Sunteți pe pagina 1din 207

SISTEMUL ROMÂN DE TAXONOMIE A SOLURILOR (SRTS)

ISBN

N. FLOREA, I. MUNTEANU
N. FLOREA, I. MUNTEANU

INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETĂRE - DEZVOLTARE PENTRU PEDOLOGIE, AGROCHIMIE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI – ICPA BUCUREŞTI

N. FLOREA,

I. MUNTEANU

(coordonatori)

SISTEMUL ROMÂN DE TAXONOMIE A SOLURILOR (SRTS)

BUCURE Ş TI N. FLOREA, I. MUNTEANU (coordonatori) SISTEMUL ROMÂN DE TAXONOMIE A SOLURILOR (SRTS) Bucure

Bucureşti

2012

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETĂRE - DEZVOLTARE PENTRU PEDOLOGIE, AGROCHIMIE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI – ICPA BUCUREŞTI

SISTEMUL ROMÂN DE TAXONOMIE A SOLURILOR (SRTS)

N. FLOREA,

I. MUNTEANU

(coordonatori)

Bucureşti

2012

Coordonatori: Nicolae FLOREA,

Ioan MUNTEANU

Autori: N. Florea, I. Munteanu, C. Rusu, M. Dumitru, Gh. Ianoş, Daniela Răducu, Gh. Rogobete, D. Ţărău

Colaboratori: N. Băcăinţan, Valentina Coteţ, Gh. Craioveanu, C. Grigoraş, Victoria Mocanu, M. Parichi, M. Toti

Tehnoredactare computerizată:

Daniela Răducu, Valentina Coteţ, I. Vasiliniuc, I.C. Stângă

Colaboratori la ediţia anterioară, 2003:

N.

Băcăinţan, V. Bălăceanu, St. Cârstea, Gh. Curelariu,

M.

Dumitru, Gh. Ianoş, Gh. Lupaşcu, M. Mară, M. Parichi,

V.

Perepeliţă, I. Piciu, Daniela Răducu, Anişoara Rîşnoveanu,

Gh. Rogobete, M. Toti, D. Ţărău, S. Udrescu

Tehnoredactare computerizată la ediţia din 2003:

Daniela Răducu, Sorina Dumitru, George Cipăianu, Alina Ene

Aprobat prin Ordinul nr. 519 din 8 august 2003 al Ministrului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României FLOREA, N. Sistemul român de taxonomie a solurilor (SRTS) /

N. Florea, I. Munteanu - Bibliogr. ISBN

:

, 2012

COMPLETEAZA EDITURA

Editura

ISBN

,

2012

C U P R I N S

Prefaţă la ediţia din 2012

7

Succintă prezentare a Sistemului Român de Taxonomie a Solurilor

11

1 Introducere

 

15

1.1

Aspecte principiale

15

1.2.

Utilizarea Sistemului Român de Taxonomie a Solurilor

 

17

2 Caracterele morfologice ale solurilor

 

19

2.1. Orizonturile de sol şi stratele principale

19

2.2. Orizonturi de asociere

22

2.3. Orizonturi de tranziţie

23

2.4. Caracteristicile morfologice secundare de subdivizare a orizonturilor principale

23

3 Elementele de bază ale taxonomiei solurilor

 

25

3.1. Elemente diagnostice: definiţii

25

3.2. Orizonturi diagnostice

26

 

3.2.1. Orizonturi diagnostice principale

26

3.2.2. Orizonturi diagnostice de asociere

31

3.2.3. Orizonturi (strate) diagnostice speciale

34

3.3.

Proprietăţi

diagnostice,

caractere

diagnostice

şi alte elemente

diagnostice

35

3.3.1. Proprietăţi diagnostice

35

3.3.2. Caractere diagnostice

39

3.3.3. Alte elemente diagnostice

40

3.4. Materiale parentale diagnostice

 

41

3.5. Caracteristici morfologice secundare (notaţii)

42

4 Structura Sistemului Român de Taxonomie a Solurilor (SRTS) şi

47

nomenclatura

 

4.1. Structura sistemului

 

47

4.2. Denumirea solurilor

50

5 Taxonomia solurilor la nivel superior

53

5.1. Principalele caracteristici ale clasele de soluri (SRTS) (Tab. 5.1)

54

5.2. Principalele caracteristici ale tipurilor de soluri (SRTS) (Tab. 5.2)

59

5.3. Definiţiile

diferitelor

subtipuri

şi altor subdiviziuni specifice

69

 

(calificative) ale tipurilor genetice de sol (Tab. 5.3)

5.4. Suprafeţe fără soluri sau cu soluri cu destinaţie specială (neagricolă sau nesilvică)

76

6 Chei de determinare a solului

 

77

6.1. Cheie pentru determinarea claselor de sol

78

6.2. Chei

pentru

determinarea

tipurilor,

subtipurilor

şi

subdiviziunilor

80

principale de sol

6.3.

Unităţi taxonomice de soluri cu proprietăţi gleice

89

6.4. Unităţi taxonomice de soluri cu proprietăţi stagnice

89

6.5. Unităţi taxonomice de soluri care conţin săruri uşor solubile

90

6.6. Unităţi taxonomice de soluri care conţin Na schimbabil

90

7 Indicatori pentru taxonomia solurilor la nivel inferior (nr. 13 - 29)

91

Caracteristici particulare ale solului (ind. 13)

91

Grade de gleizare a solului (ind. 14)

95

Grade de stagnogleizare sau pseudogleizare a solului (ind. 15)

96

Grade de salinizare a solului (ind. 16)

97

Grade de sodizare (alcalizare) a solului (ind. 17)

100

Clase de adâncimea apariţiei carbonaţilor (ind. 18)

102

Clase de grosime a solului până la roca compactă (ind. 19)

102

Grupe de clase, clase şi subclase texturale (ind. 23)

103

Clase granulometrice simplificate (ind. 22)

105

Grupe de clase şi conţinut de schelet (ind. 24)

107

Gradul de descompunere a materiei organice în orizonturile organice

107

(ind. 25) Materiale de cuvertură sau materiale parentale de sol (ind. 21 a)

108

Roci subiacente (formaţiuni geologice) (ind. 21b)

109

Categorii şi subcategorii de folosinţă a terenurilor (ind. 26)

112

Modificări ale solului prin folosirea în producţie (ind. 27)

114

Grade de eroziune sau decopertare a solului (ind. 20)

115

Tipuri de degradare prin excavare - acoperire şi de poluare a solului

118

(ind. 28) Gradul de poluare a solului (ind. 29)

118

8 Modificări ale SRTS – 2003 şi 2012 faţă de SRCS - 1980

119

8.1. Modificări introduse în legătură cu termenii generali, orizonturi şi elemente diagnostice

119

8.2. Modificări introduse la nivelul claselor şi tipurilor de sol

119

8.3. Modificări intervenite la nivel de subtip de sol, faţă de SRCS - 1980

120

8.4. Modificări intervenite la nivelul inferior al taxonomiei solurilor

121

8.5. Echivalarea denumirilor solurilor în SRCS-1980 cu cele din SRTS -

123

 

2003

şi SRTS - 2012 la nivelul clasei de sol

8.6. Echivalarea denumirilor solurilor în SRCS-1980 cu cele din SRTS -

124

 

2003

şi SRTS - 2012 la nivelul tipului de sol

9 Corelarea SRTS cu Baza de Referinţă Mondială pentru Resursele de

127

Sol (WRB - SR) şi Sistemul american USDA - Soil Taxonomy

9.1.

Aspecte generale. Regimurile de umiditate şi de temperatură

127

9.1.1.

Scurtă prezentare a Bazei Mondiale de Referinţă privind

127

Resursele de Sol (WRB-SR) şi a Sistemului USDA Soil Taxonomy (USDA-ST) 9.1.2. Procedura de corelare

128

9.1.3.

