Sunteți pe pagina 1din 27

UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA

VETERINARA A BANATULUI TIMISOARA

PROIECT LA POMOLOGIE

Coordonator : Student:
Prof.Dr.Ing.Iordanescu Olimpia Belcea Ion Cosmin

Timisora 2009

1
TEMA:

Infiintarea unei plantatii de mar in sistem intensiv pe o suprafata de


2,5 ha in conditiile zonei Resita

2
CUPRINS

Capitolul I

Introducere
Alegerea locului pentru livada
Alegerea soiurilor si portaltoilor
Organizarea si amenajarea terenului
Pregatirea terenului
Stabilirea distantelor de plantare si pichetare
Plantarea pomilor
Intretinerea plantatiei

Capitolul II

Descrierea soiurilor

Capitolul III

Pregatirea terenului in vederea plantarii

Capitolul IV
Pichetarea terenului
Saparea gropilor
Administrarea ingrasamintelor
Pomi altoiti
Fasonarea
Plantarea pomilor
Udarea pomilor

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

3
Tipuri de plantatii pomicole

Comerciale, care au ca scop obţinerea unor producţii mari, destinate


comercializăriiIîn diferite forme. Acest tip de plantaţie cuprinde 1-3 specii, cu un
număr redus de soiuri, care permite o eficienţă sporită a tehnologiilor de îngrijire.
Plantaţiile confierciale pot fi realizate în sistem superintensiv (cu peste 1250
pomi/ha, pomij altoiţi pe portaltoi de vigoare mică şi foarte mică), sistem intensiv
(cu 400-1250 pomi/ha, pomi altoiţi pe portaltoi de vigoare mijlocie şi mică) şi mai
puţin în sistem! clasic.
Didactice şi experimentale. Acest tip de plantaţie se înfiinţează în staţiuni,
facultăţi, şcoli de profil şi au rol de instruire. Aceste plantaţii sunt împărţite în
parcele, după regulile tehnicii experimentale, urmărindu-se anumiţi factori. De
asfemenea mai conţin şi colecţii a diferitelor specii, cu numeroase soiuri.
De aliniament, care sunt amplasate în vecinătatea şoselelor, căilor ferate,
canalelor de irigaţie Aceste plantaţii sunt alcătuite din specii rustice, care necesită
mai puţine lucrări de îngrijire: nuc, dud, unele soiuri de măr, păr, prun. Acest tip
de plantaţie se practică din ce în ce mai puţin.

Alegerea locului pentru livadă

Alegerea locului pentru o viitoare plantaţie pomicolă se face în funcţie de factorii


naturali şi social-economici.

Factorii naturali

Temperatura trebuie să fie corespunzătoare din punct de vedere al mediei anuale,


a minimelor şi maximelor absolute, suma gradelor de temperatură. |
Precipitaţiile trebuie să satisfacă speciile care vor fi cultivate. Soiurile altoite pe
portaltoi de vigoare mică au nevoie de irigare, deoarece acestea nu pot rezista la
seceta prelungită.
Lumină este foarte importantă atât pentru speciile iubitoare de căldură: nuc,
cireş, cais, piersic, migdal, dar şi pentru cele mai puţin pretenţioase cum sunt
arbuştii fructiferi, care suferă în condiţii de iluminare insuficientă.
Solul. Speciile pomicole reuşesc bine pe soluri uşoare, fertile cu pH-ul cuprins
între 5,6-7,8, cu pânza de apă freatică la suprafaţă.
Relieful are o mare influenţă asupra alegerii locului pentru livadă. Panta
terenului se recomandă să fie în jur de 6-15%, adică terenuri care să nu necesite
amenajări speciale.
Expozitia terenului se alege în-funcţie de specie şi altitudine. Aşa cum s-
a arătat într-un capitol anterior, cele mai bune expoziţii sunt cele sudice, estice şi
vestice. în zonele sudice, plantaţiile pot fi înfiinţate şi pe versanţi nordici.
Adăposturile faţă de vânturi sunt obligatorii pentru măr, păr, gutui, prun, care
sunt sensibile la curenţii de aer.

4
Vecinătăţile. Plantaţia trebuie să fie amplasată la distanţă mare de păduri, de
unde pot veni insecte şi animale dăunătoare (iepuri, căprioare, cerbi). De
asemenea trebuie amplasate departe de râuri sau alte întinderi mari de apă care
pot face să crească hidroscopicitatea, în cazul râurilor, să formează curenţi de aer
rece şi brume.
Vegetaţia naturală. Prezenţa speciilor pomicole spontane indică un mediu
favorabil unei culturi pomicole. în zona stejarului şi fagului, pomi fructiferi găsesc
condiţii favorabile de cultură. în zonele coniferelor, friguroase şi în zonele plopului
sau salciei, umede, nu se vor amplasa culturi pomicole.

Factorii social-economici sunt:


- apropierea de pieţe de desfacere interne sau posibilitatea unei desfaceri
externe;
- asigurarea forţei de muncă în tot timpul anului, ieftină;
- asigurarea căilor de acces, accesibile tot timpul anului;
- lucrările de îmbunătăţiri funciare să fie puţine, iar valoarea lor să fie
mică;
- posibilităţile de aducţiune a apei pentru irigare şi tratamente fitosanitare,
să fie eficiente din punct de vedere financiar;
- distanţă corespunzătoare de sursele de poluare care pot afecta calitatea
fructelor, impuse de normele sanitare;
- asigurarea unui parc de maşini, dotat corespunzător, gata în orice moment
pentru intervenţii.

Alegerea soiurilor si portaltoilor

Sortimentul la măr

Pe plan mondial sortimentul la măr este foarte bogat fiind apreciat la 10 –


12.000 de soiuri. Paradoxal. din aceste număr mare, producţia utilizează câteva
soiuri foarte valoroase şi de largă circulaţie internaţională. Cele mai răspândite
soiuri sunt: Golden Delicious şi mutantele sale, Red Delicious şi mutantele sale,
Frumuseţea Romei, Cox Orange Pepin, Belle de Boskoop, Jonathan, Mc Intosh,
Granny Smith, Reinette de Canada, Gravenstein, Spartan, Morgenduft, etc.
Începând indeosebi din anii 90 se promovează soiurile bicolore sau roşii intens
dintre care mai importante amintim: Elstar, Idared, Royal Gala, Braeburn,
Gloster 69, Mutsu, Fuji, Pink Lady, etc.
Important este faptul că, la majoritatea soiurilor au fost identificate clone
foarte valoroase care se deosebesc radical de soiul mamă prin culoare, aromă,
gust, precocitate, astfel încât unele dintre acestea pot fi considerate soiuri noi, ca
de exemplu Ionagored, Ionica care provin din soiul Ionagold.
O noutate importantă a sortimentului o constituie obţinerea soiurilor
rezistente la boli (rapăn, făinare, arsura bacteriană).
Sortimentul de perspectivă trebuie să corespundă la câteva deziderate care
după părerea noastră sunt:

5
- extinderea soiurilor rezistente la rapăn, care satisfac pe fermierii decapitalizaţi şi
cu posibilităţi financiare reduse. Dintre acestea mai valoroase s-au dovedit:
Generos, Florina, Pionier, Voinea, Romus 2, Romus 3, Prima, Liberty, etc.
Fructele acestor soiuri pot fi vândute ca fructe ecologice datorită numărului mic
de tratamente efectuate;
- alinierea la sortimentul mondial şi mai ales la cel european, pentru a deveni
competitivi în conjunctura integrării europene spre a putea participa la export în
condiţii egale cu partenerii externi. Acest lucru necesită înmulţirea soiurilor:
Elstar, Idared, Ionagold, Ionagored, Braeburn, Gala, clone de Golden Delicious,
Fuji, Mutsu, etc.
În ambele cazuri se vor altoi numai clone valoroase.

