Sunteți pe pagina 1din 23

SEMINARUL TEOLOGIC LICEAL “SFANTUL NICOLAE”

RM. VALCEA

Proiect de lucrare pentru dobândirea competenţelor


Profesionale

IZVOARELE REVELATIEI SUPRANATURALE


- SFANTA SCRIPTURA -

Coordonator: Susţinător:

Rm.Vâlcea
Mai 2008
IZVOARELE REVELATIEI SUPRANATURALE: “SFANTA SCRIPTURA”

Religia crestina, spre deosebire de alte religii, Il concepe pe Dumnezeu ca fiind o fiinta
personala, care nu ramane distanta si indiferenta fata de creaturile Sale, ci sta in legatura cu ele si
indeosebi in legatura cu omul, omul fiind coroana creatiunii.
Din acest motiv, Dumnezeu Se descopera oamenilor, pentru ca acestia sa poata cunoaste
macar in parte ceva din fiinta Sa, de asemenea, sa-I poata cunoaste voia si planurile Sale in
legatura cu creatura si indeosebi in legatura cu El.
Cuvantul “revelatie” provine de la cuvantul latin “revelo, revelatio” care inseamna “a
descoperi, descoperire”.
Descoperirea Dumnezeiasca este actiunea prin care Dumnezeu se descopera , adica Se
face cunoscut pe Sine oamenilor, aratandu-le acestora vointa si planurile Sale in legatura cu
lumea si cu oamenii. Daca nu ar exista Revelatie, cunoasterea lui Dumnezeu nu ar fi posibila
oamenilor, deoarece El, fiind o fiinta spirituala, nu poate fi cunoscut prin simturi. Prin actiunea
Revelatiei, Dumnezeu se coboara la om, impartasindu-i acestuia, pe masura lui de intelegere,
cunostinte despre Sine, despre voia si planurile Sale.
Revelatia divina este absolut necesara omului, deoarece fara ea n-ar putea cunoaste nimic
despre Fiinta Divina si din voia Sa, si astfel n-ar putea sa-si indeplineasca scopul ultim pentru
care a fost creat. De aceea, scopul ultim al omului fiind preamarirea lui Dumnezeu si dobandirea
fericirii vesnice, acesta n-ar putea fi indeplinit de el fara a-L cunoaste pe Dumnezeu, precum ne
spune Insusi Mantuitorul Iisus Hristos: ”Si aceasta este viata vesnica: sa Te cunoasca pe Tine,
singurul si adevaratul Dumnezeu, si pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. (Ioan 17/3)
Revelatia nu trebuie inteleasa numai ca intentie a lui Dumnezeu de a fi cunoscut omului
ci mai ales ca o apropiere reala din partea lui Dumnezeu spre oamneni, ca o intelegere si
cunoastere, si o impartasire intelectuala a lui Dumnezeu spre oameni. 1
Dumnezeu S-a descoperit oamenilor in doua feluri:
-pe cale naturala, prin universul vizibil, ca obiect
-pe calea supranaturala, prin Fiul Sau, intrupat ca om, prin persoane, prin sfinti.

Revelatia Naturala

Revelatia Naturala consta in descoperirea lui Dumnezeu prin lumea materiala, ca obiect
impregnat de legi, ordini rationale si pe line de sens. Astfel, din observarea regularitatii cu care
se desfasoara fenomenele naturii, din observarea propiei sale vieti interioare, din tot ce se vede si
se petrece in societate , in istorie si in lume, isi poate da seama, prin cugetare , ca toate aceste
fenomene, toate aceste realitati cu care vine in contact nu pot fi produsul intamplarii, nu exista de
la sine, nu se petrec oricum si se desfasoara dupa anumite legi, ceea ce il face sa ajunga la
concluzia ca ele sunt opra unei fiinte atotputernice, atotintelepte si atotperfecte, care este
Creatorul si sustinatorul acestora.
Acest adevar il exprima si psalmistul folosind cuvintele: ”Cerurile spun slava lui
Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria. ”(Ps. 18, 1), iar sfantul Apostol Pavel spune:
”Pentru ca ceea ce se poate cunoaste despre Dumnezeu este cunoscut de catre ei;fiindca
Dumnezeu le-a aratat lor . Cele nevazute ale Lui se vad de la facerea lumii, intelegandu-se din

1
.Pr.Prof .Dr.Isodor Todoran ,Arhim.Prof.Zagrean Ioan,Dogmatica Ortodoxa,manual pentru seminariile
teologice,Ed.Renasterea,Cluj,2000,pag 62

2
fapturi, adica vesnica Lui putere si Dumnezeire, asa ca ei sa fie fara cuvant de aparare. ”(Rm. 1,
19-20)2
Revelatia Naturala inseamna evidentierea unor ordini, a unei ratiuni in cosmosul material.
Omul se constata pe sine ca pe o fiinta care are ratiune, deci si sens, pe care insa nu le-a creat.
El constata apoi ca si in lume exista o ratonalitate, ca lumea, prin tot ceea ce contine ea si
functioneaza este expresia unei rationalitati, este impregnata de rationalitate, chiar daca se
constata si irationalitate si dizarmonie. In acelasi timp desi cu rost si logica, lumea nu are
constiinta de sine, pe cand omul are. Deci, omul fiind singura fiinta din lume constienta de sine
este intr-un fel constiinta lumii. Ratiunea lui se dovedeste conforma cu rationalitatea lumii, deci
existenta constientei umane este dovada ca omul da sens, ca este sensul existentei lumii care se
implineste in aceasta realitate superioara din om.
Totodata, nefiind nici autorul rationalitatii lumii si nici al ratiunii si constiintei sale, pe
care le percepe ca date, devine limpede pentru om ca exista o Ratiune si o Constiinta superioara,
suprema, care a creat aceasta rationalitate si constiinta umana si care explica conformitatea
intentionala cu rationalitatea lumii. 3
Revelatia Naturala consta in sensurile divine imprimate de Dumnezeu in tot universul,
prin insusi actul creerii Lui. Actul creator nu inseamna numai o simpla rationalitate, ci energia
divina ca forta sustinatoare a lumii. De aceea, rationalitatea lumii este vizibila si experimentabila
de catre om, care este el insusi si parte a rationalitaii din lume , dar si depasire a ei, intrucat este
constiinta care se constata pe sine si conformitatea cu rationalitatea lumii, in perspectiva
vesniciei.
Rationalitatea este inexplicabila fara o ratiune si o constiinta. Rationalitatea din lume si
cea din om sunt cu totul inexplicabile fara Ratiunea si Constiinta capabila de a le produce. Ar fi
ca o vorbire fara glas, fara persoana, ca o carte fara autor. Atat existenta in parte a ratiunii umane
si a rationalitatii lumii cat mai ales coincidenta si conformitatea lor, semnaleaza cu putere
existenta Ratiunii si Constiintei care le-a putut produce.
Desi este conforma omului si accesibila cunoasterii si experientei umane, Revelatia
Naturala nu e rezultatul cercetarii omului, produsul cunoasterii lui ci este initiativa lui
Dumnezeu, si numai datorita ei avem posibilitatea de a-L cunoaste pe Dumnezeu.
Trebuie sa avem in vedere ca Revelatia Naturala, singura, este cu totul insuficienta si
relativa; ea arata numai existenta unei forte supranaturale universale, dar nu dovedeste limpede
caracterul personal al lui Dumnezeu.
Aceasta Revelatie mai este insuficienta pentru cunoasterea lui Dumnezeu si pentru ca pe
temeiul ei, omul poate sti doar atat: ”Ca Dumnezeu exista ca o fiinta cu putere vesnica, despre a
carei marerie si putere vorbeste intreaga Sa creatura. ”4

Revelatia Supranaturala

Daca Revelatia Naturala este Revelatia prin universul material ca obiect, Revelatia
Supranaturala, este revelatia prin persoane, vorbirea lui Dumnezeu cu persoane sfinte. Aceasta
Revelatie o completeaza pe cea naturala, dandu-i omului posibilitatea de a-L cunoaste mai deplin
in lucrarile Sale pe Dumnezeu, dar numai atat cat ii este necesar omului pentru mantuire. Fara
Revelatia Supranaturala, omul nu ar fi putut-o intelege pe cea naturala, incat abia Revelatia
Supranaturala primordiala facuta primei perechi de oameni deschide calea pentru cea naturala.
2
.Ibidem pag.63
3
.Pr. Conf. Dr.George Remete,Dogmatica Ortodoxa,manual pentru seminariile teologice,Ed. Reintregirea,Alba-
Iulia,2000,pag 94
4
.Ibidem pag 95