Dificultăţi specifice generate de corelarea cu Baza Mondială

129

de Referinţă pentru Resursele de sol (WRB-SR, 1998) şi cu Sistemul USDA Soil Taxonomz (USDA-ST, 1975, 1999)

9.1.4. Regimurile de umiditate după USDA-ST şi aplicarea lor la

solurile României

şi

aplicarea lor la Solurile României

9.1.5. Regimurile

de

temperatură

a

solului

după

USDA-ST

9.2. Corelarea

orizonturilor

proprietăţi şi materiale diagnostice)

9.2.1. Corelarea caracteristicilor morfologice

9.2.2. Corelarea elementelor diagnostice

morfologice

şi a elementelor (orizonturi,

9.3. Corelarea solurilor

9.3.1. Corelarea categoriilor taxonomice

9.3.2. Corelarea unităţilor taxonomice de sol (Pedotaxonilor)

9.3.2.1. PROTISOLURI (PRO): LITOSOLURI (LS); REGOSOLURI (RS); PSAMOSOLURI (PS); ALUVIOSOLURI (AS)

9.3.2.2. CERNISOLURI (CER): KASTANOZIOMURI (KZ); CERNOZIOMURI (CZ); FAEOZIOMURI (FZ); RENDZINE (RZ)

9.3.2.3. UMBRISOLURI (UMB): NIGROSOLURI (NS); HUMOSIOSOLURI (HS)

9.3.2.4. CAMBISOLURI (CAM): EUTRICAMBOSOLURI (EC); DISTRICAMBOSO-LURI (DC)

9.3.2.5. LUVISOLURI (LUV): PRELUVOSOLURI (EL); LUVOSOLURI (LV); PLANOSOLURI (PL); ALOSOLURI (AL)

9.3.2.6. SPODISOLURI (SPO): PREPODZOLURI (EP); PODZOLURI (PD)

9.3.2.7. VERTISOLURI (VER): VERTOSOLURI (VS); PELOSOLURI (PE)

9.3.2.8. ANDISOLURI (AND): ANDOSOLURI (AN)

9.3.2.9. HIDRISOLURI (HID): STAGNOSOLURI (SG);

129

134

136

136

139

149

149

150

150

156

163

165

169

177

179

182

183

GLEIOSOLURI (GS); LIMNOSOLURI (LM)

9.3.2.10. SALSODISOLURI (SAL): SOLONCEACURI (SC); SOLONEŢURI (SN)

9.3.2.11. HISTISOLURI (HIS): HISTOSOLURI (TB)

9.3.2.12. ANTRISOLURI (ANT): ANTROSOLURI (AT);

TEHNOSOLURI (TT)

9.4. Corelarea tipurilor de sol din SRTS cu soluri din alte clasificări. Sinteză Schema corelaţiei tipurilor de sol din SRTS cu Baza Mondială de Referinţă pentru Resursele de Sol (WRB-SR - 2006)

186

190

190

194

195

 

Schema corelaţiei tipurilor de sol din SRTS cu subordininele

196

din Soil Taxonomy Tabel sinoptic de corelare

197

10

Consideraţii finale

 

199

10.1.

Încadrarea solurilor în SRTS

 

199

10.2.

Calificativele de sol

 

199

10.3. Necesitatea

unor

criterii

suplimentare

pentru

diferenţierea

200

10.4.

Cernoziomurilor de Faeoziomuri Există subdiviziuni criice şi gelice de sol în România?

200

10.5.

Semnificaţia noţiunii de „depozit” sau „material coluvial”

201

10.6.

Faciesul de sol

201

BIBLIOGRAFIE

 

205

Prefaţă la ediţia din 2012

Este bine cunoscut faptul că în ştiinţele naturii, taxonomiile/clasificările constituie partea cea mai dinamică şi mai sensibilă la schimbările din domeniul respectiv. Din acest punct de vedere, taxonomia solurilor ocupă un loc aparte în sensul că ea trebuie să reflecte nu numai schimbările de ordin teoretic, dar în acelaşi timp să răspundă cerinţelor de ordin pragmatic impuse de intensificarea utilizării resurselor de sol, conservării solurilor şi protecţiei mediului. Evoluţia taxonomiei consemnează şi ţine pasul cu evoluţia conceptelor şi a progreselor realizate în domeniul ştiinţei solului, atât din punct de vedere teoretic, cât şi aplicativ. Consideraţiile care au condus la elaborarea unei a doua ediţii a Sistemului Român de Taxonomie a Solurilor (SRTS - 2003) sunt atât de ordin naţional, cât şi internaţional. Astfel, în plan intern, cei 8 ani de aplicare a SRTS - 2003 au relevat atât funcţionalitatea sistemului, cât şi existenţa unor anumite inconsistenţe şi neclarităţi privind definiţiile unor taxoni sau ale unor elemente de caracterizare a orizonturilor diagnostice. Pe de altă parte, este important de subliniat că arhitectura de bază a sistemului la nivel de clasă şi tip de sol s-a dovedit pe deplin compatibilă cu realitatea pedologică a teritoriului României. Un rol deosebit în acumularea de date noi şi în validarea SRTS, l-au avut cele trei conferinţe naţionale ale SNRSS (Timişoara - 2003, Cluj - 2006 şi Iaşi - 2009), la care se adaugă aplicaţiile de teren organizate în Dobrogea, Moldova, Oltenia şi Banat. Acest fapt evidenţiază necesitatea că, pentru a se menţine vie şi a progresa, orice taxonomie a solurilor trebuie să fie permanent confruntată cu lumea reală, solurile fiind sisteme deschise şi dinamice. Această nouă ediţie a SRTS apare pe fondul unor remarcabile progrese teoretice făcute de pedologia românească şi anume dezvoltarea conceptelor de pedodiversitate, pedociclicitate, pedofluctuaţii şi definirea conceptelor de identitate a solului (identitate taxonomică, lingvistică ş.a.). Deşi nu sunt utilizate direct, aceste concepte au influenţat gândirea care a stat la baza prezentei ediţii a SRTS. În plan internaţional, apariţia acestei noi ediţii a SRTS se înscrie pe linia unor vii preocupări de actualizare a clasificărilor (sistemelor) existente la nivel mondial. Astfel, în ultimii ani au apărut nu mai puţin de trei versiuni (ediţii): 2006, 2009 şi 2010 ale Bazei Mondiale de Referinţă pentru Resursele de Sol (World Reference Base for Soil Resources WRB-SR), iar staful USDA-ST a scos două noi ediţii: a X-a (2006) şi a XI-a (2010) a Key-lor pentru Soil Taxonomy. Cu acest prilej, ţinem să evidenţiem că ultima ediţie a Key-lor include la nivel de subordine (Wassents şi Wassists) soluri submerse, entităţi pe care pedologii români le-au identificat încă din 1996 şi care apar la nivel de tip/subtip de sol (Limnosoluri) în SRTS - 2003. Ideea de bază care a stat la elaborarea acestei noi ediţii a SRTS a fost ca definiţiile taxonilor să cuprindă cât mai multe caracteristici cu valoare genetică şi pragmatică aplicativă, astfel încât denumirea solului să reflecte pe lângă identitatea acestuia, conform principiului ontologic „nici o entitate fără identitate” (no entity without identity) şi esenţa tipului de sol definit. Spre exemplu, termenul de Aluviosol se referă la procesul genetic specific, respectiv aportul continuu sau cvasicontinuu de aluviuni şi exprimarea redusă a