Portaltoii mărului

Mărul se altoieşte numai pe măr, care poate fi provenit din seminţe


(portaltoi generativ) sau înmulţit prin marcotaj, eventual butaşi (portaltoi
vegetativ). În ultimii 15-20 de ani în practică se utilizează aproape exclusiv numai
portaltoii vegetativi.
Portaltoii generativi se obţin din seminţele anumitor soiuri locale care au o
bună adaptabilitate ecologică, şi care se numesc portaltoii franc: P.F. Pătul, P.F.
Vieşti, P.F.Creţesc, P.F. Trotuşe P.F. Bistriţa 50, etc. Portaltoii franc imprimă
pomilor o vigoare foarte mare (8-10m înălţime şi diametrul coroanei), intrare
târzie pe rod, neuniformitate genetică între indivizi, longevitate prea mare. Unele
avantaje ca: rezistenţa la ger, secetă, vânt etc, nu conpensează dezavantajele, de
aceea aceşti portaltoi sunt aproape ignoraţi.
Portaltoii vegetativi s-au obţinut din specia Malus pumilla
varietăţile praecox (dusenul) şi paradisiaca (paradisul). Primele cercetări au fost
făcute în Anglia la Staţi jnea East Mailing, unde s-au obţinut primii 16 portaltoi
vegetativi botazaţi seria E.M. l-XVI, cu diferite trepte de vigoare şi de precocitate.
Cercetările au continuat la Institutul John Innes din Marton pentru a obţine
portaltoi rezistenţi Ia păduchele lânos. Aceşti portaltoi au fost botezaşi M.M.
(Marton Mailing) şi diferite numere arabe: 104, 106, 109/111. Ulterior denumirea s-
a redus la un singur M., urmat de cifra romană sau arabă care îl caracterizează.
Cercetările au continuat în Franţa, Suedia , inclusiv în România la Staţiunile:
Geoagiu, Voineşti, Bistriţa, I.C.P. Piteşti - Mărăcineni.
în funcţie de vigoarea, precocitatea, productivitatea şi alte caracteristici
biologice pe cure le imprimă soiurilor altoite, portaltoii vegetativi se clasifică în 6
grupe, de la vigoare foarte mare, compatibilă cu francul, până la o vigoare foarte
mică (2,0-2,5m). Această clasificare are o importanţă mai mult istorică
(teoretică), întrucât în ultimii 10-15 ani se utilizează numai portaltoi de vigoare
mică, foarte mică, eventual submijlocie.
Portaltoii cu vigoare foarte mare: sunt reprezentaţi de portaltoii franc
(Creţesc, Călugăresc, Vieşti, Trotuşe, Patul) precum şi de portaltoii vegetativi M
16, M 25 şi A2.
Soiurile altoite pe aceşti portaltoi realizează înălţimi de 8-9 m,
diametrul coroanei de 6-8 m, intră pe rod după 5-8 ani în funcţie de soi,
dau producţii

6
maxime 10-12 ani, trăiesc 40-60 ani. înrădăcinează abundent şi profund, la
după sunt ger, la secetă şi dezrădăcinare. Din această grupă în zonele
rezistenţiale ţarii noastre se mai justifică menţinerea francului şi a portaltoiului
montane
vegetativ A2.
Portaltoi cu vigoare mare sunt: M11, M 109
Aceşti portaltoi au înrădăcinare bună M 11 sau satisfăcătoare MM 109, pomii
înregistrează 5-6 m înălţime şi diametru; intră pe rod după 5-6 ani şi dau producţia
maximă după 8-10 ani. Din această grupă se utilizează puţin MM 109.
Portaltoii cu vigoare supramijlocie M 2 şi MM 111. Portaltoii din această grupă au
înrădăcinare corespunzătoare, se înmulţesc prin marcotaj vertical. Soiurile altoite
pe aceşti portaltoi realizează înălţimi de 5-6 m, intră pe rod după 3-5 ani de la
plantare. Se utilizează puţin în practică.
Portaltoii cu vigoare mijlocie M 4, MM 104, imprimă pomilor vigoare mijlocie 4-5 m
în înălţime şi diametru, înrădăcinare mijlocie 0,5-0,8 m, intrare pe rod după 3-4 ani,
iar longevitatea în jur de 30 ani. Aceşti portaltoi au fost majoritari în anii 1970-1980
pentru plantaţiile dirijate sub formă de palmetă etajată, cu distanţele de plantare de
4 x 3-4 m.
Portaltoii de vigoare submijlocie M 7, MM 106 au înrădăcinare bună (mai ales MM
106) pomii intră pe rod la 3-4 ani după plantare, trăiesc 25-30 ani. Această grupă
este mult utilizată în România (îndeosebi MM 106) pentru livezi intensive, cu
densitate mare 4 x 2 m sau superintensive 3,5-4,00 x 1,5 m.
Portaltoii de vigoare mică şi foarte mică: M 26, M 9, M 9 A, Cepilland 1 şi 2; M 27.
Aceşti portaltoi imprimă o vigoare mică, (M 26) şi foarte mică îndeosebi M 27. Au
înrădăcinare slabă, trasantă (ceva mai bună M 26 şi Cepilland), rădăcinile sunt
casante, sensibile la ger şi secetă. Pomii ating înălţimi de 2,0-2,5 m, intră pe rod la 1-
2 ani de la plantare şi trăiesc 15-20 ani. Livezile înfiinţate pe aceşti portaltoi
trebuiesc prevăzute cu sistem de irigare şi de susţinere, deci investiţii mari, motiv
pentru care în ţara noastră nu sunt încă extinşi. Cei mai utilizaţi portaltoi vegetativi
în România sunt MM 106, M 4, M 7 şi M 26, ultimul pentru livezile superintensive.
Pe lânga aceşti portaltoi, în România, au fost omologaţi portaltoii G 21 şi Voineşti 2,
cu vigoare similară sau ceva mai mică decât M 9.

Organizarea si amenajarea terenului

Defrişarea culturii precedente sau a vegetaţiei lemnoase sau arbustive


este obligatorie. Defrişarea se poate face cu buldozere şi extractoare de cioate, în
aşa fel încât terenul să fie curat de orice rest lemnos, care poate forma un focar de
infecţie.
Nivelarea terenului este necesară pentru eliminarea denivelărilor care
favorizează reţinerea apei şi pentru a crea condiţii pentru mai târziu, când terenul
va fi irigat. Această lucrare se face cu 1-2 ani înainte de plantare fără însă a afecta
stratul de humus.
Repausul solului. Se recomandă ca după desfiinţarea unei culturi, terenul
trebuie să rămână în repaus 3-4 ani, timp în care să fie cultivate plante erbacee,
anuale sau perene. După piersic, perioada de repaus va fi mai mare. în cazul
succesiunii sămânţoase-sâmburoase sau invers, perioada de repaus poate
scădea sau poate fi eliminată.

7
Fertilizarea terenului. Fiind culturi care se întind pe perioade mari de timp
(zeci de ani), fertilizarea înainte de plantare este obligatorie. Dozele de
îngrăşăminte se aplicărîn funcţie de fertilitatea naturală a terenului şi de sistemul
de cultură adoptat! Dozele orientative sunt de 40-60 t/ha gunoi de grajd, 100-300kg
P205/ha, 100-300 kg K20/ha. Fosforul şi potasiul se aplică înainte de desfundare,iar
gunoiul de grajd dupa desfundare.Pentru corectarea aciditatii solului se
administreaza 5-10 t/ha carbonat de calciu.
Desfundarea terenului se face la adancimea de 60-80 cm si este conditia
principala de reusita a unei plantatii deoarece solul se mobilizeaza se
aeriseste,incorporeaza bine ingrasamintele,activeaza microorganismele.In cazul
solurilor cu un strat fertil subtire se recomanda o scarificare urmata de o aratura
de 35-40 cm.In gradinile familiale terenul se poate pregati doar prin saparea unor
gropi mari(1,0m×0,8m) in care pomii sa gaseasca conditii bune de dezvoltare in
primii ani de viata.
Pregătirea terenului
Pregatirea terenului se face prin defrisare,nivelare,fertilizare „substantiala” si
mobilizare adanca prin desfundare la 60 cm.
In cazul in care marul urmeaza dupa mar,par sau gutui,se impune o pauza de
3-5 ani.Intervalul amintit poate fi redus la 2-3 ani daca defrisarea se face cu atentie
si apoi urmeaza cultivarea terenului cu leguminoase si ierburi perene,plus o
fertilizare abundenta cu gunoi de grajd.
Fertilizarea minerala presupune aplicarea inainte de desfundare a 120-150 kg
s.a.P2O5/ha,100-150 kg s.a.K2O/ha,amendamente calcaroase pe solurile cu pH
sub 5,5.
Reamintim ca pentru livezile intensive pregatirea minutioasa a solului si
fertilizarea sunt hotaratoare pentru reusita culturii
Producerea materialului saditor se face in pepiniere dupa tehnologia
obisnuita cu unele sublinieri:
• in campul I se altoiesc mai intai portaltoii vegetativi de vigoare slaba,apoi
cei de vigoare mijlocie si in final portaltoii franc;
• in campul II altoii cresc lent de aceea necesita fertilizare suplimentara
pentru a realiza cresteri viguroase si formarea de anticipati care grabesc formarea
coroanei.Pomii trebuiesc sa fie destul de vigurosi si cu radacini sanatoase pentru
a realiza o buna prindere si demarare rapida in crestere.
In unele cazuri se pot planta la locul definitiv(in livada)portaltoii care se vor
altoi pe loc sau se vor planta portaltoii altoiti la masa.Aceasta metoda face
insemnate economii la plantare(se planteaza in acest caz cu plantatorul)si la
achizitionarea materialului saditor dar intarzie intrarea pe rod cu 1-2 ani
La mar se infiinteaza numai plantatii intensive si superintensive care
produc fructe incepand din anul al II-lea de la plantare.
Stabilirea distantelor de plantare si pichetare

Distanţele de plantare se stabilesc în funcţie de următorii factori: vigoarea

I
speciei, a soiului şi a portaltoiului; sistemul de livadă şi de coroană; fertilitatea
solului; regimul de precipitaţii ş.a. In general, ca regulă, se poate spune că cu
cât vigoarea este mai mare, se va planta mai rar. De asemenea, cu cât terenul
este mai fertil şi zona mai bogată în precipitaţii se va planta mai rar,
deoarece pomii cresc viguros.

8
Dacă pomii sunt plantaţi prea deşi, se umbresc reciproc, ceea ce duce la
dereglări în viaţa lor. Dacă pomii sunt plantaţi prea rar, nu se realizează volum
suficient de coroană la ha, conversia luminii este mică, producţia insuficientă.

