Volume si capacitati statice

Evalueaza dimensiunile pompei pulmonare.

1. Capacitatea vitala (CV) - reprezinta cantitatea maxima de gaz care poate fi mobilizata intr-
o singura miscare ventilatorie si este o suma de volume. Acestea sint masurate la nivelul
orificiului bucal cind aparatul toraco- pulmonar trece din pozitia expiratorie maxima in pozitia
inspiratorie maxima.
Determinarea CV se poate face prin examen spirografic sau prin pneumotahografie integrata
volumic. Pe traseul spirografic se masoara si subdiviziunile CV: volumul curent (VC); volumul
inspirator de rezerva (VIR) si volumul expirator de rezerva (VER) .
2. Capacitatea inspiratorie (CI) - este volumul maxim de aer care poate fi inspirat cind
aparatul toraco- pulmonar isi schimba pozitia de expir de repaus la inspir maxim. Se calculeaza
pe spirograma ca suma VC + VIR - vezi Fig . 63 .
3. Capacitatea reziduala functionala (CRF) - este volumul de gaz care se gaseste in plamini in
pozitia de repaus expirator. CRF reprezinta volumul de gaz in care patrunde, se amesteca si se
dilueaza aerul inspirat inainte de a intra in schimb gazos cu singele.
Marimea CRF exprima echilibrul dintre fortele de retractie elastica ale plaminului si toracelui,
care se opun la nivelul suprafetei pleurale.
Determinarea CRF se face prin:
- metoda dilutiei gazelor inerte (N 2, , He)
•  metoda pletismografica (body- pletismografie)
4. Volumul rezidual (VR) - este volumul de gaz care ramine in plamini la sfirsitul unei expiratii
complete (fortate). VR nu poate fi evacuat din plamini la subiectul in viata, astfel incit de
terminarea acestul volum se face:
- prin calcul: VR = CRF - VER;
- prin metoda dilutie (N 2 , He) in respiratie unica, in circuit deschis
5. Capacitatea pulmonara totala (CPT) - este volumul de gaz continut in plamini la sfirsitul
unui inspir complet (pozitie inspiratorie maxima).
Determinarea CPT se face:
- prin calcul: CPT = CV + VR sau CPT = CI + CRF ;
- prin metoda dilutiei He prin respiratie unica in circuit deschis- prin metoda radiologica:
masurarea CPT pe radiografii toracopulmonare, efectuate in proiectii postero- anterioara si
laterala, cu subiectul in apnee dupa un inspir maximal, eventual prelucrarea computerizata a
rezultatului.
Toate volumele si capacitatile pulmonare se vor corecta BTPS , indiferent de metoda de
determinare utilizata.
FUNCTIA CUTIEI TORACICE SI A MUSCHILOR RESPIRATORI
Conform conceptiei actuale asupra actiunii muschilor respiratori asupra cutiei toracice,
este necesara o
actiune combinata a mai multor muschi pentru a extinde cutia toracica in cel mai eficient
mod.
Muschii respiratori se impart in trei grupe; diafragmul, muschii intercostali (respiratori
accesori), si muschii
abdominali. Acesti muschi actioneaza asupra cutiei toracice, ca initiatori ai miscarii sau
facilitand actiunea
celorlati.
DIAFRAGMUL – INERVATIA C3, C4, C5
Diafragmul este cel mai important muschi al inspiratiei. Cand diafragmul se contracta,
tendonul central este
impins in jos si spre anterior, impingand astfel viscerele abdominale. El extinde astfel
cutia toracica, folosind
viscerele abdominale ca punct de sprij in. Eficienta diafragmului depinde de echilibrul
existent intre cele doua
jumatati ale cutiei toracice (dreapta -stanga) si de elasticitatea abdomenului.
Pacientii cu leziuni medulare deasupra lui C5 pot avea o paralizie a diafragmului, totala
sau partiala. Functia
diafragmului poate fi evaluata prin inspectia sau palparea abdomenului superior in timpul
inspiratiei. Cand
functia diafragmului este alterata, presiunea negativa intratoracica din timpul inspiratiei
ridica diafragmul,
iara bdomenul se deprima. Daca tegumentele supraiacente sunt asenzitive, este dificil
pentru pacient sa
constientizeze actiunea diafragmului, antrenarea respiratiei diafragmatice va fi dificila.
