Sunteți pe pagina 1din 9

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURETI

FACULTATEA DE CIBERNETIC, STATISTIC I INFORMATIC ECONOMIC


MSURI DE COMBATERE
A INFLAIEI
VASILACHE MATEI-ALEXANDRU
BUCURETI, 2013
1


INTRODUCERE

Fenomenul denumit inflaie constituie o problem complex de analiz macroeconomic
i una dintre cele mai importante forme ale dezechilibrului economicosocial. Termenul de
inflaie a nceput s fie frecvent utilizat n rndul oamenilor de tiin i al oamenilor de afaceri
(bancheri), abia pe la sfritul secolului al XIX-lea, dei fenomenul inflaionist exista cu mult
nainte de aceast perioad. Acest fenomen a aprut cu mult nainte ca tiina economic s se fi
constituit, iar teoria inflaiei s-a conturat mult mai trziu dect tiina economic, astfel c inflaia
rmne cea mai de temut i controversat form a dezechilibrului macroeconomic, din punct de
vedere al analizei naturii sale i a cauzelor i mecanismelor declanatoare

DEFINIREA INFLAIEI

Inflaia contemporan reprezint un dezechilibru structural monetaro-material, care
exprim deprecierea banilor neconvertibili n aur i a celor neconvertibili, in general si creterea
durabil i generalizat a preurilor, putnd fi identificat i ca existen n circulaie a unei mase
monetare ce depete nevoile economiei.
1

Alte definiii ale inflaiei:
Inflaia este un proces de cretere continua a preurilor sau, prin echivalen, de
depreciere continu a valorii banilor. (Laidler si Parkin, 1975, pag 741)
Inflatia este o stare de generalizare a excesului de cerere, in care prea multi bani alearga
dupa prea putine bunuri (Fr. Holzman);
Pierre Bezbakh: definitia cea mai simpla care se poate da acestui fenomen este aceea a
unui proces de crestere cumulativa si auto-intretinuta a nivelului general al preturilor.


CAUZELE INFLATIEI

n condiiile schimbrii rapide a sensului i a intensitii dezechilibrului macroeconomic
(trecerii de la inflaie redus, la hiperinflaie i invers, ale trecerii de la inflaie, la deflaie i/sau
la dezinflaie), devine deosebit de important cunoaterea cauzelor i circumstanelor economice,
sociale i politice interne i international care fac necesare i posibile asemenea schimbri de
situaii inflaioniste.

n acest sens, se pot desprinde mai multe forme cauzale ale inflaiei contemporane:
1. Inflatie prin cerere;
2. Inflatie prin oferta;
3. Inflatie prin costuri;

1
Angelescu Coralia, Dinu Marin, Gavril Ilie, Economie, Editia a opta, Editura Economica, 2009
2

4. Inflatie structurala;
5. Inflatie importata.

1. Inflatia prin cerere
In mod normal, productia unei ramuri economice creste, daca activitatea este rentabila si
daca exista cerere pentru produsele respective.
Daca cererea creste, in mod firesc ar trebui sa fie stimulata si cresterea ofertei, insa aceasta
depinde de existenta factorilor de productie corespunzatori - capital si forta de munca.
Daca productia este inelastica si din diferite motive (capacitate de productie utilizata la
maxim, limitarea factorilor de productie sau scumpirea lor etc.) nu poate sa creasca la nivelul
solicitat, cresterea cererii pentru produsele ramurii respective va duce la o crestere a pretului
acestora.
Cu cat oferta este mai elastica si mai adaptabila la volumul cererii, cu atat cresterea
preturilor este mai redusa.
Cresterea cererii pentru bunuri si servicii poate interveni ca urmare a:
- majorarilor salariale acordate si a altor tipuri de venituri ale populatiei ocupate;
- relaxarilor fiscale (scaderii gradului de impozitare si de taxare);
- previziunilor cumparatorilor cu privire la evolutia preturilor (asteptari sau anticipatii
inflationiste). Daca cumparatorii se asteapta la o majorare viitoare a preturilor pentru anumite
bunuri isi vor spori cererea in prezent pentru bunurile respective;
- cresterii volumului creditelor bancare, prin eliminarea unor restrictii la acordare;
- cresterii cheltuielilor guvernamentale.

