Sunteți pe pagina 1din 39

UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANTA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTELE EDUCATIEI


SPECIALIZAREA: PSIHOLOGIE
FORMA DE INVATATMANT: ZI
ANUL II
CONSTANTA, 2014


PORTOFOLIU:
PRACTICA IN MEDIUL PENITENCIAR








Indrumator: Studenta:
Prof. dr. Mihai Mihai Iosif Turnea Larisa Florina

Cuprins
Introducere
I. Notiunea de libertate
II. Mediul penitenciar
1. Penitenciar. Semnificatii
2. Caracteristicile mediului penitenciar
3. Aspecte psiho-sociale ale mediului penitenciar
III. Aspectele sociale ale privarii de libertate
1. Consideratii introductive ale privarii de libertate
2. Perceptia detinutului asupra pedepsei privative de libertate
3. Problemele sociale ale privarii de libertate
IV. Personalitatea detinutilor
1. Psihologia persoanei detinute
2. Tipologia detinutilor
3. Particularitatile psihologice individuale ale detinutilor minori
4. Caracteristica social-psihologica a detinutilor de varsta adulta si varsta a treia
5. Caracteristica psihologica a femeilor detinute
V. Comportamente agresive in penitenciar
1. Diagnoza periculozitatii
2. Agresivitatea
3. Factori implicati in determinarea comportamentului agresiv al detinutului
4. Violenta colectiva
VI. Portretul psihologic al unor detinuti
Concluzii
BIBLIOGRAFIE
Introducere
Aceasta lucrare ca scop reliefarea aspectelor psihologice ale detentiei, notiunea de
libertate , caracteristicile mediului penitenciar din Romania precum si sansele de reintegrare
sociala a fostilor detinuti.
Acest portofoliu a fost elaborat in cadrul anului II de studiu, in timpul practicii de la
Penitenciarul Poarta Alba, in urma interviului cu unii detinuti si reprezinta o imbinare intre
cunostiintele dobandite la cursuri si noile informatii achizitionate chiar din mediul penitenciar.
Voi incepe cu o scurta prezentare a locului in care mi-am desfasurat activitatea practica.
Penitenciarul Poarta Alba a fost conceput si construit intre anii 1948-1949, fiind unul dintre
asezamintele unde erau cazati detinutii folositi la lucrarile de amenajare a Canalului Dunare-
Marea Neagra. Intre anii 1952-1953, datorita conditiilor improprii de munca si a lipsei utilajelor
necesare continuarii lucrarilor s-a sistat activitatea de pe acest santier si nu s-au mai folosit
detinuti la munca. Din acel moment toate unitatile penitenciare ce furnizau forta de munca pe
santier au fost desfiintate, cu exceptia unitatii din zona Dobrogei. Penitenciarul Poarta Alba se
afla asezat in partea centrala a Podisiului Dobrogei, pe drumul judetean Ovidiu gara
Dorobantu. Aflat intr-o pozitie relativ izolata, se invecineaza cu urmatoarele asezari rurale: satul
Nisipari la 2 km nord, comuna Castelu la 8 km nord-vest si comuna Poarta Alba la 5 km sud.
Fiind una dintre unitatile mari ale Administratiei Nationale a Penitenciarelor, populatia
custodiala a Penitenciarului Poarta Alba acopera urmatoarele categorii penale: regimul de
executare de maxima siguranta si deschis la centrul penitenciar si regimul semideschis la sectia
exterioara Valu lui Traian. Penitenciarul Poarta Alba are si o sectie de detinere exterioara, Valu
lui Traian, situat la 12 km distanta.
In cadrul penitenciarului exista diverse activitati socio-culturale pe care le desfasoara
detinutii. Astfel de maniestari au drept scop accentuarea deprinderilor de comunicare si
relationare pozitiva si imbunatatirea cunostiintelor persoanelor private de libertate, acestea fiind
o parte integranta a procesului de pregatire al acestora pentru reintegrarea in societate.
Penitenciarul Poarta Alba isi asuma rolul de garant in respectarea drepturilor
fundamentale ale individului, in executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate. La
baza drepturilor omului stau valorile fundamentale: demnitatea umana, egalitatea, libertatea,
respectul pentru celalalt, nediscriminarea, toleranta, drepatatea si responsabilitatea. In consens cu
Comunitatea Internationala, Penitenciarul Poarta Alba recunoaste si respecta drepturile omului
ca fiind: - inalienabile (nimeni nu le poate pierde, desi in unele circumstante pot fi restrictionate);
- indivizibile, interdependente si interrelationate (nu pot fi abordate izolat unele de altele)
- universale (se aplica in mod egal pentru toate persoanele, indiferent de rasa, culoare,
sex, limba, religie, opinii politice sau de alt gen).
I. NOTIUNEA DE LIBERTATE
Libertatea reprezinta conditia existentiala a omului, un drept primit neconditionat la
nastere si totodata caracteristica de baza a oricarei societati democratice. Pentru Seneca,
libertatea este cel mai de pret lucru din lume. Libertatea este cea care pune ordine in haosul
existentei noastre si se identifica cu autonomia. Autonomia presupune o viata planificata, o scara
de valori prin care anumite idealuri sunt puse mai presus decat altele (Greene, 1988). Nu putem
vorbi de libertate fara a tine cont de autoritate. Libertatea si autoritatea sunt doua dimensiuni
fundamentale ale experientei umane, iar opunerea ei este doar aparenta. Libertatea presupune
autoritate, ele nefiind intelese la nivelul existentei sociale decat prin prisma corelatiei.
Autoritatea intervine in situatia in care un individ are de facut o alegere. Libertatea individului
depinde de capacitatea lui de a face distinctia intre autoritate si pseudoautoritate.
Din punct de vedere psihosocial, libertatea constituie pentru om o necesitate
fundamental. Ca posibilitate de a alege ntre mai multe alternative, libertatea uman reprezint o
trebuin de prim ordin, a crei satisfacere condiioneaz formarea i manifestarea echilibrat a
personalitii. Efectele limitrii libertii perturb evoluia normal a personalitii, creeaz
condiii pentru apariia i amplificarea unor tulburri psihice i psihosociale. Afectnd ntreaga
personalitate, punndu-i amprenta asupra ntregului comportament, privarea de libertate
afecteaz profund viaa persoanei i relaiile ei sociale.
Karl Jaspers vorbea despre importana felului n care fiecare individ uman, dar i marile
gupuri sociale i triesc propriul eec. Contiina eecului este una capabil s ne ofere o
perspectiv inedit asupra societilor postmoderne, dar i s delimiteze mai clar, mai nuanat
raportul ntre societate, justiie, libertate i solidaritate social.
Detentia (penitenta) este o limitare a libertatii persoanei. Atunci cand limitarea de
libertate rezoneaza la nivelul interioritatii umane, in psihicul individului se naste nevoia de a
actiona pentru redobandirea libertatii pierdute, actiune pe care J. Brehm a numit-o reactanta
psihologica. Dar privarea de libertate reprezinta, de fapt, consecinta aparitiei unor forme de
devianta si delincventa la un individ sau grup social. Deviana desemneaz nonconformitatea,
nclcarea normelor i regulilor sociale. Aceasta are o sfer mult mai larg dect criminalitatea,
infracionalitatea sau delincvena (denumit i devian penal), deoarece include nu numai
nclcrile legii penale, ci toate deviaiile de la comportamentul socialmente acceptat i dezirabil
(Rdulescu, 1994).
Comportamentul deviant este un comportament atipic, care se ndeprteaz sensibil de
la poziia standard (medie) i transgreseaz normele i valorile acceptate i recunoscute n cadrul
unui sistem social. Fiind intim legat de condiiile fundamentale ale oricrei viei sociale,
deviana reprezint un fenomen normal n cadrul evoluiei societii, a moralei i a dreptului, iar
individul deviant nu trebuie considerat neaprat ca o fiin nesocializat, ca un element parazitar,
neasimilabil, introdus n corpul societii, el avnd uneori rolul unui agent reglator al vieii
sociale (Durkheim, 1974). n ansamblul formelor de devian social se include i delincvena
(criminalitatea), care afecteaz cele mai importante valori i relaii sociale protejate de normele
juridice cu caracter penal. Delincvena este un fenomen deosebit de complex, incluznd o serie
de aspecte i dimensiuni de natur statistic, juridic, sociologic, psihologic, economic,
prospectiv i cultural (Banciu, 1995).
A nelege omul nseamn a recunoate inegalitatea nzestrrii native a indivizilor, fapt ce
trebuie s ne conduc la diversificarea, nuanarea i individualizarea cantitativ i calitativ a
aciunilor educative.
De asemenea, inegalitatea i neomogenitatea mediilor sociale, de provenien, exercit
presiuni diferite cantitativ i calitativ asupra indivizilor, ceea ce le confer anumite limite
individuale n privina rezistenei fa de restricii, fie ele morale sau legale.
Pretutindeni sanciunile posibile i masurile implementate in societate ar trebui sa fie
folosite inainte de privarea la libertate. Cand este folosita privarea de libertate apar
problemedeosebite. Este o situaie complexa cu ampla rezonana in modul de viaa al individului.
Privarea de libertate in mediul penitenciar constituie pentru orice om o situaie de ampla
rezonana in modul sau de viaa, atat pe perioada deteniei, cit i dupa aceea in libertate.
Studierea fenomenelor specifice penitenciarului nu a vizat doar dimensiunile legate de
mediu. In mare parte, cu preponderen in ultimul deceniu, abordrile s-au centrat pe individ.
Dimensiunile cercetate au vizat trsturile de personalitate ale deinuilor, rolurile asumate,
vulnerabiliti psiho-afective, tipologii infracionale, contexul socio-familial, managementul
comportamental. Unul dintre scopurile comune ale acestor demersuri este identificarea factorilor
care contribuie la adaptarea in penitenciar i in societate a infractorilor.
Privarea de libertate are o influent deosebit asupra personalitii deinutului, dintre
caracteristicile supuse influenei amintind: stima de sine, agresivitatea, onestitate, frustrare,
labilitate emoional, precum i tendine patologice (schizofrenie, tendine paranoide, tendine
histeroide, psihopatii, depresie).
Raporturile interumane la persoanele private de libertate relev existena unor perioade
indelungate in care au existat si exist ironii ,dispute ,si insuficient coeziune a colectivelor
respective,cauzele fiind multiple cu tendine accentuate de agresivitate i dominare lipsa
autocontrolului i egoismul. De aici rezult dificultaiile deosebite in procesul de reeducare i
necesitatea intensificarii preocuparii cadrelor pentru cunoasterea operativ a fenomenelor
existente in asemenea colective cu caracter infracional.
In concluzie, aceste lucruri pot fi rezultatul faptului c acesti indivizi trebuie, sub o form
sau alta, s-i menin eticheta de duri, iar pentru acest lucru in neaprat s fac orice
indiferent de consecine. Comiterea unei abateri in sine poate fi interpretat ca o demonstraie pe
scen social, demonstraie din care ceilali,nou depui in acest mediu,trebuie s invee.
II. MEDIUL PENITENCIAR
1. Penitenciar. Semnificatii
Etimonul cuvantului penitenciar este de origine latina de la poenitentia. Semnificaia
lui deriva din limbajul cretin, cu referina la pocaina stare de privare (fizica, materiala)
perceputa fie din partea unui preot, fie autoimpusa siei ca o auto indreptare.
Astfel conceptul in sine conine deopotriva doua valene :
a) parerea de rau, pocaina pentru o greeala, pacat,delict comise cu intenie sau fara;
b) pedeapsa corespunztoare acelui delict civic, moral sau duhovnicesc, transpus in privarea de
orice fel .
Robert J. Wicks (1974) susine c psihologia corecional este studiul i aplicarea
cunotinelor psihologice n domeniul nfptuirii justiiei penale. Aceste cunotine se pot referi
la unele sau la toate momentele prin care trece un infractor identificat (trimis n judecat,
ncarcerat sau eliberat). Scopul psihologiei corecionale este s caute mijloace pentru nelegerea
comportamentului infractorului, s-l ajute pe plan intelectual, social sau emoional, s acioneze
ct mai eficient i astfel s promoveze, n condiii ct mai bune, adaptarea social a infractorului.
Observam ca penitenciarului ii revine atribuia de disciplinare, insa nu atat in sens
coercitiv, cat in sensul de a corecta abaterea morala. De altfel, dac s-ar limita la un sistem
punitiv sever, rezultatele ar fi o rat crescut de recidiv i delicvena, pentru c agresorul sau
invinuitul nu ar putea fi reintegrat in comunitate, in mod real. (Teodora Butoi, Psihologie
judiciara, 2006).
Traiul intr-o ambian monoton, zilnic cate 17 ore, lipsa unui spaiu intim, dar i
venicele discuii cu aceiai colegi i pe aceleai teme putem s ne explicm frecventele cderi
psihice, degradrile imaginii de sine i adaptrile patologice cu care se confrunt muli deinui.
Nevroza penitenciar poate fi caracterizat, in ansamblu, prin lipsa iniiativei, pierderea
interesului pentru lucruri, oameni i evenimente, apatie, anestezie afectiv, incapacitate de a mai
face planuri, resemnare fatalist. Astfel, lesne putem afirma c din srcia rolului de deinut
nu mai poate emerge eul, a crui structur este atat de complex (R. LEcuzer, 1978 ).
Consecinele acestei nevroze penitenciare se concretizeaz adesea in conduite
disfuncionale individuale i colective precum: suicidul, refuzul de hran, zvonuri, revolte.
Indreptarea reprezint o conlucrare a penitentului, mai exact a voinei sale, cu persoana
care-l ajut s priceap unde a greit, raiunea delictului (anumite nevoi personale neimplinite) si
impactul asupra propriei persoane, a victimei, a altor participani indireci (familia victimei, a
agresorului, etc.). Cu alte cuvinte, se urmrete o pricepere complex din partea inculpatului
pentru a nu repeta fapta comis.
Gottraux a surprins in lucrarea Prisons, droit penal: le tournant? cateva observaii de
natur etologic: la deinui, instinctul teritorialitii este inhibit pentru c nu ii pot marca
teritoriul care le-a fost atribuit (patul, deseori este imprit cu alt deinut); valorizarea spaiului de
via ( atat de vizibil la oamenii liberi) este devansat de amploarea frustrrilor inregistrate la
nivelul tuturor celorlalte nevoi; agresivitatea are alte forme decat cele violente la care ne-am
atepta i anume, crearea dependenei, manipularea informaiilor, distribuirea pachetelor cu
alimente, impiedicarea unora s participe la activiti recreative, insuirea hainelor penale aflate
in cea mai bun stare etc. Inhibarea agresivitii este determinat in mare msur de gardieni care
subliniaz permanent ierarhia formal existent in inchisoare i impun ferm respectarea ei
(Gottraux M., 1991).
2. Caracteristicile mediului penitenciar

