Sunteți pe pagina 1din 7

Recenzie

dupa
Mizeria istoricismului

Doctrinele antinaturaliste ale istoricismului

In aceasta lucrare, Karl R. Popper accentueaza un contrast intre stiintele exacte


(reale) si cele socio-umane. Mai exact, el subliniaza ideea conform careia metodele
caracteristice fizicii nu sunt aplicate in stiintele sociale. Aceasta, intrucat legile fizicii sau
“legile naturii” nu sunt valabile oricand si oriunde pentru ca lumea fizica este guvernata
de un sistem de regularitati fizice invariabile in spatiu si timp. Legile sociologice sau ale
vietii sociale, in schimb, difera in functie de spatiu si timp; regularitatile din viata sociala
depind de dezvoltarea istorica si de diferentele culturale. Istoricismul afirma ca realitatea
istorica a legilor sociale face ca majoritatea metodelor din fizica sa fie inaplicabile in
societate. Generalizarea, in aceasta privinta ne spune ca in circumstante similare se
intampla lucruri similare. Uniformitatile sociale se schimba de la o epoca la alta, iar forta
care le modifica este activitatea umana. Uniformitatile sociale nu sunt legi ale naturii ci
sunt create de om. Pozitia istoricista iese astfel in evidenta prin lozinca: Filosofii doar au
interpretat difrit lumea, importanta este insa schimbarea ei.
Cand vorbim de fizica vorbim despre experimente; conditiile experimentale
similare apar de fiecare data numai in cadrul unei singure epoci, iar rezultatul fiecarui
experiment nu va avea decat o importanta foarte redusa. Mai mult, o izolare artificiala in
sociologie elimina tocmai factorii de prima importanta. Experimentele la scara larga din
sociologie nu sunt niciodata experimetne in sesul fizicii, deoarece nu pot fi repetate in
conditii similare, pentru ca in urma primului experiment conditiile sociale au fost
modificate.
Istoricismul neaga posibilitatea repetarii experimentelor sociale la scara larga in
conditii pe deplin identice, pentru ca aceste noi conditii sunt influentate de faptul ca
experimentul a mai fost facut. Daca astfel de evenimente se repeta ele pierd pentru
organismul care experimenteaza, caracterul de noutate devenind obisnuinte. De aceea
experienta unei repetitii este ceva nou. Probabil ca istoria se repeta dar niciodatanu se va
repeta la acelasi nivel, mai ales daca evenimentele in cauza sun de importanta istorica si
daca exercita o influenta durabila asupra societatii. Chiar daca metodele curente ale fizicii
ar fi aplicabile societatii, ele nu sunt aplicabile tocmai celor mai importante proprietati ale
acestora: divizarii in epoci istorice si aparitiei noutatii.
In sociologie ne aflam in fata unei duble complexitati, care rezulta din
imposibilitatea izolarii artificiale si din faptul ca viata sociala este un fenomen natural
care presupune viata psihica a indivizilor, deci psihologia, aceasta la randul ei presupune
biologia si ultima, chimia si fizica.
Prognozele sociale sunt foarte greu de realizat, nu numai datorita complexitatii
structurilor sociale si a celei rezultate din interactiunea predictiilor si evenimentelor
prezise(efectul Oedip). Predictia poate cauza evenimentul prezis: evenimentul probabil
nicinu ar fi avut loc daca nua r fi fost prezis. Predictia unui eveniment poate duce totodata
la prevenirea lui. Sociologul distruge obiectivitatea afirmatiilor sale tocmai datorita
faptului ca acestea influenteaza societatea si implicit pe el.
Toate grupurile sociale au traditii, institutii si obiceiuri proprii. Istoricismul spune
ca trebuie studiata istoria grupului, traditiile si institutiile sale pentru a intelege si explica
stadiul sau actual, pentru a-I intelege dezvoltarea ulterioara si pentru a i-o prevedea.
Sociologia incearca sa inteleaga dezvoltarile istorice mai mult in termeni calitativi, ca
rezultat al tendintelor si scopurilor opuse, sau in temrenii “caracterului national”. Exista
astfel, 3 variante ale intelegerii intuitive: prima afirma ca un eveniment social este inteles
atunci cand este interpretat ca rezultat al fortelor care l-au declansat; a doua, un
eveniment social nu exercita doar anumite influente, ci aparitia sa ca atare modifica
valoarea contextuala a unei multimi de alte evenimente, creeaza o noua situate care cere
reorientarea si reinterpretarea tuturor obiectelor si actiunilor din domeniul in cauza; a
treia varianta, spune ca trebuie cercetate tendintele istorice fundamentale obiectiv,
orientarile si tendintele care domina in epoca in cauza, trebuie cercetata contributia
evenimentului la procesul istoric in care astfel de tendinte se manifesta.
Istoricismul afirma ca si stiintele sociale trebuie sa incerce sa ofere explicatii
cauzale. Sarcina sociologiei este sa explice cauzal modificarile intervenite in cursul
istoriei carora li se supun entitati ca statele, sistemele economice, formelede guvernare.
In stiintele sociale nu pot fi formulate legi cantitative.
Toate stiintele folosesc termeni numitii universalii ca de ex: energie, viteza,
carbon, albitate, dreptate, stat, umanitate. Acest tip de termeni se disting de alt tip pe care
ii numim termeni singulari sau concepte individuale: Alexandru cel Mare, Cometa
Halley, Primul Razboi Mondial;ultimii termeni sunt nume proprii, etichete atasate prin
conventie lucrurilor individuale denotatede ele. Universaliile se deosebesc de numele
proprii doar prin faptul ca sunt atribuite elementelor unei multimi sua clase deindivizi, nu
unui singur individ. Aceasta este doctrina nominalista (cum se comporta o materie?, cum
se misca?). Acesteia I se opune teoria antinominalista numita si “esentialism”(ce e
materia? Ce e forta?). Adeptii acesteia neaga faptul ca mai intai alcatuim un grup de
obiecte singulare si apoi le etichetam. Aceste obiecte universale sunt numite “esente”.
Metodele stiintelor naturii sunt in esenta nominaliste, dar in stiintele sociale trebuiesa se
adopte un esentialism metodologic. In stiintele sociale nu se poate vorbi de schimbari si
de dezvoltari fara a presupune o esenta imuabila. Esentialismul metodologic poate fi
intemeiat pe argumentul istoricist care l-a condus pe Platon la esentialismul sau
metafizic, si anume pe teza lui Heraclit, ca lucrurile in schimbare se sustrag descrierii
rationale. Un lucru, deci esenta sa imuabila, poate fi cunoscut doar prin schimbarile sale.
Critica doctrinelor pronaturaliste

