Ecologie Si Protectia Mediului

CUPRINS
Prefata .................................................................................................................................... 3
Cuprins .................................................................................................................................. 5
Capitolul 1. ABSORBŢIA FONDURILOR EUROPENE ÎN DOMENIUL ECOLOGIEI ŞI
PROTECŢIEI MEDIULUI .................................................................................................... 7
1.1. Obiective prioritare de intervenţie ale Fondurilor Structurale pentru perioada
2007 - 2013 ..................................................................................................................... 9
1.2. Programe operaţionale româneşti pentru perioada 2007-2013..................................... 12
1.3. Programul Operaţional Sectorial Mediu - POS Mediu ................................................ 15
1.4. Concluzii ...................................................................................................................... 23
Capitolul 2. STRATEGII DE DEZVOLTARE DURABILĂ ................................................. 25
2.1. Dezvoltarea durabilă - Concepte generale ................................................................... 25
2.2. Dezvoltarea durabilă în contextul dezvoltării economice ........................................... 31
2.3. Planuri de actiune pentru dezvoltare durabila ............................................................. 32
2.4. Principii ale implementării dezvoltării durabile .......................................................... 36
2.5. Indicatori si criterii de evaluare a dezvoltării durabile ................................................ 39
2.6. Strategii de dezvoltare durabilă ................................................................................... 44
2.7. Concluzii ..................................................................................................................... 48
Capitolul 3. MANAGEMENTUL ECOLOGIC ŞI PROTECŢIA MEDIULUI .................... 51
3.1. Noţiuni privind tehnologiile ecologice ........................................................................ 51
3.2. Mediul înconjurător şi poluarea lui ............................................................................. 53
3.3. Ingineria mediului ........................................................................................................ 56
3.4. Managementul ecologic .............................................................................................. 57
3.5. Poluarea şi protecţia mediului industrial ..................................................................... 76
3.6. Principalele efecte ale surselor de poluare asupra mediului......................................... 81
Capitolul 4. TEHNOLOGII DE ECOLOCIZARE A AERULUI ......................................... 83
4.1. Factorul de mediu - aerul ............................................................................................. 83
4.2. Compoziţia aerului ...................................................................................................... 83
4.3. Proprietăţile fizice ale aerului ...................................................................................... 86
4.4. Poluarea aerului ........................................................................................................... 87
4.5. Tehnologii de ecologizare a aerului ............................................................................ 88
Capitolul 5. TEHNOLOGII DE ECOLOCIZARE A APEI ............................................... 133
5
Ecologie şi protecţia mediului
5.1. Factorul de mediu - apa ............................................................................................. 133

5.2. Sursele de apă din natură ........................................................................................... 133
5.3. Proprietăţile apei ........................................................................................................ 136
5.4. Poluarea apei ............................................................................................................. 137
5.5. Tehnologii de ecologizare a apei ............................................................................... 139
Capitolul 6. TEHNOLOGII DE ECOLOCIZARE A SOLULUI ....................................... 167
6.1. Factorul de mediu - solul ........................................................................................... 167
6.2. Rolul şi importanţa solului ........................................................................................ 167
6.3. Compoziţia solului .................................................................................................... 169
6.4. Proprietăţile solului ................................................................................................... 170
6.5. Poluarea solului ......................................................................................................... 170
6.6. Tehnologii de ecologizare a solului ........................................................................... 172
6.7. Prevenirea poluării solului ......................................................................................... 174
Capitolul 7. MANAGEMENTUL DEŞEURILOR ............................................................. 177
7.1. Concepte introductive ................................................................................................ 177
7.2. Clasificarea deşeurilor ............................................................................................... 179
7.3. Managementul deşeurilor .......................................................................................... 183
7.3.1. Tipuri de deşeuri .............................................................................................. 188
7.3.2. Gestionarea integrată a deşeurilor ................................................................... 189
7.4. Colectarea deşeurilor ................................................................................................. 190
7.5. Transportul deşeurilor ............................................................................................... 191
7.6. Depozitarea deşeurilor ............................................................................................... 192
7.7. Recuperarea deşeurilor .............................................................................................. 195
7.8. Incinerarea deşeurilor ................................................................................................ 196
Capitolul 8. DEZVOLTAREA SISTEMELOR INTEGRATE DE MANAGEMENT AL
DEŞEURILOR .................................................................................................................. 197
8.1. Evaluarea impactului asupra mediului - studiu de caz .............................................. 200
8.1.1. Implementarea sistemului de management de mediu în conformitate cu
referențialul SR EN ISO 14001:2005 ........................................................................ 200
8.1.2. Managementul deșeurilor și protecția mediului - studiu de caz ...................... 202
8.1.3. Evaluarea aspectelor de mediu ........................................................................ 210
Bibliografie ....................................................................................................................... 225
ANEXE .............................................................................................................................. 231
6
CAPITOLUL 1: ABSORBŢIA FONDURILOR EUROPENE ÎN
DOMENIUL ECOLOGIEI ŞI PROTECŢIEI MEDIULUI
Fonduri nerambursabile - sunt fonduri europene publice; acestea reprezintă o formă

de finanţare nerambursabilă acordată de către Uniunea Europeana în scopul eliminării sau
diminuării diferenţelor economice între anumite domenii sau regiuni de dezvoltare ale
statelor membre UE. Fondurile europene nerambursabile sunt oferite în ideea de a realiza şi
menţine o coeziune socio-economică (fig. 1.1).
Fig. 1.1. Fonduri cu acţiune structurală
Fondurile structurale sunt accesibile României, ca şi stat membru al UE, începând

din 2007 şi sunt orientate spre mărirea competitivităţii prin sprijinirea în acest sens de
programe regionale şi naţionale.
O latură importantă a fondurilor structurale este direcţionată şanselor regiunilor /
ţărilor membre UE pentru dezvoltarea proiectelor în parteneriat, prin intermediul
programului CTE (Obiectivului de Cooperare Teritorială Europeană).
Obiectivul general al Cadrului Strategic Naţional de Referinţă (CSNR) îl constituie
utilizarea Instrumentelor Structurale în scopul reducerii disparităţilor de dezvoltare
7
economică şi socială dintre România şi statele membre UE, prin generarea unei creşteri
suplimentare a PIB de 15-20 % până în anul 2015.
Mai mult de o treime din bugetul Uniunii Europene este destinat dezvoltării
regionale şi coeziunii economice şi sociale, prin intermediul Fondurilor Structurale.
Instrumentele de tip structural sunt o formă de finanţare nerambursabilă, dar
funcţionează pe principiul cofinanţării. Proiectele sunt cofinanţate în special din fonduri
publice ale Statului Membru, dar pot fi atrase şi fonduri private [MIE06].
Instrumentele structurale denumesc Fondurile Structurale şi Fondul de Coeziune,
luate în ansamblu.
Această separare pe politici specifice a fondurilor cu acţiune structurală pentru
perioada 2007 – 2013 a rezultat ca urmare a reformei Politicii de Coeziune necesară în
condiţiile extinderii fără precedent a Uniunii Europene. Pentru simplificare şi pentru a
susţine reforma Politicii Agricole Comune şi a Politicii Comune de Pescuit efectuată în
2002/2003, fondurile pentru agricultură şi pescuit au fost transferate către politicile aferente,
nemaifiind încadrate în Fondurile Structurale, dar funcţionând pe aceeaşi tipologie [MIE06].
Fondurile structurale sunt instrumente financiare prin care Uniunea Europeană

acţionează pentru eliminarea disparităţilor economice şi sociale între regiuni, în scopul
realizării coeziunii economice si sociale.
8
Capitolul 1: Absorbţia fondurilor europene în domeniul ecologiei şi protecţiei mediului
Politica de Coeziune se fundamentează pe principiul solidarităţii financiare, oferind

sprijin statelor şi regiunilor mai puţin dezvoltate sau care se confruntă cu dificultăţi
structurale, în scopul creşterii de locuri de muncă şi creşterii competitivităţii. Peste o treime
din bugetul Uniunii Europene este alocat politicii de coeziune pentru a reduce diferenţele de
dezvoltare dintre regiuni şi disparităţile dintre cetăţeni în ceea ce priveşte nivelul de trai.
Politica Agricolă Comună joacă un rol din ce în ce mai important în susţinerea
zonelor rurale, în cadrul demersului lor de a face faţă cu succes provocărilor continue din
domeniul economic, social şi de mediu. Zonele rurale constituie 90% din teritoriul UE
extinse, iar noul cadru legislativ comunitar accentuează mai clar necesitatea stimulării
creşterii economice şi a numărului de locuri de muncă în mediul rural, precum şi a
dezvoltării durabile.
Politica de Dezvoltare Rurală se va axa în perioada 2007 – 2013 pe trei linii
tematice: îmbunătăţirea competitivităţii agricole şi forestiere; protecţia mediului şi a zonelor
rurale; îmbunătăţirea calităţii vieţii şi diversificarea economiei rurale, la care se adaugă axa
“Leader” care susţine iniţiativele locale de dezvoltare rurală.
Politica Comună de Pescuit gestionează activitatea de pescuit şi acvacultură în
Uniunea Europeană, cu exploatarea resurselor acvatice în condiţii ce asigură dezvoltarea
durabilă în domeniile economic, mediu şi social. Se acordă o mare importanţă protejării şi
conservării resurselor acvatice, reducerii impactului activităţilor de pescuit asupra eco-
sistemelor marine, precum şi eficientizarea pescuitului şi asigurarea unui standard de viaţă
corect pentru cei care depind de această activitate.
1.1. Obiective prioritare de intervenţie ale Fondurilor Structurale pentru

perioada 2007 - 2013
Politica regională pune în practică solidaritatea dintre popoarele Europei mentionată
în preambulul Tratatului asupra Uniunii Europene. Unul din obiectivele fundamentale ale
Uniunii Europene prevăzute în acest Tratat îl reprezintă întărirea coeziunii economico-
sociale şi în special, în vederea eliminării inegalităţilor între nivelele de dezvoltare ale
diverselor regiuni. Acest obiectiv are un impact deosebit asupra competitivităţii între regiuni
şi asupra nivelului de trai al locuitorilor lor şi se realizează în principal prin confinanţarea
multianuală a unor programe de dezvoltare. Acesta este motivul pentru care statele membre
participă la o politică regională europeană co-finanţată prin fonduri europene, Fondurile
Structurale si Fondul de Coeziune, care conferă un sens concret solidarităţii comunitare.
9
Rolul politicii regionale nu se limitează numai la aspectul financiar. Această politică

nu are ca scop numai o simplă redistribuire a resurselor, ci trebuie să şi creeze resurse,
investind în potenţialul regiunilor şi al colectivităţilor acestora.
În vederea întăririi impactului lor şi a optimizării la maxim a rezultatelor acestora,
94% din Fondurile Structurale se concentrează în perioada 2007-2013 pe trei obiective:
Fig. 1.2. Obiective prioritare de intervenţie ale Fondurilor Structurale
România va fi eligibilă pentru două obiective în perioada 2007 – 2013: Convergenţă

şi Cooperare teritorială europeană. Ca urmare a acestor decizii UE, fiecare Stat Membru
stabileşte propriile obiective strategice de dezvoltare pentru a căror realizare se elaborează
un Plan Naţional de Dezvoltare (PND) în colaborare cu actorii economici şi sociali relevanţi.
Statul Membru şi Comisia Europeană discută asupra conţinutului PND şi definesc cea mai
adecvată repartizare a fondurilor naţionale şi comunitare necesare implementării lui.
Programele Operaţionale pe care le va derula România în perioada 2007 – 2013 şi
fondurile prin care acestea vor fi finanţate sunt prezentate în diagrama redată în figura 1.3.
10
Fig. 1.3. Repartizarea fondurilor naţionale şi comunitare
Documentele rezultate pentru România sunt:

- Cadrul National Strategic de Referinţă (CNSR) pentru fondurile structurale;
- Planul National Strategic de Dezvoltare Rurală (FEADR) pentru domeniul
agricultură;
- Planul National Strategic Pentru Pescuit şi Acvacultură (FEP) pentru domeniul
pescuitului.
11
Accesarea Fondurilor Structurale reprezintă un angajament contractual cu anumite

obligaţii din partea beneficiarului, ale cărui prevederi şi termene de realizare trebuie
respectate cu stricteţe, pentru a nu se ajunge la dezangajarea automată (regula „n+2” /
„n+3”). Pentru România se va aplica regula „n+3” în primii 4 ani, respectiv alocările anilor
2007, 2008, 2009 şi 2010, urmând ca, pentru anii 2011, 2012 şi 2013 să se aplice regula
„n+2”.
Fondurile alocate la nivelul UE sunt ilustrate în figura 1.4.
280
81,9%
240
200
miliarde euro
160
120
80
15,7%
40
2,4%
0
Convergenta Competitivitate regionala Cooperare teritoriala
si ocupare europeana
Fig. 1.4. Distribuţia procentuală a fondurilor alocate la nivel UE
1.2. Programe operaţionale româneşti pentru perioada 2007-2013

Programele operaţionale, în funcţie de eligibilitatea regiunilor, sunt finanţate prin
intermediul a trei “reglementari financiare” cunoscute sub numele de Fonduri Structurale.
În perioada 2007-2013 România va primi 19667 miliarde euro din Fondurile
Structurale ale Uniunii Europene. Aproximativ 98% din această sumă va fi alocată pentru
şapte Programe Operaţionale in cadrul obiectivului “Convergenţă” (diminuarea disparităţilor
de dezvoltare economică şi socială între regiunile UE). Cele 2% rămase vor fi alocate
pentru şase Programe Operaţionale sub obiectivul “Cooperare teritorială” cu ţările
învecinate.
România beneficiază de finanţare din fonduri europene şi prin intermediul altor
programe, ilustrate în figura 1.5.
12
POS
Asistenţă tehnică
POS Creşterea POS Dezvoltarea

competitivităţii economice resurselor umane
Creşterea pe Dezvoltarea şi
termen lung a o mai eficientă
Obiectiv general: utilizare a
competitivităţii
Creşterea PIB / locuitor capitalului
economiei
la 41% din media UE uman
Programul României POS Dezvoltarea
în anul 2015
Operaţional capacităţii
Regional administrative
Dezvoltarea la
standarde
europene a
infrastructurii
de bază
POS Transport POS Mediu
Fig. 1.5. Programe operaţionale
Pentru implementarea acestor programe operaţionale, România va primi în perioada

2007 – 20013, 17141 miliarde euro din fondurile structurale ale UE (tabelul 1.1).
Aceste programe operaţionale pot da un impuls dezvoltării României doar în
condiţiile elaborării cu maximă responsabilitate a unor proiecte viabile, cu impact pe termen
lung şi care să răspundă nevoilor de dezvoltare regională şi locală.
Tabelul 1.1.
Program Operaţional (PO) Sume alocate din Autoritatea de Management a Programului
bugetul total [euro] Operaţional (PO)
PO Creşterea Competitivităţii Economice 2240 mil. 13% Ministerul Economiei
PO Transport 4010 mil. 23% Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
PO Mediu 3969 mil. 23% Ministerul Mediului
PO Dezvoltarea Resurselor Umane 3050 mil. 18% Ministerul Muncii, Familiei si Protecţiei Sociale
PO Regional 3275 mil. 19% Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei
PO Dezvoltarea Capacităţii Ministerul Administraţiei şi Internelor
185 mil. 1%
Administrative
PO Asistenta Tehnică 150 mil. 1% Ministerul Finanţelor Publice
PO Cooperare Teritorială 262 mil. 2% Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei
13
4000
3500
3000
2500
2000
1500
1000
500
0
[mil. euro] PO Creşterea PO Transport PO M ediu PO Dezvoltarea PO Regional PO Dezvoltarea PO Asistenta PO Cooperare
Competitivităţii Resurselor (POR) Capacităţii Tehnica Teritoriala
Economice Umane Administrative
Fig. 1.6. Sume alocate pe programe operaţionale în România (2007-2013)
1%
19%
1% PO Creşterea Competitivităţii
Economice
2%
PO Transport
13% PO Mediu
18%
PO Dezvoltarea Resurselor
Umane
PO Regional
PO Dezvoltarea Capacităţii
Administrative
PO Asistenta Tehnica
23%
23% PO Cooperare Teritoriala
Fig. 1.7. Distribuţia procentuală a fondurilor pe programe operaţionale
Programele operaţionale au în componenţă o autoritate de management şi, unde este

cazul, organisme intermediare, supravegherea implementării programului fiind realizată de
un Comitet de Monitorizare [MIE06].
14
Fig. 1.8. Structura managerială a programelor operaţionale
1.3. Programul Operaţional Sectorial Mediu - POS Mediu

POS Mediu continuă programele de dezvoltare a infrastructurii de mediu la nivel
naţional, care au fost iniţiate în cadrul asistenţei de pre-aderare, în particular Phare şi ISPA.
În plus faţă de dezvoltarea infrastructurii, prin intermediul POS Mediu se urmăreşte
stabilirea structurilor eficiente de management al serviciilor relevante din punct de vedere al
protecţiei mediului. De asemenea, priorităţile POS Mediu includ intervenţii în domenii mai
15
puţin abordate până în prezent, precum eficientizarea sistemelor de încălzire urbane,

prevenirea riscurilor, reconstrucţia ecologică sau implementarea planurilor de management
Natura 2000 [POS07a].
Obiectivul global al POS Mediu îl constituie protecţia şi îmbunătăţirea calităţii
mediului şi a standardelor de viaţă în România, urmărindu-se conformarea cu prevederile
acquis-ului de mediu.
Obiectivele specifice POS Mediu sunt:
 Îmbunătăţirea calităţii şi a accesului la infrastructura de apă şi apă uzată, prin asigurarea
serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare în majoritatea zonelor urbane până în 2015
şi stabilirea structurilor regionale eficiente pentru managementul serviciilor de apă/apă
uzată.
 Dezvoltarea sistemelor durabile de management al deşeurilor prin îmbunătăţirea
managementului deşeurilor şi reducerea numărului de zone poluate istoric în minimum
30 de judeţe până în 2015.
 Reducerea impactului negativ asupra mediului şi diminuarea schimbărilor climatice
cauzate de sistemele de încălzire urbană în cele mai poluate localităţi până în 2015.
 Protecţia şi îmbunătăţirea biodiversităţii şi a patrimoniului natural prin sprijinirea
managementului ariilor protejate, inclusiv prin implementarea reţelei Natura 2000.
 Reducerea riscului de producere a dezastrelor naturale cu efect asupra populaţiei, prin
implementarea măsurilor preventive în cele mai vulnerabile zone până în 2015.
Conform Deciziei Consiliului privind Liniile Directoare Strategice Comunitare, POS
Mediu tratează deficitele existente în reţelele de infrastructură de bază, dar şi întăririrea
capacităţii instituţionale şi administrative, în vederea stimulării potenţialului economic
pentru atingerea şi menţinerea ratelor mari de dezvoltare.
Resursele naturale reprezintă o componentă esenţială a bogăţiei României.
Valorificarea acestor resurse prin exploatarea atât a materiilor prime neregenerabile, cât şi a
celor regenerabile, precum şi prelucrarea lor în produse necesare vieţii determină în mare
măsură stadiul de dezvoltare economică şi socială a ţării, starea mediului şi condiţiile de trai
ale populaţiei. Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în România este necesar ca aceste
resurse naturale să fie exploatate într-o manieră durabilă.
Misiunea dezvoltării durabile este de a găsi căile de creştere economică şi dezvoltare,
concomitent cu utilizarea raţională a resurselor naturale comune, astfel încât resursele
16
regenerabile să poată fi menţinute, iar cele neregenerabile să fie folosite într-un ritm care să
ţină seama de nevoile generaţiilor viitoare.
Având în vedere legătura strânsă dintre mediu şi toate celelalte sectoare economice şi
sociale, POS Mediu a fost elaborat în strânsă corelare cu celelalte programe operaţionale şi
s-a avut în vedere evitarea suprapunerilor, realizarea complementarităţii între programe şi
conformitatea cu obiectivele Strategiei de la Lisabona.
Axele prioritare şi domeniile majore de intervenţie (DMI) pentru POS Mediu sunt
ilustrate în fig. 1.9.
6.1. Sprijin pentru management 1.1 Extinderea/modernizarea sistemelor

şi evaluarea POS Mediu de apă/apă uzată
6.2. Sprijin pentru informare şi

publicitate 2.1 Dezvoltarea sistemelor
integrate de management al
Extinderea şi deşeurilor şi extinderea
modernizarea infrastructurii de
Asistenţă
infrastructurii management al deşeurilor
Tehnică
de apă şi apă
5.1. Protecţia uzată
împotriva inundaţiilor
Dezvoltarea
Implementarea sistemelor de
infrastructurii management
adecvate de integrat al
prevenire a deşeurilor şi
riscurilor reabilitarea 2.2 Reabilitarea
naturale în siturilor zonelor poluate istoric
zonele cele contaminate
mai vulnerabile istoric
5.2.Reducerea Implementarea Îmbunătăţirea
eroziunii costiere sistemelor sistemelor de
adecvate de încălzire
management municipale în
pentru ariile prioritare
protejarea selectate 3.1 Reabilitarea sistemelor
naturii
urbane de încălzire în
zonele fierbinţi
4.1 Întărirea capacităţii de management a 4.2 Dezvoltarea infrastructurii şi

instituţiilor responsabile pentru protecţia implementarea planurilor de
naturii şi a peisajelor management pentru ariile protejate
Fig. 1.9. Axe prioritare şi domenii majore ale POS Mediu
17
Axa prioritară I – Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată
Tipuri de proiecte [MIE06]:

 Construcţia / modernizarea surselor de apă în vederea potabilizării;
 Construcţia / reabilitarea staţiilor de tratare a apei;
 Extinderea / reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare;
 Construcţia / modernizarea staţiilor de epurare a apelor;
 Construcţia / reabilitarea staţiilor de tratare a nămolului;
 Achiziţionarea de echipamente de măsurare şi de laborator.
În conformitate cu raportul de ţară privind România asupra Evaluării Strategice a
Mediului şi Prevenirea Riscurilor, în ceea ce priveşte alimentarea cu apă / tratarea apelor
uzate, precum şi necesităţile de investiţii pentru perioada 2007– 2013, România se află pe
locul doi după Polonia (fig. 1.11) [***06].
Fig. 1.10. Investiţiile necesare în noile State Membre în perioada 2007 – 2013
18
Axa prioritară II – Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi

reabilitarea siturilor contaminate istoric

 Construcţia de noi staţii municipale pentru depozitarea deşeurilor şi a staţiilor de
transfer;
 Construcţia de staţii de sortare, reciclare şi compostare;
 Achiziţionarea şi instalarea unor sisteme de colectare selectivă a deşeurilor;
 Achiziţionarea de vehicule speciale de transport al deşeurilor;
 Construcţia unor facilităţi adecvate pentru deşeuri periculoase (deşeuri medicale,
electrice sau electronice etc.) şi pentru alte tipuri de deşeuri (de construcţie sau provenite
din demolări etc.);
 Reabilitarea siturilor poluate istoric.
Fig. 1.11. Necesităţi de investiţii în sectorul deşeurilor municipale în noile State Membre
pentru 2007 – 2013
Axa prioritară III – Îmbunătăţirea sistemelor de încălzire municipale în ariile prioritare

selectate
Această axă prioritară vizează reducerea poluării şi diminuarea efectelor schimbărilor

climatice prin restructurarea şi reabilitarea sistemelor de încălzire urbană pentru atingerea
ţintelor de eficienţă energetică în localităţile cele mai poluate.
19
 Retehnologizarea instalaţiilor mari de ardere (reabilitarea boilerelor şi turbinelor);

 Introducere a celor mai bune tehnici în domeniu pentru reducerea emisiilor de dioxid de
sulf, de oxizi de azot şi de pulberi;
 Introducere a sistemelor de contorizare;
 Reabilitare a depozitelor neconforme de cenuşă;
 Reabilitare a sistemelor de distribuţie a apei şi căldurii.
Axa prioritară IV – Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protejarea

naturii
 Dezvoltarea capacităţii instituţionale, elaborarea studiilor ştiinţifice, a sistemelor de
inventariere, monitorizare şi cartografiere;
 Crearea şi implementarea planurilor de management pentru ariile protejate şi a zonelor
incluse în reţeaua Natura 2000 (inclusiv sisteme de reconstrucţie ecologică, dezvoltarea
infrastructurii, acţiuni de conştientizare, achiziţii de terenuri cu valoare mare pentru
protejarea biodiversităţii în vederea includerii în proprietatea publică a statului).
Axa prioritară V – Implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale

în zonele cele mai vulnerabile

 Efectuarea de lucrări de construcţie pentru prevenirea inundaţiilor şi reducerea
consecinţelor distructive ale inundaţiilor;
 Elaborarea unor hărţi de pericol şi risc al inundaţiilor;
 Reabilitarea litoralului Mării Negre afectat de eroziune.
Necesităţile de investiţii din sectorul de deşeuri solide municipale pentru perioada
2007–2013, situează ţara noastră pe locul trei în raport cu noile State Membre (fig. 1.10).
Axa prioritară VI – Asistenţă Tehnică
Această axă prioritară vizează:

– managementul, implementarea, monitorizarea şi controlul POS Mediu;
– informarea şi publicitatea pentru POS Mediu.
Asistenţa Tehnică va sprijini implementarea şi monitorizarea programului şi va
contribui substanţial la atingerea obiectivului global şi a celor specifice ale POS Mediu.
Alte intervenţii urmărind îmbunătăţirea calităţii mediului sunt finanţate din POS
Transport (dezvoltarea durabilă a sectorului de transport), Dezvoltarea Resurselor Umane
20
(introducerea educaţiei de mediu în programa şcolară, programe de instruire pentru

întreprinderi în domeniul dezvoltării durabile şi protecţiei mediului), POS Competitivitate
(etichetarea ecologică, introducerea standardelor de mediu, promovarea utilizării resurselor
energetice reutilizabile), PNDR (măsuri privind agro-mediul şi împădurirea, dezvoltarea
agriculturii ecologice, îmbunătăţirea managementului solului).
Distribuţia fondurilor pentru POS Mediu pe axe prioritare este redată în figura 1.12.
2440
2500
2000
milioane euro
1500
1000
773
500
200
0 150 237
160
AXA
AXA
PRIORITARĂ 1 AXA
PRIORITARĂ 2 AXA
PRIORITARĂ 3 AXA
PRIORITARĂ 4 AXA
PRIORITARĂ 5
PRIORITARĂ 6
Fig. 1.12. Repartizarea fondurilor POS Mediu pe axe prioritare
Beneficiari eligibili:
– Autorităţi publice;
– Parteneri din sectorul privat (în anumite condiţii);
– Institute de cercetare-dezvoltare în sectorul mediu;
– ONG-uri în sectorul protecţiei mediului.
Beneficiarii vor fi responsabili pentru eligibilitatea cheltuielilor propuse şi solicitate
spre rambursare în cadrul proiectelor, iar pe perioada implementării proiectelor pentru
conformarea cu prevederile contractuale.
Autoritatea de Management (AM) a elaborat Manualul Cadru de Implementare
pentru POS Mediu, precum şi proceduri de implementare detaliate pentru a asigura
funcţionarea unor sisteme de management şi control eficace şi eficiente. De asemenea, au
fost elaborate fişe de post pentru toate posturile din cadrul AM şi Organismelor
Intermediare.
Descrierea fluxurilor financiare pentru POS Mediu este prezentată în figura 1.13
[POS07a].
21
Fig. 1.13. Fluxurile financiare pentru POS Mediu
22
Implementarea POS Mediu are drept scopul elaborarea unei structuri instituţională
pe deplin operaţională şi de a stabili roluri şi responsabilităţi clare pentru toate organismele
implicate.
1.4. Concluzii
• Aceste fonduri se află în gestiunea CE (Comisia Europeana). Există posibilitatea de
cofinanţare fonduri structurale, proces care are la bază decontarea cheltuielilor făcute
conform dosarului de finanţare, de către beneficiari.
• Valoarea fondurilor de coeziune alocate României creşte anual. Pentru 2009, suma e
de 2,32 miliarde euro, cu 631 milioane euro peste cea din 2008. Ţările din primul val
al aderării au reuşit ca, în primii doi ani şi jumătate in UE, să acceseze marea
majoritate a fondurilor disponibile (fig. 1.14).
Fig. 1.14. Accesarea fondurilor disponibile
• Fondurile Structurale reprezintă un important complement al politicilor naţionale,

atât direct cât şi printr-un efect de pârghie, contribuie la dezvoltarea armonioasă a UE
ca întreg, precum şi la promovarea unui mediu durabil. Ambele au o mare importanţă
pentru a obţine o creştere durabilă a pieţei muncii şi a concurenţei.
De menţionat faptul că doar investiţiile în infrastructura de apă nu sunt suficiente
pentru a obţine o gestionare durabilă a apei, în concordanţă cu politica naţională şi este
necesar ca acestea să fie cuprinse într-o abordare globală a sistemelor integrate de
management al resurselor de apă şi construite în baza capacităţilor ştiinţifice şi tehnologice.
23
Aceste legături între comunitatea ştiinţifică şi politică devin şi mai importante în momentul
integrării în UE deoarece inovaţia este considerată un element cheie al creşterii economice.
În acelaşi timp, o foaie de parcurs pentru implementarea Planului de Acţiune al
Tehnologiilor de Mediu (PATM), cu mare accent pe activităţile de cercetare în domeniul
mediului, a fost elaborată de către Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile. În România,
PATM va avea o contribuţie majoră la atingerea obiectivelor din cadrul Agendei de la
Lisabona prin: transferul tehnologiilor de mediu din cercetare către piaţă; îmbunătăţirea
condiţiilor pieţei în scopul sprijinirii utilizării tehnologiilor de mediu; promovarea
tehnologiilor de mediu.
O măsură prealabilă pentru creşterea economică şi a locurilor de muncă constă în
asigurarea infrastructurii necesare dezvoltării afacerilor. Investiţiile în infrastructură vor
încuraja creşterea şi vor conduce şi mai mult la convergenţa dintre regiuni, în termeni
economici, sociali şi de mediu. O infrastructură modernă şi eficientă va contribui la
îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei în ţară, precum şi la creşterea posibilităţilor de
investiţie.
24
CAPITOLUL 1: STRATEGII DE DEZVOLTARE DURABILĂ
2.1. Dezvoltarea durabilă – Concepte generale

Dezvoltarea durabilă nu este un concept nou. Este cea mai recentă exprimare a unei
etici foarte vechi, care implica relaţiile oamenilor cu mediul înconjurator, şi
responsabilitaţile generaţiilor actuale fată de generaţiile viitoare. Ca o comunitate să fie într-
adevăr durabilă trebuie să adopte o abordare in trei direcţii care ia in considerare resursele
economice, ale mediului înconjurator şi cele culturale. Comunităţile trebuie să ia în
considerare aceste necesităţi nu numai pe termen scurt, ci şi pe termen lung. “Dezvoltarea
durabilă corespunde cerinţelor prezentului fără să compromită posibilităţile generaţiilor
viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi ” - Comisia Naţiunilor Unite pentru Mediul
Înconjurător si Dezvoltare. Diagrama din fig. 2.1. este un şablon pentru raportarea la
conceptul de dezvoltare durabilă.
Deşeuri
Apă
Energie
Biodiversitate
MEDIU
Sănătate şi
siguranţa Buget
Instruire, RESURSE FINANTE Venituri
Echitate, Cheltuieli
Active, audit
COMUNITATE
Membri ai
diferitelor
asociaţii
Fig. 2.1. Elementele dezvoltării durabile
25
Punctul de concentrare şi mărimea eforturilor durabilităţii depind de condiţiile locale,

inclusiv de resurse, acţiuni politice, individuale si de trăsăturile remarcabile ale comunităţii.
Demersurile pentru susţinerea comunităţilor au fost aplicate chestiunilor privind expansiunea
urbană, inner-city si redezvoltarea terenurilor brune, dezvoltarea si progresul economic,
conducerea (administrarea) ecosistemului, agriculturii, biodiversity, clădiri ecologice,
conservarea energiei, watershed management, si prevenirea poluării. Multe dintre aceste
chestiuni şi alte asemenea probleme ale comunităţii nu pot fi abordate cu uşurintă prin
moduri sau elemente tradiţionale în societatea noastră [ECO09].
Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare, cunoscută şi sub numele de Comisia
Brundtland, a dat prima definiţie cunoscută a dezvoltării durabile, ca fiind “acea dezvoltare
care împlineşte nevoile prezentului, fără a compromite şansa viitoarelor generaţii de a-şi
împlini propriile nevoi”
Evident, în timp conceptul a fost dezbătut, criticat, rafinat. În accepţiunea sa actuală,
dezvoltarea durabilă cuprinde trei mari categorii: performanţa economică, protecţia mediului
şi responsabilitatea socială, toate trei având la temelie un proces educaţional în spiritul
dezvoltării durabile. Sustenabilitatea este o paradigma în care viitorul este gândit ca un
echilibru între mediu, societate şi economie în scopul de a dezvolta şi îmbunătăţii calitatea
vieţii.
Consiliul UE a adoptat, la 9 iunie 2006, Strategia reînnoită de Dezvoltare Durabilă,
pentru o Europă extinsă. Documentul este conceput într-o viziune strategică unitară şi
coerentă, având ca obiectiv general îmbunătăţirea continuă a calităţii vieţii pentru generaţiile
prezente şi viitoare prin crearea unor comunităţi sustenabile, capabile să gestioneze şi să
folosească resursele în mod eficient şi să valorifice potenţialul de inovare ecologică şi
socială al economiei în vederea asigurării prosperităţii, protecţiei mediului şi coeziunii
sociale.
Strategia UE pentru Dezvoltare Durabilă, ce reprezintă fundamentul Strategiei Naţionale a
României în domeniu, completează Strategia de la Lisabona şi se doreşte a fi un catalizator
pentru cei ce elaborează politici publice şi pentru opinia publică, în scopul schimbării
comportamentului în societatea europeană şi, respectiv, în societatea românească şi
implicării active a factorilor decizionali, publici şi privaţi, precum şi a cetăţenilor în
elaborarea, implementarea şi monitorizarea obiectivelor dezvoltării durabile [HGR08].
În acest scop, sunt identificate patru obiective-cheie (fig. 2.2):
• Protecţia mediului, prin măsuri care să permită disocierea creşterii economice de
impactul negativ asupra mediului;
26
Capitolul 2: Strategii de dezvoltare durabilă
• Echitatea şi coeziunea socială, prin respectarea drepturilor fundamentale, diversităţii

culturale, egalităţii de şanse şi prin combaterea discriminării de orice fel;
• Prosperitatea economică, prin promovarea cunoaşterii, inovării şi competitivităţii pentru
asigurarea unor standarde de viaţă ridicate şi unor locuri de muncă abundente şi bine
plătite;
• Îndeplinirea responsabilităţilor internaţionale ale UE prin promovarea instituţiilor
democratice în slujba păcii, securităţii şi libertăţii, a principiilor şi practicilor dezvoltării
durabile pretutindeni în lume.
Fig. 2.2. Congruenta de concepte ce caracterizează dezvoltarea durabilă
Diagrama de mai sus explică triada necesara pentru o companie pentru a asigura
dezvoltarea durabilă în cadrul propriei organizaţii. Dezvoltarea durabilă poate fi definită atât
calitativ în cuvinte, cât şi cantitativ, ca raport. Din punct de vedere calitativ, durabilitatea
urmăreşte să ofere cele mai bune rezultate pentru mediul natural şi uman atât acum, cât şi în
viitorul indefinit.
În dorinţa de progres şi creştere economică cu orice pret, omul a uitat, adesea, ca este
şi parte a sistemului natural, intervenind, uneori, peste capacitatea de suport a acestuia.
Astfel, au apărut dezechilibre ale caror efecte deja se simt, preocupările la nivel mondial
fiind tot mai accentuate în direcţia contracarării acestor efecte.
Dezvoltarea durabilă poate fi privită ca o adaptare a societăţii şi a economiei la
marile probleme cu care omenirea se confruntă în prezent: schimbările climatice, criza de
apă, seceta, deşertificarea, epuizarea unor resurse, deşeurile, pierderea biodiversităţii,
creşterea populaţiei, sărăcia, migraţia etc. Pentru preîntâmpinarea, contracararea si
eliminarea repercursiunilor acestora şi pentru asigurarea dezvoltării economice, progresului
social si dezvoltării umane sunt necesare iniţierea şi susţinerea unor acţiuni concrete,
27
sintetizate în obiective specifice şi măsurabile, ce fac obiectul Strategiilor nationale pentru

dezvoltare durabilă [MME09].
Pentru ca societatea să se poată adapta, au fost elaborate strategii naţionale, cu
obiective ce se vor concretiza în acţiuni ce vor rezolva în viitor problemele cu care societatea
noastră se confrunta în prezent.
Începand cu noiembrie 2008, România are o noua Strategie Natională pentru
Dezvoltare Durabilă, elementul definitoriu al acesteia fiind racordarea deplină a ţării noastre
la o noua filosofie a dezvoltării, proprie Uniunii Europene şi larg împărtăşită pe plan
mondial – cea a dezvoltării durabile.
Se porneşte de la constatarea ca, la sfârşitul primului deceniu al secolului XXI, dupa
o tranzitie prelungită şi traumatizantă la democraţia pluralistă şi economia de piaţă, România
mai are de recuperat decalaje considerabile faţă de celelalte state membre ale Uniunii
Europene, simultan cu însuşirea şi transpunerea în practică a principiilor şi practicilor
dezvoltării durabile in contextul globalizării. Cu toate progresele realizate in ultimii ani, este
o realitate că România are încă o economie bazată pe consumul intensiv de resurse, o
societate si o administraţie aflate încă în căutarea unei viziuni unitare şi un capital natural
afectat de riscul unor deteriorări ce pot deveni ireversibile.
Prezenta Strategie stabileşte obiective concrete pentru trecerea, într-un interval de
timp rezonabil şi realist, la modelul de dezvoltare generator de valoare adaugată înaltă,
propulsat de interesul pentru cunoaştere şi inovare, orientat spre îmbunătăţirea continuă a
calităţii vieţii oamenilor şi a relaţiilor dintre ei in armonie cu mediul natural. Răspunzând
obiectivelor europene în contextul proceselor globalizării, România îndeplineşte astfel o
obligaţie asumată în calitate de ţară membră a Uniunii Europene şi se înscrie pe
coordonatele dezvoltării moderne. În forma sa actuală, Strategia se bazează pe efortul
considerabil depus în ultimii ani pentru elaborarea şi aplicarea planurilor strategice
naţionale, programelor tematice sau sectoriale în conformitate cu obiectivele comune
stabilite în Strategia pentru Dezvoltare Durabilă a UE şi Strategia Lisabona, precum şi cu
îndrumările metodologice ale Comisiei Europene. S-a ţinut seama, de asemenea, de
eforturile depuse în anii anteriori pentru fundamentarea ştiinţifică a opţiunilor strategice ale
României pe linia principiilor şi practicii dezvoltării durabile. Ţintele propuse în Strategie
pentru fiecare orizont de timp urmează logica exerciţiilor bugetare ale UE, corelată cu
proiecţii realiste privind folosirea responsabilă, cu randament maxim, a resurselor naţionale
[HGR08].
Problemele si preocupările specifice situaţiei din România se refera la [HGR08]:
28
1. Riscuri şi vulnerabilităţi generate de factori endogeni şi exogeni;

