul shucturii geologice a diferitelor regiuni, pe linga fotografiile
suprafetei Parnintului obtinute din avion, se folosesc i observatiile vizuale
acute de pe bordul avioanelor, precum i rnasuratorile aerogeofizice.
In scopul cartarii geologice a terenurilor sint utilizate in practica unnatoa-
rele rnateriale aerofotograrnmetrice: fotograme, reproduceri ale rnozaicului,
fotoscheme i fotoplanuri.
Fotogramele sint copii fotografice obtinute prin contact de pe clieele obti-
nute prin fotografierea din avion. Fotografierea din avion a terenului se reali-
zeaza cu ajutorul unui aparat 1 otografic al carui ax optic se stabilizeaza in
pozitie verticala cu ajutorul unui rnecanisrn giroscoEJc, astfel incit abaterile
lui de la verticala in tirnpul zborului ci nu depaeasca .30. mil}. Pentru foto-
grafierea unui teren dat, avionul efectueaza zboruri dupa linii paralele, la
inaltime constanta. Distanta intre liniile de zbor se calculeaza in aa fel incit
imaginile obtinute in cursul a doua zboruri paralele sa se suprapuna pe
suprafata lor. Aceasta suprapunere este necesara pentru a putea
ega imaginile obtinute in doua linii de zbor succesive. In lungul liniilor de
zbor, fotografiile succesive se iau in aa fel incit fiecare fotografie sa acopere
earn 600/o din suprafata fotografiei p;;;;;dente (acoperire longitudinala).
Aceasta suprapunere este necesara 'pentru obtinerea imaginilor stererscopice ale
terenului (fig. 3).
Fig. 3. Liniile de zbor ale avionului in
timpul fotografierii terenului:
a - acoperirea longitudinalli; b - acope-
rirea transversala.
23
Probleme generale ale cartogrofiei geologice
24
Seara unei fotografii aeriene se expnma prin formula ' = _J_ ' in care
. AB H
1
ab este dimensiunea imaginii, iar AB - dimensiunea obiectului corespunza-
tor; J.:.. dlsta:iifa""focafa a o iectivului;Hi, medie de zbor, adica dife-
dintre altitudinea a solllffia zt'orului i altitudinea medie a reliefului
fotografiat. --
e exemplu, dnd =70 mm, iar H
1
=1,75 km,
-==--... -::;..-
70 1
scara = = ---
1 750 000 25 000
\l
Distantele focale ale aparatelor utilizate fotografierea din avion sint
de 50, 70, 100, 140, 200, 350, 500, 750 i 1 000 mm.
Scarile cele mai utilizate pentru fotografiile aeriene sint: 1 : 10 000;
1 : 20 000; 1 : 30 000; 1 : 65 000 i 1 : 100 000. Dimensiunile lor sint de
i8x 18, 24 X 24 sau 30 X 30 cm.
I
f'otowmele sint numerotate in ordinea succesiva a zborurilor, entru a pu-
tea fi mai identificate.
lmaginea fotografica a terenului prezinta unele deformari datorita conditii-
lor de fotografiere.
Astfel, datorita lipsei de orizontalitate a reliefului, scara fotografiei nu este
aceeai in toate sectoarele, i anume obiectele situate pe ina timi apar marite
datorita distantei mai mici de la care sint fotografiate, in timp ce obiectele
e pevllia par micorate (fig. 4).
Alte deformari ale imaginii fotografice se datoresc deviatiei de la verticala
a axului optic al aparatului fotografic timpul z6oruluCsau v ariatiei inaltimii _
e z or a avionului.
Dupa felul peliculei fotografice utilizate, fotografiile aeriene pot fi: a)
alb, b) colo! i c) Peliculele !pectrozonale prezinta doua strate
i ele redau :cpai exact dintr-o anumi!a a s ectrulu.i.
Reproducerea fotografica a mozaicului servete la stabilirea locului pe care
il ocupa fiecare fotograma in raport cu ansamblul terenului i cu celelalte fo-
Fig. 4. Defonnarea imaginii fotografice de-
terminata de diferentele de nivel ale relie-
fului:
L - obiectivul aparatului fotografic; A B - supra-
fata orizontalii; A'B' - suprafa\a reliefului; a b -
proiec\ia pe c!i
0
eu a segmentului AB; a'b' - J?,rD-
iec\ia pe cli>eu a liniei A'B'; f - distan\a focala a
aparatului fotografic; H - iniil\imea medie de
zbor; h - 'I din diferen\a de nivel a punctelor A'
B'. Marimea deformarii a a' rezultatii din relatia
aa' = !2_ este aa'= a'oh.
a'o Ii H
r
"
Utilizarea materialelor aerofotogrammetrice in cartarea geologico
I
_!Qg:@ill.:. Acest mozaic se realizeaza rin aran area foto ramelor de pe o foaie
a hartii topografice, fel j ncit, tinind seama de suprapunerea imagmi or,
obfmem o liarta fotografica generala a regiunii. -
Fotoschemele se obVn prin decuparea partilor centrale ale fotogramelor i
fixarea lor, suS forma unui mozaic compact, pe un carton, pentru a obpne o
fotografica" aproximativa a regiunii. - -
-.....
Fotoplanurile sint mai exacte ale terenului, care se obtin prin
turarea unor fotograme care au fost aduse in prealabil la aceeai scara i de pe
care au fost inlaturate deformarile produse de 1nclinarea axului optic al apa-
ratului fotografic. .
Hartile topografice intocmite pe baza materialelor aerofotogrammetrice re-
prezinta cea mai buna baza cartografica pentru intocmirea hartilor geologice
definitive. -
materialelor aerofoto rammetrice in lucrarile de cartare geologica
prezinta o serie ,.JL avantaje in raport cu topogra iCe';'1i anume:
- Reflecta mai exact i mai complet terenul, redind un mare de
detalii care nu pof"'flmcluse pe liarta topografica. Aceasta permite o orientare
mai precisa pe teren i 0 corelare mai exacta a datelor observate.
- Pune in evidenta deschiderile geologice i unele limite geologice mar-
il,!_J.:.elief, fapf "ce""'permitec n:>una planificare a traseelori ocon turare mai
;udicioasa a unor limite.
- __ limitelor geologice, dupa aspectul lor morfologic, in
spatiile cuprinse intre traseele parcurse de geolog pe teren, evitindu-se astfel
interpolarile acute adesea subiectiv in lipsa unor observatii.
- Permite scoaterea in evidenta a unor criterii noi de descifrare a struc-
)2l_!ii geologice i de pr<?_SRectare a substantelor minerale utile, care apar nu:"'
mai pe imaginea a terenului i care nu pot fi descoperite pe paza
observatiilor -de teren.
I
D in rezulta ca folosirea materialelor aerofotografice marete
l exactitatea eficienta lucrarilor de cartare i prospectiune. geologica scurtind
II totodata durata lucrarilor de teren prin micorarea traseelor de observatie in
sectoare e m care struc,Isa geo ogica este clar exprimata fotograme. -
2. Condi\iile de utilizare a materialelor aerofotogrammetrice
Materialele aerofotogrammetrice, precum i observatiile geologice din avion
( ae7ovizuale) se utilizeaza cu mult succes Ju_cartarea i prospectiunea geolo-
gica, in cercetarile i de eolo ie inofoereasca, precum i.. i!_l._
cartarea geo_morfologica j a depozitelor cuaten;_are.
Eficienta lucrarilor aerogeologice este determinata de urmatorii factori:
\ reliefului, gradul de deschidere a rocilor din subsol, structura
geologica, conditiile climatice etc. 25
Probleme generale ale cartografiei geologice
Fragmentarea reliefuly_i influenteaza mult posibilitatile de descifrare a struc-
turii geologice. In general, rezultatele cele mai bune in interpretarea geolo-
gica a fotogramelor se obtin in regiunile puternic fragmentate, cu o retea
hidrografica densa i adincita i un relief variat. Un rol deosebit in descifra-
rea geologica a fotogramelor il joaca formele de relief cu dimensiuni mici
( microrelief).
Gradul de deschidere a rocilor din subsol pe,!?1ite, in regiunile in care pa-
tura de sol este relauv su6tire i slab acoperita . de vegetatie, sa se poata des-
cifra alcatuirea geologica CU mu t mai UOr aedt regiunile puternic impadurffe
i cu o larga- ezvo tare a depozitelor cuaternare. -
Alcatuirea geGZogica apare pe fotograme cu atit mai clar i mai evident cu
cit 'in alcatu"irea geoIOgica a unei regiuni se intilnesc roci mai variate ca struc-
tura, culoare, grad de rezistenta la acunea agentilor externi, forma de zaca-
i:nint etc. - - -
Condifiile climatice influenteaza durata perioadelor in care aplicarea meto-
defor aerogeologice p<{ate a un ra12dament maxim.
Dupa cum se poate vedea din cele aratate mai sus, eficienta aplicarii meto-
delor aerogeologice variaza in limite destul de largi, in functie de conditiile
fizico-geografice ale diferitelor regiuni. Experienta acumulata pina in prezent
in acest domeniu, atit in strainatate cit i in tara noastra, arata ca, i in con-
ditii fizico-geografice nefavorabile, utilizarea materialelor aerofotogrammetrice
marete considerabil randamentul lucrarilor de cartare i de prospectiune
geologica.
Materialele aerofotogrammetrice se utilizeaza cu rezultate bune in toate cele
trei etape ale activitatii de cartare geologica: pregatitoare, de teren i de
-
ti In p.r?gjiti,toar<;_ a cercetarilor, fotogramele regiunilor in care urmeaza
Sa se des aOare campania de teren 0 descifrare ini iala a St!J!;turii geo-
a acestor regiuni i intocmirea unor harti geologice Aceste
harti servesc la o planificare rationala a ucrarilor de teren i la alegerea prin-
cipalelor trasee ce vor fi efectuate pe teren.
t In etap_a lucrarilor de terena fotogramele sau copiile fotoschemelor
la Tclentificarea punctelor de observatie i la intocmirea hartilor de teren. ln
aceasta etapa se verifica datele descifrarii preliminare, se determina natura
c!Purilor geologice remarcate pe fotograme i se .._9ntinua cunoaterea ge'o}o-
gi.i a sectoarelor a caror structura a ramas in urma descifrarii
:e.reliminare. _ In sectoarele in care limitele geologice se remarca UOr pe foto-
grame, se poate rari reteaua profilelm o15servate trasarea
intre doua profile facindu-se pe baza fotogramelor. In timpul lucrarilor, datele
geologice de pe materialele aerofotogrammetrice se transpun pe harti topo-
grafice. -
In etapa lucrarilor de biroJL.se efectueaza descifrarea definitiva a materiale-
lor aerofotogrammetrice folosind ansamblul criteriilor de descifrare care au
26 reieit in urma lucrarilor de teren. In raportul de cartare geologica se scot in
Utilizarea materialelor aerofotogrammetrice in cartea geologicO>
evidenta particu1aritatile aplicarii metodelor aerogeologice in regiunea data,
I. fl ') p_r. ecum i principalele criterii utilizate in descifrare. material documentar,
(S)vl'W se ot care ajuta la argumentarea unor concluzii
a e geologului.
3. lndiciile de descifrare geologica
Prin indiciu de descifrare se intelege orice indiciu vizibil pe o fotograma,.
care reflecta un element al structurii geologice (strat, falie, cuta etc.) sau un
proces geologic i care permite recunoaterea elementului sau procesului geo-
logic respectiv. Intre indiciile mai importante utilizate in descifrarea geolo-
gica a fotogramelor pot fi mentionate: nuanta fotografiei, oaracterul mezo- i
microreliefului, desenul caracteristic rezultat din asocierea anumitor nuante sau
conture, caracterul vegetatiei etc. Toate aceste indicii reflecta intr-o masura
mai mare sau mai mica caracterele litologice i forma de zacamint a rocilor
din subsolul regiunii.
In interpretarea fotogramelor trebuie avut in vedere faptul ca indiciile de
descifrare geologicii ii pastreaza semnificatia numai in cadrul unor sectoare
!imitate. Ele se modifica destul de mult, o data cu schimbarea conditiilor geo-
logice i geografice sau a conditiilor de fotografiere a terenului. Astfel, trece-
rea de la o pozitie orizontala la o pozitie inclinata a unui complex de roci
sedimentare determina schimharea formelor de microrelief, a desenului carac-
teristic i a nuantelor specifice complexului respectiv.
Imaginea fotografica a unei regiuni depinde in mare masura de conditiile
de iluminare din momentul fotografierii, de calitatea peliculei i a hirtiei fo-
tografice utilizate i de tehnioa reproducerii fotografice. Din aceasta cauza,
acelai complex de roci poate sa prezinte indicii diferite pe doua fotograme
realizate in conditii diferite.
Unele indicii de descifrare legate de caracterul inveliului vegetal se modi-
fica foarte mult in functie de anotimpul in care se realizeaza fotografierea
aeriana. 0 regiune impadurita prezinta pe o fotografie luata vara cu totul alt
aspect in raport cu 0 fotografie obtinuta toamna, dupa caderea frunzelor.
Din cele aratate rezulta ca indiciile de descifrare geologica puse in evi-
denta intr-o regiune oarecare nu pot fi utilizate cu acelai succes in alta re-
giune caracterizata prin alte condi\ii geologice i geografice. Din aceasta
cauza, pentru fiecare regiune cercetata este necesara identificarea indiciilor
caracteristice diferitelor tipuri de roci sau complexe de depozite. Pentru re-
cunoaterea acestor tipuri de roci sau forrnatiuni trebuie sa se ia in considerare
ansamblul indiciilor caracteristice pe care le prezinta.
Din punctul de vedere al factorilor care le genereaza, indiciile de descifrare
pot fi impartite in urmatoarele grupe: 1) structurale, 2) morfologice, 3) bio-
tice i 4) indicii legate de fotografie. 27'
'Probleme generale ale cartografiei geologice
1) Indiciile structurale sint reprezentate prin diferite linii sau couture care
reflecta anumite elemente structurale. Astfel, un sistem de linii mai mult sau
mai putin paralele care prezinta virfuri ascutite pe vai corespund unor strate
monoclinale, anumite linii drepte, izolate pot reflecta falii sau dyke-uri, iar
unele linii care se intersecteaza avind diferite orientari pot corespunde unui
sistem de fisuri in roci masive.
2) Indiciile morfologice cuprind aspectele retelei hidrografice i ale mezo- i
microreliefului legate de litologia i tectonica formatiunilor din regiunea res-
pectiva. Astfel, sectoarele rectilinii ale vailor reflecta adesea anumite dislo-
catii tectonice; dispozitia radiara a retelei hidrografice poate reflecta un dom
sau un brahianticlinal in curs de ridicare, alinierea unor izvoare reflecta un
contact tectonic sau stratigrafic intre o formatiune permeabila i una imper-
rneabila etc. De asemenea, micro- i mezorelieful carstic reflecta prezenta 1n
subsol a calcarelor sau gipsurilor, i.ar formele cumpenelor de apa i ale ver-
santi1or dau indicatii asupra litologiei formatiunilor.
3) Indiciile antropice i biotice sint indicii indirecte legate de activitatea
:societatii, de dezvoltarea vegetatiei i de actiunea animalelor.
Dezvoltarea vegetatiei in coU:ditii climatice analoge este puternic influen-
tata de natura solului i a rocilor din subsol. Astfel, in zona miocena subcar-
patica, in care sint dezvoltate formatiuni gipsifere i salifere, vegetatia este
relativ mai saraca, fond reprezentata, in special, prin plante ca pelinul, ca-
tina etc.
Caracterul asociatiilor vegetale poate fi identificat adesea pe fotograme,
1nsa utilizarea indiciilor legate de vegetatie in descifrare geologica necesita
i observatii directe efecfoate de geolog pe teren.
Indiciile legate de actiunea animalelor au o importanta mai redusa, fiind
reprezentate prin diferite muuroaie de pamint construite de rozatoare sau prin
cararile acute pe versanti de catre vite etc.
Indiciile legate de activitatea omului sint reprezentate prin araturi, lucrari
rniniere vechi etc., care se observa pe fotograme. Absenta araturilor intr-un
sector poate reflecta existenta unor soluri salinizate sau a unor roci salifere
in subsol. Urmele vechilor lucrari miniere (anturi, halde) pot servi drept indi-
ciu in prospectarea substantelor minerale utile.
4) Indiciile legate de fotografie sint reprezentate pe fotogramele in culori
prin culoarea naturala a obiectelor g:eologice, reprodusa prin fotografiere, iar
in cazul fotogramelor in alb-negru, prin nuanta sub care se prezinta diferi-
tele obiecte geologice i prin desenul caracteristic rezultat din imbinarea di-
feritelor nuante i couture. In procesul descifrarii trebuie avut in vedere fap-
tul ca nuanta fotogramei poate reflecta culoarea mai deschisa sau mai inchisa
a rocilor din aflorimente, dar ea poate sa reflecte i culoarea solului sau a in-
veliului vegetal. Ea este influentata, de asemenea, de conditiile de iluminare
28 a obiectului.
v
Metodica descifrarii fotografiilor aeriene.
0 pnma examinare, cu ochiul liber, a materialului aerofotografic permite
recunoaterea principalelor obiecte geologice i a unor legaturi intre caracte-
rele geomorfologice ale regiunii i structura geologica a acesteia. Pentru obser-
varea unor detalii se poate utiliza o lupa care marete de 2-5 ori i prezinta_
un cimp de vizibilitate larg.
Pentru descifrarea geologica mai completa a fotogramelor se utilizeaza ste-
reoscopul. Acesta este un instrument care consta din doua oculare, doua.
prisme cu reflexie totala i doua ogiinzi, astfel montate incit sa permita obser-
varea cu ochiul drept a fotogramei aezate in dreapta i cu ochiul sting a ce-
lei aezate in stinga (fig. 5).
In practica, in tara noastra, se utilizeaza stereoscoapele Zeiss.
Pentru obtinerea imaginii stereoscopice a terenului se aaza sub stereoscop
doua fotograme alaturate ale aceleiai regiuni, orientate in acelai sens. Se
pune degetul aratator al fiecarei miini pe acelai reper ( confluenta, cotitura ..
a vaii etc.) observat pe ambele fotograme i se deplaseaza fotogramele pe
masa pina cind imaginile celor doua degete se suprapun, obtinindu-se toto-
data efectul stereoscopic. In unele cazuri, efectul stereoscopic este invers,
adica vaile par creste, iar crestele vai. In acest caz este necesar sa inversam
pozitia celor doua fotograme sau sa le rotim cu 180.
Imaginea stereoscopica normala exagereaza in anumita masura dimensiu-
nile verticale ale obiectelor, fapt ce scoate in evidenta detaliile marunte.
Pentru determinarea diferentei reale de nivel dintre doua puncte A i B se
determina urmatoarele elemente:
- Punctele principale ale celor doua fotograme care se gasesc la intersec-
tia dreptelor ce unesc virfurile negre de pe oadrul fotogramelor.
Fig. 5. Schema unui stereoscop cu
oglinzi:
a - fotogran1e; b - oglinzi; c - Ien-
tile; d - prisme cu reflexie totala sau
oglinzi.
q
T
v ~
I

I
a I
,1'robleme generale ale cartografiei geologice
- Baza de fotografiere (bm), adica distanta dintre punctele principale ale
celor doua fotograme sau, cu alte cuvinte, distanta dintre punctul central al
fotogramei I i punctul central al fotogramei II, transpus pe fotograma I.
Dreapta care unete punctele principale poarta numele de directia initiala i
ea servete drept axa a abciselor pentru masurarea coordonatelor.
- Paralaxa longitudinala P, a punctelor A i B, sau diferenta absciselor
doua puncte ori distanta dintre aceste doua puncte masurata paralel
cu axa absciselor.
- Diferenta dintre paralaxa longitudinala a segmentului AB masurata pe
_fotograma I i paralaxa longitudinala a aceluiai segment masurata pe foto-
grama II se noteaza cu P.
Cunoscind elementele enumerate mai sus, precum i inaltimea de zbor H1
,din timpul fotografierii, putem calcula diferenta reala de altitudine h dintre
punctele A i B, folosind urmatoarea formula:
in care:
h este diferenta de altitudine, in m;
bm baza medie a fotografierii la scara fotogramei, exprimata in nun;
'1P - diferenta paralaxelor longitudinale, in mm;
H1 - inaltimea de zbor, in m.
Determinarea altitudinii relative a punctelor de pe fotograma este necesara
pentru aprecierea grosimii stratelor orizontale, precum i pentru calculul direc-
,tiei i inclinarii stratelor.
1. Descifrarea litologiei
Pe fotograme, diferitele tipuri de roci se <listing prin culoare, tarie (rezis-
tenta la eroziune ), stratificatie, istuozitate sau fisuratie, permeabilitate, solu-
bilitate etc. Studiul proprietatilor enumerate mai sus permite geologului sa re-
cunoasca unele complexe litologice, fara insa a putea preciza compozitia i
caracterele petrografice ale acestor complexe.
Culoarea complexelor litologice este pusa in evidenta prin nuanta mai des-
chisa sau mai inchisa a fotogramei. Prin nuante deschise se <listing calcarele,
tufurile albicioase, nisipurile cuartoase, filoanele pegmatitice, rocile magmatice
in care predomina mineralele leucocrate etc.
Nuantele inchise caracterizeaza rocile magmatice bazice i ultrabazice, pre-
::30 cum i unele roci manganifere.
Metodica descifrarii fotografiilor aeriene
Taria sau rezistenta la alteratie i dezagregare a rocilor variaza m limite
largi. In mod obinuit, rocile mai tari sint puse in evidenta in cursul eroziunii,
constituind formele pozitive ale reliefului. Dupa tarie, cele mai raspindite ti-
puri de roci pot fi grupate in urmatoarele apte grupe
1
:
1) roci extrem de tari (cuartite, jaspuri, bazalte);
2) roci foarte tari (porfire, aplite), roci efuzive i intrusive microcristaline,
calcare silicioase, gresii cuartitice;
3) roci tari (magmatice fanerocistaline, gnaise, gresii compacte, calcare, do-
lomite, isturi cristaline, conglomerate i breccii compacte);
4) roci de tarie mijlocie (gresii, calcare, isturi argiloase, conglomerate,
breccii);
5) roci relativ moi (gresii i conglomerate slab cimentate, lumaele, morene,
creta, sare, tufuri vulcanice etc.);
6) roci moi (loess, lehm, argila);
7) roci mobile (nisipuri, pietriuri).
Stratificatia, istuozitatea i fisura\ia rocilor sint scoase in evidenta in proce-
sele de eroziune i permit identificarea tipurilor principale de roci.
In procesul de descifrare a fotogramelor se pot distinge i delimita diferite
tipuri de roci sedimentare, magmatice i metamorfice.
Rocile sedimentare se recunosc in special dupa stratificatie i dupa anumite
caracteristici pe care le imprima reliefului.
In general, rocile cimentate formeaza un relief mai accidentat, in timp ce
rocile necimentate dau un relief mai ters (fig. 6).
Nisipurile formeaza versanti cu panta lina i interfluvii slab fragmentate,
fara tendinte de inmlii'.tinire. Zonele de afloriment se <listing prin culori
deschise.
Argilele formeaza versanti mai abrupti, bine inierbati, cu un sistem de vi-
roage adincite. Interfluviile largi prezinta adesea inmlatinari; zonele de aflori-
ment se recunosc prin tonuri inchise ale fotogramei.
Conglomeratele masive formeaza un relief cu pante abrupte, pina la pereti
stincoi, verticali.
Conglomeratele i gresiile bine stratificate i cu tarii diferite prezinta pe
fotograme un desen caracteristic, format din linii mai mult sau mai putin
paralele, stratele mai rezistente la eroziune ieind in relief sub forma unor
praguri sau zone proeminente.
$isturile argiloase i argilele formeaza rupturi de panta la contactul cu alte
roci mai <lure. Ele se caracterizeaza printr-un relief relativ ters, putin frag-
mentat.
Rocile carbonatate se <listing prin culqarea relativ deschisa., prin prezenta
formelor carstice, a abrupti ete:"" In alternanta cu rocile terigene, stra-
tele de roci carbonatate ( calcarele r pot fi UOI urmarite pe fotograme, formind
2one de culoare mai deschisa. Tufurile vulcanice formeaza culmi rotunjite, cu
aspecte ruiniforme pe versanti. Stratificatia lor este putin evidenta. In Depre-
siunea Transilvaniei, tufurile intercalate in depozitele neogene se <listing prin
culoarea lor mai deschisa.
1 Dupa P r o t o d i a k o n o v . 31
Probleme generale ale cartografiei geologice

-
'
l 90
L 0-90
Fig. 6. Variatia desenului caracte-
ristic al conturelor stratelor in func-
e de litologia pozitia acestora:
I - II - nisipuri ; III - ar-
gile. Inclinarea stratelor: 9u
0
- conture
.c1..d!U111, c.:reste viii liniare; < 0-
< 0 - conture ovale.
90 - couture angulare sau semieliptice;
Rocile magmatice se caracterizeaza, in general, printr-o rezistenta ridicata la
eroziune, din care cauza ele constituie adesea forme pozitive ale reliefului.
Corpurile de roci intrusive se <listing pe fotograme prin lipsa stratificatiei,
uniformitatea culorii aflorimentelor, desenul caracteristic determinat de reteaua
de fisuri, aspectul dendriform al retelei hidrografice etc. In unele cazuri, solul
format pe granite se distinge printr-o nuanta mai deschisa, care poate fi con-
turata pe fotograme. De asemenea, aureola de contact a unor masive intrusive
poate fi delimitata uneori pe fotograme prin nuanta deosebita a rocilor sau
prin relieful po'.,?:itiv pe care il formeaza (fig. 7).
Masivele de roci efuzive se <listing pe fotograme prin nuanta lor mai inchisa
i prin aspectul caracteristic pe care il imprima reliefului. Astfel, pinzele de
lave dispuse peste roci sedimentare sau piroclastice prezinta interfluvii largi,
cu aspect de podi, cu rupturi evidente de panta la contactul cu rocile in-
conjuratoare.
In cazul unor structuri monoclinale in care alterneaza roci efuzive cu roci
sedimentare sau piroclastice, rocile efuzive, mai rezistente la alterare, sint
scoase in relief, formind suprafete structurale i cueste.
Formatiunile filoniene ( dyke-uri) se recunosc relativ UOr pe fotogramele la
scara mare prin forma lor rectilinie i prin nuanta deosebita de cea a rocilor
32 inconjuratoare. Astfel, filoanele aplitice i pegmatitice, precum i unele por-
3 - Cartografie geolog1ca
Metodica descifrarii fotografiilor aeriene
Fig. 7. Fotograrna unei regiuni cu roci granitice.
Relieful este puternic influentat de fisuratia rocilor.
33
Probleme generale ale cartografiei geologice
fire se <listing prin nuante mai deschise, in timp ce filoanele diabazice se ca-
racterizeaza printr-o nuanta mai inchisa decit cea a rocilor inconjuratoare.
Corelind datele rezultate din observatiile facute nemijlocit pe teren cu
datele obtinute prin descifrarea fotogramelor se pot trage concluzii asupra ra-
porturilor dintre diferitele corpuri de roci magmatice i asupra zonelor cu pers-
pective privind mineralizarile. 0 importanta deosebita in acest sens o prezinta
contactele rocilor magmatice cu rocile inconjuratoare.
Rocile metamorfice se recunosc pe fotograme prin aspectul caracteristic pe
care ii imprima retelei hidrografice, care prezinta portiuni longitudinale i
poruni transversale.
$isturile cloritoase-sericitoase formeaza culmi masive, cu versanti convexi.
Gnaisele i unele micaisturi dau un relief cu aspect apropiat de eel al grani-
telor; cuartitele i marmorele se <listing prin culoarea lor de obicei mai
deschisa decit a rocilor inconjuratoare i prin relieful abrupt pe care il for-
meaza.
2. Descifrarea structurii
Pentru descifrarea structurii unei regiuni sint necesare: determinarea direc-
tiei i inclinarii stratelor, studiul discordantelor, cutelor, faliilor, sistemelor de
fisuri, al formei de zacamint, al diferitelor corpuri magmatice etc.
Determinarea direqiei i inclinarii stratelor pe fotograme se deosebete de
masuratorile efectuate in aflorimente cu ajutorul busolei geologice.
Astfel, in cazul masuratorilor cu busola; determinam in diferite puncte izo-
late direca i inclinarea unor suprafete foarte mici ale stratelor i, prin sin-
tet1zarea <latelor obtinute intr-un mare numar de puncte, deducem pozitia in
spatiu a seriilor de depozite sau a corpurilor geologice de dimensiuni mari.
Pe fotograme nu putem determina pozitia exacta a unei suprafete de strat
i ~ t r u n punct sau afloriment dat. In schimb, urmarind dezvoltarea in supra-
fata a unor strate-reper sau a unor limite i, analizind raportul dintre acestea
i formele de relief, obtinem directia i inclinarea generalizata, pe suprafa\a
respectiva, a seriei de roci date.
Directia stratelor verticale, precum i aceea a stratelor inclinate in cazul
unui relief orizontal coincid cu direc\ia unei limite a stratelor respective. In
oazul stratelor inclinate, in conditiile unui relief accidentat, limitele au o forma
sinuoasa. Dupa amplitudinea sinuozitatilor . se poate aprecia sub sterescop
unghiul inclinarii stratelor. In determinarea exacta a direcei i inclinarii
stratelor pe fotograme trebuie sa tinem seama de unele deformari ale incli-
narii aparente in fotograme, deformari care sint determinate de proiectia cen-
trala a fotogramei. Aceste deformari sint cu atit mai mari cu cit stratul res-
pectiv se gasete mai departe de centrul fotogramei. Astfel, inclinarea aparenta
a unui strat pe fotograma, cu inclinarea reala de 60, poate sa varieze in-
tre 36 i 105, aceasta in functie de pozitia pe care o ocupa stratul respectiv
fata de centrul fotogramei (fig. 8). Din aceasta cauza, determinarile. cele mai
exacte ale directiei i inclinarii stratelor se pot face numai in partea centrala
34 a fotogramelor (fig. 9 i 10).
Metodica descifri'irii fotografiilor aeriene
Descifrarea discordantelor se realizeaza urmarind pe fotograme mersul limi-
telor dintre formatiuni. Limita inferioara a unei formatiuni discordante se
recunoate relativ UOr, prin faptul ca ea intrerupe mersul limitelor dintre for-
matiunile mai vechi. . . . . . .. . . __ . .. _ . . . . . . . . .
Anticlinalele i sinclinalele normale (fig. 11) se identifica pe fotograme pe
baza inclinarilor divergente sau convergente ale stratelor. Cutele izoclinale se
<listing de structurile monoclinale, in special in zonele de ridicare sau cobo-
rire axiala, unde se pot observa inchiderile periclinale ale cutelor.
Fisuratia rocilor iese in evidenta pe fotograme, in special, in cazul rocilor
masive (granite, caloare etc.), fiind marcata de sectoarele rectilinii ale retelei
torenale sau de dezvoltarea mai abundenta a vegetatiei hidrofile, datorita
circulatiei apelor subterane in lungul fisurilor.
Faliile se remarca prin prezenta unor trepte ale reliefului, a .unor sectoare
rectilinii ale vailor, prin existenta unor limite rectilinii intre sectoare caracte-
rizate prin tipuri net deosebite ale reliefului, prin intreruperea brusca a unor
structuri cutate etc. (fig. 12).
3. Descifrarea depozite'lo( cuaternare
Studiul stereoscopic al fotogramelor constituie un ajutor pretios in cartarea
formatiunilor cuaternare i in cercetarea geomorfologica.
Pe fotograme pot fi identificate principalele tipuri genetice ale reliefului,
pot fi stabilite unele legaturi intre particularitatile reliefului unei regiuni, pe
s
Fig. 8. Variatia incli-
niirii aparente ~ a
conturelor unor strate
monoclinale cu inclina-
rea de 60, in functie
de departarea lor de
centrul fotogramei:
a - inclinarea real ii;
b - inclinarea aparenta;
c - conturul stratelor
(dupa M. N. Petru-
s i e vi c i).
3*
ii
Probleme generale ale cartografiei geologice
Fig. 9. Determinarea directiei i inclinarii unui strat cu ajutorul
fotogramei:
AB - direc\ia stratelor ob\inutii prin unirea a douii puncte de egalii alti-
tudine a unui strat; CD - orientarea incliniirii; DE - diferenta de alti-
tudine dintre dreapta AB ~ punctul C, redusii la scara fotogramei;
L - unghiul de inclinare a stratului (triunghiul ABC considerat pe vale,
iar triunghiul A'B'C', pe interfluviu) (dupa M. N. Petrus i e vi c i).
Metodica descifrarii fotografiilor aeriene
Fig. 10. Fotograma unei regiuni cu strate monoclinale.
Probleme generate ale cartografiei geologice
Fig, 11. Inchiderea periclinala a unui anticlinal constituit din
depozite argilo-grezoase cretacice .
.38
Metodica descifrarii fotografiilor aeriene
Fig. 12. Falii cu d e c r o ~ r e in trepte:
I-I, II-II, III-III - fracturi in lungul dirora compartimentele au fost ridicate ii
deplasate spre sud (dupa M. N. Petrus i e vi c i).
39
Probleme generale ale ccirtografiei geologice
de o parte, i geologica a acelei regiuni, pe de alta parte. De ase-
menea, se pot analiza procesele actuale de morfogeneza i se pot delimita dife-
ritele tipuri genetice ale depozitelor cuaternare.
Pentru cartarea geologica, o deosebita importanta o prezinta identificare11.
i delimitarea depozitelor eluviale, deluviale, proluviale, aluviale, lacustre, ma-
rine, glaciare etc.
Formatiunile eluviale se disting pe fotograme in zonele de cumpana a ape
lor i pe versantii vailor. Tipurile de eluviu se recunosc bine prin nuantele
deosebite pe care le dau in special pe fotogramele in culori. Uneori, eluviul
descifrarea structurii geologice a formfiliunilor recuaternare intrucit
u. uanta lui este de natura rocilor din subsol, fragII).ente de diferite_
marimi ale acestor roci Hind prinse in depozitul el1:!_vial.
-----in-iilte cazuri, pe fotograme se poate descifra prezenta unui relief ingropat
sub depozitele eluviale. Zonele depresionare i vechile vai se disting prin
nuante mai inchise, datorita, pe de o parte, unei mai puternice impregnari cu
apa, iar pe de aJta parte, prin dezvoltarea mai abundenta a vegetatiei hidro-
file. Nuante.le eluviului se distin eel mai bine in zonele arate, ca_re
<2_fera-asf e con itii entru structurii subsolului.
lJepozitele ae uviale se descifreaza, in special, in regiunile cu relief delu-
ros sau muntos. Pentru descifr.area depozitelor deluviale se analizeaza sub
stereoscop profilul transversal al versanlor, forma acestora in plan, variatia
unghiurilor de panta etc. Grosimile maxime ale paturii deluviale se remarca
in zonele in care profilul transversal al versantului devine concav.
I Alunecarile de teren se recunosc relativ UOr prin relieful valurit _e care il
formeaza, prin dezorganizarea de viroage e _versant, prin modifi-
pe c are _le prov2aca in aspectul padurii etc . .
GrohotiUr.ile se disting pe versantii abrupti formati din roci stincoase, prin
nuanta .mai deschisa a fotogramei i prin aspectul caracteristic pe care il im-
prim51 pantelor. Gradul de stabilitate a grohotiului este indicat de masura in
care este dezvoltata vegetatia. Grohotiurile active sint, de obicei, lipsite de
vegetatie arborescenta.
Depozitele proluviale, formate prin spalarea i antrenarea - de catre apele
curgatoare temporare - a depozitelor eluviale i deluviale, se recunosc pe
fotograme prin aspectul caracteristic de conuri de dejectie. Gradul de inier-
bare a conurilor de dejectie reflecta intensitatea procesului proluvial. In re-
giunile impadurite, adesea este foarte greu de delimitat pe teren extinderea
unor .conuri de dejectie mari. Pe fotograme insa ele pot fi delimitate cu
multa exactitate.
Depozitele aluviale sint reprezentate prin aluviunile actuale ale apelor cur-
gatoare i prin depozitele aluviale de terasa. Aceste depozite se descifreaza
pe baza aspectului morfologic al reliefului, pe baza nuantelor caracteristice,
mai deschise, ale nisipurilor i pietriurilor, precum i prin analiza repartitiei
vegetatiei. Depozitele teraselor mai vechi se identifica mai greu, datorita pro-
ceselor fizico-geologice mai recente, care le modifica adesea aspectul.
Depozitele glaciare i fluvio-glaciare se identifica pe fotograme prin aspec-
40 tul caracteristic pe ere 11 imprima reliefului.
Metodica descifrorii fotografiilor aeriene
Depozitele lacustre i marine se descifreaza, de asemenea, pe baza indicii-
lor morfologice. Prin analiza stereoscopica a fotogramelor in zonele litorale se
pot distinge terasele de acumulare ca i terasele de abraziune marina i pot fi
puse in evidenta legaturile dintre configuratia tarmului i structura geologica
a acestuia.
Depozitele eoliene se caracterizeaza pe fotograme prin nuante i forme spe-
cifice, care permit recunoaterea i delimitarea lor.
4. Descifrarea fotogramelor ca metoda de prospectiune
Obiectul final al oricarei cercetari geologice este descoperirea zacamintelor
de substante minerale utile din regiunea cercetata. Utilizarea aerofotogramelor
in activitatea de cartare geologica, marind exactitatea hartilor geologice in-
tocmite, contribuie la o mai justa apreciere a rezervelor posibile de substante
minerale . utile i ajuta uneori la descoperirea unor noi zacaminte. Principalele
criterii de prospecune care pot fi folosite la descifrarea aerofotogramelor sint
criteriile stratigrafice, litologice, structurale, magmatogene, geomorfologice etc.
Criteriile stratigrafice i litologice sint folosite pentru a pune in evidenta
zacamintele de substante minerale utile legate de anumite complexe de roci
sau de anumite nivele stratigrafice, cum sint, de exemplu, zacamintele de car-
buni, sare, bauxita, minereuri etc. De exemplu, delimitind pe o fotograma
suprafetele ocupate de masivele calcaroase neojurasice i cretacic inferioare,
din Muntii Padurea Craiului, geologul contureaza totodata ariile in care pot
fi gasite zacaminte de bauxita.
Criteriile structurale au o importanta deosebita pentru prospectarea zaca-
mintelor de petrol i gaze legate, in special, de structuri anticlinale sau de
anumite discordante, a zacamintelor de minereuri filoniene legate de fracturi
importante ale scoartei terestre care au permis circulaa solutiilor minerali-
zante. Descifrarea structurala a fotogramelor din unele regiuni greu accesi-
bile, ca, de exemplu, pustiul Saharei, alaturi de cercetarile aerogeofizice, au
permis descoperirea unor importante zacaminte noi de petrol.
In unele cazuri, studiul fotogramelor luate in regiuni acoperite de o mare
cu apa putin adinca (Marea Caspica) au permis identificarea unor structuri
anticlinale cu perspective de hidrocarburi.
Criteriile geomorfologice au o importanta deosebita pentru prospectarea
zacamintelor cantonate in aluviuni sau vechi depozite de terasa.
Pentru identifioarea unor zacaminte de substante minerale utile pot fi uti-
lizate unele indicii indirecte, cum ar fi lipsa sau reducerea inveliului vegetal,
caracteristica solurilor salinizate i celor formate pe zacaminte de arsen, crom,
niche!, cupru etc. Unele corpuri de roci utile, cum sint calcarele, dolomitele,
granitele, pregmatitele etc., pot fi identifioate i conturate direct pe fotograme.
In toate cazurile, pe linga studiul stereoscopic al fotogramelor, o mare im-
portanta o prezinta observatiile aerovizuale efectuate de geolog din avion sau
din helicopter. Aceste observatii dau posibilitatea unei interpretari mai judi-
cioase a structurii geologice a regiunii cercetate. 41
PARTEA A DOUA
METODE DE CONSTRUIRE A HARTILOR
~ PROFl'LELOR GEOLOGICE

