Sunteți pe pagina 1din 13

Automobilele

(joc de miscare)
Seful de joc cere copiilor participanti sa porneasca automobilele(fiecare participant este automobil).La semnalul STOP ,spus de
conducator, copiii stau nemiscati .Ies din joc cei care s-au miscat.Jocul se repeta pana raman trei copii castigatori.

Suci, Suci, iepurel
(Pentru copii mici, mici (1 - 2 ani...))
Se iau pe rand degetelele copilului intre primele 3 degete ale tale, se sucesc usor, pornind de la degetul mare,si pentru fie care
vers se rasuceste cate un degetel pana la cel mic, astfel:

Suci, suci, iepurel (Degetul mare)
Asta vine dupa el (Degetul aratator)
Asta taie, baga-n oala (Degetul mijlociu)
Asta gusta de sarat (Degetul inelar)
Asta zice: "Da-mi si mie!" (degetul mic)
Si acum se bate usor degetul mic si se spune:
Na!, Na!, Na!

Daca se spune cu rabdare, si se actioneaza cu finete, cei mici vor fi foarte incantati si vor retine imediat finalul, pe care il vor
repeta singuri dupa a doua incercare.
Este un joc care m-a invatat tatal meu, l-am jucat cu nenumarati copii (bebelusi) de-a lungul vietii, si in memoria lui m-am
decis sa vi-l transmit si voua. Sa se bucure si copii vostri de el.

Prinde mingea
Jocul se desfasoara cu mai multi copii. Unul dintre ei se intoarce cu spatele la ceilalti, inchide ochii si arunca peste cap mingea.
Copiii se imping ca sa prinda mingea. Cel care a prins-o merge sa o dea inapoi la cel care a aruncat-o spunandu-i "MINGE". In
acelasi timp insa, ceilalti copii pot incerca sa-i ia mingea din mana celui care a prins-o prima data. La fel, cel care are mingea
merge sa i-o dea inapoi celui care a aruncat-o.

Porumbul
(Exercitiu de dictie)

O gaina porumbaca
In porumbar s-a urcat
In porumbar porumbaca
Tot porumbul l-a mancat.

Podul de piatra

Podul de piatra s-a daramat
A venit apa si l-a luat
Vom face altul pe rau, in jos
Altul mai trainic si mai frumos
In timpul cantecelului, doi copii care stau fata in fata isi tin mainile impreunate si ridicate formand un pod. Ceilalti copi i trec pe
sub "pod"(manutele celor 2 copii) cantand. In clipa in care ultimul cuvant din cantecel va fi pronuntat(cuvantul frumos in cazul
nostru) cei 2 copii vor lasa mainile in jos , prinzand copilul care trecea pe sub pod in bratele lor. Acel copil nu va mai tr ece pe
sub pod, va sta in spatele unuia dintre cei 2 copii si va astepta pana cand toti ceilalti copii vor fi prinsi si vor face farte din zidul
podului.(asezandu-se alternativ de o parte si de alta in spatele copiilor)

Exercitii de dictie
(pentru suntelele)

B
Bucur si Bucura se bucura ca Bucurel e bucuros in Bucuresti.

C
Cocostarcarel s-a dus la cocostarcarie sa se descocostarcareasca de cocostarcaroaica lui.

F
Fata fierarului fierbe fasole fiarta fara foc fiindca focul face fum.

G
Gandindu-ma ca te gandesti
Ca ma gandesc la tine,
Gandeste-te ca ma gandesc
Ca te gandesti la mine.

R
Rica nu stia sa zica
Rau, ratusca, ramurica.
Dar, de cand baiatu-nvata
Poezia despre rata,
Rica stie-acum sa zica
Rau, ratusca, ramurica.

Degetutele
Degetul cel mare pleaca la plimbare,
Aratatorul duce bastonul,
Mijlociul duce pardesiul,
Inelarul duce geamantanul,
Iar degetul mic, fiindca e pitic,
Nu duce nimic.

Pisicuta pis,pis,pis
Pisicuta, pis, pis, pis,
Te-am visat azi-noapte-n vis,
Te spalam, te pieptanam,
Funda rosie-ti puneam.
Iar tu cu labuta,
Mi-ai zgariat manuta.

Cifrele
m un nas, pe obraz: UNU
m doi ochi, ca si voi: UNU , DOI
Am trei nasturi la hainuta: UNU, DOI, TREI
m si patru buzunare,
ama mi-a cusut o floare: UNU, DOI, TREI, PATRU
i mai am cinci degetele
arc-ar fi lumanarele: UNU, DOI, TREI PATRU,
CI

tica tica tica
TICA TICA TICA
M-A BATUT MAMICA
C-A MANCAT PISICA
TOATA MANCARICA
SI-AM PLECAT LA SCOALA
CU BURTICA GOALA

1. Capra cu trei iezi
Era odata o capra care avea trei iezi. Iedul cel mare si cu cel mijlociu dau prin bat de obraznici ce erau iara cel mic era harnic si
cuminte. Vorba ceea: "Sunt cinci degete la o mana si nu seamana toate unul cu altul".
Intr-o zi, capra cheama iezii de pe-afara si le zice:
- Dragii mamei copilasi! Eu ma duc in padure ca sa mai aduc ceva de-a mancarii. Dar voi, incuieti usa dupa mine, ascultati unul
de altul, si sa nu cumva sa deschideti pana ce nu-ti auzi glasul meu. Cand voiu veni eu, am sa va dau de stire, ca sa ma
cunoasteti, si am sa va spun asa:

Trei iezi cucuieti,
Usa mamei descuieti!
Ca mama v-aduce voua:
Frunze-n buze,
Lapte-n tite,
Drob de sare
In spinare,
Malaies
In calcaies,
Smoc de flori
Pe subsuori.

Auzit-ati ce-am sus eu?
- Da, mamuca, zisera iezii.
- Pot sa am nadejde in voi?
- Sa n-ai nici o grija, mamuca, apucara cu gura inainte cei mai mari. Noi suntem o data baieti, si ce-am vorbit o data, vorbit
ramane.
- Daca-i asa, apoi veniti sa va sarute mama! Dumnezeu sa va apere de cele rele, si mai ramaneti cu bine!
- Mergi sanatoasa, mamuca, zise cel mic, cu lacrimi in ochi, si Dumnezeu sa-ti ajute ca sa te intoarne cu bine si sa ne-aduci
demancare.
Apoi capra iese si se duce in treaba ei. Iar iezii inchid usa dupa dansa si trag zavorul. Dar vorba veche: "Paretii au urechi si
ferestile ochi". Un dusman de lup - s-apoi stiti care? - chiar cumatrul caprei, care de mult pandea vreme cu prilej ca sa pape
iezii, tragea cu urechea la paretele din dosul casei, cand vorbea capra cu dansii.
"Bun! zise el in gandul sau. Ia, acu mi -e timpul... De i-ar impinge pacatul sa-mi deschida usa, halal sa-mi fie! Stiu ca i-as
carnosi si i-as jumuli!" Cum zice, si vine la usa; si cum vine, si incepe:

Trei iezi cucuieti,
Mamei usa descuieti!
Ca mama v-aduce voua:
Frunze-n buze,
Lapte-n tite,
Drop de sare
In spinare,
Malaies
In calcaies,
Smoc de flori
Pe subsuori.

- Hai! deschideti cu fuga, dragii mamei, cu fuga!
- Ia! baieti, zise cel mai mare, sariti si deschideti usa, ca vine mama cu demancare.
- Saracutul de mine! zise cel mic. Sa nu cumva sa faceti pozna sa deschideti, ca-i vai de noi! Asta nu-i mamuca. Eu o cunosc de
pe glas; glasul ei nu-i asa de gros si ragusit, ci-i mai subtire si mai frumos!
Lupul, auzind aceste, se duse la un ferar si puse sa-i ascute limba si dintii, pentru a-si subtia glasul, s-apoi, intorcandu-se,
incepu iar:

Trei iezi cucuieti,
Mamei usa descuieti!...

- Ei, vedeti, zise iarasi cel mare; daca ma potrivesc eu voua? Nu-i mamuca, nu-i mamuca! D-apoi cine-i daca nu-i ea?! Ca doar
si eu am urechi! Ma duc sa-i deschid.
- Badica! badica! zise iarasi cel mic. Ascultati-ma si pe mine! Poate mai de-apoi a veni cineva s-a zice:

Deschideti usa,
Ca vine matusa!