Penitenciarul este un univers revoltator, fascinant, o lume in permanenta implozie
psihologica coordonatele de existenta ale careia sunt crima, esec, patologic, stres, disperare,
neputinta. La prima vedere specificul vietii penitenciare pare a fi simplu in care personalul
asigura servicii pentru detinuti: hrana, cazare, igiena, imbracaminte, recreeere, culturalizare,
securitate.
Dar cunoscand mai bine vedem dimensiunile ei si structura relatiilor, normele si valorile
ei, sistemul de privilegii, raporturile de forta, status-urile si rolurile diferitor persoane. Spatiul
penitenciar fiind un spatiu inchis dihotomic penal al autoritatii, un camp de forte vesnic intr-o
neintelegere bazata pe o regularitate stricta, cu urmari psihologice asupra detinutului si
personalului penitenciar. Comunitatea fiecarui penitenciar luat aparte constituie o lume anonima,
de oameni privati de prestigiu social, cu constiinta minoritatilor lor. Acesta este punctul de
vedere al societatii bazate pe normativitate sociala. Deoarece o mare parte din detinuti si fosti
detinuti nu sunt in deplinul acord al acestei viziuni, specifica mediului de detentie este lipsa de
libertate, o chestiune sociala ce impiedica cazuri de devianta sau inadaptare, o realitate prezenta
caracteristica societatii din toate timpurile pana in prezent.
Un sistem penitenciar reuneste in sine 3 elemente de baza:
1. Modalitatea executarii privatiunii de libertate.
2. Tratamentul aplicat detinutilor.
3. Organizarea propriu - zisa a penitenciarului.
Pe baza acestor 3 elemente exista mai multe sisteme penitenciare incepand cu:
Sistemul Pensylvania din orasul american Philadelphia unde a fost folosit din 1790,
cunoscut ca sistem celular sub 2 forme:
a) sistem celular absolut: unde detinutii erau obligati sa pastreze o tacere totala, nu
comunicau cu nimeni, erau scosi la plimbare separat.
b) Sistem celular de separatiune: detinutii izolati unul de altul, puteau comunica doar cu
personalul inchisorii.
Sistemul Aubirian creat in 1820 in Aubira cunoscut sub numele de silance sistem:
detinutii stau izolati in celule doar noaptea, ziua muncesc in comun, pastrand tacere.
Sistemul Reformator aplicat in 1876 la penitenciarul Almira din New-York. Pedeapsa nu
avea termen fix: nu depindea de gravitatea faptei comise, ci de compararea detinutului pe timpul
executarii pedepsei. Detinutii erau impartiti in trei clase: cine atingea prima clasa, cea mai buna
considerata, dupa sase luni era eliberat conditionat. Dupa jumatate de an de libertate, eliberarea
devenea definitiva.
Sistemul Progresiv de la izolare si disciplina severa la drepturi si activitati diverse intr-o
atmosfera de incredere, are 3 forme:
a) englez: intr-o perioada de 8 - 12 luni detinutul era sever izolat ziua si noaptea; in a
doua perioada era tinut separat noaptea iar ziua lucra in comun cu ceilalti detinuti; in ultima
perioada, detinutul era eliberat provizoriu, dar supravegheat;
b) irlandez: asemanator cu cel englez cu deosebire ca inainte de fazele a doua si a 3-a,
detinutul era dus in institutii unde se investiga starea morala si rezistenta la tentatii a acestuia;
c) belgian: tratamentul se desfasoara in patru etape: reeducare, readaptare sociala prin
tratament dirijat intr-un climat de incredere, per-liberare, eliberare conditionata. Detinutii stau
permanent in comun, administrarea penitenciarului este simpla si economica, singurul aspect
negativ il constituie contagiunea morala si invatarea tehnicilor infractionale.
Viata in penitenciar si sistemul de detentie se mai structureaza si dupa criteriul tipurilor
de norme si legi, valori, obligatii pe care detinutul trebuie sa le respecte. In penitenciar
actioneaza 3 tipuri de norme:
1. organizationale - normele de acest tip include mecanismul de functionare a institutiei
penitenciare;
2. actionale - regulile colectivitatii detinutilor.
3. relationale - modalitatile considerate cele mai eficiente in raporturile detinut - detinut,
detinut - grup, detinut - personal.
In paralel cu aceste norme in penitenciar exista si norme oficiale si neoficiale:
- oficiale: urmaresc atingerea obiectivelor institutiei: productive, educative, preventive.
- neoficiale: care exprima generalizarea experientei dobandite de detinuti cu scopul de a crea
relatii si conditii suportabile pe parcursul executarii pedepsei, actionand doar in interiorul
grupului de detinuti.
Fiecare detinut are obligatia de a respecta aceste norme si reguli. Nou venitului in
penitenciar i se aduc la cunostinta aceste regulamente. Aici cea mai mica greseala este
sanctionata. Sanctionarea variaza in dependenta de durata sederii, vechimea sa in
penitenciar,starea de recidiva, varsta detinutului, status-ul si rolul. Din toate acestea relevam
modalitatile de interiorizare a normelor informale a grupului de detinuti:
- Conduita individului este in functie de statutul actual: odata intrat in penitenciar
subiectul va actiona conform normelor situatiei date.
- Detinutii cu vechime sunt mai dispusi spre cooperare si ajutor, cu scopul ca noul venit
sa se conformeze grupului.
- Uneori aderarea la sistemul de norme si valori informale are rolul de mecanism de
securitate, aparare.
- Gama de reguli, obiceiuri, ierarhii este admisa mai usor de detinuti cu un grad foarte
scazut de instruire. Normele si valorile neoficiale in general au menirea de a conserva un sistem
de relatii in avantajul detinutilor cu pedepse mari, pe termen lung de pedeapsa. Aceste norme
fiind impuse de relatii de putere din nevoia de securitate, prin imagini si perspective a vietii de
dupa eliberare.
Conditia respectarii acestor norme este ca incalcarea sa nu fie vizibila de cei din jur, in
caz contrar administratia penitenciarului este obligata sa-i ofere suficienta protectie pentru a se
desprinde de normele impuse de grupul detinutilor, ce de multe ori sunt in contradictie cu
normele sociale, morale, juridice. Activitatea normativa informala se impune pentru ca vine din
interiorul grupului de detinuti. intre normele oficiale si neoficiale nu exista o contradictie majora
primele primind obligatii si drepturi, celelalte mentin o ierarhie bazata pe prestigiul conferit de
marimea pedepsei, nivelul informatiei intre detinuti si personalul inchisorii.
3. Aspecte psiho-sociale ale mediului penitenciar
Impactul deteniei asupra individului este simit prin limitarea spaiului de micare,
aceasta nseamn necesitatea impus de a respecta regulamentul instituiei.
Fenomenul teritorialitii
Autorii au studiat fenomenul teritorialitii i au demonstrat c acesta este un fenomen
uman. Reducerea perimetrului de micare, limitarea spaiului personal, organizarea timpului liber
duce la apariia fenomenului de teritorializare n randurile deinuilor. Aceasta nseamn c
persoana este pus n situaia de a-i apra teritoriul propriu. Acest fenomen se manifest prin
agresivitate sporit n aprarea spaiului personal, locului de dormit i a locului de alimentaie.
Unii autori susin c fenomenul teritorialitii este prezent i n situaiile vieii cotidiene,
mai ales n oraele mari i supraaglomerate, n transport, pe strad. Exist ns o deosebire
esenial ntre acest fenomen din penitenciar i la libertate: persoanele aflate n societate tind i
ncearc s-i stpaneasc impulsurile agresive, nva conduite de pricinuirea minimului
discomfort celorlali; n detenie este absolut invers.
La mrirea sentimentului de frustrare conduc i ali factori: lipsa de intimitate este
resimit i la cantin, i la baie, i la culcare. ocul ncarcerrii i cunotina deinutului cu
subcultura carceral duce la formarea noilor valori i unei noi viziuni asupra vieii, i s-i
elaboreze o strategie de supravieuire.
Canadianul Clemens a semnalat fenomenul de prizoniere - denumit ca socializarea la
cultura carceral a deinuilor, adic reprezint un proces prin care deinutul ajunge s accepte i
s mprteasc normele i valorile mediului carceral.
ncarcerarea este un fenomen trit foarte dureros de ctre deinut. El cuprinde
urmtoarele faze:
1. Faza de prizonizare - prizonierul manifest atitudine ostil i dumnoas fa de
administraie i fa de toat lumea din afar. Concomitent deinutul dezvolt comportamente
loiale, prietenoase, de susinere reciproc cu ceilali deinui. n aceast faz, primul pas motivat
psihologic al deinutului este strduina acestuia de a se integra n grupul de deinui.
2. Faza de captiv Willer evideniaz c aceast faz este doar prima faz de integrare n
grupul de deinui. Dup ea vine cea mai ndelungat faz, n care deinutul, deja conformat
legilor, i ispete pedeapsa. Aceast faz este un rezultat al presiunii deinuilor i
administraiei. Din punct de vedere terapeutic, personalul din penitenciare ar trebui s blocheze
influenele negative ale subculturii carcerale asupra deinutului.
3. Faza de desprizonizare nseamn eliberarea deinutului de statutul de prizonier.
Aceast faz ncepe cu cca 6-12 luni nainte de eliberare. Aceast faz este determinat de
perspective pentru viitor (viaa dup penitenciar). n aceast faz ei se ndeprteaz de
comunicarea activ cu deinuii i ncearc s restabileasc legtura cu exteriorul. Intervenii
intense din partea psihologului sunt solicitate anume n aceast faz.
Din punct de vedere psihosocial, populaia de deinui dintr-un penitenciar reprezint un
grup social care are toate caracteristicile specifice oricrui grup (coeziune, permisivitate etc).
Astfel n grupul de deinui se identific statuturi i roluri diferite (formale i neformale), apar
lideri respini. Deinutul deasemenea este socializat n cadrul grupului prin intermediul unui
limbaj (argou). Deinutul nu este o fiin pasiv. El menine aciuni cu cei din jur, influeneaz
asupra lor i este influenat, menine relaii de cooperare sau de conflict.
Din acest punct de vedere Harbord a identificat cateva tipuri de deinui:
- Tipuri prosociale
- Tipuri pseudosociale
- Tipuri antisociale
- Tipuri asociale
Din punct de vedere al reeducrii este tiut c tipul antisocial este nereeducabil, pe cand
tipul pseudosocial i asocial pot fi reeducai prin intermediul inerveniilor psihosociale.
Mediul penitenciar, din punctul de vedere al lui Elenbergher, este definit ca un mediu
nchis, n care informaiile formeaz un circuit nchis i se transmit din generaie n generaie.
Astfel se creaz o barier greu de trecut i nu exist legtur dintre interior i exterior. Persoana
aflat n detenie, ca consecin a socializrii la mediul carceral, primete o calificare, adic
poart experiena colii penitenciare.

