Sunteți pe pagina 1din 10

1

Reflecii despre memorie i uitare





Faptul ca nu toate cunostintele, informatiile pe care le achizitionam sunt pastrate si
reactualizate este foarte raspandit. Este stiut ca multe dintre datele experientei noastre
anterioare se diminueaza, se dezagrega, dispar din mintea noastra. Intervine asa-numitul
fenomen al uitarii care de cele mai multe ori a fost interpretat ca fiind reversul pastrarii.
Oricat s-ar parea de ciudat, uitarea este, in anumite limite, un fenomen natural, normal si mai
ales relativ necesar. Poporul spune ca uitarea este "inscrisa in legile omenesti". Asa cum un
depozit de materiale s-ar umple, in conditiile supraincarcarii lui nedand posibilitatea de a se
depozita si alte materiale, tot asa si depozitul memoriei s-ar putea supraincarca, n-ar da
posibilitatea individului sa pastreze noi si noi cunostinte, ca urmare a experientelor curente si
recente de viata. De aceea, uitarea intervine ca o supapa care lasa sa se scurga, sa se elimine
ceea ce nu mai corespunde noilor solicitari puse in fata individului. n raport cu memoria care
tinde, dupa cum am vazut, spre fixarea si pastrarea informatiilor, uitarea este un fenomen
negativ. n schimb, in raport cu necesitatile practice, cu solicitarile cotidiene, ea este un
fenomen pozitiv si aceasta deoarece uitarea treptata, graduala a anumitor informatii contribuie
la echilibrarea sistemului cognitiv al individului, acorda acestuia un caracter suplu, dinamic,
pasibil de a se automisca fara a fi stanjenit de ceea ce ar fi "prea mult" si mai ales de "prisos".
Uitarea este cea care acorda memoriei caracterul ei selectiv, caci, datorita ei, noi nu
pastram si nu reactualizam absolut totul, ci doar ceea ce trebuie sau ceea ce ne intereseaza.
Asadar, caracterul necesar al uitarii decurge din faptul ca ea are importante functii de reglare
si autoreglare a sistemului amnezic al individului, in sensul ca da posibilitatea "descarcarii" si
"eliminarii" din acesta a ceea ce este fie inutil, fie balast, pentru a face loc-noului material
informational ce trebuie sa fie insusit. Cand aceste conditii (sau limite) nu sunt respectate, ea
devine o piedica in calea adaptarii la solicitarile mediului, o povara pentru memorie care este
nevoita sa reia de la inceput procesele sale. ntre memorie si uitare exista deci relatii
dinamice, fiecare dintre ele actionand una asupra alteia prin intermediul feed-back-ului (a
legaturii inverse) si completandu-se sau sprijinindu-se, dar si impiedicandu-se uneori
reciproc.
Filozoful francez Paul Ricoeur dezbate aceste fenomene care perturb aciunile fiinei
umane, n cartea sa La mmoire, l'histoire l'oubli" . Dup cum afirm chiar autorul, cartea
este i rodul dorinei sale de a se implica n configurarea discursului istoric actual i n
elaborarea a ceea ce el numete "politica unei juste gestionri a memoriei". Problema
memoriei, aa cum o analizeaz Paul Ricoeur, pare a fi de cel mai mare interes i pentru
dificultile cu care istoricii romni se confrunt n abordarea trecutului apropiat. Este, poate,
gnditorul francez cel mai bine plasat pentru a realiza o confruntare mutual profitabil si
tintind la o sintez superioar ntre gndirea continental francez si german, de o parte, si
filozofia analitic anglo-american, de cealalta parte.

