Keynesismul si locul lui in gndirea economica

contemporana
1.
Paradigma keynesiana
2.
Modelul economic keynesian
3.
Terapeutica keynesiana
4.
Doctrina ofertei-contrareactie in timp la consecintele politicii
keynesiene

1.Paradigma keynesiana
Pe scurt, paradigma keynesian nseamn:

o nou atitudine fa de stat i rolul acestuia n economie. Din punctul acesta de vedere,
keynesismul este asimilat cu intervenionismul,dei pe fond el a fost heraldul unui nou
liberalism, a unuia specific secolului XX i care i-a gsit concretee n ceea ce numim noi
economie mixt.

o nou atitudine fa de echilibru i de determinanii si.

un accent aparte pe componenta social inclusiv psihologic n analiza economic

predilecie pt. analiza macro. In context i apar cu toat claritatea marile realiti contradictorii
ale economiei (micro-macro, economie nominal-ec. real, salariul ca venit sau ca element al
costului, echilibru-dezechilibru, etc.)

este printre puinii economiti care a vzut in ideologie un mare pericol pt. ceea ce nseamn
imparialitatea i calitatea unei analize economice.


2.Mecanismul economic keynesian
Lips acuta de bani
Insuficienta a cererii efective ( Cef )

Cef = C + I
=> S=I ecuatia fundamentala de echilibru in opera lui Keynes
Y = C + S

C consum total
I investitii totale
S - economisire
Y venit total

Inclinatia spre
C consum C = f (Y) (creste venitul, creste consumul dar nu in aceeasi
proportie)
Y= factor principal
Cef




In afara venitului, ca factor de baza ce influenteaza dimensiunea si structura consumului, Keynes
mai ia in consideratie si alti factori grupati in:
a.
Imprejurari obiective
b.
Imprejurari subiective

a.
Include:
Nivelul preturilor
Modificarile neprevazute ale valorii capitalului si neluate in calculul venitului net
(venit net =venit global chelt cu capitalul)
Modificari determinate de variatia ratelor dobanzii
Modificari ale raportului de schimb intre bunurile prezente si cele viitoare
determinate la randul lor de schimbari ale puterii de cumparare a banilor, a ratelor
dobanzii si a perspectivelor de piata
Mutatii la nivelul politicii fiscale ( a FISC-ului ca tare dar si a politicii de distribuire
si redistribuire a veniturilor)
Modificare a asteptarilor si a anticipatiilor relative la raportul actual si cel viitor al
veniturilor
b.
Include :
Mobilul care ii determina pe indivizi sa se abtina de la a cheltui: prudenta, prevedere,
calcul, sete de propasire, independenta, spirit de afaceri, mandrie si aparitie.
Mobilul care stimuleaza apetitul pt consum : setea de satisfactii, miopia, generozitatea,
nechibzuinta, ostentatia si risipa ( miopia + ostentatia = snobism)

Eficacitatea marginala a capitalului starea economiei
Cef Inclinatia spre ( r )
consum perspectivele investitionale
preferinta pt lichiditate
Rata dobanzii
( d ) Cantitatea de bani ( Q )

r > d investim (situatie de dorit )
r < d economisim
r = d



3.Terapeutica keynesiana
Obiectiv : reducerea somajului
Cale : stimularea Cef ( C si I )
Mijloace : - reducerea ratei dobanzii cresterea rolului statului

cresterea cheltuielilor publice (incl. neproductive)

cresterea fiscalitatii

inghetarea salariilor (nominale)

4.Doctrina ofertei (~ 1980, SUA, A. Laffer)
Obiectiv: reducerea inflatiei
Cale : stimularea ofertei ( legea lui Say)
Mijloace: - cresterea ratei dobanzii reducerea rolului statului

reducerea cheltuielilor publice

reducerea fiscalitatii

emisiune monetara moderata

( 4% in ritmul cresterii PIB
politica banilor scumpi)
(idee preluata din doctrina monetarista)
CURBA LAFFER


niv.
incasarilor
din impozite
(%)
Max.

a I II b

val. val.
normala confisctoare

niv. fiscalitii (%)
0 25% 50% 75%
- este de preferat sa ne incadram in cadranul I

Consecinte: - bune pt initiatori

fuga capitalurilor inspre SUA

fuga cocosilor ( de aur)

Evolutia keynesismului. Evolutia
liberalismului

Pt cea de-a doua jumatate a sec. XX, liberalismul a evoluat in evantai pe urmatoarele directii
principale:
1.
In plin keynesism ca o reactie impotriva acestuia si a totalitarismului fascist, in formula
neoliberalismului
2.
Intr-o forma pura ultraliberala, graie pozitiei intransigente a economistilor filozofi Mises,
Hayek si pt inceput, Schumpeter.
3.
Ca o replica dura la consecintele practice la politicile keynesiene sub forma doctrinei ofertei
4.
Ca o reactie la fel de dura la adresa excesului de stat in economie si a birocratismului
productiv, prin scoala numita Public Choice
5.
Ca o necesitate a reinvierii traditiei unei monede active in formula monetarismului
6.
Simtind nevoia extinderii principiului rationalitatii si dincolo de sfera agentilor economici
propriu-zisi, prin scoala anticipatiei rationale si a teoriei capitalului uman
7.
Reinviind traditia unor eretici doctrinari liberali ( Warlas) in formula economiei sociale de
piata
8.
Ca o prelungire a mesajului hayekian si in tentativa de a purifica liberalismul in formula
libertarianismului american
9.
Etc.