III. ASPECTELE SOCIALE ALE PRIVARII DE LIBERTATE
1.Consideraii introductive ale privrii de libertate
In multe cazuri impactul privarii de libertate este dramatic, generand conduite diferite
faa de cele avute anterior (Gheorgh F., Psihologia penitenciara, 1996).
Specialitii n domeniul psihologiei penitenciarului se afl n faa unei dileme:
tratamentul deinuilor n nchisori sau n afara acestora.
In ultimii ani se vorbete despre impactul negativ al penitenciarului asupra deinuilor.
ntemniarea nu este n stare s mbunteasc ansele de reeducare i reintegrare a deinuilor n
comunitate. Este demonstrat c instituiile penitenciare nu au fcut s scad criminalitatea. n
acest context au fost elaborate o serie de reguli privitor la tratamentul deinuilor n penitenciare.
Astfel Comitetul pentru Prevenirea Criminalitii i Lupta mpotriva Delincvenei a recomandat
stabilirea pedepselor:
1. Cnd o persoan este trimis la nchisoare, pedeapsa se consider ca un mijloc, ci nu ca
un scop.
2. Cat se afl n penitenciar, persoana trebuie s fie privat doar de libertate (toate
celelalte drepturi s fie respectate).
3. ntemniarea trebuie s fie realizat n condiii de securitate maxim.
4. La penitenciar trebuie s fie trimii numrul cel mai mic de delincveni i numai dup
ce au fost epuizate toate soluiile posibile.
5. Delincvenii trebuie s fie ntemniai pe o durat cat mai scurt.
n cadrul pedepsei privative, un rol deosebit l joac timpul. Atitudinea deinuilor fa de
timp este coraportat la viaa proprie i la tririle proprii. Din punct de vedere al victimei, timpul
deteniei poate fi conceput ca fiind prea mic pentru paguba adus. Procurorul, stabilind durata
deteniei, o coraporteaz la gravitatea infraciunii. Judectorul trebuie s in cont de toate aceste
viziuni asupra factorului timp.
Deinutul, nimerind n penitenciar, triete o experien dureroas care afecteaz ntreaga
personalitate, trecnd prin frustrri i contradicii.n legtur cu efectele negative ale deteniei,
comisia legislativ recomand ca detenia s fie o pedeaps excepional, care ar trebui folosit
cu scopul:
- de a proteja societatea, izoland delincvenii de societatea civil .
- de a condamna o purtare pe care societatea o consider ca fiind extrem de reprobabil.
- de a pedepsi delincvenii care refuz cu ncpanare de a se supune altor sanciuni i
tratamente la libertate.
- de a reeduca i resocializa deinuii reintegrandu-i mai apoi n societate .
Privarea de libertate include 2 componente:
1. Aspectul fizic : dureri ale membrelor, de cap, boli fiziologice etc.
2. Aspectul psihologic : stres, depresie, tensiune, frustrare la diferite etape ale deteniei.
Privarea de libertate are drept consecine nlturarea simbolurilor exterioare (nume,
mbrcminte, coafur etc.). Aceasta duce la depersonalizarea deinutului. Regimul vieii n
detenie standartizeaz modul de via i anuleaz orice diferene individuale (la aceeai or se
culc, la aceeai or se trezesc etc.). Privarea de libertate se resimte acut prin restrangerea
relaiilor interpersonale, lipsa informaiei, regimul autoritar i mediul nchis. Nimerind n
detenie, persoana este privat de o serie de obiecte care produceau satisfacie (droguri, alcool,
jocuri de noroc, sex, hran). n aceste condiii deinuii sunt pui n cutarea unor surogate ale
satisfaciei (homosexualitate, ceai tare, jocuri de cri etc).
Actualmente se pledeaz pentru evitarea dezumanizrii pedepsei, astfel ncat s se ajung
la scopul final (reeducare). n contextul manifestrii fenomenelor psihologice i psihosociale
trebuie s difereniem deinuii primari de cei recidiviti.
Deinutul primar ajuns n penitenciar este puternic traumatizat psihologic. Ajungand la
locul deteniei, el este tensionat de contactul cu autoritile judiciare (procuror, judector, avocat,
poliie etc.), de schimbarea mediului, de lipsa ambianei familiale, lipsa serviciului i foarte mult
timp liber. La aceasta se mai adaug multiple probleme psihologice i sociale care apar n urma
contactului cu ali deinui. Srcia relaiilor interpersonale mpiedic deinutul s-i realizeze
rolurile sociale. Factorii care determina relaiile interpersonale sunt cadrul specific al
penitenciarului i specificul populaiei penitenciare (Bogdan T.,Santea I.,Cornianu
R.,Comportamentul uman in procesul judiciar,1983).
Se consider c persoanele nimerind n detenie, pot manifesta diferite tipuri de
comportament de adaptare la regimul de detenie:
1. comportament agresiv nivel nalt al agresivitii manifestat mpotriva altor deinui,
colaboratorilor sau persoanei proprii.
2. comportament defensiv interiorizarea, retragerea deinutului de ceilali deinui.
3. comportament de consimire comformare pasiv a condamnatului la normele din penitenciar.
4. conduit de integrare se relaioneaz activ cu mediul de detenie (iniiativ, asum riscul,
liderism etc.).

2.Percepia deinutului asupra pedepsei privative de libertate
Acest fenomen este determinat de cele mai multe ori de modul cum a rezolvat fiecare
deinut problema ispairii. Cand pedeapsa este apreciata ca fiind masura faptei, condiia de zi cu
zi exprima o acceptare supusa tuturor rigorilor, cand pedeapsa este vazuta ca fiind mai aspra
decat infraciunea comisa, deinutul considera ca i s-a facut o nedreptate i sufera o sanciune
nemeritata. Ca urmare, deinutul va ramane neimpacat, revendicativ i ostil administraiei locului
de detenie, dominat de sentimente de victimizare.
Cu cat adaptarea la viaa de penitenciar este mai buna, cu atat tolerana faa de condiile
de mediu este mai mare, chiar daca in aceasta situaie problema incopatibilitaii intre deinui, ca
urmare a istoriilor individuale i particulartitailor de personalitate, ramane cronic nesoluionata.
In ceea ce privete fenomenul de percepie asupra mediului penitenciar, acesta este
determinat de o multitudine de factori - materiali i spirituali, obiectivi i subiectivi, sociali i
psihosociali - care numai in corelaie i interdependena devin relevani pentru inelegerea
climatului specific mediului privativ. Gradul de cultura redus, dar mai ales semnificaia negativa
atribuita executarii pedepsei cu inchisoarea, ii fac pe muli condamnai sa nu aprecieze corect
mediul din penitenciar.
Percepia deinutului asupra pedepsei privative de libertate mai poate fi influenata i de:
agresivitate i violena, frustrare, problema frustrare agresiune, teritorialitatea, ierarhia, stresul,
violena colectiva, panica, automutilarile (refuzul hranei, tatuajele), tulburari psihice, suicidul,
zvonul sau grupul (relaii interumane).

