Etnologia juridica - Judecata cetelor de

batrani
x5f11fh

Etnologia juridica :
R E F E R A T
Judecata cetelor de batrani
Pentru perioada feudala organul de conducere sateasca al obstilor taranesti din cele
trei tari romane era denumit sfatul satului sau sfatul batrinilor ori sfatul
oamenilor buni , sfatul oamenilor zdraveni iar legislatia sateasca era denumita
legea tarii sau obiceiul pamantului.
Organul satesc de conducere ca si legislatia sateasca ocupau locul al treilea dupa
domnie si dregatorie , respectiv dupa pravilele imparatesti si pravilele
boieresti .
-II-
Sfatul satului era un organ institutional complex care ingloba mai multe suborgane
cu atributii distincte si interdependente. Din sfatul satului faceau parte trei unitati
social-culturale a caror activitate era coordonata de nucleul de batrani din sat.
Ceata sfatului satului se subdividea in trei cete de varsta deosebite intre ele :
- ceata batranilor ;
- ceata oamenilor zdraveni ;
- ceata feciorilor.
Ceata batranilor era alcatuita din sexagenarii si septagenarii satului, adica din
oameni intelepti, cu o minte agera si cu o reputatie nepatata, pentru a putea face
fata nevoilor conducerii locale.
Acestia erau capetenii de drept si de fapt, legiuitorii, executorii, judecatorii si
administratorii satului.
Din aceasta cauza cetasii trebuiau sa locuiasca in vatra satului pe care il
reprezentau.
Ceata oamenilor zdraveni era alcatuita din oameni maturi alesi in numele
categoriilor profesionale existente in sat.
Acestia puteau locui si in afara vetrei satului, pe mosia satului.
Ceata feciorilor era alcatuita din tineretul satului.
Ea alcatuia unitatea de paza a satului, echipa de stafete ce ducea vestile in sat,
grupul strigatorilor peste sat care organiza ceremoniile festive de peste an.
In ea erau primiti numai feciorii care la sorocul primirii lor adica de Anul Nou,
trecusera deja ritul de initiere numit intratul in hora din duminica Pastilor.
Feciorii ieseau din ceata cand se insurau sau cand comiteau vreo infractiune grava
care incalca ordinea morala enuntata in statutul cetei.
Cea mai importanta in ordinea ierarhiei de varsta si experienta era deci ceata
batranilor care se si numea de fapt capul sfatului satului .
Ea coordona activitatea celorlalte doua cete din subordine.
Forme de judecata obsteasca
In perioada feudala cetele de varsta mentionate desfasurau doua forme de judecata
obsteasca, cu variantele lor locale: o judecata a varstnicilor care se petrecea la doua
-III-
nivele sociale: la nivelul intereselor juridice ale intregii comunitati satesti (
judecata batranilor , judecata megiesilor etc. ) si la nivelul intereselor juridice
profesionale ( judecata plugarilor , judecata pastorilor etc. ) ; si o judecata
obsteasca a tinerilor organizati in feciorii satesti si fruntasii feciorelnice .
In functie deci de organizarea interna a satului pe cete se grefau si formele de
judecata. Aceste sentinte obstesti puteau merge in feudalismul timpuriu pana la
pedeapsa capitala.
A doua forma de judecata obsteasca, cea a cetelor de feciori dadea rar si cu
aprobarea cetelor de batrani ai satului sentinte materiale ; sentintele lor aveau mai
mult un caracter etic, erau mai mult morale decat materiale.
Judecata cetei de batrani
Sfatul satului, organiza intern obstea sateasca libera si aservita.
Sfatul satesc liber avea capacitate juridica deplina de conducere, coordonare,
judecata si executie in sat. Sfatul satesc aservit avea o capacitate juridica restransa ;
el era numai un organ de executare locala a dispozitiilor si judecatii domeniale.
Sfatul satesc al unei asezari libere conducea conform cu traditia locala, impartea
dreptatea celor care i-o solicitau, recompensa moral pe fruntasi si gospodari,
reprezenta satul in relatiile intersatesti si fata de organele dregatoriei si ale domniei.
In structura lui traditionala era alcatuit, asa cum am aratat, din trei subunitati de
baza din care cea mai importanta era ceata de batrani a satului. In aceasta ceata
intra initial un numar impar de batrani astfel ca hotararea sa se poata lua, cum am
spune noi astazi, cu majoritate de voturi. Numarul cetasilor se putea ridica pana la o
unsprezecime din cifra totala a batranilor din sat.
