Sunteți pe pagina 1din 8

Mecanismele cognitive primare (senzatii, perceptii,

reprezentari)

Pentru a se ajunge la interactiuni adaptative cu mediul , se parcurge un traseu


sinuos, care implica intreaga viata psihica: sesizarea particularitatilor fizice ale stimulilor,
transformarea acestora in experienta subiectiva, extragerea semnificatiilor (procesarea
informatiilor), surprinderea relatiilor, realizarea de judecati, rationamente, implicarea
mecanismelor reglatorii, energizante si integrative. Se observa asadar ca forma primara a
legaturii informationale a omului cu realitatea se concretizeaza prin intermediul
registrului senzorial ( prelucrarea initiala- senzatiile, prelucrarea aprofundata,
perceptiile). Altfel spus, auzul, vazul, mirosul, gustul sunt fundamentale , intrucat prin
intermediul lor sunt cunoscute insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor.
Daca senzatiile sunt procese pishice elementare, nu inseamna ca sunt lipsite de
insemnatate in invatarea scolara. Aceasa consta in principal in prelucrarea informatiilor
predate. Calitatea prelucrarii depinde in primul rand de receptarea optima a materialului.
Receptarea este posibila prin intermediul proceselor ( mecanismelor) psihice senzoriale.
Senzatia, „ca prima forma de psihic, reproduce in creierul uman insusirile simple ale
obiectelor si fenomenelor sau ale stimulilor care actioneaza direct asupra organismului
(Mielu Zlate, 1999, p.38).
In functie de natura continutului informational ( tipul de insusiri concrete
semnalizate), putem distinge urmatoarele modalitati senzoriale:
 Cele care capteaza, inregistreaza si prelucreaza informatiile despre
obiectele, fenomenele (lumea externa) : senzatiile vizuale, auditive, gustative, olfactive,
cutanate ( tactile si termice), vibratoare ( palestezia- compensarea in cazul unor
deficiente).
 Senzatiile proprioceptive- care ofera informatii legate de aspectele
posturale sau modificarea lor (somatoestezice), precum si despre miscarile active
(kinestezice).Tot in aceasta categorie sunt incluse si senzatiile care mentin echilibrul
vertical (ortostatice) si cele care permit redresarea starii de echilibru in conditii de
alunecare sau caderi.
 Senzatiile organice- sunt determinate de stimulii proveniti de la organele
interne si au rolul de mentinere a starii de sanatate.
 Senzatiile de durere- sunt cauzare de stimuli mecanici, fizici sau chimici,
care produc leziuni ale tesuturilor organice (fiind insotite de o tonalitate afectiva
negativa).

