Sunteți pe pagina 1din 2

Opera Ion face parte din marile capodopere romanesti in care Liviu Rebreanu are o contributie

capitala la cunoasterea si intelegerea universului taranesc, a taranului prins in angrenajul luptei


pentru inavutire, suferind efectele dezumanizarii specifice unei societati intrate sub puterea banului.
Publicata in 1920, opera lui Rebreanu se inscrie in specia literara a romanului, iar ca tipologie este un
roman realist obiectiv.
Ion este personajul titular si central al operei, dominand intreaga lume si fiind prezent la aproape
toate evenimentele din sat. Pesonajul are de la inceput un statut social si psihologic bine definit. Este
prezentat ca unul dintre feciorii de frunte ai satului, indragit de familia Herdelea, deoarece de mic se
aratase istet la invatatura. Cu toate acestea, pentru ca iubea mai mult munca pamantului, renunta la
scoala. Pamantul ii era drag ca o mama, placandu-i sa il munceasca datorita pasiunii tulburatoare ce il
stapanea. Setea de pamant este trasatura dominanta a personalitatii sale, canalizandu-si intreaga
energie spre implinirea scopului de a avea pamant, crezand ca astfel se va bucura de bunastare si de
respect din partea celorlalti. In acest sens, urzeste cu meticulozitate planul seducerii Anei care avea
avere, desi o iubea pe Florica, fata cea frumoasa, dar saraca. Dupa ce o lasa insarcinata pe Ana,
atitudinea lui fata de ea devine rece, distanta, iar fata de tatal ei este sfidator, stiind ca il poate sili as
ii dea pamanturile. Dupa ce intra in posesia pamanturilor Anei, sotia sa devine o povara jalnica si
incomoda. Dupa moartea sotiei si a fiului lor, in Ion renaste pasiunea pentru Florica, dar relatia lor
adultera este descoperita de George care isi omoara rivalul.
Statului social al Anei este acela de fiica a bogatului Vasile Baciu. Pesonajul este sursprins in 3
ipostaze: cea de tanara femeie indragostita profund de Ion, cea de sotie, indurand cu umilinta
vorbele grele si loviturile barbatului si cea de mama, ca o femeie nefericita care crede ca odata cu
nasterea fiului sau lucrurile se vor indrepta. Ana este o femeie harnica, rusinoasa, supusa, desi din
punct de vedere fizic este o fata slabuta si uratica. Firava si lipsita de personalitate, ea se lasa sedusa
de cuvintele dragastoase ale lui Ion, interesat numai de averea ei. Ea rezista in fata satenilor care
radeau de ea ca s-a lasat sedusa de Ion, dar ce o distruge este toatala lipsa de afectiune din partea
lui, pentru care sacrificase totul. De altfel, isi zicea mereu ca fara el ar trebui sa moara, ceea ce se va
si intampla, deoarece se va sinucide.
Un prim episod relevant pentru relatia dintre cele doua personaje il reprezinta momentul horei
duminicale, unde in sufletul lui Ion se da o lupta intre patima pentru pamant si cea pentru iubire,
lupta in care este angrenata Ana lui Vasile Baciu, fata bogata, dar urata. La hora duminicala, Ion o
joaca pe Ana,soptindu-i ca ii este draga, vazand in ea mijlocul prin care isi poate stapani setea de
pamant. Lipsita de dragostea materna, traind langa un tata violent care o considera vinovata de
moartea sotiei sale, Ana se refugiaza in dragostea pentru Ion, crezand cu tarie ca sentimentul este
reciproc si lasandu-se sedusa de acesta.
Un alt episod relevant il reprezinta sinuciderea Anei. Ea isi da seama ca dragostea lui Ion pentru
Florica este la fel de infocata si se instraineaza de familie. Rusinea si greata pentru viata ei umilita o
hotarasc sa se sinucida ca ultima solutie de iesire din cercul unor suferinte inutile. Moartea Anei
