Sunteți pe pagina 1din 5

25.

Exemplul unui lup n blan de oaie sau cum o satan poate vorbi
ntr-un mod spiritual.
UITE CINE V!"E#TE$ %U&U% '!(%I#T-preantunecatul )aniel
Multele bogii, pe care noi le ndrgim cu patim, devin obstacol pentru
cultivarea iubirii milostive fa de semeni. Dac noi suntem milostivi,
bogia ne ajut s ne mntuim. Bogia nu este rea n sine, ca i srcia,
dar poate s fie o piedic n calea mntuirii dac nu suntem milostivi. i
srcia poate fi o piedic dac nu cerem ajutorul lui Dumneeu i ne
rvrtim mpotriva !ui, dac invidiem pe cei care au lucruri materiale,
devenind rpitori sau rufctori sub motivul c suntem sraci.Bogia
pstrat n mod ptima aduce o mulime de rele" certuri n familie, bti
ntre rude i c#iar ucideri$ i tot lcomia mare dup lucrurile materiale i
dup bani duce la rboaie de cotropire din dorina de a stpni peste alii
i de a le lua bunurilor lor. %ria economic i financiar pe care o
traversm acum este reultatul lcomiei de bani a bncilor, a sistemului
financiar, a corporaiilor transnaionale. &oate aceste forme de lcomie
stau la baa criei economice i financiare, pentru c lcomia nemsurat a
unora devine lipsa dureroas a altora. 'atima lcomiei dup averi creea
deec#ilibre i nedreptate n societate.
'rin iubire milostiv, prin drnicie, comorile materiale se transform n
comoara faptelor bune, care devine lumina sufletului omului milostiv. Dup
desprirea lui de lumea material, numai aceast comoar a inimii, a
iubirii milostive, rmne venic i cu ea merge omul n (mpria
cerurilor. %nd trecem din lumea aceasta n cealalt, lum cu noi doar ceea
ce am adunat n sufletul nostru, adic smerenia, buntatea, milostenia,
iubirea fa de Dumneeu i iubirea fa de semeni, care devine lumin a
sufletului nostru, a artat Patriarhul Daniel.

