Sunteți pe pagina 1din 6

Universitatea Spiru Haret Facultatea de Sociologie Psihologie

Cate ceva despre agresivitate

- Referat - Psihologie Sociala

Student Dragos Geamana

An II, seria I, Grupa 5

Agresivitate: Forma de comportament orientata in sens distructiv

Definirea fenomenului agresivitatii nu a gasit un consens general, existand o mare diversitate de puncte de vedere datorita complexitatii acestui fenomen psihosocial.

Agresivitatea este o dispozitie fundamentala prezenta la toate formele de viata si manifestata ca mijloc principal al acestora de a-si asigura realizarea trebuintelor in vederea perpetuarii speciei, in special a celor dictate de instictele alimentare si sexuale.

Desi ar putea parea reductionist, toate instinctele care dicteaza actiunile oricarei forme de viata, de la insecta, ori chiar forme unicelulare, si pana la mamifere, converg catre un singur scop, iar acest scop ultim nu este altul decat insasi perpetuarea speciei.

Chiar la om, trebuintele superioare care apar si se cer a fi satisfacute, si in primul rand nevoia de socializare, nu sunt altceva decat mijloace mai subtile, si uneori mai eficiente, de a atinge acest scop ultim.

Prezenta intr-un mediu extern care apare nu de putine ori ca ostil si lupta pentru supravietuire, manifestata inclusiv ca lupta pentru intaietate, conduce la exprimarea acestei conduite. Fie ca se prezinta in forma interspecifica fie intraspecifica, agresivitatea apare intotdeauna atunci cand instinctele ori trebuintele sau interesele unor indivizi vin in conflict cu ale altora.

Cauze naturale (biologic-instinctuale) si psiho-sociale Cauzele profunde ale agresivitatii au avut diverse incercari de explicare, diferiti autori aducand in atentia comunitatii stiintifice, si nu numai, diferite posibile explicatii, diferite cauze. Principalele teorii se refera la rolul jucat de instinctualitate (impulsul nativ), de frustrare (reactia la resimtirea unui prejudiciu) si teoria invatarii sociale.

Din punctul de vedere al teoriei instinctualitatii, sustinuta de autori precum Sigmund Freud sau Konrad Lorentz, agresivitatea este motivata in contextul manifestarii instinctelor de supravietuire. Cauzele biologice ale agresivitatii sunt legate de mecanisme innascute, cerebrale si hormonale. S-a demonstrat insa ca, atat la animale, cat si la om, agresivitatea nu poate avea o determinare exclusiv

2

biologica (hormonala sau cerebrala), ea producandu-se doar ca raspuns la anumite conditii ambientale sau sociale.

Unii autori considera ca agresivitatea este strans legata de frustrare (John Dollard), de insatisfactii resimtite ca profunde, determinate de blocarea unei conduite orientate spre un scop important pentru individ, resimtit ca vital pentru existenta sa. In acest caz tinta agresivitatii devine fie sursa frustrarii, fie o sursa similara (agresivitate redirectionata - displacement). Intensitatea frustrarii poate varia in functie de intensitatea impulsului initial, de gradul de blocare a conduitei orientate spre scop si de numarul de raspunsuri frustrante. Nu orice frustrare conduce insa la agresiuni, dupa cum arata si Alfred Adler. Manifestarea agresivitatii este mai probabila la subiectii sau grupurile care se simt injust tratate, care au un statut coborat sau care se simt mai putin puternice.

Invatarea rolului si experientele de socializare, de asemenea, au si ele o importanta deosebita in agresivitate, diferentele intre barbati si femei, destul de semnificative, fiind un bun exemplu in acest sens. Rolul invatarii in agresivitate este demonstrat si prin experimentele realizate de Albert Bandura asupra achizitionarii comportamentului agresiv, in care acesta arata ca prezenta unei manifestari agresive observabile in apropierea subiectului duce la o crestere a agresivitatii subiectului. Familia, scoala, grupul de prieteni, media si jocurile sunt tot atatia factori care pot influenta invatarea agresivitatii. In procesul socializarii, prin recompensa sau penalizare ori prin observare directa, copilul invata conduitele, atitudinile si valorile culturii sale, retinandu-le cu precadere pe acelea pe care le poate observa mai des, mai aproape sau pe care le constata ca sunt eficiente social. Astfel, agresivitatea putand aparea ca una din conduitele de maxima eficienta sociala, probabilitatea interiorizarii si apoi a manifestarii acestui tip de conduita este mare. O data invatata, intrata in obisnuinta, interiorizata, agresivitatea este intarita prin exercitare, ceea ce implica aparitia unui cerc vicios: expunerea la modele agresive determina producerea unor scheme agresive, care la randul lor determina cresterea agresivitatii si tendinta de a interpreta interactiunea sociala intr-un mod agresiv (cu cat subiectul observa mai multa agresivitate in jur, cu atat este mai agresiv si cu cat este mai agresiv, cu atat este mai susceptibil sa perceapa agresivitate in jurul sau).

In anumite societati, in care agresivitatea este considerata ca o dovada de putere si incurajata in anumite limite prin atitudinea pozitiva a comunitatilor fata de persoanele agresive, aceasta atitudine a condus la un nivel crescut de manifestare a agresivitatii. In alte societati manifestarea constanta a oprobiului comunitatii fata de orice fel de manifestare a agresivitatii a determinat un nivel foarte redus al agresivitatii (P. Karli).

3

In acelasi timp nu putem sa nu tinem seama de interventia unui alt factor in agresivitate: conditiile social istorice. Populatiile in care agresivitatea este redusa sunt in general populatii izolate avand putine schimburi (sociale, economice etc) cu alte populatii.