2. Inflatia prin oferta
Este determinata de reducerea ofertei totale de bunuri si servicii (a Produsului Intern
Brut) ca urmare a:
c) evenimentelor/conflictelor sociale, politice si economice interne si externe;
d) deciziilor firmelor dominante de pe piata de a mentine un nivel redus al productiei, pentru
a induce cresterea preturilor si implicit majorarea castigurilor lor (mai ales in conditiile pietelor
de monopol si duopol);
e) anticiparilor firmelor privind cresterea viitoare a preturilor, ceea ce le determina sa-si
restranga sau sa-si stocheze oferta, in asteptarea unor preturi mai mari.

3. Inflatia prin costuri
Apare datorita necorelarii cresterii productivitatii muncii cu majorarea salariilor
nominale, in urma revendicarilor sindicale.
Indexarile sau majorarile in sectorul de stat se acorda de regula unitar, fara a tine cont de
performantele sectorului respectiv, ca efect al presiunilor grupurilor sindicale.

3

Cresterea aliniata a salariilor conduce la o majorare medie a veniturilor angajatilor, care
depaseste de fapt cresterea reala a productivitatii muncii si accentueaza dezechilibrul inflationist.
Mai mult, cresterile salariale ale angajatilor se transforma in cresteri de cost pentru firmele
angajatoare.
Cresterile de cost vor fi transferate asupra preturilor de vanzare ale bunurilor sau
serviciilor realizate de firma, pentru a putea fi recuperate. Acest lucru va alimenta inflatia
existenta si va fi motiv pentru noi revendicari sindicale.
Acest mecanism este cunoscut sub numele de spirala inflationista (inflationary spiral)
si ilustreaza faptul ca inflatia este un fenomen care se autoalimenteaza. O alta reactie posibila a
firmelor la cresterile salariale este de a restrange activitatea si de a disponibiliza o parte din
angajati. In felul acesta inflatia amplifica si somajul.
Inflatia prin costuri pune asadar problema relatiei dintre salariu, inflatie si utilizarea
deplina a fortei de munca (somaj).
In acest sens trebuie mentionata celebra curba a lui Phillips, care exprima, empiric,
raportul dintre inflatie si somaj.

4. Inflatia structurala
Este determinata de factori cum ar fi:
- modificarile concomitente ale cererii si ale ofertei de bunuri si servicii (cererea creste, oferta
scade);
- cresterea cererii totale de bunuri si servicii peste potentialul productiv national;
- rigiditatea economica a aparatului productiv national si a fortei de munca;
- finantari bugetare extinse pentru sectoare economice nerentabile;
- volumul mare al creditelor neperformante etc.
Este caracteristica tarilor care au ales calea dezvoltarii economice accelerate si a unei
cresteri economice rapide pe care, de fapt, nu o pot sustine financiar. Poate genera hiperinflatie.

5. Inflatia importata
Este determinata de variatia cursului de schimb al monedei nationale in raport cu diverse
valute si de circulatia libera a capitalului dintre tari. Sub presiunea majorarii preturilor bunurilor
si materiilor prime importate, costurile de productie ale firmelor nationale cresc si accentueaza
dezechilibrul inflationist intern.
Astfel, variatiile de curs valutar reprezinta o cale importanta de transfer a cresterilor de
productivitate si a castigurilor pe plan extern, intrucat, in conditiile amplificarii relatiilor
comerciale internationale, impactul inflatiei importate este foarte mare.



4

MSURI DE COMBATERE A INFLAIEI

Datorit consecinelor negative asupra organismului economic i social, inflaia constituie
un obiectiv major al politicilor macroeconomice din toate rile cu economie de pia. De
asemenea, politicile antiinflaioniste actuale trebuie astfel elaborate nct s combat eficient
inflaia i, n acelai timp, s permit creterea economic i limitarea omajului. n mod firesc,
politicile de combatere a inflaiei sunt corelate cu cele dou forme cauzale ale acestui fenomen -
inflaia prin cerere i inflaia prin costuri. n consecin, ele vizeaz, fie controlul cererii
agregate, n sensul reducerii ei, fie controlul ofertei agregate, n sensul sporirii ei. Controlul
cererii agregate se poate realiza prin dou tipuri de politici economice: politici bugetar-fiscale i
politici monetare.