'(I *# CE% C(!E TINE &!E)ICI +N NU'E%E )'NU%UI
)E#&!E IU"I!E, )-!NICIE #I &(TI'( %-C'IEI . )IN
&(%(TU% #-U )E (U!, +'"!-C(T +N (U!, CU UN #(%(!IU
%UN(! )E CI!C( /0.000.000 %EI VEC1I , CU %I'U2INE )E %U3,
CU (NU'ITE &!IVI%E4II )E %( #T(T, &!TC(%E, 'E#E
)E %U3, C()U!I ETC.
1
Despre modestul su palat si hainelele sale simple:
Despre marea sa drnicie- mrturii de la fratele su :
5( 6ost o6iter de #ecuritate sub acoperire. E un diavol78
Nu toti cei din familia IPS Daniel il vad cu ochi buni pe cel care ar putea
deveni urmatorul Patriarh. Gheorhe !iobotea, "is Ghita, are #1 de ani si
este fratele mai mare al actualului $itropolit al $oldovei si %ucovinei.
&ste un om simplu, fost tractorist si traieste intr-o saracie lucie, impreuna
cu familia, in satul Dobresti, din 'udetul (imis. &ste certat de mai multi ani
cu inaltul ierarh, pe care il ocaraste cum ii vine la ura.
Certati de la mostenire
Ghita !iobotea povesteste ca, acum )* de ani, a fost dat afara de propriul
frate din casa pe care o cumparase. In )+++ a acceptat sa renunte in favoarea
lui si la partea ce i se cuvenea din ospodaria parinteasca. In plus, sustine ca,
in )++*, IPS Daniel s-a intabulat prin fals pe tot terenul mostenit de la
bunici.
!ei doi frati si sora lor, ,lorica, au mostenit o casa la intrarea in Dobresti,
comuna %ara, precum si )*,#- hectare, din care )1 de teren aricol si restul
)
de padure. Pamantul apartinuse bunicii, care l-a primit cadou de la o
boieroaica pe care a servit-o ani la rand, la conac.
Traieste in mi9erie
.cum, Ghita !iobotea imparte cu nevasta si cu unul dintre baieti o camera
mica, mobilata cu paturi de spital, din fostul sediu al !.P. &ste ultima
cladire din Dobresti, pe care barbatul a cumparat-o in 1--1 cu mare reutate.
Imainea contrastea"a cu casa parinteasca, prima de la celalalt capat al
satului, "uravita in alb, cu termopane si antena parabolica. Imobilul
apartine $itropolitului, care vine aici sa se reculeaa cateva "ile in fiecare
vara.
In schimb, asa-"isa locuinta a lui Ghita !iobotea nu are nici curent electric.
Desi cand s-a cununat era cel mai boat flacau, iar aleasa lui i-a adus "estre
o Dacie nou-nouta, acum se descurca reu.
$uncesc de dimineata pana seara, inri'ind o vaca si vreo )++ de oi. Din
van"area bran"ei abia reusesc sa-si cumpere d-ale urii. /a haine nu se mai
andesc de mult si umbla cu incaltari ieftine, din uma.
#ustine ca l-a tinut in scoala
Pe )- martie )++0, Ghita !iobotea a facut planere penala impotriva
fratelui $itropolit. /-a reclamat pentru ca, sustine el, s-a intabulat in fals in
!artea ,unciara, ca unic proprietar al pamantului mostenit de la bunici.
1S-a purtat foarte murdar cu mine. . luat tot, toata averea parinteasca.
,ratele meu, $itropolitul, a facut acte in )++* cu primarul din %ara si mi-a
luat tot. &l e omul lui Satana, nu e om al %isericii2 . fost ofiter de Securitate
sub acoperire. Sa stie lumea cine-i, sa-l vada. &u am lucrat flamand si rupt
pentru ca sa-l tin la scoli, iar el ma scoate-n strada. & un diavol23, spune, cu
naduf, Ghita !iobotea.
.cesta povesteste ca, dupa ce tatal lor i-a abandonat, a muncit din reu
timp de 1) ani ca sa-si intretina familia. ,ratelui mai mic i-a platit si
meditatiile, cu 4+ de lei ora, ca sa poata da admitere la (eoloie. Iar pana
cand a terminat facultatea, l-a tinut pe banii lui in scoala si la internat.
1/ucram pe tractor, am fost tractoristul satului. Si puscarie am facut pentru
fratele meu, om al bisericii, si pentru sora noastra. !a i-am iubit. .m facut
un an de puscarie, in 1-05, ca nu s-a a'uns cu bani atunci, si-am furat. (ot ca
sa le dau lor23, isi aminteste Ghita !iobotea.
4
5(u 6acut 6als la un notar8
In 1--6, cei trei au depus acte pentru a primi inapoi terenurile mostenite de
la bunica lor si care fusesera confiscate de comunisti.
1Dupa ce ni s-a aprobat pamantul, au venit el cu sora-mea si cu primarul
din %ara si au facut fals in acte la un notar. &u n-am semnat ca sunt de acord
sa-mi dau pamantul, partea mea, ca, daca o faceam, nu mai eram aici. Dar el
tot s-a intabulat stapan pe tot pamantul. .sta s-a intamplat in )++*. De
atunci am fost de doua ori la DN. si ei m-au trimis la Parchet, la /uo', sa-i
fac planere penala. Pentru ca la /eea 16 am primit titlu de proprietate pe -
hectare de teren si unul de padure, iar fratele meu, $itropolitul, s-a intabulat
prin fals si pe pamantul meu3, a mai spus Ghita !iobotea.
5'-a scos a6ara din casa de la %u:o;8
,ratele ierarhului mai sustine ca acesta l-ar fi scos afara si din propria
locuinta.
1In 1-04 am cumparat o casa in /uo'. I-am pus pe contract si pe fratele
meu, si pe sora noastra, ca sa-si poata face buletine de oras. /a urma, in 764,
fratele meu, $itropolitul, m-a scos afara din casa de la /uo', cu doi copii
mici. 8nul avea 4 ani, si celalalt, 0. .m iesit pe iarba verde fara sa ne lase
macar sa ne luam lucrurile. Noroc cu primarul de atunci din /uo', care mi-a
dat in "iua aceea un apartament intr-un bloc neterminat. .m dormit nopti la
rand cu pruncii pe beton, pe o suba3, se vaita Ghita !iobotea.
9mul mai spune ca s-a certat apoi cu fratele $itropolit. 1De atunci, din
764 pana in )+++, n-am mai vorbit cu el. In )+++ a venit la mine sa-i dau
partea din casa parinteasca, pentru ca vrea sa faca manastire. I-am dat-o.
Nimic n-am luat de la el, ca sa vina in )++* si sa imi ia aici tot3, ne-a mai
declarat Ghita !iobotea.
In pre"ent, dupa ce s-a improprietarit cu tot pamantul mostenit de la
bunica, IPS Daniel a intrat si in posesia terenului pe care se aseste fostul
sediu al !.P, unde locuieste fratele sau mai sarac. Din clipa in clipa, acesta
se asteapta ca $itropolitul sa-l scoata afara si de aici sau sa-i ceara o chirie
pe care nu si-o poate permite.
Despre umilul su salariu :
Conform anexei la proiectul de lege al Executivului, indemnizaia
lunar a Patriarhului se ridic la suma de 7.997 de lei .
*
Despre srccioasele sale mi'loace de transport :