2

Exist in opera sa si legaturi cu metoda psihanalitica a lui Sigmund Freud. Metoda
psihanalitica este pentru Ricoeur o metoda de interpretare si prin intermediul ei putem ajunge
la descifrarea subiectului. Conceptia asupra rolului psihanalizei ca metoda de interpretare in
demersul interpretativ al subiectului o gasim in special in lucrarea intitulata " Despre
interpretare- Eseu asupra lui Freud".
Unicitatea operei filosofice a lui Paul Ricoeur const n multitudinea de conceptii asupra
interpretrii pe care le pune n discutie, le interpreteaz si critic, pstrnd din fiecare cte
ceva, interpretat ns ntr-un mod propriu. Un subiect important n ntreaga sa oper l
constituie interpretarea subiectului.
In aprilie 2002 s-a infiintat Institute Center for Historical Studies la Central European
University (CEU) din Budapesta Pasts. Paul Ricoeur a acceptat cu generozitate sa devina
presedintele onorific al comitetului consultativ. La propunerea lui Sorin Antohi, membru al
Comisiei Prezideniale pentru analiza dictaturii comuniste din Romnia condus de Vladimir
Tismneanu, Paul Ricoeur a devenit primul doctor honoris causa al CEU pe 9 martie 2003,
ocazie cu care acetia au purtat un dialog cu privire la cartea filosofului, dialog care a fost
inregistrat in franceza pe 10 martie 2003 la sediul Pasts, a fost transcris si redactat de Mona
Antohi, apoi revazut de interlocutori.
Nu voi scrie o introducere academica, desi dialogul nu este usor de urmarit: prima
intrebare propune o perspectiva radicala asupra gindirii lui Paul Ricoeur, nascand o tensiune
intre interlocutori pe care alte intrebari o dramatizeaza; finalul ajunge aproape neasteptat la
consens, dupa ce conversatia ameninta in citeva rinduri sa se intrerupa. Acesta e spiritul
intregii mele relatii cu Paul Ricoeur: vrand sa inteleg adancul reflectiei sale, ii pun mai ales
intrebari dificile, chiar dureroase; restul se gaseste in opera savantului, iar rostul dialogului nu
e acela de a repeta, ci de a prilejui o gindire vie. Aceste mari teme memoria, istoria, iertarea
sint deopotriva psihologice, individuale si interpersonale, societale, politice, filozofice,
etice, morale, religioase, juridice, generationale etc. In Romania, ele sant direct relevante in
discutia publica si reflectia privata asupra dramaticei noastre istorii recente. Fara acest orizont
aparent speculativ si abstract, nici cercetarea empirica, nici elaborarea unor interpretari
academice, conduite civice si politici publice nu sunt cu putinta. In contextul recentelor mele
revelatii despre partea sumbra a propriului meu trecut, acest dialog capata o semnificatie
suplimentara. Se va intelege, poate, ca nu am cautat iertarea prin marturisirea mea tardiva.
Am cerut iertarea si in cele mai multe cazuri am primit-o. Dar am facut-o in spiritul
dialogului alaturat. Fiindca, asa cum arata Ricoeur, exista o culpa morala adinca, de care
oamenii nu te pot absolvi, chiar daca te iarta. (Sorin Antohi)


SORIN ANTOHI: Voi ncepe n raspar. Va voi pune mai nti cteva ntrebari despre La
Mmoire, lhistoire, loubli; vom porni de acolo pentru a atinge alte chestiuni, cu voia
dumneavoastra. O ntreaga lume se gaseste n aceasta carte, dar mi-ar placea sa explorez cu
dumneavoastra mai nti problema iertarii. Problematica iertarii e greu de nteles pentru cei
care nu au o cultura teologica; nu doar o cultura morala, etica, filozofica, ci macar un fel de
deschidere teologica. Ati fost adesea prost nteles; am vazut, de pilda, pe un domn care va
reprosa ca iertarea dumneavoastra este o forma de uitare, o forma incceptabila de amnistie,
care nseamna oarecum chiar a aproba retrospectiv raul facut. Cum ati putea explica problema
iertarii cuiva care nu e credincios (crestin, de exemplu), unui spirit laic?

