Sunteți pe pagina 1din 4

1

Novalis-Henrich von Ofterdingen



Henrich von Ofterdingen a fost scrisa in secolul al XIX-lea de catre Friedrich von
Handerberg,cunoscut sub pseudonimul de Novalis care este unul din cei mai importanti scriitori
romantici.
Tema acestui roman este poetul si ideal creatiei sale. Aceasta tema s-ar putea explica prin
faptul ca idealurile poetului, care este o pasare ce s-a ratacit printre noi, sunt stelele, primavara,
dragostea, fericirea si bucuria descoperirii universului cu tainele acestuia. Cantaretul sau
indragostitul cunoaste mai multe lucruri decat savantul, care euristic le gusta pe toate, fara
subiectivitate personala si pasiune ardenta. Credinta, fantezia si poezia, aceasta treime sacra a
artei, deschid adevarata esenta a lumii, pana in acele mirabile seminte` despre care vorbea Lucian
Blaga. Realitatea se percepe nu cu ratiunea, ci cu sentimentul, caci calea cea tainica duce spre
interior, e in noi sau nicaieri.
RomanulHeinrich von Ofterdingeneste ramas fragment si el ar fi trebuit sa se compuna
initial din doua parti.
Prima parte a romanului, care a fost finisata Asteptarea(Die Erwartung), ne prezinta, de
fapt, pregatirile poetului pentru a deveni profetul care va schimba lumea sau care va putea sa
schimbe lumea sa interioara. Heinrich isi cauta un loc in univers, o lume in care marea dilema
consta in faptul ca nu exista o unitate intre spirit si materie. Lucrurile cu adevarat importante se
savarsesc in tainitele sufletului, iar lumea reala traieste orbeste, fara a-si contura niste idealuri.
Scopul poetului este sa aduca un veac de aur` pe pamant, veacul uniunii spiritului cu
realitatea.Partea a douaImplinirea(Die Erfullung) cuprinde doar inceputul si cateva poeme si
schite.
Actiunea romanului se desfasoara in Evul Mediu in secolul al XIII-lea in perioada de maxima
inflorire a feudalismului,insa acest evu mediu prezentat de autor prezinta doar o inrudire
indepartata cu adevaratul evu mediu.
In debutul romanul il gasim pe tanarul Henrich von Ofterdingen care se afla in casa
parinteasca,iar tanarul se framanta in asternuturi,dar nu dupa multa vreme adormise si avuse un
vis ciudat,dar care totodata ii starnise curiozitatea.Se facea ca se afla in continua cautare in
natura si era atras de o floare inalta azurie care se afla la buza unui izvor si avea niste petale
largi si stralucitoare,si in jurul acestei flori se gaseau nenumarate flori mai mici.El voia sa vada
acea floare mai bine,si cand se apropiara petalele florii devenira mai stralucitoare,iar din corola i
se infatisa un guleras albastru,care unduia in chip delicat.El era tot mai curios in legatura cu
aceasta floare,dar deodata auzi glasul mamei care il trezi.Alaturi de ea se afla si tatal lui care tot
astepta ca el sa se trezeasca pentru a putea manca.Tanarul le povesti parintilor ca a avut un vis
ciudat,iar tatal ii raspunse ca visele sunt amagitoare si sa nu creada in ele si ca urmare ii povesti
un vis pe care il avu el in tinerete.Acel vis dupa povestea spusa de tatal se asemana in mare parte
cu visul lui Henrich,la fel ca si el tatal era intr-o calatorie si observase o floare frumoasa si
posibil albastra.
Mama lui Henrich demult voise sa mearga la Ausburg ,in orasul natal pentru ca sa-si vada
tatal si mai presus sa il prezinte acestuia pe mult iubitul ei fiu de 20 ani.Asa ca atunci cand ii
spuse acestuia de o posibila plecare,acesta fuse foarte incantat si ca urmare au facut pregatirile
pentru calatorie.
2