VI
rORMA CORPURILOR GEOLOGICE - LIMITE GEOLOGICE
Harta geologica a unei regiuni este, in esenta, o proiectie pe un plan ori-,
zontal a raspindirii la suprafata Pamintului a rocilor care intra in alcatuirea
subsolului acelei regiuni.
Diferitele tipuri i asociatii de roci din scoarta terestra constituie corpuri
geologice, a caror forma i dimensiuni variaza in limite largi in cadrul dife-
ritelor tipuri de formatiuni geologice sedimentare, magmatice sau metamorfice.
Rocile sedimentare se prezinta in mod obinuit sub forma de strate. Stra-
tele sint corpuri geologice, omogene din punct de vedere litologic, !imitate
prin doua suprafete plane mai mult sau mai putin paralele. Se numesc strate
propriu-zise corpurile sedimentare a caror extindere in suprafata este eel
putin de 1 000 de ori mai mare decit grosimea lor. Cind raportul dintre gro-
sime i extinderea in suprafata este cuprins intre 1/1000 i 1/100, stratul este
lenticular, iar cind acest raport variaza intre 1/100 i 1/2, corpurile respective
au forme de lentile.
In cazul rocilor magmatice, forma corpurilor geologice este mai variata. Se
<listing corpuri stratiforme, cilindrice, lenticulare sau neregulate. Corpurile
magmatice stratiforme sint reprezentate prin: pinze sau curgeri de lave for-
mate prin revarsarea magmei la suprafata Pamintului; silluri - formate prin
consolidarea magmei injectate in lungul planelor de stratificatie ale unor de-
pozite sedimentare; dyke-uri - generate prin consolidarea magmelor in
lungul unor crapaturi ale scoartei terestre. Corpuri mai mult sau mai putin
cilindrice se intilnesc in cazul neck-urilor, formate prin solidificarea magmei
in COurile vulcanice. Forme lenticulare i neregulate se intilnesc in cazul dife-
ritelor corpuri magmatice intrusive.
In cazul rocilor metamorfice, intilnim frecvent corpuri lentiliforme i uneori
corpuri stratiforme sau neregulate.
Suprafetele care separa intre ele diferitele corpuri de roci se numesc li;mite
geologice. Distingem urmatoarele tipuri de limite geologice:
- Limite stratigrafice concordante, care separa intre ele doua strate sau
pachete de strate depuse in continuitate de sedimentare unele peste altele.
- Limite stratigrafice discordante, care delimiteaza doua serii de depozite
sedimentare, separate printr-o faza de intrerupere a sedimentarii, precum i
depozitele sedimentare fata de rocile magmatice i metamorfice mai vechi.
- Limtie de contact magmatic, care separa corpurile magmatice fata de
rocile inconjuratoare mai vechi decit acestea.
- Limite tectonice, care corespund unor suprafete de fractura (falii, decro-
liri, ariaje). 43
Metode de construire a hartilor profilelor geologice
Forma suprafe\elor de limita poate fi plana (in cazul stratelor care nu au
fost cutate sau in cazul unor falii), curba sau ondulata (in cazul unor strate
cutate) sau neregulata in cazul unor corpuri magmatice.
Pe teren suprafetele de limita dintre diferitele corpuri geologice sint inter-
sectate de suprafa\a reliefului in lungul unor linii, care pot avea orientari va-
riate in spatiu, in func\ie de formele reliefului i ale suprafe\elor de limita
respective. Pentru intocmirea hartii geologice, liniile rezultate din intersectia
suprafe\elor de limita i suprafata reliefului se proiecteaza la o anumita scara
pe un plan orizontal. In felul acesta se obfin limitele cartografice ale corpu-
rilor geologice.
Aspectul limitelor cartografice variaza in functie de pozi\ia pe care o au in
spa\iu diferitele corpuri geologice i de raporturile in care se gasesc ele unele
fa\a de altele. In cele ce urmeaza vom analiza diferitele aspecte pe care le
prezinta reprezentarea cartografica a stratelor orizontale, inclinate, discordante,
cutate sau faliate.
VII
REPREZENTAREA CARTOGRAFICA A STRATELOR ORIZONTALE
44
- Depozitele sediment.are se dispun in momentul formarii lor, in mod obinuit,
sub forma de strate orizontale sau aproape orizontale. Unele inclinari primare
mici . ale suprafe\elor de stratificatie se datoresc fie inclinarii initiale a sub-
stratului pe care s-au depus, fie variatiei grosimii stratelor.
Strate orizontale sau cu inclinari foarte mici se intilnesc in regiunile care
nu au suferit miciiri de cutare, dupa depunerea stratelor respective, ci doar
unele micliri de ridicare sau coborire ( oscilatorii) pe verticala. ori-
zontala a stratelor este caracteristica re iunilor de latformr'"(de exemplu,
Do rogea e su , Cimpia Romana), precum depozitelor neozoice din unele
bazine osttectonice. ---
sub care se rezinta stratele orizontale e . teren i respectiv pi
harta eolo ica de in e in mare masura de relieful regiunii.
n cazul unei regiuni cu relief plat, orizontal, de exemplu, in cazul unei
cimpii netede, la suprafata scoartei terestre nu apare decit eel mai tinar strat.
Relieful unei astfel de regiuni va fi reprezentat pe harta topografica printr-un
cimp fara curbe de nivel. In acest caz, pe harta geologica se reprezinta numai
stratul superficial, fara a se putea reprezenta nici o limita geologica. Harta
se acopera cu o culoare corespunzatoare virstei sau cu un .semn conventional
corespunzator litologiei acestui strat superficial (fig. 13, I).
Reprezentarea cartografica a stratelor orizontale
Daca regiunea, in structura careia intra strate orizontale, prezinta un relief
putin fragmentat, astfel ca diferentele de nivel dintre culmi i firul vailor sint
mai rnici decit grosimea prirnului strat de la suprafata, in aflorirnente nu va
aparea decit acest strat, iar pe harta geologica nu se reprezinta decit stratul
respectiv (fig. 13, II).
In cazul in care vaile se adincesc rnai mult, ele intersecteaza strate din ce
r in ce rnai vechi. Suprafejele de limita dintre diferitele strate intersectate de
relief apar in aflorimente in versantii vailor, in lungul unor linii situate la
aceeai altitudine. _Pe harta stratele orizontale se re rezinta in acest ,

nive sau urmaresc e aJ?.rOa e rnersu acestora (fig. 13, III).
Latirnea cartografica (pe harta) a zonei de aflorirnent a unui strat orizontal
este direct proportionala cu grosirnea stratului respectiv i cu cotangenta
unghiului de panta al terenului. Cu alte cuvinte, latirnea cartografica a unui
strat este cu atit rnai mare cu cit panta reliefului este rnai mica. In cazul unui
versant vertical, Hitirnea oartografica a unui strat se poate reduce la zero, adica
lirnita superioara i cea inferioara se proiecteaza pe aceeai linie.
Grosirnea norrnala a unui strat orizontal este exprimata pe harta prin dife-
renta de nivel dintre lirnita superioara i cea inferioara a lui. Ea poate i rna-
surata direct in aflorirnentele care _ _precl!!P- i in fo-
rajele verticale. -
1--- 11 Q2 j: : jJ
J
II
I
I
I
I
I
Al
0
Fig. 13. Reprezentarea pe harta geologicii a stratelor orizontale:
m
I
1 ,-, argile; 2 - 3 - 4 - limitele stratelor; m, n - plane orizontale echidistante;
m n - curbe de mvel ; I - relief plan orizont:aJ; II - relief slab accidental; III - relief puternic
45 acc1dentat.
Metode de construire a hartilor profilelor geologice
J 1 l)e re la, in cazul unor strate orizontale, e firul vailor a ar stratele cele
\ mai vec i, iar pe cu i, stratele cele mai noi., 0 exceptie de la aceasta re ula
de terasa din reg!unile mun oase sau e uroase, care
' sint cu atit mai vec i cucit le gasim a deasupra firu-
ill -
--p:;:Q:(itul sau seqiunea geologica este o reprezentare grafica intr-un plan
vertical, realizata la o anumita scara, cu ajutorul unor semne i culori conven-
tionale, in care se reda structura partii superioare a scoartei terestre, intr-o
regiune oarecare. Un profil geologic prezinta intr-o forma schematizata i
simplificata imaginea care se obtine, considerind regiunea taiata de un plan
vertical (fig. 14).
Profilele geologice completeaza imaginea data de harta geologica, cu ras-
pindirea formatiunilor in adincimea scoartei terestre.
Profilele geologice se intocmesc pe baza datelor obtinute in cartarea geo-
logica, precum i pe baza datelor rezultate din foraje i lucrari miniere.
In construirea oricarui profil geologic se disting urmatoarele operauni:
alegerea direcei profilului, construirea profilului morfologic, transpunerea da-
telor geologice pe profil, interpretarea geologica a datelor i construirea mer-
sului formaunilor in adincime.
In re iuni cu strate orizontale, ale erea dire iei ro ilului se face in a a fel
ca ea sa treaca rin unctu eel mai inalt i punctul eel mai coborit al relie- .
fulill. Daca in re iune exista foraje sau lucrari miniere, profilul se orienteaza
in aa fel incit el sa treaca prin lucrari.
In mod obinuit, profilele se construiesc in lungul unor linii drepte. Daca
insa forajele sau lucrarile miniere nu sint dispuse in lungul unei drepte, se
admite construirea profilului in lungul unei linii frinte. ln acest caz, pe profil
trebuie sa se indice punctele de cotitura ale liniei profilului.
Directia profilului se reprezinta pe harta geologica sub forma unei linii sub-
tiri continue sau sub forma unor linioare scurte, aezate numai la capetele pro-
filului i in punctele de cotitura. Pe o harta pe care se construiesc mai multe
profile, liniile de profil de pe harta ca i profilele construite se numeroteaza .
cu cifre romane aezate la cele oua capete ale pro i u ui.
Profilul morfologic se construiete metodele cunoscute din topografie,
folosind curbele de nivel ale reliefului. Seara lungimilor in profile se ia egala
cu scara hati. Seara inaltimilor, in masura posibilitalor, se ia, de asemenea,
egala cu scara hartii. In regiunile cu strate orizontale, daca grosimea acestor
strate este redusa se admite exagerarea scarii inaltimilor in mod convenabil.
Pe profilul morfologic construit se noteaza scara lungimilor i cea a inaltirnilor,
direca i numarul profilului, punctele de triangulae principale, numele vailor
i culmilor tmversate de linia profilului, nivelului de baza al profilului (de
exemplu, nivelul marii).
Trecerea datelor geologice pe profil, in cazul stratelor orizontale, consta in
transpunerea sub linia profilului morfologic a punctelor de limita la altitudinile
corespunzatoare. Pentru aceasta, se folosete o fiie de hirtie care se aaza pe
46 linia de profil de pe harta i se noteaza pe ea, prin liniute, punctele unde
/r;u!lrmi:
_A'=
;,,lL1:
8
c
/1 vu
91'1 .l;J
970 -:-:;o--:-: ..
1170 O 100 200 JOO rn
fno/f1me
m
/]
Coilsf;111 !10 /J'/o!or;/cd
Co/cor

c
a
Fig. 14. Harta geologica a unei regiuni cu strate ori zontale concordante (dupa I. Du mitres cu}:
a - harta geologica; b - sectiuni dupii liniile ABC DE; c - coloana stratigrafica a depozitelor.
Metode de construire a harlilor ~ i profilelor geologice
linia profilului intersecteaza diferitele limite geologice. Punind apoi fiia de hir-
tie respectiva pe profilul morfologic construit, limitele marcate se tree pe linia
profilului morfologic. Forajele se reprezinta 1n profil printr-o linie verticala,
terminata la partea superioara printr-un triunghi, in dreptul caruia se noteaza
numarul forajului. Pe linia forajului se reprezinta, la scara verticala a profilu-
lui, diferitele limite geologice intilnite in forajul respectiv.
Interpretarea i construirea desfllurarii formatiunilor geologice in adincime,
in cazul stratelor orizontale, se reduce la unirea prin linii orizontale a puncte-
lor de limita de acelai fel, marcate pe profil. Drepte orizontale se traseaza
i prin punctele de limita marcate in foraje sau lucrari miniere.
VIII
REPREZENTAREA C.A:RTOGRAFICA A STRATELOR INCLINATE
1. o z i ~ i a stratelor inclinate
Datorita micarilor tectonice ale scoartei terestre, stratele sint deranjate din
pozitia lor initial orizontala, capatind diferite inclinari. Stratele care inclina
in acelai sens, formind acelai unghi cu planul orizontal, se numesc strate
monoclinale. Stratele care au acelai sens de inclinare, dar care ii schimba
treptat unghiul de inclinare se numesc _strate homoclinale. Astfel de strate se
intilnesc pe marginile unor depresiuni (de exemplu, Depresiunea Transilva-
niei), precum i in flancurile cutelor.
Pozitia in spatiu a unui strat inclinat este determinata prin directia i in-
clinarea lui.
Direc ia unui strat inclinat este o linie rezultata din intersectia suprafetei
stratului -;espectiv cu un plan orizontal, adica este o linie orizontala cuprinsa
in suprafata stratului. Orientarea directiei se poate exprima in doua feluri:
1) Prin unghiul ascutit format intre directia data i planul meridian al lo-
cului (planul care trece prin cei doi poli i prin punctul respectiv); in acest
caz, trebuie sa se indice i punctele cardinale intre care se formeaza acest
unghi (de exemplu, N 30 W).
2) Prin azimutul directiei, adica prin unghiul masurat in sensul acelor unui
ceasornic, de la directia nord magnetic pina la directia data. Unei directii oare-
care ii corespund doua azimute (A
1
i A
2
), care difera intre ele prin 180
(fig. 15).
lnclinarea sau caderea unui strat este unghiul format intre o linie trasata
pe suprafata stratului respectiv, perpendicular pe linia directiei, adica o linie
48 de cea mai mare panta a stratului i proiectia acesteia pe un plan orizontal.
Reprezentarea cartografica a stratefor orizontale
Fig. 15. Azimutul direcP.ei unui strat:
Nm - nord magnetic; AB - directia stra-
tului; A,, A, - azimute ale directiei stratului.
A
B
lntr-un alt mod, inclinarea poate fi definita ca unghiul ascutit format intre
suprafata stratului i planul orizontal al locului. Sensul inclinarii unui strat se
poate exprima prin punctul cardinal spre care coboara suprafata stratului (de
exemplu, spre NE) sau prin azimutul inclinarii, adica unghiul masurat in sen-
sul acelor unui ceasornic de la nordul magnetic pina la proiectia pe planul
orizontal a liniei de cea mai mare panta a stratului.
2. Determinarea inclinarii stratelor
a. Busola geologica. Directia i inclinarea stratelor se determina cu ajutorul
busolei geologice (fig. 16).
0 busola geologica este alcatuita dintr-o placa dreptunghiulara, pe care sint
montate acul magnetic, cadranul gradat, clinometrul, mecanismele de blocare
a acului magnetic i a clinometrului i o nivela cu bula de aer. Toate parle
constitutive ale busolei, cu exceptia acului magnetic, se construiesc din metale
nemagnetice sau din mase plastice. Placa busolei are in mod obinuit o lun-
gime de 10-12 cm i o latiffie de 7-8 cm. Una din laturile lungi ale pla-
cii este divizata in milimetri, putind fi folosita ca rigla. In centrul placii este
montat un virf ascutit, care suporta acul magnetic i de care este prins i di-
nometrul.
Acul magnetic, construit din otel magnetizat, are capatul nordic colorat in
negru, iar pe capatul sudic are un mic inel de cupru. In partea centrala a
acului este montat un rubin, cu care acul se sprijina pe virful ascutit din cen-
trul placii busolei. Cadranul busolei geologice este divizat in 360 grade (sexa-
gesimale) sau 400 grade (centesimale), numerotate din 10 in 10, in sens invers
__ Linia nord-sud a cadranului este paraleHfcu-lafura
h!nga__a_ plaCITbusolei, iar punctele est i vest _Si!J..! inscrise 2e_ in pozi-
tie inversata fata de busolele geografice obinuite. Inversarea numerotarii gra- 49
-- ' Sc -- _..,
4 - Cartografie geo!ogica
Metode de construire a hartilor profilelor geologice
50
I
prec1:1m i estului_ au intrucit, prin
ei stinga la reapta, acUI _magnetic a busolei,
nind in_aceeai p_Qzipe nord-sud, se deplaseaza in fata cadranului in sens in-
vers, adica ae la drea ta (fig. 17). -
- Clinometru este un mic pen ul suspendat de axul care suporta acul mag-
netic i care poate oscila in fata unui semicerc, gradat de la mijloc spre capete
cu diviziuni de la 0 la 90, respectiv 100 grade.
Mecanismul de blocare a acului magnetic consta dintr-o pirghie prin apa-
sarea careia acul magnetic este ridicat de pe suportul sau i alipit de capacul
de sticla al busolei. Blocarea clinometrului se realizeaza cu un mic Urub mon-
tat lateral pe cutia busolei, prin apasarea caruia clinometrul este impiedicat
sa oscileze. Alaturi de Urubul de blocare a clinometrului, unele busole geolo-
gice prezinta un Urub terminat cu o roata dintata, care permite rotirea cadra-
nului busolei.
Determinarea directiei i inclinarii stratelor cu ajutorul busolei geologice
se executa prin metoda clasica, metoda azimutului directiei sau metoda azi-
mutului inclinarii.
In metoda clasica pentru masurarea orientarii directiei se aaza placa buso-
lei in poz1t1e orizontala, cu una din laturile lungi pe suprafata stratului, i
cit te marimea un hiului ascutit format intre nordul inscris e cadran i acul
busolei. n acelai se o serva daca ung iul respectiv se formeaza spre
"Vestul sau . estliT inscris .. -e ca r:i!.k Pentru masurarea unghiului incliniiliSe
plan vertica , cu latura estica pe o linie de cea mai mare
panta pe strat, i se citete diviziunea inscrisa in dreptul reperului clinometru-
lui. Se observa spre ce punct cardinal inclina stratul (fig. 18).
Fig. 16. Busola geologica:
1 - placa bazalii; 2 - cutia busolei
cadranul; 3 - clinometrul; 4 - dispoziti-
vul de blocare a clinometrului; 5 - acul
magnetic; 6 - dispozitiv de fixare a capa-
cului de sticlii; 7 - dispozitiv de blocare
a acului magnetic; 8 - nivela cu apii.
Fig. 17. Deplasarea relativli a
acului busolei spre stinga, in
cazul unei rotiri spre dreapta a
cadrului busolei.
r
Fig. 18. Masurarea directiei incliniirii stratelor
cu ajutorul busolei geologice.
Reprezentarea cartografica a st ratelor indinate
Rezultatul miisuriitorii se inscrie in carnet sub forma: N 40 E/25 S, in care
prima cifrii reprezintii orientarea direc iei, iar a doua, unghiul de inclinare a
stratului. _. -- -
II In metoda azimutului orientarea directiei stratului se determina
/ aezin _ uso a in plan orizontal, cu strat, i citind numiirul de
grade inscrise 1ii dreptu capiitului nordicaacului magnetic. lnclinarea se
miisoarii ca i in metoda clasicii; incliniirii obtine adiiugind 90 la
direcpei. Rezultatul masi'.ir'im)'rti se inscrie sub forma 230T30, m _are

\II
/
prima cifrii reprezintii azimutul direc\iei, iar cea de-a doua, de_in-
cllnare. - - - - .. - - ' J
fu metoda inclinariia sensul incliniirii se determinii aezind busola,
in plan orizontal, cu latura scurta pe suprafata stratului, astfel incit nordul
pe cadran sii fie indreRtat in sensul J_ncliniirii stmtului; se citete n}!mii-
rul de graae inscris in iitului al magne!ic. lnclinarea
se miisoarii ca i in prima metodii. Rezuftatul miisuriitorii se inscrie sub forma:
- prima cifrii ungbiul de inclinare, iar . cea _ <!_oua,
azimiitul inclin_fu:ii. --------
.. --.___ __ ._ ---
3. Cazuri particulare de determinare a directiei
inclinarii stratelor
Determinarea directiei i incliniirii stratelor cu ajutorul busolei geologice se
face in mod obinuit pe baza suprafetelor de stratificatie care pot fi observate
in aflorimente. In unele cazuri insii, suprafetele de stratificatie vizibile in aflo- 51
4*
Metode de construire a har\ilor profilelor geologice
52
rimente nu reflecta pozitia reala a seriilor de strate, iar in alte cazuri, supra-
fetele de stratificatie nu pot fi observate direct in aflorimente. In astfel de
situatii, in determinarea pozitiei stratelor se aplica unele metode particulare.
In cele ce urmeaza dam citeva din aceste cazuri particulare.
a. Cazul depozitelor lipsite de suprafete de stratificafie evidente. In aceasta
situatie, in vederea stabilirii directiei i inclinarii se fac observatii speciale
asupra texturii inteme a rocilor. Astfel, se urmarete pozitia in roca a resturi-
lor fosile - urme de plante sau de molute - care se dispun, in general,
paralel cu planele de stratificae. De exemplu, cochiliile de Paradacna sau de
V alencienius din marnele ponene din regiunea subcarpatica.
b. C.azul depozitelor cu stratificafie oblica sau incruci$ata. Stratificatia oblica
sau incruciata este caracteristica depozitelor formate sub acunea curentilor
acvatici sau aerieni, cum sint depozitele deltaice i de dune. In astfel de de-
pozite, suprafetele de stratificatie interna nu sint paralele cu stratificatia ma-
jora a seriilor pe strate. In construirea hartii geologice se ia in considerare
in acest caz numai limita inferioara i cea superioara a seriei respective, orien-
tarea inclinarii stratificaei inteme dind indicatii asupra orientarii curentilor
in timpul sedimentarii depozitelor respective.
c. Cazul cutelor false. Astfel de cute iau natere fie ca rezultat al maririi
volumului unor strate de. anhidrit la trecerea lor, prin hidratare, in gips, fie
in urma alunecarii in stare plastica a unor depozite sedimentare. Pozitiile ma-
surate in cazul cutelor false nu pot fi luate in considerare la construirea limi-
telor pe harta geologica.
@ cazul unui de Vin trej
puncte care gases_c !_nlif!_ie ef:!eapta_. Altitudmea unm plan de hm1ta poate
-fi cunoscuta la suprafata Pamintului in trei puncte de afloriment sau in _ i1 .,
_!oraje. In foraje, altitudinea unei limite se determina scazind adincimea limi- ii '!
tei respective din altitudinea locatiei forajului.
Determinarea directiei i inclinarii stratelor se face in acest caz prin me-
toda triadei, in felul urmator:
- Se plaseaza pe harta cele trei puncte in care se cunoate altitudinea
limitei respective, notind cu A punctul de cota maxima, cu B punctul interme-
diar i cu C punctul de cota minima (fig. 19).
- Pe dreapta care unete punctele A i C se determina un punct D, a
carui altitudine este e'gala cu cea a punctului B. Punctul D se gasete fata de
punctul C, la o distanta X, care se calculeaza pe baza relatiei:
X=ACB-c.
A-C
Utilizind datele din figura 19, obtinem:
X =
500
m 290 - 270 = 500 20 =
200
m.
320-270 50
Reprezentarea cartografico a stratelor inc:linate
Distanta obtinuta se construiete la scara hartii pe dreapta AC, pornind
din punctul C.
Unind cu o dreapta punctul B cu punctul D, obtinem directia stratului.
Orientarea directiei se masoara cu un raportor, intre nordul hartii i linia
<lirectiei.
Pentru a afla unghiul de inclinare a stratului, din punctul A coborim o per-
pendiculara pe linia BD, iar de la piciorul perpendicularei construim, la scara
11artii, diferenta de altitudine dintre punctele A i B. Capatul segmentului
obtinut se unete cu punctul A. Unghiul a. al inclinarii stratului se masoara
-cu ajutorul unui raportor intre dreapta data i perpendiculara pe directie. Sen-
-sul inclinarii este indicat de perpendiculara coborita din punctul A spre
dreapta BD.
I
a,i Cazul in care cunoatem inclinarea aparenta a suprafetei unui strat intre
doi pereti verticali care formeaza un unghi intre ei. In acest caz, determinarea
irectiei i a inclinarii se face in felul urmator:
- Se construiete un cerc cu o raza arbitrara i se traseaza prin centrul A
al c:.ercului o dreapta care reprezinta directia nord (fig. 20). Din centrul cer-
cului se construiesc azimutele AB i AC ale celor doi versanti, in care se
<>bserva inclinarile aparente. ale planului de stratificatie dat. Tot din centru se
construiesc i perpendicularele AE i AD pe liniile care reprezinta azimutele
Celor doi versanv. In punctul D se construiete complimentul unghiului de in-
dinare aparenta (:31> masurat in peretele AB, iar in punctul E, complimentul
unghiului de inclinare aparenta 132, masurat in peretele AC. Dreptele obtinute
.se prelungesc pina la intersectia lor cu liniile AB i AC.
A J20m
B
290m
Sc. 1: I 0.000
C 270m
Fig. 19. Determinarea direcfiei inclinii-
rii unui strat prin metoda triadei:
A,B,C - puncte de cota cunoscuta ale unui
strat; BD - directia stratului; - inclinarea
stratului.
s
Fig. 20. Determinarea directiei
inclinarii unui strat cind
inclinarile aparente ale acestuia in
doi pereti;
AB AC - directiile peretilor; B1
B? - incliniirile aparente in cei doi
pereti; FG - directia stratului; - in-
c!inarea stratului (vezi explicatia in 53
text).
Metode de construire a hcirtilor profilelor geologice
a
Unind punctele de intersectie F i G cu o dreapta, obtinem direcpa stra-
tului.
Pentru aflarea inclinarii stratului, din punctul A coborim o perpendicu-
lara AK, pe dreapta FG, i construim o dreapta paralela cu direcpa stratu-
lui (HI). Unim punctul J' cu punctul K de la piciorul perpendicularei pe direc-
tie. Unghiul a. format intre dreptele AK i IK reprezinta unghiul inclinarii
re e a stratului.
f. Cazul pufurilor in care nu se pot separa fete de strat, dar plane le de stra-
tificafie sint marcate prin linii in perefii pufului. In acest caz, determinarea
inclinarii stratelor se face in felul urmator:
Se deseneaza inclinarea aparenta a unui plan de stratificatie in cei patru
pereti ai putului, desfaurati intr-un plan. Se traseaza apoi o orizontala de la
unul din capetele liniei de limita, pina in punctul in care ea intersecteaza
aceeai limita in peretele urmator (fig. 21).
Din punctul 0 de la intersectia orizontalei AF cu muchia dintre cei doi
pereti alaturati se construiete un arc de cerc, cu raza OF, pina in punctul G.
Se unete apoi punctul A cu punctul G i se masoara cu raportorul unghiul 13
format intre AF i AG. Azimutul directiei se obtine adunind unghiul 13 la azi-
mutul directiei peretelui AB.
Pentru aflarea inclinarii stratului se coboara o perpendiculara din 0 pe
dreapta AG. Lungimea acestei perpendiculare se transpune pe dreapta AO.
Capatul segmentului IO obtinut se unete cu punctul B. Unghiul a. format
intre IO i IB reprezinta unghiul de inclinare al stratului. Azimutul inclinarii
se obtine adaugind 90 la azimutul directiei stratului. f
g. Pozifia normala i rasturnata a stratelor. Un strat se gasete in pozipe
normala atunci cind el nu i-a modificat pozitia sa initial orizontala cu mai
mult de 90. In pozitia rastumata se gasesc stratele care au suferit o modifi-
care a pozitiei initiale cu mai mult decit 90. La stratele in pozitia normala,
fata mai veche a stratului se gasete la partea inferioara a lui, iar la cele ras-
turnate, ea se gasete la partea superioara.
0 data cu determinarea directiei i inclinarii unui strat trebuie sa stabilim
daca el se gasete in pozitie normala sau rasturnata. Pozitia normala sau ras-
tumata a stratelor se recunoate pe baza urmatoarelor criterii:
c d
8
1 2 3
D
e
Fig. 21. Determinarea pozi(:iei stratelor
f vizibile in pere(:ii unui put:
1, 2, 3, 4 - peretii ai putului;
ABCDE - linia de intersectie a unei supra-
fete de stratificatie cu peretii putului (vezi
explicatia in text).
,_
Reprezentarea cartografica a stratelor indinate
- Criteriul biostratigrafic. Intr-o succesiune de strate monoclinale, in pozi-
tie normala, stratele mai noi stau deasupra stratelor mai vechi; in cazul pozi-
tiei rastumate, stratele mai vechi stau peste cele mai noi (fig. 22, I).
- Sedimentarea gradata. In depozitele de fli i de molasa, in mod obi-
nuit, se intilnesc strate care prezinta granule mai grosiere spre fata initial in-
ferioara din ce in ce mai fine spre cea superioara. Cind aceste raporturi sint
inversate, stratele sint in pozitie rastumata (fig. 22, II).
- Criteriul hieroglifelor. Mulajele negative ale microreliefului fundului for-
mat sub actiunea curentilor sau a organismelor bentonice se gasesc totdeawia
pe fata mai veche a stratelor. Cind le gasim pe fata superioara a unui strat,
stratul este in pozitie rasturnata (fig. 22, III).
- Stratificafia oblica. Elementele stratificatiei oblice (laminele) sint In
dreptate in mod obinuit cu convexitatea spre fata initial inferioara (mai
veche) a stratelor. Spre fata initial superioara, ele sint adesea retezate oblic,
prin suprapunerea altor strate (fig. 22, IV).
- Urmele de valuri. Acestea au intotdeawia crestele ascutite indreptate
spre fata initial superioara. Cind aceste creste privesc in jos inseamna ca stra-
tul este rastumat.
- Crapaturile de uscare. Se constata ca aceste crapaturi se largesc intot-
deauna spre fata initial superioara a stratului. Cind observam largirea lor spre
partea inferioara, stratul este rasturnat (fig. 22, V).
- Lavele cordate. Acestea servesc la identificarea fetei initial superioare
a curgerilor de lave. Spre fata initial superioara, lavele sint uneori mai bogate
in vacuole (fig. 22, VI).
l
fl
/II
Fig. 22. Criterii de a pozitiei normale (a) rastumate (b) a stratelor:
I - criteriul biostratigrafic; II - sedimentarea gradata; III - hieroglife; IV - stratificafia oblica;
55 V - crapaturi de uscare; VI - lave cordate scoriaceea.
Metode de construire a hariilor ~ profilelor geologice
4. Forma limitelor geologice ale stratelor inclinate
In cazul stratelor inclinate, forma limitelor geologice variaza in functie de
relieful terenului i de inclinarea stratelor.
Dupa formele reliefului terenului, in reprezentarea stratelor monoclinale
putem intilni urmatoarele cazuri:
a. Relief plat, orizontal. In acest caz, limitele stratelor monoclinale se re-
prezinta pe harta sub forma unor drepte paralele. Aceste drepte paralele re-
zulta din proiectarea pe planul hartii (la o anumita scara) a liniilor drepte,
formate la intersectia dintre planul orizontal al terenului i planele de limita
ale stratelor.
Forma limitelor geologice ale stratelor inclinate se apropie in acest caz de
forma pe care o au limitele unor strate verticale. Spre deosebire insa de stra-
tele verticale, la care latimea zonelor de afloriment este egala cu grosimea
stratelor, in cazul stratelor inclinate latiffiea zonelor de afloriment este direct
proportionala cu grosimea stratelor i invers propoftionala cu sinusul unghiului
de inclinare a acestora. Cu alte cuvinte, latimea zonei de afloriment este cu
atit mai mare cu cit inclinarea stratelor este mai mica (fig. 23, I).
b. Relief plat, inclinat. In acest caz, limitele unui strat inclinat sint tot
linii drepte, paralele, rezultate din interseqia suprafetelor plane ale limitelor
i suprafata plana a reliefului. Latimea cartografica a zonelor de afloriment
depinde in acest caz de sensul de inclinare al stratelor, in raport cu panta te-
renului, de valoarea pantei terenului i de marimea inclinarii strateloL Ea
varia de la zero (in cazul peretilor verticali ai terenului) i pina la latimea
ocupata de suprafata inclinata a terenului (in cazul cind suprafata stratului
este paralela cu suprafata terenului) . Daca directia stratelor este paralela cu
directia suprafetei plane a reliefului, limitele geologice sint paralele cu izo-
hipsele (fig. 23, 11).
c. Relief accidentat, intens fragmentat. In acest caz, limitele geologice .ai;
stratelor inclinate intersecteaza curbele de nivel, iar forma limitelor depinde
de marimea inclinarii stratelor. Cind inclinarea stratelor este de 90, adica
stratele sint verticale, limitele lor se proiecteaza pe harta geologica sub forma
unor drepte paralele. Latimea cartografica a zonei de afloriment a unui strat
este egala, in acest caz, cu grosimea stratului, redusa la scara hartii (fig. 24, I).
Cind unghiul de inclinare a stratelor variaza intre 90 i 0, forma limitelor
este o linie cu atit mai sinuoasa cu cit relieful este mai accidentat i cu cit
inclinarea stratelor este mai mica (mai apropiata de orizontala). Pe firul vailor,
virfurile sinuozitatilor sint indreptate intotdeauna catre stratul acoperitor.
In cazul stratelor care inclina in sens invers fata de panta vailor, ca i in
cazul stratelor care inclina in acelai sens cu panta vailor, avind o inclinare
mai mare decit unghiul de panta al vailor, liniile sinuoase ale limitelor for-
56 meaza pe vai virfuri indreptate in sensul inclinarii stratelor (fig. 24, II i III).
Reprezentarea cartografica a stratelor inc:linate
I
11
Fig. 23. Reprezentarea pe harta geologica a stratelor monoclinale;
I - relief plat, orizontal; II - relief plan inclinat; ABCD - suprafata reliefului;
A'B'C'D' - proiec\ia pe planul orizontal.
In cazul stratelor care inclina in acelai sens cu eel de curgere a riurilor,
prezentind 0 inclinare mai mica decit panta vailor, limitele geologice redate
pe harta formeaza, pe vai, virfuri ascutite indreptate in sensul opus inclinarii
stratelor (fig. 24, IV).
- Daca firul unei vai prezinta un profil longitudinal concav, limita unui
strat monoclinal poate prezenta forme ovale sau lenticulare inchise pe vale,
numite ochiuri (fig. 25, I). Couture ovale inchise se formeaza de asemenea
~ in cazul culmilor cu profil longitudinal convex. Astfel de sectoare conturate
pe culmi poarta numele de calote (fig. 25, II).
Pe un bot de deal, forma limitei unui strat inclinat variaza in functie de
sensul i marimea inclinarii stratului. Astfel, daca stratul inclina in sens opus
pantei, limita se curbeaza in acelai sens, ca i curbele de nivel, dar are o
deschidere mai larga decit acestea (fig. 26, I).
Daca limita inclina in acelai sens cu panta terenului i are un unghi mai
mic decit panta, limita este curbata in acelai sens ca i curbele de nivel, dar
:are o deschidere mai mica decit acestea. In sfirit, daca limita inclina in ace-
1ai sens cu panta i are o inclinare mai mare decit a pantei, curbura limitei
este orientata in sensul opus curburii curbelor de nivel. 57
Metode de construire a hartilor ~ profilelor geologice
58
I
11
111 IV
Fig. 24. Reprezentarea pe harta geologica a stratelor monoclinale in cazul unui relief
accidentat:
I - strate verticale; 1]l - strate inclinate in sens opus fatii de panta viiilor; III - strate inclinate la
sensul pantei vB.ilor, dar cu inclinarea mai mare decit panta; IV - strate inclinate in sensul pantei,
dar cu inclinarea mai mica decit panta;ABCD - supraifata reliefului; A'B'C'D' - proiectia pe planul
orizontal.
Reprezentarea cartografico a stratelor indinate
I ff
Fig. 25. Limitele unor strate cu o inclinare apropiata de panta terenului :
I - cazul unei viii cu profil longitudinal concav; II - cazul unor culmi cu profil lon-
gitudinal convex; iABCD - suprafa.ta reliefului, A'B'C'D' - proiecpa pe planul
orizontal.
Fig. 26. Variapa formei limitei unui strat, in funcp.e de sensul
~ marimea inclinarii acestuia (dupa A. Bonte). 59
Metode de construire a hartilor ~ profilelor geologice
5. Constructii grafice utilizate in reprezentarea
pe harta a stratelor inclinate
Construirea lirnitei unui strat se face urmarind pe teren punctele in care
aceasta limita poate fi observata la suprafata pamintului i trecind aceste
puncte pe harta topografica. Daca regiunea este foarte bine deschisa, punctele
de lirnita pot fi urmarite pe teren din aproape in aproape, iar trasarea pe
harta a limitei date se face Uor, unind cu linii continue punctele respective.
De multe ori insa, punctele in care poate fi observata o lirnita se gasesc
izolate unele de altele prin sectoare largi acoperite de soluri, alunecari, alu-
viuni, deluvii, coluvii, proluvii etc. Trasarea limitelor in sectoarele acoperite
se face in acest caz cu ajutorul unor constructii grafice, cunoscute sub numele
de metoda orizontalelor pe strat sau metoda abacei.
Orizontalele pe strat ale unei suprafete de limita geologica sint proiectii pe
planul orizontal al hartii ale liniilor care unesc intre ele puncte de egala alti-
tudine ale suprafetei respective. Reteaua de orizontale a unui strat se obtine
deci proiectind pe planul hartii liniile rezultate din intersectia suprafetei stra-
tului respectiv cu planele orizontale echidistante, pe baza carora au fost
construite curbele de nivel care reprezinta relieful. Cu alte cuvinte, putem
spune ca orizontalele unei suprafete de limita geologica reprezinta de fapt
curbe de nivel ale suprafetei respective (fig. 27).
Unind intre ele puncte de altitudine egala, orizontalele pe strat reprezinta
in acelai timp directia stratului la diferite nivele. Toate punctele in care o
orizontala de anumita altitudine intersecteaza o curba de nivel de aceeai
altitudine sint puncte de aflorirnent ale lirnitei respective. Distanta dintre doua
orizontale ale unui strat este cu atit mai mare cu cit unghiul de inclinare a
stratului respectiv este mai mic, i ajunge sa fie egala cu zero cind stratul este
vertical. Trebuie remarcat ca distanta dintre orizontalele unui strat inclinat
nu depinde de formele de relief.
Suprafetele de lirnita inclinate pe care le reprezentam pe harta geologica
pot avea: 1) o directie i o inclinare constanta, adica o forma plana; 2) o di-
rectie constanta i inclinari variabile, adica o forma semicilindrica sau ondu-
lata; 3) directii i inclinari variabile, adica suprafete cu o curbura neregulata,
complexa.
1) In primul caz, cind suprafata de lirnita este plana, reteaua de linii ori-
zontale pe strat este reprezentata prin drepte paralele i echidistante.
Pentru a putea construi aceasta retea de linii orizontale i a trasa apoi mer-
sul lirnitei respective pe harta este necesar sa cunoatem fie directia i incli-
narea suprafetei de lirnita intr-un punct oarecare, fie aparitiile la zi ale pla-
nului de limita respectiv, in trei puncte care nu se gasesc in linie dreaptit
Cunoscind intr-un punct de afloriment (fig. 28, A) directia i inclinarea unui
strat (NS/20W) pentru construirea mersului limitei stratului dat, se proce-
60 deaza in felul urmator: se prelungete directia stratului pina la marginea
fig. 27. Obtinerea orizontalelor unui
plan de stratificatie inclinat:
mn - planul inclinat; a, b, c, d, - plane
orizontale echidistante; h - echidistanta
p!anelor orizontale; e - echidistanta ori-
zontalelor.
Reprezentarea cartografica a stratelor indinate
fig. 28. Construirea limitei
unui strat inclinat prin me-
toda abacei (metoda grafica).
harpi i se construiete aici o perpendiculara pe direc\Je, pe care. o numim
,,linie de baza". De o parte i de alta a liniei de baza se traseaza o serie de
drepte paralele la distante (e) egale cu echidistanta curbelor de nivel redusa
la soara hartii. De exemplu, daca scara hartii este 1 : 20 000 i echidistanta
curbelor de nivel este de 20 m, distanta dintre dreptele paralele cu linia de
baza se ia de 1 mm.
Prin punctul de intersec\Je a liniei de baza cu prelungirea directiei stratu-
lui se traseaza apoi o dreapta oblica, care sa formeze cu linia de baza un
unghi egal cu inclinarea masurata a stratului ( exemplu, 20). Prin punctele de
intersecpe dintre liniile paralele cu linia de baza i dreapta oblica se traseaza
apoi drepte paralele cu direcpa stratului. Aceste drepte paralele cu directia
stratului sint orizontale pe strat. Dreapta care reprezinta prelungirea direc\jei
masurate in afloriment a stratului este o orizontala de altitudine egala cu cea
a aflorimentului, in care s-a masurat pozitia respectiva. Orozintalele situate
in sensul inclinarii stratului vor avea altitudini care descresc cu valoarea echi-
distantei curbelor de nivel (in exemplul din fig. 28, prelungirea directiei are
cota 220 m, iar orizontalele situate la vest de ea au valori de 200 m,
180 m etc., adica descresc cu cite 20 m).
Echidistanta dintre orizontalele pe strat poate fi aflata i prin calcul pe
baza relatiei d=e cotg. a, in care d=echidistanta orizontalelor, e=echidis-
tanta curbelor de nivel redusa la scara hartii i a =unghiul de inclinare a
stratului (fig. 29).
Daca aflorimentele nu permit masurarea directiei i inclinarii unei suprafete
de limita, dar (in schimb) putem observa aceasta limita in trei puncte care
nu se gasesc in linie dreapta, construirea orizontalelor pe strate se face tffiind
seama de altitudinile acestor puncte. 61
Metode de const ruire a ha;tilor ~ profile!or geologice
Fig. 29. Calcularea echidis-
tantei orizontalelor unui strat:
a - inclinarea stratului; e - echi-
distan\a curbelor de nivel;
d - echidistanta orizontalelor.
ln cazul in care doua din puncte (fig. 30, A i B) se gasesc pe aceeai curba
de nivel, iar eel de-al treilea ( C) este situat pe o alta curba, orizontalele se
construiesc in felul urmator:
- Se unesc cele doua puncte (A i B) de cota egala, obtinindu-se astfel
orizontala de cota respectiva (20 m).
- Prin eel de-al treilea punct (C) se duce o paralela la dreapta AB, care
va avea cota punctului C (50 m). lntre orizontala AB de 20 m i orizontala
de 50 m care trece prin punctul C se interpoleaza orizontalele de 40 i .30 m,
tinind seama ca echidistanta curbelor de nivel este de 10 m. Pentru aceasta,
din punctul C se coboara o perpendiculara CD pe dreapta AB i se imparte
aceasta perpendiculara in trei segmente egale, corespunzatoare diferentei de
30 m (3 echidistante) dintre dreapta AB i punctul C.
ln cazul in care fiecare din cele trei puncte se gasesc la altitudini diferite,
pe segmentul AC (fig. 31) se determina prin calcul un punct D, a carui cota
sa fie egala cu cea a punctului B. Unind punctele B i D, obtinem orizontala
pe strat de cota punctului B. Prin punctul A se duce o paralela la BD, care
reprezinta orizontala de cota punctului A, iar prin punctul C se traseaza ori-
zontala corespunzatoare acestui punct. Din constructie se deduce UOr care
este echidistanta orizontalelor.
Dupa ce a fost construita reteaua de linii orizontale ale limitei, se deter-
mina i se marcheaza punctele de intersectie dintre orizontalele pe strat i
curbele de nivel de aceeai cota. Unind punctele obtinute printr-o linie con-
tinua se obtine mersul limitei respective. ln trasarea limitei pe harta trebuie
respectate urmatoarele reguli:
- Limita sa treaca prin toate punctele de intersectie dintre orizontale i
curbele de nivel corespunzatoare; ea nu poate traversa nici o orizontala i
nici o curba de nivel in afara punctelor de intersece.
- lntre doua puncte de intersectie, limita se traseaza in aa fel incit, pe
masura indepartarii de o orizontala de anumita valoare, ea sa se indeparteze
i de curba de nivel de aceeai valoare. ln spatiul dintre doua orizontale, li-
mita trebuie sa se gaseasca intotdeauna intre cele doua curbe de nivel de va-
loare corespunzatoare.
- Traversind o orizontala intr-un punct de intersectie, limita trebuie sa
traverseze i curba de nivel respectiva.
- Limitele sint linii continue care nu pot fi intrerupte decit de o falie sau
de marginea hartii; ele nu pot avea extremitati libere. ln unele cazuri, aceste
62 limite se pot inchide, conturind ochiuri sau calote.
Reprezentarea cartografica a stratelor indinate
- In punctele in care o orizontala este tangenta la curba de nivel cores-
punzatoare, limita respectiva este i ea tangenta la orizontala in acelai punct.
- Dupa traversarea firului unei vai sau a cumpenei apelor, limita unui
strat inclinat ii schimba directia, continuindu-se mai mult sau mai putifl si-
metric in versantul opus.
2) In eel de-al doilea caz, cind suprafata de limita are o directie constanta,
dar ii schimba treptat inclinarea, avind astfel o forma hemicilindrica, orizon-
talele unei astfel de suprafete vor fi linii drepte paralele, insa neechidistante.
Pe masura creterii inclinarii stratelor, distanta dintre orizontale se micoreaza.
Pentru aflarea distantei dintre orizontale se prelungete directia limitei, masu-
rata intr-un punct, i se construiete perpendicular pe ea o retea de linii para-
lele la distante egale cu echidistanta curbelor-de nivel redusa la scara haqii.
Pe aceasta retea se proiecteaza inclinarile masurate in diferite puncte i se
construiete suprafata curba a limitei. Prin punctele de intersectie dintre linia
curba obtinuta i dreptele paralele se due paralele la direca stratului. Aceste
paralele, reprezentind orizontale pe strat, se numeroteaza descrescator in sen-
sul inclinarii stratelor, pornind de la orizontala de cota cunoscuta. Trasarea
liinitelor se face ca i in cazul precedent, prin unirea punctelor de intersectie
(fig. 32).
3) In eel de-al treilea eaz, in care variaza atit direca cit i inclinarea
suprafetei de limita, aceasta avind o curbura complexa, orizontalele pe strat
sint linii curbe neparalele, dar care nu se intersecteaza.
Pentru construirea retelei de orizontale pe strat, adica a liniilor de egala
altitudine, se procedeaza in felul urmator (figura 33):
In diferitele puncte in care a fost masurata directia i inclinarea stratelor,
se construiesc perpendiculare pe direce. Aceste perpendiculare se impart apoi
~ <S <::>
Fig. 30. Construirea limitei
unui strat inclinat, cunoscind
doua puncte (A ~ i B) ale
acesteia, aflate la a c e e a ~ i al-
titudine, ~ i al treilea (C), la
o altitudine diferita.
Fig. 31. Construirea limitei
unui strat inclinat, cunoscind
trei puncte (A, B, C.) ale
acesteia, aflate la altitudini
diferite.
63
Metode de construire a hartilor ~ profilelor geologice
F
N
Fig. 32. Construirea limitei geo-
logice a unui strat a dirui di-
rectie este constantii, dar va-
riaza inclinarea (dupa J. G her-
m an).
Fig. 33. Construirea limitei geo-
logice a unui strat cind variaza
atit directia cit ~ inclinarea lui
(dupa J. Gherman).
Reprezentarea cartografica a stratelor inc1inate
in segmente egale cu echidistanta orizontalelor, calculata pentru inclinarea
masurata in punctul respectiv. Pe fiecare perpendiculara astfel divizata, se
noteaza altitudinile corespunzatoare, pornind de la cota punctului in care s-a
determinat pozitia stratului. Punctele de egala altitudine de pe fiecare segment
se unesc intre ele prin linii cu o curbura continua. Aceste linii, reprezentind
orizontalele limitei, se numeroteaza cu altitudinile corespunzatoare.
Trasarea limitelor se face pornind de la punctele de observatie i urmind
aceleai reguli ca i in primul caz.
6. Aplicatii
Cu ajutorul retelei de linii orizontale pe strat se pot rezolva numeroase
probleme privind construirea i interpretarea hartilor geologice. Intre acestea
mentionam urmatoarele:
a. Determinarea directiei i a inclinarii unui strat cunoscind mersul limi-
tei lui.
Pentru aceasta se unesc intre ele doua puncte, situate de o parte i de alta
a unei culmi sau a unei vai, in care limita data este intersectata de o curba
de nivel. Dreapta (AB) obtinuta, avind doua puncte la aceeai altitudine, este
o orizontala pe strat i reprezinta totodata directia stratului (fig. 34).
Pentru a afla inclinarea stratului, dintr-un punct (C) de cota cunoscuta se
coboara o perpendiculara pe directie. De la piciorul perpendicularei, pe
dreapta AB, se ia un segment DE egal cu diferenta de altitudine dintre ori-
zontala AB i punctul C, redusa la scara hartu. Extremitatea segmentului
construit se unete cu punctul C. Unghiul ECD se masoara cu raportorul, el
reprezentind unghiul de inclinare reala a stratului.
b. Trasarea limitei superioare a unui strat dnd un singur punct
al acestei limite, precum i mersul limitei inferioare a aceluiai strat (fig. 35)
Pentru aceasta unim doua cite doua punctele in care limita data (I) inter-
secteaza aceeai curba de nivel i obtinem orizontalele AA', BB', CC', situate
la o distanta a. unele fata de altele. Prin punctul P, in care afloreaza limita
superioara a stratului, ducem o paralela cu orizontalele construite anterior.
Aceasta paralela constituie o orizontala a limitei superioare a carei cota este
egala cu cota punctului P (adica 500 m). De o parte i de alta a acestei ori-
zontale se construiesc paralelele EE', FF', situate una fata de alta la o dis-
tanta egala cu echidistanta orizontalelor limitei inferioare (d). Aceste paralele
reprezinta orizontalele limitei superioare i ele se noteaza cu valori care des-
cresc in sensul inclinarii stratului. Se unesc apoi punctele in care aceste ori-
zontale intersecteaza curbele de nivel de aceeai valoare, obtinindu-se astfel
linia II, care reprezinta mersul limitei superioare a stratului.
c. Determinarea intr-un punct oarecare pe harta a adincimii la care vom
intilni in foraf o limita geologica al carei traseu este cunoscut (fig. 36) 65
5 - Cartografie geolog'1ca
Metode de construire a hartilor ~ profilelor geologice
66
Fig. 34. Detenninarea direc-
tiei ~ incliniirii unui strat,
cunoscind mersul limitei lui
(vezi explicatia in text).
Fig. 35. Trasarea limitei superioare a nnui strat
(II), cunoscind mersul limitei inferioare a lui
(I) (vezi explicatia in text).
ln acest scop se construiesc orizontalele limitei date, unind intre ele punctele
in care limita data intersecteaza aceeai curba de nivel, de o parte i de alta
a culmii. Se determina altitudinea punctului P (in care se proiecteaza forajul),
prin interpolare intre curbele de nivel ale reliefului, apoi se determina alti-
tudinea limitei in punctul respectiv, prin interpolare intre orizontalele limitei.
Adincimea la care se gasete limita se afla scazind din cota punctului altitu-
dinea limitei in punctul dat. De exemplu, in figura 48, cota punctului P este
de 725 m, iar altitudinea limitei, de 550 m, adincimea limitei fiind
725-550=175 m.
d. Trasarea limitei superioare a unui strat cind cunolltem mersul limitei in-
f erioare i grosimea verticala a acestuia
Pentru aceasta trasam orizontalele limitei inferioare i notam valorile lor in
functie de valorile curbelor de nivel respective. Se adauga apoi la valoarea
fiecarei orizori.tale valoarea grosimii verticale a stratului, rotunjita in multipli
ai echidistantei curbelor de nivel. Se identifica punctele in care orizontalele
cu valori marite intersecteaza curba de nivel de aceeai valoare. Unind punc-
tele de intersectie, se obtine mersul limitei superioare a strtttului.
Fig. 36. Detenninarea intr-nn pnnct P de pe harta
a adincimii unei limite geologice (vezi explicatia
in text).
Reprezentarea cartografica a stratelor inclinate
7. Construirea profilelor geofogice in regiuni
cu strate incl i note
In regiunile cu strate monoclinale, directia profilelor geologice se alege pe
cit posibil perpendicular pe directia stratelor, incit numai in profilele orientate
perpendicular pe directie se reprezinta inclinarea i grosimea reala a stratelor.
In alegerea directiei profilului se tine seama ca linia profilului sa fie situata
in lungul zonelor cu cele mai numeroase date geologice, respectiv in lungul
unor vai cu deschideri cit mai bune i mai frecvente. Se urmarete, de ase-
menea, ca profilele sa treaca prin punctele in care s-au executat foraje sau
lucrari miniere.
Profilul morfologic se construiete in lungul directiei alese, folosind datele
topografice ale hartii.
- Pe profilul morfologic construit se transpun apoi de pe harta toate limitele
taiate de J.inia profilului, precum i pozitiile stratelor din vecinatatea
liniei profilului i eventualele falii. Pentru trecerea datelor pe profil se poate
folosi ; de hirtie ajutatoare,- pe care se noteaza datele de pe harta i se
l aduc apoi pe linia profilului morfologic. Transpunerea datelor se poate face
l
insa i prin aezarea marginii de sus a hirtiei milimetrice, pe care s-a construit
p.rofilul morfologic, pe linia de profil de pe harta i prin proiectarea directa
a datelor de pe harta pe profil in lungul liniilor de pe hirtia milimetrica.
Pozitule stratelor care se gasesc pe harta in vecinatatea liniei profilului se
proiecteaza pe aceasta linie in prelungirea directiei, daca aceasta face un
unghi apropiat de 90 cu linia profilului (pozitiile 1 i 2 din fig. 37), la
piciorul perpendicularei coborite pe linia profilului, daca directia stratului esi:_e
paralela cu directia profilului_ (pozitia 8 din fig. 37).
Pe profilul geologic, o pozitie se reprezinta sub forma unei linioare care for-
pieaza cu linia orizontala a profilului un unghi egal cu eel al inclinarii masu-
rate. !'ozitiile aflate la altitudini diferite de cea a liniei profilului se repre-
pe _profil printr-un punct i o J inioara aezata deasupra sau de-
profilului morfologic, a cota la care a fost masurata pe teren pozitia
Fig. 37. Transpunerea poziilor (1, 2, 3,)
de pe harta pe linia profilului geologic.
5
f
f.Jo
I
1
"'
2
I
I
67
Metode de construire a hartilor profilelor geologice
68
respectiva (fig. 38). Limitele geologice se reprezinta pe profilul geologic
1orma unor linii subri, orientate paralel cu poziile masiirate.
In profilele orientate perpendicular pe direca stratelor, inclinarea unui strat
in profil este egala cu inclinarea acelui strat masurata pe teren. Jn profilele
orientate paralel cu direca stratelor, inclinarea acestora se reduce la zero,
elereprezentindu-se in profil ca i stratele orizontale.
- -In - profilele orientate oblic fata de directia unghiul de inclinare
a stratelor in profil are o valoare. intermediara intre zero i inclinarea reala
a stratelor.
Marimea unghiului de inclinare aparenta (x) a unui strat inclinat depinde
de marimea inclinarii reale (a.) i de marimea unghiului /3 dintre direca pro-
filului i directia stratului, iar raporturile dintre aceste marimi se exprima prin
relatia:
tg x = tg a. sin 13.
In practica, pentru determinarea unghiului de inclinare aparenta a stratelor
--- '
in proHleie orientate oblic fata de direcpe se utilizeaza tabele in care este re-
Clata variatia unghiului de inclinare aparenta in functie de inclinarea reala i
Cle unghiul dintre direca stratului i directia profilului (v. tabelul 4).
- In tabelul 4, pe prima coloana verticala din stinga sint inscrise inclinarile
reale ale stratelor, iar pe coloana orizontala de jos sint inscrise unghiurile din-
tre directia stratelor i directia profilului. La intersectiile dintre coloanele ori-
:lontale i cele verticale sint inscrise inclinarile aparente care corespund dife-
ritelor unghiuri intre directia stratelor i cea a profilului. De exemplu, un
strat cu o inclinare reala de 50", intr-un profil care face un unghi de 45 cu
direcpa stratelor, va prezentao inclinare aparenta de 40.
Fig. 38. Transpunerea de pe harta (a) pe profilul
geologic (b) a poziilor (1, 2, 3,), masurate la cote
diferite de cele ale liniei de profil.
...
0
(!)
?;!
...
.....
"'
"'
CD
...