Pichetarea
Lucrarea este relativ grea, deoarece necesită atenţie, precizie şi nu în ultimul
rând, o conştiinciozitate deosebită.
Pentru realizarea ei avem nevoie de o serie de instrumente şi materiale
specifice: teodolite, echere topografice, mire, panglici de oţel, fişe, jaloane, ţăruşi
de întindere, picheţi, topoare, sârme gradate la distanţele dintre rânduri şi dintre
pomi pe rând.
Lucrarea are trei etape: parcelarea, încadrarea terenului, pichetarea propriu-
zisă.
Parcelarea. împărţirea terenului în unităţi teritoriale: parcele şi tarlale.
Mărimea şi orientarea parcelei se face în funcţie de forma de relief, sistemul de
cultură.
Forma cea mai corespunzătoare a parcelei este cea dreptunghiulară.
Suprafaţa parcelelor diferă în funcţie de relief. Parcelele se orientează cu lungimea
pe direcţia curbelor de nivel, fiecare dintre ele trebuind să aibă porţiuni de teren
cu aceeaşi pantă, sau cu diferenţe foarte mici.
Incadrarea terenului. Pe marginea rungă ă parcelei se alege o dreaptă AB,
care constituie baza de pornire a pichetajului. Lungimea dreptei AB trebuie să fie
un multiplu al distanţei dintre pomi pe rând. Din punctele A şi B se vor ridica două
perpendiculare AC şi BD, cu ajutorul teodolitului, egale ca lungime. Dacă
teodolitele lipsesc, se folosesc metode mai simple: metoda arcelor de cerc,
metoda triunghiului dreptunghic. în general, lungimea laturilor AC sau BD; -este
mai mică decât lungimea AB şi este un multiplu al intervalului dintre rânduri. Dacă
latura CD, nou formată este egală ca lungime cu AB, cu alte cuvinte, dacă
dreptunghiul sau altă formă geometrică astfel formată, s-a închis perfect
înseamnă că s-a lucrat corect. în caz contrar, lucrarea se reface, până la obţinerea
situaţiei de mai sus.
Pichetarea propriu-zisă. Reprezintă marcarea locului de plantare a pomilor,
în interiorul parcelei. Laturile AC şi BD se împart la distanţele corespunzătoare
dintre,., rânduri şi se marchează cu ajutorul picheţilor care vor rămâne şi după
săparea gropilor şi după repichetare, până la terminarea lucrării de plantare.
Latura AB va constitui rândul numărul 1. Celelalte se vor marca la o distanţă
corespunzătoare, în funcţie de primul rând.
In cele mai multe cazuri, panglica este mai scurtă decât lungimea parcelei, în
acest caz se vor trasa drepte suplimentare A1 C1; A2, C2 Fixarea locului fiecărui
pom în parte se face cu ajutorul unei sârme marcate. Aceasta se întinde între
picheţii de bază, de pe laturile AC şi BD. Distanţa dintre ultimii picheţi care
marchează rândul şi marginea parcelei trebuie să fie 1/2 din distanţa dintre doi
pomi consecutivi la fel ca si distanţa dintre rândurile din marginea parcelei
Operaţia de întindere a sârmei continuă până la pichetarea ultimului rând.

Plantarea pomilor

9
Perioada optimă de plantare este toamna, după căderea frunzelor şi până la
venirea gerurilor. Plantarea de primăvară dă rezultate bune cu cât se face mai
devreme. Dacă plantarea se face toamna, între rădăcini şi sol se stabileşte un
contact bun, rănile se cicatrizează mai uşor şi încep procesele de rizogeneză, care
duc la formarea a noi rădăcini, până în primăvară.
Dacă plantarea se face primăvara, se începe cu speciile care dezmuguresc
mai repede: cais, piersic, vişin, prun, păr şi arbuştii fructiferi.
înainte de plantare pomii sunt supuşi unor operaţiuni obligatorii.
Controlul viabilităţii şi a sănătăţii. Pomii sănătoşi au scoarţa turgescentă,
ţesuturile sănătoase de culoare caracteristică, uniformă,.secţiunea prin rădăcină
este albă cu miros plăcut.
Fasonarea rădăcinilor se face pentru împrospătarea secţiunii la rădăcinile
de schelet mai groase de 3-4 mm, scurtarea rădăcinilor cu diametrul între 4 mm şi
10 mm. Rădăcinile fibroase se taie scurt. Ţinând cont că prinderea se face pe baza
rădăcinilor groase, de schelet, acestea se lasă cât mai lungi, dacă nu sunt rănite,
în caz contrar acestea se fasonează deasupra rănii.
Mocirlirea rădăcinilor constă în scufundarea repetată a rădăcinilor pomilor
într-un amestec alcătuit din părţi egale de balegă proaspătă de vită, pământ de
ţelină şi apă. Acest amestec asigură în primele faze de după plantare un contact
bun cu solul, asigură o bună cicatrizare a rănilor şi substanţe nutritive. Mocirlirea
este obligatorie la toate plantele şi cele din toamnă şi cele din primăvară. Pomii
se vor planta imediat după mocirlire, ca mocirla să nu se usuce pe rădăcini.
Pentru livezile intensive, pe terenul pregătit aşa cum s-a arătat, se sapă
gropi de 30cm x 30cm x 30cm, fiecare dimensiune putând fi mărită cu până la 10
cm, în funcţie de vigoarea pomului. Plantarea se face cu ajutorul cablurilor
marcate sau cu scândura de plantare. Pomii se plantează în aşa fel încât punctul
de altoire să rămână la nivelul solului, după plantare.
Anterior plantării, după stabilirea adâncimii de plantare, pe fundul gropii
se face un mic muşuroi din pământ reavăn, pe care se aşează pomul. Un
muncitor ţine de pom, iar altul trage pământ în groapă în aşa fel încât acesta să
pătrundă bine printre rădăcinile pomului, după care se calcă bine. în continuare
se pune în gropi, 10-15 kg mraniţă şi se acoperă total cu pământ, care este bine
tasat cu piciorul. Dacă pământul este uscat, se udă cu 5-8 I apă. La sfârşit se face
un mic muşuroi în jurul pomului. Dacă pământul este prea umed, nu se plantează
pomii,deoarece există pericolul tasării solului, ceea ce împiedică dezvoltarea
rădăcinilor.
Lucrarea de repichetare constă în amplasarea tutorilor în groapă, în funcţie
de schema de pichetaj, cu ajutorul scândurii de plantare sau a cablurilor
marcate.plantare, cu 2/3 din pământul scos din primul strat, bogat în humus.
Plantarea propriu-zisă se face în acelaşi mod ca în cazul precedent.
Udările după plantare se fac în funcţie de precipitaţiile din zonă, dar în
general se dau la 3-4 săptămâni,1-2 găleţi cu apă. Pentru udare se desfac
muşuroaiele se udă după care se refac.
In timpul verii solul din vecinătatea pomului se mulceşte cu paie, pleavă,
frunze, rumeguş.
Intretinerea plantatiei
Tăierile sunt operaţiuni chirurgicale şi nechirurgicale prin care se modifică
poziţia relativă a ramurilor în coroană şi a mugurilor pe ramuri. Altfel spus tăierile

10
trebuie să stimuleze funcţiile pomului slab manifestate şi să le tempereze pe cele
manifestate intens.
Operaţiuni tehnice utilizate la tăierea pomilor:
- chirurgicale - de tăiere cu foarfecă fierăstrăul;
- nechirurgicale - când nu se fac tăieri şi se modifică poziţia ramurilor.
După importanţa tăierile se clasifică în:
- principale - care au efect mare în dirijarea creşterii şi rodirii;
- secundare - cu efect mai mic în procesul respectiv. De obicei acestea se
execută mai rar.
Tăierea de formare debutează în şcoala de pomi şi se continuă în livadă pe
parcursul a 3-4 ani.
Sistemele de coroană au evoluat, de Ia cele cu volum mare, specifice
livezilor clasice, la cele cu volum mic, aplatizate, specifice livezilor superintensive.
Sistemul de coroană, adaptat într-o livadă, depinde de sistemul de cultură, de
vigoarea portaltoiului şi a soiului, de particularităţile morfologice ale pomului.
Principii de formare a coroanei:
- se promovează sisteme de coroană care să respecte particularităţile
biologice ale soiului respectiv;
- operaţiunile în uscat şi cele în verde, sunt combinate pentru a îndepărta
cât mai puţină biomasă, ceea ce are ca urmare obţinerea unui sistem de coroană
în scurt timp; *
- elementele de schelet formate vor fi plasate Ia distanţe şi sub unghiuri
regulamentare între ele;
- ramurile de schelet trebuie garnisite cu ramuri de semischelet cu
distante intre ele de 25-30 cm iar acestea cu ramuri de rod la 10-15 cm intre ele;
- trunchiul sa nu depaseasca 40-60 cm iar pomii sa nu depaseasca in
inaltime 3,5 si 2,5 in livezile intensive
Global taierile de formare presupun urmatoarele faze succesive:
-provocarea ramificarii care se face prin ciupire sau scurtare in uscat;
-alegerea ramificatiilor care se executa in perioada de vegetatie cand
lastarii au 25-30 cm.Dintre acestea se aleg viitoarele sarpante si subsarpante
luandu-se in consideratie distantele si unghiurile de ramificare specifice
sistemului de coroana ales;
-conducerea ramificatiilor prin care acestea se conduc se dirijeaza in
functie de specificul fiecarui sistem de coroana.Altfel spus se respecta echilibrul
orizontal(prin formarea unor unghiuri de deschidere egale) si echilibrul
vertical(prin subordonarea ramurilor de ordinul I fata de ax cu 25-30 cm si a
ramurilor de ordinul II fata de precedentele cu 15-20 cm).
Intretinera si lucrarile solului in plantatiile pomicole