s-atunci voi trebuie numaidecat sa deschideti? D-apoi nu stiti ca matusa-i moarta de cand lupii albi si s-a facut oale si ulcioare,
sarmana?
- Apoi, da! nu spun eu bine? zise cel mare. Ia, de-atuncie rau in lume, de cand a ajuns coada sa fie cap... Daca te-i potrivi tu
acestora, ii tine mult si bine pe mamuca afara. Eu, unul, ma duc sa deschid.
Atunci mezinul se vara iute in horn si, sprijinit cu picioarel e de prichiciu si cu nasul de funigine, tace ca pestele si tremura ca
varga de frica. Dar frica-i din raiu, sarmana! Asemene cel mijlociu, tustiu! iute sub un chersin; se -nghemuieste acolo cum poate,
tace ca pamantul si-i tremura carnea pe dansul de fica; Fuga-i rusinoasa, da-i sanatoasa!... Insa cel mare se da dupa usa si - sa
traga, sa nu traga? - in sfarsit, trage zavorul... Cand, iaca!... ce sa vada? S-apoi mai are cand vede?... caci lupului ii scaparau
ochii si-i sfaraia gatlejul de flamand ce era. Si, nici una, nici doua, hat! pe ied de gat, ii rateaza capul pe loc si -l mananca asa de
iute si cu asa pofta, de-ti parea ca nici pe-o masea n-are ce pune. Apoi se linge frumusel pe bot si incepe a se invarti prin casa cu
neastampar, zicand:
- Nu stiu, parerea m-a amagit, ori am auzit mai multe glasuri? Dar ce Dumnezeu?! Parc -au intrat in pamant... Unde sa fie, unde
sa fie?
Se iteste el pe colo, se iteste pe dincolo, dar pace buna! iezii nu-s nicairi!
- Ma!... ca mare minune-i si asta!... dar nici acasa, n-am de coasa...ia sa mai odihnesc oleaca aste batranete!
Apoi se indoaie de sele cam cu greu, si se pune pe chersin. Si cand s-a pus pe chersin, nu stiu cum s-au facut, ca ori chersinul a
crapat, ori cumaptrul a stranutat... Atunci iedul de sub chersin, sa nu taca? - il pastea pacatul si-l manca spinarea, saracutul!
- Sa-ti fie de bine, nanasule!
- A!... ghidi! ghidi! ghidus ce esti! Aici mi -ai fost? Ia vina-ncoace la nanaselul, sa te pupe el!
Apoi ridica chersinul binisor, insfaca iedul de urechi si-l flocaieste si-l jumuleste si pe acela de-i merg petecele!... Vorba ceea:
"Ca toata pasarea pe limba ei piere".
Pe urma se mai invarte cat se mai invarte prin casa, doar a mai gasi ceva, dar nu gaseste nimic, caci iedul cel cuminte tacea
molcum in horn, cum tace pestele in bors la foc. Daca vede lupul si vede ca nu mai gaseste nimic, isi pune in gand una: asaza
cele doua capete cu dintiii ranjiti in feresti, de ti se parea ca radeau pe urma unge toti paretii cu sange, ca sa faca si ma i mult in
ciuda caprei, s-apoi iese si-si cauta de drum. Cum a iesit dusmanul din casa, ideul cel mic se da iute jos din horn si incuie usa
bine. Apoi incepe a se scarmana de cap si-a plange cu amar dupa fratiorii sai.
- Dragutii mei fratiori! De nu s-ar fi induplecat, lupul nu i-ar fi mancat! Si biata mama nu stie de asta mare urgie ce-a venit pe
capul ei!
Si boceste el si boceste pana il apuca lesin! Dar ce era sa le faca? Vina nu era a lui, si ce -au cautat pe nas le-a dat.
Cand jalea el asa, iaca si capra venea cat putea, incarcata cu de-a mancarii si gafuind. Si cum venea, cat de colo vede cele doua
capete, cu dintii ranjiti, in feresti.
- Dragii mamucutei, dragi! Cum asteapta ei cu bucurie si-mi rad inainte cand ma vad!

Baietii mamei, baieti,
Fumusei si cucuieti!

Bucuria caprei nu era proasta. Dar cand s-apropie bine, ce sa vada? Un fior rece ca gheata ii trece prin vine, picioarele i se taie,
un tremur o cuprinde in tot trupul, si ochii i se painjinesc. Si ce era nu era a bine!...
Ea insa tot merge pan' la usa, cum poate, crezand ca parerea o insala... si cum ajunge, si incepe:

Trei iezi cucuieti,
Mamei usa descuieti!
Ca mama v-aduce voua:
Frunze-n buze,
Lapte-n tite,
Drob de sare
In spinare,
Malaies
In calcaies,
Smoc de flori
Pe subsuori.
Atunci iedul mezin - care acum era si cel dintai si cel de pe urma - sare iute si-i deschide usa. Apoi s-arunca in bratele mane-sa
si cu lacrimi de sange incepe a-i spune:
- Mamuca, mamuca, uite ce am patit noi! Mare foc si potop au cazut pe capul nostru!
Capra atunci, holband ochii lung prin casa, o cuprinde spaima si ramane incremenita!... Dar mai pe urma, imbarbatandu-se, si-a
mai venit putin in fire s-a intrebat:
- Da' ce-a fost aici, copile?
- Ce sa fie, mamuca? Ia, cum te-ai dus d-ta de-acasa, n-a trecut tocmai mult si iaca cineva s-aude batand la usa si spunand:

Trei iezi cucuieti,
Mamei usa descuieti...

- Si?...
- Si frate-meu cel mare, natang si neastamparat cum il stii, fuga la usa sa deschida.
- S-atunci?...
- Atunci, eu m-am varat iute in horn, si frate-meu cel mijociu sub chersin, iara cel mare, dupa cum iti spun, se da cu nepasare
dupa usa si trage zavorul!...
- S-atunci?...
- Atunci, grozavie mare! Nanasul nostru si prietenul d-tale, cumatrul lup, se si arata in prag!
- Cine? Cumatrul meu? El? Care s-a jurat pe parul sau ca nu mi-a sparie copilasii nicioadata?
- Apoi da, mama! Cum vezi, i-a umplut de sparieti!
- Ei las', ca l-oiu invata eu! Daca ma vede ca-s o vaduva sarmana si c-o casa de copii, apoi trebuie sa-si bata joc de casa mea? si
pe voi sa va puie la pastrama? Nici o fapta fara plata... Tricalosul si mangositul! Inca se ranjea la mine cateodata si -mi facea cu
maseaua... apoi doar eu nu-s de-acelea de care crede el: n-am sarit peste garduri niciodata de cand sunt. Ei, taci, cumatre, ca te -
oiu dobzala eu! Cu mine ti-ai pus boii in plug? Apoi, tine minte ca ai sa-i scoti fara coarne!
- Of, mamuca, of! Mai bine taci si lasa-l in plata lui Dumnezeu! Ca stii ca este o vorba: "Nici pe dracul sa-l vezi, da' nici cruce
sa-ti faci!"
- Ba nu, dragul mamei! "Ca pana la Dumnezeu, sfintii iti ieu sufletul". S-apoi tine tu minte, copile, ce-ti spun eu: ca de i-a mai
da lui nasul sa mai miroase pe-aici, apoi las'!... Numai tu, sa nu cumva sa te rasufli cuiva, ca sa prinda el de veste.
Si de-atunci cauta si ea vreme cu prilej ca sa faca pe obraz cumatru-sau. Se pune ea pe ganduri si sta in cumpene, cum sa dreaga
si ce sa-i faca?
"Aha! ia, acu i-am gasit leacul, zise ea in gandul sau. Taci! Ca i-oiu face eu cumatrului una de si-a musca labele!"
Aproape de casa ei era o groapa adanca, acolo-i nadejdea caprei.
- La cada cu dubala, cumatre lup, ca nu-i de chip!... Ia, de-acu sa-ncepe fapta: Hai la treaba, cumatrita, ca lupul ti -a dat de lucru!
Si asa zicand, pune poalele-n brau, isi sufleca manicele, atata focul si s-apuca de facut bucate. Face ea sarmale, face plachie,
face alivenci, face pasca cu smantana si cu oua si fel de fel de bucate. Apoi umple groapa cu jaratic si cu lemne putregaoioa se,
sa sa arda focul mocnit. Dupa asta asaza o leasa de nuiele numai intinata si niste frunzari peste dansa; peste frunzari toarna
tarana si peste tarana asterne o rogojina. Apoi face un scauies de ceara anume pentru lup. Pe urma lasa bucatele la foc sa fearba
si se duce prin padure sa caute pe cumatru-sau si sa-l pofteasca la praznic. Merge ea cat merge prin codru, pana ce da de-o
prapastie grozava si intunecoasa, si pe-o tiharaie da cu crucea peste lup.
- Buna vremea, cumatro! Da' ce vant te-a abatut pe-aici?
- Buna sa-ti fie inima, cumatre, cum ti -i voia? Ia, nu stiu cine-a fost pe la mine pe-acasa in lipsa mea, ca stiu ca mi-a facut-o
buna!
- Ca ce fel, cumatrita draga?
- Ia, a gasit iezii singurei, i -a ucis si i-a crampotit, de li-am plans de mila! Numai vaduva sa nu mai fie cineva!
- Da' nu mai spune, cumatra!
- Apoi de-acum, ori sa spun, ori sa nu mai spun, ca totuna mi-e. Ei, mititeii, s -au dus catra Domnul, si datoria ne face sa le
cautam de suflet. De aceea am facut si eu un praznic, dupa puterea mea, si am gasit de cuviinta sa te poftesc si pe d -ta, cumatre;
ca sa ma mai mangai...
- Bucuros, draga cumatra, dar mai bucuros eram cand m-ai fi chemat la nunta.
- Te cred, cumatre, d-apoi, da, nu-i cum vrem noi, ci-i cum vre Cel-de-sus.
Apoi capra porneste inainte plangand, si lupul dupa dansa, prefacandu-se ca plange.
- Doamne, cumatre, Doamne! zise capra suspinand. De ce ti-e mai drag in lume tocmai de-aceea n-ai parte...
- Apoi da, cumatra, cand ar sti omul ce-ar pati, dinainte s-ar pazi. Nu-ti face si d-ta atata inima rea, ca odata avem sa mergem cu
totii acolo.
- Asa este, cumatre, nu-i vorba. Dar sarmanii gagalici, de cruzi s-au mai dus!
- Apoi da, cumatra; se vede ca si lui Dumnezeu ii plac tot puisori de cei mai tineri.
- Apoi, daca i-ar fi luat Dumnezeu, ce ti-ar fi? D-apoi asa?...
- Doamne, cumatra, Doamne! Oiu face si eu ca prostul... Oare nu cumva nenea Martin a dat raita pe la d-ta pe-acasa? Ca mi-
aduc aminte ca acu ca l-am intalnit odata prin zmeuris; si mi -a spus ca dac-ai vrea d-ta sa-i dai un baiet, sa-l invete cojocaria.
Si din vorba-n vorba, din una-n alta, ajung pan-acasa la cumatra!
- Ia poftim, cumatre, zise ea lund scauiesul si punandu-l deasupra groapei cu pricina, sezi cole si sa ospatezi oleaca din aceea ce
ne-a dat Dumnezeu!
Rastoarna apoi sarmalele in strachina si i le pune dinainte.
Atunci lupul nostru incepe a manca halpov; si gogalt, gogalt, gogalt, ii mergeu sarmalele inregi pe gat.
- Dumnezeu sa ierte pe cei raposati, cumatra, ca bune sarmale ai mai facut!
Si cum ospata el, buf! cade fara sine in groapa cu jaratic, caci scauiesul de ceara s -a topit, si leasa de pe groapa nu era bine
sprijinita; nici mai bine, nici mai rau, ca pentru cumaatru.
- Ei, ei! Acum scoate, lupe, ca-ai mancat! Cu capra ti-ai pus in card? Capra ti-a venit de hac!
- Valeu, cumatra, talpele mele! Ma rog, scoate-ma, ca-mi arde inima-n mine!
- Ba nu, cumatre; c-asa mi-a ars si mie inima dupa iezisorii mei! Lui Dumnezeu ii plac pui de cei mai tineri; mie insa -mi plac si
de isti mai batani, numai sa fie bine fripti; stii, cole, sa treaca focul printr -insii.
- Cumatra, ma parlesc, ard de tot, mor, nu ma lasa!
- Arzi, cumatre, mori, ca nici viu nu esti bun! De-abie i-a mai trece baietului istuia de spariet, ca mult par imi trebuia de la tine
ca sa-l afum! Ti-aduci aminte, dihanie rautacioasa si spurcata, cand mi te-ai jurat pe parul tau? Si bine mi-ai mancat iezisorii!
- Ma ustura inima-n mine, cumatra! ma rog, scoate-ma, si nu-ti mai face atata osanda cu mine!
- Moarte pentru moarte, cumatre, arsura pentru arsura, ca bine-o mai plesnisi dinioare cu cuvinte din scriptura!
Dupa aceasta, capra si cu iedul au luat o capita de fan s-au aruncat-o peste dansul, in groapa, ca sa se mai potoleasca focul.
Apoi, la urma urmelor, napadira asupra lui si-i mai trantira in cap cu bolovani si cu ce-au apucat, pana-l omorara de tot. Si asa
s-a pagubit sarmana capra si de cei doi iezi, da' si de cumatru-sau lupul pagubasa a ramas, si pagubasa sa fie.
Si auzind caprele din vecinatate de una ca aceasta, tare le-au mai parut bine! Si s-au adunat cu toatele la priveghiu si unde nu s-
au asternut pe mancate si pe baute, veselindu-se impreuna...
Si eram si eu acolo de fata, si-ndata dupa aceea am incalecat iute pe-o sea s-am venit de v-am spus povestea asa, s-am mai
incalecat pe-o roata si v-am spus jitia toata; si unde n-am mai incalecat si pe-o capsuna si v-am spus, oameni buni, o mare si
gogonata minciuna!