2. Creşterea sustenabilă: transformările structurale şi echilibrele macroeconomice:
2.1. Asigurarea sustenabilităţii pe termen lung a consumurilor energetice şi materiale bazate
pe evaluarea realistă a capacităţii de suport a capitalului natural;
2.2. Modernizarea treptată a macrostructurii economiei pentru a corespunde cerinţelor
sociale şi de mediu;
2.3. Creşterea productivităţii muncii şi îmbunătăţirea ratei de ocupare;
2.4. Îmbunătăţirea managementului micro şi macro-economic;
2.5. Politica de investiţii şi diversificare a surselor de finanţare;
2.6. Menţinerea echilibrelor macro-economice;
3. Dezvoltarea regională şi acţiunea locală; problematica specifică a dezvoltării rurale:
3.1. Dezvoltarea regională;
3.2. Dezvoltarea rurală, agricultura, silvicultura şi pescuitul;
3.3. Implementarea Agendei Locale pentru secolul XXI;
4. Amenajarea teritoriului şi planificarea spaţială:
4.1. Planificarea spaţială;
4.2. Cadastrul României;
5. Dimensiunea culturală a dezvoltării durabile;
6. Capacitatea administrativă şi calitatea serviciilor publice; dezvoltarea durabilă ca măsură
a eficienţei guvernării şi a calităţii politicilor publice;
7. Politica externă şi de securitate: orientări generale şi contribuţii specifice ale României la
Politica Externă şi de Securitate Comună şi la Politica Europeană de Securitate şi Apărare
ale UE în raport cu cerinţele dezvoltării durabile.
Impactul asupra resurselor mediului sau bunurilor naturale, în contextul dezvoltării
durabile, va fi unitatea de măsură a activităţilor economice. În general, se apreciază că
funcţiile economice vor fi în mod necesar conectate cu patru caracteristici importante:
- aprovizionarea cu inputuri de resurse naturale;
- asimilarea producţiei de deşeuri;
- conservarea sistemelor suport ale vieţii;
- asigurarea condiţiilor de viaţă pentru aprecierea naturii.
Structura resurselor naturale relevă existenţa a trei categorii distincte:
- resurse nelimitate care au caracter continuu (ex. tipurile de energii neconvenţionale-
energia solară, energia eoliană, energia valurilor şi apelor etc);
29
- resurse regenerabile (ex. resursele reprezentate de plante inclusiv fondul forestier,

animale, aer şi apă, resurse dependente în mare măsură de cele nelimitate);
- resurse neregenerabile (combustibili fosili, minerale etc), care pe lângă faptul că se
epuizează, utilizarea lor implică existenţa unei cantităţi sporite de deşeuri.
Dezvoltarea durabilă impune, în ceea ce priveşte deşeurile, existenţa unui raport direct
proporţional între cantitatea de reziduri eliminate şi cele absorbite.
Ideea de bază în ceea ce priveşte resursele clasificate este de a păstra un stoc în funcţie
de trei activităţi:
- descoperirea de noi rezerve exploatabile economic;
- recilclarea deşeurilor;
- reducerea cererii pentru resurele greu regenerabile şi neregenerabile prin găsirea de
înlocuitori.
Conceptul Dezvoltării Durabile conţine 4 etape aflate în corelaţie, dar separate (fig. 2.3.):
4 Conceptul 1
Implementarea unui proces al Dezvoltării
Îndeplinirea cerinţelor
schimbării – care confirmă că Durabile conţine
prezente şi viitoare – care
definirea cerinţelor şi nevoilor următoarele 4
stabilesc scopul durabilităţii.
pentru dobândirea echilibrului etape aflate în
durabil se va schimba odată cu corelaţie, dar
situaţiile, condiţiile şi timpul. separate
3 2
Îndeplinirea nevoilor – care
Menţinerea compatibilităţii
defineşte scopul dezvoltării.
dintre dimensiunea populaţiei
Dezvoltarea care răspunde
şi capacitatea productivă a
necesităţilor prezentului fără a
eco-sistemului – care
compromite capacitatea de a
recunoaşte că există limite şi
satisface necesităţile generaţiilor
cerinţe pentru echilibru.
viitoare
Fig. 2.3. Etapele dezvoltării durabile
- îndeplinirea cerinţelor prezente şi viitoare;
30
- îndeplinirea nevoilor;
- menţinerea compatibilităţii dintre dimensiunea populaţiei şi capacitatea productivă a
eco-sistemului;
- implementarea unui proces al schimbării.
Aceste idei se regăsesc şi în cele 27 de principii ale Declaraţiei de la Rio de Janeiro în
special în primul şi al treilea principiu: “fiinţa umană este în centrul preocupărilor privind
dezvoltarea durabilă; aceasta înseamnă o viaţă sănătoasă şi productivă în armonie cu natura”
şi “dreptul la dezvoltare trebuie exercitat astfel încât să se rezolve echitabil necesităţile de
dezvoltare şi de mediu ale generaţiilor prezente şi viitoare” .
2.2. Dezvoltarea durabilă în contextul dezvoltării economice

Dezvoltarea durabilă este o problemă care este generată de factorul economic dar
care trebuie să-şi găsească rezolvare prin deciziile politice ale diferitelor ţări printr-o
coroborare a acestora din perspectiva găsirii altenativelor pentru salvarea planetei.
Creşterea economică, majorarea veniturilor statului şi a populaţiei sunt elementele
care condiţionează progresul social şi depăşirea sărăciei.
Tot mai mult societatea industrială, prin prioritatea greşită a consumului cu orice
preţ, a exploatat fără discernământ resursele minerale nereînnoibile. Ea a distrus suprafeţe
imense de terenuri cândva fertile. În numeroase locuri, noi am pus în pericol şi chiar am
distrus viaţa prin poluarea aerului, apelor şi a solurilor.
Această situaţie nu poate dura, o societate echilibrată trebuie să aibă alte priorităţi, să
ofere un nivel de viaţă satisfăcător tuturor membrilor săi pe plan material, în condiţiile
diminuării consumurilor de resurse, păstrând calitatea mediului şi a con-diţiilor menţinerii
vieţii pentru generaţiile viitoare.
Bunăstarea şi dezvoltarea acestei societăţi vor putea fi garantate, doar în condiţiile în
care economia va fi structurată pe valorificarea mai eficientă a resurselor naturale şi în
armonie cu natura. Tendinţa trebuie să se orienteze către o economie bazată pe surse de
energie regenerabile, pe utilizarea de materii prime larg disponibile şi de preferat
regenerabile, pe reciclarea permanentă a materialelor mai greu de găsit, gestiunea mai bună a
resurselor alimentare, tehnologii orientate spre reducerea consumurilor de materii prime şi
energie, în urma cărora să rezulte cantităţi minime de deşeuri care „să nu afecteze” calitatea
mediului.
31
Conceptul de dezvoltare durabilă a apărut şi s-a impus ca o necesitate în condiţiile

degradării sistematice a condiţiilor naturale la nivel global, ca rezultat al exploziei
demografice şi al dezvoltării economice din ultimele două secole.
Iminenta epuizare a unor resurse minerale importante, precum petrolul, minereurile
de cupru sau cele ale metalelor preţioase, defrişarea unor imense suprafeţe de pădure,
dispariţia a zeci şi sute de specii animale şi vegetale în fiecare an, ploile acide, subţierea
dramatică a stratului protector de ozon şi schimbările climatice - sunt numai câteva dintre
elementele care au făcut ca o serie de personalităţi ştiinţifice să tragă tot mai dese semnale
de alarmă în legătură cu starea precară a mediului natural şi necesitatea unor schimbări
prompte şi radicale în ceea ce priveşte atitudinea noastră faţă de mediu şi faţă de problema
dezvoltării, pornind de la tehnologiile şi strategiile prezente. Conceptul conservării
resurselor naturale este prezentat în tabelul 2.1 [UVV07].
Tabelul 2.1.
MATERII PRIME TEHNOLOGII PRODUSE POSIBILITATEA
UTILIZATE REALIZATE REUTILIZĂRII
Reducerea Consum redus de Cu durată maximă Prin reciclare
consumului de energie de utilizare
resurse
Utilizarea maximă Cu cantităţi minime Utilizând cantităţi Valorificarea
a materialelor de emisii şi scurgeri minime de ambalaj complexă, integrală
reciclate şi poluante a materiilor prime
refolosibile
Utilizarea Cantităţi minime de Cu impact ecologic Refolosire
deşeurilor deşeuri distructiv minim
ca materii prime
Asigurând Cu beneficii maxime
maximum de pentru mediu
protecţie a mediului
2.3. Planuri de actiune pentru dezvoltare durabilă

Dezvoltarea durabilă înseamna mai mult decât o definiţie. Declaraţia de la Rio pune în
evidenţă 18 principii pentru dezvoltarea durabilă [ARI08]:
- Oamenii au dreptul la o viaţă sănătoasă şi prosperă în armonie cu mediul înconjurător
- Dezvolatarea de azi nu trebuie să submineze necesităţile de dezvoltare şi de mediu ale
generaţiilor viitoare
- Naţiunile au dreptul suveran de a-şi exploata resursele, dar fără a cauza distrugeri în
afara graniţelor lor.
32
- Naţiunile trebuie să propună legi internaţionale care să acorde compensaţii pentru

daunele cauzate în afara graniţelor tării lor.
- Naţiunile trebui să protejeze mediul. Atunci când există riscul de daune majore,
ireversibile, nesiguranţa ştiinţifică nu trebuie pusă mai presus de măsurile clare de
prevenire a degradării mediului.
- Pentru a obţine o dezvoltare durabilă, protecţia mediului trebuie să devină parte
integrantă a procesului de dezvoltare. Reducerea sărăciei şi dispariţia diferenţelor
economice între diverse părţi al lumii sunt esenţiale pentru realizarea dezvoltării
durabile.
- Naţiunile trebuie să coopereze pentru conservarea şi protejarea ecosistemului
Pământului.
- Naţiunile ar trebuie să reducă şi să elimine modelele nesustenabile de producţie şi
consum şi să implementeze politici demografice potrivite.
- Problemele de mediu sunt mai bine rezolvate cu participarea tuturor cetăţenilor.
Naţiunile ar trebui să faciliteze şi să încurajeze participarea cetăţenilor la rezolvarea
problemeor de mediu, de aceea informaţiile despre mediu trebuie făcute accesibile
publicului larg
- Naţiunile trebuie să aprobe legi care să protejeze mediul, să apere victimele poluării şi
atunci când este cazul să împiedice acţiunile asupra mediului care ar avea impact
negativ ireversibil.
- Naţiunile ar trebui să coopereze pentru crearea unui mediu economic deschis care să
asigure tuturor ţărilor dezvoltarea în spiritul sustenabilităţii.
- Populatorul trebuie sa acopere costurile pagubelor produse.
- Naţiunile trebuie să se informeze reciproc despre dezastrele naturale sau nu ce au
impact în afara graniţelor.
- Dezvoltarea durabilă necesită o abordare ştiinţifică a problemei. Naţiunile trebuie să
împărtăşească cunoştinţele şi tehnicile inovative pentru a realiza scopul dezvoltării
durabile.
- Pentru realizarea dezvoltării durabile trebuie folosite resursele de creativitate, curaj şi
inovare ale tuturor categoriilor sociale. (implicarea deplină a femeilor în acest proces
si a tinerilor). Natiunile trebuie sa recunoasca si incurajeze initiativele de dezvoltare
durabilă ale tuturor persoanelor ingenioase.
33
- Războiul este duşmanul dezvoltării durabile. Naţiunile trebuie să aibă în vedere

protejarea mediului în zonele de conflict, să respecte legile cu privire la mediu pe
timpul conflictului armat şi să participe la recostruirea lui după încetare.
- Pacea, dezvoltarea şi protecţia mediului sunt inseparabile.
Al 6-lea Program de Acţiune pentru Mediu 2001 -2010 – „Implementarea strategiei UE de
dezvoltare durabilă” – denumit „Viitorul nostru, alegerea noastră”, propune cinci direcţii
majore de acţiune strategică (fig. 2.4).
Imbunătăţirea implementării Imputernicirea populaţiei ca cetăţeni privaţi

legislaţiei actuale şi sprijinirea lor în schimbarea atitudinii
DEZVOLTARE
DURABILA Luarea în considerarea mediului în
utilizarea teritoriului
Integrarea preocupărilor de mediu în

alte politici - apropierea de piaţă Planificare si managementul deciziilor
Fig. 2.4. Directii majore de acţiune strategică
DOMENII DE ACTIUNE
1) Schimbarea climei: • reducerea gazelor de sera prin:

- Schimbări structurale privind transportul şi
energia
- Creşterea eficienţei şi economia de energie
- Cercetarea în domeniul tehnologic
- Informarea cetăţenilor
2) Natura şi biodiversitatea:  protejarea şi restaurarea structurii şi

functionării sistemelor naturale
 stoparea pierderilor în biodiversitate prin:
protecţia solului, salvarea mediului marin,
prevenirea accidentelor industriale şi
minerale.
34
3) Mediul şi sănătatea: - atingerea unui nivel de calitate a mediului

care să nu provoace impacte importante sau
riscuri pentru sănătatea omului prin:
• prevenirea riscurilor (revizuirea sistemului
comunitar de management al riscurilor
substanţelor chimice)
• activarea directivelor pentru apă şi zgomot
4) Managementul resurselor • a se asigura un consum al resurselor

naturale şi deşeurilor: regenearabile şi neregenearabile suportat de
mediu prin:
- creşterea nivelului de reciclare şi reducerea
producerii de deşeuri (reducerea cantitativă
a deşeurilor finale cu 20% până în 2010 şi
cu 50% până în 2050)
Principii şi planuri de acţiune pentru dezvoltare durabilă [ZMO07]:

• Principiul Subsidiarităţii
Oricând este posibil, acţiunile ar trebui luate de autorităţile cele mai apropiate de persoanele
afectate de aceste acţiuni. Însă ţări care acţionează izolat nu pot salva mediul.
Politicile trebuie coordonate la un nivel mai înalt. Rolul Uniunii este să susţină şi să
coordoneze aceste eforturi ale statelor membre şi să verifice dacă guvernele îşi respectă
angajamentele luate.
• Principiul Precaţiei
Obiectivul este sa se asigure un nivel ridicat de protecţie a mediului şi a saănătăţii
oamenilor, animalelor şi plantelor atunci când datele ştiinţifice disponibile nu permit o
evaluare completă a riscurilor.
Aspecte ale principiului:
- decizia politică de a acţiona sau a nu acţiona;
- în caz afirmativ, modul în care se acţionează.
Raspunsul este în funcţie de nivelul de risc considerat “acceptabil” de societatea căreia îi
este impus riscul.
• Principiul „poluatorul plăteşte” şi principiul „prevenirea poluării la sursă”
Oricine produce daune mediului, pericole sau riscuri, este responsabil să evite, să reducă şi
să combată acele daune, pericole şi riscuri.
35
Este mai eficient să dezvolţi politici care să se adreseze cauzelor poluării decât să se
adreseze găsirii de soluţii pentru efectele provocate.
• Principiul „dezvoltării durabile” : Strategia Europeană pentru Dezvoltare Durabilă şi
cuprinde urmatoarele dimensiuni:
Durabilitate
Durabilitatea
instituţională (condiţii
economică (eco-
de stabilitate,
eficienţa
democratie,
economiei)
participare, informare,
formare şi justitie).
Principiul
dezvoltării
durabile
Durabilitatea
mediului Durabilitatea
(menţinerea socială (bunăstare
integrităţii şi sanse distribuite
ecosistemului) echitabil, în
comunităţile
prezente, dar şi
viitoare)
Fig. 2.5. Principiul dezvoltării durabile
2.4. Principii ale implementării dezvoltării durabile

Pacea ca fundament al dezvoltării [MOL07]
Dezvoltarea nu se poate realiza în ţările şi societăţile în care preocupările militare sunt
aproape în centrul tuturor preocupărilor. Societăţile al căror efort economic este concentrat
pe producţia militară îşi diminuează inevitabil perspectivele de dezvoltare durabilă. Situaţiile
de conflict reclamă o strategie de dezvoltarea diferită de cea din condiţiile de pace şi
mobilizarea de fonduri băneşti cu predilecţie pentru dezvoltarea militară. Reducerea
cheltuielilor militare permite o mai bună redistribuire a fondurilor, deci folosirea lor şi în
direcţia politicii de mediu.
36
Dezvoltarea economică, ca motor al progresului

Accelerarea creşterii economice este o condiţie pentru extinderea bazei de resurse şi
deci baza pentru transformări economice, tehnologice şi sociale. În timp ce creşterea
economică nu asigură repartizarea echitabilă a beneficiilor sau protecţia mediului, fără
creşterea economică a resurselor materiale pentru abordarea problemelor degradării mediului
nu pot exista, nici nu va fi posibilă realizarea efectivă a programelor sociale pe termen lung.
Avantajul creşterii economice este că multiplică posibilităţile de opţiune umană, iar creşterea
nu mai este un scop în sine ci devine susţinută şi durabilă.
Justiţia ca pilon al coeziunii societăţii
Dezvoltarea nu se construieşte pe o fundaţie abstractă, ci are loc într-un context social
specific şi este efectul condiţiilor specifice în care se realizează. Creşterea economică şi
transformarea tehnologică afectează relaţiile umane, structura socială, valorile şi stilurile de
viaţă. Resursele sociale şi umane pentru dezvoltare fac relaţiile sociale şi economice mai
armonioase, uşurează coeziunea socială şi creează un fundament solid şi adaptabil pentru
realizarea progresului pe termen lung. Beneficiile investirii în oameni sunt mai mari decât
creşterea productivităţii forţei de muncă şi facilitează accesul la posibilităţile globale. O
civilizaţie sănătoasă este indispensabilă pentru a crea o dezvoltare durabilă şi de succes.
Democraţia ca un cadru favorabil de desfăşurare a acţiunilor
Legătura dintre dezvoltare şi democraţie este intuitivă, ea rămâne încă dificil de
elucidat. Ele sunt legate pentru că democraţia este ataşată inerent problemelor de guvernare
care au impact asupra tuturor aspectelor eforturilor de dezvoltare, pentru că democraţia ca şi
dezvoltarea durabilă reprezintă drepturi fundamentale ale omului, ale generaţiilor prezente şi
viitoare.
Acumularea disparităţilor economice şi lipsa mijloacelor democratice afectează
dezvoltarea durabilă. În absenţa democraţiei ca un forum pentru competiţie şi un vehicul
pentru schimbare, dezvoltarea va rămâne fragilă şi permanent în pericol.
Informarea, înţelegerea şi consensul ca instrumente de realizare a dezvoltării durabile
Rezolvarea problemelor dezvoltării necesită realizarea unei înţelegeri comune a multor
dimensiuni ale dezvoltării şi o mai bună apreciere a importanţei diferiţilor factori de
dezvoltare. Definirea unei culturi a dezvoltării implică mai mult decât accesul universal la
reţeaua informaţională. O cultură a dezvoltării propune evaluarea tuturor acţiunilor în relaţie
cu dezvoltarea.
Un fundament internaţional sănătos este vital în formularea tuturor aspectelor politicii
economice.
37
Corelarea şi analiza informaţiilor este o prerecuzită nu numai pentru susţinerea unor

discuţii dar şi pentru formularea unor soluţii acceptabile şi operabile. Informaţiile corecte şi
standardizate asigură un limbaj comun prin care se poate asigura participarea la cultura
dezvoltării. Dacă informaţia nu este de încredere, disponibilă şi prezentă într-o formă
uzabilă, consensul va fi eluziv şi succesul improbabil.
Stabilirea priorităţilor şi coordonarea ca modalităţi practice de acţiune
Resursele limitate şi condiţionările interne şi externe determină alegerea variantei şi
stabilirea priorităţilor. Sunt situaţii când trebuie să se amâne eforturile pentru realizarea
anumitor aspecte ale dezvoltării, deoarece pe termen scurt efectele reformei economice pot
produce instabilitate politică.
Coordonarea înseamnă o stabilire clară a responsabilităţilor, o diviziune efectivă a
muncii între diferiţi factori implicaţi în dezvoltare şi o angajare din partea fiecăruia în
realizarea obiectivelor comune. Indivizii trebuie să-şi unească eforturile în
complementaritate şi să nu acţioneze izolat în competiţie. Coordonarea trebuie să ghideze
acţiunile fiecărui factor şi interaţiunile dintre ele.
Cooperarea internaţională
Interdependenţa ecologică şi economică este determinată de existenţa într-un patrimoniu
comun - o planetă - după o conduită prescrisă de jurisdicţii şi cutume naţionale. Aceasta
înseamnă nu numai dezvoltarea raţională a ecosistemelor în diviziune dar şi a tuturor
naţiunilor al căror progres depinde mai mult sau mai puţin de gestionarea durabilă a acestor
resurse.
Apariţia şi agravarea problemelor de mediu s-a datorat unei dezvoltări economice zonale
şi mondiale disproporţionate şi ireconciliantă cu natura. Ţările dezvoltate trebuie să-şi
adapteze structura economică conform cerinţelor abordării integrative mediu-economie, iar
în ţările în curs de dezvoltare implementând conceptul dezvoltării durabile trebuie să
acţioneze asupra actualelor surse de poluare mediului şi să evite greşelile din procesul
industrializării celor dezvoltate.
Promovarea dezvoltării durabile reclamă un efort organizat în elaborarea şi difuzarea
noilor tehnologii care protejează mediul. Acest efort se sprijină în mare parte pe schimbul
internaţional de tehnologie prin: schimburi comerciale cu produse perfecţionate, acorduri
pentru transferul de tehnologie, punerea la dispoziţie de experţi, colaborarea în cercetare,
etc. Toate acestea trebuie să fie sprijinite prin proceduri şi politici care să le stimuleze şi să
le faciliteze inovaţiile.
38
Toate acestea, deşi reprezintă un moment important în conştientizarea situaţiei actuale şi

a problemelor ce pot apărea, rămân la nivelul unor programe politice dependente într-o prea
mare măsură de decizii subiective.
Pentru implementarea în realitatea concretă a acestui concept generos care este
dezvoltarea durabilă este nevoie de fundamentarea ştiinţifică a relaţiei om-natură şi a
procesului de antropizare, fundamentare care să permită dezvoltarea în timp a unor modele
capabile de predicţie a unor metodologii de monitorizare şi intervenţie în timp real.
România este semnatara Declaraţiei de la Rio privind dezvoltarea durabilă şi membră a
Consiliului Europei.
2.5. Indicatori şi criterii de evaluare a dezvoltării durabile

Monitorizarea tendinţelor dezvoltării folosind şi indicatori situaţi în afara activităţii
economice precede formularea principiilor dezvoltării durabile şi s-a afirmat paralel cu
procesul de definire a strategiilor de dezvoltare durabilă elaborate sub egida Naţiunilor Unite
şi, respectiv, a Uniunii Europene.
Astfel de instrumente acopera o plajă diversă de aplicaţii şi ofera posibilitatea de a
depăşi o seamă de dificultăţi metodologice. Diferenţele, încă notabile, dintre modalităţile de
construcţie, stadiul de dezvoltare şi gradul de utilizare efectivă a unor seturi coerente de
indicatori ilustrează complexitatea sarcinii de a regăsi compatibilităţi reale între abordările
empirice şi normative din domeniile distincte care se integrează în conceptul dezvoltării
durabile: economia, societatea şi capitalul
natural. În aceste condiţii, aspectele metodologice, aflate încă într-o fază de fundamentare
teoretică, sunt preluate dinamic în procesul de dezvoltare a aplicaţiilor de raportare statistică
[HGR08].
Pentru urmărirea şi verificarea implementării Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare
Durabilă există un sistem naţional de indicatori statistici ai dezvoltării durabile, armonizat şi
congruent cu sistemul relevant de indicatori utilizat la nivelul UE, pentru monitorizarea
progreselor naţionale în raport cu Strategia pentru Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene.
Colectarea şi prelucrarea informaţiilor de încredere, cuantificate şi actualizate regulat,
agregate la nivelul indicatorilor de dezvoltare durabilă, va permite măsurarea performanţelor
în atingerea obiectivelor stabilite de Strategie şi raportarea corectă asupra rezultatelor.
Se are în vedere operaţionalizarea a două tipuri de indicatori [HGR08]:
39
• Indicatorii naţionali de dezvoltare durabilă, focalizaţi pe priorităţile-cheie exprimate

prin ţinte cuantificabile care să permită, totodată, compararea performanţelor naţionale
cu cele ale partenerilor internaţionali şi cu obiectivele Strategiei pentru Dezvoltare
Durabilă a UE reînnoite. Acest set de indicatori se va baza pe rezultatele grupului de
lucru Eurostat-UNECE-OCDE şi va fi reactualizat în permanenţă.
• Indicatorii de progres ai Strategiei Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă a României,
acoperind întregul pachet de politici pe care aceasta le generează, inclusiv a celor ce nu
sunt cuprinse în Strategia UE. În acest mod, toate politicile vor forma obiectul
monitorizării, urmărind responsabilizarea decidenţilor politici şi permiţând opiniei
publice să evalueze succesul acţiunilor întreprinse.
Conceptul de dezvoltare durabila desemnează totalitatea formelor şi metodelor de
dezvoltare socio-economică, al căror fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea unui
echilibru între aceste sisteme socio-economice şi elementele capitalului natural.
Un model de dezvoltare durabilă poate fi observat in fig. 2.6.
Design
Strategie
Responsabilitate
Comunitate
Familie
DEZVOLTARE
DURABILA
Acţiuni Management
DEZVOLTARE DURABILĂ
Implementare Cerinte
Fig. 2.6. Model de dezvoltare durabilă
40
Prin încrederea în angajaţii companiei, familiilor lor, prin experienţa faţă de concurenţii
potentiali, precum şi aderarea la o model de sustenabilitate, organizaţia poate să devină un
lider, ceea ce va conduce la reducerea şi chiar eliminarea cheltuielilor inutile.
Un model integrat al procesului de dezvoltare economică a sistemului reflectă toate
aspectele funcţionării acestuia. Evaluarea dezvoltării durabile a sistemului se realizează cu
ajutorul coeficientului integral de dezvoltare durabilă, care este calculat pe baza
coeficienţilor stabilităţii economice, sociale şi ecologice. Varianta de dezvoltare în care este
obţinută valoarea maximă a coeficientului integral de stabilitate, este cea mai stabilă (la o
valoare a coeficienţilor de stabilitate economică, socială şi ecologică mai mare ca 1). Astfel,
criteriul stabilităţii poate fi formulat ca maximizarea coeficientului integral de stabilitate.
Dominarea priorităţilor economice în defavoarea schimbărilor ce au loc în mediul
înconjurator, a adus omenirea în fata unei ameninţări reale de criză ecologică şi a necesităţii
revizuirii orientărilor statului. De aceea, elaborarea strategiei dezvoltării durabile are în acest
moment o importanţă deosebită.
Criteriile dezvoltării durabile trebuie sa fie: creşterea eficienţei economice a
industriei, asigurarea echilibrului în mediul înconjurator şi atingerea unui anumit nivel
(prestabilit) de trai a populaţiei.
Pentru Romania, cu varietatea condiţiilor climatice şi socio-culturale, este foarte
important să se ţina cont de specificul regional de formare a conceptului de dezvoltare
durabilă. Acest lucru este deosebit de actual pentru regiunile bogate în resurse minerale,
unde intreprinderile miniere asigură funcţionarea sistemelor economico-industriale
teritoriale.
Succesul elaborării şi aplicării strategiei de dezvoltare durabilă, depinde în mare
măsură de studierea teoretică amanunţită. În prezent, dezvoltarea durabilă reprezintă mai
mult un concept ştiinţific, decât o schemă reală de dezvoltare economică. De aceea, în
condiţiile economice moderne, este destul de actuală efectuarea de cercetări în domeniul
elaborării strategiei de dezvoltare durabilă a sistemelor economice, inclusiv a celor
regionale.
Elaborarea strategiei dezvoltării durabile ar putea fi efectuată conform fig. 2.7.
Pentru evaluarea proceselor care au loc în orice sistem este necesară existenţa
indicatorilor criteriali de eficienţă, atât a întregului sistem cât şi a elementelor sale. Cea mai
eficienta metoda, este aceea de modelare a procesului de dezvoltare a sistemului prin
elaborarea unor modele integrate, care sa reflecte toate aspectele funcţionării acestuia.
41
Fig. 2.7. Strategie de dezvoltare durabilă
Pot fi utilizate cateva metode de obţinere a unor valori integrate, dintre care se pot
menţiona:
 Determinarea indicatorului integral pe baza stabilirii interdependenţelor strânse
dintre cele mai importante caracteristici ale gradului de dezvoltare regionala şi
evaluarea abaterii valorilor lor de la valorile medii pe ţară ale aceloraşi parametri;
 Determinarea indicatorului integral pe baza însumăarii directe a caracteristicilor
gradului de dezvoltare regională, exprimate sub formă de index sau sub formă de
abatere procentuală şi comparate cu valorile medii pe ale aceloraşi parametri sau cu
parametri etalon;
 Determinarea indicatorului integral pe baza prezentării tuturor indicatorilor iniţiali ai
gradului de dezvoltare a regiunii exprimaţi în grade şi însumarea ulterioară a aeestora
pe fiecare regiune caracterizată (metoda evaluării gradate);
 Determinarea indicatorului integral pe baza aranjării tuturor regiunilor după fiecare
indicator de bază, exprimat în grade (puncte) şi însumarea acestora pentru fiecare
regiune în parte, după toţi indicatorii luaţi în calcul.
Evaluarea dezvoltării durabile a sistemului se realizează cu ajutorul coeficientului
integral al dezvoltării durabile, care se calculează pe baza coeficientului de stabilitate
economică, socială şi ecologică (fig. 2.8.).
Determinarea coeficientului de stabilitate economică trebuie sa aibă loc ţinând cont
de astfel de indicatori ca potenţialul de resurse naturale a teritoriului, gradul de rentabilitate a
producţiei industriale, gradul de utilizare a forţei de muncă etc. Coeficientul de stabilitate
socială ţine cont de veniturile băneşti ale populaţiei, de rata şomajului, gradul de educare a
42
populaţiei etc. Coeficientul de stabilitate ecologică ţine cont de indicatori ca, gradul de
poluare a atmosferei, gradul de utilizare şi de poluare a apei, amplasarea deşeuri1or, etc.
Coeficientul de Coeficientul de Coeficientul de

stabilitate economică stabilitate socială stabilitate ecologică
COEFICIENTUL INTEGRAL DE STABILITATE
Fig. 2.8. Indicatori şi criterii ai procesului de dezvoltare durabilă
Indicatorii prezentaţi, caracterizează în totalitate principalele rezultate obţinute în

urma abordarii unui proces de dezvoltare durabila. Varianta de dezvoltare care pernite
obţinerea valorii maxime a coeficientului integral de stabilitate (Kint) este cea mai stabilă (la
o valoare mai mare decat 1). Astfel, evaluarea stabilităţii poate fi prezentată sub forma:
K int  max, K i  1 , (rel. 2.1)
iar criteriul de stabilitate poate fi formulat ca maximizarea coeficientului integral de

stabilitate. Interpretarea grafică poate fi ilustrată sub forma unei diagrame (fig. 2.9).
2.5
2
1.5
1
0.5
0
2000 2004 2008 2012 2016
Ani
Co eficient de stabilitate eco lo gica
Co eficient de stabilitate so ciala
Co eficient de stabilitate eco no mica
Fig. 2.9. Model de evaluare a dezvoltării durabile
43
2.6. StrategiI de dezvoltare durabilã

Paşii care în general trebuie urmaţi în procesul de elaborare a strategiei de dezvoltare
durabilã sunt (figura 2.10.):
Fig. 2.10. Procesul de elaborare a strategiei de dezvoltare durabilã
Nu existã o metoda universal valabilã în ceea ce priveste realizarea strategiei de

dezvoltare durabilã. Totusi, experienţa aratã cã pot fi distinse douã mari direcţii: una
44
referitoare la formarea continuã a unui grup de lucru comunitar şi respectiv, una referitoare
la întocmirea strategiei şi a planului local de acţiune.
O etapã importantã dupã stabilirea viziunii comunitãţii pe termenul stabilit este
analiza resurselor, adicã identificarea tuturor capacitãţilor existente sau necesare pentru
realizarea acelei viziuni. Astfel, dezvoltarea durabilã în mediul rural ţine cont de urmãtoarele
condiţii obiective:
- interesele proprietarilor legali ai terenurilor nu sunt lezate;
- patrimoniul cultural şi natural specific regiunii este conservat;
- se acordã prioritate modernizãrii infrastructurii drumurilor de acces şi a mijlocalelor
de comunicare;
- se promoveazã solutiile alternative aducãtoare de venituri locuitorilor din regiune.
În procesul de analiză a resurselor trebuie luate în considerare [GRE09]:
Resurse de apã:
- inventarul resurselor de apã;
- apele de suprafatã şi caracteristicile debitului;
- sursele subterane de apã;
- facilitãţi de stocare şi transport;
- consumul, reutilizarea/reciclarea şi pierderile estimate;
- casnic;
- consumul comercial;
- activitãţi industriale;
- surse de amenintare a furnizãrii şi a calitãţii apei;
- apele reziduale din consumul casnic;
- apele reziduale industriale sau din activitãţile agricole / gospodãresti;
- scurgerile de suprafatã;
- pierderile de vegetatie si eroziunea;
- amenintãrile externe si de altã naturã;
Resurse atmosferice
- “clopotul de aer” al regiunii;
- formarea solului şi a microclimatelor;
- surse de ameninţare a calitãţii aerului;
- surse din cadrul regiunii;
- surse externe regiunii;
Resurse de sol şi geologice
- tipuri de sol şi caracteristici ale regiunii;
- caracteristicile solului (calitatea organicã, permeabilitatea, capacitatea de sarcinã
etc.);
45
- adecvarea pentru dezvoltare (cu si fãrã un tratament central al apelor reziduale);

