Dulan Mihaela

Management ID
Grupa: 8311
1








Universitatea Transilvania Brasov
Departamentul pentru Invatamant la Distanta
si Invatamant cu Frecventa Redusa


FACULTATEA DE TIINE ECONOMICE I ADMINISTRAREA AFACERILOR









PROIECT LA MANAGEMENTUL CRIZELOR




CRIZA PETROLULUI





NDRUMTOR (Profesor Universitar,Doctor PETRISOR MANDU )







Student:
DULAN MIHAELA
Management ID
ANUL III, grupa 8311
Semestrul II

2014
Dulan Mihaela
Management ID
Grupa: 8311
2




Cuprins:

1. Criza petrolului
2. Bogatia in resurse petroliere a Americii
3. Asia, cel mai bogat continent in petrol
4. Resurse energetice pe continentul african
5. Spatiul ex-sovietic
6. Biocombustibili ca solutie la criza petrolului
7. Secolul "aurului negru"
Pionierii industriei americane
8. Petrolul - arma secreta
9. Petrolistii rusi
10. Securitatea energetica
11. Rolul OPEC
12. Consecinte
13. EUGENE GHOLZ
Fortele pietei nu sunt singurele care actioneaza asupra cererii si ofertei
Care sunt factorii cheie in formarea pretului petrolului pe piata globala?
14. Securitatea energetica transatlantica























Dulan Mihaela
Management ID
Grupa: 8311
3



Criza petrolului

La 30 mai 2008, in zeci de orase din Spania, comerciantii isi intampinau clientii
ridicand din umeri si spunand ca nu mai au produsele solicitate din cauza unor deficite de
aprovizionare puse pe seama cresterii pretului la combustibili.
In cateva orase port spaniole, pescarii au declansat proteste si au impartit trecatorilor
lazi cu peste proaspat din cauza cresterii pretului la petrol, ceea ce arunca pescuitul de coasta
in faliment. Pescarilor spanioli li s-au alaturat cei din Italia, Portugalia si Franta, iar situatia a
fost inrautatita de izbucnirea unei greve a camionagiilor. La 7 iunie 2008, pretul unui baril de
petrol a crescut fata de tranzactiile din ziua precendenta cu 10 dolari. Bursele din New York
sau Londra au afisat un pret record de peste 139 de dolari pentru barilul de petrol. Goldman
Sachs, banca din SUA, lider mondial in domeniul investitiilor, a estimat ca pretul unui baril
de petrol va creste pana la 200 de dolari intr-o perioada cuprinsa intre 6 luni si 2 ani.
Previziuni la fel de sumbre au fost facute si de Gazprom, detinator de zacaminte petroliere din
Rusia.
Gordon Brown, premierul Marii Britanii, a calificat situatia drept "al treilea soc petrolier al
lumii". Ministrii pe probleme de energie din G8 (Grupul celor mai industrializate 7 state ale
lumii, la care se adauga si Rusia) au inclus ca prioritati pe agenda summit-ului din iulie
necesitatea adoptarii unor masuri care sa limiteze impactul cresterii pretului petrolului.
Nicolas Sarkozy, presedintele Frantei, care de la 1 iulie va prelua presedintia UE, a propus
reducerea TVA la combustibili pentru spatiul comunitar.
Initial, statele membre OPEC (Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol) s-au dovedit
indiferente fata de situatia aparuta in Occident ca urmare a crizei petrolului. La 7 iunie, Arabia
Saudita a convocat o intrunire a membrilor OPEC si a consumatorilor de petrol, iar la 15 iunie
a anuntat ca va creste productia de titei.
Cauzele care au determinat o explozie a pretului petrolului au fost identificate de membrii
OPEC in specula de pe piata occidentala. Parerile expertilor in probleme energetice sunt
impartite. O parte a acestora considera ca noua criza a petrolului este determinata de limitarea
productiei de catre OPEC sau de cresterea cererii, in timp ce altii au accentuat rolul unor
factori monetari.

Bogatia in resurse petroliere a Americii

Potrivit Oil and Gas Journal, Canada, Venezuela, Mexicul si SUA sunt statele care
detin cele mai mari rezerve de petrol de pe continentul american. In ianuarie 2007, Canada a
ocupat locul 2 la nivel mondial, avand rezerve de 179,2 miliarde de barili de petrol
concentrate in nordul tarii. Petrolul canadian este de calitate inferiora, fiind extras in cea mai
mare parte din depozite nisipoase si necesita costuri ridicate de prelucrare. Industria petroliera
din Canada este privatizata si se afla in proprietatea unor operatori canadieni (Imperial Oil,
EnCana) sau internationali (ExxonMobil, Sinopec, Compania Nationala Petroliera Chineza,
Corporatia Nationala Petroliera Coreeana). Canada este al cincilea producator mondial de
petrol. Cea mai mare parte a productiei o exporta in SUA prin intermediul oleoductelor. Statul
canadian are doi operatori principali de oleoducte (Embridge Pipelines si Kinder Morgan) a
caror infrastructura aprovizioneaza atat piata interna, cat si pe cea a SUA. Desi, potrivit
statisticilor, Canada este un exportator net de petrol, acest stat este si un importator de produse
petroliere rafinate si neprelucrate. Potrivit Energy International Administration (EIA), aceasta
situatie a aparut deoarece costurile de tranzit ale petrolului canadian pentru aprovizionarea
Dulan Mihaela
Management ID
Grupa: 8311
4

zonelor centrale ale statului sunt mai mari decat costurile importurilor de petrol din alte state.
Astfel, Canada importa petrol nerafinat din Algeria si Norvegia si produse petrolifere rafinate
din SUA.
Venezuela detine cele mai mari rezerve de petrol din America de Sud, avand aproximativ 80
de miliarde de barili. Exploatarea resurselor petroliere venezuelene se afla sub monopolul
Petroleos de Venezuela SA, companie proprietate de stat. In 1990, puterea de la Caracas a
permis intrarea investitorilor pe piata petroliera nationala. Dar legislatia adoptata dupa venirea
la putere, in 1999, a lui Hugo Chavez i-a indepartat pe investitorii americani, precum
ConocoPhillips si ExxonMobil. Potrivit estimarilor facute de EIA, Venezuela a produs, in
2006, 2,8 milioane de barili de petrol pe zi, din care cea mai mare parte este destinata
exportului catre SUA. Reteaua de transport a produselor petroliere venezuelene include oleo-
ducte care tranziteaza statul si petroliere destinate exportului. Venezuela nu este conectata la
nicio conducta internationala de transport al petrolului.
Statistica furnizata de Oil and Gas Journal, in 2006, a situat SUA pe locul 12 in lume
in ceea ce priveste rezervele de petrol, cu 21,8 miliarde de barili. Potrivit EIA, in 2007, SUA
au avut o productie de 5,1 milioane de barili de petrol si un consum de 20,7 milioane de barili
de petrol. Cel mai mare camp petrolier al SUA se afla in sudul tarii, in statul Texas. SUA
detin cele mai mari rafinarii din lume (ExxonMobil si Cotigo) si exporta doar produse rafinate
din petrol. Datele EIA indica o scadere a productiei de petrol a SUA.
In decembrie 2006, Oil and Gas Journal a pozitionat Mexicul pe locul 15 in lume la rezervele
de petrol, cu 12,4 miliarde de barili, concentrate in special in sudul tarii. Industria petroliera a
Mexicului este controlata de Petroleos Mexicanos (Pemex), o companie care se afla in pro-
prietatea statului. SUA sunt cel mai mare importator al petrolului mexican.