3. Problemele sociale ale privarii de libertate

Complexitatea sistemului penitenciar impune cu necesitate studierea problemelor privarii
de libertate. O vesnica imensitate framantata de problemele umane de o parte si de alta a
gratiilor, de la un caz la altul, la coordonate grupate in tipuri. Problema libertatii a framantat si
mai continua si astazi sa framante mintile oamenilor in aceasta soarta a lumii, ar trebui sa
meditam asupra adevaratului sens al vietii noastre asupra esentei fiecaruia din noi. Faptul
libertatii este foarte important pentru ca este fundamental conceptului si practicii revetii si
intregii ordini morale.
Libertatea este scutirea de necesitate, este liber ceea ce nu este necesar. Libertatea poate
fi fizica manifestata prin libertatea spontaneitatii, adica de violenta sau de constrangere. Aceasta
libertate ii revine in general omului, desi nu itotdeauna in cazul detinutului.
Libertatea poate fi morala, ea este scutirea de necesitatea de a fi supus legii sau poruncii
unui superior, limitata de legea naturala umana. Notiunea de drept si nedrept, virtute si viciu,
porunca si permisiune, merit si vina, lauda si repros, remuscare si satisfactie morala cer si
presupun responsabilitatea proportiilor actiuni sau libertatea vointei. Daca omul nu este liber
legile si prescriptiile, sfaturile, rugaciunile si implorarile, recompensele si pedepsele nu au nici
un scop. Aceste notiuni nu implica in mod necesar libertatea deoarece se verifica si acolo unde
cu siguranta nu exista libertate asa cum il aruncam in inchisoare pe detinut.
Combaterea libertatii este constransa de concesii in favoarea libertatii. Nu limitarea
libertatii ci amplificarea este calea cea mai directa catre rezolvarea problemelor umane.
Problematica de baza a privarii de libertate este insa-si libertatea ca conditie umana strict
necesara care trage dupa celelalte probleme legate de pedeapsa, intimidare, readaptare, factori
facilitanti in aparitia tuturor dificultatilor detentiei.
Insusi penitenciarul este problema cea mai mare caci prin esenta sa manifesta o multime
de probleme. Nu se stie daca privarea de libertate este un remediu eficient in tratarea
criminalitatii. Sustinerea si presiunea spre performanta si schimbare vine din mai multe directii:
din partea guvernului care trebuie sa faca fata standardelor internationale; din partea publicului
care asteapta informatii privind gradul de siguranta al inchisorilor si calitatea activitatilor de
recuperare ce se desfasoara cu detinutii; din partea unor grupuri interesate in colaborare cu
inchisorile adica cu organizatiile noguvernamentale pentru drepturile omului; cu centre
universitare si de cercetari stiintifice; cu toti cei interesati de problema penitenciara globala cu
aspecte sociale, psihologice, educative, morale, juridice.
Problematica umana din penitenciarele pentru adulti si centrele de reeducare a minorilor
delicventi este legata de:
- hiperadapterea la viata de detentie;
- constructia cognitiva a realitatii la detinutii recidivisti;
- abordarea transculturala a recidivei;
- victima in viziunea detinutilor;
- alienarea la detinuti cu pedepse mari;
- liderul carismatic in comunitatea detinutilor;
- dinamica personalitatii condamnatilor pentru crime abominabile;
- comportamente aberante in detentie;
- patologia sexuala in penitenciar;
- supraaglomerarea inchisorilor;
- violenta in grupurile de detinuti;
- stilul de viata la recidivisti;
- problematica psiho-sociala a femeilor detinute;
- schimbari calitative in delincventa minorilor;
- detinuti cu diverse tipuri de handicap;
- calitatea vietii in detentie;
- stilul de viata al personalului;
- structura valorilor gardianului.
Din primele clipe in care a intrat in inchisoare subiectul se confrunta cu o serie de
probleme in primul rand de adaptare la regimul, normele si regulile de detentie. Pentru orice om
privarea de libertate este o situatie deosebita, de coexistenta in comun a unor persoane diferite
dupa varsta, sex, limba, religie, opinie, temperament, caracter, origine nationala, statul economic
si social. Fiecare detinut traieste diferit momentele adaptarii care pare a fi ceva simplu.
Dezorientat, dezamagit, disperat, parasit de familie detinutul simte nevoia si integra in
noul colectiv. Nu are de ales intre izolare sau conformare. Izolarea ii va face si mai grea viata
conformandu-se se adapteaza la situatia de detinut. In aceste momente, penitenciarul prin
personal, trebuie sa sprijine detinutul moral, fizic, psihologic prin cele mai eficiente mijloace.
Recidivistul
In ce priveste constructia cognitiva a realitatii la recidivisti ei au planuri bine intemeiate
pe viitor este o problema deoarece majoritatea din ei nu vor mai fi reeducati niciodata. Dupa
parerea lor viata penitenciara este usoara, sunt multumiti, nu au remuscari, profita de orice ocazie
pentru a-si atinge scopurile, sunt violenti, influenteaza celelalte categorii de detinuti, au pe
constiinta mai multe actiuni criminale, tot timpul se cred cei mai neindreptatiti. E o situatie de
problema deoarece, dupa afirmatia lui Emile Durkheim, crima este normala intr-o societate
fiindca, daca ar lipsi, ar fi cu totul imposibila. A pune crima printre fenomenele de sociologie
normala inseamna nu numai a spune ca este un fenomen de neinlaturat desi regretabil datorat
rautatii incorigibile a oamenilor, inseamna a o afirma ca un factor al sanatatii publice o parte
integranta a oricarei societati sanatoase. E si mai greu sa convingem un recidivist ca nu are o
parere, o purtare corecta ci autosociala intr-o perioada atat de schimbatoare, de tranzitie a
societatii noastre.
O alta problema priveste abordarea trans-culturala a recidivei. Daca primul contact cu
penitenciarul este distrugator fizic, psihologic, social atunci cum se explica fenomenul de
recidiva si multi-recidiva? Inseamna ca tratamentul a fost un esec. Poate ca este nevoie de un
regim mai strict, ori existenta unor inchisori speciale pentru recidivisti. Recidivistii, alcatuind o
parte foarte numeroasa din detinuti, pun problema existentei fata de cei obisnuiti a unor
diferente in ce priveste modul de viata si atitudinile lor. Aceasta diferenta este unul din
argumentele care justifica dezbaterile frecvente asupra instaurarii stabilimentelor speciale sau cu
securitate intarita.
Pentru reformatori, recidivistii reprezinta simbolul esecului oricarei masuri de recluziune
penala, al neputintei tratamentului penitenciar. Pedeapsa revizeaza mai intai sa fie "utila
societatii" prin reeducarea comportamentelor.
Pentru a recidiva, efectele sunt asteptate in principal de la pedepsele cele mai grele:
anterior pedeapsa cu moartea, mai putin este eficienta in prezent amenda sau alte pedepse in
afara inchisorii. Efectul se vede prin privarea de libertate sau amenintarea cu privare de libertate.
Trebuie sa fie folosite noi modalitati pentru diferite categorii de recidivisti: pentru cei
ocazionali, care incidental au comis crima, e nevoie sa se aplice o pedeapsa de intimidare, celor
ce pot fi reformati, o pedeapsa reeducativa, cei ce nu pot fi reformati, trebuie neutralizati printr-o
pedeapsa cu o durata mare. Uneori nici aceste tratamente nu ajuta pentru ca un recidivist nu a
fost nici intimidat, nici readaptat intr-o pedeapsa precedenta. Aceasta problema va fi rezolvata
cand se va estima ca interventia penala produce un efect pozitiv daca numarul recidivistilor se va
micsora. Recidiva este intotdeauna interpretata ca un rezultat, chiar daca prin termeni inversati:
de la o capacitate de a face bine, la o capacitate de a face rau. Inchisorii ii ramane functia de
neutralizare, eficienta temporar.
Ierarhia grupului
O problema importanta a detinutilor este structura puterii grupului; fiind originea multor
evenimente negative. Prezinta o dificultate in primul rand pentru cadrul unitatii de detentie ele
vor da responsabilitati detinutilor ce indeplinesc anumite conditii, dar sunt descoperiti liderii
informali a caror autoritate este incontestabil mai mare decat a celor numiti oficial. Sunt preferati
de majoritatea detinutilor persoanele mediocre, cu un anumit stil de comportament in relatii cu
ceilalti.
Din investigarile efectuate a rezultat ca liderul cel mai agreat este cel ce isi exercita
influenta din mijlocul grupului si nu din fata lui. Liderul in imaginea detinutilor trebuie sa fie
obiectiv, respectabil, forta fizica, dictie buna, inteligenta, priceput in oameni. Insa nu intotdeauna
aceste calitati apartin liderului grupului de detinuti, in mediul lor poate da, dar pentru societate
nu. Acest lider te poate sprijini din toate punctele de vedere doar cand te conformezi. Toate
acestea si in general venirea in penitenciar tulbura echilibrul personalitatii reducandu-i spatiul de
viata, timpul personal, comportamentul social.
Personalitatea detinutului
Componentele sociale ale personalitatii privind efectele actiunii mediului, fenomenul
invatarii si prin educatie spontana si institutionalizata devin forte matrice si motive care
modeleaza comportamentul. Au loc o serie de schimbari ale personalitatii in penitenciar datorita
influentei acestui sistem institutional patogen care in cele mai multe cazuri dezvolta o
personalitate si mai negativa decat cum era la inceput.
Dinamica personalitatii in inchisoare constituie o problema de ordin social psihologic
cit si a individului. Foarte mult depinde de subiect. Daca el va dori va fi tratat, dar daca se va
opune reeducarii, nici un sistem de norme si regimuri nu-l vor putea dezbate de pe calea care a
pornit.
Neacceptarea, respingerea sociala, este un motiv puternic de actiune si comportamentul
va fi directionat antisocial. Dinamica personalitatii depinde si de trasaturile si caracterul ei,
violenta si agresivitatea dezvoltandu-se si mai tare spre polul negativ.
Supraaglomerarea
Brutalitatea si violenta are consecinte ample asupra detinutilor noi, fiind datorata
supraaglomerarii inchisorilor. Supraaglomerarea, depasind capacitatea de cazare, afecteaza
vizibil conditiile de viata ale detinutilor.
Aglomerarea este o problema organizationala ce implica modul de evaluare a asigurarii
serviciilor esentiale. Din punctul de vedere al detinutilor efectele supraaglomerarii sunt in mai
multe directii: o prabusire psihosociala, ierarhiile de dominanta sunt bulversate, agresivitatea
creste, judecatile de valoare sunt severe, se pierde libertatea de miscare in spatiu, fiind o agitatie
totala.
Supraaglomerarea: dezechilibrarea decalajului dintre detinuti care se elibereaza si noii
sositi in inchisoare; cresterea duratei medii a executarii pedepselor executate; cresterea
numarului detinutilor cu pedepse mari; lipsa posibilitatii de lucru.
Autoagresivitatea
Uneori supraaglomerarea duce la alt gen de probleme: autoraniri, greva foamei, cadere in
total pesimism, sinucidere.
Detinutul cauta un remediu definitiv al nefericirii sale. Aceasta reactie exprima neputinta
individului de a se adapta la situatia data. Tentativa de a se sinucide este cel mai des intalnita la
detinuti nou veniti in penitenciar. Transformand ultimul esec al existentei sale in esecul vietii,
gestul sinucidar nefiind o optiune ci o negare totala a posibilitatii de a alege. Aceasta solutie nu
este deloc rationala deoarece practic nu exista nici o situatie fara iesire, limitele omului fiind
infinite in orice circumstante s-ar afla el.
Cauzele cele mai frecvente sunt abandonul, doliul, separarea, esecul sentimental,
schimbarile in situatia sa sociala, si altfel de situatii. Mediul penitenciar aduce aceste elemente
favorizante dar care nu joaca rol direct in finalizarea actului suicidar. Detinutul cu astfel de
intentii are nevoie de un partener cu care sa analizeze problemele sale, sa vada mai clar locul si
rolul sau in imprejurarea specifica de viata, un partener care sa-l ajute sa-si mareasca
posibilitatile de rezistenta in fata greutatilor, sa-i gaseasca noi sensuri de existenta pe viitor.
Problema suicidului trebuie sa determine un adevarat parteneriat pentru reducerea
incercarilor detinutilor de a-si pune capat zilelor. Ar trebui, pentru solutionarea acestei probleme,
ales un numar de detinuti caracterizati printr-un grad de maturizare si cunostinte adanci asupra
sistemului penitenciar si cu o dorinta adevarata de a ajuta pe altii mai putin dotati cu viata de
inchisoare. Toate acestea poate vor avea un efect pozitiv, reducand numarul autoranirilor,
sinuciderilor, cu timpul disparand in totalitate. S-ar schimba climatul general in interiorul
zidurilor, prin faptul ca o serie de responsabilitati morale ar ameliora suferintele unor detinuti,
detinutii intelegand ca detentia implica si drepturi si responsabilitati.
Detinuti cu probleme psihice
In penitenciar isi duc viata si persoane cu diverse tipuri de handicap. Pentru care ar trebui
sa fie luate masuri ele nu pot fi detinute in penitenciare, se vor face aranjamente necesare pentru
trimiterea lor in stabilimente pentru boli mentale cit pe curand posibile.
Constituie o mare problema separarea detinutilor sanatosi de cei bolnavi mental sau
anormali. Institutia trebuie sa asigure tratament psihiatric necesar detinutilor care au nevoie de el.
Minorii delincventi
Un tratament special ar trebui sa se acorde minorilor institutionalizati in scolile pentru
minori sub aspect psiho-social. Trebuie accentuate formele de control social initierea unor noi
metode in educarea grupurilor sociale unde exista tineri sau minori, sa se ia masuri de reeducare
reinsertie sociala. Date fiind varsta si caracteristicile specifice minorizatului, reactia sociala in
raport cu persoana celor ce comit fapte antisociale este, si trebuie sa fie, diferita de cea a
adultilor. Faptul ca minorul este in plin proces de formare si divinizare a procesului
personalitatii, de maturizare sociala si psihosociala face ca interventiile exterioare restructurante
si recuperative sa fie mult mai adecvate si eficiente.
Toate aceste probleme legate de sistemul de detentie au in primul rand consecinte asupra
detinutilor, ele distrug totul nefiind rezolvate la timp . Pentru a face mai usoara viata
condamnatilor este nevoie de rezolvarea la timp a conflictelor din grupul de detinuti, dintre
personal si detinuti, respectarea drepturilor, obligatiilor si normelor prevazute in regulamentul
penitenciarului, cat si cele ce tin de drepturile omului. Indiferent problemele de ce ordin tin
politic, economic statul este obligat sa asigure drepturile omului chiar si in conditiile inchisorii.