Senzatiile au urmatoarele proprietati: calitate ( „capacitatea de a fi vizuale,


auditive, gustative, olfactive, etc., avand mare importanta in identificarea corecta a
obiectelor si persoanelor, dar mai ales in ghidarea comportamentului”- Mielu Zlate, 1999,
p. 55), intensitate (determinata in principal de intensitatea fizica a stimulilor, precum si
de modul de aplicare a stimulilor- intermitenta sau continua- si de particularitatile
anatomo-fiziologice ale senzatiilor), durata ( senzatia nu se mentine constanta, chiar daca
intensitatea stimulului este invariabila, intrucat intervin fenomenele de adaptare sau
diminuare, care duc la adaptarea senzoriala), tonalitatea afectiva ( senzatiile genereaza
stari afective placute sau neplacute, in functie de masura in care sunt satisfacute
trebuintelor fiziologice).
Integritatea si buna functionalitate a analizatorilor au un rol important in invatarea
scolara. Receptarea deplina a mesajelor transmise in clasa poate fi afectata de scaderile
acuitatii (sensibilitatii vizuale si auditive). Diminuarea acuitatii auditive (hipoacuzie) si a
celei vizuale (miopie, hipermetropie si astigmatism) duc la operarea cu imagini
incomplete a stimulilor auditivi sau vizuali. Astfel poate fi afectata prelucrarea
aprofundata a informatiilor. Exista si situatii (palestezie) in care deficientele duc la
perfectionarea alor modalitati senzoriale (tactila, vibratorie, olfactiva- vezi cazul Clarei
Schuman, care in ciuda faptului ca suferea de o hipoacuzie congenitala, a reusit sa ajunga
o pianista remarcabila).
Una dintre primele legi formulate in psihologie (cea a pragurilor absolute si
diferentiale) are implicatii in activitatea scolara. „ Capacitatea cu ajutorul careia se
surprind diferentele minime intre stimuli poarta denumirea de sensibilitate diferentiala.
Pragul diferential reflecta intensitatea ce trebuie adaugata sau scazuta din cea initiala,
pentru a produce o modificare abia sesizabila a senzatiei initiale” (Mielu Zlate, 1999, p.
61-62). In consecinta, vor invata cu usurinta sa pronunte fonemele specifice limbilor
straine sau sa reproduca linii melodice acei elevi care au capacitatea de a diferentia sunete
extrem de apropiate ca intensitate sau frecventa.
Legea contrastului senzorial consta in evidentierea reciproca a doi stimuli cu
caracteristici opuse. Contrastul succesiv se manifesta atunci cand se amplifica
sensibilitatea pentru stimulul care urmeaza ( evitarea monotoniei in timpul predarii, prin
modularea vocii profesorului, sunete mai inalte care urmeaza dupa cele joase sau invers).
Contrastul simultan faciliteaza in special receptarea semnalelor cromatice. Este cunoscut,
de altfel, ca cea mai obositoare combinatie este negru- galben. De aceea, in scoala sunt
preferate culorile alb- albastru si negru- alb (pentru scrierea pe tabla).
Adaptarea senzoriala( legea adaptarii senzoriale) consta in „cresterea sau scaderea
sensibilitatii ca urmare a actiunii repetate a stimulilor sau modificarii conditiilor de
mediu” (Mielu Zlate, 1999, p.64). De regula, stimulii puternici duc la diminuarea
sensibilitatii, iar cei slabi la cresterea acestora. Daca profesorul foloseste frecvent un ton
prea ridicat, se produce fenomenul de adaptare (scaderea sensibilitatii) , dar cu pretul
instalarii unei stari de oboseala la elevi.
Exista situatii cand legea intensitatii (intensitatea senzatiei este direct
proportionala cu logaritmul intensitatii stimulului) este contrazisa. Daca stimulul are o
intensitatea mica, dar o semnificatie considerabila, atunci creste sensibilitatea fata de el
(legea semnificatiei).
Fenomenul intermodelarii primare informationale poarta denumirea de
sinestezie.
De exemplu, la ora de muzica , audierea unor fragmente din opere simfonice, poate
genera efecte de vedere cromatica( sinopsie). De asemenea, stimulii optici produc efecte
auditive- vedere sonora. Se pare ca acest fenomen sta la baza talentului artistic (din punct
de vedere neurofiziologic are loc o activitate atat a ariilor corticale care prelucreaza
stimulii vizuali- zona occipitala, cat si cei auditivi- zonele temporale).
Informatiile separate despre proprietatile fizice ale stimulilor ( senzatiile vizuale,
auditive, tactile, olfactive, kinestezice) sunt inegrate si codificate in imagini perceptive.