3
Astfel, Revelatia Naturala se precizeaza si se completeaza prin Revelatia Supranaturala, care
culmineaza in Iisus Hristos: ”Dupa ce Dumnezeu odinioara, in multe randuri si in multe chipuri ,
a vorbit parintiilor nostri prin prooroci, in zilele acestea mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul,
pe care L-a pus mostenitor a toate si prin Care a facut si veacurile. ”(Evrei 1/1-2)
Se numeste Revelatie Supranaturala, deoarece ea n-i se comunica in chip supranatural si
este acceptata de om prin credinta. Ea se deosebeste de cea naturala, atat in privinta continutului,
cat si a formei. In privinta continutului, ea cuprinde adevaruri mult mai numeroase si mai variate
decat cea naturala, unele dintre acestea fiind mai presus de puterea de intelegere a mintii
omenesti, de aceea ele sunt primite de om numai prin credinta. In privinta formei, ea vine de la
Dumnezeu in diferite chipuri, fie in mod direct, ori prin organele Sale.
Revelatia Supranaturala poate fi externa, atunci cand vine direct de la Dumnezeu sau prin
organele Sale: ingerii, proorocii trimisi, fiind insotita de semne externe, minuni sau profetii. Ea
poate fi si interna, atunci cand se produce in sufletul celui caruia Dumnezeu i Se adreseaza
luminandu-I mintea si si impartasindu-I acestuia cunostinte, sentimente, si indemnuri pe care
altfel nu le-ar fi avut. In cazul in care organul Revelatiei este indemnat sa scrie cele descoperite,
atunci este vorba despre inspiratia Divina. 5
Despre Revelatia Supranaturala exista numeroase dovezi in Sfanta Scriptura. Astfel,
Dumnezeu S-a descoperit protoparintilor nostri, patriarhilor, lui Moise, profetilor, si chiar unor
oameni simpli, trimitandu-i sa vesteasca regilor, preotilor si poprului cele descoperite. Sfantul
Apostol Pavel vorbeste lamurit si sintetic despre aceasta descoperire: ”Dupa ce Dumnezeu
odinioara, in multe randuri si in multe chipuri, a vorbit parintilor nostri prin prooroci, in zilele
acestea mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul, pe Care L-a pus mostenitor a toate si prin Care
a facut si veacurile. ”(Evrei 1/1-2).
Precum rezulta clar din cuvintele Sf. Apostol Pavel: ”in multe randuri si in multe
chipuri”, Revelatia Supranaturala s-a facut in trepte sau etape care marcheaza o crestere si o
dezvoltare in timp a ei, determinate de grija permanenta a lui Dumnezeu de a Se descoperi dupa
puterea de receptie diferita, dupa timpurile si starile celor ce o primeau. Se poate vorbi astfel
despre un progres in Revelatia Supranaturala dar caracteristica ei ramane unitatea, intreaga
Revelatie constituind un intreg organic si unitar, ea fiind expresia vie a unitatii,
neschimbabilitatii si continuitatii planului iconomiei divine pentru neamul nostru omenesc dupa
caderea in pacat.
Dar punctul culminant al ei , atins “in zilele acestea mai de pe urma”este Revelatia in Fiul
Sau, Iisus Hristos, Cuvantul lui Dumnezeu intrupat. Ea se incheie asfel in Iisus Hristos si in
Sfintii Apostoli prin care ni s-a transmis. 6

Revelatia Supranaturala in acte

Pentru a Se pune si mai mult in evidenta ca persoana superioara naturii si suveranta


asupra ei, capabila sa scape fiinta noastra de caderea in servitutea naturii, Dumnezeu Se face
cunoscut pe Sine in Revelatia Supranaturala si prin acte supranaturale care nu pot fi considerate
ca fenomene ale naturii. Ca atare, ele nu se produc continuu caci in acest caz ar putea aparea
asemanatoare fenomenelor naturale care se repeat. Ele sunt nu numai supranaturale, ci si
extraordinare. Dar ele se inscriu in general cu invataturile ce le insotesc, impreuna, intr-o suita
ascendenta de aratare tot mai evidenta a lui Dumnezeu, Care pregateste in mod gradat natura

5
.Pr.Prof .Dr. Isidor Todoran,Arhim.Prof Ioan Zagrean,op.cit. pag 64
6
.Ibidem pag 65

4
umana, aflata pe planul aservit mortii, prin ridicarea ei spirituala, pentru capacitatea trecerii in
planul comuniunii cu Sine, deci nespus mortii, si pentru intelegerea acestei treceri.
In Vechiul Testament, in timpurile de inceput ale formarii poporului Israel, actele
supranaturale, se refera mai mult la natura, pentru a inchega colectivitatea poprului lui Israel prin
cunoasterea ca este condusa de un Dumnezeu care e mai presus de natura si pentru a o face sa se
ataseze strans de El. Odata unificata si intarita aceasta credinta, in timpul profetilor, Dumnezeu
lucreaza mai mult prin cuvintele Sale asupra sufletelor pentru a le inalta catre Sine. Dar nu
renunta cu totul nici la actele supranaturale asupra naturii. In Persoana lui Hristos, actele
supranaturale, indreptate catre natura se refera mai ales la natura umana si ele corespund cu
inaltarea spirituala a acestuia indicand cauzalitatea spiritului in actele supranaturale, dar si
nivelul maxim la care este ridicata natura umana in Hristos, si perspectiva ce o deschide El
pentru toti ce se unesc cu El prin credinta. 7
Dar linia actelor supranaturale si linia spiritualitatii nu se intalnesc in Hristos la nivelul
maxim, ca doua inaltimi paralele. Tocmai maxima spiritualitate a Lui are in ea puterea covarsirii
automatismului naturii. Covarsirea acestui automatism al repetitiei nu se produce printr-o biruire
externa a naturii, ca in mitologie, ci e opera actualizarii puterii superioare a spiritului, care
covarseste natura fara sa o suprime. Protestantismul, pentru care spiritualitatea are un pret mai
redus, n-a putut intelege actele supranaturale din viata lui Hristos, ci le-a declarat mitologice.
Aceasta a dus in mod logic la necesitatea demitizarii.
Dumnezeu recurge la actele supranaturale extraordinare si mai ales la inceput de perioade
noi in istoria planului de mantuire. A recurs la ele in timpul patriarhilor, a lui Moise, a lui Isus
Navi, al lui Ilie, in momentele principale ale formarii si apararii poporului Israel, ca purtator al
mesajului mantuirii. Dar perioada cea cu adevarat noua si ultima este inaugurata de actele
supranaturale extraordinare ale lui Iisus Hristos, prin care se formeaza poporul lui Dumnezeu de
pretutindeni, care inainteaza spre insusirea de catre om a tot ce-I este dat omenescului in Hristos
spre participarea la Dumnezeu prin continuarea directa si maxima cu El.
Actele suparanaturale savarsite asupra unor lucruri si forte ale naturii in mod extraordinar
in slujba conducerii celor ce cred, spre implinirea destinatiei lor, fac mai evidente nu numai
cuvintele directe din Revelatia Supranaturala ci si cuvintele lui Dumnezeu din natura. Ele fac sa
se vada ca toata natura rechemata sa devina un mediu mai transparent prin care se manifesta
persoana sis a fie covarsita prin spiritul personal.
Astfel toata istoria mantuirii e calauzita, luminata si intarita in bine de Revelatia
Dumnezeiasca. Dar aceasta nu inseamna ca ea consta numai din cuvintele si actele acelei
Revelatii ci si din raspunsurile noastre la ele. Sensibilitatea la acele acte si cuvinte si puterea
raspunsurilor la ele sunt slabite si intrerupte mult si des de pacat. Dar si pacatul se resimte in
anumite privinte de nivelul de cunoastere si de subtierea spirituala la care a ajuns omenirea prin
Revelatie. Pacatul poate lua forme mai rafinate . Astfel lumea e dusa de revelatie in general
inainte.
Iisus Hristos prezinta ultima etapa a Revelatiei Supranaturale si implinirea planului ei.
Din El iradiaza forta implinirii acestui plan cu intreaga creatie si cu tot universal. De aceea
perioada de dupa Hristos este ultima etapa a istoriei mantuirii. Istoria in intregimea ei este
rastimpul inaintarii in realizarea acestui plan, dar desavarsirea acestei intamplari se face dincolo
de istorie, in veacul viitor. Partea dinaintea acestei incheieri este propulsata de Hristos, Care o
atrage la starea eshatologica sau o desavarsirii eterne, la care El a dus firea noastra, adica la
unirea deplina cu Dumnezeu.

7
.Pr.Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa Vol.I, Editia a-II-a, Ed.I.B.M.B.O.R., Bucuresti,
1996, pag. 29

5
Astfel Hristos reprezinta culmea Revelatiei Supranaturale si deplina confirmare si
clasificare a sensului existentei noastre prin implinirea acestei existente in El, in care se
realizeaza unirea maxima a noastra cu Dumnezeu si, prin aceasta, si desavarsirea noastra. 8

Raportul dintre cele doua cai ale Revelatiei

Intre cele doua cai sau moduri ale descoperirii divine exista o relatie interna si o
continuitate logica, o reciprocitate, ceea ce inseamna insa ca se completeaza una pe cealalta ca si
cand ar avea fiecare lipsuri. Cele doua sunt, dintr-o perspectiva patristica, inseparabile. ”Cel care
vrea sa calatoreasca drept si fara greseala spre Dumnezeu-spune Sfantul Maxim-are nevoie in
chip neindoielnic ae amandoua, de cunostinta Scripturii(a caii dialogale) in Duh si de
contemplatia fireasca (a caii creatiei) a lucrurilor dupa Duh. ”
Ambele invata acelasi adevar, insa aspectele pe care acestea le manifesta in fiecare sunt
diverse, ceea ce presupune si un risc pentru cel care se angajeaza numai pentru una din cai. Daca
relevatia prin creatie propune mai mult prezenta divina, descoperirea in istorie accentueaza in
special transcendenta lui Dumnezeu fata de lume, fara ca aceasta sa insemne ignorarea
transcendentei in prima, sau a imanentei in cea de-a doua.
Pentru ca imanenta divina, poate fi interpretata ca panteism, in transcendenta ca dualism,
imaginea integrala a lui Dumnezeu cel transcendent si immanent e oferita de perspective comuna
a celor doua moduri ale relevatiei.
Trebuie spus ca ceea ce explica aceasta antinomie a transcendentei si a imanentei divine
este faptul ca Dumnezeu nu e o putere impersonala, ci o fiinta personala sau mai precis
tripersonala. Numai intrucat e personal poate Dumnezeu sa nu se schimbe in Sine desi coboara
pana in adancul finite create si numai astfel, present in fapturi, sa nu fie cuprins de ele si sa
ramana transcendent.
In acest fel, dezvaluind transcendenta si imanenta divina, relevatia martuiriseste
caracterul personal al Dumnezeirii. 9

Sfanta Scriptura

Izvoarele Descoperirii Dumnezeiesti, dupa invatatura Ortodoxa, sunt Sfanta Scriptura si


