Sunteți pe pagina 1din 5

Recesiunea

Prin recesiune parodontala se intelege expunerea progresiva a


suprafetei radiculare a unui dinte ca rezultat al migrarii apicale a
epiteliului de jonctiune si a gingiei Acest termen indica o resorbtie
concomitenta a osului alveolar si a ligamentului parodontal.
Trebuie facuta o diferentiere intre recesiunea neinflamatorie, care
reprezinta o conditie clinica ce apare in absenta inflamatiei, de
obicei localizata, si recesiunea din cursul bolii parodontale
(expunerea suprafetelor radiculare ce apare in urma evolutiei bolii
parodontale), situatie in care pierderea de atasament este o
consecinta a naturii inflamatorii a acesteia.
Recesiunea neinflamatorie
De cele mai multe ori, recesiunea localizata la un dinte sau la un
numar limitat de dinti, evoluand in context neinflamator este o
consecinta a unor conditii locale precum:
factori anatomici: dehiscenta, fenestratia, grosimea redusa a
corticalei vestibulare, dizarmonii dento-alveolare, insertii inalte
ale frenurilor, lipsa gingiei atasate, etc.
periajului inadecvat,
iatrogenii ortodontice, protetice, parodontale, etc.
obiceiuri vicioase parafunctii.
Dupa Rateitschak, recesiunea este o conditie parodontala ce
evolueaza in absenta inflamatiei si in care predomina o triada
simptomatica:
1. retractia gingivala,
2. fisura Stillman,
3. festonul (bureletul) McCall.
1. Retractia gingivala debuteaza cu migrarea progresiva, in directie
apicala, a intregului aspect vestibular al gingiei descoperind limita
smalt-cement, si se remarca clinic deoarece creasta gingiei
marginale este situata apical de jonctiunea amelo-cementara.
Tesuturile pot fi ferme, de culoare normala sau inflamate, in
functie de cantitatea de iritanti prezenta. Gingia este, in general,
fina si fragila, cu portiunea atasata absenta sau de inaltime redusa.
Adancimea sulcus-ului gingival este, frecvent, in limite normale.
2. Fisura Stillman reprezinta un tip de recesiune gingivala specifica,
caracterizata prin fante inguste ce pleaca de la gingia marginala in
directie apicala.
In general fisura Stillman apare pe suprafata vestibulara, putand
exista una sau doua fisuri in relatie cu un singur dinte. Marginile
fisurii sunt rulate spre interiorul fantei de la nivelul gingiei, restul
marginii gingivale fiind rotunjit.
Fisurile pot sa dispara spontan sau pot sa persiste ca leziuni de
suprafata ale pungilor parodontale profunde.
In functie de directia de clivaj, fisurile se pot clasifica in:
a. fisuri simple clivajul apare intr-o singura directie (tipul cel mai
comun),
b. fisuri compuse clivajul apare in mai mult decat o directie.
Au dimensiuni variabile, mergand de la o simpla indentatie a
marginii gingivale pana la adancimi de 56 mm sau mai mult.
3. Bureletul McCall este un raspuns neinflamator fibrotic, la nivelul
gingiei atasate, care se ingroasa si se rotunjeste.
Apare sub forma unei ingrosari a gingiei marginale (rulou) situat,
cel mai frecvent, la nivelul fetei vestibulare a caninilor si
premolarilor. Initial, culoarea si consistenta gingiei sunt normale,
dar acumularea de resturi alimentare, favorizata de forma acestuia,
duce la modificari inflamatorii secundare.
In plus fata de recesiunea neinflamatorie, exista si alte forme de
pierdere de atasament, observabile clinic, similare recesiunii, cum
sunt:
recesiunea intregului parodontiu la persoanele in varsta; aceasta
conditie nu este regula, situatia putand fi provocata prin
asocierea dintre inflamatia cronica moderata si involutia
fiziologica; poate fi accentuata de periajul intempestiv si de alti
factori iatrogeni.
recesiunea cu o suprapunere secundara de boala parodontala;
aceasta asociere apare rar.
distructia sau reducerea dimensiunii gingiei ca o consecinta a
bolii parodontale netratate.