In plantatiile pomicole solul se mentine in diferite sisteme de cultivatie in


asa fel incat pomii sa nu fie concurati.
Practicarea unui sistem adecvat de intretinere a solului se face in functie
de:zona,precipitatii,textura solului,specie,soi,portaltoi.
1.Ogorul negru

11
Acest sistem mentine solul dintre randuri si pe randuri de pomi afanat si curat
de buruieni prin lucrari repetate:doua araturi primavara si toamna,si 4-6 lucrari cu
freza.
In functie de specie portaltoi si textura solului araturile sunt intre 10-20
cm.Lucrarile cu freza se fac la 6-8 cm.
Printre avantajele pe care le are acest sistem de intretinere se numara:
- inmagazinarea in sol a unei cantitati mari de apa;
- favorizarea respiratiei si a proceselor biochimice
- combaterea bolilor si daunatorilor;
- poluarea slaba a solului.
Dintre dezavantaje enumeram:
- intensificarea proceselor de eroziune;
- scaderea rezistentei pomilor la ger;
- limitarea accesului masinilor pentru executarea tratamentelor;
- fructele cresc mari nu au gust,greutate si caracteristicile soiului respectiv;
- este costisitor.
2.Ogorul erbicidat
Prin acest sistem, solul este menţinut curat de buruieni cu ajutorul erbicidelor,
fără a exclude total anumite lucrări ale solului. Erbicidele se împart în mai multe
categorii:
Erbicide preemergente, se aplică de regulă primăvara sau toamna, pe
buruienile anuale. Triazinele sunt bine suportate de măr şi păr şi mai puţin de
sâmburoase, în special prunul şi caisul. Pomii tineri şi arbuştii suportă mai greu
triazinele, datorită sistemului radicuiar mai puţin dezvoltat. Dintre erbicidele
triazinice, cele mai recomandate în pomicultură sunt cele pe bază de simazin şi
atrazin. Din această categorie, se recomandă Gesatop 50 WP 3-10 kg/ha în funcţie
de cultură;
Erbicide postmergente,-se aplică pe -buruieni tinere şi se absorb prin.
frunze. Aceste erbicide pot fi de contact şi sistemice.
Erbicidele de contact acţionează asupra părţilor vegetative şi le distrug în
7-15 zile, dar acestea se refac în decurs de o lună. Se recomandă Gramoxone 3-5
l/ha.
Erbicidele sistemice pătrund în corpul plantei, dereglează metabolismul
acesteia şi îi provoacă moartea. Sunt foarte indicate pentru buruienile perene. Se
recomandă: Basta, Fusilade, Roundup, Gallant s.a.
Toate erbicidele vor fi aplicate conform instrucţiunilor de utilizare, pentru
fiecare specie pomicolă.
Adaptarea acestui sistem de întreţinere, înlătură tasarea solului, dar
provoacă un grad mare de poluare, comparativ cu sistemul precedent.
Cercetările în domeniu, efectuate în ţară şi în străinătate arată că erbicidele
aplicate corespunzător, prezintă o etapă agrotehnică necesară, pentru menţinerea
solului curat de buruieni, în special pe rândul de pomi.

3.Ogorul combinat
Acest sistem de întreţinere îmbină elemente de tehnologie de la sistemele
de întreţinere prezentate anterior. în acest fel avantajele ambelor sisteme de
întreţinere se întâlnesc aici: puţin poluant, menţine structura solului, este ieftin.

12
Prin ogorul combinat intervalul dintre rânduri se menţine lucrat sau
înierbat, iar pe rândurile de pomi, se erbicidează.

4.Culturile intercalate
Este un sistem de întreţinere a solului în plantaţiile pomicole, mai ales în
cele tinere şi constă în cultivarea între rândurile de pomi a unor plante agricole,
care prin talia şi particularităţile lor biologice nu concurează pomii în absorbţia
elementelor nutritive şi a apei, în special în perioadele critice ale ciclului anual.
Sunt recomandate plante cu înrădăcinare slabă: cartoful, fasolea, mazărea,
ceapa, rădăcinoasele, castraveţii, pepenii, trifoiul.
Nu sunt rgcorrîandate cerealele păioase, porumbul, floarea-soarelui,
lucerna.
La calculul normelor de ingrasaminte si apa pentru plantatia respectiva se
ia in calcul si aceste culturi intercalate.
5. Înierbarea între rânduri se face în anul 3-4 după ce coroana pomilor s-a
format. Constă în însămânţarea unor amestecuri de graminee pe intervalul dintre
rânduri, urmat de cosirea repetată de 2 - 4 ori în cursul vegetaţiei şi lăsarea ca
mulci a masei vegetale rezultate. Se recomandă în zonele cu precipitaţii
abundente şi presupune folosirea unor cantităţi sporite de îngrăşăminte.
Fertilizarea plantatiilor pomicole

Fertilizarea plantaţiilor de măr constituie una dintre verigile culturale cu


consecinţe importante asupra cantităţii şi calităţii producţiei de mere. Este
necesar ca ea să se aplice diferenţiat după vârsta pomilor, potenţialul productiv,
încărcătura de rod şi tipul solului pe care este amplasată plantaţia.
Cercetările arată că, la măr, consumul de elemente pentru producerea a 40
t fructe la hectar este de aproximativ 95 kg azot, 40 kg fosfor, 12 kg potasiu, 26 kg
calciu şi 29 kg magneziu.
Anual este necesar să se refacă fertilitatea solului prin aplicarea de
îngrăşăminte în doze care să suplinească cantităţile consumate. In funcţie de
vârsta pomilor se recomandă să se aplice următoarele doze de îngrăşăminte
chimice:
- în anul I - 100 kg/ha azotat de amoniu, 120 kg/ha superfosfat şi 80 kg/ha
sare potasică.
- în anul II - 200 kg/ha azotat de amoniu, 250 kg/ha superfosfat şi 160 kg/ha
sare potasică.
- în anul III - IV şi următorii - 300 kg/ha azotat, 250 - 300 kg/ha superfosfat şi
250 - 300 kg/ha sare potasică.
Aplicarea îngrăşămintelor chimice se face numai pe rândul de pomi, pe o
bandă de circa un metru de o parte şi alta a acestuia. Acolo unde solurile sunt
sărace în humus, deci există o fertilitate naturală slabă, se intervine cu aplicarea
periodică, odată la 2-3 ani, a câte 40-50 t/ha gunoi de grajd şi eventual şi 5-6 t/ha
amendamente calcaroase, la nevoie.
Superfosfatul, sarea potasică, gunoiul de grajd şi amendamentele plus o
treime din doza de azotat se aplică toamna şi se încorporează în sol odată cu
arătura, iar restul îngrăşămintelor azotoase se aplică primăvara în perioada legării
fructelor.
Metode de aplicare a îngrăşămintelor

13
Ingrăşămintele pot fi aplicate radicular sau extraradicular, pe
părţile aeriene ale plantei. La rândul ei fertilizarea se poate face pe
întreaga suprafaţă sau doar în zona rădăcinilor.
Fertilizarea pe întreaga suprafaţă este utilizată în livezile pe rod
unde rădăcinile ocupă aproape tot spaţiul dintre rândurile de pomi.
îngrăşămintele organice se administrează cu MIG iar cele chimice cu
MA, după care se încorporează prin arătură.
Fertilizarea locală se face în special la pomii tineri, cu sistemul
radicular mai puţin dezvoltat, şi constă în aplicarea îngrăşămintelor în
zonele unde acestea se găsesc în număr mare.
Fertilizarea extraradiculară se bazează pe proprietatea plantelor
de a absorbi substanţe nutritive şi cu ajutorul organelor verzi.
Această metodă de fertilizare este utilizată atunci când solul
este uscat şi absorbţia radiculară este slabă. De asemenea, este
recomandată pe solurile nisipoase şi pe solurile reci.
Fertilizarea extraradiculară este foarte eficientă la aplicarea
microelementelor, care nu poate fi eficientă, decât prin această
metodă.
La această fertilizare se folosesc concentraţii slabe de îngrăşăminte 1
chimice cu micro- şi macroelemente.
Prima fertilizare se face după căderea petalelor. A doua
fertilizare sé face la începutul creşterii fructelor, când sunt necesare
cantităţi mari de îngrăşăminte chimice. în continuare se mai fac
fertilizări la 2-3 săptămâni, până la intrarea fructelor în pârgă.
Aceste fertilizări se pot face concomitent cu aplicarea pesticidelor,
majoritatea elementelor chimice fiind compatibile cu acestea.
Irigarea constituie de asemenea un factor limitativ al cultivării pomilor,
având un rol hotărâtor în zonele cu precipitaţii sub 500 mm si chiar 600 mm anual.
Prin irigare se urmăreşte menţinerea umidităţii necesare desfăşurării în condiţii
optime a fiecărei fenofaze. Pentru aceasta, se recomandă aplicarea în funcţie de
tipul de sol şi a indicilor hidrofizici ai acestuia, a 2-3 udări cu 300-500 mc apă la
hectar, mai ales în perioada iunie-august când cerinţele de consum ale pomilor
sunt maxime. Dintre metodele de irigare cunoscute, cele mai corespunzătoare
pentru livezi s-au dovedit cele prin brazde şi cu microjet sau prin picurare.

