Probabilism

Introducere


Probabilismul este un curent filosofic aparut in cadrul filozofiei elenistice, derivat din
scepticism(Academia sceptica de mijloc si cea noua). A fost instaurat de CARNEADE din
Cirene (214-129 Chr.) si ARCESILAOS din Eolia(318-244 i Chr.).


Definitie

In teologie si folozofie, probabilismul se refera la o doctiona greaca veche de scepticism
academic. Se considera ca, in absenta de certitudine, probabilitatea este cel mai bun criteriu.
Aceasta admite c n cunotinele noastre noi nu putem atinge
niciodat nici certitudinea nici adevrul. Ceea ce ajungem s realizm
n cunotinele noastre nu poate fi, dup aceast concepie,
dect un grad oarecare de certitudine. Din acest motiv, pentru
probabiliti, valoarea de adevr a ideilor noastre constitue totdeauna o intrebare fara raspuns(
inteleptul nu va declara adevarata nicio afirmatie, dar fiind nevoit sa actioneze, se va calauzi
in practica dupa acele norme care par sa fie mai probabile decat altele).

Istorie

Dupa Crates, a urmat la conducerea Academiei platonice, Arcesilaos din Eolia (318-244 i.Hr.) care
este, impreuna cu Carneades din Cirene (217-132 i.Hr.) reprezentantul principal al asa-numitei
Academii sceptice de mijloc, stapanita de scepticism. Si, fiindca nici acestia n-au lasat nimic
posteritatii din scrierile lor, datele despre Arcesilaos si Carneades ni s-au pastrat la Cicero si Diogene
Laertius. Acesta din urma ne relateaza ca Carneades a mers atat de departe cu indoiala sa, incat a
tras la indoiala pana si afirmatia sa proprie ca noi nu putem sti nimic. Sextus Empiricus este de parere
ca prin aceasta Carneades a voit numai sa puna la incercare pe elevii sai, pentru a-i conduce la
platonism. Si, intr-adevar, cu Carneades, Academia platonica ajunge iarasi la o inflorire, asa cum
aceasta era odinioara.

Carneades este si el, ca si Arcesilaos, un probabilist vestit, mai ales pentru talentul sau oratoric si
pentru spiritul sau critic. Asa se spune ca fiind trimis la Roma - impreuna cu stoicul Diogenes din
Babilon si cu peripateticianul Critalaos - pentru a obtine crutarea Atenei de un impozit oneros,
Carneades a zapacit pe romani cu stralucitoarea sa dialectica, cu care el stia sa argumenteze cu o egala
putere de convingere pentru si impotriva dreptatii. Faptul acesta a facut pe Caton Censorius sa-l
combata si sa determine senatul sa incheie tratativele mai repede, pentru ca delegatia greca sa se
intoarca la Atena si sa nu strice tineretul roman.

Carneades combate pe stoici si mai ales pe Chrysiipp, care era in acea vreme cel mai vestit filozof
dogmatic. Dovezilor pentru existenta lui Dumnezeu, pe care Chrysipp le deducea din oranduirea
teleologica a lumii, Carneades le opunea prezenta raului in lume precum si alte contraziceri. Mai
departe Carneades neaga posibilitatea unei argumentari precise si severe. Si, ca sa faca dovada practica
a acestui lucru, dupa cum ne relateaza Lactantiu, Carneades tinea in Roma intr-o zi o conferinta in care
facea dovada ca exista dreptate, pentru ca in ziua urmatoare, intr-o alta conferinta, sa dovedeasca
contrariul.
Carneades nu s-a marginit sa demonstreze imposibilitatea cunoasterii ci a cautat sa stabileasca o teorie
a probabilitatii. In aceasta teorie el deosebea trei grade de probabilitate : 1) Reprezentarile ce sunt con-
siderate numai ca ceva in sine ; 2) Reprezentarile ce sunt probabile si nu contrazic alte reprezentari; 3)
Reprezentarile ce sunt confirmate multilateral de experienta. De exemplu, am reprezentarea unui lucru
incolacit , atunci pot zice : aceasta este sau o franghie sau un sarpe (probabilitatea de primul grad).
Faptul ca nu se misca, intareste probabilitatea ca nu este un sarpe (gradul al doilea). Iar daca lovesc
corpul respectiv si acesta nu se misca spontan ca un corp viu, pot zice, cu al treilea grad de
probabilitate, ca aceasta este o franghie.
Preponderenta eticii, a enciclopedismului si a scepticismului evoluat in probabilism, a
ingreunat dezvoltarea metafizicii(in filozofia elenistica).