Asia, cel mai bogat continent in petrol

Raportul Oil and Gas Journal pentru ianuarie 2007 a indicat 3 state asiatice ca avand
unele dintre cele mai mari rezerve de petrol (Arabia Saudita, Iran si Irak). Arabia Saudita are
cele mai mari rezerve de petrol din lume: 262,3 miliarde de barili. Industria petroliera saudita
a fost privatizata, dar investitorii straini nu pot fi proprietari unici ai rezervelor petroliere. Sta-
tisticile EIA au apreciat Arabia Saudita ca fiind cel mai mare producator de petrol, cu 11
miloane de barili pe zi, si al saselea operator de rafinare la nivel mondial. Rafinarea petrolului
saudit se realizeaza cu participarea unor companii internationale din SUA, Coreea, Japonia,
Filipine sau China. Petrolul din Arabia Saudita este transportat prin oleoducte, care
aprovizioneaza piata interna, si petroliere. Saudi Amroco controleaza 98% din resursele
petroliere saudite. Cei mai mari importatori ai petrolului din Arabia Saudita sunt SUA si UE.
Iranul este, conform cifrelor indicate de Oil and Gas Journal, al treilea posesor de
rezerve de petrol la nivel mondial, cu 136,3 miliarde de barili. Intreaga industrie petroliera a
Iranului este detinuta de Compania Nationala a Petrolului, aflata in proprietatea statului.
Constitutia iraniana interzice dreptul la proprietate privata inindustria petroliera. Acest lucru nu
exclude prezenta investitorilor straini, care pot opera in sistemul buyback (companiile in-
ternationale isi desfasoara activitatea printr-o firma iraniana afiliata). Capaciatea de rafinare a
Iranului este redusa, iar rafinariile iraniene nu reusesc sa satisfaca cererea interna. Iranul are 5
oleoducte care furnizeaza necesarul de petrol la nivel intern si detine cea mai mare flota de
petroliere din Orientul Mijlociu. Japonia, China, India, Coreea de Sud si Italia sunt cei mai
mari importatori ai petrolului iranian.
Irakul detine, potrivit Oil and Gas Journal, locul 4 in lume la rezervele de petrol, cu
115 miliarde de barili. Dupa declansarea razboiului din 2003, productia de petrol irakiana a
scazut de la 3 milioane de barili pe zi la 2,2 milioane de barili pe zi. Exploatarea resurselor de
petrol din Irak intampina greutati din cauza inexistentei unei legislatii care sa reglementeze
Dulan Mihaela
Management ID
Grupa: 8311
5

regimul resurselor, a neintelegerilor dintre diferite factiuni etnice si religioase (kurzi, siiti,
suniti) si a atacurilor asupra infrastructurii. Irakul are 3 rafinarii importante, care nu reusesc sa
acopere cererea interna de produse petroliere. Statul irakian exporta petrol prin
intermediul unui oleoduct care leaga orasul Kirkuk de portul Ceyhan (Turcia) sau prin conducta
Irak-Siria-Liban. Petrolul irakian este exportat si prin 5 porturi aflate la Golful Persic.

Resurse energetice pe continentul african

Libia are cele mai mari rezerve de petrol din Africa, estimate, potrivit Oil and Gas
Journal, la aproximativ 41,5 miliarde de barili, de calitate superioara. Cele mai multe resurse
sunt concentrate in bazinul Sirte. Compania Nationala de Petrol din Libia produce, conform
datelor cuprinse in International Crude Oil Market Handbook, 1,8 milioane de barili de petrol
pe zi prin procedee tehnologice putin costisitoare, datorita calitatii ridicate a resurselor sale
petroliere. Cea mai mare parte a exporturilor de petrol din Libia se indreapta catre state ale
Uniunii Europene, precum Italia, Germania sau Franta. Administrarea resurselor petroliere ale
Libiei este realizata de Corporatia Nationala de Petrol, o companie aflata inproprietatea statului
care a permis unor companii europene sau americane sa investeasca in regiune.
Locul 2, in topul celor mai importanti detinatori de petrol din Africa, este ocupat de
Nigeria, cu 36,2 miliarde de barili de petrol. Corporatia Nationala Nigeriana Petroleum detine
cea mai mare parte a resurselor petroliere nigeriene, care sunt exploatate prin companii
internationale precum: ExxonMobil, Chevron, ConocoPhillips, Total, Agip si Addax
Petroleum. Capacitatea de rafinare a petrolului nigerian prin industria interna este redusa, iar
infrasctructura petroliera a fost in mod frecvent tinta jafurilor sau a atacurilor Miscarii pentru
Emancipare din Delta Nigerului. Cu toate acestea, Nigeria este cel mai mare producator de
petrol din Africa, iar cea mai mare cantitate a exporturilor de titei nigerian se indreapta catre
SUA.

Spatiul ex-sovietic

Conform BP Statistical Review of World Energy 2008, rezervele de petrol de pe
teritoriul fostei URSS (128 de miliarde de barili) reprezinta 10,4% din totalul existent pe glob.
16% din productia zilnica de petrol la nivel mondial provine de aici.
Estimarile privind rezervele de petrol ale Rusiei difera de la o sursa la alta. Pentru a complica
si mai mult lucrurile, in lume sunt folosite metode diferite pentru evaluarea rezervelor,
grupate in literatura de specialiate in doua categorii: occidentale si estice. Dintre acestea
amintim metoda folosita de Societatea Inginerilor Petrolisti (Society of Petroleum Engineers -
SPE) si cea a US Security and Exchange Commission (SEC) si sistemul de clasificare rus.
Primele doua, specifice lumii occidentale, sunt adoptate de companiile petroliere
internationale listate la bursele de valori americane. Ultima metoda este utilizata de industria
de profil din fosta Uniune Sovietica. Metodologia occidentala este considerata a fi mai realis-
ta, intrucat ia in considerare mai multi factori.
Un lucru ramane cert; Rusia este liderul incontestabil al fostului spatiu sovietic, dupa
cantitatea de resurse petroliere de care dispune, si un foarte important actor pe piata energetica
globala. Subliniem ca nu exista un consens cu privire la rezervele de petrol detinute de Rusia.
Astfel, potrivit unui studiu din 2008 al Oil & Gas Journal, rezervele demonstrate de petrol ale
Rusiei sunt de 60 de miliarde de barili (in sistem SPE). Conform World Oil, acestea sunt de
69 miliarde de barili (SPE). Conform BP Statistical Review of World Energy 2008, rezervele
demonstrate ale Rusiei se situau la sfarsitul anului 2007 la 79,4 miliarde de barili (6,4% din
totalul de pe glob). Guvernul rus, in Strategia energetica a Federatiei Ruse pentru perioada
Dulan Mihaela
Management ID
Grupa: 8311
6

