Universitatea Tehnica de Constructii Bucuresti

Referat Complemente de Fizica

Sticla material de constructie









Student: Saftoiu Anda Ioana
An I , I.C. , grupa 2

2011
I. Scurt istoric al sticlei
Cea mai veche sticla este sticla vulcanica, rezultata prin racirea rapida a lavei. Diferite obiecte ca
varfuri de sulite, topoare, oglinzi, se pastreaza in diferite muzee.
Cel mai vechi obiect din sticla propriu-zisa se considera o amuleta albastra ce a fost gasita in Egipt
si este datata in anul 7000 i.e.n. In Egipt si Liban au fost descoperite perle din sticla vechi de 5500-3400
ani.
Intr-o localitate din apropierea Bagdadului s-a gasit un cilindru din sticla albastru-deschis, fara
incluziuni sau defecte, datata la circa 2700 ani i.e.n. Calitatea deosebita a sticlei atesta existenta unei
indelungate experiente si ca atare se presupune ca in Asia sticla era cunoscuta inaintea Egiptului.
Se estimeaza ca producerea unor vase in intregime din sticla a inceput cu 700 de ani i.e.n. Atunci
modelul era confectionat din argila nisipoasa care era inmuiat in topitura de sticla. Sticla ce adera la
model era incalzita in flacara pentru a se distribui uniform si a se netezi. Dupa racire miezul era
indepartat treptat. 45636sxq49gjm3k
Se pare ca tot in Egipt s-a fabricat pentru prima data sticla. In frescele de la Tell-el Amara din
Egiptul de sus - 1400 i.e.n.-, se gasesc figurate toate fazele fabricarii si prelucrarii sticlei; iar picturile din
monumentele de la Bu-Assan (aproape de Teba), precum si uneltele si aparatele gasite in aceste monumente
atesta iscusinta sticlarilor egipteni.

Ei stiau sa prepare sticla, s-o coloreze, s-o taie si s-o slefuiasca. .
In Egipt se gaseste din belsug nisip si silitra; iar cenusa unor plante ce cresc in Egipt contin multa potasa -
carbonat de potasiu-. Aceste materiale sunt componentele sticlei. Conditiile naturale ale
Egiptului erau asadar favorabile inventarii sticlei.
Prima certitudine este ca in Egipt, cu 4000 de ani inainte de Christos, existau utilaje empirice pentru
producerea de vopsele destinate fabricarii de obiecte tehnice si artistice din ceramica.
Evolutia prelucrarii sticlei e confuza si nesemnificativa de la acel moment inainte dar au fost
descoperite la Tell si Amarna resturile a 3 sau 4 fabrici de prelucrare a sticlei care au functionat, cu siguranta, in
timpul celei de a XVIII-a dinastii (cca.1600-1300 i.e.n.). Sub Tolomeu Filadelfo (285-247 i.e.n.) Alexandria
devine primul oras industrializat din lume.Atelierele de sticla produceau intens obiecte de podoaba, cani pentru
apa si vin, perle colorate, sticlute de parfum, flacoane de ulei.Aceste obiecte au strabatut intreaga lume intre
Anglia si India.
Fenicienii - care trebuie sa fi preluat de la egipteni mestesugul producerii sticlei, exportau in intreaga
lume veche obiecte de podoaba, precum si vase si flacoane de sticla. Orasul Sidon era renumit pentru comertul
cu obiecte de sticla. Poate de aceea s-a nascut legenda originii feniciene a sticlei, legenda pe care o reproduce
Pliniu cel batran in opera sa. Negustorii de salpetru(azotat de potasiu +azotat de sodium) , poposind odata pe
malul unui rau din Fenicia, isi pregateau pranzul. Negasind pietre pentru a-si inalta oalele, ei au in loc de pietre
turtele de salpetru din incarcatura carutelor lor; si din salpetrul amestecat cu nisipul de pe mal, sub actiunea
focului, ei au vazut curgand paraiasele transparente ale unei licori necunoscute; si aceasta este originea sticlei.
Batranul Pliniu mai vorbeste despre sticla neagra asemanatoare cu piatra obsidiana, despre bijuterii si
statui facute din sticla, despre sticla rosie, opaca, numita hemation,despre sticla alba, despre cea care
imitapietrele pretioase de cele mai diferite culori, despre sticla transparenta si incolora," cea mai pretuita
dintre toate pentru ca seamana cel mai mult cu cristalul ", despre sticla topita cu pucioasa care se intareste
ca piatra, despre faptul ca bule de sticla umplute cu apa, puse in calea razelor soarelui, incalzesc atat de tare
incat ard stofele - pentru ca de fapt bulele de sticla umplute cu apa nu erau altceva decat un fel de lupa si
concentrau caldura razelor solare intr-un singur punct.
De atunci - cum mestesugul este iscoditor si iscusit, oamenii nu s-au mai multumit sa amestece salpetru cu
nisip si nascocira ideea de a amesteca in topitura magnetita, cu gandul ca ea va atrage sticla topita asa cum
atrage fierul. Si tot asa au inceput sa introduca tot felul de petricele colorate, scoici si nisip de scoici. Pentru
foc se foloseste lemnul usor si uscat si pentru topire se adauga arama de Cipru si salpetru. Sticla topita este
atat de patrunzatoare incat pana o simti ea taie pana la os partile corpului pe care le atinge. Aceste mase se
retopesc in cuptoare in care li se da culoare; apoi, rand pe rand, sticla se sufla, se fasoneaza la cuptor, se
cizeleaza ca argintul. Odinioara, orasul Sidon era celebru pentru atelierele sale de sticla.
Revolutia fundamentala in fabricarea sticlei are loc atunci cand apare, ca instrument de lucru, teava
suflatorului (probabil 20 i.e.n.- 20 e.n.).
Urmeaza o perioada lunga punctata de momente cu semnificatie mai mult emotionala.In anul 14 al erei noastre
lucratorii egipteni construiesc langa Napoli primele cuptoare de topire a sticlei.Se mai noteaza ca imparatul
Nero a platit 600 de sesterti pentru doua pahare mici din sticla si ca in timpul domniei imparatului Claudiu se
fabricau geamuri pentru ferestre cu dimensiunile laturilor cuprinse intre 30 si 50 cm.
Venetia este locul de nastere (sec.XVI-XVII) al industriei moderne de fabricare a sticlei.
Giorgio Agricola, considerat parintele tehnologiei de fabricare a sticlei, lasa scris (anul 1500) procedeul exact
de fabricatie si misterul din jurul celebrelor (si atunci, si astazi) fabrici de sticla de la Murano.Tot el face si
desenul foarte exact al unui atelier de prelucrare a sticlei in care se vad foarte bine cuptorul de topire si cel de
recoacere.
In perioada de maxima evolutie a fabricatiei sticlei, la Venetia mai mult de 8000 de lucratori aveau aceasta
ocupatie. Secretul fabricarii trebuia bine pastrat.In 1400, Consiliul celor 10, care guverna Venetia, a dat o lege
care trebuia sa impiedice instrainarea secretelor de fabricatie. Nu se stie cati lucratori sticlari au trecut prin
Puntea Suspinelor dar cei care, in mod clandestin, incercau sa paraseasca Venetia, erau aspru judecati si
pedepsiti, bunurile le erau confiscate iar familiile persecutate.
Se presupune ca originea oglinzilor din sticla ar fi tot la Venetia cu toate ca, in sec.XVI, doua fabrici germane
vindeau oglinzi in toata lumea, spre marea invidie a venetienilor.
In alta parte a Europei, in Bohemia, s-au infiintat in 1442 si 1443 primele fabrici de sticla.Puritatea materiilor
prime din acea zona permitea obtinerea unei sticle transparente comparabila cu cristalul.
In Franta, la 1784 se produce pentru prima data cristal cu plumb in fabrica lui St.Louis iar in 1823 ia fiinta
celebra fabrica de cristal de Baccarat, chiar daca cristalul cu plumb e o descoperire a englezilor.