Combaterea integrată a bolilor şi dăunătorilor

Cultura mărului necesită un număr mare de tratamente fitosanitare ca


urmare a atacului succesiv sau concomitent al unor patogeni şi dăunători specifici
sau nespecifici. Costul tratamentelor este foarte ridicat şi reprezintă aproape 50%
din cheltuielile anuale necesare culturii. Pe de altă parte şi pagubele generate de
atacul patogenilor şi dăunătorilor reprezintă peste 50% din recoltă, uneori când
nu se aplică tratamente producţia fiind complet compromisă atât cantitativ cât şi
calitativ.
Folosirea combaterii integrate a bolilor şi dăunătorilor la măr, a dus la
reducerea cu 20% a consumului de fungicide şi cu 30% a celui de insecticide, iar la
acaricide până la 70%.

14
Aplicarea luptei integrate a redus numărul de tratamente cu insecticide şi
acaricide, astfel că în plantaţiile cu soiuri clasice se recomandă 10-12 tratamente,
dintre care 7-9 cu fungicide, iar restul cu insecticide, inclusiv acaricide. Prin
lărgirea conceptului şi strategiei de luptă integrată la măr, odată cu introducerea
soiurilor rezistente la rapăn s-a redus la jumătate numărul stropirilor (7-8 anual),
eliminându-se fungicidele. Emiterea buletinelor de avertizare şi lărgirea bazei
informaţionale în teritoriu, direct la producători, asigură efectuarea tratamentelor
fitosanitare numai în perioade optime şi legate de pragul economic de dăunare
(E.E.D.) specific fiecărui patogen sau dăunător. De perspectivă, pentru
combaterea viermelui merelor (Cydia pomomlla) este metoda confuziei sexuale cu
ajutorul feromonilor sexuali sau capcane.
Cele mai mari probleme sunt produse de afide (Dysaphis plantaginea şi
Aphis pomi), păduchele lânos (Eriosoma lanigerum), viermele merelor (Cydia
pomomlla), păduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus), minatoarele
frunzelor (Lithocoletis blanchardella) şi păianjenul roşu (Panonychus ulmi). Dintre
bolile criptogamice, un impact negativ asupra recoltei de mere, îl au rapănul
(Venturia inaequalis), făinarea (Podospbaera leucotricha), cancerul ramurilor
(Nectria galligena, Pbomopsis mali), putrezirea coletului (Phytophtora cactorum) şi
arsura bacteriană (Pseudomonas syringae şi Erwinia amylowora), iar ca viroză
deosebit de periculoasă la măr este proliferarea (Mycoplasma apple).în timpul
păstrării merelor, în depozite apar boli fiziologice sau criptogamice frecvente
datorate infecţiilor, cum sunt: putregaiul cenuşiu (Botrytis cinerea), putregaiul
lenticelar (Gloeosporium album), bitterpit datorită carenţei de calciu şi mai ales la
soiul Jonathan etc.
Rapănul sau pătarea cafenie (Venturia inaequalis) constituie cea mai impor-
tantă boală a mărului, deoarece atunci când se dezvoltă poate compromite
producţia în întregime, atât cantitativ cât şi calitativ. Rapănul este favorizat de
condiţiile climatice şi sensibilitatea soiului cultivat. Infecţiile primare, de
primăvara, sunt influenţate de temperatură şi umiditate, ciclul formării conidiilor
ciupercii pornind de la ascospori.
In cazul când nu se intervine prin tratamente cu fungicide în perioadele
avertizate, infecţia se răspândeşte pe frunzele tinere şi fructe încât nu se mai poate
opri. Pentru combatere se utilizează produse de contact în prima parte a anului
ca: Turdacupral 50 PU conc. 0,5%, Zeamă bordeleză conc. 0,5%, apoi fungicide
complexe la începutul înfloritului, cum sunt: Systhane C conc. 0,1%, Atemi C
conc. 0,1%, Stroby DF conc. 0,15%, Folicur M conc. 0,1% sau Euparen M conc.
0,2%, urmate după legarea fructelor de stropiri cu fungicide antiventurice de
contact, de exemplu: Dithane M 45 conc. 0,2%, Folpan 50 WP conc. 0,2%,
Captadin 50 PU conc. 0,25%, etc.
Fungicidele sistemice acţionează prin penetrarea ţesuturilor foliare
inactivând ciuperca aflată în faza de incubare, şi exercitând astfel un control
curativ pe o perioadă mai lungă de timp (7 zile), comparativ cu cele de contact.
Anual, în funcţie de condiţiile de mediu, pentru combaterea rapănului sunt
necesare 8-10 stropiri cu fungicide, la majoritatea soiurilor de măr cultivate.
Numai în cazul soiurilor cu rezistenţă genetică tip Vf (verticală) nu se aplică
tratamente cu fungicide, iar în cazul soiurilor cu rezistenţă poligenică Generos,

15
Auriu de Bistriţa, etc. sunt necesare 2-3 stropiri cu fungicide în perioadele cu
presiune mare de infecţie
Făinarea mărului (Podospbaera leucotricha, Oidium farinosum) atacă în
special soiurile din grupa Jonathan si Idared, etc. şi mai puţin pe cele din grupul
Golden Delicious sau Red Delicious. Se manifestă în special pe lăstari şi frunze şi
provoacă oprirea creşterii vegetative, apoi uscarea, datorită miceliului alb al
ciupercii care cuprinde aproape toate vârfurile de creştere, iar rareori apare şi pe
fructe. Ciuperca iernează ca miceliu între solzii mugurilor, iar primăvara, odată
cu creşterea temperaturii se dezvoltă infecţia primară pe lăstarii în creştere.
Combaterea se face destul de greu cu fungicide preventive şi de contact pe
bază de sulf, ex. Kumulus DF conc. 0,3%, Karathane NF conc. 0,1%, Bumper 25
EC conc. 0,03%, Bayleton 25 WP conc. 0,01%, Nimrod conc. 0,1%, Afugan conc.
0,1%, aplicate prefloral şi în perioada infecţiilor secundare. De cele mai multe ori
aplicarea fungicidelor dă rezultate bune dacă se combină, sau se face după
eliminarea prin tăiere a lăstarilor atacaţi ,atât iarna cât şi în verde. Fungicidele
sistemice şi cele complexe aplicate post-floral în perioada infecţiilor primare in
aprilie-iunie asigură o protecţie şi antioidică.
Cancerul ramurilor (Nectria galligena) se manifestă prin răni uscate ale
scoarţei localizate pe trunchi, şarpante sau lăstari multianuali, mai sensibile fiind
soiurile din grupele Red Delicious, Golden Delicious, Granny Smith. Ciuperca
pătrunde prin răni produse de grindină sau alte mijloace mecanice, apoi în
condiţii de umiditate se dezvoltă şi apare fenomenul de uscare a porţiunii
infectate, după care se usucă întreaga ramură.
Culoarea maronie şi rana uscată în porţiunea infectată sunt indicii clare ale
cancerului mărului. Pentru combatere trebuie mai întâi îndepărtată sursa de
infecţie, ramurile atinse se taie şi se ard. Preventiv, se efectuează tratamente în
perioada de repaus toamna şi primăvara devreme cu produse cuprice, precum şi
cu fungicide antiventurice de contact în perioada de vegetaţie. De obicei, aplicarea
acestor produse fungice se face şi pentru controlul rapănului, încât acţiunea lor
este multifuncţională.
Putrezirea coletului (Phytophtora cactorum) se produce în zonele mai umede
şi unde pomii sunt altoiţi pe portaltoiul MM 106 care este mai sensibil. Infecţia se
recunoaşte la colet după culoarea brună-ciocolatie care cuprinde scoarţa în zona
punctului de altoire şi unde se constată moartea ţesuturilor, fapt care împiedică
buna circulaţie a sevei şi pieirea pomilor
De altfel, pomii atinşi de această ciupercă se recunosc după funzele mici,
atipice, scăderea vigorii şi înmuierea scoarţei însoţită de un miros specific de
fermentat. Combaterea se face prin eliminarea excesului de umiditate al solului,
cosirea buruienilor, folosirea unor portaltoi mai rezistenţi, precum şi tratarea
coletului cu zeamă bordeleză 1% înaintea plantării sau la indivizii atacaţi, cu
Aliette 80 WP conc. 0,25%, Ridomil 25 WP conc. 0,2% sau Sandofan conc. 0,1%.
Arsura bacteriană (Pseudomonas siringae şi Erwinia amylowora) sau focul
bacterian (fire blight) atacă florile şi vârfurile lăstarilor tineri care se înegresc,
apoi lemnul ramurilor şi fructele, încât atunci şi acolo unde apare provoacă
pierderea pomilor. La noi, s-a manifestat mai mult la păr, după anul 1991, dar se