Perceptiile sunt procese psihice senzoriale care contin totalitatea informatiilor
despre insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor, in conditiile actiunii directe a
acestora asupra analizatorilor. Perceptiile nu sunt o simpla suma de senzatii, intrucat
reflecta o imagine unitara a stimulului, fiind surprinse interrelatiile complexe dintre
insusirile principale si detaliile.
Imbogatirea experientei perceptive depinde de folosirea unui bogat material
intuitiv si de realizarea de activitati practice ( alcatuirea de irebare, insectare, portofolii,
experimente in laborator). In analiza acestora, profesorii trebuie sa urmareasa reflectarea
fazelor perceptiei: detectia (sesizarea prezentei stimulului in campul perceptiv),
discriminarea (detasarea stimulului de fond, diferentiindu-l de cei similari), identificarea
(unificarea informatiilor obtinute si recunoasterea obiectului) si interpretarea ( integrarea
verbala si stabilirea semnificatiei obiectului perceput). Primele doua faze au un caracter
senzorial, iar celelalte implica folosirea experientei cognitive si limbajului. Astfel se
ajunge la invatarea perceptiva.In timpul explorarii perceptive trebuie verbalizate
insusirile constatate, pentru ca numai astfel acestea dobandesc pregnanta in structura
imaginii care se formeaza, se diferentiaza de cele mai putin relevante, se fixeaza mai bine
in memorie.
Daca explorarea perceptiva este insuficienta, atunci si produsele acesteia vor fi
sumare, confuze, nediferentiate,eronate. Putem deduce de aici ca „actiunea este nu numai
un mijloc de realizare a perceptiei, ci elementul ei constitutiv fundamental” ( Mielu
Zlate,1999,p.94).In consecinta, este de dorit ca profesorii sa facliteze realizarea cat mai
multor actiuni cu obiectele: sesizarea formei, marimii, masurarea, descompunerea,
recompunerea, modelare, transformare.
Profesorii trebuie sa cunoasca foarte bine legile perceptiei, pentru a evita
realizarea unor imagini saracacioase,difuze, diforme. Legea integralitatii perceptive
subliniaza faptul ca insusirile obiectului sunt reflectate in mod unitar, surprinzandu-se
relatiile dintre elementele importante si cele periferice, de fond si de context. Legea
structuralitatii perceptive presupune sesizarea elementelor importante (punctele de
maxima concentrare informationala). Profesorii trebuie sa fie atenti in selectionarea
materialului didactic, astfel incat sa coincida organizarea ierarhica a imaginii percepute
cu sarcina de invatare (elementele principale sa fie cele care au si cea mai mare relevanta
in situatia respectiva). Un exemplu al nerespectarii acestei legi se regaseste in cazul in
care materialul ales atrage atentia de la elemente care au tangenta cu tema studiata.
In explorarea perceptiva, atentia se concentreaza, in functie de scopul urmarit,
asupra anumitor elemente (obiectul perceptiei- care va fi reflectat integral, cu claritate si
precizie), celelalte (constituindu-se in fond perceptiv) fiind redate vag, lacunar.Ulterior,
componente ale fondului perceptiv pot deveni obiect al perceptiei. Tinca Cretu (2004),
subliniaza ca evidentierea obiectului perceptiei se realizeaza de profesori prin: stimularea
interesului elevilor de a descoperi aspectele definitorii ale acestuia, conturarea speciala
(pentru a fi diferentiat mai usor de fond), contrastul cromatic ( actualizarea schemei
perceptive anterior) si folosirea unor indicatori verbali( cu rol in detectie si discriminare).
Scolarii din clasele primare nu trebuie supraincarcati in momentul procesului
perceptiv, pentru ca ei au o capacitate mult mai mica de operare cu informatii in memoria
de lucru in comparatie cu adultii. Exemplu: unui lot de adulti si unuia de copii li s-au dat
sa vizualizeze mai multe imagini; au fost rugati ulterior sa-si aminteasca detalii ( cat mai
multe). In lotul de adulti performantele au fost superioare, dar in cazul in care s-a
formulat indicatia clara de a retine culori si forme, s-a constatat ca diferentele au fost
nesemnificative. In scoala este important ca profesorul sa orienteze activitatea elevilor,
mentionand indicatorii care se vor ghida explorarea perceptiva. Aspecte sesizate facil de
profesori pot fi remarcate mai greu de catre elevi (diferente in ceea ce priveste experienta
cognitiva, respectiv bogatia schemelor perceptive anterioare).