Astazi - in Italia, pe coasta dintre Cume si Liternum, intr-un loc de 600 de pasi in lungime, se culege nisip
alb, foarte moale; el se macina in piulite si la moara, apoi se amesteca cu el trei parti de salpetru. Amestecul
topit se trece in alte cuptoare unde se prinde intr-o masa care se numeste amosilitra. Aceasta masa se topeste din
nou si da sticla curata sau turte de sticla alba, pura, din care se poate face orice dupa aceea.


II. Chimia Sticlei
Sticlele sunt un amestec de dioxid de siliciu si silicatii ai diferitelor metale. Sunt materiale
necristalizate (amorfe), cu rezistenta mecanica si duritate mare, cu coeficient de dilatare mic. La temperaturi
mai inalte se comporta ca lichidele subracite cu vascozitate mare. Nu au punct de topire definit. Prin incalzire se
inmoaie treptat, ceea ce permite prelucrarea sticlei prin suflare, presare, turnare, laminare.
Sticlele se obtin, in general, prin topirea in cuptoare speciale a unui amestec format din nisip de coart,
piatra de var, carbonat de sodiu (sau de potasiu) si materialele auxiliare.
Proprietatile fizice ale sticlelor sunt determinate de compozitia lor. Sticla obisnuita, sticla de sodiu are
compozitai aproximativa 6SiO2 CaO Na2O. Se intrebuintiaza la fabricarea geamurilor si a ambalajelor de
sticla.
Sticla de potasiu are compozitia 6SiO2 CaO K2O si este rezistenta la variatii de temperatura. Se
folosestela fabricarea vaselor de laborator.
Cristalul (sticla de plumb) este o sticla in care sodiu si calciul au fost inlocuiti cu potasiu si plumb
(6SiO2 PbO K2O) si se caracaterizeaza prin proprietati de refractie bune si densitate mare. Flintul si strasul
contin un procent de plumb mai mare ca cristalul. Flintul se foloseste pentru prisme si lentile optice.
Prin adaugarea unor cantitati mici de Al2O3 sau B2O3 se obtin sticle rezistente la variatii bruste de
temperatura care se folosesc la fabricarea vaselor de laborator (sticla Jena, Pirex sau Duran). Au o rezistenta
chimica mare si coeficient de dilatatie mic.
Compozitia chimica a unor sticle mai cunoscute

Componentii
Sticla de
geam
(Scaieni)
Sticla de
butelii
(Sighisoara)


Sticla
cristal
Stical de
laborator
Turingia
Sticla de
laborator
Jena
(Ger.Glas.)