prevede si provoaca destinul lui Ion, principalul vinovat moral, care nu se va bucura nici de dragostea
pentru fiul sau, nici de dragostea pentru Florica, deoarece a incalcat princiupiul legaturii conjugale.
Moartea Anei devine o crunta pedeapsa pentru cel ce i-a distrus viata.
In opinia mea, relatia dintre cele doua personaje este ilustrata pe baza raportului de subordonare
reciproca. Ion este subordonat Anei din cauza pamantului pe care aceasta il va primi ca zestre, iar
Ana i se subordoneaza lui Ion in numele iubirii. Relatia dintre personaje se bazeaza mai mult pe
gesturi si atitudini. Ele vorbesc putin, replicile lor fiind mai mult chemari inabusite sau apostrofari din
partea lui Ion. Atitudinea lor reflecta antiteza dintre ei, deoarece Ana este mereu blanda, rugatoare,
chiar plangacioasa, iar Ion ii vorbeste iritat, la final avand accente de dispret si ura. Prin personajele
sale, Rebreanu zugraveste, dincolo de tema imbogatirii, conditia familiei taranesti, ca un rezultat al
luptei pentru interese materiale, in care femeia este intotdeauna victima.
Cateva elemente de structura si compozitie sunt relevante pentru relatia dintre cele 2 personaje.
Incipitul sugereaza o cadere in infern, spre taramul de jos al existentei umane, presarat cu semne
emblematice. Este vorba despre drumul care trece peste dealuri stramtorate, pe podul batran de
lemn, pe langa Cismeaua-Mortului si Rapele-Dracului, da buzna in sat. La marginea satului este o
cruce cu Hristosul rastignit, simbolizand o lume care si-a pierdut valorile morale si ignora divinitatea.
Drumul intra in satul vazut mai intai ca un spatiu natural, mai apoi ca un spatiu social. Drumul
reprezinta metafora anticipativa a traseului existential pe care il va parcurge Ion.
Perspectiva narativa obiectiva, cu viziune dindarat si focalizare zero deriva din nararea
evenimentelor la persoana aIIIa de catre un narator omniscient si omniprezent care face radiografia
comportamentului taranului roman de la inceputul secolului XX in relatie cu ale personaje sau cu
prilejul unor momente importante din viata omului (botezul, nunta, inmormantarea), ilustrand si
conflictele satului( dintre tarani, dintre intelectualii satului, dintre romani si maghiari).
Conflictul este, in principal, exterior, de natura soociala, declansat intre taranii bogati si cei saraci.
Acest conflict este ilustrat inca de la hora duminicala: de o parte stau taranii instariti, iar de cealalalta
parte cei saraci. In centrul acestuia, conflictul principal deriva din dorinta lui Ion de a obtine pamant
cu orice pret, considerand ca asa va obtine bunastare si respect din partea celorlalti. Exista si un
conflict interior, in sufletul lui Ion,dat intre patima pentru bani, care poate fi stapanita de averea Anei
cea urata, dar bogata si patima iubirii pentru Florica cea frumoasa, dar saraca.
Finalul cuprinde rezolvarea conflictului prin sfarsitul eroului care, prin moarte, intra in pamantul care
i-a fost atat de drag. Sfintirea noii biserici semnifica reintoarcerea satului sub semnul sacralitarii,
reinstaurarea valorilor morale. Hristostul de pe cruce apare acum luminat de o raza, semn ca raul
facut nu a lasat urme de nesters. Drumul capata o alta semnificatie, inchizand un cerc in care s-a
consumat tragedia unui sat.
In concluzie, Rebreanu a creat, prin Ion, un personaj care, in lupta sa pt pamant, a dat dovada de
cruzime,iar prin Ana, fiinta care l-a iubit sincer, dar a reprezentat doar un mijloc pt atingerea
scopului. Moartea anei este o crunta pedeapsa pt cel ca i-a distrus viata, in timp ce Ion, condus de
glasul pamantului, moare din cauza glasului iubirii.