Sfanta Traditie.
Sfanta Scriptura sau Biblia (de la grecescul =carte, carti) este o colectie de carti sfinte
scrise de prooroci, apostoli si de alti oameni alesi, sub inspiratia Duhului Sfant;ea cuprinde
adevaruri de credinta, norme de purtare, precum si unle relatari istorice pe care Dumnezeu le-a
descoperit spre a fi scrise, pastrate si transmise credinciosilor in scopul mantuirii. Deoarece ea
cuprinde adevaruri descoperite de Dumnezeu I s-a spus si Cuvantul lui Dumnezeu.
In Sfanta Scriptura se afla Descoperirea Dumnezeiasca cea mai presus de fire, vestita
oamenilor mai intai prin prooroci iar apoi, prin insusi Fiul lui Dumnezeu cel intrupat, Domnul
nostru Iisus Hristos.
Sfanta Scriptura este primul izvor al credintei crestine, al doilea izvor al acestei credinte,
cu nimic mai mai prejos decat Sfanta Scriptura, fiind Sfanta Traditie. Sfanta Scriptura are in

8
Ibidem pag 31
9
.Pr.Prof. Univ.Dr. Dumitru Popescu,Diac. Doru Costache, Introducere in Dogmatica Ortodoxa,
Ed.Libra,Bucuresti,1997,pag 34

6
comun cu Sfanta Traditie acelasi izvor, Dumnezeu si acelasi continut de credinta, practice
aceeasi Revelatie.
Intrucat, cu timpul, toate scrierile sfinte au fost adunate intr-o singura carte, aceasta carte
a primit numele de Sfanta Scriptura. Aceasta denumire s-a raspandit pretutindeni in lumea
crestina. Al doilea nume al acestei carti , tot atat de raspandit si de cunoscut ca si primul, este cel
de Biblie.
Invatatura ortodoxa, afirma ca toate scrierile sfinte ce sunt cuprinse in canonul biblic il au
pe Dumnezeu de autor. Sfanta Scriptura este o opera pe deplin umana precum este si o opera in
mod total si deplin divina. Ea insa nu s-a putut scrie de la sine, de aceea Dumnezeu s-a folosit de
oameni ca de niste organe ale vointei Sale. Calauziti de catre Sfantul Duh, care le-a intarit
puterile si i-a pazit de erori, scriitori inspirati s-au invrednicit de primirea descoperirilor
dumnezeiesti, pe care le transmit intr-o forma scrisa, celor ce sunt destinati sa le cunoasca.
Denumirea de Sfanta Scriptura isi are originea in Noul Testament. Mantuitorul folosea
termenul de “Scriptura” referindu-l la cartile Vechiului Testament cand spune: ”Va rataciti
nestiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu”(Matei 22/29) sau “Azi s-a implinit Scriptura
aceasta in urechile voastre. ”(Luca 4/21).
Sfantul Apostol Pavel arata ca “Evanghelia lui Dumnezeu” a fost fagaduita “mai inainte
prin proorocii Sai in Sfintele Scripturi”(Romani 1, 2). Tot el face precizarea ca Timotei cunostea
de mic copil “Sfintele Scripturi” care pot sa te intelepteasca, spre mantuire, prin credinta cea
intru Hristos Iisus”(Timotei 3/15)
Cartile Bibliei, cartile Sfintei Scripturi se numesc Sfinte mai intai pentru ca ele nu
cuprind invataturi omenesti, fin scrise sub inspiratia Sfantului Duh, iar apoi pentru ca ele descriu
si amintesc evenimente istorice si fapte minunate care vadesc puritatea de grija a lui Dumnezeu
pentru mantuirea oamenilor. Aceste scrieri se numesc Sfinte si pentru ca se descopera adevaruri
religioase care calauzesc pe oameni catre cunoasterea lui Dumnezeu si apropierea neincetata de
El, sfintindu-si tot mai mult viata prin credinta si fapte mantuitoare. 10

Impartirea Bibliei sau a Sfintei Scripturi

Redactata sub inspiratia Sfantului Duh de diversi scriitori, sfinti intr-un larg interval de
timp (secolul al XIII-lea i. Hr. /sf. sec. I d. Hr. ) si codificata de Biserica , Sfanta Scriptura e o
dubla colectie de carti:-Vechiul Testament
- Noul Testament
Vechiul Testament se mai numeste si Vechiul Legamant sau Vechiul Asezamant, iar
Noul Testament se numeste si Noul Legamant sau Noul Asezamant. 11

Vechiul Testament

Vechiul Testament, care inmanuncheaza scrierile proorocilor, ne arata cum a pregatit


Dumnezeu mantuirea oamenilor, cum a pastrat treaza ideea mesianica in inimi si cum s-a
ingrijit”ca la plinirea vremii” Domnul Hristos sa fie primit si recunoscut drept Mesia. 12 De aceea

10
.Pr.Dr. Sabin Verzan, Cateva date introductive asupra Sfintei Scripturi,in rev.”Studii Teologice” anul
XLIV(1992),nr 3-4 pag 25
11
.Ibidem pag 26
12
.Pr.Prof. Vladimir Prelipcean,Pr.Prof.Nicolae Neaga., Pr.Prof.Gheorghe Bonta.”Studiile Vechiului Testament”,
Buc.1995,pag 276

7
Sfintii Parinti si scriitorii bisericesti pretutindeni si continuu au aratat o atentie deosebita
Vechiului Testament, ca parte a Sfintei Scripturi impreuna cu Noul Testament.
Dupa Fer. Augustin, Vechiul Testament cuprinde o parte din Revelatia divina si a fost
scris de proorocii inspirati de Duhul Sfant inainte de Intruparea Domnului. Pentru crestini,
Vechiul Testament e o comoara de mare pret, deoarece din el se vede cum Dumnezeu a pregatit
omenirea pentru primirea unui Invatator pe care trebuia sa-L iubeasca. In Vechiul Testament se
afla invatatura pe care odinioara a dat-o Dumnezeu poporului evreu prin gura profetilor,
invatatura care avea sa pregateasca lumea pentru primirea Mantuitorului Hristos. 13
Ceea ce numim azi Vechiul Testament nu a primit aceasta denumire decat in momentul
in care a aparut altul nou si acest moment a fost Intruparea Domnului Iisus Hristos.
Vechiul Testament are 39 de carti canonice si 14 necanonice numite anaghinoskomena.
Numele cartilor Vechiului Testament dupa versiunea in limba greaca, cunoscuta sub
numele de Septuaginta, dupa cei 70 de batrani(septuaginta=saptezeci, in limba latina) care au
tradus Vechiul Testament din ebraica in greaca sunt:
-Pentateuhul sau Legea: Facere(Geneza), Iesirea(Exodul), Levitocul, Numerii,
Deuteronom (a 2-a Lege)
-Cartile istorice: Cartea lui Iosua Navi, Cartea Judecatorilor, Cartea Ruth, Cartea I Regi,
II Regi, III Regi, IV Regi, Cartea I Paralipomena, II Paralipomena, Cartea I Ezdra, Cartea lui
Neemia.
-Dodaitoce: Cartea Estera, Iov, Psalmii, Pildele lui Solomon Eclesiastul, Cantarea
Cantarilor.
-Profetice: Isaia, Ieremia, Plangerile lui Ieremia, Iezechel, Daniel, Osea, Amos, Miheoa,
Ioil, Avdie, Iona, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia, Maleahi.
In ultima editie a Bibliei romanesti aparuta cu aprobarea Sfantului Sinod in Editura
Institutului Biblic si de Moseune al Bisericii Ortodoxe(Bucuresti 1982), s-au tiparit urmatoarele
carti sau fragmente necanonice sau bune de citit(anaghinoskomena) fara precizarea
corespunzatoare: Cartea lui Tobit, Cartea Iuditei, Cartea lui Bamh, Epistola lui Ieremia, Cantarea
celor trei tineri, Cartea a-3-a Ezdra, Cartea intelepciunii lui Solomon, Intelepciunea lui Iisus
Sirah, fiul lui Sirah, Istoria Susanei, Istoria omorarii balaurului si a sfaramarii lui Beel, Cartea I a
Moacabeilor, II Macabei, III Macabei, Rugaciunea regelui Manase.
Desi aceste carti nu sunt inspirate, ele sunt folositoare si ziditoare, fiind superioare
literaturii profane. De aceea ele trebuie sa faca parte din textul Bibliei si pot fi recomandate bune
de citit pentru catehumeni. 14
Folosirea Vechilui Testament in Biserica Apostolica este singura ratiune care explica
vointa clara si constienta a aghiografilor Noului Testament de a sublinia relatia stransa si specific
ace leaga Evanghelia de Vechiul Testament. Aceasta vointa este rodul direct al convingerii lor ca
Iisus din Nazaret nu-I un personaj izolat, un eveniment fara context, ci, dimpotriva, ca venirea
Sa, moartea si invierea Sa sunt in legatura organica necesara si adanca cu Vechiul Testament
care le-a anuntat, le-a pregatit si le-a prefigurat. A separa pe Iisus de Vechiul Testament sau a –L
plasa in alt context istoric teologic, decat acela in care a venit, inseamna a face din neinteles
sensul special al lucrarii Sale si a deschide usa ereziilor hustologice.
Iisus este Hristosul promis in Vechiul Testament aceasta e credinta Bisericii Primare si
ratiunea ultima a folosirii Vechiului Testament in propovaduirea Sa. 15

13
.Doc. Gheorghe Bogdaproste “Valoarea Vechiului Testament pentru crestini,dupa Fer.Augustin”,rev Studii
Teologice, XXIII(1971)nr.1-2, pag.98
14
.Pr.Dr.Gheorghe Jerpalau. “Valoarea interpretarii tipologice a Vechiului Testament “,in rev”Studii Teologice”
anul XXXIII(1989) nr 5-6,pag 426
15
.Ibidem,pag.432