Sticla de
laborator
Pirex
Sticla
Lindeman

Srical
optica
cron
greu

Sticla
optica
flint

SiO2
B2O3
BeO
CaO
MgO
BaO
PbO
ZnO
Li2O
Na2O
K2O
Al2O3
Fe2O3
As2O3
%
71,5
-
-
7,9
3,6
-
-
-
-
15,6
-
1,20
0,20
-
%
72,4
-
-
9,3
1,l
-
-
-
-
15,3
-
1,79
0,2
-
%
55,5
-
-
-
-
-
30
-
-
-
14,5
-
-
-
%
66
-
-
8
4,5
-
-
-
-
11
3
7,5
-
-
%
76
16
-
0,2
-
-
-
-
-
5,4
0,6
1,7
-
-
%
81
12
-
0,5
-
-
-
-
-
4,5
-
2
-
-
%
-
64
15,3
-
-
-
-
-
20,7
-
-
-
-
-
%
32,70
13,20
-
-
-
45,90
-
3,50
-
-
-
3,15
-
1,60
%
47
-
-
-
-
-
46,40
-
-
-
6,35
-
-
0,20

Sticlele colorate se obtin daca, in topitura, se adauga unii oxizi metalici (de Fe,Co,Cr,Cu etc.), care
formeaza silicatii colorati.
In industria sticlei se utilizeaza drept coloranti un numar foarte mare de substante care se incadreaza de
obicei in trei categorii: colorantii ionici, colorantii moleculari si colorantii coloidali.
Colorantii ionici sunt in general oxizii metalici.
Asa de exemplu sticla rosie contine si oxid de cupru I, sticla galbena sulfat de cadmiu, sticla albastra
oxid de cobalt (II), sticla verde oxid de crom (III), sticla violeta oxid de mangan. Trioxidul de uraniu da o
culoare galben-verde insotita de o frumoasa fluorescenta verde.
Colorantii moleculari sunt reprezentati de seleniu care da o culoare roz, de sulf care da o culoare galbena
sau galbena-cafenie si mai ales de sulfurile si seleniurile diferitelor elemente. Foarte utilizat este amestecul CdS
+ CdSe care da o culoare rosie-rubinie a carei nuanta depinde de raportul dintre cei doi componenti.
Colorantii coloidali sunt de fapt metalele care, prin tratamente termice adecvate, sunt dispersate sub
forma de solutie coloidala imprimand sticlei culori ce depind de dimensiunile particulelor coloidale. Astfel,
aurul fin dispersat in sticla da o culoare rosie-rubinie foarte frumoasa. Argintul da nuante de la galben la
cafeniu.
Sticlele colorate se topesc in creuzete cu capcitati de ordinul sutelor de liri sau in cuptoare mici in care
temperatura, si mai ales caracterul mediului, se pot controla riguros.
Sticlele colorate se utilizeaza in afara obiectelor de menaj, in numeroase domenii importante.
Mari consumatori de sticla colorata sunt transporturile aeriene, navele, terestre. Semnalizarile luminoase
in transporturi au o deosebita importanta culorile utilizate deobicei, fiind rosul, verde, albastru si galben.
Sticlele colorate se utilizeaza si drept filtre penru anumite radiatii. Pentru protejarea ochilor sudorilor
sau a celor ce privesc in cuptoare incandescente se utilizeaza asa-numitele sticle de cobalt dar si alte sticle care
pot retine radicali calorici sau ultraviolete.
Filtrele colorate intra in componenta unor aparate optice sau de analiza, utilizate in laboratoare de fizica
chimie sau tehnica fotografica.
Metalizarea superficiala a sticlei
Sunt cunoscute numeroase procedee de aplicare pe suprafata sticlei a unor particule metalice ce-i
confera propritati optice, electrice sau decorative foarte pretioase. Asta intrucat suprafata sticlei are capacitatea
de a fixa puternic particule solide.
Metalizarea superficiala a sticlei se practica de sute de ani pentru obtinerea oglinzilor. Mult timp
oglinzile s-au fabricat prin depunerea pe sticla a unui strat de amalgam de staniu (aliaj de Sn si Hg). Acest
procedeu a fost parasit deoarece amalgamul nu este stabilit si degaja in permanenta vapori toxici de mercur. Din
acelasi motiv aceste oglinzi se degradau relativ repede. Astazi oglinzile se fabrica prin depunerea pe sticla a
unui strat de argint metalic. Depunerea se realizeaza prin reducera ionilor de argint dintr-o sare complexa
amoniacala cu ajutorul unui reducator organic (de exemplu, acid tartric). Solutia amonicala se obtine prin
tratarea azotului de argint cu amoniac. Atentie deosebita se da pregatirii suprafetei sticlei pentru a se asigura o
buna aderenta a argintului. In acest scop placa de sticla se lustrueste usor cu un abraziv foarte fin. Se inlatura
apoi orice urma de grasime prin tratarea sticlei cu un degresant puternic. Suprafata astfel curatata se spala cu
apa si se pastreaza acoperita cu o pelicula de apa distilata pana la argintare.
Una alt procedeu de depunere pe sticla a unor pelicule metalice este depunerea in vid. Pentru aceasta
piesa de sticla se introduce intr-un spatiu vidat in care se evapora metalul ce urmeaza sa fie depus. Evaporarea
se face fie introducand metalul respectiv in arc electric, fie depunandu-l pe un filament de wolfram ce poate fi