- adecvarea pentru agriculturã;
- resurse minerale;
- surse de amenintare a calitãtii solului;
- utilizarea chimicalelor (fertilizatori, pesticide, sãruri);
- depuneri de reziduuri;
- procese de productie (metale grele etc.);
- practici de management forestier;
- amenintãri externe si de altã naturã;
Biodiversitatea
- diversitatea de florã si faunã (calitativ, cantitativ);
- surse de amenintare a biodiversitãtii:;
- poluarea aerului;
- poluarea apei;
- utilizarea chimicalelor;
- depuneri şi reziduuri gospodãresti şi industriale;
- antropizarea;
- practici greşite;
Resurse umane
- structura pe sexe, pe vârste, tendinţe;
- migraţia;
- configuraţia etnicã;
- nivelul de ocupare a forţei de muncã;
- elevi, studenţi;
- cetãţeni organizaţi în forme asociative;
- pensionari;
- persoane cu trebuinţe speciale;
- pãstrãtori de tradiţie;
- lideri de opinie;
- specialişti;
- fii satului;
Infrastructurã
- drumuri de acces;
- cãi de comunicaţie;
- sisteme energetice;
- sisteme de aducţiune a apei potabile şi de tratare a apei uzate;
- dotãri imobiliare;
- situarea geograficã;
46
Resurse economice
- structura şi acoperirea agenţilor economici;
- elemente de capital;
Resurse culturale şi de agrement
- locuri şi monumente istorice, culturale sau arhitectonice;
- obiceiuri şi tradiţii;
- baze de agrement, turism rural.
Analiza problemelor şi identificarea problemelor specifice este necesarã pentru cã se obţin
mai multe informaţii utile pentru rezolvare, pentru cã numãrul celor care le vor cunoaste va
creşte. Definirea problemelor specifice are avantajul cã duce la identificarea / definirea clarã
a grupurilor direct afectate, poate sã ofere criterii de alegere a obiectivelor şi a rezultatelor
dorite. În acest sens, o evidenţiere pe domenii şi subdomenii este necesare:
- Categoria: ECONOMIE
- Industrie;
- Agriculturã;
- Comerţ şi servicii;
- Meşteşuguri;
- Categoria: DOTÃRI EDILITARE ŞI INFRASTRUCTURÃ
- Şcoalã, bisericã, cãmin cultural, dispensar etc.;
- Drumuri, alimentare cu apã şi canalizare, electrificare, telefoane, postã;
- Categoria: SOCIAL
- Familii sãrace, bãtrâni, familii cu copii mulţi;
- Şomeri;
- Tradiţii şi obiceiuri;
- Categoria: MEDIUL ÎNCONJURÃTOR
- Reabilitarea şi utilizarea terenurilor (agricole, pãduri, pãsuni, intravilan etc., peisaj);
- Deşeuri, ape uzate;
- Biodiversitate.
Echilibrul între aspectele de mediu, sociale şi economice constituie pasul necesar pentru
asigurarea durabilitãţii oricãrei comunitãţi. Pentru aceasta, membrii comunitãţii trebuie:
 sã se asigure cã în procesul de dezvoltare sunt implicaţi activ cetãţenii din toate
grupurile de interes;
 sã menţinã şi sã promoveze valorile locale, elementele culturale, istorice, etnice etc.
47
 sã asigure sisteme educationale generale şi specifice precum şi sisteme de îngrijire a

sãnãtãtii adecvate, care sã fie echitabile şi, în acelasi timp, eficace;
 sã asigure o infrastructurã corespunzãtoare, eficientã, care sã aibã un impact minim
asupra sãnãtãţii umane şi asupra calitãţii mediului;
 sã dezvolte şi sã menţinã localitãţi sigure, cu facilitãţi recreaţionale diverse şi
accesibile;
 sã promoveze şi sã dezvolte afaceri locale diverse şi durabile, cu un nivel redus de
poluare şi responsabile din punct de vedere social;
 sã promoveze echitatea economicã;
 sã se conformeze cu prevederile legale de mediu, sã previnã poluarea şi sã conserve
resursele naturale;
 sã aplice principiile utilizãrii durabile a terenurilor;
 sã îmbunãtãţeascã permanent managementul de mediu.
2.7. Concluzii
- Dezvoltarea durabilă oferă un cadru prin care comunitaţile pot folosi în mod eficient
resursele, crea infrastructuri eficiente, proteja şi îmbunătăţi calitatea vieţii, crea noi
activităţi comerciale, care să le consolideze economia. Ea poate ajuta la crearea de
comunităţi sănătoase, care să poată susţine atât noua noastra generaţie, cât şi pe cele care
urmează.
- Dezvoltarea durabilă este un concept destul de greu de definit. Faptul că evoluează în
mod continuu adăugându-i noi valenţe îl face de doua ori mai greu de definit. În general,
când vorbim de dezvoltare durabilă, avem în vedere trei componente: mediul, societatea
şi economia. În momentul de faţă cele trei domenii sunt interdependente, astfel că nu
putem atinge o stare de bine în una dintre cele trei arii fără a ţine cont de celelalte. De
exemplu – o societate sănătoasă şi prosperă se bazează pe un mediu sănătos care îi
furnizează hrana şi resurse, apă curată, potabilă şi un aer bun pentru locuitorii săi.
- Convenirea unui set de indicatori acceptaţi ai dezvoltării durabile, inclusiv reflectarea în
sistemul conturilor naţionale, prin instrumente specifice, a factorilor ecologici şi sociali
ai dezvoltării, constituie în continuare un subiect de preocupare prioritară din partea
Oficiului de Statistică al Comunităţilor Europene (Eurostat), Comisiei Economice ONU
pentru Europa (UNECE) şi Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică
(OCDE).
48
- Componentele esenţiale ale unei strategii pentru o dezvoltare durabilă, includ:

 stabilizarea populaţiei şi asigurarea unui trai decent tuturor;
 menţinerea fertilităţii naturale a solurilor;
 protejarea sistemelor biologice ale planetei, menţinerea biodiversităţii;
 reducerea dependenţei de petrol şi în general de combustibilii fosili, a economiei
mondiale;
 dezvoltarea alternativã a energiilor regenerabile;
 reciclarea materialelor, cu diminuarea consumului de resurse minerale şi a poluării.
- Condiţiile dorite de dezvoltarea economică şi socială depind de percepţia avută asupra
mediului şi de pagubele pe care le poate suferi. Epuizarea anumitor resurse naturale,
deteriorarea sau destructurarea elementelor din patrimoniul natural conduc la întrebări
cu privire la posibilitatea menţinereii nedefinită a condiţiilor favorabile creşterii.
49
50
CAPITOLUL 3: MANAGEMENTUL ECOLOGIC ŞI
PROTECŢIA MEDIULUI
3.1. Noţiuni privind tehnologiile ecologice

În general, prin tehnologii nepoluante sau tehnologii de proces curate, se înţeleg
acele tehnologii care au un impact foarte redus faţă de mediu. Aceasta presupune că aceste
tehnologii trebuie să îndeplinească cel puţin următoarele caracteristici [BOG03, RUS97]:
- să asigure un mediu curat de lucru în unitate;
- să asigure un mediu curat în jurul unităţii;
- în urma procesului tehnologic de fabricaţie să rezulte cantităţi foarte reduse de deşeuri,
în cazul ideal chiar fără deşeuri;
- gradul de poluare al tehnologiei respective să fie la nivelul celei mai performante
tehnologii;
- să aibă consumuri materiale şi de energie cât mai scăzute;
- necesarul de apă să fie cât mai scăzut;
- să permită reciclarea tuturor deşeurilor.
Analiza unui proces industrial din punct de vedere ecologic, trebuie să plece de la
evidenţierea relaţiilor dintre elementele unui proces industrial (figura 3.1).
Fig. 3.1 . Relaţiile cu exteriorul ale unui proces industrial[BOG 03]
Scopul unei tehnologii curate este acela de a micşora consumurile energetice, de materii
prime, apă, etc., de a îmbunătăţi condiţiile de muncă, de a produce cât mai puţine deşeuri şi
în general de a nu afecta mediul înconjurător.
51
Orice produs industrial are strânse legături cu mediul exterior. În tabelul 3.1 sunt
prezentate centralizat modurile de analizare mai în detaliu a tuturor intrărilor şi ieşirilor în
cadrul unui proces industrial.
În prima etapă trebuie să se facă o analiză a acestor fluxuri de materii prime,
materiale şi energie pentru fiecare tehnologie în parte, după cum urmează:
- nivelul consumurilor de materii prime, materiale şi energie;
- posibilitatea de reducere a acestor consumuri;
- posibilitatea înlocuirii unor materiale deficitare cu altele care se găsesc din abundenţă;
- posibilitatea reducerii emisiilor poluante;
- analiza deşeurilor produse, precum şi studiul reducerii acestora;
- posibilitatea reciclării locale a deşeurilor.
Desigur că implementarea unor tehnologii curate implică costuri financiare
ridicate şi de aceea, aceste tehnologii nu se pot introduce decât de către ţările puternic
industrializate în primul rând.
Tabelul 3.1. Analiza intrărilor şi ieşirilor din procesele industriale[BOG 03]

Subiectul principal Subiectul component Subiect Singular-efect
Nerecuperabilă-rară
Energie Nerecuperabilă-abundentă
Consum de: Recuperabilă
Materii prime Rare
Apă Subterane
Neurotoxicitate
Biologice
Toxicitate organe interne
Impacturi asupra
Zgomot
sănătăţii umane Fizice
Radiaţii
Psihice Oboseală
Schimbări climatice
Global (aer) Efect de seră
Deteriorarea stratului de ozon
Apă subterană
Ape curgătoare
Lacuri
Regional (apă) Pierderea calităţii apei
Impacturi asupra mediului Degradarea apei
Pierderea florei
Pierderea faunei
Toxicitate acută
Toxicitate cronică
Local (sol) Scăderea productivităţii agricole
Distrugerea faunei
Distrugerea vegetaţiei
52
Capitolul 3: Managementul ecologic şi protecţia mediului
Desigur că nu în toate cazurile se poate realiza idealul, adică un proces de

fabricaţie care să nu aibă un efect negativ asupra mediului, dar se pot găsi soluţii pentru
reducerea efectelor negative.
Totuşi acest lucru nu trebuie să descurajeze ţările mai sărace, care trebuie să facă
eforturi pentru reducerea poluării. În acest sens, se impune realizarea unor studii asupra
tuturor emisiilor poluante şi să se stabilească etapele ce trebuie parcurse pentru ajungerea la
nivelul „tehnologiilor curate”.
Orice unitate economică trebuie să aibă stabilită o anumită strategie în ceea ce
priveşte problema poluării. Desigur că această strategie depinde în mare măsură de sursele
de finanţare. În general, strategia privind protecţia mediului la ora actuală la noi în ţară ar
putea să aibă mai multe etape principale, sau acţiuni de bază – etape care depind din păcate
de sursele de finanţare. Aceste etape sunt următoarele[BOG 03, RUS 97]:
- recondiţionarea şi punerea în funcţiune a tuturor instalaţiilor existente de exhaustare,
captare, filtrare a aerului şi a gazelor industriale ce conţin particule fine, praf, gaze
toxice şi alte produse;
- repunerea în funcţiune a tuturor instalaţiilor de tratare a apelor industriale uzate ce
conţin substanţe toxice;
- reanalizarea tuturor deşeurilor şi stabilirea unui program pentru prelucrarea acestora,
precum şi stabilirea modului de depozitare al acestora în condiţiile în care să nu
afecteze mediul;
- achiziţionarea de aparatură de măsurare şi urmărire a emisiilor poluante;
- achiziţionarea de instalaţii performante pentru captarea emisiilor poluante din
atmosferă, gaze industriale etc., precum şi pentru tratarea apelor industriale uzate;
- achiziţionarea de tehnologii performante din punct de vedere al consumurilor de
materii prime, energie, dar şi din punct de vedere ecologic.
3.2. Mediul înconjurator şi poluarea lui
Mediul înconjurător reprezintă ansamblul de elemente naturale ca: apa, solul, aerul
(toate straturile atmosferice), toate materiile anorganice şi organice, aflate în interacţiune
prin sisteme naturale, la care se adaugă valorile istorice, culturale şi estetice rezultate [ BOG
03, CIO 01].
Orice individ organic este înconjurat de obiecte, sisteme materiale, vii şi nevii, pe
53
care le influenţează şi de care este influenţat direct sau indirect în activităţile vitale. Indivizii
organici sunt numiţi factori biotici. Activităţile factorilor biotici sunt influenţate de natura
nevie, respectiv factorii abiotici, sau fizici: lumina, apa, temperatura, relieful, etc. Relaţiile
din mediul înconjurător pot fi: relaţii biotice, în interiorul factorilor biotici şi relaţii abiotice,
între factorii biotici şi factorii abiotici.
Factorii biotici sau biocenoza reprezintă sisteme biologice deschise care acceptă şi
cedează substanţă şi energie. Diversele acţiuni ale omului asupra naturii se numesc factori
antropici [ BOG 03, CIO 01, SAD 98].
Ecologia este ştiinţa care studiază interacţiunile care apar între organisme şi mediul
lor de viaţă (natural şi amenajat), precum şi structura, funcţia şi productivitatea sistemelor
biologice (populaţie, biocenoză), dar şi a sistemelor mixte: ecosistemele [BOG 03, SAD 98].
Ecosistemul reprezintă orice complex dinamic de comunităţi de plante, animale şi
microorganisme şi mediul lor, care interacţionează într-o unitate funcţională .
Intervenţia ştiinţei, prin industrie şi agricultură, în sistemul de interacţiune organism
– mediu are ca scop fundamental obţinerea de materiale şi alimente necesare pentru
dezvoltarea populaţiei umane (figura 3.2).
Pe lângă materialele şi alimentele necesare dezvoltării populaţiei umane, din
procesele de producţie rezultă deşeuri, deşeuri periculoase şi emisii, care duc la deteriorarea
echilibrului ecologic [ BOG 03, CIO 01], ca:
Deşeurile, reprezintă substanţele refolosibile sau nu, care apar în urma unor procese
biologice sau tehnologice şi care nu pot fi utilizate ca atare;
Deşeurile periculoase sunt deşeurile toxice, inflamabile, explozive, infecţioase,
corozive, radioactive, etc., care introduse în mediu pot dăuna organismelor vii;
Emisiile sunt poluanţii evacuaţi în mediu, precum şi zgomotele, vibraţiile, radiaţiile
electromagnetice, care se manifestă şi se măsoară la locul de plecare din sursă, şi care
influenţează negativ calitatea mediului;
Poluanţii sunt substanţe (solide, lichide, gazoase, vapori) sau energii (radiaţii
electromagnetice, ionizante, termice, fonice sau vibraţii), care, la introducerea în mediu,
influenţează negativ calitatea mediului.
Echilibrul ecologic reprezintă ansamblul de stări ale unui ecosistem a cărui dinamică
asigură structura şi funcţiile acestuia.
Cu toate că planeta noastră asigură condiţii optime de dezvoltare tuturor speciilor,
marile aglomerări ale unor categorii de factori biotici pot duce la deteriorarea capacităţii de
suport şi în final la deteriorarea echilibrului ecologic.
54
Ştiinţa
Industrie Agricultură
Organism Mediu
Alimente
Animale
Lucruri
Plante
Fig. 3.2. Intervenţia omului în interacţiunea organism – mediu
Capacitatea de suport reprezintă numărul total de indivizi dintr-o populaţie pe care

un ecosistem este în măsură să-l întreţină la un moment dat. În cazul speciei umane, marile
aglomerări urbane impun creşteri economice rapide, ducând, în cele mai multe cazuri la
poluarea respectivului ecosistem.
Poluarea, reprezintă procesul de alterare a mediilor de viaţă, biotice şi abiotice şi a
bunurilor create de om, cauzat de activităţile umane, cât şi datorită unor fenomene naturale.
Acesta diferă mult pe arealele planetei .
Arealul reprezintă un teritoriu ocupat de o specie sau de o populaţie. De aceea
creşterea economică trebuie corelată cu protecţia mediului pentru o utilizare durabilă a
acestuia.
Protecţia mediului înconjurător reprezintă totalitatea mijloacelor şi măsurilor ce
trebuiesc întreprinse pentru păstrarea echilibrului ecologic, menţinerea şi ameliorarea
factorilor naturali, prevenirea şi combaterea poluării, dezvoltarea valorilor naturale.
Utilizarea durabilă se referă la folosirea resurselor regenerabile într-un mod şi o rată
care să nu conducă la declinul pe termen lung al acestora, menţinând potenţialul lor în acord
cu necesităţile şi aspiraţiile generaţiilor prezente şi viitoare.
55
3.3. Ingineria mediului

Ingineria mediului este ştiinţa care are ca obiect de activitate cercetarea
posibilităţilor şi identificarea soluţiilor care să îmbunătăţească relaţiile dintre activităţile
desfăşurate de om şi mediul înconjurător. Ca orice ştiinţă tehnică se bazează şi se dezvoltă
pe baza rezultatelor cercetărilor ştiinţifice şi a practicii din domeniul respectiv şi operează cu
procedee, metode, tehnologii şi tehnici corespunzătoare [ BOG 03, CIO 01, ROJ 97].
Ingineria mediului abordează probleme privind [ BOG 03,]:
 supravegherea (monitoring-ul) în ansamblu a mediului şi a componentelor sale;
 elaborarea reglementărilor tehnice (standarde, normative, instrucţiuni) privind
calitatea factorilor de mediu (sol, apă, aer, biodiversitate, sănătate umană);
 protecţia factorilor de mediu;
 elaborarea tehnologiilor sau a verigilor tehnologice care să nu agreseze mediul
înconjurător în timpul proceselor tehnologice de obţinere a produselor;
 elaborarea metodelor, procedeelor şi tehnicilor pentru eliminarea sau diminuarea
unor stări nefavorabile echilibrului ecologic.
Principala problemă a ingineriei mediului o reprezintă asigurarea sistemului de
monitoring integrat al mediului. Prin sistemul de monitoring integrat al mediului se obţin
date comparative privind evoluţia zonală a poluării. Aceste date stau la baza stabilirii
soluţiilor de intervenţie operativă şi rapidă în cazul unor înrăutăţiri în timp sau rapide
(accidente ecologice) a calităţii factorilor de mediu.
Sistemul de monitoring integrat al mediului trebuie dezvoltat atât în spaţiu, prin
mărirea numărului de puncte de preluare a datelor de calitate a factorilor de mediu, cât şi
prin mărirea numărului de parametri şi factori urmăriţi . Activitatea de supraveghere
(monitoring) se referă la cele două componente ale mediului, componenta biotică şi
componenta abiotică, aflate în relaţii de interdependenţă [ BOG 03, ROJ 97].
Componentele mediului pot fi grupate în trei categorii principale, funcţie de
propagarea, acumularea şi / sau transformarea factorilor de poluare [ BOG 03]:
Vectorii de propagare a poluării cuprind apele şi aerul, fiind caracterizaţi de
următorii parametri: concentraţiile specifice; debitele masice asociate; vitezele de dispersie;
Interfeţele de contact se referă la sol şi în special la fenomenele fizico – chimice, ca:
schimbul ionic; adsorbţia, absorbţia, caracterizate de următorii parametri: timpul de retenţie
şi indicii de retenţie;
56
Mediile de bioacumulări şi biotransformare se referă la ecosistemele acvatice şi cele

terestre, caracterizate de următorii parametrii: diversitatea, cantitatea, vârsta, ratele de
bioacumulare şi biotransformare .
3.4. Managementul ecologic
3.4.1. Noţiunea de ecologie

Ecologia poate fi numită şi ştiinţa gospodăririi Terrei, care reuneşte toate ramurile
din domeniul ştiinţelor naturii [ BOG 03, STU 82, CIO 01,ION 89].
Obiectul de studiu al ecologiei este ecosistemul, care reprezintă unitatea dintre
biocenoză – comunitatea vie dintr-un anumit teritoriu şi acest teritoriu – biotop, delimitat din
punct de vedere al omogenităţii topografice, climatice şi pe criterii administrative [BOG 03].
3.4.1.1. Biotopul
Biotopul este partea abiotică a ecosistemului. Factorii componentei abiotice a
mediului sunt: climatici, geologici, edafici, geografici, mecanici şi chimici. Aceşti factori
acţionează asupra organismelor (biocenozei) după o anumită periodicitate sau aleator [BOG
03, STU 82].
Factorii periodici sunt: anotimpurile, mareele, vânturile etc., care impun
organismelor ce alcătuiesc biocenoza o adaptare în limite largi [BOG 03, NEG 95, STU 82].
Factorii aleatori sunt: temperaturile pozitive sau negative ce depăşesc cu mult
mediile multianuale, cantităţile mari de precipitaţii, seceta excesivă, care pot modifica
potenţialul unor populaţii sau poate elimina specii întregi [BOG 03, NEG 95, ROJ 97].
Factorii climatici sunt: temperatura, lumina, umiditatea, vântul, etc. Regimul termic
variază de la o specie la alta. Preferinţele termice ale organismelor face ca acestea să se
grupeze în anumite ecosisteme. Variaţiile temperaturii determină adaptări morfologice,
fiziologice, ecologice şi etiologice.
Lumina influenţează fenomenul de fotosinteză, respectiv productivitatea
ecosistemelor şi are un rol important în determinarea ritmurilor biologice zilnice, lunare,
sezoniere şi anuale.Caracterizată prin durată, intensitate şi lungime de undă, lumina are o
funcţie energetică şi una informaţională.
Umiditatea unui ecosistem terestru este strâns legată de precipitaţiile primite de acel
ecosistem într-o anumită perioadă de timp. În funcţie de nevoile de apă organismele se
57
clasifică în: organisme hidrofile (acvatice), organisme higrofile (amfibii), organisme

mezofile (au nevoi moderate de apă), organisme xerofile (trăiesc în medii cu deficite
însemnate de apă).
Factorii geologici, edafici şi geografici au o mare importanţă pentru înţelegerea
spaţială a relaţiilor pe care le prezintă un ecosistem. Poziţia geografică a unui teritoriu este
delimitată prin coordonatele de longitudine, latitudine şi altitudine, care oferă condiţii
climatice diferite şi care influenţează compoziţia biocenozei.
Factorii mecanici reprezentaţi prin: curenţii de aer atmosferici (vânturile), curenţii
marini de suprafaţă (valurile) şi de adâncime, căderile de apă, apele curgătoare, modelează
continuu morfologia biotopului, influenţează biocenoza şi delimitează ecosistemele.
Factorii chimici dau compoziţia chimică a mediului şi au o implicaţie mult mai
discretă asupra biocenozei. Astfel, azotul, fosforul, potasiul, macro şi microelementele
favorizează dezvoltarea florei şi indirect a faunei.
3.4.1.2. Biocenoza
Biocenoza reprezintă totalitatea vieţuitoarelor care ocupă un anumit teritoriu în
anumite condiţii de mediu. Fiind un sistem biologic, biocenoza prezintă toate însuşirile
generale, structurale şi funcţionale ale sistemelor vii.
Caracteristicile principale ale biocenozei sunt [BOG 03, STU 82]:
 Caracterul informaţional se referă la capacitatea biocenozei de a primi, prelucra şi
stoca informaţiile primite din mediul înconjurător, precum şi la capacitatea de a da
informaţii în mediul înconjurător pentru a se integra în ecosistem;
 Integritatea biocenozei se referă la interacţiunile ce există între componentele sale.
 Autocontrolul este caracteristica prin care biocenoza îşi păstrează integritatea,
stabilitatea şi tendinţa de dezvoltare;
 Eterogenitatea se referă la multitudinea de entităţi deosebite morfologic, structural
sau funcţional ce alcătuiesc biocenoza unui ecosistem şi care impune relaţii complexe în
cadrul biocenozei;
 Structura biocenozei unui ecosistem este dată de diversitatea speciilor şi de relaţiile
spaţiale şi temporale ce se stabilesc între indivizii respectivelor specii;
În orice biocenoză sunt specii mai importante din punct de vedere cantitativ, care
influenţează celelalte specii şi biotopul. Speciile dintr-o biocenoză sunt caracterizate de
următorii indici:
58
 Abundenţa relativă se referă la exprimarea procentuală a numărului

indivizilor din specia respectivă faţă de numărul total de indivizi din cadrul biocenozei.
 Frecvenţa unei specii în cadrul biocenozei sau ecosistemului se referă la
exprimarea procentuală a numărului de probe care conţin specia respectivă la numărul total
de probe prelevate în acelaşi timp.
 Dominanţa exprimă influenţa unei anumite specii în structura şi funcţionarea
biocenozei.
 Constanta unei specii se referă la frecvenţa acesteia în timp.
 Stabilitatea exprimă puterea legăturilor unei specii cu alte specii din
biocenoză.
Înţelegerea fenomenelor din natură este posibilă doar prin cunoaşterea relaţiilor
intraspecifice şi interspecifice care au loc în biocenoză şi care guvernează echilibrul biologic
din natură. Aceste relaţii sunt dominate de legăturile trofice grupate în lanţuri trofice.
Habitatul unei specii şi relaţiile sale trofice reprezintă o nişă ecologică. Cunoaşterea
nişei ecologice dă informaţii asupra modului de viaţă a speciei (hrană, reproducere, etc.). În
cadrul unei biocenoze sunt mai multe lanţuri trofice care se întrepătrund formând reţele
trofice. Biocenozele sunt mult influenţate de factorii componentei abiotice (în special
factorii climatici).
Biotopul acţionează asupra biocenozei, iar acesta reacţionează în funcţie de modul
cum este influenţată.
3.4.2. Factorii poluanţi

Din definiţia poluanţilor, aceştia pot fi grupaţi în mai multe categorii, astfel
[BOG03]:
 Factorii fizici de poluare, care cuprind factorii fonici (zgomotele), factorii
termici, factorii radioactivi şi trepidaţiile.
 Factorii chimici de poluare, care cuprind substanţele chimice prezente atât ca
materii prime, cât şi ca produse intermediare, finite şi deşeuri.
 Factorii biologici de poluare, care cuprind grupe de microorganisme patogene
(bacterii, viruşi, fungi), precum şi diferite elemente parazitare care sunt eliminate în mediul
înconjurător.
 Factorii psihici de poluare, care sunt legaţi de explozia informaţională.
59
3.4.2.1. Factorii fizici de poluare

Poluarea fonică (sonoră). Sursele de poluare fonică s-au înmulţit datorită,
industrializării excesive. Aglomerările urbane au dus la creşterea poluării fonice prin
amplasarea unităţilor productive în interiorul acestor aglomerări sau la distanţe mici şi prin
dezvoltarea reţelelor de transport în interiorul acestor aglomerări şi foarte aproape de
acestea.
La specia umană sunetele sunt percepute în intervalul 10 – 130 dB (decibeli).
Sunetele sunt caracterizate prin amplitudine şi frecvenţă [BOG 03].
Amplitudinea vibraţiilor sonore corespunde cu intensitatea sunetelor. Intensitatea
unei unde se defineşte ca fiind media în timp a vitezei cu care energia este transportată de
acea undă prin unitatea de suprafaţă care este perpendiculară pe direcţia de propagare (sau
intensitatea este puterea medie transportată pe unitatea de suprafaţă).
Puterea totală transportată de o undă printr-o suprafaţă este egală cu produsul dintre
intensitatea undei şi aria suprafeţei.
Fig. 3.3. Diagrama surselor de zgomot [POP 81]
60
În figura 3.3 este prezentată diagrama surselor de zgomot şi efectele acesteia asupra
organismului uman, iar în figura 3.4 este prezentată legătura între frecvenţa şi intensitatea
sunetelor în domeniul de audibilitate. Acţiune negativă asupra unor specii din cadrul faunei
(în special specia umană) au şi infrasunetele.
Pragul de durere la specia umană, reprezintă intensitatea maximă pe care o poate
suporta urechea şi este aproximativ 1 W/m2, ceea ce corespunde unui nivel de intensitate
sonoră de 120 dB (1 dB este a zecea parte dintr-un bel; 1 bel corespunde unei puteri medii
de 10-11,9 W/m2 ).
Frecvenţa sunetelor este corelată cu înălţimea acestora. Urechea omenească percepe
undele sonore în intervalul de frecvenţă 20 – 20.000 Hz (1 Hz reprezintă frecvenţa unui
fenomen periodic, a cărei perioadă este de 1 s). Noţiunea de zgomot se poate defini ca un
amestec disarmonic de sunete cu intensităţi şi frecvenţe diferite. Pentru specia umană
zgomotele reprezintă orice sunet care depăşeşte limita de 35 – 48 dB (35 dB noaptea şi 48
dB ziua), limita de suportabilitate considerându-se 65 Db.
Fig. 3.4. Nivelul de intensitate în funcţie de frecvenţă [ROJ 97]
Infrasunetele reprezintă sunete a căror frecvenţă este sub 20 Hz şi nu sunt percepute

acustic, dar traversând ţesuturile vii au o acţiune distructivă.
Poluarea prin vibraţii. Acest tip de poluare s-a dezvoltat odată cu apariţia tehnicilor
în toate domeniile economiei [BOG 03]. Nivelul de intensitate al vibraţiilor este denumit
vibrar, iar nivelul de tărie pol. Nivelul de tărie a vibraţiilor în poli este egal cu nivelul de
intensitate în vibrari la frecvenţa de referinţă de 1 Hz şi la o limită de percepere a acceleraţiei
61
a0 = 3,16*10-3 m/s2 (pentru nivele în dB acceleraţia este a0 = 10-5 m/s2, iar viteza v0 = 10-8
m/s şi elongaţia  = 10-11 m). În figura 3.5 este prezentată diagrama sensibilităţii la vibraţii a
organismului uman.
Fig. 3.5. Diagrama sensibilităţii la vibraţii a organismului uman [ROJ 97]
Poluarea termică. Cu toate că intervalul termic de suportabilitate este destul de larg

(-272 ,+900C), intervalul termic la care majoritatea organismelor vii se dezvoltă
corespunzător este destul de restrâns şi variază pe diferite ecosisteme. Variaţii mari ale
temperaturii determină scăderea numărului de organisme din anumite specii şi chiar
dispariţia lor din anumite areale geografice [BOG 03].
Poluarea radioactivă. Elementele poluării radioactive pot contamina toţi factorii de
mediu (aerul, apa, solul), influenţând negativ flora şi fauna terestră [BOG 03].
Sursele de radiaţii pot fi naturale şi artificiale. Sursele naturale de radiaţii prin cele
două componente, radiaţiile cosmice şi radiaţiile telurice, au contribuit la evoluţia vieţii pe
Pământ. Sursele artificiale de radiaţii sunt rezultatul activităţii umane. Acestea s-au
62
amplificat mult în ultimele două decenii datorită industrializării masive şi a folosirii pe scară
tot mai largă a aplicaţiilor fizicii nucleare.
Doza absorbită se exprimă în gray (simbol Gy). Un gray este echivalentul unui Joule
pe kilogram şi reprezintă energia cedată de radiaţia ionizantă unităţii de masă a substanţei
prin care trece. Efectele diferitelor tipuri de radiaţii (alfa, beta, gamma etc.) sunt diferite,
deci la doze egale absorbite rezultă efecte diferite.
Pentru echivalarea efectelor diferite la doze egale de diferite tipuri de radiaţii
ionizante se foloseşte mărimea fizică numită echivalentul dozei, care se exprimă în sievert
(simbol Sv).
Pentru organismele vii, ierarhizarea mărimilor dozimetrice sunt redate în figura 3.6.
Doza absorbită
(energia cedată prin radiaţie unităţii de masă a ţesutului)
Echivalentul dozei
(doza absorbită ponderată în funcţie de periculozitatea fiecărei radiaţii)
Echivalentul dozei efectiv

(echivalentul dozei ponderat în funcţie de susceptibilitatea la îmbolnăvire a diferitelor ţesuturi)
Echivalentul dozei efectiv colectiv

(echivalentul dozei afectiv al unui grup în raport cu o sursă de radiaţie)
Fig. 3.6. Schema de ierarhizare a mărimilor dozimetrice [ROJ 97]
Principalele elemente chimice care compun materia sunt: hidrogenul (H), oxigenul
(O), carbonul (C), sodiu (Na), siliciu (Si), potasiu (K), etc.
Elementele chimice sunt alcătuite din atomi, care sunt formaţi din două părţi
distincte:
 partea centrală, numită nucleul atomului constituit din protoni (cu sarcină
pozitivă) şi neutroni (fără sarcină);
 regiunea exterioară, numită înveliş electronic al atomului şi care este format din
unul până la şapte straturi pe care se mişcă electronii (cu sarcină negativă).
Radiaţiile pot fi [BOG 03]:
 de aceeaşi natură ca şi lumina vizibilă, de înaltă frecvenţă: radiaţii
63
electromagnetice, radiaţii X, radiaţii gamma;

 corpusculare încărcate electric: alfa, beta, ioni acceleraţi etc.;
 corpusculare neutre din punct de vedere electric: neutroni.
Un proces de dezintegrare radioactivă este însoţit de emisii separate de radiaţii alfa,
beta şi gamma. Radiaţiile beta sunt electroni cu viteză de deplasare foarte mare, comparabilă
cu cea a radiaţiilor X şi gamma şi apropiată de cea a luminii. Radiaţiile alfa reprezintă nuclee
de heliu (He). Radiaţiile X sunt obţinute prin bombardarea cu electroni a unor metale aflate
într-un tub vidat.
Radiaţiile corpusculare neutre electric (neutronii) sunt eliberate spontan de nuclizi –
exemplu Californiu (Cf-252) sau emise de beriliu (Be-9) când este bombardat cu particule
alfa ale poloniului (Po-210), rezultând carbon (C-12) care emite neutroni sau rezultă din
procesele de fisiune ale uraniului (U-235, U-238) sau plutoniu (Pu-239) etc. Cea mai
puternică sursă de neutroni este reactorul nuclear.
Radiaţiile pot proveni din [BOG 03]:
 elemente radioactive naturale: uraniu, toriu, astatin, poloniu, radiu;
 izotopii radioactivi ai unor elemente naturale: carbonul – 14, potasiu – 40
etc.;
 izotopii radioactivi produşi artificiali de la elementele naturale: stronţiu – 90,
cesiu – 137, iod – 131 etc.;
 elementele radioactive produse artificial: prometiu.
Rata cu care se produc dezintegrările spontane reprezintă activitatea unei cantităţi de
radionuclid, care se exprimă în becquerel (Bq). Un Bq este egal cu o dezintegrare a unui
radionuclid într-o secundă. Un gram de plutoniu – 239 emite circa 2000 de milioane de
particule alfa pe secundă, deci activitatea este de 2000 MBq. Timpul de înjumătăţire (T) a
activităţii unui radionuclid este specific pentru fiecare radionuclid (tabelul 3.2).
Tabelul 3.2. Timpii de înjumătăţire (T) pentru diferiţi radionuclizi

Uraniu Plutoniu Carbon Bariu Lantan
Radionuclidul
238 239 14 140 140
Timp de
4,47*109 ani 24131 ani 5730 ani 1,28 zile 40,3 ore
injumătăţire
Iradierea reprezintă transformările dintr-un corp provocate de radiaţii. Iradierea poate

fi:
64
 externă, când sursa de radiaţii se află în afara corpului;

 internă, când sursa de radiaţii se află în interiorul corpului;
 naturală, când sursa de radiaţie este naturală;
 artificială, când sursa de radiaţii este artificială.
Fig. 3.7. DL50 de radiaţii pentru diferite tipuri de organisme [BOG 03]
În figura 3.7 este prezentată doza letală (DL50) de radiaţii pentru anumite grupe de
organisme. Din aceasta figură se observă că DL50 este foarte mică pentru mamifere şi păsări
şi mare pentru microorganisme. În medie, populaţia Terrei este expusă unor radiaţii naturale
de 100-150 mrem/an. Un mrem este unitatea de radiaţie care produce aceleaşi efecte
biologice ca un roetgen. Organismul uman poate suporta doza de 1000 mrem fără pericol,
dar pe durată scurtă şi nu pe tot organismul. Un mrem este egal cu 0,01 Gy. La plante DL50
este foarte mare (sute de mii de Gy), dar acumularea radiaţiilor în ţesuturile vegetale care
sunt consumate de om sau animale pot duce la efecte la fel de periculoase ca expunerea
directă a organismului uman sau animal la acele radiaţii (radiaţiile nu pot fi neutralizate,
efectele lor fiind reduse doar de timpul de înjumătăţire).
La organismele vii transformările produse de iradiere sunt denumite efecte biologice
de iradiere. Acestea pot fi grupate în [BOG 03]:
65
 efecte somatice, care apar la nivelul celulelor somatice şi produc modificări

în fiziologia organismului viu;
 efecte genetice, care apar la nivelul celulelor sexuale şi produc modificări la
organismul iradiat (efecte somatice tardive) sau la descendenţi (efecte genetice).
Radiaţiile pot produce mutaţii într-un ecosistem, mutaţii care pot duce la catastrofe
ecologice. Doza letală 50% (DL50) reprezintă doza teoretică de radiaţii ionizante, care pot
produce moartea într-un timp stabilit a 50% din indivizii expuşi la respectivele radiaţii
ionizante.
Iradierea naturală nu poate fi controlată sau diminuată. Doza totală de radiaţii de
origine naturală este formată din radiaţii cosmice (provenite din alte galaxii sau de la
erupţiile solare), radiaţiile terestre (provenite de la materialele din scoarţa Pământului), din
produsele rezultate din dezintegrările naturale ale unor gaze care ies din pământ în atmosferă
(radon, toron), din radiaţiile conţinute în aerul, apa şi alimentele consumate. Doza totală
medie este considerată la 1870 Sv/an.
În tabelul 3.3 sunt prezentate efectele iradierii totale asupra omului. În acest caz
DL50 este de circa 4 Gy timp de 20 de zile cu expunerea întregului organism uman.
Tabelul 3.3. Efectele iradierii totale asupra omului
r. Doza totală
Efecte după expunere
Corporală (Gy)
rt.
1000 - moarte la câteva minute
100 - moarte la câteva ore
10 - moarte la câteva zile
7 - 90% mortalitate în câteva săptămâni
2 - 10% mortalitate în câteva luni
- creşterea semnificativă a cazurilor de cancer,
1 sterilitate permanentă la femei şi pentru doi, trei ani la
bărbaţi.
Iradierea artificială, provenită de la surse artificiale de radiaţii poate fi controlată şi

stopată din punct de vedere al creşterii. Sursele artificiale de radiaţii sunt reprezentate de
66
tratamentele medicale cu radiaţii (X sau Rontgen); depunerile radioactive de pe sol, aer şi

apă de la experienţele nucleare, deversările în mediu a substanţelor radioactive, de la
industria energetică nucleară sau avarii la instalaţiile respective, din expunerile profesionale
în laboratoare de cercetare sau instalaţiile care folosesc surse de radiaţii şi din folosirea
armelor nucleare. Din toate sursele artificiale de radiaţii cele mai periculoase sunt avariile ce
pot apărea la instalaţiile nucleare şi necontrolarea circuitului deşeurilor radioactive. Timpul
de înjumătăţire a deşeurilor radioactive poate ajunge la milioane de ani.
Acestea trebuie containerizate şi amplasate în locuri greu accesibile (îngropate în sol
sau scufundate în mare sau ocean).
În componentele ecosistemelor terestre, transferul radionuclizilor se poate face după
schema din figura 3.8 [BOG 03].
Aer Apă
Surse artificiale
de poluare
Sol
Plante
Animale
Om
Fig. 3.8. Schema transferului radionuclizilor în componentele ecosistemelor terestre
În funcţie de activitatea lor, deşeurile radioactive se pot grupa în trei mari categorii:
Deşeuri cu activitate scăzută care sunt formate din: toate obiectele şi echipamentele
din laboratoarele în care se lucrează cu radiaţii artificiale, radionuclizi cu timpi de
înjumătăţire scurţi, urme de radionuclizi cu timpi de înjumătăţire mari aflate în solul, apa şi
aerul din zonele în care se află amplasate instalaţii nucleare;
Deşeuri cu activitate intermediară, care sunt formate din cantităţi mari de produse de
fisiune, elemente din grupa actinidelor cu timpi de înjumătăţire mari, materiale schimbătoare
de ioni folosite la tratarea gazelor, lichidelor şi mâlurilor care provin de la instalaţiile
nucleare. Acestea au un conţinut mic de energie termică şi masă solidă mare;
67
Deşeuri cu activitate ridicată, care sunt formate din produsele de fisiune, actinidele
din ciclu combustibilului, lichidul produs când se reprocesează combustibilul nuclear uzat.
Aceste deşeuri au un conţinut ridicat de energie termică şi masa solidă mică.
Deşeurile cu activitate mică şi intermediară nu reprezintă importanţă pentru a fi
stocate temporar deoarece conţin o cantitate de energie termică şi care nu este economic de
recuperat. Deşeurile cu activitate mică pot fi lichidate (stocate permanent) la o adâncime
mică în soluri argiloase.
Deşeurile cu activitate intermediară sunt stocate permanent la adâncimi mari, în mine
părăsite sau în peşteri care nu prezintă importanţă.
Deşeurile cu activitate ridicată obţinute la reprocesarea combustibilului uzat conţine
peste 95% din activitatea întregului ciclu al combustibilului nuclear. Aceste deşeuri sunt
depozitate temporar (nu lichidate) în depozite speciale prevăzute cu răcirea corespunzătoare.
Containerele cu deşeuri cu activitate ridicată sunt îngropate la mari adâncimi de
nivelul uscatului (în special în depozite de sare, granit sau argilă) sau sunt stocate pe fundul
mării (în special în sedimentele de pe fundul mării sau oceanului).
3.4.2.2. Factorii chimici de poluare

Poluarea chimică influenţează toţi factorii de mediu: solul, apa şi aerul. Aceasta se
realizează printr-o gamă largă de substanţe chimice rezultate din procesele industriale.
Sursele principale de poluare chimică sunt reprezentate de [BOG 03]:
 deşeurile rezultate din procesele termoenergetice: cenuşă, bioxid de sulf, produse din
arderea diferitelor tipuri de combustibili (cărbune, petrol, şisturi bituminoase, gaz metan,
etc.);
 deşeurile rezultate din procesele siderurgice: pulberi metalice, bioxid de sulf, oxid de
carbon, hidrogen sulfurat, fenoli etc.;
 deşeurile rezultate din procesele metalurgiei neferoase: pulberi, bioxid de sulf,
compuşi ai arsenului, compuşi ai fluorului, compuşi ai mercurului, compuşi ai plumbului
etc.;
 deşeurile rezultate din procesele din industria materialelor de construcţii, în special
mari cantităţi de pulberi;
 deşeurile rezultate din procesele chimice, aici intră compuşi ai sulfului, azotului,
clorului, precum şi fenoli, alcooli, cetone, esteri, şi hidrocarburi;
68
 substanţele chimice folosite în agricultură (pesticidele) pentru combaterea

buruienilor, bolilor şi dăunătorilor;
 emisiile de la motoarele cu ardere internă ale autovehiculelor: oxid de carbon, oxid
de azot, hidrocarburi;
 emisiile de la sistemele de încălzire cu combustibili solizi, lichizi sau gazoşi ale
locuinţelor.
Factorii chimici de poluare imprimă cel mai rapid răspuns al ecosistemului asupra
acţiunii omului când acesta influenţează negativ factorii de mediu. Elementele chimice sau
combinaţiile lor, când depăşesc limitele de toleranţă pentru flora şi fauna terestră, devin
surse de poluare chimică [BOG 03], ca:
Plumbul este un element răspândit în toţi factorii de mediu (sol, apă, aer). Sursele de
poluare cu plumb sunt:
 exploataţiile de plumb;
 instalaţiile care folosesc plumb în procesele de fabricaţie a: obiectelor din
plumb, coloranţilor, maselor plastice, staniolului pentru ambalaje;
 gazele de eşapament de la motoarele care folosesc drept combustibil benzina.
Mercurul are o toxicitate mare sub formă de produşi anorganici şi organici. Şi dozele
foarte mici de 0,01 ppm atât în alimente destinate omului, cât şi în furajele pentru animale au
o toxicitate lentă. Sursele de poluare cu mercur sunt în principal instalaţiile care folosesc în
procesele tehnologice mercurul drept catalizator pentru obţinerea maselor plastice, a
produselor clorice, a celulozei şi a pesticidelor.
Cadmiul este la fel de important ca plumbul şi mercurul în cadrul factorilor chimici
de poluare. Are capacitate de acumulare atât în floră cât şi în faună, circulând în lanţul aer –
apă – sol – plante – animale – om. Sursele de poluare cu cadmiu sunt:
 unele exploataţii miniere;
 deşeurile provenite din procesele siderurgice;
 ambalaje şi vase protejate anticorosiv cu strat pe bază de cadmiu;
 deşeurile menajere şi nămolurile de la staţiile de epurare a apelor menajere;
 îngrăşămintele chimice superfosfatice.
Cromul şi produşii pe bază de crom constituie surse de poluare prin reziduurile
rezultate din procesele de prelucrare.
Zincul în afara limitei de toleranţă reprezintă o sursă redusă de poluare. Sursele de
poluare cu zinc rezultă din fumul şi vaporii emanaţi de la instalaţiile care prelucrează zincul,
69
ambalaje şi vase din zinc, pesticide care conţin zinc.

