Sunteți pe pagina 1din 45

Capitolul 5

VENITUL şi INVESTIŢIILE în TURISM

Venitul naţional19, cunoaşte mai multe forme, constituite prin mecanismele


distribuirii şi redistribuirii adică ale repartiţiei primare şi ale repartiţiei secundare.
Mărimea veniturilor care se creează la nivelul unei economii naţionale, sau
produsul intern net, în preturile factorilor – PIN pf – se obţine scăzând din suma
produsului intern brut, în preţurile pieţei – PIB pp – şi a subvenţiilor Sv,
amortizarea A şi impozitele indirecte I IN

PINpf= (PIBpp+ Sv) – (A +I IN)

Acest lucru se realizează, în opinia autorilor „Eficienţa şi evaluarea


investiţiilor” 20 , cu ajutorul contului de creare a veniturilor, care evidenţiază
pentru fiecare sector şi pentru întreaga economie formarea veniturilor din
activitatea economica şi din patrimoniu, sub forma valorii adăugate nete – VAN
pf – sau produsului intern net – PIN pf – în preturile factorilor.

PINpf= S VAN pf, S=suma

Relaţia de mai sus desemnează metoda de producţie sau metoda valorii


adăugate. Produsul intern net evidenţiază valoarea adăugata neta, în preturile
factorilor (când nu cuprinde impozitele indirecte nete) şi în preţurile pieţii (când
cuprinde şi impozitele indirecte nete)

19
D Ciucur,I Gavrila,C Popescu-Economie ed. Economica -2001-pag 513-547
20
„Eficienţa şi evaluarea investiţiilor” de Vasilescu, I, Gheorghe Al., Cicea, Cl., Dobrea, C.– Editura
EFICON Press, Bucureşti, 2004.

83
PIN pp= S VANpf + I IN

Orice ţară are legături cu străinătatea, dacă la suma veniturilor factorilor de


producte din interiorul ţării PIN pf-adăugam veniturile factorilor de producţie
naţionali, încasate din străinătate pentru activitatea desfăşurata VFIS- şi scădem
veniturile factorilor de producţie plătite străinătăţii, ca urmare a activităţii depuse
în interiorul ţării de agenţii economic ce aparţin altor tari, obţinem venitul
naţional VN sau produsul naţional net, exprimat în preturile factorilor PNN pf.
Prin contul naţional de repartiţie a veniturilor se evidenţiază repartiţia
primara a acestora, făcându-se trecerea de la calculul după concepţia ‘intern’ la
calculul după concepţia ‘naţional’.

VN (PNNpf)= PIN pf + (VFIS-VFPS)

VFIS - VFPS = soldul veniturilor factorilor de producţie în raport cu


străinătatea
Metoda de calcul al venitului naţional prin însumarea veniturilor realizate
de posesorii factorilor de producţie participanţi la activitatea de producţie se
numeşte metoda repartiţiei sau a însumării veniturilor.
In acest caz venitul naţional va cuprinde salarii, rente, dobânda neta şi
profiturile. Toate aceste venituri obţinute de participanţii naţionali la crearea
producţiei sunt supuse impozitelor directe.
Venitul naţional disponibil VND este obţinut din venitul naţional la care se
adaugă soldul transferurilor curente în raport cu străinătatea :

VND =VN +STCS sau VND = VN – STCS

Daca din venitul naţional disponibil scădem elementele din venitul


naţional care nu revin populaţiei (contribuţia pentru asigurări sociale, profitul

84
nedistribuit, impozitul pe profit) şi adăugam veniturile populaţiei care provin din
transferuri (pensii ajutoare, alocaţii) obţinem indicatorul venitului personal al
populaţiei (al menajelor) VPM.
Prin eliminarea din veniturile personale ale populaţiei, a impozitelor şi
taxelor plătite de populaţie, se obţine venitul disponibil al menajelor VDM,
indicator ce exprima posibilităţile populaţiei pentru consum şi economii.
Venitul naţional disponibil este un venit net, dacă la acesta se adaugă
amortizarea se obţine venitul brut disponibil VBD.
Acest calcul se obţine cu ajutorul contului naţional de redistribuire a
veniturilor, al cărui sold este tocmai venitul naţional disponibil.
După înfăptuirea proceselor de repartiţie primara şi redistribuirea
veniturilor urmează utilizarea veniturilor nete disponibile în interiorul ţării de
către membrii societăţii pentru consumul privat şi de către instituţii pentru
consumul public.
Venitul naţional exprima veniturile factorilor de producţie adică veniturile
provenite din munca angajaţilor, cele provenite din activitatea întreprinzătorilor
şi cele din patrimoniu, ceea ce reprezintă suma valorii adăugate nete create de
factorii de producţie naţionali din interiorul ţării şi din alte tari.

5.1. Consumul şi economiile

Venitul disponibil VD, obţinut efectiv de posesorii factorilor de producţie


se foloseşte pentru consum C iar partea care nu este consumata o reprezintă
economiile E astfel ca :
VD= C + E

Ansamblul economiilor realizate se transforma, la nivelul economiei


naţionale, în investiţii care sunt utilizate pentru sporirea producţiei.
Acest lucru se realizează prin transformarea economiilor în bunuri de

85
capital. dacă economiile nu sunt destinate consumului prezent, se pot transforma
în acumulare de capital, ceea ce reprezintă un sacrificiu din partea populaţiei
pentru a se bucura de un consum viitor mai bun.
Daca din venitul disponibil vom scădea cheltuielile vom obţine economiile
(E).
E= VD – C

Parametrii economici care realizează corelaţia dintre variabilele statice şi


dinamice sunt :
a) Rata medie a consumului sau inclinaţia medie spre consum

C
c=
VD

Acest parametru se exprima în procente, ca număr zecimal sau sub forma


de fracţie. dacă venitul disponibil real creste sau scade, consumul se extinde sau
se contracta, dar într-o proporţie mai mica, atunci în condiţiile sporirii venitului
disponibil înclinaţia medie spre consum are tendinţa de reducere.
Odată cu creşterea veniturilor disponibile asistam la scăderea ratei medii a
consumului.
b) Rata marginala a consumului sau înclinaţia marginala spre consum
Cu cât sporeşte consumul (ΔC) la creşterea cu o unitate a venitului
disponibil (ΔVD) sau partea din venitul disponibil suplimentar care se adaugă la
consum, într-o anumita perioada şi într-un spaţiu socio economic dat.

ΔC
c’ =
ΔVD

Înclinaţia marginala spre consum, de regula este o mărime pozitiva şi


subunitara.
86
c) Rata medie a economiilor sau înclinaţia medie spre economii (e)
exprima partea economiilor din totalul veniturilor disponibil, la un moment dat şi
într-un anumit spaţiu socio-economic

E
e=
VD

Acest parametru se exprimă în procente (30%) ca număr zecimal (0,3) ori


sub formă de fracţie (3/10), fiind de regulă o mărime pozitivă dar subunitară. Din
relaţia înclinaţiei medii spre economii rezultă funcţia economisirii:

E=e x VD

Ţinând seama că economiile plus consum formează venitul disponibil,


suma dintre înclinaţia medie spre economii şi înclinaţia medie spre consum este
egală cu 1 sau 100.
d) Rata marginală a economiilor sau înclinaţia marginală spre economii
(e’).
Cu cât sporesc economiile ΔE la creşterea cu o unitate a venitului
disponibil ΔVD sau partea din venitul disponibil suplimentar cu care cresc
economiile, într-o perioadă şi într-un anumit spaţiu socio-economic

ΔE
e’ =
ΔVD

Înclinaţia marginală spre economie, de regulă, este o mărime pozitivă şi


subunitară, mai mică decât înclinaţia marginală spre consum. Pentru un venit egal
cu consumul VD=C economisirea nu poate avea loc. Acest nivel al venitului egal
cu consumul, pentru care economiile sunt zero, se numeşte prag de ruptură.

87
VDr =Co/ 1-c’

În opinia mea, dincolo de nivelul de ruptură al venitului, economisirea


devine pozitivă, dispărând fenomenul de dezeconomisire.
Pentru orice nivel al venitului inferior pragului de ruptură, consumul este
superior venitului, apare fenomenul dezeconomisirii, cu economii negative.
Colectivitatea foloseşte fondurile acumulate anterior sau face datorii
pentru consum.
Pentru orice nivel al venitului superior pragului de ruptură, consumul este
inferior venitului, dintre fenomenul dezeconomisirii şi apar economiile pozitive.
Înclinaţia medie spre consum se reduce pe măsura ce creşte venitul
disponibil, astfel încât ea tinde să se apropie de înclinaţia marginală spre consum,
care rămâne relativ constantă. Ca urmare a creşterii consumului pe măsura
creşterii venitului disponibil, înclinaţia marginală spre consum, pe termen lung
este mai mare decât cea spre termen scurt.
Consider că economiile devin posibile numai după ce se atinge un anumit
nivel al venitului disponibil. Dincolo de acest prag consumul devine inferior
venitului, permiţând economisirea.
Factorii obiectivi sunt rezultatul condiţiilor pe care le generează viaţa
economică şi în principal se referă la :
− Nivelul şi dinamica salariului, ale veniturilor, în general. Consumul
personal depinde de mărimea veniturilor nominale şi în mod deosebit de mărimea
venitului net personal;
− Modificarea aşteptărilor, în ceea ce priveşte raportul dintre cheltuielile de
consum prezent şi viitor, determinate de schimbările în puterea de cumpărare a
banilor sau apariţia unor riscuri.
− Modificarea politicii fiscale care, este utilizată ca instrument pentru o
repartiţie mai echilibrată a veniturilor, accentuează înclinaţia spre consum, iar