3

PAUL RICOEUR: Mai nti, voi sublinia locul acestei probleme n cartea mea. Ea nu face
parte din carte. Este un epilog, care mi-a fost cerut pentru o chestiune de onestitate
intelectuala. Problema raportului dintre memorie, istorie, uitare este cu totul nchisa, circular,
la sfrsitul cartii. Deci, e vorba de un epilog. n al doilea rnd, chestiunea pe care o pune
iertarea nu e aceea de a-i ierta pe altii, ci de a cere iertare. Deci, prima relatie cu iertarea este
cu aceea pe care o cerem. Si ma gndesc la o reflectie a lui Janklvitch filozof
neoplatonician de origine evreiasca care, meditnd si el asupra iertarii, spune: Nici macar
nu ne-au cerut iertare. Deci el vazuse corect ca problema iertarii este o cerere pe care o
adresam altora. Alt raspuns: cei care m-au citit stiu foarte bine ca domnul de care vorbeati se
nsala ntr-o asemenea chestiune, fiindca ideea care traverseaza capitolul este ca iertarea este
un act personal, de la o persoana la alta persoana, si deci nu atinge institutiile de justitie. Si
tocmai n capitolul despre iertare vorbesc de toate institutiile de justitie care trebuie protejate,
inclusiv n cazul crimelor imprescriptibile. Cum e spus n inima acestui capitol: Justitia
trebuie sa-si urmeze cursul. Permiteti-mi sa va dau un exemplu. Cnd papa a mers sa-si
viziteze agresorul n nchisoare, i-a vorbit personal. Nu avem nici o idee despre ce s-a spus,
dar pontiful nu a cerut niciodata sa-i fie suspendata pedeapsa, si tocmai statul italian l-a
gratiat. Problema care ma intereseaza aici este dialectica iubirii si justitiei. Scrisesem de altfel
un mic eseu, publicat n germana si franceza, despre iubire si justitie; n aceasta conferinta
tinuta la Universitatea din Tbingen, aratam ca ideea de justitie se bazeaza esentialmente pe o
relatie de echivalenta. Iertarea se bazeaza pe o relatie de exces, de supraabundenta. Acestea
snt doua logici diferite. De unde ntrebarea: logica de exces a iertarii poate oare penetra
logica de echivalenta a justitiei? Da, dar asupra unor puncte care nu pot fi dect simbolice. De
exemplu, gestul cancelarului Willy Brandt de a merge sa ngenuncheze la Varsovia la
picioarele monumentului n amintirea persecutiei evreilor si a ghetoului. E un gest simbolic,
care nu creeaza nici o institutie, dar care arata ca un drum n comun poate strapunge refuzul
recunoasterii reciproce, care mpiedica nsasi relatia de echivalenta sa se exercite. Si adaug ca
exista tot felul de semne ale iertarii n interiorul institutiilor justitiei, fie si numai consideratia
pe care o datoram acuzatului, care e tratat ca un egal ce are dreptul la cuvnt n fata
tribunalelor. Si acest cuvnt, consideratie, este pentru mine de foarte mare importanta.
Fiindca exista n ideea de justitie lasata de capul ei ceva vindicativ care se distinge cu greu de
razbunare. Hegel vorbeste despre asta n pasajul din Filozofia dreptului asupra pedepsei. El
arata cum pedeapsa ramne mereu prizoniera repetarii razbunarii si evoca cu acest prilej
tragedia greaca. n aceasta privinta, proverbul Summum jus, summa injuria ramne mereu
adevarat: summum-ul dreptului este si summum-ul injustitiei. n consecinta, lumea justitiei
trebuie mereu umanizata. O ultima remarca: chiar n paginile epilogului veti gasi critica cea
mai virulenta a unei institutii admise de toata lumea, amnistia. Si am facut aluzie la asta n
timpul conferintei aici: amnistia este o uitare organizata ce nu are nimic de a face cu
pacificarea pe care iertarea o poate aduce ntre doua constiinte. Si nu e o ntmplare ca exista
o nrudire o nrudire semantica, n orice caz n franceza, ntre amnistie si amnezie.
Institutiile amnistiei nu snt ctusi de putin institutii ale iertarii; e vorba de o iertare publica,
comandata, care deci nu are nimic de a face cu ceea ce am descris la nceput ca un act
personal de compasiune. Dupa mine, amnistia nedreptateste simultan adevarul care e
oarecum refulat si interzis si justitia datoratata victimelor.

S.A.: Credeti asadar ca amnistia mpiedica ceea ce as numi lucrarea iertarii, amnistia
blocheaza posibilitatea iertarii.

P.R.: Ea blocheaza n acelasi timp iertarea si justitia.

4

S. A.: As vrea sa ajungem la ceea ce mi se pare a fi fundamentul muncii dumneavoastra
asupra istoriei, memoriei si uitarii: antropologia dumneavoastra filozofica. Ati propus mai
ntai o antropologie a omului failibil, slab, a omului suferind.

P. R.: mi place aceasta discutie!

S. A.: Aceasta antropologie filozofica era de o modestie, de o umilitate destul de rare n
stiintele umane: ea ne spunea sa acceptam ca omul nu e atotputernic si atotstiutor, ci este
supus greselii, este failibil prin nsasi natura sa. Dar apoi...