7

orizonturilor genetice, la care se adaugă şi peisajul influenţat de activitatea unor cursuri de apă. Esenţa Aluviosolului este cuprinsă în definiţia sa şi ar putea fi denumită aluviozitate. Termenul de cernoziom, pe lângă faptul că arată un sol cu culoare închisă şi în general bogat în humus, trimite şi la climatul relativ uscat, dar favorabil creşterii ierburilor de stepă. Esenţa cernoziomului ar putea fi denumită cernoziomitate. Termenul de luvosol se referă la un profil cu acumulare de argilă în orizontul intermediar (rezultat sau nu prin sărăcirea orizonturilor superioare). Esenţa luvosolului ar putea fi denumită luvozitate. În mod similar cu exemplele de mai sus se pot formula „esenţele”, dacă nu pentru tip, cel puţin pentru fiecare clasă de sol. Identitatea taxonomică redată prin denumirea solului nu este o simplă etichetare, aplicată la întâmplare. Se atrage atenţia, în special pedologilor tineri, că încadrarea în SRTS este o operaţie de mare responsabilitate care implică o analiză complexă a datelor profilelor de sol, deoarece definiţiile sunt abstractizări ce nu corespund întotdeauna exact cu ceea ce se observă în teren. Rezolvarea ambiguităţilor impune eliminarea caracteristicilor sau datelor nerelevante. Un mod corect de analiză este aşa zisa inducţie elementară 1 , plecând, mai degrabă, de la ceea ce nu ar putea fi un anumit tip de sol, decât de la ce ar putea fi, când vrând-nevrând suntem direcţionaţi către o anumită încadrare fără o analiză a datelor de laborator. Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor este oglinda pedodiversităţii taxonomice a învelişului pedologic al ţării noastre. În acest sens, el este un unicat cu identitate proprie, rezultată din specificul condiţiilor naturale şi al evoluţiei fizico-geografice a teritoriului României. Legată de acest aspect este problema corelării cu sistemele de clasificare internaţionale. Deşi, în principiu, SRTS este aliniat acestora (în special cu WRB-SR), taxonii din SRTS nu sunt, totuşi, identici cu cei din WRB-SR. Corelarea cu WRB-SR şi USDA-ST este doar o echivalare prin care s-a încercat găsirea corespondenţelor în sistemele respective pentru a uşura comunicarea şi transferul informaţiei din SRTS în plan internaţional şi invers. Marea diversitate a sistemelor taxonomice ale solurilor şi particularităţile regionale ale învelişului de sol par să fie una din explicaţiile pentru care pedologia mondială nu dispune de un sistem de clasificare (taxonomie) unanim recunoscut. În ceea ce ne priveşte, concluzia care se impune este aceea că, în paralel cu efortul de a ne apropia de sistemele internaţionale, este necesară în plus dezvoltarea şi aprofundarea SRTS conform specificului teritoriului României. Pedodiversitatea este o realitate obiectivă care nu poate fi evitată de sistemul de taxonomie a solurilor. În finalul acestei prefeţe dorim să evidenţiem necesitatea continuităţii unor concepte şi denumiri tradiţionale care de-a lungul timpului au făcut parte din patrimoniul pedologiei. Creaţii ale pedologiei româneşti, termenii de Sol brun roşcat, Lăcovişte, Sol negru de fâneaţă, Cernoziom castaniu, Cernoziom ciocolatiu, Sol bălan ş.a. au fost abandonaţi din dorinţa de a ne integra sistemelor internaţionale şi de a uşura comunicarea ştiinţifică. Acest fapt, deşi în esenţă este pozitiv, are ca efect o serioasă pierdere de identitate. Pentru a corecta cât de cât această situaţie, în ediţia de faţă s-au inclus şi echivalările cu unii termeni tradiţionali româneşti. Motivul este de ordin general, conform dictonului „Nu poţi avea prezent şi viitor fără recunoaşterea trecutului”. În plus, se propune ca în viitor să se concretizeze mai adecvat „identitatea” solului, prin introducerea „faciesului de sol” ca subdiviziune de detaliu. Printre noutăţile incluse în SRTS - 2012, sunt de menţionat introducerea ca element diagnostic a „proprietăţilor contractilo-gonflante” şi deci definirea mult mai adecvată a Vertisolurilor, introducerea unui nou tip, „Tehnosoluri”, care înlocuieşte pe cel anterior „Entiantrosoluri”, precum şi a unor calificative noi, precum scheletic, ekranic, aric, lamelar, decopertic ş.a.

1 ) Tip de analiză introdus în logică de J. Stuart Hill (sec. XIX) prin care cauza unui termen este identificată prin eliminarea unor alte cauze posibile (Skorupski, 2005).

8

În această ediţie a fost inclus un capitol final în care sunt expuse sumar unele probleme care ar trebui avute în vedere pentru a fi soluţionate. Autorii mulţumesc colegilor care prin observaţiile, comentariile şi sugestiile lor au contribuit la materializarea acestei ediţii a taxonomiei solurilor, îmbunătăţită, destul de apropiată de Baza Mondială de Referinţă pentru Resursele de Sol (WRB-SR), care va servi mai eficient la elaborarea hărţilor de soluri şi a bazei informatice naţionale a resurselor de sol, facilitând, de asemenea, comunicarea şi schimbul de experienţă pe plan internaţional.

9

10

Succintă prezentare a Sistemului Român de Taxonomie a Solurilor

Clasificările reprezintă cerinţe obiective ale oricărei ştiinţe, care arată ordinea existentă în domeniul respectiv şi care necesită să fie revăzute şi actualizate periodic, pe măsură ce cunoştinţele cresc sau vechile concepţii se dovedesc depăşite. SRTS - 2003 şi noua ediţie (SRTS - 2012) constituie o aducere la zi, perfecţionare şi modernizare a "Sistemului Român de Clasificare a Solurilor", în acord cu datele şi experienţa acumulate în plan intern şi cu progresele înregistrate în acest domeniu pe plan internaţional. Astfel, de la apariţia sistemului mai sus amintit (1980), în lume s-a desfăşurat o intensă activitate în probleme de clasificare a solurilor, concretizată prin definitivarea "Bazei Mondiale de Referinţă pentru Resursele de Sol - World Reference Base for Soil Resources" - prescurtat WRB-SR (oficializată ca sistem unic de referinţă la cel de-al XVI-lea Congres Mondial al Ştiinţelor Solului, 1998, Montpellier-Franţa şi care înlocuieşte Legenda FAO/UNESCO-1988), apariţia celei de a II-a ediţii (1999) a sistemului american USDA Soil Taxonomy şi a Referenţialului Pedologic Francez. Între timp, a apărut o nouă ediţie a WRB-SR (2006) şi o nouă ediţie a Key to Soil Taxonomy (2006). Folosirea termenului de „Sistem Taxonomic” în locul celui de „Sistem de Clasificare” este justificată deoarece acest termen oglindeşte mai bine conţinutul materialului respectiv, are un profund sens genetic şi evidenţiază relaţiile de înrudire dintre şi/în cadrul claselor

(categoriilor) separate. În principiu, clasificările grupează obiecte, în cazul nostru soluri, după scopuri specifice (de exemplu irigaţie, drenaj, favorabilitate) şi după caracteristici sau însuşiri specifice (de exemplu textura). Grupele (clasele) separate nu au relaţii genetice între ele şi nici nu se ordonează în cadrul unui sistem ierarhic. Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor (2003) a fost definitivat pe baza a numeroase observaţii şi propuneri primite pe parcursul unei perioade de peste 10 ani (1988 - 2000) de la pedologii din ţară, OJSPA, învăţământ etc. O prezentare internaţională s-a făcut la Simpozionul "Soil Classification - 2001" desfăşurat la Velence - Ungaria, ale cărui lucrări au fost publicate in anul 2002. O ultimă verificare s-a efectuat în octombrie - noiembrie 2002, când sistemul a fost aplicat în cartarea pedologică a jumătăţii de nord a incintei îndiguite Borcea şi a unei părţi din Câmpia Hagienilor. Noua ediţie, Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor (2012), este o îmbunătăţire semnificativă a primei ediţii (2003), după opt ani de aplicare şi pe baza unor largi discuţii cu comunitatea pedologilor din România. În forma definitivată, taxonomia cuprinde o definire a orizonturilor pedogenetice, a elementelor diagnostice (orizonturi, proprietăţi şi materiale parentale diagnostice), tabelul general cu clasele şi tipurile de sol, tabelul cu tipurile şi subtipurile de sol cu definiţiile corespunzătoare, cheile de determinare a acestora, lista cu subdiviziunile la nivel de varietate de sol şi ceilalţi parametri pentru subdiviziunile la nivelul inferior al taxonomiei. Lucrarea este organizată în 10 capitole:

1. Introducere

2. Caracterele morfologice ale solurilor

3. Elementele de bază ale taxonomiei solurilor

4. Structura Sistemului Român de Taxonomie a Solurilor

11

5.