MUSCHII INTERCOSTALI – INERVATIE T1 – T7
Muschii intercostali interni si externi au si functie inspiratorie si expiratorie. La volume
pulmonare scazute
au functie inspiratorie, iar la volume mari, sunt muschi expiratori. In anumite conditii
muschii intercostali
pot suplea activitate altor muschii, de exemplu cand apare oboseala diafragmului, pana la
recuperarea
acestuia, intercostalii devin muschi respiratori principali. Paralizia intercostalilor reduce
aceasta capacitate de
folosire alternanta a musculaturii respiratoare. Reducerea rezervei de muschi respiratori
face ca aparitia
oboselii sa fie mult mai frecventa. De asemenea, intercostalii stabilizeaza cutia toracica –
in in inspiratie
fortata ei se contracta pentru a impiedica deprimarea spatiileor intercostale prin presiunea
intratoracica
negativa generata de diafragm. Cand intercostalii s unt paralizati, pot sa apara miscari
paradoxale ale spatiilor
intercostale.
MUSCHII ACCESORI – INERVATIE C1 – C8
Scaleni
Muschii scaleni sunt considerati muschi respiratorii primari. Ei ridice, extind si
stabilizeaza cutia toracica
datorita insertiilor pe partea superioara a acesteia.

Page 2
Sternocleidomastoidian si trapez
Sternocleidomastoidianul si trapezul sunt muschi inspiratori care actioneaza doar in
timpul exercitiilor sau
stresului. De obicei ei sunt incapabili sa sustina ventilatia pe termen lung. I n leziunile
complete sub c3, cand
diafragmul este paralizat, muschii inspiratori accesori devin muschi principali, si mai
ales
sternocleidomastoidianul si trapezul pot produce o capacitate vitala de 700 ml. (Danon et
al 1979). In aceste
situatii se poate recomanda pacing-ul diafragmating (glen et al 1986).
MUSCHII ABDOMINALI – INERVATIE T6 – T12
Muschii oblici interni si externi, dreptii abdominali si transversul sunt cei mai importanti
muschi ai expiratiei
(De Troyer 1983). In respiratia de repaus, expiratia este de obicei un proces pasiv realizat
prin relaxarea
muschilor inspiratori. Inexpiratie fortata, de exemplu in timpul tusei sau stranutului,
muschii abdominali se
contracta puternic. Actiunea muschilor abdominali este de asemenea importanta pentru m
entinerea pozitiei
diafragmului, crescandu-i astfel eficienta. Inpozitie ortostatica muschii abdominali se
contracta pentru a
mentine forma de bolta a diafragmului intr-o pozitie superioara rebordului costal presand
continutul
abdominal si crescand presiunea intraabdominala (De Troyer 1983).
Paralizia abdominalilor, ca in leziunile cervicale sau toracice inalte, are ca urmare aparitia
dificultatii in
expiratia fortata. Poate sa apara retentia de sputa, provocand microatelectazii, colaps al
segmentelor, lobi lor
pulmonari sau al intregului plaman, si creste riscul infectiilor. Microatelectaziile pot sa
duca la alterari ale
raportului ventilatie/perfuzie, provocand hipoxie (de obicei cu CO2 normal sau scazut).
Aceasta poate duce
la lezarea suplimentara a maduvei spinarii.
In timpul perioadei de soc spinal, cand exista hipotonie a intregii musculaturi de sub
nivelul lezional,
distensibilitatea cutiei toracice si a peretelui abdominal impiedica diafragmul sa ventileze
plamanii intr -un
mod eficient. La sfarsitul perioadei de soc spinal cand apare activitatea reflexa a
musculaturii, gradul
tonusului din muschii intercostali va imbunatati in general stabilitatea cutiei toracice si
de asemenea va
aparea un grad de rezistenta al muschilor abdominali care va imbunatati activitatea
diafragmului (Guttmann
1965, Silver 1970).
Scaderea capacitatii vitale sub valorile ce ar putea fi date numai de disparitia controlului
motor, si cresterea
CV ce apare chiar in absenta activitatii neuromusculare, ilustreaza diformitatile existe nte
la nivelul cutiei
toracice, ce pot fi mai tarziu ameliorate prin cresterea tonusului muschilor intercostali si
prin rigidizarea
articulatiilor cutiei toracice (De Troyer 1983, morgan 1985).