În tabelul 3.4 sunt prezentate limitele de toleranţă în alimente a principalelor
elemente chimice care produc afecţiuni grave asupra organismului uman [BOG 03].
Tabelul 3.4. Limitele de toleranţă pentru diferite elemente chimice

Nr. Element Limitele de toleranţă în alimente (ppm)
Crt. chimic Carne Peşte Ouă Lapte Conserve Dulciuri Brânzeturi
1 Plumbul 0,5 0,5 1 0,2 0,5 0,5 0,3
2 Mercurul 0 0 0 0 0 0 0
3 Cadmiul 1 1 1 0,5 1 1 0,5
4 Zincul 50 50 30 5 50 30 5
În general toate elementele chimice care depăşesc concentraţiile normale într-un

anumit ecosistem (concentraţii sau limite în care s-a dezvoltat viaţa în acel ecosistem) devin
surse de poluare chimică, care pot duce la dereglări deosebit de grave atât în acel ecosistem
cât şi pentru întreaga planetă (având în vedere legăturile dintre ecosisteme) [BOG 03].
Detergenţii sunt substanţe utilizate în agricultură, industria alimentară dar cel mai
mult în scopuri casnice. Factorul de mediu pe care îl poluează detergenţii este apa. În
prezent sunt folosiţi din ce în ce mai mult detergenţii cu toxicitate redusă şi biodegradabili.
Pesticidele au o utilizare foarte mare în agricultură. Indiferent de forma de utilizare
(insecticide, fungicide, erbicide), acestea sunt deosebit de agresive asupra factorilor de
mediu din următoarele motive:
 intră în contact cu plantele şi prin acestea cu animalele şi oamenii care le consumă;
 sunt administrate (voit) în toţi factorii de mediu (aer, apă, sol);
 sunt folosite game foarte largi de substanţe chimice;
 dozele de utilizare variază în limite largi;
 tot timpul apar pesticide noi datorită creşterii rezistenţei bolilor şi dăunătorilor la
anumite pesticide.
Din motivele arătate mai sus rezultă că activitatea de supraveghere a mediului şi
controlul poluării realizate de pesticide sunt foarte greu de realizat. Se poate spune că
aplicarea pesticidelor în agricultură este singura activitate conştientă a omului de poluare a
mediului. Din grupa pesticidelor fac parte:
 Insecticidele;
70
 Fungicidele;
 Erbicidele.
Pe plan mondial s-au legiferat interdicţii şi restricţii în utilizarea unor pesticide (cele
cu remanenţă mare) şi s-au alocat fonduri băneşti şi diferite alte mijloace de stimulare a
agriculturii ecologice. Şi alte substanţe cum ar fi îngrăşămintele chimice, stimulatorii de
creştere la plante şi animale, adaosurile nutriţionale şi antibioticele la animale au influenţe
negative asupra mediului înconjurător.
Alţi factori ai poluării chimice sunt:
 polibromura de difenil, care este utilizată foarte mult în industria maselor
plastice, poluând apa şi solul din zona în care sunt amplasate unităţile respective. Are
acţiune toxică asupra animalelor şi a omului.
 Difenilpolicloruraţii, care sunt utilizaţi în industria electrotehnică, chimică,
textilă, poluând apa şi solul, având acţiune toxică asupra animalelor şi a omului.
3.4.2.3. Factorii biologici de poluare

Poluarea biologică este cea mai veche formă de poluare a mediului înconjurător în
care sunt eliminaţi germeni patogeni de bacterii, viruşi şi ciuperci, precum şi ouă şi larve de
paraziţi. Purtătorii acestora şi cei afectaţi sunt animalele şi omul.
Sursele de poluare biologică sunt diverse şi distribuite pe întreaga planetă [BOG 03]:
Apele reziduale reprezintă un factor principal al poluării biologice, deoarece acestea,
prin circulaţia pe care o au şi prin provenienţa foarte diferită, pot duce la răspândirea unor
adevărate epidemii în rândul populaţiilor de animale şi oameni;
Nămolurile reziduale provenite din staţiile de epurare a apelor, aplicate nefermentate
în agricultură ca îngrăşăminte pentru sol, poluează mediul înconjurător cu aceleaşi categorii
de microorganisme;
Îngrăşămintele organice nefermentate, provenite din complexele zootehnice şi
folosite în agricultură la fertilizarea organică a solului;
Ciupercile microscopice care se găsesc pretutindeni (s-au identificat peste 20000 de
specii). Dintre acestea sunt cunoscute 120 de specii de mucegaiuri care pot provoca
micotoxicoze sau toxicoze la animale şi la om prin intermediul alimentelor la om şi al
furajelor la animale.
După cum s-a observat, factorii poluării biologice acţionează asupra omului prin
intermediul alimentelor, a apei şi a aerului pe care-l respiră.
71
3.4.3. Managementul ecologic – componentă a dezvoltării durabile

Managementul ecologic - situat în zona interdisciplinară, îşi propune să dea soluţii
pentru depăşirea crizei actuale a mediului, prin:
- monitorizarea poluanţilor şi a principalilor factori de poluare;
- măsuri de prevenire a poluării, a degradării mediului şi a capacităţii de regenerare a
acestuia, cu evaluarea costurilor de prevenire şi organizarea derulării acestor
activităţi;
- evaluarea daunelor provocate mediului, în urma activităţilor economice;
- evaluarea costurilor lucrărilor pentru reabilitarea zonelor degradate, cât şi a celor
pentru protecţia mediului în urma activităţii economice curente şi viitoare;
- promovarea de industrii şi tehnologii ecologice, nepoluante a căror utilizare să se
facă în armonie cu natura, după principiul “dezvoltării durabile”;
- fundamentarea unor decizii eficiente de gestionare a mediului şi a resurselor naturale,
armonizarea cerinţelor ecologice cu cele economice, respectiv de situare a omului pe
poziţia de partener al naturii şi nu pe poziţia de “stăpân” al acesteia;
- sporirea preocupărilor pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ şi mai ales pentru
aplicarea legii, inclusiv a sancţiunilor prevăzute de aceasta.
Fig. 3.9. Program de management ecologic audit-evaluare, politică ecologică şi planul de

acţiune precum şi structurile necesare pentru transpunerea în practică [UVV07]
Măsurile de protecţie a mediului provoacă în acelaşi timp efecte contradictorii: din

moment ce reglementarea nu prevede un termen de adaptare rezonabil pentru întreprinderi.
Odată ce procedurile, definite în legătură cu situaţia reala a întreprinderilor, permit acestora
din urmă să îşi adapteze progresiv aparatul productiv, investiţiile alocate mediului pot
72
deveni astfel un factor de creştere economică; un punct de echilibru este dificil de găsit –
aici apar în scenă puterea publică, marile şi micile întreprinderi, organizaţiile non-
guvernamentale şi partidele politice.
Politica si reglementare Pagube de mediu
Riscuri de încetinire a procesului

de dezvoltare durabilă
Cresterea costurilor de Investiţii Termene de aplicare a

producţie costisitoare
reglementarilor
Fig. 3.10. Pagubele de mediu
Managementul ecologic constă în:

- elaborarea tehnicilor de evaluare în termeni monetari a daunelor provocate de
poluare şi activităţile distructive ale omului;
- alegerea căilor de protecţie a mediului şi a lucrărilor de reabilitare a zonelor
degradate;
- elaborarea unor metode de analiză, ca suport decizional în alegerea căilor de
dezvoltare economică;
- conceperea şi aplicarea instrumentelor şi a politicilor de mediu;
- necesitatea şi fundamentarea trecerii de la modelul dezvoltării în risipă, la modelul
“dezvoltării durabile” a economiei mondiale, utilizând tehnologii ecologice
nepoluante, cu consumuri reduse de materii prime şi energie, având în vedere
73
caracterul limitat al resurselor şi dimensiunile finite ale planetei - implicit a

posibilităţilor de regenerare naturală;
- educarea populaţiei prin sistemul de învăţământ şi mass-media, în spiritul grijii
pentru mediu, biodiversitate şi dezvoltare durabilă.
Comparaţia între programele calitative şi ecologice este prezentată în figura 3.11.
Soluţiile imediate, cele apropiate de momentul creării produsului sunt întotdeauna cele mai
eficiente.
CONTROLUL IEFTIN PROMPT MANAGEMENT

CALITĂŢII ECOLOGIC
SCUMP TÂRZIU
Fig. 3.11. Relaţia dintre controlul calitatii şi managementul ecologic
Economia de piaţă este performantă prin excelenţă, datorită faptului că este liberă,
concurenţială. În lipsa concurenţei (cazul pieţelor protecţioniste, precum cea a României
anilor ’80) calitatea produselor scade şi paradoxal, preţul creşte. Se reuşeşte astfel
„performanţa” de a avea pe piaţă bunuri de foarte slabă calitate la preţuri exagerate, şi curios
cu o „trecere” excepţională - datorită fiabilităţii scăzute, produsele (piesele) trebuind să fie
înlocuite foarte des în procesele de producţie.
Dezvoltarea durabilă a societăţii în sprijinul recăpătării echilibrului ecologic al
planetei este detaliată în figura 3.12. [UVV07].
74
Fig. 3.12. Dezvoltarea durabilă a societăţii în sprijinul recăpătării echilibrului ecologic
75
Fig. 3.13. Durabilitatea ecologică
Durabilitatea ecologică (mediului) se referă la acţiunile asupra mediului sau a ceea ce

facem cu scopul de a reduce cantităţiile de resurse utilizate, a deşeurile şi a emisiilor care le
producem. Cu fiecare acţiune cu impact asupra ecosistemelor planetei, de la nivel local la
nivel global, lumea este într-o continuă schimbare şi nu se referă doar la condiţiile climatice.
Astfel, apare necesitatea abordării de durabilitate a mediului în următoarele domenii:
reciclarea deşeurilor, energie, apă, arhitectură/construcţii, transport alternativ, amenajarea
teritoriului, hârtie şi aprovizionare, etc.
3.5. Poluarea şi protecţia mediului industrial
3.5.1. Noţiuni generale

Protecţia mediului industrial constituie o problemă stringentă a politicii tuturor
statelor lumii (dezvoltate sau în curs de dezvoltare) şi trebuie soluţionată ştiinţific,
interdisciplinar şi interstatal [CIB 02].
Poluarea şi protecţia mediului industrial sunt considerate la ora actuală probleme de
mare importanţă cu care se confruntă umanitatea în general. Transformările care au loc la
nivel global în ceea ce priveşte mediul înconjurător, impun găsirea unor soluţii fundamentate
teoretic şi conceptual, pentru menţinerea echilibrului ecologic al planetei. Se poate afirma cu
certitudine că dezvoltarea industrială iraţională, urbanizarea excesivă, explozia demografică,
distrugerea masivă a pădurilor, constituie permanent un potenţial de presiune cu efecte
negative asupra mediului [BOG 03].
Treptat omenirea a început să fie conştientă de importanţa problematicii protecţiei
mediului înconjurător, dar şi de faptul că aceste probleme ale mediului nu pot fi separate de
activitatea economică, socială şi că acestea au implicaţii directe asupra calităţii vieţii. Ca
urmare, a luat fiinţă pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite „Comisia mondială asupra
mediului şi dezvoltării”. Rolul acestei comisii este de a supraveghea evoluţia calităţii
76
mediului înconjurător şi de a atenţiona statele care prin activităţile lor economice, pun în
pericol echilibrul ecologic al planetei.
În aceste condiţii în care Comisia Mondială asupra Mediului şi Dezvoltării, precum
şi o serie de organizaţii neguvernamentale fac presiuni asupra guvernelor care nu se
preocupă în suficientă măsură de problematica mediului. Astfel, modul de dezvoltare
economică trebuie să asigure folosirea resurselor naturale aflate în cantităţi mari, care permit
folosirea raţională a resurselor de energie convenţională, care asigură folosirea cu precădere
a resurselor neconvenţionale de energie şi mai ales resursele regenerabile, concomitent cu
protejarea şi conservarea mediului înconjurător.
Esenţa conceptului dezvoltării durabile este dată de ideea de a conserva patrimoniul
existent în favoarea bunăstării generaţiilor prezente şi viitoare, patrimoniu ce este constituit
din capitalul natural, capitalul produs prin munca oamenilor, dar şi din stocul de cunoştinţe
ştiinţifice şi tehnologice.
Este necesar să înţelegem că dezvoltarea durabilă trebuie să se implice în găsirea de
soluţii optime privind dimensionarea economică în toate domeniile, pentru descoperirea şi
aplicarea tehnologiilor ecologice.
Un rol important în realizarea acestui concept, îl au agenţii economici care trebuie
să-şi reorienteze tehnologiile spre acele tehnologii mai puţin poluante, care generează mai
puţine deşeuri, care au consumuri materiale şi energetice reduse, care au un impact cât mai
redus asupra mediului şi care prezintă riscuri ecologice reduse. Referitor la conceptul
privind dezvoltarea durabilă, există mai multe opinii în lume, unele pledând pentru stoparea
dezvoltării economice, altele absolutizând rolul mediului. Este necesar să se înţeleagă că
dezvoltarea durabilă trebuie să se implice în realitatea concretă, nu numai prin definirea
conceptului, dar şi pentru găsirea soluţiilor optime pentru dimensionarea economică în toate
domeniile şi în toate ţările, pentru aplicarea unor tehnologii nepoluante, a unei agriculturi
ecologice şi a unei urbanizări raţionale, în general pentru protecţia mediului pe tot globul
pământesc. Esenţa dezvoltării durabile este dată de conservarea acelui patrimoniu favorabil
bunăstării generaţiilor prezente şi viitoare, care cuprinde nu numai capitalul produs prin
munca oamenilor, atât capitalul material cât şi stocul de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnologice,
dar şi capitalul natural, respectiv mediul înconjurător.
Este esenţial, mai mult ca oricând, ca şi România să se alinieze la acest concept, în
sensul că obiectivele economice şi cele ecologice să fie corelate, astfel încât să includă
acţiuni de protecţie a mediului încă din faza de proiectare a unui obiectiv economic sau
social, cu scopul de a minimiza efectele negative ce le-ar putea produce asupra mediului.
77
Un rol important în realizarea acestui concept îl au agenţii economici, fie privaţi, fie
ai statului. Printr-o legislaţie adecvată, trebuie să li se impună agenţilor economici
respectarea unor priorităţi în ceea ce priveşte activitatea lor tehnico-economică. Aceste
priorităţi sunt următoarele [BOG 03]:
 redimensionarea creşterii economice, având în vedere o distribuţie echitabilă a
resurselor naturale existente, concomitent cu realizarea unor programe pentru creşterea
calităţii produselor;
 conservarea, descoperirea şi diversificarea resurselor naturale, întreţinerea
diversităţii ecosistemelor, supravegherea impactului activităţii economice asupra mediului;
 reorientarea tehnologiilor actuale spre acele tehnologii mai puţin poluante, care
generează mai puţine deşeuri, care au consumuri materiale şi energetice mai reduse, care au
impact mult mai scăzut asupra mediului şi care prezintă riscuri ecologice minore.
Toate aceste programe, solicită resurse financiare ridicate. Tehnologiile nepoluante
sunt scumpe, dar şi măsurile ulterioare de depoluare a mediului solicită sume însemnate.
Dificultăţile care se ridică, sunt generate de faptul că aceste resurse financiare sunt necesare
imediat, în timp ce efectul acestor investiţii, mai ales din punct de vedere economic sunt pe
termen lung şi este greu de cuantificat. Această contradicţie de suprafaţă dintre economic şi
ecologic, poate fi soluţionată pe baza conceptului dezvoltării durabile.
Grija pentru mediul înconjurător nu este un fenomen cu totul nou. În mod izolat, legi
pentru protejarea mediului înconjurător şi a vieţii sălbatice, au fost adoptate şi în trecut.
Medici şi oameni de ştiinţă, au sesizat încă de timpuriu, problemele de sănătate care apăreau
în deosebi la oameni, de ocupaţiile lor şi de modul de viaţă.
3.5.2. Sursele de poluare

Sursele de poluare ale mediului au fost clasificate în principal, în două mari categorii
şi anume [CIB 02]:
 surse naturale: erupţiile vulcanice, furtunile de nisip şi praf, ozonul, apele
subterane acide şi saline, efectul ”El Nino”, cutremurele, incendiile spontane, etc.
 surse generate de prezenţa şi activitatea umană: efectul de seră, ploile acide,
defrişările, creşterea populaţiei, transporturile, activităţile economice, turismul etc.
În viitor s-ar putea să apară şi alte surse de poluare noi, pe măsură ce omul îşi extinde
habitatul nu numai pe Pământ, ci şi în spaţiul cosmic.
Dintre sursele principale de potenţiali poluanţi naturali, amintim [CIB 02]:
78
Ozonul (O3). Se ştie că este o substanţă periculoasă pentru om chiar în concentraţii

mici. Până acum, omul nu s-a întâlnit cu concentraţii periculoase în mediul său ambiant, însă
prin zborurile cu avioanele supersonice de mare altitudine, concentraţiile de ozon întâlnite,
pot deveni periculoase pentru sănătatea sa. Trebuie să amintim că ozonul aflat în atmosferă
la altitudine mare este şi un protector biologic funcţionând ca un ecran împotriva radiaţiilor
solare ultraviolete.
Furtunile de nisip şi norii de fum din incendii. Se apreciază că în fiecare an,
atmosfera transportă peste 30 mil tone de praf. Invazia prafului nu se face numai printr-un
proces de depunere brută, există şi cazuri când presiunea prafului este dramatică, cum se
întâmplă în furtunile de praf din prerii sau din deşert, care pot îngropa caravane întregi.
Apele subterane acide şi saline. Un risc mare de poluare îl reprezintă apele
subterane care stau în contact cu masivele de sare şi alte minerale încărcându-se astfel cu
substanţe impurificătoare sau toxice, devenind periculoase când prin foraj se perforează
stratul mineralier.
Fenomenul ”El Nino” este un fenomen natural care constă în ridicarea aerului cald
odată cu vaporii de apă la 10 – 16 km altitudine. Apare astfel un front de blocaj, respectiv o
perdea de aer cald, care obligă norii să se descarce.
Acest fenomen însoţeşte uraganele şi furtunile şi practic influenţează starea vremii în
toată lumea.
Omul, ca fiinţă vie, produce deşeuri în primul rând datorită existenţei sale proprii şi
apoi, ca urmare a activităţilor depuse în diferite ramuri economice. Multe din aceste deşeuri
nu sunt biodegradabile, iar unele sunt direct toxice. O viziune de ansamblu asupra unei case
neecologice, în care din păcate încă mai trăim, se poate vedea în schema prezentată în fig.
3.14.bDezvoltarea societăţii, supune mediul înconjurător la două tipuri principale de presiuni
[BOG 03, CIB 02]:
 prima, care este urmarea directă a exploziei demografice şi a expansiunii oraşelor,
ritmul rapid al creşterii considerabile înregistrate de industrie, agricultură şi alte domenii de
activitate, amplificarea circulaţiei şi a sistemelor de transport şi comunicaţii, a exploatării
intensive şi extensive a resurselor naturale;
 a doua, mult mai puţin agresivă şi cu caracter predominant sezonier, care decurge din
folosirea mediului înconjurător pentru diferite activităţi turistice şi de agrement.
Intensificarea activităţilor industriale, agricole, de transport, afectează atât mediul cât
şi cadrul general de desfăşurare a activităţilor turistice.
79
Fig. 3.14. Casa neecologică – sursă multiplă de factori poluanţi
O problemă deosebită o pune poluarea aerului produsă de industrie, sursele de

impurificare cu repercusiuni asupra potenţialului mediului, fiind considerate, în ordinea
descrescătoare a activităţii: industria energetică, metalurgică, chimică, petrochimică, a
materialelor de construcţii, prelucrarea lemnului, industria alimentară. Emisiile mixte de
pulberi, gaze nocive, substanţe iritante şi mirositoare, produse de unităţi ale acestor industrii,
pot polua resursele ce stau la baza desfăşurării activităţilor economice.
Poluarea apei, are de asemenea, consecinţe negative pentru mediul urban şi turism,
contribuind la degradarea unora dintre resursele cu cea mai largă utilizare. Implicaţii grave,
se creează în cazul poluării apelor mării, lacurilor, râurilor, la care, pe lângă reducerea
efectelor relaxante, se produce şi o scădere a efectelor biostimulatorii sau terapeutice ale
acestora.
Poluarea solului cu diferiţi poluanţi proveniţi fie din apa ploilor contaminate cu
agenţi poluanţi, fie direct, din deversări de deşeuri, pesticide, îngrăşăminte chimice etc. are,
pe lângă urmările de ordin economic, socio – sanitar şi consecinţe pentru mediu urban şi
80
turism prin degradarea apelor freatice şi a oglinzilor de apă.

Poluarea sonoră reprezintă un alt important factor de risc pentru sănătatea oamenilor.
Are implicaţii şi asupra turismului, apariţia zgomotelor devin dezagreabile întrucât
majoritatea celor ce practică turismul doresc ”un colţ liniştit în natură” care să-i ferească de
tumultul marilor oraşe sau de zgomotele industriale.
3.6. Principalele efecte ale surselor de poluare asupra mediului

Ca să se poată lua măsurile ce se impun pentru reducerea emisiilor poluante, trebuie
de la început să se stabilească sursele de poluare, substanţele care sunt evacuate în mediu,
efectul acestor substanţe asupra mediului şi desigur după o profundă analiză trebuie propuse
măsuri de eliminare sau de reducere al acestora.
Primele opt cele mai mari probleme ecologice, după cum urmează sunt: efectul de
seră, poluarea apelor, protejarea animalelor, reciclarea, salvarea pădurilor, ploile acide,
Antarctica şi toxinele. Alte probleme la fel de importante ar fi subţierea stratului de ozon,
smogul fotochimic, conservarea energiei, eroziunea solului şi nu în cele din urmă, creşterea
continuă a populaţiei. Succesul sau insuccesul încercării de a curăţa mediul şi de a proteja
rezervele naturale, depinde, în mare parte de capacitatea noastră de a menţine populaţia sub
control.
În urma activităţii industriale, cele mai importante efecte asupra mediului le produc
efectul de seră şi ploile acide [CIB 02].
Efectul de seră este o consecinţă deosebit de gravă a emisiilor de bioxid de carbon
care duc la degradarea continuă a stratului protector de ozon ce are ca rezultat creşterea
temperaturilor medii pe glob.
Pe fondul diminuării stratului de ozon şi al reducerii suprafeţelor acoperite cu păduri,
diferenţele de temperatură dintre zi şi noapte vor fi mai mari în zonele tropicale şi mai mici
în zonele polare, fapt ce va produce topirea unor mari părţi din calotele glaciare şi desigur,
putând provoca inundaţii masive în unele zone geografice.
Alături de emisiile masive de bioxid de carbon, emisiile de bioxid şi trioxid de sulf şi
consecinţele acţiunii lor, ploile acide, constituie un factor esenţial în distrugerea vegetaţiei,
care din păcate este un fapt tot mai frecvente. Ploile acide în sensul poluării, sunt produse
prin conversia primară a bioxidului de sulf şi a oxidului de azot în acid sulfuric şi acid
azotic. Ciclul este complex şi depinde de procesul de dispersie fizică şi de rata de conversie
chimică. Rezultatele căderii ploilor acide pe sol, sunt dezastruoase, dacă concentraţia lor
81
toxică se află peste limitele admise.

În societatea actuală, mediul este sacrificat de multe ori pentru binele economiei.
Această politică este nechibzuită, datorită distrugerii mediului, care are repercusiuni asupra
viitoarelor resurse economice.
Cazual, problema degradării mediului se poate aborda din unghiul activităţilor care le
generează. Din acest punct de vedere avem:
 procese industriale;
 urbanizarea excesivă;
 chimizarea excesivă;
 activităţile de transport.
Desigur că dezvoltarea industriei şi agriculturii, a comerţului este o consecinţă
fundamentală a dezvoltării societăţii omeneşti, dar depinde de noi modul cum se aplică
această dezvoltare, ce tehnologii utilizăm, cu ce consumuri materiale şi de energie, ce
preocupări există pentru reducerea reziduurilor şi prelucrarea deşeurilor, ce măsuri se iau
pentru reducerea emisiilor poluante.
Sectorul care după părerea specialiştilor, este cel mai poluant este desigur sectorul
industrial. Substanţele chimice eliberate în atmosferă în urma proceselor tehnologice din
industriile chimică, metalurgică, a materialelor de construcţii etc., fie că sunt gaze, substanţe
prăfoase, vapori, substanţe lichide sau solide, produc o degradare continuă şi progresivă a
mediului pe zone din ce în ce mai mari.
82
CAPITOLUL 4: TEHNOLOGII DE ECOLOGIZARE A AERULUI
4.1. Factorul de mediu - aerul
Învelişul de aer care înconjoară Pământul este numit atmosferă. Atmosfera este
alcătuită din mai multe straturi aşezate în următoarea ordine de la suprafaţa Pământului[BER
94, BOG 03]:
 troposfera este stratul care vine în contact cu suprafaţa Pământului, are o
grosime medie de 12 km (6 – 8 km la poli şi 16 – 18 km la ecuator), temperatura scade pe
verticală în medie cu 6,5oC pe km, presiunea scade în medie pe verticală de la 760 mm Hg la
190 mm Hg;
 stratosfera are o grosime medie de 23 km (măsurată de la limita superioară a
troposferei), temperatura este constantă la –56,5oC, presiunea scade de la 190 mm Hg la 9
mm Hg;
 mezosfera are o grosime medie de 45 km (măsurată de la limita superioară a
stratosferei), temperatura este variabilă pe verticală (de la –56,5oC la –95oC la straturile
superioare), presiunea scade de la 9 mm Hg la 0,015 mm Hg;
 termosfera se extinde până la 1000 km (măsuraţi de la suprafaţa Pământului),
temperatura ajunge până la 2000oC, presiunea este foarte redusă (sub 0,001 mm Hg);
 exosfera ajunge până la înălţimea de 3000 km (măsuraţi de la suprafaţa
Pământului), densitatea aerului este foarte redusă (vid aproape complet), temperatura fiind
de –273oC.
Stratul care influenţează direct şi indirect viaţa pe Pământ este troposfera. Aici
au loc majoritatea fenomenelor meteorologice şi se fac simţite influenţele activităţilor de pe
scoarţa terestră.
În troposferă sunt concentrate 80% din masa atmosferei şi 90% din cantitatea
vaporilor de apă. Troposfera mai conţine microorganisme, pulberi de diferite mărimi şi
provenienţe, particule radioactive, etc.
4.2. Compoziţia aerului
Aerul reprezintă un amestec de gaze, unele permanente şi în cantităţi constante, altele

cu caracter periodic sau aleatoriu şi cantităţi variabile. Principalele gaze permanente care
83
intră în compoziţia aerului sunt: azot – 78,09%, oxigen – 20,93%, bioxid de carbon – 0,03 –
0,04%, alte gaze (heliu, neon, kripton, xenon, radon, ozon) – 0,01%. Aerul mai conţine
vapori de apă, pulberi, diferite microorganisme [BOG 03, CIO 01, CIB 02].
Tabelul 4.1. Compoziţia procentuală a aerului în procesul de respiraţie la om

Cantitatea procentuală de:
Aer Bioxid de
Oxigen Azot Vapori de apă
carbon
Inspirat 20,7 – 20,9 0,03 – 0,04 78,08 Cantitate diferită
Expirat 15,4 – 16,0 3,4 – 4,7 79,2 Saturat
Aerul este indispensabil vieţuitoarelor aerobe, iar constanţa sa în oxigen se datorează

în primul rând fotosintezei (proces natural în care plantele verzi şi unele microorganisme
sintetizează substanţele organice sub influenţa luminii solare, din apă cu săruri minerale şi
bioxid de carbon din aer).
Oxigenul este un element permanent din compoziţia aerului, constant din punct de
vedere cantitativ (variaţiile nu depăşesc  0,5%) şi indispensabil vieţii. În procesele
respiratorii oxigenul are variaţii mari (tabelul 2.1). Scăderea accentuată a procentului de
oxigen din aer duce la apariţia unor boli grave la animale şi om, iar la concentraţii de 7-8%
se produce moartea.
Azotul este un element permanent şi constant din compoziţia aerului. Este un gaz
inert, fără acţiune fiziologică şi are rolul de a anula acţiunea nocivă a oxigenului pur prin
diluarea acestuia.
Bioxidul de carbon la concentraţii normale din aer (0,03 – 0,04%) nu influenţează
organismele. Este un gaz mai greu decât aerul, incolor şi fără miros. Concentraţia bioxidului
de carbon în aer creşte în zonele industriale sau aglomerate şi se datorează emisiilor în
atmosferă a gazelor de la diverse procese tehnologice, a celor de eşapament de la
autovehicule care funcţionează cu combustibili lichizi. La concentraţii mari de bioxid de
carbon (8 – 10%) în aerul inspirat de animale şi om se produce oprirea respiraţiei (moartea).
84
Capitolul 4: Tehnologii de ecologizare a aerului
Fig. 4.1. Diametrul diferitelor tipuri de particule din aer [BOG 03]
Ozonul reprezintă forma alotropică a oxigenului şi se formează prin ataşarea unui

atom de oxigen la molecula de oxigen sub acţiunea descărcărilor electrice din atmosferă, a
radiaţiilor cosmice etc. Ozonul apare în păturile superioare ale atmosferei şi coboară spre
sol, fiind întâlnit în special deasupra pădurilor, a apelor, câmpiilor şi la munte.
Gazele rare care intră în compoziţia normală a aerului nu au cunoscută o acţiune
nocivă asupra organismelor.
Vaporii de apă au mai multe surse de provenienţă: din evaporarea de la suprafaţa
întinderilor de apă, din procesele respiratorii ale florei şi faunei şi din anumite procese
industriale.
Pulberile din aer, denumite şi praf atmosferic, au diferite dimensiuni (figura 2.1.) şi
formează cu aerul un amestec eterogen de tipul gaz – solid (G – S), în care faza continuă
(mediul de dispersie) este aerul, iar faza discontinuă (dispersată) este reprezentată de
particulele solide.
Distribuţia pulberilor în atmosferă nu este uniformă, aceasta depinde atât de
85
însuşirile particulelor (formă, dimensiune, natură, structură şi încărcătură electrică), cât şi de

însuşirile mediului de dispersie – aerul (umiditate, temperatură, prezenţa curenţilor de aer).
Acţiunea pulberilor asupra organismelor animalelor şi omului depinde de
dimensiunile şi compoziţia chimică, precum şi de reacţia respectivelor organisme. Acţiunile
principale ale pulberilor pot fi de natură toxică, alergică, cancerigenă, iritantă, infectantă,
provocând diferite boli numite în general conioze.
Compuşii gazoşi din aer care au acţiune nocivă sunt: amoniacul (NH3), hidrogenul
sulfurat (H2S) şi oxidul de carbon (CO).
4.3. Proprietăţile fizice ale aerului

