Sunteți pe pagina 1din 8

Scoala postliceala sanitara Carol Davilla

AMG GRUPA I-A






REFERAT FARMACOLOGIE GENERALA


MORFINA









Nume eleva:COSTIN ALINA-LAURA






Cuprins


1) Descriere
2) Forme de prezentare si comercializare
3) Modalitati de consum
4) Actiune toxica
5) Intoxicatia acuta
6) Intoxicatia cronica
7) Tratamentul intoxicatiei acute
8) Tratamentul intoxicatiei cronice








Morfina
1) Descriere

Morfina este principalul agent activ din opiu, concentratia sa in extractul de opiu fiind de 8-14%.
Dupa extractie se prezinta ca prisme albe sau usor galbui fiind putin solubila in apa si eter,
solubila in alcool amilic, etanol, benzen, cloroform, apa de var si mai putin solubila in amoniac.
Morfina bruta de pe piata ilicita poate avea diferite concentratii, in functie de metodele de
obtinere si procedeele de purificare. Morfina este absorbita rapid dupa administrarea
parenterala (iv si/sausc), sau inhalatorie (pulberi). Dupa administrarea orala are loc un prim
pasaj hepatic, cu o biodisponibilitate de 20-30% (potenta fiind mai mica po, doza orala
echianalgezica fiind de 6 ori mai mare decat cea pe cale injectabila). Concentratia plasmatica
maxima este atinsa la 10-20 minute de la administrarea iv sau sc. Morfina este legata de
proteinele plasmatice in proportie de 35% si are un timp de injumatatire de 2-3 ore. Absorbtia de
la nivelul intestinului este lenta si se distribuie mult in rinichi, ficat si splina, fara insa a se
acumula in tesuturi. Cantitati mici de morfina trec de bariera hemato-encefalica si ajung la
nivelul sistemului nervos central. La nivel hepatic, dupa un proces de glucurono si
sulfuronoconjugare, este obtinut 6-glucuronid-morfina, fiind metabolitul activ principal si care are
o potenta de 2 ori mai mare decat cea a morfinei iar la nivel cerebral chiar de 100 ori mai mare.
6-glucuronid-morfina este responsabila de actiunea analgezica in cazul administrarii cronice a
morfinei.
In cazul persoanelor cu insuficienta renala cronica, acest metabolit are tendinta de a se
acumula, aceasta fiind si explicatia pentru potenta si durata de actiune a morfinei in cazul
acestor pacienti.
Se elimina in proportie de 90% pe cale renala sub forma de 3-, 6-glucuronid-morfina, si doar
intr-o mica masura sub forma netransformata. 10% se elimina digestiv prin fecale (cantitati mici
de morfina pot fi detectate in fecale si urina timp de cateva zile de la ultima doza administrata).
50% din morfina este eliminata din organism in decursul a 4-5 ore.
2) Forme de prezentare si comercializare
Se prezinta ca o pulbere granuloasa, alba, bej, maroniusau roz. Poate fi intalnita si sub
diferite forme farmaceutice(comprimate, solutii injectabile, supozitoare).
3) Modalitati de consum
Morfina se administreaza:
- injectabil;
- oral (comprimate);
- prin inhalare (pulberile);
- sub forma de supozitoare.
4) Actiune toxica

Mecanismele de producere a efectelor toxice grave, pe care morfinomimeticele le pot genera,
sunt asociate actiunilor asupra diferitilor receptori opioizi.
Actiunile la nivelul receptorilor opioizi sunt:
1. - analgezie supraspinala (
1
), depresie respiratorie (
2
), euforie si dependenta fizica.
2. - analgezie spinala, mioza, sedare.
3. - disforie, halucinatii (efecte psihotomimetice) si stimulare vasomotorie.
4. - analgezie si modificari ale comportamentului afectiv.

