TIPURI DE TEXTE

Textul este o succesiune ordonat de cuvinte, propoziii, fraze prin care ni se comunic
idei.

1. Textul narativ (literar) presupune o succesiune de evenimente desfurate n timp i
spaiu.
- Categoriile gramaticale care au un rol important sunt verbele pentru c indic o cronologie
a evenimentelor;
- Timpurile verbale folosite frecvent sunt: prezentul, perfectul simplu, perfectul compus;

2. Textul descriptiv (literar i nonliterar) evoc scene, persoane, obiecte, emoii i se
concentreaz asupra detaliilor descriptive, prezentate obiectiv sau subiectiv de ctre autor.
- Este un text n care sunt prezentate informaii despre obiecte, personaje, locuri, fenomene
ale naturii etc.
- Descrierea poate aprea att n texte literare (tabloul descrierea unui peisaj, a unor
scene din viaa social, a unui interior sau a unui obiect etc.; portetul descrierea fizic i/
sau moral a unui personaj), ct i n texte nonliterare (ghiduri turistice, texte tiinifice,
prezentarea unor produse etc.);
- Categoriile gramaticale relevante sunt: substantivele care desemneaz obiectul descrierii i
prile acestuia; adjectivele care au rolul de a indica felul n care sunt percepute
proprietile obiectului descris; adverbele care precizeaz coordonatele spaiale ale
obiectului descries sau ale perspective din care acesta este descris;
- Timpurile verbale folosite sunt: prezentul i imperfectul.
- Folosit n textele narative, descrierea are rolul unei pauze narrative timpul naraiunii
avanseaz, n timp ce timpul aciunii st pe loc.

3. Textul informativ (nonliterar) transmite cititorilor idei, modeleaz nelegerea, ofer
explicaii n legtur cu diverse obiecte, fenomene, situaii, atitudini ale unor persoane,
demonstreaz cum se face un lucru, cum funcioneaz un aparat, cum se fac obiectele etc.;
- Are ca scop transmiterea unor informaii ce privesc date, fapte, fenomene, din realitate;
- Texte informative sunt considerate tirile, articolele de ziare, textele tiinifice, textele de tip
utilitar (modul de folosirea a unor aparate, reete culinare, reclamele publicitare, anunurile,
buletinul meteo etc.);
- ntrebrile care ghideaz lectura textului informativ sunt: Despre ce suntem informai?,Cum
suntem informai?; De ce? (n ce scop este transmis informaia)?
- n textele informative, emitorul este o prezen discret, estompat.

4. Textul argumentativ (nonliterar) are ca scop convingerea cititorilor n legtur cu un
anumit punct de vedere, motiv pentru care scriitorul apeleaz la diverse strategii retorice (vezi
separat argumentarea).

n concluzie, scopul i elementul accentuat sunt n strns legtur cu modul de
expunere selectat:

SCOP ELEMENT ACCENTUAT MOD DE EXPUNERE
Destindere Public Narativ
Autoexprimare Autor Descriptiv
Informare Subiect Expozitiv
Convingere Autor Subiect/ Public - Subiect Argumentativ


REGISTRE LINGVISTICE
REGISTRELE LINGVISTICE sunt varieti ale limbii, manifestate n procesul vorbirii,
determinate social i cultural; apar i sub denumirea de limbaje, difereniate lexical i
sintactic, de la un vorbitor la altul sau pe grupe de interlocutori.

A. REGISTRUL COLOCVIAL (familiar, al conversaiei uzuale) are o funcie
comunicativ, limitndu-se la relaii neoficiale, particulare, intime (cercul colegilor de
serviciu, la spectacol, ntr-un compartiment de tren, ntr-un grup de prieteni sau n cercul
familiei, al rudelor).
Se identific prin urmtoarele caracteristici:
poliglosia (adaptarea exprimrii la mediul social i cultural al interlocutorilor);
se dezvolt spontan;
degajarea n exprimare (fr constrngeri lingvistice);
numarul mare de cuvinte cumulative (Ce lucruri interesante ai mai fcut?);
aproximri (S-a cam speriat.)
ticuri verbale (i deci, cum am spus...; M rog, o s vin el.);
forme neliterare ale cuvintelor;
repetiii;
cliee lingvistice;
locuiuni;
diminutive, augmentative;
superlative populare;
formule de adresare (bi, mi, bade, neic, domle); vocative, imperative;
propoziii exclamative i interogative;
expresii peiorative;
supranume (porecl el e);
elemente paraverbale (debitul verbal, pauza, prelungirea unor sunete, timbrul vocal etc.)
B. REGISTRUL POPULAR (LIMBAJUL POPULAR) particularizeaz mesajul
oral, remarcndu-se prin:
folosirea termenilor concrei;
registru funcional redus: stilul colocvial, limbajul solemn (al creaiilor folclorice), limbajul
tehnic (al ocupaiilor i al meteugurilor tradiionale);
redundan;
accidente fonetice;
locuiuni i expresii populare;
sintaxa afectiv (interjecii, diminutive, augmentative, paralelismul sintactic, propoziii
exclamative, dativul etic, vocativul etc.);
polisemie bogat;
elemente peiorative (insulte, imprecaii, termeni obsceni).
C. REGISTRUL ORAL difereniaz, pe coordonata lexical, limbajul popular originar(rural)
de oralitatea citadin, dar se recunoate prin aceleai particulariti ale vorbirii:
efecte sonore n realizarea enunului;
diminutive sau augmentative;
derivare spontan (L-a citit i rscitit.);
forme pronominale sau verbale scurte (Casa-i pe deal., C-l folosete);
vocativ diversificat (Ileano!. Ilean!);
folosirea articolului posesiv a invariabil (A gsit nite cri a copiilor.);
articolul hotrt proclitic pentru substantive de gen feminin (lui mama, lui Irina);
dativul etic (Mi i-1 ducea cu vorba.);
formule de adresare;
superlativ perifrastic (Stranic de bun!);
verbe la prezent, trecut i viitor nedifereniate (nu acioneaz concordana timpurilor
gramaticale);
forme verbale echivalente modului imperativ (S vii repede!);
i adverbial (cumulativ, iterativ);
interjecii;
locuiuni;
expresii echivalente negaiei (mare lucrul, ba bine c nu!, pe naiba!);
acorduri forate (hain kakie);
coordonarea sintactic;
propoziii incidente;
propoziii eliptice de predicat;
tautologia;
repetiia;
anacolutul;
dezacorduri (subiect - predicat);
paralelism sintactic;
propoziii exclamative i interogative;
elemente paraverbale;
oralitatea cult se remarc prin frecvena formulelor de adresare, exclamaii, interogaii,
repetiii emfatice, enumeraii retorice, elipse, suspensii (n discursul oratoric).

D. REGISTRUL CULT (SCRIS) implic:
respectarea normelor limbii literare (fonetic, morfologic, sintactic);
pstrarea integritii fonetice a cuvintelor;
vocabular bogat, nuanat;
prezena termenilor abstraci, specializai, neologici;
evitarea repetiiilor;
elemente afective puine i controlate;
sintax complex:
procedee retorice ale discursului etc.