incalzit la temperatura necesara. Astfel se poate depune practic orice metal.
Sunt mai multe metode folosite scop. Amintim o metoda relativ recenta care consta in ingrosarea
suprafetei sticlei cu picaturi de metal topit. Topirea se realizeaza fie formand un arc elesctric intre doua sarme
din metalul respectiv, fie introducand o asemenea sarma intr-o flacara oxiacetilenica. Asupra punctului unde se
topeste metalul se indreapta un jet de aer comprimat care pulverizeaza metalul topit si-l proiecteaza pe suprafata
sticlei si astfel se incrusteaza puternic in suprafata ei. Piese de sticla metalizate in acest fel sunt utilizate in
constructii in scopuri decorative. O sticla incolora metalizata cu Al pare argintata iar cu cupru-aurita.
Daca pe sticla se depune o pelicula de dioxid de staniu, aceasta are proprietati semiconductoare.
Peliculele semiconductoare au multe aplicatii in laboratoare si in industrie. Ele sunt utilizate mult pentru
incalzirea electrica a obiectelor de sticla sau a continutului lor. Astfel, ferestrele avioanelor si in special cele din
cabina echipajului sunt protejate pe aceasta cale impotriva givrajului (acoperiri cu gheata), fenomene curente la
inaltimile de zbor ale avioanelor moderne.
Pentru laboratoare, industrie sau uz casnic se fabrica diferite vase de sticla prevazute cu incalzitoare pe
baza de pelicule semiconducatoare depuse direct pe peretii vasului. Introducerea curentului electric se face prin
intermediul unor contacte de argint depuse pe sticla cu ajutorul unei paste pentru izolarea electrica a pastei
semiconducatoare se depune pe ea o a doua pelicula de SiO2 si TiO2.
Calirea sticlei
Calirea sticlei este cunoscuta cel putin din secolul al XVIII-lea cand ,,lacrima batavica, obtinuta prin
caderea unei picaturi de sticla topita in apa, starnea uimirea tuturor. O astfel de picatura de sticla racita brusc
rezista la socuri puternice, dar devine instantaneu o pulbere fina cand i se rupe codita subtire ramasa dupa
desprinderea din bucata topita.
Calirea a fost aplicata industrial in 1930 pentru obtinerea placilor de asticla cu rezistenta marita, numita
,,securit.
Prin calire creste rezistenta sticlei si aceasta se datoreste unor eforturi de conpresiune in sfaturile
superficiale a placii, care compenseza apoi o parte din eforturile de tractiune ce apar sub influenta solicitarilor
mecanice. Valoarea tensiunilor de conpresie, respectiv rezistenta mecanica a sticlei calite, este influentata de
temperatura de la care incepe racirea si viteza de racire.
Calirea se aplica industrial pe scara larga la fabricarea parbrizelor si a celorlalte geamuri pentru
autovehicule.
III. Proprietati mecanice ale sticlei
Propietati mecanice
a. Densitatea sticlei este de 2,5 - ceea ce inseamna o masa de 2,5 kg / mp si mm de grosime pentru
sticla plana;
b. Rezistenta la compresie a sticlei este foarte ridicata, respectiv 1 000 N/mm
2
(1 000 MPa) - ceea ce
inseamna ca, pentru a sparge un cub de sticla de 1 cm, este necesara o incarcatura de 10 tone.
c. Rezistenta la indoire - O suprafata de sticla supusa flexarii are o fata de compresie si una de
extensie. Rezistenta la rupere la indoire este de ordinul a: 40 MPa pentru o sticla polizata si, 120-200
MPa pentru o sticla intarita. Aceasta depinde de grosime, finisarea marginilor si tipul de taiere.
(Valoarea crescuta a rezistentei sticlei intarite tratate SGG SECURIT, se datoreaza faptului ca
tratamentul preseaza fetele sticlei una peste alta foarte puternic.)
d. Elasticitatea - Sticla este un material perfect elastic (nu prezinta niciodata deformari permanente); ea este
in acelasi timp fragila (supusa unei indoiri incrucisate, se sparge fara a prezenta fisuri prealabile);
e. Modulul de elasticitate Young "E" - Exprima forta de tractiune care ar trebui teoretic aplicata unei bucati
de sticla pentru a-i transmite o alungire egala cu lungimea sa initiala. Se exprima in unitate de forta pe unitate
de suprafata. Pentru sticla, conform normelor europene :
E = 7.10
10
Pa = 70 GPa.
f. Coeficientul lui Poisson "m" - Coeficientul de contractie laterala. Cand o bucata dintr-un material sufera o
alungire sub influenta unei actiuni mecanice, se constata o subtiere a sectiunii sale. Coeficientul Poisson (m)
este raportul intre subtierea unitara pe directia perpendiculara directiei efortului si alungirea unitara in
directia efortului. Pentru sticla de constructii : m = 0,22.