1.
Neoliberalismul
In rezumat, neoliberalismul reprezinta o noua formulare a doctrinei clasice si neoclasice la
care evolutia istorica a faptelor impunea, prin noile realitati, in timpul si dupa cel de-al Doilea
Razboi Mondial. In incercarea de adaptare si primenire, scopul esential a ramas apararea valorilor
fundamentale ale liberalismului : respectul libertatii, piata libera, proprietatea privata, interesul
individual, profitul ca mobilitate a actiunilor economice. Pt a reabilita aceste valori, liberalii
perioadei interbelice si imediat postbelice au avut de dat o batalie pe multiple planuri in interior si
exterior. In interior era de facut o analiza relativ la laissez-faire-ul absolut, care a cauzat sau nu
mare criza, aceasta, in contextul in care parerile din interior erau diverse. In exterior era de luptat
cu keynesismul, corporatismul, socialismul. Din aceasta confruntare, liberalismul a iesit mai
imblanzit si obligat sa accepte ca:
Ordinea naturala poate veni in conflict cu ordinea sociala atunci cand se joaca exclusiv
cartea laissez-faire-ului
Peisajul economico-social nou nu mai gaseste corespondent fidel si explicatie in
structurile teoretice ale liberalismului traditional
Inegalitatile flagrante de avere si pozitie sociala, spre care duce, din pacate, liberalismul
pur, pun in discuti pacea sociala. Liberalismul nu mai detine o pozitie de monopol nici
teoretic, nici practic.
Realismul pozitiilor noi adoptate nu s-a situat la aceeasi amplitudine ci cu nuante deosebitoare de la
o ara la alta si de la un economist la altul. Cu toate acestea, o nota comuna a caracterizat pozitia lor si
tocmai aceasta este cea care a dat contur si fizionomie doctrinei liberale si anume : intransigenta fata
de valorile perene ale liberalismului, credinta in binefacerile pe care le-a adus si pe care le va aduce
lumii sistemul economiei de piata si refuzul de a crede ca anumite carente in functionarea acestuia duc
inevitabil la socilism.
Rabatul/cedarea si amendamentul tot in nota comuna se plaseaza la doua rubrici: intai
recunoasterea nevoii ca ordinea naturala sa fie dublata de o ordine juridica. In alti termeni mana
invizibila a lui Smith trebuie sa-si gaseasca o dublura pamanteana cu grija si scopul de a aduce un
plus de justitie sociala. A doua : neoliberalii admit o anumita doza de interventie statala. Indiferent
cum si in ce termeni trebuia facut acest lucru, scopul este clar definit si anume de a ajuta pita acolo
unde aceasta nu gaseste solutii, in plus de a evita aparitia discrepantelor insuportabile de avere
daunatoare echilibrului social. Pt a nu lasa dubii cu privire la doza si natura interventiei statale,
neoliberalii, prin Ludovic Erdhard, au lansat lozinca economiei sociale de piata. Prin ea s-a urmarit
a se preciza ca statul, prin parghiile cunoscute, indeosebi pe calea fiscului este acceptat si de dorit
sa intervina pe canalul socialului sa opereze redistribuiri acolo si atunci cand aceastea sunt absolut
necesare daca, in nici un caz, actiunea statului nu trebuie sa vizeze mecanismele interne ale pietei.


2.
Ultraliberalismul : Mises, Fr. Von Hayek
La ambii opera este vasta, de natura sa impresioneze.

Mises. ( de citit si din carte)
Virtutile economiei de piata la Mises
1.
Capitalismul si piata libera se sprijina pe proprietatea privata, care indubitabil conduce la
competitie si d aici, la civilizatie.
2.
Economia de piata isi propune ca scop nobil si realizabil, suveranitatea consumatorului.
Suveranitatea consumatorului nu inseamna tiranie, asta pt ca, ne explica Mises, doar in teorie
producatorul se distinge de consumator; aici cei care platesc salariile sunt diferiti de cei care le
incaseaza. In practica distinctia nu are sens deoarece aici orice consumator trebuie sa-si castige
banii pe care ii cheltuieste, altfel spus orice consumator trebuie sa fie apriori un producator.
Este in aceasta sustinere o lovitura serioasa la adresa teoriei salariului lui Marx.
3.
Economia de piata isi asigura proprii stimuli pe calea concurentei; e vorba de o concurenta
sociala si nu una biologica. Prin concurenta sociala piata stratifica,il aseaza pe fiecare acolo
unde ii este locul si il obliga pe fiecare sa-si foloseasca uneltele (mintea sau mainile) la care
se pricepe cel mai binespre a ocupa in ierarhia sociala un loc cat mai sus. In conceptia lui,
oamenii nu se nasc egali si nu raman egali. In plus, Mises nu crede nici in egalitatea sanselor,
pe care il gaseste un concept gol. Premiza sa de plecare este suveranitatea consumatorului, iar
pe consumator, este convins Mises, nu il intereseaza daca intreprinzatorii debuteaza in cariera
lor cu sanse mai mult sau mai putin egale.
4.
Economia de piata aseaza libertatea la baza edificiului economic si social. Asa cum oamenii
nu se nasc egali, Mises crede ca ei nu se nasc nici liberi. La start ei sunt dependenti de altii , de
aceea libertatea este socotita o cucerire; ca sa existe si sa se manifeste in toate formele ei mai
intai trebuie sa imbrace haina libertatii economice. Fundamentul libertatii este proprietatea. In
virtutea proprietatii, individul depinde de cineva decat in masura in care acel cineva depinde de
el.
5.
Economia de piata face din profit si din urmarirea acestuia de catre intreprinzator forta motrice
perpetua. Sursa profitului nu e gandita in marimea strict contabiliceasca, dimpotriva, dupa
Mises, originea profitului sta in capacitatea unui intreprinzator de a prevedea mai bine decat
altii ceea ce va fi cerut de catre consumator. De aici concluzia ca intotdeauna vor exista
profituri si pierderi pt ca intotdeauna vor exista diferente de apreciere, de anticipatie.
6.
Economia de piata isi asigura dinamica si vitalitatea printr-un intreg proces de selectie. Piata ii
face pe oamnei bogati sau saraci, stabileste structura pe avere si pozitie sociala.
7.
de citit din carte


Critica socialismului, totalitarismului si economiei mixte
Intr-un minim de secvente, critica inseamna:
socialismul nu poate fi decat experimentul unei doctrine totalitare pt ca, suprimand proprietatea
privata, dispare piata si tot sistemul de libertati, inlocuindu-le cu servituti
socialismul este irational si pt ca nu poate face apel la calculul economic monetar, si de aici la
sistemul de preturi, ca sursa prima si importanta de informatii
socilaismul este surclasabil si pt ca prin proprietatea colectivista dezvolta atitudini impersonale
si iresponsabile