2. Cei trei purcelusi
Au fost odata ca niciodata trei purcelusi care traiau impreuna cu parintii lor. Desi erau inca purcelusi, ei crescusera indea juns ca
sa porneasca in lume sa-si gaseasca norocul.
Au plecat ei de acasa si au mers ce au mers pina ce primul purcelus s-a simtit tare obosit. Tocmai atunci a trecut pe linga ei un
om cu o caruta plina de fin, iar primul purcelus le-a zis fratilor sai: "Eu ma opresc aici. Finul este usor si moale ca sa -mi fac o
casuta cum imi place." Si ceilalti doi frati l-au imbratisat si au plecat iar la drum. La un moment dat al dolea purcelus s -a simtit
obosit si vazind trecind pe linga el un om cu caruta plina de lemne, i -a spus fratelui lui: "Lemnul acesta este numai bun pentru
casuta mea asa ca ma opresc aici." Cel de al treilea purcelus si-a continuat drumul pina a ajuns la un pietrar, care facea piatra de
construit. Purcelusul s-a gindit ca piatra este cea mai potrivita ca sa-si faca o casuta rezistenta asa cum era si el.
Noaptea, in timp ce primul purcelus s-a asezat comfortabil in patul lui de fin, a auzit un zgomot afara. S-a uitat prin peretii de
paie ai casutei si a inceput sa tremure de frica, caci afara era un lup mare si flamind. Lupul a inceput sa -l roage pe purcelus sa-i
deschida usa, dar la refuzul purcelusului a tras aer puternic in piept si a suflat peste casuta. Finul a zburat in toate partile, iar
purcelusul, profitind de neatentia lupului a luat-o la fuga spre casa celui de al doilea purcelus.
A doua seara, in timp ce cei doi frati se aflau la masa, au auzit zgomot afara. S-au uitat prin fereastra casutei de lemn si s-au
ingrozit cind au vazut pe lupul cel mare si flamind. Lupul a inceput sa-i roage sa deschida usa, dar la refuzul purcelusilor a tras
aer puternic in piept si a suflat peste casuta. Casuta de lemn a ramas aproape neclintita. Dar cind lupul a incercat si a doua oara
sa sufle peste casuta, lemnele au zburat in toate partile, iar cei doi purcelusi au profitat de neatentia lupului si au luat -o la fuga
spre casa celui de al treilea purcelus.
Seara urmatoare, cei trei frati isi incalzeau picioarele la focul din soba. Au auzit un zgomot afara si s -au ingrozit de frica cind l-
au vazut pe lupul cel mare si mai flamind ca niciodata. Lupul a inceput sa-i roage sa deschida usa, dar la refuzul purcelusilor a
tras aer puternic in piept si a suflat peste casuta. Dar casuta nu s -a darimat. Lupul a incercat si a doua, si a treia oara, dar tot
degeaba, casuta a continuat sa ramina neclintita. Enervat peste masura si epuizat de atita suflat, lupul s -a catarat pe acoperisul
casei si si-a dat drumul in casuta pe cos. Intre timp insa, purcelusii vazind ca nu au nici o scapare, au pus pe foc un ceaun mare,
plin cu apa.
Cind lupul s-a catarat pe cos, apa era fierbinte, cind a inceput sa coboare de-a lungul cosului apa clocotea, iar cind a ajuns jos, a
aterizat direct in ceaunul cu apa fiarta. Lupul, urlind de durere, a luat -o la fuga prin casuta si apoi a tisnit prin perete direct spre
padure, de unde nu s-a mai intors niciodata.
Purcelusii, stiindu-se in siguranta de acum incolo, au construit o alta casa mai mare, cu peretii din piatra, cu masa si dulapul din
lemn si cu paturi din fin moale. Era cea mai buna casa din lume si ei au trait in ea fericiti pentru totdeauna.

