Sunteți pe pagina 1din 14

POLITICA IN DOMENIUL CONCURENTEI

Atunci cand politica concurentei este efectiv aplicata, consumatorii au cele mai mari
beneficii. Intr-un timp al schimbarilor, aplicarea politicii concurentei si interesele
consumatorilor reprezinta o legatura stabila.

Mario Monti, comisar european
responsabil cu politica in domeniul concurentei

Prin originea sa, conceptul de concurenta s-a format si este folosit in orice relatii
sociale. Reglementarile juridice l-au preluat in vocabularul uzual, adaugandu-i unele note
disociative, spre a-l adapta particularitatilor vietii economice.
Pe plan general, prin concurenta se intelege o confruntare intre tendinte adverse, care
converg spre acelasi scop.
Pe plan social deosebim forme extrem de variate ale competitiei. Ea reprezinta printre
altele aspectul de concurenta vitala, semnificand conflictul interuman in cadrul caruia fiecare
ins tinde la conservarea si dezvoltarea proprie. Poate exista de asemenea opozitie
competitionala intre interesele individuale si sociale, intre drepturi si obligatii, intre
manifestari altruiste si egoiste.
In viata practica, concurenta inseamna victorie proprie, conditionata de infrangerea
adversarului si se desfasoara pe terenul economic sau social.
Conform unei definitii, concurenta reprezinta o rivalitate comerciala, lupta dusa cu
mijloace economice intre industriasi, comercianti, monopoluri, tari etc. pentru acapararea
pietei, desfacerea unor produse, pentru clientela si pentru obinerea unor castiguri cat mai
mari.
Rivalitatea pentru castigarea, extinderea si conservarea clientelei se poate desfasura
intre agentii care produc sau distribuie marfuri, presteaza servicii ori executa lucrari, numai in
conditiile economiei de piata.
Fara politica in domeniul concurentei, piata nu poate functiona in mod natural, fiind
necesare interventii din afara, care sa-i asigure o evolutie corespunzatoare.
Principiul economiei de piata deschise nu implica existenta unei atitudini pasive fata
de modul de functionare al pietei, ci dimpotriva impune existenta unei vigilente constante.
Nu se poate vorbi de un fenomen al concurentei fara a defini, mai intai, locul de
desfacere a acesteia si anume piata.
Piata indeplineste functia economica de a realiza legatura dintre cererea si oferta de
marfuri, de servicii sau de lucrari, stabilind circuitul economic dintre productie si consum. La
nivel global, piata exprima totalitatea actelor de vanzare-cumparare. Ea adapteaza si
coreleaza nevoile producatorilor si ale consumatorilor, in conformitate cu regulile social-
economice de desfasurare a schimbului de valori materiale.
In relatiile de piata, concurenta a fost privita, initial, ca factorul decisiv care asigura,
in mod spontan, diviziunea muncii intre agentii economici, precum si conditiile normale ale
productiei, ale schimburilor si ale consumului de bunuri.
Tinta rivalitatii pe piata o constituie profitul maxim, realizat prin captarea si pastrarea
clientelei.
In relatiile economice internationale, concurenta a parcurs un itinerar complicat,
marcat de adoptarea unor masuri protectioniste, tarifare si netarifare, de catre numeroase
state, in scopul de a ocroti si incuraja propria dezvoltare industriala.
Politicile comune constituie un ansamblu de reguli, masuri , linii de actiune si
conduita propuse si adoptate de catre institutiile comunitare europene , ce sustin atat
integrarea economica, cat si pe cea politica.
Ca tipologie , aceste politici imbraca trei forme de prezentare:
1. Politici comune orizontale, numite si generale, care afecteaza in mod egal modul de
manifestare a activitatilor in toate statele membre. Aici se include politica social, cea
concurentiala, in domeniul mediului s.a.
2. Politici comune sectoriale , ce se focalizeaza pe sectoare bine delimitate ale
economiilor nationale a statelor membre, cum ar fi cele din domeniul industrial,
agricol, al transporturilor, al energiei.
3. Politici comune externe , care se preocupa de relatiile Uniunii Europene cu state terte ,
precum si politica comerciala, sau politica de sprijinire a dezvoltarii
multidimensional.
In final, se urmareste dezvoltarea competentelor comunitare , in special a celor ce
revin Comisiei Europene , mai mult decat a celor nationale ale statelor membre.
Politica in domeniul concurentei consta in protejarea si extinderea concurentei ca
proces de rivalitate intre firme pentru a castiga clienti, precum si ca proces de creare si
protejare a pietelor.