In doze terapeutice morfina poate produce:
- somnolenta;
- indiferenta;
- micsorarea performantelor mentale;
- diminuarea mobilitatii spontane;
- senzatie de caldura;
- prurit la nivelul fetei.
In 10-20% din cazuri aceste efecte sunt resimtite placut (rar disforie cugreturi si
varsaturi).
Morfina, la nivelul SNC determina:
- analgezie - se manifesta prin anularea aspectului de suferinta al senzatiei dureroase
(cresterea pragului la durere este moderata).
- deprimarea respiratiei creste cu doza (la doze toxice poate sa apara respiratia periodica
"Cheyne-Stokes"), bradipneea fiind accentuata pana la oprirea respiratiei.
- morfina are efect antitusiv marcat (prin deprimarea centrului bulbar al tusei) - efect putin folosit
in terapia moderna datorita pericolului de instalare a dependentei. Potenta relativa a morfinei
este descrescatoare: deprimarea tusei>deprimarea centrului respirator>actiunea analgezica.
- stimuleaza zone chemoreceptoare declansatoare ale vomei de la nivelul bulbului determinand
greata si aparitia vomei (la doze mici); la doze mari deprima centrul vomei.
- dozele mari determina hipotermie prin deprimarea centrului termoregulator.
- la doze mari se produce mioza (semn important pentru morfinomanie)
Actiunea morfinei asupra aparatului respirator:
- determina bronhospasm (efect pronuntat la astmatici).

Actiunea morfinei asupra aparatului digestiv:
- scade secretia si motilitatea gastrica;
- creste tonusul musculaturii stomacului;
- determina contractura antrului si pilorului;
- creste tonusul si scade peristaltismul intestinului subtire si al colonului;
- determina scaderea secretiei pancreatice si intestinale;
- are efect constipant puternic;
- are actiune spastica biliara.

Actiunea morfinei asupra aparatului genito-urinar:
- are actiune spastica urinara, crescand tonusul sfincterului vezical si al detrusorului
determinand retentie urinara;
- determina contractii ale uterului.

Actiunea morfinei asupra secretiei endocrine:
- stimuleaza secretia de ADH determinand scaderea diurezei;
- este influentata activitatea adenohipofizei (in special in cazul administrarii prelungite);
- scade secretia de testosteron.
Actiunea morfinei la nivel vascular:
- produce vasodilatatie arteriolara si venoasa (prin mecanism endorfinic si eliberarea de
histamina) ducand astfel la hipotensiune arteriala;
- deprima reflexele circulatorii;
- determina o dilatare a vaselor cerebrale (datorita CO
2
care se acumuleaza prin deprimarea
centrului respirator);
- creste presiunea LCR;
- vasodilatatie cutanata cu congestia pielii, prurit si transpiratie.

In particular la toxicomani (morfinomania) se manifesta prin leucocitoza, hiperpirexie, edem
pulmonar precum si abcese ale pielii, endocardita, mioglobinurie, aritmii cardiace si
tromboflebite.

Indicatiile administrarii morfinei:
- dureri acute - postoperator, fracturi, infarct miocardic, edem pulmonar acut - in tratament de
scurta durata;
- colici rebele (biliare si renale) in asociere cu antispastice pentru antagonizarea hipertoniei;
- neoplasme;
- mica chirurgie, preanestezie.

Contraindicatiile administrarii morfinei:
- cazurile cu limitarea functiei respiratorii (emfizem, cord pulmonar cronic, astm);
- insuficienta hepatica severa (aceasta prelungeste efectul si creste toxicitatea morfinei);
- hipertiroidie;
- sarcina si alaptare;
- travaliu (provoaca asfixia nou-nascutilor);
- traumatisme craniene (deprima respiratia si creste presiunea LCR);
- hipertrofie de prostata (produce retentie de urina);
- pancreatita acuta;
- abdomen acut (mascheaza evolutia);
- copii mai mici de 2 ani.
5) Intoxicatia acuta
In intoxicatia subacuta victima prezinta stare letargica cu mioza, scaderea tensiunii arteriale,
scaderea alurii ventriculare, relaxare musculara. La inceput se instaleaza o faza euforica, apoi
una deprimanta cu somn profund si coma.