Taxonomia solurilor la nivel superior

6. Chei de determinare a solurilor

7. Indicatori pentru taxonomia solurilor la nivel inferior

8. Modificări ale SRTS - 2003 şi SRTS - 2012 faţă de SRCS - 1980

9. Corelarea cu Baza Mondială de Referinţă pentru Resursele de Sol (WRB-SR) şi

Sistemul American USDA - Soil Taxonomy

10. Unele sublinieri ale problemelor actuale.

Organizarea materialului s-a făcut în ordine logică, corespunzător fluxului normal de lucru din activitatea privind identificarea şi clasificarea solurilor. În capitolul 6 (chei de

determinare a solului), pedologul este îndrumat pas cu pas cum să identifice corect solul şi să evite erorile care pot să apară dintr-o încadrare nesistematică. De o deosebită importanţă este corelarea solurilor României (capitolul 9) cu sistemele internaţionale de clasificare a solurilor recunoscute în plan mondial: "Baza Mondială de Referinţă privind Resursele de Sol" şi sistemul "USDA-Soil Taxonomy". Corelarea cu aceste sisteme asigură circulaţia internaţională a informaţiei privind solurile

ţării noastre, iar în condiţiile aderării României la Uniunea Europeană va fi înlesnită compararea calităţii fondului funciar al României cu cel al celorlalte ţări ale Uniunii. În plus, va fi facilitată participarea la proiecte internaţionale, comunicarea şi interpretarea corectă a rezultatelor experimentale privind utilizarea şi conservarea resurselor de sol şi transferul de tehnologie. Faţă de vechiul sistem de clasificare (SRCS - 1980), coerenţa şi logica internă a materialului au fost considerabil îmbunătăţite, în sensul că se realizează o mai bună încadrare a solurilor în sistem, o aplicare consecventă a criteriilor diagnostice (caracterul unitar devenind astfel mai clar), o creştere a gradului de aplicabilitate practică şi o uniformizare a terminologiei solurilor. Au fost introduse clasele Protisoluri (soluri neevoluate) şi Antrisoluri (soluri antropice). Denumirea de Molisoluri a fost înlocuită cu Cernisoluri, spre a se evita confuziile posibile, deoarece în clasificarea americană, de unde a fost preluat, acest termen are altă semnificaţie decât în clasificarea noastră (ar include şi subtipurile molice ale altor subtipuri). Au fost introduse noi tipuri de sol, ca Limnosolul (pentru soluri subacvatice cu ape puţin adânci), Alosolul (soluri argiloiluviale profund acide), Pelosolul (soluri foarte argiloase, care nu întrunesc integral caracterele Vertosolului) şi Tehnosolul (soluri antropice nedezvoltate). Au fost reunite tipurile cernoziom, cernoziom cambic şi cernoziom argiloiluvial (sub denumirea de Cernoziom), solul cernoziomoid şi pseudorendzina (sub denumirea de Faeoziom), iar solul brun roşcat a fost inclus la solul brun argiloiluvial, care a căpătat denumirea de Preluvosol; solul brun luvic a fost reunit cu luvisolul albic, sub denumirea de Luvosol (vechile tipuri se regăsesc evident la nivel de subtip). De asemenea, au fost introduse noi subtipuri de sol (de exemplu: scheletic, calcaric, eutric, distric, entic, forestic, clinogleic, aluvic, sodic, gelistagnic, prespodic etc.), care redau mai clar însuşirile solului, îndeosebi cele fizice şi chimice. În sfârşit, a fost introdus conceptul de material parental diagnostic, eliminându-se aşa-zisele orizonturi diagnostice, Rrz şi Cpr. S-a uniformizat nomenclatura prin utilizarea unui singur cuvânt pentru denumirea solului la nivel de clasă şi tip de sol şi atribuirea unui adjectiv sau a unor adjective pentru subtipul de sol (de exemplu: clasa cernisol; tip de sol: rendzină, cernoziom etc.; subtip de sol: rendzină cambică, cernoziom calcaric-gleic etc.). În denumirile nou introduse încă din 2003 s-au menţinut, pe cât posibil, părţi din denumirea anterioară. În plus, s-a convenit ca vocala de legătură în cuvântul compus să fie "i" pentru denumirea clasei şi "o" pentru denumirea tipului de sol (cu excepţia rendzinei). De exemplu:

- în cazul claselor: Protisoluri, Cernisoluri, Spodisoluri, Vertisoluri.

- în cazul tipurilor: Aluviosol, Cernoziom, Podzol, Vertosol etc.

12

Sistemul taxonomic elaborat păstrează, cu excepţia materialelor parentale, indicatorii conţinuţi în Metodologia de elaborare a studiilor pedologice (1987) şi aduce unele îmbunătăţiri, în sensul că în denumirea solului textura este adusă mai în faţă, imediat după

varietatea de sol (în sistemul vechi, textura apare după familia de sol), cu posibilitatea ca la nivel superior, să fie menţionată după tipul sau subtipul de sol. Introducerea tipului Tehnosol (Entiantrosol în SRTS - 2003), cu subtipurile respective (urbic, rudic, garbic ş.a.) facilitează cartarea şi inventarierea pedologică a zonelor urbane şi industriale, operaţiune practic imposibil de realizat după sistemul precedent. SRTS - 2012 a preluat şi aspectele noi privind morfologia solurilor (orizonturi,

suborizonturi etc.) introduse în „Ghidul pentru descrierea solurilor” În încheiere, se consideră necesar a se evidenţia următoarele:

Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor sintetizează practic întreaga experienţă românească în domeniul clasificării solurilor şi este adaptat conform concepţiilor şi principiilor utilizate în plan mondial;

Sistemul poate răspunde unei game largi de cerinţe privind aspectele practice ale utilizării, conservării şi protecţiei solurilor (agricultură, silvicultură, mediu ş.a.);

Structura sistemului este flexibilă şi permite îmbunătăţiri şi completări, pe măsură ce vor apare cunoştinţe noi privind solurile ţării sau se vor înregistra progrese în plan internaţional în domeniul clasificării.

*)

.

*) Munteanu I., Florea N., 2009. Ghid pentru descrierea în teren a profilului de sol şi a condiţiilor de mediu specifice. Editura SITECH, Craiova: 230 pp.

13

14

Motto Dacă vrei să conversăm, atunci trebuie să ne definim termenii.