Doctrinele istoricismului (pronaturaliste) au multe in comun cu doctrinele


antinaturaliste. Faptul ca ipoteza evolutionista nu este o lege universala a naturii, ci doar
o afirmatie particulara privitoare la originea unuinumar de plante si animale terestre este
folosit adeseori pentru a caracteriza statutul de legi universale ale naturii. H A L Fischer:
“Oamenii.. au vazut in istorie un proiect, un ritm, o structura predeterminata.. Eu vad
doar fenomene care se succed.. doar un singur fapt major in raport cu care, pentru ca este
unic, nu pot exista generalizari..” Cel care crede in existenta unei legi a evolutiei poate
adopta doua pozitii: poate respinge teza noastra pentru ca procesul evolutiv este unic, sau
poate sustine ca se poate observa in procesul dezvoltarii, chiar daca este unic, o orientare,
o directie, o tendinta si ca putem formula o ipoteza care le exprima, iar apoi sa testam
aceasta ipoteza prin experienta ulterioara. Daca cineva crede in legea ciclurilor vitale care
s erepeta, o credinta ivita din speculatii asupra analogiilor sau preluata direct de la Platon,
va descoperi cu siguranta aproape in tot locul confirmari pentru aceasta credinta.
Acesta este doar unul dintre multiplele cazuri in care o teorie metafizica este confirmata
aparent de fapte, despre care se va vedea ca sunt selectate tocmai in lumina acelor teorii
pe care trebuie sa le verifice.
Ideea dinamicii sociale, a miscarii evolutive a societatilor si ideea directiilor, a
acelor miscari despre care se spune ca nu pot fi reversibile fara a incalca legile de
miscare, compun elementele caracteristice alei celei de-a doua supozitii a legii evolutiei.
Sociologul intelege prin “miscare a societatii” o schimbare structurala sau interna.
Este important de subliniat ca legile si orientarile se deosebesc in mod radical.
Obisnuita confuzie intre orientari si legi impreuna cu observatia intuitiva a orientarilor de
dezvoltare au inspirat doctrinele centrale ale evolutionismului si istoricismului-doctrinele
despre elgile inexorabile ale dezvoltarii biologice si nu despre legile ireversibile ale
dinamicii societatii. Distinctia dintre legile coexistentei(statica) si legile
succesiunii(dinamica) poate fi interpretata ca distinctie intre legile care nu implica
conceptul timp si legi in a caror formulare intra timpul. Desi putem presupune ca orice
succesiune actuala de fenomene decurge conform legilor naturii, este important sa vem in
vedere ca practic nicio succesiune(de 3 sau mai multe evenimente conectate cauzal) nu
decurge conform unei singure legi a naturii.
Mill a numit procedeul de reducere a generalizarilor istorice, sau de alt tip, la legi
de mai mare generalitate, “metoda invers deductiva” recomandand-o ca singura metoda
istorica si sociologica corecta. Daca am reusi sa reducem o orientare la un set de legi, le-
am putea folosi ca o baza pentru predictii. O astfel de reductie su deductie inversa ar
contribui in mare masura la depasirea prapastiei dintre legi si orientari. Totusi,
confundarea istoricista a legilor cu orientarile este nejustificata.
O problema stiintifica se naste de regula din necesitatea unei explicatii. Explicatia
unui eveniment individual su singular specific si explicatia unei regularitati oarecare, su
legi. Mill:”Un fapt individual este socotit a fi explicat, daca este aratata cauza sa, deci
metionand legea sau legile pentru care aparitia sa este o instanta.” Explicatia legii este un
caz al deductiei inverse. A da o explicatie cauzala unui anumit eveniment specific
inseamna a deduce o propozitie care descrie acest eveniment din 2 tipuri de premise: din