P. R.: ...Da, e o notiune pe care ncerc s-o depasesc. n cartea intermediara ntre La Mmoire,
lhistoire, loubli si Temps et rcit, Soi-meme comme un autre, conceptul central este omul
capabil. Fiindca omul poate: eu pot sa vorbesc, pot sa povestesc, pot sa actionez, pot sa ma
simt responsabil. Evolut ia gndirii mele a pornit de la cultura culpabilitat ii a anilor 1950-
1960 la Gifford Lectures pe care le-am tinut n 1986, si care aveau n centru omul capabil. Si
deci ultima mea carte despre memorie, istorie si memorie este n legatura nu cu omul failibil,
ci cu omul capabil. Adica omul este capabil sa faca memorie si sa faca istorie. Fiindca distinct
ia nsasi, a face istorie a face istoria, pe care le-o datorez lui Pierre Nora si Michel de
Certeau, graviteaza n jurul ideii de capacitate: incapacitatea apare n negativ, pe cnd omul
failibil era aproape pozitivul omului. Nu reneg, eu am scris toate astea, si admit perfect ca
oamenii sa spuna Ascultati, cnd vorbiti de omul failibil va urmez, cand vorbiti de omul
capabil nu va mai urmez, si nu va mai urmez de fel atunci cnd faceti o mare teorie despre
reprezentarea trecutului. Am inventat chiar un cuvnt, reprsentance, capacitatea istoricului
de a ne da un echivalent credibil a ceea ce nemtii numesc Darstellung marele concept al
scolii istorice germane, n particular al lui Droysen. Pentru mine, problema istoriei este aceea
a Darstellung-ului, n legatura cu ideea de adevar. Daca nu am fi siguri de ceea ce ne
raporteaza martorii si de ceea ce istoricii au nceput sa stabileasca printr-un fel de consens
destul de larg privind aceste crime, daca nu ar fi adevarat, nu am avea datorie de memorie. n
consecinta, avem obligatia unei cautari a adevarului, nainte de avea obligatia, datoria de
memorie.

S. A.: Dar faceti-ma sa nteleg, cum s-a petrecut trecerea dumneavoastra de la omul slab la
omul care poate? Ati avut mai nti aceasta surprinzatoare viziune a unui Dumnezeu slab...

P. R.: Acelea sunt speculatii, rataciri personale. Si nu eram singurul. Marele gnditor evreu
Hans Jonas, pe care l-am cunoscut si admirat atat, dupa ce scrisese Das Prinzip
Verantwortung, a ndraznit sa scrie Der Gottesbegriff nach Auschwitz, spunnd ca nu mai
putem gandi un Dumnezeu atotputernic.

S. A.: Dar nu acesta era punctul dumneavoastra de pornire.

P. R.: Nu, nu e punctul meu de plecare, e o ntlnire care, la rndul sau, ma mpinge mai
departe, pna la ideea christica, ideea unui Dumnezeu suferind. Nu sunt singurul... Exista o
ntreaga teologie post-moltmanniana n Germania, cu conceptul unui Dumnezeu crucificat.

S. A.: Pentru mine, aceasta era o viziune pe care o asociam lui Christos, dar nu lui Dumnezeu.
Ati putut deci evolua spre ideea omului capabil, pentru a ajunge la un moment n care spuneti
Da, omul poate, actioneaza, face...

5

P. R: Da, poate ntre niste limite, cele ale failibilitatii; failibilitatea reapare, ntr-un fel, n
incapacitatile omului capabil. Or, eu fac loc n aceasta carte pentru patru clase de capacitati.
Mai ntai, limbajul. Nu toate fiintele capabile sa vorbeasca au acelasi acces la limbaj; oamenii
de cultura sunt mai capabili n ordinea limbajului dect altii. Niste prieteni judecatori mi spun
ca vad acuzati incapabili sa nteleaga pna si cuvntul a fura; ma gndesc la acesti baieti
arestati, care sunt trti n tribunale de zece ori, de treizeci de ori... Nu suntem egali n limbaj,
exista incapacitati. Luati acum capacitatea de a actiona: ea este mai mare la oamenii puternici,
n timp ce n istoria morarului Menocchio, n microistorie n general, vedem oameni slabi, n
incertitudine, care se ntreaba daca nu vor trece prin Inchizitie etc. Exista grade de capacitate.
De exemplu si va trebui sa ne reconciliem asupra acestui punct, inclusiv cu Hayden White
aceasta minunata capacitate de a povesti. Fiindca este universala: toata lumea a povestit. Noi
ncercam mpreuna sa povestim un parcurs si prin mici povestiri avansam n dezbaterea
noastra. Trebuie sa fii capabil sa povestesti pentru a fi capabil de aceasta a patra capacitate:
imputabilitatea. Adica eu ma pot simti, cum se spune n englezeste, accountable. Pentru asta
trebuie sa fii capabil to give an account.