88
când este folosita pentru achitarea datoriei publice, prin sporirea impozitelor,
diminuează înclinaţia spre consum;
− Modificările neprevăzute ale preturilor diferitelor elemente de capital fix
sau circulant pe termen scurt, pot să influenţeze reducerea înclinaţiei spre
consum, când preţurile sunt mai mari decât cele anticipate;
− Creditul de consum influenţează cheltuielile pentru consum prin
intermediul ratei dobânzii. Intre consum şi rata dobânzii pentru creditul destinat
cumpărării de bunuri de consum, exista o relaţie negativa .Pe de alta parte, o rata
scăzuta a dobânzii pentru creditul pentru consum va determina un nivel ridicat al
creditelor prezente de consum, cu consecinţe asupra reducerii consumului viitor;
− Anticipările consumatorilor cu privire la evoluţia raporturilor dintre
veniturile prezente şi cele viitoare, dintre preturile curente şi cele viitoare, dintre
oferta actuala de bunuri de consum şi cea viitoare. Astfel, dacă se anticipează ca
în viitor veniturile vor creste, consumul prezent va creste, iar dacă se anticipează
ca veniturile se vor reduce, consumul prezent se va micşora, crescând înclinaţia
spre economii. Daca se anticipează ca în viitor preturile de consum vor creste,
consumul prezent va spori, iar dacă se anticipează ca preturile se vor reduce,
consumul prezent se va manifesta normal. La fel se întâmpla cu anticipările
privind cantitatea de bunuri de consum de pe o piaţa; daca aceasta se anticipează
ca o să scadă, creste consumul prezent şi invers.
Factorii subiectivi sunt rezultatul înclinaţiei psihologice obiceiurilor şi
tradiţiilor oamenilor şi se refera la:
a) Dorinţa oamenilor de a-şi creea o rezerva de bani pentru neprevăzut, ceea
ce determina scăderea cheltuielilor prezente de consum, în favoarea unui consum
viitor;
b) Constituirea de rezerve băneşti pentru asigurarea bătrâneţii sau protejarea
unor anumite persoane;
c) Dorinţa de a obţine dobânzi sau alte avantaje prin participarea la unele
acţiuni pe baza cărora urmează să se realizeze în viitor proiecte de afaceri.
89
d) Instinctul oamenilor de ridicare a standardului de viaţă, prin majorarea
treptata a cheltuielilor de consum, pe baza unor rezerve băneşti formate în timp.
e) Senzaţia de independenta şi de libertate de mişcare a indivizilor pe seama
existentei unei sume băneşti mari economisite;
f) Dorinţa de a lăsa avere moştenitorilor;
g) Manifestarea, la unele persoane, a zgârceniei, concretizata în diminuarea
cheltuielilor pentru consum.
Sintetic, aceste mobiluri care acţionează în sensul micşorării cheltuielilor
de consum privesc prudenta, prevederea, setea de depăşire, independenta,
calculul, spiritual de afaceri, mândria şi avariţia.
Mobilurile subiective care incita indivizii şi puterea publica centrala şi
locală sa nu consume o parte din venit, generează economiile pozitive. Totodată
apar şi energiile negative, sub forma economiilor pentru asigurarea bătrâneţii,
ajutoarelor de şomaj finanţate prin împrumuturi etc.
Pe termen scurt, un venit în creştere este însoţit de creşterea consumului,
dar într-o proporţie mai mica şi de sporirea mai accentuate a economiilor .
In acelaşi timp, un venit în descreştere este însoţit de economii micşorate,
la început, în proporţie mai mare. Cu cât venitul este mai ridicat, cu atât decalajul
dintre venituri şi consum este mai mare, din momentul în care indivizii ating un
anumit nivel de bunăstare.
Potrivit legii distribuirii cheltuielilor de consum, descoperita de şcoala
psihologica austriaca, atingerea maximului de satisfacţie se poate realiza numai
în condiţiile în care utilităţile finale ale ultimelor bunuri consumate din fiecare
categorie sunt egale. în conformitate cu cerinţele acestei legi formulate de
economistul-statistician E. Engel, în sec.IX, partea cheltuielilor destinate
alimentaţiei este cu atât mai mare cu cât venitul este mai mic şi inverse;
cheltuielile cu îmbrăcămintea rămân relative constante, indiferent de mărimea
veniturilor; cheltuielile cu locuinţa au o pondere relativ constanta oricare ar fi
nivelul veniturilor; ponderea cheltuielilor pentru confort şi recreere creste mai

90
rapid decât sporirea veniturilor, ea tinzând către zero la persoanele cu venituri
foarte mici şi fiind ridicate la persoanele cu venituri mari.
Prin economiile pe care le realizează de-a lungul anilor de munca
individual urmăreşte să-şi creeze bogăţia de care are nevoie pentru a-şi finanţa
consumul după perioada activă, la pensie.
Aceasta bogăţie se formează continuu în timpul anilor de muncă şi atinge
nivel maxim la sfârşitul perioadei active de viaţă.
Explicaţia comportamentului în consum şi în economisire al individului,
dată de teoria ciclului de viaţă, se poate rezuma la următoarele constatări :
− înclinaţiile marginale spre consum depind de poziţia individului în ciclul
de viaţă; dacă persoana este mai în vârsta, inclinaţie marginala spre consum din
avere este mai mare. Inclinaţie marginala spre consum din venitul din munca
depinde atât de numărul de ani de viata activa ramaşi cât şi de numărul de ani de
viata pasiva.
− creşterea veniturilor din munca şi din avere va determina o creştere a
cheltuielilor pentru consum.
− cu cât viata activa este mai lunga în raport cu cea pasiva, cu atât va creste şi
consumul ca urmare a sporirii venitului total şi a reducerii perioadei în care se fac
economii negative;
− în fiecare an al vieţii T o fracţie egala cu 1/ NL-T din avere va fi
consumata, unde NL-T reprezintă speranţa de viata a individului în momentul T.
− cheltuielile curente de consum depind de averea curenta şi de venitul total.
Teoria venitului permanent a lui Milton Friedman21 de la Universitatea din
Chicago, apreciază ca oamenii îşi adaptează comportamentul de consum nu în
funcţie de venitul curent ci de oportunităţile de consum pe termen lung. Oamenii
îşi planifica consumul nu doar pe baza veniturilor din perioada respective ci şi pe
baza veniturilor obţinute în perioade mai lungi. Din aceasta rezulta ca,

21
Milton Friedman (n. 31 iulie 1912, Brooklyn, New York) a fost profesor al universităţii din Chicago. În
1976 a primit premiul Nobel pentru economie. El este considerat reprezentantul principal al şcolii din
Chicago şi a fost elevul lui Frank Knight.
91
cheltuielile pentru consum depind de venitul mediu pe termen lung. Consumul
permanent este direct proporţional cu venitul permanent. Veniturile tranzitorii nu
au influenta asupra consumului, deci venitul permanent depinde de veniturile
curente şi cele trecute.
Inclinaţie marginală spre consum pe termen lung este mai scăzută decât
înclinaţia medie spre consum, deoarece indivizii nu sunt siguri dacă o variaţie a
venitului lor se va menţine pe termen lung sau nu. Pe termen scurt, o creştere a
venitului determină o scădere a înclinaţiei medii spre consum, deoarece indivizii
nu pot anticipa dacă această creştere este definitivă, ei îşi vor adapta consumul la
noul nivel al venitului.
In concluzie teoria venitului permanent precizează că un individ cu
venituri variabile va avea un nivel mai scăzut, în timp ce unul cu venituri mai
stabile va avea un nivel mai ridicat al venitului.
Înclinaţia marginală spre consum a indivizilor cu venituri oscilante va fi
foarte mică.
Teoria ciclului de viaţă şi teoria venitului permanent sunt complementare.

5.2. Investiţiile în economie

În opinia d-lui profesor I.Vasilescu, prin investiţii se înţelege totalitatea


cheltuielilor care se fac pentru cumpărarea bunurilor de capital, în vederea
sporirii avuţiei naţionale. Cumpărarea unor bunuri de consum de folosinţă
îndelungată, de acţiuni şi obligaţiuni, unor suprafeţe de pământ nu reprezintă
investiţii în sens economic deoarece folosirea lor nu contribuie la creşterea
capitalului tehnic şi a avuţiei naţionale, ci doar schimbă proprietarul lor.
In raport de modul de folosire a bunurilor de capital achiziţionate,
investiţiile se împart în :

92
a) Investiţii de înlocuire, destinate înlocuirii bunurilor de capital fix scoase
din funcţie, ca urmare a deprecierii lor. Sursa acestor cheltuieli o constituie
amortizarea.
b) Investiţiile pentru dezvoltare sau nete, destinate sporirii volumului
capitalului tehnic real, adică formarii nete a capitalului, a căror sursă o formează
venitul economisit.
Suma investiţiilor de înlocuire şi a investiţiilor nete, de dezvoltare,
formează investiţiile brute de capital, ce contribuie la formarea bruta a capitalului
tehnic. investiţia bruta se compune din investiţii în bunuri de capital (durabile),
cu excepţia cheltuielilor pentru bunurile gospodăriilor populaţiei, care se includ
în consumul privat şi al bunurilor durabile, care se includ în producţia
intermediara a statului şi investiţii în stocuri, în modificarea stocurilor de materii
prime semifabricate şi produse finite din producţia proprie, destinate vânzării.
Atunci când în economie suma investiţiilor brute este mai mica decât volumul
investiţiilor de înlocuire are loc o reducere a capitalului tehnic real, adică un
fenomen de dezinvestiţie.
Din punct de vedere al proprietarului, avem :
a) Investiţii private efectuate de sectorul privat;
b) Investiţii publice care se efectuează în interiorul graniţelor naţionale ale
unui stat;
c) Investiţiile externe care se efectuează în alte sau către alte tari.
După domeniul în care se realizează avem :
a) Investiţii industriale
b) Investiţii agricole
c) Investiţii în turism şi agrement
d) Investiţii în transporturi etc.
Venitul unei perioade corespunde, pe de o parte, unei cereri de bunuri de
consum C şi de bunuri de capital de investiţii K, adică venitul disponibil cheltuit
egal cu :

93
VND = C + R,

iar pe de alta parte, unei valori egale de venit destinate consumului şi


economiilor, dacă venitul disponibil obţinut este egal cu

VND = C + E

In aceasta situaţie, economiile şi investiţiile, la nivelul unei economii


naţionale, considerate ca sistem închis, nu pot fi decât egale, ele reprezentând un
excedent de venit peste cheltuielile de consum .

I=E

Egalitatea celor doua mărimi decurge din faptul ca ele reprezintă, pentru
economia colectivităţii, doua faţete ale aceluiaşi proces .
In timp ce economiile exprima comportamentul colectiv al consumatorului
individual, investiţia reflecta comportamentul colectiv al întreprinzătorului
individual.
Când E > 1, economiile reprezintă o pierdere de venit, înregistrându-se un
declin economic. în acelaşi timp, creşterea economiilor face ca, în timp rata de
creştere a consumului să se reducă, influenţând negativ evoluţia profitului.
Acţionând prin pârghii economice de stimulare a investiţiilor se creează
egalitatea între E şi I, insa la un venit disponibil mai mare, ca urmare a efectului
multiplicator ce se produce în economie.
Decizia de a investi se bazează pe analiza comparata a o serie de indicatori
economici, cum sunt :
a) Raportul dintre valoarea prezenta a venitului, ce urmează să fie obţinut din
investiţie şi costul investiţiei.
b) Raportul dintre rata venitului net actualizat şi rata reala a dobânzii (sau

94
costul de oportunitate al investiţiei).
Potrivit punctului a, decizia de a investi este favorabila dacă valoarea
prezenta a venitului este mai mare sau cel mult egala cu mărimea costului
investiţiei. în situaţia în care costul investiţiei este mai mare decât valoarea
prezenta, investiţia nu trebuie realizata.
Întrucât venitul realizat de o investiţie este un venit viitor, el trebuie
actualizat, adus în prezent ca mărime .
Relaţia de calcul pentru valoarea prezenta Vp a unui venit ce se va obţine
peste n ani Vn este :
Vp =Vn / ( 1 + d ) la n,

unde d = rata nominala a dobânzii.