Comportamentul termic
a. Dilatatia liniara Este exprimata printr-un coeficient, masurand alungirea pe o unitate de lungime pentru o
variatie de 1
o
C. Acest coeficient este in general dat pentru un domeniu de temperaturi intre 20
o
si 300
o
C.
Coeficientul de dilatatie liniara al sticlei este de : 9.10
-6
.
b. Tensiuni de natura termica Datorita slabei conductivitati termice a sticlei, incalzirea si racirea partiala a
unei sticle, antreneaza tensiuni ce pot provoca spargeri denumite termice (soc termic). Cand conditiile de
utilizare risca antrenarea intr-o sticla a diferentelor de temperaturi importante, va fi necesara luarea
precautiilor suplimentare de montaj si de finisaj. Un tratament termic complementar permite sticlei sa suporte
diferente de temperatura de la 150
o
C la 200
o
C.
1. Comportarea la rupere aceste materiale se caracterizeaza in primul rand prin duritate si fragilitate
foarte ridicate determinate de caracterul puternic al legaturilor ionice si covalente. Ruperea se produce
fara deformatie plastic. Deoarece incercarea la tractiune este mai greu de aplicat (dificultatile sunt legate
de prinderea epruvetei), pentru caracterizarea rezistentei mecanice la intindere se foloseste metoda de
incovoiere static prezentata in figura de mai jos.




Rezistenta la compresiune a sticlelor s-a constatat ca este mult mai mare decat cea la intindere(poate
ajunge la valori de 10 ori mai mare decat tractiunea), desi ruperea are tot character fragil.
Comportarea la rupere a acestor materiale se explica prin existenta unui numar mare de defecte de
structura si microfisuri a caror extindere se produce in avalansa in momentul in care tensiunile depasesc
valorile critice. Deoarece tensiunile la compresiune tind sa inchida microfisurile , starea critica se atinge
la valori mai mari ale solicitarlor.

2. Fluajul (variatie continua si lenta a eforturilor unitare si a deformatiilor materiale supuse la solicitari
continue de durata lunga) problema fluajului apare in special in cazul ceramicelor utilizate ca
materiale refractare. Fenomenul se desfasoara la fel ca si in cazul metalelor, cu exceptia faptului ca
procesele de difuzie sunt mult mai complexe fiind implicate ioni cu sarcini electrice diferite.
Deformatiile plastic specific fenomenului de fluaj se produc la limitele dintre grauntii fazelor cristaline
si sunt influentate de prezenta maselor vitroase a caror vascozitate scade odata cu cresterea temperaturii.
Din aceasta cauza cele mai bune materiale rezistente la fluaj le au materialele ceramic complet cristaline
sau in a caror structura faza vitroasa se afla in cantitate mai mica.

3. ocul termic.
Este fenomenul de fisurare sau chiar rupere amaterialului la modificarea relativ rapid a temperaturii i se
datoreaz fragilitii intrinseci a materialelor ceramic i a sticlelor corelat cu exploatarea la temperaturi
ridicate. Comportarea la oc termic a materialelor depinde n special de coeficientul de dilatare liniar
i de conductivitatea termic ; daca materialul are conductivitate termic sczut (cum este cazul
materialelor ceramic i sticlelor), la variaia rapid a temperaturii mediului se creeaz diferene de temperatur
pe seciune, contracii sau dilatri neuniforme i deci tensiuni care produc fisurarea sau ruperea; din acest motiv,
i reprezint caracteristici care capta importan mai mare la alegerea materialelor ceramice pentru o
anumit aplicaie dect n cazul utilizrii materialelor metalice; n tabelul 1 se prezint valorile acestor
caracteristici pentru cteva ceramic i sticle uzuale. Un factor la fel de important pentru comportarea la
oc termic l constituie geometria piesei, deoarece schimbarile bruste de sectiune actioneaza ca niste
concentratori de tensiuni.
Tabel 1
Tipul sticlei

Rt
N/mm2
E
kN/mm2
(0-1000C)
mm/C
W/mmC
la 100C

La 1000C
Sticla de cuart
(silice) Si)O2

80-100

60-90

0.5*10^-6

2

2.5
Sticla calco-
sodica

40-150

40-60

9.0*10^-6

1.7

-
Sticla boro-
silicata

40-150

50-70

8.0*10^-6

1.2

-


Rezistena la oc termic se definete ca fiind diferena de temperatur T dintre temperatura suprafeei corpului
i temperatura mediului pe care o poate suporta un corp r cit sau nclzit n anumite condiii fra s se fisureze. n
figura 2 a) se prezint variaia rezistenei la oc termic a unor materiale ceramice i sticle n funcie de condiiile
de rcire.

a) b)
Figura 2.
4. Fisurarea sub tensiune ntr-un mediu dat.
Este un fenomen de rupere ntrziat a materialelor ceramice i a sticlelor care se produce n
cazul solicitrii pieselor la tensiuni constante n medii apoase Mecanismul fisurrii sub tensiune(numit uneori
impropriu i oboseal static) se bazeaz pe adsorbia moleculelor de ap n microfisurile superficiale i
extinderea acestora sub aciunea tensiunilor mecanice constante datorit pe de o parte efectului de pan pe
care l au moleculele adsobite la vrful fisurii, i pe de alt parte datorit reaciei chimice a apei cu silicaii
componente ai sticlelor sau ceramicelor; n urma reaciei chimice se produce ruperea lanului OSiO, fiecare
molecul de ap conducnd la formarea a dou uniti SiOH care nu mai sunt legate una de alta; fenomenul
se produce cu vitez maxim la temperatura camerei deoarece la temperaturi mai ridicate crete mobilitatea
ionilor hidroxil care nu se mai ataeaz lanului OSi-O,iar la temperaturi sczute este blocat reacia chimic a apei
cu silicaii.Similar curbelor de durabilitate la oboseal din cazul materialelor metalice exist curbe de durabilitate
la fisurare sub tensiune sub forma dependenei = f (), fiind timpul de expunere la mediul umed a piesei
solicitate la tensiunea ; aa cum se constat din figura 2 b) aceste curbe sunt asemntoare curbelor Whler ale
materialelor metalice.