S. A.: Asa este. Si de altfel mi se pare ca trecerea de la omul failibil la omul capabil include
aceasta idee ca suntem responsabili, accountable. La limita, omul failibil ar putea fi ntr-un fel
scuzat, exonerat...

P. R.: Dar nici nu trebuie sa exageram, fiindca aceasta cartulie despre omul failibil vine
dupa cartea despre Le Volontaire et linvolontaire, n care am dat totusi mult voluntarului,
fiindca vorbesc de posibilitatea de a gestiona emotiile, de a gestiona obiceiurile, apoi de a
asuma mortalitatea. Aceasta carte se termina prin marturisirea a ceea ce numesc involuntarul
absolut, care este inconstientul, si faptul de a fi nascut. Caci exista totusi, de la nceputul
operei mele, acum saizeci de ani, ideea mortalitatii care o traverseaza de la un capat la altul.
n epoca aceea o primeam... nu as spune cu bucurie, dar mi terminasem cartea cu ideea
consimtirii la finitudine. Eram un mare cititor al lui Rilke, si terminasem cu el: Hier sein ist
herrlich A fi aici e maret, minunat, magic. Si la vrsta mea naintata, n apropierea mortii,
nca mai repet: Hier sein ist herrlich...

S. A.: Trebuie sa aveti mult curaj. La treizeci de ani te poti juca cu astfel de gnduri, la
nouazeci...

P. R.: Stiti, diferitele vrste ale vietii ntlnesc fericiri diferite si nefericiri diferite, ca si, cum
sa spun, capcane diferite. Cele doua capcane ale batrnetii sunt tristetea si plictisul. Tristetea?
E foarte pacat ca trebuie sa parasesc toate astea, va trebui sa-mi fac bagajele... Atunci, spun
eu, nu trebuie sa cedezi tristetii. Consimtirea la tristete e ceea ce batrnii calugari numeau
acedia. Nu exista un cuvnt actual pentru acedia: e un fel de melancolie, care nu e melancolia
lui Freud, dar poate cea a lui Drer, atunci cnd picteaza Melencolia I, n care vedem femeia,
cu capul plecat, cu un pumn sub barbie, privind figuri geometrice care nu mai nseamna nimic
pentru ea; si apoi exista cadranul care marcheaza orele. Asta este acedia, melancolia lui
Drer. Iar remediul este placerea unei ntlniri, placerea de a vedea mereu ceva nou, de a te
bucura. Si astfel raspund celeilalte mari tentatii a batrnetii plictisul. Nu plictisul copiilor,
care se plictisesc si spun Mama, nu stiu ce sa fac. Eu, dimpotriva, stiu ce sa fac. Dar sa zici
Am vazut deja toate astea, am vazut deja toate astea... Ei bine, remediul este unul
asemanator celui pentru tristete: sa continui sa te uimesti. Ceea ce Descartes, n prima parte
din Trait des passions, numea admiratie. . .

6

n concluzie, exist o problematic distinct a raportului dintre memorie, istorie i
uitare. n legtur cu memoria se poate vorbi de datorie, pentru c memoria este orientat,
uitarea ns nu este orientat, este o stare. Poate fi descris prin faptul c atunci cnd povestim
operm o selecie, nu putem povesti totul, exist o uitare interstiial.