t)
.:
CD
'"O
::l
....
..c:
1lO
i:l
90
--
85
--
80
75
--
70
65
60
55
50
45
40
35
so
25
20
15
10
5
0
I
90
--
33 _!_
2
--
24
17
1
2
13 _!_
2
IO_!_
2
8 _!_
2
7
6
,____
5
4
l
3-
2
s
2 _!_
2
2
I_!_
2
1
-
1/2
5
90 90
----
60 72
--
44 _!_
2
56
33 34
25 l
35 l
2 2
20
1
29
2
17 24
14
20 l
2
----
12 17
10
14 1
2
8 _!_
2
12 l
2
----
7 IO
6
8 _!__
2
--
5 7
4
5 l
2
s 4
2 s
1
1
1-
2
I 10 / 15
90 90 90 90 90
----------
76 78 .!_
2
80 81 82
--;--- 67 !
70 l
--1-
74 l
722
2 2
57! 62 65 67
--
--
----1---1-
43 49 54 57- 602
1_2.__
36 42 47 51 54
--1-
302 36 41 45 48
--1-
39 _!_
--]-
26 31 352 422
2
-- --
22
26 l
2
31 34
1
2
37
1
2
--1- --1-
32 l
19 23
262 29 2 2
--
19 l
--
--
--1-
16 23 26 282
2
13
1
2
16
1
2
19
1
2
----1-
22 242
11 lS _!_
2
16 18 20
-
9
11 13 15
16 _!__
2
,_
- --
7
8 _!_
2
10
11 1
2
13
5 _!_
2
6 _!_
2
7 l
2
9 10
s _!__
2
4 5 6
l
62
-- --
2 2
2 _!__
2
s s
/ 20 / 25 /so I s5 I 40
90 90 90 90 90 90 90
--
----
-- --
84 l 84 .!_ 83 83 _!__ 84 84 85
2
2 2
------
78+----:;;;-
79..!. 76 77 78
2 2
69
--1-
11{
__ l ___ l_
742 702 72 2 73-z 74
2
--1-
64 _!_
--1-
__ l ___ l_
--1---
622 652 66-z 672 682 69
2
56 l
--1- --1-
-;:-1-;--
--1-
2
58 2 602 632 64
51
--1-

58
1
53 542
2
59
45
47 _!_
--1-
53
1
49-z 54
2 2
----1-
44 _!_
--1- ------
40
422 462 47 48 49
2
37 _!_
--1- ----
35
392 41 42 43 44
2
--1- ----1- --------
30-z 33
34 2 36 37 38 39
--1-
28
1
----1- --1-
33 _!_
--
26-z 30 312 322
34
2 2
-
22
l
26 _!_ 27 _!__ 28 _!_ 29 24 252
2 2 2
------
18 19 _!_
2 22 2s 2s+
24
2
14 l 15 l
--1-

----
19_!_
162 18 19
2 2 2 2
11
11 l
--1-
13
14.!.
2
12 2-
2
----
7 8
l
8-
2
9
9 _!__
2
l
g-
2
10
--
s .!_
2
4 4
4 _!__
2
4 .!_
2
4 _!__
2
5
1 45 j so / 55 j 60
I 65 I 10 I 75
::J Unghiul format de direqia stratelor cu direqia profilului
Cl)
cc
TABELUL 4
90 90 90
----
--
85 85 85
------
80 80 80
74..!.
2
75 75
--1 ----
692 70 70
--1
642
65
65
--1
592
60
60
54.!
2
55
55
--
4!J !__
2
50
50
44.!..
2
45 45
----
39.!.
2
40 40
----
34.!_
2
35 35
29.!.
2
so so
--
24.!_
2
25 25
--
--
20 20 20
15 15 15
10 10 10
-
5 5 5
I 80 185 I go
Metode de construire a hCiriilor ~ profilelor geologice
70
Dupa ce au fost transpuse datele geologice de pe harta pe profil, se trece la
interpretarea structurii i trasarea limitelor in adincime.
In cazul unor strate care inclina in acelai sens, dar prezinta unghiuri de
inclinare diferite, construirea limitei in adincime se face respectind paralelis-
mul dintre mersul limitei i inclinarile masurate la suprafa\a pamintului, in
stratele mai noi. Astiel, avind de construit limita dintre meoan i ponan i
cunoscind inclinarile stratelor ponene in punctele 2, 3, 4 i 5 (fig. 39), se
procedeaza in felul urmator:
Se prelungete in adincime inclinarea limitei observata la suprafa\a in punc-
tul 1. Din punctul 2 se traseaza o perpendiculara pe linia de inclinare din
acest punct. Din punctul de intersece al acestei perpendiculare cu prelungi-
rea limitei, se duce o paralela la linia de inclinare din punctul 2. ln conti-
nuare, din punctele 3, 4, 5 se procedeaza la fel. Se obne astfel o linie rinta
care in diferitele ei sectoare este paralela cu poziile masurate in stratele. din
ce in ce mai noi. Pentru corectarea desenului, se rotunjesc virfurile acestei
linii frinte, transformind-o intr-o linie curba continua.
In construirea profilelor geologice in structuri monoclinale, scara inalmilor
se ia egala cu scara lungimilor i respectiv cu scara har\ii. In cazuri excepo-
nale, cind inclinarea stratelor este foarte mica i grosimea lor este redusa, se
admite exagerarea scarii inalmilor. Trebuie nut seama, in acest caz, ca onc:c
TABELUL 5
(dupii A. E. Miha!ilov)
Ex age- Unghiurile de iuclinare reala
l'a1ea
scarii
) 10 I 15 j 20' 125 j so
0
135 140 145 150 j si;
0
j ao
0
165 170 175 I 80 I 89
inal\i-
50
mil or
x2 10 19 28 37
43 50
54,a 59 63,5 67 71 74 77 80 82,5 85 87, 5
--- - ------ --
--
--- ---- - - -
--
---
x3 15 30 39 47,5
54,ii 60
65 68,5 72 74,5
77 79 81 83 I 85 87 88
---
------
------
--
-- --
--
--
--
--
----
-
x4 19 35 47 55,5 62 66,5
70 72,5 76 78 80 82
83
85 86 87,5
89
---
--
--------
--
----------
----
--- --
x5 23 41,5
53
61 67 71 74 77 79 81
82
83 85,5 86
87 88
89
Fig. 39. Construirea mersului limi-
telor in adincime prin paralelism
cu poziile masurate la suprafata
(dupa J. G her m an).
Reprezentarea cartografica a discordantelor stratigrafic'e
J
I+
5
I

I
I
I
I
I
I
I
exagerare a scarii determina o deformare a unghiurilor de inclinare
a stratelor i o modificare a grosimii acestora.
Modificarile unghiurilor de inclinare care corespund unor exagerari a scarii
inaltimilor de 2, 3, 4 i 5 ori sint date in tabelul 5.
IX
REPREZENTAREA CARTOGRAFICA A DISCORDANTELOR STRATIGRAFICE
1. Concordanta discordan\a
Un strat sau un complex de strate se poate gasi in raporturi de concordanfa
sau de discordanfa cu formatiunile geologice peste care s-a depus.
Daca, de pilda, un strat B s-a depus peste un strat A fara intreruperea pro-
cesului de sedimentare, raportul dintre aceste doua strate este un raport de
concordanfa. In mod obinuit, doua strate depuse in continuitate de sedimen-
tare - concordant - unul peste celalalt sint paralele intre ele.
Daca insa un strat sau un complex de strate s-a depus peste formatiunile
geologice mai vechi decit el dupa un lung interval de intrerupere a procesului
de sedimentare i de eroziune, raportul dintre stratul sau complexul de strate
dat i formatiunile subiacente este un raport de discordanfa.
Suprafata de eroziune care separa formatiunile mai vechi de stratul care le
acopera se numete suprafafa de discordanfa. Aceasta suprafata a putut lua
natere sub nivelul marii, ca urmare a unei eroziuni submarine, dar mai ales
ca urmare a unei ridicari puternice insotite de o eroziune subaeriana.
In succesiunea depozitelor, o suprafata de discordanta este marcata de o
lacuna stratigrafica, adica de lipsa din profil a anumitor subdiviziuni stratigra-
fice. Aceasta lipsa din profil se datorete, pe de o parte, intreruperii procesu-
lui de sedimentare i respectiv nedepunerii anumitor orizonturi stratigrafice 71
Metode de construire a hortilor ~ profilelor geologice
(lacuna de sedimentare ), iar pe de alta parte, inlaturarii prin eroziune a unor
orizonturi stratigrafice depuse anterior (lacuna cu eroziune). De exemplu, daca
o regiune oarecare a fost exondata de la sfiritul perioadei cretacice i pina
la inceputul pliocenului i daca in acest interval de timp au fost inlaturate
prin eroziune depozitele cretacice i jurasice acumulate anterior, depozitele
pliocene se depun direct pe suprafata erodata a depozitelor triasice. In acest
caz, lacuna stratigrafica cuprinde jurasicul, cretacicul, paleogenul i miocenul,
lacuna de eroziune cuprinde numai jurasicul i cretacicul, iar lacuna de sedi-
mentare cuprinde paleogenul i miocenul.
2. Clasificarea discordantelor
Discordantele se pot clasifica dupa mai multe criterii.
Astfel, dupa natura rocilor delimitate de suprafata de discordanta se <listing:
a) discordante intre doua serii de roci sedimentare;
b) discordante intre roci vulcanogene i roci sedimentare;
c) discordante intre doua serii de roci vulcanogene;
d) discordante intre depozite sedimentare i roci metamorfice sau magmatke
intrusive din fundament;
e) discordante intre roci vulcanogene i roci magmatice intrusive sau roci
metamorfice din fundament.
Du pa pozifia relativa a stratelor de deasupra i de dedesubtul supraf etei de
discordanta se <listing urmatoarele categorii de discordante:
a) Discordanta paralela (sau falsa concordanta), la care stratele de deasupra
suprafetei de discordanta sint paralele cu cele aflate sub aceasta suprafata.
0 astfel de discordanta se recunoate pe baza lacunei stratigrafice dintre cele
doua serii de strate. De exemplu, discordanta dintre depozitele cretacice i
siluriene din constitutia Podiului Moldovenesc. 0 discordanta paralela se for-
meaza atunci cind, dupa depunerea unui complex de strate, are loc o ridicare
in bloc a regiunii, o eroziune uniforma a stratelor i o noua coborire, urmata
de acumularea sedimentelor.
b) Discordanta unghiulara, caracterizata prin faptul ca stratele de deasupra
suprafetei de discordanta fac un anumit unghi cu cele aflate sub aceasta su-
prafata. In procesul de formare a unei discordante unghiulare se <listing trei
etape. 0 prima etapa, in care regiunea sufera o coborire, insota de acumula-
rea depozitelor sedimentare, o a doua etapa in care are loc o cutare a strate-
lor, urmata de o ridicare a regiunii i de o erodare intensa a acestora, i in
sfiqit o a treia etapa, in care regiunea sufera o noua coborire, insota de de-
punerea unor noi sedimente peste suprafata erodata a depozitelor mai vechi.
Intre discordantele unghiulare se pot distinge urmatoarele subtipuri:
- Discordanta orizontal-unghiulara sau discordanta de gradul I.
(J. Gherman), la care stratele acoperitoare sint orizontale, iar cele aco-
perite sint inclinate.
Reprezentarea cartografica a discordantelor stratigrafice
Marimea unghiului de discordanta poate varia de la 0, in cazul discor-
dantelor paralele, pina la 170--180, in cazul in care stratele din seria de
sub suprafata de discordanta au fost rasturnate inainte de depunerea strate-
lor ac0peritoare.
- Discordanta longitudinal-unghiulara, la care stratele de deasupra su-
prafetei de discordanta, precum i cele de sub ea sint inclinate, cu unghi-
uri diferite de inclinare, dar cu aceeai directie. 0 astfel de discordanta se
formeaza atunci cind, dupa depunerea seriei acoperitoare, regiunea a suferit
o noua faza de cutare, caracterizata prin aceeai orientare a micarilor ca i
faza in care au fost cutate depozitele de sub suprafata de discordanta. Di-
rectia suprafetei de discordanta este paralela in acest caz cu directia strate-
lor acoperite discordant.
- Discordanfa oblic-unghiulara, la care stratele acoperitoare au atit in-
clinari cit i directii diferite de cele ale stratelor aflate sub suprafata de dis-
cordanta. In acest caz, suprafata de discordanta taie oblic directia stratelor
mai vechi.
Dupa aspectul suprafetei de discordanta se pot distinge discordante evi-
dente, discordante ascunse, discordante cu relief ingropat.
evidente sint acelea care se pot recunoate UOr in aflorimente,
datorita deosebirii nete intre litologia i inclinarea seriei acoperitoare i a
seriei acoperite, datorita prezentei unor urme de alteratie continentala i de
eroziune in lungul suprafetei de discordanta etc. De exemplu, discordanta
dintre conglomeratele cuartitice triasice i fundamentul de isturi cristaline
in Muntii Padurea Craiului.
Discordanfe ascunse sau cripto-discordante se numesc acele discordante a
caror prezenta se pune cu greu in evidenta. Astfel de discordante se intilnesc,
de obicei, intre seriile sedimentare constituite din acelai tip de roca. De exem-
plu, discordanta dintre calcarele neocomiene i cele jurasice din Muntii Haghi-
maului.
Discordantele cu relief ingropat se caracterizeaza printr-o forma neregulata
a suprafetei de discordanta, care muleaza un relief vechi. Astfel de discor-
dante iau natere atunci cind sedimentarea depozitelor discordante a inceput
inainte ca regiunea sa fi fost complet peneplenizata. De exemplu, suprafata
de discordanta de la baza conglomeratelor de Bucegi, din Muntii Bucegi -
Piatra Craiului.
Dupa marimea suprafetelor pe care le acopera, discordantele pot fi impar-
tite in regionale i locale.
- Discordanfele regionale sint discordante care au luat natere pe teritorii
foarte intinse, ca urmare a unor micari oscilatorii ale scoartei terestre. Aa
este, de pilda, discordanta de la baza depozitelor cretacicului superior, care
este cunoscuta pe teritorii intinse din Europa i Africa de nord.
Discordanfele locale sint discordante care au o extindere relativ redusa,
fiind legate de micarile tectonice care au afectat numai anumite unitati
structurale. De exemplu, discordanta de la baza depozitelor pliocene din
Bazinul Baraolt. 73
Metode de construire a har\ilor ~ profilelor geologice
3. ldentificarea suprafetelor de discordanta pe teren
In cadrul lucrarilor de cartare geologica pe teren, o atentie deosebita tre-
buie acordata studiului suprafetelor de discordanta, intrucit formarea acestor
suprafete corespunde unor momente de cotitura in istoria dezvoltarii geolo-
gice a regiunii cercetate. ObservaVile asupra suprafetelor de discordanta per-
mit datarea principalelor faze de micari tectonice care au afectat regiunea
i ofera date privind durata i intensitatea acestor micari. Cercetarea atenta
a suprafetelor de discordanta prezinta i o mare insemnatate practica, intru-
cit de aceste suprafete sint legate unele rezerve de minerale utile, cum sint
zacamintele de bauxita din Muntii Padurea Craiului, unele zacaminte de
fosforite etc.
Identificarea pe teren a suprafetelor de discordanta se poate face utilizind
o serie de criterii litologice, paleontologice i tectonice.
Principalele criterii litologice de recunoatere a suprafetelor de discor-
danta sint urmatoarele:
a) Prezenfa unui conglomerat bazal, care trece gradat spre partea supe-
rioara la roci din ce in ce mai fin granulare. In alcatuirea unui conglomerat
bazal intra elemente provenite din distrugerea rocilor situate sub suprafata de
discordanta. De exemplu, conglomeratele de la baza depozitelor cenomaniene
din Dobrogea i Podiul Moldovenesc. Trebuie avut in vedere insa faptul ca
nu toate suprafetele de discordanta sint marcate de un conglomerat bazal.
b) Trecerea brusca intre roci cu alcatuirea foarte deosebita, de exemplu,
trecerea de la o roca metamorfica sau magmatica la o roca sedimentara aco-
peritoare, indica o discordanta evidenta. De asemenea, trecerea brusca de la
depozite tipic marine la depozite conttnentale sau de la cele tipic continen-
tale la depozite marine servete ca indiciu al unei lacune in sedimentare, i
deci al unei discordante.
c) Urmele de alterafie continentala veche, cum sint zonele imbogaVte in
oxizi de fier i de mangan, urmele de laterizare, luciul de pustiu pe supra-
fata unor elemente de pietri etc., sint, de asemenea, indicatori ai suprafe-
telor de discordanta.
d) Prezenfa unor neregularitafi (proeminente i excavatii, pungi etc.) la
limita dintre strate arata ca limita respectiva este o suprafata de discordanta.
e) Criteriile paleontologice permit identificarea discordantelor chiar i in
cadrul formatiunilor uniforme din punct de vedere litologic. Astfel, gasind
in doua strate de marne suprapuse doua asociatii de fosile de virsta diferita,
se poate pune in evidenta existenta unei lacune stratigrafice intre cele doua
strate.
In unele cazuri, in cadrul unui strat de grosime relativ mica se gasesc fo-
sile caracteristice ale mai multor zone paleontologice sau chiar ale unui etaj
intreg. In astfel de cazuri se vorbete de o ,,condensare stratigrafica".
Aceasta se explica prin depunerea stratului respectiv intr-o zona in care vi-
14 teza de acumulare a sedimentelor a fost mai mica i in care s-a manifestat,
Reprezentarea cartografica a discordantelor stratigrafice
sub actiunea curentilor, o eroziune submarina care determina o resedirnen-
tare i o amestecare a resturilor fosile de v1rste diferite.
f) Criteriile tectonice ajuta la identificarea discordantelor i la stabilirea
tipului de discordanta. Astfel, existenta unei diferente nete intre pozitiile
masurate in doua complexe stratificate care se suprapun poate constitui un
indiciu al unei discordante unghiulare intre cele doua complexe de roci.
Discordantele unghiulare se identifica pe teren urmarind de aproape con-
tactele dintre formatiunile geologice. Constatind ca stratul bazal al unui com-
plex de roci se suprapune, in puncte diferite, pe roci de virsta diferita, se
poate deduce dispozitia discordanta a complexului respectiv.
0 alta oroblema care se pune in cercetarea unei discordante stratigrafice
este stabilirea conditiilor continentale sau marine in care au luat natere su-
prafete de discordanta respectiva. Suprafetele vechi de eroziune formate in
conditii continentale se recunosc dupa prezenta unor urme de alterare sub-
aeriana, a unor pungi umplute cu produse de alterare i cu resturi de orga-
nisme continentale, a unor fenomene de dolomitizare secundara a rocilor
carbonatate sub actiunea apelor de infiltratie in lungul crapaturilor etc.
Suprafete vechi de eroziune subacvatica se identifica pe baza urmelor de
eroziune formate sub actiunea curentilor (urme de curen\i, urme de va-
luri etc). In lungul acestor suprafete se gasesc uneori urme de pholade, in-
tercalatii bogate in granule de glauconit sau, in concretiuni fosforitice rulate,
intercalatii de calcare colitice feruginoase etc. Un alt indiciu al discordante-
lor submarine il constituie ,,condensarea stratigrafica".
Studiul discordantelor permite intervalului de timp in care s-au
manifestat micarile oscilatorii micarile de cutare ale scoartei terestre. In
acest scop este necesar sa se determine cit mai precis virsta celor mai tinere
strate aflate sub suprafata de discordanta i virsta celor mai vechi strate de
deasupra acestei suprafete.
Din cele aratate mai sus rezulta ca in cartarea geologica a discordantelor
este necesara observarea cit mai atenta i cercetarea cit mai amanuntita a
suprafetelor de discordanta, precum i a litologiei i a continutului paleonto-
logic al rocilor aflate imediat deasupra i dedesubtul suprafetei de discor-
dan\a. Concluziile referitoare la natura discordantelor cercetate nu trebuie
sa se bazeze pe indicii izolate, ci pe ansamblul observatiilor efectuate pe o
anumita suprafata.
4. Reprezentarea discordantelor pe harti
profile geologice
Raporturile de discordan\a, precum i cele de concordanta dintre strate se
exprima pe harta geologica prin semne conventionale pentru limitele geolo-
gice, prin indicarea virstei stratelor i prin aspectul caracteristic al limitelor
geologice. 75
Metode de construire a hartilor ~ profilelor geologice
Semnul convenonal utilizat pentru reprezentarea unei limite concordante
este o linie subtire continua sau intrerupta, in timp ce pentru reprezentarea
unei limite discordante intre strate se folosete o linie formata din puncte
ingroate, din cruciulite sau o linie ondulata.
Indicarea virstei stratelor prin culori, semne sau simboluri convenonale
permite deosebirea limitelor care separa strate concordante de limitele dintre
stratele discordante. Astfel, in lungul unei limite concordante se gasesc in-
totdeauna strate de virsta imediat apropiata (de exemplu, meotian, pontian),
in timp ce intre stratele separate de o limita de discordanta exista intot-
deauna o anumita diferenta de virsta (de exemplu, cretacic, permian). Pe de
alta parte, in cazul stratelor concordante, un strat oarecare se suprapune nu-
mai pe stratul imediat mai vechi decit el, in timp ce in cazul unei discor-
dante, un strat de o anumita virsta se poate suprapune in puncte diferite, pe
strate de virsta diferita.
Aspectul limitelor dintre strate reflecta forma, pozitia in spatiu i rapor-
turile dintre acestea.
In cazul stratelor concordante, limitele pastreaza un anurnit paralelism,
astfel incit ele nu se intersecteaza
1
. Mersul lor nu este intrerupt decit de
unele linii tectonice. -
In cazul unei discordante paralele, limitele geologice au acelai aspect ca
i in cazul stratelor concordante. Suprafata de discordanta poate fi remar-
cata in acest caz numai pe baza diferentei pronuntate intre virsta stratelor
care vin in contact in lungul acestei suprafete (fig. 40).
- Discordanta orizontal-unghiulara cuprinde doi termeni: unul superior,
cu strate orizontale, i altul inferior, cu strate inclinate sau cutate. Suprafata
de discordanta care separa cei doi tenneni este, in acelai timp, limita in-
ferioara a seriei de strate orizontale. Ea intersecteaza stratele inclinate ale
seriei inferioare. Pe harta, limita de discordanta este, ca orice limita, orizon-
tala, paralela cu curbele de nivel i respectiv paralela cu limitele stratelor
situate deasupra ei. Limitele stratelor inclinate din seria inferioara s:int in-
trerupte de limita discordanta. In unele cazuri, cind mersul limitelor din se-
ria inferioara a fost urmarit prin foraje sub suprafata de discordanta, aceste
limite se continua sub forma unor linii intrerupte i in sectoarele acoperite
de stratele seriei superioare (fig. 41).
- Discordanta longitudinal-unghiulara se caracterizeaza prin paralelismul
dintre directia suprafetei de discordanta i directia stratelor subiacente
(fig. 42).
Suprafata de discordanta se reprezinta in acest caz pe harta ca orice su-
prafata de limita inclinata. Ea se distinge insa de celelalte limite stratigrafice
prin faptul ca intrerupe mersul limitelor dintre stratele seriei inferioare. In-
clinarea diferita a stratelor din cei doi termeni ai discordantei se reprezinta
pe harta prin sinuozitatea mai mare sau mai mica a limitelor geologice. Di-
76 1 Cu excepp.a efilarilor.
Reprezentarea cartografiicQ a discordantelor stratigrafice
a
{J
Fig. 40. Reprezentarea unei
discordante paralele:
a - harta geologicii; b - sec-
tiune geologicii.
A
b
Fig. 41. Reprezentarea unei dis-
cordante oriwntal-unghiulare:
a - harta geologicii; b - sectiune
geologicii dupii linia A B.
rectia generala a limitelor geologice din cadrul celor doi termeni ai discor-
dantei se mentine paralela.
In cazul di,scordantelor oblic-unghiulare, suprafata de discordanta are o
directie oblica fata de directia stratelor cutate subiacente. Ca i in celelalte
cazuri de discordanta, ea intrerupe mersul limitelor dintre stratele seriei in-
ferioare. Directia stratelor din seria acoperitoare face un anumit unghi cu
directia stratelor din seria acoperita discordant. Acest unghi poate fi numit
b
Fig. 43. Reprezentarea pe harta
geologidi a unei discordante
oblic-unghiulare.
Fig. 42. Reprezentarea unei discordante longi-
tudinal-unghiulare:
a - harta geologicii; b - sectiune geologica dupii
linia AB. 71
Metode de construire a hartilor ~ profilelor geologice
discordanta de direcVe sau discordanta orizontala. In general, s-a constatat
ca discordanta de directie dintre doua serii de strate este cu atit mai mare
cu cit este mai mare diferenta de virsta dintre seriile respective (fig. 43).
In unele cazuri, suprafetele de discordanta, Hind antrenate in micarile de
cutare ulterioare, au forme curbe sau ondulate. Reprezentarea lor pe harta
geologica se face in acest caz dupa aceleai reguli ca i stratele cutate.
Un caz particular il constituie discordantele care muleaza un relief ingro-
pat. Suprafetele unor astfel de discordante au forme foarte neregulate, iar
reprezentarea lor pe harta se face prin couture cu sinuozitati complexe, care
urmaresc formele reliefului vechi.
In profilele geologice, suprafetele de discordanta paralele se reprezinta
prin linii paralele cu limitele normale dintre stratele concordante invecinate.
Suprafetele de discordanta unghiulara se reprezinta in profilele geologice
sub forma unor linii care intersecteaza limitele formatiunilor geologice su-
biacente i sint, in gene.ral, paralele cu limitele stratelor acoperitoare. Mari-
mea reala a unghiului de discordanta poate fi masurata in profilele orientate
perpendicular pe directia stratelor de sub suprafata de discordanta.
x
REPREZENTAREA CARTOGRAFICA A STRATELOR CUTATE
1. Elementele cutelor
Cuta este o deformatie a stratelor din scoarta terestra rezultata in urma
curbarii (indoirii) acestora sub actiunea unor micari verticale sau orizontale
( tangentiale) ale scoartei terestre.
Cutele la care partea centrala este alcatuita din roci mai vechi decit par-
ti}e periferice se numesc anticlinale, iar cele la care partea centrala este for-
mata din roci mai tinere decit cele din constitutia partiJor periferice (late-
rale) se numesc sinclinale.
La o cuta se <listing urmatoarele elemente principale:
- $arniera, linia care unete punctele de maxima curbura (de cotitura) ale
unei suprafete de strat din constitutia unei cute (de exemplu, linia AB din
fig. 44).
- Suprafata axiala (planul axial) este suprafata (planul) care trece prin
a:tnierele tuturor stratelor din alcatuirea unui anticlinal sau a unui sinclinal
78 (de exemplu, suprafata ABCD din fig. 44).
Reprezentarea cartograficc a stratelor cutate
- Axul cutiei este linia rezultata din interseca suprafetei axiale cu supra-
fata reliefului (de exemplu, linia CD din fig. 44).
- Creasta unei cute este linia care unete punctele cele mai ridicate ale
unei suprafete de strat din constitutia unui anticlinal (CC' din fig. 45).
- Talpa unei cute este linia care unete punctele cele mai coborile ale
unei suprafete de strat din constitua unui sinclinal (T-T' din fig. 45).
- Partea centrala a unui anticlinal se numete simburele sau nucleul
anticlinalului, iar partea centrala a unui sinclinal se numete umpluturii.
- ParIe periferice ale unui anticlinal sau sinclinal se numesc flancuri
(FG i HI din fig. 44).
In sectoarele in care arniera unei cute este orizontala, flancurile cutei
respective se mentin parelele. Daca arniera unui anticlinal coboara cu un
anumit unghi sub planul orizontal ( coborire axiala), cele doua flancuri ale
anticlinalului se unesc, formind o 'inchidere periclinalii. In regiunea inchiderii
periclinale a unui anticlinal, stratele ii schimba treptat directia i au incli-
nari divergente. In cazul ridicarii arnierei unui sinclinal (ridicarea axiala),
flancurile acestuia se unesc, de asemenea, formind o inchidere centriclinalii,
stratele avind in acest caz inclinari convergente (fig. 46).
- lniiltimea sau amplitudinea unei cute este distanta masurata pe verti-
cala intr-o secune transversala, intre punctul eel mai ridicat i punctul eel
mai coborit al unei limite geologice din cadrul cutei respective (fig. 47, c).
- Liitimea unui anticlinal este distanta masurata pe orizontala, intr-o sec-
une transversala, intre punctele cele mai coborite ale unei limite geologice,
din cadrul sinclinalelor alaturate (fig. 47, a), iar latimea unui sinclinal este
distanta dintre crestele anticlinalelor alaturate (fig. 47, b).
Fig. 44. Elementele unei cute (vezi expli-
ca tia in text).
Fig. 45. Creasta (CC'), ~ m i e r (S-S')
~ i talpa (TT') cute;
;g
Metode de construire a hortilor ~ profilelor geologice
Fig. 46. Inchiderea periclinala a unui anticlinal (a) ~ inchiderea
centriclinala a unui sinclinal (b ).
Fig. 47. Dimensiunile cutelor:
a - lungimea; b - liitimea (amplitudinea ori-
zontalii ; c - iniiltimea (amplitudinea verticalii).
- Lungimea unui anticlinal este distanta masurata pe orizontala, paralel
cu axul cutei, intre punctele in ca1 e un anumit orizont stratigrafic se scu-
funda sub depozitele mai tinere (fig. 47, a).
2. Principalele tipuri de cute
Cutele se clasifica dupa mai multe criterii, i anume:
a. Dupa pozitia planului axial se pot distinge: cute drepte sau simetrice,
cu suprafata axiala plana i verticala, flancurile avind inclinari egale
(fig. 48, ia); cute inclinate, la care unul din flancuri are o inclinare mai
mare, dar nu ajunge la verticala (fig. 48, b); cute deversate, la care unul din
80 flancuri a depait verticala, astfel incit in cadrul lui stratele mai vechi stau
Reprezentarea cartografica a stratelor cutat&.
deasupra stratelor mai noi (flanc invers) (fig. 48, c); cute culcate, la care su-
prafata axiala ajunge la orizontala (fig. 48, d); cute rasturnate, la care supra-
fata axiala coboara sub planul orizontal (fig. 48, e).
b. Dupa raportul dintre flancuri se <listing cute normale (fig. 48, i, i k, l),
la care flancurile anticlinalelor au inclinari divergente, iar flancurile sincli-
nalelor au inclinari convergente; cute izoclinale (fig. 48, f, g), la care flan-.
b
c
f'

