Sunteți pe pagina 1din 14

0

Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative


Facultatea de Administratie Publica




Sisteme de guvernare europene
Relatiile dintre parlament si seful statului in republicile parlamentare europene.
Studiul de caz: Sistemul de guvernare din Elvetia


Coordonator stiintific: Lect.univ.dr. Mdlina Cocosatu
Ionela -Roxana Barbu

Master: Spatiul Public European



Bucuresti
2014
1

I. Consideratii teoretice
Termenul democratie, din punct de vedere etimologic, provine de la cuvintele grecesti
demos si cratos care semnifica popor si putere, ceea ce s-ar traduce prin puterea poporului.
Prima democratie, inteleasa ca un sistem de guvernare si exercitare a puterii, a aparut in perioada
Antichitatii in Grecia. Filosoful Aristotel a fost cel care a prezentat in lucrarile sale regimurile
politice si a analizat pentru prima data regimul democratic. In conceptia sa, democratia era o
forma de guvernamant impura.
In perioada feudala, democratia a cunoscut o perioada de regres datorita dominarii
curentului absolutist monarhic si abia in secolul al XVII-lea, odata cu aparitia reprezentantilor si
teoriilor dreptului natural, aceasta cunoaste o perioada de dezvoltare pe plan teoretic. Urmatorul
moment in evolutia sa istorica il constituie teoria contractualista, care prin viziunea pe care o
promova asupra constituirii statului (un contract intre cetateni si autoritate pe baza bunei
intelegeri si a delegarii), dar si asupra posibilitatii inlaturarii celor ce guverneaza daca nu isi
exercita obligatiile din contractul social, face ca democratia sa fie vazuta acum si ca o forma de
guvernare practica care poate fi impusa de popor. Democratia, ca forma de guvernare, a cunoscut
o dezvoltare remarcabila, atat pe plan conceptual, cat si in plan practic, in perioada societatii
capitaliste moderne
1
.
Definirea si intelegerea modului de functionare al democratiei a suscitat un mare
interes pentru o multitudine de ganditori si teoreticieni, si tocmai din acest motiv exista o
varietate foarte larga de definitii, principii, valori, modele de functionare ale acestei forme de
guvernare, dar, din toata literatura de specialitate se pot extrage cateva principii si valori care s-
au dovedit a fi vitale pentru ca un regim sa poata fi catalogat drept democratic. In primul rand,
elementul central al oricarui sistem politic, statul,trebuie sa se bazeze si sa functioneze conform
legii, adica sa fie un stat de drept. Existenta pluralismului si pluripartidismului politic si
ideologic constituie si ea un principiu sine qua non al democratiei
2
. Orice regim democratic
trebuie sa aiba la baza o Constitutie care sa stipuleze si sa garanteze drepturile si obligatiile
cetatenilor, principiile detinerii si exercitarii puterii (principiul separatiei puterilor in stat fiind de
o importanta majora) etc. De asemenea, democratia nu poate fi conceputa intr-un mod abstract,
tocmai de aceea ea trebuie sa cuprinda toate sferele societatii, de la nivelul micro la cel

1
Dahl, Robert, Despre democraie, Editura Institutul European, Iai, 2003, pp. 39-40
2
Lijphart, Arend, Modele ale democraiei, Editura Polirom, Iai,2006, p. 25