E. REGISTRUL ARHAIC vizeaz opiunea vorbitorului n a folosi particulariti ale limbii
romne vechi:
cuvinte de origine slav;
arhaisme fonetice (pre) i lexicale (logoft);
folosirea vocalei u (serviciu, Mateiu) n poziie final (sub influena transcrierii kirilice a
unor cuvinte);
formele verbale de perfect simplu i mai-mult-ca-perfect, plural, fr sufixul r (Noi
luptasem...);
sintax greoaie (latin);
pluralul majestii;
forme de plural pentru pronume invariabile/ articularea acestora (carii, carele pentru
pronumele relativ 'care') etc.

F. REGISTRUL REGIONAL apare n vorbirea dintr-o anumit zon a rii, caracterizat
fiind, printre altele, de:
forme fonetice neliterare (itia - 'acetia'; dete - 'degete');
lexic (curechi - 'varz'; lubeni - 'pepene verde');
forme ale verbelor auxiliare (o venit, oi vedea);
perfectul simplu (predilect n Oltenia);
forma pronominal dnsuldnsa, cu valoare afectiv n Moldova.

G. ARGOUL este un limbaj codificat, neles numai de cei care l folosesc (grupuri sociale:
elevi, studeni, delincveni etc.). Se remarc prin:
permanenta schimbare a fondului lexical;
fonetica i morfosintaxa repet caracteristicile limbajului popular;
folosirea cu sensuri schimbate a unor cuvinte din lexicul comun (cobzar - 'informator';
mititica - 'nchisoare'; curcan - 'poliist'; mate - 'matematic' ; diriga - 'diriginta' etc.).

H. JARGONUL se prezint ca variant a limbii naionale, delimitat dup criterii sociale i
culturale sau profesionale. Const n folosirea folosirea excesiv a unor cuvinte strine
(neogreceti, franuzeti, englezeti), cu intenia emitorului de a epata, ceea ce implic
preiozitate lingvistic.
Vorbitorii tineri utilizeaz frecvent elemente de jargon (bye-bye, ,,merci, ,,full, ,,cool).

UTIL IN ARGUMENTARE (2)
Exprimarea legturilor logice ntre idei
Tip de raionament Operator specific
Enumerare tip de raionament folosit n
numirea argumentelor
n primul rnd, n al doilea rnd, n
continuare, n sfrit
Adunare tip de raionament folosit n
numirea argumentelor cu dovezi i
exemplificarea dovezilor
n plus, nc, n afar de, pe lng
Explicare tip de raionament folosit n
susinerea argumentelor cu dovezi i
exemplificarea dovezilor
Explicarea cauzelor: fiindc, datorit,pentru
c
Explicarea consecinelor: deoarece, din
cauz c, n consecin, prin urmare
Alternativ tip de raionament folosit n
producerea de contraargumente
Sau... sau..., fie...fie..., pe de o parte...pe de
alt parte...
Comparaie tip de raionament folosit n
susinerea dovezilor i exemplificarea lor
Cum, ca i cum, de parc, la fel ca, diferit de
Opoziie sau restricie tip de raionament
folosit n producerea contraragumentelor
Din contr, totui, dei, este contrar cu ...
Sintez i final tip de raionament folosit n
finalizarea discursului
n concluzie, rezumnd, n final, pentru a
concluziona, n consecin, rezult c ...
Publicat de PROFADEROMANA la 21:20
Trimitei prin e-mailPostai pe blog!Distribuii pe TwitterDistribuii pe Facebook
Etichete: ELEMENTE DE LINGVISTICA, ROMANA ORAL 2011
UTIL IN ARGUMENTARE (1)
Mijloace lingvistice adecvate unei aprecieri:
verbe de opinie: a crede, a considera, a presupune etc.;
adverbe/ locuiuni adverbiale de mod folosite ca indici ai subiectivitii
evaluative: probabil, posibil, desigur, fr ndoial, cu siguran etc.;
conectori exprimnd cauzalitatea, consecuia i concluzia: pentru
c,ntruct, nct, deci, prin urmare;
elemente corelative care indic un raionament de tipul cauz-efect: dacatunci; cu
ctcu att;
conectori de ierarhizare a argumentelor: n primul rnd/ mai nti, n al doilea
rnd etc., apoi, n concluzie/ aadar, deoarece, de exemplu, precum se tie (se cunoate);
conectori ce indic gruparea argumentelor n jurul unei teme: n ceea ce privete, din
punctul de vedere al;
conectori de introducere a exemplelor: de exemplu, precum, astfel;
conectori de introducere a unei comparaii: la fel ca..., spre deosebire de ...;
STILURILE FUNCTIONALE (5)
STILUL BELETRISTIC
Are un domeniu propriu de manifestare, cel al esteticului.
Se opune celorlalate stiluri functionale , in care esentialul il constituie transmiterea de
informatii . In stilul artistic transmiterea informatiei este corelata cu efectul produs de o
anumita forma de transmitere a informatiei asupra destinatarului . Prin urmare , forma
devine element esential si modelator in transmiterea informatiei ; forma , ca expresie a
unui continut determinat , este unica si irepetabila .
Modalitati de comunicare: sunt valorificate deopotriva naratiunea, descrierea,
dialogul si monologul, in scris sau oral (in creatia populara).
Creatii: vezi toate speciile genurilor literare (liric, epic si dramatic)
Caracteristici:
- Conventionalitatea : in timp ce toate celelalte stiluri comunicarea urmareste sa redea
realul sau ceea ce este considerat ca real , in stilul artistic comunicarea este expresia
unei alte realitati imaginate de autor ; destinatarul nu-si pune problema falsului , el
stie ca e vorba de fictiune , de conventie ; textul literar scoate in evidenta functia
poetica a limbajului deoarece scriitorul este foarte atent nu numai la ceea ce spune ,
ci si la CUM SPUNE ;
- Deschiderea catre toate mijloacele de expresie, indiferent carui stil functional ar apartine;
se apeleaza la toate sferele vocabularului , astfel incat in opera literara apar deopotriva :
regionalisme , elemente de jargon si de argou , arhaisme si neologisme ;
- Limbajul expresiv, obtinut prin valorificarea figurilor de stil.

ATENTIE!
1. Limbajul literaturii (beletristic) NU este acelasi lucru cu limba literara (= aspectul cel
mai elaborat al limbii, supus regulilor la toate nivelele lingvistice).
2. In limbajul liric, fenomenele neliterare (pleonasm, dezacord etc) sunt consideratelicente
poetice.