Memoria tinde s pstreze totul dar nu exist om care s rein absolut totul pe cnd
uitarea presupune tergerea parial a unor informaii care nu au mai fost actualizate demult,
totui nu exist om care s uite totul! De asemenea, se poate ntmpla ca unele informaii s
nu fie considerate importante de creierul nostru i, deci, s le uitm, dup cum, n unele
cazuri, exist uitarea de moment, adic informaii pe care le-am tiut la un moment dat, le
uitm tocmai cnd avem mai mare nevoie de ele i ni le reamintim totui mai trziu, cnd, de
fapt, nu ne mai sunt att de folositoare. n plus, procesul uitrii mai depinde i de ct de intens
am trit o anumit experien, ct de ateni am fost la anumite lucruri i ce interes am avut
pentru ele.
Dup unele studii, pe parcursul a 24 de ore, uitm cam 80% dintre ceea am nvat sau
observat. Specialistii recomanda cateva metode de imbunatatire a memoriei:
ncercai s asociai nume cu obiecte i imagini
Repetai n gnd ceea ce tii c e bine s reinei, repetiia e mama reinerii
Explorai-v amintirile i ncercai s refacei diverse scene petrecute n ultimul timp n viaa
voastr
Cafeaua but fr excese e un psihostimulent foarte bun
Concentrai-v atenia pe ceea ce auzii sau facei, fiindc atenia e foarte important n
memorare
Nu ezitai s v notai lucrurile importante
Fii ordonai cu activitile zilnice i astfel se evit uitarea
Nu facei un lucru avnd gndul la un altul
Avei grij s dormii mcar opt ore pe noapte fiindc doar aa v putei concentra, deci vei
reine!
ncercai zilnic s luai o pauz i s facei linite n creier, ncercai s meditai.




7


Sunt nenumarate personalitati ale culturii, mari oameni n general, care printre altele au
ramas n istorie ca fiind posesorii unor memorii extraordinare, uimindu-si contemporanii cu
realizarile lor pe acest plan. Ne putem ntreba daca memoria aceasta deosebita a avut sau nu
importanta, daca ea a stat la baza realizarilor lor sau din contra, s-a dezvoltat tocmai ca
urmare a altor abilitati si n relatie cu acestea. Acesti oameni pot fi gasiti n toate domeniile,
fara exceptie. Unii sunt mai cunoscuti dect altii datorita descoperirilor stiintifice realizate,
sau locului si rolului lor n istorie.

Aristotel (384-322 . HR)
Filosof grec, titan al gndirii, unul dintre cei care prin opera sa a influentat chiar
gndirea moderna occidentala. Autor a numeroase lucrari, printre care si una despre memorie
si legile sale de functionare (De memoria et Reminiscentia). Aristotel a considerat ca
principiu de functionare al memoriei asociatiile, vorbind de 3 tipuri: prin similaritate, contrast
si prin contiguitate. n acelasi timp a fost un mare mnemotehnist, crendu-si propriile sale
scheme si metode mnemotehnice n care si-a transpus cunostintele. Aceste lucrari, denumite
hypomnematice (ceea ce nseamna note pentru ajutorul memoriei), sunt astazi n
totalitate pierdute, stiindu-se despre ele doar indirect, prin mici fragmente si citate din operele
autorilor contemporani lui. Aristotel a fost un mare om de stiinta, o imensa memorie, stiind
aproape tot ce se putea sti la vremea lui, n fapt chiar avnd contributii importante n domenii
precum logica, fizica, chimie, psihologie, metafizica, biologie, botanica, istorie, teorie
literara, retorica, teorie politica si etica, arta.

Cicero, Marcus Tullius (106-43 . Hr. )
Om de stat, avocat, mare orator. Una dintre cele mai influente figuri ale timpului sau cel
mai mare orator roman. Capacitatea sa de a impresiona audienta prin discursuri magnifice se
datora n parte si memoriei sale, antrenata exclusiv prin mnemotehnica. Cicero a fost n egala
masura un mare practicant al mnemotehnicii si un puternic promotor al ei. n tratatul sau
asupra retoricii, Cicero a descris retorica n cinci parti: Inventiunea - colectarea materialului
discursului si analizarea topicii, Dispozitiunea - aranjarea potrivita a materialului si a
argumentelor de-a lungul discursului, Elocutiunea - arta de a potrivi discursul la audienta si
ocazie, Pronuntia - arta de a rosti corect si cu efect. Nu n ultimul rnd Memoria - memorarea
discursului, depozitarea lui n vasta biblioteca a memoriei. Cicero a acordat o importanta
deosebita memoriei, cu att mai mult cu ct discursurile sale erau lungi si complicate. n afara
faptului ca Cicero si-a dezvoltat prin antrenament o memorie impresionabila, datorita
conceptiei sale, Arta Memoriei avea sa fie inclusa apoi n toate tratatele de retorica, fiind
predata tinerilor oratori, ceea ce a impulsionat dezvoltarea acestei discipline n Antichitate.