0 0 0 0 ,_ 0 0
'
' v
g h
J
Fig. 48. Clasificarea cutelon
a - drepte (simetrice); b - inclinate; c - deversate; d - culcate; e - ras-
turnate; f - izoclinale verticale; g - izoclinale deversate; h - in evantai;
i - largi; i - strinse; k - in cufar; I - hemicilindrice.
6 - Cartografie ge0Jog1ca
81
IMetode de construire a haf1ilor profilelor geologice
Fig. 49. Tipuri de cute dupa
raporturile dintre grosimea
stratelor in pe
flancuri:
l - cute similare; 2 - cute pa-
ralele sau concentrice 3 - cute
sinsedimentare; a - grosimea
unui strat in sarnierli; b - gro-
simea unui strat in flanc.
curile sint paralele; cute in evantai (fig. 48, h), la
care flancurile anticlinalelor inclina convergent,
iar cele ale sinclinalelor inclina divergent.
Cutele normale, la rindul lor, dupa modul de
imbinare a flancurilor, pot fi cute strinse (fig.
48, f), cind flancurlle formeaza intre ele unghiuri
ascute (a< 90); cute largi (fig. 48, i), cind un-
ghiurile dintre flancurl sint mai marl de 90; cute
hemocilindrice (fig. 48, l), cind flancurile se im-
bina dupa suprafete curbe hemicilindrice; cute in
cufar (fig. 48, k), cu zona de amiera plata i flan-
curi cu inclinari marl.
c. Dupa raporturlle dintre stratele care intra
in alcatuirea unei cute se <listing urmatoarele ti-
puri de cute (fig. 49): cute paralele sau concen-
trice, la care stratele pastreaza aceeai grosime,
atit in zonele de amiere cit i in flancurl, iar an-
ticlinalele se Iargesc spre suprafata solului i se
ingusteaza cind tree in adincime; cute similare, la
care stratele au grosimi mai mari in zonele de ar-
niera i mai recluse in flancuri, forma anticlinale-
lor i a sinclinalelor pastrindu-se in adincime. Cu-
tele similare se formeaza printr-un proces de cur-
gere in stare plastica a rocilor; cute disarmonice,
la care unele strate, caracterizate printr-o plastici-
tate mai ridicata, sint mai strins cutate decit stra-
tele mai rigide, intre care sint intercalate; cute
sinsedimentare, la care boltile anticlinalelor s-au
ridicat treptat in acelai timp cu acumularea sedi-
mentelor. Ele se caracterlzeaza printr-o grosime
mai redusa a stratelor in axul anticlinalelor i prin-
tr-o treptata a grosimilor spre axul sincli-
nalelor; cute diapire, la care stratele mai vechi i
mai plastice din simburele anticlinalelor ridica i
strapung stratele acoperltoare (fig. 50).
d. Dupa raporlul dimensiunilor in plan orizontal
se disting: cute liniare, la care raportul dintre lun-
gime i latime este mai mare decit 5; brahianti-
clinale i brahisinclinale, la care acest raport este
cuprins intre 2 i 5; domuri i chiuvete, la care
acest raport este egal cu 1 (fig. 51).
6*
Reprezentoreo cortogrofica a stratelor cutate
Fig. 50. Cute diapire (dupli L. Mraz e c).
'l
J
Fig. 51. Tipuri de cute dupa raportul dimensiunilor in plan
orizontal:
1 - cutii liniarii; 2 - brahicutii (brahisinclinal) ; 3 - dom (cupol a).
83
!Metode de construire a hortilor ~ i profilelor geologice
3. Metode de cercetare a structurilor cutate
Cercetarea structurilor cutate se bazeaza pe observatii efectuate pe teren
asupra poziei stratelor, a repartitiei faciesurilor i grosimilor, a discordante-
lor unghiulare, precum i pe datele obnute prin foraje, lucrari miniere i
prin metodele geofizice.
In cadrul lucrarilor de cartare geologica, in regiuni cu strate cutate, geolo-
gul nu are posibilitatea sa observe direct elementele structurale principale ale
Iegiunii pe care o cerceteaza. In afloriillente izolate, in mod obinuit, se ob-
serva fie un pachet de strate inclinate care reprezinta o parte a unei cute, fie
unele cute secundare, marunte, care nu pot fi reprezentate pe harta. Problema
care se pune in fata geologului este de a reconstitui imaginea elementelor
:structurale mari, prin sintetizarea observatulor i a masuratorilor efectuate in
puncte izolate.
In cazul unor cute normale, simple, identificarea anticlinalelor i sinclinale-
.lor se face relativ UOr, prin transpunerea exacta pe harta a directiei i incli-
narii stratelor din diferite aflorimente. In astfel de structuri se poate urmari
cu destula Uurinta succesiunea normala, stratigrafica, a depozitelor i se in-
tocmete coloana stratigrafica a regiunii.
In regiunile cu o structura cutata, complexa, in care se gasesc cute culcate,
izoclinale sau in evantai, descifrarea structurii trebuie facuta in c e l ~ i timp
cu urmarirea succesiunii stratigrafice normale. 0 mare importanta o prezinta
in acest caz determinarea in fiecare afloriment a pozitiei normale sau rastur-
.nate a stratelor, pe baza observailor asupra hieroglifelor, a stratificatiei
oblice, a clivajului i a microcutelor. Simultan cu aceste observatii se urma-
.rete determinarea virstei stratelor, prin metode paleontologice i micropaleon-
.tologice.
Transpunerea cit mai exacta a pozitiilor i a limitelor geologice pe harta
i apoi pe profile permite lamurirea raporturilor dintre strate i descifrarea
structurii.
Pentru trasarea cit mai precisa a limitelor geologice se recomanda utiliza-
rea materialelor aerofotogrammetrice. Studiul stereoscopic al fotogramelor per-
mite identificarea pozitiei unor suprafete structurale, a orientarii axelor cute-
lor i a zonelor de ridicare sau coborire axiala a acestora.
Studiul repartitiei faciesurilor i a grosimilor depozitelor din cadrul diferite-
lor subdiviziuni stratigrafice da indicatii preoase asupra raporturilor dintre
procesele de cutare i procesele de sedimentare. In general, zonele de maxima
grosime a depozitelor corespund zonelor de coborire mai intensa a scoar\ei
terestre. In cazul depozitelor sintectonice (fli, molasa), zonele cu faciesuri
asemanatoare se intind paralel cu directia cutelor.
Observarea atenta a suprafetelor de discordanta i determinarea timpului
cind au luat natere sint necesare pentru stabilirea virstei cutelor. Virsta unei
cute este cuprinsa intre virsta celui mai tinar strat cutat i virsta celui mai
vechi strat care acopera discordant cuta respectiva.
Reprezentarea cartografica a stratelor cutate
Datele obtinute din foraje i lucrari miniere trebuie corelate cu datele re-
zultate din observatiile facute in aflorimente pentru a obne o imagine cit
mai clara a elementelor structurale.
Metodele geofizice ( electrometria, seismometria, gravimetria i magneto-
metria) dau indicai pretioase asupra structurii de adincime, in special in
regiunile acoperite, in care observaile acute la suprafata pamintului sint
neconcludente.
4. Reprezentarea cutelor pe harta geologica
Forma limitelor geologice in cazul unor structuri cutate depinde, pe de o
parte, de forma i tipul cutelor, iar pe de alta parte, de aspectul reliefului.
a) In cazul unui relief plat, 01izontal, forma limitelor unor strate cutate
depinde de forma suprafetelor axiale i de ridicarile i coboririle axiale ale
cutelor.
Toate tipurile de cute liniare, in sectoarele in care au arniere orizontale,
se reprezinta pe harta sub forma unor zone paralele, in care stratele de
c e e ~ i virsta se repeta de o parte i de alta a axelor anticlinalelor, in care
apar la zi stratele mai vechi, i a axelor sinclinalelor, in care apar stratele mai
noi (fig. 52, a). Conturele se mentin rectilinii, in cazul cutelor cu suprafata
axiala plana, sau au forme curbilinii, in cazul cutelor care prezinta schimbari
de directie.
Deosebirea intre tipurile de cute se face dupa inclinarea i respectiv Iati-
mea sub care se prezinta stratele in cele doua flancuri.
Cutele normale drepte au inclinari egale ale flancurilor, i deci Iamea
zonelor de afloriment ale unui strat este egala in cele doua flancuri. Inclina-
rile flancurilor sint orientate divergent fata de axele anticlinalelor.
Cutele inclinate i deversate se disting prin inegalitatea unghiurilor de in-
clinare a flancurilor i respectiv printr-o latime cartografica mai mica a stra-
telor in flancul mai inclinat (fig. 52, b).
La cutele izoclinale, flancurile se caracterizeaza prin inclinari constante
intr-un singur sens i respectiv prin latimea egala a zonelor de afloriment ale
stratelor omologe.
Cutele in evantai se <listing prin inclinarea convergenta a flancurilor anti-
clinalelor i divergenta a flancurilor sinclinalelor. Toate flancurile sint inverse.
adica au stratele in pozitie rasturnata (fig. 52, c).
In sectoarele '.in care cutele sufera o coborire axiala, respectiv arnierele
cutelor coboara sub planul orizontal, flancurile anticlinalelor i ~ i schimba trep-
tat directia, se apropie i se racordeaza, formind o inchidere periclinala, in
care inclinarile stratelor sint orientate divergent. In acelai timp, flancurile
sinclinalelor se indeparteaza.
In sectoarele de ridicare axiala, flancurile anticlinalelor se departeaza unul
de altul, Iargind zona de dezvoltare a stratelor mai vechi din simbure, in timp 85
Metode de construire a hartilor ~ profilelor geologice
86
ce flancurile sinclinalelor se apropie treptat i se racordeaza, formind o inchi-
dere centriclinala, numita astfel intrucit stratele inclina convergent spre par-
tea centrala a sinclinalului.
Cutele izoclinale, in sectoarele de ridicare i de cobor!re axiala, se com-
porta ca i cutele normale, prezentind inchideri periclinale ale anticlinalelor
i inchideri centriclinale ale sinclinalelor. Din aceasta cauza, descifrarea struc-
turii cutelor izoclinale se face eel mai bine in zonele de ridicare sau coborire
axiala.
Cutele in evantai, in cazul unei ridicari sau coboriri axiale, prezinta in plan
orizontal conture asemanatoare cu cele din sectiunile transversale. Astfel, un
anticlinal in evantai la o coborire axiala prezinta intii o indepartare a flancu-
rilor, apoi o apropiere i o racordare a lor (fig. 52, d).
b) In cazul unui relief accidentat, reprezentarea diferitelor tipuri de cute
se aseamana in linii generale cu cea aratata pentru cazul reliefului plat, ori-
zontal, dar se distinge prin conturele mai sinuoase ale limitelor, datorita in-
fluentei formelor de relief i inclinarii variate a stratelor.
Flancurile cutelor sint constituite din serii de strate monoclinale, i din
aceasta cauza construirea limitelor geologice ale stratelor cutate se face dupa
aceleai reguli ca i in cazul stratelor monoclinale.
a
c
d
Fig. 52. Reprezentarea cutelor in bloc diagrame in cazul unui relief plat, orizontal:
a - anticlinal inclinat; b - cute izoclinale; Fn - flanc normal; Fi - flanc invers; c - cute evantai
cu arniera orizontala; d - cute evantai cu o coborire axiala.
Fig. 53. Reprezentarea pe harta
geologidi ~ in sectiune a unor
cute normale drepte in cazul
unui relief accidentat.
Reprezentarea cartografico a strateior cut<1te
Fig. 54. Reprezentarea pe
harta geologicii ~ in sectiune
a unor cute izoclinale:
a, b, c - virsta relativ3. a stra-
telor.
Diferitele tipuri de cute se <listing in cazul unui relief accidentat prin cou-
ture caracteristice.
Cutele normale drepte prezinta pe harta aspectul unor zone mai mult sau
mai pun paralele. Zonele axiale ale anticlinalelor, constituite din formatiuni
mai vechi, se largesc mult pe vai i se ingusteaza pe culmi, in timp ce zonele
axiale ale sinclinalelor, reprezentate prin formatiunile cele mai noi, se largesc
pe culmi i se ingusteaza pe vai (fig. 53).
Axul unei cut,e drepte cu suprafata axiala plana este o linie dreapta, ne-
influentata de relief, el reprezentind proiectia, pe planul orizontal al haftii,
a intersectiei dintre planul axial vertical i suprafata topografica a reliefului.
Cutele inclinate se reprezinta intr-un mod analog. Ele se <listing prin lati-
mea mai mare a formelor de afloriment i sinuozitatea mai pronuntata a li-
mitelor in flancul cu inclinare mai mica.
Suprafata axiala a cutelor inclinate intersecteaza relieful ca orice suprafata
inclinata, sub forma unei linii ondulate cu virfuri, pe vai, indreptate in sensul
1nclinarii planului axial.
In cazul cutelor izoclinale, mersul limitelor este asemanator cu eel al unor
strate monoclinale, axele acestor cute fiind paralele cu mersul limitelor. Aceste
cute se <listing pe harta prin semnele conven?onale utilizate pentru indicarea
axelor sinclinalelor i anticlinalelor, precum i prin pozitiile rasturnate ale flan-
curilor inverse (fig. 54). 8'f
Metode de construire a hartilor ~ profilelor geologice
fig. 55. Reprezentarea in bloc diagram a
a unei cute rasturnate:
a, b, c - virsta relativa a stratelor.
La cutele rasturnate, zonele anticlinale cu formatiuni mai vechi in partea
axiala prezinta pe harta un aspect asemanator cu eel al unor zone sinclinale
(pseudosinclinale) (fig. 55).
Cutele in evantai prezinta, de asemenea, un aspect inversat in raport cu
cele normale, i anume anticlinalele sint ingustate pe vai, iar sinclinalele sint
largite. Pentru distingerea acestor cute de cele nonnale este necesara indica-
rea printr-un semn conventional a pozitiei rasturnate pe care o prezinta am-
bele flancuri ale anticlinalelor i ale sinclinalelor (fig. 56).
Din cele aratate mai sus rezulta ca, pe harta geologica, forma cutelor este
redata de mersul limitelor dintre diferite subdiviziuni stratigrafice. In unele
cazuri insa, cind subdiviziunile stratigrafice care pot fi separate in cadrul unei
regiuni au grosimi mari, iar stratele prezinta inclinari mici, limitele stratigrafice
sint insuficiente pentru reprezentarea formei cutelor. In intervalul dintre doua
limite stratigrafice pot exista unele cute de amplitudine mai redusa, ale caror
conture nu pot fi reprezentate. In astfel de cazuri, pentru a reprezenta mai
amanuntit forma cutelor este necesara separarea, in cadrul subdiviziunilor stra-
tigrafice de grosime mare, a mai multor orizonturi, ale caror linii de aflori-
ment se traseaza pe harta geologica. Drept orizont reper pot servi unele strate
care se disting printr-o compozitie litologica particulara i care pot fi urma-
rite pe suprafete mari, cum sint, de pilda, unele tufuri vulcanice intercalate
in depozite detritice (de exemplu, tuful de Hadareni, tuful de Bazna etc.),
unele strate de carbuni sau de gips etc.
5. Reprezentarea cutelor pe hartile structurale
Pe linga hartile geologice propriu-zise, pentru reprezentarea cutelor, o larga
utilizare o au hartile structurale. Pe o harta structurala, forma cutelor se reda
cu ajutorul unor curbe care unesc punctele de egala altitudine (fata de un
plan de referinta), ale unei suprafete structurale reper. Astfel de curbe poarta
88 numele de izobate. Drept suprafata structurala reper poate servi o limita stra-
Fig. 56. Reprezentarea pe harta geo-
logica ~ in sectiune a unor cute evan-
tai (a, b, c).
Reprezentoreo cortogrofica a strotelor cutote
tigrafica (de exemplu, limita pontian-meotian), suprafata unui strat cu o lito-
logie specifica (de exemplu, un strat de carbune, de tuf etc.), un nivel cu o
fauna sau microfauna fosila caracteristica sau o suprafata cu anumite caracte-
Iistici geofizice (de exemplu, un strat reflectator al undelor seismice).
Construirea unei harti structurale se poate face fie pe baza datelor rezultate
din observatiile acute la suprafata pamintului, fie pe baza datelor obtinute
din foraje sau lucrari geofizice.
Pentru construirea hartii cu izobate a unui anticlinal pe baza datelor de
cartare geologica se procedeaza in felul urmator: Se intocmete harta geolo-
gica a regiunii i, pe baza ei, se construiesc mai multe profile geologice orien-
tate perpendicular pe directia cutei (I, II, III), precum i un profil in lungul
axului cutei.
Se alege orizontul reper i se traseaza pe profile o serie de drepte orizon-
tale cotate la echidistanta aleasa pentru harta cu izobate. Punctele de inter-
sectie dintre linia care reprezinta orizontul reper i liniile orizontale cotate se
proiecteaza pe orizontala de altitudine 0, notindu-se in dreptul lor altitudinea
(respectiv adincimea).
De pe linia de zero, punctele cotate ale orizontului reper se transpun pe
liniile de profil corespunzatoare trasate pe harta. Se unesc apoi prin linii cu
O curbura continua punctele de egala altitudine a orizontului reper, obtinin-
du-se astfel harta structurala la orizontul reper dat (fig. 57).
Atunci cind adincimea orizontului reper este cunoscuta in mai multe foraje,
construirea hartii cu izobate se face dupa cum urmeaza.
Se plaseaza pe harta topografica a regiunii locatiile tuturor sondelor. In
<lreptul fiecarei sonde se noteaza altitudinea orizontului reper, care se calcu-
leaza scazind algebric adincimea reperului din altitudinea locatiei. De exem- 89
Metode de construire a har\ilor ~ i profilelor geologice
Fig. 57. Construirea hartii structurale a unui
anticlinal, pe baza datelor rezultate din car-
tarea geologica:
M - meotian; P - pontian; D - dacian; liniile
intrerupte sint izobate la limita M/P.
plu, daca altitudinea locatiei sondei este de 450 m i adincimea la care s-a
intilnit orizontul reper este de 500 m, altitudinea reperului in sonda respec-
tiva va fi 450 m-500 m=-50 m.
Punctele de locatie ale sondelor se unesc din aproape in aproape, prin linii
drepte. Pe aceste drepte se interpoleaza punctele corespunzatoare echidistan-
tei alese pentru izobate. Interpolarea se face la fel ca i in cazul construirii
curbelor de nivel de pe barta topografica. Punctele de aceeai altitudine se
unesc intre ele din aproape 1n aproape, prin linii cu o curbura continua, ob-
tinindu-se astfel izobatele (fig. 58).
Cunoscind, pe baza unor foraje numeroase, de adincime mica, izobatele
limitei superioare a unui complex de s t r t e ~ precum i variatia grosimii acestui
complex, dedusa pe baza unui numar mai mic de sonde adinci, se pot construi
izobatele limitei inferioare a complexului respectiv. Pentru aceasta, pe barta
cu izobatele limitei superioare se construiesc, pe baza datelor obnute din
forajele adinci, curbele de egala grosime verticala (izochorele) a complexului
dat. Echidistanta izochorelor se ia egala cu ecbidistanta izobatelor. ln fiecare
punct de intersectie dintre o izobata i o izochora se scade algebric valoarea
izochorei din valoarea izobatei, obtinindu-se astfel altitudinea limitei infe-
rioare a complexului dat. Izobatele limitei inferioare a complexului de strate
respectiv se obtin unind punctele de egala altitudine ale acestei limite (fig. 59).
ln raport cu haqile geologice propriu-zise, hartile cu izobate prezinta avan-
tajul ca pot reda i forma unor cute ascunse, acoperite discordant de strate
oriZontale, cute care nu apar pe harta geologica. Dind o imagine a reliefului
90 structural al cutelor, hartile cu izobate prezinta o mare importanta pentru
Fig. 58. Construirea hartii structurale pe
baza datelor de foraj (vezi explicatia in text).
Reprezentoreo cortogrofico a strotelor cutate
Fig. 59. Construirea unei hart:i struc-
turale cu ajutorul izochorelor:
linii continue - izobate; linii punctate
- izochore ale complexului stratigrafic
<lat; linii !ntrerupte - izobate ale orizon-
tului reper inferior (dupii
S. A. Muzilov).
orientarea lucrarilor de explorare i de exploatare a petrolului, gazelor i a
altor substante minerale utile legate de depozitele sedimentare. Pe baza acestor
harti se poate determina adincimea orizontului reper in orice punct al hari,
calcullnd diferenta de nivel dintre cota punctului dat i altitudinea la care
se. gasete orizontul reper in acel punct. De asemenea, hartile structurale ser-
vesc la calculul rezervelor de petrol i gaze.
6. Construirea profilelor geologice
in regiuni cu strate cutate
Intr-o regiune cu strate cutate se construiesc in mod obinuit citeva profile
geologice transversale (orientate perpendicular pe direca axelor cutelor), pre-
cum i un profil longitudinal, pentru reprezentarea ridicarilor i coboririlor
axiale. Daca axele cutelor sint paralele, profilul transversal se poate construi
dupa o linie frinta, indicindu-se pe profil punctele de schimbare a directiei.
In construirea profilului morfologic se ne seama ca scara inalmilor sa fie
egala cu scara lungimilor, intrucit orice exagerare a scarii inaImilor duce la
schimbarea inclinarii stratelor, i deci la deformarea cutelor.
Pe profilul morfologic construit se transpun de pe harta axele cutelor, limi-
tele geologice, pozitiile stratelor, precum i eventualele foraje sau lucrari mi-
niere din vecinatatea liniei de profil. Pentru pozipile orientate oblic fata de
91
Metode de construire a hortilor profilelor geologice
92
profil se fac corecile de inclinare corespunzatoare. Pentru interpretarea struc-
turii geologice in adincirne se urmarete aspectul pe care il au cutele in zo-
nele de terminatie periclinala. Daca aceste terminai sint ascutite, arnierele
cutelor in profil vor fi i ele ascutite; daca terminatiile sint larg rotunjite, in
profil cutele vor prezenta 0 forma asemanatoare (fig. 60).
In profilele construite in apropiere de o terminatie periclinala, pentru
construirea lirnitelor in adincirne, pe linga inclinarile stratelor din profilul _pro-
priu-zis se poate utiliza i marirnea inclinarii stratelor din zona de periclin,
respectiv marirnea unghiului de coborire sau ridicare axiala a structurii. Acest
unghi se construiete intr-un profil orientat in lungul axului cutei i el ser-
vete la determinarea adincirnii arnierei cutei in profilele transversale (fig. 61).
Pentru trasarea cu mai multa exactitate a mersului lirnitelor in adincime se
poate folosi aa-numita metoda a razelor. Pentru aceasta, dupa ce s-au trecut
pe profilul morfologic toate axele cutelor, limitele i inclinarile stratelor, se
ridica perpendiculare pe fiecare linie de inclinare (punctele a, b, c, d, e etc.,
D
Fig. 60. Reflectarea in profilul geologic a aspectu-
lui limitelor geologice din regiunea de inchidere
centriclinala a unui sinclinoriu (dupa M. P. Bi 1-
1 in gs).
I A A
@D

\ I o
\ I
-! v
/J
Fig. 61. Construirea profilului geologic in adincime, folosind unghiul de
coborire axiala a cutei (dupa S. A. M u z i 1 e v).
Reprezentoreo cortogrofico a foliilor, pinzelor.-
Fig. 62. Construirea mersului limitelor in adincime in cazul unei structuri
cutate, folosind echerul i compasul (dupa J. Gherman) (vezi expli-
catia in text).
fig. 62). Din fiecare punct de intersectie (1, 2, 3 etc., fig. 62) a doua perpen-
diculare se traseaza succesiv, cu ajutorul compasului, mersul limitelor in cadrul
sectorului dintre perpendicularele respective.
In felul acesta se obne mersul limitelor, in ipoteza ca stratele au grosimi
constante i deci limitele sint paralele. In realitate insa, se constata unele va-
riatii ale grosimii stratelor, i din aceasta cauza este necesar ca desenul geo-
metric sa fie corectat pe baza datelor cunoscute privind grosimile stratelor i
pozitia pe care o au pe harta.
XI
REPREZENTAREA CARTOGRAFICA A FALllLOR,.
DECRO$ARILOR, iNCALECARILOR $1 PINZELOR
Rocile din constitutia scoartei terestre sint supuse la diferite eforturi me-
canice (compresiune, tensiune, torsiune), care tind sa le deformeze. Atunci cind
aceste eforturi depaesc limita de plasticitate a rocilor, ele determina apari-
tia in masa acestora a unor suprafete de ruptura. Rupturile care afecteaza ro-
cile se grupeaza in doua mari categorii. Prima categorie cuprinde fisurile sau
crapaturile, care sint rupturi neinsotite de o deplasare relativa importanta
a compartimentelor. Cea de-a doua categorie cuprinde faliile, in- 93
Metode de construire o hartilor ~ i profilelor geologice
calecarue i pinzele tectonice, adica rupturile din scoarta terestra inso\ite de
deplasari importante ale compartimentelor unele fata de altele. Pentru aceasta
categorie de rupturi se poate utiliza termenul de dislocatii rupturale.
1. Fa Iii
0 falie este o ruptura a rocilor din scoarta terestra, in lungul careia cele
doua compartimente sau blocuri formate s-au deplasat pe verticala unu] fata
de altul.
Suprafata de ruptura care separa cele doua compartimente se numete pla-
nul faliei. Pozitia in spatiu a acestui plan este determinata prin directia i
inclinarea lui, la fel ca pozitia unei suprafete de strat.
In cazul faliilor inclinate, compartimentul aflat deasupra planului faliei se
numete compartiment din acoperi, iar eel aflat sub acest plan se numete
compartiment din c u l c u ~
Marimea deplasarii celor doua compartimente unul fata de celalalt se ex-
prima prin notiunile de saritura, salt, pas sau amplitudine.
Saritura unei falii se poate masura a) in planul faliei, b) intr-un profil
perpendicular pe directia faliei sau c) intr-un profil perpendicular pe directia
stratelor.
a) In planul faliei, daca cele doua compartimente s-au deplasat unul fata
de altul atit pe verticala cit i pe orizontala, se <listing urmatoarele sarituri:
- Saritura totala sau reala, adica distanta masurata in planul faliei intre
un punct de pe un perete al faliei i punctul corespunzator de pe peretele
opus al faliei (ab din fig. 63).
- Saritura direcfionala sau decroarea, care .exprima marimea deplasarii
compartimentelor paralel cu directia faliei (ac din fig. 63).
- Saritura pe inclinare, care reprezinta marimea deplasarii compartirnente-
lor dupa linia de cea mai mare panta a planului faliei (cb din fig. 63). In
cazul faliilor fara decroare, saritura pe inclinare este egala cu saritura totala
sau reala.
Fig. 63. Saritura observata in planul faliei
( vezi explicatia in text).
Reprezentoreo cortogrofica a foliilor, pinzeloi>
Fig. 64. Sliritura faliilor in profile perpendiculare pe directia faliei a stratelor:
I - falie normala; II - falie inversa (explicatia in text).
b) Intr-un profil orientat perpendicular pe directia faliei, pe linga saritura
pe inclinare (AB din fig. 64), masurata in planul faliei, se disting:
- saritura verticala, care exprima marimea deplasarii compartimentelor
unul fata de altul, masurata pe verticala (BC din fig. 64).
- Saritura orizontala, care reprezinta marimea deplasarii compartimentelor
masurata in plan orizontal, perpendicular pe directia faliei.
In cazul faliilor normale, aceasta saritura are un semn pozitiv, aratind cu
cit s-au indepartat unul de altul cele doua compartimente. Ea se mai numete
i deschiderea faliei (AC din fig. 64, I). La faliile inverse, saritura orizontala
este negativa, intrucit ea arata cu cit s-au apropiat i s-au suprapus cele doua
compartimente. Ea se mai numete i acoperirea faliei (AC din fig. 64, II).
c) Intr-un profil orientat perpendicular pe directia stratelor se disting:
- Saritura stratigrafica sau normala, care exprima marimea deplasarii rela-
tive a celor doua compartimente, masurata perpendicular pe suprafetele de
stratificatie (BD din fig. 64).
- Saritura paralela cu stratificafia, care exprima marimea deplasarii com-
partimentelor, masurata dupa linia de cea mai mare panta a stratelor (AD din
fig. 64).
Toate tipurile de sarituri mentionate pot fi calculate pe baza relatiilor trigo-
nometrice dintr-un triunghi dreptunghi, cunoscind saritura totala i unghiurile
de inclinare a stratelor i a faliei.
2. Tipuri de falii
Principalele criterii pe baza carora se disting diferitele tipuri de falii sint:
pozia planului faliei, sensul deplasarii relative a compartimentelor i raportu-
rile dintre directia i inclinarea faliei i directia i inclinarea stratelor din cele
doua compartimente.
Dupa pozitia planului faliei se disting falii verticale sau drepte, la care
planul faliei este perpendicular pe un plan orizontal, i falii inclinate, al caror
plan de falie formeaza un unghi ascutit cu planul orizontal. 95
Metode de construire a hiirtilor profilelor geologice
Dupa sensul deplasarii relative a celor doua compartimente se <listing falii
normale sau gravitafionale, la care compartimentul din faliei a su-
ferit o coborire relativa, micarea fiind insotita de o indepartare a unui com-
partiment de altul, i falii inverse sau de incalecare, la care compartimentul
din acoperiul planului de falie a suferit o ridicare relativa, micarea fiind in-
sotita de o apropiere i o suprapunere partiala a celor doua compartimente
(fig. 65).
Tot in functie de sensul deplasarii relative a compartimentelor se pot dis-
tinge faliile propriu-zise, la care deplasarea compartimentelor s-a facut dupa
linia de cea mai mare panta a planului faliei, i falii cu decroare, la care de-
nivelarea celor doua compartimente a fost insotita de o deplasare relativ pa-
ralela cu directia faliei.
In figura 66 este reprezentat compartimentul din culcu al unei suprafete
de ruptura. Pe aceasta suprafata sagetile lungi indica sensul deplasarii com-
partimentului din acoperi in cazul unor falii propriu-zise, iar sagetile scurte
indica sensul deplasarii compartimentului din acoperi in cazul unor decroiiri
propriu-zise. Deplasarile care au loc in sectoarele A i B corespund unor falii
inverse cu decroare, iar cele din sectorul C i D corespund unor falii normale
cu decroare.
Dupa raportul dintre directia planului de falie i direca stratelor se <listing
trei grupe de falii, i anume: falii direcfionale sau longitudinale, a caror di-
recpe este paralela cu directia stratelor i respectiv cu direcpa axelor cutelor,
falii transversale, orientate perpendicular pe direca stratelor, i falii oblice
sau diagonale, a: caror direcpe face un unghi ascut cu direcpa stratelor. Fa-
liile direconale care au aceeai inclinare ca i inclinarea stratelor sint falii pe
stratificafie.
f verficale r. inclinaft normale f. incllnole /'nverse
F
I
F
II
f: JU
Fig. 65. Tipuri de falii:
I _: verticalii in strate orizon-
tale; II - normalii; III - in-
versii; IV si VII - verticalii_ in
strate inclinate; V - contrarii
normalii; VI - conformii inver-
sii; VIII - conformii normalii;
IX - contrarii inversii (dupa
A. Bonte).
Reprezentarea cartografica a faliilor, pinzelor
Dupa raportul dintre inclinarea planului de ruptura i inclinarea stratelor,
faliile directionale pot fi conforme, cind inclina in acelai sens cu inclinarea
stratelor (VI, VIII, fig. 65), sau contrare, cind planul faliei inclina in sens
contrar inclinarii stratelor (V. fig. 65). La rindul lor, faliile conforme, precum
i cele contrare pot fi normale sau inverse.
Atunci cind cele doua compartimente sufera o micare de translatie in lun-
gul planului de ruptura, elementele care au fost paralele in cele doua compar-
timente inainte de faliere ramin paralele i dupa aparitia faliei.
Daca compartimentele unei falii se deplaseaza unul fata de altul prin rotirea
in jurul unui ax perpendicular pe planul de falie, elementele paralele inainte
de faliere ii pierd paralelismul dupa producerea deplasarii. La centrul de
rotire, saritura unor astfel de falii este nula; de o parte a acestui centru,
saritura este indreptata intr-un sens, pe cind de cealalta parte, ea este de
sens opus (fig. 67.).
Grupari de f alii. Du pa form a i pozitia pe care o au unele fa ta de altele,
se <listing falii paralele, falii in culise, falii concentrice i falii radiare (fig. 68).
Faliile paralele, la care compartimentele coboara treptat intr-un anumit sens,
formeaza un sistem de falii in trepte (fig. 69, a). Sistemele de falii la care
compartimentul central este ridicat se numesc horsturi (fig. 69, b), iar cele
la care compartimentul central este coborit se numesc grabene (fig. 69, c).
fol/e r'nverso
A 8
0 c
Fo//e norm:J!ti
Fig. 66. Schema raporturilor dintre
falii (vezi explicapa in
text).
Fig. 67. Falie formata
prin rotirea unui compar-
timent in jurul unui ax
orizontal.

_ - -- -0
a
c d
Fig. 68. Grupari de falii :
a - paralele; b - in culise; c - concentrice; d - radiare.
7 - Cartografie geolog'1ca
91
Metode de construire a har\il or ~ prof il elor geologi ce
a
c
d
Fig. 69. Sisteme de falii:
a - falii 1n trepte; b - graben; c - horst; d :- structurii complex faliatii.
3. Cercetarea faliilor pe teren
In cadrul observatiilor efectuate la suprafata pamintului, extrem de rar apare
posibilitatea de a cerceta direct planul de falie in aflorimente, deoarece, in
mod obinuit, in zona unei falii, rocile sint in anumita masura farimitate ~
zdrobite, fiind de cele mai multe ori acoperite de depozite cuaternare.
Daca cele doua compartimente sint constituite la suprafata pamintului din
roci cu rezistente diferite la eroziune, compartimentul cu roci mai rezistente
ramme in relief, pe cind eel cu roci mai putin rezistente este mai puternic
98 erodat. In acest caz, falia este marcata in relief printr-un abrupt morfologic.
Reprezentarea cartografica a faliilor, pinzelor
Prezenta unei falii se pune in evidenta in mod obinuit pe baza contactelor
anormale observate intre formatiuni de virsta diferita. 0 suprafata de falie
poate fi deosebita de 0 suprafata de discordanta prin faptul ca ea intersecteaza
in mod obinuit limitele atit din culcuul cit i din acoperiul ei, in timp ce
o suprafata de discordanta este paralela cu suprafetele de limita din acoperiul
ei.
Zona planului de falie poate fi observata nemijlocit in unele lucrari miniere,
in unele sapaturi efectuate la suprafata pamintului i mai rar in unele des-
chideri naturale. Latimea acestei zone poate varia de la citiva centimetri pina
la citeva zeci sau chiar sute de met.Ti. Aceasta zona se recunoate pe teren
dupa prezenta unei brecii tectonice, in alcatuirea careia intra blocuri cu
suprafetele lefuite prin frecare (oglinzi de frictiune) . Uneori se poate observa
o oglinda de frictiune chiar in peretele faliei. Pe suprafata unei astfel de
oglinzi se <listing o serie de striuri care prezinta un capat ingroat (fig. 70).
Orientarea acestui capat ingroat indica sensul deplasarii compartimentului
opus. Spatiul dintre peretii faliei este umplut uneori cu minerale filoniene de-
puse din solutii, alteori acest spatiu este umplut cu o brecie tectonica i in
lungul lui are loc o circulatie activa a apelor subterane, fapt ce duce la apa-
ritia izvoarelor de falie.
Fig. 70. Aspectul oglinzii de
frictiune din planul unei falii:
I - mici rupturi transversale in ca-
zul unei falii normale; II - striuri
cu capiitul indreptat in
sensul deplasiirii compartimentului
opus (dupii A. E. Mi ha i Io v).
Fig. 71. Determinarea sensului
de deplasare a compartimente-
lor unei falii:
I - dup:l incovoierea capetelor de
strat; II - dupa faliile mici din
vecindtatea faliei principale.
7*
I
II
1 II
99
Metode de construire a ha'1ilor ~ profilelor geologice
Determinarea sensului in care a avut loc deplasarea unui compartiment fata
de altul se poate face pe baza observarii atente a stratelor din peretii faliei.
In cazul rocilor relativ plastice, stratele din fiecare perete al unei falii sint
incovoiate in sensul deplasarii compartimentului opus. In cazul rocilor mai
rigide, stratele din peretii faliei prezinta o serie de denivelari mici, orientate
in sensul deplasarii relative a compartimentelor (fig. 71).
Determinarea tipului de falie i a sariturii faliei se realizeaza prin urma-
rirea pe teren i reprezentarea cit mai exacta pe harta a liniei de falie i a
limitelor geologice in cele doua compartimente, precum i prin construirea, pe
pe baza datelor hartii, a unor profile geologice care sa intersecteaza planul
faliei.
4. intocmirea hartilor geologice
pentru regiuni afectate de falii
Pe harta geologica, faliile se reprezinta prin proiectia pe un plan orizontal
a liniei care rezulta din intersectia suprafetei faliei cu suprafata topografica
a terenului. Trasarea liniei de falie pe harta se executa dupa aceleai reguli
ca i trasarea limitelor stratigrafice, i anume se unesc intre ele punctele in
care prezenta aceleiai falii a fost identificata pe teren . Cunoscind din datele
de observatie directia i inclinarea unei suprafete de falie, in mai multe
puncte, trasarea faliei se poate face in sectoarele acoperite, folosind metodele
grafice de construire a limitelor geologice.
Aspectele sub care se prezinta faliile pe harta variaza in functie de struc-
tura geologica a regiunii i de tipul faliilor.
a) In regiuni cu strate orizontale se pot intilni falii verticale sau inclinate.
0 falie verticalii, cu suprafata de ruptura plana, se reprezinta pe harta sub
forma unei drepte in lungul careia vin in contact formatiuni de virsta dife-
rita. Daca suprafata faliei verticale prezinta schimbari de directie, ea se re-
p_rezinta printr-o linie cu o curbura corespunzatoare. In compartimentul ridicat,
la contact cu falia, apar la zi formatiunile mai vechi (fig. 72).
In cazul unui relief accidentat, acelai orizont reper poate fi identificat in
cele doua compartimente la altitudini diferite. Linia de falie poate intrerupe
mersul limitelor geologice in ambele compartimente (fig. 73).
0 falie inclinata normala, care afecteaza strate orizontale, se reprezinta pe
harta printr-o linie sinuoasa. Compartimentul coborit (respectiv formatiunea
mai noua) se gasete de partea virfului unghiului descris de linia faliei pe firul
vailor (fig. 74).
In cazul unei falii inverse, compartimentul coborit este eel situat in des-
chiderea unghiului format de linia faliei pe vai (fig. 75).
Saritura verticala a unei falii care afecteaza strate orizontale este data de
diferenta de nivel la care se gasete acelai orizont reper in cele doua
100 compartimente.
Reprezentarea cartografico a faliilor, pinzelor
2
--.-. >_f:
.. .. .
0
Fig. 72. Falie verticalli in strate orizontale:
a - deplasarea compartimentelor; b - relieful plan-orizontal rezultat in unna ero-
diirii compartimentului ridicat; 1 - argile; 2 - nisipuri; 3 -
Fig. 73. Falie verticala in strate orizon-
tale in cazul unui relief accidentat.
b) In regiune cu strate inclinate (monoclinale), dupa raportul dintre directia
planului de falie i directia stratelor se pot distinge falii transversale, longi-
tudinale i oblice.
0 falie transversala care afecteaza o structura monoclinala se reprezinta sub
forma unei linii in lungul careia lirnitele stratelor din compartimentul ridicat
sint deplasate in sensul inclinarii stratelor (fig. 76).
Faliile transversale inclinate se reprezinta pe harta sub forma unei drepte,
daca relieful este orizontal, sau sub forma unei linii sinuoase, care formeaza
pe vai virfuri indreptate in sensul inclinarii faliei (fig. 77).
Saritura verticala a unei falii transversale se poate determina grafic pe
harta, pe baza mersului limitelor geologice in cele doua compartimente. Pentru
aceasta, se determina pozitia unei orizontale pe strat in unul din comparti-
mente (fig. 78) i echidistanta orizontalelor (a) corespunzatoare inclinarii
stratului respectiv. 101
Metode de construire a hortilor ~ profilelor geologice
102
l
a
I
b
Fig. 74. Reprezentarea unei falii norrnale
in strate orizontale:
a - harta geologicii; b - sectiune geologica.
0
b
Fig. 75. Reprezentarea unei falii
inverse in strate orizontale:
a - harta geologicii; b sectiune
0 0 0 v
0 0 0 0
b
geologicii.
Fig. 76. Falie transversala verticala intr-o structura monoclinala:
a - situatia compartimentelor inainte de faliere; b - situatia compartimen-
telor dupii faliere ~ eroziune.
Reprezentarea cartografica a faliilor, pinzelor
v v v
v
v
v
0
0 0
v
v v
v
v
v
v v
v
v
- ... ..
v v
c
v v
v v
v v
f : ..
.
. .. . .
.. ....
. .... .
a b
Fig. 77. Reprezentarea pe harta geologica a unor falii transversale:
a - falie normala (compartimentul estic coborit); b - falie inversa (compartimentul
vestic coborit).
Pe prelungirea acestei orizontale se duce o perpendiculara (AB) pina la
intersectia ei cu aceeai limita in compartimentul opus. Cu ajutorul echidistan-
tei orizontalelor se determina altitudinea la care ar trebui sa se gaseasca limita
in punctul de intersectie dat, daca nu ar fi intervenit falierea. Diferenta dintre
aceasta altitudine (200 m, in fig. 78) i altitudinea la care se gasete limita
in punctul dat (150 m) reprezinta saritura verticala a faliei (200-150=50 m).
Faliile longitudinale verticale pot avea ca efect fie repetarea pe harta a
zonelor de aparitie a acelorai formatiuni, daca compartimentul ridicat este
eel situat in sensul inclinarii stratelor, fie disparia de pe harta a unor forma-
tiuni geologice, daca compartimentul ridicat este eel situat in sensul opus
inclinarii stratelor. In figura 79 este redat in blocdiagrama o structura mono-
clinala formata din gresii (a) i carbuni (b). In urma falierii i a eroziunii
compartimentului ridicat, la suprafata pamintului i respectiv pe harta
formatiunile se vor repeta, astfel ca, daca nu ar fi identificata falia, s-ar parea
Ca in regiune exista doua Strate de carbuni.
In figura 80 este redata aceeai structura, insa compartimentul ridicat este
eel situat in sensul opus inclinarii stratelor. In acest caz, in urma falierii i
eroziunii, stratul de carbuni nu mai apare la suprafata pamintului, i respectiv
nici pe harta. El poate fi gasit insa prin foraje in compartimentul coborit.
Faliile longitudinale inclinate au efecte asemanatoare cu cele verticale, i
anume, in cazul faliilor inverse are loc repeterea pe harta a zonelor de
aparitie a acelorai fm;matiuni (fig. 81, I, IV), in timp ce in cazul faliilor
normale, anumite formatiuni nu mai apar pe harta, ele fiind inlaturate prin
eroziune din compartimentul ridicat (fig. 81, II, III).
Determinarea sariturii unei falii longitudinale se face in profile geologice
orientate perpendicular pe directia stratelor.
Faliile oblice, ca i faliile transversale, determina o deplasare a limitelor
geologice in sensul inclinarii stratelor in compartimentul ridicat. Ele se <listing
prin unghiul ascutit pe care il face linia de falie cu directia stratelor (fig. 82). 103
Metode de construire o har!ilor ~ i profilelor geologice
104
Fig. 78.
unei falii
Determinarea sariturii verticale ai
transversale cu ajutorul orizontale-
lor pe strat:
AB - perpendicularii pe directia stratelor ; a - e h ~
distanta orizontalelor.
Fig. 79. Falie longitudinala verticala intr-o structura monoclinala, cind com-
partimentul ridicat este eel situat in sensul inclinarii stratelor:
a - structura monoclinalii nefaliatii; b - repetarea formatiunilor in planul hiirtii, dupii
faliere ~ i erodare; 1, 2, 3 - virsta relativa a stratelor.
Fig.
"
"
"
" " v
v v
f v
v
v
a b
80. Falie longitudinala verticala intr-o structura monoclinala, cind compar-
timentul ridicat este eel situat in sensul opus inclinarii stratelor:
a - structura monoclinalii nefaliatii; b - dispari\ia din planul hiirpi a unei formatiuni geolo-
gice dupa faliere ~ i eroziune; lo 2, 3 - virsta relativii a stratelor.
Fig. 81. Reprezentarea pe
hiirti profile geologice a
faliilor longitudinale inclinate
in structuri monoclinale:
I falie conforma. inversii;
II - falie conforma normalii;
Ill - falie contrara normalii;
IV - falie contrara inversii.
Reprezentarea cartografica a faliilor, pinze!or
1
v
m
D
....', I
' 'I
'.J
I'l
Faliile la care cele douii compartimente nu s-au deplasat printr-o de
transfatie, ci printr-o rotire in jurul unui ax perpendicular pe planul faliei, se
recunosc pe hartii prin faptul ca in lungul lor se constata o variatie treptata
a siiriturii faliei i uneori chiar o inversare a sensului de deplasare a comparti-
mentelor. In figura 83, a este reprezentata harta unei structuri monoclinale
nedislocate, iar in figura 83, b, harta aceleiai structuri, dupa rotirea relativii
a compartimentelor in sensuri opuse, in jurul unui ax orizontal II-II. In profi-
lul I-I (fig. 83, c) se observii coborirea compartimentului vestic; in profilul
JI-II, siiritura este nulii, iar in profilul III-III, compartimentul coborit este
eel estetic. In cazul cind o falie insotita de o rotire in sensuri opuse a celor
douii compartimente afecteazii o serie de strate orizontale, acestea capiitii
:inclinari in sensuri contrare (fig. 83, d). 105
Metode de construire a hiir\ilor profilelor geologice
., 0 0 Q 0
I' 0 0
0 ,
Cl c4.o o>
0 .
. .
I>

. 0
. . . 0
.
.
' 0
.
0
0 .
..
'
.
'
0 0
. <
106
a
b
Fig. 82. Falie oblica intr-o structura monoclinala:
a - structura nefaliata; b - situa\ia compartimentelor dupa faliere si eroziune .
. 11;1;1 1
v v v
. .
.. / 1 I
v v v
..... ,11 1, 1
v v
_J /I I


v ., v
v
"
4 1 11 I
v v! v
". _ 1
v v :f v
. ,_-I 1 I I
v v
,'.I I I I
v v v
. ""I I II
v v
.. 111fl
v v v
v v
: .. ,1, 111
v v v
v v
. " I I 11
v v v
. .. 1,1 111
v v
v v
. 1,11111
v
v
v
v
v
: . . .


c
Fig. 83. Efectele unei falii Ia care cele doua com-
partimente s-au rotit in jurul unui ax orizontal in
sensuri opuse:
a - structura monoclinala. nefaliata; b - structura mono-
clinala faliata; c - sec\iuni geologice dupa liniile I, II
III; d - strate initial orizontale afectate de o falie in-
sotitii de rotire; 1, 2, 3, 4 - virsta relativa a stratelor_
Fig. 84. Efectele faliilor transversale
asupra structurii cutate:
a - anticlinal faliat; b - sinclinal faliat.
Fig. 85. Efectele unei falii
longitudinale asupra unei
structuri anticlinale:
1 - anticlinalul nefaliat; II - as-
pectul structurii dupa faliere; III
- aspectul structurii dupa ero-
<larea compartimentului ridicat.
Reprezentarea cartografica a faliilor, pinzefar
b
I
n
m
10'1,
Metode de construire a hartilor ~ profilelor geologice
c) In cazul structurilor cutate, precum I m eel al structurilor monoclinale
se <listing falii transversale, longitudinale i oblice, care la rindul lor pot fi
verticale sau inclinate.
F aliile transversale determina o largire a zonelor axiale ale anticlinalelor i
o ingustare a zonei axiale a sinclinalelor in compartimentul ridicat i, invers,
ingustarea anticlinalelor i largirea sinclinalelor in compartimentul coborit
(fig. 84).
Daca planul axial al unei cute este inclinat, el este deplasat sub actiunea
unei falii transversale in sensul inclinarii lui, in compartimentul ridicat. Cutele
izoclinale afectate de o falie transversala sufera o deplasare laterala a ambelor
flancuri, in sensul inclinarii acestora, comportindu-se la fel ca structurile
monoclinale.
F aliile longitudinale in structuri cutate au efecte analoge cu faliile
longitudinale care afecteaza structuri monoclinale. Ele pot determina o repe-
titie a formatiunilor din flancul unei cute sau o largire sau ingustare a unui
flanc (fig. 85. I, II, III).
5. Reprezentarea faliilor pe hartile structurale
HarVle structurale, redind cu ajutorul izobatelor forma unui orizont reper,
permit totodata i reprezentarea faliilor care afecteaza orizontul reper dat.
0 falie verticala se proiecteaza pe harta structurala sub forma unei drepte
care intrerupe mersul izobatelor, determinind o deplasare a acestora in sensul
inclinarii stratelor in compartimentul ridicat (fig. 86, I).
Saritura faliei este reprezentata prin diferenta dintre valoarea a doua izobate
care se gasesc una in prelungirea celeilalte, de o parte i de alta a faliei (de
exemplu, in fig. 86, I, saritura este de 700-500=200 m).
0 falie inclinata normala se reprezinta pe harta structurala prin doua linii,
prima reprezentind intersectia dintre orizontul reper i planul faliei in
compartimentul ridicat (ab, fig. 86, II), iar cea de-a doua, in compartimentul
coborit (cd, fig. 86, II). Distanta dintre cele doua linii ale faliei reprezinta
saritura orizontala a faliei ( deschiderea faliei), adica distanta cu care s-au
indepartat cele doua compartimente unul de altul. Pe suprafata dintre aceste
linii, orizontul reper lipsete i deci nu se pot construi izobatele lui.
0 falie inversa se reprezinta, de asemenea, prin cele doua linii de intersec-
tie ale planului faliei cu compartimentul ridicat (ab, fig. 86, III) i eel coborit
(cd, fig. 86, III). In .acest caz insa, distanta dintre cele doua linii ale faliei
reprezinta acoperirea faliei, adica distanta cu care s-au apropiat i s-au supra-
pus cele doua compartimente. Pe suprafata dintre liniile faliei, orizontul reper
se gasete atit deasupra cit i sub planul faliei, el fiind intilnit de doua ori in
orice foraj vertical plasat intre aceste linii. In zona de acoperire se reprezinta
atit izobatele compartimentului ridicat (prin linii continue) cit i izobatele
108 compartimentului coborit (prin linii intrerupte).
Reprezentarea cartografica a faliilor, pinzelor
a
1i
I
Fig. 86. Reprezentarea faliilor pe harp
structurale (a) in profile (b):
1 - falie verticalii ; II - falie normalii;
III - falie inversii.
-200