pana in 2020 vorbeste despre "resurse de petrol prognozate" in valoare de 44 miliarde de tone
(322 miliarde de barili).
In ciuda incertitudinii care planeaza asupra datelor statistice, nimeni nu se indoieste de
faptul ca Rusia detine cele mai mari rezerve de petrol din afara OPEC.
Desi situata pe locul 7 in lume ca volum al rezervelor (estimarea BP), Rusia ocupa locul 2 in
ceea ce priveste productia petroliera (cu o capacitate de 9,97 de milioane de barili/zi), fiind
depasita doar de Arabia Saudita. La capitolul consum, Rusia se situeaza pe locul 5 la nivel
mondial, dupa SUA, China, Japonia si India.
Principalele bazine petrolifere sunt localizate in Siberia Occidentala, regiunea Volga-
Ural, Timan-Peciora, Caucazul de Nord, Siberia Orientala (foarte putin explorata) si Extremul
Orient (Sahalin). Printre cele mai mari zacaminte de petrol aflate in exploatare se numara
Samotlar (din 1964), Fedorovo-Surgutskoe (din 1973), Priobskoe (din 1989) si Romaskinskoe
(cel mai vechi, exploatat din 1949). Rusia poseda 41 de rafinarii, dintre care multe sunt
invechite si, prin urmare, au o eficienta scazuta. In acelasi timp Rusia este un important
exportator de petrol si produse petroliere. Conform Energy Information Administration, in
2007 Rusia a exportat zilnic 4,4 milioane de barili de titei si peste 2 milioane de barili de pro-
duse petroliere.
Totodata, Rusia este principala mostenitoare a vastei retele de oleoducte construite de
fosta Uniune Sovietica. Marea majoritate a exporturilor de petrol se realizeaza prin conducte
(care sunt operate in regim de monopol de compania de stat Transneft), dar exista si o parte
care se realizeaza pe mare (prin Marea Neagra si cea Baltica sau pe calea ferata, de exemplu,
cele destinate Chinei). Printre cei mai mari importatori de petrol rusesc se numara Belarus,
Ucraina, Germania, Polonia si, in proportie variabila, mai toate tarile Europei Centrale si de
Est. Exporturile de petrol spre Europa se fac prin sistemul de oleoducte Prietenia si Sistemul
de Oleoducte Baltic (care transporta petrolul din Siberia de Vest si Bazinul Timan-Peciora
spre portul rus Primorsk, la Golful Finic). In zona Marii Caspice, Consortiul Caspic de
Oleoducte opereaza un sistem care se intinde de la Tenghiz, inKazahsatn, pana la Novorosiisk, in
Rusia.
Kazahstanul ocupa locul 9 in lume, dupa volumul rezervelor de petrol. El este al doilea
producator de petrol din fostul spatiu sovietic si cel mai important din Asia Centrala. Dispune
de cele mai mari rezerve de titei recuperabil dintre toate statele riverane Marii Caspice.
Conform BP Statistical Review of World Energy 2008, la sfarsitul anului 2007 rezervele
confirmate ale Kazahstanului atingeau nivelul de 39,8 miliarde de barili (3,2% din rezerva
mondiala). In acelasi an Kazahstanul a produs zilnic aproximativ 1 milion si jumatate de
barili. Dupa destramarea URSS si obtinerea independentei, statul a atras investitii straine
substantiale si si-a liberalizat economia. In ultimii ani, exporturile de petrol au asigurat o
crestere economica constanta de peste 9%. Potrivit EIA, industria petroliera reprezinta 30%
din PIB-ul tarii si aduce peste jumatate din veniturile realizate din export. Majoritatea
zacamintelor de petrol sunt situate in vest, de-a lungul tarmului Marii Caspice. Din cauza
conditiilor geologice dificile, resursele de petrol ale tarii nu au fost dezvoltate deloc in
perioada sovietica, nordul Marii Caspice fiind declarat din 1971 rezervatie naturala. Cele mai
mari zacaminte de petrol sunt: cel de la Kasagan (cel mai mare din afara Orientului Mijlociu
si al cincilea din lume), cel de la Tenghiz (considerat al saselea, ca dimensiune, din lume) si
cel de la Karaciaganak (care, desi e cel mai mare zacamant de gaze condensate din tara,
contine si cantitati insemnate de petrol).
Petrolul kazah are iesire in nord, la Marea Neagra, prin Rusia (prin intermediul
retelelor de oleoducte si feroviare ruse), in vest (prin Sistemul de Oleoducte Caspic), in sud, la
Golful Persic (printr-un acord de schimb cu Iranul) si in Est spre China (prin conducta Atasu-
Alasanku). Cele mai importante conducte petroliere sunt Atirau-Samara, sistemul operat de
Consortiul Caspic si oleoductul Kazahstan-China (nefinalizat). Infrastructura de export
Dulan Mihaela
Management ID
Grupa: 8311
7

petrolier va fi dezvoltata in viitor prin construirea celui de-al treilea segment (Kenkiyak-
Kumkol) al conductei careleaga Kazahstanul de China, acest segment unind conductele Atirau-
Kenkiyak si Atasu-Alasanku. De asemenea, trebuie mentionat proiectul intern - Sistemul de
Transport Caspic al Kazahstanului - ca parte a proiectului mai larg de transport pe mare a
petrolului de pe tarmul kazah catre cel azer (pentru alimentarea oleoductului Baku-Tbilisi-
Ceyhan (BTC).
Conform BP Statistical Review of World Energy 2008, la sfarsitul lui 2007
Azerbaidjanul avea rezerve certe de 7 miliarde de barili (0,6% din rezerva mondiala) si a
produs anul trecut 868 de mii de barili/zi (1,1% din productia mondiala). Ansamblul de
zacaminte Azeri-Cirag-Gunesli este principala zona de productie, de aici provenind, conform
EIA, 80% din petrolul extras anul trecut in tara.
Printre principalii destinatari ai exporturilor de petrol azer se numara Rusia, Italia,
Turcia si Germania. Tara are doua rafinarii: Azerineftiag (Baku) si Heidar Aliev, utilizate sub
capacitatea lor. Importanta geostrategica a Azerbaidjanului, in calitate de coridor energetic
pentru rezervele din Marea Caspica, este data de prezenta pe teritoriul sau a trei conducte in-
ternationale: Baku-Tbilisi-Ceyhan, Baku- Supsa si Baku-Novorossiisk.

Biocombustibili ca solutie la criza petrolului

Energia verde a fost solutia unanim propusa de organizatii internationale sau state
pentru reducerea impactului cresterii pretului petrolului. In raportul Sustainable Bioenergy: A
Framework for Decision Makers, din mai 2007, ONU a subliniat necesitatea dezvoltarii
productiei de biocombustili (combustibili obtinuti din materie vegetala sau animala) in
conditiile "disponibilitatii unor tehnologii de generatia a doua" si ale "oportunitatii de a
contrabalansa piata petrolului". In martie 2007, liderii UE au stabilit ca pana in anul 2020
statele membre sa ajunga la un nivel de 10% pentru consumul de biocombustibili, cu scopul
de a reduce cererea de combustibili fosili (fabricati din petrol) si poluarea. Alexander Karsner,
secretar adjunct in cadrul Departamentului pentru Energie din SUA, a anuntat in februarie ca
institutia va investi 33 milioane de dolari pentru dezvoltarea a 4 proiecte de cercetare in
domeniul energiei regenerabile. Investitia anuntata de Karsner este o parte a programului de
dezvoltare a biocombustibililor initiat de George Bush cu scopul de a reduce emisiile de
carbon si dependenta de petrolul din import a SUA.

Cei mai mari importatori de petrol din lume

Conform datelor EIA, in 2006 SUA au importat cel mai mult petrol (peste 12 milioane
de barili pe zi). Pe locurile 2 si 3, in topul importatorilor de petrol la nivel mondial, statisticile
EIA au plasat Japonia si China cu 5 si 3 milioane barili pe zi. State ale UE precum
Germania, Franta, Italia si Spania au fost incluse de EIA in topul primelor 10 state
importatoare de petrol de pe glob. La nivelul UE, Germania este cel mai mare importator de
titei, cu o cantitate, estimata de EIA, la 2,5 milioane de barili pe zi.