La doze mari apare triada specifica opioidelor:
- deprimare SNC pana la coma profunda (copiii pot prezenta convulsii);
- mioza accentuata. Midriaza se poate instala in caz de hipoxie accentuata si reprezinta un
semn de gravitate.
- deprimare respiratorie intensa si respiratie Cheyne-Stokes.
Moartea in intoxicatia acuta este aproape intotdeauna cauzata de insuficienta respiratorie,
complicata insa si de alti factori ca edemul pulmonar, socul cardiogen si pneumonia. De obicei
survine in 3-12 ore.
Afectarea toxica a bulbului determina - hipotermie, colaps, tahicardie, dispnee, bradipnee
accentuata pana la apnee, cianoza generalizata, piele rece si vascoasa, hipotonie musculara,
scaderea diurezei, constipatie.

Intoxicatia supraacuta evolueaza prin coma convulsiva si moarte in 2-3 ore.
Doza letala de morfina este:
- 0.1 g (parenteral);
- 0.2-0.4 g (po).
6) Intoxicatia cronica
Consumul de droguri are urmatoarele particularitati stadiale:
- consumul experimental (in scop recreational);
- consumul regulat - consumatorul incepe sa lipseasca din ce in ce mai mult de la
scoala/serviciu, se ingrijoreaza sa nu piarda sursa de procurare a drogului;
- preocuparea zilnica - consumatorul pierde motivatia (scoala/serviciul ii devin indiferente);
- dependenta - consumatorul nu poate face fata treburilor zilnice fara drog, neaga problema pe
care o are, se produce inrautatirea conditiei fizice, dupa consum isi pierde controlul.

Intoxicatia cronica se instaleaza dupa 5-15 doze (dupa cateva zile, pana la 2 saptamani de
administrare continua), ajungandu-se pana la 2-3 g/zi.
Consumatorul prezinta:
- constipatie;
- anorexie;
- mioza;
- anemie usoara;
- hiperlactacidemie;
- scaderea functiilor intelectuale, cu aparitia melancoliei, anxietatii si sentimentului de
neincredere.