Euler, Leonhard (1707-1783)
Un mare matematician, fondator al matematicii pure, cu preocupari recunoscute n
domeniul geometriei si al analizei matematice, dovedind abilitati remarcabile de calcul, poate
si datorita preocuparilor sale n legatura cu calculul diferential. n 1766, n urma unei
8

cataracte, ramne definitiv orb, adica cu 17 ani nainte de moartea sa, totusi va ramne
productiv pna la sfrsitul vietii datorita memoriei sale neobisnuite si unei abilitati de calcul
mental pe masura .

Mozart, Wolfgang Amadeus (1756-1791)
Compozitor austriac, unul dintre cei mai mari compozitori ai tuturor timpurilor, un titan
al muzicii clasice, a uimit lumea ntreaga la o vrsta extrem de frageda. A nceput sa cnte la
pian la 3 ani,iar la 5 deja compunea. La 6 ani a concertat n fata Curtii Imperiale. O
ntmplare care l-a facut nsa si mai celebru, a fost transcrierea exclusiv din memorie a piesei
de cor Miserere, de Gregorio Allegri, aflata n proprietatea Vaticanului, piesa a carei partitura
era secreta, astfel nct nu putea fi interpretata si auzita dect la Roma. Mergnd cu tatal sau
la concert, micul Mozart a audiat o singura data piesa respectiva. A fost suficient pentru ca
apoi sa o poata transcrie integral si fara eroare, numai din memorie! Numeroase alte dovezi
ale unei exceptionale si extrem de timpurii memorii se ntlnesc de-a lungul ntregii sale vieti.

Gauss, Carl Friedrich1 (1777-1855)
Unul dintre cei mai mari matematicieni ai tuturor timpurilor, a revolutionat matematica
timpului sau, depasind toate teoriile si metodele sec.18. nca de la o vrsta foarte frageda a
dovedit o apetenta deosebita pentru numere, fiind unul dintre promotorii algebrei. Se cunoaste
despre el ca avea o memorie fenomenala a numerelor, retinnd cu usurinta orice fel de
formule si stiind pe dinafara primele zecimale ale tuturor logaritmilor.
Poincare Henry (1854-1921)
Cunoscut matematician, astronom si filozof contemporan francez, un foarte bun
promotor al matematicii pentru publicul larg. De mic a avut probleme cu ochii, fiind miop.
Avea o extraordinara capacitate de a retine tot ceea ce citea, si chiar mai mult, n timpul
studentiei, ca un mijloc de compensare a problemelor sale de vedere, si dezvoltase
capacitatea de a vizualiza instantaneu tot ceea ce auzea pentru a rezolva problema distantei
pna la tabla la care nu vedea. ntreaga sa viata a fost de aceea capabil sa efectueze n minte
calcule complexe, foarte repede.
Leonardo da Vinci (1452-1519)
Pictor italian, sculptor, inginer, arhitect, om de stiinta, inventator geniu. Una dintre
putinele personalitati cu adevarat enciclopedice din istoria omenirii. Daca astazi Leonardo da
Vinci este cunoscut publicului larg mai mult prin tabloul sau Mona Lisa, trebuie spus ca el a
fost o personalitate multilaterala. A dovedit de-a lungul ntregii vieti o creativitate debordanta
si o sete de a cunoaste fara margini. A dovedit un talent artistic de exceptie, dar n acelasi
timp un talent la fel de mare pentru inginerie si stiinta (este inventatorul a numeroase
dispozitive tehnice mult naintea timpului sau: el a realizat proiectul unui elicopter, prima
parasuta, dispozitive militare diverse). De pe urma sa au ramas mii de pagini manuscris care
acopera domenii dintre cele mai diverse. Leonardo da Vinci a fost o enciclopedie vie la
propriu, sprijinindu-se n acest sens evident pe memoria sa fenomenala, dar si pe motivatia sa
nestavilita de a cunoaste.

9

Pauling, Linus (1904-1994)
Chimist american de talie mondiala, cstigator al Premiului Nobel pentru Chimie (1954)
si pentru Pace (1962), avea o capacitate educata de a sesiza imediat miezul unei probleme,
interconexiunile dintre parti. Posesorul unei memorii specializate de exceptie, de o factura
aparte, si anume memoria pentru fenomenele si reprezentarile chimice (aceste reprezentari pot
fi foarte complexe).