Agresivitate in regnul animal In regnul animal, conduita agresiva intraspecifica are rolul de a stabili si mentine organizarea sociala: marcarea si apararea teritoriului de intrusi, in vederea asigurarii conditiilor de existenta, precum si stabilirea ierarhiei in cadrul grupului, ierarhie prin care se stabileste intaietatea la hrana, adapost si reproducere. Acest tip de agresivitate are un rol biologic pozitiv asigurand rezistenta si supravietuirea indivizilor cei mai vigurosi. Agresivitatea intraspecifica este o constrangere naturala, in general controlata si limitata prin inhibitii innascute, fiind indreptata spre intimidarea adversarului si nu spre distrugerea acestuia (comportament agresiv ritualizat - K. Lorentz).

Conduita agresiva interspecifica este legata in special de obtinerea resurselor pentru supravietuire, respectiv de agresiunea reactiva, de aparare.

Agresivitatea modelata cultural La om, agresivitatea instinctuala este modelata cultural. Iar aceasta modelare culturala are atat aspecte pozitive, in ceea ce priveste impiedicarea agresivitatii prin norme sociale, legi sau porunci religioase, cat si aspecte negative, legate in special de anumite forme specifice de agresivitate umana cum ar fi razboiul sau criminalitatea. Desi in toate societatile agresivitatea este condamnata prin norme si reguli, controlarea ei apare ca dificila pentru oameni, acestia fiind mai degraba tentati sa utilizeze cunostintele acumulate pentru a perfectiona instrumentele folosite pentru agresiune.

Chiar in societatea umana un minim nivel al agresivitatii este inevitabil si necesar in vederea stabilirii si mentinerii unei anumite ierarhii sociale. Fireste, nu vorbim aici despre agresivitatea violenta, ci despre acea agresivitate privita ca dinamism al persoanei indreptat catre inlaturarea dificultatilor in scopul afirmarii proprii.

Tipuri de agresivitate Tipurile principale de agresiune sunt agresiunea reactiva si cea instrumentala. Agresiunea reactiva, directa, biologic adaptativa, este indreptata spre pedepsirea raului provenit de la o alta persoana.

4

Agresiunea instrumentala, indirecta, biologic nonadaptativa, este indreptata spre producerea unor dezavantaje unei alte persoane pentru a atinge un anumit obiectiv.

In afara acestora mai putem identifica si alte tipuri de agresiune cum sunt:

Agresiunea simbolica, verbala, se refera la producerea unui dezavantaj care nu include prejudicii de natura fizica. Agresiunea fizica, implica producerea unor prejudicii de natura fizica asupra victimei: raniri sau distrugere. Agresiunea permisa se refera la raspunsul la agresiune, la agresiunea de aparare, fie ca este vorba de actiunile militarilor in timp de razboi, fie de aplicarea pedepselor, in justitie sau in interiorul unor diverse grupuri sociale guvernate de norme proprii (grupurile criminale). Raspunsul la agresiune este influentat mai mult de perceperea (atribuirea) unei intentii agresive sau potential agresive si de nivelul perceput al intentiei decat de agresarea in sine.

Intr-o tipologizare mai complexa, unii autori (Mitrofan, Zdrenghea, Butoi) iau in calcul mai multe criterii de clasificare. In functie de persoana care adopta conduita agresiva:

- agresivitatea tanarului si cea a adultului

- agresivitatea masculina si cea feminina

- agresivitatea individuala si ce a colectiva

- agresivitatea spontana si cea premeditata

In functie de mijloacele utilizate:

- agresivitatea fizica si cea verbala

- agresivitatea directa asupra victimei si cea indirecta, prin intermediari In functie de obiectivele urmarite:

- agresivitatea orientata spre obtinerea unor beneficii

- agresivitatea orientata spre ranirea sau distrugerea victimei ori unor bunuri In functie de forma de manifestare a agresivitatii:

- agresivitatea violenta si cea nonviolenta

- agresivitatea latenta si agresivitatea manifesta.

Consideratii finale Prin urmare, intr-o incercare de definire care sa cuprinda intr-o formula cat mai completa intreaga complexitate a fenomenului agresivitatii, agresivitatea apare ca fiind intentia de a cauza dezavantaje altora in vedere obtinerii unor avantaje personale (legat in mod direct de selectia naturala) sau a unor compensatii pentru frustrarile percepute (legat indirect de selectia naturala), pentru aceasta avandu-se in vedere orice mijloace. Termenii ce trebuie subliniati in aceasta definitie sunt intentia si perceperea (intentiei, respectiv frustrarii) intrucat in lipsa intentiei nu se poate vorbi de

5

agresivitate, iar perceperea (si nu neaparat conditiile obiective) este aceea care determina agresivitatea.

Bibliografie:

1. Buneci, Petre, Butoi, Tudorel, Butoi, Ioana-Teodora, Sociologie Juridica si devianta speciala, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti,

2001

2. Cosmovici, Andrei, Psihologie generala, Editura Polirom, Iasi, 1996

3. Golu, Pantelimon, Fundamentele psihologiei sociale, Editura Ex Ponto, Constanta, 2000

4. Mitrofan, Nicolae, Zdrenghea, Voicu, Butoi, Tudorel, Psihologie Judiciara, Editura Sansa, Bucuresti, 2000

5. Sillamy, Norbert, Larrouse-Dictionar de Psihologie, Editura Univers

Enciclopedic, Bucuresti, 1998

6