-coo
-BOO
a
b
u
a
b
III
109
Metode de construi re a har\ ilor profilelor geologice
110
6.
Decroarea este o ruptura a rocilor in lungul careia unul din compartimente
a suferit o deplasare in sens orizontal in raport cu celalalt compartiment. Dupa
pozitia planului de ruptura se disting decroari verticale, inclinate i orizontale
(fig. 87, I, II, III).
In cazul stratelor orizontale omogene, decroarile nu pot fi puse in evidenta.
Daca stratele orizontale prezinta falii verticale sau filoane mai vechi, traseul
acestor falii sau filoane este intrerupt i deplasat. Marimea decroarii se poate
masura in acest caz, pe teren sau pe harta geologica, ca fiind egala cu dis-
tanta dintre punctele in care dislocatia mai veche este intrerupta de planul de
decroare.
In cazul stratelor monoclinale, decroarile longitudinale, ca i in cazul stra-
telor orizontale, pot fi puse in evidenta numai pe baza unor repere mai vechi
(falii, filoane) .
Decroarile transversale i oblice se disting greu de faliile transversale i
oblice, in acest scop fiind necesare observatii asupra oglinzilor de frictiune i
asupra stratelor din peretii suprafetei de ruptura.
In structurile cutate, decroarile transversale, precum i cele oblice deter-
mina deplasarea pe orizontala a axelor cutelor drepte, fara a determina o
Iargire sau o ingustare a zonelor axiale ale acestora (fig. 88).
I JI JJI
Fig. 87.
l - verticalii; II - inclinatii ; Ill - orizonta!a.
Fig. 88. Decroare spre dreapta in strate
cutate.
Reprezentarea cartografica a faliilor, pinzelor
Daca insa este insotita de o deplasare pe verticala a comparti-
mentelor, adica in cazul unei falii cu decroare, pe linga deplasarea axelor cu-
telor drepte, in plan orizontal, are loc i o largire a zonelor axiale ale anticli-
nalelor in compartimentul ridicat.
7. f ncalecari
0 incalecare este o falie inversa, formata sub actiunea fortelor tangentiale
i caracterizata printr-un plan de ruptura cu o inclinare relativ mica. lncalca-
rile pot lua natere fie prin supraimpingerea compartimentului din acoperiul
planului de ruptura, fie prin subimpingerea compartimentului din spre
deosebire de faliile inverse propriu-zise, la formarea carora rolul principal il
au micarile verticale ale scoartei. lncalecarile iau natere sub actiunea mi-
carilor tangentiale, fiind strins legate de procesele de cutare a stratelor.
Din punct de vedere morfologic, la o incalecare se pot distinge aceleai
elemente ca i la o falie (planul incalecarii, compartimentul ridicat, comparti-
mentul coborit, saritura etc.).
Dupa modul in care iau natere, se <listing urmatoarele tipuri de incalecari
(dupa M. P. Billings):
- lncalecarea de fractura, care se formeaza prin deplasarea compartimen-
telor in lungul unui plan de fractura perpendicular sau aproape perpendicular
pe stratificatie (fig. 89, a).
- lncalecarea de tensiune sau cuta falie, formata prin intinderea i ruperea
flancului invers al unei cute deversate sau culcate (fig. 89, b); in lungul pla-
nului de incalecare capetele de strat sint laminate, fiind aproape parelele cu
acesta.
(/
c
-
d
e
Fig. 89. Tipuri de incalecari:
a - de fractura; b - de tensiune; c - de forfecare ini\ialii; d - de forfecare ulterioara;
e - paralela cu stratifica\ia; f - pe suprafa\a de eroziune; a-b - sarituri
1
. l l
(dupa M. P. Bi I Ii n gs).
)
/
Metode de constru i re o har\ilor ~ profilelor geologice
- lncalecarea de f orf ecare, care ia natere prin deplasarea compartimente-
lor in lungul unei suprafete de forfecare slab inclinata. Se <listing incalecari
de forfecare primare sau inifiale, care afecteaza strate orizontale (fig. 89, c),
i incalecari de forfecare secundare sau ulterioare, care iau natere dupa cuta-
rea stratelor (fig. 89, d).
- lncalecarea paralela cu stratificafia, la care deplasarea compartimentelor
are loc in lungul unei suprafete de stratificatie (fig. 89, e).
- lncalecarea pe o suprafata de eroziune, la care compartimentul din aco-
peri a fost impins peste suprafata erodata a formatiunilor compartimentului
din culcu (fig. 89, f).
Intrucit incalecarile se dezvolta in paralel cu micarile de cutare, directia
lor este de cele mai multe ori paralela cu directia planelor axiale ale cutelor.
De asemenea, amplitudinea (saritura incalecarilor) este, in general, mai mare
in sectoarele mai strins cutate i se reduce in sectoarele de inchidere pericli-
nala a cutelor.
8. Pinze tectonice
Pinzele tectonice sint mase mari de roci care au fost deplasate sub actiunea
miscarilor tangentiale pe distante de ordinul kilometrilor sau al zecilor de
kilometri.
Dupa modul in care s-au format se <listing pinze de acoperire.. care au luat
natere prin dezvoltarea mare a unor cute culcate, i pinze de sariaj, formate
prin extinderea unor incalecari.
La o pinza de acoperire se <listing urmatoarele elemente (fig. 90, I): flancul
normal (1), flancul invers (2), radacina (3), arniera radicala (4), arniera fron-
tala (5), inaltimea pinzei (h), latimea bazei (l). Ma,sa de roci deplasata for-
meaza corpul pinzei, iar fundamentul peste care s-a produs inaintarea pinzei
constituie autohtonul.
0 pinza de ariaj se distinge prin lipsa flancului invers i prin prezenta unei
suprafete de ruptura (suprafata de ariaj), in lungul careia a avut loc alune-
carea corpului pinzei peste autohton. Partea cea mai avansata a unei pinze
de ariaj este fruntea pinzei, iar zona de unde a inceput ariajul este zona de
radacina. 0 portiune a pinzei izolata prin eroziune de restul corpului acesteia
se numete petic de acoperire sau klippa, iar o deschidere facuta prin eroziune
in corpul pinzei, care permite observarea autohtonului, constituie o fereastra
teotonica (fig. 90, II).
Dupa tipul de incalecare, prin dezvoltarea caruia au luat natere, se <listing
trei tipuri de pinze de ariaj, i anume: a) pinza de ordinul I sau de supra-
cutare, formata prin extinderea unei cute falii; b) pinza de ordin:ul II sau de
forfecare, la care suprafata de ariaj reprezinta o veche falie longitudinala
aparuta ,ir:;. roci rigide, incapabile de a se cuta; c) pinza de ordinul III sau de
decolare cu suprafata de ariaj, care este mai mult sau mai putin paralela
112 cu stratificatia.
Reprezentarea cartografica a faliilor, pinzelor
l
-- -- ------ .......
, ___ ....,,.
--... -
St
Lt
ff
Fig. 90. Schema unei pinze de acoperire (J) a unei pinze de 11
(vezi explicap.a in text).
9. Observa\ii de teren asupra incalecarilor
pinzelor tectonice
In cartarea geologica a unei regiuni cu incalecari i pinze tectonice, o
aten\ie deosebita trebuie acordata urmaririi pe teren i reprezentarii cit mai
exacte pe harta a liniilor de contact anormal. Identificarea acestor linii se
bazeaza in primul rind pe observarea suprapunerii unor formatiuni mai vechi
peste altele mai' noi. In cazuri exceptionale, se pot suprapune prin incalecare
unele forma\iuni mai noi peste altele mai vechi. Un alt criteriu de recunoa-
tere a liniilor tectonice de incalecare este prezenta breciilor tectonice, a oglin-
8 - Cartografie geolog'1ca
/
__/
113
Metode de construire a hartilor profilelor geologice
zilor de frictiune, a zonelor de milonitizare etc. Trebuie avut insa in vedere
faptul ca zonele de brecii tectonice se altereaza relativ UOr i de aceea apar
rareori in deschideri naturale.
Lipsa de observatii directe asupra contactelor tectonice nu poate fi consi-
derata ca o dovada a inexistentei acestor contacte. De multe ori, trasarea unei
linii de incalecare se face prin deductie, pe baza analizei raporturilor dintre
formatiuni.
Pe de alta parte, incalecarile de mica amploare, care se observa uneori in
aflorimente, nu pot fi reprezentate pe harta, intrucit au un caracter local.
Ele trebuie insa inregistrate in carnetul de teren, deoarece pot servi la inter-
pretarea tectonica a regiunii.
10. Tntocmirea hartii geologice in regiuni cu incalecari
pinze tectonice
0 suprafata de incalecare sau de ariaj intersecteaza suprafata topografica a
terenului dupa o linie sinuoasa, cu virfuri pe viii indreptate in sensul incli-
narii ei. Inter,sectia ei formeaza o limita tectonica ce se reprezinta printr-<>
linie ingroata, cu linioare scurte perpendiculare pe ea i indreptate in sensul
compartimentului ridicat.
In cazul pinzelor de ariaj, suprafata de contact anormal poate fi
inclinata, local verticala i uneori cutata. De aceea, i linia prin care se car-
teaza aceasta suprafata pe harta geologica poate sa prezinte forme variate, in
sectoare diferite. Existenta unei pinze de ariaj este demonstrata din punctul
de vedere cartografic prin unor ferestre i a unor petice de acoperire.
0 alta dovada sigura de existenta unei pinze este descoperirea cu ajutorul
forajelor a autohtonului la o departare apreciabila de fruntea pinzei (fig. 91).
Pe harta geologica se poate masura latimea minima a ariafului, intre punc-
tul eel mai avansat al pinzei observat in zona de frunte a pinzei, sau intr-un
petic de acoperire, i punctul eel mai retras al ei, observat intr-o fereastrli sau
o semifereastra (Lm, fig. 90, II). Latimea minima a ariajului este intotdeauna
mai mica decit latimea totala a acestuia, care este distanta de la punctul eel
mai avansat la care a ajuns pl:nza, inainte de a fi erodata, i punctul eel mai
retras pina la care se intinde suparafata de ariaj pe sub corpul pinzei
(lt, fig. 90, II).
Latimea nu trebuie confundata cu saritura totala, care repre-
zinta marimea deplasarii compartimentelor (St, fig. 90, II).
Latimea tota!a a ariajului este mai mare decit saritura totala, in timp ce
latimea minima, depinzind de intensitatea eroziunii, poate fi mai mica sau
114 mai mare decit saritura totala ,sau amplitudinea ariajului.
!II
II
..
1
8*
Reprezentoreo cortogrofica a foliilor, pinzelor
a
Sec,fiuneo IHI

2
b
Fig. 91. Reprezentarea unei pinze de
a - harta geologica; b - sec\iuni geologice.
115
XII
OBSERVATll ASUPRA FISURATIEI ROCILOR
(j) Tipuri de fisuri
Fisurile sau crapaturile sint suprafetele de ruptura care strabat rocile i
care sint lipsite complet de o deplasare relativa a compartimentelor sau sint
insotite de deplasari foarte mici.
Forma i repartitia in spatiu a fisurilor reflecta eforturile la care au fost
supuse rocile in trecut, i din aceasta cauza studiul sistematic al fisuratiei
contribuie la reconstituirea conditiilor din trecutul geologic i la interpre-
tarea tectonica a regiunilor cercetate.
Fisurile se clasifica, din punct de vedere morfolog!_s_ dupa raporturile pe
care le au cu stratificatia i, din punct de vedere genetic, dupa conditiile in
care au luat natere. Du12a 12ozi care o au in raport cu strat!!icatia,
fisurile pot fi : longitudinale, transversale, oblice sau ae stratificatie (fig. 92).
Dl!Pa pe care le au, se pot distinge: ?!"icroclaze,, care nu pot f.i
observate decit cu microscopul, macroclaze, care pot fi ohservate in deschi-
deri, avind dimensiuni de la ordinul centimetrilor pina la ordinul sutelor de
metri, i pegaclaze, care cuprind fisurile de mare intindere, cu caracter regio-
nal sau chiar planetar, afectind scoarta terestra i care influenteaza uneori
orientarea retelei hidrografice.
Dupa cauzele care le-au dat natere fisurile se impart (dupa E. N. Per-
miaKov) in.Cfoua mari grupe, i anume: a) fisuri de origine fizico-chimica i
b) fisuri de origine mecanica.
a") Fisurile de origine fizico-chimica apar ca rezultat al proceselor de cris-
talizare i recristalizare i al variatiilor de temperatura i umiditate. Dupa sta-
diul in care apar ele se pot imparti in trei grupe: _
- Fisuri singenetice sau sinclaze, care au luat natere o data cu procesul
de formare a rocilor. In aceasta grupa intra crapaturile de uscare, formate prin
contractia sedimentelor, ca urmare a deshidratarii, fisuratia poligonala sau
prismatica i cea sferoidala, formata prin contractie datorita racirii unor cor-
puri magmatice.
- Fisuri diagenetice sau diaclaze, care au aparut in cursul proceselor de
diageneza a sedimentelor, ca urmare a micorarii volumului lor. Ele au orien-
tari variate in spatiu i sint adesea umplute cu minerale depuse din solutii.
Diaclazele ca i sinclazele se disting UOr de celelalte tipuri de fisuri prin
faptul ca ele nu traverseaza stratificatia rocilor, adica nu tree dintr-un strat
in altul.
- Fisuri epigenetice sau epiclaze, care s-au format, mult timp dupa con-
solidarea rocilor, in cadrul proceselor de alteratie. Astfel de fisuri apar in
rocile de la suprafata pamintului, ca urmare a variatiilor de temperatura, a
descarcarilor electrice, a inghetului i dezghetului. Uneori, in procesul de alte-
ratie sint largite i unele fisuri mai vechi, de alta origine.
b) Fisurile de origine mecanica se grupeaza la rindul lor in doua categorii,
116 i anume:
Observatii asupra fisuratiei rocilor.i-
K d d'
Fig. 93. Orientarea fisurilor intr-un anticlinal.
Fig. 92. Clasificarea geometrica a fisurilor :
abc i a'b'c' - fisuri def $i d' e'f' - fisuri lmu!.i-
ghi $i g'h'i' - fi suri oblice; k, l, m - fisl!rii paral1>lii;
linia - plan de strallhc"atie (dupii H. C I o o s).
Fisuri n.etectonice sau atectoclaze, formate sub actiunea unor alunecari
sau prabuiri de teren, sub actiunea presiunii exercitate de greutatea depo-
zitelor sau sub actiunea unor explozii etc.
- Fisuri de origi.ne tectonicii sau tectoclaze, care au luat natere sub actiu-
nea micarilor scoartei terestre. Dupa natura micarilor care le-au <lat natere
intre acestea se <listing: crapaturi ale ,scoartei produse de cutremure (seis-
moclaze), fisuri provocate de micarile oscilatorii ale scoartei (epeiroclaze)-
i fisuri produse de actiunea micarilor de cutare (paraclaze)
1
i clivajul rocilor.
Fisurile provocate de micarile de cutare au o importanta deosebita pentru
studiul structurilor cutate i faliate. Ele se impart la rindul lor in trei cate-
gorii, anume: fisuri de intindere, fisuri de forfecare i clivajul rocilor.
Fisurile de intinde,re se recunosc pe teren prin li sa totala a deplasarii'
pe'"retilorr prm forma neregulata a suprafetelor de fisuratie.rn cazui conglo-
merafo16r, elementele sint sCOa5e- dm fara a ( sfarimate. Fisurile
de intindere formeaza in zona de bolta a anticlinalelor un sistem rectangular,
cu unele fisuri longitudinale, iar altele transversale (fig. 93). In cazul faliilor,
fisurile de intindere se formeaza in vecinatatea planului de ruptura, avind o
directie paralela cu aceea a planului faliei.
de forfeca_:_e se <listing prin prezenta unei mici deplasari
peretilor i forma neteda, uneori cu oglinzi de frictiune, a acestora. Fisurile de
forfecare sint, de obicei, inchise i traver:seaza elementele l conglomeratelor,
fara a le scoate din locaul lor. Astfel de fisuri se intilnesc in vecinatatea pla-
nelor de falie, formind un sistem rectangular, cu unele fisuri paralele i altele
perpendiculare pe planul de ruptura. Clivajul rocilor este reprezentat printr-un
sistem de fisuri paralele, care permit separarea in placi a rocilor masive in
zona de alterae. El ia natere in cadrul deformatiilor plastice suferite de roci
in procesul de cutare. Directia i inclinarea planelor de clivaj este, in general,
paralela cu planul axial al cutelor. Studiul clivajului permite stabilirea pozi-
tiei normale .sau rasturnate a stratelor, precum i orientarea cutelor.
1
Unii autori (V. V. Be Io us o v) inteleg prin paraclaze rupturile insotite de o
deplasare importantii a compartimentelor, prin diaclaze - fisuri insotite de o indepartare
a compartimentelor, prin leptoclaze - fisuri neinsopte de o deplasare.
117"
\Metode de construire a hartilor ~ i profilelor geologice
. (2) Cercetarea fisurilor pe teren
Fisuratia rocilor poate fi cercetata a tit in deschideri naturale cit i in
cariere,. lucrari miniere sau pe carotele orientate, extrase din foraje.
In cadrul lucrarilor de cartare geologica, pentru cercetarea fisurilor se aleg,
in cadrul aflorimentelor sau deschiderilor artificiale, suprafete bine deschise,
cu o Iatime i o lungime de citiva metri. Pe aceste suprafete se fac observatii
asupra tuturor fisurilor vizibile. Pentru obtinerea unor rezultate concludente
este bine sa se urmareasca intr-un punct de observatie eel putin 50-60 de
fisuri.
Inainte de a trece la descrierea fisurilor este necesar sa se noteze in carnet
directia i inclinarea stratelor in cazul formatiunilor stratificate, pozitia plane-
lor de istuozitate la rocile metamorfice sau orientarea texturilor fluidale in
cazul rocilor magmatice.
Pentru inregistrarea observatiilor asupra fisurilor se recomanda rezervarea
in carnet a unui numar de pagini, astfel ca datele asupra fisurilor sa nu fie
!mpratiate in tot carnetul de teren. In carnet se inregistreaza urmatoarele
,e'lemente:
- numarul punctului de observatie, care trebuie notat i pe harta;
compozitia petrografica i pozitia rocilor;
directia, unghiul de inclinare i azimutul de inclinare a fisurilor;
dimensiunile fisurilor (lungime, la time) i distanta dintre fisuri;
caracteru'l suprafetelor peretilor fisurii (neted, neregulat, cu oglinzi de
frictiune etc.);
tipul genetic al fisurii;
~ umplutura fisurii;
- frecventa fisurilor pe unitatea de suprafata.
Uneori, pentru simplificarea inregistrarii observatiilor, se descriu intii
'f- ,caracterele generale ale unui grup de fisuri, apoi se inregistreaza, sub forma
unui tabel, masuratorile asupra pozitiei fiecar(ij fisuri in parte.
in roci e cu o fisuratie caracteristica se iau probe orientate, care urmeaza
sa fie cercetate in) laborator.
Pentru a putea trage concluzii asupra orientarii dominante a fisuratiei este
necesara :sintetizarea datelor obtinute din masuratori asupra pozitiei fisuri-
1or. In acest scop se intocmesc rozete de orientare i diagrame circulare ale
fisuratiei. Pentru fiecare tip genetic de fisuri se intocmesc diagrame separate.
Rozetele de orientare permit determinarea directiilor dominante ale fisu-
rilor, in timp ce diagramele circulare permit determinarea atit a directiilor cit
i a inclinarilor dominante ale fisurilor. .
~
0
::::::> 0 rozeta de orientare a fisurilor se intocme te in felul urmator:
Azimute e irectii or isuri or masurate in semicercul nordic (intre 270 i
90) se grupeaza pe intervale din 10 ill 10 grade. Pentru fiecare grupa se cal-
culeaza azimutul mediu, adunind azimutele i irnpartind suma la numarlJ.l
de masur atori cuprinse in -fri.tervalul dat. Se construiesc apoi azimutele medii
obtinut;-sub -forma der aze- i Se reprezinta, pe fiecare din ele, la 0 Seara
'1 ts arbitrara, numarul de masuratori corespunzator grupei . respective. Virfurile
Fig. 94. Rozeta de orientare a fisuratiei.
60
90
!()(}
110
790
280
270
Observa\ii asupra fisuratiei rocilor:
}.. 20 10 0 150 M
o/30 330320
s, A i
60
J/O
fi!J;. jsJ J(JO
70 " :;; -\790
80 Jff _\ 280
so .
Fig. 96. Hirtie Cle calc cu cerc
gradat. Punctul A reprezinta o fi-
sura cu inclinare de 65 spre nord;
punctul B reprezinta o fisura cu
inclinarea de 89 spre azimutul
105.
Fig. 95. Cerc gradat folosit pentru
construirea diagramelor circulare a fi-
surilor.
razelor se unesc prin linii, obtinindu-se astfel o rozeta, pe care virfurile cele
!_Ilai lungi corespund orientarii dominante _a fisurilor (fig. 94) .
Dia ramele circulare se intocmesc dupa cum urmeaza:
Se constrmete un cerc gra at I numerotat m sens invers acelor de cea-
sornic, ca i pe cadranul busolei geologice, din 10 in 10 grade. Raza cercului
se imparte in noua segmente egale, care se numeroteaza incepind de la centru,
din 10 in 10 grade (fig. 95) .
. Pe o hirtie de calc se construiete un cerc cu aceeai raza i se marcheaza
nordul cu o sageata. Pentru reprezentarea pozitiei unei fisuri se suprapune
hirtia de calc pe cercul gradat i se rotete in aa fel .incit nordul de pe
aceasta hirtie sa se suprapuna pe cifra care indica azimutul. Pe raza cercului
gradat .se noteaza cu un punct unghiul de inclinare a fisurii. De exemplu, in
figura 96 punctul A reprezinta pozitia unei fisuri cu azimutul i'nclinarii de 55
i inclinarea de 65. 0 fisura orizontala se proiecteaza in centrul cercului (0),
iar o fisura verticala cu directie nord-sud se reprezinta prin doua puncte
aflate pe circomfernita la azimutele 90 270
Dupa transpunerea pozitiilor tuturor fisurilor, pe diagrama circulara se
construiesc curbele de egala densitate a punctelor. Zonele cu cele mai nume-
roase puncte corespund pozitiei dominante a fisurilor.
11 Pe baza datelor rezultate din studiul fisurilor se pot trage unele concluzii
I o.rie:itarii eforturilor la care i re spec':
hv a prmc1palelor elemente structurale. f_gmnlor_ e asemenea,
la stabilirea porozitatii i a permeabilitatii rocilor. t 19.
- - - ____ ._.. ___ _
~ P R T E A TREIA
METODE DE CARTARE GEOLOGICA IN REGIUNI
,'(;U ROCI SEDIMENTARE, MAGMATICE ~ I METAMORFICE
XIII
CARTAREA GEOLOGICA A ROCILOR SEDIMENTARE
Rocile sedimentare au luat natere prin acumularea materialelor rezultate in
urma distrugerii al tor roci (magmatice, metainorfice i sedimentare) preexis-
tente i in urma actiunii vietuitoarelor. Aceste roci formeaza patura extema a
scoaytei terestre. Ele acopera circa 3/4 din suprafata pamintului, dei ca volum
ele nu reprezinta decit aproximativ 5/o din volumul scoaytei terestre. Din
aceste raporturi rezulta ca rocile sedimentare formeaza o patura foarte sub-
tire in raport cu rocile magmatice i metamorfice, care constituie cea mai
mare parte din grosimea scoaytei pamintului.
In activitatea de cartare geologica, studiul rocilor sedimentare prezinta o
importanta deosebita, intrucit aceste roci, formate in zona de interactiune
directa intre scoarta terestra, pe de o parte, i atmosfera, hidrosfera i bios-
fera, pe de alta parte, pastreaza eel mai bine urmele diferitelor procese care
au avut loc in trecutul geologic.
Alcatuirea petrografica, structura i textura acestor roci, precum i diferitele
resturi i urme de vietuitoare pe care le contin reflecta conditiile fizico-geogra-
fice in care au luat natere, iar pozitia pe care o ocupa in spatiu i raporturile
spatiale in care ise gasesc in prezent unele fata de altele reflecta micarile pe
care le-a suferit scoarta terestra in trecutul geologic.
Din aceasta cauza, cartarea geologica a depozitelor sedimentare nu se
poate limita la inregistrarea raspindirii in suprafata a diferitelor tipuri de
roci i a pozitiei lor, ci trebuie sa cuprinda observatii complexe asupra com-
pozitiei structurii i texturii rocilor, asupra continutului paleontologic i a ra-
porturilor stratigrafice i tectonice dintre diferitele serii de roci sedimentare.
Ansamblul acestor observatii trebuie sa conduca la reconstituirea evolutiei
geologice a regiunii cercetate, la cunoaterea naturii i extinderii in spatiu a
diferitelor formatiuni geologice din subsolul regiunii cercetate i la stabilirea
legaturilor dintre aceste formatiuni geologice i diferite concentratii de sub-
stante minerale utile.
1. Observatii asupra compozitiei
~ structurii rocilor sedimentare
In procesul ca:;i:arii depozitelor sedimentare, o atentie deosebita trebuie
acordata pe teren identificarii corecte a tipurilor de roci care intra in alca-
tuirea depozitelor respective i descrierii amanuntite a caracterelor petrogra-
fice ale acestora. De asemenea este necesara efectuarea de observatii asupra
continutului paleontologic al rocilor, a;supra grosimii stratelor i complexelor
litologice, asupra raporturilor in care se gasesc aceste complexe etc. 121
::Metode de cartare geologiic.O in regiuni cu roci sedimentare, magmatice metamorfice
Compozifia structura rocilor se determina pe teren cu ochiul liber, cu
ajutorul lupei i al unor reactii chimice expeditive, cum ar fi reactia cu HCl
diluat, pentru recunoaterea carbonatilor, colo!:area cu albastru_ de metilen i
clorhidrica pentru recunoaterea tipurilor de argile etc.
Din punctul de vedere al compozitiei i al structurii, rocile sedimentare pot
fi grupate in urmatoarele patru categorii: detritice, argiloase, organogene i de
precipitatie chimica. Rocile detritice se impart, dupa marimea elementelor
componente, in psefitice i psamitice; cele argiloase se impart, dupa compo-
zitia mineralogica, in: roci caolinitice, montmorillonitice i hidromicacee, iar
cele organogene i de precipitatie chimica se impart, dupa compozitia chi-
mica, in roci aluminoase, feruginoaise, manganoase, silicioase, fosforoase, car-
bonatate, sulfato-haloide i roci combustibile. Caracteristicile i geneza acestor
tipuri de roci sint date in lucrarile de petrografie sedimentara. In cele ce ur-
meaza ne vom opri numai asupra metodelor de identificare pe teren i de
,descriere a acestora.
Rocile psefitice. In alcatuirea rocilor psefitice intra elemente detritice, cu
diametrul mai mare decit 2 mm. Ele sint reprezentate mai ales prin pietri-
uri i conglomerate, grohotiuri i brecii sedimentare.
Pentru definirea structurii acestor roci se analizeaza : compozitia granulo-
metrica, forma elementelor din alcatuirea lor. Compozitia granulometrica a
pietriurilor i conglomeratelor se determina in conditiile cartarii geologice
obinuite. Pentru aceasta se extrag din afloriment la rind 100-300 elemente
i se claseaza dupa lungimea axei lungi in 5 fractii (de exemplu, 1 cm,
1-2 cm, 2-4 cm, 4-8 cm, > 8 cm. Se numara elementele din fiecare fractie
i se raporteaza procentual la numarul total de elemente colectate.
Determinarea diametrului mediu al elementelor de pietri se poate face ex-
peditiv, dupa metoda propusa de I-I a b a k o v, prin iniruirea in linie dreapta
a elementelor colectate, astfel incit ele sa vina in atingere unele cu altele dupa
axa lunga i prin impartirea lungimii irului la numarul elementelor.
Volumul mediu al elementelor se determina prin masurarea cu ajutorul unui
cilindru gradat a volumului de apa dislocuit de un numar de 50-100 de ele-
mente i impartirea volumului obtinut la numarul elementelor supuse analizei.
Raportul dintre volumul real al unui element de sau conglomerat i
volumul sferei in care se inscrie acel element reprezinta coeficientul de sferi-
citate al acestuia. Drept raza a sferei circumscrise se ia jumatatea lungimii
axei mari a elementului.
La un element de pietri distingem trei axe principale, i anume: axa A,
reprezentata prin dimensiunea maxima a elementului, axa C, care reprezinta
dimensiunea minima a elementului masurata perpendicular pe axa A, i axa B,
adica dimensiunea elementului masurata perpendicular pe planul determinat
de axele A i C (fig. 97).
Forma elementelor este caracterizata prin raportul dintre lungimile celor
:122 trei axe principale i prin gradul de rulare a lor.
Cartarea geologica a rO'cilor sedimentar&
Fig. 97. Pozitia axelor A, B ~ i C
intr-un element de p i e t r i ~
Dupa raportul lungimilor celor trei axe, elementele pot fi impartite (fig.
98, I) in:
- izmnetrice, la care B/A> 2/3 i C/B> 2/3;
- cilindrice, la care BIA<2/3 i C/B>2!3;
- aplatisate, la care B!A>2!3 i C/B<2/3;
- aplatisate cilindric, la care B/A<2/3 i C/B<2/3.
Tot cu ajutorul raporturilor dintre dimensiunile celor trei axe se pot calcula:.
urmatorii coeficienti care caracterizeaza forma elementelor, i anume:
C f
. . t 1 . . . t t I !I. + c
- oe 1cien u izometnc, expnma prm rapor u - - ,
2B
f
. . 1 d 1 . . l A + B 1 B
- coe icientu e ap atisare, pnn raportu - - sau s1mp u - ;
2C C
- coeficientul de asimetrie, adica raportul dintre segmentul mai lung al
axei mari, masurat de la punctul de intersectie a axelor i lungimea tota1a a
acestei axe.
Gradul de rulare a elementelor exprima masura in care forma acestora se
apropie de aceea a unei sfere sau a unui elipsoid. Se pot distinge cinci grade
de rulare: gradul 0, pentru elemente colt uroaise (angulare); gradul 1, pentru
elemente slab rulate, subangulare, la care numai virfurile sint rotunjite; gra-
dul 2, pentru elemente semirulate (subrotunde), cu virfurile i muchiile rotun-
jite; gradul 3, pentru elemente bine rulate (rotunde), la care se mai pastreaza
unele urme ale vechilor suprafete de spartura; gradul 4, pentru elemente
perfect rulate (foarte rotunde), cu o suprafata convexa continua (fig. 98, II).
Pentru a putea trage o concluzie asupra duratei i distantei aproximative a
transportului materialului detritic dintr-un pietri, se calculeaza gradul mediu
de rulare pentru 100 sau 200 de galeti luati la iTlt'implare dintr-un afloriment.
In acest scop, se repartizeaza elementele extrase din afloriment, dupa gra-
dul lor de rulare, in 5 grupe corespunzatoare gradelor 0, 1, 2, 3 i 4. Se in-
multete numarul elementelor din fiecare grupa cu cifra gradului corespunza-
tor. Se aduna cifrele obtinute i suma lor se imparte la numarul total al ele-
mentelor. De exemplu, daca in 200 de galeti de pietri gasim zece de gradul 0, 123
'Metode de cartare geologiica in regiuni cu roci sedimentare, magmatice metamorfice
6/A
.tor-----...--.,----.
i
Aplolrsale :
- - ---
Aplofisa/t;:
cJ/1odric
I
' I "'
I
{;
l
I <:;
____ _,_ _ __Jw
2/J C/8
I
O voe
O<JO
0 (} 02
{]a 0
3
0 () 0 4
ll
Fig. 98. Clasificarea ele-
mentelor din
conglomerate;
I - dupa raporturile lungi-
.milor celor trei axe;
II - dupii gradul de rulare.
124
cincizeci de gradul l, patruzeci de gradul 2, aptezeci
de gradul 3, treizeci de gradul 4, gradul mediu de ru-
lare va fi:
10 0 + 50 I + 40 2 + 7(> 3 + 30 4 460
200 = 200 =
2

3

Gradul de rulare se poate exprima i sub forma pro-
centuala (de coeficient). Pentru aceasta, nu avem decit
sa inmultim cifra care exprima gradul de rulare cu 25.
De exemplu, gradul 1 de rulare corespunde unei ru-
Iari de 250/o, gradul 2 - unei rulari de 500/o, gradul
3 - unei rulari de 750/o, iar gradul 4 - unei rulari
de 1000/o. Gradului mediu de rulare de 2,3 ii cores-
punde un coeficient mediu de rulare de 57,5.
Gradul de rotunjire a unui element detritic poate fi
exprimat prin indicele lui A. Cai 11 e u x (P), care re-
prezinta raportul dintre dublul razei cercului inscris in
coltul eel mai ascutit al elementului (n), masurata in
proiectia maxima, i lungimea elementului (a), adica:
p = minim.
a
Pentru determinarea mai exacta a gradului de rotun-
jire a unui element detritic se calculeaza indicele mediu
de rulare a elementului respectiv. In acest scop, se de-
seneaza conturele elementului dupa doua plane perpen-
diculare intre ele i se determina lungimile razelor cer-
curilor inscrise in curburile conturului (ri. rz, r3 ... rn),
precum i lungimea razei cercului maxim inscris in
conturul respectiv (R). Indicele de rulare (P) se obtine
impartind suma razelor de curbura determinate la un
multiplu corespunzator al razei maxime inscrise, apli-
cind formula:
p = I: r1 + r, + r3 + ... rn
nR
Caracterizarea compozitiei petrografice a unui pietri,
conglomerat sau brncie se face numarind in cadrul fie-
carei fractiuni granulometrice numarul elementelor apar-
\inind principalelor tipuri de roci i calculind in ce pro-
porVe procentuala este reprezentat fiecare tip de roca
in cadrul fiecarei fractiuni. De asemenea, se face i o
evaluare procentuala a volumului elementelor raportat
la volumul matricei i al cimentului.
Cartarea geologico a roicilor sedimentare
Rocile psamitice i aleuritice. Psamitele se caracterizeaza prin dimensiuni
ale granulelor cuprinse intre 2 i.0,1 mm, iar aleuritele, prin dimensiuni de
0,1 i 0,01 mm. In conditii de teren, cu ochiul liber sau cu lupa se pot dis-
tinge nisipuri sau gresii grosiere, cu bobul mijlociu sau fin. Pentru determi-
narea aproximativa a compozitiei granulometrice a nisipurilor in conditii de
teren se poate utiliza un set de 4 site mici cu diametrul ochiurilor de l; 0,5;
Q,25 i 0,1 mm. Volumul diferitelor fractiuni obtinute se determina cu ajutorul
unui cilindru gradat i se raporteaza procentual la volumul total al probei
analizate.
Natura petrografica a granulelor din rocile psamitice se determina pe teren
cu ajutorul lupei sau microscopului de buzunar. Dupa compozitia 'petrografica
a granulelor, nisipurile se impart in: monominerale (95/o granule de cuart),
oligonictice (75-950/o granule de cuaq) i polimictice (75% granule de
cuart), restul fiind granule de feldspati, mice sau fragmente de roci. Rocile
grezoase se impart la rindul lor in gresii propriu-zise, cind contin peste 75/o
granule de cuart, arcoze, cind contin intre 25 i 600/o granule de feldspati, i
grauwacke, cind sint formate din granule colturoase, slab .sortate, de cuaq,
feldspati i fragmente de roci in proportii aproape egale.
Natura cimentului se determina in functie de duritatea rocii, culoare i pre-
zenta sau absenta reactiei cu HCI.
Caracterizarea petrografica completa a rocilor psamitice i aleuritice se
efectueaza in laborator prin studiul microscopic, analize chimice etc.
Rocile argiloase (pelitice). Aceste roci se impart, dupa gradul de plastici-
tate, in argilepropriu-zise (care se inmoaie i argilite (care :rm ise in-
moaie ). Dupa compozitia mineralogica, ele se impart in trei grupe: caolinitice,
montmorillonitice i hidromicacee .
.,, Argilele caolinitise se recunosc pe teren prin lor raj_ativ re_s.l _usa
i culoarea, in general, Ele se intr-o <.:!_!.lfoare violeta-cenuie
cu a lbastru de metilen-:- . - ---- - - - -
)o - montmorfllonitice se <listing prin faptul ca se inmoaie foarte UOr
cu apa, formind- un:-:g_er.;.: 1 prin culoarea !1-lbastra-Y.iole_!a pe care 0 iau prin
tratare cu albastru de metilen.
,. ArgJlele se recunosc dupa culoarea pe care
o capata .in isuspensie prin tratare cu benzidina.
Bauxitele.- Acestea sint in ;;_ mai mare parte din oxizi hi-
dratati de aluminiu. Ele se formeaza in conditii continentale marine, in
urma descompunerii avansate a silicalor de aluminiu.
Principalele caractere dupa care bauxitele pot fi recunoscute pe teren sint:
culoarea roie-caramizie, alba-galbuie sau cenuie-verzuie; duritate ridicata
(zgirie sticla); densitate mare; lipsa materialului detritic; spartura colturoasa;
urma cafenie lasata pe placa de portelan (in cazul bauxitelor roii). Unele
bauxite prezinta o structura oolitica sau pseudooolitica, vizibila cu ochiul liber.
Diametrul oolitelor variaza intre 2 15 mm. Componentii minerali ai bauxi-
t elor se studiaza in laborator in sectiuni subtiri, prin analize termice diferen-
tiale, prin analize chimice etc. 125
Metode de cartare geologi1c.a in regiuni cu roci sedimentare, magmatice metamorfice
Rocile sedimentare feruginoase. Aceste roci se prezinta sub diferite forme,
in functie de condi\iile J:n care au luat natere. Astfel, cele formate in medii
oxidante se prezinta sub forma de oxizi ferici i se recunosc UOr pe teren
prin culoarea roie ruginie sau ocru. In mediu reducator se formeaza mine-
reuri sideritice ;Sau chamositice. Cele sideritice se disting prin culoarea ce-
nuie, verzuie sau galbuie, densitatea mare i forma lenticulara sau sferoidala
a corpurilor; cele chamositice (leptocloritice) au un aspect apropiat de eel al
glauconitului i se caracterizeaza adesea printr-o structura oolitica.
In mediile puternic reducatoare se formeaza sulfuri de fier, care se disting
prin culoarea galbuie i luciul metalic.
Rocile manganoase de origine sedimentara. Acestea sint constituite in special
din oxizi de mangan (piroluzit, psilomelan) i se recunosc relativ UOr prin
culoarea neagra i densitatea ridicata. Uneori prezinta o structura oolitica.
Minereurile de mangan carbonatate se recunosc prin culoarea roza in stare
proaspata i culoarea neagra pe care o capata pe suprafetele alterate.
Rocile silicioase sedimentare. In alcatuirea lor intra bioxid de siliciu amorf
(opal) sau cripto-cristalin (calcedonie). Ele sint reprezentate prin roci com-
pacte dure, cum sint jaspurile sau isturile silicioase (de exemplu, menilitele).
precum i prin roci relativ poroase, cum sint diatomitele. Recunoaterea dife-
ritelor tipuri de roci silicioase se face pe baza absentei reactiei cu HCl, a duri-
tiitii, a porozitatii etc.
Rocile fosfatice. Acestea sint reprezentate adesea prin roci detritice care
cunrind fosfati sau prezinta un ciment fosfatic; mai rar 1se intilnesc roci fosfa-
tice stratiforme compacte. Pentru identificarea fosforului in roci sedimentare,
in conditii de teren, se utilizeaza reactia cu molibdatul acid de amoniu. In
acest scop, proba de roca se dezagrega intli cu acid sulfuric, apoi se usuca i
se trateaza pulberea cu molibdat acid de amoniu. Adaugind o picatura de acid
azotic, daca amestecul contine fosfor, el capata o culoare galbena caracte-
ristica.
Rocile carbonatate. In special ele sint reprezentate prin calcare, dolomite
marne. Calcarele .sint roci de culoare deschisa in stare pura, colorate in
rOU, cenuiu sau negru cind con\in diferite impurita\i. Structura lor este
adesea organogena, dar se int'ilnesc frecvent i structuri granulare mai fine sau
mai grosiere. Recunoaterea calcarelor se face cu ajutorul reactiei puternice pe
care o dau cu o solutie de HCl cu o concentratie de 5 % . caracte-
rizate in special prin structuri granulare uneori zaharoide, se <listing de cal-
care prin lipsa sau foarte slaba reactie cu HCl in eantioane masive. Ele fac
totui efervescenta in :stare de pulbere. -
Marnele marnocalcarele smt roci pelitice formate dintr-un amestec de
carbonati de calciu i de particule argiloase.
I
1n descrierea rocilor carbonatate, o atentie deosebita trebuie acordata struc-
.. turii lor, diferitelor impuritati, culorii in stare proaspata sau alterata etc.
Rocile sulfato-haloide. Ele sint reprezentate prin gips, anhidrit, sare gema,
saruri de potasiu i de magneziu. Aceste roci se disting, in general, prin duri-
tatea .!or wica, solubilitatea ridicata, culori deschise, gust caracteristic (cu
126 exceptia gipsului i anhidritului).
Cartarea geologica a rocilor sedimentare
Rocile combustibile (caustobiolitele). Diferitele tipuri de carbuni se <listing
pe teren prin urma pe care o lasa pe placa de portelan, prin culoare, luciu,
<luritate, spartura etc. Bituminele solide se <listing prin culoare, plasticitate,
spartura etc. Prin lovire cu ciocanul, rocile care contin bitumine, emana un
miros caracteristic.
2. Culoarea rocilor sedimentare
Observatiile acute asupra culorii rocilor sedimentare dau indicatii pretioase
privind conditiile de formare i de transformare a ace.stora, precum i prezenta
.anumitor substante minerale utile, iar in unele cazuri aceste observa\ii permit
identificarea anumitor strate sau serii de strate care apar in aflorimente dife-
rite.
Dupa modul in care au luat natere, distingem culori primare, imprimate
<le mineralele singenetice (formate in procesul sedimentarii) i de elementele
alogenetice (detritice), din alcatuirea rocilor, i culori secundare, formate in
cursul proceselor de alteratie a mineralelor i rocilor. Culorile de origine
primara caracterizeaza rocile in spartura proaspata, iar limitele acestor culori
coincid cu limitele stratelor (de exemplu, argilele sau gresiile vargate), Sn timp
ce culorile secundare sint caracteristice suprafetelor expuse alteratiei i nu
coincid cu stratificatia rocilor.
Culoarea roie diagenetica imprimata de oxizii ferici din cimentul sau de
pe suprafata granulelor rocilor indica un mediu puternic oxidant i este carac-
teristica sedimentelor formate in conditiile unei clime calde i aride, in do-
meniul continental (laterite, gresii roii etc.) sau in domeniul marin, la o mica
departare de tarm ~ r n e l e roii, senoniene).
Culoarea verde primara este imprimata rocilor de prezenta glauconitului,
1eptocloritelor, epidotului, olivinei, serpentinei etc. Ea caracterizeaza, in gene-
ral, depozitele marine formate intr-un mediu mai putin oxidant, precum i
depozitele vulcanogeno-sedimentare. Cind apare pe suprafetele expuse altera-
tiei, culoarea verde poate indica prezenta cuprului, nichelului sau cromului.
Culoarea neagra este determinata de prezenta unor particule carbunoase, a
substantelor bituminoase, a unor sulfuri de fier sau a oxizilor de mangan.
Culorile alba i cenuiu-deschis, cind sint primare, caracterizeaza rocile cal-
caroase, cuartoase sau argiloase in 1stare relativ pura. Culoarea alb( care
apare secundar pe suprafa\a unor roci de culoare negricioasa sau bruna-
'inchisa, este un indicator al prezentei substantelor bituminoase.
Pentru a putea servi la obtinerea unor rezultate concludente, descrierea
culorii rocilor trebuie fosotita de desene care sa redea raporturile dintre dife-
ritele culori ale rocilor i stratificatia i Hsura\ia acestora. De asemenea este
necesara colectarea de eantioane caracteristice. 121
XIV
OBSERVATll ASUPRA TEXTURILOR
SI GROSIMll ROCILOR SEDIMENTARE
Observarea i descrierea atenta a texturilor rocilor sedirnentare in cadrul
cartarii geologice prezinta o deosebita importanta pentru reconstituirea con-
diilor paleodinamice ale mediului in care a avut loc procesul de fonnare a
acestor roci.
Dupa modul i conditiile de formare, diferitele tipuri de texturi ale rocilor
sedimentare pot fi grupate in trei categorii, i anume:
1) texturi singenetice, formate sub actiunea agentilor de sedirnentare, con-
comitent cu depunerea sedimentelor;
2) texturi diagenetice, aparute in cursul proceselor de diageneza, ca urmare
a deformarilor suferite de sedirnente in stare plastica, sub actiunea unor
factori mecanici sau biogeni;
3) texturi epigenetice, care au luat natere dupa litificarea depozitelor sedi-
mentare.
1. Texturile singenetice
In aceasta categorie intra: a) stratificatia depozitelor sedimentare; b) orien-
tarea elementelor aplatisate din depozite; c) texturile superficiale singenetice.
a. Stratificatia depozitelor sedimentare
Prin stratificatie se intelege dispozitia materialului constitutiv al rocilor
sedimentare sub forma de strate. Se distinge o stratificatie majorii a comple-
xelor sedirnentare, care consta in alternanta unor roci de compozitie diferita,
i o stratificafie minora sau laminatie, care se observa in interiorul unor roci
relativ omogene din punctul de vedere al compozitiei.
Stratificatia majora are ca element fundamental stratul. Prin strat se intelege
un volum de roca uniforma din punctul de vedere al compozitiei petrografice,
delimitat prin doua suprafete mai mult sau mai putin paralele. De exemplu,
un strat de carbune, de gresie etc. La un strat oarecare distingem o fata in-
ferioara, care reprezinta forma suprafetei fundului bazinului de sedimentare
in momentul cind a inceput depunerea stratului respectiv, i o fata superioara,
care reprezinta suprafata fundului bazinului din momentul cind a inceput
sedirnentarea stratului urmator.
In unele cazuri, suprafetele de stratificatie majora sint puse in evidenta
printr-o schimbare brusca a compozitiei rocilor, cum este, de exemplu, la
128 trecerea de la un strat de carbuni la un strat de argila. In alte cazuri insa,
ObservaW asupm texturilor grosimii rocilor sedimentarEt
trecerea de la un strat la altul se face treptat, prin modificarea graciata a com-
pozip.ei petrografice sau a particulelor constitutive ale rocilor. In . acest caz,
suprafetele de stratificape se <listing mai greu.
Aparitia stratificatiei majore este determinata de modificarea conditiilor de
sedimentare i respectiv de schimbarea compozitiei rocilor. Principalele cauze
ale schimbarii naturii sedimentelor pot fi: deplasarea liriiei tarmtirilor, schim-
barea conditiilor climatice, a morfologiei uscatullli, a aportului de material
sedimentar, aparitia unor curenti putemici in bazinul de sedimentare etc.
Deplasarea liniei tarmului, ca urmare a micarilor de coborire isau de ridi-
care a uscatului; atrage dupa sine 0 migratie corespunzatoare a faciesurilor.
lntr-un bazin oarecare, niaterialul sedimentar se depune, de obicei, ill ordinea
marimii particulelor. In vecinatatea tarmului se depun pietriuri, mai departe
de tarm se depun nisipuri, iar in larg se depun argile i marne. Daca uscatul
sufera o coborire, linia tarmului inamteaza asupra uscatului, iat zonele de
se deplaseaza i ele, astfel incit peste vechea zona de sedimentare a
pietriurilor se suprapune zona de sedimentare a nisipurilor, iar peste nisipu-
rile depuse in etapa anterioara se depun argile i marne.
0 noua coborire a uscatului este urmata de o noua migratie a faciesurilor.
In cazul une ridicari treptate a uscatului, zonele de sedimentare migreaza
in sens invers, astfel ca peste argile se depun niisipuri, iar peste acestea se
depun pietriuri.
In conditii naturale concrete, migratia faciesurilor, ca urmare a deplasarii
liniei tarmului, este mult mai complexa decit in schema aratata mai sus, dato-
rita neuniformitatii reliefului fundului bazinului de sedimentare, neomogeni-
tatii naturii litologice a tarmului etc.
Schimbarea brusca a conditiilor climatice poate determina o schimbare
corespunzatoare a naturii sedimentelor, de exemplu, o intensificarea a evapo-
rapei i o reducere a precipitatiilor poate determina depunerea unui stra,t de
gips sau de sare in cadrul unei lagune sau mari inchise.
Schimbarea naturii materialului sedimentar adus de riuri de pe uscat da-
torita unor eruptii de cenua vulcanica sau datorita adincirii retelei hidrogra-
fice in formatiuni geologice care nu apareau mai inainte la zi duce la modi-
ficarea pronuntata a naturii sedimentelor.
Aparitia suprafetelor de stratificatie mai poate fi determinata de. schimba-
rea vitezei curentilor marini, de curentii de turbiditate, de acumularea unor
resturi vegetale sau animale etc.
Stratificatia minora sau laminafia este reprezentata prin dispozitia materiei
constitutive a unui strat, sub forma de stratulete subtiri sau de !amine. La-
mina este deci unitatea elementara a texturii stratificate a rocilor sedi-
mentare. Ea este o parte constitutiva a unui strat i se deosebete de acesta
prin grosimea i intinderea sa mult mai mica. Diferitele !amine alaturate se
caracterizeaza prin aceeai compozitie petrografica, deo,sebindu-se unele de
altele prin gradul de compactizare, nuanta etc. In cadrul unui strat pro-
priu-zis putem intilni mai multe grupe sau serii de lamine.
Aparifia stratificafiei minore (laminatiei) rocilor sedimentare depinde in cea
mai mare masura de conditiile fizico-mecanice, chimice i biologice in care
are loc procesul de sedimentare. 129
9 - Cartografie geolog1ca
Metode de cartare geologicii in regiuni cu roci sedimentare, magmatice ~ metamorfice
Principalii factori fizico-mecanici care determina aparitia stratificatiei sint:
forta de gravitatie care actioneaza asupra particulelor materiale aflate in
suspensie i diferitele micari ale mediului de sedimentare (curenti, valuri).
Sub ac\iunea gravitatiei, in lipsa micarilor mediului, materialul sed1men-
tar din suspensie se dispune uniform pe fundul bazinului sub forma de paturi
orizontale. Stratificatia orizontala formata in aceste conditii este caracteristica
bazinelor lacustre sau marine lipsite de curenti sau valuri. Un exernplu de
stratificatie orizontala (paralela) ii ofera in tara noastra laminele isturilor
di!iodilice.
Dintr-o suspensie forrnata din particule de diferite marimi, in primul rind
are Joe depunerea particulelor mai rnari, apoi a particulelor din ce in ce rnai
fine. Daca in bazin este adusa o noua cantitate de suspensie, procarul de de-
punere se repeta, incepind iar cu rnaterialul eel mai grosier. In felul acesta
ia natere stratificafia gradata (graded bedding - Bailey, 1936) sau grano-
clasarea verticala. Identificarea acestui tip de stratificatie, in special in cazul
depozitelor de fli, constituie un pret].os criteriu de recunoatere a pozitiei
normale sau rasturnate a stratelor.
Forma laminelor in cazul sedirnentarii gravitat].onale linitite depinde de
forma reliefului fundului bazinului de sedimentare. Ea poate fi plana sau
slab ondulata.
Micarile mediului de sedimentare pot fi de doua feluri: deplasari intr-un
singur sens sau curenfi i micari oscilatorii sau valuri. Ele deterrnina o redis-
tribuire a materialului sedimentar depus sub actiunea gravitatiei. In functie
de rnarimea particulelor i de viteza rniCarii, deplasarea materialului sedi-
mentar se poate face in SU!Spensie, prin rostogolire sau prin saltatie.
Sub actiunea curentilor acvatici sau aerieni, sedimentele psefitice, psarnitice
sau aleuritice sint deplasate sub forma unor valuri, care prezinta o panta mai
slab inclinata, indreptata in sensul opus curentului, i o panta rnai abrupta,
indreptata in sensul curentului (fig. 99). '
Particulele de apa de pe panta cu inclinare mica sint deplasate de curent
peste creasta valului i sint depuse pe panta abrupta. In cazul curentilor
eolieni, nisipurile se acumuleaza in valuri inalte uneori de zeci eyi chiar sute
de metri, constituind dune, in timp ce in cazul curentilor acvatici inaltirnea
unor astfel de valuri variaza intre 2 m i 2-3 cm. In felul acesta, materialuI
sedimentar se depune sub forma unor stratulete sau lamine, dispuse oblic
fata de stratificatia majora, formind aa-numita stratificatie interna sau lami-
natie oblica, sensul inclinarii laminelor indicind sensul curentului. . AspectuI
i dimensiunile laminelor in cadrul 1stratificatiei oblice variaza foarte mult, in
functie de natura ( eoliana sau acvatica) a mediului de sedimentare, de viteza.
curentului eyi de conditiile de sedimentare (fig. 100).
Sub actiunea valurilor, precum i sub actiunea curentilor se formeaza i;
stratificafia ondulata sau urmele ondulate. In cazul actiunii valurilor, urmele
ondulate au aspectul unor creste ascutite, cu flancuri simetrice, separate prin
anturi larg rotunjite. Raportul dintre lungimea undei ( distanta dintre doua
creste) i amplitudinea ei (adincimea antului respectiv) in cazul unei urme
130 ondulate reprezinta indicele de ondulare. Acest indice variaza, in general, in-
asupra texturilor grosimii rocilor sedimentare
Fig. 99. Fonnarea laminatiei oblice
sub acpunea unui curent acvatic.