Observarea este perceptia intentionata, organizata si condusa schematic, constient


si voluntar, reglata de experienta cognitiva anterioara.Pentru a stimula dezvoltarea acestei
capacitati, profesorii trebuie sa evidentieze indicatorii perceptivi relevanti in explorarea
obiectului sau fenomenului observat, sa reactualizeze cunostintele importante in sarcina
respectiva, sa exploreze stimulii cu o complexitate ridicata pe baza unui plan prestabilit,
sa formuleze verbal si sa inregistreze rezultatele partiale. Calitatea acestora din urma
depinde de spiritul de observatie –capacitatea de a surprinde cu usurinta, rapiditate si
precizie ceea ce este slab, ascuns,nerelevant, dar semnificativ pentru scopurile urmarite
(Tinca Cretu, 2004,p.85).
In concluzie, perceptia nu este o simpla contemplare a realitatii concrete, ci un
mecanism psihic prin care se obtin imagini complexe, intuitive, bogate, semnificative,
contextuale.In diverse situatii de invatare, elevii au ocazia de a-si forma si exersa strategii
optime de explorarea a campului perceptiv, pentru identificarea si interpretarea
elementelor importante in sarcina respectiva.Experienta perceptiva si extensia acesteia
prin invatare permit crearea unui repertoriu bogat de reprezentari mentale-fundamentul pe
baza caruia se vor dezvolta notiunile (produse ale gandirii).
Largirea campului de actiune a gandirii este facilitata de capacitatea de a
semnaliza si ceea ce este absent, sub forma unor reprezentari.” Reflectarea si cunoasterea
obiectului in absenta lui, dar cu conditia ca acesta sa fi actionat candva asupra organelor
de simt, poarta denumirea de reprezentare” (Mielu Zlate, 1999, p.184).
Elaborarea imaginii mentale a obiectelor presupune: participarea latenta a
analizatorilor, implicarea mecanismelor verbale; procedee specifice de comparare,
selectare, accentuare, condensare, restructurare a informatiei perceptive initiale.
Implicarea limbajului stimuleaza organizarea reprezentarilor, iar memoria contribuie la
intiparirea si actualizarea selectiva.
Din cele mentionate putem deduce caracteristicile principale ale reprezentarii:
imagine secundara, panoramica, schematica, unitara, mobilitate, simbol figurativ. Este o
imagine secundara , care se bazeaza pe experienta perceptiva (la nivelul careia s-au
realizat prelucrari primare de informatii). Caracterul panoramic al reprezentarii il explica
prin faptul ca aceasta reflecta simultan si integral insusirile obiectului respectiv (spre
deosebire de perceptie, care reda numai acele insusiri care pot fi vizualizate din pozitia
fata de obiect). Schematismul consta in estomparea sau omisiunea detaliilor
nesemnificative.Este vorba despre o schematizare intuitiva, influentata de operativitatea
gandirii si de codificari verbale.
Reprezentarile sunt imagini unitare, deoarece ofera o imagine integrala a
obiectului respectiv.Mobilitatea acestora presupune posibilitatea de a se modifica,
restructura, pentru o mai buna adaptare la cerintele sarcinii respective.Reprezentarile sunt
simboluri figurative-redau la nivel mental insusirile configurative ale obiectelor.
Ultima caracteristica mentionata (simbol figurativ) evidentiaza un aspect foarte
important- reprezentarea face trecerea de la sensibil la abstract. Sensibilul se regaseste in
cadrul acesteia prin insusirile intuitiv-figurative caracteristice obiectului respectiv
(legatura cu perceptia) si rationalul- prin condensarea, schematizarea, accentuarea
insusirilor relevante ( realizate cu ajutorul operatiilor gandirii). De aceea se considera ca
reprezentarea faciliteaza formarea notiunilor.
Caracterul general al reprezentarilor nu trebuie confundat cu generalizarea
conceptuala, intrucat aceasta din urma presupune surprinderea insusirilor esentiale .
M.Zlate (1999) subliniaza ca, din punct de vedere al continutului, „reprezentarea se
apropie de perceptie (reda insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor), iar prin
mecanismul operational se apropie de gandire (implica un anumit grad de generalitate)
(...)Faptul ca imaginea are un caracter generalizat arata ca ea prefigureaza unele
particularitati ale proceselor logice” (p.192-193).
Bogatia si varietatea repertoriului de reprezentari mentale isi pun amprenta asupra
formarii conceptelor, intelegerii semificatiei cuvintelor noi, oferind in acelasi timp un
suport intuitiv pentru formarea si dezvoltarea rationamentelor si rezolvarea de probleme.