legi universale si din propozitii singulare sau specifice pe care le putem numi conditii
initiale specifice. Conditiile initiale sunt numite de obicei cauza evenimentului in
discutie, iar prognoza, efect. Nu putem vorbi despre cauza si efect pur si simplu, ci
trebuie sa spunem ca un eveniment este cauza sau efectul unui alt eveniment in functie de
o lege universala. Folosirea unei teorii pentru predictia unui eveniment specific este doar
un alt aspect al folosirii ei pentru explicarea unui astfel de eveniment. Explicatia cauzala
a unei regularitati consta in deductia unei legi dintr-un sistem de legi mai generale, care
au fost testate si confirmate independent. Mill si ceilalti istorici trec cu vederea
dependenta orientarilor de conditiile initiale. Daca pleaca de la o “reductie” a tendintelor
la legi, ei cred ca aceste tendinte por fi derivate nemijlocit doar din legi universale, de
exemplu din legile psihologiei. Se poate spune ca aceasta este eroarea fundamentala a
istoricismului. Am putea spune ca mizeria istoricismului este mizeria lipsei de
imaginatie.
Metodele sunt intotdeauna constituite din explicatii deductiv cauzale si din testari
ale acestora(prin intermediul prognozelor). Aceasta procedura a fost numita uneori
metoda ipotetico-deductiva(su a ipotezelor), deoarece nu poate atinge certitudinea
absoluta pentru niciunul din enunturile stiintifice pe care le testeaza.
Nu exista mari diferente intre explicatie, predictie si testare. Daca nu consideram
ca problema noastra consta in a gasi o prognoza si consideram ca aceasta problema ar fi
sa gasim conditiile initiale sau/si unele din legile universale din care sa putem deduce o
“prognoza” data, atunci cautam o “explicatie” (si “prognoza” respectiva devine
“explicandum”). Daca consideram ca sunt date legile universale si conditiile initiale si
sunt utilizate mai ales pentru deducerea unei prognoze pentru a obtine astfel unele
informatii noi, atunci incercam sa facem o predictie. Daca consideram una dintre premise
drept problematica, iar prognoza ca necesar de comparat cu rezultatul experientei atunci
vorbim de un test al presimei problematice. Rezultatul testelor este selectia ipotezelor
care au rezistat testelor ori eliminarea acelor ipoteze care nu au rezistat si care sunt din
aceasta cauza respinse. In linii mari, aceasta este metoda tuturor stiintelor care se sprijina
pe experienta.
Telul teoriei sociale este sa construiasca si sa analizeze cu atentie modelele
noastre sociologice in termeni descriptivi sau nominalisti, ceea ce inseamna in termeni de
individuali, ai atitudinilor,asteptarilor relatiilor etc, un postulat ce poate fi numit
“individualism metodologic”.
Analiza oricarei situatii sociale concrete devine extrem de dificila datorita complexitatii
ei. In majoritatea situatiilor sociale exista un element de rationalitate. Oamenii actioneaza
rar intotdeauna rational, dar ei actioneaza totusi mai mult sau mai putin rational. Acest
lucru face posibila construirea de modele comparative simple ale actiunilor si
interactiunilor lor si folosirea lor ca aproximari. Aceasta poate indica existenta unei
diferente considerabile intre stiintele sociale si cele ale naturii. Posibilitatea adoptarii in
stiintele sociale a ceea ce poate fi numita metoda constructiei logice ori rationale, ori
poate “metoda zero”, reprezinta metoda construirii unui model, plecand de la presupozitia
de rationalitate completa din partea tuturor indivizilor implicati si a estimarii devierilor
comportamentului propriu-zis al oamenilor pornind de la comportamentul model utilizat
ca un fel de coordonata zero.