STILURILE FUNCTIONALE (4)
STILUL COLOCVIAL ( FAMILIAR , COTIDIAN )
Este stilul comunicarii obisnuite dintre oameni , in viata de zi cu zi .
Modalitatile de comunicare sunt : dialogul oral ( cea mai frecventa), dialogul scris (
schimb de scrisori ) , monologul scris ( notite , jurnal intim ) , monologul oral ( relatari si
anecdotica , urari , felicitari si toasturi ) .
Intrebuintarea acestui stil este generala , este singurul stil ,, stapanit,, de toti
vorbitorii si insusit treptat inca din primii ani de viata . Este unicul stil in care este posibila si
se realizeaza dezvoltarea spontana , neintentionata a limbii.
Caracteristici :
- naturaletea , relaxarea , degajarea in exprimare : comunicarea nu se supune unor
reguli, factori de constrangere si control precum in alte stiluri ale limbii ;
- continua oscilare intre economie si abundenta in exprimare .
- Economia se manifesta prin intrebuintarea cliseelor lingvistice , a cuvintelor de
umplutura, a abrevierilor de tot felul , dar mai ales prin elipsa , ca urmare a vorbirii
dialogate , precum si prin mijloace extralingvistice ( mimica , gestica ) care permit
intreruperea comunicarii , restul fiind sugerat .
- Abundenta in exprimare este materializata prin repetitie , prin utilizarea zicalelor ,
proverbelor , locutiunilor si expresiilor , prin evitarea cuvintelor abstracte care sunt
substituite prin perifraze .
- incarcatura emotionala : comunicarile sunt pe de o parte expresia directa a starilor
emotionale , pe de alta parte ele urmaresc sa impresioneze pe destinatar . Lingvistic ,
aceasta trasatura este concretizata prin intrebuintarea diminutivelor si augmentativelor , a
cuvintelor peiorative , a superlativelor populare si a unor sintagme afective etc.
- inclinatie spre satira si umor , exprimata printr-o varietate de procedee : porecle ,
contaminari ( ,, Bine-ai venit nepurcele ! ,, ) , calambur ( ,, Ai iesit la vanatoare de lei ? ,, )
unitati neologice ( Curat murdar ! ,, )

STILURILE FUNCTIONALE (3)
STILUL PUBLICISTIC este acea modalitate de comunicare prin care publicul esteinformat
, influentat si mobilizat intr-o anumita directie in legatura cu evenimentele sociale si
politice , economice , artistice etc.
Modalitatile de comunicare sunt : monologul scris ( in presa si publicatii ) ,
monologul oral ( la radio si televiziune ) , dialogul oral ( dezbaterile publice ) , dialogul scris (
interviuri consemnate scris ) .
Tipuri de texte: articolul, cronica, reportajul, foiletonul, interviul, masa rotunda, stirea,
anuntul publicitar etc.
Caracteristici :
- Contopirea celor doua componente - intelectuala si afectiva , tranzitiva ( obiectiva ,
informativa ) si reflexiva ( subiectiva , afectiva ) , in vederea indeplinirii sarcinilor de
informare si formare de convingeri ;
- Caracterul eterogen si mobil deoarece se situeaza in mijlocul realitatii cotidiene ; este
stilul cel mai sensibil la nou, la schimbari lingvistice;
- Apeleaza la elemente specifice celorlalte stiluri , datorita ariei tematice foarte largi ;
- Imprumuta diverse trasaturi proprii beletristicii : preocuparea pentru inovatia lingvistica
( creatii lexicale proprii ) , utilizarea unor procedee menite a starni curiozitatea cititorilor ,
titluri eliptice , adeseori formate dintr-un singur cuvant , constructii retorice ( repetitii ,
interogatii , enumeratii , exclamatii etc. ), utilizarea larga a sinonimelor ; tendintele de
aglomerare sintactica ; tendinta eliminarii conjunctiilor copulative , folosirea figurilor de stil,
valorificarea sensurilor figurate ale cuvintelor.


STILURILE FUNCTIONALE (2)
STILUL TEHNICO - STIINTIFIC - indeplineste functia de comunicare in domeniul stiintei si
tehnicii .
Modalitatile de comunicare sunt : monologul scris ( in lucrari si documente stiintifice
si tehnice ) , monologul oral ( in prelegeri , expuneri , sau comunicari ) , dialogul oral ( in
cadrul colocviilor , seminariilor si dezbaterilor stiintifice )
Compozitii pe baza textelor stiintifice: analiza stiintifica ( filozofica , economica ,
politica , botanica etc. ),studiul stiintific, comunicarea stiintifica , referatul stiintific ,eseul
stiintific.
Caracteristici :
- Corectitudine - in comunicare sunt preferate variantele literare la toate nivelele limbii) ;
- Obiectivitate - comunicarea este lipsita de incarcatura afectiva ; accentul cade pe
comunicare de notiuni , cunostinte , idei etc. , astfel ca functia limbajului este cognitiva ;
- Lipsa marcilor afective - intr-un text stiintific autorul , cel care transmite un asemenea
mesaj , nu se implica in comunicare , prezinta un adevar stiintific de necontestat , iar
receptarea se face obiectiv , pentru ca se adreseaza intelectului , gandirii abstracte , logice
(exceptie: polemica stiintifica)
- Accesibilitate - comunicarile se disting prin claritate , prin precizie si proprietate ;
formularile , frazele sunt clare , precise iar topica frazei este fireasca, fara inversiuni ; ele
sunt insotite adesea de mijloace auxiliare extralingvistice- tabele , diagrame , schite
fotografii harti etc. ;
Particularitati lingvistice:
a)la nivel lexical:
-fiecare domeniu al stiintei si tehnicii are o terminologie proprie;
-termenii lexicali sunt de obicei monosemantici;
-sunt frecvente neologismele;
-se folosesc cuvinte formate cu pseudoprefixe (antebrat, contraofensiva, cvasicomplet,
extrafin, izotermic) si elemente de compunere savante (aerodrom, biografie, cardiologie,
cronologie, futurologie);
-termenii lexicali se folosesc in forme apropiate de cele internationale (computer,
microbiologie, televiziune);
b)la nivel morfologic sunt frecvente:
-substantivele abstracte provenite din infinitive lungi sau din adjective;
-infinitivul cu valoare de imperativ in observatii si note;
-inlocuirea persoanei I sg. cu persoana I pl. (pluralul autorului, pluralul academic);
c)la nivel sintactic predomina subordonarea fata de coordonare;
d)la nivel stilistic sunt folosite procedee care au ca scop organizarea discursului stiintific:
-coordonarea sub diferite forme: enumeratie si repetitie, paralelism si antiteza;
-citatul ca punct de plecare, argument sau material demonstrativ;
-figuri de stil si constructii retorice in cazul unei atitudini polemice;
-digresiunile incluse in textul comunicarii sau prezente ca note, adnotari in subsolul paginii;
-succesiunea intrebare-raspuns ca modalitate de constructie a discursului stiintific.

