Sunteți pe pagina 1din 3

Piesa face parte din trilogia Setea muntelui de sare (1968).

Subintitulata "tragedie in patru


tablouri", ea are la baza mitul biblic al Iui Iona, reinterptretat intr-o maniera moderna.
Personajul principal al piesei, Iona, se dedubleaza permanent, dialogand cu sinele. Este
un personaj simbolic, intruchipand nelinistea omului modern. El se poate regasi in fiecare
dintre noi. Din opera lui Marin Sorescu lipseste conflictul exterior, insa se poate vorbi de un
conflict interior ilustrat prin drama existentiala a personajului, apasat de starea de
singuratate, aflat in cautarea absolutului, a propriei identitati. Se poate vorbi, de asemenea,
despre un conflict tragic dintre individ si destin. Iona reprezinta ipostaza omului rational in lupta
cu jocul irational, absurdv al existentei.
Personajul este urmarit in devenirea lui, de la ipostaza de "pescar fara noroc",
prins in rutina zilnica, la aceea de individ capabil sa-si provoace destinul, sa atinga, in cele
din urma, treapta iluminarii. Traseul pe care il va parcurge are valoare initiatica. Calatoria
initiatica presupune trecerea mai multor probe, Iona avand astfel experienta infernului, a
labirintului, simbolizat de burtile celor trei pesti. In final, Iona realizand ca totul se reduce la un
spatiu limitat, gaseste calea spre lumina si adevar in interiorul sau, avand revelatia extraordinara
a unitatii propriei fiinte, percepandu-se ca identitate, armonizand eul exterior, social, cu cel
profund. "Noul" Iona renaste prin propria moarte.
Cele patru tablouri ale piesei il prezinta pe Iona in diferite ipostaze existentiale. Primul
tablou ni-l arata vazandu-si linistit de "trebusoara lui, avand langa el se afla un acvariu. Iona isi
rosteste gandurile cu voce tare, relevand o situatie existentiala precara, a unui om singur, izolat,
traind intr-o realitate monotona, desacralizata. Are experienta pierderii ecoului,si intuitia,
perceptia metaforica a capcanelor existentei: "Apa asta e plina de nade, tot felul de nade frumos
colorate. Noi. pestii, inotam printre ele atat de repede incat parem galagiosi".
Tabloul II il surprinde pe Iona in interiorul Pestelui I. Personajul dialogheaza in
permanenta cu propriul sine, gasindu-si salvarea prin Logos. Iona se simte prizonierul spatiului
inchis, limitat, cauta o fereastra, dar nu o gaseste. Are nostalgia orizonturilor necuprinse, a
luminii: "Daca as avea mijloace, n-as face altceva decat o banca de lemn in mijlocul marii.
In tabloul trei, personajul se afla in interiorul Pestelui II. ,iar intr-o parte a scenei este o
moara de vant. Apar Pescarul I si Pescarul II care, tacuti, poarta cate o barna in spate. Tacerea
celor doi pescari e simbolica, reliefand criza de comunicare in lumea moderna, precum si
alienarea individului. Iona se simte tot mai agresat de spatiulinchis, sufocant, lipsit de lumina,
fiind constient ca "daca nu exista ferestre, ele ar trebui inventate". Simte nevoia de comunicare,
de impartasire a celor mai intime ganduri, are nevoie de Dumnezeu, sau macar de un semn al
divinului, care sa-i certifice existenta. El se confeseaza: "As vrea sa treaca Dumnezeu pe aici".
Ultimul tablou prezinta personajul pe o plaja murdara. Acum poarta barba lunga, "lunga
si ascutita". Schimbarea infatisarii lui Iona este un semn al modificarilor sale interioare,
evidentiind evolutia, initierea sa. Doreste sa prinda soarele, acesta simbolizand lumina,
cunoasterea absoluta. Un moment important este acela cand Iona incepe procesul de recuperare a
propriului trecut, a amintirilor, moment ce anunta desavarsirea lui spirituala. Amintirile devin din
ce in ce mai clare, prind contur din ce in ce mai mult. Din hatisul acestora se incheaga imaginea
mamei, refacandu-se legaturile cu originile, cu primordialul, cu un spatiu protector in care nu
exista agresiunea timpului.
Pescarul I si Pescarul II reapar, la fel de tacuti, purtand cu stoicism barnele in spate. Iona
iese la lumina, dar are imaginea terifianta a orizontului inchis, a "sirului nesfarsit de burtF'. Iar el,
Iona, "inchis intre toate aceste geamuri", ca "un dumnezeu care nu mai poate invia.
Iona va cunoaste apoi un proces de regasire de sine, amintindu-si numele: "Cum se chemau
batranii aceia buni, care tot veneau pe la noi cand eram mic? Dar ceilalti doi, batranul cel
incruntat si femeia cea harnica, pe care-i vedeam des prin casa noastra si care la inceput nu erau
asa batrani? Cum se numea cladirea aceea in care-am invatat eu? Ce nume purta povestea aia cu
patru picioare, pe care maneam si beam si pe care-am jucat de cateva ori? in fiecare zi vedeam pe
cer ceva rotund, semana cu o roata rosie, si se tot rostogolea numai intr-o singura parte - cum se
numea? Cum se numea dracia aceea frumoasa si minunata si nenorocita si caraghioasa, formata
de ani, pe care-am trait-o eu? Cum ma numeam eu?". Iona rememoreaza rand pe rand obiecte
care tin de universul sau intim, de lumea copilariei, din care prind contur imagini
familiare. Procesul de rememorare culmineaza cu amintirea propriului nume, moment de
iluminare spirituala, in care se naste un Iona initiat, purificat prin suferinta. "Eu sunt Iona,
afirma personajul in momentul sau de apoteoza.
Consider ca Iona va gasi drept cale de implinire de sine moartea: isi spinteca burta,
realizand ca adevarata cunoastere e in interior, omul fiind masura tuturor lucrurilor, reafirmand
ca adevarat dictonul socratic "Cunoaste-te pe tine insuti". Pronumele "noi din ultima replica a
piesei are valoare profetica, facand din piesa lui Marin Sorescu un teatru al sperantei si al
increderii in fortele omului, care poate gasi solutii si in cele mai precare circumstante.
Sinuciderea nu este un act de lasitate, ci unul de eliberare, de regasire a propriei identitati.
Moartea este privita ca o cucerire a luminii, lumina simbolizand cunoastere si adevar. inghitirea
lui Iona de catre uriasul peste poate fi inteleasa si ca o descindere in infern sau ca o "intoarcere in
stadiul embrionar" (Mircea Eliade), ca o "moarte initiatica", ce "semnifica sfarsitul omului
natural necuitural si trecerea la o noua modalitate de existenta - cea a unei fiinte nascute intru
spirit, adica o fiinta care nu mai traieste doar in realitatea imediata.
In concluzie, Iona este un personaj emblematic al teatrului modern, care simte acut
dramele si crizele lumii in care traieste. EI este omul parasit, in deriva, lipsit de gratia divina,
care nu se poate regasi si implini decat prin moarte.