Voltaire

1. INTRODUCERE

1.1. Aspecte principiale

Cunoaşterea umană este o înlănţuire nesfârşită de erori şi succese în efortul de a ne apropia dacă nu de adevărul absolut, care pare a fi inaccesibil muritorilor, cel puţin de acele adevăruri tangibile şi verosimile care să descrie în mod satisfăcător, la nivelul epocii respective, universul fizic căruia îi aparţinem. În acest context, clasificările constituie cerinţe ale oricărei ştiinţe care arată ordinea existentă în domeniul respectiv şi care necesită să fie revăzute, actualizate periodic, pe măsură ce cunoştinţele se acumulează sau vechile concepţii se dovedesc desuete. Lucrarea de faţă constituie o "aducere la zi" a taxonomiei solurilor României. Ea perfecţionează Sistemul Român de Clasificare a Solurilor, 1980, şi actualizează Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor, ediţia din 2003 în acord cu datele şi experienţa acumulate în plan intern şi cu progresele înregistrate în acest domeniu în ultimii 30 de ani pe plan internaţional. Este util de amintit că de la apariţia Sistemului Român de Clasificare a Solurilor (1980), în lume s-a desfăşurat o intensă activitate în problemele de clasificare a solurilor, concretizată prin numeroase contribuţii relevante, între care: apariţia a nu mai puţin de 6 ediţii ale cheilor taxonomiei americane şi a ediţiei a II-a a acestui sistem, Legenda FAO/UNESCO Revizuită a Hărţii Solurilor Lumii, Baza Mondială de Referinţă pentru Resursele de Sol (oficializată la cel de-al XVI-lea Congres Internaţional al Ştiinţelor Solului, 1998, Montpellier - Franţa), Referenţial Pedologic Francez etc. Folosirea termenului de "sistem taxonomic" în locul celui de "sistem de clasificare" este justificată pentru că primul exprimă mai exact conţinutul materialului, cu alte cuvinte este mai aproape de adevăr. "Taxonomia este un concept mai restrâns decât clasificarea. Clasificarea include taxonomia dar include şi gruparea solurilor după limitările lor în raport cu diferite scopuri practice specifice (spre exemplu, limitările privind amplasarea construcţiilor). Taxonomia este partea clasificării care priveşte în primul rând relaţiile. Clasificările sunt făcute de oameni pentru a servi scopurile lor. Ele nu sunt prin ele însele adevăruri care pot fi cunoscute". (Soil Taxonomy, ed. I, 1975). Faţă de ştiinţele biologice, în cadrul cărora taxonomiile operează cu indivizi sau mulţimi de indivizi distincţi fizic (plante, animale), taxonomia solurilor operează cu entităţi integrate într-un asamblaj relativ continuu care este învelişul de sol, cu tranziţii de cele mai multe ori treptate, difuze. Din acest motiv, departajarea sau delimitarea acestor entităţi necesită criterii cantitative şi calitative stabilite uneori convenţional, spre exemplu anumite valori ale unor însuşiri chimice sau fizice, caracteristici morfologice ş. a. Deşi unitatea (eşantionul) de bază care se studiază este profilul de sol (sau pedonul dacă este privit tridimensional), ceea ce se clasifică în taxonomie sunt corpurile de sol sau polipedonurile (denumite la noi unităţi elementare de sol), care constituie entităţi fizice tridimensionale, cu

15

caracteristici specifice. Acestea corespund unor areale distincte şi unor tipuri specifice de peisaj, care există independent de observator. În acelaşi timp, categoriile taxonomice sunt concepte abstracte pe baza unui mare număr de observaţii punctuale şi judecăţi. Spre exemplu, conceptul mental de cernoziom constă dintr-o imagine constituită dintr-un orizont (strat) superior negru, bine structurat, urmat de un strat (orizont) deschis la culoare, bogat în carbonaţi şi format din material mineral neconsolidat sau slab consolidat. Aceste reprezentări mentale îşi găsesc expresie în categoriile descrise în sistemul taxonomic, corespund unor corpuri reale existente în natură şi de aceea constituie baza identificării şi clasificării solurilor. De altfel, în această eră a informaticii, abstractizarea şi formalizarea lumii reale constituie o condiţie esenţială a progresului ştiinţific. "Vederile moderne despre realitate sunt acelea ale unor câmpuri de activitate (de interacţiune) în care se schimbă informaţia. Obiectele continuă să existe dar ele îşi pierd statutul primar şi devin derivate ale modului de procesare informatică. Esenţa unui obiect devine potenţialul său complex, multilateral de interacţiune. Informaţia derivată din moduri selective de interacţiune poate fi utilizată

pentru a dezvolta modele reprezentative de relaţii care pot permite deducerea unor noi interacţiuni. În această gândire, aspectul spaţial al modelelor se reduce la informaţie, astfel că acest model informaţional are mai degrabă o esenţă relaţională decât una individuală (de sine stătătoare)" - (Jonathan D. Haskett, 1995, citând pe G.G.S. Holmgren, 1988). Caracteristicile fundamentale ale Sistemului Român de Taxonomie a Solurilor sunt rezumate în cele ce urmează:

a) Prin definiţie, Sistemul Român de Taxonomia Solurilor are atât un caracter regional, în sensul că se referă la solurile unei anumite porţiuni din suprafaţa uscatului, cât şi unul naţional, prin aceea că păstrează şi continuă tradiţia şcolii pedologice româneşti. SRTS - 2012 abordează conceptul de sol drept un corp natural rezultat prin acţiunea combinată a ansamblului de factori pedogenetici asupra părţii superficiale a scoarţei terestre, având organizare şi însuşiri proprii reflectate în succesiunea de orizonturi denumită profilul de sol. Pe lângă acestea, majoritatea criteriilor şi parametrilor de diferenţiere şi caracterizare a categoriilor sistemului sunt autentic "româneşti", chiar dacă pentru aceasta ne-am referi numai la cele preluate din Metodologia de Elaborare a Studiilor Pedologice (1987).

b) În paralel cu păstrarea specificului regional şi naţional, Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor este aliniat şi standardelor internaţionale. Acest fapt este deosebit de important dacă avem în vedere necesitatea corelării acestei taxonomii cu clasificările internaţionale şi procesul de integrare a României în Comunitatea Europeană. Astfel, pe lângă elementele din clasificările internaţionale (FAO/UNESCO şi Soil Taxonomy) deja incluse în Sistemul Român de Clasificare a Solurilor, 1980 (orizonturi şi proprietăţi diagnostice şi unele denumiri de soluri ca: Andosol, Vertisol, Cambisol, Luvisol, Planosol), în Sistemul Taxonomic al Solurilor României apar atât elemente diagnostice noi (de exemplu: proprietăţi acvice, gleice, stagnogleice, antracvice şi criostagnice), sau materiale diagnostice (spre exemplu: marnice, erubazice), cât şi unele denumiri noi de soluri preluate din Referenţialul Pedologic Francez (spre exemplu: Salsodisol, Pelosol) şi din Baza Mondială de Referinţă pentru Resursele de Sol (spre exemplu: Kastanoziom, Antrosol ş.a.).

c) Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor este un sistem multicategorial cu două niveluri principale: un nivel superior cu trei categorii (taxoni): clasa, tipul şi subtipul de sol şi un nivel inferior cu patru categorii (taxoni): varietatea, specia, familia şi varianta de sol. Păstrând tradiţia genetică a şcolii româneşti de pedologie, unitatea de bază a sistemului este tipul genetic de sol, definit printr-un orizont sau succesiune de orizonturi sau proprietăţi diagnostice unice, eventual de o combinaţie unică de caracteristici morfologice, fizice şi chimice care reflectă influenţa cumulată a unui set unic de procese şi factori de formare a solului, ce acţionează în prezent şi care continuă sau nu acţiunea unor procese sau factori din trecut.