Asa se face ca avand lacrimi in ochi,ei si-au luat ramas bun de la capul familie si au pornit
entuziasmati in noua calatorie.Cum Henrich nu parasise niciodata tarmul natal era foarte incantat
de toata priveliste noua care i se zarea inainte.Insotiti de niste negustori care aveau aceeasi
destinatie,drumul le-a fost mai usor.Ei povesteau amintiri si povesti pe care le auzisera astfel ca
drumul li se parura mai scurt.
Negustorii i-au dat dreptate mamei cand a luat decizia de a-si duce fiul acolo,deoarece
acel tarm este binecuvantat,oamenii sunt buni iar fetele sunt frumoase.Acestia mai vorbira despre
arta poezie in comparatie cu alte arte si ajunsera la cocluzia ca arta poeziei e mai presus de toate.
Negutatorii au spus o povestiri despre un rege care avea doua slabiciuni,fiica lui mult iubita
care semana intr-totul cu raposata sa sotie,iar a doua frumusetea poeziei.Astfel ca el aducea la
palat cei mai de seama poetii si ii punea sa-l mangaie cu frumoasele cuvinte si pentru aceasta
erau bine rasplatiti.
Fiindca regele era batran,trebuia sa ii gaseasca un sot ales fiicei sale.Dar nimeni din palat si
din impreurimi nu se ridicau la asteptarile lor.Asa ca si eu se oprisera din cautari,dar nici tinerii
nu aveau curaj sa li se infatiseze pentru acest scop.
Intr-una din zile Printesa plecase singura calare in padure pentru a putea visa in voie si pentru
a-si repeta cantecele.Dar acolo a ajuns la o casuta modesta,unde intrase si ceruse o cana de
lapte.Un tanar fu acel care il dadu,si tatal lui isi facu si el simtita prezenta.Tanarul respectiv era
un baiat modest,dar avea o intelepciune care era cunoscuta si apreciata de multi din
imprejurimi.Ei si-au dat seama ca acea fata este o tanara de vita nobila,dar nu stiau cu adevarat
cine este de fapt.Asa ca batranul ii vorbise cu toata sinceritatea si seninatatea despre anumite
lucruri intelepte.Acesteia ii placu la ei,si le promisera ca ii mai vizita,dupa care se intoarse la
palat.
Ajunsa din nou acasa isi dadu seama ca isi pierdu o pretioasa piatra care era singura amintire
de la mama ei,asa ca a doua zi dis-de-dimineata se hotara se plece in cautarea pietrei.
Tanarul gasise piatra printesei si o luase la el acasa cu gandul de a i-o inapoia cat mai
curand.Asa ca a doua zi,se intalnise cu printesa care pornise in cautarea obiectului
pierdut.Tanarul ii inapoiase piatra printesei,iar dansa ii multumi nespus de mult si ca rasplata ii
dadu acestuia un lant de aur pe care ea il purta,dupa care se despartisera.
In umblarile printesei,tararul o urmarea si ajunse sa fie insotitorul acesteia in pribegiile ei.Dar
aceasta se realiza in cel mai mare secret.Ea mergea deseori si la batran care o inzestra cu toate
cunostintele cele mai pretioase.
Intr-o zi pe cand se aflau ei intr-una umblarile lor a venit ploaia si iata ca cei doi s-au ascuns
intr-o pestera.Acolo ei au baut pentru prima data din paharul dragostei,si ca urmare Printesa nu a
vrut sa se mai intoarca la palat,ci sa ramaie alaturi de el in umila locuinta din padure.
Zilele au trecut,iar amaraciunea pus stapanire pe palat,dar mai ales pe rege.Acestuia nu ii
mai trebuia nimic,doar cuvintele poeziei ii mai starneau emotiile de altadata.
Asa se face ca dupa un an de zile,cam la aceeasi perioada in care Printesa disparu,tot palatul
era adunat in curte,iar regelui ii erau adresate poezii.Dar dint-o data de dupa un copac se auzi o
voce incantator de frumoasa care ii ajunsera la inima la rege.Acea voce era glasul tanarului din
padure,care dupa ce isi termina mult duioasele cuvinte,urmara altele la cererea regelui,iar
Printesa iesi de dupa un copac cu un prunc in brate.Mare fu bucuria regelui la revederea mult
iubitei lui fiice.
Dupa cateva zile istovitoare de mers ei au poposit la un castel unde fura primiti cu multa
bucurie si curiozitate de cei de acolo.Mama lui Heinrich mersera intr-o odaie pentru a se
odihni,iar acesta a ramas cu negustorii pentru a se cinsti la masa alaturi de cavalerii care se
3