Aceasta valoare actualizata constituie o coincidenta cu mărimea unui
depozit monetar creat în prezent, care asigura peste n ani un venit ce cuprinde şi
dobânda cumulata la venitul iniţial. Pentru determinarea costului investiţiei se
tine seama şi de perioada de dare în funcţiune a investiţiei;daca perioada este de
câţiva ani, atunci costurile se actualizează după aceleaşi reguli ca şi veniturile.
Al doilea criteriu, rata venitului net, se determina raportând profitul net
actualizat la costul investiţiei, iar rata reala a dobânzii este egala cu diferenţa
dintre rata nominala (de piaţa) şi rata inflaţiei.
Atunci când rata venitului net R vn este mai mare sau egala cu rata reala a
dobânzii, investiţia se poate realiza.
Cei mai importanţi factori în domeniul investiţiilor sunt :
− cererea de investiţii;
− randamentul viitor al bunurilor de capital;
− fluctuaţiile profitului la investiţiile existente;
− politica statului în domeniul investiţiilor;
− starea generala a economiei naţionale;
− conjunctura economiei mondiale ;
95
− perioada de rambursare a investiţiei ;
− cheltuielile cu întreţinerea şi funcţionarea bunurilor de capital realizate;
− tipul de progres tehnic dominant şi gradul de accelerare a inovaţiilor şi
invenţiilor;
− dimensiunea stocurilor bunurilor de capital în raport cu evoluţia producţiei
cerute pe piaţa;
− anticipările investitorilor în legătura cu evoluţia vânzărilor şi profiturilor în
domeniul unde se investeşte;
− gradul de fiscalitate în raport cu profitul.

5.3. Incitaţia la investiţii şi condiţiile stabilităţii economiei

Pentru ca inclinaţie spre economii să devina un factor de progres este


necesar ca economiile să se transforme în investiţii. Imboldul de a investi este
rezultatul acţiunii conjugate a unui ansamblu de factori. În esenţa când individual
se hotărăşte să investească, el dobândeşte dreptul la un sir de venituri viitoare pe
care contează să le obţină de pe urma vânzării rezultatelor obţinute, după
scăderea cheltuielilor curente ocazionate de obţinerea producţiei respective.
Consider că unul din factorii care determină imboldul la investiţii îl
reprezintă cererea de investiţii. Cererea de investiţii este în funcţie de eficienta
marginala a capitalului şi de rata dobânzii. Mărimea efectiva a investiţiilor
curente creste până la acel punct când nu mai exista nici o categorie de bunuri de
capital a căror eficienta marginala depăşeşte rata curenta a dobânzii. Când rata
venitului net fata de cost depăşeşte rata dobânzii apare imboldul de a investi.
Imboldul de a investi depinde de modul în care sunt asumate în riscurile ce
le implica activitatea investiţionala. dacă investitorul ia banii cu împrumut riscul
pentru activitatea de investiţii viitoare este destul de ridicat. Exista şi cealaltă
variata când se dau bani cu împrumut, nesiguranţa de ordin moral se simte ca un
adaos net la costul investiţiilor care nu ar exista dacă debitorul şi creditorul ar fi
96
aceiaşi persoana. Cu cât o afacere este mai riscanta, cu atât este nevoie de o
diferenţa mai mare între randamentul scontat de cel ce ia bani cu împrumut şi rata
dobânzii la care considera ca merita să ia bani cu împrumut. Astfel, este nevoie de
o diferenţa mai mare între dobânda perceputa de creditor şi rata pura a dobânzii,
pentru a-l determina să acorde bani cu împrumut.
Exista şi o a treia categorie de riscuri determinate de o posibila modificare
nefavorabila a valorii etalonului monetar, al cărui efect este creşterea
nesiguranţei împrumutului bănesc, care poate depăşi pe cea a unui bun imobiliar.
Un alt factor care determina imboldul la investiţii îl constituie randamentul
în perspective al unui bun capital. Starea de anticipare pe termen lung a
randamentului viitor al bunului economic este o stare psihologica depinzând nu
numai de calitatea prognozei care se face, ci şi de autoîncrederea cu care aceasta
se face. Totodată o deosebita importanta trebuie să se acorde calculului cât mai
precis al profitului. în momentul în care nu avem o piaţa a hârtiilor de valoare este
non sens să reevaluam investiţiile.
Folosind termenul de speculaţie pentru acţiunea de prognosticare a
psihologiei pieţii şi pe cel de spirit de întreprindere pentru acţiunea de
prognosticare a randamentului viitor al bunurilor capital pentru întreaga perioada
de funcţionare, nu se poate spune cu certitudine ca speculaţia predomina
întotdeauna asupra spiritului de întreprindere.
Este deosebit de important de ştiut pentru ce investesc oamenii bani; pentru
un venit suplimentar sau pentru speranţa ca valoarea investita va creste în viitor ?
Consider că fluctuaţiile cotidiene ale profiturilor la investiţii existente
constituie un alt factor care influenţează imboldul investiţiilor. Spre exemplu,
acţiunile societăţilor care produc gheata au un curs mult mai ridicat vara, în
timpul sărbătorilor, fata de alte perioade ale anului când valoarea lor pe piaţa este
mult mai scăzuta.
Răspunderea statului pentru organizarea directa a investiţiilor în sectorul
public reprezintă un alt factor.

97
Alături de cele enumerate mai sus imboldul la investiţii depinde şi de starea
generala a economiei naţionale.
Aceasta se poate concretiza în stabilitatea şi instabilitatea factorilor
economici şi social-politici. O economie aflata în declin economic are nevoie,
mai întâi, să oprească aceasta tendinţa negative, pentru ca apoi să înceapă
acţiunea factorilor care stimulează imboldul la investiţii. în conexiune cu
noţiunile de mai sus imboldul la investiţii depinde şi de conjunctura economiei
mondiale, concretizata în variaţia fazelor de expansiune sau de criza, ascendente
şi descendente ale ciclurilor economice. Variaţia fazelor ciclului economic
acţionează favorabil sau nefavorabil direct sau indirect, asupra celorlalţi factori
interni, influenţează imboldul la investiţii, cu consecinţe pozitive sau negative.
În opinia mea a investi înseamnă a cumpăra un bun pentru venitul viitor
care se apreciază ca se va obţine. investiţia reala este una dintre cele patru
componente ale cheltuielilor totale PNB, alături de cheltuielile pentru consumul
personal, achiziţiile guvernamentale pentru noi bunuri materiale şi servicii şi
exporturile nete.
Cheltuielile pentru investiţii sunt mult mai puţin stabile decât cheltuielile
pentru consum. Atunci când se produce un declin în cheltuielile de investiţii,
apare o cerere mai redusa pentru împrumuturi, care la rândul sau, implica o
descreştere a costului a costului împrumutului. Aceasta scădere a costului
investiţiilor devine insa un nou stimulent pentru investiţii, astfel ca unele proiecte
care au fost amânate se reiau, ceea ce va avea ca efect înviorarea investiţiei totale.
Daca investiţia care trebuia să se facă nu se mai face, continuarea procesului de
economisire va împiedica cheltuielile de consum să înlăture inactivitatea.
Rezultatul ar fi bunuri nevândute, reducerea producţiei şi a veniturilor până când
cei ce economisesc vor reduce rata la un nivel impus de investitori care doresc să
cheltuiască. Iată de ce rata ridicata a economiilor nu este necesara pentru a
permite o rata ridicata a investiţiilor.
Economisirea depinde în principal de venit. Oamenii tind să

98
economisească mai mult pe măsura ce venitul lor creste. Creşterea economica
sporeşte veniturile deci va spori şi sumele economisite în raport cu venitul.
Dorinţa de a economisi treptat ajunge depăşeşte dorinţa de a investi. Atât
reprezentanţii teoriei bazate pe oferta cât şi ai teoriei bazate pe cerere sunt de
acord ca veniturile reale mai mari depind de rate adecvate de investiţii.
Monetariştii susţin ca modificările în cantitatea de bani, prin efectul lor
asupra cererii agregate, este cauza principala a instabilităţii producţiei şi a
preturilor. Stabilitatea cererii de bani este concept cheie.
Cererea de bani este o cerere de a deţine bani, nu de-ai consuma. Banii
asigura un serviciu atunci când se cheltuiesc. Deţinerea de bani aduce cu sine un
serviciu valoros, numit flexibilitate. Autorităţile monetare au sarcina de menţine
un sistem constant şi previzibil pentru rezervele bancare şi masa monetara. Când
cererea de bani este supusa unor creşteri bruşte şi de mari proporţii, economia în
mod inevitabil va deveni instabila.
Keynesistii22 susţin ca economia nu este în mod inerent stabile în absenta
modificărilor perturbatoare în masa monetara. Tulburările provin din
instabilitatea interna a deciziilor sectorului privat privind cheltuielile, îndeosebi
cele care îmbracă forma investiţiilor. Aceste tulburări sunt amplificate de
funcţionarea pieţelor.
Principiul multiplicatorului exprima interacţiunea care se formează între
creşterea venitului şi creşterea investiţiilor, sub forma unui coeficient de
amplificare (K) ce ne arata cu cât sporeşte venitul la creşterea cu o unitate a
investiţiilor.
Principiul acceleratorului exprima efectul creşterii veniturilor asupra
investiţiilor. O creştere a venitului antrenează sporirea cereri de bunuri de
consum ce se adresează producătorilor care, la rândul lor, urmăresc sa-si adapteze
22
John Maynard Keynes (1883 –1946) s-a nascut, a studiat si a predat in Cambridge. Principalele sale
scrieri sunt: “The Economics Consequences of the Peace” - Consecintele economice ale pacii (1919),
“A Treatise on Money” - Tratat despre bani (1930), dar este cunoscut mai ales pentru cartea sa “The
General Theory of Employment, Interest and Money” - Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a
dobanzii si banilor (1936), care a revolutionat stiinta economica sustinand finantarea prin deficit bugetar
ca pe o cale de a pune capat Marii Crize. El ofera solutii sub forma cresterii cheltuielilor publice
99
oferta la modificarea cererii, ceea ce impune o investiţie suplimentara pentru a se
realiza capacitatea de producţie egala cu produsul dintre necesarul de capital
tehnic pe unitatea de produs şi creşterea producţiei. Acţiunea principiului
acceleratorului este valabila numai în situaţia în care capitalul tehnic necesar
pentru a obţine venitul naţional din momentul ‘t’ este mai mare decât capitalul
tehnic disponibil (existent) în perioada “t- 1”.