2

macrosocial. Institutiile locale si centrale trebuie sa respecte interesele cetatenilor si sa actioneze
in conformitate cu acestea, respectand in egala masura drepturile si libertatile cetatenilor.
Dupa cum afirma si Robert Dahl, atunci cand se discuta despre democratie, ceea ce
produce cea mai mare confuzie in randul oamenilor, este faptul ca democratia reprezinta atat un
ideal, cat si o realitate. In conceptia sa, democratia este un proces incadrul caruia cetatenii
obisnuiti exercita un control relativ mare asupra liderilor lor .
Tocmai pentru a clarifica viziunea asupra acestui sistem de guvernare, autorul schiteaza
cateva criterii care ar trebui indeplinite de o forma de conducere, pentru ca aceasta sa poata fi
numita democratie
3
:
1. Participare efectiva toti cetatenii ar trebui sa aiba posibilitati egale si reale de exprimare si
statuare a parerilor pe care le au privind politica care ar trebuie urmata.
2. Egalitatea la vot fiecare membru al societatii trebuie sa aiba dreptul la vot, iar voturile
trebuie sa aiba aceeasi pondere, indiferent de persoana care l-a acordat.
3. Intelegerea luminata trebuie sa se acorde sanse egale si o perioada de timp rezonabila
cetatenilor pentru a se informa asupra unor posibile politici alternative si asupra consecintelor
lor, pentru a putea decide in cunostiinta de cauza.
4. Controlul asupra agendei politicile trebuie intotdeauna sa fie deschise modificarilor, in
situatia in care se doreste schimbarea acestora.
5. Cuprinderea adultilor drepturile incorporate statutului de cetatean trebuie sa se acorde
majoritatii sau tuturor adultilor.
II. Scurta istorie a evolutiei constitutionale elvetiene
Un exemplu foarte interesant de urmarit este cel al Elvetiei, un stat extrem de intresant
de analizat, mai ales prin prisma modului in care se organizeaza sistemul de guvernare. Astfel,
Confederatia Elvetiana este singurul stat care mai practica un sistem directoral, un regim distinct
in aria regimurilor politice si constitutionale.
La o scurta analiza istorica a Confederatiei Elvetiene putem remarca constituirea ei prin
alianta de la Waldstatten (1291), reprezentand, pana la Revolutia Fanceza (1789), o asociatie de
comune rurale si urbane intre care existau intelegeri si tratate de alianta. Formele directe de
guvernare de catre popor tin de traditia istorica a acestui stat, cu radacini adanci in practica
triburilor germanice, in care deciziile importante erau luate de razboinici sau de intelepti.

3
Idem
3

Cantoanele practicau fie o forma a democratiei directe, in care poporul hotara in numele sau, fie
optau pentru un model al unei republici aristocratice. Dupa ocuparea teritoriului Confederatiei de
catre trupele franceze in aprilie 1789, aceste intelegerei au fost inlocuite prin Constitutia
Republicii Elvetiene, intocmita la Paris, dupa modelul constitutional francez. Cu toate acestea,
ideea unui stat unitar, a unei republici unice si indivizibile, a fost intotdeauna respinsa de elvetiei
si considerata ca fiind nepotrivita pentru dorintele lor. Elvetia fiind o natiune compusa din mai
multe grupuri etnice care au o varietate de limbi si religii. In februarie 1803 s-a produs o
reintoarcere la federalism, atributiile puterii centrale fiind limitate la politica externa si
mentinerea ordinii publice.
In urma infrangerii lui Napoleon, Elvetia a cerut marilor puteri sa-i recunoasca
independenta si neutralitatea. Aceasta cerere s-a bucurat de sprijinul puterilor aliate. In
consecinta, solicitarea Confederatiei a fost acceptata la Congresul de la Viena din 1815. Tot
atunci, fostele teritorii elvetiene Valais, Geneva si Neuchatel au fost alipite Elvetiei, in calitate de
cantoane autonome. Dupa acest moment, cele 22 de cantoane au incheiat un Pact federal la 7
august 1815. S-a evitat crearea unei puteri centrale, competentele federatiei limitand-se ca si in
trecut la mentinerea ordinii publice, conducerea problemelor de politica externa si a relatiilor
diplomatice
4
.
Ca urmare a influentei franceze in 1830 s-a produs un proces de reinoire a constitutiilor
cantonale, modificari ce veneau, intr-o oarecare masura, in contradictie cu principiile Pactului
federal, deoarece tindeau spre intarirea atributiilor puterii centrale. In consecinta, mai multe
cantoane au luat initiativa revizuirii constitutionale. La 12 septembrie 1848, majoritatea
cantoanelor acceptasera principiile unei noi Constitutii federale, dar contextul international nu
era unul favorabil. Revizuirea planuita a avut loc abia in 1974 cand au fost adoptate noi principii
de organizare politica. De atunci Constitutia nu a mai fost supusa revizuirii, suferind doar cateva
modificari partiele, necesare pentru a se adapta la noile realitati.
La 18 decembrie 1998, Parlamentul a adoptat proiectul unei noi Constitutii care a fost
acceptata prin referendum.