DENOTATIE SI CONOTATIE
SENSURILE CUVANTULUI

Cuvntul este o structur fonic (invelis sonor, format dintr-un sunet sau un grup
de sunete care se noteaza grafic prin litere) la care se asociaz un sens, i este capabil
s ndeplineasc o funcie n comunicare.
Numim sens lexical nelesul pe care vorbitorii l atribuie unui cuvnt.
Semnificaie nseamn actualizarea sensului. Un cuvnt oarecare, considerat izolat,
poate avea unul sau mai multe sensuri. ntr-un context dat, o unitate lexical nu poate avea
dect o singur semnificaie. Semnificaia rezult din relaiile pe care unitatea lexical le
stabilete cu celelalte uniti lexicale n context.
Cuvintele care au un singur sens (i, de regul, realizeaz o singur semnificaie) se
numesc monosemantice. Ele au neles unic( termenii de specialitate, zilele sptmnii,
lunile anului, numeralele).
Cuvintele care au mai multe sensuri (i n contexte diferite realizeaz mai multe
semnificaii) se
numesc polisemantice.
Atat cuvintele monosemantice, cat si cele polisemantice, au, n general, un sens
comun, folosit n mod curent, care este sensul de baz. Cnd cuvntul denumete
(denoteaz),el trezete n minte imaginea obinuit, comuna, independenta de context a
unui obiect, a unei aciuni.Atunci el este folosit cu sensul propriu; ex: ochi=organ
al vazului (Ma doare un ochi).Orice cuvnt al limbii trimite la un obiect la modul general.
Aceast relaie direct care se stabilete ntre cuvnt i obiectul desemnat poart numele
de denotaie, iar sensurile respective sunt sensuri denotative.
Cuvintele polisemantice au, pe langa sensul de baza si alte tipuri de
sensuri,secundare si figurate. Ele stabilesc o relatie indirecta intre cuvant si obiectul
desemnat. Aceasta relatie se numeste conotatie, iar sensurile sunt conotative. Valoarea
conotativ a cuvntului se pune n eviden numai n context. Acesta dirijeaz nelegerea.
Sensurile derivate (secundare) ale cuvntului se ntemeiaz pe o modificare a
sensului de baz, cu care pastreaza o relatie tip cauza-efect, parte-intreg, asemanare
calitativa/cantitativa/formala etc.ex: ochi de geam, ochi de apa, ochi de impletitura, ou ochi,
ochi de aragaz.
Sensurile figurate sunt strict dependente de context ; prin ele, cuvntul are alt
neles dect cel firesc, atribuindu-i-se nsuiri ale altor obiecte sau aciuni, de ex.:deasupra
ma pazea ochiul rece al noptii.
Denotaia i conotaia sunt modaliti de a reflecta realitatea prin cuvinte.
Orice cuvnt polisemantic e dat n dicionar mai nti cu sensul propriu, apoi cu sensurile
derivate.




STILURILE FUNCTIONALE (1)
STILURILE FUNCTIONALE
Stilul functional este o varianta a limbii care indeplineste functii de comunicare intr-un
domeniu de activitate determinat . Orice stil functional apare ca un model care exercita o
anumita presiune asupra constiintei vorbitorilor .

Limba romana literara actuala contine cinci stiluri functionale de
baza:oficial(administrativ), tehnico-stiintific, publicistic, colocvial si beletristic.


1. STILUL OFICIAL ( ADMINISTRATIV ) indeplineste functia de comunicare
in sfera relatiilor oficiale .
In ordinea frecventei si a importantei apar urmatoarele modalitati de
comunicare :monologul scris ( in documente si acte oficiale ) , monologul oral ( cuvantari in
ocazii oficiale ) , dialogul scris ( corespondenta oficiala ) , dialogul oral ( in relatiile oficiale
dintre institutii si public ) .
Compunerile cu destinatie oficiala sunt: darea de seama, procesul-verbal, autobiografia,
cererea, raportul, declaratia, referatul, curriculum vitae, memoriul de activitate, scrisoarea
de intentie.
Caracteristicile generale ale stilului :
- stricta respectare a normelor limbii literare : corectitudinea fonetica , gramaticala ,
ortografica , lexicala si grafica ;
- caracter obiectiv , impersonal ; comunicarile ( scrise sau orale ) sunt neutre expresiv ,
lipsite de incarcatura afectiva ;
- accesibilitatea , claritatea si precizia : comunicarile oficiale nu permit decat o singura
interpretare ;
- absenta oricarei nuante afective , prezenta formalismului , a exprimarii rigide ;
lipsesc lexicul afectiv , mijloacele de expresie figurata , epitetele apreciative .
- specificitatea acestui stil o da utilizarea unor clisee lingvistice (terminologie
specifica) de tipul : ,,Subsemnatul ..... ; ,, In conformitate ...,, ;,, Conform hotararii ...,, etc.
Caracteristicile specifice ale stilului:
a. la nivel morfologic sunt frecvente:
- substantivele provenite din infinitive lungi (calificare, executare etc.)
- infinitivele cu val. de imperative (a se vedea capitolul)
- viitorul cu valoare de imperativ ( institutiile vor acorda fonduri)
- reflexivul pasiv (comitetele se aleg)
- forme verbale impersonale (vi se face cunoscut ca .)
- pluralul autoritatii (va rugam sa aprobati)
- preferinta pt anumite adverbe si locutiuni (in vederea, in scopul, pe baza, in consens cu.)
- locut. cu subst.mod ( in mod independent, in mod necesar, in mod obligatoriu)
b. la nivel sintactic:
- grupuri predicative cu vb. a trebui, a putea;
- constructii infinitivale
c. la nivel stilistic:
- coordonarea ca mijl. principal de organizare;
- elipsa
- respectarea unor reguli de organizare grafica
STILUL.CALITATILE PARTICULARE
Inafara calitatilor generale, stilul individual poate fi caracterizat si printr-o serie de insusiri
particulare. Din combinarea acestora rezulta originalitatea exprimarii.
Cele mai cunoscute calitati particulare sunt:

1. NATURALETEA - consta in exprimarea fireasca, fara afectare, fara o
cautarefortata a unor cuvinte sau expresii neobisnuite, de dragul de a epata, de a
uimi auditoriul.Opuse naturaletei sunt afectarea si emfaza.
2. DEMNITATEA - impune utilizarea in exprimarea orala numai a cuvintelor sau a
expresiilor care nu aduc atingere moralei sau bunei cuviinte; ea cere sa se evite ce
este vulgar, trivial, grosolan, necuviincios.

3. ARMONIA - obtinerea efectului de incantare a auditoriului prin recurgerea
la cuvinte si expresii capabile sa provoace auditoriului reprezentari conforme cu
intentia vorbitorului; opusul armoniei este cacofonia.
4. FINETEA - folosirea unor cuvinte sau expresii prin care se exprima intr-un
modindirect ganduri, sentimente, idei (subtilitate in exprimare).
5. SIMPLITATEA reliefarea valorii sugestive a cuvintelor si expresiilor simple.
Opus este simplismul, expresie a superficialitatii
6. RETORISMUL folosirea unor cuvinte si structuri care imprima comunicarii
onota entuziasta, patetica. Daca este formal, devine cusur.
7. UMORUL sesizarea si reliefarea aspectelor ridicole ale vietii. Are o
gama foarte variata, de la umorul jovial, plin de haz , pana la umorul negru, tragic
sau absurd.
8. IRONIA consta in evidentierea aspectelor negative ale vietii prin
disimulare.Poate fi persiflare, zeflemea, batjocura, autoironie, sarcasm etc.
9. CONCIZIA utilizarea mijloacelor lingvistice strict necesare exprimarii. Opusa
conciziei este poliloghia.
10. ORALITATEA folosirea particularitatilor de expresie proprii limbii vorbite.

NOTA In cerintele de anii trecuti de la bacalaureat, am intalnit si VARIETATEA
STILISTICA, luata drept calitate particulara a stilului; aceasta consta in amestecul de stiluri
ale limbii in exprimare.


STILUL.CALITATI GENERALE
In vorbirea curenta, STILUL inseamna felul propriu al unei persoane de a se exprima in
scris (stil individual)
In lingvistica, termenul de STIL are mai multe acceptii:
1. Modul particular in care sunt folosite resursele limbii in diferitele domenii ale activitatii
sociale (stiluri functionale);
2. Maniera personala in care scriitorul utilizeaza anumite procedee ale expresiei literare,
creand un stil literar.