Proprietăţile fizice ale aerului sunt: temperatura, umiditatea, presiunea, gradul de
ionizare, mişcarea, radiaţiile solare, electricitatea [BOG 03, ROJ 97].
Temperatura aerului depinde de căldura pe care Pământul o primeşte de la Soare şi
pe care o cedează apoi în aer prin conductivitate moleculară, radiaţie, turbulenţă, convecţie,
advecţie şi prin transformările de fază ale apei.
Umiditatea aerului este dată de cantitatea de vapori de apă pe care-i conţine acesta la
un moment dat. Umiditatea maximă a aerului (sau punctul de saturaţie) reprezintă tensiunea
maximă pe care o exercită vaporii de apă ce saturează un volum determinat de aer la o
anumită temperatură (orice surplus de vapori de apă se va condensa sub formă de nori, rouă,
ceaţă). Umiditatea relativă exprimă adevărata stare higrometrică a aerului şi caracterizează
microclimatul din încăperi, săli, hale industriale, etc.
Presiunea aerului atmosferic (presiunea atmosferică) reprezintă forţa cu care aerul
apasă asupra scoarţei terestre. Valoarea presiunii atmosferice la nivelul mării, la latitudinea
de 45o şi la temperatura de 0oC, este echivalentă cu masa unei coloane de mercur cu
înălţimea de 760 mm şi a cărei masă este de 1,033 kg.
Mişcarea aerului se produce permanent datorită variaţiilor de densitate produse de
variaţiile de temperatură. Aerul se mişcă pe verticală (curenţi ascendenţi şi descendenţi) şi
pe orizontală (vânturile).
Radiaţiile solare au efecte diferite: luminoase, calorice, chimice, luminiscente,
fotoelectrice şi biologice. La suprafaţa Pământului ajunge doar a doua miliarda parte din
energia radiantă emisă de Soare, unde se manifestă ca energie calorică (cal/cm2 min).
Electricitatea atmosferică se manifestă când aerul este ionizat. Ionizarea se produce
sub acţiunea radiaţiilor solare, a descărcărilor electrice şi a elementelor radioactive de la
suprafaţa Pământului.
86
4.4. Poluarea aerului
În general sursele de poluare se împart în: surse mobile (sunt constituite din emisiile
în aer a motoarelor ce echipează autovehiculele terestre, aeriene, navale) şi surse staţionare
(sunt reprezentate de unităţile producătoare de energie, diferite instalaţii producătoare de
substanţe chimice, unităţi care utilizează substanţe chimice volatile).
Acestea la rândul lor se pot clasifica după mai multe criterii [BOG 03]. Indiferent de
criteriul de clasificare cea mai periculoasă poluare este cea provenită din sursele accidentale.
Dacă poluarea provenită din alte surse poate fi anticipată, controlată şi limitată, poluarea
accidentală, indiferent de tipul factorului de poluare (fizic, chimic sau biologic) poate
produce dezastre ecologice. Sursele de poluare evacuează în atmosferă substanţe care nu
intră în compoziţia normală a aerului. În atmosferă are loc un proces natural de autoepurare,
care depinde de factorii meteorologici. Autoepurarea, în cele mai multe cazuri, nu poate
neutraliza sau diminua efectele nocive pe care substanţele poluante le au asupra omului,
animalelor şi vegetaţiei.
De aceea, se impune aplicarea unor măsuri tehnice şi organizatorice de neutralizare a
poluanţilor emişi de acestea, ca [BOG 03, ROJ 97]:
a. diminuarea cantităţilor şi a concentraţiilor substanţelor poluante prin
utilizarea unor tehnologii corespunzătoare;
b. înlocuirea proceselor tehnologice şi a materiilor prime prin care se emit sau
emit substanţe poluante;
c. diluarea substanţelor poluante (folosirea coşurilor înalte la sursele staţionare);
d. dispersarea surselor de poluare pe zone;
e. utilizarea unor instalaţii şi echipamente de neutralizare a substanţelor
poluante evacuate în atmosferă, montate pe instalaţiile respective. Această măsură presupune
cercetarea, proiectarea şi montarea unor instalaţii şi echipamente eficiente din punct de
vedere tehnic şi economic, care să realizeze diminuarea sau neutralizarea substanţelor
poluante emise în atmosferă de sursa de poluare.
Procedeele de purificare se pot grupa în două mari grupe [BOG 03, POP 81,ROJ 97]:
 Procedee fizice de purificare, care au la bază principiile curgerii fluidelor
polifazice, a căror faze se pot separa în câmp gravitaţional, centrifugal sau electrostatic,
sonic, pe diferite materiale filtrante, etc.
 Procedee chimice de purificare care se bazează pe reacţiile chimice pe care
87
substanţele poluante le pot realiza cu alte substanţe chimice, rezultând produşi care nu sunt
nocivi omului, animalelor şi vegetaţiei (procedee catalitice).
Considerând că emisiile surselor poluante în atmosferă sunt de tipul unor amestecuri
eterogene în care faza continuă (mediu de dispersie) este gazoasă (aer, diferite gaze), care
conţine faza discontinuă (dispersată) şi care poate fi de natură solidă, lichidă sau gazoasă,
tehnicele de separare a acestor amestecuri eterogene (de tip G-S, G-L şi G-G) urmăresc
ecologizarea mediului de dispersie (purificarea aerului prin eliminarea prafului, a umidităţii
sau a unor gaze rezultate din diferite procese tehnologice, etc.).
4.5. Tehnologii de ecologizare a aerului
Tehnicile de ecologizare se pot clasifica după mai multe criterii[BOG O3, RUS 97]:
După modul de acţionare:
a. instalaţii de purificare directă;
b. instalaţii care tratează amestecul poluant înainte de separare;
c. instalaţii bazate pe ambele principii.
După mediul de lucru:
a. instalaţii care lucrează cu mediu uscat şi care se bazează pe principiul:
detenţei, impactului, şocului, inerţiei, forţei centrifuge, mediilor filtrante, câmpului
electrostatic;
b. instalaţii care lucrează cu mediu umed şi care pot fi: filtre umede, spălătoare,
epuratoare cu spume, separatoare dinamice umede.
La alegerea procedeului de epurare trebuie să se ţină seama de particularităţile
fiecărui proces generator de substanţe poluante, de proprietăţile substanţelor poluante sau a
fazelor amestecului eterogen.
Separarea fazelor amestecului poluant se face în diferite scopuri:
 purificarea aerului din anumite incinte, care este emis în atmosferă;
 purificarea aerului din incintele în care îşi desfăşoară activitatea oamenii sau
sunt populate cu animale;
 recuperarea particulelor solide sau lichide care au şi importanţă economică;
 protecţia anticorosivă a utilajelor;
 separarea fazelor în cazul proceselor de transport pneumatic;
 îndepărtarea impurităţilor din aerul incintelor în care se desfăşoară anumite
procese tehnologice (în electronică, medicină, chimie etc.).
88
Fig. 4.2. Alegerea procedeului de epurare a unui amestec eterogen (G-S, G-L) în funcţie de
diametrul echivalent al particulelor dispersate (Diagrama Boucher) [BOG03]
La alegerea unui anumit procedeu de purificare trebuie să se ţină seama de

proprietăţile fizico-chimice ale fazei continue (gazoase) şi ale fazei discontinue (particule
dispersate în faza gazoasă). În figura 2.2 este prezentată influenţa diametrului echivalent d
(m) al particulelor asupra alegerii procedeului de epurare.
Pe lângă diametrul echivalent al particulelor, la alegerea optimă din punct de vedere
economic al produsului de epurare trebuie să se ţină seama şi de concentraţia particulelor în
amestecul respectiv (figura 4.3).
Fig. 4.3. Diagrama de alegere a procedeului optim în funcţie de diametrul echivalent

D (m), concentraţia C (g/m3) a particulelor (Diagrama Szlvan) [BOG 03]
89
Orientativ, în tabelul 4.2 sunt prezentate procedeele prin care se pot separa particule
de diferite mărimi.
Tabelul 4.2. Procedeul de separare în funcţie de mărimea particulelor [BOG 03]

Nr. crt. Tipul separatorului Diametrul echivalent minim (m)
1. Gravitaţional > 200
2. Inerţial 50 – 150
3. Ciclon de mari dimensiuni 40 – 60
4. Ciclon de mici dimensiuni 20 – 30
5. Ciclon foarte mic 10 – 15
6. Filtru uscat 0,5
7. Precipitator electrostatic 0,01 – 1
4.5.1. Separarea uscată
Separarea uscată a amestecurilor eterogene G-S cuprinde următoarele procedee:

 Separarea în câmp gravitaţional: prin sedimentare, prin inerţie, prin inerţie şi
impact;
 Separarea în câmp centrifugal: în separatoare statice, în separatoare cu rotor;
 Separarea prin reţinerea fazei disperse pe materiale filtrante: cu funcţionare la
presiune hidrostatică, cu funcţionare sub vid, cu funcţionare sub presiune.
Separarea în câmp gravitaţional. Separarea prin sedimentare. La amestecurile
eterogene gazoase cu fază solidă dispersată, de obicei, faza gazoasă este aerul, iar faza solidă
este constituită din particule solide de diferite dimensiuni. Separarea acestor amestecuri în
câmp gravitaţional prin sedimentare se realizează în camere de desprăfuire (camere de
sedimentare), care pot fi: simple, cu şicane, cu rafturi, cu lanţuri, etc.
O cameră de sedimentare are în general o formă paralelipipedică de lungime L,
lăţime l şi înălţime H (figura 4.4).
90
Fig. 4.4. Secţiune longitudinală printr-o cameră de sedimentare paralelipipedică
Camera simplă de desprăfuire (figura 4.5) este o încăpere de lungime mare şi

înălţime mică, astfel încât să asigure depunerea tuturor particulelor din aer. Alimentarea
amestecului G-S se realizează printr-o conductă plasată la o înălţime destul de mică, pentru
ca viteza amestecului în cameră să fie mică (0,2 – 0,4 m/s). Evacuarea aerului curat se face
pe la partea superioară, iar particulele solide se colectează la partea inferioară a camerei, de
unde sunt evacuate periodic.
Fig. 4.5. Cameră simplă de desprăfuire
Camera de desprăfuire cu şicane (figura 4.6) realizează reducerea vitezei

amestecului prin montarea în încăperea 1 a unor pereţi-şicane 2 sau a unor şicane
suplimentare 3, care, prin schimbarea sensului de circulaţie a amestecului, duc la reducerea
presiunii acestuia. Pentru mărirea randamentului de separare, şicanele pot fi acoperite cu
diferite materiale adezive (în figura 2.6 sunt prezentate camere de sedimentare cu şicane
drepte sau înclinate).
91
Fig. 4.6. Camere de desprăfuire cu şicane
Camera de desprăfuire cu lanţuri (figura 4.7) este formată din încăperea 1, prevăzută
cu racordurile de alimentare a amestecului şi de evacuare a aerului curat. În interiorul
camerei se montează lanţurile 3 (sau şicane verticale), de care se lovesc particule solide, care
pierd din energie şi se depun.
Fig. 4.7. Cameră de desprăfuire cu lanţuri
Camera de desprăfuire cu rafturi (figura 4.8) este folosită pentru îmbunătăţirea

gradului de separare şi evitarea apariţiei turbioanelor. Rafturile 1 sunt aşezate în interiorul
camerei 2. alimentarea amestecului G-S se face prin robinetul 3 în canalul de distribuţie 4.
Particulele solide se depun pe rafturile 1, iar aerul curat este colectat în canalul 5 şi evacuat
prin canalul 6 şi robinetul 7. Distanţa între rafturi este h0.
92
Fig. 4.8. Cameră de desprăfuire cu rafturi orizontale
În practică ho are valori între 40 – 100 mm, iar rafturile pot fi înclinate sub diferite
unghiuri, folosind în acest scop diferite dispozitive (figura 4.9).
Camerele de desprăfuire sunt utilizate pentru separarea particulelor solide mari, cu
diametrul d > 0,2 mm şi au eficienţa de separare cuprinsă între 40 – 70%, dar prezintă
următoarele dezavantaje: ocupă un volum mare (de la 1 m3 până la 20 – 30 m3), iar
evacuarea fazei solide (depuse) se face manual discontinuu.
Fig. 4.9. Dispozitiv cu scripeţi pentru înclinarea rafturilor: 1-camera de desprăfuire;

2-rafturi cu înclinare reglabilă; 3-dispozitiv cu scripeţi; 4-greutate reglabilă
93
Separarea în câmp gravitaţional . Separarea prin inerţie se realizează prin

schimbarea bruscă a direcţiei amestecului eterogen G-S (la 180o). În acest caz particulele
solide, având o inerţie mai mare ca cea a aerului (gazului) îşi urmează traiectoria, viteza se
reduce şi se depun la partea inferioară a separatorului.
Aceste separatoare (figura 4.10) sunt folosite la separarea fazelor unui amestec G-S
în cazul instalaţiilor pneumatice de transport.
Fig. 4.10. Schema unui separator inerţial pentru cereale:

1 – conductă de alimentare a amestecului G-S; 2 – evacuarea gazului (aerului); 3 –
evacuarea particulelor solide depuse
Separarea în câmp gravitaţional . Separarea prin inerţie şi impact se realizează

prin schimbarea bruscă a direcţiei amestecului G-S prin amplasarea în cale a unui obstacol.
Aerul (gazul) ocoleşte obstacolul, pe când particulele solide, care au densitate mai mare şi
implicit inerţie mai mare, se ciocnesc de obstacol şi ricoşează după o direcţie care face cu
normala în punctul de impact un unghi egal cu cel de incidenţă (figura 4.11). Separatoarele
cu orificii sunt formate din plăci perforate care sunt montate cu orificiile decalate. Viteza
gazului prin orificii este de 15 – 45 m/s.
Fig. 4.11. Amplasarea şicanei în faţa amestecului G-S: 1 – şicană amplasată înclinat; N –
normala la şican; S1 – direcţia orizontală a particulei înainte de ciocnire a şicanei; S2 –
direcţia de ricoşare a particulei
94
Separatoarele cu jaluzele (figura 4.12) funcţionează pe principiul inerţiei şi şocului.

Particulele se lovesc de jaluzelele dispuse oblic, ricoşează spre partea inferioară a
separatorului de unde sunt evacuate de curentul inferior de gaz.
Fig. 4.12. Schema separatorului cu jaluzele (a): 1 – conductă de alimentare a

amestecului G-S; 2 – conductă de evacuare a depunerilor solide într-un curent de aer
inferior; 3 – coş de evacuare a aerului purificat; b – procesul de separare pe jaluzele
Fig. 4.13. Schema separatorului conic:

1 – camera separatorului; 2 – trunchiuri de con montate descrescător; 3 – conductă
de evacuare a aerului (gazului) epurat; 4 – ciclon pentru separarea suplimentară; 5 –
95
ecluză de evacuare a particulelor solide; 6 – conductă pentru evacuarea aerului epurat în

ciclon; 7 – conductă de alimentare a ciclonului
Randamentul separatorului cu jaluzele depinde de distanţa dintre jaluzele şi de

înălţimea de amplasare a acestora. Jaluzelele sunt curăţate periodic de depunerile care reduc
eficienţa separatorului.
Separatoarele conice (figura 4.13) lucrează atât pe principiul separării multiple prin
şoc şi inerţie, cât şi pe principiul separării în câmp centrifugal pe dispozitive statice.
Trunchiurile de con sunt construite din tablă cu grosimea de 0,75 mm. Gura de
alimentare a separatorului este de 600 mm pentru un debit de alimentare de 25000 m3/h.
Randamentul de separare este în funcţie de viteza amestecului şi diametrul echivalent
al particulelor (tab. 4.3).
Avantajele acestui tip de separator sunt: grad mare de separare şi gabarite mici, iar
dezavantajul constă în pierderi mari de presiune (25 – 30) 10-4 bar.
Tabelul 4.3. Randamentul de separare () în funcţie de viteza amestecului (v)

şi diametrul particulelor (d) [BOG 03]
Specificaţie Simbol U.M. Valori
Randamentul
 % 25 47 63 76 80 86 92 96
separării
Viteza
v m/s - - - - 15 20 29 -
amestecului
Diametrul
d m 5 10 15 20 - 25 30 50
particulei
Separarea în câmp centrifugal. Operaţia de separare a unui amestec eterogen sub

influenţa forţei centrifuge se numeşte centrifugare, iar utilajele care realizează separarea se
numesc centrifuge. Centrifugarea se produce în câmpul forţelor centrifuge care este mult mai
puternic decât câmpul gravitaţional (sedimentarea) sau decât câmpul de presiune (filtrarea).
Factorul de separare sau de eficacitate (), care arată de câte ori este mai mică
intensitatea câmpului gravitaţional faţă de cea a câmpului centrifugal, se defineşte ca
raportul dintre acceleraţia câmpului centrifugal şi acceleraţia câmpului gravitaţional.
Centrifugele se pot clasifica în funcţie de factorul de separare astfel: centrifuge
96
normale,  < 3.000; centrifuge de unică eficacitate,  < 30; centrifuge pentru cristale,  =
100…450; centrifuge pentru zahăr,  = 450…650; supracentrifuge,  > 3.000;
ultracentrifuge,  = 100.000…100.000.000.
Fig. 4.14. Schema sedimentării unui amestec eterogen prin centrifugare: a) pe principiul
sedimentării: 1 – tambur cu perete neperforat; 2 – faza grea; 3 – faza uşoară;b) pe
principiul filtrării: 1 – tambur perforat; 2 – precipitat; 3 – amestec pentru filtrare; 4 –
filtrat.
Prin centrifugare se poate realiza: accelerarea sedimentării şi a filtrării, desecarea

materialelor solide (uscarea prin eliminarea înaintată a lichidului, limpezirea lichidelor cu
procent mic de fază solidă).
Centrifugele cu tambur antrenat realizează separarea amestecurilor după principiul
sedimentării, când tamburul nu este perforat şi pe principiul filtrării când tamburul este
perforat (figura 4.14).
Centrifugarea are avantajul că realizează separarea amestecurilor eterogene cu
diferenţă mică între densităţile fazelor, până la 3% şi chiar sub 1%, dacă se fac următoarele
modificări în construcţia centrifugei:
 montarea unei plăci în interiorul centrifugei pentru micşorarea vârtejului (cavitaţiei)
amestecului;
 divizarea lamelară a amestecului în centrifugă folosind discuri, conuri etc.;
 alimentarea amestecului pentru separare chiar în zona de separare a celor două faze.
Partea principală a unei centrifuge o constituie tamburul, care poate avea formă:
cilindrică, tronconică, cilindro-conică, în interiorul căruia se introduce amestecul pentru
separare.
97
Centrifugele pot avea tamburul antrenat în mişcare de rotaţie sau poate fi fix, când
amestecul este alimentat tangenţial cu viteză mare.
Tipurile de separări centrifugale, în funcţie de mărimea particulelor şi domeniile de
aplicare, sunt prezentate în figura 4.15.
Fig. 4.15. Procedee de centrifugare şi domeniile de aplicare
În funcţie de poziţia tamburului (figura 4.16), centrifugele pot fi : cu tambur vertical;

cu tambur orizontal.
Fig. 4.16. Forma suprafeţei amestecului în interiorul centrifugei:

a) aşezare verticală a tamburului; b) aşezare orizontală a tamburului
În practică, în ambele cazuri, se consideră că suprafaţa amestecului aflat în tamburul
98
centrifugei în mişcare de rotaţie este de formă cilindrică.

În principiu, o centrifugă este formată (fig. 4.17) dintr-un tambur 1, montat pe
arborele 2, sprijinit pe caseta cu rulmenţi 3. arborele primeşte mişcarea de rotaţie de la un
electromotor 7, prin intermediul unei transmisii cu curele (4, 5 – roţi de curea, 6 – curea de
transmisie). Întregul ansamblu este cuprins într-o carcasă 8 închisă de capacul 11, montată
pe batiul 9 şi placa de bază 10.
Fig. 4.17. Schema de principiu a unei centrifuge

Centrifugele fără elemente în mişcare realizează separarea fazelor amestecului,
amestecând amestecul cu viteză mare, tangenţial într-o cameră de separare. Aceste aparate
poartă denumirea de cicloane pentru separarea amestecurilor cu mediu de dispersie gazos.
Ciclonul (figura 4.18) funcţionează pe baza câmpului de forţe centrifuge creat
datorită energiei cinetice a mediului de dispersie gazos. În câmpul de forţe centrifuge din
ciclon separarea este mai mare de 5…..2.500 ori faţă de separarea în câmp gravitaţional.
Fig. 4.18. Scheme tehnologice de cicloane:
99
a) ciclon cu intrare tangenţială; b) ciclon cu intrare axială;

1 – racord de intrare a amestecului G-S; 2 – manta cilindrică; 3 – manta conică;
4 – ecluză pentru evacuarea fazei solide; 5 – tub central pentru ieşirea gazului
purificat; 6 – piesă profilată pentru producerea mişcării elicoidale a amestecului
Un ciclon este format dintr-o manta cilindrică verticală, continuată în partea

inferioară cu o manta conică. Amestecul este alimentat cu o viteză mare (10 – 70 m/s) pe la
partea superioară a ciclonului, printr-un racord de intrare amplasat tangenţial sau axial, astfel
profilat încât să imprime amestecului o mişcare de rotaţie elicoidală descendentă, către
partea conică a aparatului.
Particulele solide, datorită greutăţii lor, se depun, iar gazul purificat urcă în tubul
central de evacuare. Separarea amestecurilor se bazează pe mărimea acceleraţiei centrifuge a
particulelor solide dirijate (prin construcţia specială a gurii de alimentare) spre partea de jos
a ciclonului. În zona în care tubul central 5 se termină, datorită creşterii bruşte a secţiunii,
viteza amestecului scade foarte mult. Particulele solide fiind grele cad şi alunecă pe peretele
conic spre ecluză, iar gazul se ridică prin tub, părăsind ciclonul.
În ciclon curentul de gaz care se roteşte se comportă ca o sită cu ochiuri de o anumită
dimensiune. Elementele constructive ale unui ciclon în funcţie de diametrul mantalei
cilindrice (D) sunt prezentate în figura 4.19.
Fig. 4.19. Elementele constructive ale unui ciclon cu alimentare tangenţială
100
În tabelul 4.4 sunt prezentate dimensiunile elementelor constructive ale ciclonului în

funcţie de debitul volumic al gazului la alimentare, iar în tabelul 4.5 randamentul separării în
funcţie de diametrul particulelor.
Tabelul 4.4. Elementele geometrice ale ciclonului (date orientative)

Debitul Elementele geometrice (mm)
volumic de
D he h Hc de D1 B
gaz V(m3/h)
300-470 250 175 220 215 50 165 50
450-670 300 210 240 258 60 198 60
800-1.200 400 280 320 343 80 264 80
1.800-2.700 600 420 480 516 120 269 120
3.200-4.800 800 560 640 686 160 528 160
5.000-7.500 1.000 700 800 858 200 660 200
9.790-14.680 1.400 980 1.120 1.200 280 924 280
20.000-30.000 2.000 1.360 1.600 1.616 400 1.320 400
Tabelul 4.5. Randamentul separării

Diametrul
particulelor 0–6 6 – 10 10 – 15 15 – 20 20 - 30
d (m)
Randamentul
39,4 88,7 99,2 99,4 99,8
separării  (%)
Randamentul separării amestecurilor G-S în câmp centrifugal în dispozitive statice

(cicloane) poate fi mărit prin: folosirea mai multor cicloane cu diametre mai mici, D = 150-
299 cm, montate în baterii numite multicicloane (figura 4.20); folosirea unor spirale pentru
mărirea câmpului centrifugal (figura 4.21), sau a unor rozete (figura 4.22).
101
Fig. 4.20. Schema unui multiciclon Fig. 4.21. Schema unui ciclon cu spirală
Separarea amestecurilor eterogene G-S se poate face şi în separatoare centrifugale aşezate
orizontal. Alimentarea amestecului şi evacuarea gazului pur se face axial (fig. 4.23).
Fig. 4.22. Schema unui ciclon cu rozetă Fig. 4.23. Schema separatorului axial
102
Amestecul este alimentat prin conducta 1, iar statorul paletat 2 îi imprimă o mişcare
elicoidală. Particulele solide vor avea o rază de repartiţie mai mare în câmpul centrifugal
(datorită greutăţii lor mai mari) şi vor fi evacuate în camera de sedimentare 4 şi conducta de
evacuare 5. Aerul pur îşi va păstra direcţia axială, fiind evacuat prin conducta centrală 3.
Fig 4.24. Schema separatorului centrifugal cu aşezare verticală şi admisie axială
Separatorul centrifugal axial poate lucra şi în poziţie verticală (figura 4.24), dar cu o
diversitate corespunzătoare a conductelor prin care sunt transportate cele două faze separate.
Separarea prin filtrare. Operaţia prin care faza solidă dispersată într-un mediu
gazos este reţinută pe un anumit material poartă numele de filtrare, iar utilajele care separă
amestecurile eterogene prin reţinerea fazei disperse pe materiale filtrante se numesc filtre.
În general, filtrarea este un proces hidrodinamic de curgere a unui amestec fluid
printr-un mediu poros. Curgerea se realizează datorită unei forţe motrice creată de diferenţa
de presiune aplicată între cele două părţi separate de mediul poros.
Diferenţa de presiune poate fi realizată de pompe centrifuge, pompe cu piston,
pompe de vid, sau folosind presiunea hidrostatică a coloanei de suspensie ce urmează a fi
filtrată.
Operaţia de filtrare se foloseşte fie pentru obţinerea fazei dispersate (solidă, lichidă
sau gazoasă) dacă prezintă importanţă, fie pentru epurarea mediului de dispersie (gazos), fie
pentru obţinerea ambelor faze, când acestea prezintă importanţă.
103
Operaţia de filtrare înlocuieşte operaţia de sedimentare în cazurile când particulele

solide sedimentează foarte greu (diferenţele între densităţile celor două faze sunt foarte
mici).
Viteza de filtrare este direct proporţională cu diferenţa de presiune ce se află între
cele două părţi separate de materialul filtrant şi este invers proporţională cu gradul de
colmatare a materialului filtrant, respectiv cu rezistenţa opusă de porii materialului filtrant şi
ai precipitatului depus pe acesta. Deci, rezistenţa la filtrare reprezintă suma rezistenţelor
materialului filtrant şi a stratului de fază dispersată depus.
Operaţia de filtrare este influenţată de:
 factori care ţin de amestecul ce trebuie filtrat: natura amestecului, granulaţia
şi structura fazei solide din amestec, concentraţia fazei solide şi debitul amestecului;
 factori care ţin de materialul filtrant: natura materialului, porozitatea,
grosimea stratului filtrant, aria suprafeţei filtrante şi rezistenţa suprafeţei filtrante;
 factori care ţin de materialul care se depune pe suportul filtrant şi care se
comportă ca un material filtrant: natura materialului depus, porozitatea, grosimea, rezistenţa,
etc.
Materialele din care sunt realizate suporturile filtrante pentru separarea amestecurilor
G-S, se aleg în funcţie de natura mediului de dispersie şi a fazei dispersate. Acestea pot fi:
straturi de nisip, straturi fibroase din azbest, vată de sticlă, bumbac, lână, fibre sintetice, site
metalice sau din fire de păr, plăci poroase din cuarţ, şamotă, sticlă, grafit.
Principalii parametri care se urmăresc în timpul operaţiei de filtrare sunt: gradul de
separare, rezistenţa materialului filtrant şi debitul de alimentare.
La începutul operaţiei de filtrare (figura 4.25.a) amestecul 4 (G-S) aflat în recipientul
1, datorită diferenţei de presiune p, eliberează faza gazoasă care va trece prin stratul filtrant
2 de înălţime Hf în spaţiul 3, de unde este evacuat. După un anumit timp (figura 4.25.b), pe
suprafaţa superioară a stratului filtrant (după caz) se va depune un strat de precipitat de
înălţime Hp, care se va comporta ca o suprafaţă filtrantă cu diferenţa de presiune p1.
104
Fig. 4.25. Schema simplificată a filtrării
Filtrele cu pânză pot fi: cilindrice, plane (fig.4.26), cu pânze în serpentină (fig. 4.27), etc.
Fig. 4.26. Schema filtrului cu pânză: a) cilindric; b) plan
Cele mai folosite sunt filtrele cu saci, formate dintr-un număr mare de saci de formă
cilindrică, care au la capătul superior un dispozitiv de scuturare, sau sunt prevăzute cu
instalaţii de curăţire cu jet de aer. Sacii sunt grupaţi în două secţiuni, care se află pe rând în
faza de filtrare sau în faza de curăţire.
105
Fig. 4.27. Schema filtrului cu pânză în serpentine
În faza de filtrare amestecul format din gaz şi particule solide, suflat de un ventilator,
intră în saci, gazul trece prin saci, în timp ce particulele solide sunt reţinute de materialul
sacilor sau, dacă sunt mai grele, se depun la baza sacilor. În faza de curăţire se suflă aer
invers faţă de gazul filtrat (figura 4.28).
Proprietăţile mediului filtrant şi a materialului depus pe acesta determină
permeabilitatea acestora, considerată ca fiind densitatea mediului filtrant pe unitatea de
rezistenţă. În tabelul 4.6 sunt prezentate permeabilităţile unor materiale filtrante curate şi cu
depuneri de praf.
Tabelul 4.6. Permeabilităţi ale unor materiale de filtrare

Permeabilitatea
 mg * cms 1  5
Nr.  cm 2 * bar  * 10
Materialul filtrant  
crt.
Material cu
Material curat
depuneri de praf
1. Bumbac 45 13,8
2. Lână 82 5
3. Relon 55 2,6
4. Ţesături metalice 400 7,2
106
Fig. 4.28. Fazele de funcţionare a filtrelor cu saci: a)curăţire prin scuturare

mecanică; b) curăţire prin jet de aer: 1 – mecanism cu excentric; 2 – clapete pentru
închiderea racordurilor de aer, gaz şi de alimentare cu amestec
Randamentul filtrării sau gradul de separare a celor două faze trebuie să ţină seama
de principalele fenomene care duc la separarea particulelor solide în filtru şi anume: inerţie,
sedimentare, difuziune, forţe electrostatice.
Separarea prin inerţie se realizează prin schimbarea direcţiei de curgere a
107
amestecului. Particulele solide nu pot schimba la fel de rapid direcţia de curgere precum
gazul (aerul) şi se ciocnesc de suprafaţa filtrantă (de fibrele acesteia) şi între ele.
Separarea prin sedimentare se realizează la viteze mici ale amestecului, particulele
mari şi grele se depun pe suprafaţa filtrantă.
Separarea prin difuziune se realizează datorită particulelor prin stratul de la suprafaţa
fibrei materialului filtrant, datorită mişcării moleculare browniene.
Separarea prin forţe electrostatice. La mişcarea aerului prin materialul filtrant apare
un fenomen electrostatic în special la materialele realizate din fibre sintetice. Particulele
solide care trec printr-un material filtrant care creează un astfel de câmp devin dipoli ce se
orientează şi se deplasează în direcţia intensităţii maxime. Filtrele electrostatice sunt cele
mai recomandate pentru amestecurile gaz-solid, care conţin particule a căror dimensiuni
variază în intervale mari de valori şi pentru amestecuri gazoase cu temperatură, umiditate şi
presiune la valori mari sau mici.
Câmpul electrostatic poate fi creat prin montarea unor electrozi de descărcare în
interiorul filtrului (figura 4.29). Aplicând o tensiune înaltă la aceşti electrozi, aceştia se
descarcă, încărcând particule cu sarcină negativă. Aceste particule sunt atrase de electrozii
de colectare, care sunt încărcaţi pozitiv şi sunt montaţi pe pereţii filtrului sau la baza
acestuia. Evacuarea particulelor din filtru se face prin scuturare mecanică.
Fig. 4.29. Schema filtrului electrostatic: 1 – electrozi de descărcare la polaritatea

negativă; 2 – particule încărcate negativ; 3 – particule neîncărcate; 4 – racord de evacuare
a gazului curat; 5 – racord de alimentare a amestecului; 6 – electrozi colectori pozitivi
legaţi la pământ
108
4.5.2. Separarea umedă
Separarea umedă se bazează pe aceleaşi principii ca şi separarea uscată (sedimentare,

filtrare, centrifugare) cu deosebirea că prin acest procedeu se măreşte greutatea particulelor
prin umezirea lor şi dimensiunile prin aglomerarea mai multor particule (aderente din cauza
umezirii). Instalaţiile de epurare a gazelor, care folosesc principiul separării umede, sunt mai
complicate şi necesită cheltuieli de întreţinere şi exploatare mult mai mari decât la
instalaţiile de separare uscată. Aceste instalaţii au în componenţă echipamente de transport,
pulverizare şi colectare a apei, echipamente de evacuare a noroiului rezultat din antrenarea
particulelor solide în apă, generatoare de ceaţă sau spumă etc.
Avantajele separării umede constau în [BOG 03]:
 se pot epura gaze cu temperaturi ridicate, prin acest procedeu rezultând şi o
reducere a temperaturii gazului curat evacuat;
 la evacuarea fazei depuse făcându-se sub formă de apă impurificată sau noroi,
nu se mai degajă praf;
 debitul de alimentare a amestecului de separat este constant;
 transportul fazei depuse se face prin mijloace mecanice (instalaţii de transport
prin conducte şi pompe, transportoare elicoidale sau cu racleţi etc.);
 realizează şi reţinerea particulelor radioactive.
Dezavantajele rezultă din faptul că aceste instalaţii fiind mai complexe
necesită o supraveghere automatizată a funcţionării.
Separarea prin spălare se realizează în turnuri de spălare denumite scrubere. Cel
mai simplu scruber (figura 4.30.) este format dintr-un cilindru vertical 1, terminat la partea
inferioară printr-un con 2, prevăzut cu racordul 3 prin care se evacuează noroiul.
Fig. 4.30. Schema unui scruber simplu Fig. 4.31. Schema unui scruber centrifugal
109
Amestecul de separat este alimentat pe la partea inferioară a cilindrului prin racordul

4, parcurgând ascendent cilindrul. Lichidul de spălare (apa) este pulverizată prin duşul 5 (sau
o piesă profilată pentru pulverizarea apei), circulând în contracurent cu gazul. Gradul de
separare este redus. Pentru mărirea gradului de separare se folosesc scrubere centrifugale de
tip ciclon la care amestecul de separat este alimentat tangenţial la partea inferioară a
cilindrului (figura 2.31) amestecul alimentat prin racordul 1, se deplasează după o traiectorie
elicoidală ascendentă, particulele iau contact cu apa pulverizată de pulverizatorul 2 şi sunt
aruncate (datorită forţei centrifuge) către peretele cilindrului 3, de unde sunt captate de
curentul de apă care circulă descendent şi evacuate prin racordul 4. Pulverizatorul de apă
este prevăzut la partea de sus cu un disc 5 pentru dirijarea gazului. Desfăşurarea curentului
de gaz curat se face printr-un rotor cu palete 6.
Procedeul separării umede mecanice îmbunătăţeşte contactul dintre amestecul gaz-
solid şi lichidul de umezire (care are rolul de a mări greutatea prin pulverizarea foarte fină a
lichidului şi realizarea unei turbulenţe accentuate). Aparatele care folosesc acest procedeu
sunt numite dezintegratoare, şi funcţionează ca un ventilator.
Filtrarea umedă. Este un procedeu des folosit deoarece instalaţiile care lucrează pe
principiul filtrării umede sunt mai puţin voluminoase (decât scruberele) şi au un consum mic
de energie faţă de dezintegratoare. Dispozitivele care realizează filtrarea umedă se numesc
filtre umede şi pot folosi ca lichide de umezire sau captare a particulelor solide, apa, uleiul şi
alte lichide. În figura 4.32. este prezentat schematic principiul de lucru al unui filtru umed
care foloseşte ca lichid uleiul.
Fig. 4.32. Filtru umed cu ulei:1 – carcasa filtrului; 2 – ansamblu material filtrant-
suport; 3 – rezervor ulei; 4 – pompă ulei, 5 – conductă ulei; 6 – pulverizator ulei; 7 –
racord alimentare gaz impurificat; 8 – racord evacuare gaz pur
110
Filtrul umed cu ulei are următoarele dezavantaje: ansamblul material filtrant-suport

trebuie demontat periodic pentru curăţire şi uleiul trebuie supus periodic unei operaţii de
curăţire pentru eliminarea particulelor antrenate.
Separarea prin spumare. Acest procedeu se bazează pe fenomenul de spumare a
unui film orizontal de lichid care este traversat de gazul ce trebuie purificat.
Fig. 4.33. Schema separatorului cu spumă:1 – manta; 2 – grătar cu grosimea de 4-6

mm şi ochiuri cu grosimea de 2-8 mm; 3 – prag de distribuţie; 4 – deversor; 5 – racord apă;
6 – racord alimentare gaz impur; 7 – racord evacuare gaz curat; 8 – racord evacuare
noroi; 9 – racord evacuare apă; 10 – spumă formată pe grătar
Separatoarele cu spumă (figura 4.33.) au o construcţie simplă. Prin acest procedeu

sunt reţinute particulele solide grosiere mai mari de 5 m, asigurând un randament de
separare de 99%. Particulele sunt reţinute îm spumă formând un noroi care este evacuat din
separator.
Separarea în climat de microceaţă. Acest procedeu constituie prima etapă într-un
proces de separare şi anume de mărirea greutăţii particulelor în ceaţă şi de mărirea
dimensiunilor prin aglomerarea particulelor. După această etapă, epurarea se realizează prin
procedee obişnuite de separare.
111
Fig. 4.34. Schema separatorului de tip aerojet Venturi:

1 – racord de alimentare a gazului brut; 2 – generator de micoceaţă secundară; 3 –
racord alimentare cu gaz comprimat (7 bar); 4 – racord de alimentare cu apă a
generatorului; 5 – electrod pentru sarcină negativă de microceaţă; 6 – microceaţă; 7 –
generator tangenţial de microceaţă; 8 – racord de evacuare a gazului epurat; 9 – ciclon de
separare; 10 – ecluză pentru evacuarea impurităţilor
Procedeul prevede crearea climatului de microceaţă şi amestecarea acesteia cu gazul

impurificat. Acest tip de separare se poate realiza în separatoare de tip aerojet Venturi (fig.
4.34). Gazul impurificat alimentat cu viteză mare (100 m/s) se amestecă cu microceaţa
creată de generatorul 2 rezultând o turbulenţă accentuată. Generatorul 2 ejectează în tubul
Venturi microceaţa creată din gazul alimentat prin racordul 3 la presiunea de 7 bar şi lichidul
alimentat prin racordul 4.
Procesul de aglomerare a particulelor solide şi de mărire a greutăţii lor este
amplificat de generatorul tangenţial de microceaţă 8, amplasat aproape de racordul de
alimentare al ciclonului. Separarea în ciclon se realizează uşor având în vedere diferenţele
mari între densităţile celor două faze (gazoasă şi particule aglomerate).
Acest procedeu este folosit la epurarea gazelor de la cuptoare, a celor rezultate din
industria chimică, la reţinerea prafului de pigmenţi, a pudrelor metalice, a vaporilor de
produse explozive etc.
112
4.5.3. Separarea electrică
Procedeul separării electrice a particulelor solide şi lichide din gaze are o largă
utilizare la purificările înaintate (reţinerea particulelor foarte fine de la: arderea piritei,
măcinarea solidelor, transportul pneumatic, fabricarea carbidului şi a cimentului, gazele de
cocserie, gazele de ardere, recuperarea acidului sulfuric din gaze sub formă de ceaţă, etc.).
Schema simplificată a unui filtru electric (figura 4.35) cuprinde o sursă de energie
care alimentează doi electrozi 2 ce formează un condensator.
Fig. 4.35. Schema simplificată a unui filtru electric:

1 – sursă de energie;2 – electrozi metalici sub formă de plăci; 3 – galvanometru
Principiul de lucru se bazează pe anularea proprietăţii dielectrice a gazelor (trecerea

curentului electric prin medii gazoase nu se poate realiza în condiţii normale) prin ionizarea
acestora în câmp electric de valori mari. Gazele ionizate transmit sarcini electrice, creând în
spaţiul dintre cei doi electrozi un curent electric exterior.
Electrozii pot fi coaxiali la care intensitatea câmpului electric variază cu raza şi
anume: intensitate mare la electrodul central şi intensitate mică la electrodul exterior.
Descărcarea prin scântei între cei doi electrozi constituie efectul Corona. Pe acest principiu
funcţionează filtrele tubulare (figura 4.36).
Electrozii pot fi şi paraleli atunci când sunt confecţionaţi din plasă de sârmă
(electrozi pentru ionizare) şi din tablă ondulată (electrozi pentru sedimentare) având
suprafeţele inegale pentru a forma un câmp electric neuniform (figura 4.37).
Filtrul electric tubular este format din mai multe elemente filtrante tubulare montate
în paralele formând baterii de filtrare. Un element filtrant (figura 2.36) este compus din
electrodul de depunere 1 sub formă de cilindru vertical cu diametrul de 150 – 300 mm şi
lungimea de 3 – 4 m, în interiorul căruia se află electrodul central 2 care produce efectul
Corona. Electrodul central este confecţionat din sârmă cu diametrul de 1,5 – 2,0 mm,
113
alimentat la o sursă de tensiune prin placa 3 sprijinită pe cadrul 4 prin intermediul

izolatorilor 5 şi a elementelor elastice 6. depunerile de pe suprafaţa interioară a electrodului
1 sunt scuturate cu dispozitivul cu excentric 7, cad la partea inferioară a elementului filtrant,
de unde sunt evacuate prin ecluza 8. Alimentarea gazului impur se face prin racordurile 9
amplasate sub electrodul de depunere, iar evacuarea gazului pur se face prin racordul 10.
Fig. 4.36. Schema unui element filtrant Fig. 4.37. Schema unui filtru electric cu
electric tubular plăci
Filtrul electric cu plăci (figura 4.37) are electrozii de depunere 1 sub formă de plăci
cu înălţimea de 4m pentru filtrele verticale sau de 2,5m pentru filtrele orizontale. Electrozii
de ionizare 2 pot fi confecţionaţi din plase de sârmă şi sunt alimentaţi la circuitul electric
prin placa 3. Scuturarea depunerilor se face printr-un mecanism cu excentric 4. Alimentarea
gazului impur se face prin racordul 5, iar înainte de a intra în zona de separare, este distribuit
uniform de grătarul 6. Gazul pur este evacuat prin racordul 7, iar depunerile scuturate prin
racordul 8. Ambele tipuri de filtre pot lucra cu amestecuri uscate sau umede.
4.5.4. Separarea acustică
Separarea prin metode acustice este o primă etapă într-un proces de separare, având
drept scop aglomerarea particulelor pentru a le mări greutatea şi dimensiunile, după care
sunt separate prin procedeele descrise anterior.
114
Într-un câmp de vibraţii sonore, particulele se comportă diferit în funcţie de mărimea

lor. Particulele foarte fine se înscriu în mişcare vibratoare medie a gazului, în timp ce
particulele mari, fiind mai grele, se opun acestei mişcări.
În aceste condiţii apare fenomenul de coagulare ortocinetică prin care particulele
foarte fine se aglomerează între ele sau cu particule mari (prin şocuri şi ciocniri).
Procesul de coagulare ortocinetică apare în condiţiile în care raportul dintre
amplitudinea vibraţiei particulelor mari şi cea a gazului este cuprins în intervalul 0,2 – 0,8.
Sub valoarea minimă a acestui interval, diferenţa dintre cele două amplitudini fiind foarte
mică particulele nu sunt influenţate diferit de vibraţii. Peste valoarea maximă a acestui
interval se instalează fenomenul de împrăştiere.
Un generator static realizează câmpul de vibraţii sonore prin destinderea gazului
comprimat într-o duză convergentă, rezultând viteze foarte mari (supersonice). Frecvenţa
vibraţiilor şi intensitatea câmpului sonor depind de debitul de gaz şi de caracteristicile
geometrice ale generatorului (figura 4.38).
Fig. 4.38. Schema unui generato acustic Fig. 4.39. Schema unui generator acustic
static: 1 – racord alimentare gaz; 2 – duză; dinamic (aparatul lui Goniard de la Tour): 1
3 – oscilator coaxial; 4 – carcasă; 5 – – stator sub formă toroidală cu orificii; 2 –
racord de evacuare a gazului rotor cu acelaşi număr de orificii; 3 –
alimentare gaz; 4 – evacuare gaz; 5 –
carcasă
115
Fig. 4.40. Schema unei instalaţii sonice pentru epurarea gazelor:

1 – generator sonic; 2 – turn cilindric de aglomerare; 3 – ciclon de separare; 4 – racord
alimentare gaz impurificat; 5 – duze pentru umezire; 6 – ecluză evacuare particule solide
din ciclon; 7 – racord evacuare particule solide din turnul de aglomerare; 8 – compresor de
aer pentru generatorul sonic; 9 – racord evacuare gaz epurat
Ambele generatoare nu realizează separarea fazelor amestecului, ci doar aglomerarea

particulelor. Separarea particulelor solide din gazele impurificate se face în instalaţii sonice
de epurare (figura 4.40), care cuprind mai multe procedee de aglomerare a particulelor
(sonor, umezire).
Instalaţiile de epurare sonică a gazelor pot funcţiona şi la temperaturi înalte a
gazelor, fiind avantajoase din punct de vedere al randamentului de separare şi al cheltuielilor
de investiţii.
4.5.5. Separarea chimică
O metodă larg răspândită în combaterea poluării în cazul măsurilor secundare (când

nu s-au luat măsurile primare sau preventive de combatere a poluării), constând în
transformarea chimică a substanţelor nocive sunt realizate în interiorul surselor de poluare
sau în dispozitivele care realizează evacuarea substanţelor nocive din sursele de poluare a
116
atmosferei.
Reacţiile chimice utilizate în transformarea substanţelor nocive în substanţe
inofensive, sunt de mai multe tipuri. Alegerea unui anumit tip de reacţie depinde de natura
sistemului poluant (umed sau uscat), de tipul substanţei poluante (oxizi de azot, oxizi de sulf,
monoxid de carbon, hidrocarburi, compuşi halogenaţi volatili, compuşi organici cu azot şi
oxigen în moleculă).
Principalele reacţii chimice sunt: reacţii de oxidare, reacţii de reducere, reacţii de
descompunere etc.
Pentru sistemele poluante umede se pot folosi reacţii: necatalitice, electrochimice,
fotochimice, catalitice, fotocatalitice, iar pentru sistemele poluante uscate sunt folosite
reacţiile necatalitice şi catalitice.
Transformarea chimică a unei substanţe nocive presupine o redistribuire de legături.
Ruperea legăturilor vechi (ale substanţei nocive) şi formarea legăturilor noi (ale substanţei
inofensive) se face cu un aport de energie din exterior (temperatură, energie electrică,
energie luminoasă etc.), respectiv prin reacţii necatalitice, electrochimice sau fotochimice.
Viteza de producere a unor astfel de reacţii este mică iar energia consumată este mare.
Reducerea consumului de energie şi a timpului (mărirea vitezei) pentru reducerea sau
anularea pe cale chimică a substanţelor nocive, se poate realiza prin folosirea catalizatorilor,
respectiv prin folosirea reacţiilor catalitice şi fotocatalitice.
În procesul de epurare catalitică a gazelor, fenomenul catalitic are loc în interfaţa
solid-gaz. La alegerea catalizatorului solid, trebuie să se ţină seama de următoarele aspecte:
natura corpului solid, structura suprafeţei şi structura poroasă a catalizatorului.
În cazul reacţiilor chimice cu catalizator, numite sisteme catalitice, distingem două
tipuri de asemenea sisteme, clasificate din punct de vedere a fazelor de stare a reactanţilor şi
catalizatorilor:
 sisteme catalitice omogene, la care reactanţii şi catalizatorul se găsesc în
aceeaşi fază, de obicei soluţii omogene lichide;
 sisteme catalitice eterogene, la care reactanţii şi catalizatorul se găsesc în faze
diferite.
Pe lângă aceste două categorii mari de sisteme catalitice există situaţii particulare ca:
 procesele enzimatice, în care mărirea vitezei reacţiei chimice se realizează prin
enzime (molecule organice complexe cum ar fi proteinele cu mase moleculare mari) care
formează sisteme coloidale liofile;
117
 procesele de transfer interfazic, la care catalizatorul realizează schimbarea stării

reactantului dintr-o fază în alta;
 procesele fotocatalitice, la care mărirea vitezei reacţiei se realizează prin
radiaţii.
Cele mai utilizate catalitice şi procese de epurare a factorilor de mediu (aer, apă, sol)
sunt sisteme catalitice eterogene şi procesele fotocatalitice.
Combinaţiile de fază în cataliza eterogenă sunt prezentate în tabelul 4.7.
Tabelul 4.7.Combinaţiile de fază în sistemele catalitice eterogene

Reactant Gaz Lichid Gaz Lichid + Gaz
Catalizator Lichid Solid Solid Solid
Separarea chimică . Cataliza şi fotocataliza eterogenă. Capacitatea unei substanţe

de a accelera viteza de reacţie a unor reactanţi, respectiv de a acţiona în calitate de
catalizator, depinde de natura sa chimică. În protecţia mediului ponderea cea mai mare de
utilizare o au catalizatorii solizi, care au o mare suprafaţă de contact cu reactanţii fluizi.
Suprafaţa mare de contact se realizează prin folosirea materialelor poroase.
Clasificarea catalizatorilor solizi se poate face după mai multe criterii, dar cea mai
simplă şi utilizată clasificare, care ţine seama de natura sa chimică a materialului activ, este:
a) catalizatori metalici: metale monolite (Pt, Pd, Rh, Cu, Ni, Sn), aliaje (Pt-Rh),
metale scheletate (Ni-Co-Raney), metale coloidale (Au);
b) catalizatori nemetalici: oxizi (NiO, ZrO2, Al2O3, SiO2,V2O3), acizi (H3PO4,
H3PW12O40), baze (NaOH, KOH), săruri (WS2, CoMoO4, Cu2Cr2O4), complecşi (Co-Cu-
Ftalocianine).
Un proces catalitic eterogen aplicat la gazele nocive cuprinde următoarele etape:
 transportul forţat al gazelor nocive (al reactanţilor) prin catalizator;
 difuzia gazelor prin stratul de suprafaţă al catalizatorului;
 difuzia gazelor prin porii catalizatorului;
 adsorbţia reactanţilor (particule solide, lichide sau gazoase) de către
catalizatorul solid;
 transformarea chimică a reactanţilor;
 desorbţia substanţelor rezultate din reacţia chimică;
 difuzia substanţelor rezultate prin porii catalizatorului;
118
 difuzia substanţelor rezultate la suprafaţa catalizatorului;

 evacuarea substanţelor rezultate şi a reactanţilor netransformaţi din
catalizator.
Modul de folosire al catalizatorilor şi alegerea unui anumit tip de catalizator depinde
de: regimul de curgere a substanţelor poluante, viteza de difuziune a reactanţilor, viteza
reacţiei chimice, caracterul exoterm sau endoterm al reacţiei, rezistenţa mecanică a
catalizatorului etc.
Pentru substanţele poluante (reactanţi) sub formă de gaze sau vapori se pot folosi
două tipuri de reactoare catalitice:
 reactorul catalitic cu strat fix de catalizator, are forma tubulară (coloană sau
fascicul de ţevi), în interiorul căruia se află particulele de catalizator în structură monolită
peste care curg substanţele poluante;
 reactorul catalitic cu strat fluidizat de catalizator, are formă tubulară având la
capete site sau plăci poroase prin care trec substanţele poluante, granulele sferice de
catalizator sunt în stare liberă în interiorul tubului, fiind într-o agitare continuă (fierbere) la
trecerea curentului de substanţe poluante.
După un timp de utilizare, activitatea catalizatorilor începe să scadă. Fenomenele
care duc la scăderea activităţii (dezactivarea catalizatorilor sunt):
Sintetizarea, care se produce la temperaturi ridicate (450 – 500 oC) şi constă în
reducerea suprafeţei de contact cu substanţele poluante prin creşterea particulelor de
catalizator (lipirea lor) şi diminuarea porilor (se întâmplă la catalizatorii folosiţi la
transformarea substanţelor poluante emanate de motoarele termice). Reactivarea acestor
catalizatori se face greu din punct de vedere termic. Se pot recupera doar elementele
catalizatoare (Pt, Au, Pd etc.).
Otrăvirea catalizatorului, când în catalizator se formează substanţe ca: fosfinele,
arsinele, hidrogenul sulfurat etc. Metalele catalitice la care se produce fenomenul de otrăvire
sunt: Pt, Ag, Au, Pd, Ph, Ru, Ir, Ni, Fe, Co. În anumite situaţii otrăvirea poate fi înlăturată,
catalizatorul fiind reactivat în jeturi de aer, vapori de apă, hidrogen etc.
Cocsarea catalizatorului reprezintă o opturare a porilor catalizatorului cu cocsul
rezultat din reacţia catalitică de epurare a anumitor gaze.
Reacţiile în fază solidă, se referă la reacţiile ce apar în anumite condiţii de lucru,
între substanţa catalizatorului şi suportul catalizatorului (se recomandă folosirea de suporţi
inerţi: SiO2, ZrO2, TiO2 etc.).
119
Volatilizarea componentelor active, se realizează la temperaturi înalte (peste 1000oC)

şi în prezenţa unor reactanţi.
Fotocataliza eterogenă reprezintă fenomenul de accelerare a vitezei reacţiilor chimice
în prezenţa simultană a catalizatorilor şi a luminii.
Etapele fotocatalizei sunt identice cu cele ale catalizei eterogene, excepţie făcând
etapa care se referă la transformarea chimică a reactanţilor. În această etapă materialul solid,
utilizat ca reactant (mai precis suprafaţa acestuia), sub influenţa luminii, poate capta fotonii
radiaţi de aceasta, activându-se.
În acest mod, catalizatorii devin mult mai activi în reacţiile chimice de transformare
a substanţelor nocive în substanţe inofensive.
Metode catalitice şi fotocatalitice. Metode catalitice de transformare a oxizilor de
azot. Reducerea oxidului de azot (NO) cu amoniac (NHx) se realizează în mod selectiv
(reducerea catalitică selectivă – SCR), în prezenţa oxigenului, rezultând azotul elementar
(N2) şi apa (H2O). Catalizatorii ce pot fi utilizaţi sunt:
 metale nobile: în stare pură (Pt); depuse pe alumină (Pt, Pd, Ru, Rh); depuse
pe zeoliţi (Pd, Pt); depuse pe V2O5(Pt);
 pentaoxid de vanadiu: fără suport; pe suport (TiO2, Al2O3, silice, MgO,
ZrO2);
 trioxid de fier (Fe2O3): pe suport (TiO2, Al2O3) şi alte forme (Fe2O3/Al2O3 –
SiO2, Fe2O3 – Cr2O3/Al2O3 etc.);
 compuşi ai cuprului: oxidul de cupru fără suport; oxidul de cupru pe suport
(TiO2, Al2O3); alte combinaţii (Cu Br2, CuSO4, CuCl2, Cu2V3O4, Cu pe bauxită);
 zeoliţi: Cu – NaX; Cu – NaY; Cu – Y etc.;
 alţi catalizatori depuşi pe oxizi: SnO2/TiO2; WO3/TiO2; NiO; ZrO2; Co pe
bauxită etc.;
 alţi catalizatori: cărbunele activ; vanadiu de carbon.
Reducerea oxidului de azot cu amoniac are unele dezavantaje: amoniacul trebuie
foarte bine dozat pentru că excesul de amoniac este eliminat în atmosferă; metoda se aplică
numai la sursele staţionare de poluare; o parte din catalizatorii folosiţi au toxicitate mare.
Reducerea oxidului de azot cu hidrocarburi, se face în prezenţa oxigenului, în mod
selectiv, rezultând azotul elementar, bioxidul de carbon (CO2) şi apa. Se cunosc sute de
metode şi catalizatori în domeniul reducerii oxidului de azot cu hidrocarburi. Hidrocarburile
pot fi pe:
120
 zeoliţi: schimbaţi ionic cu cupru (Cu – ZSM – 5); schimbaţi cu fier (Fe -
MOR); schimbaţi cu platina (Pt – ZSM – 5); schimbaţi cu cobalt (Co – ZSM – 5); schimbaţi
cu galiu (Ga – ZSM – 5) etc.;
 pe metale nobile pe suport: Pt – zeoliţi; Pl/Al2O3.
Reducerea oxidului de azot cu monoxid de carbon în prezenţa catalizatorilor duce la
obţinerea de azot elementar şi bioxid de carbon. Catalizatorii pot fi metale (Co, Rh, Ir)
depuse pe alumină, etc.
La reducerea oxidului de azot cu hidrogen, se folosesc catalizatori care să activeze
doar reacţia care conduce la obţinerea azotului elementar şi a apei. Descompunerea directă a
oxidului de azot (mai greu de realizat), este metoda cea mai simplă, care nu foloseşte un
agent reducător, ci doar catalizatori. Se obţine azotul elementar şi oxigenul. Catalizatorii
utilizaţi sunt: metale nobile pe suport, oxizi ai unor metale, zeoliţi schimbaţi ionic cu cationi
metalici, etc.
Descompunerea protoxidului de azot, N2O, prin metode catalitice duce la obţinerea
azotului elementar şi a oxigenului. Catalizatorii folosiţi sunt: metale nobile; oxizi puri; oxizi
micşti; metale pe suport; zeoliţi.
Metode catalitice de transformare a oxizilor de sulf, SOx. Oxidarea catalitică a
dioxidului de sulf, SO2, se produce în prezenţa oxigenului şi a unui catalizator, rezultând
trioxidul de sulf (SO3), care este transformat în acid sulfuric sau în sulfaţi. Catalizatorii
utilizaţi pot fi: pentaoxidul de vanadiu (V2O5), de tip spineli conţinând oxid de cesiu
(CeO2/nMgO2 MgAl2O4). Reducerea catalitică a dioxidului de sulf se face folosind agenţi de
reducere (materiale cărbunoase, gaze naturale, hidrogen, monoxid de carbon) şi în prezenţa
unor catalizatori, rezultând sulful elementar. Catalizatorii folosiţi sunt: metale (Fe, Ni, Cu,
Pd) pe suport (alumină, bauxită); oxizi micşti (Cu-Ce-o), etc.
Metode catalitice de transformare a monoxidului de carbon, CO. Oxidarea
monoxidului de carbon cu oxigen se face în prezenţa catalizatorilor, rezultând dioxidul de
carbon (CO2). Catalizatorii folosiţi sunt: metale nobile şi oxizi ai metalelor tranziţionale (Cu,
Cr, Co). Oxidarea monoxidului de carbon cu vapori de apă se face în prezenţa catalizatorilor
metalici sau a celor cu oxizi metalici, rezultând dioxidul de carbon şi hidrogen.
Metode catalitice de transformare a compuşilor organici volatili, VOC. Gama
compuşilor organici volatili este foarte mare, cele mai periculoase substanţe sunt:
hidrocarburile, compuşii halogenaţi şi compuşii cu oxigen şi azot.
Transformarea catalitică a hidrocarburilor prin oxidare cu oxigen, se face în prezenţa
121
unor catalizatori precum: metale nobile (Pt, Pd, Rh). Pentru toţi catalizatorii, produsul de
oxidare a fost dioxidul de carbon;
Transformarea catalitică a hidrocarburilor cu vapori de apă (reformarea cu abur) se
face la temperaturi de 400 – 500oC în prezenţa catalizatorilor metalici (Fe, Ru, Co, Rh, Ir,
Ni, Pd, Pt). Produsul care rezultă este dioxidul de carbon.
Transformarea catalitică a compuşilor organici halogenaţi se face prin oxidare totală,
folosind drept catalizatori metale nobile (Pt, Pd, Ru, Rh) şi oxizi ai metalelor tranziţionale
(Mg, Ni, Cu, Cr, Co). Produşii rezultaţi sunt: dioxidul de carbon, apa şi substanţe care conţin
clor, sodiu, fluor etc. Transformarea catalitică a compuşilor organici care conţin oxigen sau
azot, se face prin oxidare în prezenţa unor catalizatori ca: metale nobile (Pt, Pd) depuse pe
suport şi oxizi metalici.
Metode fotocatalitice folosite în tratamentele chimice ale substanţelor poluante din
gaze. Aceste procedee au fost puţin studiate şi în consecinţă sunt aplicate la scară redusă.
Fotocataliza se aplică la gazele (aerul) care conţin cantităţi mici de poluanţi, în special la
epurarea aerului din spaţiile de lucru: catalizatorul folosit pentru iradiere luminoasă este un
metal semiconductor (TiO2).
4.5.5.1. Instalaţii catalitice folosite la epurarea gazelor

Sursele de poluare elimină în atmosferă cantităţi foarte mari de gaze care conţin
substanţe poluante.
Fig. 4.41. Schema fluxului într-o instalaţie generală de transformare

catalitică a gazelor poluante de la o sură staţionară
122
Dacă în timpul proceselor tehnologice (care se desfăşoară în unităţile care creează

asemenea surse de poluare şi la sursele mobile) nu s-au luat măsuri preventive (primare) de
reducere sau anulare a factorilor poluanţi (alegerea procesului tehnologic şi a fluxului
tehnologic pe criterii ecologice, schimbarea sau tratarea materiei prime etc.), este necesară
aplicarea măsurilor secundare cu privire la reciclarea emisiilor şi a măsurilor terţiare de
transformare a substanţelor poluante.
În cadrul măsurilor terţiare se înscriu (pe lângă celelalte procedee de separare
mecanică, electrice, acustice etc.) şi separarea chimică, în particular transformarea catalitică
a substanţelor poluante.
Alegerea unei anumite instalaţii de transformare catalitică a substanţelor poluante din
gaze, depinde de particularităţile fiecărei surse de poluare.
Pentru sursele staţionare de poluare, schema fluxului într-o instalaţie generală de
transformare catalitică a gazelor poluante este prezentată în figura 4.41. În funcţie de
particularităţile emisiilor poluante se poate alege în faza iniţială unul din procesele A, B şi C,
după care unul din traseele I, II, III şi IV.
În figura 4.42 este prezentată o instalaţie de reducere catalitică neselectivă (NSCR)
ce poate fi instalată pe motoarele cu ardere internă imobile sau turbine.
Fig. 4.42. Schema unei instalaţii NSCR pentru motoare imobile
Catalizatorul este cu acţiune triplă şi conţine 0,1 – 0,5% Pt şi Rh suportate pe Al2O3

cu suprafaţa specifică mare (monolit ceramic tip fagure). Acest catalizator transformă
monoxidul de carbon, oxizii de azot şi hidrocarburile nearse. Produşii rezultaţi sunt dioxidul
de carbon, apa şi azotul elementar.
123
Fig. 4.43. Instalaţii cu catalizatori SCR pentru substanţe poluante gazoase

a) cuptoare cu combustibil solid (cărbune); b) motoare Diesel; c ) incineratoare
Pentru sursele staţionare de poluare provenite din instalaţiile de ardere a

combustibililor fosili (cărbune, petrol, gaze naturale) se folosesc atât reactivi de reducere
catalitică selectivă (SCR), cât şi alte metode necatalitice (figura 4.43).
În cazul centralelor termice care folosesc drept combustibil cărbunele sau fracţiile
lichide grele, substanţele nocive din gazele rezultate în urma arderii sunt reprezentate în
special de oxizii de azot (NOx), cei de sulf (SOx) şi din particule solide sub formă de cenuşă
şi negru de fum. Modul de tratare a acestor substanţe poluante , respectiv locul de amplasare
a reactorului de reducere catalitică selectivă (SCR), depinde de prezenţa respectivelor
substanţe poluante în gazele care trebuie supuse tratării (figura 4.44).
124
Fig. 4.44. Scheme de montare a reactorului SCR:

a) pentru gaze bogate în praf; b) pentru gaze care au un conţinut redus de praf;
c) pentru gaze lipsite de praf şi sulf
1 – boiler; 2 – preîncălzitor de aer; 3 – filtru electrostatic;
4 – desulfurizator; 5 – schimbător de căldură gaz-gaz; 6 – încălzitor
Pentru turbinele cu gaze sunt folosiţi drept combustibili gazele naturale şi fracţiunile
lichide uşoare. Gazele rezultate în urma arderii nu conţin cenuşă şi sulf, ci doar oxizi de azot.
O instalaţie dotată cu reactor SCR pentru transformarea NOx este prezentată în figura
2.45. Catalizatorul este de tipul V2O5/TiO2, depus pe suport ceramic sau metalic şi
funcţionează la o temperatură de 400oC.
Pentru transformarea monoxidului de carbon rezultat de la o turbină cu gaz, schema
instalaţiei este asemănătoare cu cea prezentată în figura 4.45. Catalizatorul conţine 0,05 –
0,5% Pt pe suport de Al2O3 depus pe monolit ceramic sub formă de fagure. Compuşii
organici volatili (VOC) sunt transformaţi folosind instalaţii catalitice compacte, uşor de
amplasat în fluxul tehnologic de la care rezultă VOC.
125
Fig. 4.45. Schema unei turbine cu gaze prevăzută cu reactor SCR:

1 – generator de curent; 2 – turbina de gaz; 3 – schimbător de căldură;
4 – camera de ardere; 5 – rezervor amoniac; 6 – regulator debit amoniac;
7 – conductă cu aer pentru injecţia amoniacului; 8 – schimbătoare de căldură; 9 – reactor
SCR; 10 – coş de evacuare a gazului purificat
Instalaţiile catalitice pot fi cu recuperator de căldură (fig. 4.46) şi fără recuperator de

căldură. Mijloacele auto echipate cu motoare cu ardere internă constituie surse mobile de
poluare care emit în atmosferă monoxid de carbon şi oxizi ai azotului. Metodele preventive
cu privire la realizarea unor motoare ecologice şi tratarea combustibililor pentru eliminarea
plumbului şi sulfului sunt greu de realizat din punct de vedere tehnic şi economic. De aceea,
tot mai des sunt utilizate metodele secundare care constau în introducerea pe traiectoria
gazelor eşapate de aceste motoare a unor convertizoare catalitice.
Fig. 4.46. Schema unei instalaţii de oxidare catalitică a VOC:

1 – arzător; 2 – preîncălzitor; 3 – catalizator; 4 – schimbător de gaz-gaz pentru
preîncălzirea aerului poluant; 5 – evacuare aer curat; 6 – conducta de transport a aerului
poluat încălzit
126
La motoarele cu aprindere prin scânteie (MAS) gazele de eşapament conţin dioxid

de carbon (CO2), apă (H2O), monoxid de carbon (CO: 0,1 – 6%), hidrocarburi nearse (HC:
1%), oxid de azot (NO: 0,01 – 0,4%), protoxid de azot (N2O < 100 ppm), dioxid de sulf
(SO2: 15 – 60 ppm). Aceste cantităţi de substanţe poluante sunt influenţate de raportul
aer/combustibil din camera de ardere. Influenţa aerului duce la o ardere incompletă rezultând
CO şi HC. Aerul în exces duce la creşterea conţinutului NOx în gazele de eşapament.
Catalizatorii utilizaţi în prezent sunt din generaţia a IV-a (catalizatorii din prima
generaţie s-au folosit în perioada 1976 - 1979) şi au acţiune triplă (oxidarea CO şi HC
rezultând CO2 şi reducerea oxizilor de azot rezultând azotul elementar). Materialele folosite
sunt metale nobile (platina, Pt şi rhodiul, Rh). Cu toate că sunt scumpe, aceste metale sunt de
100 de ori mai active decât metale ca Ni, Cr, Cu, Mn etc. În acelaşi timp convertizoarele
catalitice pe bază de metale nobile sunt mici ca volum şi pot fi amplasate cu uşurinţă la
motoarele auto. Pentru reducerea preţurilor acestor convertizoare, cercetările au arătat că
paladiu (Pd) este capabil să înlocuiască Pt şi Rh.
Catalizatorii auto cu amplasare postcombustie diferă de catalizatorii amplasaţi pe
sursele staţionare de poluare, atât prin compoziţia fazei active, cât şi prin modul de realizare.
Suportul unui catalizator care se amplasează pe surse mobile de poluare, are
următoarele caracteristici:
 faza activă se poate dispersa, reducând consumul de metale nobile;
 se reduce efectul de dezactivare prin sintetizare deoarece contactele între
cristalele metalice sunt mai rare;
 se pot realiza diferite forme geometrice;
 conferă rezistenţă mecanică mare convertizorului catalitic pentru a putea face
faţă variaţiilor foarte mari în regimul de lucru;
 permite trecerea uşoară a gazelor de eşapament fără a crea contrapresiuni în
conducta de eşapament;
 are o suprafaţă specifică mare şi o porozitate care asigură o dispersie
corespunzătoare a fazei active şi un transfer rapid de masă.
Suporturile pot avea diferite forme: particule (cilindrice, bile, pastile) şi monolit.
Suporturile sub formă de particule (cu diametrul mai mic de 5 mm) sunt realizate din
materiale ceramice, în special alumina cu suprafaţa specifică mare, dopată cu diferite
componente (BaO, La2O3 etc.).
Suporturile monolitice (sunt cele mai folosite) prezintă avantaje faţă de cele sub
formă de particule. Sunt realizate din oxizi metalici, metale sau ceramică, au formă
127
cilindrică, sunt străbătute longitudinal de foarte multe canale paralele rezultând o structură
de tip fagure. Mărimea suporturilor monolitice depinde de tipul şi puterea motorului. În
general, volumul de suport este de 0,02 – 0,03 dm3 pentru fiecare kW de putere a motorului.
Cel mai folosit material pentru realizarea suporturilor monolitice este ceramica şi în
special cordieritul (2MgO 2Al2O3 5SiO2), care este un material sintetic, disponibil şi ieftin.
Acest material este un amestec de argilă tip caolin, talc, silice şi alumină, amestecate cu: un
liant (metilceluloză sau carboximetilceloloză), un lubrifiant (etilenglicol) şi fondanţi
(hidroxizi alcalini sau alcalinopământoşi).
Pasta obţinută este extrudată în forma dorită, încălzită pentru eliminarea compuşilor
volatili (lianţi şi lubrifianţi) şi tratată termic la temperaturi de 1300 – 1450 oC. Materialul
obţinut are o rezistenţă mare la şocuri mecanice şi termice.
Caracteristicile monoliţilor ceramici sunt: numărul de celule 46 – 62/cm2; grosimea
pereţilor 0,1 – 0,3 mm; porozitatea 30%; suprafaţa geometrică 2,19 – 2,79 m2/l; densitatea
materialului 1,68 g/cm3; densitatea aparentă 0,58 – 0,41 g/cm3; căldura specifică masică
(Cp) 0,2 cal/g oC; conductivitatea termică radială 0,005 cal/cm s oC; coeficientul de
expansiune termică 0,7  10-6/oC; temperatura limită de utilizare 1100 oC; suprafaţa specifică
< 1 m2/g; mărimea porilor 70 – 90 A; mărimea macroporilor 7000 – 10000 A.
Pe acest suport nu pot fi depuse direct elementele catalitice active (metale nobile)
deoarece suprafaţa oferită de suport este mult prea mică, de aceea se aplică pe pereţii
canalelor suportului un strat de oxizi (alumină) de grosime mică (20 – 50 m), rezultând o
multiplicare de circa 100 a suprafeţei suportului. Acest strat are o aderenţă mare atât la
suport cât şi la substanţele catalitice active (metale nobile).
Substanţele catalitice active sunt impregnate pe stratul de oxizi prin înmuiere sau
prin injecţie cu o soluţie care conţine săruri ale metalelor nobile (H2PtCl6, PdCl2, Rh(NO3)3,
RhCl3 etc.). Fixarea substanţelor catalitice pe stratul de oxizi se face în curent de hidrogen la
75oC sau în curent de H2S.
După toate aceste operaţii, monoliţii sunt protejaţi într-o carcasă metalică de forma
suportului, confecţionată din oţel inoxidabil (Ni-Cr). La capete, carcasa este prevăzută cu
tronsoane tronconice pentru a putea fi amplasată în linia de eşapament a motorului (figura
4.47).
128
Fig. 4.47. Ansamblu convertizor catalitic:

1 – catalizator; 2 – carcasă metalică; 3 – carcasă tronconică la intrarea gazului impur;
4 – racord de legătură la intrare a convertizorului cu racordul de eşapament; 5 – carcasă
tronconică la ieşirea gazului curat; 6 – racord de legătură la ieşire a convertizorului cu
racordul de eşapament; 7 – pereţi dubli sau izolaţie termică şi acustică
Poziţia de amplasare a convertizorului catalitic în linia de eşapament trebuie să ţină

seama de timpul de amorsare sau temperatura minimă de acţionare şi temperatura maximă
care distruge materialul catalitic.
La pornirea motorului, convertizorul catalitic nu funcţionează. Când temperatura din
interiorul catalizatorului ajunge la 200 – 300C (aceasta depinde de tipul catalizatorului),
începe activarea reacţiilor de transformare. Cercetările efectuate au arătat că la temperatura
de 300C din interiorul convertizorului se realizează un grad de transformare de 90%.
Acesta corespunde la un parcurs de 1 – 3 km.
Conform acestei condiţii, convertizorul catalitic trebuie amplasat cât mai aproape de
galeria de evacuare a gazelor rezultate din camerele de ardere ale motorului.
Din punct de vedere al protecţiei catalizatorului la temperaturi mai mari de 800 –
900C, convertizorul catalitic trebuie amplasat pe linia de eşapament la o anumită distanţă
de galeria de evacuare a gazelor.
Un catalizator cu acţiune triplă realizează o transformare a substanţelor poluante din
gazele de eşapament de la MAS astfel: 96% din Hc şi CO, 76% din NOx. Aceste valori sunt
valabile pentru anumite condiţii de lucru: amestecul aer/benzină bine controlat şi dirijat,
temperatura în catalizator de 400 – 600C.
Tendinţele pe plan mondial în modernizarea şi folosirea pe scară largă a
convertizoarelor catalitice la MAS sunt:
129
 în perioada dinaintea pornirii, convertizorul catalitic este încălzit electric (de

la baterie) pentru ca activarea substanţelor catalitice să se facă odată cu pornirea motorului;
 folosirea unor catalizatori care să reziste la temperaturi ridicate pentru ca
convertizorul să fie amplasat cât mai aproape de motor pentru a se asigura o încălzire rapidă;
 utilizarea de două convertizoare, unul amplasat lângă motor care să aibă
acţiune în perioada de pornire şi unul amplasat pe linia de eşapament;
 utilizarea unor elemente de captare a hidrocarburilor nearse, plasate înaintea
convertizorului;
 înlocuirea substanţelor catalitice din grupa metalelor nobile, care sunt foarte
scumpe;
 folosirea unor benzine cu conţinut scăzut de sulf şi hidrocarburi aromatice.
La motoarele cu aprindere prin compresie – Diesel (MAC), concentraţia mare de
oxigen în camera de ardere conduce la reducerea conţinutului de CO şi hidrocarburi în
gazele de eşapament. În schimb la aceste motoare emisiile de NOx sunt mult mai mari, iar
gazele de eşapament conţin pe lângă impurităţile în fază gazoasă şi lichidă şi impurităţi în
fază solidă (funingine, metale, săruri – sulfaţi, hidrocarburi solide).
Ţările puternic industrializate, la care sursele mobile de poluare constituite de MAC
sunt reprezentative (100% camioane, 60% camionete, 20% autoturisme), au stabilit norme
pentru emisiile MAC care folosesc motorina drept combustibil (tabelul 4.8).
Tabelul 4.8. Norme privind emisiile motoarelor Diesel (g/km)