8
Noul Testament

Noul Testament este cea de-a doua parte a Sfintei Scripturi in care sunt infatisate viata,
invatatura si lucrarea mantuitoare savarsita de Domnul nostru. Iisus Hristos, precum si
propovaduirea Sfintei Evanghelii la toate neamurile prin Sfintii Apostoli si prin alti misionari
crestini din epoca apostolica.
Numele de “Noul Testament” este indreptatit de faptul ca invatatura Mantuitorului
implineste si innoieste Vechiul Testament, iar Lucrarea de Mantuire savarsita de Iisus Hristos se
impartaseste nu unui singur popor, ci tuturor neamurilor si tuturor oamenilor.
Noul Legamant sau Noul Testament este descoperit de Dumnezeu tuturor oamenilor, fara
nici o deosebire, pentru ca Hristos “este Mantuitorul tuturor oamenilor“. (I Timotei 4/10). Noul
Testament este, totodata si “Legea cea noua” (Matei26/28) descoperita de Domnul nostru Iisus
Hristos si pecetluita la Cina cea de Taina.
Daca Biblia ar intra in viata credinciosilor altfel decat pe calea Bisericii, ea nu ar mai fi
cuvantul lui Dumnezeu, ci o carte oarecare, demna, fireste de toata consideratia, care poate fi
obiect al unor cercetari istorice si literare specifice. 16
Noul Testament cuprinde 27 de carti canonice. Numele cartilor Noului Testament sunt
impartite in trei categorii. Acestea sunt:
-ISTORICE: Sfanta Evanghelie dupa Matei, Sfanta Evanghelie dupa Marcu, Sfanta
Evanghelie dupa Luca, Sfanta Evanghelie dupa Ioan si Faptele Sfintilor Apostoli.
-DIDACTICE: Cele 14 Epistole ale Sfantului Apostol Pavel catre: Romani, I Corinteni, II
Corinteni, Galateni, Efeseni, Filipeni, Coloseni, I Tesaloniceni, II Tesaloniceni, I Timotei, II
Timotei, Tit, Filimon, Evrei
-CELE 7 EPISTOLE SOBORNICESTI: Iacov, I Petru, II Petru, I Ioan, II Ioan, III Ioan,
Iuda.
-PROFETICA: Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul. 17

Inspiratia Sfintei Scripturi

Sfanta Scriptura este rezultatul cooperarii dintre Dumnezeu si om. Si fiindca Sfanta
Scriptura este cuvantul lui Dumnezeu sin u al omului, urmeaza ca autorul principal al Sfintei
Scripturi este Dumnezeu, iar omul este autorul secundar.
Lucrarea prin care Dumnezeu a insuflat pe Sfintii Autori, ferindu-I de greseli, pentru a
putea vesti urmasilor lui Adam descoperirile Sale, in puterea carora tot ce e scris de ei, in Sfanta
Scriptura, sa fie expresia gandirii si a vointei dumnezeiesti, poarta denumirea de Inspiratie
Biblica. Dumnezeu este autorul principal al Sfintei Scripturi fiindca El Isi descopera voia Sa,
impartaseste credinciosilor adevarul Sau Dumnezeiesc, privind mantuirea lor, si fereste de
greseala pe autori pe toata durata scrierii lor. Deci, inspiratia dumnezeiasca este actiunea
Sfantului Duh asupra Sfintilor autori, alesi pentru a vesti adevarurile necesare mantuirii noastre.
Inspiratia este un fapt supranatural si se cunoaste numai din descoperirea dumnezeiasca.
Dovezile inspiratiei Sfintei Scripturi trebuie sa le cautam in insasi Sfanta Scriptura si in Sfanta
Traditie, izvoare ale Revelatiei divine.
Fiind scrisa sub inraurirea Sfantului Duh de autori care au fost sprijiniti si feriti de
ratacirea in comunicarea adevarurilor divine in timpul scrierii, Sfanta Scriptura are o indoita
autoritate: divina, pentru ca temeiul ei este inspiratia dumnezeiasca si umana, intrucat scriitorii ei
sunt vrednici de crezare, iar cartile intregi si autentice.
16
.Pr.Prof.Vladimir Prelipcean si Pr. Prof. Grigore Marcu “Cuvantul lui Dumnezeu in viata Bisericii” in rev:”Studii
teologice”XXIII(1971) nr 1-2 1971, pag 71.
17
.Pr.Prof.Sabin Verzan,art.cit.pag.26

9
Sfantul Ioan Gura de Aur, invata, potrivit credintei crestine, ca Sfanta Scriptura este
opera superioara tuturor creatiilor lirice universale;ea este de origine dumnezeiasca, cuprinzand
“cuvinte ale Duhului”. Principalul ei autor este Duhul Sfant, pentru ca el a descoperit sfintilor
autori ceea ce ei aveau sa redea in scris. Voind sa evidentieze cu mai multa pregnanta acest rol,
Marele Ierarh afirma ca este scrisa chiar de Duhul Sfant: ”Dumnezeiestile Scriptui, fiind scrise
de Duhul Sfant contin un tezaur ascuns”. Desigur, ca prin aceasta afirmatie, evident oratorical,
nu intentiona sa lase de inteles ca a fost scrisa de a treia Persoana a Sfintei Treimi, ci sa
determine pe ascultatorii sai sa retina valoarea si importanta originii dumnezeiesti a Sfintei
Scripturi. 18
Asadar, Sfanta Scriptura este divina prin modul in care a fost scrisa si prin continutul ei
care este voia si cuvantul Lui Dumnezeu fata de noi credinciosii. Desi apartine lui Dumnezeu in
Treime, inspiratia divina a cartilor Vechiului Testament este legata in mod deosebit de Persoana
Sfantului Duh, ceea ce spune si Sfanta Biserica prin cuvintele Simbolului de Credinta: ”Si intru
Duhul Sfant Domnul de viata facatorul care din Tatal purcede, Cela ce impreuna cu Tatal si cu
Fiul este inchinat si marit Care a grait prin prooroci. (art. 8).
Ca Sfintele Scripturi ale Vechiului Testament sunt inspirate de Dumnezeu o marturiseste
insusi Vechiul Testament si Noul Testament si Traditia crestina. 19
Cele mai importante marturii despre inspiratia divina a cartilor Vechiului Testamnet le
gasim in Noul Testament.
Avand Sfanta Scriptura autor principal pe Duhul Sfant, intregul ei continut este inspirit.
Inspiratia nu limiteaza insa libertatea autorului de a exprima in limbajul potrivit nivelul cultural
personal mediului unde isi desfasoara activitatea si modul sau specific de gandire si simtire;adica
ea nu se extinde pana la expresii, cuvinte sau litere, cum gresit sustin unii.
Prin actiunea inspiratiei, Duhul Sfant ilumineaza mintea scriitorului, ca sa intelega
adevarurile supranaturale, il indeamna sa scrie si il asista in cursul redactarii operei sale. Aceasta
este cauza fundamentala, pentru care, desi compusa din multe carti, scrise intr-o perioada istorica
indelungata de autori din categorii sociale diferite, avand culturi variate, totusi Sfanta Scriptura
este o carte unitara.
Mantuitorul, Iisus Hristos, spune ca prin Scriptura Vechiului Testament a vorbit
Dumnezu sau Duhul Domnului asa cand ii intreaba pe farisei: ”Cum, deci Domnul in Duh, il
numeste pe El Domn? Zicand: Zi-sa domnul Domnului meu: sezi de-a dreapta Mea, pana cei voi
pune pe vrasmasii tai asternut picioarelor tale.” (Matei 22/23-24)
In asemenea mod se pronunta si Sfintii Apostoli despre insipratia divina a cartilor
Vechiului Testament. Sfantul Apostol Petru in Epistola a II-a scrie: ”Pentru ca niciodata
proorocia nu s-a facut din voia omului, ci oamenii cei sfinti ai Lui Dumnezeu au grait purtati
fiind de Duhul Sfant (II Petru 1/21).
Traditia iudaica aduce aceeasi marturie despre caracterul inspirat al Vechiului Testament.
Astfel Iosif Flaviu spunea fiecarui iudeu ca de la nastere ii este imprimata si innascuta credinta
ca acelea(Cartile Sfinte) sunt poruncile lui Dumnezeu si pentru ele suntem gata a suferi bucurosi,
moartea. Iar filozoful Alexandrin Fillo in cartea sa despre profeti zice: ”Profetii sunt gura prin
care Dumnezeu ne-a facut o descoperire”. Aceeasi credinta este si astazi exprimata in sinagoga.
Traditia crestina subliniaza prin Sfintii Parinti inspiratia divina a Sfintei Scripturi dupa
formule cu care introduc citatele biblice, epitetele pe care le dau si marturiile clare pe care le
aduc despre originea ei divina. De aceea in cele mai multe cazuri, Sfintii Parinti nu amintesc
nimic despre autorul omenesc, ci spun: ”Scris este Scriptura zice, Domnul zice, Duhul profetic
zice si altele de acest fel.
Sfintii Parinti si Scriitorii Bisericesti afirma si direct caracterul inspirat al Sfintei
Scripturi: de pilda, Clement Romanul zice:
18
.Pr.Prof. Nicolae Chitescu”Despre Sfanta Scriptura”,rev.Ortodoxa,nr 2/1980 art.cit.pag 276
19
.Pr.Dr Simion.Todoran,”Despre inspiratia Sfintei Scripturi’,.”Studii Teologice”XXXVI (1984),nr 5-6,pag 329

10
“Cititi cu osardie Scripturile, ascultati dsavarsitele profetii ale Duhului Sfant”, Sfantul
Iustin Martirul si filozoful spune: “Cand
auziti cuvintele ca spuse de o persoana, sa nu ganditi ca sunt de cei ce le zic, ci de Logosul
Divin, care i-a indemnat”. Sfantul Irineu zice: “Foarte bine stim ca Scripturile sunt
desavarsite, fiind spuse de cuvantul Lui Dumnezeu si de Duhul Lui”, iar Origen zice:
“Scripturile Sfinte nu sunt operele oamenilor si sunt scrise din indemnul Duhului Sfant cu
vointa Tatalui prin Iisus Hristos.”
In concluzie, Sfanta Scriptura este produsul cooperarii Dumnezeiesti si omenesti,
iar caracterul Divin al fiecaei carti a Vechiului Testament ni-l garateaza Sfanta Biserica
prin primirea acestor carti, in canonul biblic20.