IV. PERSONALITATEA DETINUTILOR
1.Psihologia persoanei deinute
Tipic pentru persoanele deinute este nevroza. Nevroza se manifest ca o boal
individual, dar existena ei are o origine colectiv i trebuie neleas ca rezultat al acestui
proces colectiv. Deci, pornind de la nevroza individual, se va ajunge la gsirea simptomelor
nevrozei grupului social. Examinnd psihologic un delincvent va fi gsit psihotic sau chiar
debil mintal, dar nu n asta const deviana el este deviant nu prin origine tulburrilor sale, ci
prin apartenena la grupul considerat deviant.
Exist grupuri deviante prin:
- refuz marginalizare pasiv i activ
- revolt inadaptare.
Ajungem astfel la concluzia c efectul de grup preexist aciunii individuale. Deviana
apare acolo unde societatea traverseaz o criz de adaptare.
Prima intrare n penitenciar pune n faa deinutului foarte multe probleme, i cu cat el le
va rezolva mai repede, cu atat sentimentul de strin se va diminua. Factorul care se impune cu
brutalitate, avand consecine ample asupra deinutului ce abia a nimerit n penitenciar este
constituit de supraaglomerare. Un penitenciar este supraaglomerat atunci cand a fost depit
capacitatea sa de cazare, fapt ce afecteaz vizibil condiiile de via ale deinuilor.
Din punct de vedere al deinutului, efectele supraaglomerrii sunt situate pe multiple
planuri: - cresc sentimentele negative (manie, furie, ur, depresie);
- se pierde controlul situaiilor;
- crete stimularea interpersonal .
Procesul de penitenciarizare are 4 etape:
1. De acomodare este dominant din punctul de vedere al deinutului. Se manifest prin team
i supunere, efort individual de a tri n noul mediu de via, sentiment de prsire i neputin.
2. De adaptare este centrat pe cutarea recompenselor i catigarea bunvoinei cadrelor.
Condamnatul este un atent observator a tot ce se ntampl n jurul su i n urma evalurii
persoanelor, normelor i valorilor formale i neformale, adopt o conduit sau alta.
3. De participare individul nu se mai simte strin fa de ceilali. Are anumite satisfacii n
urma muncii depuse i un comportament activ n cadrul relaiilor interpersonale.
4. De integrare este caracterizat prin dependena accentuat a individului de grupul din care
face parte i de meninerea unei stri de echilibru n plan somato-psihic.
Pregtirea pentru eliberare se refer la cele cateva sptmani dinaintea eliberrii, cand
deinutul este supus unui program special de instruire: i se dau sfaturi practice privind modul de
soluionare a problemelor pe care le va ntalni imediat dup punerea n libertate, mai ales cele
referitoare la noul loc de munc i modul de comportare.
Nivelurile de integrare a individului n mediul penitenciar:
1. Nivelul integrrii sociale s-au armonizat relaiile dintre deinui i grup, contactele
interpersonale sunt intense, individul a aderat la scopurile comune i are un rol social relativ,
bine determinat n cadrul grupului.
2. Nivelul integrrii psihosociale conduita deinutului este exclusiv n funcie de statutul actual,
sursele de stres i diminueaz fora i devin mai puine.
3. Nivelul integrrii subculturale deinutul a interiorizat sistemul de valori i norme informale
ale grupului de apartenen, devenind un purttor activ al acestora pe timpul executrii pedepsei.
2.Tipologia deinuilor
Se pare ca exista autori care au impartit detinutii in mai multe tipologii:
1. Dup Lombrosso : - criminal nnscut
- epileptic
- prada unei pasiuni irezistibile
- cu spirit slab
- ocazional
2. Dup Ferri : - de ocazie
- din obinuin
3. Dup Asociaia Internaional a Criminalitilor :- ocazionali
- cu capacitate redus de adaptare la legile sociale
- incapabil de a se adapta la societate
4. Dup Szabo : - periculoi
- marginali
- imaturi
- cu structur nevrotic
5. Dup Secretariatul Congresului ONU privind prevenirea crimelor :
- inervat comportament repititiv, agresivitate persistent, infraciuni deosebit de grave,
diagnostic psihologic anormal.
- primejdios infraciuni grave, recidiv, stare mintal patologic.
- dificil produce dificulti autoritilor corecionale, relaii cu grup delincvent, iresponsabil.
- deinutul pe termen lung iresponsabil, izolat.
- inadaptatul social se conformeaz numai pedepsei cu nchisoarea, probleme sexuale,
alcoolism, inspir fric.