Istoria se caracterizeaza prin interesul ei asupra evenimentelor propriu-zise,
singulare ori specifice, mai degraba decat cel asupra legilor ori generalizarilor. In timp ce
stiintele teoretice sunt interesate in descoperirea si testarea legilor universale, stiintele
istorice preiau drept valabile tot felul de legi universale si sunt interesate in descoperirea
si testarea de afirmatii singulare. Toate explicatiile cauzale ale unui eveniment singular
pot fi considerate de natura istorica in masura inc are cauza este descrisa printr-o singura
conditie initiala. In stiintele teoretice aceste explicatii cauzale sunt mai ales folosite ca
mijloace pentru atingerea unui alt scop: testarea unor legi universale. Stiintele istorice nu
sutn cu totul separate prin atitudinea lor de legi universale. Doua teluri ale istoriei,
desfacerea lanturilor cauzale si descrierea modului accidental in care aceste lanturi
cauzale se intrepatrund, sunt ambele necesare si se completeaza reciproc. Atat cat
noutatea poate fi rationalizata si prezisa ea nu poate fi niciodata intrinseca. Aceasta
infirma doctrina istoricista conform careia stiintele sociale ar trebui aplicate in vederea
prezicerii aparitiei intrinseci a noilor evenimente- o pretentie despre care se poate spune
ca se sprijina in cele din urma pe o analiza insuficienta a predicitiei si a explicatiei
cauzale.Tolstoi incearca sa arate influentele minore pe care le-au avut actiunile si
deciziile lui Napoleon, Tarului Alexandru ori ale maresalului Kutuzov si a celorlalti mari
conducatori din 1812, in ceea ce s-ar putea numi logica evenimentelor.El prezinta o
combinatie extrem de titipa- pentru timpul sau- dar si pentru timpul nostru de elemente
democrat-individualiste si colectivist-nationaliste. Rezulta ca sunt unele elemente corecte
in istoricism.
Incercarea de a urma lanturi cauzale pana adanc in trecut nu ar ajuta deloc pentru
ca orice efect concret cu care am putea incepe are un mare numar de cauze partiale
diferite. Singura iesire din aceasta problema este introducerea in mod constient a unui
punct de vedere selectiv preconceput in cercetarea istorica, adica scrierea istoriei care ne
intereseaza personal. Ca regula, aceste “abordari” nu pot fi testate. Vom numi un astfel de
abordare selectiva ori axata pe un anumit interes istoric, o interpretare istoica.
Istoricismul donfunda aceste interpretari cu teorii. Le prezinta ca doctrine ori teorii,
sustinand ca toat aistoria este istoria luptei de clasa. Istoricii de tip clasic care opun
acestei proceduri sunt pasibili de a face ao alta eroare. Tintind spre obiectivitate se simt
obligati sa renunte la orice punct de vedere selectiv. Ei adopta un punct de vedere fara sa
fie constienti de el.
Progresul si industrial a fost fenomenul care a inspirat istoricismul modern al sec
XIX. Trebuie sa inlocuim teoria inclinatiilor psihologice prin ceva mai bun: analiza
instituionala a conditiilor care determina progresul. Limba este o institutie sociala fara de
acre progresul stiintific este de neinaginat, de vreme ce fara limbaj nu poate exista nici
stiinta si nicio traditie in formare si progres. Scrisul este o institutie sociala, si tot institutii
sociale sunt organizatiile care tiparesc si editeaza precum si toate celelalte instrumente
institutionale care constituie metoda stiintifica. Progresul stiintific este rezultatul
concurentei libere in gandire. Factorul uman ori personal va ramane acel element
irational prezent in majoritate aori in chiar toate teoriile sociale instritutionale. Cauza
principala a evolutiei si a progresului este varietatea materialului care poate deveni
subiectul selectiei.

S-ar putea să vă placă și