W//////Pa
l ffir/p//ffem
i
a
b
..
c
Fig. 100. Tipuri de stratificape:
a - diagonala, de torentf; b - eoliana; c - complex ondulatii eolianii.
--
-
tre 5 i 10 in cazul urmelor de valuri. Urmele ondulate produse sub actiunea
valurilor sint cunoscute i sub numele de ripplemarks. Ele se formeaza, in
general, numai la adincimi mai mici de 200 m i sint orientate, de obicei,
paralel cu linia tarmului. Tinind seama ca crestele urmelor de valuri sint in-
dreptate intotdeauna spre fata superioara a stratelor, aceste urme pot servi in
procesul cartarii geologice la determinarea pozitiei normale sau rasturnate a
stratelor.
Urmele ondulate formate isub actiunea curentilor se deosebesc de urmele
de valuri prin caracterul asimetric al flancurilor. Ele prezinta un versant mai
lin, indreptat in sensul opus curentului, i un versant mai abrupt, indreptat
in sensul curentului.
Formarea acestor urme are loc intr-un mod analog cu formarea stratifi-
catiei oblice. Urmele ondulate formate sub actiunea curentilor aerieni se recu-
nosc, pe de o parte, prin indicele lor de ondulare mult mai mare (20-25),
deci printr-o forma mai aplatisata, iar pe de alta parte, prin prezenta unor
granule mai mari in constitutia crestelor.
Urmele ondulate formate sub actiunea curentilor acvatici se caracterizeaza
prin indici de ondulare mai mici (intre 4 i 10) i prin dispozitia materialului
mai gr0;sier intre creste (fig. 101).
Factorii chimici i biologici joaca un rol hotaritor in formarea stratificatiei
rocilor de precipitatie chimica i a rocilor organogene. Stratificatia eel mai des
intilnita in cazul acestor roci este cea orizontala sau paralela.
b. Orientarea dementelor aplatisate din depozite
In pietriuri i conglomerate, orientarea galetilor reflecta intensitatea i vi-
teza curentilor care au acVonat in timpul depunerii depozitelor respective.
Transportul elementelor de pietri realizeaza in cea mai mare parte prin
rostogolire. In sediment, aceste elemente se fixeaza, de obicei, in pozitia .in
care opun cea mai mica rezistenta la actiunea curentului. 131
9*
Metode de cartare geologiicC in regiuni cu roci sedimentore, magmatice metamorfice
"'4--- ' :
<"'(..' .-: . . . . .. .. .. .

i '
0
-
b

c
Fig. 101. Sectiuni transversale in urme ondulate:
a - eoliene; b - de curenti; c - de valuri (ripple-marks).
Observatiile facute asupra depunerii pietriurilor actuale au aratat ca majo-
ritatea elementelor se orienteaza in felul urmator:
- In depozitele de morena mare (a), axa lunga este orientata paralel cu
directia de curgere a ghetarului, respectiv paralel cu orientarea zgirieturilor
observate pe rocile din substrat.
- In pietriurile fluviatile, elementele se dispun cu axa mare (a) perpen-
dicular pe directia curentului i cu axa mica (b) inclinata cu 20-30 in sen-
sul opus curentului (fig. 102).
- In pietriurile litorale, elementele se dispun cu axa a paralel cu tarmul
i axa b inclinata cu 10-20 spre largul marii.
- In depozitele deltaice, in unele strate, elementele au axa b inclinata
spre largul bazinului, iar in altele, au axa b inclinata in sens opus.
c. Texturile superficiale singenetice
Acestea reprezinta mulajul microreliefului fundului bazinului de sedimen-
tare intiparit pe fata inferioara a stratelor grezoase sau ale\lritice. Formarea
acestor texturi se explica in felul urmator: la sfiritul fazei de depunere a unui
strat pelitic, sedimentarea devine din ce in ce mai lenta, iar in lipsa materialu-
lui detritic sau organogen, ea inceteaza. In faza urmatoare are loc 0 noua
depunere intensa de material psamitic sau aleuritic, care muleaza microreli-
eful format. Prin litificarea depozitelor, materialul psamitic sau aleuritic se
consolideaza mult mai puternic decit sedimentele pelitice, din care cauza
istratele grezoase pastreaza forma microreliefului fundului, in timp ce argilele
i marnele nu o pastreaza.
Dupa factorul de formare, texturile singenetice se impart in doua grupe:
bioglife i mecanoglife. Bioglifele reprezinta mulajul urmelor de deplasare sau
132 de afundare in mil a organismelor care traiesc pe suprafata fundului (epiben-
Observotii osupro texturilor grosimii rocilor sedimentare
Fig. 102. Dispozitia imbricata a ele-
.rnentelor aplatisate pe fundul albiei
unei ape curgatoare; sageata indica
sensul de curgere.
-

-
tonice). Ele se disting printr-o forma sinuoasa i prin orientarea lor neregulata.
Cele mai frecvente bioglife sint reprezentate prin urmele de viermi (de exem-
plu, Cosmoraphe, Paleodictyum etc.).
Mecanoglifele reprezinta mulaje ale microreliefului fundului bazinului creat
sub actiunea curentilor marini. Ele se disting de bioglife prin forma lor lini-
ara i printr-o orientare mai mult sau mai putin constanta. Intre sint
de mentionat doua tipuri mai des intilnite in depozitele de fli din tara noas-
tra, i anume: turboglifele i xinmoglifele.
Turboglifele ( engl. flute-casts) reprezinta mulajul unor mici aniri sapate
de curenti in sedimentele pelitice de pe fund. Ele au o forma alungita, cu un
capat mai proeminent i celalalt aplatisat (forma de ,,limba", de ,,lacrima", de
,,flaut"). Dupa cum au aratat cercetarile experimentale, capatul proeminent
al acestor ,,glife" este indreptat intotdeauna in sensul opus curentului. Obser-
vatiile pe care le-am efectuat asupra depozitelor de fli din Carpatii Orientali
au aratat ca depozitele mai grosiere depuse sub actiunea unor curenti mai pu-
ternici se caracterizeaza in acelai timp i prin turboglife de dimensiuni mai
mari.
Xinmoglifele (engl. groove-casts) reprezinta mulajul unor aniri inguste i
lungi, formate prin zgirierea fundului ca rezultat al deplasarii unor fragmente
lemnoase sau a altor corpuri antrenate de curenti. Aceste urme se caracteri-
zeaza prin lungimea lor mare i prin lipsa paralelismului.
2. T exturile diagenetice
Texturile diagenetice rezulta In urma deranjarii deformarii stratificatiei
initiale a sedimentelor sub actiunea unor factori fizico-mecanici sau biogeni.
Principalele cauze ale deformarii sedimentelor sint: deplasarea i;edimentului
in stare plastica sub actiunea gravitatiei, actiunea curentilor, bulelor de gaz
etc. asupra sedimentelor, actiunea variatiilor de umiditate i temperatura, acti-
unea plantelor i a animalelor.
Sub ac?unea gravitafiei, milurile argiloase sau aleuritice puternic impreg-
nate cu apa aluneca relativ UOr pe un fund cu inclinari de citeva. grade. Prin
alunecare, sedimentele se incretesc putin, expulzeaza o parte din apa care le
impregneaza i devin mai putin fluide, fapt ce determina incetarea deplasarii.
In unele cazuri, ca rezultat al alunecarii in sediment se formeaza microcute
inclinate, al caror plan axial inclina in sensul opus inclinarii pantei fundului. 133
fyletode de cartare geologid'i in regiuni cu roci sedimentare, magmatice ~ metamorfice
Acfiunea curenfilor asupra sedimentelor in . curs de litificare determina apa-
ripa unor urme de microeroziune subacvatica, sub forma de mici anturi
umplute cu un material, de obicei, mai grosier. Sedimentele pelitice i aleu-
ritice care ajung in contact cu atmosfera, prin retragerea temporara a apelor
in care s-au depus, sufera o deshidratare partiala, ii micoreaza volumul i se
fisureaza. In felul acesta a par ,,crapaturile de us care", care sint adesea
umplute ulterior cu calcit sau alte minerale, depuse prin 1 precipitare din so-
lupe. Crapaturile de uscare prezinta de obicei un aspect poligonal i se ingus-
teaza spre fata inferioara a stratului.
Sub actiunea variatiilor de temperatura, in conditiile unui climat rece, se
formeaza diferite texturi caracteristice formatiunilor periglaciare, cum sint
,,penele de ghiata", ,,microcutele" etc., care, iau natere ca urmare a inghe-
tarii apei in crapaturi.
Acfiunea animalelor bentonice care se afunda in mil, cum sint viermii i
:unele molute, determina o deranjare a stratificatiei initiale a sedimentelor i
:iparitia unor canale sau anturi. Astfel, sub actiunea viermilor au luat natere
diferitele tipuri de texturi biogene, cunoscute sub numele de fucoide. Datorita
asemanarii lor cu algele, ele au fost considerate greit drept urme de alge.
3. Texturile epigenetice
. Aceasta categorie de texturi a luat natere in roci, dupa litificarea acestora.
Intre acestea sint de mentionat urmatoarele tipuri de texturi:
- Textura ,,in conuri", caracterizata prin dispozitia materialului consti-
tutiv al rocilor pelitice sub forma de conuri, cu virfurile indreptate spre fata
inferioara a stratului. Aceasta textura s-a format probabil prin dizolvarea sub
presiune a materialului carbonatat din roci.
- Textura ,,stilolitica", caracterizata prin prezenta la limita dintre doua
strate calcaroase sau dolomitice a unei indintari complexe. Suprafata de indin-
tare este marcata ade,sea de o pelicula fina argiloasa. Formarea acestor texturi
are loc datorita dizolvarii partiale sub presiune a rocilor solubile (fig. 103).
- Texturile de hidratare a anhidritului, caracterizate prin incretirea strate-
lor initiale, datorita creterii volumului anhidritului la trecerea in gips.
4. Metodele de studiere a texturilor
Studiul texturilor rocilor sedimentare se efectueaza atit pe teren cit i in
laborator.
Cercetarea texturilor pe teren cuprinde: pregatirea aflorimentelor, desenarea
i fotografierea, determinarea i descrierea tipurilor de texturi, diferite masu-
134 ratori i colectarea de probe. .
Observotii osupro texturilor ~ i grosimii rocilor sedimentare
-
c
Fig. 103. Textura stilolitica:
- tn calcare dispuse orizontal; b - in gresii tnclinate; c - in cal
care inclinate.
Pregatirea aflorimentelor pentru studiul texturilor consta in curatirea unor
suprafete perpendiculare pe planele de stratificatie. In cazul rocilor argiloase
sau nisipoase, curatirea ~ realizeaza cu ajutorul unei lopatele sau al unui
cutit. Inainte de inceperea observatiilor este bine ca suprafata curatata sa fie
lasata sa se usuce, intrucit pe suprafetele uscate se observa mai bine stratifi-
catia intema a rocilor. In cazul rocilor dure se recomanda cautarea unor supra-
fete perpendiculare pe stratificatie, care au fost preparate pe cale naturala,
ca urmare a proceselor de alteratie. Uneori, pentru evidentierea stratificatiei
inteme (laminatiei), este necesar sa spalam suprafetele respective.
Desenarea texturilor observate este necesara pentru scoaterea in relief a
formei i dimensiunilor elementelor stratificatiei. Alteori, in cazul unor strate
relativ subtiri, conturele stratificatiei inteme pot fi copiate direct de pe ,supra-
fetele preparate, cu ajutorul unei foi de calc.
Fotografierea aflorimentelor da o imagine mai exacta a texturilor. Se reco-
manda ca in cadrul fotografiei sa fie prins i un obiect de dimensiuni cunos-
cute (busola, ciocanul geologic, o rigla gradata, un creion etc.). Este bine ca.
aflorimentele fotografiate sa fie schitate in carnet.
In descrierea texturilor este necesara relevarea urmatoarelor elemente:
- forma laminelor (plana, curba sau ondulata);
- raportul dintre lamine (paralele sau divergente);
- sortarea granulelor in strate (sortare uniforma, granoclasare etc.);
altemanta ritn1ica ;sau neritmica a laminelor;
- raportul dintre grupele sau seriile de lamine;
- elementele care marcheaza stratificatia (variatia dimensiunii granulelor,
orientarea: lor, prezenta unor filme argiloase, variatia culorii laminelor, va-
riatia compozitiei chimice a laminelor etc.).
Pe baza descrierii se pot trage pe loc unele concluzii privind tipul genetie
de textura.
Pentru completarea descrierii este necesara efectuarea unei serii de masura-
tori asupra dimensiunii i orientarii elementelor texturilor observate. 135
M.etode de cartare geologiicO in regiuni cu roci sedimentare, magmatice ~ i metamorfice
Grosimea laminelor i a stratelor subri se masoara cu ajutorul riglei sau
metrului metalic.
Directia i inclinarea laminelor in cadrul stratificatiei oblice sa:u a elemente-
lor aplatisate din pietriUri Se masoara CU ajutorul busolei geologice .. fo cazul
cind stratele in care se efectueaza masuratorile sint inclinate, este necesar sa
deducem pozitia initialii a elementelor masurate, . cind stratul era in pozitie
orizontala.
In cazul depozitelor de fli, o atene deosebita trebuie acordata mrusurarii
azimutului orientarii capatului proeminent al turboglifelor. In acest scop, se
aeaza carnetul de teren in plan orizontail cu una Clin laturile de strat; se ali-
pete apoi carnetul de suprafata stratului p;rin rotirea lui in jurul laturii ~ e
zate initial pe strat; se traseaza pe carnet o sageata paralela cu directia turbo-
glifelor, 1apoi se aduce carnetul din nou in pozitie orizontala, . prin rotire in
jurul laturii orizontale aeZate pe strat, i Se rnasoara azimutul sagetii aezind
busola cu nordul indreptat in sensul sagetii i citind numarul de grade inscris
in dreptul capatului nordic al acului magnetic.
Pentru obtinerea unor rezultate concludente este necesar sa efectuam un
numar cit mai mare de masuratori (100-200) .in fiecare punct de observatie
i sa notam cit mai exact posibil nivelul stratigrafic in care am efectuat ma-
suratorile i pozitia stratelor respective.
Colectarea eantioanelor pentru studiul texturilor se face sistematic, din
toate orizonturile stratigrafice i din toate tipurile dominante de texturi obser-
vate.
' In laborator, eantioanele se lefuiesc perpendicular pe stratificatie. Pentru
evidentierea texturii, suprafetele lefuite se trateaza cu acizi sau se impreg-
neaza cu uleiuri minerale sau cu unii coloranti. Rezultatele masuratorilor se
reprezinta pe diferite diagrame, care permit scoaterea in evidenta a orientari-
lor dominante.
Datele rezultate din observatiile efectuate asupra texturilor servesc la
determinarea conditiilor de formare a rocilor, la stabilirea directiei curentilor
i respectiv a directiei de transport a materialului sedimentar i, in unele ca-
zuri, la stabilirea sincronismului stratelor.
Astfel, grosimea seriilor cu stratificatie oblica reflecta intensitatea curen-
tilor, orientarea inclinarii laminatiei oblice, a turboglifelor i a elementelor
aplatisate din pietriuri i conglomerate, indica orientarea curentilor, ,stratifi-
carea rocilor de precipitatie chimica ( evaporitelor ), reflecta variatia conditiilor
paleoclimatice, stratificatie oblica i granoclasata i prezenta texturilor super-
ficiale singenetice. De asemenea, permite identificarea fetei inferioare a stra-
telor in seriile puternic cutate ~ i respectiv recunoaterea pozitiei normale
sau rliisturnate a stratelor etc. In depozitele sarace in resturi fosile sau lipsite
de astfel de resturi, orientarea dominanta a elementelor texturale, precum i
tipurile de texturi caracterizeaza anumite orizonturi stratigrafice, permitind
136 astfel corelarea lor.
Observotii osupro texturilor ~ grosimii rocilor sedimentore
5. Grosimea stratelor
Distanta dintre fata superioara i cea inferioara a unui strat sau a unui
complex de strate reprezinta grosimea stratului sau a complexului respectiv.
La un strat oarecare distingem o grosime normala, reala sau stratigrafica, care
se masoara perpendicular pe suprafetele de stratificatie, i diferite grosimi apa-
rente, masurate dupa o direce oarecare in strat.
Determinarea grosimii normale sau stratigrafice este foarte importanta,
intruoit ea ne permite sa calculam volumul corpurilor stratiforme i sa eva-
luam rezervele de substante minerale utile legate de astfel de corpuri.
In activitatea de cartare geologica, grosimea normala sau stratigrafica poate
fi masurata uneori direct (cu ruleta) in aflorimentele perpendiculare pe supra-
fetele de stratificatie. De multe ori insa, in aflorimente, in galeriile de mina
sau in foraje putem masura numai 0 grosime aparenta, pe baza careia de-
ducem prin calcul grosimea stratigrafica.
Grosimea aparenta poate fi masurata pe verticala, pe orizontala sau dupa o
linie inclinata.
Grosimea verticala se mil;soara in peretii verticali ai aflorimentelor sau in
foraje, iar grosimea stratigrafica corespunzatoare se calculeaza pe baza rela-
tiei: Gn=Gv cos a., in care Gn=grosimea str2tigrafid, Gv=grosimea verti-
cala i ct =1.mghiul de inclinare a stratelor (fig. 104).
Grosimea orizontala este grosimea aparenta masurata in aflorimente orizon-
tale sau in galerii, perpendicular pe directia stratelor. In cazurile in care aflori-
mentul sau galeria de mina se d:iispune oblic, sub un unghi y fata de perpendi-
culara pe direca stratelor, grosimea orizontala se obtine inmultind distanta
masurata oblic intre cele doua suprafete de limita ale stratului cu cosinusul
unghiului y (fig. 105).
I
JI
Fig. 104. Raportul dintre grosimea normala ~ grosimile verticala (I)
~ orizontala (II) :
Gn - grosimea normalii; Gv - grosimea verticalii; Go - grosimea orizontal:l;
- incliniirile stratelor.
1'31
Metode de cartare geologiicii in regiuni cu roci sedimentare, magmatice metamorfice
138
Cunoscind grosimea orizontala Go a unui strat cu un unghi de inclinare a.,
putem calcula grosimea stratigrafica Gn a acestui strat dupa relatia:
Gn=Go sin a..
Grosimea aparenta inclinatii este distanta masurata intre suprafetele de
limita ale unui strat sau complex de strate pe suprafata inclinata a terenului,
intr-un plan vertical orientat perpendicular pe directia stratului sau comple-
xului respectiv.
In determinarea grosimii normale (stratigrafice) a unui strat, cind
tem unghiul de panta 13 al terenului, unghiul de inclinare a. al stratului
grosimea lui inclinata G;, distingem urmatoarele cazuri:
a) Stratul este orizontal (fig. 105, I). 1n acest caz, Gn=Gi sin 13.
I
Fig. 105. Determinarea grosimii stratelor:
I - orizontale; II - verticale; III - inclinate invers fatii de pantii; IV - inclinate in
sens cu panta, avind o inclinare mai mare ca aceasta; V - inclinate in ace-
sens cu panta, dar cu inclinare mai micii decit aceasta; Gi - grosimea inclinati;
Gn - grosimea normal&.; a - inclinarea stratelor; "Ct> - inclinarea pantei.
Observotii osupro texturilor grosimii rocil or
b) Stratul este vertical (fig. 105, II). In acest caz, Gn=Gicos 13.
c) Stratul inclina in ,sens opus fata de inclinarea suprafetei de afloriment
(fig. 105, III). In acest caz, Gn=Gisin(a.+13). .
d) Stratul inclina in acelai sens cu panta terenului, avind un unghi de
inclinare a. mai mare decit unghiul de panta 13 (figura 105, IV). In acest caz:
. Gn,=Gi' sin (a.-13).
e) Stratul inclina in sens cu panta terenului, dar are un unghi de
inclinare a mai mic decit unghiul de panta 13 (fig. 105, V). In acest caz:
Gni=Gi sin (13-a).
0 problema legata de calculul grosimii stratelor este determinarea adin-
cimii A la care va fi intilnita in foraj o limita geologica, cunoscind unghiul de
inclinare a al acelei limite, unghiul de panta al . terenului 13 distanta L
masurata perpendicular pe dfrectia stratelor, . de la locul de aparitie la zi
a limitei respective pina la punctul uncle se proiecteaza forajuL
Dupa raportul dintre inclinarea stratului i inclinarea reliefului, in rezol
varea aceistei probleme distingem 3 cazuri, anume:
a) In cazul terenului orizontal (fig. 106, I):
A=Ltg a.
Fig. 106. Adincimea unei llmite geologice:
l - relief orizontal; II - relief inclinat in sensul opus in-
cliniirii stratelor; III - relief inclinat in sensul incliniirii
stratelor (vezi explicatia in text).
b
c
139
Metode de c:artare geologicil in regiuni cu roci sedimentare, magmatice ~ metamorfice
b) In cazul stratelor inclinate in sens opus pantei terenului (fig.
A=bd+de.
In triunghiul dreptunghi abd:
bd=L sin j3
ad=L cos {3.
In triunghiul dreptunghi adc:
i, respectiv,
de=adtg a.
de=L cos f3tg a.
1
Inlocuind pe bd i de din relatJ.a (1) prin valorile lor din relaile
obtJ.nem:
A=Lsin{3+Lcos 13tg a..
106, II):
(1).
(2)
(3).
(4)
(5).
(2) i (5),
c) In cazul stratelor inclinate in acelai sens cu panta terenului, dar cu
un unghi mai mare ca acesta (fig. 106, III),
A=be-bd. (1)
In triunghiul abd:
ab=L cos B (2)
i
bd=Lisin j3 (3),
iar in triunghiul abe;
be=abtg a. (4)
i respectiv
he=L cos13 tga.
(5)
Inlocuind pe bd i be din relatia (1) prin valorile lor din relatiile (3) i (5),
rezulta ca:
A=(Lcos 13tga.) Lsin j3.
6. Variaiia grosimii depozitelor sedimentare
Stratele au o intindere limitata in suprafata. Variatia grosimii i intreru-
perea continuitatii stratelor poate fi provocata de diverse cauze, cum sint:
efilarea, variatiile laterale de facies, laminarea, falierea, eroziunea etc.
Efilarea este reducerea treptata a grosimii stratelor pina la disparitie, dato-
rita proceselor de sedimentare. De exemplu, subtierea treptata a unui strat
de carbune in sectoarele unde s-au depus mai putine resturi vegetale i dis-
paritia lui in locurile unde nu s-au depus resturi vegetale.
Variatiile laterale de facies (fig. 107) sint schimbari in sens orizontal ale
140 compoziti,ei petrografice a depozitelor, determinate de variatia conditiilor de
Observatii asupra texturilor ~ i grosimii rocilor sedimentare
:sedimentare in cadrul bazinului respectiv. De exemplu, trecerea laterala care
se observa, in cadrul depozitelor eocene din zona fliului Carpatilor Orientali,
de la depozitele predominant grezoase din zona gresiei de Tarcau la depozi-
tele predominant calcaroase din zona extema.
Laminarea este o subtiere treptata a stratelor datorita eforturilor tectonice
1a care au fost supuse acestea, dupa formarea lor. 0 laminare a stratelor
;are loc in lungul flexurilor (fig. 108), in apropierea faliilor i a cutelor diapire.
Datorita unor presiuni tectonice foarte putemice, unele strate pot fi fragmen-
:tate in mai multe corpuri de forma lenticulara. In acest caz are loc un proces
de lentiliwre a stratelor.
Falierea este o intrerupere a continuitatii stratelor, determinata de o depla-
:sare relativa pe verticala a doua compartimente ale scoartei terestre.
Eroziunea stratelor sub actiunea agentilor extemi este, de asemenea, un
factor important care determina intreruperea continuitatii stratelor.
Crosimea unui complex sedimentar depinde, pe de o parte, de viteza acu-
mularii sedimentelor, iar pe de alta parte, de viteza coboririi scoartei terestre.
'In regiunile in care o acumulare rapida a sedimentelor este insotita de o cobo-
ll"ire echivalenta a scoartei terestre, grosimea depozitelor este maxima. Daca
viteza de acumulare a sedimentelor intr-un bazin este mai mare decit viteza
de coborire a scoartei terestre, bazinul este umplut re!ativ repede cu sedi-
.mente, iar sedimentarea inceteaza. Daca, din contra, viteza de coborire a
:scoartei terestre este mai mare decit viteza de acumulare a sedimentelor,
'bazinul devine din ce in ce mai adinc, iar grosimea depozitelor acumulate este
1redusa.
Urmarind grosimea stratelor formate intr-un anumit interval de timp in
1
cadrul unui bazin de sedimentare, constatam ca in sectoarele in care scoarta
'terestra a fost mai mobila grosimea complexului sedimentar respectiv este
:mult mai mare decit in sectoarele in care scoarta terestra a fost mai rigida.
Pentru reprezentarea variatiei in suprafata a grosimii depozitelor formate
.lntr-un interval de timp dat se construiesc harti cu izopachite. Izopachitele
:sint curbe care unesc intre ele punctele de egala grosime ale unui complex
:sedimentar.
Pentru intocmirea unei harti cu izopachite, se determina in mai multe
;puncte grosimea depozitelor de c e e ~ i virsta (de exemplu, grosimea depozi-
;Fig. 107. Variae Iaterala
de facies:
a - marne nisipoase;
b - nisipuri.
141
Metode de cartare geofogiica in .regiuni cu roci sedimentare, magmatice ~ metamorfice
-i
I
I
'
B=JJO ,
Fig. 108. Laminarea stratelor datorita unei
flexuri.
Fig. 109. Construirea izopachitelor pe baza
datelor de foraj (vezi explicaa in text).
telor meotiene). In cazul cind aceste depozite apar la suprafata pamintului,.
grosimea lor poate fi determinata pe baza observatiilor efectuate in cadruf
cartarii geologice. In regiunile in care depozitele respective nu apar la zi,
grosimea lor se obtine cu ajutorul forajelor. Grosimile determinate in diferite-
puncte pe teren se inscriu in punctele respective pe harta regiunii (fig. 109).
Se alege o echidistanta a izopachitelor, iar pe dreptele care unesc din aproape
in aproape punctele in care cunoatem grosimea, se determina prin interoolare
punctele cu grosimi corespunzatoare echidistantei alese. De exemplu, alegind
o echidistanta de 100 m, intre punctele 720 m i 350 m internolam punctele-
de 600 m, 500 m i 400 m, iar intre punctele de 350 m i 550 m interpolam
punctele de 400 m i 500 m si aa mai departe. Distanta X de la un punct
in care stratele au o grosime A pina la un punct cu grosimea D, corespunza-
toare echidistantei alese, se afla pe baza relatiei:
X=LD-A.
B-A
Folosind valorile din exemplul de mai sus, obtinem:
X =BOO . 400 - 350 = 800 50 ,,,,;,,
200
m.
550 - 350 200 ,
Dupa ce au fost determinate pe harta punctele- cu grosimi corespunzatoare-
echidistantei alese, se unesc intre ele punctele de grosime egala prin curbe pe-
care se noteaza valorile respective.
Harta cu izopachite da o imagine a variatiei grosimilor depozitelor unei
stibdiviziuni stratigrafice i poate servi la calculul volumului depozitelor res-
142 pective.
xv
CARTAREA GEOLOGICA A ROCILOR MAGMATICE
Dei pe 1suprafata Pamintului rocile magmatice au o raspindire mult mai
mica decit cele sedimentare, studiul acestor roci prezinta o importanta foarte
mare pentru lamurirea alcatuirii i istoriei geologice a scoartei terestre
pentru descoperirea variatelor tipuri de zacaminte de substante minerale utile
legate de diferite procese magmatice. Cartarea geologica in regiunile in care
sint dezvoltate roci magmatice prezinta o serie de particularitati in ceea ce
privete natura observatiilor efectuate pe teren i interpretarea structurii i a
evolutiei geologice a regiunilor cercetate.
1. Observatii asupra rocilor magmatice efuzive
piroclastice
Principalele obiective urmarite in cartarea de dezvoltare a roci-
lor efuzive i piroclastice sint urmatoarele: a) determinarea compozitiei, texturii
structurii rocilor; b) determinarea pozitiei corpvrilor magmatice efuzive;
c) subdivizarea stratigrafica i stabilirea virstei relative a seriilor vulcanogene;
d) determinarea centrelor de eruptie.
a) Determinarea compozitiei, textwii i structurii rocilor pe teren se reali-
zeaza pe baza observatiilor acute cu ochiul liber i cu ajutorul lupei. Geo-
logul care carteaza trebuie sa-i dezvolte deprinderea de a recunoate dt mai
corect tipurile de roci pe care le intilnete pe teren, pe baza caracterelor
macroscopice. In acest scop se recomanda ca, inainte de plecarea pe teren,
geologul sa examineze cu lupa eantioanele existente in colectii, provenite din
regiunea care urmeaza sa fie cercetata, i, in paralel, sa studieze microscopic
sectiunile subtiri ale rocilor respective. Se urmarete modul in care 1se reflecta
caracterele microscopice ale rocilor in aspectul lor exterior.
Cu ochiul liber sau cu ajutorul lupei, in rocile efuzive, se pot distinge prin-
dpalele minerale intllnite sub forma de fenocristale, leucocrate sau melano-
crate, caracterul pastei i structura rocii.
b) Determinarea pozifiei corpurilor magmatice efuzive se face pe baza ob-
servatiilor asupra stratificatiei, texturii i a suprafetelor de separatie. Carac-
terul stratiform al rocilor efuzive se observa eel mai bine in cazul curgerilor
sau pinzelor de lave care alterneaza cu strate de roci piroclastice sau sedi-
mentare. In acest caz, pozitia corpurilor stratiforme de roci efuzive se deter-
mina cu ajutorul busolei geologice, folosind de stratificatie ale
tufurilor .sau rocilor sedimentare intercalate intre ele. In cazul unei alternante
de pinze de lave, suprafetele de separatie dintre ele se recunosc dupa pre-
zenta unor lave scoriacee, a unor vechi suprafete de eroziune i de alteratie, a
prezentei incluziunilor de fragmente de roci sedimentare sau de alta natura
(xenolite). 143
Metode de cartare geologiic.6 in regiuni cu roci sedimentare, magmatice metamorfice
Textura rocilor efuzive poate da unele indicatii asupra pozitiei corpurilor
de roci efuzive. Astfel, bulele de gaze, mai abundente in apropiere de fata
superioara a curgerilor de lave, sint, de obicei, alungite in sensul de curgere
a lavelor i apar turtite paralel cu planele de stratificatie. Orientarea para-
lela a fenocristalelor prismatice i tabulare da indicatii pretioase aisupra direc-
tiei de curgere a lavelor i respectiv asupra pozitiei suprafetelor de limita din-
tre diferitele corpuri de lave.
Suprafetele de separatie primare, formate in procesul de racire i contractie
a corpurilor de roci efuzive, au o orientare determinata. Astfel, suprafetele de
separatie sferoidala (pillowlava), caracteristice efuziunilor bazice subacvatice,
au o forma turtita dupa axul vertical i prezinta o concavitate indreptata spre
fata inferioara a curgerii.
Separatia in coloane prismatice a unor curgeri de lave (de exemplu, bazal-
tele de la Detunata i de la Raco, andezitele de la Seini etc.) reflecta con-
ditiile de solidificare a rocilor respective. Priismele sint dispuse perpendicular
pe suprafetele expuse unei raciri mai pronuntate a lavei. In cazul curgerilor
de lave, prismele sint orientate perpendicular pe suprafata exterioara a aces-
tora. Daca suprafata exterioara a avut o forma convexa, prismele au orientari
radiare. 1n cazul dyke-urilor, prismele se dispun perpendicular fata de peretii
inconjuratori.
Pozitia seriilor piroclastice lipsite de o stratificatie evidenta se determina
pe baza orientarii unor intercalatii istratiforme sau lenticulare, pe baza varia-
tiei dimensiunilor i compozitiei elementelor componente sau pe baza orien-
tarii elementelor de forma tabulara.
c) Subdivizarea stratigrafica i stabilirea virstei relative a se.riilor vulcano-
gene se fac urmarind succesiunea fazelor de eruptie i ordinea vechimii aces-
tora. In acest scop, se cerceteaza pe teren raporturile in care se gasesc diferi-
tele corpuri efuzive unele fata de altele, precum i fata de depozitele sedi-
mentare inconjuratoare, se identifica diferite orizonturi reper, se separa
diferitele serii i complexe vulcanogene.
Pe baza raporturilor dintre corpurile de roci efuzive se poate stabili virsta
relativa a acestora. Astfel, corpurile care strabat sau acopera depozite sedi-
mentare sau alte roci vulcanogene sint mai tinere decit acestea. Fragmentele
de roci (xenolitele) inglobate in masa unor roci efuzive sint mai vechi decit
rocile .in care se gasesc. Prezenta unor elemente rulate de roci efuzive in alca-
tuirea unui pietri 1sau conglomerat este o dovada ca rocile efuzive respective
sint mai vechi decit rocile sedimentare in care le gasim.
Unele roci efuzive cuprind incluziuni de roci sedimentare a caror virsta
poate fi stabilita (de exemplu, andezitele de la Remeti cuprind xenolite de
calcare cu hippuriti). Virsta tufurilor vulcanice se pe baza resturilor
fosile pe care le cuprind sau prin stabilirea virstei depozitelor fosilifere intre
care sint intercalate.
Drept orizonturi reper in cartarea seriilor vulcanogene pot servi unele inter-
calatii de roci 1sedimentare, formate in intervalele de timp in care activitatea.
vulcanica a fost intrerupta. De asemenea, in acest scop pot fi utilizate unele
tipuri de roci efuzive larg raspindite i care .ocupa o pozitie stratigrafica bine
144 determinata (de exemplu, profirele permiene din Muntii Codrului). In unele
Cortoreo gecilogica a rocilor m o m o t i ~
cazuri, in cadrul seriilor vulcanogene se pot recunoate suprafete de discor-
danta puse in evidenta prin suprapunerea unui orizont sau complex de roci
vulcanogene peste mai multe complexe mai vechi, de virsta diferita.
Separarea seriilor i a complexelor vulcanogene, corespunzatoare in timp
diferitelor faze de manifestare a vulcani:smului, se face pe baza intercalatiilor
de depozite sedimentare i a suprafetelor de discordanta, precum i prin iden-
tificarea asociatiilor de roci strins legate genetic.
0 atentie deosebita in cartarea formatiunilor vulcanogene trebuie acordata
stabilirii conditiilor subacvatice sau subariene de formare a rocilor respective.
' Lavele consolidate sub apa se <listing prin textura lor adesea vacuolara sau
amigdaloida, prin prezenta separatiilor sferoidale (pillow-lava), prin culoarea
lor verzuie etc.
Tufurile vulcanice acumulate in conditii subacvatice sint mai compacte,
concordante cu depozitele sedimentare in care se intercaleaza, i cuprind Ia
rindul lor intercalatii de roci sedimentare cu resturi de organisme acvatice.
Tufurile continentale sint, in general, mai putin compacte, se dispun discor-
dant pe,ste formatiunile mai vechi i contin adesea resturi de plante de uscat.
Lavele consolidate in conditii subaeriene se caracterizeaza prin culori galbui
sau brune, datorita oxizilor de fier.
d) Determinarea centrelor de eruptie se face cu destula uurinta in cazul
seriilor vulcanogene tinere, la care se pastreaza conurile i craterele vulcanice.
In cazul eruptiilor mai vechi, aparatele vulcanice sint in mare parte distruse
in urma eroziunii. Pentru determinarea vechilor centre de eruptie, in acest
caz, este necesara urmarirea orientarii texturilor fluidale i a variatiei compozi-
tiei i grosimilor seriilor vulcanogene. Pe masura apropierii de un centru vechi
de eruptie, crete grosimea curgerilor de lave, se reduc intercalatiile de tufuri
i se intilnesc mai des aglomerate i brecii vulcanice cu elemente de dimen-
siuni mari.
Reprezentarea cartografica a formatiunilor vulcanogene se face prin deli-
mitarea pe harta a diferitelor corpuri de roci efuzive i a seriilor piroclastice
i prin corelarea complexelor de roci apartinind acelorai faze sau cicluri de
eruptie. Natura petrografica a diferitelor unitati cartografice separate se expri-
ma cu ajutorul culorilor, semnelor i simbolurilor conventionale. Seriile vul-
canogeno-sedimentare in care rocile efuzive predomina se caracterizeaza
printr-o rigiditate mai ridicata i de aceea, in procesul cutarii, formeaza boltiri
largi, neregulate, adeseori faliate.
2. Observatii asupra corpurilor hipoabisale
din regiunile vulcanice
Pe linga curgerile de lave i rocile piroclastice, in regiunile vulcanice se
intilnesc frecvent corpuri intrusive hipoabisale, formate prin consolidarea
magmei in apropiere de suprafata pamintului. Ele sint reprezentate prin sill-
uri (fig. 110), dycke-uri, stock-uri, neck-uri i uneori chiar prin lacolite 14:5
10 - Cartografie geolog'1ca