Despre interpretarea Sfintei Scripturi

Necesitatea interpretarii Sfintei Scripturi s-a simtit chiar de la inceputul


crestinismului, datorita faptului ca el aducea o invatatura noua, revelatia desavarsita si
continua si completa, in acelasi timp, invatatura veteotestamentala.
Primul ei interpret a fost Mantuitorul nostru Iisus Hristos. El a explicat in repetate
randuri, Vechiul Testament, precum si unele parabole si invataturi personale, cu inteles mai
profound pentru ascultatorii Sai. Urmand metodele de instruire si educare religios-morala
aplicate de Mantuitorul, Sfintii Apostoli si urmasii lor legitimi ai Bisericii au continuat cu
multa constiinciozitate si responsabilitate aceasta inalta si delicata opera. Insasi Sfanta
Scriptura ne demonstreaza ca, in cuprinsul ei exista adevaruri profunde, care nu pot fi
intelese corect de indivizii singuratici, fara ajutorul reprezentantilor Bisericii, pregatiti
anume pentru interpretarea ei. Astfel, in Faptele Apostolilor, prima istorie a raspandirii
crestinismului, gasim un fapt profound graitor cu privire la acest adevar. Aici Sfantul Luca
relateaza ca un slujitor de frunte al reginei Candachia, din Etiopia, calatorind pe drumul de
Ierusalim la Gaza, citea cartea proorocului Isaia. Din indemnul Duhului Sfant, Filip s-a
apropiat de el, si a zis: “Oare, intelegi, ce citesti?” (Fapte 8/30-31). Aceeasi dificultate o
atesta si Sfantul Apostol Petru; vorbind despre epistolele Sfantului Apostol Pavel, “unde
sunt unele lucruri cu anevoie de inteles, pe care cei nestiutori si neintariti le rastalmacesc,
ca si pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzanie”. (II Petru 3/16)21.

Dificultatea interpretarii Sfintei Scripturi

Vechimea scrierii, multimea autorilor, diferitele epoci de redactare si continutul


Dumnezeiesc al Sfintei Scripturi, care depaseste intelegerea limitata a omului, dau nastere
la o anumita dificultate a interpretarii ei.
Sfantul Ioan Gura de Aur subliniaza mereu ca mentalitatea contemporanilor
aparitiei cartilor biblice, difera fundamental de a crestinilor din orice epoca, iar unele
periscope sunt greu de inteles, datorita antitezelor existente intre perfectiunea adevarurilor
exprimate si insuficienta maturitate duhovniceasca a cititorilor.

20
Pr. Prof. Dr. Nicolae Ciudin,” Studiul Vechiului Testament, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucuresti 1978, pag. 19
21
Arhim. Veniamin Micle “Citirea si interpretarea Sfintei Scripturi dupa Omiliile Sf. Ioan Gura de Aur” in rev.
Ortodoxia XXXII(1980) nr. 2 1980, pag. 289

11
Interpretarea Sfintei Scripturi apartine Bisericii

Sfanta Scriptura este adresata tuturor oamenilor. Toti au dreptul si datoria sa o


citeasca, dar nu oricare o poate interpreta corect. Interpretarea ei revine numai Bisericii,
prin intermediul unor persoane pregatite special pentru aceasta nobila si dificila activitate.
Chiar Noul Testament ne marturiseste adevarul istoric ca dreptul si puterea de a invata au
fost date de Mantuitorul Hristos Iisus nu numai Sfintilor Apostoli si urmasilor legitimi ai
lor, costituenti in ierarhia bisericeasca, zicand: “Invatati toate neamurile..., Invatandu-le sa
pazeasca toate cate v-am poruncit voua, si iata Eu sunt cu voi in toate zilele pana la
sfarsitul veacurilor”(Matei 29/ 19,20)
Principala datorie a tuturor crestinilor dornici de a-si imbunatati viata religios-
morala este alimentara permanenta cu invatatura transmisa de preot in biserica. De
asemenea, nestiutorilor de carte sau celor care nu-si pot cumpara Sfanta Scriptura le sunt
suficiente, pentru instruirea lor, pericolele explicate in biserica. La randul sau, preotul are
datoria sa foloseasca practici diferite, adecvate specificului si imprejurarilor in care isi
desfasoara activitatea pastorala, imitand exemplul Sfantului Ioan Gura de Aur. El venea in
spijinul ascultatorilor, anuntand tema despre care avea sa vorbeasca ca ei, sa citeasca in
prealabil textul respectiv, intretinand conversatii dupa terminarea Sfintei Liturghii, pentru
aprofundarea si clarificarea invataturilor intelese insuficient22.

Traducerile Sfintei Scripturi si a Vechiului Testament

Traducerile grecesti. Septuaginta

Cea mai veche din traducerile Sfintei Scripturi intr-o alta limba si totodata cea mai
veche traducere din limba ebraica, in limba greaca, este versiunea Septuagintei numita si
“Traducerea celor 70” si “Traducerea Alexandrina”.
In timpul ultimelor veacuri i.d. Hr, evreii s-au raspandit in diferite parti ale lumii.
Unii s-au asezat in Egipt, in Alexandria si prin imprejurimi unde a adoptat limba greaca.
Nemaiputand intelege cele ce li se citeau la cultul divin din textul biblic ebraic, ei au simtit
nevoia de a li se traduce Scriptura Vechiului Testament in limba greaca. Astfel a luat
nastere traducerea Alexandrina sau Septuaginta(LXX). In secolul al II-lea i.d.Hr.
traducerea era gota caci, atunci cand a fost tradusa cartea Intelepciunea lui Isus, fiul lui
Sirah, in prologul acestei carti se aminteste de traducerea intregii Sfintei Scripturi a
Vechiului Testament in limba greaca. Ca au fost mai multi traducatori rezulta din faptul ca
traducerea nu este uniforma. Insa dintre toate cartile din vechiul Testament, Pentateuhul
este mai bine tradus. Traducerea s-a facut in dialectul alexandrin(comun).
Cei mai vechi codici care pastreaza traducerea Septuagintei sunt: Codicele
Vatican(sec. IV), Codicele Alexandrin(sec. IV), Codicele Sinaitic(sec. IV), Codicele
Sfantului Efrem(sec. V) si altii.

Alte traduceri grecesti

22
Ibidem, pag 290

12
Dupa aparitia crestinismului si dupa daramarea Ierusalimului, evreii au indepartat
traducerea Septuagintei, fiindca a fost adoptata de crestini si totodata din rigorism fariseic
urat tot ce era de provenienta straina din Palestina. Atunci s-a ivit necesitatea sa li se faca
alte traduceri care sa inlocuiasca Septuaginta si dupa dorinta lor, sa fie cat mai apropiate de
textul ebraic. Aceste traduceri sunt:

• Traducerea lui Achila(117-138)

• Traducerea lui Simah(161-180)

• Traducerea lui Teodotian(Teodot, 180-185)

• Traduceri anonime

Recenziile Septuagintei

Folosirea pe scara tot mai larga a Septuagintei in Biserica crestina a primelor


veacuri, a avut ca urmare inmultirea textelor copiate ceea ce a ds la diferite recenzii care
variau intre ele.
Dandu-se nastere la neintelegi intre crestini si evrei, cand se citeau textele Vechiului
Testament dupa Septuaginta, s-a simitit nevoia unei imbunatatiri a textului grecesc.
Aceatsa situatie determina pe Origen(185-254), caonducatorul scolii catehetice din
Alexandria, sa recenzeze Septuaginta, in sensul de a restabili raportul dintre ea si originalul
ebraic. Rezultatul acestei mari intreprinderi a dat nastere monumentalei opere critice
biblice, cunoscute sub numele de “Exapla”.
Aceasta era o comparatie, o paralela intre textul Septuagintei cu textul original, pe
de o parte si cu celelalte traduceri grecesti, pe de alta. Prin aceasta mare lucrare, Origen a
urmarit scopul de a arata autoritatea Septuagintei, prin aceea ca, textul ei nu este falsificat
si de a corecta greselile ce s-au strecurat in ea. Aceasta opera, de dimensiuni foarte mari, a
fost pusa spre pastrare in biblioteca Sfantului Pamfil din Cezareea. Ea a fost cunoscuta si
consultata aici in secolul al IV-lea de Fericitul Ieronim. Din pricina volumului ei prea mare
si greu de manuit, ea nu a putut fi copiata niciodata. Exemplarul original a fost distrus,
cazand prada flacarilor cu ocazia cuceririi orasului de catre mahomedani, in anul 638.
Astazi, avem din Exapla doua volume de fragmente culese din citatele folosite de
cei vechi. Pe la sfarsitul secolului al III-lea si inceputul secolului al IV-lea s-au mai facut
recenzii la Septuaginta de prezbiterul Lucian din Antiohia si de Episcopul Evsihie din
Egipt.