Probabilismul dupa Antichitate
Probabilismul se poate referi, de asemenea, la o teza religioasa din sec XVII cu privire la
etica, sau la o teza filozofica moderna.
In teologie, in special cea catolica, se refera strict la cauzistica(Parte a teologiei scolastice
medievale care incearca sa rezolve cazurile de constiinta si sa justifice unele practici imorale
printr-un sistem de norme etice abstracte si prin subtilitati logice, devenite cu vremea pura
sofistica), mai exact ca doctrina se poate aproba de un medic recunoscut de Biserica chiar
daca opinia celorlalti este probabil opusa.
Acest punct de vedere a fost avansat de catre teologul spaniol Bartolome de Medina (1527-
1581) si aparat de multi iezuiti cum ar fi Luis Molna(1528-1581). El a fost puternic criticat de
catre Blaise Pascal in scrisorile sale provinciale ca ceea ce duce la relaxare morala. Spre
deosebire de probabilism este probabilorism(probabilior latina, mai probabil), care sustine
ca , atunci cand exista o preponderenta de dovezi pe o parte a unei controverse, unul este
obligat sa urmeze acea parte, si tutiorism(tutior latina , mai sigur), care sustine ca, in caz de
indoiala, unul trebuie sa ia partea celui mai sigur punct de vedere moral. In filosofia greaca
antica, probabilismul face referire la doctrina care ofera asistenta in domenii obisnuite: se
presupune ca, desi cunoasterea este imposibila, un om se poate baza pe convingeri puterince
in afacerile practice. Acest punct de vedere a fost organizat de catre scepticii Academiei.
In utilizarea moderna, un probabilist este cineva care crede ca problemele epistemologice
(EPISTEMOLOGIE s.f 1. Partea a gnoseologiei care studiaza procesul cunoasterii asa cum se
desfasoara in cadrul stiintelor; teorie a cunoasterii siintifice.)
Doctrinele probabilistice continua sa fie dezbatute in cadrul inteligentei artificiale generale, ca
un contrapunct la utilizarea de logica non-monotona, ca forma corespunzatoare de
reprezentare a cunostintelor.
Probabilismul in teologia naturala, scepticismul metafizic, si orientarea catre cercetari de
natura deja stiintifica, vor reprezenta, mai tarziu, semnele principale ale influentei lui Ockam.


Cicero- adept al probabilismului.

Cicero nu creeaza un sistem filozofic propriu. Originalitatea sa consta in puterea de
selectie si sinteza, de adaptare a modelului cultural si filozofic grec la spiritualitatea si
mentalitatea romana a vremii sale, in adecvarea limbii latine prin constituirea unui limbaj
filozofic, in armonizarea pragmatismului roman funciar cu subtilitatea dialectala si
speculativa a gandirii grecesti, cu dezideratul de a oferi solutii posibile politice in primul rand,
dar si etice - pentru societatea romana in disolutie.
El trateaza teoria cunoasterii asa cum apare ea in diferite doctrine - stoicism, epicureism,
probabilism - si definirea binelui suprem (summum bonum), cat si mijloacele de'a-l atinge,
in Paradoxa stoicorum, Hortensius, Academica (Priora si posteriora - cea mai speciala si
abstracta dintre scrierile sale), precum si in De finibus bonorum et malorum (Despre limitele
binelui si ale raului) si Tusculanae disputationes, (Dezbaterile de la Tusculum). Cicero afirma
ca inteleptul poate atinge binele suprem, izvor al fericirii, dominand frica de moarte,
suportand si alinand durerea prin apel la consolarile filozofiei si infranand-si pasiunile, deci
prin practicarea virtutii care reprezinta perfectiunea in ordine morala, Vrand parca sa
exemplifice si sa concretizeze aceste asertiuni, Cicero compune trei opuscule de filozofie si
edificare morala practica: De officiis (Despre indatoriri), De amicitia si De senectute. O a
treia alegorie de lucrari, mai degraba teologice decat filozofice, o reprezinta tratatele cu
caracter metafizic - De natura deorum (Despre natura zeilor) si De fato (Despre destin) - in
care sunt spuse conceptiile curente despre providenta, destin si liberul arbitru.