De exemplu , elevii inteleg notiunea de „lant trofic”, pornind de la reprezentarile mentale
pe care le au despre plante, animale, retea hidrografica, atmosfera. La ora de chimie
sesizeaza mai usor diferentele dintre alcani (hidrocarburi saturate) si benze( hidrocarburi
aromate), reprezentandu-si mental inelul aromatic asemeni unui „dans” al norilor de
electroni- asa cum si-a imaginat Keukle, cel care a descoperit nucleul atomic). La ora de
geometrie, reprezentarea mentala a datelor problemei si desenarea corecta a acesteia
faciliteaza gasirea modalitatii de rezolvare. Daca repertoriul reprezentarilor mentale este
sarac, atunci vor aparea confuzii sau dificultati in rezolvarea de probleme.Elevii care
spun ca pinguinii au corpul acoperit cu blana ( luand in considerare ca sunt animale care
traiesc in zona polara) sau cei care aplica teorema lui Pitagora in triunghiurile
dreptunghice cu cateta mica orizontala ( pentru ca doar asa a fost exemplificat pe tabla)
sunt exemple ale acestui aspect.
Profesorii ar trebui sa tina cont in activitatea lor de predare si de preferintele
senzoriale ale elevilor.Practica ne demonstreaza ca exista elevi care rezolva mai usor
exercitii si probleme (algebra, fizica, chimie) daca fac apel la reprezentari vizuale.Daca le
receptioneaza doar in formele verbale, nu sunt la fel de eficienti.Cei cu preferinte auditive
au deseori dificultati la scriere ( vorbirea si ascultarea sunt diferite de scriere si
vizualizare).Acestora le este mai dificil sa transpuna in scris ceea ce exprima oral cu
usurinta. Pentru a-si invinge reticenta care o au fata de aceasta activitate, elevii pot face
exercitii acasa, in care vor incepe cu forma verbala, pe care o vor dicta sau inregistra si
dupa aceea o vor scrie. Dupa mai multe repetitii, se va forma deprinderea de scriere.
Pentru cei care au preferinte vizuale, demersul va fi invers.Mai intai vor face o
schema sau vor scrie ideile principale ale materialului care trebuie prezentat oral.Cei cu
preferinte kinestezice beneficiaza de situatii in care antreneaza motricitatea fina
(manualitatea), in diverse aplicatii practice.Se pare ca situatiile de invatare din scoala
(exceptie facand cele din cadrul orelor de ed. fizica si abilitati practice) pun accentul in
special pe auditiv (mesaje verbale) si vizuale (texte scrise, imagini, scheme,diagrame,
harti).Ce se intampla cu cei care au preferinte kinestezice? Exista riscul de a fi etichetati
drept elevi slabi, cu un ritm lent in invatare sau chiar cu aptitudini scolare scazute.Ei pur
si simplu au alte strategii de invatare, determinate de preferintele senzoriale (corelate
probabil cu o dominanta a inteligentei kinestezice, in comparatie cu cea lingvistica sau
logico-matematica)
Un exemplu sugestiv in acest sens este cazul unui elev care nu reusea sub nici o
forma sa se concentreze la ora de matematica si , implicit, performantele sale erau foarte
slabe.La prima vedere ar fi putut fi incadrat in categoria copiilor hipercinetici, intrucat se
afla in continua miscare.Profesoara de matematica a observat ca elevul respectiv avea o
motricitate fina bine dezvoltata si a profitat de acest lucru, initiindu-l in sistemul destinat
nevazatorilor (Braille). Asociind un domeniu in care era inzestrat- cel kinestezic- cu cel
care capatase o atitudine de refuz-matematica-a inceput sa capete incredere in fortele
proprii.Matematica nu i se mai parea a fi o materie dificila si plictisitoare.
In majoritatea cazurilor, acesti elevi se vor orienta spre ocupatii in care sa
foloseasca abilitatile motrice: constructii, agricultura, gradinarit, reparatii auto, educatie
fizica.
Bibliografie

 AUSUBEL, D.P; ROBINSON, F.G., Invatarea in scoala.O introducere in


psihologia pedagogica. Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica, 1981
 CRETU, TINCA ,Psihologia educatiei. Bucuresti, Ed.Credis, 2004
 EGGEN, P; KAUCHAK, D., Educational Psychology . New York, MacMillan
Publishing Company, 1992
 MALIM, T., Procese cognitive. Bucuresti, Ed. Tehnica, 1999
 ZLATE, M., Psihologia mecanismelor cognitive. Iasi, Ed. Polirom, 1999
 POPESCU, NEVEANU, P., Dictionar de psihologie. Bucuresti. Ed. Albatros,
1978
UNIVERSITATEA VALAHIA, TARGOVISTE
FACULTATEA DE STIINTE JURIDICE, SOCIALE SI POLITICE
SPECIALIZAREA STIINTELE EDUCATIEI
PSIHOPEDAGOGIA INVATAMANTULUI PRIMAR SI PRESCOLAR

-FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI-

BRATU ELIZA-TEODORA
ANUL I