Secolul "aurului negru"

Pionierii industriei americane

Inceputul industriei petroliere moderne dateaza din anul 1854 cand un grup de oameni
de afaceri americani, in frunte cu George Bissell, i-au comandat distinsului profesor de chimie
Benjamin Silliman Jr., de la Universitatea Yale, o analiza a proprietatilor "uleiului de roca"
Dulan Mihaela
Management ID
Grupa: 8311
8

(cum i se spunea petrolului) pentru a afla daca acesta ar putea fi folosit ca lubrifiant sau com-
bustibil pentru iluminat. Ideea lor era sa descopere o noua sursa de iluminare, obtinuta prin
aceeasi procedura de rafinare ca si kerosenul, dar mai ieftina, care sa scoata de pe piata
kerosenul si celelalte produse existente. Rezultatele studiului au fost remarcabile, acesta fiind
considerat un "punct de cotitura in crearea industriei petroliere". Grupul condus de George
Bissell a mai avut o idee interesanta: a imprumutat de la chinezi o veche tehnica folosita
pentru extragerea sarii. In loc sa sape dupa titei, cum se facea in Europa de Est, ei aveau de
gand sa foreze. Primul put din lume a fost cel al "colonelului" Edwin Drake (din 1859) de la Oil
Creek, Titusville, Pennsylvania. Potrivit altor istorici, insa, primul put s-ar fi sapat la Bibi-
Heybat, in Caucaz, cu 13 ani mai inainte.
Cert este ca putul lui Drake a anuntat primul boom petrolier din istoria Americii. Asa a
aparut, ca peste noapte, o industrie fara de care civilizatia noastra de astazi ar fi de
neimaginat. Primii ani au fost marcati de haos si speculatii care au dus, in cele din urma, la
supraproductie si la depresiune economica (1866-1867).
Personalitatea care si-a lasat cel mai mult amprenta asupra industriei petroliere din
SUA a fost John D. Rockefeller. Printr-o campanie nemiloasa, intemeietorul Standard Oil a
adus sub controlul sau aproape toata noua industrie. Standard Oil ajunsese sa detina 90%
dintre rafinariile Americii si sa monopolizeze sistemul de transport si marketing petrolier. Pana
in 1891, Standard era implicata si in extractia petroliera, considerata pentru mult timp ca fiind
prea riscanta. Rockefeller a fost artizanul integrarii industriei petroliere americane si a inventat
conceptul de "trust".Standard Oil era cunoscuta pentru secretomania cu care actiona, pentru
practici neloiale si lipsa moralitatii. Antipatia publica fata de companie atinsese cote maxime.
Imperiul petrolier nu a supravietuit in forma in care l-a conceput Rockefeller. O hotarare
judecatoreasca a dispus dizolvarea trustului. Acesta insa s-a metamorfozat in altceva.
Actiunile au ramas in mana acelorasi oameni, care au regrupat cele 20 de companii succesoare
in Standard Oil Interests. In 1899 restructurarea a fost definitivata prin crearea Standard Oil
New Jersey ca holding pentru toate activitatile desfasurate. Insa presedintele Theodore
Roosevelt a cerut o investigatie impotriva Standard Oil, urmata de intentarea unui proces in
1906. Procesul a luat sfarsit in 1911 cu decizia Curtii Supreme de a dizolva definitiv Standard
Oil. Vastul imperiu a fost impartit in sapte: Standard Oil New Jersey (a devenit Exxon), Stan-
dard Oil New York (care s-a transformat in Mobil), Standard Oil California (in prezent,
Chevron), Standard Oil Ohio (prima companie Standard Oil creata de Rockefeller, devenita
ulterior ramura americana a BP), Standard Oil Indiana (viitoarea Amoco, care a fuzionat in
1998 cu BP), Continental Oil (devenita Conoco) si Atlantic (incorporata ulterior in Sunoco).
Primele doua au fuzionat in 1999, fiind cunoscute astazi ca ExxonMobil. Conform topului
realizat de revista Fortune in 2007, ExxonMobil este a doua cea mai mare companie din lume
(dupa lantul de distributie Wal-Mart) si cel mai mare actor din industria petroliera la nivel
global. Dintre cele sapte entitati, sase (patru individual si doua ca parte a BP) se regasesc
astazi intre primele zece companii de petrol din lume.

Petrolul - arma secreta

Cu putin inainte de izbucnirea primului razboi mondial, gratie unor vizionari ca ami-
ralul John Fischer si Winston Churchill, ultimul in calitate de Prim Lord al Amiralitatii,
Marina Regala din Marea Britanie realizeaza trecerea de la carbune la petrol. Decizia, foarte
disputata in epoca, in conditiile in care Marea Britanie nu detinea resurse proprii, a ridicat
pentru prima data problema petrolului la nivel de interes de securitate nationala. Pe acest fun-
dal, al necesitatii de a controla si avea acces direct la resurse, guvernul britanic devine
actionar majoritar al Companiei Petroliere Anglo-Persane, care detinea o concesiune in ceea
ce e astazi Iranul. In vara anului 1914, toata marina trecuse pe petrol. Flota americana facuse
Dulan Mihaela
Management ID
Grupa: 8311
9

acelasi lucru. Aceasta transformare avea sa fie decisiva pentru castigarea razboiului pe mare.Pe
parcursul primului razboi mondial a devenit evident caracterul revolutionar al motorului cu
combustie interna. Acesta a schimbat in mod dramatic tehnica de lupta. Ca "antidot" la
mitraliera, a fost inventat tancul, utilizat pentru prima data in batalia de la Somme. Avantajele
transportului mecanizat au dus la raspandirea si mai mare a autoturismelor si camioanelor. A
luat avant industria aeronautica. A inceput sa se extraga toluen (folosit la producerea de explo-
zibil TNT) din titei. In anul 1917 s-a vorbit pentru prima data de o "criza a petrolului"
provocata mai ales de atacurile submarinelor germane asupra navelor aliate, dintre care multe
erau petroliere. Implicarea Americii a fost cruciala, ea furnizand 80% din necesarul de petrol
al aliatilor. Germania, pe de alta parte, nu a beneficiat de aceeasi "plasa de siguranta", cu toate
ca petrolul din Romania a contribuit substantial la efortul de razboi german. Distrugerea
deliberata a industriei petroliere romanesti, pentru a nu cadea in mainile armatei germane
(misiunea colonelului Norton-Griffiths), a avut in mod cert un efect pozitiv pentru Antanta.
In perioada interbelica, masinile au schimbat radical modul de viata al oamenilor, care
au inceput sa calatoreasca intens. Cererea pentru benzina crestea. Febra petrolului era la fel de
puternica. America anilor 20 a fost martora descoperirii a numeroase zacaminte noi de petrol,
ceea ce a dus la supraproductie si la crahul bursei petroliere din New York, urmat de Marea
Recesiune. In aceeasi perioada s-a dat startul competitiei pentru exploatarea regiunii
cunoscute ca Mesopotamia (actualul Irak). Apoi a fost descoperit petrol in Bahrain (1932),
Kuweit si Arabia Saudita (1938).
Lectia primului razboi mondial a fost invatata. Asigurarea petrolului era de importanta
strategica. Accesul la petrol devenise o obsesie constanta a Reichului, in general, si a lui
Hitler, in particular. Desi beneficia de petrolul din Romania, Fhrerul visa sa puna mana pe
petrolul din Caucaz si, de acolo, sa mearga si mai departe - inIran si Irak. Lipsa petrolului a fost
cel mai mare handicap si, in ultima instanta, motivul principal al infrangerii Germaniei nazis-
te. Astfel, cele doua conflagratii mondiale au definit rolul petrolului in calitate de "bun
strategic" pentru securitatea unei tari. Si nu numai pe timp de razboi, ci si pe timp de pace,
dupa cum aveau sa o demonstreze deceniile urmatoare.
Generalizand, perioada de dupa al doilea razboi mondial si pana in zilele noastre ar
putea fi impartita in doua: anterioara si posterioara embargoului petrolier din 1973. Anii 50 s-
au caracterizat prin suprematia industriei petroliere americane in lume. Pana in 1973, tarile
care fusesera distruse de razboi si-au recladit economiile, iar acum se dezvoltau cu o viteza
ametitoare. Economia SUA inflorea. Perioada cuprinsa intre 1950-1973 este considerata a fi o
"perioada de aur". Pana in anii 50 fusesera deja descoperite uriasele campuri petrolifere din
Orientul Mijlociu. De exemplu, cel mai mare zacamant descoperit vreodata - Ghawar (1948).
Circa 60% din petrolul pe care l-a produs Arabia Saudita intre anii 1948-2000 aprovenit din
acest zacamant. Pana in anii 70, exploatarea giganticelor zacaminte din Orientul Mijlociu, de
catre companii petroliere internationale, s-a facut in baza sistemului de concesiuni. Pentru a
evita nationalizarea, unele companii au convenit sa imparta profiturile in mod egal cu tara
producatoare (50%-50%), model preluat ulterior si de alte state din Orientul Mijlociu.
Odata cu crearea in 1960 a OPEC, a inceput sa se prefigureze o alta era. Lucrurile aveau
sa se schimbe odata cu valul de nationalizari ce a cuprins Orientul Mijlociu la mijlocul anilor
70. Socul petrolier din 1973 a reconfigurat raportul de forte intre statele producatoare si statele
consumatoare. Embargoul petrolier din 73, instituit ca masura punitiva a tarilor arabe pentru
statele care sprijinisera Israelul impotriva Siriei si a Egiptului in Razboiul de Yom Kippur,
este un punct de referinta. Initial embargoul a vizat doar SUA si Olanda, dar a fost extins dupa
aceea si asupra Portugaliei, Rhodesiei, Japoniei si Africii de Sud. Nu numai ca OPEC a inter-
zis exporturile petroliere catre tarile mentionate, dar a ridicat pretul petrolului si a redus
productia cu 25%, ceea ce a avut drept efect triplarea imediata a preturilor. Embargoul a luat
sfarsit in 74. Urmare directa a acestui eveniment, a fost infiintata Agentia Internationala
Dulan Mihaela
Management ID
Grupa: 8311
10