3. Cenusareasa
A fost odata un om bogat, care si-a luat ca nevasta de-a doua o femeie rea si ingamfata, cu doua fete ce-i semanau leit.
Barbatul avea la randul lui o fiica ca painea calda. Mama vitrega nu putea suferi harurile acestei tinere copile, ce le facea u pe
fetele ei si mai nesuferite. Fata era pusa sa roboteasca cat era ziulica de mare. Spala vase, freca podelele din camerele doamnei
si domnisoarelor, dormea in pod, pe un brat de paie, in timp ce surorile ei se lafaiau in camere dichisite, cu paturi moi si oglinzi
in care se vedeau din cap pana in picioare. Sarmana fata era tare chinuita si nu indraznea sa se planga tatalui ei, care stia de frica
nevestei.
Cand termina treaba, se cuibarea in cenusa, intr-un colt al vetrei, si din aceasta pricina o poreclisera "Cenusareasa".
Cu toate hainele sale ponisite, Cenusareasa era insutit mai frumoasa decat surorile ei, in ciuda vesmintelor lor bogate.
Intr-o buna zi, fiul regelui puse la cale o mare petrecere la care fura poftite toate fetele frumoase din imparatie ca si surorile
Cenusaresei, vestite prin frumusetea lor.
- Voi purta rochia de catifea rosie, spuse sora cea mare.
- Iar eu, fusta cea alba, mantia tesuta cu flori de aur si colanul de diamante, adauga mezina.
Surorile cerura parerea Cenusaresei, care le sfatui cum stia mai bine, ba chiar se oferi sa le aranjeze pieptanaturile. Astfel
surorile incuviintara ca Cenusareasa sa le pieptane.
Ele o intrebara:
- Cenusareaso, ti-ar place si tie sa mergi la bal?
- Vai, domnisoarelor, va bateti joc de mine? Acolo nu-i loc pentru una ca mine!
- Ai dreptate, lumea s-ar prapadi de ras, vazand-o pe Cenusareasa la bal.
Fata, care era buna la suflet, le ajuta la pieptanat pe cele doua surori, care nu mancasera timp de doua zile, rabdand de foa me in
fata oglinzi. In sfarsit, sosi si seara petrecerii. Suroril e plecara si Cenusareasa le urmari cu privirea.
Cand le pierdu din ochi, se porni sa verse lacrimi amare. Nasa fetei, vazand -o inlacrimata, o intreba:
- De ce plangi? Ce-i cu tine?
- As dori atat de mult ...as dori atat de mult
Cuvintele nu se mai auzeau printre suspine. Atunci, nasa ei, zana, o intreba:
- Nu-i asa ca ai vrea sa te duci la bal?
- Vai, da, spuse Cenusareasa si suspina din nou.
- Ei bine, daca vei fi o ascultatoare, te voi ajuta sa te duci. Apoi spuse: Mergi in gradina, alege un dovleac si a du-mi-l.
Cenusareasa pleca sa-l caute.
Dupa un timp, aduse un dovleac de toata frumusetea. Zana il scobi, lasandu-i numai coaja. Apoi il atinse cu nuiaua fermecata si
il prefacu intr-o caleasca aurita.
Se duse apoi la cursa de soareci, unde gasi sase soareci si, cu o atingere de nuia, ii prefacu, unul dupa altul, in sase armasari
suri. Era un echipaj de toata frumusetea.
- Sa vad daca nu e vreun sobolan in capcana, spuse Cenusareasa, care cauta acum un vizitiu.
- Ai dreptate, raspunse nasa fetei, du-te si vezi.
Fata aduse cursa cu trei sobolani si unul fu pe data prefacut intr-un vizitiu cu mustata faloasa.
- Du-te in gradina si adu-mi sase soparle din cele pitite dupa stropitoare, mai spuse zana fetei.
Cenusareasa aduse cele sase soparle cerute, pe care nasa le transforma in sase lachei chipesi, care se urcara in spatele calestii.
Zana o intreba pe Cenusareasa:
- Ei bine! Esti gata sa mergi la bal! Esti multumita?
- Da, dar cum o sa ma duc cu straiele astea vechi si urate?
Zana le atinse cu nuiaua fermecata, si pe indata hainele ei se preschimbara in vesminte din aur si argint. Ii darui o pereche de
conduri din sticla, cum nu se mai vazusera.
Astfel gatita, Cenusareasa se urca in caleasca, iar nasa o preveni sa nu zaboveasca dupa miezul noptii.
Cenusareasa promise nasei ca va parasi balul inainte de miezul noptii si pleca fericita.
Printul stiind de sosirea unei printese, alerga in intampinarea ei, oferidu-i bratul, la scara calestii, si o conduse in marea sala de
bal, unde se aflau oaspetii. Dansatorii incremenira si viorile amutira. "E neasemuit de frumoasa", se auzea de pretutindeni.
Regele insusi sopti reginei:
- Niciodata n-am vazut o faptura atat de frumoasa si de blanda.
Doamnele ii cercetau vesmintele si pieptanatura, iar fiul regelui ii oferi cinstea d e a o invita la dans, in admiratia tuturor pentru
gratia cu care misca. In timpul ospatului, printul, stand cu ochi la ea, nu manca mai nimic. Fata se apropie de surorile ei,
spunandu-le cuvinte de lauda, dar ele nu o recunoscura.
In timp ce o admirau, Cenusareasa auzi orologiul batand un sfert de ora inaite de miezul noptii; ea facu o plecaciune adanca si
disparu.
Acasa o intalni pe nasa ei, careia ii multumi zicand:
- Tare as vrea sa merg si maine la petrecere.
In aceeasi clipa batura la usa cele doua surori si Cenusareasa se duse sa le deschida.
- Ce mult ati zabovit! le spuse ea.
- Am vazut la bal pe cea mai frumoasa printesa dim lume. Nimeni nu o cunoaste, ii spuse una din surori.
A doua zi, cele doua se dusera din nou la petrecere si Cenusareasa de asemenea, mai frumoasa decat intaia data.
Printul nu se misca de langa ea, si cum fata se distra de minune, uita de povetele nasei ei.
Cand auzi prima bataie a orologiului, de la miezul noptii, se ridica si fugi sprintena ca o caprioara.
Printul o urma, dar nu o prinse. In graba, se intampla sa-i cada un condur din sticla, pe care printul il culese. Ajunse acasa fara
caleasca, fara lachei, cu hainele ponosite si numai cu un condur in picior.
Cand surorile se intoarsera de la bal, Cenusareasa le iscodi:
- Ati vazut-o pe printesa cea frumoasa?
Acestea ii raspunsera:
- Printesa a disparut cum a batul miezul noptii si a lasat sa-i cada un condur de sticla, pe care fiul regelui l-a cules si l-a privit
tot restul petrecerii. E tare indragostit de printesa cea fru moasa, mai spusera surorile.
Cateva zile mai tarziu, fiul regelui daduse de stire ca va lua de sotie pe aceea careia i se va potrivi pantoful pe care il g asise.
Il incercara mai intai printesele, apoi ducesele si intreaga curte, dar in zadar. A fost adus apoi celor doua surori, care s-au
straduit in fel si chip da le intre piciorul in condur, dar nu au reusit.
Cenusareasa, care le privea, recunoscu condurul si intreba:
- Pot si eu sa incerc?
Surorile se pusera pe ras, batandu-si joc de ea.
Cavalerul care aduse condurul o privi pe Cenusareasa cu luare-aminte si o gasi tare frumoasa.
- Am porunca sa incerce toate fetele condurul, spuse el si se apropie cu pantoful de piciorul Cenusareasei, pe care se potrivi fara
nici o greutate.
Si mare fu uimirea celor doua surori, cand Cenusareasa scoase dintr-un buzunar un al doilea condur pe care il puse in picior. In
aceeasi clipa sosi si nasa fetei. Ea atinse cu nuiaua fermecata zdrentele Cenusaresei, prefacandu-le intr-o mandrete de straie.
De indata, cele doua surori, o recunoscura si se aruncara la picioarele ei , cerandu-i iertare pentru toate relele pricinuite.
Cenusareasa le ajuta sa se ridice, spunandu-le:
- Va iert din toata inima si va rog sa ma iubiti vesnic.
Cenusareasa fu condusa la print, care a fost si mai impresionat de frumusetea ei. Peste putin timp dupa aceea, el o lua de sotie.
Iar ea le primi pe cele doua surori ale sale la palat si le gasi drept soti doi curteni de neam.