Conform zicalei : Batranii sunt sfintii satului erau cooptati printre cetasi numai
cei in varsta cu o viata nepatata ajunsi la cel mai inalt grad de intelepciune.
Cand in sat nu existau batrani suficienti pentru a acoperi nevoile functionale ale
cetei se cooptau batrani nepatati din satele vecine; de unde si zicala : Cine n-are
batrani sa-i cumpere .
Ceata de batrani o data aleasa si inscaunata, devenea inamovibila; ea era acceptata
ca atare de dregatorie si era tolerata de domnie. Atata timp cat faceau parte din
ceata de sfat batranii satului nu puteau fi insultati, maltratati sau detinuti de vreun
organ domenial fara ca satul sa se rascoale.
-IV-
Dregatoria nu avea putere legala asupra cetei de batrani iar domnul tarii evita sa-i
incalce drepturile.
a) Obiectul activitatii juridice a cetelor de batrani
Cetele de batrani din sfatul satului exercitau dreptul de judecata locala in
conformitate cu obiectivele justitiei autonome a obstilor satesti.
Acest drept de judecata locala se referea la tot ceea ce privea organizarea si
administrarea satului feudal, la institutiile satesti, la gospodaria sateasca, la
convietuirea pasnica intre satele vecine ce alcatuiau o unitate zonala numita in
trecut tara .
Ceata de batrani aplica traditia juridica locala fixata in obiceiul pamantului sau crea
legi proprii, adica obiceiuri juridice noi, in cazul in care traditia nu stabilea sau
nu sugera solutii.
b) Cand actiona ceata de batrani
Ca institutie juridica ceata de batrani actiona periodic dar si accidental. Periodic, in
periada marilor sarbatori de peste an ( Craciun, Lasatul Secului, Pasti, Rusalii etc.)
cand judeca direct (constituita in complet de judecata ) sau indirect (prin cetele de
judecatori din subordine: ceata pastorilor, ceata strigatorilor etc.).
In aceste conditii alcatuia la hotare, in tinda bisericii sau in vreo gospodarie din sat
scaunul de judecata . Aceasta a fost prima si cea mai veche functie a cetei de
batrani, judecata dupa traditie a conflictelor intersatesti.
Accidental, ceata de batrani se constituia ori de cate ori era solicitata de o nevoie
presanta vicinala.
c) Tehnica de judecata
Judecata cetelor de batrani prezinta la romani doua forme relativ distincte ale
scaunului de judecata prin locul, timpul si tehnica desfasurarii lor.
Prima forma este judecata la hotare si a doua, scaunul de judecata propriu zisa.
Cele mai vechi mentiuni se refera la ceea ce numim judecata la hotare ; prin hotare
intelegem limitele materiale ale mosiei satesti, granitele dintre sate.
La hotarele mosiei satesti, sub un pom considerat sfant ( brad, stejar, fag, plop ),
conform traditiei, periodic sau ocazional, se adunau roata batranii satului in ziua
sorocita judecatii.
-V-
Veneau disdedimineata, in stare de puritate fizica si morala, jurau sa judece drept,
luau loc pe cioate de lemn sau pe bolovani, ascultau intai partile in conflict, apoi
martorii si apoi chibzuiau intre ei pentru a da hotararea.
Acest act justitiar stabilit la hotare se numea hotararea batrinilor .
In acceptiunea ei primara, hotararea desemna pentru majoritatea cazurilor
rezultatul proceselor relative la fixarea hotarelor si hotarniciilor.
In ceea ce priveste a doua tehnica de judecata, se disting doua feluri de scaune de
judecata: cel din vatra satului si cel din pragul bisericii.
Scaunul de judecata din vatra satului se desfasura in batatura satului in asistenta
consatenilor. Cel din tinda sau pridvorul bisericii se desfasura numai intre cetasii
batrani.
Ambele forme de judecata erau anuntate la iesirea din biserica de catre preot;
anuntarea se facea simplu, ca o porunca.
De aici porunca era vestita satului prin stafete alcatuite din membrii cetei de feciori.
Cetasii se adunau si se randuiau in scaun dupa varsta, in ordine descrescatoare.
Apoi se presta juramantul ca va judecare cu dreptate dupa care pornea la
judecata in prezenta partilor in cauza ; uneori judeca si in contumacie.
Categorii de pedepse :
In mod firesc, pedepsele erau gradate de la cele morale la cele materiale si de la
cele usoare la pedepsele capitale.
Pedepsele Judetului al mic ( cand ceata de batrani judeca abateri usoare ) erau :
mustrarea, ostracizarea, despagubirea crescanda si bataia.