Tipul substanţei poluante:
Nr.
Ţara Anul Particule
Crt. CO Hidrocarburi NOx
solide
Ţări din:
1996 0,08 1,0 0,7 0,7
1 Comunitatea
1999 0,04 0,5 0,1 0,4
Europeană
2 S.U.A. 1996 0,1 4,2 0,31 1,25
1994 0,2 2,1 0,4 0,5
3 Japonia
2000 0,08 2,1 0,4 0,4
Pentru depoluarea gazelor de eşapament provenite de la motoarele Diesel, având în

vedere compoziţia acestora, acţiunile sunt complexe, implicând procedee fizice, electrice şi
130
chimice de separe. Dintre acestea amintim: captarea particulelor solide prin reţinerea pe
diferite materiale filtrante, combustia funinginei, oxidarea catalitică a hidrocarburilor, a
monoxidului de carbon, a aldehidelor şi a particulelor solide solubile, reducerea catalitică a
oxizilor de azot.
Captarea particulelor solide se realizează prin filtrare pe:
 filtre monolitice ceramice, care au volumul egal sau dublu cilindreei
motorului Diesel şi raportul lungime/diametru egal cu unu. Aceste filtre se regenerează o
dată la 24 ore de funcţionare (prin ardere);
 filtre de tip spumă ceramică (carbură de siliciu sau cordierit), asigură un grad
de reţinere de 60 – 70%, dar sunt necolmatabile;
 filtre de fibre neţesute, sunt de natură ceramică şi au o eficacitate de 68 –
80%.
Amplasarea filtrelor se face după catalizator.
Oxidarea catalitică este similară cu cea prezentată la motoarele cu aprindere prin
scânteie (MAS). Convertizoarele sunt de tip monolit şi nu captează particulele solide.
Reducerea catalitică a oxizilor de azot se face selectiv: cu amoniac (metodă greu de aplicat
la motoarele Diesel), cu uree (sunt necesare rezervoare de apă la 160C amplasate pe
autovehicul) şi cu hidrocarburi în prezenţa unui catalizator, Cu-zeolit (cea mai folosită
metodă).
131
132
CAPITOLUL 5: TEHNOLOGII DE ECOLOGIZARE A APEI
5.1. Factorul de mediu - apa
La nivelul planetei noastre, 70,8% din suprafaţa acesteia este acoperită cu apă.
Cantitatea totală de apă este estimată la 1.400 milioane de km3, din care 97,2% reprezintă
apa din mări şi oceane, 2,2% din calotele polare şi 0,6% apa de pe continente.
Singurul impediment privind resursele de apă dulce constă în repartizarea lor
naturală neuniformă pe glob. Din această cauză peste 70% din populaţia lumii nu dispune de
alimentare corespunzătoare cu apă potabilă.
Ca factor de mediu, apa reprezintă o importanţă deosebită fiind, ca şi aerul, un
element vital pentru vegetaţie, animale şi oameni; participă la producerea fenomenelor
atmosferice; determină diferite tipuri de climat influenţând semnificativ biocenoza şi
biotopul ecosistemelor; participă la majoritatea transformărilor fizice, chimice şi biologice
din sol şi aer; este principala verigă de legătură între biotop şi biocenoză; este un element
esenţial în dezvoltarea societăţii omeneşti [BOG 03, ION 89, NEG 87].
5.2. Sursele de apă din natură
Pentru consumul uman, animal, vegetal, industrial, gospodăresc, se poate folosi apa
provenită din orice sursă, după ce în prealabil a fost supusă unor tratamente specifice pentru
fiecare destinaţie. Sursele naturale de apă sunt reprezentate de: apa subterană, apa de
suprafaţă şi apa meteorică.
În funcţie de adâncimea la care se găsesc sursele de apă subterană se împart în surse
de adâncime şi surse freatice.
Sursele de apă de adâncime s-au menţinut constante de-a lungul timpului şi
reprezintă anumite avantaje importante [BOG 03]:
 debitul acestor ape subterane este aproximativ constant;
 au temperatura scăzută;
 proprietăţile fizico-chimice sunt aproape constante;
 substanţele poluante ajung foarte greu în aceste surse de apă din cauza
straturilor de sol impermeabil;
 conţinutul de oxigen dizolvat este mai scăzut;
133
 au o valoare a mineralizării mai ridicată (conţinut mai mare de Fe, Mn, Ca,
Mg, nitraţi, sulfaţi, etc.);
 se află sub presiune, facilitând procedeele de aducere la suprafaţă (procedee
de foraj).
Prin foraj, apele de adâncime pot ajunge în mod natural la o cotă situată deasupra
terenului – numite ape arteziene, sau pot urca la o cotă situată sub cota terenului – numite
ape ascendente. Pentru consumul uman şi cel din industria alimentară apele de adâncime
sunt cele mai recomandate.
Sursele freatice de apă se găsesc la diferite adâncimi. Acestea s-au acumulat şi se
acumulează în funcţie de regimul precipitaţiilor din regiunea respectivă şi de infiltraţiile ce
pot avea loc în vecinătatea unor râuri, fluvii, lacuri, etc.
Cu toate că apa meteorică ajunge în apa freatică trecând prin mai multe straturi de
pământ cu diferite permeabilităţi, asigurându-se o filtrare naturală, sursele de apă freatică pot
fi impurificate. Impurificarea se poate produce în următoarele cazuri [BOG 03]:
 apa din precipitaţii provine din ploi acide;
 apa din precipitaţii la nivelul solului se îmbogăţeşte în materii organice,
microorganisme, diferite elemente chimice;
 substanţele poluante din apele gospodăreşti şi industriale împreună cu apa se
infiltrează şi pătrund în apa freatică;
 adâncimea la care se găseşte apa freatică este mică;
 straturile de sol nu pot reţine substanţele poluante.
Sursele de apă de suprafaţă sunt constituite din apele de adâncime care ies la
suprafaţă sub formă de izvoare şi din acumulările precipitaţiilor atmosferice.
După natura provenienţei acumulărilor de apă, sursele de suprafaţă se clasifică în
[BOG 03]:
 surse naturale: ape curgătoare, ape stătătoare, ape stagnate;
 surse artificiale: acumulările artificiale de apă, canalele artificiale;
După durata de existenţă, sursele de suprafaţă se clasifică în [BOG 03]:
 surse permanente (este în general o caracteristică a surselor naturale);
 surse nepermanente (caracteristică a surselor artificiale şi a surselor naturale
mici);
 surse accidentale (viituri, şiroaie).
Apele curgătoare sunt reprezentate de fluvii, râuri, pâraie, torenţi, viituri şi şiroaie şi
134
Capitolul 5: Tehnologii de ecologizare a apei
au următoarele caracteristici [BOG 03]:

 debitul variabil, care depinde de cantitatea de precipitaţii căzute, de
temperatura din regiunea străbătută şi de anotimp;
 proprietăţi organoleptice diferite, care depind de sursele de poluare şi natura
terenului pe care-l străbat;
 proprietăţi fizice, chimice şi biologice variabile în intervale extrem de largi,
care depind de debit, precipitaţii, sursele de poluare, clima regiunilor străbătute, natura
terenului etc.
Apele curgătoare conţin următoarele gaze: oxigen, azot, bioxid de carbon, metan,
hidrogen sulfurat etc. Apele de munte, care au un curs turbulent conţin mai mult oxigen
decât cele de câmpie. În general apele curgătoare conţin cantităţi mari de substanţe organice,
microorganisme şi prezintă mari posibilităţi de impurificare cu substanţe poluante datorită
terenului pe care-l străbat şi deversărilor unor ape reziduale.
Apele stătătoare constituie surse importante de apă. Acestea provin din acumulările
de apă în depresiuni naturale formând lacuri, mări şi oceane. Apa mărilor şi oceanelor, cu
toate că reprezintă cea mai mare parte din cantitatea de apă de pe glob, prezintă caracteristici
aparte, pentru care nu sunt utilizate ca atare. Apa lacurilor naturale rămâne una din sursele
accesibile, prezentând următoarele caracteristici [BOG 03]:
 variaţii mici de temperatură faţă de apele curgătoare;
 cantităţi mici de suspensie;
 turbiditate mică;
 cantităţi mai reduse de substanţe organice şi microorganisme faţă de apele
curgătoare;
 procesele de autopurificare se desfăşoară mai rapid decât la apele curgătoare;
 prezintă procese accentuate de dezvoltare a unor organisme care duc la
creşterea conţinutului de fier, mangan, substanţe organice, care îi conferă gust şi miros
neplăcute.
Apele stagnate au un caracter temporar, fiind rezultatul acumulărilor de precipitaţii în
depresiuni mici. În această categorie intră bălţile şi mlaştinile, care nu prezintă interes, dar
pot deveni surse de poluare biologică.
Acumulările artificiale de apă sunt reprezentate de lacurile de acumulare, formate
prin blocarea controlată a cursurilor unor ape curgătoare. Aceste surse de apă prezintă
avantaje din punct de vedere al debitului, sunt folosite şi în alte scopuri (producerea energiei
135
electrice), calitatea poate fi uşor controlată şi corectată în funcţie de destinaţia dorită.

Cursurile artificiale de apă sunt realizate prin devierea cursurilor naturale ale apelor
curgătoare, sau provin din lacurile artificiale prin realizarea unor canale de aducţiune în
zonele în care sunt necesare surse de apă pentru irigare.
5.3. Proprietăţile apei
Calitatea apei reprezintă un ansamblu convenţional de valori ale unor proprietăţi

fizice, chimice şi biologice, ce diferă de la o destinaţie la alta. Dintre aceste proprietăţi,
pentru aprecierea calităţii apei în funcţie de destinaţie, doar câteva sunt urmărite prin
determinări de laborator [BOG 03].
Proprietăţile organoleptice sunt reprezentate de gust şi miros şi sunt determinate cu
organele de simţ ale omului. Gustul apei este rezultatul prezenţei în aceasta a substanţelor
minerale dizolvate. Mirosul apei este dat de prezenţa substanţelor organice şi a
microorganismelor în apă.
Principalele proprietăţi fizico-chimice care caracterizează apa sunt [BOG 03]:
Culoarea, care depinde de prezenţa în apă a următoarelor substanţe: oxizi ferice,
acizi humici, compuşi de mangan, clorofilă, etc. Se exprimă în grade de culoare (un grad
culoare corespunde la 1 mg clorură de platină pe litru).
Temperatura, se măsoară în C şi variază în funcţie de sursă şi anotimp. La apele de
adâncime temperatura variază între 6 – 12C, pe când la cele de suprafaţă aceasta variază
între 0 – 26C.
Conductibilitatea electrică reprezintă proprietatea apei de a fi bună conducătoare de
electricitate. În laborator se măsoară rezistivitatea electrică a apei (inversul conductibilităţii).
Radioactivitatea reprezintă proprietatea apei de a emite permanent radiaţii (, , ).
Acumularea emanaţiilor radioactive în apă depinde de tipul sursei (de adâncime, freatică
etc.), de natura straturilor de roci pe care le străbate, de natura gazelor care se degajă din
straturile subterane, etc.
Turbiditatea reprezintă raportul dintre cantitatea de material solid aflat în suspensie
într-o probă luată şi cantitatea de apă a probei respective. Se exprimă în grade de tulbureală
(un grad de tulbureală corespunde la 1 mg de silice fin pulverizată şi împrăştiată într-un litru
de apă distilată).
Reziduu fix reprezintă totalitatea substanţelor minerale şi organice din apă.
136
Determinarea acestei proprietăţi se face prin evaporarea la 105C a apei dintr-o probă şi se
cântăreşte reziduul(se exprimă în mg/l).
Reacţia apei este dată de raportul cantitativ dintre ionii de hidrogen (H) şi oxidril
(OH) aflaţi în apă la un moment dat. Pentru apa pură concentraţiile celor două grupe de ioni
sunt egale. Predominarea ionilor de hidrogen determină caracterul acid al apei, iar
predominarea ionilor de oxidril determină caracterul bazic al apei. Reacţia apei se exprimă
prin indicele pH(apa pură are pH = 7,0, fiind considerat punctul de neutralitate al scării pH).
Duritatea apei este dată de prezenţa în compoziţia sa a sărurilor de calciu şi
magneziu sub formă de carbonaţi, bicarbonaţi, cloruri, fosfaţi, sulfaţi. Duritatea poate fi
temporară, dată de carbonaţii şi bicarbonaţii de calciu şi magneziu şi care poate fi eliminată
prin fierbere. Duritatea permanentă este dată de celelalte săruri şi nu se pierde prin fierbere.
Duritatea temporară şi cea permanentă prin însumare dau duritatea totală. Duritatea se
exprimă în grade (un grad reprezintă 10 mg de oxid de calciu sau magneziu la un litru de
apă).
Proprietăţile biologice ale apei se referă la igiena, mai precis la bacteriile care se
găsesc în apă. Aceste bacterii pot proveni direct de la sursa de apă sau pe traseul de la sursă
la utilizator. Principalele categorii de bacterii sunt: bacterii obişnuite (banale), care nu au
influenţe asupra organismelor; bacterii saprofite, provenite din sursele de poluare cu dejecţii
animale şi indică prezenţa posibilă a bacilului febrei tifoide; bacterii patogene, care duc la
îmbolnăvirea organismelor animale; bacili coli, care însoţesc bacilul febrei tifoide şi care
dau indicaţii asupra impurificării apei cu ape de canalizare.
5.4. Poluarea apei
Apa reprezintă factorul de mediu care este cel mai afectat de poluare. Substanţele
poluante modifică o serie de proprietăţi ale apei şi în general cele organoleptice. Deci
problema calităţii apei nu trebuie considerată doar o problemă de mediu ci şi o problemă de
utilizare a apei.
Fenomenul de poluare al apei este analizat doar prin prisma acţiunilor directe sau
indirecte ale omului, care au ca rezultat înrăutăţirea proprietăţilor de orice fel ale apei.
Substanţele poluante din apă sunt mult mai numeroase decât cele din aer. Prevenirea şi
combaterea fenomenului de poluare a apei presupune cunoaşterea naturii substanţelor
poluante şi a maselor acestora.
137
Criteriile generale de clasificare a surselor de poluare a apei sunt [BOG 03]:

 după origine: surse naturale şi surse artificiale;
 după frecvenţă: surse permanente, surse sezoniere şi surse accidentale;
 după modul de organizare: surse organizate şi surse neorganizate.
Surse naturale de poluare permanentă sunt neorganizate şi pot produce poluarea la
toate sursele de apă din natură. Sunt greu de controlat, efectul lor asupra apei este greu de
prevenit şi combătut, provinind din:
 zăcămintele de roci solubile (sare, sulfaţi, roci radioactive, etc) pe care apele
le străbat în cursul lor impurificându-se cu acestea;
 procesul de coroziune pe care apa îl exercită asupra solului impurificându-se
cu particule solide antrenate (argile);
 vegetaţia internă a apei, fixă sau flotantă, în special în apele de suprafaţă
stătătoare (lacurile);
 vegetaţia de pe maluri, prin materialul vegetal care cade în apă (frunze,
ramuri, plante).
Surse naturale de poluare nepermanente sunt neorganizate şi reprezentate de apa
meteorică care se impurifică în atmosferă şi la suprafaţa solului, impurificând la rândul ei
apele de suprafaţă şi de adâncime.
Sursele naturale de poluare accidentală sunt neorganizate şi se produc foarte rar.
Acestea depind de fenomene foarte rare: cutremure, acţiuni vulcanice, etc.
Surse de poluare permanentă sunt surse organizate, reprezentate în principal de apele
uzate care sunt deversate în apele de suprafaţă sau se infiltrează în apele de adâncime.
Sursele de poluare accidentală, sunt surse neorganizate şi iau naştere datorită unor
accidente: deversări de ape uzate fără a fi tratate, spargeri de conducte care transportă fluide
cu acţiune poluantă, accidente navale ale transportoarelor petroliere, etc.
În funcţie de natura substanţei poluante poluarea poate fi: fizică, radioactivă,
chimică, biologică [BOG 03].
Poluarea fizică constă în ridicarea temperaturii zonale a unei surse de apă. Acest
fenomen se poate produce prin deversarea apelor uzate de la diferite activităţi industriale.
Poluarea radioactivă se poate datora atât unor cauze naturale, când apa străbate
straturi de roci care conţin elemente radioactive, cât şi unor cauze artificiale, când apa se
impurifică cu substanţe radioactive în timpul unor procese de lucru.
Poluarea chimică este cea mai frecventă şi mai agresivă formă de poluare care se
138
produce de multe ori în mod conştient. Poluarea chimică provine de la substanţele antrenate
de apele menajere, de apele din complexele agrozootehnice, de apele reziduale provenite din
marile complexe industriale. În ultimul timp un element foarte important în poluarea chimică
o constituie folosirea pe scară tot mai largă a pesticidelor în agricultură, care prin
intermediul apei meteorice ajung în sursele de apă de suprafaţă şi de adâncime.
Poluarea biologică este determinată de prezenţa organismelor vegetale şi animale în
apă. Această poluare poate fi primară sau secundară. Poluarea biologică primară se
datorează prezenţei în apă a bacteriilor, viruşilor şi paraziţilor. Aceştia provin din apele
menajere, complexele zootehnice, industria alimentară, laboratoare de analiză, spitale, soluri
contaminate etc. Poluarea biologică secundară se datorează înmulţirii excesive a
organismelor vegetale şi animale în apele care conţin reziduuri de natură organică sau
anorganică.
5.5. Tehnologii de ecologizare a apei
Posibilităţile de poluare a apei sunt multiple, iar numărul substanţelor poluante este
foarte mare. Măsurile de epurare a apei se iau atât pentru asigurarea unei anumite calităţi
pentru anumite destinaţii, cât şi pentru a se asigura protecţia mediului, când epurarea se
execută la apele uzate.
Ecologizarea apelor se realizează prin două mari procedee [BOG 03, ION 64, NEG
87, ROJ 97, RUS 97, VAI 81] :
 epurarea naturală (autoepurarea);
 epurarea artificială, care are la bază aceleaşi procese ca în cazul autoepurării,
numai că sunt dirijate de către om şi se desfăşoară cu o viteză mult mai mare. Intensitatea
proceselor de epurare artificială variază în funcţie de gradul de poluare, substanţele poluante
şi destinaţia apei. Procedeele de epurare artificială a apelor uzate, clasificate după procesele
pe care se bazează, sunt: mecanice, chimice, biologice, aplicându-se în următoarele scopuri
[BOG 03]:
 reţinerea şi/sau transformarea substanţelor nocive în produşi inofensivi;
 prelucrarea substanţelor reţinute sau inofensive (nămoluri, emulsii, spume
etc.) şi utilizarea acestora în scopuri economice.
139
5.5.1. Autoepurarea apei

Autoepurarea este un proces natural complex de reducere a impurificării unei surse
de apă. Procesele care au loc în timpul autoepurării sunt de natură fizică, chimică, biologică,
bacteriologică şi depind de următoarele condiţii [BOG 03, NEG 87, ROJ 97]:
 constanţa fluxului emisiei de substanţe poluante;
 diferenţa dintre viteza de propagare a substanţelor şi viteza apei;
 condiţiile meteorologice: temperatură, luminozitate;
 natura substanţelor poluante;
 prezenţa florei şi faunei acvatice.
Oxigenarea substanţelor organice din apă se realizează, prin reacţii biochimice la
nivelul celulei bacteriene, cu consum de oxigen din apă. Completarea apei cu oxigen se face
din aerul atmosferic şi depinde direct de condiţiile de curgere turbulentă. Pentru apele cu
regim de curgere mai liniştit, autoepurarea particulelor grele (insolubile) se face cu decantare
naturală. Pentru fiecare sursă de apă există o anumită limită de substanţe poluante a căror
acţiune poate fi anulată prin procesul de epurare.
5.5.2. Epurarea mecanică

Prin epurare mecanică se elimină corpurile mari, particulele grele care se depun sau
plutesc din apele uzate. În funcţie de gradul de epurare dorit şi de natura impurităţilor,
epurarea mecanică poate fi [BOG 03]:
 operaţie unică de epurare;
 o verigă în cadrul unui proces complex de epurare.
În cazul epurării mecanice, apele uzate sunt considerate amestecuri eterogene de
tipul:
 lichid-solid (L-S), în care faza continuă este reprezentată de apă, iar faza
discontinuă este reprezentată de particulele solide de diferite forme;
 lichid-lichid (L-L), în care ambele faze sunt lichide.
Separarea acestor amestecuri eterogene se poate realiza prin următoarele procedee:
 prin reţinerea impurităţilor mari;
 în câmp gravitaţional;
 în câmp centrifugal;
 prin filtrare în medii poroase sub acţiunea diferenţei de presiune.
140
Epurarea mecanică prin reţinerea impurităţilor mari. Corpurile şi particulele mari

din apa uzată pot fi îndepărtate prin reţinerea acestora pe grătare, site, dezintegratoare, etc.
Grătarele sunt construite din bare profilate aşezate orizontal sau vertical. Distanţa
între bare poate avea valori în intervalul 20 – 200 mm (rezultând grătare dese sau rare).
Grătarele se aşază sub un unghi  < 90 faţă de orizontală în sensul de curgere al apei. Se
pot folosi mai multe grătare aşezate în serie, în ordinea descrescătoare a distanţei dintre bare
(figura 5.1). Curăţirea grătarelor se poate realiza manual sau mecanizat (cea mai folosită
metodă).
Fig. 5.1. Schema unui grătar de reţinere cu curăţire mecanizată:

1 – grătar rar; 2 – grătar ; 3 – transportor lanţ cu greble; 4 – jgheab de evacuare impurităţi
mari; 5 – jgheab de evacuare impurităţi mici; 6 – racord de la canalizare
Sita cilindrică rotativă (figura 5.2) este formată din cilindrul 1 din tablă perforată,
amplasat perpendicular pe direcţia de curgere a apei uzate şi care se roteşte cu o turaţie mică.
Cilindrul este imersat în apă pe o adâncime cuprinsă între o treime şi două treimi din
diametrul său. Apa pătrunde în interiorul cilindrului, impurităţile mari fiind reţinute la
exterior şi dirijate către elevatorul cu cupe 3 pentru a le transporta în jgheabul de evacuare 4.
Apa din interiorul cilindrului este evacuată pe la unul din capetele cilindrului prin
conducta 2. Impurităţile aderente la suprafaţa exterioară perforată a cilindrului sunt
îndepărtate cu ajutorul dispozitivului 5 care poate fi: duşuri cu apă sau abur, perii, etc. Sita
cilindrică realizează grade mici de purificare mecanică şi are tendinţa de a produce spumă.
141
Fig. 5.2. Schema instalaţiei de epurare mecanică cu sită cilindrică rotativă
Sita conică rotativă (figura 5.3) este alcătuită dintr-o tobă conică cu unghiul
generatoarei faţă de orizontală între 15 - 30, diametrul între 500 – 800 mm, lungimea între
1500 – 2200 mm, care se roteşte cu turaţii ce pot ajunge la 1400 rot/min. Suprafaţa
exterioară este o pânză filtrantă.
Fig. 5.3. Schema sitei conice rotative:

1 – racord de alimentare cu apă uzată; 2 – tobă conică; 3 – racord de evacuare a apei
epurate;
4 – racord de evacuare impurităţi solide; 5 – lagărele de sprijin ale arborelui sitei;
6 – transmisie cu curele; 7 – motor electric
142
Sita de separare prin efect Coandă (figura 5.4) este o instalaţie statică, formată din
trei panouri cu bare orizontale profilate pentru producerea efectului Coandă. Fiecare panou
are alt unghi de aşezare faţă de orizontală.
Fig. 5.4. Schema sitei de separare prin efect Coandă: a):

1 – racord de admisie apă uzată; 2 – carcasa sitei; 3 – panou amplasat la 65; 4 – panou
amplasat la 55; 5 – panou amplasat la 45; 6 – racord de evacuare nămol; 7 – racord de
evacuare apă epurată mecanic (clarificată); b) efect Coandă: 1 – bară profilată cu muchiile
rotunjite pentru formarea efectului Coandă
Pentru mărunţirea impurităţilor solide mari din apele uzate sunt folosite diferite tipuri
de dezintegratoare care realizează o mărunţire până la dimensiuni cuprinse între 0,15 – 3,0
mm. Un dezintegrator simplu este format dintr-un rotor cu cuţite şi bare de tăiere şi
fărâmiţare. Amplasarea dezintegratoarelor sau folosirea lor se face după instalaţiile de
deznisipare, respectiv operaţia de sedimentare a nisipului şi pietrelor.
Epurarea mecanică în câmp gravitaţional. Este cel mai utilizat procedeu pentru
separarea fazelor unei suspensii (L-S) sau a unei emulsii (L-L). Separarea gravitaţională se
realizează datorită diferenţei de densitate a fazelor amestecului eterogen şi poate fi de două
feluri [BOG 03, ROJ 97]:
 sedimentarea sau depunerea particulelor sub acţiunea forţei de greutate;
 flotaţia sau antrenarea particulelor cu ajutorul bulelor aderente de gaz şi
ridicarea la suprafaţa lichidului.
Sedimentarea sau viteza de sedimentare este influenţată de [BOG 03]:
 dimensiunile particulelor;
 cantitatea fazei solide din amestec;
143
 forma particulelor solide;

 diferenţa dintre densităţile celor două faze;
 natura particulelor solide.
În urma sedimentării rezultă faza lichidă limpede numită decantat şi faza solidă
îmbibată cu lichid, numită precipitat, sediment sau nămol. Operaţia de recuperare a fazei
lichide obţinută în urma sedimentării se numeşte decantare, iar a celei solide se numeşte
îngroşare. Utilajele pentru separarea amestecurilor eterogene L-S prin sedimentare sunt
constituite din rezervoare de diferite forme şi mărimi în care se introduce apa uzată.
Particulele solide se depun în timp sub acţiunea gravitaţiei. Criteriile de clasificare a
utilajelor de sedimentare sunt [BOG 03, RUJ 97]:
 în funcţie de scopul urmărit: hidroseparatoare, decantoare, limpezitoare;
 după modul de funcţionare: discontinue, semicontinue, continue;
 după poziţia rezervorului: orizontale, verticale ;
 după forma rezervorului: cilindrice şi paralelipipedice.
Fig. 5.5. Forţele care acţionează asupra unei particule solide

aflată în mediu de dispersie lichid
Bazele de calcul pentru amestecurile eterogene L-S sunt asemănătoare cu cele de
amestecurile G-S, cu deosebirea că densitatea mediului lichid este mai mare şi trebuie
considerată în calcule. O particulă din faza solidă de volum V şi densitatea , aflată într-un
mediu lichid de densitate 1, este supusă acţiunii a două forţe (figura 5.5):
 forţa gravitaţională Fg, care acţionează de sus în jos căutând să depună
particula pe fundul vasului;
 forţa de rezistenţă a lichidului Fj, care acţionează de jos în sus căutând să
scoată particula din mediul lichid.
Utilajele folosite în acest scop se numesc vase florentine, care sunt de fapt
decantoare de formă cilindrică, aşezate vertical, cu funcţionare continuă. Înălţimea vaselor
florentine trebuie să asigure un timp suficient pentru depunerea fazei lichide cu densitate mai
mare sau pentru ca particulele fazei lichide cu densitate mică să poată ieşi la suprafaţă.
Deznisipatoarele sunt bazine care au rolul de a reţine particulele grele. Operaţia de
144
deznisipare se execută înaintea operaţiei de decantare din următoarele motive [BOG 03]:
 elimină uzura abrazivă a utilajelor din aval;
 reduce pericolul de înfundare a instalaţiilor din aval;
 reducerea cantităţii de nămol de la decantare.
Deznisipatoarele orizontale (figura 5.6), sunt constituite din două sau mai multe
bazine înguste şi puţin adânci, care au la intrare un agitator pentru reţinerea impurităţilor
plutitoare din apă.
Fig. 5.6. Schema deznisipatorului orizontal:

1 – grătare; 2 – cameră de liniştire şi de distribuire a apei;
3 – cameră de depunere a nisipului; 4 – rigolă
Deznisipatoarele verticale (figura 5.7) sunt cilindrice şi ocupă un spaţiu mai redus
decât cele orizontale. Apa uzată este alimentată printr-un racord în tubul central, coboară şi
apoi urcă prin spaţiu inelar cu o viteză redusă. Depunerile sunt colectate la partea inferioară
în rigola respectivă.
Fig. 5.7. Schema deznisipatorului vertical: 1 – racord de alimentare cu apă uzată; 2 –

spaţiu central de alimentare; 3 – rigolă de nisip; 4 – racord de evacuare a nisipului; 5 –
deversor pentru apa deznisipată; 6 – racord de evacuare a apei deznisipate
145
Decantoarele sunt construcţii pentru reţinerea particulelor solide şi sunt utilizate în

toate instalaţiile de epurare. După destinaţia pe care o au în instalaţia de epurare se împart în
[BOG 03, RUJ 97]:
 decantoare primare, folosite la epurarea mecanică după ce apa a fost
deznisipată;
 decantoare secundare, folosite la sedimentarea nămolului activ după epurarea
biologică;
Din punct de vedere al direcţiei mişcării apei decantoarele pot fi longitudinale,
verticale sau radiale. Din punct de vedere al prelucrării nămolului reţinut în decantor sunt:
fără spaţiu de fermentare sau cu spaţii de fermentare etajate. După modul de funcţionare
sunt cu funcţionare periodică sau cu funcţionare continuă.
Decantoarele cu funcţionare periodică (figura 5.8) au o construcţie simplă, fiind
formate dintr-un rezervor 1 de formă cilindrică sau paralelipipedică, prevăzut cu racordul 2
de alimentare cu apă uzată. Apa epurată este evacuată prin racordul 3, racordat la sifonul 5,
care poate fi amplasat la diferite înălţimi cu ajutorul scripetelui 6. Precipitatul este evacuat
periodic prin racordul 4.
Fig. 5.8. Schema unui decantor cu funcţionare periodică

Decantoarele cu funcţionare continuă realizează alimentarea apei uzate şi evacuarea
apei purificate şi a nămolului în mod continuu. Pot fi construite în mai multe variante:
orizontale, verticale, cilindrice cu agitatoare etc.
Decantorul orizontal (figura 5.9.a) este construit sub forma unui bazin 1 cu baza
146
înclinată, pentru a asigura alunecarea precipitatului spre gura de evacuare 8. Alimentarea cu

apă uzată se face prin racordul 4, într-un spaţiu 2 prevăzut cu preaplin, care realizează
distribuţia uniformă a apei uzate în camera de sedimentare. Apa epurată, obţinută deasupra
precipitatului, se scurge în vasul 3, de unde, după o ultimă decantare, este evacuată prin
racordul 5. Pentru curăţirea bazinului de precipitat este folosit un răzuitor 7, care este
permanent deplasat cu ajutorul unui pod rulant 6. Acest tip de decantor poate funcţiona şi
periodic, când precipitatul este evacuat la intervale de timp.
Fig. 5.9. Scheme de decantoare cu funcţionare continuă
Decantorul vertical (figura 5.9.b) este format din rezervorul 1 cu fund conic, prevăzut
la partea superioară cu rigola 2 în care se colectează apa epurată, de unde este evacuată prin
racordul 5. Apa uzată este alimentată prin conducta centrală 3, care are la partea de jos o
pâlnie, în scopul reducerii vitezei amestecului. Precipitatul este evacuat prin racordul 4.
147
Decantorul cilindric cu agitator (figura 5.9.c) este format din rezervorul 1, de mică
înălţime, cu fundul uşor înclinat. Pe axul central 2, sunt montate braţele 3, prevăzute cu
racleţi pentru răzuirea precipitatului depus pe fundul rezervorului. Alimentarea se realizează
prin conducta 8 şi distribuitorul central 4, care realizează distribuţia uniformă a apei uzate.
Particulele solide se depun pe fundul vasului, de unde le preia racletele şi le evacuează prin
racordul 6. Apa epurată este colectată în rigola 7 şi evacuată prin racordul 5.
Parametrii generali de calcul tehnologic ai decantoarelor sunt: timpul de trecere al
apei prin decantor tdec ; lungimea decantorului L; lăţimea decantorului; înălţimea utilă, care
rezultă din însumarea zonelor de sedimentare(figura 5.10)
Fig. 5.10. Zonele de sedimentare
Flotaţia reprezintă procesul de antrenare a particulelor aflate în suspensie într-un

mediu lichid, la suprafaţa acestuia, cu ajutorul bulelor de aer (gaz) aderente. Flotaţia decurge
în funcţie de felul particulelor [BOG 03, ROJ 97]:
 pentru particulele mari şi grele sunt necesare bule mari de gaz ;
 pentru particule mici şi uşoare sunt necesare bule mici de gaz;
 pentru flotaţia coloizilor este obligatoriu ca în prealabil să se execute operaţia
de floculare (afânarea coloizilor prin introducerea de aer).
Flotaţia prin barbotare se utilizează la separarea grăsimilor din apele uzate (menajere,
abatoare etc.). în zona aerată puternic particulele de grăsimi încorporate în alte particule sunt
puse în libertate.
În figura 5.11 este prezentată schema unui separator de grăsimi care funcţionează
prin flotaţie.
148
Fig. 5.11. Schema separatorului de grăsimi prin flotaţie:

1 – racord alimentare uzată; 2 – placă poroasă; 3 – racord evacuare apă epurată; 4 –
racord admisie apă; 5 – perete deflector; 6 – echipament de colectare a grăsimii
Flotaţia mecanică se utilizează la separarea particulelor minerale şi a celor care
precipită greu. Principiul de lucru al unui separator care lucrează prin flotaţie mecanică
constă în amestecarea aerului atmosferic cu apa uzată cu ajutorul unui rotor mecanic axial
prin axul căruia este aspirat aerul atmosferic (prin efectul de ejecţie dat de rotor). Efectul de
amestecare este dat de curentul descendent creat de rotor, care vine în contact cu aerul
aspirat. În figura 5.12 este prezentată schema unui asemenea separator.
Fig. 5.12. Schema unui separator de grăsimi prin flotaţie mecanică:

1 – rotor; 2 – cameră de flotaţie; 3 – racord alimentare cu apă uzată; 4 – motor electric;
5 – arbore agitator (rotor); 6 – canale de admisie a aerului atmosferic; 7 – pereţi deflectori
pentru atenuarea turbulenţei; 8 – orficii practicate în stator pentru circulaţia apei şi
aerului; 9 – stator; 10 – apă epurată; 11 – racord pentru evacuarea aerului; 12 –
împingător spumă; 13 – rezervor colector spumă; 14 – racord de evacuare a spumei
149
Flotaţia sub vid constă în saturarea apei uzate cu aer într-o incintă închisă, după care
este trecută într-un spaţiu în care presiunea este mai mică decât presiunea atmosferică. În
acest mod se formează un procent mai mare de bule care asigură flotarea particulelor aflate
în suspensie.
Flotaţia prin presurizare se realizează cu o cantitate de apă epurată reciclată cu o
pompă şi introdusă la o presiune mai mare în camera de presurizare unde este adus aer de la
un compresor. Apa presurizată, printr-un robinet de detentă, eliberează cantitatea de aer
dezvoltată sub formă de bule fine în camera de amestec cu apa uzată. Procesele de separare
prin flotaţie sunt des folosite la epurarea apelor uzate în industria alimentară, a celulozei şi
hârtiei şi în industria minieră.
Epurarea mecanică în câmp centrifugal. Suspensiile din apă, în câmp centrifugal

sunt separate sub acţiunea forţei centrifuge, care este mult superioară celei gravitaţionale şi
celei de filtrare. Astfel, particulele fine care nu se depun gravitaţional pot sedimenta în câmp
centrifugal.
Separarea amestecurilor eterogene în câmp centrifugal se poate efectua, fie după
principiul filtrării, fie după principiul decantării. În primul caz pereţii tamburului sunt
perforaţi pentru trecerea fazei lichide şi reţinerea particulelor solide, în cazul al doilea,
pereţii nu sunt perforaţi, fazele amestecului aşezându-se paralele cu tamburul după
densităţile lor.
În cazul apelor uzate, epurarea în câmp centrifugal se realizează în două moduri
[BOG 03, ROJ 97]:
 în câmp centrifugal creat de elementele în mişcare de rotaţie ale centrifugei
(rotor), sunt utilizate în cazul nămolurilor;
 în câmp centrifugal creat prin trecerea apei uzate prin diferite piese profilate,
care imprimă acesteia o mişcare de rotaţie elicoidală descendentă (hidrocicloane cu
alimentarea apei la viteze mari prin racorduri amplasate tangenţial, sau prin piese profilate).
Centrifugele cu transportor elicoidal au funcţionarea continuă, iar tamburul este de
formă cilindrică sau conică, neperforat (centrifugă de sedimentare).
În figura 5.13 este reprezentată schema unei centrifuge orizontale cu tambur cilindro-
conic, cu transportor elicoidal pentru descărcarea sedimentului. Transportorul elicoidal,
printr-un reductor planetar, este antrenat la o turaţie mai mică decât turaţia tamburului, astfel
încât între cele două faze (solidă şi lichidă) se creează o mişcare relativă, care împiedică
blocarea zonei de alimentare.
150
Fig. 5.13. Schema centrifugei orizontale cu transportor elicoidal:

1 – racord de alimentare a apei uzate; 2 – conductă de alimentare concentrică cu tamburul;
3 – tamburul centrifugei; 4 – transportorul elicoidal; 5 – grup de antrenare
tambur şi transportor elicoidal; 6 – racord pentru descărcare sediment;
7 – racord de evacuare apă epurată (filtrat)
Fig. 5.14. Schema unei centrifuge verticale cu cuţit raclor:

1 – tambur perforat; 2 – conductă de alimentare cu apă uzată; 3 – cuţit raclor;
4 – sediment; 5 – apă epurată; 6 – racord evacuare apă epurată;
7 – evacuare sediment; 8 – carcasa centrifugei
În cazul particulelor solide grele, uşor sedimentabile se folosesc centrifuge verticale,
la care sedimentul este îndepărtat prin raclare cu un cuţit. Cuţitul are înălţimea tamburului şi
intră în acţiune atunci când sedimentul atinge o anumită grosime (fig. 5.14).
151
Centrifugele cu talere sau discuri sunt cel mai des utilizate la separarea nămolului
activ (figura 5.15). Alimentarea apei uzate se face prin conducta 1 amplasată în centrul
tamburului cu talere 2. Apa uzată se ridică prin talerele 2 trecând prin orificiile 3 practicate
în talere. Apa curată este orientată către axul central al centrifugei, fiind ridicată şi evacuată
prin orificiul inelar 4, iar sedimentul care a fost orientat către periferia tamburului este
ridicat şi evacuat prin orificiile 5.
Fig. 5.15. Schema centrifugei cu talere Fig. 5.16. Schema centrifugei cu talere
cu descărcarea sedimentului la periferie
Evacuarea sedimentului se poate face şi pe la partea inferioară a periferiei tamburului
(figura 5.16).
Alte criterii de clasificare a centrifugelor utilizate la separarea amestecurilor
eterogene de tip lichid-solid sau lichid-lichid, sunt [BOG 03]: după poziţia arborelui: cu
arbore vertical, cu arbore orizontal, cu arbore înclinat; după modul de susţinere al
tamburului centrifugei: cu ax vertical şi tambur suspendat, cu ax vertical şi tambur rezemat,
cu ax orizontal şi tambur în consolă, cu ax orizontal şi tambur între reazeme; după modul de
funcţionare: cu funcţionare discontinuă, cu funcţionare semicontinuă (cu alimentare
continuă şi cu evacuare discontinuă), cu funcţionare continuă; după modul de descărcare: cu
descărcare manuală, cu descărcare mecanică.
Hidrociclonul [BOG 03, ROJ 97] realizează separarea particulelor solide dintr-un
mediu de dispersie lichid. Apele uzate care se epurează în hidrociclon nu pot fi tratate cu
substanţe de floculare datorită vitezelor şi acceleraţiilor mari care împiedică procesul de
floculare.
152
Fig. 5.17. Schema tehnologică a unui hidrociclon