F. von Hayek
( Drept, legislatie si libertate)
1.
Liberalismul la Hayek
2.
In apararea liberalismului pur
1.
Liberalismul vrea sa insemne:
1.
Dorinta de degajare, de detasare de formele impure ale liberalismului ca si de
liberalismul cantonat pe un teritoriu dat. In alti termeni, ceea ce propune el vrea sa
insemne o intoarcere la liberalismul pur, la origine.
2.
Hayek este convins ca liberalismul economic nu poate fi perceput in afara celui politic ,
si in plus nu poate fi inteles dincolo de morala, cultura, religie, filozofie, etica etc.
Aceasta, pe simplul temei ca omul este si ramane sinteza unei culturi.
3.
Liberalismul lui Hayek primeste o nota particulara si prin faptul ca personajul principal
care populeaza mediul social nu mai este acel homo-oeconomicus perfect rational, o
caricatura umana, asa cum vine el din opera clasicilor. Dimpotriva, cel ce populeaza
marea societate civilizata a lui Hayek este un individ social, unul care nu e condus de
egoismul cel mai dur ci si de alte calitati si atribute specifice umane.
4.
Hayek este original prin ceea ce intelege el a fi ordinea sociala. Ramane pe aceeasi linie
ca Smith atunci cand gandeste ca urmarindu-si si interesele, indivizii isi creaza o ordine
spontana. Aceasta este, dupa Hayek, componenta principala a ordinii in general. Din
pacate nu este si suficienta pt ca societatea sa existe si sa functioneze in afara In alti
termeni, indivizii trebuie sa accepte si sa respecte si reguli care tin de conventional, de
normativ si nu de dorintele sau modul specific in care inteleg ei lumea. Acestea sunt
regulile de drept, formale, cu o origine deliberata, si nu spontane. Intre cele 2 categorii
de reguli nu exista frontiere netrasate. Important si esential este ca pe seama individului
sa fie lasata opera de echilibru a tot ceea ce priveste viata, interesul lui. Numai acolo
unde, prin caracterul de abstractie, necesitatea respectarii regulii scapa puterii de
intelegere a individului, numai acolo trebuie venit cu normativul, dar trebuie venit pe
calea legii facuta de oameni si pt oameni. Ar fi preferabil, crede Hayek, ca elementul
normativ, al carui corespondent in plan organizatoric este guvernul, sa fie minim sau
chiar sa lipseasca. Asa ceva ar fi posibil numai daca indivizii ar observa si ceea ce
este neobservabil adica regulile generale care privesc pe toti dar nu in mod direct si
pe fiecare in parte. Cum asa ceva nu este posibil si istoria faptelor a dovedit-o, Hayek
conchide ca societatea civilizata nu poate exista decat in forma unui stat de drept unde
un guvern isi asuma aceasta sarcina ingrata de a convinge pe fiecare sa vada si dincolo
de interesul lui direct fara ca acest lucru sa fie contrar dorintelor lui.
5.
Specific liberalismului lui Hayek este specifica si conceptia lui pt libertate. Dupa
el, libertatea inseamna o cucerire istorica, manifestata ca o situatie de liberatate si
perceptibila doar in societatea libera. In conceptia lui Hayek, omul nu este liber pt ca
e apt sa-si ia destinul in maini, ci pt ca in mod rational, nu poate sa existe un proiect
colectivist care sa initieze si sa puna in practica un plan pe libertate care sa nu aib
efecte inverse. Experienta a aratat ca indiferent de nume, asemenea planuri transforma
libertatea in opusul ei.


3. Liberalismul american : Milton Friedman si scoala
de la Chicago
Pozitia lui de economist liberal este regasibila si afisata deschis in lucrarile : Capitalism si
libertate si Liber sa alegi. Din aceste lucrari aflam ca pt Friedman , la fel ca pt Hayek sau Mises,
exista o ordine naturala. Pt a profita de binefacerile ei trebuie facute 2 lucruri : redusa puterea puterii
publice, sustinerea rolului pietei libere.
In opinia sa, principalul dusman al economiei si societatii consta in excesul de stat in care acesta
gaseste sursa ineficientei si a distorsiunilor in mecanismul de formare al preturilor.Cand isi exprima o
astfel de tendinta , Friedman are in vedere statul dirijor, manifest in haina statului bunastarii generale,
initiator al subventiilor si al asigurarilor sociale.
De excesul interventiei statale se leaga si opozitia sa la ideea de egalitate. Traieste convingerea ca o
societate care cultiva ideea egalitatii ( are in vederea egalitatea rezultatelor) inaintea libertatii, sfarseste
prin a nu le avea pe nici una dintre ele. Dintr-o asemenea filozofie se deprinde optiunea sa pt piata
libera, una prin care ele vede posibila lupta impotriva tiraniei prin care un stat de factura keynesiana,
dirijor si centralizator, o poate instala. Din perspectiva aceasta, Friedman este convins ca piata permite
descentralizarea puterii si, in plus, se dovedeste a fi cel mai eficace regulator lasand in eama preturilor
functia de feedback atat de necesara in operatiunea de calcul economic cat si cea de afectare optima a
resurselor.
In aceeasi nota cu Mises, Friedman abordeaza problema suveranitatii consumatorului. In opinia
lui Friedman, suveranitatea consumatorului se traduce in ultima instanta in libertatea de a alege
a oamenilor. Tocmai din aceasta libertate el face o imagine de marca a economiei de piata si a
societatii in general. In virtutea unei asemenea filosofii, Friedman asimileaza semnalul pe care i-l da
consumatorul unui buletin de vot. In fun ctie de el, producatorul va aloca resursele de asa maniera
incat sa obtina cat mai multe voturi, sa satisfaca la maxim optiunea consumatorului si, pe aceasta
cale, sa asigure folosirea cat mai eficienta a resurselor. Cu suportul unor asemenea judecati, protectia
consumatorului i se pare un nonsens, de aceea gandeste si scrie ca cea mai buna si eficace protectie
a consumatorului e asigurata de libera concurenat interna si externa cu o precizare, ne atentioneaza
Friedman: totul trebuie sa se desfasoare dupa lege intr-un stat de drept. Plecand de la aceasta idee
el construieste tabloul general al unei societati in care piata libera, concurentiala, poate sa faca din
consumator un suveran. O asemenea societate se sprijina, spune el, pe patru piloni : proprietatea
privata, legea, neinterventia statului, stabilitatea monetara.
Pt conturarea liberalismului lui Friedman importanta si semnificativa ramane atitudinea sa fata de
Keynes si keynesism. Din punctul acesta de vedere, desi ultraliberal, Friedman nu este ce pare a fi. Nu
trebuie uitat ca el este autorul afirmatiei dupa care intr-un fel sau altul noi toti suntem keynesieni.
Vrem sa credem ca Friedman a prins corect sensul mesajului economistului englez, mesaj in esenta
lui liberala. Ca asa stau lucrurile rezulta si din imprejurarea ca replica friedmaniana nu este impotriva
lui Keynes ci a modului in care a fost interpretat postbelic Keynes, Astfel, se stie ca economistul
englez pusese pe seama anticipatiilor intreprinzatorilor evolutia cererii de investitii si tocmai miopia
acestora in a aprecia cererea industriala viitoare explica la el echilibrul zis de subutilizarea fortei de
munca. De remarcat si retinut ca Friedman preia ideea anticipatiei rationale si o preia pt a-i da extensie
pe terenul comportamentului consumatorului . Judecatile pe acest teren il vor conduce pe Friedman
la conceptele lui revolutionare, pe venit permanent, si ciclul vital al economiei , concepte cu care va
construi teoria monetarista. Astfel, constata ca legea psihologica fundamentala se verifica doar la
nivel de individ: cu cat venitul acestuia creste, cu atat partea destinata economiilor se consolideaza.
Judecata nu gaseste insa corespondent in plan macroeconomic. La scara economiei nationale se
constata o mare stabilitate in ceea ce priveste repartitia valorii nou create intre consum si economisire.
Altfel spus, comportamentul colectiv nu se identifica cu suma comportamentelor individuale. In
plus Friedman considera ca si la nivel individual inclinatia marginala spre consum spune ceva dar pe
termen scurt. Pe termen lung fiecare individ opereaza cu un plan de viata. Anticipeaza adica o evolutie
medie a venitului propriu in functie de diversi factori endogeni sau exogeni, callculeaza si in functie de
nivelul preturilor si al altor factor factori, deduce ceea ce ar avea caracter de permanenta in venitul sau.
Ideea acestor planuri de viata individuale il conduce pe Friedman la a sustine ca economia este mai
putin supusa fluctuatiilor ciclice decat se crede, si ca, dimpotriva, evolutia economiei poate fi in linii
mari anticipata. E necesar doar un cadru special ca ideea sa-si gaseasca curs: indexarea generalizata
a preturilor, salariilor, ratelor dobanzii si a altor variabile economice cu scopul de a pune moneda la
adapost de orice perturbatie in viata economica.
Principiul anticipatiilor rationale este extins apoi si pe piata muncii. Faptul ii permite sa combata
concluziile descrise din cunoscutele curbe Philips si sa sustina ca nu se poate lucra oricand si oricum
prin inflatie impotriva somajului. In alti termeni, judecata lui keynes dupa care inflatia este un pret
platit pt a ocupa forta de munca ar fi valabila doar pe termen scurt, in timp ce pe termen lung ar
conduce la efecte contrare, la stagflatie. La aceasta se mai adauga si faptul ca dupa credinta lui
Friedman exista o rata naturala a somajului compatibila cu orice ritm al inflatiei. Fenomenul se explica
tot pe seama anticipatiilor. Astfel, salariatii, dupa ce sunt angajati in numar mare intr-o faza de boom
inflationist, anticipand cresterea preturilor de care sunt interesati intreprinzatorii, solicita salarii
nominale mai mari. Acest fapt descurajeaza pe intreprinzator in a angaja. Rezultatul e ca se revine la
rata naturala a somajului dar intotdeauna cu pretul unei inflatii mai mari. Acesta este motivul pt care
el impreuna cu Edmund Philips, propune indexarea generalizata a veniturilor in raport cu preturile ca
solutie cu sanse de reusita impotriva inflatiei.