4
Alexandru, Ioan; Ivanoff Ivan; Gilia, Claudia, Sisteme politico-administrative europene, Editura Bibliotheca,
Trgovite, 2007, pp. 160-161
4

III. Introducere in sistemul de guvernare elvetian
Daca incercam sa facem o analiza a trasaturilor sistemului constitutional elevetian
pentru a-l incadra intr-un tip de sistem sau regim politic, vom descoperi ca o astfel de initiativa
este una dificila, deoarece gasim foarte multe particularitati rezultate din raporturile intre cele trei
puteri ale statului.
Cu siguranta modelul elvetian se incadreaza in cel occidental, fiind prezente toate
principiile fundamentale ale democratiei constitutionale: suveranitatea poporului, principiul
reprezentarii, separarea puterilor, principiul legalitatii, garantarea drepturilor si libertatilor
cetatenesti etc.
Una din trasaturile definitorii ale sistemului de guvernare elevetian este recursul la
forme tipice ale democratiei directe (initiativa legislativa a populatiei si referendumul) si chiar la
o forma arhaica a acesteia (adunarile cetatenesti). O alta trasatura esentiala este federalismul.
Sistemul politic elvetian cuprinde un executiv cu atributii restranse care functioneaza
dupa principiile executivului colegial si se situeaza sub controlul Parlamentului, desi practic
beneficiaza de o independenta functionala.
In ceea ce priveste separarea puterilor prevederile constitutionale apropie regimul politic
elvetian de regimul prezidential. In timp ce Parlamentul este autoritatea suprema a Confederatiei,
calitate in virtutea careia legifereaza si exercita un control general asupra tuturor organismelor
investite cu sarcini in beneficiul comunitatii federale, Guvernul este autoritatea directoriala si
executiva suprema a statului. In organizarea raporturilor intre puteri se disting, totodata, trasaturi
ale regimurilor parlamentare fara ca regimul politic elvetian sa poata fi caracterizat ca un regim
semiprezidential.
Nu exista nicio tara in care formele de exprimare a vointei populatiei sa fie atat de
diverse si de mult utilizate ca in Elvetia. Referendumul este deja considerat un instrument de
guvernare care concureaza cu principiul reprezentarii
5
.
Modelul elvetian este un caz special. In contextul international, democratia directa este,
cu siguranta, cea mai evidenta particularitate a sistemului de guvernare elvetian, chiar daca si in
alte state exista institutii bazate pe democratie directa. Din punct de vedere practic, Elvetia este o
democratie semi-directa, deoarece vocea poporului nu se face auzita in mod direct cu privire la

5
Duculescu Victor, Calinoiu Constana, Duculescu Georgeta, Drept constitutional comparat, vol. II, Editura
Lumina Lex, Bucureti, p. 146
5

toate problemele publice, dar consultarea are loc pentru acelea care prezinta o importanta
deosebita. Concret, aceasta democratia semi-directa presupune ca votul se organizeaza periodic
in comunitati, cantoane si la nivel national.
Conform majoritatii analistilor si cercetatorilor, democratia directa are cinci functii
centrale, care se pot suprapune pe alocuri
6
:
I ntegrare Democratia elvetiana nu este o inventie intamplatoare, nu a aparut din neant, ci s-a
construit in urma unui proces social de invatare care a durat decenii si chiar secole. Dupa ce a
fost infiintat, principala provocare a statului federal a fost aceea de a crea o coeziune in
societatea elvetiana, care era divizata politic si social. Drepturile populare caracteristice
democratiei directe au permis integrarea grupurilor minoritare in sistemul politic si social,
oferindu-le posibilitatea de a-si exprima interesele.
Legitimare Referitor la democratia semi-directa, legitimarea se manifesta prin existenta unui
dialog permanent intre guvern si populatie cu scopul de a exprima cat mai bine interesele
acesteia.
I novare Unii critici considera ca democratia directa impiedica inovarea, acest lucru fiind,
intr-o oarecare masura valabil in cazul referendumului, despre care s-a afirmat ca actioneaza ca o
frana in cadrul sistemului politic elvetian. Insa afirmatia conform careia Guvernul si
Parlamentul sunt mai deschise spre reforma decat populatia este cel putin partial eronata. Pe de
alta parte, initiativa poate fi considerata o pedala de accelaratie, deoarece prin intermediul
acesteia se introduc, idei noi in dezbaterile politice, acesta fiind un lucru pozitiv, deoarece
democratia se bazeaza pe dialog si diversitatea opiniilor.
Politizare Democratia directa are o contributie esentiala la animarea societatii civile si a vietii
politice. Poporul elvetian nu este chemat la vot doar o data la patru ani, ci de mai multe ori pe an
si de aceea dezbaterea publica pe teme politice este de cele mai multe ori mult mai cuprinzatoare
si mai ampla decat in alte societati democratice.
Control O alta functie importanta este delimitarea puterii politicienilor. Democratia directa
este un mecanism de control, un instrument de veto la adresa elitei politice, iar in lipsa acestui
control, politicienii se pot abate, adesea, de la vointa poporului pentru a-si crea beneficii si
avantaje pentru ei insisi.
Constitutia elvetiana prevede trei instrumente principale prin intermediul carora

