Sunteți pe pagina 1din 3

Particularitati de constructie a personajului

Reprezentant de seama al prozei interbelice, Liviu Rebreanu este considerat prin romanul Ion,
aparut in 1920, creatorul romanului romanesc de tip obiectiv. Opera sa mai cuprinde romane sociale
(Rascoala), de analiza (Padurea Spanzuratilor), de moravuri politice (Gorila), filosofice
(Adam si Eva) si chiar si politiste (Amindoi), de valoare inegala, mergand de la capodopera la
simplu roman de consum si evidentiind intentia romancierului de a nu se cantona intre limitele unei
anumite formule si de a-si innoi permanent mijloacele de expresie.
Salutat cu entuziasm la aparitie de catre E.Lovinescu, Ion este un roman traditional, realist, cu
subiect taranesc in care este respectata integral, pentru prima data in istoria romanului romanesc,
conventia obiectivitatii, specifica realismului.
Curent literar dezvoltat in stransa legatura cu conditiile social-istorice ale secolului al XIX-lea,
realismul se caracterizeaza prin reprezentarea veridica a realitatii, prin absenta idealizarii
personajelor sau a circumstantelor in care acestea actioneaza. Subiectul uman este prezentat ca un
produs al mediului social-istoric in care traieste si cu care este in interdependenta, fiind supus unor
legitati precise si a unei cauzalitati adesea previzibile, astfel ca realismul propune o viziune
obiectiva si impartiala asupra lumii.
Romanul Ion renunta la cliseele literaturii anterioare, oferind astfel reprezentarea veridica a
vietii romanilor din Ardeal, la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea.
Realitatea, cu circumstantele ei sociale, nationale, istorice, nu se limiteaza la o singura clasa sociala,
ci ilustreaza fresca socialitatii transilvanene din perioada amintita.
Tema evidentiaza problematica pamantului, particularizata in confruntarea devastatoare intre doua
pasiuni puternice si la fel de indreptatite, vazute ca doua jumatati ale aceluiasi intreg: iubirea pentru
pamant si iubirea pentru o singura femeie. Puternic individualizat, Ion traieste-cu un patos fara
precedent in literatura romana- apriga dorinta de a iesi din cercul unui destin pe care il percepe ca
strain si nesubstantial fiintei lui. Acestei pasiuni, care atinge cote neobisnuite, i se adauga
fatalitatea iubirii pentru femeia care, prin legile sociale si morale, nu ii poate apartine.
Drama lui Ion se desfasoara intre doi poli evidentiati inca de la nivelul structurii romanului, Glasul
pamantului si Glasul iubirii sunt vocile interioare care motiveaza actiunile personajului.
Spre deosebire de alti prozatori care au evocat lumea satului, Rebreanu nu mai priveste taranimea ca
pe un grup omogen, ci ca pe o colectivitate stratificata din cauza diferentelor de avere. Aceasta este
si ideea pe care prima parte a romanului Glasul pamantului o urmareste si anume, patima lui Ion
pentru pamant si dorinta de a se impune in ierarhia satului, unde, din cauza lipsei de avere, i s-a
impus un loc marginal. Pentru atingerea scopului, flacaul isi reprima sentimentele pentru Florica,
spre care il indeamnaglasul iubirii, si isi urmeaza planul perfid, lasand-o pe fata unuia dintre cei
mai bogati tarani ai satului, Ana, insarcinata si astfel obligandu-l pe tatal ei, Vasile Baciu sa-l
accepte ca ginere. Desi partea a doua gaseste personajul principal in ipostaza mult dorita de stapan
al pamanturilor, glasul nestavilit al iubirii il indeamna spre a o cauta pe Florica, gest care il va duce
pe Ion spre o moarte violenta.
Incipitul si finalul, construite pe motivul drumului, evidentiaza aspectul de corp sferoid al
romanului, care inchide in sine un bogat univers rural, stratificat social si economic (saraci-bogati),
dar si cultural (intelectuali-tarani). Drumul, la inceput vesel, neted, inainteaza in ritm alert spre
Pripas, pentru a surprinde satul adormit sub zapuseala unei duminici linistite. La final, drumul
batatorit se deplaseaza monoton-monoton ca insusi mersul vremii, imbatranit si obosit de
zvarcolirile vietii, de patimile, nazuintele si dramele la care a fost supus. Crucea stramba, cu
Hristosul care isi tremura jalnic trupul de tinichea ruginita, vegheaza atat la inceput, cat si la final,
o lume rau alcatuita, in care se macina destine incapabile sa se verticalizeze.
Cu minutiozitate este reconstruit si cadrul spatio-temporal al actiunii, care are rolul de a orienta
cititorul in universul fictional, dar mai ales de a crea impresia de veridicitate, sub presiunea care sta
tot romanul realist. Actiunea, cantonata in Pripas in cea mai mare parte, se deschide si spre zone
invecinate sau mai indepartate:Armadia, Jidovita, Cluj, Sibiu. Aceasta se desfasoara in cronologia
specifica timpului real, cu anumite interventii atunci cand sunt introduse in scena personajele; se
stie insa ca actiunea debuteaza in plina vara, intr-o duminica, la hora.