In orice act concret al vorbirii, se evidentiaza doua tipuri de trasaturi: unele care arata
apartenenta comunicarii la un anumit stil functional, si altele care arata ca apartine
unui anume vorbitor.

Vorbirea oricarui om cultivat trebuie sa indeplineasca cateva conditii obligatorii, numite
CALITATI GENERALE ALE STILULUI. Acestea sunt:
1. CLARITATEA = expunerea sistematizata, concisa si usor de inteles; absenta
claritatii in comunicare duce la obscuritate, nonsens, paradox si echivoc;tot de
nerespectarea claritatii tin si pleonasmul si tautologia.
Claritatea se realizeaza la nivel lexical prin folosirea cuvintelor cu sensuri cunoscute, de
larga circulatie, si evitarea termenilor dificili, iar la nivel sintactic prin folosirea constructiilor
firesti, in spiritul limbii si evitarea frazelor lungi, obositoare.
2.CORECTITUDINEA = respectarea regulilor gramaticale in ceea ce priveste sintaxa,
topica; abaterile de la normele gramaticale sintactice sunt solecismul(dezacordul dintre
subiect si predicat) si anacolutul (amestecul de constructii sintactice).
3.PROPRIETATEA = modalitatea folosirii cuvintelor celor mai potrivite pentru a
exprima mai exact intentiile autorului;lipsa de proprietate provine din folosirea
cuvintelor/constructiilor cu sensuri nepotrivite, sau din amestecul elementelor caracteristice
unor stiluri variate.
4.PURITATEA = folosirea numai a cuvintelor admise de vocabularul limbii literare.
Sunt considerate neliterare (deci abateri de la puritate) urmatoarele grupuri de cuvinte:
potrivit cu evolutia limbii putem identifica arhaisme (cuvinte vechi, iesite din uzul
curent al limbii), neologisme (cuvinte recent intrate in limba, al caror uz nu a fost inca pe
deplin validat) si regionalisme, (cuvinte a caror intrebuintare este locala, specifica unei
zone).
potrivit cu valoarea de intrebuintare a cuvintelor, cu sensurile in care acestea sunt
folosite de anumite grupuri de vorbitori, putem identifica doua categorii de termeni
neliterari: argoul (un limbaj folosit doar de anumite grupuri de vorbitori care confera
cuvintelor alte sensuri decat cele de baza pentru a-i deruta pe cei care nu cunosc codul)
si jargonul (un limbaj de termeni specifici unor anumite comunitati profesionale, folositi
pentru a realiza o comunicare mai rapida).
mai sunt neliterare si formele cu modificari de sunete (caderi, adaugari, inlocuiri).
NOTA: LIMBA LITERARA NU ESTE ACELASI LUCRU CU LIMBA DIN OPERELE LITERARE
(STILUL BELETRISTIC!!!!)

5. PRECIZIA = utilizarea numai a acelor cuvinte si expresii necesare pentru
intelegerea comunicarii;opuse ei sunt: stilul prolix(comunicare incarcata de cuvinte de
prisos) si digresiunile (abaterile de la ideea centrala a textului prin paranteze sau constructii
incidente).


FUNCIILE COMUNICRII
Exista ase funcii ale limbajului, n care sunt angajai factorii comunicrii(elementele situatiei
de comunicare). Funciile limbii corespund siturii comunicrii lingvistice n perspectiva unuia
dintre factorii comunicrii:
emitator - funcia emotiv
receptor funcia conativ
mesaj funcia poetic
cod - funcia metalingvistic
context (sau referent) funcia referenial
canal de transmitere funcia fatic

1.Functia corespunztoare centrrii mesajului pe emitor este funcia EMOTIVA,care
trdeaz starea afectiv, sentimentele, valorile morale, capacitile cognitive i cultura
emitorului. Funcia emotiv a comunicrii const n evidenierea strii interne a emitorului.
Aceasta se refer, cum bine se tie, la capacitatea pe care o avem, ca emitori, s marcm poziia
noastr fa de informaia pe care o conine enunul nostru.
Ea se se realizeaz la nivelul emotiv al limbajului prin interjecii, exclamaii, prinlungirea
emfatica a sunetelor. Este semnificativ c intonaia are un rol deosebit de important n exprimarea
poziiei Emitorului. Alte procedee: folosirea diminutivelor i augmentativelor, preferina pentru un
anumit termen din seria de sinonime aflat la dispoziia vorbitorului.

2.Funcia orientat spre receptorul mesajului este cea CONATIV, ce servete laincitarea
acestuia la aciune/respectiv la ncetarea aciunii prin ordine, ndemnuri, rugmini, interdicii,
etc. Prin acesta functie se urmareste un anumit raspuns de la receptor. Funcia conativ se
concentreaza pe strategia lingvistic a contactrii receptorului, bazat pe mrci ale vocativului (la
substantive, pronume, numerale i adjective) i imperativului (mod verbal personal), de propoziii
imperative, exclamative, afirmative i negative. Constructia mesajului este la modul imperativ prin
excelen.

3. Funcia aferent mesajului este cea POETIC, prin care limbajul se orienteaz spre
sine, spre propria organizare. Limbajul poetic pune accentul pe modulcum se spune, cum se
vorbete, spre deosebire de limbajul tiinific, care pune accentul pe ce se spune. Anumite reclame fac
apel la acest tip de mesaj, n special reclamele pentru serviciile turistice. Funcia poetic presupune
modul n care este concentrat mesajul poetic de la emitor spre receptor i constituie funcia
esenial a artei verbale. Ea nu apare singura: n poezia epica, unde se ntrebuineaza formulri la
persoana a treia, apare i funcia refereniala; n poezia lirica, n care enunurile sunt la persoana nti,
apare i funcia emotiv, iar n poezia liric-adresativ, cu valori retorice, formulate la persoana a doua
(oda, epistola, satira), apare i functia conativa. n opera dramatica, se exploateaz din plin resursele
oferite de funciile limbajului, mai ales factorii de perturbare a comunicrii, care creeaz atmosfera
specific.

4.Funcia corespunztoare codului este cea METALINGVISTIC, ce are n
vederenelegerea corect i complet a mesajului. Ea presupune intervenii prin care se verific
folosirea i nelegerea cuvintelor, a sensului lor, a implicaiilor colaterale ale semnelor din
cod. Este necesar s se atrag atenia asupra codului utilizat, fie prin gesturi, fie n perifraze
explicative (explicaii de genul glumesc, desigur). Funcia metalingvistic are n vedere codul in care se
exprima interlocutorii, modul n care funcionarea nivelurilor limbii (morfologic, sintactic, lexico-semantic
etc.) favorizeaz i faciliteaz comunicarea. Comicul de situatii se bazeaza din plin pe functia
metalingvistic a comunicarii

5.Funcia limbajului corespunztoare contextului este cea REFERENIAL. Aceasta
ilustreaz modul de folosire a limbajului pentru a exprima o realitate, o interpretare personal, o
imagine, o prere sau o ide, aa cum o percepe emitorul. Funcia referenial transmite
informatii despre lumea real sau imaginar,trimite la context i stabilete referentul. Ea poate
fi denotativ sau cognitiv, avnd n vedere informarea, contextul lingvistic i extralingvistic (social,
cultural,) al comunicrii.