5. Comportarea sticlelor n stare vscoasa
Aa cum a fost artat anterior, deasupra temperaturii T v, sticla se comporta ca un lichid, a crui
vscozitate scade cu creterea temperaturii. Vscozitatea este o mrime ce caracterizeaz proprietile de
curgere ale fluidelor i reprezint factorul de proporionalitate dintre tensiunile tangeniale i variaia vitezei de
alunecare pe grosimea stratului fluidului; unitatea de msur pentru vscozitate este N s/m2 ceea ce nseamn
Pa s (Pascal secund). n cazul sticlelor vscozitatea n stare vitroas (sub temperature T v) se consider
=10^18 Pa s iar starea fluid seconsider atins dac vscozitatea scade sub10^3 Pa s. Deasupra temperaturii
T v vscozitatea depinde de temperatur dup o relaie de forma: =0*e^(Ea/RT) n care 0 este o constant
experimentala, Eaenergia de activare a procesului decurgere, R constanta gazelor, iar T temperatura
absolut.


n funcie de valoarea vscozitii (deasupra temperaturii T v) s-au stabilit urmatoarele temperaturi numite puncte fixe de
vscozitate ale sticlelor, utilizate la stabilirea parametrilor operaiilor tehnologice de fabricare a obiectelor din sticla:
* temperatura inferioar de recoacere t ir corespunde la =10^13,5 Pa s;
* temperatura superioar de recoacere t sr corespunde la =10^12Pa s;
* temperatura de nmuiere t m corespunde la =10^6,6 Pa s;
* temperatura de curgere t c corespunde la =10^4 Pa s;
* temperatura de prelucrare t p corespunde la =10^3 Pa s.
n figura 3 se ilustreaz pe curba = f(t ) stabilirea punctelor fixev ale sticlei i se prezint valorile acestor puncte pentru
cteva tipuri de sticle uzuale.Comportarea sticlei n stare vscoas prezint importan deosebit
pentru prelucrare deoarece aceasta trebuie s se desf oare intr-un interval de temperature astfel
ales nct pe de o parte vscozitatea s fie suficient de mic pentru ca prin fasonare s se obin
forma corespunztoare a obiectului, iar pe de alt parte, la sfitul prelucr rii vscozitatea s
fie suficient de ridicat pentru evitarea deformrii necontrolate sub greutatea proprie a
obiectului fasonat.


IV. Tipuri de sticla pentru geamuri
Pentru a asigura in locuinte accesul luminii soarelui si confortul maxim, sticla trebuie sa fie termo-si
fonoizolata. Proprietatille izolante termic si fonic se realizeaza de obicei inchizand intre 2 placi de sticla un strat
de aer (ferestre duble).
In cazul cladirilor moderne in care sticla formeaza pereti intregi se foloseste un sortiment relativ nou de
geamuri, numite comercial termopan. Geamurile termopan sunt de fapt niste panouri formate din doua sau mai
multe placi de sticla prinse intre ele fie prin sudura , fie prin lipire de rame, care inchid intre ele straturi de aer
uscat, termo-si fonoizolant. Panourile se fixeaza direct in zidire si pot avea dimensiunile cele mai diferite, in
functie de constructie. Grosimea stratului de aer trebuie sa fie de maximum 4cm pentru ca stratul de aer sa se
comporte laminar. Au o mare rezistenta mecanica si calitati izolante (fonice sau termice) corespunzatoare
grosimii stratului de aer.
Pentru reglarea cantitatii de lumina panourile pot fi prevazute intre placile de sticla cu jaluzele de
aluminiu ce pot fi manevrate din exterior. Pentru ca interiorul sa nu fie vizibil de afara, intre placi se puneun
strat de fibra de sticla (1-1,25mm grosime).
Geamul termoabsorbant are in compozitia sa oxizi care absorb intens radiatiile inflarosii (FeO). Aceste
geamuri se fabrica si la noi. Pot opri pana la 80% din radiatiile calorice-numai 40% din cele vizibile. Acelasi
efect il are sticla care are pe o fata o depunere a unei pelicule metalice semitransparente. Pelicula joaca rolul
unei oglinzi care reflecta o mare parte din radiatiile ce cad pe geam ferind interiorul de o incalzire exagerata.
Din afara geamul pare ca o oglinda. Prin el se vede perfect in afara dar impiedica vederea interiorului.
Sticla fototropica isi schimba reversibil transparenta in functie de intensitatea si lungimea de unda a
radiatilor incidente. Astfel se regleaza automat iluminatul in timpul zilei.
Sticla de siguranta este sticla care prin spargere nu da cioburi periculoase si se foloseste in special in
mijloacele de transport.
In toata lumea se produc trei tipuri de sticla de siguranta: sticla armata, sticla triplex, sticla calita (la noi-
securit).
Sticla armata contine in grosimea ei o retea de sarma de fier cu ochiuri patrate hexagonale sau alta
forma, care in momentul spargerii impidica desprinderea cioburilor si caderea placii din rama in care este fixata.
Se foloseste la acopeirea haleleor industriale si la constructia peretilor laterali. Plasa metalica se poate introduce
intre valturile unei masini moderne de laminare continua a sticlei, dar sunt si alte procedee.
Uneori firele metalice inglobate in sticla sunt folosite ca rezistente electrice cu ajutorul carora se
incalzesc geamurile avioanelor pentru evitarea depunerilor de gheata.
Sticla triplex este format, in principiu, din doua placi de sticla lipite pe un material transparent care, la
spargere retine cioburile si nu lasa geamul sa iasa din rama. In prezent se folosesc folii de butafol care adera
bine pe sticla. Triplexul are rezistenta mecanica mare, dar este cel mai scump sortiment de sticla plana.
Placile securit, cele mai utilizate in transporturi, se obtin prin calirea sticlei. Placile agatate de niste
dispozitive speciale (de obicei verticale), sunt incalzite in cuptoare electrice pana la aproximativ 600C. Dupa
cateva minute sunt scoase si racite repede cu jeturi de aer. Rezistenta mecanica la incovoire creste de 5-8 ori
fata de cea a sticlei necalite iar la spargere formeaza cioburi sub forma unor graunte cu muchii si colturi rotujite,
nepericuloase pentru calatori. Un dezavantaj il constituie zgomotul puternic produs la spargerea geamului
securit. Acest zgomot ii poate surprinde pe soferi si le pot distrage atenti de la trafic.