Agroturismul face mai dulce viata la tara


Consider că pentru a porni o afacere în mediul rural, este nevoie de teren, o
casa şi investiţii serioase. O pensiune rurală poate fi o afacere foarte profitabilă.
Motivul? Fondurile externe destinate acordării de credite pentru dezvoltare şi
investiţii în turism sunt din ce în ce mai mari. De câtva timp, Uniunea Europeana
pompează bani grei pentru finanţarea proiectelor din turism. Cert este insa faptul
ca zonele în care pensiunile rurale au apărut precum ciupercile după ploaie s-au
dezvoltat puternic. În prezent, în România funcţionează aproximativ 2600 de
pensiuni. Combinaţia de servicii hoteliere proaste şi tarife exagerat de mari a dus
la o explozie de pensiuni.
Apreciez că ideal pentru întreprinzătorul care vrea să pornească o astfel de
afacere este să aibă în proprietate cel puţin un teren de 500 – 1000 metri pătraţi şi
o casa de trei-patru camere într-o zona cu potenţial turistic. Cu cat terenul este
mai mare, cu atât el va avea posibilitatea de a amenaja diverse zone de recreare:
teren de tenis, teren de baschet, loc de joaca pentru copii, piscina, o mica pârtie de
schi etc. De asemenea, este important ca drumul până la pensiune să fie accesibil
şi autoturismelor obişnuite, nu numai celor de teren, în cazul în care pensiunea se
afla într-o zona montana. Camerele cu intrare separata şi baie, apa calda,
televizorul, parcarea şi sala de masa sunt cerinţele minime pe care trebuie să le
îndeplinească o pensiune. Esenţiala pentru reuşita unei astfel de afaceri este
ospitalitatea patronului. Un client mulţumit va veni şi a doua oara sau îşi va
trimite rudele şi prietenii.

100
Consider că în unele zone montane, cum este de exemplu Bran-Moeciu,
concurenta a început sa-si spună cuvântul, iar turiştii au pretenţii din ce în ce mai
mari. Aşa au apărut pensiunile cu apa calda nonstop, geamuri termopan, telefoane
mobile, conectare la Internet, conduse de întreprinzători care vorbesc cel puţin o
limba străina. Tariful unei camere duble variază între 200.000 şi 350.000 lei pe
noapte, iar masa se ridica la 100.000-150.000 lei/zi/persoana. Sezonul cel mai
bun este vara, dar nici în lunile de iarna pensiunile nu sunt goale. De revelion, o
camera ajunge şi la 600.000 - 700.000 lei/noapte. În aceste condiţii, un
întreprinzător care are zece camere ocupate timp de 30 de nopţi şi primeşte
200.000 lei/camera/ noapte obţine venituri de 60.000.000 lei pe luna. dacă turiştii
români prefera camerele confortabile, ca la hotel, cu toate dotările necesare şi
mâncarea servita în vase de porţelan, străinii se dau în vânt după pensiuni rustice
şi vesela de lut. Cel mai important lucru într-o afacere de acest gen este
publicitatea – fie cea tradiţionala, fie cea numita „de la om la om“. O vila costa
peste un miliard de lei.
Daca intenţionaţi să porniţi de la zero sau aveţi numai terenul, este foarte
greu să obţineţi un credit. De ce? Nu puteţi garanta în nici un fel ca după
terminarea casei o veţi utiliza ca pensiune în turismul rural şi nu drept propria
dvs. casa de vacanta. „In Franţa, de exemplu, cei care beneficiază de astfel de
credite sunt obligaţi să intre, timp de zece ani, în asociaţia naţionala de profil“,
spune Marilena Stoian, preşedinta Asociaţiei Naţionale a Turismului Rural şi
Ecologic (ANTREC). dacă totuşi va încumetaţi la aşa ceva, primul lucru de care
aveţi nevoie este avizul Oficiului de Autorizare şi Control în Turism. Al doilea
este o suma cuprinsa între 1 şi 1, 5 miliarde lei pentru construcţia vilei, plus circa
de 200 milioane lei pentru teren, ţinând cont ca, în zonele montane, preţul
terenului variază între 5 şi 25 USD/mp.
„Anul trecut, fondul pentru credite date prin Autoritatea Naţionala pentru
Turism şi derulate de BancPost a fost foarte mic. Mai mult, anul acesta nu s-a
acordat încă nici un credit, derularea lor va începe abia în luna august, din cate

101
ştiu eu, ceea ce înseamnă ca sezonul acesta este pierdut“, afirma Marilena Stoian.
Pe deasupra, de la 1 ianuarie a.c. s-a abrogat actul normativ care îi scutea pe
întreprinzătorii din turismul rural de plata impozitului pe profit. „Cei omologaţi
anul trecut de ANT beneficiază de scutire pe zece ani. Din păcate, aceasta
abrogare încurajează turismul la negru“, precizează Marilena Stoian.
Creditele sunt multe, dar se obţin greu. Dificultăţile întâmpinate în obţinerea unui
credit ne sunt confirmate de unul dintre întreprinzători. Ciprian Benga a terminat
Academia de Studii Economice, Facultatea de Comerţ, secţia de Turism şi după
ce a lucrat zece ani la o companie româno-franceza, a decis să se mute cu întreaga
familie la Bran, pentru a se ocupa în exclusivitate de turismul rural. El a intrat în
reţeaua ANTREC în 1992. Atunci avea o singura pensiune, de fapt, casa
părinţilor săi. În 1997 a reuşit să construiască încă una, iar anul acesta a dat în
folosinţa cea de-a treia pensiune. În total, 18 camere duble cu baie şi şezlonguri în
balcoane. Masa de biliard, terenurile de tenis şi baschet, terasele unde poţi lua
masa şi hamacurile din livada completează peisajul. „Nu aveam suficienţi bani
pentru a construi ultima vila, aşa ca am luat un credit de la Banc Post. după multe
dificultăţi, am reuşit să obţin banii pe data de 27 a lunii. Imaginaţi-va ca pe data
de 1 a următoarei luni – deci după patru zile – m-au sunat să mă anunţe ca trebuie
să achit prima rata“, relatează dl Benga. Datorita investiţiilor mari în publicitate,
dar şi promovării prin ANTREC, pensiunile sale sunt pline ochi toata vara. Mai
mult, turiştii fideli au început deja să facă rezervări pentru Revelion. Deşi aduce
clienţi, publicitatea este costisitoare şi da bătăi de cap. „Ca să figurez în Pagini
Aurii, ar fi trebuit să plătesc 20 de milioane de lei anual. Am preferat să pun
câteva bannere pe autostrada, dar pentru fiecare din ele achit trei taxe: la
Primărie, la Administraţia Drumurilor şi la CONEL (pentru ca sunt legate de
stâlpi de lumina). De asemenea, am investit în fluturaşi plastifiaţi şi portofele, pe
care le primeşte orice client“, ne-a declarat dl. Benga. Tot profitul este reinvestit,
căci numai aşa se poate tine piept concurentei.
Consider că obiectivul principal al oricărui patron de pensiune este acum

102
atragerea de turişti în extrasezon, prin organizarea de seminare şi diverse alte
manifestări.

5.4. Rolul investiţiilor directe străine în dezvoltarea şi modernizarea


turismului

Obiectiv major al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Turism


(INCDT) Bucureşti:
a) Caracteristicile evoluţiei fluxurilor de ISD în Turism, în România.
b) Tipuri de efecte ale ISD în economia României; transferul de resurse
productive, capital, tehnologie, competente organizaţionale şi manageriale şi
efectele benefice ale acestuia asupra pieţii interne de turism:
− Efectele de restructurare la nivel microeconomic şi macroeconomic;
− Politici care favorizează sporirea efectelor benefice ale ISD în
restructurarea economiei româneşti şi în special în Turism.
− Poziţia UE privind rolul ISD în procesul de integrare a României.
− UE promovează prin programele sale în toate tarile în Europa Centrala şi
de Est investiţiile directe, caracteristic fiind mijloacele utilizate :
− asigurarea de asistenta tehnica şi financiara (prevăzute prin Acorduri de
Asociere) asigurare de împrumuturi (Banca economica de investiţii) asistenta
pentru dezvoltarea infrastructurii şi stimularea cooperării între firme (dezvoltarea
sectorului particular în sectoare strategice în turism, pentru crearea unui climat
local de afaceri atractiv.
− eliminarea barierelor din calea turismului, implementarea acordurilor de
turism şi investiţii, îndepărtarea barierelor birocratice din calea integrării
economice.
− oportunităţi pentru investitorii vest- europeni care doresc să delocalizeze o
parte din capacităţile turistice din Est.