pentru Energie (AIE) conceputa ca un mecanism colectiv de raspuns al tarilor consumatoare
de petrol la posibilele viitoare crize energetice. Consecintele au fost mult mai profunde. Criza
din 73 a stimulat conservarea energiei, cautarea surselor energetice alternative, construirea de
masini care sa consume mai putin combustibil si crearea stocurilor strategice de petrol. Ca
urmare a crizei din 73, Occidentul si-a constientizat vulnerabilitatea, iar OPEC capacitatea
de a controla de acum incolo preturile.


Primele companii petroliere

1870: Compania Standard Oil
1890: Gulf Oil
1901: Texaco
1907: Royal Dutch Shell
1909: Compania de Petrol Anglo-Persana (BP)
1910: Compania Turkish Petroleum

Momente de tensiune

In cartea The Prize: The Epic Quest for Oil, Money and Power (1991), Daniel Yergin
identifica sase crize petroliere postbelice:
- Nationalizarea companiei anglo-iraniene (1951)
- Criza Suezului (1956)
- Razboiul de Sase Zile (1967)
- Embargoul petrolier din 1973
- Panica creata de Revolutia din Iran si evenimentele care i-au urmat (1979-1981)
- Primul Razboi din Golf (1990)

Petrolistii rusi

In Rusia, inceputul industriei petroliere este situat in Caucaz si invariabil legat de
familia Nobel si ramura franceza a familiei Rothschild. La 1829, in Baku existau deja 82 de
puturi forate manual. Insa dezvoltarea industriei a fost mult intarziata din cauza monopolului
de stat. Numai dupa abolirea acestuia, la inceputul anilor 1870, zona a cunoscut un adevarat
boom petrolier. Organizarea si sistematizarea productiei din aceasta zona s-a datorat lui
Ludwig si Robert Nobel, fratii mai mari ai lui Alfred Nobel - inventatorul dinamitei si cel care
si-a donat enorma avere pentru decernarea premiilor care ii poarta numele. Implicarea in
industria petroliera se datoreaza fratelui mai mare, Robert, care ajunge la Baku pentru cu totul
alte motive, dar sfarseste prin a cumpara o rafinarie. Fratele sau Ludwig, cu mai multa
experienta antreprenoriala, se dedica total noii afaceri. Astfel, cei doi infiinteaza Compania
Petroliera Fratii Nobel, care va domina curand productia si comertul cu petrol din Rusia.
Ludwig va revolutiona transportul petrolier, construind primul tanc petrolier din lume,
Zoroastru, lansat in 1878 pe Marea Caspica. Cresterea productiei si limitele pietei de
desfacere interne i-au determinat pe petrolisti sa caute alternative la rutele de export din nord,
dominate de fratii Nobel. Asa a aparut ideea de a construi o cale ferata din Baku la portul
Batumi, situat la Marea Neagra. Familia Rothschild a finantat anume acest proiect, care a
oferit petrolului rusesc acces spre Europa. La trei ani de la finalizarea lui, a fost infiintata
Compania Petroliera Marea Caspica - Marea Neagra, care a marcat debutul prezentei grupului
Rothschild pe piata de petrol din Rusia si l-a transformat in al doilea actor important al
regiunii.
Dulan Mihaela
Management ID
Grupa: 8311
11






Securitatea energetica

Se vorbeste astazi tot mai mult despre o criza globala a petrolului, realitate care, in
opinia multor comentatori, anticipeaza recesiunea economiei globale. Se fac dejascenarii pentru
o lume fara petrol. In ciuda acestor predictii pesimiste, avem, insa, o certitudine: vom continua
in urmatoarele decenii sa traim intr-o lume industriala arhidependenta de o piata a petrolului
in criza. Cel mai vizibil simptom al acestei crize este instabilitatea acuta a pretului petrolului.
Dupa 11 septembrie 2001, pretul petrolului a crescut progresiv, atingand, in iunie 2008, cote
alarmante. Volatilitatea a devenit incet, dar sigur, noua realitate suverana a pietei petrolului.
Conform unui raport al Brookings Institution, in ianuarie 2001 pretul barilului era de 30 de
dolari, in ianuarie 2005 a crescut pana la 48 de dolari, pentru ca in noiembrie 2007 barilul sa
ajunga la 97 de dolari, ceea ce inseamna o crestere de 223%. In iunie 2008, pretul unui baril a
ajuns la aproape 140 de dolari.
Care sunt factorii care influenteaza formarea pretului pe piata? Care sunt cauzele
instabilitatii pietei globale a petrolului?
Un rol esential in determinarea pretului il au cererea si oferta. Insa fondul problemei il
constituie, in primul rand, oferta. Astazi avem o imensa cerere de petrol, care preseaza o
oferta limitata si suprasolicitata. Piata actuala nu a fost configurata pentru o cerere energetica
atat de mare. Conform profesorului Eugene Gholz, de la Universitatea din Texas: "cantitatea
de petrol disponibila astazi pe piata depinde direct de investitiile facute in deceniile
anterioare, dupa cum oferta viitoare va depinde de investitiile care se fac astazi". Pe parcursul
anilor 90, cresterea medie anuala a cererii a fost de aproximativ 1 milion de barili/zi. In con-
secinta investitiile in capacitatile de extindere a productiei (a ofertei) s-au bazat pe prognoza
unui ritm de crestere modesta a cererii. Treptat, productia excedentara a ajuns la un nivel la
care piata era capabila sa raspunda unei cresteri medii de 3-5 milioane de barili/zi. Dar in
2003 si 2004, cererea atinge cote care ameninta sa depaseasca capacitatea pietei de a o sa-
tisface: in numai doi ani cererea a crescut in medie cu 4,5 milioane de barili/zi. Capacitatea de
productie ajunsese la un nivel critic de suprasolicitare. Piata nu anticipase un ritm de crestere
al cererii de o asemenea anvergura. Ce s-a intamplat? Ce a cauzat aceasta crestere abrupta a
cererii de petrol, care a depasit aproape capacitatile pietei (ofertei) de a o satisface? Este
momentul in care intra in scena economiile asiatice in plina ascensiune: China si India. Piata
petrolului se restructureaza sub presiunea gigantilor consumatori de energie din Asia. Con-
form The National Bureau of Asian Research, necesarul de petrol al Chinei s-a dublat intre
1985 si 1995, de la 1,7 milioane de barili/zi la 3,4 milioane de barili/zi, dublandu-se din nou pana
in 2005, ajungand la un nivel de 6,8 milioane de barili/zi. In 2003, China a devenit al doilea con-
sumator de petrol din lume, dupa SUA, fiind totodata si al treilea importator global. Pe
parcursul anilor 90, importurile de petrol ale Indiei au crescut de la 500 de mii de barili/zi la
1,3 milioane de barili/zi in 2004. Agentia Internationala pentru Energie (AIE) estimeaza ca
cererea de petrol a Indiei va ajunge la aproximativ 5,3 milioane de barili/zi. Se estimeaza de
asemenea ca China va depasi in 2010 Statele Unite, devenind cel mai mare consumator de
energie al lumii. Toate aceste tendinte au restructurat profund piata petrolului. Iar efectele se
vad inclusiv in volatilitatea extrema a pretului petrolului, generata de dezechilibrul dintre
fortele pietei: oferta existenta pe piata este incapabila sa acopere cererea. In plus, oferta este
incapabila sa tina pasul cu ritmul de crestere al cererii. Tehnic solutia este simpla si consta in
cresterea ofertei. Astazi, pe piata sunt pompati in medie 85 de milioane de barili/zi.
Dulan Mihaela
Management ID
Grupa: 8311
12