Fibrele de sticla
Fibrele si produsele din sticla, cele meia uimitoare produse obtinute din sticla, au intrat de mult in
practica industriala, avand numeroase utilizari curente.
Una din cele mai simple metode de obtinere a fibrelor de sticla este tragerea lor din baghete. Daca o
bagheta mentinuta in pozitie verticala este incalzita pana la topire la capatul inferior, se formeaza la un moment
dat o picatura desticla topita. Picatura tinde sa se desprinda de bagheta, antrenand dupa sine un fir de sticla. In
cazul cand firul este infasurat pe un tambur ce se roteste, tragerea firului poate continua vreme indelungata,
obtinundu-se un fir lung. Industrial se folosesc instalatii in care tragerea se face din 100 de baghete care
avanseaza treptat spre zona de topire, antrenate de 2 valturi prin care trec. Sunt si alte procedee care folosesc
principiul tragerii fierelor de sticla prin filiera (orificii de 1-2mm diametru) prin care patrunde sticla fluida.
Fibrele de sticla au o rezistenta mecanica mare, pe care o pastreaza pana la cca. 250C. De asemenea au
o stabilitate chimica buna si o greutate volumetrica mica. De mare utilitate sunt proprietatile izolate, termice si
fonice ale fibrelor de sticla. Izolatiile termice pe baza de vata de sticla sunt mult utilizate; la fel placile si
,,saltelele prinse intre doua retele de sarma. Ele sunt utilizate la izolarea termica a conductelor ce transporta
fluide calde sau cele ce trebuie ferite de inghet, a cazanelor cu aburi, a unor cuptoare sau a unor instalatii din
industria chimica. Fibrele de sticla si-au gasit utilizari in izolarea termic a navelor cosmice si la realizarea unor
sisteme de protejare a lor impotriva incalzirii excesive la reintalnirea in atmosfera. Izolarea fonica gaseste in
vata si tesaturile din sticla materiale ideale care absorb intens sunetele, sunt usoare, neinflamabile.
Tesaturile simple din fibre de sticla (impasliturile) impregnate cu bitum sunt folosite pentru izolatii
hidrofuge foarte durabile.
In industria chimica tesaturile din sticla se folosesc la confectionarea filtrelor, mult mai rezistente ca cele
clasice.
O utilizare speciala, moderna, a fibrelor si tesaturilor din sticla este la fabricarea sticloplasticelor-sticla
(fibra sau tesatura) este folosita ca armatura pentru diferite obiecte confectionate din mase plastice. Masele
plastice (liantul) se aleg in functie de calitati necesare la folosire asa de exemplu, pentru produse rezistente la
temperaturi ridicate, se prefera rasinile fenol-formaldehidice, pentru rezistente mecanice mari se folosec rasini
epoxi-fenolice iar proprietatile electrice bune cu rasini polimetil-siloxanice.
Sticloplasticele se utilizeaza pentru confectionarea unor piese in constructia de masini, a ambarcatiunilor
de mici diminsiuni, caroserii de autovehicole, vagoane, conducte, acoperisuri usoare pentru case. Se mai
folosesc pentru placarea anticorosiva a peretilor in industria chimica, pentru izolatii termice sau fonice, pentru
aparatura sportiva.
V. Utilizarea sticlei in domeniul constructiilor
In cadrul amenajarilor interioare si exterioare ale cladirilor apar noi domenii de actiune, fiind
promovata in ultimul timp utilizarea sticlei. Aceasta eate considerata optima pentru a indeplini
numeroasele teme care reies din proiectele arhitectilor. Placarea tavanelor, podele de sticla, oglinzi, sere,
amenajari in sticla ale fatadelor, lifturi de sticla, ringuri de dans, protectie impotriva incendiilor,
protectie impotriva soarelui, protectie impotriva caldurii, protectia persoanelor si a obiectelor din sticla,
toata aceasta lista ar putea continua. In acest capitol vom demonstra faptul ca sticla ca material de
constructie a devenit un factor determinant in constructia fatadelor.
Datorita rezultatelor din cercetare si dezvoltare din prezent este posibila repartizarea in domeniul
dorit a diferitelor produse confectionate din sticla. Piata ofera o multitudine de solutii pentru amenajarile
interioare si pentru constructia fatadelor.