6
***, Organizarea Administraiei Centrale de Stat, OCDE-SIGMA, 2007 p. 321
6

populatia poate participa direct la viata publica si politica a statului federal: referendumul
constitutional/obligatoriu, referendumul optional si initiativa populara.
Referendumul constitutional / obligatoriu se organizeaza in cazul in care se doreste
revizuirea Constitutiei Federale, in situatia in care trebuie sa se decida intrarea statului in
organizatii sau comunitati internationale. Acestea trebuie supuse votului populatiei si este
necesar sa se obtina majoritatea voturilor cetatenilor si cantoanelor pentru a fi validate. Sunt
supuse in mod obligatoriu acestui tip de referendum: legile de revizuire a constitutiei, aderarea la
organizatii internationale, legile federale cu caracter urgent care nu au o baza constitutionala si
care au o durata de aplicabilitate mai mare de un an si toate initiativele populare ce vizeaza
probleme importante. De exemplu, in anul 1999 cantoanele si populatia au aprobat o noua
constitutie federala, dar in 1992 au respins propunerea Guvernului ca Elvetia sa devina membra a
Pietei Unice Europene.
Conform statisticii referendumul obligatoriu este cel mai folosit. Articolul 3 din Constitutie
stipuleaza faptul ca toate noile indatoriri si obligatii ale Guvernului si Parlamentului trebuie
aprobate de catre cantoane si de populatie. Astfel, cursul evolutiei constitutionale in Elvetia a
fost si este in continuare supus controlului democratiei directe. Mai mult de un sfert dintre
proiectele parlamentare de modificare a Constitutiei au fost respinse, ceea ce demonstreaza ca
politicele constitutionale sunt adesea foarte disputate. Se poate afirma ca referendumul
actioneaza ca un sistem de franare: cetatenii resping proiectele care, din punctul lor de vedere,
sunt prea inovatoare.
Referendumul optional se poate aplica in cazul tuturor legilor obisnuite, daca in
termen de trei luni 50.000 de cetateni solicita organizarea unui referendum pentru votarea unei
legi. Astfel, populatia a aprobat, spre exemplu, incheierea de tratate bilaterale cu UE, dar a
respins propunerea de privatizare si liberalizare a industriei producatoare de energie electrica.
Analizand statistica, se mai poate constata, ca referendumul optional impotriva legilor este
mai putin frecvent, motivul fiind acela ca atunci cand se elaboreaza proiecte de legi, Parlamentul
nu poate avea niciodata certitudinea ca un anumit grup nu va solicita referendum. De aceea,
Parlamentul si Guvernul incearca sa reduca la minim riscul declansarii unui referendum,
ajungand la un compromis intre toate gruparile politice importante. Dupa cum se poate observa,
aceasta abordare are succes, deoarece numai pentru 7% din toate proiectele de lege propuse din
1874 pana in 2007 s-au organizat referendumuri. Deci, se poate afirma ca in majoritatea
7