4. Fata mosului si fata babei
Era odat un moneag -o bab; i moneagul avea o fat, i baba iar o fat. Fata babei era slut, lene, fnoas i rea la inim;
dar, pentru c era fata mamei, se alinta cum s-alint cioara-n la, lsnd tot greul pe fata moneagului. Fata moneagului ns era
frumoas, harnic, asculttoare i bun la inim. Dumnezeu o mpodobise cu toate darurile cele bune i frumoase. Dar aceast
fat bun era horopsit i de sora cea de scoar, i de mama cea vitrig; noroc de la Dumnezeu c era o fat robace i
rbdtoare; cci altfel ar fi fost vai -amar de pielea ei.
Fata moneagului la deal, fata moneagului la vale; ea dup gteje prin pdure, ea cu tbuieul n spate la moar, ea, n sf rit, n
toate prile dup treab. Ct era ziulica de mare, nu-i mai strngea picioarele; dintr-o parte venea i-n alta se ducea. -apoi
baba i cu odorul de fiic-sa tot crtitoare i nemulmitoare erau. Pentru bab, fata moneagului era peatr de moar n cas; iar
fata ei, busuioc de pus la icoane.
Cnd se duceau amndou fetele n sat la eztoare sara, fata moneagului nu se ncurca, ci torcea cte-un ciur plin de fuse; iar
fata babei ndruga i ea cu mare ce cte-un fus; -apoi, cnd veneau amndou fetele acas noaptea trziu, fata babei srea iute
peste prleaz i zicea fetei moneagului s-i deie ciurul cu fusele, ca s-l ie pn va sri i ea. Atunci fata babei, viclean cum
era, lua ciurul i fuga n cas la bab i la moneag, spuind c ea a tors acele fuse. n zadar fata moneagului spunea n ur m c
acela este lucrul mnelor sale; cci ndat o apucau de obraz baba i cu fiic-sa i trebuia numaidect s rmie pe-a lor. Cnd
venea duminica i srbtorile, fata babei era mpopoonat i netezit pe cap, de parc-o linsese vieii. Nu era joc, nu era clac n
sat la care s nu se duc fata babei, iar fata moneagului era oprit cu asprime de la toate aceste. -apoi, cnd venea moneagul
de pe unde era dus, gura babei umbla cum umbl melia: c fata lui nu ascult, c-i uernic, c-i lene, c-i soiu ru, c-i laie,
c-i blaie; i c s-o alunge de la cas; s-o trimit la slujb, unde tie, c nu-i de chip s-o mai ie; pentru c poate s
nnrveasc i pe fata ei.
Moneagul, fiind un gur-casc, sau cum i vre s-i zicei, se uita n coarnele ei, i ce-i spunea ea sfnt era. De inim, bietul
moneag poate c-ar mai fi zis cte ceva; dar acum apucase a cnta gina la casa lui, i cucoul nu mai avea nici o trecere; -apoi,
ia s-l fi pus pcatul s se ntreac cu didiochiul; cci baba i cu fiic-sa l umpleau de bogdaprosti.
ntr-una din zile, moneagul, fiind foarte amrt de cte-i spunea baba, cheam fata i-i zise:
- Draga tatei, iaca ce-mi tot spune m-ta de tine: c n-o asculi, c eti rea de gur i nnrvit i c nu este de chip s mai stai
la casa mea; de-aceea du-te i tu ncotro te-a ndrepta Dumnezeu, ca s nu se mai fac atta glceav la casa asa din pricina ta.
Dar te sftuiesc, ca un tat ce-i sunt c, oriiunde te-i duce, s fii supus, blajin i harnic; cci la casa mea tot ai dus -o cum ai
dus-o; c-a mai fost i mila prineasc la mijloc dar prin strini, Dumnezeu tie peste ce soiu de smn de oameni i da; i nu
i-or putea rbda cte i-am rbdat noi.
Atunci biata fat, vznd c baba i cu fiic-sa voiesc cu orice chip s-o alunge, sruta mna tat-su i, cu lacrimi n ochi,
pornete n toat lumea, deprtndu-se de casa printeasc fr nici o ndejde de ntoarcere!
i merse ea ct merse pe-un drum, pn ce, din ntmplare, i iei nainte o celu, bolnav ca vai de capul ei i slab de -i
numrai coastele; i cum o vzu pe fat, i zise:
- Fat frumoas i harnic, fie-i mil de mine i m grijete, c i -oiu prinde i eu bine vrodat!
Atunci fetei i se fcu mil i, lund celua, o spl i -o griji foarte bine. Apoi o ls acolo i -i cut de drum, mulmit fiind
n suflet c a putut svri o fapt bun.
Nu merse ea tocmai mult, i numai iaca ce vede un pr frumos i nflorit, dar plin de omizi n toate prile. Prul, cum vede pe
fat, zice:
- Fat frumoas i harnic, grijete-m i cur-m de omizi, c i-oiu prinde i eu bine vrodat!
Fata, harnic cum era, curi prul de uscturi i de omizi cu mare ngrijire i apoi se tot duce nainte s -i caute stpn. i,
mergnd ea mai departe, numai iaca ce vede o fntn mlit i prsit. Fntna atunci zise:
- Fat frumoas i harnic, ngrijete-m, c i-oiu prinde i eu bine vrodat!
Fata rnete fntna i-o grijete foarte bine; apoi o las i-i caut de drum. i, tot mergnd mai departe, numai iaca ce d de-un
cuptior nelipit i mai-mai s se risipeasc. Cuptiorul, cum vede pe fat, zice:
- Fat frumoas i harnic, lipete-m i grijete-m, c poate i-oiu prinde i eu bine vrodat!
Fata, care tia c de fcut treab nu cade coada nimnui, i suflec mnicile, clc lut i lipi cuptiorul, l humuli i -l griji, de-i
era mai mare dragul s-l priveti! Apoi i spl frumuel mnile de lut i porni iari la drum.
i mergnd ea acum i zi i noapte, nu tiu ce fcu, c se rtci; cu toate aceste, nu -i pierdu ndejdea n Dumnezeu, ci merse tot
nainte pn ce, ntr-una din zile, des-diminea, trecnd printr-un codru ntunecos, d de-o poian foarte frumoas, i n poian
vede o csu umbrit de nite lozii pletoase; i cnd s-apropie de acea cas, numai iaca o bab ntmpin fata cu blndee i-i
zice:
- Da' ce caui prin aceste locuri, copil, i cine eti?
- Cine s fiu, mtu? Ia, o fat srac, fr mam i fr tat, pot zice; i numai Cel -de-sus tie cte-am tras de cnd mama care
m-a fcut a pus mnile pe piept! Stpn caut i, necunoscnd pe nime i umblnd din loc n loc, m-am rtcit. Dumnezeu ns m-
a povuit de-am nimerit la casa d-tale i te rog s-mi dai slluire.
- Srmana fat! zise btrna. Cu adevrat numai Dumnezeu te-a ndreptat la mine i te-a scpat de primejdii. Eu snt sfnta
Duminic. Slujete la mine astzi i fii ncredinat c mne n-ai s iei n minile goale de la casa mea.
- Bine, micu, dar nu tiu ce trebi am s fac.
- Ia, s-mi lai copilaii, care dorm acum, i s-i hrneti; apoi s-mi faci bucate; i, cnd m-oiu ntoarce eu de la biseric, s le
gsesc nici reci, nici fierbini, ci cum s mai bune de mncat.
i, cum zice, btrna pornete la biseric, iar fata suflic mnicile i s -apuc de treab. nti i-nti face lutoare, apoi iese afar
i ncepe a striga:
- Copii, copii, copii! Venii la mama s v leie!
i, cnd se uit fata, ce s vad? Ograda se umpluse i pdurea fojgia de-o mulime de blauri i de tot soiul de jivine mici i
mari! ns, tare n credin i cu ndejdea la Dumnezeu, fata nu se sparie; ci le ia pe cte una i le lie i le ngrijete ct nu se
poate mai bine. Apoi s-apuc de fcut bucate, i cnd a venit sfnta Duminic de la biseric i a vzut copiii lui frumos i toate
trebile bine fcute, s-a umplut de bucurie; i dup ce-a ezut la mas, a zis fetei s se suie n pod i s-i aleag de-acolo o lad,
care a vre ea, i s i-o ieie ca simbrie; dar s n-o deschid pn-acas, la tat-su. Fata se suie n pod i vede acolo o mulime de
lzi: unele mai vechi i mai urte, altele mai nou i mai frumoase. Ea ns , nefiind lacom, -alege pe cea mai veche i mai
urt dintre toate. i cnd se d cu dnsa jos, sfnta Duminic cam ncreete din sprincene, dar n -are ncotro. Ci binecuvnteaz
pe fat, care i ie lada i se ntoarn spre casa printeasc cu bucurie, tot pe drumul de unde venise.
Cnd, pe drum, iaca cuptiorul grijit de dnsa era plin de plcinte crescute i rumenite. i mnnc fata la plcinte, i mn nc, ht
bine; apoi i mai ie cteva la drum i pornete.
Cnd, mai ncolo, numai iaca fntna grijit de dnsa era plin pn-n gur cu ap limpede cum i lacrima, dulce i rece cum i
gheaa. i pe colacul fntnei erau dou pahare de argint, cu care a but la ap pn s-a rcorit. Apoi a luat paharele cu sine i a
pornit nainte.
i mergnd mai departe, iaca prul grijit de dnsa era ncrcat de pere, galbene ca ceara, de coapte ce erau, i dulci ca mierea.
Prul, vznd pe fat, i-a plecat crengile-n jos; i ea a mncat la pere i -a luat la drum cte i-a trebuit.
De-acolo mergnd mai departe, iaca, se ntlnete i cu celua, care acum era voinic i frumoas, iar la gt purta o salb de
galbeni pe care a dat-o fetei, ca mulmit pentru c a cutat-o la boal. i de aci, fata, tot mergnd nainte, a ajuns la tat -su.
Moneagul, cnd a vzut-o, i s-a umplut ochii de lacrimi i inima de bucurie. Fata atunci scoate salba i paharele cele de argint
i le d ttne-su; apoi deschiznd lada mpreun, nenumrate herghelii de cai, cirezi de vite i turme de oi iese din ea, nct
moneagul pe loc a ntinerit, vznd attea bogii! Iar baba a rmas oprit i nu tia ce s fac de ciud. Fata babei i -a luat
inima-n dini i a zis:
- Las', mam, c nu-i pradat lumea de bogii; m duc s-i aduc eu i mai multe.
i cum zice, pornete cu ciud, trsnind i plesnind. Merge i ea ct merge, tot pe acest drum, pe unde fusese fata moneagului;
se ntlnete i ea cu celua cea slab i bolnav; d i ea de prul cel ticsit de omide, de fntna cea mlit i seac i prsit,
de cuptiorul cel nelipit i aproape s se risipeasc; dar cnd o roag i celua, i prul, i fntna, i cuptiorul s se ngrijeasc
de dnsele, ea le rspundea cu ciud i cu btaie de joc:
- Da' cum nu!? c nu mi-oiu feteli cu mnuele ttucuei i a mmucuei! Multe slugi ai avut ca mine?
Atunci, cu toatele, tiind c mai uor ar pute cpta cineva lapte de la o vac stearp dect s te ndatoreasc o fat alint at i
lene, au lsat-o s-i urmeze drumul n pace i n-au mai cerut de la dnsa nici un ajutor. i mergnd ea tot nainte, au ajuns
apoi i ea la sfnta Duminic; dar i aici s -a purtat tot hursuz, cu obrznicie i prostete. n loc s fac bucatele bune i potrivite
i s leie copiii sfintei Duminici cum i -a luat fata moneagului de bine, ea i-a oprit pe toi, de ipau i fugeau nebuni de
usturime i durere. Apoi bucatele le-au fcut afumate, arse i sleite, de nu mai era de chip s le poat lua cineva n gur; i cnd
a venit sfnta Duminic de la biseric, i -a pus mnile-n cap de ceea ce-a gsit acas. Dar sfnta Duminic, blnd i
ngduitoare, n-a vrut s-i puie mintea c-o sturlubatec i c-o lene de fat ca aceasta; ci i-a spus s se suie n pod, s-i aleag
de-acolo o lad, care i-o plcea, i s se duc n plata lui Dumnezeu. Fata atunci s-a suit i -a ales lada cea mai nou i mai
frumoas; cci i plcea s ieie ct de mult i ce-i mai bun i mai frumos, dar s fac slujb bun nu-i plcea. Apoi, cum se d
jos din pod cu lada, nu se mai duce s-i ieie ziua bun i binecuvntare de la sfnta Duminic, ci pornete ca de la o cas pustie
i se tot duce nainte; i mergea de-i priau clciele, de fric s nu se rzgndeasc sfnta Duminic s porneasc dup dnsa, s-
o ajung i s ieie lada.
i cnd ajunge la cuptior, frumoase plcinte erau ntr-nsul! Dar cnd s-apropie s ieie dintr-nsele i s-i prind pofta, focul o
arde i nu poate lua. La fntn, aiderea: phruele de argint, nu-i vorb, erau, i fntna plin cu ap pn-n gur; dar cnd a
vrut fata s puie mna pe pahar i s ieie ap, paharele pe loc s-au cufundat, apa din fntn ntr-o clip a secat, i fata de sete s-a
uscat! Cnd prin dreptul prului, nu-i vorb, c parc era btut cu lopata de pere multe ce avea, dar credei c-a avut parte fata s
guste vro una? Nu, cci prul s-a fcut de-o mie de ori mai nalt de cum era, de-i ajunsese crengile la nouri! -atunci, scobete-
te, fata babei, n dini! Mergnd mai nainte, cu celua nc s -a ntlnit; salb de galbeni avea i acum la gt; dar cnd a vrut fata
s i-o ieie, celua a mucat-o de i-a rupt degetele i n-a lsat-o s puie mna pe dnsa. i muca fata acum degetele mmucuei
i ale tucuei de ciud i de ruine, dar n-avea ce face. n sfrit, cu mare ce a ajuns ea i acas, la m -sa, dar i aici nu le-au
ticnit bogia. Cci, deschiznd lada, o mulime de blauri au ieit dintr -ns i pe loc au mncat pe bab, cu fat cu tot, de parc
n-au mai fost pe lumea asta, i apoi s-au fcut blaurii nevzui cu lad cu tot.
Iar moneagul a rmas linitit din partea babei i avea nenumrate bogii; el a mritat-o pe fiic-sa dup un om bun i harnic.
Cucoii cntau acum pe stlpii porilor, n prag i n toate prile; iar ginile nu mai cntau cucoete la casa moneagului , s mai
fac a ru; c-apoi atunci nici zile multe nu mai aveau. Numai att, c moneagul a rmas pleuv i spetit de mult ce-l netezise
baba pe cap i de cercat n spatele lui cociorva, dac-i copt mlaiul.