Metode de cortore geologi1ca in regiuni cu roci sedimentore, mogmotice ~ metomorfice
Fig. 110. Sill-uri in sectiune.
(fig. 111). Identificarea lor in procesul cartarii geologice prezinta o mare im-
portanta, intrucit de astfel de corpuri sint adesea legate diferite zacaminte de
minereuri.
Corpurile hipoabisale subvulcanice sint alcatuite, in general, din roci cu
structura porfirica, uneori foarte asemanatoare cu rocile din alcatuirea efuziu-
nilor propriu-zise. Recunoaterea lor in raport cu pinzele de lave se face pe
baza urmatoarelor caractere:
- Corpurile hipoabisale nu sint asociate cu tufuri sau aglomerate vulca-
nice. In alcatuirea unor COuri vulcanice se pot intilni uneori brecii de explozie.
Ele se disting insa de breciile vulcanice formate la suprafata pamintului prin
dispozitia lor sub forma de zone inguste in lungul contactului COului vulcanic
cu rocile inconjuratoare, prin uniformitatea fragmentelor din care sint alcatuite
i prin prezenta unui ciment de lave consolidate. In mod obinuit, corpurile
mari de roci cu aspect efuziv, lipsite de piroclastite propriu-zise i caracteri-
zate printr-o alcatuire i structura uniforma, reprezinta corpuri intrUiSive hipo-
abisale.
- Corpurile hipoabisale sint, in general, mai bine cristalizate decit lavele
corespunzatoare. In alcatuirea lor intra dolerite, diorite-porfirice, granodiorite
porfirice, porfire cu structura microgranulara, diabaze fanero-cristaline etc.
In alcatuirea unor dycke-uri de grosime mica, formate din roci acide, se pot
intilni insa i structuri hipocristaline sau chiar sticloase.
- La contactul corpurilor hipoabisale cu rocile inconjuratoare se observa
ade.sea nu metamorfism hidrotermal (silicifieri) i prezenta xenolitelor.
- Corpurile stratiforme, cum sint sill-urile i dycke-urile, prezinta frecvent
separatii prismatice.
Sill-urile se deosebesc de pinzele de lave prin faptul ca ele determina un
metamorfism de contact in rocile acoperitoare, prin lipsa fenomenelor de auto-
metamorfism, prin prospetimea relativa i prin uniformitatea structurii rocilor
din care sint alcatuite. Curgerile de lave se <listing prin prezenta rocilor cu
textura vacuolara la partea superioara, prin lipsa metamorfismului de contact
in rocile acoperitoare, prin prezenta in rocile acoperitoare a unor elemente
detritice provenite din distrugerea rocilor efuzive etc.
Dycke-urile se <listing prin contactele lor mai mult sau mai putin verticale,
discordante fata de rocile inoonjuratoare, prin prezenta metamorfismului de
contact in rocile invecinate i a autometamorfismului in rocile care alcatuiesc
146 dycke-ul.
Cartarea geologica a rocilor magmatfC:e
Fig. 111. Lacolite.
Neck-urile se recunosc dupa conturul circular sau oval al limitelor, dupa
prezenta breciilor de explozie in vecinatatea contactelor, dupa metamorfismul
hidrotermal putemic al rocilor din umplutura lor etc.
In general, in cartarea corpurilor hipoabisale, o atentie deosebita trebuie
acordata contactelor, modificarilor suferite de roci in vecinatatea contactelor,
texturilor fluidale, xenolitelor i metamorfismului hidrotermal.
3. Observatii asupra rocilor magmatice intruzive
In cartarea geologica a regiunilor cu roci magmatice intruzive se urmarete,
pe de o parte, delimitarea raspindirii in suprafata a diferitelor corpuri de
roci intruzive, iar pe de alta parte, studiul elementelor i al raporturilor struc-
turale ale acestor corpuri (fig. 112).
Delimitarea corpurilor intruzive se bazeaza pe observatii acute pe teren
asupra constitutiei petrografice a acestor corpuri, asupra contactelor lor i
asupra asociatiilor caracteristice de roci.
Constitutia petrografica se determina pe teren prin examinarea atenta, cu
ochiul liber sau cu lupa, a structurii i a componentilor minerali ai diferitelor
tipuri de roci intruzive. Recunoaterea macroscopica a mineralelor constitutive
i a principalelor tipuri de roci intruzive prezinta o mare insemnatate pentru
cartarea geologica a corpurilor intruzive i pentru stabilirea raporturilor dintre
ele. Observatiile macroscopice sint completate i precizate prin studiul micros-
copic al probelor culese. Geologul insa nu se poate limita la colectarea unui
numar mare de probe pentru sectiuni subtiri. Pe teren, el trebuie sa identifice
tipurile de roci i sa nu faca greeala de a da acelai nume unor roci diferite
sau sa dea nume diferite aceluiai tip de roci in aflorimente deosebite.
0 atentie deosebita, in cadrul cercetarilor de teren, trebuie acordata exa-
minarii contactelor corpurilor intruzive cu rocile inconjuratoare. Studiul con-
tactelor permite stabilirea Virstei corpurilor intruzive i ajuta la descoperirea
unor zacaminte de minereuri legate de aceste contacte. Contactele corpurilor
intruzive cu rocile inconjuratoare pot fi de doua feluri: contacte intruzive i
contacte de eroziune. 147
10*
'Metode de cartare geologidi in regiuni cu roci sedimentare, magmatice ~ metamorfice
Fig. 112. Batolit granitic
(dupa Emmons).
Contactele intruzive care limiteaza corpurile intruzive de formatiuni geolo-
gice mai vechi decit ele se recunosc pe teren dupa prezenta modificarilor
metamorfice in rocile inconjuratoare, dupa existenta unor apofize de roci mag-
matice care patrund in rocile inconjuratoare i dupa prezenta in rocile mag-
matice a unor fragmente din rocile inconjuratoare (xenolite).
Latimea zoneloi afectate de metamorfismul de contact variaza in limite
foarte largi. In general, la contactul corpurilor mari granitice, aureolele de
-contact au latimi de 1-3 km, in timp ce corpurile de roci bazice i neutre
formeaza aureole inguste de citiva metri.
Contactele de eroziune care separa corpurile magmatice de rocile sedimen-
tare mai tinere se recunosc, in primul rind, prin lipsa fenomenelor de meta-
morfism in rocile sedimentare i:nvecinate i, in al doilea rind, prin prezenta in
:rocile sedimentare a unor fragmente provenite din distrugerea rocilor din
corpul intruziv respectiv.
Virsta relativa a corpurilor intruzive se determina in raport cu v.irsta rocilor
sedimentare cu care vin in contact. Astfel, un corp intruziv este mai tinar
decit cele mai noi depozite sedimentare pe care le metamorfozeaza sau le in-
clude sub forma de xenolite i mai vechi decit primele depozite sedimentare
care il acopera, fara a prezenta modificari metamorfice i care cuprind ele-
mente remaniate din corpul respectiv.
Determinarea virstei absolute a rocilor intruzive se executa in laboratoare
speciale, pe baza studiului izotopilor radioactivi, prin metoda uraniu-plumb,
potasiu-argon etc. In acest scop, pe teren, se recolteaza probe de roci nealte-
rate, care sint apoi trimise la analiza.
Observatiile asupra modului de asociere a diferitelor tipuri de roci in cadrul
1unui masiv intruziv permit stabilirea conditiilor de forrnare a acestora.
Astfel, prezenta in cadrul unui corp intruziv a unei stratificari primare
'(pseudostratificare), diferitele zone fiind caracterizate printr-un continut mai
ridicat sau mai coborit de minerale melanocrate, este o indicatie a proceselor
de diferenfiere a magmei pe locul respectiv. Tot ca urmare a diferentierii din
interiorul masivului, la periferia acestuia .se pot forma zone de roci mai bazice.
Schimbarea treptata a compozitiei petrografice a unui corp intruziv de la
partea centrala spre periferie sau de la acoperi spre adincime, precum i
148 abundenta xenolitelor sint indicatori ai fenomenelor de asimilafie magmatica.
Cartarea geologico in regiuni cu roci metamorfice
Asocierea unor roci de compozip.e foarte variata i cu o structura complexa
se poate explica prin veniri succesive de magme cu compozitii diferite, ca ur-
mare a unui proces de diferenfierei in profunzime.
4. Studiul structural al masivelor intruzive
In cadrul corpurilor intruzive se disting, pe de o parte, elemente structurale
primare, reprezentate prin texturi i fisuri aparute in cur.sul proceselor de
<leplasare i de consolidare a magmei, iar pe de alta parte, elemente struc-
turale secundare, formate dupa consolidarea topiturilor magmatice.
Elementele structurale primare pot prezenta diferite aspecte. Textura pseu-
dostratificatii, caracteristica proceselor de diferentiere magmatidi in loc,
consta din alternanta unor corpuri stratiforme de roci magmatice deosebite,
dar inrudite din punctul de vedere al compozitiei. Grosimea unor astfel de
corpuri stratiforme variaza de la citiva milimetri pina la citeva zeci sau chiar
sute de metri. Mineralele tabulare se orienteaza paralel cu suprafetele de
pseudostratificatie.
Texturile fluidale se caracterizeaza prin orientarea cristalelor prismatice
i aciculare i a xenolitelor, paralel cu directia de curgere a topiturii sau
perpendicular pe aceasta.
In cadrul cartarii geologice se masoara cu ajutorul busolei directia texturi-
lor fluidale i pozitia suprafetelor de pseudostratificap.e. Orientarea in spau
a acestor suprafete este, in general, paralela cu suprafetele de contact ale cor-
pului intruziv.
Fisurile primare apar ca urmare a contractiei corpului intruziv in cursu] ra-
cirii lui. Dupa orientarea lor in raport cu texturile fluidale, fisurile primare
au fost impartite de H. C l o o s in transversale, longitudinale, de strat i
ob lice.
Fisurile transversale sint orientate perpendicular fata de texturile fluidale.
Ele au o forma plana ~ suprafetele relativ netede. Aceste fisuri sint mai frec-
vente in parle periferice ale masivelor intruzive i lipsesc in partea centrala
a acestora. Ele au aparut in primele stadii ale consolidarii corpului intruziv, i
<le aceea ele sint adesea umplute cu material pegniatitic, aplitic sau cuartos.
Fisurile longitudinale sint orientate vertical, fiind paralele cu texturile flui-
<lale, respectiv cu axa lunga a corpului intruziv. Ele sint, in general, mai rare
~ mai putin ordonate decit cele tranversale i pot contine zacaminte filoniene.
Fisurile de strat coincid sau sint paralele cu planele de pseudostratificatie,
fiind deci paralele, in general, cu contactele corpului intruziv. Aparitia acestor
fisuri se explica prin racirea neuniforma a corpului intruziv.
Fisurile diagonale sint dispuse oblic fata de orientarea texturilor fluidale.
Ele prezinta oglinzi i striuri de frictiune, ca urmare a unor deplasari relative
pe care le-au suferit compartimentele in fazele ulterioare consolidarii corpului
magmatic. Ele pot contine filoane de aplite, lamprofire sau filoane hidroter-
male.
Elementele structurale secundare sint reprezentate prin texturi gnaisice i
fisuri aparute dupa consolidarea corpului intruziv, ca urmare a proceselor 149
Metode de cartare geologiica in regiuni cu roci sedimentare, magmatice ~ metamorfice
Orizonla!e
Texluri pseudosfro
tif'icale
+
iexluri lineare
..,_______,..
fisuri primare
+
lncl/nafe
----,.-
--;;jo
-rmo
Verlicole
-+--
G
-+-]
.J
Fig. 113. Semne conventionale utilizate
pentru reprezentarea elementelor structurale
primare.
tectonice ulterioare. Orientarea acestora reflecta orientarea presiunilor i ten-
siunilor tectonice la care a fost supus corpul respectiv. .
Datele obtinute din analiza structurala a rocilor magmatice instruzive se pot
reprezenta prin anumite semne conven\ionale pe harta geologica (fig. ll3) sau
pot fi utilizate pentru intocmirea unor harti structurale separate, care, alatuii
de harta geologica, completeaza imaginea structurii geologice a regiunii res-
pective.
Studiul elementelor structurale prezinta o mare importanta pentru prospec-
tarea substantelor minerale utile legate de corpurile intruzive. Astfel, la
unele zacaminte de titano-magnetit, de sulfuri de niche! etc., corpurile de
minereu au un aspect stratiform i se dispun paralel cu pseudostratifica\ia
rocilor magmatice inconjuratoare i respectiv cu orientarea texturilor fluidale.
Zacamintele de minereuri filoniene din cadrul masivelor intruzive sint
adesea legate de un anumit sistem de fisuri primare, caracterizat printr-o
orientare determinata. In cursul cartarii geologice este necesar sa se stabi:-
leasca Iegatura dintre corpurile de substante minerale utile cunoscute i dife-
ritele elemente structurale, urmarindu-se apoi raspindirea in suprafata a ele-
mentelor structurale respective, in vederea descoperiri de noi corpuri de
substante minerale utile.
XVI
CARTAREA GEOLOGICA IN REGIUNI CU ROCI METAMORFICE
150
Rocile metamorfice sint roci de ongme sedimentara sau magmatica care au
suferit modificari ale structurii, texturii i compozi\iei mineralogice sub in-
fluenta presiunilor, a temperaturilor i a circulatiei fluidelor chimice active.
Cartarea geologica in regiuni cu roci metamorfice
La suprafata pamintului, rocile metamorfice apar in constitutia vechilor
scuturi, precum i in nucleele vechi ale regiunilor cutate. Ele se intilnesc, de
asemenea, in jurul corpurilor magrnatice intruzive, constituind aureolele de
contact. In adincime, rocile metamorfice au o foarte larga raspindire in scoarta
terestra, ele intrind in alcatuirea fundamentului cutat al platformelor i al
depresiunilor.
Principalele obiective urmarite in cartarea geologica a regiunilor in care sint
dezvoltate roci metamorfice sint: studiul petrografic-mineralogic al rocilor
metamorfice i determinarea naturii rocilor initiale; studiul stratigrafic i tec-
tonic al formatiunilor metamorfice.
1. Studiul petrografic-mineralogic al rocilor metamorfice
determinarea naturii rocilor ini t iale
Acest studiu se bazeaza pe observatii amanuntite de teren i pe cercetari
microscopice i chimice de laborator. In cadrul observatiilor efectuate pe
teren se identifica cu ochiul liber sau cu lupa tipurile de roci metamorfice
care apar in _ aflorimente, notind observatiile efectuate asupra componentilor
minerali, a structurii i a texturii rocilor. Pe baza observatiilor din mai multe
aflorimente stabilesc raporturile in care se gasesc diferitele tipuri de roci
metamorfice unele fata de altele, precum i fata de corpurile de roci intruzive
din regiune. 0 atentie deosebita trebuie acordata urmaririi pe teren a modului
cum variaza structura, textura i compozitia mineralogica a rocilor in functie
de conditiile geologice in care se gasesc ele. 0 mare importanta o prezinta,
de asemenea, observatiile asupra fenomenelor de metasomatoza, asupra mine-
ralelor formate prin substitutia metasomatica, asupra zonalitatii i a surselor
proceselor metasomatice.
0 data cu observatiile de teren, se colecteaza probe de roci pentru sectiuni
subtiri i, 1n unele cazuri, pentru analize chimice.
Studiul de teren completat cu cercetarile de laborator permite: a) stabilirea
asociatiilor minerale caracteristice diferitelor complexe de roci; b) caracteri-
zarea amanuntita a structurii i texturii rocilor; c) separarea zonelor de meta-
morfism i identificarea in cadrul acestora a faciesurilor metamorfice; d) sta-
bilirea tipului de metamorfism i a conditiilor fizico-chimice in care au avut
loc procesele metamorfice.
Natura rocilor initiale din care au provenit rocile metamorfice se stabilete
cu destula greutate, mai ales in cazul rocilor care au suferit un metamorfism
mai puternic. In acest scol" se cerceteaza formele de ale complexelor
metamorfice, asociatiile caracteristice de roci, mineralele relicte, structurile i
texturile relicte, compozitia chimica a rocilor etc.
Rocile metamorfice de origine magmatica (ortorocile) se recunosc pe baza
prezentei unor structuri relicte caracteristice rocilor magmatice, cum sint:
structura porfirica, ofitica, sau a unor texturi relicte de tip magmatic, cum 151
Metode de cartare geologiicii in regiuni cu roci sedimentare, magmatice ~ metamorfice
sint texturile fluidala, amigdaloida etc. In unele cazuri, rocile de origine mag-
matica pii,streaza paral compozitia mineralogica i chimica a rocii din care
au provenit.
Rocile metamorfice de origine sedimentara (pararocile) se dis ting prin
prezenta unei texturi stratificate relicte, marcata prin alternanta unor roci
de compozitie asemanatoare, prin prezenta unor structuri clastice relicte
{psamitica, psefitica) i prin compozii mineralogice i chimice apropiate de
anumite roci sedimentare (de exemplu, marmura, cuartitul, istul grafitos etc.).
2. Studiul stratigrafic ~ tectonic
al formatiunilor metamorfice
Succesiunea stratigrafica a formatiunilor metamorfice se stabilete, in gene-
ral, ca i in cazul rocilor sedimentare, tinind seama de faptul ca cea mai mare
parte a rocilor metamorfice reprezinta corpuri stratiforme sau lenticulare de
origine sedimentara sau vulcanogena. Lamurirea raporturilor stratigrafice ale
complexelor metamorfice este ingreuiata de extrema raritate, in aceste roci,
a resturilor fosile, de raritatea i adesea de lipsa unor orizonturi reper i de
tectonica foarte complicata a acestor complexe. De asemenea, stratificatia roci-
lor initiale este adesea mascata de istuozitate i de clivajul rocilor.
Dei prezinta dificultatile aratate mai sus, studiul stratigrafic i tectonic
al formatiunilor metamorfice prezinta o deosebita importanta pentru lamurirea
conditiilor de formare i acumulare a substantelor minerale utile legate de
aceste formatiuni.
Studiul stratigrafic i tectonic al complexelor metamorfice cuprinde: sepa-
rarea seriilor metamorfice i stabilirea succesiunii stratigrafice a acestora;
observatii asupra raporturilor stratigrafice dintre seriile metamorfice; obser-
vatii a'Supra stratificatiei, clivajului, istuozitatii i a microcutelor; analiza
microstructurala.
a. Separarea seriilor metamorfice i stabilirea
succesiunii stratigrafice a acestora
In cartarea geologica a unei regiuni cu roci metamorfice, o prima problema
care se pune este separarea unor serii de roci inrudite din punctul de vedere
al compozitiei petrografice, al virstei i al conditiilor de formare. In acest
scop, geologul executa, inca din primele stadii ale cercetarilor, citeva profile
transversale amanuntite in regiune, pentru a distinge unitatile litologo-
stratigrafice majore a caror componenta i raspindire in suprafata vor fi urma-
rite ulterior in cadrul cercetarilor detaliate. Unitatile majore sau seriile meta-
morfice separate se subdivid la rindul lor in complexe metamorfice constituite
din asociatii caracteristice de roci (de exemplu, complexul isturile amfi-
152 bolice, al isturilor sericito-cloritoase etc.). In cadrul complexelor metamor-
Cartarea geologi co in regi uni cu roci meta.morfice
fice se pot distinge orizonturi litologice reprezentate prin anumite tipuri de.
roci (de exemplu, un orizont de calcare cristaline, de cuartite, de micaisturi
cu grana etc.).
ln descrierea diferitelor unitati litologice separate este necesara aprecierea,
in masura posibilitatilor, a grosimii i a proportiei in care sint reprezentate
<liferitele roci in componenta unitatii respective. In cadrul rocilor descrise este
necesara mentionarea proportiei in care se gasesc diferitele minerale com-
ponente, precum i eventualele variatii ale structurii i texturii.
b. Observatii asupra raporturilor stratigrafice
ale seriilor metamorf ice
Raporturile stratigrafice in care se gasete o serie metamorfica separata
"in cadrul unei regiuni se stabilesc pe baza observatiilor amanuntite efectuate
asupra contactelor seriei respective cu formatiunile inconjuratoare. Daca supra-
fetele de contact nu apar in afloriment, in unele cazuri se recomanda execu-
t area unor artificiale (anturi, puturi) pentru observarea nemijlocita
a acestor suprafete.
Raporturile stratigrafice ale seriilor metamorice pot fi de concordanta,
de discordanta, de contact magmatic sau de contact tectonic.
Raporturile de concordanfa, sint marcate prin paralelismul dintre serii i
prin treceri gradate intre ele. Aceste raporturi arata ca seriile respective sint
<le virsta apropiata i ca s-au format probabil in cadrul aceluiai ciclu de
sedimentare.
Raporturile de, discordanta pot fi recunoscute cind ,se observa ca o serie
metamorfica se suprapune cu stratele ei bazale peste diferiti termeni ai altei
serii sau chiar peste serii cu totul diferite. 0 atentie deosebita trebuie acordata
stratelor bazale ale seriei suprapuse discordant. Ele pot fi reprezentate prin
<Conglomerate metamorfozate ale caror elemente reprezinta fragmente din
rocile situate sub :suprafata de discordanta. ln unele cazuri, seria acoperita
<liscordant pastreaza urme ale unor vechi fenomene de alteratie (de exemplu,
<lescompunerea feldspatilor, imbogatirea in oxizi de fier etc.). Raporturile
de discordanta se identifica mai UOr in cazul seriilor care au suferit un meta-
morfism mai slab.
Raporturile, de contact intruziv se intilnesc in cadrul formatiunilor metamor-
fice in special la limita corpurilor granitice. Urmarirea atenta a raportului
dintre textura rocii intruzive i cea a rocilor metamorfice inconjuratoare da
posibilitatea de a stabili daca intruziunea este antetectonica, sau posttectonica.
Un ajutor pretios in rezolvarea acestei probleme il prezinta analiza microstruc-
turala.
Raporturile de contact tectonic se recunosc pe baza zonelor de milonitizare
care pot fi observate in lungul suprafetelor de contact, pe baza oglinzilor
de frictiune etc. Aceste raporturi ne dau indicatii asupra virstei relative a
seriilor care vin in contact.
Pe linga raporturile stratigrafice, pentru determinarea virstei seriilor meta-
morfice se pot folosi, in unele cazuri, re<:turi (spori, resturi de
echinoderme etc.). Un alt criteriu aproximativ de apreciere a virstei unei serii 153
Metode de cartare geologicii in regiuni cu roci sedimentare, magmatice metamorfice
metamorfice il constituie unele faciesuri caracteristice, cum sint: cuartitele
feruginoase precambriene, calcarele cristaline paleozoic inferioare din zonele
cutate alpine. In general, rocile arhaice sint mai puternic metamorfozate,
fiind insotite de migmatite, in timp ce rocile proterozoice sau mai noi sint
mai slab metamorfozate.
In in ultimul timp, pentru determinarea virstei absolute a iseriilor
metamorfice se incearca utilizarea metodelor radioactive.
c. Observafii asupra stratificafiei, clivafului, istuozitafii i a microcutelot
Urmarirea succesiunii stratigrafice a formatiunilor metamorfice i descifra-
rea tectonicii acestor formatiuni necesita o serie de observatii speciale asupra
stratificatiei i a unor elemente structurale secundare, ca: istuozitatea, cliva-
jul, microcutele etc.
Stratificafia inifialii a rocilor sedimentare poate fi observata numai in unele
roci metamorfice, slab transformate, cum sint: filitele, isturile clorito-serici-
toase, cuartitele etc. In rocile mai intens recristalizate, identificarea stratifi-
catiei se face mai greu, mai ales daca ele nu se desfac dupa planele de stra-
tificatie. Stratele initiale se pot totui distinge dupa compozitia lor litologica,
dupa marimea granulelor i dupa culoare. Pentru punerea in evidenta a stra-
tificatiei in rocile metamorfice cu aspect masiv se observa amanuntit in aflo-
rimente suprafetele alterate ale acestor roci. Daca pe astfel de suprafete
:stratificatia nu se distinge, se urmarete din aproape in aproape aspectul
rocilor in spartura proaspata. In unele cazuri, stratificatia este mai evidenta
pe suprafetele umezite cu apa decit pe cele uscate, i de aceea pentru obser-
varea stratificatiei se recomanda umezirea suprafetei rocilor.
Directia i inclinarea suprafetelor de stratificatie observate se masoara cu
ajutorul busolei geologice. Dat fiind faptul ca roca nu se desface in lungul
planului de stratificae, pentru a putea masura pozitia acestuia car-
netul de teren in prelungirea planului de stratificatie i masuram pozitia
suprafetei carnetului.
Clivaful rocilor reprezinta desfacerea acestora in lungul unor plane para-
lele, independente de suprafetele de stratificatie. El se intilnete i la unele
roci sedimentare (calcare, dolomite, cuartite sedimentare etc.), dar mai ales
la rocile slab metamorfozate (de exemplu, pe isturile verzi). Clivajul se in-
tilnete numai la rocile care au fost supuse unor procese de cutare. El ia na-
tere ca urmare a micarii diferentiale a substantei in interiorul stratelor su-
puse la eforturi tectonice i din aceasta cauza planele de clivaj au intotdeauna
o pozitie bine determinata in raport cu pozitia cutelor (fig. 114).
Observatiile facute asupra orientarii planelor de clivaj in raport cu elemen-
tele cutelor au aratat ca:
- directia i inclinarea planelor de clivaj nu coincid cu directia i incli-
narea stratelor, cu exceptia cutelor izoclinale;
- directia planelor de clivaj coincide intotdeauna cu directia axelor cu-
telor;
- in cutele inclinate i izoclinale, clivajul este paralel cu planele axiale ale
154 cutelor;
Cartarea geologica in regiuni cu roci metamorfice
- unghiul dintre planele de clivaj i suprafetele de stratificae eiste mai
mic in flancurile cutei i mai mare in apropiere de zona axiala a acesteia,
ajungind sa fie de 90 in preajma arnierei.
Aceste observatii prezinta o mare importanta pentru cartarea formatiunilor
i:n care se pune in evidenta prezenta clivajului. Cercetarea clivajului permite
obtinerea unor date pretioase privind structura regiunii, i anume:
1) Daca intr-un afloriment planele de clivaj sint perpendiculare pe stratifi-
catie, aflorimentul se gasete in axul unei cute, iar daca aceste plane
unghiuri ascutite cu planele de stratificatie, aflorimentul se gasete in flancul
unei cute.
2) 1n flancul normal al unei cute inclinate, inclinarea clivajului este mai
mare decit aceea a istratelor, in timp ce in flancul invers, inclinarea clivajului
este mai mica decit cea a stratelor. Aceasta observatie ne permite sa identifi-
cam daca stratele dintr-un afloriment se gasesc in pozitie normala sau rastur-
nata, i anume, daca inclinarea clivajului este mai mare decit a stratelor, po-
zitia este norrnala, iar daca inclinarea clivajului este rnai mica decit a stratelor,
pozitia lor este rasturnata (fig. 115).
3) Linia de intersectie dintre un plan de :stratificae cu un plan de clivaj
indica pozitia axului cutei. Daca aceasta linie este orizontala, axul cutei este
el orizontal, iar daca ea este inclinata, axul cutei prezinta o coborire axiala
corespunzatoare.
Studiul clivajului are o deosebita importanta in regiunile cu aflorirnente
rare, precurn i in interpretarea tectonica a datelor de foraj din regiunile
cutate.
$istuozitatea reprezinta textura caracteristica a rocilor rnetarnorfisrnului
regional; ea consta intr-o orientare paralela a rnineralelor tabulare, larnelare i
prisrnatice, orientare care permite, de asernenea, desfacerea rocii dupa plane
Fig. 114. Orientarea planelor de cli-
vaj intr-o cuta normalii simetricii.
,,..--
/
I /-
I I
I I
I I
1-J
I I
I I
I I
I
cl
Fig. 115. Raportul din-
tre inclinarea planelor
de clivaj a plane-
lor de stratificatie:
a pozitie normala;
b - pozitie riisturnatii.
155
Metode de cortore geologic.Ci in regiuni cu roci sedimentare, mogmotice ~ i metomorfice
156
mai mult sau mai putin paralele. Planele de clivaj sint, in general, paralele
cu 1suprafetele de stratificatie majora i din aceasta cauza, in lipsa suprafetelor
de stratificatie evidente, directia i inclinarea complexelor metamorfice se
determina masurind cu busola pozitia planelor de istuozitate.
Intre texturile istuoase se <listing: a) texturi plan-paralele, la care minera-
lele lamelare i prismatice au orientari variate in cadrul planelor de istuozi-
tate; b) texturi plan-liniare, la care mineralele au o orientare paralela determi-
nata in ~ d r u l planelor de istuozitate i c) texturi liniare, la care intilnim
numai minerale aciculare dispuse paralel (fig. 116).
M icrocutele sint cute secundare care se observa in flancurile cu tel or princi-
pale. Dimensiunile lor variaza de la citiva milimetri pina la citiva metri.
Microcutele se formeaza in acelai timp i sub actiunea acelorai eforturi ca
i cutele principale. Din aceasta cauza, pozitia in spatiu a microcutelor este
strins legata de pozitia cutelor majore. Observatiile detaliate au aratat ca pla-
nele axiale ale microcutelor tind sa se dispuna paralel cu planul axial al cutei
majore din care fac parte.
Ca i in cazul clivajului, microcutele permit recunoaterea pozitie normale
sau rasturnate a stratelor. Astfel, in cazul pozitiei normale, inclinarea planelor
axiale ale microcutelor este mai mare dedt inclinarea stratificatiei majore, in
timp ce in cazul pozitiei rasturnate, inclinarea planelor axiale ale microcutelor
este mai mica decit inclinarea stratificatiei majore (fig. 117).
Pozitia orizontala sau inclinata a axelor microcutelor indica pozitia orizon-
tala !Sau inclinata a axului cutei majore. In cazul cutelor majore izoclinale,
planele axiale ale microcutelor prezinta o inclinare constanta, in timp ce in
cazul unor cute normale planele axiale ale microcutelor prezinta inclinari di-
vergente in cadrul celor doua flancuri ale cutei majore. Din aceasta cauza, ur-
marirea atenta a pozitiei microcutelor in cadrul cartarii geologice ajuta. foarte
mult la descifrarea tectonicii complicate a formatiunilor metamorfice. Astfel,
de pilda, daca doua sectoare invecinate ale regiunii cercetate se caracterizeaza
prin doua directii diferite ale microcutelor, se poate presupune ca cele doua
sectoare au fost cutate in faze diferite i ca intre ele exista un contact tectonic.
Studiul microcutelor in citeva aflorimente izolate sau in citeva carote orien-
tate permite obtinerea unor date generale privind stilul de cutare a regiunii,
sensul micarilor tangentiale etc.
d. Analiza microstructurala
Pentru rezolvarea unor probleme privind timpul formarii diferitelor mine-
rale (antetectonic, sintectonic, posttectonic), precum i raporturile dintre
corpurile intruzive i rocile metamorfice inconjuratoare se utilizeaza me-
toda analizei microstructurale. Aceasta metoda consta in determinarea cu
ajutorul microscopului polarizant, in sectiuni subtiri orientate, a orientarii
dominante a mineralelor rezultate in procesul de cristaloblasteza.
Pentru obtinerea unor sectiuni subtiri orientate se procedeaza in felul
urmator: inainte de a detaa din afloriment eantionul pentru sectiuni sub-
pri, pe suprafata de istuozitate a rocii se lipete o fiie de leucoplast, pe
care se marcheaza printr-o linie directia, i printr-o sageata, inclinarea supra-
Cortoreo geologica in regiuni cu rod metomorfic&
a tJ c
Fig. 116. Texturile rocilor metamorfice:
a - plan-paralele; b - plan-liniare; c - liniare.
a b
Fig. 117. Dispozitia microcu-
telor in flancul normal (a)
i eel rasturnat (b) al i.mei
cute.
Fig. 118. Orientarea
axelor a, b, c, in ra-
port cu istuozitatea.
fetei de istuozitate, notind totodata, atit pe eantion cit i in carnet, azimu-
tul i unghiul inclinarii. Dupa aceea se detaeaza cu grija eantionul i se
ambaleaza. Pentru a marca orientarea sectiunii suhtiri se folosesc trei axe
de coordonate (fig. ll8), i anume: axul a corespunzator liniei de cea mai
mare panta a planului de istuozitate, axul b corespunzator liniei de directie
a istuozitatii i axul c perpendicular pe planul de istuozitate. Sectiunile
subtiri se executa in planul ac (perpendicular pe axul b) sau in planul be
(perpendicular pe axul a). Pe lama se noteaza pozitia axelor in raport cu
planul sectiunii, marcind totodata cu semnul + extremitatea axufoi indrep-
tata in sus.
In sectiunile subtiri orientate, cu ajutorul masutei F e o d o r o v, se de-
termina orientarea pe care o prezinta un numar cit mai mare de crista'.le ce
apartin unei anumite specii minerale (de exemplu, cuart, mica, calcit). Valo-
rile obtinute se proiecteaza in diagrame circulare, pe care, prin metode
statistice, se calculeaza frecventa, scotJ:ndu-se astfel in evidenta orientarile
dominante ale mineralelor luate in consideratie.
157
PARTEA A PATRA
ORGANIZAREA ACTIVITATll DE CARTARE GEOLOGl'CA
XVII
CRITERll DE NORMARE A LUCRARILOR
DE CARTARE GEOLOGICA. PREGATIREA PENTRU TEREN
Cartarea geologica este activitatea depusa de geolog pe teren 1 m labo-
rator in vederea lamuririi i reprezentarii grafice a structurii geologice a unei
regiuni i in vederea stabilirii legaturilor dintre structura geologica i raspin-
direa zacamintelor de substante minerale uti1e. Aceasta activitate incepe in
primele stadii ale cercetarii geologice a unei regiuni i se continua in toate
stadllle ulterioare de prospecune i explorare geologica a regiunii respective.
Intocmirea unei haqi geologice se bazeaza pe cercetari complexe strati-
grafice, petrografice, tectonice, paleogeografice, geofizice, aerogeologice etc.
In stabilirea normei zilnice sau lunare de cartare, adica a suprafetei care
trebuie cartata zilnic sau lunar, se tine seama de tipul de cartare care se
efectueaza, de complexitatea structurii geologice a regiunii, de caracterele
morfologice ale regiunii i de mijloacele de transport utilizate in cadrul re-
giunii.
Dupa scopul urmarit i gradul de detaliere a cercetarilor geologice se
disting patru tipuri de cartare geologica:
1) Cartarea de recunolltere, in care se urmarete lamurirea, in linii gene-
rale, a succesiunii stratigrafice i a elementelor structurale principalle ale
unor regiuni putin cercetate. Lucrari de recunoatere a unor regiuni relativ
bine cercetate, cu scopul Iamuririi unor probleme speciale de paleontologie,
sedimentologie, geologie inginereasca, hidrogeologie etc. Cartarea de recu-
noatere se executa la scari de 'la 1:100 000 la 1:25 000 i necesita un numar
de 5--15 puncte de observatie pe kilometru patrat.
2) Cartarea detaliata urmarete orizontarea stratigrafica amanuntita a de-
pozitelor sedimentare, delimitarea exacta a seriilor de roci sedimentare, mag-
matice i metamorfice i reprezentarea pe harta a tuturor dislocatiilor tecto-
nice importante, precum i a zacamintelor de substante minerale utile din
regiunea cercetata. Acest tip de cartare se executa la scadle 1 :25 000 i
1:20 000, necesitind un numar de 15-35 puncte de observatie pe kilometru
patrat. Hartile geologice detaliate servesc la orientarea ulterioara a lucrarilor
de prospecuni i explorare.
3) Cartarea foarte detaliata are ca scop stabilirea cu exactitate a raspin-
dirii tuturor orizonturilor stratigrafice, a corpurilor de roci magmatice i
metamorfice, precum i a zacaminte'lor de substante minerale utile. Acest
gen de cartare se executa la scari mai mari de 1 :20 000 i necesita 30-125
de puncte de observatie pe kilometru patrat. Hartile foarte detaliate stau la
baza amplasarii lucrarilor de explorare (forare, galerii) a substantelor mine-
rale utile.
4) Cartarea de mare detaliu, in care se urmarete rezolvarea unor probleme
Speciale de prospectiune foarte amanuntita, de microtectonica, de sedimen-
tologie, de stabiiire a unor zone paleontologice sau micropaleontologice, de
geologie inginereasca etc. Aceasta cartare se executa, in general, la scari mai 5 ~
Organizarea activitatli de cartare geologica
mari de 1:20 000 i necesita peste 125 de puncte de observatie pe kilometru
patrat. In lipsa deschiderilor naturale, se pot executa lucrari de deschidere
artificiala (anturi, puturi etc.).
Dupa gradul de complexitate a structurii geologice se <listing:
a) Regiuni cu structura simpla, caracterizate prin strate orizontale sau slab
ondulate i faliate, cu o succesiune stratigrafica Uor de urmarit pe baza unor
orizonturi reper. De. exemplu, Platforma Moldoveneascii, Cimpia
Dobrogea de sud, Bazinul Panonic, bazine posttectonice etc.
b) Regiurri cu structura complicata, caracterizate prin strate cutate i fa-
liate, cu succesiunea stratigrafica cunoscuta numai in linii mari i cu variatii
de facies ale depozitelor sedimentare. De exemplu, Depresiunea Getica, Ba-
zinul Transilvaniei, cu exceptia zonei diapire etc.
c) Regiuni cu structura foarte complicata, caracterizate prin cutarea in-
tensa a stratelor, prin prezenta cutelor culcate i rasturnate, a diapirelor,
incalecarilor i ariajelor, precum i prin existenta unor variatii brute de
faciesuri. De exemplu, zonele de eruptiv, de cristalin, de paleozoic i de
mezozoic din Carpati i din Dobrogea centrala i de nord, precum i zonele
de fli i cele neogene puternic cutate, cu structuri diapire.
In functie de conditiile altimetrice complexitatea reliefului se <listing:
a) regiuni cu morfologie UOara, in care a'ltitudinile maxime nu depaesc
400m;
b) regiuni cu morfologie grea, cu altitudini maxime cuprinse intre 400 i
1 OOOm;
c) regiuni cu morfologie foarte grea, in care altitudinile maxime depa-
1000 m.
Utilizarea mijloacelor de transport hipo in deplasarea pe teren a geo'lo-
gului permite o cretere a normei de cartare cu 5-10%, iar daca se folosesc
mijloace de transport auto, norma crete cu 8-300/o fata de cea stabilita
pentru geologii care se deplaseaza pe jos. In general, utilizarea mijloacelor
de transport marete mai mult randamentul lucrarilor in cazul cartarii de
recunoatere i detaliate, cind se strabat distante mai mari, i mai putin, in
cazul cartarilor foarte detaliate.
Cartarea geologica a une'i regiuni cuprinde trei etape principale: prega-
tirea pentru teren, activitatea pe tleren, in vederea intocmirii hartii i a cule-
gerii datelor, i activitatea de birou i iJaborator, in vederea prelucrarii mate-
rialului cules pe teren i a intocmirii raportului geologic.
Pregatirea pentru teren. In vederea unei bune desfaurari a lucrarilor de
teren este necesara o amanuntita pregatire. Buna pregatire a cercetarilor
permite folosirea cu maximum de randament a timpului de lucru pe teren.
Aceasta pregatire se efectueaza de geolog la sediul 'institutiei in cadrul
ciireia lucreaza, in etapa premergatoare deplasarii pe teren. Ea cuprinde:
a) pregatirea tiintifica; b) intocmirea proiectului de cartare geologica;
c) pregatirea echipamentului i a materialelor necesare pe teren.
a) Pregatirea tiintifica in vederea cartarii unei regiuni cuprinde: studiul
datelor geologice existente asupra regiunii respective, studiul colectiilor de
160 minerale, roci i fosile colectate anterior din regiunea respectiva sau din
Criterii de normore a lucrarilor de cortore geologica
regiuni invecinate care au 0 structura asemanatoare, studiul probleme'lor
generale de stratigrafie, petrografie, geochimie etc., care au legatura cu geo-
logia regiunii, studiul hartilor topografice i a materiale'lor aerofotogramme-
trice existente asupra regiunii.
Pentru a cunoate rezultatele cercetarilor anterioare executate in regiunea
ce urmeaza a fi cartata, este necesara studierea amanuntita a lucrarilor pu-
blicate ~ a rapoartelor geologice referitoare la aceasta regiune.
Din aceste lucrari se extrag principalele date privind stratigrafia, petro-
grafia, tectonica, substantele minerale utile, cercetarile geofizice i geochi-
mice, precum i rezultatele lucrarilor miniere i ale forajelor executate in
regiuni. 0 atentie deosebita trebuie acordata materialelor grafice existente,
ca: harti geologice, geofizice, hidrogeologice, geomorfologice, profile geolo-
gice, coloane stmtigrafice etc. De asemenea este necesara cunoaterea dife-
ritelor ipoteze emise de cercetatorii anteriori privind tectonica i perspecti-
vele economice ale regiunii. Nu este admisa ignorarea unor lucrari, chiar
daca ele au adus o contributie mai mica la rezolvarea unor probleme.
Pentru o mai buna intelegere a lucrarrlor consultate i pentru identificarea'
mai UOara pe teren a formatiunilor geologice descrise de cercetatorii ante-
riori, se recomanda studiul eantioanelor de minerale, roci i fosile din re-
giunea respectiva, existente in colectii, precum i a unor sectiuni subtiri in
roci provenite din regiune.
Pe linga lucrarile care se refera direct la regiunea care urmeaza a fi car-
tata este necesara i consultarea unor lucrari cu caracter general in care sint
analizate probleme analoage cu cele pe care le prezinta regiunea data. De
exemplu, daca se urmarete cartarea unui sector din zona fliului paleogen
al Carpatilor Orientali este necesara consultarea lucrarilor referitoare la ori-
zontarea statigrafica i tectonica a depozitelor paleogene din zona respectiva
de pe teritoriul tarii noastre, precum i de pe teritoriu'l tarilor vecine, unde
se continua formatiunile geologice studiate. Se consulta, de asemenea, lucra-
rile privind metodele de studiu sedimentologic al depozitelor de fli.
Studiul hartilor topografice i al materialelor aerofotogrammetrice permite
obtinerea unei imagini a reliefului regiunii i a raportului dintre relief i
structura geologica. In unele cazuri, examinarea stereoscopica a fotogramelor
permite o descifrare preliminara a structurii geologice i scoate in evidenta
unele probleme care urmeaza a fi rezo'lvate in cadrul cercetarilor pe teren.
b) lntocm1rrea proiectului de cartare geologica se face de catre fiecare
geolog, ef de echipa, pe baza comenzii institutiei care finanteaza lucrarea.
El cuprinde urmatoarele date: scopul lucrarii, deliffiitarea perimetrului de
cercetat, un scurt istoric al cercetarilor geologice anterioare, prezentarea su-
mara a geologiei regiunii pe baza datelor existente, indicatiile economice
cunoscute, obiectivele urmarite i metodele ce se vor aplica in cartarea geo-
logicii proiectata, probele colectate, scara la care se va carta i tipul de
cartare, p'lanul de lucru defalcat pe luni, componenta echipei, materialele
necesare, mijloacele de transport, datele depunerii rapoartelor preliminare i
a raportului definitiv. 161
11 - Cartografie geolog'lcA
Organizarea activita\ii de cartare geologica
Proiectul este insotit de un <leviz care cuprinde planificarea cheltuielilor
necesare pentru executarea lucrarii (salatii, indemnizatii de deplasare, trans-
port, costul materialelor etc.).