Targumele sau Parafrazele aramaice

Dupa exilul babilonian, evreii, cu vremea, au uitat limba ebraica si vorbeau limba
aramaica, as ca nu mai intelegeau cele ce li se citeau din Sfintele Scripturi. De aceea, in
timpul cultului se citea o parte din Scriptura in textul original si, dupa aceea, se traducea
sau se parafraza in miba vorbita a poporului si inteleasa de toti. Cu timpul, aceste parafraze

13
s-au scris, capatand numele aramaic de targum- traducere, targumim - traduceri. Cele mai
vechi targume sunt din secolul I al erei crestine. Ele sunt urmatoarele:

 Targumul lui Onkelos

 Targumul lui Ionatan

 Targumul Ierusalmi I sau Pseudo-Ionatan

 Targumul Ierusalmi II

Traducerile latine

Dupa ce crestinismul s-a raspandit si la popoarele din Apus, care vorbeau limba
latina, s-a simtit nevoia ca Sfanta Scriptura sa fie tradusa si in limba lor.
Cine si cand a facut prima traducere latina nu se cunoaste. Fapt sigur este ca,
crestinismul ajunge in Apus din secolul I si ca, pe timpul lui Tertulian(+240) si al Sfantului
Ciprian(+258), crestinii foloseau o traducere latina. Pe timpul Fericitului Augustin se pare
ca existau mai multe traduceri. Fericitul Augustin spune ca intre aceste traduceri sa se
prefere ITALA, fiind mai exact.
Numirea de ITALA data acestei traduceri vechi, dupa Fericitul Augustin, a ramas
pana in zilele noastre. Nu se poate sti nici timpul, nici locul, nici autorul acestei traduceri.
Traducerea s-a facut dupa Septuaginta, ceea ce se vede din grecismele limbii si din
constructiile gramaticale grecesti. Deoarece cartile traduse nu au o uniformitate in stil, se
presupune ca traducerea este facuta de mai multi traducatori si in timpuri deosebite limba
traducerii este limba latina vulgata, adica limba pe care o vorbea poporul in Italia si in toate
provinciile romane. Limba latina vulgata se deosebeste de limba latina clasica prin
ortografie, lexic, morfologie si sintaxa. ITALA nu s-a pastrat fiindca locul ei a fost luat de
o alta traducere latina numita VULGATA23.

Traduceri siriene

1. Traducerea Pesitto

2. Traducerea filoxeniana

3. Exapla siriaca

Alte traduceri ale Vechiului Testament

1. Traduceri coptice sau egiptene


23
Pr. Prof. Dr. Nicolae Ciudin,op.cit pag. 30

14
2. Traducerea etiopiana

3. Traducerea armeana

4. Traducerea georgiana sau gruzina

5. Traducerea gotica

6. Traducerile slavone

Traducerile Vechiului Testament in limba romana

Astazi, Sfanta Scriptura este tradusa in aproape toate limbile si dialectele


popoarelor de pe Glob. Pe noi insa ne intereseaza in mod special traducerile care au fost
facute in limba noastra romaneasca.
In ordine cronologica avem urmatoarele traduceri:
 Psaltirea Scheiana - tradusa la sfarsitul secolului al XV-lea si tiparita abia in
1889 de profesorul Bianu.

 Psaltirea lui Coresi - tradusa in limba slavona-sarbeasca si tiparita impreuna


cu textul sarbesc la Brasov in anul 1577

 Palia - adica Vechea Scriptura, tiparita la Orastie in Transilvania in anul


1582

 Psaltirea de la Balgrad - tradusa de ieromonahul Silvestru si tiparita la Alba-


Iulia in anul 1651

 Psaltirea in versuri a Mitropolitului Dosoftei tiparita in anul 1673 la Uniev,


in Polonia, dupa ce lucrase la ea vreme de cinci ani, apoi “Psaltirea in proza” tiparita la Iasi
in anul 1680.

Prima traducere in romaneste a intregii Biblii este “Biblia de la 1688”, facuta cu


cheltuiala domnului Tarii Romanesti, Ioan Serban Cantacuzino Basarab, in timpul marelui
Ierarh, Mitropolitul Teodosie Vestemeanul. Biblia de la 1688 este cel dintai document care
utilizeaza limba literara pe itelesul tuturor romanilor. Ea va sta la baza tuturor editiilor
ulterioare ale textelor biblice ce se vor tipari intre anii 1688 si 1914.
A doua traducere a Bibliei intregi este tiparita la Blaj intre anii 1793-1795.
Biblia lui Samuil Micu s-a retiparit, in urma catorva indepartari, la Petersburg in
anul 1819 de catre societatea biblica ruseasca.
Aceeasi Biblie de la Blaj s-a tiparit la Buzau in timpul episcopului Filotei intre anii
1854-1856 in cinci volume.

15
Episcopul Andrei Saguna a retiparit Biblia de la Petersburg intre anii 1856-1858, la
Sibiu, facand mici modificari introduse din Vulgata, Septuagita si alte editii. Biblia lui
Andrei Saguna este prima Biblie romaneasca cu ilustratii.
Societatea biblica pentru Britania si strainatate a tradus si tiparit Biblia in limba
romana la Budapesta in 1873 si de atunci a tiparit mai multe editii, avand harti biblice si
istorice cu texte paralele.
In anul 1914 s-a tiparit Biblia intreaga in editia Sfantului Sinod.
In anul 1936, din indemnul si purtarea de grija a patriarhului Miron Cristea, a iesit
la lumina Biblia intreaga, tradusa de profesorii Vasile Radu si Gala Galaction avand ca
baza textul Septuagintei.
Aceiasi profesori, Vasile Radu si Gala Galaction, dau o noua versiune a intregii
Biblii, revizuind traducerea Vechiului Testamen, dupa textul ebraic si al Septuagintei, care
vede lumina tiparului in anul 1938.
In anul 1944 se retipareste Biblia de la Bucuresti, adica Dumnezeiasca Scriptura,
tradusa de Patriarhul Nicodim dupa textul Septuagintei si traduceri slavona si franceza.
In anul 1968 se retipareste Biblia sau Sfanta Scriptura sub indrumarea si purtarea de
grija a Prea Fericitului Parinte Patriarh Justinian, la Institutul Biblic si de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Romane, la Bucuresti. Este prima Biblie aparuta sub ingrijirea Bisericii
noastre avand harti biblice.
In anul 1975 se retipareste Biblia din 1968, unele indreptari de text, tot in cadrul
Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane.
Mica Biblie s-a tiparit din anul 1913 si pana in anul 1975 in mai multe editii si
contine parti alese din Sfanta Scriptura, ilustrata cu icoane.

Sfanta Scriptura pe teritoriul tarii noatre si in limba romana

Sfantul Apostol Pavel face precizarea : »Prin puterea semnelor si a minunilor, prin
puterea Sfantului Duh, asa incat de la Ierusalim si din tinuturile de primprejur pana in Iliria,
am implinit propovaduirea Evangheliei lui Hristos. »(Rm. 15, 19). Cuvintele pauline
amintite la sus fac dovada uriasului efort al Sfantului Apostol Pavel in vederea
propovaduirii Evangheliei pe un teritoriu cat mai intins si la at mai multe neamuri. Si chiar
daca el insusi nu a pus piciorul pe pamantul Dobrogei de astazi, Scitia Mica de odinioara,
cu toate ca aminteste ca, in Hristos, « unde nu mai este elin si iudeu, taiere imprejur si
netaiere imprejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate si intru toti Hristos »(Col. 3,11), este de
fapt deja general admis ca adevarul evanghelic a ajuns in partile tarii noastre, mai intai prin
Sfantul Apostol Andrei si apoi prin crestinii convertiti de Apostolul neamurilor sau de
ucenici ai lui care strabateau lumea din indemnul sau pentru a aduce cu ei samanta
invataturii crestine : « Ca Dimas, iubind veacul de acum, m-a lasat si s-a dus la Tesalonic,
Crescent in Galatia, Tit in Dalmatia, numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu si adu-l cu tine,
ca imi este de folos in slujire. »(II Tim. 4, 10-11) .
Despre Sfantul Apostol Andrei, o straveche si vulnerabila traditie consemnata de
Eusebiu de Cezareea (263-340) afirma ca cel dintai chemat la apostolat de Mantuitorul,
adica Sfantul Apostol Andrei a propovaduit Evanghelia in Dacia Pontica, viitoarea
provincie romana Scythia Minor (Dobrogea de astazi).
Existenta martirilor crestini in Dobrogea si in alte parti ale tarii noastre in cea de-a
doua jumatate a secolului III(in timpul lui Decius 250-251) si in prima jumatate a secolului
IV, este astazi incontestabil atestata arheologic si documentar. Prin faptul ca martirii

16
crestini din partile noastre erau oraseni si taranu, oameni bagati sau saraci, episcopi, preoti,
diaconi sau simpli crestini se face dovada unei masive crestinari a populatiei geto-dace.
Primele texte in limba romana literara cunoscute la noi sunt textele scripturistice:
Psaltirea Scheiana, Psaltirea Voroneteana, Psaltirea Hurmuzachi care dateaza din prima
jumatate a secolului XVI. Ele reproduc, insa, traduceri a caror vechime se pierde in negura
timpurilor.