103
5.5. Dezvoltarea umana durabilă noua viziune asupra dezvoltării
viitoare

Apreciez că punctul de vedere larg acceptat este de dezvoltare durabila sau


viabila, sustenabila în cadrul căreia se urmăreşte interacţiunea compatibilităţii a
patru sisteme: economic, uman, ambiental şi tehnologic, astfel incit să se asigure
satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite capacitatea generaţiilor
viitoare de a-si satisface propriile nevoi. Pentru realizarea condiţiei de
compatibilitate a celor patru sisteme care se interacţionează, strategia dezvoltării
durabile include, ca un element esenţial, indispensabil, simultaneitatea
progresului în toate cele patru dimensiuni.
Factorii care se interinfluenteaza în procesul dezvoltării sunt :
− populaţia
− resursele naturale
− mediul natural
− producţia agricola
− producţia industriala
− poluarea.
Strategia dezvoltării durabile îşi propune să găsească criteriile cele mai
adecvate de optimizare a raportului nevoi-resurse, obiective de atins-mijloace
necesare, pe baza compatibilităţii lor reciproce, în timp şi spaţiu.
Conceptul de dezvoltare durabila şi strategia sa de realizare pun problema
omului şi în general, a colectivităţii umane din perspective timpului şi spaţiului
de aceea apreciem ca este mai potrivit să i se spună dezvoltare umana durabila.
In viziunea dezvoltării umane durabile se delimitează următoarele exigente
majore :
− un comportament fundamental, revizuit esenţial (ca modalitate directa de
lupta cu restricţiile obiective şi subiective şi colaborare cu mediul natural )
− îmbunătăţirea substanţiala, în termini absolute şi relative, a dezvoltării din
104
tarile în curs de dezvoltare, în raport cu statele dezvoltate ale lumii.
− o planificare strategica, cu elemente specifice şi comune, aflate în
compatibilitate directa, atât în plan naţional cât şi internaţional;
− atingerea unei stări relaţionale şi durabile de echilibru prin schimbarea
fundamentala a valorilor şi obiectivelor, la nivelul individual, naţional şi
mondial;
− trecerea la realizarea unei dezvoltări durabile, în condiţiile tradiţiilor
educaţiei şi activităţii curente ale intereselor imediate, ceea ce face transformarea
(tranziţia) disputata şi lenta, succesul fiind asigurat de reala înţelegere a condiţiei
umane, în acest context de schimbări radicale ;
− necesitatea creări unui prezent pentru un viitor din în ce mai sigur;
− ştiinţa să poată ajuta pe om în procesul cercetării de sine;
− existenta unor exigente compatibile cu starea de fapt.
Dezvoltarea umana durabila este un tip de strategie umana care răspunde
necesitaţilor prezentului, fără a compromite posibilităţile de satisfacere a
trebuinţelor generaţiilor viitoare.
Elementele dezvoltării umane durabile :
1) Compatibilitatea permanenta şi sigura a mediului creat de om cu mediul
natural.
2) Egalitatea şanselor generaţiilor care coexista şi se succed în timp şi spaţiu.
3) Interpretarea prezentului prin prisma viitorului, sub forma introducerii, ca
scop al dezvoltării durabile, a securităţii ecologice în locul maximizării profitului.
4) Mutarea centrului de greutate în asigurarea bunăstării generale ca urmare a
interdependentei tot mai puternice, în plan geoeconomic şi ecologic.
5) Capitalul ecologic (natural) se afla în interdependenta şi se integrează
organic cu capitalul uman, cultural, în cadrul unei strategii globale ce îşi
redefineşte obiectivele economice şi sociale şi îşi extinde orizontul de cuprindere
în timp şi spaţiu.
Consider că în aceste condiţii, noua strategie îşi propune să surprindă:
105
schimbarea tipului de creştere economica; controlul poluării; recrearea unui
cadru instituţional şi legislative adecvat lor şi eficace; sistemul educaţional în
măsura să anticipeze şi să aprofundeze cunoaşterea instrumentelor economice
care să prevină, să protejeze şi să asigure resursele rare; sistemul de indicatori
specifici după care se apreciază calitatea dezvoltării şi vieţii oamenilor.
Dezvoltarea durabila necesita strategii pe orizonturi scurte şi medii,
glisante ins ape termen lung, în perspective a 20-25 ani. în acest sens sunt
necesare politici la nivel regional, internaţional şi planetar, la nivel de stat şi la
nivel de firma cu obiective comparabile în timp şi spaţiu, pe baza unor criterii ce
decurg din îmbunătăţirea condiţiilor de viata normala a oamenilor. în paralel cu
aceste politici este necesar ca la fiecare nivel să funcţioneze o suma de mijloace
de reglementare, cu caracter economic, juridic şi informaţional, care să asigure
înfăptuirea obiectivelor propuse.
In vederea evaluării mijloacelor de acţiune sunt necesare criterii de
eficienţa economică şi socială, echitate, fezabilitate, acceptabilitate şi
compatibilitate instituţional.
Problema strategica a dezvoltării umane se pune la orice nivel al societăţii,
cu obiective clare de neatins, cu criterii de apreciere şi indicatori de măsura, cu
mecanisme de susţinere-juridice, economice şi spiritual-culturale cu
managementul ecologic al proceselor, e fiecare ciclu de viata ca şi cu auditul
ecologic necesar, cu dezvoltarea unor tehnologii curate care să atingă zero
defecte.
Trecerea la dezvoltarea umana durabila marchează intrarea omenirii în era
mediului înconjurător, în care riscurile dezvoltării trebuie diminuate tot mai
puternic sau chiar înlăturate.
Depăşirea unui prag perceptual are ca premise indispensabila informarea,
astfel încât comunităţile umane sa-si dea seama de ameninţările care planează
asupra lor, înainte ca astfel de catastrofe să se producă.
Dezvoltarea durabila umana trebuie să stea la baza construirii unei societăţi

106
viabile, care sa-si satisfacă nevoile fără a pune în pericol perspectivele
generaţiilor viitoare, aşezarea la baza dezvoltării durabile a unui concept profund
moral – echitatea intergeneratiilor.
Măsurarea progresului economic şi social, în viziunea dezvoltării umane-
durabile, presupune un alt sistem de criterii şi indicatori care să tina seama de
faptul ca PNB/locuitor nu va mai putea exprima singur bunăstarea umana,
deoarece piaţa apreciază eficienta.
Pentru a urmări modul în care se realizează exigentele dezvoltării durabile
în fiecare ţara şi în ce raport se afla acestea fata de cele mai bune realizări din
lume este necesar să se calculeze Indicatorul Dezvoltării Economiei Umane
(IDEU).
La baza indicatorilor trebuie să se afle informaţii reale cu privire la efectele
economico-sociale, care să permită aprecierea corecta şi adecvata domeniului.
Indicatorul global poate fi construit în baza a treisprezece sau mai mulţi
indicatori, fiecare dintre ei să ateste o realitate la un moment dat şi împreuna să
reflecte situaţia economica globala.
Cei treisprezece indicatori sunt:
1) Ponderea PNB pe locuitor al ţării respective în PNB pe locuitor cel mai
ridicat din lume;

PNB/ Li/ PNB/ L max x 100= 40 %= 0, 4

2) Durata medie de viata din ţara respective raportata la cea mai buna
realizare din lume.

DMVi/ DMV max x 100 =70 %= 0, 7

3) Rata şomajului cea mai scăzuta din lume raportata la rata şomajului din
ţara respective;

107
RSmin/ RSI x100 = 80 % = 0, 8

4) Raportul dintre gradul de poluare admis, pe forme de poluare pe plan


mondial ca nivel optim şi gradul de poluare înregistrat în ţara respective;

GP min/GPI x 100 = 20 %= 0, 2

5) Raportul dintre numărul de locuitori ce revin la un medic din ţara


respective sic el mai bun nivel înregistrat indicator din lume.

NLM min/ NLM x 100 = 0, 8 = 80 %

6) Raportul dintre ponderea suprafeţelor agricole afectate de diverşi factori


limitatori ai capacitaţii productive în totalul suprafeţei agricole în ţara cu cea mai
buna realizare şi aceeaşi pondere în ţara respective.

YSAA /YSAA x 100= 0, 2 = 20 %

7) Raportul dintre ponderea suprafeţelor pădurilor afectate de diverşi poluanţi


în totalul suprafeţei pădurilor în ţara cu cele mai bune rezultate şi aceeaşi pondere
în ţara respective.

YSPA min/ YSPA 1 x 100 = 0, 6= 60 %

8) Raportul dintre cheltuielile totale cu protecţia mediului pe locuitor în ţara


respective şi nivelul cel mai mare al aceluiaşi indicator în lume.

CPM/ Li/ CPM/ Lmax x 100= 0, 1= 10 %

108
9) Raportul dintre numărul de copii născuţi vii la 1000 de femei de vârsta
fertile, în ţara respective şi acelaşi indicator cu cel mai bun nivel din lume.

CNV/ 1000 Fi/ CNV/1000 Fmax x 100= 0, 3 = 30 %

10) Raportul dintre numărul celor decedaţi sub un an la 1000 de născuţi vii în
ţara cu cele mai bune realizări şi nivelul aceluiaşi indicator în ţara respective.

D≤lan/1000 NV min/ D≤lan/ 1000 NVI x 100 = 0, 7= 70 %

11) Raportul dintre consumul alimentar exprimat în calorii şi factorii nutritive,


în medie zilnic pe locuitor în ţara respective şi nivelul aceluiaşi indicator în ţara
cu cele mai bune realizări din lume .

CA /Li / CA / Lmax x 100 = 0, 5= 50 %

12) Raportul dintre gradul de înzestrare a populaţiei cu bunuri de folosinţa


îndelungata la 1000 de locuitori în ţara respective şi acelaşi indicator în ţara cu
cele mai bune realizări din lume .

GIBFI /1000 loc / GIBFI / 1000 loc x 100 = 0, 6= 60 %

13) Raportul dintre numărul de studenţi la 100 000 de locuitori în ţară


respective şi acelaşi indicator cu cel mai dezvoltat învăţământ superior .

S/ 100 000 loc i/ S / 100 000 loc max x 100 = 0, 3 = 30 %

Pe baza indicatorilor de mai sus se poate aprecia indicatorul global al

109
dezvoltării economiei umane pentru ţara respective astfel :

0, 4+0, 7+0, 8+0, 2+0, 6+0, 3+0, 7+0, 5+0, 6+0, 3 6, 2


IGDEU =-----------------------------------------------------------------------= 0, 4 76
13

In raport de mărimea acestui indicator se realizează o ierarhizare a tarilor


lumii pe baza căreia se pot delimita zone ale dezvoltării economiei umane.

5.6. Reforma în economia României

Dezvoltarea durabila, ca proces strategic al evoluţiei societăţii româneşti,


răspunde interesului naţional pe termen lung. Pluralist şi structural, interesul
naţional se disociază în obiectiv-scop şi obiectiv mijloc.
Obiectivele – scop reprezentativ a societăţii româneşti până în anii 2015
–2020 ar fi :
− dezvoltarea susţinuta a economiei prin creşterea produsului intern brut pe
locuitor, ca urmare a valorificării resurselor în interes naţional;
− formarea instructiv educativ a întregii generaţii tinere şi apropierea de
ocuparea eficienţa, deplină a populaţiei apte de munca ;
− traversarea fără şocuri a normalizării raportului dintre populaţia urbana şi
cea rurala, dominat încă de ponderea prea ridicata a populaţiei rurale;
− integrarea în procesul dezvoltării a protecţiei mediului înconjurător;
− cimentarea valorilor societăţii libere şi democratice ;
− promovarea integrării în structurile europene şi mondiale s.a.
Dublata de reforma, tranziţia are menirea să asigure dezvoltarea durabila a
României, viabilitatea sistemelor de care depinde economia naţionala (tehnic,
ecologic, uman, politic spiritual).
Reforma operaţionalizează politici adecvate pentru demarajul economic,
în condiţiile gestionarii corecte a resurselor şi ale integrării mediului în toate
activităţile umane. Pentru România, ţara în curs de dezvoltare, singura şansa de a
110
reduce decalajele şi sărăcia o constituie creşterea economica reala, pe o perioada
îndelungata deoarece istoria celor mai bogate ţări ale lumii reflecta o lege de fier
a dezvoltării economice, potrivit căreia fără un secol de performanta economica
buna şi fără o creştere foarte lenta a populaţiei, nici o ţara nu poate deveni bogata.
Necesitatea creşterii economice a devenit o problema acută deoarece
România riscă sa-si mărească rămânerea în urmă nu numai faţă de ţările
dezvoltate, ci şi faţă de unele ţări ale Europei Centrale sau Asia de Sud- Est.
Creşterea economica reala, de lunga durată reprezintă pentru România un
obiectiv major, dar şi o sfidare, întrucât atingerea acestui obiectiv implică găsirea
unor mijloace şi căi adecvate.
In opinia mea , condiţia principală şi motorul principal al creşterii rapide a
economiei este proprietatea privată, ponderea sectorului privat în economie.
Transformarea sistematică a societăţii are ca rezultat concurenta într-un sistem de
piaţa bazat pe libertatea de acţiune a tuturor agenţilor economici.
Astfel trebuie remarcat următoarele componente majore :
a) componenta sistemică, existenta pieţii, concurentei în dinamica
întreprinzătorilor particulari ca forţa motrice a mişcării;
b) componenta strategica şi vizionara. Creşterea dezvoltarea, şi restructurarea
sunt procese de durată şi trebuie să se întemeieze pe abordarea vizionara şi
creativa a viitorului.
c) componenta adaptativă, performanta economica este rezultatul unui mix de
reguli formale şi informale, de adaptare, de şocuri şi modificări, un proces de
durata în care sistemele politice şi economice dezvolta structuri instituţionale
flexibile, deci eficienta adaptativa este mai importanta decât cea alocativa.
d) componenta responsabilităţii proprii şi a necesitaţii cooperării la nivel
naţional. Relansarea economiei României pentru competiţia internaţionala;
e) componente internaţionale, în sensul integrării şi compatibilizării
obiectivelor de atins cu realizările economiei tarilor dezvoltate.
Structurile existente în România sunt cele implicate de industrializarea