16

d)

Definiţia fiecărei categorii (taxon) este operaţională şi are acelaşi înţeles pentru orice tip de utilizare. Taxonii (categoriile) se referă la corpuri reale din natură care ocupă porţiuni de teren (peisaj) specifice, în acord cu combinaţiile de factori şi procese pedogenetice a căror rezultantă sunt.

e) Elementele de diferenţiere între categorii sunt acele proprietăţi ale solului care sunt observabile în teren sau pot fi deduse din alte proprietăţi sau din datele combinate ale ştiinţei solului cu cele ale altor discipline (mineralogia, geologia, geomorfologia etc.). Sistemul utilizează, de asemenea şi criterii bazate pe determinări în teren şi laborator (de exemplu: pH, grad de saturaţie în baze, conţinut de săruri etc.). Dacă datele accesibile nu sunt suficiente pentru clasificarea solului este bine ca această operaţie să fie amânată până se obţine informaţia necesară.

f) Proprietăţile specifice utilizate în sistem pot varia independent unele de altele, iar importanţa lor depinde de combinarea lor cu alte proprietăţi.

g) Elementele de diferenţiere au fost astfel selecţionate încât să nu fie schimbată încadrarea solului în urma cultivării sau a altor intervenţii antropice de redusă intensitate (arat, decopertare superficială, desfundare de mică adâncime, afânare adâncă ş.a.). Solul se menţine în cadrul categoriei taxonomice respective atât timp cât elementele diagnostice (orizonturi, proprietăţi) nu au dispărut (prin eroziune, decopertare, colmatare sau alte procese).

h) Baza informaţională care a servit la elaborarea taxonomiei asigură încadrarea în sistem a tuturor solurilor care pot să apară într-un areal dat şi în principiu a tuturor solurilor cunoscute în prezent pe teritoriul României.

i) Pe măsură ce vor apărea cunoştinţe noi privind solurile ţării, Sistemul Român de Taxonomie a Solurilor va putea fi completat cu noi taxoni (categorii), indiferent de nivelul acestora, fără ca structura generală a sistemului să fie modificată.

1.2. Utilizarea Sistemului Român de Taxonomie a Solurilor

Obiectivul principal al acestui sistem de clasificare este identificarea, pe cât posibil neechivocă, denumirea şi gruparea solurilor României în taxoni sau categorii ierarhice, definite pe baza însuşirilor intrinseci ale solului, exprimate prin caracteristici care să excludă suprapunerea şi să evidenţieze particularităţile specifice categoriei (taxonului) respectiv. Cel de-al doilea obiectiv este asigurarea, pe baza unor concepte precis definite, a comunicării şi diseminării cunoştinţelor privind solurile, extrapolarea rezultatelor cercetărilor experimentale şi, nu în ultimul rând, transferul de informaţie şi tehnologie la nivel regional sau naţional. Un alt obiectiv extrem de important al sistemului este utilizarea lui pentru cartarea/inventarierea solurilor, efectuarea studiilor pedologice şi realizarea de interpretări în diferite scopuri. În acest sens, selectarea proprietăţilor pentru definirea categoriilor taxonomice s-a făcut având în vedere şi importanţa lor pentru creşterea plantelor. Acestea sunt evidente mai ales la nivelurile inferioare unde apar detalieri cantitative importante privind anumiţi factori, cum sunt textura, salinitatea, sodicitatea, grosimea solului, volumul edafic ş.a. care influenţează utilizarea agricolă a solului. Categoriile superioare ale sistemului (clasa, tipul şi mai puţin subtipul de sol) au predominant semnificaţie genetică. La acest nivel, aplicaţiile practice, deşi sunt mai puţine, au o putere mare de generalizare. Caracterul aplicativ creşte spre categoriile inferioare, dar gradul de generalizare a interpretărilor scade. Sistemul Român de Taxonomia Solurilor a fost conceput şi pentru a facilita interpretări în diferite scopuri. Totuşi, sistemul nu conţine toată informaţia necesară pentru astfel de interpretări (spre de exemplu: panta, riscul secetei sau al inundaţiilor ş.a.). De aceea, este necesar să se facă o distincţie clară între taxonomia solurilor şi interpretările

17

bazate pe taxonomia solurilor, interpretări care nu sunt tratate în această lucrare (pentru astfel de interpretări a se vedea „Metodologia elaborării studiilor pedologice”, 1987). Definirea şi clasificarea solurilor pe baza însuşirilor intrinseci, în primul rând morfologice, moştenite sau rezultate în pedogeneză, este suficientă pentru precizarea solurilor ca entităţi naturale de sine stătătoare. Dar solurile, ca mediu de dezvoltare a plantelor, sunt sisteme polifuncţionale, precum şi habitat ("casă") sau substrat de nutriţie a plantelor, strâns legate de condiţiile naturale în care funcţionează. Legătura solurilor cu factorii din mediul stă la baza dinamicii sezoniere şi anuale a proceselor pedogenetice şi a însuşirilor solului; ele definesc ceea ce este cunoscut în prezent sub denumirea de condiţii ecologice. De mare importanţă în acest sens sunt condiţiile hidrotermice, care îşi pun amprenta lor clară în regimul tuturor proceselor care se desfăşoară în sol. Cunoaşterea parametrilor de regim şi a celor ecologici ai solului (care devine "teren" sau "staţiune" prin această completare) este necesară nu numai pentru orice evaluare a solului în scopuri practice, îndeosebi agricole sau silvice, dar şi pentru studii de geneză, evoluţie şi fertilitate, de pedodiversitate, de utilizare economică etc.; cu alte cuvinte se precizează poziţia fiecărui tip în complexa şi variata lume a solurilor şi a vieţuitoarelor. În acest sens, în "Metodologia elaborării studiilor pedologice" (1987) sunt precizate două moduri de acţiune pentru completarea clasificării solurilor cu aspectele de ecologie:

înregistrarea pentru fiecare areal de sol, delimitat conform criteriilor de clasificare şi a parametrilor edafici ai fiecărui sit şi riscurilor de degradare; gruparea unităţilor de sol - teren delimitate în teritoriu pe microzone pedoclimatice (pedopeisaje) şi redarea ca atare în legenda hărţii (la scări mari); în felul acesta se suplineşte cel puţin parţial lipsa includerii criteriului termo-hidric în clasificarea solurilor.

18

2. CARACTERELE MORFOLOGICE ALE SOLURILOR

Orizontul de sol sau orizontul pedogenetic este un strat, aproximativ paralel cu suprafaţa solului (terenului), care are o serie de proprietăţi rezultate prin procesul de formare a solului, proprietăţi care diferă de cele ale stratelor supra sau subiacente. În mod obişnuit, un orizont de sol este separat de cele adiacente prin caracteristici care pot fi observate şi eventual măsurate în teren, cum ar fi: culoarea, textura, structura, consistenţa, prezenţa sau absenţa carbonaţilor, a unor neoformaţii etc. Pentru identificarea orizonturilor de sol sunt necesare totuşi, uneori, determinări de laborator în vederea validării sau completării observaţiilor de teren. În afară de orizonturile pedogenetice, unele soluri prezintă stratificaţii, denumite discontinuităţi litologice şi care sunt datorate neuniformităţii iniţiale a materialului parental. Strict vorbind, o succesiune de diferite materiale nu trebuie considerată neapărat orizonturi pedogenetice, ci „strate". Deosebirea dintre ele nu este întotdeauna foarte clară, deoarece procesele de formare a solului acţionează pe întregul material stratificat. În mod curent, solurile sunt caracterizate prin succesiunea specifică de orizonturi, prin descrierea şi definirea proprietăţilor fiecărui orizont. Sistemul iniţial de notare a orizonturilor: A, B, C, D, R, a evoluat în timp, astfel că s-a diferenţiat de la o ţară la alta. În prezent, în România a fost introdus sistemul adoptat de un grup FAO (1967, revizuit în 1990), în care se folosesc următoarele litere pentru orizonturile principale: T, O, A, E, B, C, şi R (cu deosebirea faţă de FAO că în loc de simbolul H se utilizează simbolul T pentru orizontul turbos). În cele mai multe cazuri, orizonturile O şi C şi întotdeauna orizontul R nu sunt orizonturi pedogenetice propriu-zise, ci strate sau orizonturi litologice (nepedogenetice), deoarece caracteristicile lor nu sunt produse ale proceselor pedogenetice. Ele sunt totuşi păstrate ca orizonturi sau strate principale pentru că sunt elemente importante, de referinţă în profilul de sol. Notaţiile de orizonturi, fiind bazate pe morfologia acestora şi reflectând efectele pedogenezei, sunt utilizate în caracterizarea şi identificarea solurilor. Pe lângă aceste orizonturi pedogenetice principale, în caracterizarea solurilor se utilizează şi o serie de alte orizonturi pedogenetice, denumite de asociere, care nu se folosesc independent, ci numai asociate unuia dintre orizonturile principale menţionate anterior, caracterele lor grefându-se pe orizontul cu care se asociază. Aceste orizonturi sunt: G, W, sa, na, sc, ac, an etc., care se scriu după orizontul cu care se asociază - de exemplu: AG, CG, BW, Asa etc. De asemenea, la descrierea solurilor se utilizează şi o serie de sufixe literale pentru sublinierea unor caracteristici ale orizontului sau cifre arabe pentru subdivizarea orizonturilor, redate în cele ce urmează.