Lumea satului este lipsita -in viziunea lui Liviu Rebreanu- de orice nota de idilism. Ea este
macinata de conflicte puternice, determinate de deosebirile dintre tarani, care- contaminati parca de
spiritul activ si competitiv al capitalismului- au o viziune strict pragmatica despre lume. Principalul
conflict exterior, social, se mainifesta intre intre Ion al Glanetasului si Vasile Baciu, adversarii care
isi disputa pretentiile la posesiunea pamantului, Ana fiind doar pretextul neglijabil al confruntarii.
Conflictele exterioare sunt dublate, in romanul lui Rebreanu, de conflictul psihologic care se
desfasoara in constiinta personajului principal intre glasul pamantului si glasul iubirii. Cele
doua voci rezoneaza in sufletul lui Ion cand succesiv, cand simultan, pana la explozia lor
asurzitoare in situatia-limita
Victima nu doar a saraciei, ci si a unei mentalitati care ii omologheaza pe indivizi in functie de
bunurile de care dispun, protagonistul romanului, Ion al Glanetasului, incearca sa-si depaseasca
conditia economica, uzad de calitatile lui native(inteligenta, vointa nativa, tenacitate), dar dovedind
si o totala lipsa de scrupule. Spre deosebire de alti tarani din paginile romanului, care nu se remarca
prin calitati sau defecte iesite din comun, Ion e o prezenta de exceptie, un personaj de anvergura,
contruit in dimensiuni monumentale-o intruchipare a taranului etern,cu foamea lui de pamant.
Patima lui Ion pentru pamant este evidentiata inca din capitolul al doilea al romanului,
Zvarcolirea, cand se pare ca forta si dimensiunea acestuia il copleseste, cu atat mai puternic cu cat
din atata hotar el nu stapaneste decat doua-trei crampeie. Relevanta scenei este amplificata de
faptul ca ea cuprinde sintagma care denumeste prima parte a romanului: Glasul pamantului trundea
navalnic in sufletul flacaului, ca o chemare, coplesindu-l. Tanarul dezvolta inca de la inceput o
acutizare a simturilor, care ii permite sa auda vocile nuantate ale pamamtului personificat si sa
perceapa mesajele ascunse:toate(porumbistile, holdele, gradinile, padurile) zumzeau, susoteau,
fasaiau, vorbind un grai aspru. Cu toate acestea patima lui Ion pentru pamant este infinit mai mult
decat manifestarea instinctului de posesie, oscileaza intre adoratia aproape religioasa si fascinatia
erotica (prezenta in scena in care eroul saruta pamantul ca pe o ibovnica). Mai degraba insa , se
pare ca adevarata femeie a lui Ion este pamantul, in dimensiunea lui simbolica, caci prezenta lui
apare obsesiv in momentele cruciale din viata eroului(scena de dragoste cu Florica se desfasoara pe
camp, moartea acestuia prin care se realizeaza comuniunea cu pamantul matern).
Personajul principal al romanului este caracterizat prin mijloace diverse. In primul rand, tehnica
basoreliefului il face sa se evidentieze pe tot parcursul romanului. Chiar si atunci cand actiunea se
muta in plan secundar, evenimentele sunt, intr-un fel sau altul, legate de Ion. Conceput astfel incat
sa fie exponentul unei clase sociale, eroul evolueaza dinspre tipic spre atipic, fiind o individualitate
memorabila. Monumentalitatea personajului rezida in forta pe care o dezlantuie in lupta cu un
destin potrivnic, in energia pe care o descatuseaza pentru a-si gasi in lume locul pe care considera
ca il merita.
Acestuia i se reliefeaza tipologia si relatia cu celelate personaje printr-o elaborata tehnica a
contrapunctului. De exemplu eternul sau rival, George Bulbuc este imaginea in oglinda a lui Ion:
bogat, dar lipsit de personalitate si forta, feciorul lui Toma o vrea pe Ana, dar se alege cu Florica. In
ciuda aparentei sale moliciuni, George va fi cel care il va rapune definitiv pe rivalul sau.
Naratorul omniscient realizeaza potretul si biografia protagonistului dintr-o perspectiva obiectiva,
neimplicata, prin caracterizare directa(Ion era iute si harnic ca ma-sa si cand e vorba de munca nu
se codeste si nu leneveste ca Glanetasu), la care contribuie modul in care acesta se
autocaracterizeaza sau prin felul in care este privit de celelalte personaje. Astfel intr-o rabunfnire de
revolta, fiul ii reproseaza tatalui sau:Mai bine sa nu ma fi facut, dcat sa fiu batjocura oamenilor..
Pana si Titu Herdelea se arata impresionat de mandria flacaului, istetimea si staruinta lui de a
implini ceea ce isi punea in gand, vointa lui incapatanata.
Caracterizarea indirecta permite dezvaluirea reactiilor, a gesturilor si atitudinilor, precum si a
relatiilor dintre personaje. Dupa ce intra in posesia pamanturilor atat de mult ravnite, Ion se simte in
sfarsit asezat in ierarhia cuvenita si prima schimbare vizibila este mersul lui, care devine mai
leganat si mai ferm.
Cu toate acestea, Ion este un persoaj realist cu o psihologie bine individualizata, care contrazice
stereotipia de mecanism a vietii satului. In tot ceea ce face acesta exista o exagerare, o incalcare a
masurii, un factor irational care determina deplasarea tipicului spre atipic. Ceea ce impresioneaza
la erou este acea psihologie a frustarii, deopotriva sociala si sentimentala, care se manifesta cu o
forta brutala.