5. Povestea unui om lenes
Cica era odata intr-un sat un om grozav de lenes; de lenes ce era, nici imbucatura din gura nu si-o mesteca. Si satul vazand ca
acest om nu se da la munca nici in ruptul capului, hotari sa-l spanzure pentru a nu mai da pilda de lenevie si altora. Si asa se
aleg vreo doi oameni din sat si se duc la casa lenesului, il umfla pe sus, il pun i ntr-un car cu boi, ca pe un butuc nesimtitor, si
hai cu dansul la locul de spanzuratoare. Asa era pe vremea aceea. Pe drum se intalnesc ei cu o trasura in care era o cucoana.
Cucoana, vazand in carul cel de boi un om care semana a fi bolnav, intreba cu mila pe cei doi tarani, zicand:
- Oameni buni! Se vede ca omul cel din car e bolnav, sarmanul, si-l duceti la vro doftoroaie undeva, sa se caute?
-Ba nu, cucoana - raspunse unul dintre tarani, - sa ierte cinstita fata dumneavoastra, dar aista e un lenes car e nu credem sa fi mai
avand pareche in lume, si-l ducem la spanzuratoare, ca sa curatim satul de-un trandav.
- Alei! oameni buni! - zise cucoana, infiorandu-se - pacat, sarmanul, sa moara ca un cane fara de lege! Mai bine duceti-l la
mosie la mine; iacata curtea pe costisa ceea. Eu am acolo un hambar plin de posmagi, ia asa pentru imprejurari grele, doamne
fereste! A manca la posmagi, si a trai si el pe langa casa mea, ca doar stiu ca nu m-a mai pierde Dumnezeu pentru o bucatica de
paine. Da, suntem datori a ne ajutam unii pe altii.
- I-auzi, mai lenesule, ce spune cucoana: ca te-a pune la cotet, intr-un hambar cu posmagi, zise unul ditre sateni. Iaca peste ce
noroc ai dat, bata-te intunerecul sa te bata, luandu-te sub aripa dumisale. Noi gandeam sa-ti dam sopon si franghie. Iar
cucoana,cu bunatatea dumisale, iti da adapost si posmagi; sa tot traiesti, sa nu mai mori! Sa -si puie cineva obrazul pentru unul
ca tine si sa te hraneasca ca pe un trantor, mare minune-i asta! Dar tot de noroc sa se planga cineva. Bine a mai zis cine a zis, ca
boii ara si caii mananca. Hai, da raspuns cucoanei, ori asa, ori asa, ca n-are vreme de stat la vorba cu noi.
- Dar muieti-s posmagii? zise atunci lenesul cu jumatate de gura, fara sa se carneasca din loc.
- Ce-a zis? intreaba cucoana pe sateni.
- Ce sa zica, milostiva cucoana -raspunde unul, -ia, intreaba ca muieti-s posmagii?
- Vai de mine si de mine -zise cucoana cu mirare-inca asta n-am auzit! Da el nu poate sa si-i moaie?
- Auzi, mai lenesule: te prinzi sa moi posmagii singur, ori ba?
- Ba, raspunse lenesul. Trageti mai bine tot inainte! Ce mai atata grija pentru asta pustie de gura!
Atunci unul dintre sateni zise cucoanei:
- Bunatatea dumneavoastra, milostiva cucoana, dar degeaba mai voiti a strica orzul pe gaste. Vedeti bine ca nu-l ducem noi la
spanzuratoare numai asa de flori de cuc, sa-i luam naravul. Cum chititi? Un sat intreg n-ar fi pus oare mana de la mana, ca sa
poata face dintr-insul ceva? Dar ai pe cine ajuta? Doar lenea-i imparateasa mare, ce-ti bati capul!
Cucoana atunci cu toata bunavointa ce avea,se lehameste si de binefacere si de tot, zicand:
- Oameni buni, faceti dar cum v-a luminat Dumnezeu!
Iar satenii duc pe lenes la locul cuvenit, si-i fac felul. Si iaca asa a scapat si lenesul acela de sateni si satenii aceia de dansul.
Mai pofteasca de acum si alti lenesi in satul acela daca le da mana si -ii tine cureaua.
S-am incalecat pe-o sea, si v-am spus povestea asa.

6. Punguta cu doi bani
Era odat-o baba si un mosneag. Baba avea o gaina si mosneagul un cucos. Gaina babei se oua de cate doua ori pe zi, si baba
minca o multime de oua, iar mosneagului nu-i da nici unul. Mosneagul intr-o zi pierdu rabdarea si zise:
- Mai baba, mananci ca in targul lui Cremene. Ia da-mi si mie niste oua, ca sa-mi prind pofta macar.
- Da cum nu, zise baba, care era foarte zgarcita. Daca ai pofta de oua, bate si tu cucosul tau sa faca oua, si -i minca; ca eu asa am
batut gaina, si iacata-o cum se oua.
Mosneagul pofticios si hapsan se ia dupa gura babei, si de ciuda prinde iute si degraba cucosul si-i da o bataie buna, zicand:
- Na! ori te oua, ori du-te de la casa mea, ca sa nu mai strici mancarea degeaba.
Cucosul, cum scapa din miinile mosneagului, fugi de-acasa si umbla pe drumuri, bezmetec. Si cum mergea el pe un drum,
numai iaca gaseste o punguta cu doi bani. Si cum o gaseste, o si ia in clont si se intoarna cu dansa inapoi spre casa mosneagului.
Pe drum, intalneste o trasura c-un boier si cu niste cucoane. Boierul se uita cu bagare de seama la cucos, vede in clontu-i o
punguta si zice vezeteului:
- Mai! ia da-te jos si vezi ce are cucosul cela in plisc?
Vezeteul se da iute jos din capra trasurii si c-un feliu de mestesug prinde cucosul si, luandu-i punguta din clont, o da boierului.
Boierul o ia fara pasare, o pune in buzunar si porneste cu trasura inainte. Cucosul, suparat de asta, nu se lasa, ci se ia dupa
trasura, spuind neincetat:
Cucurigu! boieri mari,
Dati punguta cu doi bani!
Boierul, inciudat, cand ajunge in dreptul unei fantani, zice vezeteului:
- Mai! ia cucosul ist obraznic si-l da in fantana ceea.
Vezeteul iarasi se da jos din capra trasurii, prinde iarasi cucosul si -l azvarle in fantana. Cucosul, vazand aceasta mare primejdie,
ce sa faca? Incepe a inghiti la apa; si-nghite, si-nghite, pana ce inghite el toata apa din fantana... Apoi zboara de-acolo afara si
iarasi se ia in urma trasurii, zicand:
Cucurigu! boieri mari,
Dati punguta cu doi bani!
Boierul, vazand aceasta, s-a mirat cumplit si a zis:
- Ma! da al dracului cucos i-aista! Ei las, las' ca t-oi da eu tie de cheltuiala, mai crestatule si pintenatule!
Si cum ajunge acasa, zice unei babe de la bucatarie sa ia cucosul, sa-l azvarle intr-un cuptoriu plin cu jaratic si sa puie o lespede
la gura cuptioriului. Baba, canoasa la inima, de cuvant: face cum i -a zis stapanu-sau. Cucosul, cum vede si asta mare nedreptate,
incepe a varsa la apa; si toarna el toata apa cea din fantana pe jaratic, pana ce stinge focul de tot si se racoreste cuptior iul; ba
inca face s-o aparie prin casa, de s-a indracit de ciuda harca de la bucatarie. Apoi da o bleanda lespezii de la gura cuptioriului,
iese teafar si de-acolo, si fuga la fereastra boierului si incepe a tranti cu ciocul in geamuri si a zice:
Cucurigu! boieri mari,
Dati punguta cu doi bani!
- Mai, ca mi-am gasit beleaua cu dihania asta de cucos! zise boierul cuprins de mirare. Vezeteu! ia-l de pe capul meu si-l
azvarle in cireada boilor s-a vacilor; poate vrun buhai infuriet i-a veni de hac: l-a lua in coarne s-om scapa de suparare.
Vezeteul iarasi ia cucosul si-l azvarle in cireada! Atunci, bucuria cucosului! Sa-l fi vazut cum inghitea la buhai, la boi, la vaci si
la vitei, pan-a inghitit el toata cireada s-a facut un pantece mare, mare cat un munte. Apoi iar veni la fereastra, intinde aripile in
dreptul soarelui, de intuneca de tot casa boierului, si iarasi incepe:
Cucurigu! boieri mari,
Dati punguta cu doi bani!
Boierul, cand mai vede si asta dandanaie, crapa de ciuda si nu stia ce sa mai faca, doar va scapa de cucos.
Mai sta boierul cat mai sta pe ganduri, pana-i vine iarasi in cap una:
- Am sa-l dau in haznaua cu banii; poate va inghiti la galbeni, i-a sta vreunul in gat, s-a ineca s-om scapa de dansul. Si cum
zice, umfla cucosul de-o aripa si-l azvarle in haznaua cu banii, caci boierul acela, de mult banarit ce avea nu-i mai stia
numarul!... Atunci cucosul inghite cu lacomie toti banii si lasa toate lazile pustii. Apoi iese si de acolo, el stie cum si p e unde, se
duce la fereastra boierului si iar incepe:
Cucurigu! boieri mari,
Dati punguta cu doi bani!
Acum, dupa toate cele intamplate, boierul, vazand ca n-are ce-i mai face, i-azvarle punguta. Cucosul o ia de jos cu bucurie, se
duce in treaba lui si lasa pe boier in pace.
Atunci toate paserile din ograda boiereasca, vazand voinicia cucosului, s-au luat dupa dansul, de ti se parea ca-i o nunta si nu
altaceva; iara boierul, intristat, se uita galis, cum se duceau si paserile sale, si zise oftand:
- Duca-se si cobe si tot, numai bine ca am scapat de belea, ca nici lucru curat n-a fost aici!
Cucosul insa mergea tantos, iar paserile dupa dansul. Si merge el cat merge, pana ce ajunge acasa la mosneag, si de la poarta
incepe a canta: cucurigu!!! cucurigu!
Mosneagul, cum aude glasul cucosului, iese din casa cu bucurie, si cand isi arunca ochii spre poarta, ce sa vada? Cucosul sau
era ceva de spariet: elefantul ti se parea purice pe langa acest cucos! S-apoi in urma lui veneau carduri nenumarate de paseri,
care de care mai frumoase, mai cucuiete si mai boghete. Mosneagul vazand pe cucosul sau asa de mare si de greoi, si incunjurat
de atita amar de galite, i-a deschis poarta. Atunci cucosul i-a zis:
- Stapane, asterne un tol aici in mijlocul ograzii.
Mosneagul, iute ca un prasnel, asterne tolul. Cucosul atunci se asaza pe tol, scutura puternic din aripi, si indata se umple ograda
si livada mosneagului, pe langa paseri, si de cirezi de vite, iara pe tol toarna o movila de galbeni care straluceau la soare, de -ti
luau ochii! Mosneagul, vazand aceste mari bogatii, nu stia ce sa faca de bucurie, sarutand mereu cucosul si dezmierdandu-l.
Atunci iaca si baba venea, nu stiu de unde; si cand a vazut unele ca aiestea, numa-i sclipeai rautacioasei ochii din cap si plesnea
de ciuda.
- Mosnege - zice ea, rusinata - da-mi si mie niste galbeni.
- Ba pune-ti pofta-n cui, mai baba. Cand ti-am cerut oua, stii ce mi-ai raspuns? Bate acum si tu gaina sa-ti aduca galbeni, c-asa
am batut eu cucosul, stii tu din a cui pricina... si iata ce mi -a adus!
Atunci baba se duce in poiata, gabuieste gaina, o apuca de coada si o ia la bataie, de-ti venea sa-i plangi de mila! Biata gaina,
cum scapa din mainile babei, fuge pe drumuri. Si cum mergea pe drum, gaseste si ea o margica s -o inghite. Apoi rapede se
intoarce acasa la baba, si incepe de pe la poarta: cot, cot, cotcodac!! Baba iese cu bucurie inaintea gainii. Gaina sare pest e
poarta, trece iute pe langa baba si se pune pe cuibariu; si dupa vreun ceas de sedere, sare de pe cuibariu, cotcodocind. Baba
atunci se duce cu fuga sa afle ce i-a facut gaina... Si cand se uita in cuibariu, ce sa vada? Gaina se ouase o margica!... Baba,
cand vede ca s-a batut gaina joc de dansa, o prinde s-o bate, s-o bate, pan-o omoara in bataie! Si asa baba cea zgarcita si nebuna
a ramas de tot saraca lipita pamantului. De acu a mai manca si rabdari prajite in loc de oua, ca bine s -a facut ras de gaina s-a
ucis-o fara sa-i fie vinovata cu nimica, sarmana!
Mosneagul insa era foarte bogat. El si-a facut case mari si gradini frumoase, si traia foarte bine. Pe baba, de mila, a pus -o
gainarita; iar pe cucos il purta in toate partile dupa dansul, cu salba de aur la gat si incaltat cu ciubotele galbene si cu pinteni la
calcaie, de ti se parea ca-i irod de cei frumosi, iar nu cucos de facut bors.