gaseau acolo.Ei vorbeau despre tara sfanta,si despre Mormantul Sfant pentru care se bat mai
multe popoare,mormant care ar trebui sa fie prilej de partasie si nu de cearta.Ei se veselau si
cantau,dar Heinrich era posomorat gandindu-se la Sfantul Mormant.
Acolo cunoscuse o tanara cu care se imprieteni ,iar la plecare aceasta voia sa ii dea alauta
care apartinuse fratelui ei si care murise,dar Heinrich nu voinara sa primeasca un asemenea
cadou,ci mai degraba a luat pamblica acesteia din par,ca semn de aducere aminte si i-a dat in
schimb un voal de la mama lui.
Dupa alte cateva zile au poposit intr-un han dintr-un satuc de la poalele muntelui.Acolo
intrand in han atentia le-a fost atrasa de un batran care sedea la masa si care povestea cu mult
entuziasm.Asa ca si Heinrich se apropie de el pentru a-i asculta povestirile.Batranul era un miner
care inca de tanar plecase de acasa cu scopul de a calatori prin lume si de a face ceva in viata.Asa
ca odata ajuns la niste mineri,merse la seful lor si se ruga sa il ia si pe el pentru a munci si a
invata tainele mineritului.Astfel ca munci din greu,dar cu placere si ajuns un bun miner,si ca
rasplata seful lui i-o dadu pe fiica lui de sotie.Astfel ca cei doi au dus o viata buna impreuna,pana
in ziua in care sotia lui impreuna cu copilul lor muri,iar el ramasese singur.
Batranului ii facu placere sa depene amintirile,care ii miscau inima de fiecare data cand se
gandea la ele si pe deasupra le cantara cantece din tineretea lui.
Negustorii se gandeau ca daca ar fi cateva pesteri prin imprejurimi sa mearga sa vada daca nu
cumva se gasesc metale pretioase pe care acestia le-ar putea folosi in comert,iar batranul miner le
spuse ca a vazut cateva pesteri prin zona si ar putea merge sa arunce o privire.Dar localnicii care
se gaseau le spuse ca in acele pesteri stau lighioane fioroase si tot felu de uratanii si nu le-ar
sfatui sa se aventureze,dar batranul miner si toti ceilalti nu le ascultara si se hotarara sa mearga in
recunoastere.
Asa se face ca dupa ce si-au pregatit cele necesare expeditiei au pornit veseli.Localnicii au
ramas la gura pesterii,iar toti ceilalti inaintau tot mai adanc in pestera.Au vazut tot felul de
oseminte ale animalelor,dar acest fapt nu le-a impiedicat sa isi continuie drumul.Se gaseau mai
multe pesteri,care aveau intrare dintr-una in alta.Intr-una din pesteri au dat peste un pustnic,care
fusese razboinic la viata lui,dar care se hotarase sa se retraga din asezarile omenesti pentru a
putea aprofunda mai mult la tainele vietii.Acel batran avea o multime de carti,pe care spunea
el,avea sa le ramana mostenire unor prieteni din apropiere care aveau sa-l ingroape atunci cand
va muri.
Heinrich rasfoia cu placere cartile si intr-una din ele gasi o carte cu un alfabet pe care nu il
intelegea,dar care avea niste imagini care erau intocmai parte din viata lui.Pe paginile acelei carti
se gaseau imagini cu el,cu parintii lui,cu tanara careia i-a lasat drept cadou voalul mamei si inca
alte catev a persoane pe care el nu le cunostea,dar in mod special un batran care parea sa fie
alaturi de el in multe pagini ale cartii.Il intreba pe pustnic ce este cu cartea aceea,iar acesta ii
raspunse ca ii ramase mostenire de la un bun prieten si ca a citit-o demult in tineretea lui.
Pustnicul le indruma spre o alta pestera,si inainte de a se desparti le ruga pe acestia sa nu
spuna localnicilor despre prezenta lui in acea pestera.
Toti aceia care l-au cunoscut pe pustnic s-au bucurat ca l-au cunoscut pe acesta si nu le
parura rau ca au pornit pe drumul acela.Cand s-au intors acasa toti ii asteptau cu mare rabdare si
temere,dar mai ales mama lui Heinrich pe el.
Dupa alte cateva convorbiri ale negustorilor cu batranul miner,acestia isi continuasera
drumul impreuna cu Heinrich la Ausburg.
Ajunsi pe taramurile bunicului sau,tanarului i se paru ca cunoaste acele locuri de cand e el si
tare se mai bucura sa le vada.
4

Cand a poposit Heinrich in casa bunicului sau Schwanning acesta dadea o petrecere,iar
musafirii au ajuns acesta nu isi recunoscu fiica.Dar dupa ce a spus cateva cuvinte,batranul s-a
bucurat la vederea fiicei,dar mai ales a nepotului pe care acum il cunoscuse pentru prima oara.
Asa ca toti musafirii tocmai ajunsi s-au adaugat si ei la musafirii de la petrecere si astfel s-au
simtit foarte bine.
Atentia lui Heinrich s-a oprit asupra unui batran care afland de la bunicul sau,este un mare
poet si totodata cel mai bun prieten al bunicului sau.Dar acel poet avea o fiica pe nume Mathilde
care fusese placuta in ochii lui Heinrich,astfel ca cei doi s-au veselit impreuna pana la sfarsitul
serii,si chiar dansasera impreuna.
Heinrich fusese luat de poet pentru a fi invatat tainele artei literaturii,dar nu numai,dar
timpul pe care il petrecea astfel Heinrich era si impreuna cu Mathilde care avea si ea parte de
invatatura asemeni lui si nu dupa multa vreme cei doi se logodesc.
Pe cand se aflau ei toti impreu na si se bucurau,Heinrich ii cere invatorului sau sa ii spuna o
poveste.Astfel ca el relateaza o poveste alegorica despre Eros si fabula care urmareste sa
vizualizeze forta poeziei si importanta noii epoci.
In partea a doua a romanului il gasim peHeinrich in natura plimbandu-se ca si cum ar cauta
ceva.Acolo se intalneste cu o tanara care pare sa stie multe lucruri despre el.Ii spune cum il
cheama si ii spune ca il astepta demult.Heinrich ramane surprins cat de multe stia aceasta tanara
despre el,si o intreaba de parintii ei.Astfel ca tanara il duce la tatal ei unde Heinrich are o discutie
cu acesta si astfel se incheie romanul,ramanand neterminat.
Acest neterminat imprima un caracter deschis absolut-aceasta neterminarare este datorata
mortii premature a autorului,dar este si o caracteristica a romantismului.

S-ar putea să vă placă și