Rolul OPEC

Mai exista doua elemente foarte importante cu rol in determinarea pretului petrolului:
OPEC si instabilitatea politica din anumite state producatoare de petrol. OPEC este un cartel
de interese creat in septembrie 1960, reunind Iranul, Venezuela, Irakul, Kuweitul, Arabia
Saudita, Algeria, Indonezia, Libia, Nigeria, Qatarul, Angola si Emiratele Arabe Unite, care in-
cearca sa influenteze pretul prin controlul ofertei. Statele OPEC au un foarte important rol de
jucat in fixarea pretului petrolului, din moment ce controleaza in jur de 77% din rezervele
globale cunoscute. Obiectivul cartelului este acela de a-i determina pe membrii sai sa produca
mai putin decat cantitatea maxima posibila, pentru a determina o crestere a pretului. Cu alte
cuvinte, OPEC reuseste sa influenteze pretul petrolului de pe piata globala, exercitand un
control politic asupra cantitatii productiei injectate pe piata. Desi au potentialul energetic de a
produce mai mult si de a acoperi cererea de pe piata, statele OPEC produc atat cat trebuie
pentru ca oferta globala de petrol de pe piata (productia statelor OPEC, insumata cu productia
statelor non-OPEC) sa ramana mult inferioara cererii, ceea ce va determina o crestere a
pretului, maximizandu-si astfel profitul. Ariel Cohen, expert al Heritage Foundation,
considera ca, pe langa manipularea politica a ofertei de catre OPEC, o alta cauza a cresterii
pretului petrolului este si nationalismul resurselor: 83% dintre rezervele cunoscute de petrol
de pe glob (detinute de statele OPEC si Rusia) sunt controlate de catre guverne nationale prin
companii de stat care interzic sistematic marilor companii occidentale sa investeasca in
dezvoltarea si marirea capacitatilor de productie din aceste state. Marile companii occidentale
- ExxonMobil, BP, Chevron, ConocoPhillips, Shell - controleaza doar 3,8% dintre rezervele
cunoscute de pe glob. Pe fond, cel mai grav este faptul ca in conditiile unui ritm de crestere
din ce in ce mai mare al cererii de petrol si al atingerii capacitatii maxime de productie de
catre statele exportatoare de petrol din afara OPEC, dupa 2010, doar statele cartelului vor fi in
masura sa determine marimea ofertei de pe piata prin infuzie strict controlata de petrol marca
OPEC. Cu alte cuvinte, pretul petrolului va ramane la discretia OPEC. In viitor, potrivit
prognozelor AIE, doar 6 state vor mai avea potentialul energetic de a mari productia de petrol:
Arabia Saudita, Iranul, Irakul, Kuweitul, Emiratele Arabe Unite si Rusia. Pana in 2015 va fi
nevoie de un plus de 37,5 milioane de barili/zi, dintre care doar 25 de milioane de barili/zi vor
putea fi acoperiti de statele OPEC si non-OPEC. Ramane insa un deficit de 12,5 milioane de
barili/zi intre cerere si oferta, care, in absenta unor cresteri semnificative ale productiei de
petrol din anumite state, nu va putea fi acoperit. In aceste conditii, piata si pretul petrolului
vor ramane in mare parte la discretia OPEC, care va continua sa stabileasca regulile jocului.
Asta in ciuda faptului ca exista state care au potentialul geologic si energetic de a-si mari pro-
ductia de petrol, ceea ce ar putea determina o echilibrare a fortelor pietei, insa totul depinde
de stabilitatea lor interna: Venezuela ar putea produce 5,5 milioane de barili/zi fata de doar
2,2 milioane de barili in prezent, Irakul ar putea produce 6 milioane de barili pe zi fata de doar
2 milioane de barili/zi, cat produce astazi, iar Nigeria poate ajunge la o productie de 4
milioane de barili/zi fata de 2,2 milioane de barili astazi. Atata timp cat piata petrolului
continua sa fie controlata de furnizori care manipuleaza politic oferta si adopta un
comportament antipiata, pretul petrolului are toate sansele sa creasca dincolo de nivelul de
140 de dolari/barilul. Atata timp cat capacitatile de productie ale statelor din afara OPEC au
atins limita maxima, statele consumatoare vor ramane la discretia furnizorilor din OPEC,
singurele state care pot mari oferta si influenta pretul.
Dulan Mihaela
Management ID
Grupa: 8311
13