7. Scufita Rosie
Traia odata o fetita care primise in dar de la bunicuta ei o minunata scufita de culoare rosie. Fetitei ii placea tare mult acea
scufita si ajunsese sa nu o mai dea deloc jos. Din acest motiv toata lumea o striga Scufita Rosie.

Intr-o dimineata frumoasa si insorita, mama Scufitei Rosii o ruga pe fetita sa-i duca bunicutei bolnave un cosulet cu mincare.
Fetita, care-si iubea foarte mult bunicuta, accepta imediat sa-i faca acesteia o vizita.
"- Dar sa nu intirzii prea mult" ii spuse mama, "si sa mergi direct la bunica, fara sa stai sa te joci prin padure, si mai ales sa te
feresti de Lupul cel Rau".

Drumul ce ducea la bunicuta trecea prin padure, asa ca Scufita Rosie lua cosuletul din mina mamei si se porni spre casa
bunicutei. Pe drum insa il intilni pe Lupul cel Rau, dar uita de vorbele mamei si ii spuse direct:
"- Buna dimineata, domnule Lup".
"- Buna dimineata Scufita Rosie" ii raspunse lupul, "unde ai plecat tu asa devreme?"
"- Am plecat sa o vizitez pe bunicuta care este bolnava si sa-i duc un cosulet cu mincare" ii raspunse pe negindite Scufita Rosie.
"- Si unde locuieste bunicuta ta Scufita Rosie?" intreba lupul.
"- Locuieste in padure, nu foarte departe de aici" ii raspunse Scufita Rosie, "casuta ei este usor de gasit, se afla chiar linga lac".
Lupul care deja se gindea ce meniu bun va avea la prinz, Scufita Rosie si bunicuta acesteia, ii spuse Scufitei Rosii:
"- Am o ideea Scufita Rosie, ce ar fi daca ai culege niste floricele frumoase pe care sa i le duci bunicutei tale?"
"- Ce idee minunata" ii raspunse Scufita Rosie, care uitind din nou de sfaturile mamei se afunda prin padure incercind sa
gaseasca cele mai frumoase floricele pentru bunicuta.
In timpul acesta lupul isi lua picioarele la spinare si o tuli spre casa bunicutei. Cind ajunse la usa acesteia ciocani usor la usa.
"- Cine este?" intreba bunicuta.
"- Sint eu, Scufita Rosie" raspunse lupul imitind vocea Scufitei Rosii.
"- Intra inauntru draga" ii raspunse bunicuta, "sint in pat, iar usa este descuiata".
Lupul intra in casa, se repezi la bunicuta si o inghiti. Apoi isi puse camasa si scufia ei de noapte, se baga in pat si se ac operi cu
patura peste nas.

Intre timp Scufita Rosie se apropie de casa, si se mira vazind usa casutei deschisa. Pasi cu grija in casa si se apropie de p at.
Scufita Rosie nu o putea zari prea bine pe bunicuta si o intreba:
"- Ooo, bunicuto, dar de ce ai urechile asa de mari?"
"- Ca sa te aud mai bine" ii raspunse lupul imitind vocea bunicutei.
"- Ooo bunicuto, dar de ce ai ochii asa de mari?" intreaba Scufita Rosie.
"- Ca sa te vad mai bine, draga mea" ii raspunse lupul.
"- Ooo bunicuto, dar de ce ai gura asa de mare?" intreba Scufita Rosie.
"- Ca sa te pot inghiti mai bine, draga mea" striga lupul si se repezi la biata Scufita Rosie si o inghiti.

Satul, lupul se intinse in pat sa-si faca siesta si se puse pe sforait. Pe linga casa trecu un vinator care auzi sforaitul si se u ita pe
fereastra. Cind vazu lupul isi inchipui ca acesta a mincat -o pe bunicuta si se repezi si ii taie acestuia burta. Spre marea surpriza
a vinatorului din burta iesira intregi si nevatamate Scufita Rosie si bunicuta. Acestea ii multumira vinatorului ca le-a salvat si ii
oferira in schimb pielea lupului.
Apoi Scufita Rosie si bunicuta se asezara la masa ca sa manince din cele pregatite de mama. Dupa patania prin care trecuse,
Scufita Rosie se hotari ca niciodata sa nu mai iasa din cuvintul mamei.

8. Ursul pclit de vulpe
Era odata o vulpe viclean, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte ntreag dup hran i nu gsise nicieri. Fcndu-se ziua alba,
vulpea iei la marginea drumului i se culc sub o tuf, gndindu-se ce s mai fac, ca s poat gsi ceva de mncare.
eznd vulpea cu botul ntins pe labele dinainte, i vine miros de pete. Atunci ea rdic puin capul i uitndu -se la vale, n
lungul drumului, zrete venind un car tras de doi boi.
- "Bun!" gndi vulpea. Iaca hrana ce-o ateptam eu. i ndat iese de sub tuf i se lungete n mijlocul drumului, ca i cum ar fi
moart.
Carul, apropiindu-se de vulpe, ranul ce mna boii o vede i creznd c-i moart cu adevrat, strig la boi: "Aho !Aho!" Boii se
opresc. ranul vine spre vulpe, se uit la ea de aproape, i vznd-o c nici nu sufl, zice: "Bre, da cum naiba a murit vulpea
asta aici ?! Tii!... ce frumoas caaveic am s fac nevestei mele din blana istui vulpoi". Zicnd aa, apuc vulpea de dup cap i
trnd-o pn la car, se opintete -o arunc deasupra petelui. Apoi strig la boi: "his! Joian, cea! Bourean". Boii pornesc.
ranul mergea pe lng boi i-i tot ndemna s mearg mai iute ca s ajung degrab acas i s ieie pielea vulpii.
ns cum au pornit boii, vulpea a i nceput cu picioarele a mpinge petele din car jos. ranul mna, carul scria i petele din
car cdea.
Dup ce hoaa de vulpe a aruncat o mulime de pete pe drum, biniii...or! sare i ea din car, i cu mare grab, ncepe a str nge
petele de pe drum. Dup ce l-a strns grmad, l ie, l duce la vizuina sa i ncepe a mnca, c taaa...re -i mai era foame.
Tocmai cnd ncepuse a mnca, iaca vine la dnsa ursul.
- "Bun masa, cumtr! Tiii! da ce mai de pete ai! D-mi i mie c taaa...re mi -i poft!"
- "Ia mai pune-i pofta-n cui, cumtre, c doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu. Daca i-i aa de poft, du-te i-i moaie
coada-n balt, ca mine, i-i avea pete s mnnci."
- "nva-m, te rog, cumtr, c eu nu tiu cum se prinde petele."
Atunci vulpea rnji dinii i zise:
- "Alei, cumtre! da nu tii c nevoia te duce pe unde nu i-e voia i te nva ce nici nu gndeti? Ascult, cumtre: vrei s
mnnci pete? Du-te desar la bltoaga cea din marginea pdurii, vr-i coada n ap i sti pe loc, fr s t e miti, pn despre
ziu; atunci smuncete vrtos spre mal, i ai s scoi o mulime de pete; poate ndoit i ntreit dect am scos eu."
Ursul ne mai zicnd nici o vorb, alerg-n fuga mare la bltoaga din marginea pdurii, i-i vr n ap toat coada!...
n acea noapte ncepuse a bate un vnt rece, de nghea limba-n gur i chiar cenua de sub foc. ngheaa zdravn i apa din
bltoag, i prinde coada ursului, ca ntr-un clete. De la o vreme, ursul ne mai putnd de durerea cozii i de frig, smuncete
odat din toat puterea. i srmanul urs! n loc s scoat pete, rmne fr de coada!
ncepe el acum a mormi cumplit, -a sri n sus de durere. i-nciudat pe vulpe c l-a amgit, se duce s-o ucida n btaie. Dar
ireata vulpe tie cum s se fereasc de mnia ursului. Ea ieise din vizuine i se vrse n scorbura unui copac din apropiere; i
cnd vzu pe urs c vine far de coada, ncepu a striga:
- "Hei, cumtre! Dar i-au mncat petii coada, ori ai fost prea lacom, -ai vrut s nu mai rmn peti n balt?"
Ursul, auzind c nc-l mai ie i-n rs, se nciudeaz i mai tare, i se rpede iute spre copac; dar gura scorburii fiind strmt,
ursul nu poate s ncap nuntru. Atunci el caut o creang cu crlig i ncepe a cotrobi prin scorbur, ca s scoat vulpea
afar, i s-i deie de cheltuial... Dar cnd apuca ursul de piciorul vulpii, ea striga: "Trage, ntrule! mie nu -mi pas, c tragi de
copac"... Iar cnd anina crligul de copac, striga: "Vleu, cumtre! nu trage, c -mi rupi piciorul!"
n zadar s-a ncjit ursul, de-i curgeau sudorile, c tot n-a putut scoate vulpea din scorbura copacului.
i iaca aa, a rmas ursul pclit de vulpe!