&atriar<ul )aniel i d E-Clas Episcopului de Varna
:eful %isericii 9rtodo;e <om=ne, Patriarhul Daniel, nu este strin de
plcerile lume>ti oferite de confortul ma>inilor de lu;. ?n )+1+, la @nt=lnirea
de *+ de ani cu coleii de liceu, orani"at la /uo', Patriarhul Daniel >i-a
fcut apariAia @ntr-o limu"in .6, de culoare alb >i cu motor de *,) litri >i
4)# de cai putere. $a>ina i-a fost oferit Patriarhiei <om=ne @n )++0 de
ctre Porsche <om=nia, distribuitorul mrcii .udi pe teritoriul Arii noastre.
?n pre"ent, Preafericitul Printe Daniel se deplasea" @ntr-o limu"in
$ercedes !lasa & de culoare near, cu eamuri fumurii. .mbele ma>ini
cost mai mult dec=t modelul cu care s-a afi>at &piscopul de Barna Co
limu"in hibrid /incoln $DE, al crei preA porne>te de la 45.+++ de dolariF
>i intr @n contradicAie cu valorile fundamentale ale cre>tinismului:
cumptarea, smerenia, abneaAia.
)e la m:ar la cai putere
,r-ndoial, cre>tinismul a evoluat mult @n ultimele dou milenii: de la
marul cu care >i-a fcut intrarea Isus @n Ierusalim s-a trecut la sutele de cai
putere ale limu"inelor prelaAilor autohtoni. Potrivit unei statistici din )+1+, @n
<om=nia e;ist 16.4++ de biserici >i numai *.0++ de >coli enerale >i *)5 de
spitale. Nu e suficient pentru %iserica 9rtodo; <om=n, care are ambiAii
faraonice: ridicarea !atedralei $=ntuirii Neamului, care va fi @nalt c=t un
bloc de 4+ de eta'e >i va costa apro;imativ *++ de milioane de euro.
'(I E#TE NEVIE )E C'ENT(!II =
5

S-ar putea să vă placă și