Deosebiri interconfesionale

Biserica Ortodoxa si cea Romano-Catolica marturisesc impreuna ca forma de


credinta si de viata crestina se cuprinde in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie. Spre
deosebire de acestea, protestantii sustin ca unicul izvor al creditei si preincipitul formal al
ei este Sfanta Scriptura, Traditia neavand nicio valoare dogmatica, ci cel mult una istorica.
Unii dintre ei admit intr-o anumita masura Traditia explicativa, dar cu totii resping traditia
completiva.
Dar si in privinta Sfintei Scripturi, protestantii se deosebesc de ortodocsi si de
romano-catolici. Caci in timp ce Biserica Ortodoxa si cea Romano-Catolica sustin ca
numai autoritatea bisericeasca (Biserica invatatoare) este un drept sa talcuiasca Sfanta
Scriptura si acestea numai in spiritul Traditiei, asadar ele considerad ca norma sau regula
de credinta este invatatura Bisericii, Sfanta Scriptura fiind numai un izvor al acesteia,
protestantii sustin ca orice crestin are dreptul sa explice sau sa talcuiasca Sfanta Scriptura,
ea insasi fiind unicul izvor si unica norma de credinta interpretandu-se singura.
Inlaturand aportul Sfintei Traditii la explicarea sau talcuirea Sfainte Scipturi,
protestantii motiveaza in diferite feluri ca un credincios, fara sa fie versat in ale teologiei,
poate intelege si talcui corect Sfanta Scriptura. Astfel, teologii protestanti mai vechi incatau
ca Duhul Sfant lumineaza inima si mintea oricarui credincios care citeste Scriptura, spre a
o intelege corect. Teologii mai noi afirma ca Scriptura, spre a o intelege corect. Teologii
mai noi afirma ca Scriptura se intelege prin ea insasi, caci un loc lamureste alt loc. Dar in
ambele cazuri se pune intrebarea: daca lucrurile stau astfel, atunci de unde vine varietatea
de sensuri pentru aceleasi texte in protestantism si de ce, in general teologii protestant, cand
explica un text controversat, folosesc expresia “dupa parerea mea”24.
O alta parte dintre teologii protestanti mai noi recunosc numai ratiunii dreptul de a
explica Scriptura, afirmand ca ea ajutata de luminile ei naturale si de critica istorica,
precum si de critica textelor , poate nu numai sa explice, ci chiar sa modifice ueori textul
Scripturii. Dar cati din cei ce citesc Scriptura dispun de cunostintele despre care e vorba si
care e norma de conducere chiar si pentru cei ce poseda aceste cunostinte? Si apoi cum pot
acesti teologi sa se increada in luminile ratiunii daca, dupa doctrina protestanta, ea a ramas
cu totul intunecata dupa pacatul stramosesc? Si atunci cum ramane cu ironia adresata de
Luther “Doamnei Ratiuni”(Frau Vernunt)?
Dar si intre Biserica Ortodoxa si cea Romano-Catolica exista deosebiri in privinta
modului de a concepe Traditia. Biserica Ortodoxa sustine ca Traditia este invatatura
apostolica nescrisa, pastrata de Biserica in epoca Sinoadelor Ecumenice(primele opt
veacuri), care in parte a fost expusa si formulata oficial in hotararile acestor sinoade, la care
Biserica n-a adaugat nimic. Biserica Romano-Catolica extide Traditia peste epoce celor
sapte sinoade ecumenice, incluzand in ea hotararile conciliilor ei asa zise ecumenice, pana
in zilele noastre, de asemenea multe bule sau alte hotarari papale. Ca atare, dupa ea,
24
Pr. Lector ConstantinCornitescu , “Sfintii Trei Ierarhi, interpreti ai Sfintei Scripturi” in rev. “Studii Teologice”,
anul XXVIII (1976) nr. 1-2, pag. 85

17
Traditia nu-i necesar sa poarte pecete apostolica, nici sa fie intarita de Sfintii Parinti, ori sa
fie crezuta de toti, ci este considerata ca un depozit sau o vistierie a credintei, la care
Biserica este indreptatita sa recurga cand stabileste vreo dogma noua, Biserica putand astfel
sa ridice la rangul de dogme pareri teologice mai noi sau chiar opinii teologice gresite.
Unii teologi apuseni mai noi(ca Mohler) vorbesc de o Traditie ideala deosebta de
cea transmisa de Biserica, pe care o numesc Traditie din punct de vedere subiectiv, acesta
fiind spiritul catolic datator de viata, care leaga prezentul cu trecutul si care este cuvantul
lui Dumnezeu ce graieste in constiita comuna, in general fiind cugetarea bisericeasca. Dar
aceasta Traditie, pe care ei o considera creatoare, nu poate fi invocata decat pentru
justificarea unor noi dogme pe care le inventeaza Biserica Apuseana25.

Raportul dintre Biserica, Traditie si Scriptura

Pentru teologia ortodoxa, Biserica, Traditia si Scriptura se afla in raporturi de tip


intern, sustinandu-se reciproc si excluzand orice ierarhizare a lor. Ceea e faptul ca toate trei
graviteaza in jurul axului Iisus Hristos – Duhul Sfant.
Biserica fara Scriptura si Traditie isi pierde identitatea si continutul, devenind o
simpla secta (cum e cazul multor “Biserici”pseudocrestine care au fost seduse de vraja
acestei lumi); Traditia si Scriptura fara Biserica isi pierd sensul, incetand a mai fi calea
adevarului si a vietii si devenind piese de muzeu, menite sa satisfaca interese exotice (cum
se intampla cu asa zisii ortodocsi fara Biserica, mai ales intelectuali, care se refera la ele
prin criteriile pur subiective). O Biserica a Scripturii fara Traditie, fara Scriptura isi pierde
identitatea apostolica si irelevanta; o Biserica a Traditiei, fara Scriptura isi pierde
identitatea apostolica, deschizandu-se necritic unor “aggiornamente” fara sfarsit.
Apusul crestin, concepand o separatie intre Hristos si Duhul Sfant, nu mai este
capabil sa tina impreuna Biserica, Scriptura si Traditia. Exterioritatea lor a atras incercari
de ierarhizare, accente unilaterale sau chiar excluderi26.
Romano-catolicismul accentueaza unilatera Biserica- mai precis primatul si
infailibilitatea papala- si aspectul dinamic al Traditiei.
Prin reactie fata de problemele romano-catolicismului, teologia protestanta afirma
principiul “Sola Scriptura”, considerand ca Biblia e sigura autoritate posibila. Biserica e
transferata in ordinea invizibila a harului(fiind alcatuita numai din cei predestinati), nemai
avand control asupra Scripturii, iar Traditia daca nu e integral respinsa, e recunoscuta
numai ca ilustrativa pentru evolutia credintei.
Dreapta intelegere a raporturilor dintre Biserica, Scriptura si Traditie explica de ce
Ortodoxia a ramas in acelasi timp fidela fata de adevar si deschisa actualitatii. Ea nu a
incercat nici sa se dirijeze intr-o autoritate suprapusa lumii, nu a promovat nici evadarea
din realitatile cotidiene, ci a fost mereu constieta ca e fermetul care dospeste intreaga
framantatura, “lumina lumii” si “sarea pamantului”.
Implicata costant in cotidian, Ortodoxia asuma problematica timpului si a locului,
dar nu petru a sucomba ispititei lumii, ci pentru a insemina cotidianul cu Adevarul mai
presus de lume, orientand astfel istoria spre fagasul firesc al Imparatiei lui Dumnezeu27.
Ar fi o mare greseala sa se creada ca atat Scriptura, cat si Traditia ar putea exista
fara Biserica, fiindca si una si alta se afla in cea mai stransa legatura cu comunitatea
crestina care este Biserica. Luand fiinta in ziua Pogorarii Duhului Sfant, ea era absolut
necesara, pentru ca Apostolii sa aiba cui preda Revelatia in Hristos. Fara Biserica, Traditia
25
Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhim. Prof. Ioan Zagrean, op. cit., pag. 75
26
Pr. Prof. Univ. Dr. Popescu Dumitru, Diac. Costache Doru, op. cit. pag. 55
27
Ibidem. Pag. 56

18
n-ar fi putut exista, incetand de a mai fi practicata si transmisa. Dar nici Biserica n–ar fi
putut exista fara Traditie, caci ca aplicare continua a continutului Revelatiei, Traditia este
un atribut al Bisericii.
Pe de alta parte, Scriptura exista, e aplicata si interpretata de Biserica. Insasi
Scriptura n-ar fi existat fara Biserica, caci canonul Scripturii a fost stabilit in Biserica. Nu
Biserica a luat fiinta prin mijlocirea Scripturii, ci Scriptura a luat nastere in sanul Bisericii,
ca fixare in scris a unei parti din traditia apostolica, deci a unei parti a Revelatiei.
Traditia apostolica apare o data cu Biserica si Biserica apare o data cu Traditia
apostolica. Deci Biserica se misca in interiorul Revelatiei, deci al Scripturii si Traditiei, iar
Traditia e vie in Biserica. Caci aceasta impletire intre Scriptura, Traditie si Biserica e
rezultatul lucrarii Duhului Sfant, Duhul lui Hristos28.
Referitor la raportul dintre Sfanta Scriptura si Traditie, potrvit careia Sfanta
Scriptura contine numai o parte a Revelatiei, iar Sfanta Traditie o alta parte- in vremea
noastra unii teologi s-au pronuntat in favoarea tezei dupa care ambele cuprind aceeasi
Revelatie, transmisa insa sub doua modalitati diferite. Dar uneori acest raport este conceput
ca un cerc din care nu se poate iesi.
Din punct de vedere cronologic, Traditia este anterioara canonului Noului
Testament, care provine din Traditia divino-apostolica si pe care o contine.si o transmite.
Tot Tezaurul biblic a fost transmis anterior pe cale orala incat Sfanta Scriptura face parte
din Traditie. Dar prin fixarea canonului biblic nu s-a inlaturat si nu s-a limitat Traditia
orala.
Sfatul Apostol Ioan recunoaste ca in Traditia orala a Apostolilor care a stat la baza
Evangheliei Sale, circlau fapte si date despre Hristos care nu sunt cuprinsa in scrierile
biblice: “Dar sunt si alte multe lucruri pa care le-a facut Iisus si care, daca s-ar fi scris cu
de-amanuntul, cred ca lumea aceasta nu ar cuprinde cartile ce s-ar fi scris”(Ioan,21,25)29.
Biserica nu a considerat niciodata Sfanta Scriptura din punct de vedere al
autoritatii- o parte Traditiei divino-apostolice si nici nu a socotit Traditia postapostolica in
sine ca o revelatie noua sau ca o completare a Sfintei Scripturi. Cu toate acestea, Biserica a
sustinut intotdeauna necesitatea ambelor pentru credinta crestina deoarece Sfant Scriptura
si Traditia sunt mijloacele prin care Biserica comunica cu Hristos, caile inseparabile prin
care se merge la originea ei.
Intr-adevar, Sfanta Scriptura si Traditia sunt doua marturii complementare in care s-
a pastrat Revelatia lui Hristos, sau doua forme de comunicare inseparabile a mesajului
revelat. Ele transmit una si aceeasi Evanghelie, au acelasi continut, prezentat in forme
deosebite. Exista totusi o distinctie intre ele din punctul de vedere al autoritatii si functiei
care evita sa se identifice sau sa se opuna.