Uniunea Europeana a elaborat o politica in domeniul concurentei alcatuita din 5
componente si anume o interdictie a acordurilor intre firme care limiteaza concurenta;
interzicerea abuzurilor de pozitie dominanta din partea uneia sau a mai multor firme mari;
controlul fuziunilor care creaza o pozitie dominanta; controlul ajutoarelor acordate de un stat
membru unei firme sau categorii de firme, precum si liberalizarea masurilor statelor membre
care favorizeaza utilitatile interne si industriale de infrastructura.
Politica comunitara in domeniul concurentei a cunoscut o permanenta evolutie
conceptuala, fiind influentata de importante dezbateri teoretice, ca si de pozitiile pe care
unele state membre le-au avut in diferite momente ale procesului de integrare.
Se pot distinge doua mari orientari in conceperea politicii din domeniul concurentei: o
orientare care priveste concurenta ca pe un scop in sine si o orientare care priveste concurenta
doar ca pe un instrument al atingerii obiective.
La randul sau, orientarea care priveste concurenta ca pe un scop in sine reprezinta, si
ea doua abordari diferite.
- prima abordare considera ca politicile din domeniul concurentei nu trebuie sa aiba
ca obiectiv doar eficienta sau rentabilitatea, ci si un obiectiv de natura politica.
Aceasta ar consta n asigurarea conditiilor de exprimare nelimitata a libertatii si
initiativei intreprinzatorilor mici si mijlocii.
- a doua abordare, de sorginte ultra liberala, exacerbeaza libertatea de actiune pe
piata a intreprinzatorilor pana la renuntarea la orice tip de politica in domeniul
concurentei. Absolutizand miscarea natural a pietei, aceasta abordare a fost
utilizata in analiza teoriei inovatiei enuntata de catre J. A. Schumpeter, conform
careia mecanismele pietei determina, in mod natural, intreprinderile sa ocupe
poziii dominante, in functie de gradul in care achizitioneaz si folosesc inovatii
tehnice.
Aceste pozitii dominante sunt insa tranzitorii, deoarece decalajele tehnice apar , in
mod constant, intre intreprinderi, ca urmare constantei cu care evolueaza tehnica si
tehnologia. Astfel, pozitia de monopol a unor intreprinderi se erodeaza in favoarea altor
intreprinderi care reusesc sa depaseasca dotarea tehnica a celor doua precedente.
Concluzia este ca pozitia de monopol nu este vesnica si nu ar fi nevoie de politici de
reglementare a concurentei daca piata, prin propriile ei mecanisme , reuseste sa anihileze
perenitatea pozitiilor monopoliste. Reglarea spontana a raportului de forte pe piata este astfel
considerata mai eficienta decat orice reglementare birocratico - administrativa.
O alta orientare general este aceea conform careia concurenta nu este conceputa decat
ca un instrument necesar realizarii unor obiective economice, sau chiar sociale. Si aceasta
orientare poate fi prezentata prin doua abordari diferite:
- prima abordare considera concurenta un instrument esential, dar nu unic, al
procesului de crestere a eficacitatii muncii sociale si al cresterii bunastarii
populatiei. Transpunerea in practica a acestei abordari prin politici bazate pe
evaluarea capacitatii de eficientizare a diferitelor grade de reglementare a
concurentei, este dificila si contradictorie datorita nu numai lacunelor
metodologice, dar si lipsei de informatie coerenta la intervale regulate de timp.
- a doua abordare cauta, prin intermediul politicilor din domeniul concurentei, sa
satisfaca si alte interese de ordin public , de la cele ale eficientei si rentabilitatii
activitatii economice. In acest caz, politicile din domeniul concurentei sunt
concepute in paralel cu politici industriale de promovare a unor activitatii cu
rezonanta sociala la nivel local sau national; cu politici sociale destinate
reconversiei fortei de munca sau cu politici agrare si de protectie a mediului
inconjurator.
Politicile comunitare din domeniul concurentei apar ca fiind nucleul organizarii si
functionarii pietei unice, dar le nu pot face abstractie de posibilitatea aparitiei unor efecte
negative datorate tendintelor contradictorii pe care le manifesta, pe de o parte , dezvoltarea
structurilor de piata, si pe de alta parte , dezvoltarea procesului de concentrare si centralizare
a productiei si a capitalului.
Sa explicam aceasta situatie:
Asa dupa cum s-a vazut, principiile politicilor din domeniul concurentei au la baza
ideea conform careia efectele pozitive ale unei economii de piata nu apar decat in conditiile
unui climat concurential .