cazurilor, toate grupurile de la nivelul societatii elvetiene sunt satisfacute de compromisurile
facute de putere
7
.
Un alt instrument de participare directa il constituie initiativa populara. Un numar de
100.000 de cetateni pot semna o propunere de revizuire totala a Constitutiei federale. Consiliul
Federal (guvernul) si Adunarea Federala pot propune aprobarea sau respingerea acestui tip de
initiativa. In cazul in care resping propunerea, pot initia un contraproiect, dar nu li se permite sa
modifice formularea initiativei populare. Initiativa trebuie sa obtina majoritatea voturilor
populatiei si cantoanelor pentru a fi validata. De exemplu, in 2002, printr-o initiativa populara s-
a solicitat aderarea Elvetiei la ONU, care a fost sustinuta si de catre Guvern si Parlament, precum
si de votul popular.
Initiativa populara este folosita de acele grupuri care nu reusesc sa isi impuna punctul de
vedere in arena parlamentara. Asa cum reiese din diferite analize, doar una din zece initiative
populare obtine aprobarea populatiei.
Majoritatea ganditorilor politici (de exemplu Giovanni Sartori) priveste democratia directa
ca pe un obiectiv imposibil de realizat, dar si nepractic. In viziunea lor, cetateanul mediu are cel
mult capacitatea de a aprecia calitatile politicienilor nu si de a lua decizii politice, dar elvetienii
au realizat un tip de democratie care in orice alta parte a lumii este considerata utopica
8
.
Conform unor studii efectuate, populatia elvetiana are mai multa incredere in Parlament, Guvern
si in puterea judecatoreasca decat cetatenii din majoritatea celorlalte state europene. De
asemenea, sunt mai inclinati sa creada ca votul lor poate contribui la schimbarea politicilor, dar
nu sunt mai dispusi sa participe la vot decat alti europeni, fapt dovedit de o rata relativ redusa de
participare la scrutine (aproximativ 45%).
Optiunea Elvetiei pentru democartia directa (semi-directa) nu a determinat insa renuntarea
la democratia reprezentativa. Democratia directa elvetiana nu se opune principiului reprezentarii,
dar ii ingusteaza sfera de actiune. O asemenea limitare este de natura sa influenteze si conceptia
despre rolul partidelor politice in functionarea corpului politic si al societatii civile, precum si
conceptia despre rolul clasei politice
9
.
Suvernaitatea Parlamentului nu este cu nimic stirbita de ponderea si importanta, precum si
de rolul deliberativ al referendumurilor. Optiunea pentru referendum in Elvetia, convertita deja

7
Linder, Wolf, Democraia direct n Elveia, Editura Swiss Embassy, Bucureti, 2008, p. 7-9
8
Sartori, Giovanni, Teoria democraiei reinterpretat, Editura Polirom, Iai, 1999, p. 256
9
Idem
8

intr-o veritabila traditie istorica, poate fi explicata prin lipsa unei monarhii in intelesul occidental
al notiunii, precum si prin marea influenta jucata de religia protestanta, in primul rand
calvinismul, in societate. Dogmele calvinismului au nunatat raporturile intre guvernant si
guvernanti, sugerand ideea unui contract social tacit convenit intre popor si conducator, in care
poporul are dreptul sa decida in probleme ce il privesc direct, iar conducatorul nu detine o putere
abuziva
10
.

IV. Triunghiul federatie-canton-comuna
Constitutia Elvetiei (1999) pune in evidenta coeziunea si unitatea interna aflate intr-o
diversitate culturala, statul avand datoria sa favorizeze afirmarea acestor valori. Constitutia nu
face referire la existenta unor minoritati etnice sau lingvistice, ci doar la diversitatea culturala.
Legat de aceasta, Constitutia acorda aceeasi importanta grupurilor lingvistice existente si
precizeaza in acest sens, ca sunt limbi nationale: germana, italiana, franceza si retoromana.
Forma federala a statului elvetian nu este o simpla optiune politica. Ea a fost impusa de
confluenta unor populatii provenind din trunchiuri etnice diferite, de confesiuni religioase
diverse, fiecare cu un statut bine consolidat de trecutul istoric comun si de existenta unor regiuni
lingvistice. In aceste conditii ideea unui stat centralizat era putin probabila pe termen lung. Intr-o
prima faza s-a dezvoltat ideea organizarii in mici principate sau statulete omogene, dar acest
lucru nu era fezvil deoarece riscau sa fie foarte usor cucerite de puterile vecine
11
.
Constitutia prezenta consacra organizarea federala clasica, bazata pe trei niveluri: federatia,
cantoanele si comunele. Constitutia prevede ca toate cantoanele sunt suverane in masura in care
suveranitatea lor nu este ingradita prin Constitutie. In aceste conditii cantoanele exercita toate
drepturile care nu sunt delegate Confederatiei. Faptul ca in Constitutie se prevede, pe de o parte,
suveranitatea cantoanelor si, pe de alta parte, suveranitatea Confederatiei, nu inseamna ca ar
exista un conflict de suveranitati. In cazul cantoanelor, suveranitatea are un sens figurat, intrucat
ele beneficiaza, in realitatea, de o larga autonomie si nu de suveranitate, in sensul propriu al
termenului. Sanatate, educatie, cultura, finante, justitie, servicii sociale, securitate, constructii
sunt domenii in care cantoanele se bucura de o mare putere de decizie. Fiecare canton are
constitutia sa, parlament propriu, guvern si curti de justitie. Democratia directa in forma sa