16
întâlneşte şi la măr, mai sensibile fiind soiurile Jonathan, Idared, Generos, Auriu
de Bistriţa.
Combaterea se face prin cultivarea unor soiuri mai rezistente, cele de tip Vf
fiind mai puţin atacate, apoi prin îndepărtarea şi arderea lăstarilor atacaţi,
precum şi prin tratamente preventive cu produse cuprice atât în perioada de
repaus vegetativ cu zeamă bordeleză conc. 1%, Turdacupral conc. 0,5% sau în
vegetaţie cu Champion conc. 0,2%, Funguran conc. 0,2%, Kocide conc. 0,2% -
prefloral, Aliette conc. 0,3% - în perioada înfloritului.
Proliferarea mărului (Mycoplasma apple) este o micoplasmă care produce,
atât în pepinieră cât şi în livezi, pagube însemnate prin multiplicarea lăstarilor
atacaţi ca nişte mături cu multe ramificaţii debilitate şi cu fructe mici, deformate,
de calitate inferioară. Singura cale de evitare a apariţiei în plantaţii o constituie
materialul săditor pomicol sănătos procurat de la pepiniere autorizare, care
testează altoii şi portaltoii, devirozează materialul iniţial şi aplică tehnologii
moderne de producere sub control a pomilor.

Dăunătorii si combaterea lor

Afidele {Aphis pomi şi Dysaphis plantaginea) iernează ca ou depus în


toamnă, pe ramuri, iar primăvara in martie-aprilie apar adulţii, care trec pe
frunzele tinere de la care sug seva, fapt care conduce la răsucirea frunzelor şi
reducerea creşterii. In caz de atac puternic apare fumagina pe frunze şi fructe,
fapt care dăunează sub aspectul calităţii.
Când afidele sunt abundente, produc daune şi fructelor care se deformează
şi rămân mici. De obicei, afidele au prădători naturali (Antocoride, Coccinele,
Crisope etc), dar la atac puternic aceştia sunt insuficienţi pentru limitarea atacului
şi atunci se intervine cu insecticide Zolone 35 EC conc. 0,2%, Decis 2,5 conc.
0,03%, Sumi-alpha conc. 0,03%, Chinmix 5 EC conc. 0,03% sau Fastac 100 EC
conc. 0,015%.
Păduchele lânos (Eriosoma lanigerum) se dezvoltă în colonii şi apare la colet
sau pe rădăcini, pe ramurile tăiate şi poate avea 12-15 generaţii pe an, fiind uşor
de recunoscut datorită aspectului albicios (ca vata). Răspândirea are loc vara şi
produce încetinirea vegetaţiei, iar pe ramuri se instalează sub formă de gale ca
umflături şi crăpături, favorizând apariţia altor paraziţi ex. Nectria galligena,
Monilia spp. etc. Şi în acest caz controlul prădătorilor este parţial, dar uneori
eficace prin Aphelinus mali, care depune ouă în interiorul fiecărui păduche.
Tratamentele chimice eficace sunt cele cu Ekalux S-0,1% şi Carbetox 37 conc. 0,5
% etc. în perioadele indicate prin avertizare.
Viermele merelor (Cydia pomomlla şi Carpocapsa pomonella) are mai multe
generaţii pe an 2-3, la sfârşitul lunii mai, în iulie şi august şi iernează ca larvă
matură în crăpăturile scoarţei. Este foarte periculos deoarece atacă seminţele
fructului şi acesta cade înainte de maturare, ceea ce duce la pierderea recoltei de
mere, acolo unde nu se fac tratamente în momentele optime, la avertizare. Pentru
depistarea prezenţei şi evoluţiei dăunătorului se folosesc şi capcane cu feromoni.
Dintre inamicii naturali cel mai eficace este Trichogramma sp., iar pentru
combaterea chimică rezultatele bune dau stropirile cu Zolone 35 EC conc. 0,2%,

17
Decis 2,5 conc. 0,03%, Sumi-alpha conc. 0,03%, Chinmix 5 SC EC conc. 0,03%,
Diazol 50 EC conc. 0,15%.
Gărgăriţa florilor de măr (Anthonomus pomorum L), răspândită în toate
ţările europene, la noi se întâlneşte frecvent în livezile neîngrijite, unde poate
compromite total producţia de fructe. Are o generaţie pe an, iernează în stadiu de adult
în scoarţa exfoliată a pomului, de unde în primăvară, când temperatura ajunge la 5-6°C
(la umflarea mugurilor de rod) adulţii apar şi se hrănesc cu organele florale, depunând 2-
5 ouă într-o inflorescenţă. Bobocii atacaţi nu se mai deschid, se usucâ şi rămân atârnaţi pe
ramuri, fiind cunoscute sub numele de „cuişoare". Pierderile ajung la 90 - 100%.
Combaterea atacului se realizează prin măsuri de igienă culturală ca tăierea ramurilor
uscate, răzuirea scoarţei la pomii bătrâni etc. şi tratamente chimice preventive la apariţia
adulţilor cu: Thinex 35 EC conc. 0,2%, Carbetox 37 EC conc. 0,5%, Ekalux S conc. 0,1%
sau Sinoratox 35 EC conc. 0,15%.
Viespea merelor (Hoplocampa testudinea) se întâlneşte frecvent în livezile
neîngrijite. Are o generaţie pe an, iernează ca nimfă, într-un cocon în sol. Adulţii apar
înaintea înfloritului merilor. Femelele depun câte un ou în caliciul floral. Larvele apar în
mai şi pătrund în fructele abia formate unde fac galerii până la seminţe, pe care le
distrug. La completa dezvoltare, larvele cad odată cu fructele şi migrează în sol unde ier-
nează. Pagubele sunt produse de larvele care depreciază calitatea şi cantitatea de fructe.
Combaterea se realizează prin arătura adâncă de toamnă pentru diminuarea rezervei
biologice a dăunătorului şi prin strângerea zilnică a fructelor atacate care vor fi distruse.
Cele mai bune rezultate se obţin prin tratamentul chimic aplicat la 10-15% petale
scuturate, cu unul din următoarele insecticide: Zolone 35 EC conc. 0,2%, Diazol 60 EC
conc. 0,15%, Sumi-alpha 2,5 EC conc. 0,04% sau Sinoratox 35 EC conc. 0,15%.
Păduchele din San Jose (Quadraspidiotus perniciosus), este unul dintre dăunătorii
de carantină foarte cunoscuţi ai mărului, cu 2-3 generaţii anual, care se manifestă pe
fructe ca scuturi gri înconjurate de porţiuni roşiatice circulare şi pe ramuri. Produce
pagube însemnate prin scăderea aspectului comercial al fructelor şi uscarea ramurilor
sau chiar a pomilor în cazul livezilor neîngrijite. Pentru combatere se recomandă
tratamente cu Oleoecalux conc. 1,5%, Oleocarbetox conc. 0,3%, Polisulfură de bariu
conc. 6% în perioada repausului vegetativ sau cu Ekalux S conc. 0,1%, Carbetox 37 conc.
0,5%, Wophatox 20 EC conc. 0,2% în perioada de vegetaţie, la avertizare.
Minatoarea marmorată a frunzelor (Lithocoletis blanchardella sau Phyllonoricter
blancardella) produce daune frunzelor infestate cu larve, în acest fel micşorându-se
suprafaţa de nutriţie necesară fructelor. Are trei generaţii pe an şi iernează în frunzele
căzute pe sol, sub formă de crisalide. Se combate prin 2-3 stropiri cu insecticide, odată cu
cele care se fac pentru celelalte defoliatoare.
Păianjenul roşu (Panonycus ulmi) este un dăunător care apare în general la pomii
neîngrijiţi şi nestropiţi corespunzător sau uneori în anii cu temperaturi ridicate în vară,
perioade mai lungi de timp.
Iernează ca ouă, la baza mugurilor sau în locurile de inserţie, primele larve
apărând în perioada înfloritului. Are între 7 şi 9 generaţii pe an şi produce daune
prin reducerea creşterii, micşorarea mărimii fructelor şi a culorii acestora.
Tratamentele de iarnă şi din primăvară sunt cele mai importante, de eficacitatea
lor depinzând rezerva pentru celelalte generaţii de vară. De asemenea, un rol
important îl au şi prădătorii (Anthocoris sp., Orius sp., Crisope, etc). Dintre
acaricide, cu rezultate bune se folosesc: Demitan 200 EC conc. 0,07%, Sanmite 20
WP conc. 0,05%, Danirum 11 EC conc. 0,06% (cu acţiune totală), Nissorun 10 WP
conc. 0,03% (cu acţiune ovicidă) şi Mitigan 18,5 EC conc. 0,2%, Mitac 20 EC conc.
0,2%, Neoron 500 EC conc. 0,05% (cu acţiune adulticidă).