Consecinte

Ce implica, in aceste conditii, securitatea energetica a consumatorilor? Pierre Noel,
cercetator la Unversitatea din Cambridge, defineste securitatea energetica ca fiind "accesul la
resurse energetice al celor care sunt dispusi sa plateasca pretul pietei". Dimpotriva, atunci
cand pietele nu functioneaza natural, ne aflam in fata unor situatii de insecuritate energetica.
Dezechilibrul de astazi al pietei petrolului, in conditiile cartelizarii ofertei, il plaseaza pe
consumator intr-o stare de profunda insecuritate energetica, dar care consolideaza puterea si
capitalul de influenta al furnizorilor. Pierre Noel considera ca solutia consta prioritar in
liberalizarea comertului cu petrol: trebuie "sa facem pietele sa functioneze liber". Piata, "mana
invizibila", devine astfel cel mai bun mecanism de asigurare a securitatii energetice.
AIE estimeaza ca pana in anul 2030, impreuna, China si India vor fi responsabile
pentru 70% din cererea globala de petrol. Daca, in 2006, China si India importau impreuna un
total de 5,4 milioane de barili/zi, se estimeaza ca pana in 2030 vor avea nevoie de 20 de
milioane de barili/zi, adica mai mult decat importa astazi, impreuna, Japonia si Statele Unite.
Pana in 2015, China va depasi Statele Unite din punctul de vedere al numarului autove-
hiculelor aflate pe strazi, devenind cea mai mare piata auto din lume. Toate aceste tendinte
anunta o competitie sporita pentru resurse energetice, dar mai ales pentru securizarea unor
furnizori siguri, capabili sa ofere predictibilitate pe termen mediu si lung. Este foarte posibil
ca geopolitica energiei sa modifice profund peisajul aliantelor internationale, anticipand o
lume dinamica, fluida, dominata de o logica rezumata sugestiv de Lordul Palmerston, acum
mai bine de 150 de ani: un stat nu are prieteni sau dusmani permanenti, ci doar interese
permanente. Toate aceste evolutii anunta o lume a cooperarii selective, in care actorii princi-
pali vor fi mai putin aliantele traditionale si din ce in ce mai mult coalitiile informale, flexibil
construite in jurul unui interes strategic punctual. Deja vedem acest lucru in Orientul Mijlociu,
unde China, Rusia si Iranul coopereaza activ in subminarea regimului de sanctiuni economice
impuse Teheranului. In plus, Beijingul si Moscova pledeaza public pentru o relaxare a sanc-
tiunilor impuse de catre Consiliul de Securitate, pozitie ce contrasteaza evident cu discursul
SUA si al statelor UE (care militeaza pentru o suplimentare a presiunii internationale). Daca,
pentru Europa si SUA, Teheranul reprezinta o amenintare pentru pacea si securitatea
internationala, pentru China si Rusia miza este preponderent energetica. China, in particular,
este foarte interesata sa investeasca in dezvoltarea industriei petroliere iraniene. Pe termen
lung, Iranul are potentialul de a deveni un furnizor strategic de petrol pentru Beijing. Conform
Oil and Gas Journal, in decembrie 2005, rezervele demonstrate de petrol ale Iranului se cifrau
la 133 de miliarde de barili, al treilea loc in lume. Ceea ce vrea Beijingul este consolidarea si
predictibilizarea unei aliante energetice cu Teheranul (ceea ce va conduce automat la o
crestere a securitatii sale energetice). Un comportament similar a fost adoptat de China si in
cazul Sudanului, care se intampla sa reprezinte cea mai ampla investitie externa a Beijingului
in industria petrolului. De aici interesul Chinei de a-si utiliza pozitia din Consiliul de
Securitate pentru a bloca o serie de initiative ale SUA si ale statelor UE, cu scopul de a forta
Sudanul sa respecte drepturile omului (sa nu uitam ca Sudanul este tinta repetata a unor
rezolutii ONU care incearca sa determine Khartoumul sa opreasca abuzurile sistematice ale
drepturilor omului din Darfur). Aceste exemple punctuale descriu un model probabil de
interactiune si structurare a relatiilor dintre state, in geopolitica secolului XXI: aliante in care
Dulan Mihaela
Management ID
Grupa: 8311
14

energia ofera o platforma strategica de cooperare flexibila, dar care, in acelasi timp, pot
determina ca state cu interese energetice majore, precum China si Rusia, sa intre in conflict cu
interesele de securitate ale comunitatii euroatlantice.




EUGENE GHOLZ*
Fortele pietei nu sunt singurele care actioneaza asupra cererii si ofertei.
Care sunt factorii cheie in formarea pretului petrolului pe piata globala?

Primul mare factor determinant al cresterii pretului petrolului este cresterea cererii pe
piata globala (nu doar in China si India, ci si in Statele Unite). In plus, pretul a crescut in
principal din cauza faptului ca, pe de o parte, este nevoie de cativa ani pentru ca investitiile in
productie si in capacitatile de distributie sa tina pasul cu o cerere tot mai mare, iar, pe de alta
parte, pentru ca sporirea capacitatii de productie presupune exploatarea unor rezerve mai
scumpe. Totusi, marirea costurilor de productie nu poate explica unilateral nivelul de 130 de
dolari/baril pentru ca exista suficient petrol ce poate fi produs la un pret de numai 50 de
dolari/baril (cazul Canadei), insa vor mai trece cativa ani pana ca acesta sa devina complet
disponibil.
Alaturi de cresterea nivelului cererii (relativa la rata investitiilor in productie), cel de-al doilea
factor este scaderea valorii dolarului. Daca monitorizam pretul petrolului in dolari - si fiecare
dolar valoreaza mai putin - atunci numarul raportat ca pret trebuie sa creasca si el, doar ca sa
mentina la acelasi nivel adevaratul cost al petrolului. Scaderea in valoare a dolarului,
comparativ cu celelalte monede, nu are drept cauza nimic din ceea ce se intampla pe piata
petrolului: Statele Unite se confrunta cu un deficit comercial, iar economistii se asteapta ca in
timp, pe termen lung, ratele de schimb valutar sa se ajusteze astfel incat sa aduca din nou in
echilibru acest deficit. Intr-adevar, la un moment dat, Statele Unite vor aplica din nou
excedentul comercial. Dar, datorita faptului ca pretul petrolului reflecta o combinatie intre
adevaratul pret de productie si valoarea reala a petrolului pentru consumatori, atunci cand
reprezentarea numerica a valorii se schimba (pentru ca valoarea a ceea ce se folosea pentru a
masura preturi se schimba la randul ei - anume valoarea dolarului), atunci pretul nominal al
petrolului trebuie sa se schimbe si el. Acest lucru ar fi adevarat chiar si in conditiile in care
valoarea reala a petrolului ar ramane aceeasi. Unul dintre efectele acestui fapt este acela ca, in
Statele Unite, cresterea reala a costului petrolului pentru consumatori a fost mai mare decat
cresterea reala a costului petrolului in tari ale caror monede s-au apreciat comparativ cu
dolarul (cum ar fi pentru consumatorii UE).

"Oferta suprasolicitata"

Lumea de astazi are o piata a petrolului globala, dar cu o oferta restransa. Problema
pare a fi cea a ofertei. Au furnizorii o suficienta capacitate de productie excedentara pentru a
putea acoperi un deficit de productie?
Este greu sa operam o distinctie riguroasa si sa spunem cu precizie cine poarta
responsabilitatea pentru cresterea pretului petrolului: oferta sau cererea. Pretul este simultan
determinat atat de cantitatea de petrol disponibila pe piata la un anumit moment (oferta), dar
si de cati oameni doresc sa consume acel petrol (cererea). Putem insa sa vorbim de o "oferta
suprasolicitata" in raport direct cu cererea de pe piata. Ceea ce vedem astazi este ca cererea
globala de petrol a crescut; totodata a crescut si cantitatea de petrol pompat pe piata - de la 80
de milioane de barili/zi la 86 de milioane de barili pe zi. Consumatorii sunt dispusi sa
Dulan Mihaela
Management ID
Grupa: 8311
15