4. Monetarismul
Produsul prim si cel mai slefuit al Scolii din Chicago este monetarismul. Initiata si dezvoltata in nota
si traditie liberala, doctrina monetarista este definita pt prima data in 1968 de catre Karl Brunner prin
3 esentiale trasaturi:
1.
Impulsurile monetare sunt determinante si responsabile pt variatiile productiei folosirii mainii
de lucru si preturilor
2.
Evolutia masei monetare este indiciul cel mai sigur pt a masura impulsul monetar
3.
Autoritatile monetare pot controla evolutia masei monetare in cursul ciclurilor economice
Rezulta din cele de mai sus ca in sinteza, dupa aceasta doctrina, moneda este totul sau aproape totul
in economie si ca prin ea se poate sstimula, crea si controla.
Pana la a imbraca haina oferita de scoala de la Chicago, monetarismul si-a avut predecesori in Jean
Bodin (mercantilist), David Ricardo(clasic), Keynes (in lucrarile din tinerete), Hayek, Mises, Fisher
etc.
Ceea ce face scoala lui Friedman se traduce printr-o incercare de a oferi doctrinei coerenta si de a o
impune in planul politicii economice.
Reinnodand traditia teoriei cantitative a banilor, Friedman considera ca moneda reprezinta o
componenta de baza a mecanismului economic si ca, actionand asupra ei, se pot obtine rezultatele
scontate asupra preturilor, veniturilor sau cresterii economice. Facand din moneda un parametru
de baza al economiei, Friedman nu a subordonat asa cum se crede economia reala celei monetare.
Dimpotriva, din toata analiza sa rezulta clar ca si la el economia reala este factorul prim, iar moneda
un reflect al acestuia, o oglinda.
In opozitie cu doctrina keynesiana, friedman este nevoit sa constate, la nivelul anilor 70 ai
secolului trecut ca fenomenul cresterii economice nu mai poate fi nici stimulat si nici controlat prin
manipularea masei monetare si a ratelor dobanzii. In plus, el observa ca oscilatiile masei monetare
influenteaza in mod direct nivelul preturilor si , pe aceasta cale , produc efecte nedorite asupra
ciclului economic. In acord cu Keynes si de pe aceeasi pozitie liberala, Friedman accepta interventia
puterii publice dar pe un singur domeniu, cel al emisiunii monetare, dar nu mai invita statul sa puna
in functiune tiparnita si sa ofere economiei monede indestulate; dimpotriva, il obliga la o politica
de emisiune temperata in raport cu ritmul cresterii economice ( in medie 3-5% anual). Ca sa ajunga
sa prescrie o asemenea reteta, el s-a folosit de propriile inventii metodologice (venit permanent si
anticipatii adaptive); cu ajutorul venitului permanent ataca functia consumului si cea a preferintei pt
lichiditate.
La cel de-al doilea concept face uz pt a combate teoria keynesiana a inflatiei ca si cunoscuta
teorema a lui Arthur Philips privind dilema inflatiei somajului.
Urmarindu-i rationamentul, pe firul analizei cu punct de plecare in venitul permanent, de retinut
distinctia cu care Friedman o realizeaza intre relatia venit real, venit permanent si consum pe termen
scurt, si aceeasi relatie intre facorii amintiti pe termen lung.
El constata ca detinatorii de moneda, persoane fizice sau juridice, isi stabilesc planul de cheltuieli
sau economii nu in functie de nivelul curent al preturilor si veniturilor ci in functie de venitul
permanent ( trendul evolutiei sinuoase a veniturilor).
Daca pe un orizont de timp mare, diferenta intre venitul curent, masurabil statistic, si venitul
permanent este insesizabila, nu acelasi lucru se poate constata pe un interval de timp scurt; aici in faza
de expansiune a ciclului economic, e posibil si de acceptat ca venitul real sa creasca sensibil mai mult
ca venitul permanent. Cu toate acestea, comportamentul individual si colectiv in actul de consum nu se
stabileste in functie de oscilatiile ciclice ale venitului real, ci asa cum s-a precizat, in functie de venitul
permanent.
Studiind istoria monetara a SUA impreuna cu Ana Scwartz intre 1867-1960, ei constata si retin
tendinta de crestere a preferintei indivizilor si comunitatilor in a detine moneda sub forma de lichiditati
pe masura ce venitul real creste; explicatia este urmatoarea: venitul real in crestere se traduce
intr-un standard de viata tot mai ridicat; la aceste niveluri se produc mutatii serioase in structura
consumului:scade pondere cheltuielilor pt consumul curent si creste ponderea cheltuielilor pt bunurile
de consum durabile.
In alti termeni, daca pe termen scurt cresterilor de venit real nu le corespunde o crestere pe masura
a consumului si a masei monetare detinute; pe termen lung, cresterea venitului real inscriindu-ne pe
acelasi tren cu venitul permanent, poate influenta disponibilitatile detinatorilor de moneda in sensul
maririi dimensiunilor si de a creste in plus si consumul.
In baza acestei analize el desprinde urmatoarele concluzii de mare generalitate:
Oscilatiile sezoniere ale veniturilor reale influeanteaza foarte putin comportamentul in actul de
consum. Consumul este influentat numai in masura in care aceste variatii inseamna ceva asupra
rezultantei si anume venitul permanent, singurul in masura sa influenteze evolutia consumului
Cea mai mare parte a consumului curent este inelastica la venitul real; el isi castiga un soi de
autonomie; ca atare economia este mai stabila decat se crede, statul nu are ce cauta aici. Teza
keynesiana a dependentei consumului de oscilatiile tranzitorii ale veniturilor , este serios pusa
in discutie
Daca pe termen lung si odata cu cresterea venitului real, preferinta agentilor economici de a
detine o cantitate tot mai mare de moneda creste, functia keynesiana a preferintei pt lichiditate
paleste cimportanta. Altfel spus, prin suplimentul de moneda nu se poate satisface foamea de
lichiditate pt ca, dincolo de acest punct, o emisiune in exces sa conduca la o reducere a ratelor
dobanzii; dimpotriva, odata cu cresterea venitului real, creste si preferinta pt lichiditate, iar
viteza de circulatie a monedei scade.
daca cererea de consum global este relativ stabila exista toate motivele spre a sustine ipoteza
unei cereri de moneda relativ stabile. Asadar, politica keynesista- monetara de actiune asupra
ratelor dobanzii, sprea ainfluenta activitatea economica este de asemenea pusa sub semnul
intrebarii.
Uzand de cealalta inovatie (anticipatii adaptive), Friedman construieste o noua teorie a inflatiei si
somajului opusa de asemenea la Keynes si lui Philips. El pleaca de la ipoteza ca pe termen scurt ,
lumea poate fi pacalita, ca agentii economici pot cadea prada iluzii monetare: o crestere a cantitatii de
moneda poate stimula cheltuielile si, pe calea investitiei, cresterea economica. Altfel spus, el admite ca
pe termen scurt se poate lupta impotriva somajului printr-o inflatie creatoare de tip keynesian.
Pe termen lung insa, perspctiva se schimba pt ca mai intai cresterea cheltuielilor pt un agent
economic se traduce in venit pt un altul. Pe de alta parte, cresterea veniturilor , s-a vazut, conduce
finalmente la cresterea preferintei pt lichiditate. Efectele scontate asupra ratei dobanzii sunt
nesemnificative.
Al doilea: cresterea masei monetare conduce, potrivit principiilor cantitativismului monetar, la
cresterea preturilor. Cresterea preturilor la randu-i declanseaza fenomenul anticipatiilor adaptive:
o crestere de pret sugereaza publicului ca o alta va veni in viitor. Anticipand cresterea preturilor,
indivizii revendica salarii tot mai mari; aceasta inseamna costuri incarcate si, pe cale de consecinta,
preturi de vanzare tot mai mari. Rezultatul final se traduce intr-o spirala inflationista. Cu alte cuvinte:
daca la inceput acceptarea unei inflatii suplimentare se repercuteaza printr-o crestere a cererii efective
si printr-o crestere a gradului de ocupare a fortei de munca; pe termen lung salariile inflationiste
incarca costurile si descurajeaza ocuparea. Concluzia, se revine la rata naturala de somaj dar cu
pretul unei inflatii tot mai mari. Din perspectiva aceasta, somajul apare ca o fatalitate. A preintampina
sau reduce pe calea emisiunii monetare, se dovedeste de asemenea fatala.
Concluzia: pe termen lung, nu exista relatie intre inflatie si somaj.