Intoxicatia cronica evolueaza in mai multe etape:
- etapa 1 - predomina efectele euforice (poate fi precedata de efecte neplacute);
- etapa 2 - de ezitare (subiectul este constient de comportamentul sau si in functie de vointa
poate renunta sau trece la etapa urmatoare);
- etapa 3 - creste toleranta si se instaleaza dependenta psihica si fizica;
- etapa 4 - declin pe plan psihic si fizic cu scadere ponderala, piele uscata cu eruptii, secretii
scazute, paloare, privire fixa, mioza, comportament antisocial.
Dependenta de morfina (morfinomania) include:
1. Dependenta psihica- de fapt singura caracteristica,atat necesara cat si suficienta pentru a
defini dependenta de drog.Dependenta fizica si toleranta pot fi prezente, dar niciuna nu estenici
necesara, nici suficienta, prin ea insasi pentru a defini dependenta de drog. Dependenta psihica
reprezinta necesitatea de ordinpsihologic de a lua drogul, denumita in terminologia actuala
"craving"(dorinta intensa de a retrai efectele substantei psihoactive), si reprezinta cauza
recaderilor dupa perioade lungi de abstinenta.
Este favorizata de efectul euforizant si de terenul psihic al subiectului (anxiosilor le confera
senzatia de siguranta impotriva agresiunilor, precum si o stare de bine permanenta).
2. Toleranta - caracterizata prinnecesitatea de doze semnificativ crescute pentru a obtine
starea deintoxicatie sau efectul dorit sau prin efect diminuat substantial lacontinuarea folosirii
aceleiasi cantitati.
3. Dependenta fizica - implica dezvoltarea tolerantei si a simptomelor de retragere (abstinenta)
la incetarea folosirii drogului,ca o consecinta a adaptarii organismului la prezenta continua a
unui drog. In cadrul sindromului de dependenta,dependenta fizica reprezinta factorul de
conditionare secundara, legatde teama de privare de drog si de incercarea permanenta de a
evitasenzatiile neplacute cauzate de absenta drogului.
Dependenta fizica se dezvolta ca rezultat al unei adaptari aorganismului in ceea ce priveste
raspunsul la administrarea repetata aunei substante (drog), aceasta afectand echilibrul a
diverse sisteme;ca rezultat, aceste sisteme sufera adaptari pentru a ajunge la un nouechilibru,
pe fondul interventiei repetate a substantei respective. Inacord cu aceste mecanisme,
dependenta fizica este definita ca o stare de adaptare a organismului in care efectele primare
ale unei substante(drog) si recontroalele generate de organism se echilibreaza deasemenea
maniera incat nu functioneaza normal decat in conditiileprizelor regulate de substanta (drog). La
oprirea brutala aadministrarii, recontroalele nu mai sunt compensate de efectelesubstantei,
conducand la o tulburare functionala, adesea cu manifestariclinice zgmomotoase, care pot
imbraca aspecte periculoase, cu riscvital - sindromul de retragere.
4. Sindromul de abstinenta - estecaracterizat prin simptomele (incadrare si grad de
severitatevariabile) care apar la incetarea sau reducerea dozei unui drog, inspecial narcotic, la
care individul este adictiv si care a fostconsumata in mod repetat, obisnuit, pe o perioada
prelungita si/sau indoze mari. Exista tendinta ca in prezent sa se inlocuiasca termenul
de"sindrom de abstinenta" cu "sindrom de retragere". Sindromul deretragere, expresie a
dependentei fizice, este unul din indicatoriisindromului de dependenta.
Apare la 12 ore de la ultima priza, se dezvolta treptat atingand un maxim la 2-3 zile.
Mecanismul il reprezinta heteroreglarea "up" cu sensibilizarea si externalizarea unui numar
mare de receptori adrenergici in sinapsele activatoare modulate de heterosinapsele opioid-
adrenergice la nivelul carora actioneaza morfinomimeticul.
Debutul sindromului de abstinenta este caracterizat de:
- anxietate;
- midriaza;
- hipersecretie lacrimala si salivara;
- rinoree.
In continuare se instaleaza agitatia, insomnia, mialgiile, polipnee, tahicardia, hipertensiunea
arteriala, crampele abdominale, voma, deshidratarea marcata, bufeuri cu sudoratie excesiva
alternand cu frisoane cu piloerectie, dezechilibru acido-bazic. Aceste manifestari se atenueaza
si dispar in 7-10 zile, dar simptomele reziduale psihice si vegetative pot persista timp
indelungat.
Copiii nascuti din mame dependente de morfina prezinta simptome ale abstinentei: iritabilitate,
hiperreflexie, cascat, tremor, tahipnee, diaree, voma, febra.
7) Tratamentul intoxicatiei acute
In intoxicatia acuta se permeabilizeaza mai intai caile respiratorii pentru eventuala
oxigenoterapie. Ca antidot se foloseste naloxona i.v. 0.4-2 mg pentru antagonizarea
deprimarii respiratorii si comei. Daca nu apar semne de raspuns, se repeta administrarea
antidotului la 2-3 minute pana la o doza totala de 10-20 mg. Pacientii trebuie observati cel putin
6-12 ore.
Metodele de decontaminare (in cazul pacientilor constienti si dupa ingerarea recenta) sunt
provocarea vomei sau lavajul gastric. Se poate administra carbune vegetal sau purgativ salin.
Este importanta reechilibrarea acido-bazica.
8) Tratamentul intoxicatiei cronice
Pentru tratamentul morfinomaniei (dependentei de morfina) se recomanda intreruperea brusca
a administrarii drogului. Pentru a evita sindromul de abstinenta se inlocuieste morfina cu
metadona, aceasta din urma prezentand un sindrom de abstinenta mai putin grav atunci cand
este intrerupta (dupa aproximativ 10 zile).

Dupa dezintoxicare se pot administra timp indelungat doze mici de antagonisti, de tipul
naloxonei in vederea protectiei fata de o eventuala reluare a toxicului, astfel evitand dependenta
si sindromul de abstinenta.