18
Recoltarea fructelor
Merele, alături de citrice, reprezintă fructele cele mai solicitate de
consumatori, datorită principiilor active conţinute, cât şi posibilităţiii de menţinere
a calitaţilor iniţiale o perioada îndelungată de timp, chiar de la o recoltă la alta. De
aceea, recoltarea la momentul optim şi păstrarea constituie factori importanţi în
asigurarea unui conveer bogat şi de calitate pentru o comercializare superioară
impusă de regulile pieţei de fructe.
Recoltarea merelor se face la momentul optim, caracteristic fiecărui soi şi este o
însuşire genetică bine precizată. La cele de vară momentul de recoltare se
suprapune cu cel de consum, în timp ce pentru celelalte două grupe recoltarea
precede consumul cu o perioadă mai scurtă sau mai lungă în funcţie de soi şi
condiţiile de păstrare.
Normele de calitate în funcţie de diametrul merelor sunt: extra 65-70 mm, calitatea
I 60-65 mm, calitatea a II-a 55-60 mm (în cazul soiurilor cu fructe mari) şi de 60-65
mm- extra, 55-60 mm-calitatea I şi 50-55 mm - calitatea a II-a (în cazul soiurilor cu
fructe mijloci şi mici). Momentul recoltatului se stabileşte pe baza valorilor minime
ale indicatorilor de maturare fixaţi pentru grupe de soiuri cu însuşiri similare.
Uneori se face culesul în două etape: la soiul Golden Delicious, mai întâi merele
mari ajunse la maturare, apoi după cca 10 zile cele care au rămas pe pom şi care între timp
au mai crescut în volum.
Dintre indicatorii recunoscuţi ca valabili şi folosiţi pentru alegerea momentului
optim de recoltare la mere putem enumera: testul amidonului, schimbarea culorii
epicarpului şi seminţelor, textura pulpei sau fermitatea, numărul de zile de la înflorit la
coacere, determinatorul de culoare (codul). În privinţa testului amidonului, cercetările
arată că există o corelaţie directă şi strânsă între hidroliza amidonului din fruct şi
maturitatea merelor. Decolorarea a 0,5 cm în jurul lojelor seminale indică momentul
optim când se poate începe recoltarea merelor.
Calitatea merelor pentru consum este definită de însuşirile organoleptice cum sunt
mărimea fructului, forma fructului, culoarea fructului, starea epicarpului, culoarea
pulpei, consistenţa pulpei, suculenţa pulpei, gustul şi aroma fructului.
In ce priveşte calitatea merelor şi comercializarea soiurilor cu rezistenţă genetică
la boli, în Europa vestică, în ultimii ani s-a investigat impactul atât asupra consumatorilor
cât şi al producătorilor, pornindu-se de la faptul constatat că introducerea unui nou
produs pe piaţă este imprevizibilă. In acest demers s-a mizat pe preferinţa
consumatorului faţă de fructele netratate, mai sănătoase, comparabil cu cele tratate cu
pesticide. Dar, la aceste fructe se cere o garanţie a calităţii ca aspect şi gust comparabile
cu ale fructelor tratate din soiuri clasice binecunoscute
Studiile întreprinse in Olanda au arătat că în faza de comercializare, cel mai
important criteriu care trebuie avut în vedere este legat de satisfacerea cumpărătorului,
în privinţa calităţii şi preţului. Când fructele netratate au aspect comercial şi gust
asemănător cu cele tratate, ele sunt preferate, iar dacă sunt inferioare şansele
comercializării lor preferenţiale sunt diminuate. In acest caz ele se prelucrează sub forme
diverse, ca sucuri, nectaruri, paste.
Spaţiile de depozitare, fi amenajari simple (pivniţe, magazii,) sau depozite cu
ventilaţie mecanică cu capacitate de 150 - 2.000 t.
Păstrarea merelor se face în depozite de tip universal cu atmosferă normală
sau atmosferă controlată. Condiţiile de păstrare optime sunt: temperatura între 0
şi +4°C şi umiditatea relativă a aerului de 86 – 92 % pentru o durată de păstrare
posibilă de trei până la opt luni, în funcţie şi de soi. In cazul atmosferei controlate

19
se recomandă temperatură de 3-4°C, umiditate relativă de 90 - 95%, conţinutul de
CO2 de 3 - 4% şi cel de O2 de 3-4%, iar durata de păstrare ajunge la 180-240 zile.

20
CAPITOLUL II

Descrierea Soiurilor
JONATHAN

Soi vechi (1880) de origine americană, foarte răspândit şi apreciat la noi în ţară.
Pomul are vigoare mijlocie, coroană larg piramidală până la semisferică, rodeşte pe
ţepuşe, nuieluşe şi mai rar pe mlădiţe, este de tip standard, coroana deasă. Lăstarii
păroşi au culoarea cenuşie deschis, frunzele pubescente cu nuanţă albicioasă.
Fructul este mijlociu sau supramijlociu, câteodată mic, conic trunchiat,
rotunjit la capete, simetric, culoarea de fond verde-gălbuie, acoperit pe suprafaţă
variabilă până la total cu roşu sângeriu, pe partea însorită prezintă o plasă fină de
rugină ramificată ca un miceliu. Pedunculul scurt, cavitatea adâncă şi îngustă,
caliciul mic şi închis, cavitatea subcalicială mică în formă de “V”.
Pulpa alb-gălbuie este crocantă, foarte suculentă, dulce, armonios acidulată,
fin aromată, de calitate foarte bună. Se recoltează în octombrie şi se păstrează până
în aprilie-mai.
Particularităţile soiului. Precoce, foarte productiv, potrivit de pretenţios la
climă şi sol, rezistent la ger. Foarte sensibil la făinare, rezistent la rapăn,
Carpocapsa şi Eryosoma. Fructele obţinute la câmpie, în regim de irigare sau din
livezi fertilizate abundent cu azot sunt sensibile la bitter-pit (pete amare). Din acest
soi prin selecţii clonale au fost obţinute: Ionared, Red Jonathan, New Red Jonathan,
Jonathan Capri, Jonathan 26, etc. Prin încrucişare, îndeosebi ca soi matern, au fost
obţinute: Aromat de vară, Roşu de Cluj, Fălticeni, Ancuţa, Ionagold, Idared, Idajohn,
Melrose, etc.
GOLDEN DELICIOUS
Soi de origine americană (1916), foarte cultivat în toată lumea, în Europa deţine
locul I între toate soiurile.
Pomul are vigoarea mijlocie sau supramijlocie, coroana este globuloasă deasă
(tip standard, dar are şi biotipuri spur) cum sunt Spurgolden, Yellowspur. Lăstarii
au culoarea cenuşie cu lenticele albicioase, frunzele mari, relativ subţiri de culoare
verde-deschisă.
Fructul mijlociu sau supramijlociu are forma ovosferică, pieliţa aspră este
verde-gălbuie la recoltare, devine galbenă aurie, cu puncte de rugină şi uneori o
pată portocalie pe partea însorită. Pedunculul subţire şi lung sau foarte lung,
caliciul mic şi închis, cavitatea subcalicială în formă de pâlnie sau “V” adânc. Pulpa
alb-gălbuie până la crem, crocantă, potrivit de suculentă, slab acidulată, gust dulce
dar plăcut. Durata de păstrare până în aprilie. În depozite improvizate până în
februarie-martie dar se zbârceşte.
Particularităţile soiului. Destul de pretenţios la climă şi sol, reuşeşte în climat
temperat blând, rezistent la ger şi la îngheţ, întrucât înfloreşte târziu şi eşalonat.
Foarte precoce, deosebit de productiv, alternant, foarte sensibil la rapăn, chiar şi la
făinare, afectat de viroze şi micoplasma proliferării mărului. Se conduce uşor în
diferite sisteme de coroană, reuşeşte bine pe aproape toţi portaltoii.
A fost utilizat în combinaţii hibride, dintre descendenţi sunt în curs de extindere:
Ionagold (Jonathan x Golden); Mutsu (Golden x Indo); Delicious de Voineşti (Golden

21
x Creţesc).
În ultimii ani se utilizează clonele sale mai valoroase ca şi calitatea fructului şi mai
rezistente la rapăn cum sunt: Spurgolden Delicious, Belgolden, Smoothee, Reinders
etc.
FLORINA(QUERINA)

Soi obţinut în Franţa la Staţiunea pomicolă Angers din încrucişarea soiului


Jonathan cu un hibrid complex purtător al genei de rezistenţă la rapăn V f. Acest soi
a început să prindă teren în România datorită rezistenţei la boli (aproape imun la
rapăn), fructelor mari, de calitate şi cu păstrare bună.
Pomul este viguros cu coroana globuloasă destul de largă potrivit de deasă, frunze
mari, ramificare abundentă, fructifică predominant pe nuieluşe. Florile sunt mari,
înflorirea semitârzie.
Fructul, supramijlociu sau mare, conic trunchiat, slab costat, culoarea de fond
galben-verzuie până la galben aurie, suflat cu roşu pe 2/3-3/4 din suprafaţă, peste
care se suprapun dungi de un roşu mai intens. Pulpa fermă, destul de suculentă,
foarte aromată cu gust plăcut. Se păstrează bine până în aprilie chiar şi în camere
improvizate, dar se deshidratează.
Particularităţile soiului. Pretenţios la umiditate, intră târziu pe rod, necesită
înclinarea semischeletului, se va altoi pe M7,M26, MM106, dar mai ales pe M26 care
îi asigură o precocitate mai evidentă.