5. Teoria capitalului uman si a consumatorului
Reprezentanti: Theodor Schutz, Gary Becker
Plecand de la ceea ce se intelege in mod obisnuit prin capital uman, si anume ansamblul
cunostintelor, competentelor, aptitudinilor de care dispun indivizii, reprezentantii demonstreaza ca
efortul educational , cheltuielile cu sanatatea, cele cu formarea profesionala, sunt si trebuie considerate
cheltuieli de investitie la fel cum sunt si cele din intreprinderile industriale. Cu asemenea ipoteza ca
punct de plecare, ei arata ca arbitrajele rationale pe care le face individul nu se reduc la cele dintre
consum si economie, dimpotriva pot fi extinse la toate activitatile dimensiunii umane. Dupa ei, omul
este si ramane rational, si cauta avantajul maxim si atunci cand arbitreaza intre timpul pe care il
consacra muncii sau lenei su atunci cand renunta temporar la un salariu remuneratoriu folosindu-si
timpul si resursele pt a se pregati si perfectiona, si deci, pt un salariu in viitor mai mare. Atunci cand
este pus sa decida in domeniul productiei demografice (sau a mariajului), atunci cand e pus sa aleaga
intre placerile excesive pe care le produc (consumul de tutun, alcool, iesirile nocturne etc) si capitolul
de sanatate de care se bucura fara achizitia de medicamente etc.
La modul sintetic vorbind, dupa acesti economisti , rationalitatea si principiul hedonistic pot fi
utilizate cu folos ca instrumente de judecata si in perimetrul dreptului, familiei, politicii, religiei,
altruismului sau, de ce nu, al intrigii amoroase.
Plecand de la un asemenea registru de judecata, cei 2, dar in special G.B., construiesc ceea ce in
contemporanitate, poarta numele de teoria consumatorului.
Amorsata la nivelul anilor 80 in baza analizei critice a variantei traditionale a teoriei
consumatorului, ca si in baza unui studiu al lucrarilor lui Keynes si Friedman despre rolul anticipatiilor
in economie, Becker ajunge la concluzia ca in actul de consum, individul nu este un pasiv, dimpotriva
el este capabil de arbitraje intertemporale, iar nivelul si structura consumului sau nu sunt determinate
doar de venitul de facto si de anticipatiile de venit viitoare.
Constructia teoriei pleaca de la premiza potrivit careia consumul nu este un act final ci unul
intermediar, iar consumatorul si, legat de el, menajul, sunt institutii economice cu rol activ,
producator. In alte cuvinte, consumatorul nu e doar un beneficiar de satisfactie aflat la un capat de
drum, ci este el insusi un producator de satisfactii. Mai mult, dupa Becker, consumatorul este capabil
sa maximizeze o functie de productie domestica de forma U= f(x, t, M).
U= utilitatea
M=ansamblul de factori reprezentand mediul in care se desfasoara menajul
T=timp
Luarea in considerare a factorului timp a permis lui Becker analize inedite cu privire la
comportamentul consumatorului si de a desprinde de aici principalele tendinte pe care le inregistreaza
consumul modern:
a.
Noua teorie a consumatorului explica aparent irationala pasiune a oamenilor pt a acumula
bunuri. Luarea in considerare a timpului a pus si problema masurarii valorii acestei resurse.
Ea este cel mai bine exprimata prin costul de oportunitate, adica prin valoarea bunurilor
create (sau a salariului real castigat) daca acel timp ar fi fost afectat productiei ca atare(
foloase nerealizabile). In conditiile in care productivitatea sociala a muncii creste, se
mareste si costul de oportunitate, adica venitul sacrificat pe unitate de timp. Daca aceasta
reusursa (timpul) devine mai scumpa, consumatorul producator va cauta sa gaseasca
mijloace la indemana spre a-si mari satisfactia. Va fi inclinat, zice Becker, sa achizitioneze
frigidere pt a reduce nr de cumparatori la alimente. Apoi, dezvoltarea serviciilor de
transport rapid, de posta, de asistenta sanitara la domiciliu, a serviciilor de inchiriere, de
consignatie si, in general, a tuturor acelora care permit economisirea timpului, au aceasta
explicatie : timpul aflat la dispozitia fiecaruia este tot mai scump, In virtutea acestui fapt,
consumatorul va fi inclinat sa eficientizeze si productia domestica preferand de exemplu sa
organizeze o sarbatoare de familie la un local si nu la domiciliu etc.
b.
Noua teorie a consumatorului explica si ipoteza stabilitatii preferintelor. Clasicii si
neoclasicii au explicat dinamica consumului prin dinamica nevoilor si referintelor lor.
Becker, dimpotriva, considera ca nu e nevoie sa se plece de la diversificarea gusturilor
si preferintelor pt a explica diversificarea bunurilor si serviciilor. Ceea ce se schimba cu
adevarat , spune el, este pretul timpului. Cum acest pret este tot mai mare, consumatorul,
pt a realiza aceleasi preferinte, va recurge la aceleasi mijloace de eficientizare ca cele la
care recurge o ntreprindere obisnuita care face sa evolueze tehnologia sa, spre a pune la
dispozitie clientului acelasi serviciu la un cost din ce in ce mai mic. Ceea ce se schimba,
spune Becker, nu e structura nevoilor consumatorilor ci mijloacele de a le satisface. Nevoia
de deplasare, spre exemplu, ramane o constanta in timp ce mijloacele de a o satisface au
evoluat tocmai pt a economisi aceasta resursa rara.
Pe un asemenea registru de judecata, aparitia unor produse noim nu bulverseaza prin manipulare si
publicitate nevoile consumatorului. Consumatorul ramane un agent activ, stapan pe situatie, suveran,
unul care recurge la publicitate din nevoia economisirii de resurse in activitatea sa de producator
consumator.