Politicile bugetar-fiscale folosesc, de regul, dou instrumente sau prghii de politic
economic, precum: fie reducerea cheltuielilor publice, care constituie o component important
a cererii agregate, fie creterea presiunii fiscale, ceea ce reduce masa monetar destinat
consumului i investiiilor. Astfel, att prin politica restrngerii cheltuielilor publice
(guvernamentale), care presupune meninerea unor deficite bugetare ct mai mici, ct i prin
politica presiunii fiscale, care nseamn o cretere a impozitelor directe i indirecte, se realizeaz
a a-numita "politic deflaionist". Dac aceleai prghii se folosesc n sens invers, respectiv
creterea cheltuielilor guvernamentale i reducerea impozitelor, atunci se are n vedere reducerea
omajului, i constuie pri componente ale unei politici denumite "reflaioniste".

Politicile monetare vizeaz controlul masei monetare aflate n circulaie i au drept scop,
fie blocarea (nghearea) masei monetare, fie reducerea acesteia n corelaie cu nevoile
circulaiei. Ambele cerine se realizeaz prin combinarea, de ctre banca central, a urmtoarelor
instrumente de politic monetar: manevrarea taxei rescontului, operaiuni de open-market,
variaia cotei rezervelor obligatorii.
Manevrarea taxei de rescont reprezint un instrument dominant al politicii monetare,
datorit efectului su asupra volumului creditului ce se poate acorda ntr-o economie, deci asupra
mrimii masei monetare, dac se are n vedere funcia de emisiune a creditului. Manevrarea taxei
de rescont genereaz creterea sau scderea costului creditului, prin intermediul dobnzilor, fapt
care se reflect n micorarea sau mrirea masei monetare din circulaie, n concordan cu
obiectivele de politic monetar ale bncii centrale. Rescontarea reprezint operaiunea la vedere
prin care banca central (de emisiune) achiziioneaz de la bncile comerciale efectele de comer,
anterior scontate de acestea, monetizndu-le la o valoare diminuat cu suma ce reprezint taxa de
rescont, adic dobnda pe care o percepe banca central pe durata creditrii bncilor comerciale,
durat care se ntinde pn la scadena efectelor de comer preluate (cambii, bilete la ordin etc.).
n acest context, este evident faptul c nivelul taxei de rescont influeneaz n mod direct taxa
scontului, adic dobnda pe care bncile comerciale o percep de la deintorii de efecte de
comer, atunci cnd acetia doresc s transforme aceste titluri n lichiditi, nainte de scaden.
5