In cadrul teoriei economice traditionale , climatul de concurenta pura si perfecta se
caracterizeaza prin faptul ca intreprinderile nu au o influenta individual asupra formarii
preturilor ( sunt doar price taker ) ceea ce face ca preturile sa tinda spre un nivel minim
(punctual unde pretul mediu este minim), reprezentand un orizont de optimizare al
ansamblului economic.
Un pret mai mare decat acest nivel ar conduce la obtinerea de supraprofit , iar unul
mai mic la pierderi. In realitate, o astfel de analiza intra in contradictie cu realitatea
concurentei dintre firme, care presupune ca o firma are tendinta normal de a se impune pe
piata prin costuri si preturi mai mici, ca si prin inovarea si modernizarea produselor.
Acceptand aceasta realitate, trebuie sa admitem ca o politica in domeniul concurentei
care are ca obiectiv instaurarea unui adevarat regim de concurenta perfecta, va avea ca efect
tocmai pierderea de eficacitate, deoarece aduce prejudicii acelor intreprinderi care au reusit sa
se impuna pe piata prin costuri si preturi mai mici (un nivel mai mare de eficacitate si
rentabilitate).
Cu alte cuvinte , incercarea de reglementare a concurentei are ca efect pierderea de
eficacitate a producatorului si reducerea posibilitatii de consum a cumparatorului.
Nu putem sa nu luam in calcul si situatia unei structuri economice in care actioneaza
in paralele atat intreprinderi mici si mijlocii, cat si mari intreprinderi. Avantajele economiei
de scara nu pot fi accesibile intreprinderilor mici si mijlociii, ci doar marilor intreprinderi,
care, devin principalele generatoare de profit prin acest monopol natural al utilizarii
avantajelor economiei de scara. Iata de ce devine posibil ca in situatia industriilor in care
costurile de intrare a factorilor de productie sunt mari si se actioneaza pe economia de scara
(exemplu: industria aeronautica), preturile produselor marilor intreprinderi (monopoluri) sunt
mai mici decat preturile ce rezulta ca urmare a unei perfecte lupte de concurenta intre
intreprinderile mici si mijlocii ale aceleiasi ramuri industriale.
Astfel, pe o piata reala, caracterizata de imperfectiuni ale concurentei (economia de
scara, costuri nerecuperabile, efectul inovarii, informatie asimetrica ) apare necesitatea unor
masuri de protectie a procesului de concentrare a productiei si a proprietatii.
Politicile comunitare din domeniul concurentei releva, astfel , o tendinta
contradictorie: pe de o parte, concentrarea productiei si a capitalului ridica nivelul de
rationalitate si eficacitate prin marirea dimensiunilor intreprinderilor, stimuland procesul de
scadere a preturilor prin marirea dimensiunilor intreprinderii, stimuland procesul de scadere a
preturilor ; pe de alta parte, concentrarea productiei si a capitalului conduce la deteriorarea
climatului concurenial, stimuland procesul de crestere a preturilor.
Cronologic, primul set de reguli in domeniul concurentei a fost introdus in Statele
Unite ale Americii in anul 1890 avand denumirea de : US Sherman Act.
Dupa acest an nu s-au mai cunoscut acte importante in domeniu deoarece evolutia
economiei mondiale a cunoscut o axa plana, cazand in colaps in perioada 1929 1933.
Dupa al Doilea Razboi Mondial, economii importante ca Germania, Japonia, S.U.A
isi vor crea o legislatie antimonopol.
In afara de aceste trei economii, tarile membre CECO isi vor crea reglementari proprii
prin Tratatul din 1951 in domeniul carbunelui si otelului. Dupa trei ani, la Paris, 1954,
membrii CECO vor formula prevederi antitrust. Anul 1957 aduce cu sine renovarea
articolelor ale Tratatului din 1951 actualizandu-le cu noile nevoi ale Comunitatii Europene.
Astfel apar reguli care au servit in asigurarea ca restrictiile tarifare si netarifare existente in
cadrul relatiilor comerciale dintre tarile membre si anulate prin tratat nu vor fi inlocuite de
carteluri intre companii din diferite state.