Paralizia muschilor respiratori este urmata de:
1. Incapacitatea pacientului de a efectua expiratii fortate activ.
2. Este imposibila extensia completa a plamanilor si a cutiei toracice.
3. Pierderea partiala a functiei muschilor respiratori permite presiunii pleurale generate de
diafragm sa
induca deformari ale toracelui evidentiate prin miscari paradoxale. Acestea pot fi
observate in timpul
fazei de paralizie flasca si constau deprimarea spatiilor intercostale in timpul inspiratiei.
4. Aceasta duce la cresterea efortului efectuat de diafragm si ii scade eficienta.
5. Fara activitatea muschilor abdominali pacientul este incapabil sa tuseasca.
6. Incapacitatea de a umple cu aer unele arii pulmonare si de a elimina secretiile,
favorizeaza aparitia
microatelectaziilor cu fibroza consecutiva a tesutului pulmonar.
7. Mici arii de colaps imediat dupa traumatism pot sa interfereze cu ventilatia si sa
produca hipoxemie
tranzitorie.
8. Scaderea fortei musculare si cresterea sarcinii ce trebuie efectuata de acestia creste
probabilitatea
aparitiei oboselii la nivelul muschilor respiratori (Morgan 1984 ).

Page 3
EFECTUL POSTURARILOR ASUPRA RESPIRATIEI
In pozitia de decubit dorsal, actiunea diafragmului este favorizata de greutatea viscerelor
abdominale care il
deplaseaza cranial, asistand inspiratia.
Paralizia muschilor abdominali permite viscerelor abdominal e sa se deplaseze spre
anterior si inferior, cand
pacientul este in ortostatism. In aceasta situatie, diafragmul este coborat in cavitatea
abdominala si poate sa
ramana sub nivelul rebordului costal la inceputul inspiratiei. Cand diafragmul se
contracta, c oastele
inferioare sunt trase spre interior reducand diametrul transvers al toracelui, spre deosebire
de situatia
normala, cand se produce ridicarea coastelor si cresterea diametrului transvers.
Experimental s -a demonstrat
ca la un pacient tetraplegic, capacitatea vitala poate sa creasca cu 6% cand ii este inclinat
capul cu 15 din
pozitia de decubit dorsal, si poate sa scada in aceeasi masura cand capul este ridicat cu 15
. Capacitatea
vitala poate sa scada cu 45% cand pacientul este in pozitie ortostatica .
Folosirea centurilor abdominale poate sa amelioreze modificarea capacitatii vitale in
pozitie verticala, trebuie
insa ca acestea sa nu impiedice niscarile cutiei toracice (Goldman et al 1986).
PRINCIPIILE GENERALE ALE GIMNASTICII RESPIRATORII
Terapia respiratorie joaca un rol important in ingrijirea pacientilor cu leziuni ale maduvei
spinarii. Cand
muschii respiratori sunt paralizati forta si volumul inspiratiei sunt scazute si abilitatea de
a expira fortat cu
presiune intratoracica ridicata poate sa fie absenta. Capacitatea vitala poate sa scada cu
30% imediat dupa
accident, si poate continua sa scada in urmatoarele cateva zile, mai ales prin aparitia
edemului in interiorul
canalului vertebral (Ledsome 1981). CV se va imbunatati apoi rapid in urmatoarel e 3-5
saptamani,
ameliorarea continuand intr-un ritm mai lent pa na la 5 luni. Ameliorarea se explica pri
resorbtia edemului,
cresterea spasticitatii intercostalilor care duce la reducerea miscarilor paradoxale, si
posibil prin apariti
fenomenelor de reinervare. Pacientii pot de asemenea sa devina hipoxici prin reducerea
functiei muschilor
respiratori si prin retentia de sputa. Poate sa apara si oboseal muschilor respiratori.
Scopul gimasticii
respiratorii este de a supleea functia muschilor paralizati si d e a mentine functia
respiratorie prin:
Mobilizarea sputei si facilitarea expectoratiei
Reducerea obstrucyiei cailor aeriene
Imbunatatirea ventilatiei si schimbului de gaze