111
clasica; ele sunt structuri cantitative, al căror specific a constat în creşterea
industriilor în ritmuri înalte.
În România trebuie să se asigure un adevărat salt în evoluţia industriala. Va
trebui să se treacă de la structurile cantitative ale economiei la cele calitative,
exprimate prin preponderenta serviciilor fata de industrie şi agricultura la
structuri care se adaptează rapid la schimbările tehnice şi ale cererii, atât la nivel
naţional, cât şi mondial.
Vectorii reformei care asigura maturizarea economiei cu piaţa
concurenţiala sunt :
a) crearea relaţiilor de proprietate private şi a noilor structuri de exploatare
(reforma întreprinderii) în industrie, agricultura, turism şi celelalte ramuri
economice către sectorul particular;
b) crearea şi extinderea mecanismelor pieţei concurenţiale libere, a
instituţiilor specifice pieţelor moderne de mărfuri, monetara, a muncii, a
capitalului a serviciilor;
c) restructurarea sistemului producţiei naţionale, prin trecerea, de la
structurile implicate de industrializarea clasica la cele post moderne, în care
predomina serviciile, ramurile cu tehnica de vârf, automatizate, cu consumurile
energetice reduse şi grad ridicat de prelucrare şi adaptare la schimbările tehnice
ale cererii; trecerea la o economie superioara în toate cele trei sectoare-industrie,
agricultura şi servicii-caracterizata prin ponderea ridicata a exportului şi
competitivitatea internaţionala a produselor. Se va reduce starea inferioara a
economiei caracterizata de producţia destinata numai pieţii interne, pe baze
tehnice scăzute şi o slaba calificare a lucrătorilor.
d) consolidarea relaţiei dintre dezvoltarea economica durabila, democraţia
stabile şi asigurarea condiţiilor pentru trecerea la economia de piaţa concurenţiala
postmoderna;transformarea instituţiilor esenţiale ale statului şi societăţile civile,
promovarea dialogului social şi îmbunătăţirea administraţiei de stat;

112
e) integrarea economiei româneşti în economia mondiala în special în
structurile economice europene, aderarea la Uniunea Europeana.
În opinia mea reforma economică se derulează concomitent cu reforma
tuturor domeniilor vieţii sociale şi în corelaţie cu acestea. Corespunzător,
strategia de dezvoltare nu poate să fie pur economică, ci cuprinde în structurile
sale cel puţin trei elemente complementare: sfera socialului, cea tehnologica şi
cea ecologică.
Efectele sociale ale reformei se manifesta în nivelul de trai, ocuparea forţei
de munca, sănătatea şi educaţia populaţiei. Obiectivul strategic al reformei, în
acest domeniu, consideram ca trebuie să îl constituie apropierea puterii de
cumpărare a populaţiei din ţara noastră de puterea de cumpărare a tarilor cu care
urmărim să realizam integrarea economica, ceea ce implica, înainte de toate,
apropierea nivelurilor productivităţii muncii, a parametrilor de competitivitate
economica.
Pornind de la structurile tehnologice existente strategia de reforma trebuie
să ridice nivelurile tehnice la care trebuie să ajungem, pentru a pregăti societatea
informatizata şi a intra în competiţie benefica cu tarile dezvoltate.
Reforma economica este sinonima cu transformarea sistemica a economiei
româneşti, iar factorii care o determina sunt : condiţiile iniţiale, recomandările
organismelor internaţionale, cadrul (tarile) de referinţa şi modelul economiei cu
piaţa concurenţiala.
Posibilitatea înfăptuirii reformei în România rezida în forţele sociale care
doresc schimbarea, ca şi în existenta condiţiilor obiective necesare, care să
favorizeze procesul din punctul de vedere al factorilor de producţie interni ce pot
fi atraşi în activitatea economica.
In cadrul posibilităţilor de înfăptuire a reformei economice se pot include:
potenţialul uman de care dispune economia naţionala, potenţialul
tehnico-ştiinţific şi de cercetare, potenţialul productiv, credinţa şi dorinţa
oamenilor de mai bine, experienţa manageriala româneasca la nivel de

113
microstructura economica, macrostructuri economice, grija managementului
geopolitic European şi internaţional de a nu se destabiliza aceasta zona a Europei.
Factorii de frânare sunt atât de ordin obiectiv cât şi subiectiv. Se poate
aprecia ca întotdeauna marile transformări care urmează să se producă în viata
economico-sociala a unei colectivităţi umane sunt sub influenta conjugate a unor
factori de mare complexitate, cu acţiune pozitiva şi negativa, interni şi externi din
balansarea cărora, rezulta tendinţa dominanta.
Reforma economiei României în perioada de tranziţie spre o dezvoltare
economico-sociala durabila trebuie să fie consistenta, coerenta, continua şi cu
costuri suportabile de către majoritatea turiştilor.
Cele mai ieftine vacante se găsesc pe Internet. Turiştii care apelează la
rezervările on-line primesc o reducere serioasa. Turismul pe Internet ia amploare
şi în România. Numărul agenţiilor de turism care au investit în crearea unui site
este în creştere, iar acest fapt nu înseamnă decât încadrarea într-o tendinţa
internaţionala. Potrivit Institutului internaţional IPK, în 1999, peste 27 milioane
de europeni au folosit internetul pentru a-si stabili destinaţiile viitoarelor vacante,
iar aproape 6 milioane au rezervat bilete on-line. Se estimează ca, până la sfârşitul
anului 2001, veniturile obţinute la nivel mondial de pe urma turismului electronic
se vor ridica la circa 30 miliarde USD. Aşa ca site-urile străine de turism oferă
servicii din ce în ce mai diversificate: nu numai ca puteţi rezerva on-line un sejur,
dar veţi primi toate informaţiile pe e-mail şi veţi plăti tot on-line, cu ajutorul cărţii
de credit. Mai mult, veţi putea efectua un tur virtual, ca să aflaţi totul despre ţara
în care mergeţi sau, dacă nu sunteţi hotărât, aveţi posibilitatea să va plimbaţi prin
mai multe locuri şi apoi să va decideţi. Trebuie să mai ştiţi ca o rezervare on-line
presupune şi o reducere serioasa, astfel încât numărul străinilor care apelează la
agenţiile de turism virtuale este în creştere continua. De asemenea, în curând se
vor putea face rezervări on-line din avion, în timpul unui zbor sau direct de pe
telefonul mobil. Recent, patru companii aeriene din SUA: United, Delta,
Northwest şi Continental, au anunţat ca îşi vor uni forţele pentru a lansa un site

114
comun. Cele patru companii, care deţin 55% din piaţa americana, intenţionează
să creeze o agenţie de turism on-line, păstrându-si totodată propriile site-uri de
internet, agenţie care să ofere servicii complete, nu numai bilete de avion.
Conform cercetătorilor americani, suma totala provenita de pe urma călătoriilor
de plăcere sau de afaceri rezervate pe Internet de turişti din întreaga lume va urca
anul acesta la 13 miliarde de dolari. Iar în 2004, cifra va fi de aproximativ 65
miliarde de dolari.
Concluzia unui seminar desfăşurat în Rusia în luna aprilie a.c. sub
patronajul Organizaţiei Mondiale a Turismului este ca nici o alta tehnologie, cu
excepţia televiziunii, nu a avut un impact atât de mare asupra calatorilor ca
Internetul. Acesta este un suport pentru cea mai rapida revoluţie în promovarea
turismului. În aceste condiţii, operatorii din turismul românesc au început să
înţeleagă acest lucru, sa-si adapteze produsele pentru distribuţia pe Internet şi să
investească în site-uri proprii (vezi anexa 5).
Consider că liniile aeriene aruncă în aer agenţiile de turism. 2,5 milioane de
dolari se mută din buzunarele agenţiilor de turism în bugetele companiilor
aeriene. Costurile din ce în ce mai ridicate, în condiţiile unui trafic mondial uşor
descendent, au determinat companiile aeriene să micşoreze şi în România – de la
9% la 7% - comisionul către agenţiile de turism acreditate IATA23."In timp ce
tarifele biletelor emise în România au scăzut încontinuu în ultimii trei ani,
cheltuielile companiilor aeriene s-au majorat. S-au mărit taxele de survol, taxele
de aeroport, cheltuielile legate de catering şi de securitate, precum şi primele de
asigurare. Numărul mondial de pasageri nu a crescut insa în acelaşi ritm“, spune
Alexandru Dobrescu, managerul pentru România al companiei KLM.
Vestea ca Tarom si, în scurt timp, toate companiile aeriene prezente în România
vor reduce comisioanele cu 2%, începând cu 1 decembrie a.c., a stârnit valuri de
indignare în rândul agenţiilor de turism. Măsura nu este insa decât o consecinţa a

23
Asociaţia Internaţionala de Transport Aerian, o organizaţie internaţională de tip non-profit, dar având
270 de linii aeriene din întreaga lume ca membrii cotizanţi şi acoperind aproximativ 94% din traficul
aerian civil al lumii
115
unui proces început în Statele Unite în 1995, când Delta a anunţat ca va impune un
plafon de vânzări pentru comisionul standard (10%), care a dispărut în cele din
urma definitiv, fiind înlocuit în SUA cu o taxa fixă. În prezent, marea majoritate a
companiilor aeriene din Europa practică în toate ţările un comision standard de
7%, inclusiv CSA (Cehia), LOT (Polonia) şi Malev (Ungaria). Tendinţa de
scădere va continua în viitor, următorul prag fiind de 5%, pe care şase companii
l-au adoptat deja pentru Marea Britanie. "Scăderea costurilor de distribuţie -
categorie în care se încadrează şi comisioanele – a fost impulsionată de
problemele economice grave cu care se confruntă companiile aeriene din toată
lumea. Situaţia financiara a Tarom nu mai permite amânarea acestei masuri, iar
Tarom era singura companie din regiune care nu operase aceasta reducere“,
conform informaţiilor oferite de Biroul de cercetări de piaţa al Tarom.
In 2004, traficul a crescut cu 40%. Pentru transportatorul naţional,
reducerea înseamnă o economie de aproximativ 3,4 milioane de dolari, în
condiţiile în care “Tarom a avut anul trecut în jur de un milion de pasageri, iar
încasarea medie pe pasager este de 170 USD“, precizează Rodica Miculescu,
director general adjunct al Tarom. Măsura este menita să diminueze pierderile
companiei, aproape 45 milioane de dolari în 2001, în contextul în care traficul a
înregistrat o creştere anul acesta.
De la 280.000 de bilete emise anul trecut în România de către agenţiile
acreditate IATA, în valoare de 95 milioane de dolari, în 2002 numărul biletelor se
va ridica la 390.000, în valoare de 125 milioane de dolari, conform informaţiilor
furnizate de IATA România. “Traficul pe 2002 a crescut din mai multe motive: a
crescut reţeaua de agenţi, agenţii au vândut mai mult decât companiile, iar lipsa
vizelor a dus la majorarea numărului de turişti“, explica Denisa Maria Sanda, de
la IATA România. În plus, s-a mărit numărul românilor plecaţi la rude sau la
munca în străinătate.
“Veniturile agenţiilor se vor reduce cu 22-25%. Scăderea veniturilor va
afecta mai ales agenţiile de turism mici, care vor fi nevoite sa-si restructureze