10
Ionescu, Cristian, Drept constituional comparat, Editura C.H. Beck, Bucureti, 2008, p. 195
11
Duculescu Victor, Calinoiu Constana, Duculescu Georgeta, Drept constitutional comparat, vol. II, Editura
Lumina Lex, Bucureti, p. 154
9

originala functioneaza doar in Appenzell Innerhoden si in Glarus. In restul cantoanelor, populatia
voteaza la cutia cu voturi. Guvernele sunt alese in mod direct, pe o perioada intre unu si cinci ani
(in general patru ani), de catre populatie si de aceea au o importanta majora in politica cantonala.
Potrivit principiului federal al participarii, cantoanele sunt reprezentate in Consiliul Statelor de
cate doi membrii, iar semi-cantoanele de cate un delegat, indiferent de marimea populatiei
acestora.
Articolul 42 din Constitutie face o departajare de principiu intre sarcinile federatiei si cele
ale cantoanelor. Textul constitutional prevede, in acest sens, ca sarcinile Confederatiei sunt cele
atribuite de Constitutie. Confederatia isi asuma responsabilitati ce trebuie reglementate in mod
unitar, iar cantoanele isi asuma responsabilitati in cadrul competentelor proprii
12
.
Constitutia prevede obligatia Confederatiei si a cantoanelor de a colabora intre ele si de a-
si acorda reciproc sprijin in indeplinirea sarcinilor ce le revin. In cazul aparitiei unor dispute intre
cantoane si autoritatile federale, diferendele vor fi solutionate pe calea negocierii sau medierii.
Constitutia a recunoscut cantoanelor dreptul de a participa, in anumite cazuri, la precesul de luare
a deciziilor de guvernare la nivel federal, in special la elaborarea legislatiei. Confederatia are
chiar obligatia constitutionala de a informa in timp util si in detaliu cantoanele asupra
obiectivelor pe care si le propune, in special in probleme de interes comun.
In materie de reglementare legislativa, dreptul federeal primeaza in fata dreptului cantonal,
daca acestea cuprind dispozitii contrare. Autonomia cantoanelor este suficient de mare si
flexibila pentru ca ele sa actioneze in cadrul constitutional si in acelasi timp sa isi pastreze
particularitatile locale. Cum orice decizie guvernamentala, indiferent de domeniul si sfera de
aplicabilitate, nu poate fi pusa in aplicare fara suport financiar, Confederatia lasa cantoanelor
surse de finantare suficiente. Totodata, Confederatia recurge la o repartizare echitabila a
fondurilor colectate la nivel federal
13
.
Potrivit autonomiei de care beneficiaza si care este inscrisa in Constitutie, cantoanele au
dreptul sa incheie intre ele acorduri si sa decida crearea unor institutii comune. Pentru a preveni
conflictele intercantonale sau intre cantoane si autoritatile federale, Constitutia prevede ca aceste
acorduri nu pot contraveni drepturilor si intereselor Confederatiei sau a celorlalte cantoane.

12
Federal Constitution of the Swiss Confederation, 18 Aprilie 1999 (intrat n vigoare la 1 ianuarie 2000)
13
Ionescu, Cristian, Drept constituional comparat, Editura C.H. Beck, Bucureti, 2008, p. 199
10