9. Pestisorul de aur
A fot o data ca niciodata un pescar batran, care locuia impreuna cu sotia sa in apropierea tar mului unei mari indepartate.
Bordeiul lor era neingrijit si darapanat, iar batranul, slabit de povara anilor, abia isi mai ducea zilele. Nu mai iesea pe mare, la
pescuit, de teama ca n-ar putea face fata valurilor mai puternice. Indraznea doar sa se urce i n barca lui veche, legata de o
radacina uscativa de pe tarm, de unde isi arunca in apa undita. Prindea doar pestisori mai mici, cu care nu reuseau sa-si
potoleasca foamea.


Nevasta lui era o femeie tare rea, infumurata si certareata, mereu nemultumita. Zi de zi se plangea de viata pe care o duceau si
nu contenea sa-si invinovateasca barbatul pentru neajunsurile lor. Intr-o buna zi, pescarul isi arunca undita in apa, nadajduind sa
prinda cat mai mult peste. Trecu o buna bucata de vreme de cand statea chircit cu undita in mana. Deodata, insa se petrecu o
minune: prinse un pestisor mic, din cale afara de frumos si de stralucitor. Nu mai vazuse ceva asemanator: era poleit cu aur.

Pestisorul, cu glas de om, ii ceru pescarului sa-l lase in viata si sa-l arunce in apa. Pescarul era un om milostiv, insa era teama
de gura spurcata a nevestei, gandindu-se ca se va intoarce acasa fara hrana. In cele din urma, cruta viata bietei fiinte, hotarandu-
se sa o lase sa se intoarca in imparatia apelor. Pestisorul, drept rasplata, ii promise pescarului ca-i va indeplini trei dorinte. Insa
batranelul, trecut prin atatea necazuri, nu mai credea in minuni. Isi spuse doar ca l -ar fi maniat pe Dumnezeu daca nu ar fi crutat
viata micului pestisor auriu.

Cand pescarul se intoarse acasa cu traista goala, nevasta il dojeni aspru. Pentru a o imbuna, ii povesti intamplarea ciudata de
care avu parte, ba pomeni si de promisiunile pestisorului de aur. Pret de cateva clipe, nevasta lui se arata neincrezatoare; isi
spuse ca are un papa-lapte de barbat, mult prea milostiv. Asta trebuie sa fi fost pricina pentru care crutase viata pestisorului.
Dar, sireata cum era, se hotara sa puna la incercare promisiunea facuta de pestisor. Porunci batranului sa se intoarca indata pe
tarm si sa-i ceara pestisorului sa-i indeplineasca o dorinta.

Pescarul porni inspre mare si, cam sovaielnic, il striga pe pestisor. Acesta nu intarzie sa se arate, iar pescarul ii destain ui ce-i
ceruse nevasta sa-i porunceasca. Ii ceru o covata mai mare, in locul celei vechi, ponosite. Pestisorului nu i se paru greu sa-i
indeplineasca dorinta si-i promise pescarului ca sotia lui va fi multumita. Auzind acestea, pescarul porni agale spre casa. Cand
ajunse aici, spre mirarea lui, vazu in odaia mica a casutei o covata mare si frumoasa, cum nu-i fusese dat sa vada vreodata.
Nevasta sa statea nerabdatoare langa vas, clatinandu-si capul in semn de uimire. Acum dadea crezare puterii nemaipomenite a
pestisorului de aur si nu trecu mult timp ca nascoci din nou o dorinta demna de lacomia ei.

Gandindu-se ca aceasta covatica nu-i este de ajuns, isi trimise din nou barbatul la malul marii, pentru a cere pestisorului de aur
sa-i indeplineasca cea de-a doua dorinta. De asta-data, femeia vroia o casa frumoasa si impodobita, pe locul celei darapanate.
Zbiera cat o tinea gura, fugarindu-l pe bietul pescar. Vorbele-i taioase se auzira pana departe si pescarul nu avu incotro decat sa-
l cheme din nou pe facatorul de minuni. Om cinstit, cumpatat si modest, ii era rusine de lacomia sotiei sale. Se temea c a
pestisorul se va supara daca il cauta dupa atat de putin timp. Poate isi va spune ca este si el la fel de necinstit si de lac om ca si
nevasta sa. Isi ascunse rusinea, isi lua inima-n dinti si-l chema pe pestisor, cu glasul cu care o sluga il cheama pe stapan. Ii
aduse la cunostinta cea de-a doua dorinta a femeii. Pestisorul il asigura ca dorinta ii era ca si indeplinita, iar la intoarcere va gasi
o casa noua, incapatoare, din care nu va lipsi nimic.

Pescarul merse inspre casa, cu capul plecat. Spre mirarea lui, in locul bordeiului darapanat, se afla o casa mare, nou-nouta, dar
nevasta lui statea in prag, tot mohorata, scrasnind din dinti de nemultumire. Te pomenesti ca nu-i sunt de ajuns toate bogatiile
din lume, asa ca ii povesti barbatului sa faca din nou cale-intoarsa si sa se-infatiseze inaintea pestisorului. Urma sa i se-
indeplineasca cea de-a treia dorinta: vroia un palat. Pestisorul ii indeplini dorinta desi parea deja satul si plictisit de lacomia lor.
Cand barbatul se intoarse acasa, nu-i veni sa-si creada ochilor. In locul casei era un palat care se inalta falnic in tinutul acela
parasit ce pana nu mult fusese parca uitat de Dumnezeu. Nevasta-sa era acum imparateasa si se asezase deja pe locul de cinste
din sala mare a palatului. Cand isi vazu barbatul la poarta, ii adresa niste vorbe dispretuitoare, izvorate din inima ei haina, de
piatra. Il goni de la palat, strigandu-i ca este un biet muritor, impovarat de ani, si ca ar face bine sa -si caute norocul in alta parte.
Il izgoni ca pe un dusman si-i spuse sa ia seama ca nu care cumva sa indrazneasca sa mai puna piciorul in palatul ei.

Batranul pescar parasi palatul si porni incotro vazu cu ochii, iar pentru drum nu i se dadu nici macar o bucata de paine. Paznicii
palatului il inghiontira si-l batjocorira. I se interzise sa se mai apropie vreodata de palat. Bietul pescar nici nu intelegea bine ce
se petrecea. Cazu pe ganduri, stia ca doar pestisorul de aur putea sa-i dea vreun sfat. Cobora din nou la tarm si-l chema inca o
data desi cele trei dorinte fura deja indeplinite. Totusi, pestisorul se arata si acum. Batranul ii povesti de necazul care dadu -se
peste el, de trufia nevestei sale, facand din ea o fiinta nemiloasa si rauvoitoare. Pe el il izgonise din palat, intr -o lume a
suferintei si a deznadejdii. Avea o ultima rugaminte, pornita din suflet. Ii ceru pestisorului sa naruie palatul si sa faca sa dispara
bogatiile primite, iar acasa vroia s-o gaseasca pe nevasta lui asteptand in usa subreda a vechiului lor bordei, in care sa
domneasca pacea si impacarea.

Lacomia nevestei pescarului il supara din cale-afara pe pestisor, astfel ca se indura de sufletul necajit care venise sa -si jeleasca
amaraciunea. Hotara sa faca dreptate si sa-i indeplineasca aceasta ultima dorinta. Il imbuna pe bietul pescar si -l trimise acasa.
Nu mai era nici urma de palat, de curte imparateasca si de multimea de servitori care forfoteau prin palat sa -i faca pe plac
stapanei. Disparuse si mantia imparateasca, purpurie. Cand vazu vechea lor casuta, cu peretii scorojiti, se simti c u sufletul
impacat; inauntru isi gasi nevasta, nestatornica si nemultumita, cum era si mai inainte. Totul era ca la inceput: viata lor e ra
lipsita de bucurii si de bogatii, asa cum fusesera obisnuiti. Pescarul mai iesea din cand in cand la pescuit, dandu-si toata silinta
sa prinda cat mai multi pestisori in carligul unditei. Duceau o viata grea, plina de griji, dar pescarul stia ca era tocmai v iata pe
care si-o dorise, desi nevasta continua sa-l dojeneasca pe nedrept in fiecare zi.