Cartea de capatai in domeniul concurentei poarta numele de Regulamentul 17/62 care
contine un set de reguli procedurale in domeniul politicii concurentiale. (PDC)
Structurile din tarile industrializate au cunoscut, inca de la mijlocul secolului al XIX -
lea, un proces accentuat de concentrare a intreprinderilor. Tendinta s-a accelerat in perioadele
de criza economica, precum indeosebi in anii 30, dupa crahul bursier de la Wallstreet,
deoarece in asemenea situatie intreprinderile puternice, care de obicei rezista mai bine, le
absorb pe cele concurente, aflate in dificultate.
Pe langa bazele cronologice, politica concurentiala cunoaste si o importanta baza
juridica pentru ca, desi sanctiunile sunt de ordin economic, ele isi au originea in legislativ.
Putem vorbi de Tratat U.E, cu precadere articolele :
- art. 81 practici restrictive ;
- art. 82 pozitia dominanta pe piata ;
- art. 86 intreprinderile publice ;
- art.87/89 ajutorul de stat.
Legislatia secundara a UE, sub forma Regulamentelor si Directivelor include
urmatoarele referiri: Reglementarile Consiliului 17/1962, Reglementarile Consiliului
4064/1989 privind controlul fuziunilor amendat prin reglementarile Consiliului 1310/1997.
In cadrul Uniunii Europene principalii actori implicati in politica in domeniul
concurentei sunt:
- Comisia Europeana este institutia responsabila la nivel comunitar, iar deciziile se
iau prin majoritate simpla ;
- Parlamentul European evalueaza actiunile Comisiei intr-un raport anual ;
- Curtea Europeana de Justitie decide daca rezultatele si deciziile luate de Comisie
au baza legala ;
- autoritatile nationale sunt investite cu conpetente in acest domeniu dar au
jurisdictie doar in tara din care fac parte.
Cauzele concentrarii pot fi de ordin tehnic, organizatoric, comercial sau financiar. Din
punct de vedere tehnic, asocierea agentilor economici poate servi la rationalizarea muncii,
printr-o divizare si specializare mai rationala a activitatilor, Sporesc totodata posibilitatile si
mijloacele pentru cercetare si inovatie. Organizatoric, fuziunea unor intreprinderi reduce
cheltuielile administrative, prin contopirea serviciilor de personal, de contabilitate, de
reclama, de transporturi etc. Pe plan comercial, concentrarea permite strategii perfectionate si
diversificate de aprovizionare si desfacere, ca si campanii publicitare cu arii de difuzare si
durate mai mari. Sub aspect banesc, intreprinderile traditionale, cu clientele consolidate, care
dispun de suficiente resurse financiare, tind sa se uneasca cu altele, care resimt nevoia de
investitii de capital spre a prospera rapid. In afara de o asemenea finantare interna, cresterea
dimensiunii unor agenti economici prin concentrari, le confera accesul la finantare externa, in
proportii mai inseminate decat daca ar actiona ca firme izolate.
Procesul de concentrare se poate realiza, din punct de vedere economic, pe trei cai
diferite. O prima modalitate o constituie concentrarea orizontala, care intervine intre unitati
concurente cu profil similar, ele coordonandu-si activitatile specifice. Astfel au procedat,
printre altele, firmele de automobile Peugeot Citroen. O alta forma o constituie
concentrarea vertical dintre intreprinderi situate pe trepte diferite pe filiera de productie sau
de distribuitie de marfuri, servicii sau lucrari; reunirea are loc intre fabricanti, grosisti,
intermediari si detailisti, care se grupeaza intr-o singura intreprindere polifunctionala. In fine,
exista concentrare conglomerala, care pune laolalta activitati economice diferite, fara
conexiune intre ele, cu singurul scop de la spori rentabilitatea. (turism, hoteluri, audiovisual,
farmacii etc.)
Concret unele date mai vechi, arata ca un numar de circa 20 dintre cele mai mari
intreprinderi din diferite tari ale lumii, formate prin concentrari, realizeaza anual o cota din
produsul national brut echivalenta cu 28% in Marea Britanie, cu 20% in Germania, cu 17% in
Japonia, cu 15,5 in Franta si cu 14,5 in Statele Unite ale Americii.
Potrivit Uniunii Europene, este interzis orice acord intre firmele mari care sa
depaseasca 35% din piata economica, care ar putea conduce la fixarea preturilor, limitarea
sau controlarea productiei, a pietelor, a dezvoltarii tehnologice sau a investitiei, partajarea
pietelor sau a distribuitorilor, aplicarea de conditii diferite unor tranzactii asemanatoare.
In domeniul concurentei, politica adoptata incearca sa previna practicile
anticoncurentiale, precum si modificarile structurale in domeniul economic care pot facilita
aceste practici si care apar ca o consecinta a deciziilor emise sau a reglementarilor adoptate
de organele administratiei publice care intervin in operatiunile de piata, influentand direct sau
indirect concurenta.