De precizat, c taxa scontului este ntotdeauna superioar taxei de rescont. Aadar, banca
central fixeaz nivelul taxei de rescont n funcie de evoluia pe care dorete s o imprime masei
monetare, prin intermediul creditului. Atunci cnd intenioneaz o extindere a acesteia, reduce
taxa de rescont, ieftinind creditul i mrind volumul acestuia. Dimpotriv, cnd se urmrete o
contracie a masei monetare, mrete taxa rescontului, scumpind astfel creditul din economie i
implicit reducnd volumul acestuia. Acest instrument de politic monetar are ns o anumit
limit de eficacitate, n sensul c banca central nu-l poate folosi dect n msura n care bncile
comerciale au nevoie de credite de refinanare.
Operaiunile de open-market reprezint un alt instrument esenial de politic monetar,
la ndemna bncilor centrale, prin intermediul cruia acestea acioneaz n direcia restrngerii
sau extinderii masei monetare. Aceste operaiuni constau n vnzarea-cumprarea de pe piaa
monetar a unor efecte publice sau private (titluri de valoare - aciuni, obligaiuni),
demonetizndu-le, adic retrgnd o anumit cantitate de moned, atunci cnd le vinde, sau,
dimpotriv, monetizndu-le, adic introducnd n circulaie o cantitate suplimentar de moned
atunci cnd le cumpr. n felul acesta se modific structura masei monetare din circulaie n
defavoarea sau favoarea lichiditii. Operaiunile de open-market au un dublu efect: cnd banca
central vinde titluri se reduce cantitatea de moned central de pe piaa monetar i se provoac
o scdere a preului (cursului) titlurilor tranzacionate, iar atunci cnd cumpr titluri de pe piaa
monetar efectele sunt inverse. Pentru a avea ns succes, ca instrument de politic monetar,
aceste operaiuni trebuie s se desfoare n condiiile unui volum suficient de mare de titluri
negociabile.
Variaia cotei rezervelor obligatorii reprezint instrumentul de politic monetar cel
mai generalizat, adic folosit de ctre autoritile monetare din aproape toate rile
industrializate. Politica rezervelor obligatorii, promovat de banca central, const n obligaia pe
care o au bncile comerciale de a-i constitui rezerve minime obligatorii, ntr-un cont nepurttor
de dobnd deschis la banca central. Aceasta din urm stabilete cuantumul acestor rezerve,
prin aplicarea unei cote procentuale la totalul resurselor atrase de bncile comerciale. Aceast
msur are, pe de o parte, un caracter prudenial, mrind gradul de lichiditate al bncilor
comerciale, iar pe de alt parte, diminueaz resursele de creditare ale acestor bnci i, implicit,
capacitatea lor de a crea moned prin credit. Banca Central poate, deci, influena sporirea sau
reducerea ofertei de moned scriptural din partea bncilor comerciale, prin diminuarea,
respectiv majorarea cotei (procentului) rezervelor obligatorii. Variaia cotei rezervelor obligatorii
este un instrument de politic monetar restrictiv, foarte eficace, ntruct afecteaz direct
multiplicatorul creditului.
Controlul ofertei agregate presupune susinerea ofertei din economie, acionnd asupra
tuturor cauzelor care conduc la scderea sau stagnarea produciei naionale. n acest context,
trebuie precizat c unele din msurile menite s ajute la relansarea ofertei globale sunt contrare
celor aplicate pentru restrngerea cererii globale din economie. Altfel spus, n anumite situaii,
stimularea ofertei globale pe termen mediu i lung nu se poate realiza fr anumite impulsuri pe
termen scurt date cererii globale. Iat de ce este foarte important, ca autoritile guvernamentale
6

i politice ale unei ri s elaboreze politici antiinflaioniste bine fundamentate teoretic i
tiinific i, mai ales, bine ancorate n realitile rii respective. Cunoaterea profund i analiza
riguroas a mecanismului i cauzelor fenomenului pot conduce la adoptarea acelor decizii de
politic macroeconomic, care s contracareze eficient acest efect al dezechilibrelor din
economie - inflaia.
ntre msurile de sprijinire a ofertei agregate dintr-o economie se pot enumera, ca
principale, urmtoarele:
- ieftinirea creditelor, prin scderea ratei medii a dobnzii pe piaa monetar, i acordarea
acestora, cu prioritate, n scopuri productive i acelor ageni economici care prezint planuri de
afaceri viabile. Consecinele acestei msuri vor fi, att o cretere a volumului investiiilor n
economie, ct i o punere la timp n funciune a obiectivelor de investiii;
- acordarea unor faciliti fiscale, care pot nsemna: scutiri sau reduceri de impozite n
primii ani de activitate; reduceri de impozite pentru profiturile reinvestite; scutiri temporare de la
plata impozitului pe profit pentru investiiile de capital strin; aplicarea sistemului de amortizare
accelerat a capitalului fix; reducerea taxelor vamale la unele materii prime provenite din import
i nglobate n produsele destinate pieei interne; reducerea taxelor vamale la unele produse finite
provenite din import .a.
- reducerea costurilor de producie, deziderat care poate fi realizat prin eforturile i
implicarea direct a agenilor economici. Acetia trebuie s ia n considerare, att achiziionarea
de factori de producie la preurile cele mai mici de pe pia (fr a fi ns afectat calitatea
acestora), ct i creterea randamentului acestor factori (creterea productivitii muncii,
creterea eficienei capitalului fix, reducerea consumurilor specifice de materii prime i
materiale, creterea vitezei de rotaie a capitalului circulant etc.).
Toate acestea conduc la o reducere a costurilor pe unitatea de produs. De asemenea, n
aceast direcie trebuie s se manifeste i rolul statului, att pentru descurajarea monopolurilor i
oligopolurilor, ct i pentru ntrirea i respectarea concurenei loiale i sancionarea celei
neloiale.
La final trebuie precizat c inflaia rmne un fenomen deosebit de complex i, nc,
insuficient cunoscut, fapt reflectat att de teoria, ct i practica economic mondial. n acest
context, nu exist o soluie unic i magic de combatere a acestui fenomen pretutindeni.
Soluiile pot fi diferite, n funcie de realitile i tradiiile fiecrei ri.