3. Particularitile psihologice individuale ale deinuilor minori
Sistemul nervos al deinutului minor se deosebete prin o sensibilitate mrit cu caracter
patogen, care, n condiii de extenuare poate duce la apariia diferitor disfuncii. Din cauza
disproporiei dintre dezvoltarea sexual, ajuns la pubertate, i cea social , le este foarte greu de
a controla instinctele sexuale. Informaia acumulat de minori din surse suspicioase genereaz o
dezvoltare anormal a personalitii: apare interesul ctre pornografie, perversiuni sexuale,
hipersexualitate, relaii sexuale timpurii.
La muli dintre minori este depistat o decdere moral, ntarzieri n formarea simului
datoriei, infantilism, inconcordana conduitei cu procesele interioare. Nedorind s se deosebeasc
cu ceva de cei maturi ei fumeaz, ntrebuineaz alcool, practic sexul. n acelai timp, tendina
spre independen capt un caracter pervers. n cercul lor se cultiv neindurarea, cinismul,
puterea, violena.
Interesele cognitive nu se dezvolt, se pierd sau capt o direcie infracional. Muli
dintre minorii deinui nu se pot opune dificultilor ce apar, nu-i pot controla necesitile, ceea
ce deseori duce la nclcarea regimului coloniei.
Comunicarea n mediul penitenciar d natere unor controverse n viziuni, judeci,
aprecieri ale normelor morale. Conceptele de sinceritate, principiu, cinste, mandrie au
cu totul alt sens pentru minorii deinui. Deseori se evideniaz note de cinism i scepticism fa
de munc i oamenii ce o practic.
Muli dintre deinutii minori manifest o autoapreciere neadecvat. Ei tind, cu orice pre
s atraga atenia celorlali asupra propriei personaliti, demonstreaz superioritatea sa fa de
ceilali. n legtur cu limitarea comunicrii cu rudele i prietenii are loc dereglarea sferei
emoionale.
Printre deinuii minori se evideniaz minorii infantili . Ei sunt nepstori fa de regim,
nvtur i viitorul propriu. Sunt caracteristici judeci superficiale, nclcarea mecanismelor de
control n timpul satisfacerii propriilor dorine, dezvoltarea slab a simului responsabilitii. Ei
sunt activi, impulsivi, nu duc treaba pn la capt, interesele i atenia sunt instabile, faptele lor
deseori nu corespund varstei. Acest tip de minori nu regret fapta sa i nu se simt vinovai.
Svarirea actelor infracionale de ctre minori, n mare parte, este dictat de accenturile
de caracter. Astfel accentuarea epileptoid, n cazul ntrebuinrii timpurii de alcool, predispune
ctre alcoolismul cronic, accentuarea isteroid, n situaii de stres, duce la reacii afective de tip
demonstrativ, accentuarea senzitiv duce spre dezvoltarea neurozei fobice iar accentuarea
cicloid i emoional-labil duce la stri depresive psihogene.
I.Cupov a grupat deinuii minori reieind din nivelul lor de a se autocritica, atitudinea
fa de propriile neajunsuri i lucrul asupra lor:
1. Cei care i cunosc neajunsurile i tind s le ndeprteze, tiu cile de soluionare.
2. Cei care contientizeaz neajunsurile proprii, tind s le lichideze dar nu tiu cum.
3. Cei care isi stiu neajunsurile proprii, dar nu tind s le lichideze.
4. Cei care eronat considera neajunsurile ca fiind caliti pozitive.
5. Cei care au o atitudine indiferent fa de neajunsuri.
6. Cei care cunosc calitile lor pozitive, dar nu sunt n stare de a le realiza pe deplin.
Infractorii minori au o atitudine deosebit fa de ispirea pedepsei, ceea ce este
considerat ca fiind o experien criminal. Deinuii minori au o atitudine deosebit fa de rude
i prieteni: pot fi suprai pe ei, dumnie, agresivitate, nvinuirea lor pentru ceea ce s-a
ntmplat, regret fapta.
Cercetrile asupra 500 de minori-recidiviti au artat c: majoritatea lor au fost lipsii de
dragostea prinilor, frailor i surorilor i doar unii din ei vorbeau de bine despre prinii lor i
chiar se identificau cu tatl. Taii acestor minori se deosebeau printr-un mod de educare
inprevizibil, des se folosea pedeapsa fizic. Dei au capaciti mintale egale cu ale celor ce nu au
comis nici o crim, ei mult mai ru au nvat la coal: fugeau de la lecii, mineau profesorii,
erau neasculttori, renunau devreme de a frecventa coala.
Comunicarea deinuilor minori n colonie are loc doar de dragul comunicrii. Are un
caracter mai puin informativ, deoarece se reduce la relatri despre bti, pornografie vzute n
filme, precum i despre distraciile din libertate. Are loc o cretere rapid a nsemntii
comunicrii criminale (jargon,tatuaje,porecle) . Comunicarea, montajul i valorile deinutului
minor este totalmente dictat de grupa-familie . n schimb el primete protejarea lor fizic i
psihic, cu condiia de a respecta normele i de a adopta un anumit comportament caracteristic.
n una din colonii a fost elaborat codul deinuilor minori bazat pe tradiiile
penitenciarului:
1. Comunicarea amabil, ca ntre frai.
2. n fiecare cerc exist smotriteli. Cuvantul lor e lege pentru membrii cercului.
3. Nu iniiezi singur o aciune fr a-i spune superiorului.
4. Fii amabil cu administraia, grosolnia este acceptat numai n cazuri excepionale. Fii
exemplar n ochii administraiei, dar fidel cercului.
5. Atitudine indiferent fa de noi venii. Dac cineva din ei manifest caliti pozitive pentru ei
trebuie raportat imediat superiorului.
6. Nu conflictum cu deinuii exemplari deoarece poate fi un obstacol n aciunile noastre.
7. Superiorii trebuie s raporteze toate aciunile sale la ntruniri.
8. Toate bunurile acumulate ilegal trebuie s fie predate fondului comun.
9. Se interzice manifestarea oricror nemulumiri cu referin la prezena superiorilor n cercuri.
Se pedepsete crud.
10.Cine vrea s-i vand prietenii sau s prseasc cercul, are un singur drum-la cimitir.
11.A nu se aduna mai mult de dou persoane, pentru a nu provoca suspiciuni.
12. n cazul nclcrii uneia din legi, noi singuri vom pedepsi. Pentru prima oar - avertizare, a
doua oara - btaie n public, a treia oara - este alungat din cerc.
Deseori deinuii minori se monteaz s triasc pentru ziua de azi, crezand ca totul se va
rezolva de la sine. Din acest motiv ei nu doresc s se perfecioneze.
4.Caracteristica social-psihologic a deinuilor
de varsta adult i varsta a treia
Varsta adult este o perioad deosebit, n care se ncheie formarea personalitii, apare
posibilitatea de a percepe corect realitatea i de a aprecia critic comportamentul propriu. Aceast
perioad poate fi devizat n doua etape: 18-25 ani, 26-30 ani.
n locurile de detenie infractorii de varsta adult reprezint cea mai numeroas grup, se
deosebesc printr-un comportament activ, experien criminal, tendina de a obine un statut
determinat, de a crea un grup antisocial i de a-l domina.
Cercetrile asupra a 200 de deinui ce au mplinit vrsta de 20 de ani au artat: ca mai
mult de jumtate au un nivel de cerine foarte mare, nu este ndeajuns controlat perceperea
realitii, nu sunt capabili de a rezista sarcinilor ndeplinite, nu se pot autocontrola i
ntrebuineaz excesiv alcoolul. Pentru aceast grup este caracteristic o majorare de cateva ori
a actelor de banditism,omucidere, viol, furt, huliganism i mai puin acte de extragere ilegal a
bunurilor materiale.
La aceast varst este foarte acut problema contientizrii sinelui propriu. Dac deinuii
minori nu prea vor s se implice n activitile sociale, pstrandu-i ineria infantil, atunci la 22-
25 ani ncep a se gandi la perspective, care de multe ori reprezint o carier n structura
criminal. Caracteristic pentru aceast varst este tendina de a se uni n grupe. Ei se intereseaz
de ntrebrile ce in de familie i viaa n comun, de aceea sunt foarte iniiai n a comunica prin
intermediul scrisorilor. Pentru deinuii de 26-30 de ani aceast tem este n stare s schimbe
esenial personalitatea deinutului.
Tot la aceast varst are loc stabilizarea comportamentului deinutului. Planurile pentru
via i orientrile valorice ale deinuilor aduli sunt legate de tendina de a ocupa un loc cat mai
nalt n ierarhia deinuilor, de a gsi un sprijin n grupa din care face parte, de a iniia o relaie
conjugal n timpul deteniei.
Deinuii aduli au tendina de a parazita pe seama celorlali, luandu-le banii, deschizand
pachetele i extrgand lucrurile valoroase.Aceast parazitare i face s nu mai tind spre a lucra,
nva. Sunt predispui spre alcoolism, narcomanie, hoosexualism i jocuri de cri .
Comunicarea i gandurile deinuilor sunt axate mai mult pe tema femeilor i sexului.
Motive ale homosexualitii n penitenciare sunt: satisfacerea dorinei sexuale, umilirea cuiva,
rzbunarea pentru denunare, huliganism.
Igoev difereniaz deinuii, dup calitile lor volitive n timpul comiterii crimei, ca
fiind: - impulsivi
- cu caliti volitive.
Degheev i clasific n dependen de direcionarea personalitii:
- irezisteni cu o motivaie pozitiv i negativ a comportamentului propriu.
- rezisteni cu o motivaie negativ, referitoare grupului a comportamentului.
- rezisteni cu o motivaie pasiv.
- rezisteni cu o motivaie pozitiv. Ei se simt responsabili pentru fapta comis, vor s aib o
familie, s lucreze i s nu mai acioneze ilegal.
Cei mai numeroi sunt deinuii ce se acomodez la noul mod de via, dar nu-i schimb
atitudinile, valorile i convingerile proprii. La 26-30 de ani se observ o oboseal de la viaa de
infractor n mediul penitenciar, este mai acut problema sensului vieii, se reevalueaz montajele
i convingerile formate, apare dorina de a termina cu trecutul.
Exist grupri de deinui care se caracterizeaz prin aceleai tendine:
- huligani
- joac cri
- alcoolici i narcomani
- conflictuali
- predispui ctre aciuni de exces (iau ostatici, revolte)
- homosexuali
- au dereglri psihice.
Fiecare grup necesit o intervenie deosebit i individual.
Pentru deinuii de 30-35 de ani este caracteristic: pesimismul, se gandesc mai mult la
viaa proprie, mai critici fa de sine i cei din jur, iniiaz activiti pozitive, nu sunt predispui
spre a se grupa i a ocupa un statut mai nalt n grupul de deinui, valorile eseniale sunt
bunstarea material, sntatea i familia. Acumularea bunurilor are loc din cauza c ei cred c
dup ispirea pedepsei nu va avea cine sa-i ngrijeasca.
Deinuii de varsta a III-a sunt caracterizai ca fiind: nchii n sine, percep schimbrile
negativ, agresivi fa de cei din jur, egocentrici, avari, suprcioi, slbete prognozarea
consecinelor n urma comportamentului propriu i al celorlali, apar tendine sexuale patologice.
Extenuarea neuro-psihic n urma sarcinilor prea mari poate duce la sabotare. Majoritatea acestor
deinui sunt ngrijorai dac vor primi pensie i adpost dup ce vor prsi penitenciarul. De
multe ori ei nu vor s prseasc penitenciarul chiar i dup ispirea pedepsei.
5.Caracteristica psihologic a femeilor deinute
Statutul femeilor n structura criminal nu este semnificativ, ceea ce se explic prin rolul
pe care l au n societate. S-a constatat c femeile cu varsta de 30-50 de ani sunt mai mult
predispuse spre a comite infraciuni. Femeile i ispesc pedeapsa pentru aceleai infraciuni ca
i brbaii: furt, excrocherii, substane narcotice, omoruri. ns femeile se pregtesc pentru
infraciune mult mai minuios decat brbaii: planific infraciunea n cele mai mici detalii.
Brbaii acioneaz mpotriva legii mai mult sub influena afectelor, geloziei, alcoolului i
substanelor narcotice.
Factorul ce provoac comiterea infraciunilor de ctre femei este prostituia, pe care
Lombrozo o consider ca fiind rezultatul unor particulariti genetice individuale, caracteristice
doar sexului feminin ca i plcerea de a fura. Cat despre insuficiena educaiei, fuga de acas,
srcia i modelele negative de a aciona , sunt considerate ca fiind factori secundari.
Relaiile sexuale timpurii formeaz la femeile deinute hipersexualitate. n colonie ele
caut foarte activ un partener sexual, formand un cuplu, apoi altul. Acest tip de comportament
genereaz o multitudine de conflicte interpersonale. Relaiile interpersonale ntre deinute sunt
nsoite de umiliri i agresivitate sporit. Deinutele virgine sunt violate cu ajutorul periuelor de
dini, cele neglijente sunt fortate s se urce pe un scaun i li se mbrac lenjeria intim pe cap,
cele ce fur de la alte deinute sunt legate de un scaun i tunse pe cap de tot grupul.
Una din cele mai mari dorine ale deinutelor este de a fi nsrcinate.Aceasta le poate
aduce multe prevelegii: eliberare preventiv, un regim mai puin sever, sarcini mai mici n
munc, o alimentae mai bun, servicii medicale. Pentru a rmane nsrcinate, deinutele sunt
gata pentru orice, chiar i pentru a cumpra sperma din afara penitenciarului.
Printre deinute foarte des circul zvonurile, scopul crora poate fi diferit: de la
discriminare i umilire pn la rzbunare. Deinutele minore mai des i pierd ncrederea c pot
ncepe a tri altfel decat cele mai n varst. Minorele consider c au nimerit n penitenciar din
cauza c au dorit s triasc mai uor, s se mbrace dup mod, iar bani nu aveau. Altele au ales
calea infraciunii n urma cunotinei cu un brbat n varst, care le impunea s comit crime.
Deinutelor le sunt caracteristici: reacii emoionale puternice la situaii concrete, absena
unor montaje pozitive, autoapreciere mrit, egoism, anxietate, nevrotism, depresie, agresivitate,
ncpanare, sentimentul de rzbunare. Cele cu perioada de deinere mare se afl n stare de
frustrare, care poate fi nsoit de explozii afective i duc la apariia conflictelor.
n dependen de montajul de ispire a pedepsei pot fi elucidate urmtoarele grupe de
deinute:
1. Deinute cu montajul de a nclca regimul sunt purttori activi ale tradiiilor penitenciarului,
formeaz grupuri ce se opun metodicilor de reeducare. Se deosebesc prin agresivitate sporit
ndreptat spre deinuii mai slabi, autoritarism, dar i caliti volitive i organizatorice deosebite.
Multe din ele nu simt responsabilitatea pentru crimele comise i nu doresc s-i schimbe modul
de via.
2. Deinute cu montaj instabil de a ispi pedeapsa sunt cele mai numeroase, consider
pedeapsa prea dur. Comportamentul acestora depinde de orientarea grupei din care face parte.
Ele triesc in prezent, de aceea satisfacerea intereselor este pe primul plan.
3. Deinute cu montaj spre schimbarea comportamentului propriu i iau responsabilitatea
pentru infraciune i retriesc consecinele n urma ei. Au intenia de a ispi pedeapsa i de a tri
cinstit n societate, fiind ajutate n aceasta de familie.
Aproximativ a III-a parte a deinutelor adulte manifest diferite anomalii psihice i sunt
predispuse alcoolismului. La femei mult mai des au loc neuroze isterice dect la brbaii deinui.
Acest lucru se explic prin faptul c femeile percep mult mai amplu izolarea de societate. nsi
organizarea lor psihofizic genereaz o excitare mrit n urma influenei mediului negativ.
Deinutele mai tinere consider c vinovai pentru ceea ce s-a ntamplat sunt prinii, de
aceea rup orice relaie cu ei. Este foarte important de a le ajuta s renoiasc aceste relaii cu
prinii .S-a constatat c femeile preuiesc mai mult bunstarea material i comfortul decat
brbaii. Aceasta le va ajuta s adopte un comportament pozitiv.
Femeile ce au svarit acte violente sunt caracterizate ca avand o autoapreciere mrit,
egoiste, dominatoare. Uneori se simt vinovate pentru ceea ce au fcut, sunt nelinitite. S-a
constatat o diferen ntre femeile ce au atentat la viaa soilor i cele ce au atentat la viaa
propriilor copii:
- Femeile ce i-au omorat soii au un nivel de emotivitate foarte nalt, sunt ncpanate i nu se
consider vinovate pentru infraciune, nu au remucri.
- Femeile ce i-au omorat copiii au o personalitate dizarmonic. Pe deoparte au tendina de a
comunica, ce se explic prin caracterul depresiv al personalitii, pe de alt parte se tem s
comunice, deoarece consider c cei din jur le vor face ru.
Femeile sunt foarte emoionale, de aceea conflictele n care iau parte sunt foarte
glgioase. Scenele de gelozie sunt fenomene foarte des ntalnite n locurile de deinere a
femeilor. Femeile sunt geloase ntre ele, dar i pe soii din libertate a prietenelor sale.
Este prezent o categorie de deinute ce au preluat comportamentul brbtesc. Ele poart
pantaloni sport, se frezeaz scurt, la unele apare pr pe fa, dispare menstruaia, fac baie aparte
de celelalte femei i numai n lenjeria de corp, nu frecventeaz ginecologul dac sunt prezente
surorile medicale. Ele se bucur de o popularitate mare n penitenciar i nu toate femeile se
bucur de dragostea lor (mai des cele ce primesc colete bogate).
Femeile tinere se deosebesc prin tendina de a nclca regimul, alcoolism i narcomanie.
ncearc s scape de nvinuiri cu ajutorul vicleugului, minciunii, nvinuindu-le de toate pe
celelalte deinute. ntrein relaii homosexuale i de multe ori recidiveaz cu scopul de a se
rentoarce n penitenciar la iubita sa.
Femeile mai n varst se caracterizeaz prin o adaptabilitate sporit la regimul de
detenie, ce se explic prin numrul mai mare de recidive. Unele au studii la nivel foarte jos,
nchipuiri i interese primitive. Nu sunt capabile de a rezolva nici cele mai mici probleme
cotidiene. Cele ce au nimerit prima dat n nchisoare au o dezvoltare intelectual nalt, o
profesie, sunt cointeresate de a nu nclca regimul pentru a fi eliberate nainte de termen, mai rar
ntrein relaii homosexuale. Sunt impulsive, neechilibrate i foarte agresive. Conflictueaz pe
baza celui mai nesemnificativ pretext i deseori ajung pn la ncierri.
Femeile de varsta III-a mai mult probabil c au petrecut toat viaa n nchisoare.
Relaiile cu rudele sunt rupte. Sunt adaptate la detenie, respect regimul, sunt asculttoare. Au
un caracter viclean, mincinoase, convingeri profund criminale, nu recunosc fapta comis, cer s
fie miluite bazandu-se pe sntatea ubred, sunt avare i egoiste. Pentru un oarecare profit pot
s pstreze pentru cineva obiecte interzise. Au frica de libertate n aceeai msur cat ar vrea s
fie eliberate.O mare importan pentru resocializarea femeilor deinute o dein programele de
pregtire pentru eliberare, n cadrul crora femeile sunt nvate a menine relaii pozitive, a
gospodri, a se ngriji pe sine, organizarea timpului liber, obinerea unei profesii.
V. COMPORTAMENTE AGRESIVE IN PENITENCIAR
1. Diagnoza periculozitatii

Exist o nevoie permanent de a avea o imagine clar despre fenomenele umane din
penitenciar; un astfel de fenomen l constituie gradul de periculozitate. Periculozitate este o
expresie a personalitii n ansamblul ei. Deinutul periculos este produsul unui anumit climat n
relaiile interpersonale. Se consider c mediul social n care triete o persoan influeneaz
decisiv schimbarea comportamentului, n sensul adaptrii lui interioare. Aceast adaptare se
realizeaz prin intermediul unui sistem mediator al personalitii format din: concepii,
cunostiine, moduri de prelucrare a informaiei si emoii.
Din punct de vedere psihologic, comportamentul deinuilor este unul din rezultatele
devierii de la normele de organizare a personalitii. Mentalitatea se formeaz prin presiune i
sugestie. n ceea ce privete deinuii, mentalitatea multora din ei, este fondat pe o ierarhizare
greit a valorilor sociale.
Periculozitatea deinuilor este neleas n legtur cu eventualele evenimente pe care ar
putea s le provoace n viitor. Diveri criminologi au sesizat importana definirii periculozitii
infractorilor. Astfel, Enrico Ferri menioneaz: Periculozitatea se determin dup gravitatea i
modalitatea faptului delictuos, motivele determinante i personalitatea delincventului. Jean
Pinatie spune: Periculozitatea este gradul de ru pe care l ateptm de la un delincvent.
Se apreciaz dup perspectivitatea constant a delincventului, gradul de sociabilitate i
adaptabilitate social. Din combinaia capaciti criminale adaptabilitate social se disting 4
tipuri de infractori:
1. Cu periculozitate mare i adaptabilitate mare sunt aa numiii criminali cu guler alb, adic
excrocii, delapidatorii.
2. Periculozitate mare i adaptabilitate redus au o inteligen sczut, sunt neprevztori i
destul de conflictuali.
3. Periculozitate redus i adaptabilitate mare comit acte infracionale n situaii de conflict
nsoite de afectivitate puternic.
4. Periculozitate redus i adaptabilitate redus debili mintal, psihopai.
Denis Szabo afirm c principalii indicatori ai periculozitii sunt: eecurile frecvente n
via, faptul c ei nu au ce pierde n via, coborarea frecvent de la un post mai bun la altul mai
ru.
Banciu, Rdulescu i Voicu propun 4 criterii de evaluare a periculozitii:
1. raportul dintre delicte contra persoanei i cele contra proprietii .
2. raportul dintre delictele contra persoanei .
3. gravitatea delictelor
4. frecvena condamnrilor .
n urma cazurilor analizate se desprind o serie de trsturi caracteristice deinuilor periculoi:
- calitatea slab a mediului familial: prinii nu au avut capaciti pedagogice i psihologice de a
modela pozitiv personalitatea.
- constituirea unor personaliti dizarmonice: impulsivitate, abuz de alcool, minciun, ncierri
periodice, acte agresive.
- eficien intelectual aflat sub mediu: regresiune intelectual i slab dezvoltare a vieii
afective.
- seniment cronic de ruptur a relaiilor cu ceilali
- convingerea c au fost pedepsii mai aspru decat au meritat .
- eecuri frecvente n via i nerealizarea ca persoan .
Deinuii periculoi pot fi clasificai:
1.Dup direcia n care se manifest conduita lor :
- orientai spre evitarea exigenelor regimului penitenciar: se sustrag de la normele de regim,
pregtesc evadri.
- orientai spre rezolvarea prin violen a conflictelor: atac cadrele, terorizeaz deinuii,
tentative de suicid.
- orientai spre continuarea activitii infracionale i dup liberare: strang informaii, atrag
complici, propag idei proinfracionale.
2.Dup gradul de periculozitate :
- foarte periculoi: iniiaz permanent aciuni ostile, ntreine permanent o atmosfer de teroare
ntre deinui.
- periculoi: infraciuni grave, fr control asupra agresivitii.
- dificili: au i i creaz singuri probleme intrnd n conflict cu personalul i cu deinuii,
dificulti de adaptare la regim, respini de ceilali.