plateasca mai mult de 130 de dolari/baril, in conditiile unei oferte de 86 de milioane de
barili/zi, insa furnizorii nu sunt dispusi sa-si reduca capacitatile excedentare pentru un pret de
numai 130 de dolari/baril. Exista suficiente rezerve de petrol in jurul lumii - in stocuri publice
si private, aflate in proprietatea producatorilor sau a consumatorilor - care pot constitui oferta
aditionala de maine, in cazul in care acestia decid ca merita sa vanda la pretul actual.
Este o greseala sa incercam sa explicam un anumit pret sau o reducere a ofertei de pe
piata ca fiind consecinta unor socuri majore precum razboaiele, actele de terorism sau
dezastrele naturale. Majoritatea socurilor de acest tip, care afecteaza oferta, au un impact
relativ redus daca ne raportam la dimensiunile globale ale pietei petrolului. In plus, numerosi
participanti au capacitatea de a compensa scaderile bruste ale productiei de petrol generate de
asemenea dezastre. Productia de petrol a Irakului a scazut dupa 2003, insa retragerea catorva
sute de mii de barili irakieni, echivalenta cu o diminuare a ofertei pe piata globala, nu a con-
dus la dublarea pretului barilului. Sabotajele contextuale, asupra productiei din anumite state,
pot influenta pretul de pe piata, dar impactul lor este departe de a fi unul devastator, ba chiar
este unul redus. In general, piata suprareactioneaza la stirile privind atacurile asupra
rezervelor de petrol: in cele mai multe cazuri, atunci cand conductele sau tancurile petroliere
sunt afectate, pagubele inregistrate sunt relativ minore, fiind foarte rapid redate circuitului
comercial. Este foarte dificil ca un atac terorist sau chiar unul militar conventional sa produca
un impact devastator asupra unei infrastructuri atat de extinse si de variate precum cea care
alimenteaza zilnic oferta de petrol de pe piata globala. Daca un tanc petrolier nu reuseste sa
faca o livrare la timp, asta inseamna ca o anumita cantitate de petrol iese de pe piata in acea
zi, dar nu dezechilibreaza, piata pentru ca, pe fond, exista suficiente stocuri de petrol care pot
sa compenseze respectiva cantitate. Doar sabotajele sistematice, care au forta de a mentine
permanent in afara circuitului pietei fluxuri semnificative (milioane de barili/zi) pentru o
lunga perioada de timp (saptamani), ar putea afecta pretul barilului.


Ar putea Iranul sa pericliteze tranzitarea petrolului prin stramtoarea Hormuz? Este piata
capabila, ca in trecut, sa faca fata unui asemenea soc petrolier?
Daca Iranul ar incerca sa blocheze Stramtoarea Hormuz, scurtcircuitand fluxul de
petrol din Golful Persic, piata ar reactiona imediat printr-o crestere brusca, panicata a pretului
petrolului. Treptat, insa, actorii de pe piata isi vor da seama ca Iranului nu ii este deloc usor
sa-si mentina blocada sau sa saboteze tancurile petroliere. Sunt numeroase astfel de tancuri in
lume si, in general, sunt foarte rezistente impotriva atacurilor militare. Majoritatea armelor
sunt gandite pentru a fi utilizate impotriva tintelor militare precum navele de razboi, care au
caracteristici fizice extrem de diferite de tancurile petroliere. Progresul tehnologic recent a
incercat sa solutioneze probleme exclusiv militare. Aceste inovatii tehnologice sunt extrem de
utile atunci cand sunt folosite impotriva unei tinte militare, dar aproape ca nu conteaza
impotriva tancurilor petroliere, care sunt atat de mari si au atat de putine elemente vulnerabile,
incat majoritatea loviturilor nu au niciun efect asupra capacitatii lor practice de a livra petrol
pe piata. Acest lucru a fost demonstrat recent, cand petroliere japoneze au fost atacate cu lan-
satoare de rachete in apropierea coastelor Yemenului. Rezultatul: pur si simplu tancurile
petroliere si-au continuat drumul.
Productia excedentara este mai mica astazi decat in trecut. In anii 80, piata era
inundata de productia excedentara a membrilor OPEC, care-si depaseau propriile cote,
incalcand astfel deciziile asumate de comun acord. Raspunsul standard al Arabiei Saudite, in
aceste conditii, a fost acela de a-si mari productia de petrol pentru a-si pedepsi "partenerii"
care trisasera intelegerea cartelului. Astazi Arabia Saudita pompeaza deja petrol la o cota
destul de inalta, ceea ce inseamna o diminuare a capacitatii de a compensa orice viitoare
scaderi bruste ale ofertei. Sa nu uitam ca nu se poate cunoaste cu exactitate cantitatea de
Dulan Mihaela
Management ID
Grupa: 8311
16

petrol excedentar pe care o detin producatorii, pentru ca aceste statistici nu sunt publice si fac
obiectul secretului de stat. In plus, are sens sa discutam de capacitati excedentare doar in
relatie cu un orizont de timp strict determinat si in relatie cu o schimbare punctuala a pretului.






Securitatea energetica transatlantica

Care credeti ca sunt elementele cele mai importante pentru asigurarea securitatii
energetice a comunitatii transatlantice? Unii analisti sunt de parere ca pentru maximizarea
securitatii energetice ar trebui sa lasam pietele sa functioneze liber.
Piata libera functioneaza foarte bine atunci cand pretul petrolului este expresia
echilibrului dintre cerere si oferta. Cu alte cuvinte, atunci cand, in conditiile de astazi, 86 de
milioane de barili sunt furnizati zilnic pe piata (oferta) si tot atatia ajung zilnic sa fie
consumati (cererea). Din pacate, fortele pietei nu sunt singurele care actioneaza asupra cererii
si ofertei. Spre exemplu, legislatiile si subventiile pot mari artificial cantitatea de petrol consu-
mata: Iranul exporta mult mai putin petrol decat ar trebui, deoarece consuma o mare parte din
acesta la preturi subventionate intern. In plus, OPEC incearca sa manipuleze pretul petrolului,
prin mentinerea in afara circuitului pietei a unor cantitati care ar putea sa scada pretul
barilului. Prin natura sa, OPEC functioneaza prin crearea unor rezerve, a unor capacitati de
productie excedentare - mentinand premeditat o parte din petrolul produs de membrii
cartelului in afara pietii. OPEC detine, in consecinta, un rol esential in determinarea pretului
barilului. Exista insa si forte din afara pietei care afecteaza oferta: multe state decid sa
restrictioneze investitiile straine in industria petrolului, negandu-si in acest fel accesul la teh-
nologia necesara eficientizarii capacitatilor de productie si dezvoltarii campurilor petrolifere.
Este cazul unor state precum Iran, Mexic, Venezuela, a caror productie de petrol este in
declin, dar care refuza sistematic investitiile straine.


Care este impactul mercantilismului energetic chinez asupra pietei mondiale de petrol?

Strategia Chinei de a-si securiza accesul la rezerve energetice prin incheierea unor
contracte pe termen lung (cu state ca Sudan, Nigeria, Angola) nu are aproape niciun efect
asupra pretului global al petrolului. Indiferent daca China reuseste sau nu incheierea unor
contracte pe termen lung, consumatorii sai tot vor avea nevoie de petrol, fiind dispusi sa pla-
teasca pentru obtinerea lui. Ceea ce conteaza, in peisajul general, este balanta cerere-oferta. In
plus, daca Beijingul este dispus sa plateasca mai mult decat alte companii internationale
pentru dezvoltarea campurilor petrolifere din anumite state, efectul este unul pozitiv, de
crestere a ofertei de petrol de pe piata globala, ceea ce pe termen lung ar putea conduce la o
scadere a pretului petrolului.
In cazul in care China, Rusia si Iranul vor castiga mai mult din vanzarea petrolului,
una dintre optiuni ar putea fi cheltuirea acestui capital pe o colaborare strategica orientata
impotriva intereselor si a puterii SUA in Orientul Mijlociu. Ceea ce conteaza este vointa
politica de a aloca resurse semnificative unui interes strategic comun. China, Rusia si Iranul
au numeroase interese, unele divergente, altele convergente. Totusi, nu m-ar mira daca
impreuna ar decide manipularea pietelor energetice impotriva Statelor Unite si Uniunii Euro-
pene.
Dulan Mihaela
Management ID
Grupa: 8311
17






















Bibliografie:



www.revista22.ro
www.crizapetroluluiscribd.ro