Potrivit politicilor U.E. in afara legislatiei in vigoare si a prerogativelor institutiilor
statale sunt interzise general urmatoarele acord ce privesc concentrarea orizontala si cea
verticala:
- fixarea preturilor de catre firme;
- birouri de vanzare comune;
- fixarea de cote de productie sau livrare
- impartirea pietei sau/si a surselor de aprovizionare;
- fixarea preturilor de revanzare;
- clauze de protectie teritoriala absoluta.
Iar prima componenta a politicii concurentiale elaborata de Uniunea Europeana,
politica privind acordurile anticoncurentiale sau practicile restrictive este specificata in
articolul 81 care interzice toate acordurile si practicile concertate intre firme afectand
comertul dintre statele membre si care au ca obiect sau efect impiedicarea, restrangerea sau
denaturarea concurentei in interiorul pietei interne.
Pe scurt, sunt interzise orice intelegeri intre agentii economici si practici concertate
care au ca obiect sau pot avea ca efect restrangerea, impiedicarea sau denaturarea concurentei
pe piata sau pe o parte a acesteia.
A doua componenta a politicii europene in domeniul concurentei, controlul abuzurilor
de putere dominanta, interzice folosirea in mod abuziv de una sau mai multe intreprinderi a
unei pozitii dominante detinute pe piata interna. Detinerea unei pozitii dominante pe piata
romaneasca nu este interzisa. Agentii economici intra sub incidenta legii in masura in care
abuzeaza de pozitia lor dominanta prin recurgerea la fapte anticoncurentiale care afecteaza
comertul sau prejudiciaza consumatorii.
A treia componenta a politicii este controlul fuziunilor si achizitiilor care au
potentialul de a genera monopoluri. Tinta principala a acesteia este reprezentata de firmele
mari. Aceste acorduri afecteaza mii de locuri de munca, transforma campanii traditionale, fac
sau dizolva averi pe pietele financiare si creaza sau distrug reputatiile liderilor din sector.
A patra componenta a politicii se refera la ajutoarele de stat. Articolul 87 TCE
stabileste ca ajutoarele de stat acordate firmelor, private sau de stat, care denatureaza
concurenta sunt incompatibile cu piata comuna. Aceasta se aplica in mod evident
subventiilor de stat directe acordate companiilor.
A cincea si ultima componenta a politicii se refera la concurenta in sectorul public si
al utilitatilor privatizate. In ceea ce priveste ajutoarele de stat, tinta primara este reprezentata
de guvernele nationale, care pot detine industrii nationalizate, pot acorda puteri de monopol
utilitatilor de stat sau private si opereaza regimuri de reglementare care elimina concurenta.
Franta are inca din 1996 Legea Galland, prin care se interzice vanzarea sub costurile
de productie. Apoi, prin Legea Dutreill II din 2005 s-au stabilit standarde clare pentru
transparentizarea contractelor si eliminarea taxelor ascunse, precum si sanctiuni pentru
infractiuni, acestea putand ajunge chiar pana la excluderea de pe piata pe o perioada de pana
la cinci ani.
Tot pe cale legala, in Germania s-a interzis abuzul de conditii contractuale aplicate
furnizorilor, dar si vanzarea produselor alimentare sub pretul de distributie angro. De
asemenea, in Anglia s-a elaborat un Cod de Practici Comerciale pentru supermarketuri, dupa
o investigatie care a identificat 52 de practici anticoncurentiale aplicate de retaileri in relatiile
cu furnizorii.
In Portugalia, un cod similar a fost semnat in 1997, iar in Spania a fost adoptata o
lege, in 1996, pentru evitarea dezechilibrelor ce pot aparea intre marii retaileri si micile
magazine. "In Vest este mai greu ca un supermarket sa scoata din magazine produsele unui
mare producator de bauturi racoritoare, spre deosebire de Romania". "Un alt exemplu
relevant este ca asociatia profesionala a panificatiei din Olanda este atat de puternica incat
intarzierea cu o singura zi la plata unui membru duce la oprirea furnizarii de paine de la toti
ceilalti".