Confederatia Elvetiana isi asuma sarcina de a proteja ordinea constitutionala a cantoanelor.
In ceea ce priveste conceptul de ordine constitutionala acesta nu este definit de Constitutie, ci
doar art. 52 alin. 2 mentioneaza ca este datoria Consfederatiei sa intervina in cazul in care
ordinea constitutionala este incalcata sau amenintata intr-un canton, iar acesta nu este in masura,
singur sau cu sprijinul altor cantoane, sa o restabileasca. Omisiunea in a definii incalcarea ordinii
constitutionale lasa la decizia autoritatilor cantonale competente, precum si a Confederatiei sa
aprecieze caracterul si gravitatea incalcarii sau amenintarii ordinii constitutionale a cantoanelor.
In cadrul cantoanelor sunt organizate comunele, cele mai mici unitati administrative din
Elvetia care beneficiaza de un statut de autonomie. In prezent exista 2.715 de comune, dar
numarul lor este in scadere, deoarece exista tendinta ca acestea sa fuzioneze cu scopul de a-si
indeplini sarcinile mai eficient. O cincime dintre comune au propriul Parlament, mai ales
comunele care sunt orase, iar patru cincimi dintre acestea, inca practica luarea deciziilor prin
democratie directa prin intermediul adunarilor comunale, la care pot participa toti cetatenii cu
drept de vot. Deci, cetatenii nu sunt reprezentati, ci iau decizii singuri si aleg Parlamentul
comunal. Autonomia comunelor este determinata de cantoanele din care fac parte, si de aceea
aceasta poate varia. Ele au personalitate juridica proprie si detin puteri in diferite domenii,
precum: administrarea bugetului, decizii in cadrul politicilor publice, structurarea organizarii lor
interne potrivit propriilor criterii, responsabilitati in domeniul scolilor, serviciilor sociale,
planificariilocale, taxelor, utilitatilor publice.

V. Organizarea si functionarea Parlamentului
Adunarea Federala (Parlamentul elvetian) este compus din doua Camere legislative
(Consiliul National si Consiliul Statelor), care au o componenta identica. Consiliul National este
format din 200 de membrii, iar Consiliul Statelor din 46 de membrii. Membrii Consiliului
Statelor, numiti consilieri de stat sunt alesi prin scrutin majoritar in doua tururi, in cele mai multe
cantoane. Desemnarea consilierilor de stat tine seama de particularitatile si traditiile fiecaruia
dintre cantoane si semi-cantoane. Ca reprezentanta a poporului si a cantoanelor, Adunarea
Federala este autoritatea suprema a Confederatiei, in masura in care aceasta nu incalca drepturile
poporului si cantoanelor. Constitutia a instituit un asa numit regim de adunare, care este specific
Elvetiei si care presupune o preponderenta a forului legislativ asupra Consiliului Federal,
organism ce detine puterea executiva. Acest tip de regim rezulta in primul rand, din procedura de
11

desemnare a membrilor guvernului federal organism directorial compus din sapte ministri si
care are atributii reduse, iar in al doilea rand prin faptul ca autoritatea suprema in cadrul
Confederatiei este asumata de Adunarea Federala. Unii autori considera, dimpotriva ca regimul
elvetian este unul de separare rigida a puterilor. A aparut si ideea ca regimul politic elvetian si
cel al Statelor Unite ale Americii sunt extrem de asemanatoare. Acest lucru se refera in principal
la lipsa responsabilitatii politice a Consiliului Federal in fata Adunarii Federale, precum si la
imposibilitatea dizolvarii acesteia din urma de catre puterea executiva. In acelasi sens se
considera ca datorita caracterului directorial al guvernului si separatiei rigide intre puterea
legislativa si cea executiva, regimul politic elvetian ar fi un regim prezidential colegial
14
.
Durata mandatului legislativ este fixa, conform prevederilor Constitutiei, Parlamentul
neputand fi suspendat prin niciun mijloc constitutional pe perioada cat a fost ales, respectiv 4 ani.
Dispunerea celor 200 de mandate pe cantoane are in vedere populatia acestora, dar fiecare
canton are cel putin un mandat. In Consiliul Statelor, cele sase semi-cantoane sunt reprezentate
de cate un delegat, iar cantoanele beneficiaza de cate doua locuri.
Cele doua Camere legislative sunt alese pentru un mandat de patru ani. Camerale se
intrunesc in sesiune ordinara de patru ori pe an. O sesiune nu dureaza mai mult de patru
saptamani. Un sfert din numarul membrilor din fiecare Camera sau Consiliul Federal pot solicita
convocarea corpurilor legislative in sesiune extraordinara. Camerele sunt conduse de un
presedinte si un vicepresedinte alesi dintre membrii acestora pentru un mandat de un an.
Membrii Adunarii Federale pot forma, grupuri parlamentare in care sa reprezente
programele partidelor politice sub sigla carora au obtinut mandatele. Grupurile politice se
numesc factiuni si pentru formarea unui grup este nevoie de cel putin cinci membri.
Fiecare Camera legislativa isi stabileste comisii permanente si temporare, cu mentiunea ca
sedintele comisiilor permanente sunt secrete. De asemenea, se pot institui comisii comune ale
celor doua Camere si chiar comisii de ancheta parlamentara.
Mandatul deputatilor si al consilierilor de stat are un caracater reprezentativ. Deputatii
reprezinta natiunea, iar membrii Consiliului Statelor reprezinta cantoanele in care au fost alesi.
Membrii celor doua Camere beneficiaza de independenta absoluta. In acest sens art. 61 din
Constitutie stabileste interdictia mandatului imperativ.