ANALIZA EFICIENEI MASURILOR DE COMBATERE A INFLAIEI

Dintre toate politicile antiinflaioniste, pentru Romnia cea mai eficace s-a dovedit a fi
cea monetar, ntruct celelalte politici, dei aveau ca el diminuarea inflaiei, nu au fcut dect s-
o alimenteze.
Pn n anul 2000, politica antiinflaionist a avut ca int eliminarea banilor nefolositori,
mrirea vitezei de circulaie i stagnarea creterii generale a preurilor.
7

Obiectivele politicii monetare propuse n acea perioad, dar mai ales dup 2000 au fost:
stabilizarea preurilor, diminuarea omajului, creterea economic real, echilibrarea balanei de
pli, limitarea cantitii de bani din economie, stimularea utilizrii creditului, reaprecierea
monedei naionale, i sporirea rolului BNR n economie.
Din 2005, politica monetar practicat de BNR viza doar intirea direct a inflaiei, i
anume meninerea acesteia la cote ct mai sczute.

Utilizarea acestei politici monetare, ct i a celei fiscale s-a realizat printr-o serie de
aciuni precum:
contractarea de credite externe de la organismele financiare internaionale;
sporirea presiunii fiscale;
sporirea ponderii creditului acordat firmelor, comparativ cu cel acordat persoanelor fizice;
diminuarea deficitului bugetar;
eliminarea blocajului financiar i a plilor restante din economie;
creterea rezervelor valutare i de aur ale BNR;
practicarea de BNR a unor rate de refinanare ridicate12.

n urma politicilor aplicate se observ c n perioada 1997 2007 inflaia Romniei a
sczut semnificativ de la 154.8, ct atingea n 1997, pn la 4.9 n 2007. Pe fondul crizei
economice, un an mai trziu nivelul general al preurilor a crescut mai accentuat, iar inflaia a
atins pragul de 7.9.

Cele mai mari riscuri care planeaza asupra inflatiei sunt considerate socurile nefavoravile
ce ar putea aparea din exterior, cum ar fi:
- situatia datoriilor suverane ale tarilor din UE,
- inflatia ridicata din UE,
- preturile internationale ale alimentelor,
- cotatiile petrolului,
- precum si cursul euro/dolar
Acestora li se adauga riscurile privind preturile administrate, in special pe fondului
mesajului public confuz si al dezbaterii politice extrem de tensionate.


CONCLUZII

In concluzie, orice masura antiinflationista are si efecte negative, iar efectele pozitive
sunt decalate in timp, nu sunt imediate. Din acest motiv, impotriva inflatiei se aplica intotdeauna
pachete de masuri (mix policy), care trebuie sa se completeze cat mai bine pe termen mediu si
lung. Ele trebuie aplicate cu grija pentru a nu genera deflatie sau chiar recesiune.
8

REFERINE BIBLIOGRAFICE

1. Angelescu Coralia, Dinu Marin, Gavril Ilie, Economie, Editia a opta, Editura
Economica, 2009
2. Bcescu Marius, Bcescu-Crbunaru Angelica, Macroeconomie i politici
macroeconomice, Ed. All Educaional, Bucureti, 1998
3. Dobrot Ni, Economie politic Economics -, Bucureti, 1992
4. Florea Adrian, Elemente de macroeconomie, Ed. Universitii din Oradea, Oradea, 2010
5. Helmut Frisch, Teorii ale inflaiei, Editura Sedona, Timioara, 1997