1

Poezia interbelica Modernismul

Termenul de modern de defineste prin raportare la traditie, la elementele
conservatoare. Modernul isi sustine aparenta la campul noutatii, al inovatiei, al inventiei. Primele
manifestari au loc in secolul al XVI-lea, cand incepe o disputa estetica di 414j92e n pricina ca umanistii
pun la indoiala principiul imitatiei, in favoarea libertatii creatoare. In secolul al XIX-lea
(19) modernismul caracterizeaza o miscare culturala ampla care include literatura, arhitectura,artele.
Notiunea de modernitate a dezvoltat doua sensuri: primul se asociaza ideii de progres tehnologic,
cel de-al doilea este folosit pentru productia literara si artistica.
Primele semne ale modernitatii culturale se ivesc in jurul operei lui Charles Baudelaire (Florile
raului 1857), dar apogeul este reprezentat in primele decenii ale sec. al XX-lea prin coexistenta cubismului
francez, a expresionismului german si a futurismului italian.
Operele moderne se definesc prin cateva trasaturi: ruptura cu traditia; tema crizei existentiale
si a absentei sensului; accentul pus pe tot ceea ce tine de present si de respingerea trecutului, renuntare
la unitate de sens si structura: tema orasului, imagini ale industrializarii si tehnologiei. Modernistii
folosesc diverse strategii: ironia, parodia, citatul, jocurile de limbaj, autoreflexivitatea.
Aparitia modernismului este strans legata de obsesia efemeritatii. A schimbarii necontenite care
caracterizeaza viata moderna.
Aceasta constiinta a efemeritatii tutror lucrurilor este asociata cu ideea creatiei distructive, despre
care a vorbit pentru prima data filozoful german Niestzsche, care incearca sa demonstreze ca modernismul
nu constituie altceva decat energia vitala, dorinta de a trai si de a domina, plutind intr-o mare a dezordinii,
a anarhiei, a distrugerii, a alienarii individuale si a disperarii.
Trasaturile generale ale poeziei moderne au fost evidentiate mai ales de catre teoreticianul german
Hugo Friedrich in lucrarea sa Structura liricii moderne (1956). Printre acestea se cuvine sa amintim:
preocuparea pentru o poezie de cunoastere care vizeaza metafizicul si isi propune sa fie o noua
etica sau chiar o noua religie
functia simbolica a limbajului
principiul bisonantei intre continut si forma, intre parte si intreg, el se manifesta la nivelul eului
poetic, prins intre trairi antagonice intre care nu exista nici o posibilitate de conciliere
fragmentarismul poemul modernist se constituie din secvente fara legaturi evidente intre ele,
intre care exista mai degraba tensiuni decat consonante.
depersonalizarea Edgar Allan Poe, scriitor American, arata ca sentimental (cultivat de romantici)
reprezinta o intoxicatie a inimii si travaliul artistic trebuie sa fie o elaborare la rece. Baudelaire
considera ca poetul trebuie sa renunte la sensibilitatea inimii inlocuind-o printr-o sensibilitate a
2

imaginatiei. Se ajunge la o lirica depersonalizata in care eul liric tinde sa fie o prezenta tot mai
discreta.
dezumanizarea ca faza accentuata a depersonalizarii
estetica uratului
principiul fanteziei dictatoriale: poetul modernist nu mai exprima, ci isi propune sa creeze
universuri posibile care se supun doar propriei sale imaginatii.
indiferenta la gustul publicului comun (numita de Hugo Friedrich placerea aristocratica de a
displacea)
noul limbaj caracterizat prin:
- ambiguitate
- metaforism (metafore foarte indraznete care asociaza termenii cei mai indepartati)
- sintaxa eliptica
- preferinta pentru versul alb
Modernismul romanesc s-a manifestat viguros in perioada dintre cele doua razboaie
mondiale, avandu-l ca teoretician si pomotor pe criticul si istoricul literar Eugen Lovinescu.
Conceptia literara a lui Lovinescu este influentata de teoriile sociologului francez Gabriel Tarde si
are la baza legea imitatiei.
In opinia criticului, in fiecare epoca din istoria culturii exista un spirit al veacului, care se
manifesta puternic intr-o anumita cultura, ce va servi drept model pentru toate celelalte. In prima jumatate
a sec. al XX-lea, acest spirit al veacului se manifesta cel mai puternic in literatura si arta occidentala, cu
care literatura romana trebuie sa se se sincronizeze, ca sa nu ramana un fenomen periferic, plasat sub
semnul provincialismului cultural.
Eugen Lovinescu intemeiaza teoria sincronismului, fara a se reduce la simpla imitare a unor
modele straine; ci presupune adaptarea la specificul rasei.
Lovinescu nu a fost doar un teoretician, ci si un promotor al modernismului, prin intermediul
revistei Sburatorul, dar, mai ales, al cenaclului cu acelasi nume.
Criticul i-a impus pe Liviu Rebreanu, H. Papadat Bengescu, Camil Petrescu, Anton Holban, Ion
Barbu, aratandu-si preferinta pentru romanul obiectiv si pentru proza de analiza, ca si pentru simbolism si
pentru poezia intelectualista, dar cu o puternica incarcatura de lirism.
In paralel cu modernismul academic al lui E.Lovinescu, epoca interbelica a cunoscut si activitatea
unor cercuri avangardiste, grupate initial in juril poetului I.Vinea si al revistei conduse de acesta
Contimporanul.
3

Ulterior, apar si alte publicatii: Ulm, Interval. Spre sfarsitul anilor 30 se configureaza o
puternica miscare suprarealista, care va supravietui pana dupa al doilea Razboi Mondial, rezistand pana la
acapararea deplina a puterii politice de catre partidul comunist.
Din randul lor se vor desprinde cativa poeti importanti: Virgil Teodorescu, Gellu Naum sau
Gherasim Luca.