Scoala drepturilor de proprietate

este asociata unor nume de reputati economisti: G. Stigler, Ronald Coase, Douglas North

construita in logica liberala, teoria drepturilor de proprietate pleaca si ea de la constatarea ca

timpul e o resursa limitata, rara si cu costuri in crestere. In procesul economisirii timpului, e
nevoie de informatie iar aceasta la randul ei costa energie, bani. Costul tranzactiei este de fapt
notiunea cheie prin care R. Coase a explicat originile firmei in faimosul sau articol publicat in
1937 (Natura firmei) si pt care a primit Premiul Nobel
Judecatile pe care le face Coase inseamna eficienta maxima in alocarea resurselor e asigurata de
schimbul liber, de piata, (Piata= o sursa de tranzactii). Realizarea tranzactiei inseamna o sursa de
informatie si deci un cost. Cu cat economia devine mai complexa cu atat costurile de tranzactionare
sunt mai mari. Din asemenea ratiuni apar institutii (formale si informale) cu rol de eficientizare. Pt
a eficientiza mediul concurential si activitatea productiva, apare firma. Pt a eficientiza activitatea
economico-sociala si a face ca activitatea economica sa se desfasoare nu in anarhie ci dupa anumite
reguli, apare statul. Pt a aduce un plus de eficienta gestiunii resurselor, apare proprietatea. Din punctul
acesta de vedere, legea , statul si proprietatea privata sunt privite ca rezultanta a unui proces evolutiv
de rentabilitate sociala, a unui contract social gandit, conceput spre a face economie de costuri;
instrumentul la care se recurge spre a se trece de la un cadru social haotic al servitutilor comune
la altul cu responsabilitati clar si precis determinate. Aceasta trecere si schimbare a structurilor de
proprietate, de la una haotica si colectivista, la una individuala si cu suport intr-o legislatie supla, ar
explica, dupa autorii amintiti, progresul societatii.
Cea mai incitanta concluzie dintr-o astfel de analiza, vizeaza originea cresterii economice. Dupa
autorii amintiti, fenomenul si procesul cresterii, dateaza din secolul XVII cand Tarile de Jos gasesc
solutii pt ecuatia lui Malthus, adica a fost posubila atunci obtinerea unui prisos de alimente comparativ
cu o populatie aflata intr-o crestere demografica deosebita. Tarile de Jos au fost primele natiuni care
au conceput si s-au dotat cu un sistem de institutii (reguli sau bune practici) si in special cu drepturi
de proprietate moderne de natura sa sustina interese, sa promoveze idei noi si sa contribuie la alocarea
eficienta a resurselor spre activitatile cele mai utile, iar atunci activitatile cele mai utile s-au dovedit a
fi cele agricole si nu cele industriale. Cu alte cuvinte, revolutia industriala initiata de Tarile de Jos si
Anglia ar fi fost prefatata de revolutia agricola si nu invers.
Revolutia industriala la randu-i , nu e privita ca rezultatanta principala a progresului tehnic, ci
ca rezultanta a inovatiei institutionale. ( A se vedea cartea Repere in economia institutionala I.
Pohoata).


Teoria preferintelor comune (Public Choice)