situatii clinice ce urmeaza terapiei parodontale (dinti lungi,
spatiile interdentare deschise si sensibilitatea cervicala), fiind
adesea urmarile dezagreabile ale terapiei bolii parodontale
avansate.
Recesiunea inflamatorie
Recesiunea, ca urmare a afectarii inflamatorii a parodontiului, este
un simptom constant in boala parodontala, ea imbracand aspecte
diferite, in functie de stadiul evolutiv al bolii si patogenia
acesteia,putand fi localizata la un grup de dinti sau generalizata, cu
diferite grade de interesare a parodontiului.
Pentru a defini recesiunea din cursul bolii parodontale este necesar
a preciza termenii de pozitie reala si pozitie aparenta a gingiei.
Pozitia reala a gingiei este reprezentata de nivelul epiteliului de
atasament pe dinte.
Pozitia aparenta a gingiei este data de nivelul crestei marginii
gingivale.
Severitatea recesiunii este determinata de pozitia reala a gingiei,
nu de pozitia aparenta.
Termenul de recesiune se refera la localizarea gingiei si nu la
starea acesteia.
Exista doua aspecte:
Recesiune vizibila (observabila clinic) distanta dintre jonctiunea
amelo-cementara si marginea gingivala (pozitia aparenta a
gingiei);
Recesiune invizibila distanta dintre marginea gingivala si nivelul
de insertie al epiteliului de atasament (pozitia reala a gingiei).
Recesiunea totala (pierderea de atasament) reprezinta suma celor
doua tipuri de recesiune vizibila si invizibila.
In cursul evolutiei bolii parodontale, pozitia aparenta a marginii
gingivale se poate situa la diferite nivele, neexistand un paralelism
obligatoriu intre migrarea apicala a gingiei si valoarea alveolizei.
Astfel, dupa Charon pot apare urmatoarele situatii:
recesiune fara punga (35% din cazuri),
punga cu recesiune (43% din cazuri),
punga fara recesiune (22% din cazuri).
Clasificari ale recesiunilor gingivale, care tin cont de criterii
anatomice si posibilitati terapeutice.
Sullivan si Atkins clasifica recesiunile in functie de morfologia
leziunii si raportele acesteia cu linia muco-gingivala dupa cum
urmeaza:
clasa I - recesiuni profunde si late,
clasa a II - recesiuni superficiale si late,
clasa a III - recesiuni profunde si inguste.
clasa a IV- recesiuni superficiale si inguste.
Benque clasifica recesiunile in functie de prognosticul de
reacoperire al leziunii:
recesiuni in U prognostic redus de reacoperire
recesiuni in V prognostic favorabil de reacoperire,
recesiuni in I prognostic foarte bun de reacoperire.
Pentru clasificarea recesiunilor, Miller utilizeaza criterii anatomice si
posibilitatile terapeutice.
Criteriile anatomice constau in evaluarea nivelului atasamentului
proximal si aspectul jonctiunii amelo-cementare, reperul coronar in
functie de care se face aprecierea recesiunii, morfologia si pozitia
gingiei marginale depinzind de conturul acesteia.
Evaluarea gradului de reacoperire postoperatorie porneste de la
aspectul parodontiului aproximal care joaca un rol important
deoarece reacoperirea poate fi obtinuta doar in conditiile in care nu
exista pierdere de atasament proximal.
Pornind de la aceste criterii, Miller descrie 4 clase.
Clasa I recesiunea nu atinge linia muco-gingivala, tesuturile
parodontale proximale sunt integre, fara pierdere de atasament,
prognosticul de acoperire este de 100%;
Clasa a II-a recesiunea atinge sau depaseste linia muco-gigivala,
tesuturile proximale sunt integre, fara pierdere de atasament,
prognosticul de acoperire este de 100%;
Clasa a III-a recesiunea atinge sau depaseste linia muco-
gingivala, tesuturile proximale sunt usor afectate, prognosticul de
reacoperire radiculara este moderat (reacoperire partiala).
Clasa a IV-a - recesiunea atinge sau depaseste linia muco-
gingivala, tesuturile proximale sunt sever afectate, prognosticul de
acoperire rezervat.