Conceptul de climat de concurenta pura si perfecta trebuie inteles in coordonatele
economie postmoderne care a relevant existenta asa numitelor esecuri (limite) ale pietii
(market failures) care justifica interventia statului atunci cand regulile liberei concurente nu
sunt respectate de catre intreprinderi. Aceste esecuri ale pietii pot aparea sub forma efectelor
de externalitate ) activitatea de cercetare dezvoltare realizata de catre o intreprindere poate
influenta in asa masura climatul antreprenorial, incat si alte intreprinderi pot beneficia de
rezultatul cercetarii , desi nu suporta nici un cost al acesteia sau sub forma efectelor
randamentelor de scara crescatoare . In acest ultim caz , randamentul intreprinderii creste
odata cu cresterea marimii sale ceea ce face ca, pe ansamblul intreprinderii creste odata cu
cresterea marimii sale ceea ce face ca, pe ansamblul economiei, sa nu mai fie de dorit
mentinerea starii de atomicitate (existenta unui numar mare de mici intreprinderi ) care atesta
existenta climatului de concurenta pura si perfecta.
Rezulta ca aceste intreprinderi de talie mare sunt primele vizate de catre politica n
domeniul concurentei. Ele reprezinta monopoluri sau intreprinderi cu comportament
temporar/conjunctural monopoliste.
Pentru a putea controla si limita tendinta acestora de a incalca regulile concurentei
perfecte, nu se mai poate actiona doar national, fiind necesara actiunea la nivelul uniunii.
Astfel, avem raspunsul si la cea de a doua intrebare care fundamenteaza principiile
politicii comunitare in domeniul concurentei.
O justificare analitica a principiului interventiei de la nivelul Uniunii , in scopul
mentinerii climatului de concurent libera , o gasim n lucrarea lui J. D. Hansen, H: Heinrich
i J. U. Nielsen.
Autorii citati folosesc exemplul a doua tari , A i B, care formeaza o uniune
economic. Fiecare dintre tari are o structura de intreprinderi monopol care actioneaza pe piata
unica (se accept ipoteza conform careia intreprinderile de monopol din tara A actioneaza
intr-o ramura de activitate, iar cele din tara B intr-o ramura de activitate diferita).
In masura in care intreprinderile monopol din tara A exporta la un pret ridicat (de
monopol) in tara B iar intreprinderile monopol din tara B export tot la un pret ridicat (de
monopol) in tara A, nici una dintre tari nu are interesul sa aplice o politica in domeniul
concurentei (cu obiectivul de a limita practicile monopoliste ) deoarece si-ar diminua profitul
rezultat din export.
In operatiunile de export si import, fenomenul negativ cel mai frecvent intalnit il
constituie dumpingul de marfuri si de servicii. O definitie identifica dumpingul cu importul
unor produse la un pret inferior valorii lor normale. O astfel de viziune este prezenta si in
art. 2, pct. 2 din Regulamentul nr.2423/1988 al Comunitatii Economice Europene, care
prevede ca un proces este socotit ca formand obiect de dumping daca pretul sau de export
catre C.E.E e inferior valorii normale a unui produs similar.
Intelesul deplin al notiunii presupune bilateralizarea notelor definitorii ale
dumpingului. In sensul aratat pot fi mentionate indeosebi documente G.A.T.T. Astfel, art. VI,
pct 1 din Acordul general al G.A.T.T. arata ca dumpingul permite introducerea de produse ale
unei tari pe piata altei tari la un pret inferior valorii sale normale.
In literatura de specialitate s-a retinut ca dumpingul consta in practicarea de catre
firme a vanzarii de produse in straintate la costuri inferioare sau la preturi semnificativ mai
reduse decat cele de pe piata interna.
In acelasi sens, s-a scris in doctrina noastra ca dumpingul reprezinta o forma extrema
a luptei de concurenta, constand in vanzarea de marfuri la preturi mult mai mici decat
preturile pietei si chiar sub nivelul costurilor de productie, pentru patrunderea si acapararea
pietei si inlaturarea concurentei, iar acest lucru a fost interzis de U.E.
In relatiile internationale, dumpingul consta in livrarea de marfuri in alte tari la un
nivel inferior valorii normale, respectiv cu mult sub preturile pietei si sub costurile de
preoductie; diferenta de pret rezultata din politica de dumping de export este de multe ori
compensata prin obtinerea de prime de export si subventii de la bugetul de stat sau va fi
recuperata ulterior, dupa infrangerea concurentei, prin majorarea preturilor.
Pe pietele nefiabile, schimburile de bunuri si de servicii nu indeplinesc, adesea,
conditiile de comparabilitate, fiind ca atare inapte sa serveasca drept reper valabil pentru
determinarea valorii normale a produsului banuit de dumping la export. Ordinul comun nr.