14
Linder, Wolf, Democraia direct n Elveia, Editura Swiss Embassy, Bucureti, 2008, p. 34
12

VI. Concluzii
In concluzie, sistemul consensualist elvetian este o solutie viabila in conditiile in care
statul este fragmentat de o diversitate de clivaje care determina existenta unei societati profund
divizate, in care convietuiesc diferite etnii, culturi, religii. Acest model de guvernare evita
adoptarea deciziilor cu majoritate, ci intermediul negocierilor si al compromisului, elemente
esentiale, mai ales, in probleme ce tin de minoritatile culturale.
Experienta Elvetiei a demonstrat ca, pe termen lung, rezolvarea pasnica a conflictelor
culturale necesita respect mutual intre grupurile culturale si dezvoltarea unor valori comune
interculturale. De asemenea, este o forma de guvernamant lenta, care necesita timp pentru a se
definitiva si pentru a functiona, dar tocmai aceste caracteristici evita declansarea unor conflicte
in cadrul societatii plurale elvetiene.
Regula reprezentarii proportionale, pe langa faptul ca asigura functionalitatea
sistemuluimulti partidist, are si o valoare simbolica care determina respectul reciprooc al
grupurilor din interiorul societatii. Desi unele elemente ale acestui model, pot fi considerate de
unii critici, ca fiind mult prea rigide sau stabile, acestea pot face fata presiunii de a schimba
regulile de functionare si organizare a statului in situatii de conflict. Pe de alta parte, federalismul
ca mecanism in cadrul democratiei consensualiste, ofera autonomie pentru diferitele segmente
ale societatii.
Analizand trecutul Elvetiei, modul special al acesteia de guvernare, se poate afirma, cu
siguranta, ca un sistem consensualist este singura posibilitate pentru un stat divizat si
multicultural sa existe inconditii de stabilitate si sa se asigure conditiile necesare pentru
dezvoltarea acestuia.
Democratia elvetiana semi-directa prezinta o serie de avantaje pentru viata politica, dar
si anumite riscuri demne de mentionat. Experienta a demonstrat ca democratia directa si
stabilitatea politica pot fi realizate concomitent, dar aceasta depinde de existenta unor partide si
elite politice mature, care sa doreasca construirea acestei durabilitati. De asemenea, s-a dovedit
ca populatia poate face alegeri politice directe intemeiate si rationale, dar pot exista
decalaje profunde intre opiniile exprimate de cetateni.



13

Bibliografie

Alexandru, Ioan; Ivanoff Ivan; Gilia, Claudia, Sisteme politico-administrative europene,
Editura Bibliotheca, Targoviste, 2007
Dahl, Robert, Despre democratie, Editura Institutul European, Iasi, 2003
Duculescu Victor, Calinoiu Constanta, Duculescu Georgeta, Drept constitutional comparat,
vol. II, Editura Lumina Lex, Bucureti, 2008
Ionescu, Cristian, Drept constitutional comparat, Editura C.H. Beck, Bucureti, 2008
Lijphart, Arend, Modele ale democratiei, Editura Polirom, Iasi,2006
Linder, Wolf, Democratia directa in Elvetia, Editura Swiss Embassy, Bucuresti, 2008
Sartori, Giovanni, Teoria democratiei reinterpretata, Editura Polirom, Iasi, 1999
***, Organizarea Administratiei Centrale de Stat, OCDE-SIGMA, 2007
Federal Constitution of the Swiss Confederation, 18 Aprilie 1999 (intrata in vigoare la 1
ianuarie 2000)
http://www.ch.ch/ebuku/demokratie/00001/index.html?lang=en
http://www.parlament.ch/e/ra-raete/nratsrat/pages/index.aspx