2.1. Orizonturile de sol şi stratele principale

Orizont O (organic nehidromorf)

Este un orizont format prin acumulare de material organic depozitat la suprafaţa solului, care nu este saturat cu apă mai mult de câteva zile pe an; este deci un orizont organic nehidromorf. Fracţia minerală se găseşte în proporţie mică, în general mai puţin de jumătate din greutate. Orizontul O se dezvoltă la partea superioară a solurilor minerale formate sub pădure (orizontul O nu include orizontul format prin descompunerea intensă de rădăcini de sub suprafaţa solului mineral, caracter specific orizontului A). Orizontul O poate fi întâlnit şi la o anumită adâncime de suprafaţă dacă este îngropat. Un orizont format prin iluvierea

19

materiei organice în profilul de sol nu este un orizont O deşi, uneori, un astfel de orizont poate avea conţinuturi considerabile de materie organică. În solurile aflate sub vegetaţie lemnoasă, orizontul organic nehidromorf este constituit

din:

Ol - litiera, constând din material organic proaspăt, nedescompus sau foarte puţin descompus; Of - orizont de fermentaţie, format din materie organică incomplet descompusă, în care se recunosc cu ochiul liber sau cu lupa (mărire × 10) resturi vegetale cu structură caracteristică; Oh - orizont de humificare, în care materialul organic este într-un stadiu foarte avansat de descompunere, încât nu se mai recunosc cu ochiul liber, ci numai cu lupa, resturi vegetale cu structură caracteristică. În situaţia în care depăşeşte grosimea de 20 cm, orizontul O poartă denumirea de orizont folic (vezi 3.2.).

Orizont A (bioacumulativ)

Este orizontul mineral format la suprafaţă sau sub un orizont O, în care structura iniţială a rocii 1 a dispărut practic în întregime şi care este caracterizat prin una sau mai multe din următoarele proprietăţi:

- acumulare de materie organică intim amestecată cu fracţiunea minerală;

- nu manifestă proprietăţi caracteristice orizontului E sau B;

- proprietăţi rezultate în urma cultivării, păşunatului sau a altor perturbări similare; Sunt considerate, de asemenea, orizonturi A şi stratele arate, notate cu Ap, chiar dacă sunt grefate direct pe orizonturi E, B sau C. Dacă orizontul de suprafaţă are proprietăţile orizontului E, dar domină acumularea de materie organică humificată, este considerat orizont A.

Orizont E (eluvial)

Este un orizont mineral al cărui caracter principal îl constituie sărăcirea în argilă silicatică, oxizi de fier şi/sau aluminiu sau o combinaţie a acestora, prin deplasare în sol, vertical sau lateral, fie în soluţie, fie în suspensie. Acest orizont se caracterizează deci

printr-o creştere reziduală a conţinutului de nisip şi de praf. Evident, structura iniţială a rocii

a dispărut. Un orizont E este situat în mod obişnuit aproape de suprafaţă, sub un orizont O sau

A (cu excepţia profilelor erodate sau decopertate) şi deasupra unui orizont B. Simbolul E

poate fi utilizat fără a ţine cont de poziţia în profil pentru toate orizonturile care întrunesc

cerinţele menţionate şi care sunt rezultatul pedogenezei. Faţă de orizontul O sau A situat deasupra, orizontul E este mai sărac în materie organică şi mai deschis la culoare. Un orizont E este, în general, dar nu şi în mod necesar, de culoare mai deschisă decât un orizont B subiacent. În anumite soluri, culoarea este cea a particulelor de nisip şi de praf, dar în multe altele, pelicule de oxizi de fier sau de alţi compuşi maschează culoarea particulelor primare. În acelaşi profil, un orizont E se diferenţiază de un orizont B subiacent printr-o culoare de valoare mai ridicată sau de cromă mai mică (în sistem Munsell), eventual ambele, ori printr-o textură mai grosieră sau prin combinarea acestor caracteristici.

1 Structura iniţială a rocii include, în cazul rocilor neconsolidate, stratificarea materialului mineral, iar în cazul rocilor compacte, în curs de descompunere, se recunosc pseudomorfozele mineralelor alterate care păstrează poziţia iniţială unul faţă de altul şi faţă de mineralele nealterate.

20

Orizontul B (de subsuprafaţă)

Este un orizont mineral, format sub un orizont A, E sau O în care, pe lângă pierderea

în întregime sau aproape în întregime a structurii iniţiale a rocii, se asociază unul sau mai

multe dintre caracterele dominante următoare:

- alterare care generează sau eliberează minerale argiloase şi/sau oxizi (conferindu-i o culoare mai brună sau mai roşcată) şi care formează o structură pedogenetică poliedrică sau prismatică, dacă au loc schimbări de volum odată cu modificarea conţinutului de umiditate;

- trăsături morfologice de deplasare (levigare) a carbonaţilor;

- pelicule de argilă şi sescvioxizi care fac ca orizontul să aibă în mod vădit o culoare cu o valoare mai mică şi o cromă mai mare sau o nuanţă mai roşie decât orizonturile supra şi subiacent, fără iluviere aparentă de oxizi de fier;

- concentrare iluvială, singură sau în combinaţie, de argilă silicatică, substanţe amorfe active compuse din materie organică şi compuşi (oxizi) cu aluminiu, cu sau fără fier;

- fragilitate (la presare între degete se sfărâmă brusc fiind casant). Toate tipurile de orizonturi B sunt orizonturi de subsuprafaţă, cu excepţia cazurilor când o parte din profil a fost erodat sau decopertat. Orizonturile B diferă foarte mult între ele. Pentru estimarea naturii lor este necesară stabilirea relaţiilor cu orizonturile supra şi subiacente. Ca atare, orizonturile B trebuie să poarte şi un sufix pentru a dobândi o suficientă semnificaţie în descrierea profilului şi caracterizarea solului. Orizontul B de alterare şi/sau de schimbare de culoare in situ se notează cu Bv; un orizont B cu acumulare de argilă se notează cu Bt; cel cu acumulare de oxizi de fier (şi de aluminiu) se notează cu Bs, iar cel cu iluviere de humus cu Bh. Dacă orizontul B conţine şi carbonaţi (de diferite origini: remanenţă, regradare, migrare laterală etc.) se adaugă şi litera k (de exemplu: Bvk). Aceste notaţii suplimentare sunt doar calitative, nefiind definite cantitativ ca în cazul orizonturilor diagnostice.