128/1992 le vizeaza prin expresia de vanzari care nu permit o comparare relevanta.
Pentru a fi in masura sa corespunda acestor scopuri, operatiunile care se perfecteaza
pe piata interna a exportatorului trebuie sa aiba o pondere semnificativa. In sensul aratat s-a
observat ca de multe ori se constata, pentru un produs determinat diferente notabile intre
cantitatile vandute pe piata interna si cantitatile exportate. Aceste diferente de natura
cantitativa pot sa exercite repercursiuni asupra preturilor practicate la export si pe piata
interna. E si punctul de vedere exprimat de Comisia C.E.E., care a precizat urmatoarele: Ori
de cate ori volumul vanzarilor pe piata interna este relativ redus, se poate considera ca
preturile unor asemenea vanzari pot fi influentate de consideratii comerciale care exced
situatia obisnuita si ca aceste vanzari au ca obiect cantitati reziduale sau in atare masura
neglijabile incat nu ar putea si considerate ca reflectand cu fidelitate un nivel de preturi
rezultand din operatii comerciale normale.
Pornind de la asemenea realitati, Acordul general al G.A.T.T prevede in art. VI alin. 1
ca pentru constatarea faptului de dumping este necesar sa se tina seama, printre altele, de
diferentele existente in conditii de vanzare. Expresia citata priveste tocmai discrepanta
dintre cantitatea de produse similare pe piata interna si pe cea externa.
Criteriul aratat a fost utilizat frecvent de catre Comisia C.E.E. spre a identifica
operatiunile de pe piata interna a exportatorului care sunt apte sa serveasca drept termen de
comparatie pentru analizarea pretului produsului suspectat de dumping.
Initial se proceda la o apreciere concreta, diversificata de la caz la caz, stabilindu-se,
in functie de cantitatea de produse vehiculata pe piata exportatorului, posibilitatea unei
comparari valabile cu pretul de export. In acest sens, Comisia C.E.E. a decis ca volumul
vanzarilor de fire de bumbac pe piata interna din Turcia era insuficient pentru a justifica o
comparare valabila de preturi cu exportul aceluiasi produs, comercializat in tarile comunitare.
Odata cu aderarea Romaniei la U.E s-au impus modificari drastice legii concurentei
care ne-au ajutat sa definim mai bine regulile de conduita loiala si modalitatile de aparare in
fata practicilor anticoncurentiale. In tari precum Mexic, Turcia, Chile sau Brazilia, ba chiar
tari mai slab dezvoltate ca Romania, ca India, Indonesia, Panama, Algeria, Maroc, Columbia,
Tunisia, Barbados, Iordania, Tanzania, Africa de Sud sau Peru, autoritatile sunt percepute ca
fiind mai eficiente.
Conform art. 135, alin (1) din Constitutie, economia Romaniei este economie de piata,
bazata pe libera initiativa si concurenta, iar statul trebuie sa asigure libertatea comertului,
protectia concurentei neloiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor
factorilor de productie si aplicarea politicilor de dezvoltare regionala in concordant cu
obiectivele U.E.
Conform Forumului Economic Mondial, Romania se afla pe locul 67 din lume ( din
125 de tari), pornind de la eficienta promovarii reale a concurentei in lume. In pofida
experientei noastre de 10 ani in reglementarea practicilor anticoncurentiale, a reformularilor
legislative la standarde europene, a diminuarii semnificative a deficientelor institutionale in
ultimii 3 ani, in ciuda chiar si a dinamicii economice pozitive din ultimii 7 ani, eficienta
implementarii legii concurentei se dovedeste relativ scazuta. Topul mondial este dominat de
patru tari europene: Finlanda (1), Germania (2), Olanda (3) si Marea Britanie (4), talonate de
Australia si Noua Zeeland. SUA se situeaz abia pe locul 14.
Raportul ia n calcul si alti indicatori de perceptie a rolului concurentei in evaluarea
eficientei pietei - unul din cei 9 piloni esentiali ai competitivitatii unei natiuni. De exemplu,
gradul de intensitate a concurentei interne ne pozitioneaz ceva mai bine, si anume pe locul
59. Distorsiunile concurentiale induse de taxe si subventii sunt insa mult mai ingrijoratoare.
Ele ne plaseaza pe un rusinos loc 117.
De la intrarea sa in vigoare in anul 1996 si pana in 2005, legii concurentei pare ca nu
a cunoscut nici o imbunatatire relativa fata de standardul economiilor dezvoltate. Abia in
2006 reusim un salt infim, cu o treime de punct, atingand nivelul de 2,67 a indicelui politicii
concurentiale in Romania.