Deseori s-a filozofat despre geamuri si ferestre cum ca ar fi elemente definitorii in arhitectura
unei case dar, in acelasi timp, si o piesa de legatura intre interior si exterior. Ele ne dezvaluie multe despre
locuinte si influenteaza si atmosfera din camere. Se spune ca locuintele au si ele o fata, iar prin ferestre ele
privesc trecatorii. Astfel, privirea palatelor din perioada renascentista este serioasa, sobra, cea a castelelor
in stil baroc seducatoare, iar zgarie-norii ne privesc maiestuos prin sticla lor albastra ca cerul.
Dupa cum se stie anii 70 au adus cu sine o retinere generala in utilizarea sticlei ca material de
constructie, fapt datorat probabil crizei energetice din acele timpuri. Aceasta perioada a fost comparata cu
somnul frumoasei din padurea adormita. Ceea ce este imbucurator este faptul ca odata cu sosirea anilor
80 a renascut si utilizarea sticlei ca material de constructie, mai ales la fatade dar si alte tipuri de
constructie.
Atat amenajarile interioare, constructiile noi dar si cele deja existente au fost luate in calcul la
proiectare.
Cu siguranta acest lucru nu se datoreaza numai faptului ca sticla ofera numeroase variatiuni si variante
ca si mijloc de construire, dar mai are si avantajul ca poate indeplini cu certitudine cerinte fizice
diverse.
Crmizile din sticl constituie o soluie de efect n crearea pereilor decorativi, oferind n acelai timp
o alternativ pentru situaiile n care se dorete un cadru intim.
Prezent ntr-o gam bogat de dimensiuni, forme, modele i culori, acest produs deine numeroase
caliti care l calific drept util i necesar pentru orice amenajare reuit.
Crmizile de sticl pot fi folosite cu succes la ferestre fixe, perei drepi sau curbai, perei ntrerupi
sau perei cu capt de o anumit form, balustrade sau arcade. n funcie de modelul ales se poate controla
cantitatea de lumin pe obiecte i se realizeaz efecte de culoare att n interior, ct si la exterior.
Din punct de vedere tehnic, crmida de sticl prezint un grad ridicat de izolare termic i fonic,
fiind un material care economisete cldura. Mai mult, pereii exteriori i ferestrele din crmizi de sticl ofer
un nalt nivel de siguran datorit armturilor metalice integrate, rezistnd la cutremure i vnturi puternice.
Mulumit proprietilor deosebite de izolare termic, aceste componente pun la dispoziie o protecie
ideal contra condensrii umezelii n interior. De exemplu, ntr-o ncpere cu temperatura de 20C i umiditatea
de 60%, pe suprafaa crmizilor nu va aprea condens atta timp ct temperatura exterioar nu scade sub -
30C.
Aceste crmizi constituie un material propice pentru realizarea pereilor despritori, care necesit
cerine deosebite sub aspectul siguranei la foc, rezistena la foc n acest caz fiind mai mare de 60 minute.
Sub aspect estetic, lumina care ptrunde n interior prin crmizile de sticl este cald, stabil i
uniform. Rosturile dintre crmizi au rolul de regulator al transmisiei luminoase, precum i al cantitii de
cldur care intr dinspre exterior.
Cele mai ntlnite spaii unde se ntrebuineaz crmizile de sticl sunt bile, buctriile i holurile.
Pentru c ofer intimitate, permit trecerea luminii i prezint rezisten, aceste produse sunt ideale pentru
crearea suprafeelor decorative cu efecte deosebite.
Calitile enumerate confer crmizilor de sticl proprietile unui material ideal pentru amenajrile
interioare. Vei trece pe lista finisajelor pentru renovare i crmida de sticl?
Protectia fonica, protectia impotriva caldurii, protectia impotriva incendiilor, protectia mediului
inconjurator, confortul etc. sunt numai cateva din functiile pe care le indeplinesc produsele din sticla. Pentru
acest lucru cercetatorii si tehnicienii producatorilor de sticla, ai celor care o prelucreaza si cei ai institutiilor
neutre din ultimele decenii au avut grija sa fie asigurata toata stiinta din jurul materialului, sticla.
Colaborarea intre proiectant, seful de santier si executant este in acest domeniu extrem de importanta
avand in vedere faptul ca este recomandabil sa se evite eventualele greseli.