Pretul de cost al lucradlor de cartare se obtine impartind suma totala a
cheltuielilor efectuate la numarul de kilometri patrati cartati. In cazul lucra-
rilor de prospectiune i explorare, pretul de cost se raporteaza la tona de
substanta minerala utila pusa in evidenta.
c) Pregatirea echipamentului i a materialelor necesare pe teren trebuie
facuta cu multa atentie de catre geolog. Principalele obiecte care se includ
in acest echipament sint urmatoarele:
- rucsac din pinza impermeabila, incapator i rezistent;
- porthart de piele sau de pinza impermeabila;
- harti topografice pinzate ale regiunii, la scara corespunzatoare tipului
de cartare;
- carnet de teren cu scoarte tari i cu hirtie milimetrica;
- altimetru compensat, gradat corespunzator cu altitudinile la care ur-
meaza sa se lucreze;
- metru pliant sau ruleta metalica de buzunar;
- 'lupa i eventual mictoscop de buzunar;
- trusa de daltite pentru extragerea fosilelor;
- creioane colorate i negre, guma, hirtie de scris, hirtie de calc, tu,
penite topografice, echier, raportor, rigla;
- saci pentru probe, hirtie de ambalaj, vata, cutii de carton etc. , pentru
impachetarea eantioanelor;
- aparat fotografic cu luminozitate mare a obiectivului posibilitati
variate de expunere; trusa farmaceutica;
- ceas de buzunar sau de mina;
- flacoane de acid clorhidric, bine inchise, cu dop rodat;
- busola geologica, care trebuie sa indeplineasca conditii:
sa aiba linia N-S perfect paralela cu latura lunga a cadrului; acul magnetic
sa fie bine echilibrat i sa nu atinga marginea cadranului; clinometrul sa
oscileze liber i sa indice 0 cind sc aaza busola pe un plan orizontal cutia
busolei sa nu fie magnetica;
- ciocan geologic (forma i dimensiunile acestuia depind de scopul in
care este folosit : pentru cartarea in regiuni cu roci eruptive se folosesc cio-
cane de forma dreptunghiulara cu unul din virfuri ascutit in forma de dalta
-fig. 119; pentru cartarea in sisturi cristaline se folosesc ciocane cu virfuri
ascutite, in forma de piramide i UOr incovoiate; pentru cartarea depozitelor
sedimentare cu roci refativ moi, cele mai bune rezultate se obtin cu un
ciocan care are unul din capete alungit i aplatisat). Greutatea ciocanului
geologic variaza intre 400 i 1 000 g. Ciocanul trebuie sa fie construit din
otel dur (cu vanadiu), sa nu fie casant i sa aiba o coada suficient de lunga
162 ( 40-60 cm), dintr-un Lemn de esenta tare (frasin, corn).
Criterii de normare a lucrarilor de cartare geologica
<?ft2 ; 3.;f
' t "1
[OJ
- - - - ~ - ... ' ... 1 __ D ..... 1 - - - J - ~ J 1
Fig. 119. Ciocane geologice.
I
001 i 1
La materialele mentionate, in functie de obiectivele urmarite, se pot
adauga i altele, cum ar fi: o trusa de reactivi pentru analize chimice expe-
ditive, solventi organici pentru substante bituminoase, sticle pentru probe de
apa, instrumente pentru determinarea debitelor de apa, clei pentru lipirea
fragmentelor de fosile, corturi etc.
XVIII
LUCRARI DE TEREN
1. Organizarea lucrarilor de teren
Sosind pe teren, echipa geologica ii alege o baza de lucru pe cit posibil
in partea centrala a perimetrului care urmeaza sa fie cartat. Daca perimetrul
programat pentru cartare este mai intins, se recomanda alegerea bazei de
lucru in mai multe localitati in care urmeaza a se muta succesiv echipa,
astfel ca geologii sa nu fie nevoiti sa parcurga mai mult de 7-8 km pina
la locul de munca. Daca regiunea e slab populata i lipsita de cai de acces,
se recomanda folosirea corturilor drept haze teniporare de lucru.
In primele zile de lucru pe teren intr-o regiune noua se recomanda efec-
tuarea unei recunoateri generale a perimetrului de cercetat, in vederea iden-
tificarii principalelor formatiuni geologice separate i descrise de cercetatorii
anteriori. Pentru recunoaterea regiunii se aleg citeva trasee orientate per-
pendicular pe directia structurilor i trecind prin punctele mai inalte ale
pe.rimetrului, din care se poate face un tu_r de orizont. In cadrul excursiilor
de recunoatere este bine sa fie vizitate i eventualele lucrifri miniere din
perimetrul <lat. 163
11*
Orgonizoreo octivitatii de c:artore geologica
Dupa efectuarea recunoaterii se incepe cartarea sistematica a regiunii.
Urmarirea structurii geologice, se face in lungul unor trasee pe care geologuI
le parcurge treptat, inscriind in carnet i pe harta observatiile sale. Alegerea
trasee'lor se face in functie de obiect:vele urmarite, de gradul de deschidere
a regiunii, de complexitatea structurii geologice i de alti factori.
In mod obinuit, traseele se aleg in lungul vailor i al culmilor principale,
care ofera cele mai bune deschideri. In unele cazuri, cind se executa o car-
tare detaliata intr-o regiune bine deschisa, traseele se aleg in lungul prin-
cipalelor limite geologice (de exemplu, limitele unui masiv granitic). In alte
cazuri, in regiuni cu relief pun accidentat se aleg trasee rectilinii,
a caror retea acopera uniform toata suprafata de cercetat.
Lungimea traseelor zilnice variaza in functie de frecventa
de gradul de accidentare a reliefului i de natura observatiilor efectuate
i a probelor colectate. Durata zilei de munca pe teren este in medie de
9-10 ore. In cazul unor trasee lungi insa, ea poate ajunge la 14 ore. Pro-
gramul de lucru pe teren trebuie astfel alcatuit incit sa se poata rezerva
un timp suficient pentru unele lucrari de birou, pentru impachetarea pro-
belor i pentru odihna.
2. Organizarea insemnarilor
pe carnetul harto de teren
Cametul i harta de teren reprezinta documentele de baza pe care se
consemneaza activitatea depusa zi cu zi in cartarea geologica.
a) Harta de teren servete, in primul rind, la orientarea geologului in lun-
gul traseelor parcurse i la localizarea tuturor punctelor in care efectueaza
observatiile sale. Determinarea pozitiei punctelor de observatie pe harta to-
pografica se face prin compararea hartii cu terenul i prin masurarea distan-
telor, azimutelor i altitudinilor relative la care se gasesc punctele respective
fa ta de anumite repere topografice identificate pe harta i pe teren (con-
fluente, virfuri, intersectii de drumuri etc.).
Distantele se masoara, in cadrul recunoaterilor i al cartarilor detaliate,.
cu ajutorul pasului, iar in cadrul cartarilor foarte defaliate, cu ajutorul in-
strumentelor (ruleta, tahimetru etc.). In efectuarea masuratorilor cu pasul
trebuie tinut seama de faptul ca etalonarea facuta pe teren orizontal nu mai
corespunde in cazul unui teren in panta. Din aceasta cauza este necesara
reetalonarea pasului pentru diferitele sectoare ale terenului. Pentru aceasta,.
se imparte numarul de metri masurati pe harta intre doua puncte de reper
la numarul de pai facuti intre punctele respective, pe teren.
Masurarea azimutului unui reper topografic identificat pe harta i pe
teren se face indreptind nordul inscris pe cadranul busolei spre reperul dat
J64 i citind numarul de grade inscris in dreptul capatului nordic al acului mag-
Criterii de normare a lucrarilor de cartare geologica
netic. Prin masurarea azimutelor a doua sau trei repere topografice con-
struind unghiurile respective pe harta prin reperele date, se poate determina,
prin intersectia inapoi, pozitia punctului de observatie.
Masurarea altitudinilor se face cu ajutorul barometrului aneroid compen-
sat, pornind de la un punct de reper de altitudine cunoscuta. Aijungind in
alt punct de reper i observind o diferenta intre altitudinea indicata de
altimetru i altitudinea punctului dat, citita pe harta, aceasta diferenta se
repartizeaza uniform pe tot intervalul parcurs intre cele doua puncte de
reper, corectindu-se astfel determinarile de altitudine acute in acest inter-
val.
Pe harta de teren, pozitia unui punct de observatie se inregistreaza prin-
tr-un punct sau prin semnul de pozitie a stratelor, alaturi de care se noteaza
numarul de ordine al punctului de observatie sub care acesta este descris
in carnetul de teren. De asemenea, pe harta se traseaza limitele geologice
observate i se coloreaza diferit corpurile geologice delimitate. Se recomanda
ca in legenda culorile conventionale utilizate sa fie notate pe marginea hartii.
Pentru indicarea litologiei formatiunilor pe harta de teren pot fi folosite
unele simboluri sau prescurtari, care se noteaza alaturi de punctul de obser-
vatie, precum unele semne conventionale. Pe masura ce progreseaza in
cunoaterea geoiogiei regiunii cercetate, geologul completeaza treptat harta
<le teren cu noi elemente.
Datele inregistrate cu creionul, in cursul unei zile, pe harta de teren, se
recomanda sa fie trecute in seara zile in
De pe harta de teren, date'Je se transpun pe o harta de birou nedecupata.
1n cadrul lucrarilor in echipa, fiecare geolog din echipa ii noteaza datele
:pe 0 harta de teren proprie, iar la un interval de eel mult 0 saptamina, ii
trece datele pe harta de birou comuna a echipei. Pentru a putea deosebi
punctele de observatie ale diferitilor geologi, pe harta comuna, alaturi de
fiecare punct de observatie se scriu geo!ogului.
b) In carnetul de teren se inregistreaza: data locul uncle se fac obser-
vatiile, pozitia stratelor, descrierea stratigrafica i litologica a aflorimentelor,
schitele de afloriment fotografiile, datele economice, probele colectate,
unele concluzii ipoteze etc.
Data observatiilor se noteaza la inceputul fiecarei zile de lucru, in coltul
.din dreapta sus, al paginii carnetului.
Locul unde se fac observatiile se inregistreaza in fiecare zi ca titlu al in-
semnarilor acute in ziua respectiva, alaturi de data zilei, precum in drep-
tul fiecarui punct de observatie. Titlul insemnarilor se compune din numele
localitatii pe teritoriul caruia se lucreaza din c'i:teva puncte topografice
<!aracteristice prin care trece itinerarul zilei respective. De exemplu, Ormeni,
Valea Satului, DealuI Negru.
Prin sistematizarea insemnarilor in carnet se recomand8. impartirea fiecarei
regiuni in 4 -coloane verticale, primele trei avind o latime de 1-1,5 cm,
:iar ultima reprezentind restul paginii.
Pe prima coloana verticala se noteaza numarul curent al punctului de
observatie. Pe .cea de-a doua se 1nregistreaza Iocalizare2. topografica a punc- 165
Organizorea activitatii de cartare geologica
telor de observatie, prin numarul de pai sau de metri de la un reper t o ~
pografic sau prin altitudinea citita pe altimetru.
Coloana a treia servete pentru a inregistra directia i inclinarea stratelor
i orientarea elementelor texturale ale rocilor.
Pe coloana a patra se da descrierea amanuntita a aflorimentelor i se inre-
gistreaza fotografiile luate ~ probele colectate.
Pozitia stratelor se noteaza prin unghiul i azimutul inclinarii sau prin
unghiul directiei i eel al inclinarii. In regiuni puternic cutate este necesa:r
sa se noteze daca stratele sint in pozitie normala sau rasturnata. Orientarea
elementelor texturale (stratificatie oblica, hieroglife etc.) se noteaza cu un
creion colorat sau folosind anumite prescurtari. De exemplu, T-+ 260 (tur-
boglife cu capatul proeminent orientat pe azimutul 260).
c) Descrierea aflorimentelor comporta o serie de operatii. Dupa modul in
care s-au format, se <listing aflorimente naturale, aparute in cursul procese-
lor de eroziune, i aflorimente sau deschideri artificiale, in care rocile din
subsol pot fi observate in diferite sapaturi. Aflorimentele naturale apar pe
firul vailor, la baza teraselor riurilor, pe crestele sau pe versantii dealurilor sau
muntilor.
Deschiderile artificiale se intilnesc in lungul drumurilor i cailor ferate,
in diferite lucrari de explorare i exploatare etc. In lipsa aflorimentelor, in-
forrnatH pretioase asupra rocilor din subsol pot fi obtinute prin observarea
fragmentelor de roci intilnite pe interfluvii, pe versanti sau pe firul vailor.
0 data cu examinarea fragmentelor de roci, trebuie precizat locul de uncle
pot proveni acestea.
In cadrul descrierii unui afloriment se noteaza observatiile litologice, stra-
tigrafice i tectonice.
Observafiile litologice includ pentru fiecare tip de roca numele, culoarea,
compozitia mineralogica, structura i textura, felul sparturii, gradul de alte-
ratie, raportul cu rocile inconjuratoare, conditii de formare etc.
Observafiile stratigrafice se refera la aspecte cum sint: succesiunea strati-
grafica normala a depozitelor, grosimea lor, continutul paleontologic, virsta,
corelarea stratigrafica, raporturile de concordanta sau discordanta, variatiile de
facies etc.
Succesiunea stratigrafica se descrie in ordinea superpozitiei stratelor, ince-
pind cu depozitele cele mai vechi. In succesiunea stratigrafica se <listing
strate, pachete de strate, complexe litologice, orizonturi stratigrafice etc.
Grosimea stratelor sau a pachetelor de strate se rnasoara direct in aflori-
ment. Daca suprafata deschiderii este perpendiculara pe directia stratelor,
grosimea: masurata reprezinta grosimea reala a stratelor; daca insa deschiderea
nu este perpendiculara pe directia stratelor, grosimea normala se calculeazii
prin rnetode trigonometrice.
Corelarea stratigrafica constii in stabilirea sincronismului intre strate sau
pachete de strate care apar in aflorimente diferite. Corelarea se poate face
pe criterii litologice, geometrice, paleontologice, geornorfologice etc.
Cr it er i u 1 1 it o 1 o g i c de corelare se utilizeazii pentru sincronizarea
166 stratelor care prezintii o anurnita caracteristica distinctii. De exernplu, un
Criterii de normare a lucrarilor de cartare geologico
strat de tufuri, un pachet de diatomite sau de menilite etc. In cazul corelarii
unor strate din aflorimente situate la distante mari unele de altele, este ne-
cesar sa se tina seama de variatiile laterale de facies posibile. De exemplu,
un strat de calcar poate trece lateral intr-un strat marnocalcaros sau mamas.
Uneori, drept criteriu de corelare pot servi anumite asociatii caracteristice
de roci dispuse intr-o anumita succesiune. Astfel, succesiunea: menilite, marne
albe bituminoase, gresie de Kliwa este caracteristica pentru oligocenul inferior
din zona marginala a fliului carpatic. Criteriul litologic este principalul cri-
teriu de corelare a formatiunilor magmatice i metamorfice.
C r i t e r i u 1 p a 1 e o n t o 1 o g i c este eel mai important criteriu de sin-
cronizare a depozitelor sedimentare. Datorita raspindirii largi a organismelor
in mediul marin, depozitele marine de aceeai virsta se caracterizeaza prin
aceleai asociatii de organisme fosile. In carnetul de teren se noteaza obser-
vatiile asupra tipurilor de fosile identificate, asupra frecventei i poziei lor
in strat, asupra gradului de conservare a resturilor fosile etc.
C r i t e r i u I g e o m o r f o 1 o g i c permite recunoaterea i urmarirea
pe teren a anumitor pachete de strate pe baza aspectului pe care il imprima
reliefului. De exemplu, un strat de calcare, conglomerate etc.
Pe baza observatiilor stratigrafice se stabilete virsta relativa a stratelor.
Observafiile tectonice se fac cu scopul cunoaterii fisuratiei rocilor i oglin-
zilor de frictiune, asupra breciilor tectonice, a stilului de cutare, discordan-
telor etc.
Datele economice adunate in carnetul de teren trebuie sa contina cit mai
multe indicatii privind prezenta in subsol a unor substante minerale utile.
Primele indicatii privind substantele minerale utile dintr-o regiune se pot
obtine din analiza toponimica sumara pe harta topografica (de exemplu,
,,Valea Varariei", ,,Piatra Alba", Varnita etc. sint denumiri care indica pre-
zenta calcarelor). Unele informatii preoase asupra unor substante minerale
utile se obtin de la localnici.
In timpul cartarii, penhu punerea in evidenta a unor zacaminte de sub-
stante utile se urmaresc diferite indicii. Astfel, prezenta carbunilor, bauxitelor
sau a altar minereuri poate fi remarcata prin observarea atenta a aluviunilor
recente i a blocurilor de pe versanti etc. Un alt indicator preos in cautarea
substantelor minerale utile il constituie zonele de alteratie imbogatite in
oxizi de fier, fragmentele de portelanite formate prin autoaprinderea carbu-
nilor etc.
Unele substante minerale utile pot fi observate direct in aflorimente. De
exemplu, calcarele, bentonitele, diatomitele, caolinurile, unele filoane meta-
lifere etc.
Prezenta petrolului poate fi dedusa pe baza unor indicii indirecte, ca:
structuri anticlinale, emanatii de gaze, izvoare sulfuroase etc.
Lucrarile miniere vechi, carierele, galeriile, haldele se descriu in carnet
i se reprezinta pe harta prin semne conventionale . corespunzatoare. Datele
economice se consemneaza in carnet, notind cit mai amanuntit dimensiu-
nile corpului de substante utile, caracterele i proprietatile acestor substante,
precum i conditiile stratigrafice i tectonice in care se gasesc. 16'1
Organizarea activitatii de cartare geologica
Descrierea aflorimentelor mai importante se completeaza cu o schita de
afloriment i eventual cu o fotografie. Pe schita aflorimentului se noteaza:
orientarea schitei, grosimile masurate ale stratelor, unghiurile de panta ale
profilului morfologic i tipurile de roci. Fiecare strat sau pachet de strate
se noteaza cu un numar de ordine i sub care acesta se descrie in carnet.
Fotografiile se fac pentru a reda unele aspecte caracteristice ale rocilor
sau ale reliefului. Fotografierea este influentata de iluminarea naturala a
obiectelor. Fotografiile cele mai bune ale aflorimentelor se obtin cind
acestea sint iluminate lateral de razele solare. Pentru a indica scara de pro-
portie a diferitelor obiecte fotografiate sau a orizonturilor dintr-un afloriment,
se recomanda plasarea unui obiect de dimensiuni cunoscute ( ciocan geologic,
busola, carnet de teren etc.) in limitele perimetrului fotografiat. Pentru obiec-
tele mai mari, drept etalon de dimensiune poate servi un copac sau o cladire.
Pentru evitarea unor rezultate nesatisfacatoare, atunci cind se fotografiaza
anumite obiecte cu importanta deosebita se fac doua sau trei cliee, cu tim-
puri de expunere diferita.
In carnetul de teren, pentru fiecare fotografie luata se noteaza: locul, nu-
miirul filmului, numarul clieului ( dupa indicatorul aparatului), azimutul spre
care s-a indreptat obiectivul aparatului, citeva elemente pe care trebuie sa
le scoata in evidenta fotografia. Fara aceste notari, fotografiile nu au o va-
loare tiintifica.
d) Colectarea probelor de roci se face simultan cu descrierea unui aflori-
ment. Acelai lucru este valabil i pentru colectarea probelor de substante
minerale utile, fosile etc.
Probele de roci se iau din tipurile cele mai caracteristice de roci care se
afla in stare nealterata. Forma i dimensiunile probelor de roci pot varia in
functie de scopul pentru care se iau probele respective. In mod obinuit,
eantioanele pentru colectie se iau la dimensiunile de 12 X 9 X 4 cm. Pentru
pregatirea sectiunilor subtiri se iau probe de dimensiuni mai mici, dar cer-
cetarea in laborator a texturilor sau a anumitor transformari suferite de
roci necesita luarea unor probe de dimensiuni mai mari.
Probele de roci tari se ambaleaza in hirtie, iar alaturi de ele se impache-
teaza o eticheta, in care se noteaza: numarul aflorimentului, numarul de
ordine sub care este descrisa roca respectiva in carnet, numele geologului,
locul de provenienta, scopul pentru care s-a colectat proba. Probele de roci
moi se ambaleaza in pungi de pinza sau de hirtie.
P r o b e l e d e m a c r o f o s i l e se detaeaza cu grija din roci i se am-
baleaza in aa fel incit sa se evite sfiirimarea lor. Daca resturile de fosile
sint friabile, ele se recolteaza impreuna cu fragmente din roca in care se
gasesc, urmind sa fie detaate ulterior in laborator. In unele cazuri este
necesar ca, in momentul colectarii, resturile de fosile sa fie impregnate cu
un clei care sa impiedice degradarea lor
1
.
1
In acest scop se folose:;;te, in mod obi;muit, un clei pregatit din acetona ~ bucati
168 de film.
Lucrari de birou ~ i laborator
P r o b e l e m i c r o p a 1 e o n t o 1 o g i c e se iau pe profile din metru in
metru sau la intervale ceva mai mari. Se recolteaza in special probe de ar-
gile, marne, gresii argiloase. Cantitatea de roca necesara unei analize micro-
paleontologice este de 0,5-1 kg. Probele se ambaleaza in pungi de hirtie sau
de pinza i se eticheteaza cu grija. 0 atentie deosebita trebuie acordata
ambalarii i transportului probelor, pentru a evita contaminarea lor cu ma-
terial provenit din alte strate.
Probe 1 e de gaze se iau in sticle cu un clop rodat i parafinat. Recol-
tarea gazelor care se degaja din apa se face umplind sticla cu apa i tinind-o
cu deschiderea in jos deasupra unei pilnii. Pe masura acumularii gazelor,
apa este evacuata din sticla.
P r o b e 1 e de a pa se iau, de asemenea, in sticle cu clop rodat.
Probe 1 e de miner e u r i se iau din aflorimente, anturi, galerii sau
halde. In cadrul lucrarilor de cartare geologica se pot lua probe informative
i probe medii. Probele informative se iau din punctele cele mai bogate in
substante minerale utile, cu scopul de a semnala prezenta substantei respec-
tive. Probele medii se iau pentru a evalua cantitativ un zacamint de minereuri.
Ele pot fi recoltate din aflorimente, foraje, anturi, galerii sau din halde.
Pentru obtinerea unei probe medii dintr-un punct oarecare, se sapa un iin-
tulet perpendicular pe planul in care se dezvolta zacamintul, iar materialul
extras din iintulet se farimiteaza i se injumatatete de mai multe ori, pina
se obtine o cantitate de circa 1 kg. Probele medii se iau la intervale egale pe
toata lungimea zacamintului. Ele se eticheteaza corect, se ambaleaza i se
expediaza la sediul institutiei in cadrul careia lucreaza geologul.
Pe linga datele de observatie aratate mai sus, in carnetul de teren se
noteaza i unele ipoteze sau sugestii care rezulta din observatiile de teren
i care urmeaza a fi verificate prin cercetarile ulterioare. Pentru a nu le
confunda cu datele observate, ipotezele i sugestiile se inregistreaza in mod
obinuit pe ultimele foi ale carnetului.
XIX
LUCRARI DE BIROU ~ LABORATOR
Dupa incheierea cercetarilor pe teren, geologii se inapoiaza la sediul insti-
tutiei in cadruil careia lucreaza i incep activitatea de birou i de laborator,
necesare intocmirii raportului definitiv asupra lucrarilor de cartare geologica.
Aceste lucrari se executa in cursul A . 4-5 luni de iarna i ele cuprind: stu-
diul paleontologic, petrografic i chimic al probelor colectate, interpretarea
datelor de teren i de laborator i intocmirea raportului geologic i a anexe-
lor grafice corespunzatoare. 169
Organizarea activitaiii de cartare
Studiul paleontologic, petrografic i chimic al materialului recoltat de pe
teren se executa in laboratoare specializate. La acest studiu, geologul este
ajutat in mod obinuit de specialiti paleontologi, micropaleontologi, petro-
grafi i chimiti.
Rezultatele determinarilor paleontologice i micropaleontologice comparate
cu datele de observatie de pe teren sint utilizate pentru precizarea virstei re-
lative a formatiunilor separate pe harta i pentru definitivarea legendei har-
tii geologice. In unele cazuri, pentru precizarea virstei formatiunilor se folo-
sesc i unele determinari de virsta absoluta, prin metoda izotopilor radioac-
tivi.
Datele obtinute din studiul petrografic-mineralogic i chimic al probelor
colectate sint sintetizate i interpretate de geolog, servind la obtinerea unor
concluzii asupra conditiilor de formare a rocilor respective, asupra raportu-
rilor dintre complexele de roci i asupra substantelor minerale utile pe care
le contin.
Intocmirea textului i a anexelor grafice ale raportu'lui geologic se face pe
baza sintetizarii intregului material obtinut in cadrul cercetarilor de teren i
laborator.
Anexele grafice ale raportului geologic sint reprezentate prin: harta geo-
logica definitiva, profile geologice, coloane stratigrafice, harta tectonica, harta
depozitelor cuaternare, blocdiagrame etc.
H a r t a g e o 1 o g i c a d e f i n i ti v a, care se anexeaza raportului geologic,
este o copie pe hirtie de ozalid a geologice de teren. Pe aceasta harta
se reprezinta reteaua hidrografica i principalele puncte cotate, limitele geo-
logice, masuratorile de pozitie ale stratelor, punctele fosilifere, elementele
tectonice (axe de cute, falii etc.), ivirile de substante minerale utile, izvoarele
rninerale, orizonturile reper i alte date de observatie. Elementele petrogra-
fice, stratigrafice i tectonice ale hartii geologice trebuie sa fie legate cu ele-
rnentele corespunzatoare de pe hartile geologice intocrnite pentru regiunile
invecinate. Harta poarta un titlu cu numele regiunii respective (de exemplu,
,,Harta geologica a regiunii dintre valea Bisca Mare i valea Zabalei").
Deasupra titlului se noteaza in mod obinuit numele autorului sau al autorilor,
iar sub titlu se inscrie scara grafica i numerica a hartii.
Pe harta se inscrie, de asemenea, legenda, care trebuie . sa cuprinda semni-
ficatia tuturor semnelor, simbolurilor i culorilor conventionale utilizate pe
harta respectiva. Directiile profilelor se traseaza pe harta sub forrna unor
linii subtiri, la capetele carora se noteaza cu cifre romane numerotarea pro-
filelor construite.
P r o f i I e 1 e g e o 1 o g i c e se construiesc pe hirtie rnilimetrica la aceeai
a bar i' i apoi se transpun hirtie ozalid. Pe proDlese folosesc, 1
general, aceleai culori i semne conventionale care au fast folosite i pe
harta geologica (fig. 120).
In mod obinuit, profilele geologice se aaza pe planii unele sub altele, la
distante egale, in ordinea in care se gasesc ele pe harta, astfel incit elernen-
tul structural eel mai important ( o cuta sau o falie) sa fie situat pe
7
0
Lucrari de birou laborato..-
Fig. 120. Principalele etape ale construirii profilului geologic:
I - transpunerea pe profil a datelor geologice (zonele fiirii aflorirnente se noteazii pe
profil cu semne de lntrebare); II - construirea profilului prin metode grafice; III - com-
pletarea finis area profilului; IV - construirea coloanei stratigrafice (dupii V. N. W e b er).
aliniament. In unele cazuri, profilele pot fi amplasate pe o baza topografica,
simplificata, in pozitia pe care o au liniile de profil corespunzatoare pe harta.
geologica.
o o a n e 1 e s tr at i gr a f ice se intocmesc la o scara aleasa in functie
de grosimea formatiunilor respective. Ele se aaza pe plana 'in ordinea 'in
care se gasesc pe harta sectoarele in care au fost construite, respectiv coloa-
nele construite in partea de vest a regiunii se plaseaza in stlnga planei, iar
cele construite in partea de est a regiunii, in dreapta 'planei. In cadrul
_E!anei, coloanele stratigrafice se aaza in aa fel 'inc'it orizontul reper eel'
mai important al formatiunii s se gaseasca in lungul unei linii orizontale ..
Ce'lelaite orizonturi ale caror sincrori1sm poatefi stabilitcll" exactitate s&
unesc intre ele prin linii punctate.
J
In unele cazuri se construiesc coloane stratigrafice sintetice, pe care se
reprezinta succesiunea stratigrafica din mai multor profile
geolo
Hart a t e c t o n i c a sau schita tectonica a perimetrului cercetat se in-
tocmete la o scara mai mica dec'it harta geologica. Pe ea se reprezinta
elementele structurale ale regiunii (cute, falii, pinze de ariaj etc.) i se deli-
miteaza diferite sectoare, in functie de virsta cutarii i a consolidarii lor.
In cadrul zonelor de platforma se <listing astfel sectoare epiproterozoice, al
caror fundament a fost consolidat in proterozoic, sectoare epihercinice, 'in
care fundamentul a fost consolidat in cadrul micarilor hercinice, etc. In
cadrul regiunilor cutate se <listing zone de cutare caledoniana, hercinica, al-
pina. In cadrul acestora se <listing ariile care au fost cutate i consolidate
in diferitele faze ale dezvoltarii tectonice a regiunilor respective.
H a r t a d e p o z i t e 1 o r c u a t e r n a r e se intocmete in cazul
in care aceste depozite prezinta o importanta deosebita. Pe aceasta harta 171;
.Organizarea activitatii de cartare geologica
se <listing diferitele depozite cuaternare, in functie de virsta, geneza i alca-
tuirea lor petrografica. Spre deosebire de harta geologica, pe harta depo-
zitelor cuaternare se folosesc diferite culori, pentru diferite tipuri genetice
de formatiuni, iar pentru indicarea virstei se utilizeaza nuante ale culorilor
respective (nuante mai inchise pentru depozitele mai vechi i nuante mai
deschise pentru depozitele mai noi). Caracterele litologice ale depozitelor
se redau cu ajutorul semnelor conventionale.
Pe linga materialele grafice indicate mai sus, ca anexa la raportul geologic
pot fi adaugate profile de son de, rep re z en tar i ale st r u c-
t u r i i g e o l o g i c e o b s e r v a t e i n g a l e r i i, a n tu r i sau p u t u r i,
s ch i t e d e a f l o r i m e n t, f o t o g r a f i i, unele s e c t o a r e m a i r e-
p r e z en tat iv e ale f o tog ram el or, r oz et e i di a gram e de
Orient are a fi s u r i lo r sau a element el or text u r a 1 e (turbo-
,glife, stratificatii oblice etc.}.
De asemenea, la raport se anexeaza buletinele de analize chimice, petro-
grafice, micropaleontologice etc.
Textul raportului geologic se intocmete dupa un anumit plan, pe baza
normelor i instructiunilor date de institutia care efectueaza cercetarile geo-
logice. Numarul i amplasarea diferitelor capitole ale raportului geologic pot
varia in functie de obiectivele urmarite in cercetarea geologica.
In baza normelor actuale adoptate in tara noastra, textul unui raport geo-
logic trebuie sa cuprinda urmatoarele capitole: 1) introducere, 2) date geo-
grafice generale, 3) istoricul cercetarilor geologice, 4) date stratigrafice i
petrografice, 5) tectonica, 6) evolutia geologica a regiunii, 7) geomorfologia,
8) hidrogeologia, 9) substante minerale utile, 10) concluzii i propuneri, 11)
bibliografie.
In cadrul acestor capitole se trateaza problemele mai importante.
1) Introducer ea cuprinde: situatia geografica a regiunii cercetate, de-
limitarea perimetrului (prin vai, culmi, puncte topografice, localitati), obiec-
tivele urmarite, metodele de cercetare aplicate i eficienta lor, componenta
echipei i durata cercetarilor, tipul de cartare executat i suprafata cartata,
baza topografica i materialele aerofotogrammetrice utilizate etc.
2) Date le geog r a fi c e genera 1 e se refera la o succinta caracte-
rizare a conditiilor fizico-geografice i economico-geografice ale regiunii cer-
cetate. Se descrie relieful regiunii, orientarea culmilor, altitudinea lor absoluta
i relativa, caracterele versantilor, reteaua hidrografica. Se dau unele date
privind conditiile climatice, caracterele vegetatiei etc. Se prezinta particula-
ritatile economice ale regiunii, ocupatia de baza a locuitorilor, caile de comu-
nicatie, sursele de energie, materialele de constructie etc.
3) Is tori ctd c er c et a r i 1 or g e o 1 o g ice include prezentarea in
ordine cronologica a rezultatelor tuturor cercetarilor geologice executate ante-
rior, precum ~ ale altor lucrari din regiuni invecinate, care contribuie la
rezolvarea problemelor din regiunea cercetata. Se analizeaza critic contribu-
tiile aduse de fiecare lucrare in parte, precum i exactitatea hartiJor geologice
Lucrari de birou ~ laborator
intocmite anterior. 0 atentie deosebita trebuie acordata tuturor indicatiilor
privind substantele minerale utile. Pentru regiunile miniere se <la i un istoric
al lucrarilor de explorare i exploatare miniera.
4) Strati gr a f i a i pet r o gr a fi a trateaza unitatile stratigrafice i
petrografice separate in cadrul regiunii, descrise in ordinea vechimii lor. In
cazul regiunilor cu roci magmatice, metamorfice i sedimentare se dei,;criu
int'.ii formatiunile fundamentului cristalin i rocile magmatice vechi asociate
cu rocile metamorfice, apoi succesiunea depozitel.or sedimentare i in cele
din urma formatiunile magmatice noi.
Pentru fiecare unitate stratigrafica se prezinta raspindirea, caracterele
litologice i variatiile de facies i de grosime, continutul paleontologic, rapor-
turile cu formatiunile din culcu i din acoperi, orizonturile reper, legaturile
dintre diferitele orizonturi stratigrafice i substante'le minerale utile.
Pentru formatiunile magmatice i metamorfice se prezinta raspindirea i
dimensiunile unitatilor petrografice separate, descrierea structurii, texturii i
a componentilor minerali, caracterizarea compozitiei chimice, fenomene de
contact i de autometamorfism, raporturile dintre diferitele complexe petro-
grafice, legaturile dintre acestea i substantele minerale utile. Pentru ilus-
trarea grafica a datelor cuprinse in acest capitol se folosesc coloane strati-
grafice.
5) T e ct o n i ca descrisa in cadrul raportului va include i precizarea
privind unitatea tectonica din care face parte regiunea cercetata i ce zone
structurale se <listing in cadrul ei. Pentru fiecare zona structurala se enumera
cutele, faliile, flexurile i decroiirile care au fost identificate. Fiecare element
structural se descrie apoi amanuntit, indicindu-se dimensiunile, forma, orien-
tarea etc. 0 atentie deosebita trebuie acordata fisuratiei rocilor, clivajului,
zonelor de milonitizare, far in cazul rocilor magmatice i metamorfice, obser-
vatiilor petrotectonice. Se analizeaza, de asemenea, raporturile dintre diferi-
tele elemente structurale descrie i substantele minerale utile.
Ilustrarea grafica a acestui capitol se face cu ajutorul profilelor geologice
i al blocdiagramelor.
6) Ev o 1 u ti a g e o Io g i ca a reg i uni i va fi tratata pe baza datelor
prezentate in capitolele anterioare. In acest fel se face o reconstituire a isto-
riei geologice a regiunii. In trecutul geologic al regiunii cercetate se <listing
mai multe etape, delimitate unele fata de altele prin anumite evenimente
geologice mai importante (transgresiuni, faze de cutare etc.). Pentru fiecare
etapa in parte se reconstituie situatia paleogeografica, evolutia proceselor de
sedimentare, micarile oscilatorii ale scoartei, micarile de cutare, fenomenele
magmatice etc. Se scoate in evidenta legatura dintre diferitele procese din
trecutul geologic i formarea diferitelor zacaminte de substante minerale
utile.
7) In cap it o I u 1 d e g e o mo r f o I o g i e se prezinta principalele ti-
puri genetice ale reliefului i se scot in evidenta legaturile dintre formele
reliefului, pe de o parte, i caracterele litologice i tectonice, pe de alta
parte. Se caracterizeaza procesele fizico-geografice actuale i se reconstituie 173
Organizarea activitatii de cartare geologica
istoria dezvoltarii reliefului i a retelei hidrografice i se trag concluzii asupra
micarilor neotectonice.
8) Pentru hid r o g e o 1 o g i e se da o caracterizare a stratelor acvifere, a
zonelor de alimentare i de descarcare a acestora, a chimismului i debitelor
apelor subterane.
9) Se caracterizeaza toate zacamintele i ivirile de sub st ante mine-
r a 1 e u t i 1 e cunoscute anterior sau nou descoperite in regiune. Se prezinta
toate lucrarile de explorare i de exploatare, aratindu-se rezultatele acestora.
Pentru fiecare corp de substante minerale utile se indica dimensiunile 'lui la
suprafata pamintului i in lucrarile de explorare, precum i perspectivele de
extindere a lui in adincime. Se prezinta proprietatile fizico-chimice ale subs-
tantelor minerale utile i ale rocilor in care sint localizate. Se da o evaluare
cantitativa a substantelor minerale utile din iegiune. De asemenea, se arata
Conditiile hidrogeologice de care trebuie sa se tina seama in lucrarile ulte
rioare de prospectiune, explorare i exploatare.
10) La con cl u z ii i prop u n er i se subliniaza in sinteza o serie de
-constatari privind gradul de studiere a regiunii, problemele ramase nere-
zolvate, precum i caile pe care pot fi rezolvate acestea. Pentru lamurirea
perspectivelor economice ale regiunii i evaluarea rezervelor de substante mi-
nerale utile, se propun lucrari "de prospectiune geofizica sau geochimica, pre-
cum i lucrari de explorare.
11) Bib 1 i o gr a fi a. Se plaseaza la sfiqitul raportului, cuprinzindu-se
in ea toate lucrarile consultate i citate in textul raportului. Pentru fiecare
lucrare se indica autorul, titlul lucrarii, numele i numarul publicatiei, loca-
litatea i anul aparitiei.
In lista bibliografica, lucrarile se scriu i se numeroteaza, de obicei, in
.ordinea alfabetica a numelor autorilor. In textul raportului, lucrarile se ci-
teaza prin numarul de ordine pe care il au in lista bibliografica sau prin
anul aparitiei i numele autorului.
'BIBLIOGRAFIE ')( Air in e i, $t., Ber c i a, L, FI ore a, N., Gu r li u, A.,
M a m u I e a, _ A., - Pr i c li j an, A. - Practica geologica.
114
Vol. II, Editura tehnicli.
Apr ode v, V. A. (1952). Gheologhiceskoe kartirovanie. Moskva,
lzd. Gheol, Lit.
A th an a s i u, S. (1932). Curs de geologie generalii.
Facult. de (litografiat).
B li n c i 1 a, I; (1958). Geologia Carpatilor Orientali.
Editura -
B e ca, C. (1955). antierelor petrolifere.
Editura: tehnicli.
Bibliografie
B e 1 o u s o v, V. V. (1961). Structurnaia gheologhia. Moskva
Izd. Moskovskogo Universiteta.
Bi 11 in gs, M. P. (1946). Structural geology. New York:, Pren
tice-Hall, Inc.
x B 0 n t e, A.(19W. Introduction a la lecture des cartes geo-
logiques. Paris, Masson et Cie.
Bot vi n kin a L. N. (1962). Sloistosti osadocinih porod. Moskva,
Gosgheoltehizdat.
}ju i a 1 o v, N. I. (1963). Strukturnaia i palevaia gheologhia.
Moskva, Gostoptehizdat.
B u i a 1 o v, N. I. (1957). Stmkturnaia gheologhia. Moskva, Gos-
toptehizdat.
X Ci of Ii ca, Gr. l.163). Prospectiunea explorarea.
Editura didactica pedagogica.
Cod arc ea, Al. (1940). Vues nouvelles sur la tectonique du
Banat Meridional et du Plateau de Mehedinti. Ann. Inst.
geol. Roum., vol. XX,
"t D r a g hi n d a, I. Aerofotografia in cercetiirile geolo-
gice. Editura tehnicll.
'J. D um i tr e s c u, I. (1962). Curs de geologie structuralii cu prin
cipii de geotectonica i cartare geologica. Edi-
tura didactica pedagogica.
'/._ Du mitres cu, I., S and u I es cu, M., Lazares cu, V.,
Mi rii u ta, 0., Pa u Ii u c, S., Georges cu, C. (1962l. Me-
moire sur la carte tectonique de la Roumanfo. An. Com.
geol. Rom., vol. XXXII,
Fi Ii p es cu, M. (1955). Vederi noi asupra tectonicii
Carpatilor Orientali. Rev. Univ. ,,Parhon", 6-7.
Gav at, I. (1964). Geologia petrolului i a gazelor naturale.
Bucure$ti, Editura didactica pedagogica.
)( Gherman, J. "1951).. lndrumiiri in practica geologica. Bucu-
rqti, Editura tehnica.
G i u D. (1963). Petrografia rocilor endogene.
Editura didactica pedagogica .
. )<: Gog u e I, J. Traite de Paris, Masson et Cie.
Gr i go r a$, N. (1961). Geologia zacamintelor de petrol i gaze
din R.P.R. Editura tehnica.
X" Gr i go r N., Ci of Ii ca, Gr. (19631, Prospectiunea ex-
plorarea geologica. Bucure$ti, Editura didactica pedago-
gica.
Kettner, R. (1958-1960) . Allgemeine Geologie. vol. I-IV,
Berlin, VE B, Deutsch. Ver. d. Wissenschaften.
X Krumbein, W. C., SI o s L. L. (1958). Stratigraphy and
Sedimentati.on. San Francisco, W.'trF'reeman and Comp.
Long we 11 R. C., Knop h A., and FI int F. R. Q.96Q).
Physical geology. New York, London, John, Willey and
sons.
175
Bibliografie
176
M a cove i, G. (1958). Geologia stratigrafica. Edi-
tura tehnidi.
M i h a i 1 o v, E. A. (1958). Osnovi strukturnoi gheologhii i gheo-
loghiceskogo kartirovania. Moskva, Gosgheoltehizdat.
M r a z e c, L. (1927). Les plis diapirs et le diapirisme en gene-
ral. C.R. Inst. geol. Roum., vol. VI,
M u r g o c i, M u n t e a n u, Gh. (1905). Sur l' existence d' une
grande nappe de recouvrement dans les Carpathes Meri-
dionales. 3, vol. VII, Paris, C.R. Ac. Sc.
Mu z i I e v, S. A. i colab. (1954). Metodiceskoe ru'Kovodstvo
po gheologhiceskoi semke i poiskov. Moskva, Gosgheolte-
hizdat.
0 n c es cu, N. (1965). Geologia Romiiniei. Editura
tehnica. -
Papi u, V. C. U,.97f l Petrografia rocilor sedimentare. Bucureti,
Editura timf idi.
Pa u 1 i u c. S. (1962). Contributiuni la studiul texturilor superfi-
ciale ale gresiilor paleogene din zona externa a f liului
Carpatilor Orientali. Dari de seama ale Inst. geol., vol.
XL VI,
Petrus i e vi c i, M. N. (1963). Aerometorli pri gheologhiceskih
issledovaniah. Moskva, Gosgheoltehizdat.
Petrus i e i, M.N. (1954). Gheologo-semocinie i poiskovie
raboti na osnove aerometodov. Moskva. Gosgheoltehizdat.
X Popes cu Voit e (1935). Evolutia geologico-paleogeogra-
fica a pamintului romiinesc. In: ,,Rev. Muz. geol. min".,
Univ. Cluj, vol. V, nr. 2, Cluj .
.>t R a d u 1 e s c u, D. W&tl Petrografia rocilor sedimentare. Bucu-
Editura didactica pedagogica.
R a i 1 e a n u, Gr. (1959). Geologie generala. Bucureti, Editura
tehnica.
"'fJ Ruh in, L. B. (1961). Osnovi litologhii. Leningrad, Gostopte-
hizdat. -
fJ Ruh in, L. B. Osnovi obcei paleogheografii. Leningrad,
Gostoptehiz at.
Russe 11, L. W. (1955). Structural Geology for Petroleum Geo-
logists. New York-Toronto-London, Mc. Graw-Hill, Com-
pany, Inc.
>4 Sitter, U. L. 895-(; Structural Geology. New York- Toronto--
London, c. raw-Hill. Company, Inc.
Vis o t k ii, V. (1946). Struktumo-gheologhiceskaia semka. Moskva-
Leningrad, Gostoptehizdat.
* * * (1958). lnstructiuni pentru intocmirea rapoartelor geo-
logice de cartare de prospectiune. Com. geologic.
* * * (1958). Die Instruction iiber die Zusammenstellung und
Drucklegung geologischer Karten und Lagerstiittenkarten
im Ma.sstab 1 : 200 000 Warovia.
* * Manualul inginerului de mine. Vol. I, Bucu-
reti, Editura tehnica.