PIONIER
Soi obţinut la Staţiunea Pomicolă Voineşţi între anii 1955-1980, omologat în
anul 1983. Are o genealogie complexă, inclusiv soiul Prima şi soiul românesc
Verzişoare, rezistente la rapăn.

Pomul are vigoare mijlocie, cu coroana globuloasă destul de deasă, de tip


standard, rodeşte pe nuieluşe şi ţepuşe netede.
Fructul, de mărime mijlocie sau supramijlocie, forma sferic-turtită, simetrică.
Culoarea de fond verde-gălbuie, acoperită aproape în totalitate cu roşu intens.
Pulpa alb-gălbuie cu infiltraţii de roşu sub pieliţă, este suculentă, fin aromată de
calitate foarte bună. Epoca de coacere, în zona dealurilor, este în septembrie-
octombrie, se păstrează până în noiembrie.
Particularităţile soiului. Soi complet rezistent la rapăn şi la făinare, foarte
productiv, slab alternant, la supraîncărcare fructele rămân mici şi slab colorate.

22
CAPITOLUL III

DEVIZ DE CATEGORII DE LUCRARI


Parcela destinata infiintarii plantatiei de mar in sistem intensiv este situata in
zona Resita avand o suprafata de 2,5 ha
Soiurile de mar alese pentru infiintarea livezii sunt soiuri autohtone si
anume:Jonathan,Golden delicious,Florina si Pionier.
Pregatirea terenului in vederea plantarii
In vederea înfiinţării plantaţiei s-a eliberat terenul de vegetaţia arbustiva şi
resturile vegetale existente din anii precedenţi care poate reprezenta un viitor
focar de infecţie.
Se administrează gunoi de grajd în doze de 40-60 t/ha şi îngrăşăminte
chimice pe bază de N,P,K.
Fosforul şi potasiu se aplică înainte de desfundare iar gunoiul de grajd
după desfundarea terenului.
Pentru corectarea aciditatii(daca este cazul)se adminstreaza carbonat de
calciu in proportie de 5-10 t/ha.
Desfundarea terenului se face la adancimea de 60-80 cm incorporandu-se
totodata si ingrasamintele chimice.
Dupa desfundare se face nivelarea solului pentru eliminarea denivelarilor
care favorizeaza retinerea apei apoi se realizeaza lucrarea de discuire pentru
maruntirea si uniformizarea terenului.

Cheluieli privind pregatirea terenului in vederea infiintarii unei plantatii in


sistem intensiv la mar.

Nr.crt. Denumire materiale Cantitate


Pentru 1 ha Pentru 2.5 ha
1 Motorina 90 225
2 Ingrasaminte organice 50 125
3 Ingrasaminte chimice 0,5 1,25
CHELTUIELI(RON)
1 Motorina 6750 RON
2 Ingrasaminte organice 450 RON
3 Ingrasaminte chimice 1400 RON
4 Cheltuieli neprevazute 900 RON
5 Cheltuieli totale 1 ha 9.569,256 RON
6 Cheltuieli totale 2.5 ha 23.923.140 RON

23
CAPITOLUL IV

Pichetarea terenului

Lucrarea are trei etape:


1. Parcelarea terenului a fost prezentată mai sus.
2. încadrarea terenului:
Pe marginea lungă a parcelei se alege o dreaptă AB, care constituie baza de
pornire a pichetajului. Lungimea dreptei AB trebuie să fie un multiplu al distanţei
dintre pomi pe rând. Din punctele A şi B se vor ridica două perpendiculare AC şi
BD, cu ajutorul teodolitului, egale ca lungime. Dacă teodolitele lipsesc, se
folosesc metode mai simple: metoda arcelor de cerc, metoda triunghiului
dreptunghic. în general, lungimea laturilor AC sau BD, este mai mică decât
lungimea AB şi este un multiplu al intervalului dintre rânduri. Dacă latura CD, nou
formată este egală ca lungime cu AB, cu alte cuvinte, dacă dreptunghiul sau altă
formă geometrică astfel formată, s-a închis perfect înseamnă că s-a lucrat corect.
în caz contrar, lucrarea se reface, până la obţinerea situaţiei de mai sus.

3. Pichetarea propriu-zisă:
Reprezintă marcarea locului de plantare a pomilor, în interiorul parcelei.
Laturile AC şi BD se împart la distanţele corespunzătoare dintre rânduri şi se
marchează cu ajutorul picheţilor care vor rămâne şi după săparea gropilor şi după
repichetare, până la terminarea lucrării de plantare. Latura AB va constitui rândul
numărul 1. Celelalte se vor marca la o distanţă corespunzătoare, în funcţie de
primul rând.
în cele mai multe cazuri, panglica este mai scurtă decât lungimea parcelei,
în acest caz se vor trasa drepte suplimentare A1 CI; A2, C2 Fixarea locului fiecărui
pom în parte se face cu ajutorul unei sârme marcate. Aceasta se întinde între
picheţii de bază, de pe laturile AC şi BD. Distanţa dintre ultimii picheţi care
marchează rândul şi marginea parcelei trebuie să fie 1/2 din distanţa dintre doi
pomi consecutivi, la fel ca şi distanţa dintre rândurile din marginea parcelei.
Operaţia de întindere a sârmei continuă până la pichetarea ultimului rând.

Săparea gropilor
Pentru livezile intensive se sapă gropi de 30 cm x 30 cm x 30 cm, fiecare
dimensiune putând fiind mărită cu până la 10 cm în funcţie de vigoarea pomului.

Administrarea înqrăsâmintelorfîn groapa)


în groapă se administrează 10- 15 kg mraniţă şi se acoperă total cu pământ,
care este bine tasat cu piciorul.
Dacă pământul este uscat se aplică o cantitate de 5-8 I de apă/groapă.

Pomi altoiti(buc/ha)

24
Pe 1 ha s-au plantat 1305 puieţi cu distanţa de 3 m între rânduri şi 2,5 m
între puieţi/rând.

Fasonarea
Fasonarea rădăcinilor se face pentru împrospătarea secţiunii la rădăcinile
de schelet mai groase de 3-4 mm, scurtarea rădăcinilor cu diametrul între 4 mm şi
10 mm. Rădăcinile fibroase se taie scurt. Ţinând cont că prinderea se face pe baza
rădăcinilor groase, de schelet, acestea se lasă cât mai lungi, dacă nu sunt rănite,
în caz contrar acestea se fasonează deasupra rănii.

Plantarea pomilor
Perioada optimă de plantare este toamna, după căderea frunzelor şi până la
venirea gerurilor. Plantarea de primăvară dă rezultate bune cu cât se face mai
devreme. Dacă plantarea se face toamna, între rădăcini şi sol se stabileşte un
contact bun, rănile se cicatrizează mai uşor şi încep procesele de rizogeneză, care
duc la formarea a noi rădăcini, până în primăvară.
Dacă plantarea se face primăvara, se începe cu speciile care dezmuguresc
mai repede: cais, piersic, vişin, prun, păr şi arbuştii fructiferi.
înainte de plantare pomii sunt supuşi unor operaţiuni obligatorii.
Controlul viabilităţii şi a sănătăţii. Pomii sănătoşi au scoarţa turgescentă,
ţesuturile sănătoase de culoare caracteristică, uniformă, secţiunea prin rădăcină
este albă cu miros plăcut.

Udarea pomilor
Udările după plantare se fac în funcţie de precipitaţiile din zonă, dar în
general se dau la 3-4 săptămâni, 1-2 găleţi cu apă. Pentru udare, se desfac
muşuroaiele, se udă, după care se refac.

25
T
abel
Nr. Denumire materiale Cantitate 2
crt. Pentru 1 ha Pentru 2.5 ha
[ Picheti(buc) 1305 3626,5
1
2 Pomi altoiti(buc) 1305 3625,5
3 îngrăşăminte organice(kg) 9135 22837,5
4 îngrăşăminte chimîce(kg) 391,5 978,75
Cheltuieli (RON)
1 Picheti/total 900 RON
2 Pomi altoiti/total 72,54 RON
3 îngrăşăminte organice 1325 RON
4 îngrăşăminte chimice 1867 RON
5 Cheltuieli neprevăzute 2064 RON
6 Cheltuieli totale/1 ha 18392,33 RON
7 Cheltuieli totale/ 2,5 ha 45980,825 RON

Cheltuieli privind plantarea prbprîu-zisă Tnfr-o plantaţie de mar in sistem superintensiv

26
BIBLIOGRAFIE

1. CEPOIU N. - 1994 - înfiinţarea unei plantaţii pomicole. Editura Ceres,


Bucureşti.

2. CONSTANTINESCU N., şi colab. - 1967 - Pomicultura, voi. I şi II, Edit.


Agrosilvica, Bucureşti.

3. DRĂGĂNESCU E. -1998 - Pomicultură, Edit. Mirton Timişoara

4. POPESCU M. şi colab. - 1982 - Pomicultură generală şi specială. Edit.


Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

5. POPESCU M. şi colab. - 1993 - Pomicultură generală şi specială. Edit.


Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

6. XXX - Pomología României, voi. I - VIII.

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate

27