2. Agresivitatea in penitenciare

O definiie mai complet a agresivitii ar fi aceea c agresivitatea este orice form de
conduit orientat ctre obiecte, persoane sau ctre sine, in vederea producerii unor prejudicii, a
unor rniri, distrugeri sau daune.
Agresivitatea ii are originea in "mediul familial, social, rezult din condiiile de mediu
anormale, este o urmare a eecului frecvent in via, precum i a faptului c, in general, aceti
indivizi nu au ce pierde ( D. Groza, 2001).
Comportamentele agresive in randul persoanelor private de libertate influeneaz in sens
negativ climatul penitenciar i ii pun amprenta asupra calitii vieii celor care triesc sau ii
desfoar activitatea in aezmantul de detenie. Desfurarea unui program care ii propune
imbuntirea climatului dintr-o instituie penitenciar este justificat in msura in care
comportamentele agresive se regsesc intr-o pondere de natur s impieteze asupra atingerii
scopului general al pedepsei privative de libertate, i anume reinseria social a persoanelor
private de libertate. (Corduneanu L., Program specific de asisten psihosocial destinat
persoanelor cu conduita agresiva, 2009).
Din perspectiva scopului urmrit, unele comportamente agresive sunt orientate, au ca
scop producerea unui ru unei alte persoane, in timp ce alte comportamente agresive au in
principal ca scop demonstrarea puterii sau masculinitii agresorului, ambele demonstrate prin
agresivitate. Agresivitatea nu este nici comportament antisocial, i nu trebuie confundat sau
identificat cu delincvena sau cu infracionalitatea.
Agresivitatea nu implic intotdeauna un caracter antisocial. Lupttorul de arte mariale, in
ring, poate avea un comportament agresiv. Totui, in acest caz, desi exist agresivitate, chiar
explicit, nu putem vorbi de comportament antisocial. De asemenea, nici situaia invers nu este
intotdeauna valabil; nu orice comportament infracional, sau antisocial poate fi insoit de
agresivitate. Agresivitatea nu inseamn violen. Dei de foare multe ori comportamente agresive
sunt confundate cu comportamentele violente, acestea prezint diferene fundamentale (Ioana-
Teodora Butoi, Psihologie judiciara, 2006).
In majoritatea tulburarilor psihice se inregistreaza o cretere a agresivitaii reflectata in
comportamentul subiecilor. Dintre comportamente agresive obinuite se reflecta creterea
ostilitaii faa de ceilali se noteaza tendina la contrazicere , umilire, jignire, desconsiderare,
realizata prin cuvinte care ranesc atitudinea ameninatoare sau chiar acte de violena. In timpul
unor afeciuni psihice de tipul tulburarilor de dispoziie, psihozelor acute, psihozelor cornice,
demenelor, psihozelor organice, in special a epilepsiei creterea actelor agresive este
cvasiconstanta fie ca agresivitatea se indreapta contra celorlali, sau chiar asupra subiectului sub
forma unor acte autoagresive.
Problema comportamentului agresiv, de larg i permanent interes sociologic, a fost
abordata in literatura de specialitate de cele mai multe ori ca rezultat al cercetarilor separate, ori
exprimand opinii diferite ale psihologilor, sociologilor, psihiatrilor, pedagogilor i juritilor.
Agresivitatea se poate spune ca este o forma particulara, care poate avea o semnificaie
psihologica i socio-patologica . Ea reprezinta o forma specifica a comportamentului deviant,
deoarece este o conduita umana sau aciune sociala diferita de cea normala, de ordin
nonnormativ (opus modelului normativ), in cazul indivizilor asociali bolnavi psihic, pentru care
nu exista reguli. In circumscrierea sferei noiunii de comportament agresiv (sau agresivitate) un
element important il constituie definirea comportamentului. Agresivitatea poate fi datorata i de
provocari ale altori deinuti, jigniri, batai, marginalizare, dar poate aparea i spontan fara un
motiv anume.
Fenomenul frustrrii (apud L. Berkowitz 1993) const intr-o stare de contrarietate creat prin
interferarea in planul unei aciuni dezirabile subiectului, orientat spre o finalitate insuit , a
unei aciuni distorsionate in raport cu aciunea dorit i finalitatea acesteia.
Teoria frustrare-agresivitate caut s explice mecanismul agresiunilor prin apariia unor
frustrri (stri de tensiune nervoas, create prin apariia unui obstacol in calea realizrii
dorinelor unei personae. (L. Berkowitz, 1993 apud J. Dollard, 1939)
In lucrarea sa Frustrarea i agresivitatea J. Dollard considera c cele dou direcii
fundamentale sunt:
- agresivitatea este intotdeauna o consecin a frustrri;
- frustrarea conduce intotdeauna ctre o anumit form de agresivitate.
In literatura de specialitate sunt citate patru tipuri de frustrare:
1. existena unei imposibiliti sau a unei bariere fizice, in calea aciunii proiectate;
2. existena unei perioade de laten intre debutul i sfaritul actului secvenional;
3. omiterea sau reducerea recompensei care constituie scopul activitii desfurate;
4. apariia unei tendine la rspunsul incompatibiI cu situaia existent.
Cercetrile experimentale realizate de o serie de autori asupra rolului frustrrii in declanarea
comportamentului agresiv pornesc de la dou teze ale colii lui Yale, care pot fi formulate ca
dou intrebri: 1. Orice comportament agresiv este rezultatul unei frustrri?
2. Orice frustrare duce la comportament agresiv?
In literatura de specialitate se precizeaz c frustrarea, prin ea insi, nu declaneaz un
comportament agresiv. Ea suscit o anxietate, ca variabil intermediar i se poate considera c
tensiunea creat de aceast anxietate declaneaz reacia agresiv. Nu toate frustrrile conduc la
o stare anxioas i de aici la un comportament agresiv. Totul depinde de sensul pe care il au
acestea pentru individ.

3.Factori implicai in determinarea
comportamentului agresiv al deinutului

Sursele de influenare a agresivitii sunt din pcate foarte multe, si pot fi grupate pe trei
categorii:
1. Surse ce in de individ, de conduita i de comportamentul acestuia :
frustrarea este una din cele mai des intalnii factori declanatori ai agresivitii;
atacul sau provocarea direct, de cele mai multe ori verbal, dar i fizic, poate duce la
comportamente agresive ale celui vizat;
durerea, in formele ei fizic i moral, poate duce la creterea agresivitii;
cldura este i ea un factor declanator al agresivitii, fapt demonstrat de numeroase studii;
aglomeraia este de asemenea un factor declanator al comportamentelor agresive, fiind un
agent stresor pentru unii oameni;
accesul la materiale pentru aduli (filme, reviste, etc) poate constitui un factor care duce la
intensificarea / declanarea comportamentelor agresive. Dei acest lucru a fost confirmat de
unele cercetri experimentale, ali autori infirm acest lucru.
2. Surse din cadrul familei
In aceast categorie, cele mai grave forme ale agresivitii sunt btaia i incestul, avand
consecine extrem de nefavorabile.
P. Janet integreaza obiectul de studiu al psihologiei, atat comportamentale
(behiviorismul), cat si viata psihica anterioara (ex.psihanaliza) dezvoltand conceptul de conduita.
Astfel, conduita reprezinta totalitatea manifestarilor vizibile orientate spre exterior, precum si a
proceselor de organizare interna ale manifestarilor exterioare.
A. Porot defineste comportamentul ca : o modalitate de a fi sau reactiona a unui individ
in viata obisnuita sau in prezenta unor circumstante speciale, o atitudine a individului fata de
obligatiile morale."
Deci, autorii evidentiaza ca principala functie a comportamentului este aceea de
relationare intre individ si mediul sau.
Heyer defineste comportamentul ca fiind ansamblul de tendinte emotivo-afective
ereditare sau dobandite, care regleaza raportul individului cu, conditiile mediului.
Din punct de vedere social, comportamentul deviant (agresiv) capata valente importante
in raport cu mediul ambiant, cu artificialiazarea nevoilor si reducerea posibilitatilor de satisfacere
aunora din trebuintele naturale ( miscare, contactul cu altii etc.). Agresivitatea sau conduita
agresiva, ca modalitate de producere, este un act care prin natura sa explica aspecte care se
proiecteaza pe planuri diferite.
Din punct de vedere psihologic si psihopatologic agresiv, reprezinta o reactie
comportamentala de tip antisociala, idee care implica factorul individual instinctiv si cauzele
psihopatologice specifice (schizofrenia, epilepsia etc.).
Emil Durkheim respinge ideea predispozitiei psihologice sustinand un determinism
social. O alta dimensiune a fenomenului este de ordin etic. Conduita agresiva, ca fapt
antropologic, se incadreaza in toate planurile mentionate anterior.

4.Violena colectiva
Violena colectiv, ca fenomen psihosocial din penitenciar este determinat de
acumularea unor tensiuni n interiorul grupului de deinui. Aceste tensiuni pot avea diferite
cauze: ocul ncarcerrii, fenomenul de prizonizare, teritorialitatea, ierarhia, stresul, frustrarea
etc. ntr-un mediu considerat ostil, deinutul se simte vulnerabil, ameninat, incapabil de a face
fa unor dificulti,ceea ce aceentueaz ieirile agresive.
In afara mediului considerat ostil mediul penitenciar individul se simte vulnerabil,
ameninat, incapabil de a face faa unor dificultai, chiar daca, obiectiv, are posibilitatea de a le
preintampina. Din aceste cauze, la deinui ieirile agresive sunt mult mai frecvente.
Violena colectiva in mediul penitenciar are o desfaurare fazica :
In urma unui incident apreciat de deinui ca jignitor sau nedrept, se starnete in randul acestora
o oarecare agitaie. Faptul se propaga din gura in gura, este deformat, ornat cu detalii ireale sau
exagerate. La nucleul agitaiei se adauga noi indivizi i starea de spirit a grupului intra intr-o
noua faza.
Grupul crete, deinuii devin din ce in ce mai agitai i mai furioi, fara a ti precis ce vor. In
acest moment poziia mulimiii este oscilanta i poate fi uor dirijata de agitatori. Influena
acestor agitatori depinde de autoritatea de care se bucura, de masura in care exprima trebuinele
de baza ale grupului i cea latenta. Dei furia grupului crete, ea se menine in aceasta faza in
interiorul grupului.
In urmatoarea faza, agitaia mulimii este in continua cretere. Cei mai tineri din grup incep sa-i
manifeste violena incercand sa-i incurajeze i sa-i distreze pe ceilali prin fluieraturi, injurii,
provocari verbale. Deinuii aduli, care reprezinta centrul de greutate a mulimii, nu se manifesta
i de aceea trebuie sa li se acorde maximul de atenie.
Ultima faza cand grupul este in situaia de a comite acte de violena, orice intervenie verbala sau
control fiind inutila.
O manifestare particulara a agresivitatii colective o reprezinta revoltele. Acestea se
datoreaza mai multor cauze, incepand cu conditiile improprii de trai si sfarsind cu
comportamentul inadecvat al personalului penitenciarului.
Prevenirea i contracararea unor asemenea aciuni presupune ca specialitii din domeniul
penitenciar s cunoasc foarte bine psihologia deinutului. Msurile educative i recuperative
trebuie s fie adaptate la particularitile psihocomportamentale ale acestuia. Personalul care
lucreaz nemijlocit cu deinuii trebuie s sesizeze i s aib o imagine clar a unor fenomene
umane din penitenciar. Un astfel de fenomen l constituie gradul de periculozitate al unor
deinui, a crui diagnosticare corect asigur o eficien sporit procesului de aplicare a
regimului deteniei penitenciare. De cele mai multe ori, deinutul periculos este produsul unui
anumit climat relaional, n care valorile sociale sunt definite i ordonate greit, centrate exclusiv
pe satisfacerea trebuinelor personale, deseori de nivel inferior.
Activitile educative din penitenciar trebuie s contribuie la destinderea deinuilor, la
eliberarea acestora de tensiunile interioare. Programele cultural-educative consolideaz
sentimentul siguranei, alung plictiseala, evit conflictele interpersonale etc.