Marco Polo (1254-1324)
Cunoscut explorator venetian, a strabatut Europa, Asia si China (unde a stat 17 ani).
Marco Polo este autorul unui excelent jurnal de calatorie, Calatoriile lui Marco Polo,
ramnnd n istorie drept o personalitate controversata, dar cu siguranta pitoreasca. Posesorul
unei memorii de asemenea ramase n istorie ca prodigioase, cu o memorie vizuala aproape
fotografica, un foarte fin observator, cu un simt al detaliului proverbial. Capabil sa descrie din
memorie chiar si la 10-15 ani distanta n timp, precis si n detaliu, scene din calatoriile sale,
aproape orice a ntlnit.

Seresevski
Un caz cu totul si cu totul aparte, unic cunoscut n istorie, este cazul mnemotehnistului
rus Veniamin Seresevski, celebru datorita faptului ca despre el s-a spus ca este omul care nu
poate sa uite.
Seresevski. era reporter la un cotidian local, cnd a fost descoperita capacitatea sa
mnezica deosebita. Redactorul sef a constat ca Seresevski nu lua niciodata notite n cursul
sedintelor redactionale, motiv pentru care l-a mustrat acuzndu-l de lipsa de participare.
Seresevski i-a raspuns simplu si natural ca nu are nevoie sa noteze nimic deoarece tine minte,
uimindu-si imediat superiorul atunci cnd, fara nici o eroare, a nceput sa relateze integral din
memorie cele spuse n sedinta, ntocmai ca si cum aceasta ar fi fost nregistrata. n urma
acestei demonstratii a fost trimis la un laborator psihologic, unde a ntlnit un mare psiholog,
cel care avea sa fie si biograful sau dupa 30 de ani de studii si experimente: A. R. Luria.
Luria a ncercat n primul rnd sa descopere limitele memoriei lui Seresevski. A constatat cu
surprindere ca acesta a reusit imediat sa memoreze un sir de numere lung de 70 de cifre. Mai
trziu a lungit acest sir pna cnd, dupa propria marturisire, am fost nevoit sa renunt:
memoria lui Seresevski nu avea nici o limita distincta!
De-a lungul timpului, Seresevski si-a dezvoltat si antrenat memoria, devenind
mnemotehnist profesionist, sprijinind tehnica pe o cvasiperfecta memorie vizuala. Acesta
avea o neobisnuita capacitate de vizualizare, putnd reusi acest lucru indiferent de natura
informatiilor percepute: auditive, olfactive, tactile Seresevski putea la fel de bine sa
recunoasca o voce dupa schema vizuala pe care i-o sugera, pe ct de bine recunoastem noi
vocea dupa auz! (vizualiza o voce sub forma unei explozii de culoare si desene complicate).
Totodata era capabil sa-si reaminteasca cu precizie si fara eroare, liste ntregi de cuvinte si
numere prezentate de catre experimentator n urma cu 17 ani, n conditiile n care verificarea
acestor amintiri s-a facut absolut fara avertizarea lui.
10


Din acest motiv Seresevski a trebuit sa se gndeasca la metode de a uita, desi dupa
propriile marturisiri, solutiile ncercate nu au dat rezultatele scontate. Printre solutiile
ncercate se numara scrierea amintirilor (pentru a se elibera de ele), sau arderea lor (evident n
plan mintal).

Sunt cunoscute si cazurile calculatorilor umani, persoane cu capacitati de calcul
aritmetic ce depasesc ca viteza si cele mai performante calculatoare: acestia pot efectua
cvasiinstantaneu nmultiri, mpartiri, extrageri de radacina patrata sau cubica, alte calcule
sofisticate.
Cum este sa dispui de o asemenea memorie? Ce nseamna sa ai o memorie deosebita?
Care sunt cauzele care au dus la obtinerea unor asemenea performante?
Din punct de vedere teoretic au fost facute unele estimari ale capacitatii de stocare de
care ar dispune creierul, estimari ce pleaca de la structura sa neuronala. Desi exista unele zone
care au o mai mare legatura din punct de vedere anatomic cu memoria (incluse circuitul lui
Papez), totusi nu a fost descoperita o zona anume care sa poata fi considerata depozit al
amintirilor noastre, astfel nct ipoteza difuziunii largi n ntreaga masa cerebrala este cea mai
probabila. Aceste estimari variaza de la minimum 10
50
la 10
6000
unitati informationale (biti),
si ntr-o extrema si n cealalta cifrele fiind astronomice.

Dincolo de dimensiunea spectaculoasa a acestor fenomene de memorie se ascund n
fapt, nca multe mistere ale mintii umane, nesfrsita n resurse, mistere ce asteapta sa fie
descoperite . . .