6. Funcia limbajului corespunztoare canalului este cea FATIC, interacional. Ea servete
la stabilirea relaiei de comunicare i la cultivarea interesului pentru aceasta pn la ncheierea
mesajului, prin verificarea funcionrii optime a circuitului. La nivelul contactului social funcia
fatic asigur comunicarea de succes prin amprenta lingvistic degajat.

Majoritatea textelor ndeplinesc mai multe functii, dar hotrtor pentru includerea ntr-un stil
sau altul, este funcia dominant. De pild:
emotiva n memorii, confesiuni, comentarii, interpretri critice
conativ n ordine, decizii, regulamente, discursuri politice, predici, reclame
poetic n operele literare, dar i n unele mesaje publicitare
metalingvistic n analize gramaticale, n dicionare, n texte cu caracter didactic
referenial e dominant n comunicate oficiale, buletine, chestionare, referate, cronici
fatic n saluturi i formule de convenien, texte de receptare a mesajului telefonic

CE PUTEM DEDUCE DESPRE AUTORUL TEXTULUI SI DESPRE SITUATIA
DE COMUNICARE?CUI SE ADRESEAZA TEXTUL?



Autorul=Emitorul= sursa de informaie dintr-o situaie de comunicare;
Numele autorului este indicat n subsolul textului, alaturi de titlu
In general, titlul sugereaz faptul c autorul este un:
1. scriitor text beletristic;
2. om de tiin text tehnico-tiinific;
3. Instituie legislativ ( Parlamentul Romniei ) text juridico-administrativ ( oficial ) ;
4. jurnalist text publicistic ( jurnalistic ) .
Cititorul=Receptorul = beneficiarul informaiei dintr-o situaie de comunicare;
Acesta poate fi:
1. specializat ( un specialist n domeniu: critic literar / jurist/ om de tiin );
2. n curs de specializare ( elevi, studeni );
3. nespecializat ( cititor obinuit ).
Mesajul = fraza care poart informaia esentiala a textului(poate fi extrasa din text,
sau poate fi sintetizata de cititor);
Codul= limba romn;
Canalul =scris;
Referentul = informaia despre ceva;despre ce este vorba n mesaj;
Contextul= poate fi vorba de contextul la care se refera mesajul, sau/si de contextul
in care este emis mesaju


VORBIRE DIRECTA/VORBIRE INDIRECTA
Trecerea din vorbirea direct in vorbirea indirect

VORBIRE DIRECTA = TEXT DIALOGAT

Ex.: Dar vocea de dincolo adaog:
- Coni! Uite Ionel! Vrea s-mi rstoarne maina! Astmpr-te, c te
arzi!
- Ionel! Strig iar madam Popescu; Ionel vin la mama!
- Sri, coni! Vars spirtul ! s-aprinde!
- Ionel! Strig iar mama, i se scoal repede s mearg dup el.

VORBIRE INDIRECTA=TEXT NARATIV


Ex. Vocea de dincolo(servitoarea) o strig insistent pe doamna,
adaugand c Ionel vrea s-i rstoarne maina, apoi i spune lui Ionel s se
astmpere, pentru c se va arde.
Madam Popescu l cheam pe Ionel s vin la ea.
Si mai ingrijorata, slujnica o roag pe stapana s i sar n ajutor,
fiindc Ionel vars spirtul i se poate aprinde ceva.
Mama l strig iar pe Ionel i se ridica repede s mearg dup el.

MODIFICARI SURVENITE:

eliminarea liniei de dialog;


transformarea persoanei I i a-II-a a
verbelor i a pronumelor n persoana
a III-a;

semnalarea replicilor prin verbe care
exprim aciunea de a spune;

plasarea, dup aceste verbe, a unor
cuvinte precum: c, s , ca s, dac,
unde, cnd, care etc. (elemente de
subordonare in fraza);




reproducerea ct mai exact a
cuvintelor vorbitorului, transpunand
narativ marcile afectivitatii;
transformarea modului imperativ n
conjunctiv;
transformarea cazului V n Ac sau D;

eliminarea exclamaiilor,
interogatiilor, interjectiilor



TIPOLOGIA TEXTELOR
TIPOLOGIA TEXTELOR (.M. Adam)
Tipuri sau Mrci lingvistice Genuri de texte ce ntrebri ce
secvene de text probabile aparin sau care au o evideniaz
Obiectivul lor

secven ce aparine specificul textului
unui anume tip de text
TEXTUL NARATIV - repere temporale, mai - romane, nuvele, Cine? Ce face?

ales: atunci, apoi, mai basme... Unde? Cnd? Cum?
trziu... - fapte diverse De ce?

- timpuri verbale: prezent - pasaje de basm, schi,

i perfect compus sau nuvel...

perfect simplu


- lexic: frecvena verbelor

i adverbelor ce insist

asupra aciunii

Testul descriptiv - repere spaiale, mai ales: - pasaje de roman, Ce este descris? De
aici, mai departe, lng ... nuvel, pastelul cine? Cum? De ce?

- timpuri verbale: - plane anatomice


imperfect sau prezent - pasaje de ghid turistic

- lexic: frecvena
substantivului i

adjectivului; verbe ale

strii; cmpuri lexicale ce

asigur unitatea tematic

Testul scenic sau - punctuaie specific - piese de teatru Cine vorbete? Cu
dialogal / - mrci ale enunrii - scene n texte epice cine? Despre ce?
conversaional - conversaii pe viu" Unde? Cnd? De

ce?
Textul - estomparea complet a - unele articole de pres Despre ce suntem
informativ emitorului - rubrici de pres de informai?
a informa - articulaii de tip crono- tipul meteo", anunuri" De cine? Cum? De
logic: mai nti, apoi...; ce?
timp verbal: prezentul

- lexic specific orizontului

tematic
Textul explicativ - estomparea emitorului - manuale colare Ce este explicat? De
- a face s - conectori logici: cauz - - unele texte tiinifice cine? Cum? De ce?
neleag efect: deoarece, deci...

- timp verbal: prezentul


- lexic specific orizontului


tematic

Textul injonctiv - estomparea emitorului - reete La ce se refer
a indica modul de - timpuri verbale: - prospecte indicaiile? Cine le
aciune imperativ sau infinitiv d? De ce?
Textul - conectori logici: - expuneri, prezentare Cine argumenteaz?
argumentativ deoarece, n consecin, de carte Ce argumenteaz?
a convinge cu toate acestea... - editoriale, cronici i Pe cine dorete s

- lexic, n funcie de comentarii de pres conving? Cui i se

strategia adoptat: neutru

opune? De ce?
sau valorizant vs.

devalorizant

Iarasi foarte folositor pentru bacalaureat - oral , mai ales pentru aceia dintre voi care nu pot
invata teorie foarte multa; cititi cu atentie mai ales coloana a 2-a (marci lingvistice
probabile), ca sa va fixati cateva trasaturi ale fiecarui tip de text. Voi reveni cu detalii,
pentru textele narativ si descriptiv (argumentativul l-am explicat deja)


TEXTUL LITERAR SI TEXTUL NONLITERAR
Materialul este luat de pe net, dar consider ca este foarte bine realizat si va ajuta sa
realizati diferenta literar/nonliterar, importanta in rezolvarea unor cerinte de la proba orala a
bacalaureatului.