VI. PORTTRETUL PSIHOLOGIC AL UNOR DETINUTI
Detinutul nr. 1
Liviu Ioan, in varsta de 50 de ani, a fost condamnat la 10 ani de inchisoare pentru accident din
culpa din care a ispasit 3 ani si jumatate, avand antecedente penale pentru inselaciune. Din
discutiile purtate cu acesta am aflat ca provine dintr-o familie monoparentala, este insurat, are 2
copii si este sprijinit de toata familia. Acesta nu a marturisit ca ar fi avut evenimente speciale in
dezvoltarea personala sau experiente care sa-i fi afectat personalitatea si comportamentul.
Accidentul din care a rezultat moartea unei persoane a fost produs din pura neatentie, neavand
nici o legatura cu victima. Detinutul pare sa aibe un comportament exemplar, este implicat in
diverse activitati muncitoresti din interiorul penitenciarului deoarece doreste sa i se reduca
pedeapsa si sa beneficieze de compensatiile aferente. Datorita faptului ca accidentul a fost cauza
neatentiei, detinutul considera ca pedeapsa este mult prea mare in raport cu fapta savarsita, insa
acesta este optimist in ceea ce priveste sansele sale de eliberare mult mai rapida datorita
activitatilor la care participa si a comportamentului ireprosabil pe care il are. In plus acesta
sustine ca relatiile stranse cu familia si sprijiul neconditonat al acesteia il motiveaza sa reziste
conditiilor dure din penitenciar si al implicatiilor negative rezultate.
Din punctul meu de vedere consider ca acest detinut are toate sansele sa se reabiliteze dupa
eliberare si sa se reintegreze in societate, deoarece are remuscari si nu ar mai fi capabil sa faca
nici un lucru care sa il determine sa cada sub incidenta legilor penale.
Detinutul nr. 2
Nicolae Constantin, in varsta de 43 de ani, a fost condamnat la 25 de ani de inchisoare pentru
talharie cu omor, din care a ispasit 15 ani si jumatate. Acest detinut se prezinta cu antecedente
penale, avand mai multe talharii la activ, pare a fi tipul de infractor care, desi pare ca regreta
faptele savarsite, are slabe sanse sa se reintegreze in societate. Desi provine dintr-un mediu
familial stabil, acesta a fost atras de la varste fargede de comiterea unor infractiuni din motive
financiare. Asadar situatia materiala l-a impins spre uciderea unui paznic in timpul unui jaf.
Constitutia fizica si caracteristicile bio-fiziologice arata ca acest detinut are profilul unui
infractor tipic. Datorita educatiei insuficiente si a nivelului de scolarizare minim, acesta are mari
sanse de recidiva dupa eliberare. Desi sustine ca are sprijinul familiei, acesta nu are nici o
perspectiva de viitor pentru a se putea reintegra in societate. In ceea ce priveste pedeapsa, el
sustine ca i se pare justificata in raport cu infractiunile pe care le-a comis, de aceea este resemnat
la gandul ca va trebui sa mai petreaca aproximativ inca un deceniu in detentie.
In concluzie, acesta pare infractorul care incearca sa impresioneze membrii penitenciarului
printr-un comportament simulat. Cu toate ca sustine ca regreta fapta comisa, eu consider ca
motivatia de a avea bani este mult mai puternica decat aceea de a ucide.

Detinutul nr. 3
Ion Constantin, in varsta de 23 de ani, a fost condamnat la 10 ani de inchisoare pentru jaf cu
omor, din care a ispasit 3 ani si jumatate. Acest detinut are o situatie mai speciala deoarece, desi
face parte dintr-o familie organizata, acesta a urmat calea infractionalitatii inca din adolescenta,
impins de actinile nocive ale anturajului din care facea parte. La varsta de 14 ani a inceput sa
consume droguri, in scurt timp devenind dependent. Apoi a inceput sa faca trafic cu droguri, fapt
pentru care a facut inchisoare in Belgia. Fiind tot timpul sub influenta drogurilor si a consumului
de alcool, acesta a inceput sa savarseasca talharii impreuna cu anturajul sau, desi situatia
materiala nu il impingea spre acest lucru. Datorita consumului constant de droguri, acesta a
dezvoltat un comportament agresiv si antisocial, orientat preponderent catre tatal sau, dar si a
necunoscutilor. A fost internat frecvent la dezintoxicare, urmand chiar si in penitenciar un
program special de reabilitare. A avut o tentativa de suicid datorita faptului ca nu considera ca ar
trebui sa fie inchis.
Acest detinut pare sa aibe un viitor sumbru, deoarece nu este spriinit de catre familie si nu are
nici un fel de calificare, iar consumul de droguri este un lucru cert. In opinia mea, el este genul
de infractor care nu are nici o posibilitate de reintegrare in societate deoarece nu doreste sa isi
schimbe nici anturajul si nici obiceiurile nocive care l-au determinat sa savarseasca aceste
infractiuni. Consider ca lipsa lui de minima de vointa in ceea ce priveste viitorul si posibilitatea
de reabilitare sunt un factor determinant in evolutia lui negativa in viitor. In ceea ce priveste
fapta savarsita, acesta nu pare sa aibe nici un regret, lucru care il face sa se gandeasca la
posibilitatea reluarii vechilor obiceiuri. Ceea ce este foarte interesant este faptul ca el se simte
marginalizat de catre familie si din aceasta cauza simte nevoia sa-i drogheze pe cei din jur chiar
daca nu ii cunoaste, acesta fiind un fel de eliberare a frustrarii, o razbunare.
Detinutul nr. 4
Dulceata Cosmin, in varsta de 24 de ani, a fost condamnat la 5 ani de inchisoare pentru talharie si
ultraj. Acesta se afla la a treia abatere si sustine ca toate au fost comise sub influenta alcoolului.
Detinutul provine dintr-o familie monoparentala, locuind de la varsta de 14 ani cu mama. Acesta
sustine ca lipsa banilor l-au impins sa comita aceste fapte. Eu pot sa concluzionez ca si absenta
unei figuri paterne, care sa-i insufle anumite modele de conduita masculina pozitive i-au
influentat in mare masura comportamentul dezorganizat. El sustine ca regreta faptele comise si
ca sprijinul mamei si surorii sale il motiveaza sa aibe un comportament exemplar pentru a-si
grabi termenul de eliberare.
Parerea mea este ca acest detinut a fost influentat de anturaj si consumul de alcool, care i-au dat
un imbold necesar comiterii unor fapte penale. Desi situatia materiala a avut un rol important de
jucat, el este hotarat sa o ia pe calea cea dreapta, deaorece resimte acut pierderea libertatii si a
beneficiilor oamenilor liberi.





CONCLUZII

ocul ncarcerrii, contactul cu subcultura de penitenciar are o influen deosebit asupra
vieii i comportamentului deinutului, afectnd grav sentimentul de siguran al acestuia.
Subcultura de penitenciar este format dintr-un sistem de norme i reguli creat i aplicat de ctre
deinui pentru a-i asigura condiii de via ct mai acceptabile din punctul lor de vedere. Printre
regulile generale ale acestui sistem se numr: fiecare cu problemele sale, duritate fa de cei
slabi, n orice situaie s se depun un minimum de efort, convingerea c nu sunt crezui de
nimeni, idei de persecuie, obsesia denunrii de ctre ali deinui etc.
Profesia de psiholog ntr-un mediu de penitenciar permite acumularea unei experiene
profesionale unice, att din punctul de vedere al specialistului orientat spre consiliere ct i al
celui orientat spre cercetare, prin studierea vastitii modelelor psihocomportamentale etalate de
ctre cei integrai n universul penitenciar. Ar trebui ca penitenciarul s organizeze pedeapsa
conform unui proiect de transformare a personalitii deinuilor.
Activitatea de reeducare a deinuilor presupune din partea personalului din penitenciare
cunotine aprofundate de psihologie. Penitenciarul este o instituie patogen care
depersonalizeaz individul i-l face s devalorizeze lumea i pe sine nsui, i ceea ce este mai
ru, permite obinuirea cu acest mediu. n timpul ederii n penitenciar se instaleaz destul de
repede un sentiment de deriv, de nstrinare: aceasta deoarece pedepsele scurte sunt trite ca un
dezastru, iar cele lungi iau aspectul unui mod de via cu multiple nuane patologice (Florian,
1996).
Potrivit cadrului legal actual de executare a pedepselor, reeducarea deinuilor se bazeaz
pe obligaia acestora de a desfura o activitate util, pe posibilitatea lor de a se califica sau
recalifica ntr-o meserie si de participa la activiti cultural-sportive i educative.
Strategia recuperativ trebuie s porneasc de la cunoaterea particularitilor
psihoindividuale i psihosociale ale deinuilor precum i a condiiilor care au determinat
svrirea actului infracional n vederea diagnosticrii gradului de periculozitate pe care l
prezint i a elaborrii terapiei optime pentru fiecare caz n parte.
Cunoaterea deinuilor trebuie s fie un proces continuu care s se realizeze pe tot parcursul
deteniei, urmnd ca datele obinute s fie permanent controlate i mbogite, astfel ca, strategia
de reeducare elaborat, s poat fi reorientat n funcie de noile aspecte care intervin.
n final, trebuie menionat c succesul n activitatea dificil de reeducare a deinuilor
depinde i de condiiile materiale existente n penitenciar, de gradul de calificare, de calitatea
personalului i nu n ultimul rnd, de respectarea dispoziiilor legale.
Atitudinea social n raport cu fostul condamnat eliberat din penitenciar este deosebit de
important. Reaciile pozitive sau negative ale colectivitii instituionalizate sau nu, contribuie
uneori n mod hotrtor la reuita sau eecul integrrii normative i funcionale postpenale a
fostului infractor.
BIBLIOGRAFIE

1. Banciu, P.D., Rdulescu, M.S. & Voicu, M., 1985, Introducere n sociologia
devianei. Bucureti, Ed.tiinific i Enciclopedic.
2. Butoi, T & Butoi, I.T., 2001, Psihologie judiciar, Bucureti, Ed. Fundaiei
Romnia de Mine.
3. Bogdan, T., 1973, Probleme de psihologie judiciar. Bucureti, Ed.tiinific.
4. Gheorghe, F., Fenomenologie penitenciar, Bucureti, 2003, Ed. tiinific.
5. Corduneanu, L., Program specific de asisten psihosocial destinat
persoanelor cu conduita agresiva, 2009, Bucuresti, Ed.tiinific i Enciclopedic.
6. Bogdan T.,Santea I.,Cornianu R.,Comportamentul uman in procesul
judiciar,1983, Bucuresti, Editura Hyperion.
7. Gheorgh F., Psihologia penitenciara, 1996, Bucuresti, Ed. tiinific.
8. Butoi T., Psihologie judiciara, 2006, Bucureti, Ed. Fundaiei Romnia de
Mine.
9. http://www.penitenciarulpoartaalba.ro/