CONCLUZII

In indeplinirea indatoririi de a invata pe credinciosii sai, Biserica Ortodoxa


Romana, foloseste cuvintele Dumnezeiesti ala Sfintei Scripturi, fie in Slujbele din Sfantul
locas, fie in slujbele divine savarsite la casele credinciosilor. La aceste slujbe, mereu aud
credinciosi cuvintele Sfintei Scripturi, din Apostol, din Evanghelie, din Psalmi, din
Prooroci, fie citite, fie cantate de slujitorii Bisericii.
Dupa cum arata si numele, Sfanta Scriptura este cartea Sfanta a crestinilor si
Iudeilor si anume crestinii o socotesc Sfanta in intregime, in timp ce Iudeii considera
Sfanta numai prima parte, Vechiul Testament.
28
Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhim. Prof. Dr. Ioan Zagrean, op. cit., pag. 75
29
Diac. Asist. Ioan Bria, Scriptura si Traditie, in rev. Studii Teologice, anul XXII(1970), nr. 5-6, pag. 396.

19
Pentru denumirea acestei carti se mai foloseste, mai ales de catre Sfintii Parinti, si
forma denumirii la plural “Sfintele Scripturi” sau “Dumnezeistile Scripturi”, pentru ca intre
copertile ei nu se gaseste numai o singura carte, ci 87 de carti30.
Sfanta Scriptura este cartea de istorie Sfanta care trateaza cea mai vasta tema:
Istoria mantuirii neamului omenesc sau Istoria Imparatiei Spirituale a lui Dumnezeu sau
istoria manifestarii dragostei lui Dumnezeu fata de om, in fazele ei miscatoare. Istoria
mantuirii incepe cu facerea omului de catre Dumnezeu, se continua cu patriarhii, proorocii,
atinge punctul culminant cu Domnul Hristos, care a desfasurat o intreita activitate,
profetica(didactica), arhiereasca si imparateasca, in vederea mantuirii noastre si se
desavarseste in viata viitoare, vesnica. Repetam, Sfanta Scriptura este o carte de istorie
Sfanta, o carte de religie, adica o carte in care se arata legatura libera si constienta a
credinciosului cu Dumnezeu si, de aceea, nu trebuie sa cautam in ea istoria economica,
sociala, politica si culturala a lumii, ca intr-o carte de istorie laica.
Din punct de vedere religios/moral, Sfanta Scriptura, in comparatie cu cartile altor
religii din omenire, cuprinde invatatura religioasa si morala, care misca, satisface si inalta
sufletul credinciosului31.
Sfanta Scriptura cuprinde in paginile ei adevaruri ce stau la baza credintei noastre si
aceste adevaruri au devenit pentru Biserica o adevarata norma de credinta si indreptar in
privinta conduitei morale.
Cuvantul cuprins in Sfanta Scriptura se adreseaza tuturor oamenilor, din toate
timpurile, locurile si categoriile lor sociale, indiferet de nivelul cultural atins in evolutia lor
spirituala.
Sfantul Ioan Gura de Aur spune in una din omilirile sale ca: Scripturile sunt scrisori
trimise de Dumnezeu oamenilor. Pentru aceea se numeste Sfanta Scriptura, Cuvantul lui
Dumnezeu scris prin oameni si pentru oameni32.
Sfintii Trei Ierarhi considera Sfanta Scriptura superioara oricarui produs literar pur
omenesc, o perla a literaturii universale. Superioritatea ei iese in evidenta atat din bogatia
ideilor cat si din frumusetea stilului in care a fost scrisa. Sfintii Capadocieni admira tehnica
oratorica a aghiografilor.
Sfintii Trei Ierarhi evita exagerarile interpretarii strict literare care tinandu-se de
literatura textului excludeau oricare alt sens al Sfintei Scripturi.
Ei vad in Sfanta Scriptura expresia unui imens pogoramant facut de Dumnezeu fata
de oameni, prin intermediul ei omul are intotdeauna la indemana cuvantul si vorba lui
Dumnezeu si o poate studia si reflecta asupra ei in voie. Cat priveste cele relatate in
Sfintele Scripturi, Sfintii Trei Ierarhi sustin istoricitatea si autenticitatea lor.
Sfintii Trei Ierarhi nu se limiteaza la o interpretare pur teoretica a Sfintei Scripturi,
ci aplica Principiile ei la viata de toate zilele, morala si sociala. In numele principiilor
biblice, acestia biciuiesc vicii si nedreptati in numele principiilor biblice ei invata iubirea si
apropierea de oameni. In numele principiilor biblice ei mustra pe imparati, pe cei lacome si
pe cei rai, in numele pricipiilor biblice ei isi impart bunurile celor sarmani si tocmesc azile
pentru batrani si nevoiasi. Desigur, opera exegetica a Sfintilor este mult mai bogata in
sensuri, dar in limitele unei alocutiuni nu pot fi formulate decat cele importante33.
Atat Biserica invatatoare- adica Ierarhia bisericeasca - cat si Biserica ascultatoare -
credinciosii trebuie sa foloseasca Sfanta Scriptura ca pe un izvor de apa vie.(Ioan 4, 11-14),

30
Pr. Prof. Nicolae Petrescu, Ce este Sfanta Scriptura?, in rev. “Biserica Ortodoxa Romana”, anul XCIII(1975), nr.
9-10, pag. 1098
31
Ibidem, pag. 1099
32
Pr. Drd. Simion Todoran, art. Cit., pag 350
33
Pr. Lect. Constantin Cornitescu, art. cit., pag.87.

20
din care sa soara “Apa curgatoare spre viata vesnica”, adica invatatura cea dumnezeiasca
cu puterea ei de a desavarsi prefacerea morala a fiecarui credincios.
Se cuvine ca noi credinciosii, preotii si mirenii sa citim Sfanta Scriptura cu
smerenie, ca pe cuvantul lui Dumnezeu cerandu-i mai inainte ajutorul ca sa o intelegem si
avand o dorinta calda de a ne lumina fiinta din cuprinsul ei. Atunci cand din pricina
putinatatii intelegerilor, credinciosii nu pricep anumite invataturi din ea, sa roage pe preot
sa le talmaceasca acele invataturi34.
Sfanta Scriptura a jucat un rol foarte important in viata poporului. Ea a inatarit
sentimentul religios, a aparat credinta ortodoxam, a intarit constiinta nationala si a
contribuit la odraslirea celor dintai opere literare. De aceea, Sfanta Scriptura nu trebuie sa
lipseasca din casa niciunui crestin.

Bibliografie Generala

1. ***Biblia sau Sfanta Scriptura, Editura I.B.M.B.O.R. , Bucuresti, 1995.


2. Bria, Diacon Asist. Ion, Scriptura si Traditie, in „Studii
Teologice”,XXII(1970), nr. 5-6.
3. Ciudin, Pr. Prof. Dr. Nicolae, Studiul Vechiului Testament, Editura
I.B.M.B.O.R. , Bucureşti, 1978.
4. Chitescu, Pr. Prof. Nicolae, Scriptura, Traditie si traditii, in „Ortodoxia”
XIX(1963), nr. 3-4.
5. Cornitescu, Pr. Lect. Constantin, Sfintii Trei Ierarhi, Interpreti ai Sfintei
Scripturi, in „Studii Teologice” XXVIII(1976), nr. 1-2.
6. Evdokimov, Paul, Biblia si Traditia, in „Ortodoxia” XVII(1996) nr. 1-2.
7. Ionescu, Pr. Prof. Ion, Sfanta Scriptura, in „Studii Teologice” XLIII(1991),
nr.4.
8. Jarpalau, Pr. Drd. Ghe. , Valoarea interpretarii tipologice a Vechiului
Testament, in „Studii Teologice”, XXXIII(1981), nr. 5-6.
9. Petrescu, Pr. Prof. Nicolae, Ce este Sfanta Scriptura? , in „Biserica Ortodoxa
Romana” XCIII(1975), nr. 9-10.
10. Popescu, Pr. Prof. Univ. Dr. Dumitru, Costache, Diac. Doru, Introducerea in
Dogmatica Ortodoxa, Ed. Libra, Bucuresti, 1997.
11. Remete, Pr. Conf. Dr. George, Dogmatica Ortodoxa, manual pentru
seminariile teologice, Ed. Reintregirea, Alba-Iulia, 2000.
12. Rezus, Prof. Petru, Invatatura Ortodoxa despre dezvoltarea si implinirea
Revelatiei Divine, in „Ortodoxia” XXI(1966), nr.1.
13. Sarbu, Prof. Corneliu, Revelatie si inspiratie, in „Ortodoxia” VII(1957), nr. 1.
14. Staniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Teologia Dogmatica Ortodoxa, Vol. I,
Editura I.B.M.B.O.R. , Bucureşti, 1996.
15. Staniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Sfanta Scriptura si Traditia apostolica, in
Marturisirea Bisericii, in”Ortodoxia” XIV(1980), nr. 2.
16. Todoran, Pr. Prof. Dr. Isidor, Zagrean, Arhim. Prof. Dr. Ioan, Dogmatica
Ortodoxa, manual pentru seminariile teologice, Editura Renasterea, Cluj, 2000.
17. Verzan, Pr. Dr. Sabin, Cateva date introducttive asupra Sfintei Scripturi, in
„Studii Teologice” XLIV(1992), nr. 3-4.

34
Pr. Prof. Nicolae Petrescu, art. cit, pag. 1102.

21
18. Prelipcean, Pr. Prof. Vladimir Neaga, „Studiile Vechiului
Testament”Buc.1995.

Declaratie

Subsemnatul, Sanda Marius, declar pe propria-mi raspundere ca lucrarea imi


apartine in intregime si nu am utilizat alte izvoare si studii bibliografice in afara celor
mentionate.

22
Data: Mai 2008 Semnatura

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate

23

S-ar putea să vă placă și