116
activitatea. Noi am solicitat Tarom ca măsura să fie aplicata din aprilie 2003,
pentru ca ofertele de Revelion au fost deja lansate”, susţine Cornel Gaina,
preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, din care fac parte 140
de agenţii acreditate IATA. El a mai precizat ca, în mod evident, agenţiile vor
încerca să compenseze micşorarea veniturilor printr-o majorare a tarifelor
pachetelor turistice.
Biletele de avion nu se vor scumpi, dar nici nu se vor ieftini, aceasta pentru
ca “politica tarifara este foarte clar delimitata de comisionul practicat către agenţii
vânzători”, după cum precizează Cristina Dumitrescu, director de vânzări la
Lufthansa.
Surse din piaţa afirma insa ca acel comision standard de 9% nu se
materializa niciodată şi ca pentru anumite agenţii el ajungea până la 12%. Mai
mult, pentru a vinde biletele, unele agenţii făceau reduceri clienţilor-corporaţii
chiar din comisioanele pe care le obţineau de la liniile aeriene. Mai exact, la
vânzarea unui bilet care costa în medie 340 USD, agenţiei îi revenea un comision
de 30, 6 USD. Pentru a atrage clientul, biletul era uneori vândut cu 330 USD sau
mai puţin. Practic, comisionul reţinut era oricum mai mic de 9%. Acum, la
vânzarea aceluiaşi bilet, agenţiei îi rămân doar 23, 8 USD, ceea ce face aproape
imposibila o reducere în plus pentru client. Pe o piaţa extrem de concurenţiala,
numai agenţiile care vor vinde mai mult vor putea supravieţui.

5.7. Funcţiile şi organizarea managementului turistic

Consider că conducerea eficientă a sectorului turistic de către autorităţile


locale, într-o zonă urbană, este esenţiala pentru o dezvoltare durabila a
turismului. Managementul turistic la nivel local are mai multe funcţii :
− Să stabilească politica de dezvoltarea turismului, să realizeze planificarea
turistica, să coordoneze implementarea obiectivelor din plan.
− Managementul turistic este responsabil de revizuirea planurilor şi de
117
imbunatatirea şi extinderea producţiei turistice în vederea menţinerii durabilităţii
sectorului.
− Sa coopereze în activitatea desfăşurata cu organismele de planificare
existente la nivel local sau central şi cu asociaţiile de protecţie a mediului. Sa ia în
considerare propunerile de dezvoltare turistica, să se asigure ca acestea sunt în
concordanta cu obiectivele din plan şi cu standardele existente.
− Sa ia în considerare propunerile de dezvoltare turistica, şi să se asigure ca
acestea sunt în concordanta cu obiectivele din plan şi cu standardele existente.
Daca nu exista nici o agenţie de planificare sau protecţie a mediului, atunci biroul
local de turism are responsabilitatea de revizuire şi acţiune a planurilor.
− Să coopereze cu alte agenţii guvernamentale, inclusiv cu acele agenţii
răspunzătoare de zonele protejate (parcuri şi rezervaţii) şi de conservarea
obiectivelor istorice şi arheologice. Este importanta şi cooperarea cu instituţiile
de sănătate publica şi de siguranţa, o cooperare între sectorul public, privat şi cu
organizaţii nonguvernamentale locale, mai ales în proiecte ecoturistice, sau cele
destinate comunităţii.
− Să stabilească şi să urmărească respectarea standardelor pentru facilităţile
asigurate turiştilor şi serviciile prestate acestora, inclusiv licenţierea şi verificarea
sistemului de clasificare a hotelurilor, precum şi standardele de siguranţa în
transportul turistic.
− Să realizeze activităţi de marketing turistic, inclusiv cercetări, atunci când
sunt necesare, şi să asigure servicii de informare. La nivel local, aceasta va
presupune cooperarea în ceea ce priveşte marketingul cu instituţiile regionale şi
naţionale de turism.
− Să stabilească standarde şi programe de educare şi instruire pentru
persoanele care vor lucra în turism, să suplimenteze programele de acest gen
existente la nivel local şi naţional, de exemplu, deschiderea unui hotel, a unei
unităţi de catering sau a unui centru de informare pentru instruire practica. Un
aspect important al funcţiei de educare şi instruire este formularea şi aplicarea
118
programelor de educaţie turistica, precum şi informarea turiştilor referitor la
obiceiurile locale.
− Să monitorizeze dezvoltarea turismului şi să asigure ca turismul îşi
menţine poziţia în ceea ce priveşte dezvoltarea locala şi marketingul, inclusiv
satisfacerea pieţii. Monitorizarea şi alte activităţi de cercetare necesita existenta
unei baze de date, sub forma unui sistem informaţional de management în turism.
− Să răspundă la situaţii de criza, atunci când acestea apar. Pot apărea
numeroase situaţii neaşteptate de criza, ce pot leza activitatea turistica, cum ar fi
dezastre naturale sau epidemii ce pot leza turiştii, accidente sau probleme privind
criminalitatea, declinul brusc al unei pieţe turistice importante sau instabilitate
politica temporara.
Consider că în funcţie de situaţia existentă pe plan local, pot apărea şi alte
funcţii ce trebuie îndeplinite pentru asigurarea unui management eficient în
turism. Atât în întreprinderile din sectorul privat, cât şi în cele guvernamentale
este necesar un management eficient. Guvernul iniţiază şi conduce activităţile de
amenajare a noilor zone turistice, pentru ca ulterior dezvoltarea facilitaţilor
comerciale şi a serviciilor turistice să fie realizata mai ales în sectorul privat.
Instituţiile guvernamentale cu atribuţii în domeniul turismului, indiferent
ca funcţionează la nivel local, regional sau naţional, sunt organizate în funcţie de
activităţile funcţionale :
− Servicii de planificare şi dezvoltare. Activităţile se refera la politica de
dezvoltare şi planificare, la coordonarea implementării planurilor de dezvoltare,
la stabilirea şi administrarea facilitaţilor şi la urmărirea respectării standardelor
serviciilor.
− Servicii de marketing. Activităţile se refera la planificarea de marketing şi
promovare, la colaborarea cu instituţiile de turism existente la nivel naţional sau
regional, la gestionarea oficiilor locale de informare a turiştilor.
− Servicii de statistica şi cercetare. Activităţile se refera la bazele de date
statistice, rezumate şi rapoarte, la operarea sistemului informaţional de
119
management în turism, la realizarea de anchete speciale şi studii de cercetare.
− Servicii de educare şi instruire. Activităţile se refera la planificarea şi
programarea forţei de munca, la stabilirea şi administrarea standardelor de
instruire, la gestionarea programelor de instruire şi a instituţiilor de la nivel local
şi la realizarea unui program de educare a turiştilor.
Atunci când planul turistic este de mare anvergura, de cele mai multe ori,
se înfiinţează o unitate separata de implementare a planului. Aceasta se poate afla
fie în subordinea departamentului de plan şi dezvoltare, fie în răspunderea directa
a directorului de turism. Poate fi, de asemenea organizata o unitate separata
semiautonoma, pentru serviciile de marketing şi pentru alte funcţii ale
managementului legate de implementarea dezvoltării turismului.
Turismul este o activitate multisectoriala şi necesita o cooperare
permanenta între instituţiile guvernamentale cu atribuţii în sectorul turistic şi alte
instituţii guvernamentale şi între sectorul public şi cel privat. Aceasta poate fi
obţinuta cel mai bine prin înfiinţarea unui comitet turistic, cu reprezentanţi ai
agenţiilor guvernamentale, ai sectorului privat şi ai altor organizaţii relevante.
Întreprinderile private din domeniul turismului se organizează de obicei în
asociaţii şi trebuie încurajate să procedeze astfel. Aceste asociaţii se pot constitui
separat pentru fiecare tip de întreprinderi: hoteluri, restaurante, agenţii de turism
şi servicii de transport (închirierea de maşini)In zonele turistice mai mici se pot
combina grupuri, cum ar fi hoteluri şi restaurante, sau se pot realiza asocieri
pentru toate întreprinderile cu activitate turistică sau parţial turistica. dacă
întreprinderile locale de turism dintr-o zona noua nu au luat iniţiativa de a se
organiza atunci instituţiile guvernamentale de turism trebuie să le încurajeze şi să
le ajute în organizarea lor.
Funcţiile importante ale asociaţilor private din domeniul turismului :
− Sa organizeze forumuri pentru discutarea şi rezolvarea problemelor
comune ale întreprinderilor de turism.

120
− Sa propună instituţiilor de turism guvernamentale realizarea de
imbunatatiri în sectorul turistic.
− Sa asigure reprezentanţi în consilii şi comitete constituite pe probleme
turistice.
− Sa efectueze cercetări de marketing şi să asigure instruirea personalului
întreprinderilor turistice.
− Sa stabilească şi să menţină facilităţi adecvate şi servicii standard pentru
membrii lor, să acţioneze împotriva membrilor care nu îndeplinesc standardele
sau încalcă regulile de conduita.
− Sa sponsorizeze evenimente speciale, cu fonduri proprii sau în cooperare
cu instituţiile guvernamentale.