Orizont C (materialul subiacent)

Este un orizont sau strat mineral situat în partea inferioară a profilului, constituit din

materiale neconsolidate sau slab consolidate şi care nu prezintă caracterele orizonturilor A,

E sau B. El poate reprezenta sau nu materialul parental al orizonturilor supraiacente. Poate

fi penetrat de rădăcinile plantelor. Sunt considerate orizonturi (strate) C şi materialele geologice relativ compacte care se desfac (mărunţesc) în 24 de ore, dacă fragmentele uscate sunt supraumectate sau dacă în stare umedă pot fi fărâmiţate. În multe cazuri, solurile sunt formate din material puternic alterat anterior; un astfel de material care nu întruneşte cerinţele pentru orizonturile A, E, sau B poate fi considerat orizont C. Acumulările de carbonaţi, gips sau de alte săruri mai solubile pot fi prezente în orizontul C; uneori orizonturile respective sunt chiar cimentate cu carbonat de calciu sau gips.

Pentru orizontul C, se folosesc următoarele notaţii de detaliu:

Cn - orizont (strat) C fără carbonaţi (necarbonatic); Ck - orizont (strat) C cu carbonaţi (de regulă reziduali); Cca - orizont C carbonatoacumulativ, calcic sau calxic (vezi orizonturile diagnostice).

Stratul R (roca subiacentă consolidată - compactă)

Este un strat mineral situat la baza profilului constituit din roci consolidate – compacte, in situ. În mod convenţional, la roci consolidate-compacte se includ şi pietrişurile cimentate (impermeabile), rocile fisurate (permeabile) şi pietrişurile fluviale necimentate.

21

Granitul, bazaltul, gnaisul, calcarul sau gresia sunt exemple de roci în loc, considerate ca R. Fragmentele uscate la aer dintr-un strat R, dacă sunt puse în apă, nu se fărâmiţează în 24 de ore. Stratul R este suficient de coerent pentru ca în stare umedă să nu se dezmembreze, chiar dacă este fisurat sau zgâriat. Roca în loc poate prezenta fisuri, dar acestea sunt puţin numeroase şi atât de mici, încât numai câteva rădăcini le pot penetra. Fisurile pot fi îmbrăcate sau umplute cu argilă sau alte materiale. Stratul R nefisurat şi impermeabil se notează cu Rn. Dacă stratul R este fisurat şi, în consecinţă, permeabil sau este format din fragmente de rocă ori pietriş fluvial (cu mai puţin de 10% material fin), se notează cu Rp.

Orizontul sau stratul T (turbos sau organic hidromorf)

Este un strat organic de suprafaţă sau de subsuprafaţă (care apare la mică adâncime) constituit dominant din material organic în diferite stadii de descompunere, care saturat cu apă perioade lungi (de peste o lună), în cei mai mulţi ani, cu excepţia solurilor drenate artificial.

2.2. Orizonturi de asociere

Orizont G (gleic) Este un orizont mineral format în condiţiile unui mediu saturat în apă, cel puţin o parte din an, determinat de apa freatică situată la adâncime mică. Se găseşte în general, sub un orizont T sau se asociază cu orizonturile A, B, sau C. Se disting:

Gr, orizont gleic de reducere: orizont G format în condiţii predominant de anaerobioză, prezentând culori de reducere, eventual aspect marmorat, în care culorile de reducere apar în proporţie de peste 50% din suprafaţa rezultată prin secţionarea elementelor structurale (dacă acestea există) sau prin secţionarea materialului fără structură. Se consideră culori de reducere:

a. culorile neutrale N (cu crome < 1);

b. culorile mai albastre decât 10 Y (vezi planşa suplimentară pentru culori de reducere-oxidare în determinatorul Munsell);

c. culori în nuanţe cuprinse între 2,5 Y şi 10 Y (cu crome 1,5).

Unele şisturi, argile şi alte sedimente pot avea crome mici, dar nu se consideră orizont Gr decât dacă acestea au rezultat în urma unui îndelungat proces de umezire în exces. Excesul de umiditate freatică poate lipsi dacă solul este drenat artificial. Gox, orizont gleic de oxidare-reducere: orizont G format în condiţii de aerobioză alternând cu perioade de anaerobioză. Prezintă următoarele caractere:

- aspect marmorat, în care culorile de reducere apar în proporţie de 16 - 50%; culorile în nuanţe de 10 YR şi mai roşii cu crome > 2 (pete de oxidare) apar în proporţie mai mare decât a celor de reducere pe suprafaţa rezultată prin secţionarea elementelor structurale, dacă acestea există, sau prin secţionarea materialului lipsit de structură; o parte din suprafaţă poate prezenta culoarea matricei (culoarea materialului neafectat de gleizare);

- excesul de umiditate o parte din an, dar poate lipsi, în prezent, dacă solul a fost drenat artificial.

Orizont W (stagnogleic - denumit anterior pseudogleic)

Este un orizont mineral, format la suprafaţă sau în profilul solului, în condiţiile unui mediu în care solul este o mare parte din an saturat în apă acumulată din precipitaţii (sau altă sursă) şi stagnantă deasupra unui strat impermeabil sau slab permeabil. Prezintă un aspect marmorat (pestriţ), în care culorile de reducere, prezente atât pe feţele cât şi

22

adesea în interiorul elementelor structurale, ocupă peste 50% din suprafaţa rezultată prin secţionarea elementelor structurale, dacă există, sau prin secţionarea materialului lipsit de structură. Culorile de reducere se asociază cu cele în nuanţe de 10 YR şi mai roşii, având crome mai mari de 2 (pete de oxidare); parte din suprafaţă poate prezenta culoarea matricei (culoarea materialului neafectată de stagnogleizare). În mod frecvent, se constată o precipitare a sescvioxizilor sub formă de pelicule şi concreţiuni. Se grefează pe orizonturi A, E sau B (Bt ori Bv).

2.3. Orizonturi de tranziţie

Sunt orizonturi care prezintă o parte din caracterele orizontului supraiacent şi o altă parte din ale celui subiacent, către care se face tranziţia. Există două tipuri de orizonturi de tranziţie:

- orizonturi de tranziţie obişnuite (propriu-zise) la care trecerea se face treptat, de la proprietăţile unui orizont la proprietăţile celuilalt orizont. În acest caz, se notează cu cele două litere majuscule corespunzătoare orizonturilor respective (de exemplu: AC, AB, BC, EB, CR etc.);

- orizonturi de tranziţie mixte (de întrepătrundere); sunt acele orizonturi în care se întrepătrund proprietăţi ale celor două tipuri de orizonturi principale, trecerea între orizonturi fiind neregulată sau în limbi (glosică). Se notează cu două litere mari, corespunzătoare celor două orizonturi, între care apare semnul „+”, de exemplu:

E + B; B + R; C + R.

2.4.

Caracteristici

morfologice

orizonturilor principale

secundare

de

subdivizare

a

Pentru a preciza unele caracteristici secundare ale orizonturilor principale, se utilizează litere mici adăugate ca sufix la litera mare corespunzătoare acestuia. Cifrele arabe sunt utilizate ca sufix pentru a indica subdiviziuni pe verticală ale unui orizont pedogenetic. Întotdeauna cifra arabă este precedată în cazul orizontului A şi B de o literă mică folosită ca sufix. Cifre arabe sunt utilizate ca prefix pentru a marca o discontinuitate litologică.

Prefixe literale Singura literă utilizată ca prefix este litera b care se aplică numai la orizonturile îngropate, de exemplu: bBt 1 , bBt 2 . Ca şi în cazul discontinuităţilor litologice, notarea cu literă prefixă nu întrerupe subdiviziunea pe verticală a orizonturilor (de exemplu: bBt 1 , bBt 2 ,