este legata de normele lui James Buchana si Gordon Tuloc

Obiectivul esential al acestei scoli din Virginia este de a afla cum se cheltuie banii publici.
Subordonat acestui scop general, ei vor sa afle in ce masura si prin ce retele si mijloace, deciziile
politice determina afectarea eficienta sau nu a produselor, ce relatii exista intre sistemul politic,
modul lui de functionare ca sistem institutional si optimul economic, ce legatura exista intre Homo-
oeconomicus politicus si binele colectiv, care sunt motivele birocratizarii economice si sociale, si in
fine pt ce voteaza in fapt cetateanul.
Apeland la mijloace de anailza specifice economiei, economistii amintiti arata ca exista o piata
politica populata de un homo politicus, o varianta a lui homo oeconomicus si care odata ajuns sus,
invata repede lectia pietei; invata ca interesele personale primeaza celor colective.
Punctul de plecare in analiza lor il reprezinta statul , statul providential sau al bunastarii generale,
legitimat economiceste si politic sa intervina. Vis-a-vis de acest stat, ei se vad indreptatiti sa intrebe:
Cine garanteaza ca statul uzeaza in maniera cea mai profitabila de mijloacele de care dispunem? Cine
poate garanta ca structura deciziilor sale se suprapune cel mai bine pe structura preferintelor publice?
Cine ne asigura ca deciziile luate de stat ne aduc rezultatele dorite?
Punand sub semnul indoielii un raspuns afirmativ la toate aceste intrebari, animatorii teoriei
preferentiale publice conchid ca statul bunastarii generale e o constructie angelica cu corespondent
doar intr-un plan ideatico-utopic. Acestei imagini fictive a statului divin, ei ii opun o alta, a unui
stat insufletit, pamantean, incadrat de functionari publici care sunt si ei oameni, construiti din
acelasi aluat ciudat si greu definibil specific naturii umane. Adica indivizii supusi greselilor, pacatelor,
slabiciunilor, susceptibili de a se insela sau dispusi de a se lasa inselati sau corupti. Aceasta ipoteza
de lucru, banala in aparenta,i-a ajutat sa realizeze o analiza in aparenta radicala. Functionarii de
stat, constienti de propriile lor interese, incearca in mod firesc tentatii ca propriile lor interese sa fie
satisfacute. Calea cea mai la indemana este uzul functiilor pe care le ocupa. In acest exercitiu al lor
nimic nu ii poate opri. Statutul conferit de pozitia pe care o ocupa actioneaza ca un resort si cu efect
cumulativ negativ. Situatie in afara oricarui mecanism concurential, care ar putea sanctiona defecte,
functionarii publici decid si cheltuiesc dintr-un buzunar colectiv, fara nici un risc personal sau cum
spune Buchana, servesc obstesc cu banii altora. Singura regula de conduita normala ar trebui sa fie
dictata de interesul de constiinta pe care cetatenii au pus pret atunci cand au votat.
Intrebarea lui Buchana : Ce ramane din aceasta licarire( a intereului de constiinta) in fata unor
tentatii mari si neobstaculate? Nimic sau aproape nimic; functionarul este motivat direct, dar
controlat indirect si impersonal. Rezultatul acestui mecanism in care prezente sunt doar stimulentele
dar lipsesc mijloacele eficace de control pe care numai piata libera le ofera, se traduce intr-un aparat
de stat cu proportii. Solutia pt un asemenea rezultat tin de firescul si de structura naturii umane. ,
fireasca este si solutia minimului de stat. ( A se citi din carte).


Anarho-capitalistii

sau miscarea pt libertate reprezinta ultima dintre urmasele scolii din Chicago. Asociata
numelor unor economisti ca Murray Rothbard, David Friedman, Israel Kirzner, Ludwig
Lachman
Miscarea se vrea o concileiere intre anarhismul net contestat(refuzul oricarei norme a serviciului
militar obligatoriu, indepartarea CIA, libertatea drogurilor etc.) si capitalismul sprijinit pe principiul
laissez-faire-ului. Cei care inspira ideile grupului libertarian sunt Mises, Fr. Von Hayek.
Milton friedman si scoala de la Chicago sunt priviti critic pt atitudinea prea indulgenta fata de stat.
Filosofia sociala pe care se sprijina miscarea pt libertate este in nota scolii austriece si se poate rezuma
intr-o singura propozitie : nu exista nationalitate colectiva. Singurul capabil de acte responsabile este
individul. De aici trebuie pornit:individul se naste liber si trebuie lasat sa-si traiasca viata: numai
atunci cand actiunile sale contravin libertatilor altuia se impune norma ( regula/legea). Aceasta este
singura interdictie permisa.
Promotorii miscariii pt liberatate au un obiectiv de lupta comun, statul. Aceasta, indiferent daca este
de dreapta sau de stanga, nu poate fi decat agresiv (in sensul exploatarii unuia de catre altul).Doctrina
este asadar antietatista, indreptata impotriva unui stat complice la rau. Intrebat ce deosebire vede intre
mafie si stat, Murray Rothbard raspunde semnificativ nici una, poate cu exceptia ca, in pofida tuturor
relelor mafia asigura un anumit nr de servicii.
Aceasta atitudine antietatista ii conduce pe promotorii miscarii libertariene spre a anticipa si a cere
o noua forma de organizare sociala. In aceasta tendinta se inscrie si D. Friedman care pledeaza pt o
justitie, o politie si o aparare privata.
Miscarea pt libertate a carei idei sunt difuzate larg prin diverse evenimente anuale si printr-o serie de
publicatii proprii are la acest moment un rol necunoscut in formarea unor convingeri liberale atat la
nivel academic cat si in randul maselor.















J. A. Schumpeter (Joseph Alois)
1. Teoria dimanicii conomice
2. Erezia doctrinara
1883 este un an cu valente simbolice pt stiinta economica: se nasc J.M. Keynes si Schumpeter si
moare K. Marx.
Deopotriva economist, istoric, statistician, sociolog si filosof, Schumpeter este unul dintre marii
economisti capabili de a imbratisa intreaga istorie a economiei.
Lucrari semnificative: Natura si continutul teoriei economice, Teoria evolitiei
economice, Capitalism, socialism si democratie, Istoria analizei economice.

1.
Istoria doctrinelor economice il retine pe Schumpeter in primul rand prin teoria
dinamicii si a ciclurilor economice. Aceasta este contruita la nivel macroeconomic
in maniera keynesista dar cu o logica aparte. In timp ce teoria neoclasica este
procupata de gasirea conditiilor echilibrului general, pedaland pe relatia cerere-oferta,
Schumpeter arunca prima sfidare: el muta centrul de greutate al analizei de la echilibru
la schimbare. In loc de a cauta conditiile echilibrului, el cerceteaza legile dinamicii
economice. Le gaseste dar nu in reletia pret-cerere-oferta, ci in inovatii, in combinatii
productive a caror subiecti sunt intreprinzatorii.
Facand din intreprinzatori personajul cheie al vietii si dinamicii economice, Schumpeter se situeaza
in opozitie cu teoria echilibrului general. El contata ca o economie odata ajunsa la echilibru face
profitul egal cu 0, iar schimbul capata un caracter de pura reciprocitate, nu poate fi decat o constructie
ideatica, pur pedagogica. El este de parere ca economia reala este o economie in miscare continua,
cu suisuri si coborasuri, cu crize de mica amplitudine si cu rupturi de mare anvergura. Altfel spus,
evolutia este ciclica, ceea ce explica miscarea ciclica nu este in opinia sa nici modeda nici populatia si
nici modul de organizare politica si sociala.
Evolutia sinuoasa a economiei este determinata de inovatii (combinatii productive). Aceste
combinatii productive inglobeaza in opinia sa 5 situatii:
a.
Fabricarea unui nou produs
b.
Introducerea unei noi metode de productie
c.
Descoperirea si deschiderea unui nou debuseu
d.
Cucerirea unei noi surse de materii prime sau de produse semifabricate
e.
Realizarea unui nou mod de organizare si crearea unei situatii de monopol
Inovatia este privita si analizata intr-un sens larg, ea nu se reduce la tehnica ci vizezaza tot ceea ce
poate fi nou intr-un domeniu sau altul al vietii economice.
Fluxul de idei nu este si nu poate fi continuu, el vine in valuri si tot in valuri va fi si evolutia
economiei. O faza de boom economic are drept cauza un aflux de idei noi, difuzarea si generalizarea
acestora, stimuleaza atat oferta cat si cererea efectiva. Pe de alta parte insa, tocmai generalizarea
inovatiei duce la reducerea boom-ului investitional si la recesiune. Ciclitatea procesului inovational
explica astfel ciclitatea economiei. Rolul esential in acest proces revine intreprinzatorilor.