CONCLUZII
Proiectul de finanţare rurala-microcreditare, leasing şi servicii bancare în
zone rurale a fost iniţiat de specialişti din cadrul Ministerului Finanţelor Publice,
care a încheiat un Acord de împrumut cu Banca Mondială.
Proiectul are următoarele obiective :
1. accelerarea transformării economiei rurale prin creşterea fluxului de
investiţii de capital în acest sector;
2. întărirea rolului sectorului privat în economia rurala;
3. întărirea capacitaţii statului român de a absorbi fondurile SAPARD;
4. reducerea sărăciei rurale prin finanţarea investiţiilor agricole şi
nonagricole, pentru dezvoltarea agroturismului rural.
Principala componenta a proiectului o reprezintă facilitatea de creditare,
microcreditare şi leasing. Proiectele ligibile în cadrul acestei componente au în
vedere toate investiţiile din subsectoarele economiei rurale (agricultura
servicii-turism şi industrie). Accesarea fondurilor se face prin intermediul
Instituţiilor Financiare Participante (IFP) în baza acordurilor de împrumut
Subsidiar, Acordurilor Agent şi Micro- finanţare, Solicitanţii eligibili pot fi
121
societăţi comerciale legal constituite (cu capital majoritar privat) care sunt
domiciliate în zone rurale sau urbane menţionate în programul de dezvoltare şi
creditare.
Perioada subimprumutului/leasingului va fi de maxim opt ani, din care
perioada de gratie este de până la 12 luni în timp ce scadenţa maximă a unui
microimprumut va fi de trei ani. Subimprumuturile, leasingurile financiare şi
microimprumuturile pot fi pentru subproiecte care sunt fezabile tehnic şi
economic şi viabile din punct de vedere financiar şi comercial, respecta
standardele corespunzătoare de sănătate, siguranţa şi de mediu prevăzute în
legislaţie şi reglementările în vigoare.
A doua componenta a proiectului îşi propune sprijinirea dezvoltării unei
reţele de servicii bancare în zonele rurale.
A treia componenta a proiectului este destinată managementului
proiectului şi asistentei tehnice pentru finanţarea rurala. Principalele obiective ale
acestei componente sunt :
− dezvoltarea unui sistem de certificate de depozit. În acest scop au fost
elaboraţi termenii de referinţa şi a fost lansată şi procedura de achiziţie a
serviciilor de consultanta pentru asigurarea asistentei tehnice în vederea
înfiinţării şi dezvoltării Fondului de Garantare a certificatelor de depozit,
campanie de informare publica asupra noilor opţiuni financiare oferite;
− furnizarea de informaţii către beneficiarii eligibili asupra modului de
accesare a resurselor financiare destinate finanţării în zonele rurale.
Studiile unor institute europene arata ca aproximativ 27 % din bani îşi ating
destinaţia. În fiecare program PHARE, cea mai acerba lupta pentru fonduri s-a
dat componentelor care se adresau IMM-urilor. Noul program Phare-2002 nu mai
prevede nici o schemă de granturi pentru întreprinderi mici iar PHARE 2003
prevede o sumă relativ mică. întreprinzătorii spun ca finanţările le sunt extreme
de necesare, foarte mulţi punându-şi pe picioare o afacere serioasa cu câteva zeci
de mii de euro. Deşi întârzierile în efectuarea plăţilor le-au afectat multora
122
activitatea, totuşi oricât de târziu ar fi venit, 50 000 de euro nu sunt de lepădat. O
parte buna a programului PHARE este ca am primit prima tranşă de 80 % din
fonduri fără a fi nevoie să depunem propria cofinanţare adică să dovedim fizic
existenta ei. Paradoxal este ca deşi foarte necesare, fondurile europene pentru
sectorul IMM-urilor au rămas în mare parte necheltuite, aşa arătând un raport
efectuat la cererea Comisiei Europene. Programul PHARE a furnizat asistenţă
financiară ROMÂNIEI încă de la începutul anilor ’90. Finanţările au îmbrăcat
diferite forme, ca de exemplu granturi şi scheme de credit şi în acelaşi timp
instruire pentru instituţii publice şi agenţii. În total 77 de milioane euro au fost
alocate pentru programe având ca beneficiari direcţi IMM-uri. Numai 21 de
milioane au fost efectiv cheltuite, se arata în raportul “Assessment of the
European PHARE Programe” realizat de doua institute de evaluare independente
şi preluat de către Directoratul pentru extindere al Comisiei Europene.
“Ţara noastră se confruntă cu o iniţiativă anteprenorială redusă, cu o
productivitate medie mult scăzută faţă de alte ţări” declară premierul Adrian
Nastase în mai 2003. după calculele celor de la Bruxelles, altele ar fi cauzele
problemelor din activitatea IMM-urilor, ca de exemplu capacitate administrativă
scăzută şi slaba dezvoltare a reţelei de Agenţii Regionale.
Reprezentanţii CNPIMMR consideră că există mai multe soluţii pentru a
îmbunătăţi procesul de alocare şi absorbţie a fondurilor pe viitor, prin colaborarea
directa a FDSC cu IMM-urile.
Succesul aderării depinde, pentru noile ţări membre de calitatea politicilor
economice care ar trebui să ducă la sporirea investiţiilor străine directe.

123
PRODUSUL INTERN BRUT PE CAP DE
LOCUITOR IN 2003
9000
8000
7000
6000
5000
4000
3000
2000
1000
0
BULGARIA

CEHIA

UNGARIA
ESTONIA

LETONIA

LITUANIA

ROMÂNIA
POLONIA
Sursa: CAPITAL, Statistica Investiţiilor 2003

Fig.nr.5.1
Produsul intern brut pe cap de locuitor în 2003

De extinderea UE vor profita îndeosebi statele membre aflate în apropiere


geografică de tarile candidate: Germania, Austria şi ţările din Peninsula
Scandinavă. Ele vor beneficia de o creştere de 2-3 procente. Pentru a obţine
aceste efecte pozitive se impune flexibilizarea pieţelor forţei de munca. după anul
2006, ţări precum Spania, Irlanda şi Portugalia nu numai că nu vor putea
beneficia de pe urma extinderii dar vor avea de suferit din cauza redirecţionării
fondurilor comunitare. dacă salariul din ţările candidate se raportează la salariul
din Elveţia (luat ca baza de raportare de 100) majoritatea ţărilor candidate se afla
mult sub acest nivel. Un român câştigă, de exemplu, de zece ori mai puţin decât
un locuitor din Zurich. Un ungur ajunge la 15 procente din salariul unui elveţian
iar bulgarii sunt pe ultimul loc, cu numai sase procente (Fig.nr.5.1).
Dezvoltarea ţărilor cu un deficit bugetar ridicat-nevoite să respecte

124
criteriile Tratatului de la Maastrich24 va fi pusă sub semnul întrebării în viitorul
apropiat. Cu toate acestea studiul UBS prevede şi consecinţe pozitive decurgând
din efectele pe termen lung a Uniunii Economice şi Monetare Europene. Prin
eliminarea monedelor locale se vor intensifica transferurile de capital, comerţul şi
turismul (Fig.nr.5.3).

INVESTIŢIILE STRĂINE DIRECTE ÎN 2003

0.8
0.5 0.5 2
0.4 0.8 1.3
BULGARIA

CEHIA

ESTONIA

S1
UNGARIA

LETONIA

LITUANIA

POLONIA

ROMÂNIA

Sursa: CAPITAL, Statistica Investiţiilor 2003

Fig.nr.5.2
Investiţiile străine directe în 2003

Dintre ţările candidate la integrarea în UE, doar Bulgaria are un PIB pe


locuitor mai mic decât România (Fig.nr.5.2).
Din punctul de vedere al investiţiilor străine totale, România se situează pe
ultimele locuri, deşi în acest an se estimează rezultate mai bune.

24
Tratatul de la Maastricht este rezultatul evoluţiei ideilor de unitate europeană pe două planuri: a)
realizarea Uniunii Economice şi Monetare; b) realizarea Uniunii Politice.

125
EVOLUŢIA CURSULUI LEU/DOLAR, LEU/EURO

LEI/EURO LEI/DOLAR

38864

38857
38818
41000

38320
38260
38127
38084

37967
37676

37700
37615
37370

37412

37360
37308
37240
37170

37204
37021

36770
39000

37000

35000

34165
33000

33787

33439
33307

33352
33206

33158
33135
33041

32993
32853

32830
32787

32814
32700
32184

32158

32110

32122
31000
31956

29000

27000

25000
05.05.2003

12.05.2003

15.05.2003

23.05.2003

30.05.2003

27.06.2003

04.07.2003

07.07.2003

11.07.2003

16.07.2003

01.08.2003

11.08.2003

20.08.2003

12.09.2003

19.09.2003

26.09.2003

05.10.2003

10.10.2003

17.10.2003

24.10.2003
Sursa: CAPITAL, Statistica Investiţiilor 2003

Fig.nr.5.3
Evoluţia cursului leu-dolar, leu-euro

European Future Group va intra cu 150 mil €, Meinl European Land


(retail) va intra cu 100 de mil €, Watani Central European Fund (imobile, birouri,
retail, logistica) va intra cu 15 mil €, Cefin Real Estate (rezidenţial) vor participa
cu suma de 30 mil de €, Immofinanz (industrial, Iride Park) va intra în investiţii
cu 33 mil €, Europolis va intra cu 300 mil € pentru regiune, centre de afaceri,
retail, logistica, Heitman va participa la acest program cu 175 mil € pentru
regiune, birouri, rezidenţial, retail.
Fondurile de mai sus vor intra în piaţa imobiliara românească odată cu
intrarea în anul 2005, ele creând o noua platforma pentru investiţiile din sectorul
servicii, în special în turism.
Compania Americana Heitman Europe Property Partners III îşi va
concentra fondurile în investiţiile de birouri, ansambluri rezidenţiale, în sectorul
126
turistic şi sectorul comercial.
Conform statisticilor European Future Group România va primi în
următorii cinci ani în jur de 150 de milioane de euro, începând cu mai 2005.
European Future Fund nu vizează o anumita investiţie imobiliara, ci este gata să
se implice în orice tip de afacere din domeniu, care îi poate aduce un randament
ridicat. Fondul si-a propus să ofere finanţatorilor săi un randament minim de 25
% pe an. în vizorul sau se afla opt posibile achiziţii importante dintre care doua
sunt în sectorul turistic litoral.
Europolis este un fond susţinut de Banca austriaca Iveskredit şi de BERD
care a precizat ca si-a suplimentat cu 300 de milioane euro capitalul destinat
proiectelor imobiliare din tarile recent admise în UE precum şi celor din România
şi Croaţia în special în sectorul Turistic. Astfel Europolis Invest în 2003 a preluat
pentru 31 de milioane de dolari un imobil în Bucureşti, care acum poarta
denumirea de Europe House.
Investiţia de 73 de milioane de euro a Eurpolis în Cefin Logistic Park
Bucureşti ca şi achiziţionarea IRIDE Business Park de către Imofinanz, în 2004,
pentru 70 de milioane de euro ca şi achiziţionarea de către CA Immo în 2003 a
clădirii Opera Center I şi îi pentru 29 de milioane de dolari indica faptul ca şi
România a beneficiat şi va beneficia de fonduri externe de investiţii atât în
domeniul biroticii industriale cât şi în domeniile bancare, turistice etc.
Efectele de domino în obţinerea de finanţări se datorează în special
programelor Cadru 6 al UE – on line pe site-ul www.european-ist.net au primit
finanţări circa 20 000 de IMM-uri din toate tarile eligibile, suma totala fiind de
1,4 miliarde de euro, dintre acestea 1 000 sunt în sectorul high-tech şi 10 000 di
sectorul low-tech.
Pentru programul Cadru 6 se estimează ca aproximativ 15 % din cele 11,2
miliarde de euro, cât este bugetul total, vor ajunge la IMM. Suma ce poate fi
primita de un proiect este cel puţin de un milion de euro, pe anumite componente
ajungând chiar la 5 milioane de euro.

127