MESAJUL poate fi structurat sub forma unui TEXT
LITERAR sauNONLITERAR, n funcie de scopul comunicrii i modul particular de
concretizare a informaiei transmise.

A. TEXTUL LITERAR particularizeaz comunicarea artistic, pentru c n
el se recunoate originalitatea reflectrii lumii nconjurtoare de ctre creatorul operei
artistice (populare sau culte). n text se manifest funcia poetic a limbajului, prin
excelen reflexiv, ntruct expresivitatea coninutului primeaz i nu informaiile
oferite.
B. TEXTUL NONLITERAR este elaborat pentru a comunica un coninut n
care acioneaz, cu precdere, funcia referenial. Vizeaz domenii diverse, de la
cele tiinifice i juridico-administrative la mass-media audio-vizual, concretizndu-
se; cu ajutorul registrelor lingvistice (oral/ scris; popular/ cult; regional, colocvial,
argoul i jargonul). Indiferent de textul funcional reprezentat n
comunicare, emitorul abordeaz obiectiv realitatea i folosete un limbaj comun,
convenional, prin excelen tranzitiv (scopul principal este de a transmite informaii).
TEXTUL LITERAR
- caracter reflexiv
- subiectivitatea emitorului
- nclcarea intenionat a normelor lingvistice
- limbaj expresiv, realizat cu ajutorul figurilor de stil i al procedeelor artistice
- acioneaz funcia poetic
- modalizare afectiv maxim

TEXTUL NONLITERAR
- caracter tranzitiv
- obiectivitatea emitorului
- respectarea normelor de redactare a textului funcional
- limbaj specializat pe domenii de activitate
- acioneaz funcia referenial
- modalizare afectiv minim



FUNCIILE LIMBAJULUI

Scopul limbajului este acela de a transmite informaii, esenial
este funcia sa de comunicare.
Comunicarea organizeaz enunul n forme diferite, ceea ce duce la
existena unor diferite tipuri de mesaj, care presupun mai multe funcii ale
limbajului.
Funcia limbajului -relaie ntre o anumit form lingvistic i situaia/
contextul/ poziia social ori interpersonal n care aceast form lingvistic
este utilizat; nsumeaz comunicarea ideilor, exprimarea atitudinilor etc.
Fiecrei funcii i corespund, n procesul comunicrii, forme lingvistice
specifice; chiar dac un mesaj nu are o singur funcie, una dintre ele
predomin i impune un anumit uz al unitilor lingvistice n enun.

Factori care
intervin n
procesul
comunicrii
FUNCTIILE CORESPUNZATOARE
(ROMAN JAKOBSON)

EMITOR 1. EMOTIV (numit i interjecional)
- este centrat asupra emitorului, are ca scop exprimarea atitudinii
vorbitorului fa de coninutul enunului. Stratul pur emotiv al limbajului
este constituit din interjecii; dincolo de emoia pur, limba posed ns i
alte caracteristici formale menite s marcheze participarea afectiv a vorbi-
torului la enun (persoana I la pronume i verb, intonaia* interogativ/
exclamativ, lungimea sunetelor etc):Vai, ce tare plou!
DESTINATAR
(RECEPTOR)
2. CONATIV (numit i persuasiv sau retoric)
- orienteaz enunul ctre destinatar (receptor). Expresia gramatical a
funciei conative este marcat de pers. a II-a la pronume i verb,
de vocativ la substantiv i de imperativ la verb;intonaia
exclamativ/interogativ caracterizeaz i ea enunurile a cror funcie
primordial este centrat asupra receptorului: Ascult-m! De ce nu m
crezi?
REFERENT
(CONTEXT)
3. REFERENIAL (numit i denotativ, informativ)
- este orientat spre referentul mesajului, este funcia primordial ntr-o
mare parte a enunurilor, coexistnd uneori cu alte funcii; i aparin
enunuri neutru-informative ca: Pisica este un animal domestic.
COD 4. METALINGVISTIC
- este predominant n frazele care aparin metalimbajului, deci care transmit
informaii despre un anumit cod*, devenit el nsui obiect de descriere n
enun; distincia care st la baza identificrii acestei funcii se face ntre lim-
bajul obiectual (care spune ceva despre obiect, referent)
i metalimbaj (care spune ceva despre limbaj); explicaiile pot privi
argourile, limbajul copiilor, (in)corectitudinea unei forme gramaticale,
decodificarea unui alt cod .a.: Nu se spune ei este, ei face", ci ei sunt, ei
fac"; u" nseamn ho; Sgeat nainte nseamn sens unic".
CONTACT 5. FATIC
- asigur meninerea contactului dintre vorbitor i interlocutor. Enunul
poate cuprinde fraze care atrag atenia destinatarului sau confirm faptul
c el rmne n continuare atent, att n comunicarea direct, ct i n cea
mediat: Acum urmrii-m cu atenie!; Alo, mai eti pe fir?
MESAJ 6. POETIC(numit i estetic sau literar)
- este centrat asupra mesajului, constituind funcia predominant a
artei verbale. Ea nu apare izolat n text, ci se combin cu celelalte funcii,
de ex. n diversele genuri poetice: poezia epic, dominat de
enunuri expozitive formulate la persoana a III-a. implic o participare a
funciei refereniale; poezia liric, dominat de persoana I, cuprinde enunuri
n care intervine puternic funcia emotiv, iar poezia liric-adresativ, cu
valori retorice, formulat la pers. a II-a (oda, epistola), implic funcia
conativ.


STRUCTURA UNUI ESEU DE TIP ARGUMENTATIV
Un eseu argumentativ simplu trebuie impartit in segmente clare, dintre care trei trebuie sa fie ntotdeauna
prezente.
1. Introducerea:
In cele mai multe tipuri de scriere, primul lucru pe care l face autorul este de a introduce
subiectul pe care arede gnd sa l prezinte. Scopul primului paragraf este de a capta atenia
cititorului si de a-i da cteva repere referitoare la subiect. Paragraful iniial urmeaz de obicei o
serie de pai, de la situaii mai generale nspre situaia specifica ce urmeaz sa fie abordata. Dei nu
exista nici o formula pentru redactarea introducerii, urmtoarele elemente apar de cele mai multe ori:

Propoziia de introducere: Prima propoziie a eseului trebuie sa fie suficient de interesanta pentru a
determina cititorul sa citeasc mai departe. Aceasta propoziiear putea fi una provocativ sau o
ntrebare majora. In oricare dintre cazuri, va trebui ca cititorul sa fie introdus in subiect si focalizat asupra
subiectului ce va fi discutat.
Formularea tezei(ipotezei): E de obicei ultima propoziie a primului paragraf si servete ca linie
directoare a eseului. Ea reprezint ideea care va fi susinuta de-a lungul ntregului eseu. Pentru
muli pare ciudata situarea la bun nceput a concluziei pe care o vor desprinde, ei prefernd sa lase pentru
sfritul eseului exprimarea poziiei lor in argumentare. Cu toate acestea, e firesc si dezirabil ca cititorul sa
fie informat despre teza ce va fi susinuta in eseu.
2 . Cuprinsul: Susinerea tezei/ipotezei
Odat ce in introducere a fost pregtit terenul pentru discuie si a fost prezentata poziia ce va fi
adoptata, urmeaz partea cea mai extinsa a eseului in care se vor prezenta argumentele menite sa
conving cititorul. Un eseu bun va convinge cititorul ca ntruct anumite elemente sunt adevrate si
pentru ca anumite convingeri sunt mprtite de autor si de cititor, cititorul trebuie prin urmare sa
accepte ca valide concluziile autorului.
Modul cel mai obinuit de a susine teza este de a face o aseriune si de a oferi apoi suporturi,
dovezi, exemple care sa o confirme E, de asemenea posibil, sa se nceap cu o rezumare a exemplelor
(dovezile) si apoi sa se extrag concluzia .
O practica obinuita in eseul argumentativ este ca autorul sa i prezinte opiniile si apoi sa
considere critic posibilele preri opuse (contraargumentele). E de asemenea posibil sa se nceap
cu expunerea punctelor de vedere cu care autorul nu e de acord, sa le critice cu scopul de a face
loc prerii sale.
3 . Concluziile
In condiiile in care s-a spus deja in introducere ce prere va fi susinuta, muli autori de argumentari
sunt nesiguri ce sa scrie in concluzie. Concluzia e o parte foarte importanta a eseului pentru ca
nsumeaz teza si argumentele in favoarea ei, lsnd cititorului o imagine clara asupra poziiei pe
care o adopta autorul. Nu e recomandat ca la acest stadiu sa se introduc idei noi, care nu au fost
abordate in eseu. E de asemenea nenelept a folosi concluziile ca loc de exprimare a opiniei proprii, ca
loc pentru ceea ce cred eu. Fcnd aa, cititorul poate avea impresia ca oricine poate gndi ce dorete. In
principiu, ideea e adevrata. Cu toate acestea, autorul trebuie sa-si aminteasc scopul pentru care a scris
eseul. Acesta e nu doar de a spune cititorilor care e poziia sa fata de subiect, ce gndete, ci si de a-i
convinge de validitatea argumentelor sale, pe care sa doreasc si ei sa le susin, sau mcar sa le
cunoasc. De aceea, e absolut ineficient a spune ca oricare poziie fata de subiect e in egala msura de
ndreptita.

Trasaturile cele mai frecvent intalnite ale concluziei unui eseu argumentativ sunt:
Sinteza argumentului: In concluzie, autorul trebuie sa reformuleze si sa rezume foarte scurt principalele
puncte ale argumentului.
Reformularea tezei: Autorul reformuleaza si susine importanta tezei, ntruct ntregul eseu a gravitat in
jurul demonstrrii sale. Unii considera ca a rescrie teza intocmai este o metoda retorica foarte eficienta.
Alte persoane considera ca este bine a se reformula teza.

Propoziiile de final: Aceasta seciune semnaleaz sfritul eseului si da o impresie de final cititorului.
Iat cteva posibile moduri de scriere a ultimelor propoziii:
Discuta viitorul subiectului prezentat. Aceasta poate accentua importanta eseului. De asemenea, aceasta
poate ajuta cititorul sa aplice noua informaie sau sa vad lucrurile global
Da cititorului ceva la care sa se gndeasc, poate un mod de a utiliza eseul in viata de zi cu zi
Revine la primele propoziii pentru a da o forma circulara eseului
Pune ntrebri, ori cititorului, ori ntrebri generale, care sa ajute cititorul sa obin o noua perspectiva
asupra subiectului

De-a lungul ntregului eseu, autorul trebuie sa aib in minte cititorul cruia i se adreseaz si
care sunt ateptrile acestuia. innd seama de aceste lucruri, elaborarea unui eseu va fi mai
eficienta.

Va propun si un model de argumentare, creat de o fosta eleva:

Scrie un text de tip argumentativ, de 15 20 de rnduri, despre ur, pornind de la ideea
exprimat n urmtoarea afirmaie: Pe cnd iubirea, de oriice fel ar fi ea, lumineaz viaa i-o
ndulcete, ura o-ntunec, o umple de amrciune i-o face nesuferit. (Mihai Eminescu, Opere)

Introducere:
Cine oare nu a incercat macar o data sa inteleaga dedesubturile iubirii si urii?...
M numr printre cei care susin ideea enunat n citatul dat i anume aceea c iubirea, de orice
fel, este sentimentul care lumineaz i face viaa mai frumoas, pe cnd ura nu face altceva dect s
aduc amrciune i frustrare n viaa oamenilor.(opinie proprie+ipoteza-atentie, relationare cu
citatul!!!)
Cuprins
n primul rnd, att iubirea pe care o druim ct i cea pe care o primim, ne face s
privim viaa i din alte puncte de vedere i s uitm de lucrurile materiale. Aa, noi oamenii,
ne dm seama c avnd iubire avem o via frumoas i nvm s preuim momentele cu
adevrat minunate. Acest lucru l poate face orice tip de iubire, fie ea printeasc,
pasional, pentru prieteni sau pentru oricare dintre semenii notri, dar consider c dac n
viaa unui om se regsesc toate acestea, acel om poate spune c este cu adevrat mplinit.
Firete c iubirea aduce i suferin, dar numai cunoscnd toate tririle pe care iubirea le
aduce ne vom da seama c nu exist sentiment mai nltor ca acesta.(argument 1 cu
exemplificare )
n al doilea rand, sunt de parere c ura nu ar trebui s existe n viaa noastr ntruct ne
face s uitm de noi, s nu acordm atenie lucrurilor frumoase din via i s ne
concentrm doar pe a le face ru celor din jurul nostru. Astfel nu vom deveni dect nite
oameni frustrai care i vor da seama n final c viaa a trecut pe lng ei i nu s-au bucurat
de lucrurile cu adevrat importante.(argument 2/contraargument cu sustinere)
Concluzie
Aadar, fiecare are dreptul de a alege ceea ce face cu viaa lui dar n cele din urm toi
ne vom da seama c, asa cum am sustinut prin cele afirmate anterior, prin iubire toate
lucrurile frumoase sunt posibile, c acest sentiment ne face mereu s tresrim de emoii i
ca nu mai exist vreunul care s dea mai mult frumusee vieii, pe cnd ura ne va aduce
doar o via trist i ntunecat.(reformularea ipotezei+perspectiva generalizatoare asupra
temei eseului)

Va mai aduc in plus o lista utila de conectori(adverbe, locuiuni adverbiale, conjuncii sau
locuiuni conjuncionale, structuri verbale); acestia ajuta la exprimarea ideilor de:

succesiune, continuitate : n primul rnd, n al doilea rnd, etc, pe de o parte...
pe de alt parte, n plus, de asemenea
contrast: dar, ns, ci, n contrast cu, dimpotriv
ierarhizare: nainte de toate, mai presus de toate, mai important dect
comparaie: la fel cu, tot aa, ca n comparaie cu, n mod asemntor
probabilitate: probabil, posibil, este cu putin, s-ar putea ca
certitudine: cu siguran, desigur, firete, nu este nici o ndoial c
concesie: dei, totui, cu toate acestea, chiar dac
concluzie: deci, aa, prin urmare, n concluzie, n consecin, la urma urmelor