2.
de citit din carte pt examen

Economia sociala de piata din carte




EREZIA LUI SCHUMPETER

n plin rzboi mondial, mai precis n anul 1942, apare lucrarea n care se poate constata
deplina erezie economic a lui J. A. Schumpeter, celebra Capitalism, Socialism and Democracy.
Plin de admiraie fa de realizrile capitalismului i adversar nverunat al socialismului centralizat,
prin temperament i formaie, J. A. Schumpeter ridic n aceast lucrare o tez paradoxal:
capitalismul este cel mai bun sistem
posibil, dar are un singur defect i acela capital: nu poate supravieui,
astfel c pe termen relativ scurt totui, nu se pune problema nlocuirii cu regimul socialist. Subiectele
de mare anvergur economic n special, ridicate n aceast lucrare reies din capitolele ale cror titluri
sunt ntrebri cardinale cu privire la viitorul economic al omenirii. Cele trei
astfel de ntrebri ridicate de autor sunt:
1) Capitalismul poate supravieui ?
2) Socialismul poate funciona ?
3) Socialismul este compatibil cu democraia ?
La aceste trei linii directoare trebuie obligatoriu adugat i ideea deja expus cu privire la Procesul
distrugerii creatoare (proces considerat de profesorul austriac drept caracteristica fundamental a
capitalismului), pentru a avea imaginea complet a doctrinei eretice
schumpeteriene.
Referitor la prima ntrebare pus, Schumpeter crede c rspunsul este afirmativ, ns lund n
considerare numai aspectul economic. Este suficient i n firea lucrurilor:
a) meninerea timp de 50 de ani a productivitii medii a economiei,
nregistrat n S.U.A. n perioada 1870 1930.
b) capitalismul nsui poate asigura n mod eficient progresul
tehnologic.
c) tot sistemul capitalist este capabil s aloce resursele pe baza alegerilor raionale (am vzut
dezvoltarea acestei teorii n capitolul privind revigorarea liberalismului).
d) exist capacitatea intern a sistemului de a nltura ceea ce este vechi i perimat i de a introduce
permanent noul n structura sa.
J. A. Schumpeter consider c organizaia monopolist este capabil s-i asume mai bine
riscurile funcionrii i s impun transformrile inovatoare n societate fa de, i aici ajungem la
erezia maxim schumpeterian fa de teoria liberal clasic, care considera c sistemul capitalist
are nevoie numai de libera concuren pentru a fi dinamic i eficace.
Dar, existena capitalismului nu este pus n pericol de activitatea economic. Intervin ns elemente
de ordinsociologic ipsihologic, de care trebuia inut neaprat seama n nelegerea procesului
de descompunere a capitalismului contemporan. Datorit progresului, care devine aproape
cvasiautomat, capitalismul pierde adeziunea maselor, n special a categoriei sociale a intelectualilor
i nu mai este capabil s asigure ordinea social, fr de care nu se poate concepe existena nici unei
societi. n acelai timp, datorit instalrii practicii economice a monopolurilor, are loc distrugerea
grupurilor sociale cu rol de arcuri de bolt n societate ca: artizanii, rnimea mijlocie .a.m.d.
n sfrit, elementele instituionale proprii sistemului capitalist i care i-au asigurat dezvoltarea:
proprietatea privat, libertatea conveniilor sociale sunt pe cale de a fi distruse. n timp, sub
influena concentrrii economice, drepturile de proprietate devin tot mai abstracte i se ajunge la faza
n care se creaz o mentalitate critic general care duce n final la atacarea capitalismului nsui.
Astfel, capitalismul va fi distrus din interior de latura social a sistemului, prin afectarea cadrului
social i se ajunge n mod inevitabil la apariia socialismului.
Sistematiznd rspunsurile la celelalte dou ntrebri fundamentale, pentru J. A. Schumpeter factorii
psihologici pot convinge pe ceteni s mbrieze ideile socialiste, n special n ceea ce privete
sistemul repartiiei egale, dar socialismul nu este compatibil cu democraia existent n societatea
capitalist a vremii. Sub acest aspect, autorul pare a gndi la un model de compatibilitate n care
disciplina social individual se mbin strns, sub raport funcional, cu cea de grup din cadrul
societii socialiste, datorit unei obligativiti morale de fidelitate i de supunere aprute mult mai
rapid ntre cei ce muncesc.
ntreprinztorul inovator, ce reprezint cheia inovaiei i a
dinamicii economice, este simbolul capitalismului i nu al socialismului, iar fenomenul distrugerii
creatoare (chiar i la nivelul microeconomic, unde ndeprtarea ntreprinderilor nerentabile este
premisa continurii ascendente a proceselor economice) semnific sintetic o revoluie a noului.
Ctigurile ce apar sunt rodul inovaiilor tehnologice, adic reprezint vrful de lance al progresului, al
funcionrii sistemului ntre parametrii si normali. Deci fiecare ntreprinztor lupt s ating o poziie
dominant pe piaa dorit, lucru realizabil printr-o permanent activitate de inovare i care, n final,
nu-i pot asigura respectivului antreprenor dect atingerea scopurilor propuse i continua dezvoltare,
att a propriei sale afaceri, dar i a economiei n ansamblul su. De numele antreprenorului se leag
astfel numai termenul de inovaie (cel de invenie neavnd n sine consecine economice, ci numai
tehnice): un nou bun i o nou calitate, o nou tehnologie sau metod de producie, noi debuee,
Din toat aceast analiz a gndirii schumpeteriene rezult c nu economia este factorul determinant n
istorie, ci intervin i alte tiine ca istoria, politica, sociologia, lucru ce demonstreaz nc odat
erezia concepiei sale. Concepia potrivit creia capitalismul se autodistruge i emerge noua
ornduire, socialismul, nu a fost pe placul socialitilor, care considerau c noul sistem
nu ctig datorit calitilor lui superioare, ci ca o alternativ la tarele capitalismului,
acesta (capitalismul) gsind ns de fiecare dat resurse proprii de dezvoltare, pe care
tot Joseph Alois Schumpeter, aa dup cum am vzut, le-a enunat.