Judetul al mare ( care judeca abateri care periclitau existenta fizica a comunitatii
satesti ) aplica pedepse in functie de periculozitatea infractiunii pentru comunitatea
sateasca.
Acestea erau : crancenarea, infierarea, mutilarea mainii, lapidarea.
Crincenarea se folosea in sec. al XIX-lea in sens ritual de insangerare a pielii si
muschilor.
Erau incrancenati dupa o judecata intre membrii familiei cei neimpartasiti pentru a
nu se transforma in strigoi ; se incrancenau cu o cruce pe piept, deasupra inimii, se
incrancena incheietura miinii, se incrancena talpa piciorului stang.
In sudul Dunarii incrancenarea se facea in ceafa.
-VI-
Infierarea ca sanctiune fizica a fost conceputa ca insemn pentru vinovati.
Cei infierati erau stampilati cu fierul rosu pana la mutilarea organului respectiv.
Ranile infierarii lasau cicatrici adanci asemenea semnelor de proprietate executate
pe animale.
In documente se mentioneaza atat infierarea robilor prinsi dupa evadare, cat si a
talharilor criminali; primii cu semnul de proprietate al domeniului feudal de care
apartineau, ceilalti cu semnul degradarii civile care era o cruce suplicatorie ( in x
sau v ) marcata pe frunte.
Mutilarea mainii :
In dreptul cutumiar romanesc intalnim notiunea de mana intrebuintata in doua
sensuri juridice :
a) de forta legala ; si b) de sanctiune penala.
Ca forta legala in obiceiul pamantului mana a fost evocata ca semn al autoritatii
familiei, al stapanului casei, al lui pater familias, de aceea uneori romanul se jura,
printre altele si pe mana : sa-mi putrezeasca mana daca am luat ceva .
Printre pedepsele grave era si mutilarea integrala a mainilor iobagilor si partiala a
miinilor oamenilor liberi ( in special mutilarea degetelor care se puneau pe inscris
).
Cetele de batrani aplicau sanctiunea mutilarii mainii celor vinovati de crime.
Taierea miinii in semn de pedeapsa pentru un iobag era echivalenta cu caderea pe
treapta robiei iar pentru omul liber considerat criminal era echivalenta cu moartea
civila ( pierderea personalitatii juridice ).
Lapidarea :
La origine lapidarea a fost o sanctiune rituala la fel de grava ca arderea pe rug,
spanzuratul sau trasul in teapa.
Macedo-romanii lapidau fecioarele care pacatuiau inaintea casatoriei. Vinovata era
dusa in munte, la marginea unei prapastii unde era lapidata de membrii familiei :
tatal, mama, fratii, surorile si rudele apropiate.
Lapidarea nu se facea anarhic : surorile si fratii mai mici ai vinovatei zvarleau
pietricele, rudele apropiate pietre mai mari si parintii cele mai mari. Inainte de a se
prabusi sub lovituri victima prefera sa se arunce in prapastie.
-VII-
In unele sate romanesti din Serbia exista o forma de ucidere comunitara de tipul
lapidarii : uciderea batranilor neputinciosi numita lapot , socotiti ca au devenit o
povara insuportabila pentru copii, familie sau comunitate sateasca. Hotararea se
dadea de catre judetul al mare al adunarii satului.
Cum se proceda :
Batranii neputinciosi erau declarati de ceata de neam sau de spita de neam
indezirabili, apti de a fi exterminati atat cat mai puteau sta pe picioare.
Ceata de batrani invoca legea lapotului , fixa data si executa pedeapsa. Data
sortita uciderii trebuia sa fie intr-o zi lucratoare.
Dis de dimineata batranul in cauza, fara sa stie sau constient chiar dar fara sa
protesteze, era imbracat in straie de sarbatoare, apoi era scos in batatura satului
unde era salutat cu respect de sateni. Fiul lui, o ruda apropiata sau un cetas din
neam ii punea un drob de malai copt pe cap si ii spunea : Nu te omoram noi, ci
malaiul asta si brusc zdrobea capul batranului cu un fier de plug.
Alte forme de lapidare se refera la superstitiile relative la posesiile demonice.
Cei posedati de demoni trebuiau sa se lase lapidati pentru a scapa de aceasta boala
spirituala ( cum sustinea medicina magica ).
Traditia istorica mentioneaza si lapidarea celor atinsi de molimele catastrofale:
bolnavii de miselie ( lepra nevindecabila ), de gubavie ( lepra vindecabila ), de
ciuma si holera.
Semnatura ,