Pentru a intelege partea teoretica de mai sus, trebuie sa mentionez cateva probleme cu
care s-a confruntat Romania in ultima perioada.
Romania, in ultimii, ani a cunoscut o crestere economica destul de importanta. Odata
cu dezvoltarea economica, a crescut si puterea de cumparare a populatiei. Ca o consecinta
imediata, parcul auto existent in tara a inceput sa creasca prin importuri de masini din
strainatate (in special din UE).
Odata cu inflorirea importurilor s-a nascut o noua afacere foarte tentanta si destul de
bine rasplatita financiar - aceea de "carausi de masini". Cred ca stiti deja persoane care in
ultimii doi - trei ani au umplut foile pasaportului cu stampile, ca urmare a drumurilor catre
Europa, de unde cumpara masini, pe care, odata aduse in tara, le vand la pret mai mare
obtinand un profit frumusel si destul de usor realizat.
Sistemul este destul de simplu: te duci prin tarile comunitatii, in special Germania,
Franta, Belgia, Olanda; faci un tur de orizont printr-un oras mare de unde ai ce alege; gasesti
o masina ieftina pe care o cumperi; fuguta inapoi in tara; faci vama la masina si toate actele la
RAR si politie; vinzi masina cu un adaos, tragi linie si cand aduni trebuie sa iesi pe profit.
Anul 2005 a insemnat pentru micii si ceva mai marii comercianti de masini o
adevarata mana cereasca. Daca la capitolul producatori am stabilit ca singura care merita sa
fie medaliata este Dacia, la importatori sunt mai multi premianti, cei mai importanti fiind
companiile cu capital strain.
In fiecare luna a anului 2005, s-au vandut, in medie 20.000 de autoturisme, din care
jumatate au fost de import. In total, 2005 a adus prin ghiseele de inmatriculari ale Politiei
Rutiere aproximativ 250.000 de certificate ale unor autovehicule nou-noute, dintre acestea in
jur de 200.000 fiind turisme, iar restul vehicule utilitare si autobuze. Importatorii au depasit,
asadar, 100.000 de autoturisme vandute in Romania, valoarea totala a vehiculelor de import
depasind, potrivit estimarilor , 1,5 miliarde euro.
Ulterior, situatia s-a schimbat odata cu intrarea Romaniei in Uniunea Europeana si
odata cu libera circulatie a persoanelor si a marfurilor. Asa numitii carausi de masini au
inceput sa aduca autoturisme second-hand mult mai ieftine fata de autoturismele din
Romania. Astfel, in anul 2008 a avut loc o criza a autoturismelor noi. Nu mai exista o
concurenta pe piata interna a autoturismelor precum Peugeot, BMW, Mercedes, Dacia Logan,
ci o concurenta daca se poate numi asa intre autoturismele noi din Romania si cele second-
hand aduse din strainatate.
Pentru a solutiona acesta criza, Guvernul a hotarat, spre sfarsitul anului 2008, o
triplare a taxei de inmatriculare a autoturismelor aduse din afara. Noile reglementari
majoreaza de trei ori cuantumul taxei de poluare pentru toate autovehiculele inmatriculate
pentru prima data in Romania.
Aceasta hotarare a nemultumit pe cei care se ocupau cu astfel de afaceri si au avut loc
o multime de proteste in toate colturile Romaniei.
Astazi, pe piata de desfacere din Romania, concurenta diversifica mult optiunile
consumatorilor, plecand de la elementele de baza cum ar fi alimentele, imbracamintea si pana
la produse la lux.
Diversitatea produselor existente astazi pe piata se datoreaza in mare parte
concurentei. Concurenta permite consumatorilor sa-si diversifice gama de produse
cumparate.
Pentru a intelege mai bine ceea ce inseamna concurenta, sa ne gandim un pic ce ar
inseamna o lipsa a ei. In primul rand nu ar mai exista o diversitate de produse care sa permita
consumatorului sa aleaga in functie de prefereinte si de pret. Lipsa competitivitatii duce la
cresterea accelerata a preturilor si la aparitia deficitului.
Toate deciziile luate la nivel inalt se reflecta asupra populatiei. Astfel, politica
concurentei este o componenta importartanta din intreaga structura a politicilor elaborate de
Uniunea Europeana, menita sa faciliteze cat mai mult, atat schimbul de produse din cadrul
U.E cat si largirea unei game variate de produse pentru toti consumatorii.