Hidrocicloanele sunt numite şi centrifuge fără elemente în mişcare. Un hidrociclon
(figura 5.17) este compus dintr-un recipient 1 de formă cilindrică, terminat cu un trunchi de
con 2. La partea superioară cilindrul este prevăzut cu capacul 4 şi racordul 3 pentru
alimentarea tangenţială a apei uzate. În interior, în partea centrală a recipientului, se află
tubul 5, astfel aşezat încât ajunge cu un capăt aproape de baza părţii cilindrice, iar celălalt
capăt este scos în afara recipientului. Tubul este acoperit cu o hotă de protecţie împotriva
impurităţilor. La partea inferioară a trunchiului de con se află montată o ecluză 6, pentru
evacuarea particulelor solide care se depun. Elementele geometrice ale unui hidrociclon sunt
prezentate în figura 5.18.
Fig. 5.18. Elementele geometrice ale unui hidrociclon
153
Epurarea mecanică prin filtrare. Filtrarea apelor uzate se bazează pe capacitatea

de reţinere a suspensiilor de către un mediu poros, când este străbătut de aceasta. Operaţia de
filtrare estre ultima verigă dintr-un proces tehnologic de epurare a apelor uzate, putând fi
aplicată şi la apele tratate cu substanţe coloidale dacă se folosesc medii de filtrare
corespunzătoare.
Se consideră că prin porii materialului filtrant şi ai precipitatului care se depune, pori
ce sunt consideraţi cilindrici, cu diametre egale şi lungimi egale cu grosimea stratului filtrant
(material filtrant şi precipitat), curgerea lichidului ce se separă este laminară. Pentru
separarea amestecurilor eterogene de tip lichid-solid se folosesc filtre. Acestea se pot
clasifica după mai multe criterii [BOG 03]:
a) După modul de funcţionare: filtre cu funcţionare periodică sau filtre discontinue,
la care suportul filtrant este fix, operaţiile procesului de filtrare se execută simultan pentru
toate elementele (pătrunderea suspensiei, formarea precipitatului, eliminarea precipitatului
etc.); filtre cu funcţionare continuă, la care suportul filtrant se deplasează într-un circuit
închis, operaţiile procesului de filtrare sunt diferite pe porţiuni ale suportului filtrant (pe o
porţiune a suportului filtrant se face alimentarea cu suspensie, pe altă porţiune are loc
formarea precipitatului, iar pe altă porţiune are loc evacuarea precipitatului);
b) După modul de realizare a diferenţei de presiune necesară filtrării: filtre care
funcţionează sub acţiunea presiunii hidrostatice a înălţimii stratului de suspensie; filtre cu
vid, filtre care funcţionează sub presiune, creată de acţiunea unor pompe.
Categoria filtrelor care funcţinează sub acţiunea presiunii hidrostatice cuprinde
filtrele orizontale şi filtrele verticale.
Fig. 5.20. Schema unui filtru deschis care funcţionează la presiune hidrostatică:
a) fără agitator; b) cu agitator; 1 – suport (sită, grilaj); 2 – material filtrant;
3 – precipitat; 4 – rame de sprijin; 5 – ax agitator; 6 – palete agitator
154
Filtrele orizontale sunt deschise, cu funcţionare periodică (discontinuă), constituite

din recipiente cilindrice cu diametru mare, la baza cărora se află o sită, un ciur sau un grilaj,
care constituie suportul de aşezare a materialului filtrant pe care se depune precipitatul
(figura 5.20). Amestecul (apa uzată) este alimentat printr-o conductă plasată în partea de sus
a recipientului. Filtratul (lichid-apa epurată) este evacuat printr-o conductă plasată la partea
de jos a recipientului sub sita pe care se află materialul filtrant, iar precipitatul (impurităţile
solide din apă) se descarcă manual prin gaura de evacuare plasată la înălţimea materialului
de filtrare. Deasupra materialului de filtrare se poate monta un agitator (figura 5.20. b) care
să asigure afânarea precipitatului, precum şi evacuarea precipitatului la terminarea operaţiei.
Filtrele verticale au construcţia asemănătoare cu cea a filtrelor orizontale, cu
deosebirea că vasul în care se află amestecul pentru filtrare este mult mai înalt, pentru a crea
o presiune mai mare asupra elementului filtrant. Presiunea de deasupra materialului filtrant
şi după o perioadă de timp, de deasupra precipitatului este creată de înălţimea coloanei de
amestec.
Filtrele care funcţionează sub vid au o eficienţă mai mare a filtrării, reducând durata
de filtrare prin realizarea artificială (prin pompe de vid) a unei diferenţe de presiune mare.
Filtrul tambur cu vid (figura 5.21) cu suprafaţa exterioară filtrantă are funcţionarea
continuă, automată şi este cel mai utilizat la epurarea apelor uzate.
Fig. 5.21. Schema unei instalaţii de filtrare cu vacuum cu

depunerea precipitatului la exteriorul tamburului
155
Este format dintr-un cilindru orizontal 1 prin pereţii radiali 4, care împarte filtrul în
patru componente sau celule 5. Cilindrul central are acelaşi număr de componente ca şi
filtrul, fiind perforat. Compartimentele au următoarele destinaţii [BOG 03]:
 compartimentul I, în care are loc colectarea filtrantului datorită depresiunii
create cu ajutorul conductei 6 legată la instalaţia de vid formată din separatorul de apă 7,
regulatorul pentru controlul vidului 8, pompa de vid 9 şi rezervorul pentru evacuarea aerului
10;
 compartimentul al II-lea în care este colectat filtrantul (apa epurată), care
rezultă după spălarea precipitatului este legat la instalaţia de vid prin conducta 6;
 compartimentul al III-lea, în care se introduce aer sub presiune prin conducta
11 de la compresorul de aer 12 pentru desprinderea precipitatului de pe materialul filtrant;
 compartimentul al IV-lea, în care se introduce aer sub presiune prin conducta
13 pentru desfundarea porilor materialului filtrant.
Cuţitul 14 realizează desprinderea precipitatului care este colectat pe banda
transportoare 15. Apa uzată este alimentată continuu în cuva 16, în care se află un agitator
17.
Tamburul se roteşte continuu cu o turaţie de 4 – 5 rot/min şi este imersat în apa uzată
pe o treime din diametru. Pentru evacuarea rapidă a precipitatului şi recuperarea rapidă a
pânzei de filtrare se pot folosi filtre celulare rotative cu detaşarea precipitatului pe role
(figura 5.22).
Fig. 5.22. Schema unui filtru celular rotativ cu detaşarea precipitatului pe role
Pânza 1 este înfăşurată pe rola de detaşare 2, rola de spălare 3 şi pe rola de

desfundare a porilor 4, după care intră în cuva cu apă uzată pentru filtrare.
156
Filtrele care funcţionează sub presiune sau filtrele presă sunt des folosite la presarea
nămolului deoarece rezultă un precipitat cu umiditate redusă. La aceste filtre creşterea
diferenţei de presiune necesară în operaţia de filtrare se realizează cu ajutorul presiunii de
pompare a amestecului în spaţiul de alimentare sau prin reducerea volumului camerei de
alimentare, forţând faza lichidă din amestec să treacă prin suprafaţa filtrantă. Materialul
filtrant este aşezat pe suporţi din tablă perforată sau împletituri din sârmă.
Odată cu reţinerea particulelor solide se pot reţine şi o parte din microorganismele ce
se află în amestecul lichid supus filtrării.
5.5.3. Epurarea biologică

Prin epurare biologică se înţelege procesul de prelucrare a apelor uzate în urma
căruia are loc transformarea impurităţilor organice, ca rezultat al metabolismului bacterian,
în produşi de degradare inofensivi şi biomasă. Procesul de epurare biologică a apelor uzate
se rezumă la un transfer de materiale dinspre apă spre celulele vii şi dinspre acestea spre apă.
Epurarea biologică cuprinde două procese [BOG 03, ROJ 97]:
 un proces biologic aerob în care sunt implicate microorganisme care necesită
oxigen dizolvat pentru desfăşurarea proceselor metabolice;
 un proces biologic anaerob în care sunt implicate microorganisme care
folosesc oxigenul din materia organică sau din compuşii minerali (din nitriţi sau sulfaţi cu
formare de amoniac, respectiv hidrogen sulfurat).
După natura procesului biologic, microorganismele se împart în două grupe:
microorganisme aerobe folosite la epurarea apelor uzate cu impurităţi predominant organice
şi în procesele de stabilizare aerobă a nămolurilor şi microorganisme anaerobe utilizate în
procesele de stabilizare a nămolurilor, la fermentarea lor cu producere de biogaz.
Epurarea biologică aerobă constă în oxidarea substanţelor organice ca rezultat al
activităţii microorganismelor aerobe, rezultând bioxid de carbon, apă şi importante cantităţi
de energie (figura 5.23). Procesele de epurare biologică aerobă a apelor uzate, care sunt
biodegradabile, se pot clasifica după modul de depunere a biomasei în două categorii:
 procese în care microorganismele sunt suspendate în apă sub formă de
flocoane, numite procese de epurare biologică cu nămol activ;
 procese în care microorganismele sunt fixate pe un suport solid, formând
biofiltre.
Procesele de epurare sunt conduse în trepte succesive, catalizate de enzime specifice
157
pentru fiecare treaptă (catalizatori biochimici produşi de celula vie). Activitatea enzimatică
este influenţată de temperatură, indicele pH al apei uzate, prezenţa inhibatorilor.
Fig. 5.23. Schema degradării aerobe a substanţelor organice
Epurarea biologică cu nămol activ se realizează în instalaţii care cuprind (figura

5.24) utilaje de epurare mecanică primară, utilaje pentru epurarea biologică şi utilaje pentru
epurarea mecanică secundară. Prin aerarea apei uzate se formează flocoane brune care au o
structură complicată caracterizată printr-o masă gelatinoasă secretată de microorganisme
(bacterii şi substanţe inerte). Floconul este unitatea de bază a nămolului activ.
Fig. 5.24. Schema unei instalaţii de epurare biologică cu nămol activ:

1 – decantor pentru epurarea primară; 2 – bazin de aerare; 3 – conducte pentru aer;
4 –decantor pentru epurarea secundară; 5 –conductă pentru recircularea nămolului; 6 –
pompă
Oxigenul necesar procesului biologic provine din aerul atmosferic este introdus în
apa uzată prin metode mecanice, pneumatice şi mixte (figura 5.25). La apele uzate care
158
conţin substanţe organice în concentraţie mare sau biorezistente este folosit oxigenul pur în
procesul de epurare biologică. Indiferent de metoda folosită, prin aerare trebuie să se
asigure:
 transferul intens al oxigenului din aer în apă;
 circulaţia şi omogenizarea flocoanelor de nămol activ în apa uzată;
 viteze mai mari decât viteza de depunere a nămolului activ.
Fig. 5.25. Metode de aerare:a) mecanică cu rotor; b) mecanică cu rotor cu ax

orizontal; c) pneumatică cu sifon; d) pneumatică cu placă poroasă; e) mixtă
Epurarea biologică prin biofiltre este caracterizată prin faptul că biomasa este
depusă pe un suport solid format din materiale filtrante cu suprafaţă specifică mare. Apa
uzată este alimentată pe la partea superioară a filtrului biologic, fiind distribuită uniform de o
paletă rotitoare peste materialul granulat de umplutură, străbate acest strat peste care s-a
dezvoltat o peliculă biologică, fiind colectată şi evacuată pe la partea inferioară a filtrului.
Fig. 5.26. Schema unui filtru biologic:1 – conductă pentru alimentare
159
cu apă uzată; 2 – paletă rotitoare de distribuţie; 3 – material granular solid; 4 – peliculă

biologică; 5 – conductă pentru ventilaţie cu aer; 6 – drenaje; 7 – fund cu orificii pentru
evacuarea apei; 8 – fund înclinat pentru scurgerea apei; 9 – evacuarea apei epurate;
10 – racord preaplin; 11 – pereţi din beton
În figura 5.26 este prezentată schema unui biofiltru iar în figura 5.27, schema unei
instalaţii de epurare cu biofiltre.
Fig. 5.27. Schema unei instalaţii de filtrare cu biofiltre: 1 – alimentare cu apă uzată;
2 – decantor primar; 3 – evacuare apă epurată; 4 – evacuare nămol primar; 5,6 – biofiltre;
7 – evacuată apă epurată biologic; 8 – reciclare apă; 9 – pompă; 10 – decantor secundar;
11 – nămol secundar; 12 – evacuare apă epurată; 13 – reciclare nămol secundar; 14 –
pompă
Filtrele biologice se pot clasifica după mai multe criterii [BOG 03]: după numărul de
trepte de epurare: cu o treaptă de epurare sau cu două trepte de epurare; după modul de
alimentare şi de realizare a contactului între apa uzată şi pelicula biologică: uzuale cu
alimentare continuă, de contact (cu introducerea intermitentă a apei uzate), scufundare, cu
material granular menţinut în permanenţă sub apă şi aerare artificială; după modul de
realizare a aerării: filtre cu ventilaţie naturală sau filtre cu ventilaţie artificială (aerofiltre).
Epurarea biologică anaerobă. Reacţiile din mediu anaerob produc mai puţină
energie , ceea ce duce la sinteza unor cantităţi mai reduse de material celular, deci la o
creştere mai mică a suspensiei bacteriene. Fermentaţia are loc în absenţa aerului, în bazine
etanşe, la temperaturi ce variază între 20 - 60C.
Variantele de realizare a procesului anaerob sunt [ROJ 97]: cu masă biologică în
suspensie, apa uzată fiind recirculată prin masa de microorganisme anaerobe care se
160
dezvoltă pe un suport granular poros (cărbune activ sau argilă calcinată) şi menţinută în stare
de expansiune la partea inferioară a bazinului de fermentare sub acţiunea bulelor de gaz
formate şi a vitezei ascensionale a apei; cu masă biologică sub formă de peliculă pe un
suport solid, această variantă fiind asemănătoare cu cea anaerobă, în acest caz folosindu-se
filtre anaerobe complet închise, iar materialul filtrant complet înecat.
5.5.4. Epurarea chimică

Pe lângă tehnicile prezentate până în prezent, la epurarea apelor uzate sunt folosite şi
cele chimice bazate pe [BOG 03, ROJ 97]: oxidare chimică în faza lichidă (cu ozon, cu clor),
schimb ionic, incinerare, oxidare termică (cu aer, în faza lichidă), cataliză, fotocataliză.
Prelucrarea chimică a apelor uzate se realizează prin procedee: de neutralizare,
oxidare şi reducere, coagulare şi floculare, schimb ionic sau prin folosirea catalizatorilor de
accelerare a reacţiilor chimice.
Neutralizarea apelor uzate are drept scop corectarea pH-ului apei uzate, aducându-l
la o valoare cât mai apropiată de cea neutră. Valoarea neutră a pH-ului apei uzate
favorizează dezvoltarea florei şi faunei acvatice şi reduce coroziunea materialelor metalice
cu care apa vine în contact.
Neutralizarea se poate face prin următoarele metode:
 prin neutralizarea reciprocă a apelor uzate acide şi alcaline prin amestecare,
atunci când acestea rezultă din instalaţii apropiate ca distanţă;
 folosirea unor deşeuri industriale: nămolurile de la fabricile de sodă sau de la
producerea acetilenei din carbid; gazele de ardere bogate în dioxid de carbon, acizi reziduali
de la sulfurare etc;
 folosirea unor substanţe cu caracter puternic acid sau bazic.
Apele acide pot fi neutralizate cu următoarele substanţe:
 piatra de var (calcarul) sub formă de granule;
 hidroxidul de calciu utilizat ca var stins sau ca lapte de var;
 hidroxidul şi carbonatul de sodiu.
Apele alcaline sunt mai rar întâlnite şi pot fi neutralizate cu:
 acid sulfuric sau acid clorhidric (metodă mai rar folosită);
 dioxid de carbon;
 gaze de ardere provenite de la arderea petrolului, a gazelor naturale sau a
161
combustibililor solizi.
Epurarea apelor uzate prin reacţii de oxidare .În cazul în care substanţele organice
din apele uzate sunt rezistente la procesul de epurare biologică (detergenţi, coloranţi, etc) se
poate folosi oxidarea chimică a acestor substanţe rezultând produşi finali de oxidare sau
obţinerea unor specii intermediare care nu sunt dăunătoare.
Prin oxidare se pot îndepărta şi substanţe anorganice precum fierul, manganul,
sulfurile, sulfaţii, cianurile. Un agent de oxidare trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:
 să nu producă impurităţi secundare greu de îndepărtat;
 să aibă o gamă largă de substanţe organice asupra cărora acţionează;
 să nu ducă la creşterea conţinutului de săruri minerale din apă;
 timpul de reacţie să fie mai mic de trei ore;
 să nu prezinte risc şi cheltuieli în manipulare;
 să nu modifice pH-ul apei.
Cei mai importanţi oxidanţi sunt [NEG 87, ROJ 97]: Apa oxigenată, folosită în
prezenţa unui catalizator, duce la obţinerea de apă, oxigen şi hidroxid feric. Hidroxidul feric
acţionează ca un coagulant uşurând sedimentarea particulelor de impurităţi; Ozonul, folosit
la procesul de oxidare al apelor uzate prezintă următoarele avantaje: costuri reduse, distruge
direct proteinele şi aminoacizii şi acţionează asupra substanţelor biorezistente; Clorul şi
compuşii cu clor au un grad de epurare mai mare, iar produşii rezultaţi pot fi toxici. Aceşti
oxidanţi sunt utilizaţi pentru îndepărtarea hidrogenului sulfurat, a nitraţilor, amoniacului,
cianurilor, etc.
Epurarea apelor uzate prin precipitare, coagulare şi floculare. Precipitarea este un
proces specific ionilor, care în urma unor reacţii chimice formează săruri care se depun în
câmp gravimetric.
Fig. 5.28. Schema unui bazin de reacţie la care alimentarea cu apă uzată
162
se face după o mişcare elicoidală descendentă:1 – racord de alimentare cu apă uzată;

2 – partea cilindrică a bazinului; 3 – partea conică a bazinului (decantorul); 4 – cilindru de
alimentare turbulentă; 5 – grătar pentru liniştirea apei; 6 – racord de evacuare a apei
epurate; 7 – racord de evacuare a flocoanelor depuse; 8 – dispozitiv pentru imprimarea
mişcării elicoidale descendente a apei uzate
Coagularea este fenomenul de aglomerare a particulelor fine coloidale sub acţiunea
unor substanţe chimice, numite coagulanţi, rezultând flocoane fine.
Flocularea este o etapă ce urmează coagulării şi constă în aglomerarea flocoanelor
fine rezultând flocoane mari.
Agenţii de coagulare, care realizează destabilizarea sistemelor coloidale, sunt sărurile
acizilor tari şi ale bazelor slabe: alaunul de aluminiu şi sodiu sau potasiu, aluminatul de
sodiu, sărurile de fier. Agenţii de floculare sunt: argilele minerale (bentonitele), acizii
silicici, amidonul, dextranul, carboximetril celuloza, colagenul, polietilendiamidele,
clorhidraţii de polivinilamoniu etc.
O instalaţie de coagulare-floculare cuprinde următoarele elemente: separatoare cu
grătare, bazin de egalizarea debitului, bazin de preparare a soluţiei de tratare, pompe
dozatoare, bazin de amestec, bazin de reacţie, decantoare, instalaţii de deshidratare a
nămolului. Substanţele coagulante se pot găsi în bazinele de amestec sau pot fi injectate în
conducta de transport a apei uzate. De la bazinele de amestec apa este transportată în
bazinele de reacţie (figura 3.28), unde se formează flocoanele mari, care se depun la partea
inferioară a bazinelor de formă conică, care joacă rolul de decantoare.
Epurarea apelor uzate prin schimb ionic. Schimbul ionic constă în înlocuirea
ionilor prezenţi în apă prin ioni aflaţi în structura unor substanţe ce poartă denumirea de
schimbători de ioni. Schimbătorii de ioni se folosesc la prelucrarea apei prin dedurizare,
eliminarea carbonaţilor, deionizare, eliminarea unor substanţe organice.
Schimbătorii de ioni sunt formaţi dintr-un suport pe care s-au grefat substanţe
schimbătoare de ioni. Aceşti schimbători de ioni se pot clasifica astfel [NEG 87]:
 după natura lor: anorganici naturali numiţi zeoliţi (silicaţi de aluminiu),
anorganici sintetici numiţi permutiţi (cristale de dioxid de siliciu, silicat de aluminiu hidratat,
carbonat de sodiu) şi organici (răşini sintetice);
 după încărcarea electrică a ionilor care sunt reţinuţi: cationiţi (puternici
acizi, slab acizi) şi anioniţi (puternic bazici, slab bazici);
 după natura cationului care intră în reacţia de schimb: (Na – cationiţi, H –
163
cationiţi).
Schema unei instalaţii de dedurizare a apei cu Na cationiţi este redată în figura 5.29.
Epurarea catalitică .Aceasta se bazează pe conversia chimică a poluanţilor organici
sau anorganici în prezenţa unor catalizatori care au rolul de acceleratori ai reacţiei chimice.
În funcţie de tipul reacţiei, metodele catalitice se împart în: metode de oxidare catalitică şi
metode de hidrogenare catalitică; după natura substanţelor poluante: metode pentru
transformarea substanţelor organice şi metode pentru transformarea substanţelor
anorganice; după tipul fazelor: metode catalitice eterogene şi metode catalitice omogene.
Fig. 5.29. Schema unei instalaţii de dedurizare cu Na – cationiţi:

1 – rezervor de afânare, 2 – filtru cu Na – cationiţi, 3 – rezervor pentru pregătirea soluţiei
de clorură de sodiu; 4 – pâlnie pentru introducerea clorurii de sodiu; 5 – reductorul vitezei
de afânare; 6 – Na – Cationiţi; 7 – strat de pietriş; 8 – clorură de sodiu; 9 – strat filtrant; 10
– robinet pentru evacuarea soluţiei de clorură de sodiu; 11 – robinet de evacuare
Oxidarea catalitică se aplică când procedeele clasice (oxidarea biologică sau

chimică) nu dau randament şi constă în oxidarea compuşilor organici din apele uzate în
prezenţa unui catalizator. Catalizatorii folosiţi trebuie să fie activi şi să prezinte o stabilitate
faţă de mediul agresiv în care lucrează (apele uzate pot fi acide sau alcaline, etc.).
Catalizatorii pot fi constituiţi din: metale depuse pe suport, în special metale nobile
Pt, Pd, Rh, Rn, Ir şi care au utilizare la apele poluante cu fenoli, acid acetic, acid formic, acid
maleic, alcooli; oxizi metalici: CuO-ZnO-Al2O3, folosiţi la apele poluate cu fenoli,
clorfenoli, alcool butilic, nitrofenol.
În timpul oxidării catalitice trebuie asigurat un contact intim al celor trei faze
folosite: faza lichidă-apa uzată, faza gazoasă-oxigenul pentru oxidare, faza solidă-
164
catalizatorul.
Catalizatorii pot fi utilizaţi, ca: suspensii introduse în autoclave cu agitatoare;
straturi fixe, care sunt străbătute descendent sau ascendent de apa uzată. În figura 5.30 este
prezentată o instalaţie de oxidare catalitică a poluanţilor organici din apa uzată.
Epurarea fotocatalitică [NEG 87] este eficientă în majoritatea claselor de compuşi
organici şi o bună parte din cei anorganici. Este folosită în cazul substanţelor poluante greu
degradabile prin metodele prezentate până acum: derivaţii halogenaţi, fenolii, pesticidele,
hidrocarburile, substanţele tensioactive, alcoolii, aminele, polimerii, etc.
Fig. 5.30. Schema instalaţiei de oxidare catalitică a poluanţilor organici din apa uzată:
1 – pompă pentru alimentarea cu apă uzată; 2 – schimbător de căldură; 3 – preîncălzitor; 4
– reactor; 5 – separator; Au – apă uzată; Ap – apă purificată
Fotocatalizatorii cei mai folosiţi din cadrul materialelor semiconductoare sunt:

dioxidul de titan (TiO2) şi oxidul de zinc (ZnO). Dioxidul de titan este folosit sub forma unor
membrane fixate pe pereţii fotocatalizatorului sau sub formă de sticlă poroasă.
Cel mai răspândit sistem (figura 5.31) este format dintr-o lampă 5, care este
înfăşurată într-un manşon din fibră de sticlă 3 care conţine TiO2. Acest ansamblu este
introdus într-un tub din oţel inoxidabil 4, care are la un capăt racordul 1, de alimentare a apei
uzate Au, iar la celălalt capăt racordul 2 de evacuare a apei purificate Ap.
165
Fig. 5.31. Schema unui fotoreactor
În interiorul fotoreactorului apa circulă între lampă şi tubul exterior din oţel inox,
străbătând stratul de fibră de sticlă şi TiO2. Fotocataliza eterogenă are următoarele avantaje:
acţionează asupra unei game mari de poluanţi de concentraţii diferite, nu foloseşte reactanţi
suplimentari, durate mici de degradare la majoritatea poluanţilor, nu necesită condiţii
speciale de lucru (temperatură şi presiune) şi catalizatorii folosiţi sunt ieftini şi netoxici.
166
CAPITOLUL 6: TEHNOLOGII DE ECOLOGIZARE A SOLULUI
6.1. Factorul de mediu – solul
Învelişul solid al planetei Pământ reprezintă scoarţa acesteia. Stratul superficial care
face contactul între scoarţă şi atmosferă este reprezentat de sol. De la nucleul Pământului
până la nivelul scoarţei, de-a lungul razei (R = 6370 km) se disting mai multe straturi:
 barisfera, care cuprinde nucleul şi se întinde pe 3470 km din rază, fiind
formată din metale grele libere (estimativ Fe, Ni);
 plastosfera, care este învelişul plastic, topit al Pământului, se întinde pe 2830
km de la barisferă spre suprafaţă, fiind formată din oxizi şi sulfuri ale metalelor grele;
 scoarţa, care se întinde pe adâncimea de 70 Km de la suprafaţă până la
plastosferă, fiind formată din roci de bazalt pe adâncimea de 40 – 70 km de la plastosferă
(grosimea variază), roci de granit, iar pătura superficială este constituită din roci
sedimentare.
Partea superioară, numită şi scoarţă de eroziune este supusă continuu transformărilor
impuse de factorii climatici: vânt, temperatură, precipitaţii [BOG 03, RAU 82].
6.2. Rolul şi importanţa solului
Solul reprezintă suportul şi mediul de cultivare sau dezvoltare al vegetaţiei, care la

rândul ei influenţează direct dezvoltarea animalelor şi omului.
Fertilitatea solului reprezintă capacitatea de a satisface integral cerinţele plantelor
pentru apă, aer şi elemente nutritive. Solul prezintă o fertilitate naturală, pe care s-a bazat
dezvoltarea şi cultivarea plantelor din cele mai vechi timpuri şi o fertilitate artificială ca
urmare a activităţii umane prin aplicarea tehnologiilor moderne de cultură. În cazul unei
exploatări raţionale a solului aceste două tipuri de fertilitate se completează reciproc [BOG
03].
Solul prezintă cele trei faze în natură: solidă, lichidă şi gazoasă. Faza solidă (circa
50% din volum) este alcătuită dintr-o parte minerală (circa 45%) şi una organică (circa 5%).
Celelalte două faze: lichidă (apa sau soluţia solului) şi gazoasă (aerul din sol) reprezintă 50%
din volumul solului şi au tendinţa de a se exclude reciproc. Partea minerală a solului –
textura, se prezintă sub formă de particule cu diferite dimensiuni, grupate după diametru,
conform tabelului 6.1., [BOG 03].
167
Tabelul 6.1. Clasificarea fracţiunilor solide [BOG 03]

Nr. Denumirea
Diametrul (mm) Gruparea fracţiunilor
Crt. fracţiunilor
1 Bolovani > 200 Scheletul solului
2 Pietre 200 – 20 Scheletul solului
3 Pietriş 20 – 2 Scheletul solului
4 Nisip grosier 2 – 0,2 Scheletul solului
5 Nisip fin 0,2 – 0,05 Material fin (particule elementare)
6 Praf (mâl) 0,05 – 0,002 -„-
7 Argilă necoloidală 0,002 – 0,001 -„-
8 Argilă coloidală < 0,001 -„-
În funcţie de textură (proporţia diferitelor particule în alcătuirea fazei solide) şi din

punct de vedere al comportării la prelucrare, solurile sunt clasificate în tabelul 6.2. În funcţie
de textura solului se stabilesc condiţiile iniţiale cu privire la: prelucrarea mecanică cu diferite
utilaje; calculul normelor de lucru, al consumului de carburanţi şi lubrifianţi şi al uzurii
organelor de lucru; stabilirea dozelor şi metodelor de aplicare a îngrăşămintelor şi
pesticidelor; stabilirea măsurilor agrotehnice, ameliorative şi hidroameliorative.
Tabelul 6.2. Clasificare solurilor [BOG 03]

Nr. Comportarea la
Grupa texturală Specia texturală
Crt. prelucrare
1 Grosieră Nisipoasă Soluri foarte uşoare
2 Mijlociu-grosieră Nisipo-lutoasă Soluri uşoare
Luto-nisipoasă Soluri uşoare
3 Mijlocie
Luto-nisipo-argiloasă Soluri mijlocii
Luto-prăfoasă Soluri mijlocii
4 Mijlocie fină
Luto argiloasă Soluri grele
Luto-argilo-prăfoasă Soluri foarte grele
5 Fină
Argiloasă Soluri foarte grele
Importanţa solului derivă din următoarele utilizări [RAU 82]: reprezintă baza de
dezvoltare a vegetaţiei; pe sol şi în sol îşi desfăşoară activitatea toate vieţuitoarele terestre;
168
Capitolul 6: Tehnologii de ecologizare a solului
este în contact cu apa şi cu aerul putând influenţa calitatea acestora; este un factor important
în formarea şi stabilirea climatelor; majoritatea activităţilor omeneşti se desfăşoară la
suprafaţa solului; este depozit de deşeuri rezultate din activităţile umane; transformă
substanţele organice în elemente simple pe care le introduce în circuitul plantelor şi
animalelor.
6.3. Compoziţia solului

Compoziţia solului este foarte complexă şi foarte variată pe suprafaţa scoarţei. În
general solul conţine componente minerale, materii organice, apă, aer, microorganisme şi
macroorganisme [BOG 03, MEA 87, RAU 82].
Componentele minerale sunt rezultatul acţiunilor de alterare şi dezagregare a
mineralelor şi rocilor pe care s-a format solul (roca-mamă). Acestea sunt: bolovani, pietre,
pietriş, nisip, pulberi, praf, minerale argiloase, oxizi şi hidroxizi, săruri, etc.
Materiile organice din sol sunt reprezentate în principal de humus, format din acizii
humici şi compuşii lor organominerali cu rezistenţă mai mare la acţiunea
microorganismelor. Pe lângă humus se mai găsesc: celuloze, hemiceluloze, lignine, glucide
solubile, aminoacizi, acizi graşi etc., care sunt rezultatul proceselor de descompunere şi de
sinteză sub acţiunea factorilor fizici microbiologici.
Apa din sol reprezintă agentul principal de circulaţie a diferitelor componente din sol,
în apă având loc toate procesele biologice şi chimice din sol. După modul de circulaţie şi
menţinere a apei în sol, deosebim mai multe forme de apă: apa de higrospicitate, apa
peliculară şi apa liberă.
Aerul din sol are aceeaşi compoziţie cu aerul atmosferic, dar proporţia diferiţilor
componenţi gazoşi diferă foarte mult (oxigen mai puţin, bioxid de carbon mai mult). Aerul
din sol are o mare importanţă pentru rădăcinile plantelor şi activitatea microorganismelor
aerobe. Prezenţa aerului în sol se datorează acţiunii unor factori naturali şi a unor factori
artificiali.
Microorganismele din sol sunt constituite din: bacterii, actinomicete, ciuperci, alge,
protozoare. Bacteriile, din punct de vedere gravimetric reprezintă 0,2% din greutatea solului,
iar numeric la un gram de sol se pot găsi de la câteva milioane la circa trei miliarde.
Macroorganismele din sol sau fauna solului, pot fi grupate astfel: microfauna:
protozoare şi nematode mici; mezofauna: colembole, acarieni, enchitreide, nisipode, etc.;
macrofauna: râme, viermi, insecte, păianjeni, moluşte, etc.; megafauna: reptile, rozătoare
etc.
169
6.4. Proprietăţile solului

Proprietăţile fizice ale solului. Datorită complexităţii sistemului de organizare,
structura solului nu poate fi măsurată practic. Conceptul de structură este folosit în sens
calitativ [RAU 82].
Porozitatea poate fi definită ca totalitatea spaţiilor goale din sol, neocupate de faza
solidă, iar raportul dintre acestea şi volumul solului reprezintă porozitatea totală PT(%).
Temperatura solului este determinată de energia primită de la Soare, care se
transmite în sol prin conductivitate termică, dar şi prin activitatea chimică şi biologică din
sol. Procesul e autopurificare din sol este influenţat de temperatură. Temperaturile pozitive
duc la accelerarea activităţilor din sol, iar temperaturile negative duc la distrugerea unor boli
şi dăunători care s-au localizat în sol.
Densitatea reală a solului reprezintă masa unităţii de volum a fazei solide a solului.
Este numită şi masă specifică sau greutate specifică. Densitatea reală scade odată cu
creşterea conţinutului de humus al solului.
Densitatea aparentă reprezintă masa unităţii de volum al solului uscat în aşezare
naturală, fiind deci dependentă de densitatea reală şi porozitatea solului. Densitatea aparentă
variază în limite foarte largi de la un sol la altul şi pe acelaşi sol variază mult pe adâncime.
Mai este denumită şi masă volumetrică sau greutate volumetrică şi exprimată în g/cm3 sau
t/m3). Densitatea aparentă este invers proporţională cu porozitatea totală a solului şi
reprezintă un bun criteriu de apreciere a gradului de afânare a solului.
Proprietăţile fizico-mecanice ale solului . Consistenţa reprezintă capacitatea solului
de a se prezenta ca un întreg, opunându-se forţelor care tind să-l separe în componentele
sale. Aceasta depinde de umiditatea solului şi este diferită pentru fiecare tip de sol. Aderenţa
reprezintă proprietatea solului umed de a se lipi de suprafaţa organelor active ale utilajelor
agricole. Forţa aderentă creşte cu creşterea umidităţii solului şi diferă în funcţie de textura
solului. Rezistenţa la penetrare a solului reprezintă rezistenţa opusă de sol la pătrunderea
unui obiect ascuţit, înglobând atât rezistenţa la compresiune, cât şi cea opusă de sol la tăiere,
rupere şi forfecare. Rezistenţa la arat reprezintă rezistenţa opusă de sol la înaintarea
plugului, sau forţa de tracţiune necesară plugului în timpul lucrului.
6.5. Poluarea solului
Poluarea solului reprezintă ansamblul de acţiuni care produc dereglări în compoziţia

sa, diminuându-i capacitatea bioproductivă, devenind un agent de transmitere a bolilor la
170
animale şi om prin intermediul plantelor şi apei. Principalele efecte ale poluării sunt [RAU
82]: diminuarea cantităţii de humus din sol, care îi reduce fertilitatea naturală; scăderea pH-
ului, solurile devin acide, cu slabe calităţi pentru cultivare; scăderea conţinutului de
microelemente necesare dezvoltării plantelor ; creşterea pH-ului; eroziunea solului sub
efectul apei; excesul de umiditate şi deficitul de umiditate, fac solurile neexploatabile,
impunând ample lucrări de desecare, respectiv irigare pentru introducerea lor în circuitul
agricol; distrugerea structurii solului prin lucrări mecanice şi de irigare executate
necorespunzător.
Cauzele poluării pot fi multiple, rezultând din toate activităţile umane şi anume
[BOG 03, RAU 82]:
Din agricultură: prin folosirea îngrăşămintelor chimice, a celor organice
nefermentate, a pesticidelor; prin introducerea în circuitul agricol a unor noi suprafeţe de
teren; prin folosirea unor asolamente şi rotaţii de culturi neraţionale, de multe ori în
neconcordanţă cu oferta ecologică.
Din industrie: prin eliminarea în atmosferă a substanţelor care ajung pe sol prin
depunere gravimetrică sau prin apa de precipitaţii; prin deversarea substanţelor poluante în
sursele de apă care intră în contact cu solul; prin depozitarea deşeurilor industriale; prin
amplasarea unor construcţii, a unor drumuri, care pot duce la deplasări de teren; prin
exploatările miniere de adâncime şi suprafaţă.
Din activităţile gospodăreşti şi sociale: prin infestarea cu poluanţi din apele de
canalizare de la locuinţe, spitale, etc.; prin substanţele poluante rezultate din încălzirea
locuinţelor; prin deşeurile menajere manipulate şi depozitate necorespunzător.
Poluarea fizică [RAU 82] a solului poate fi analizată la nivel general, când se au în
vedere modificările generale asupra stării naturale a scoarţei Pământului şi la nivel intim
când se analizează solul ca atare. Poluarea fizică la nivel general este rezultatul exploatării
neraţionale a surselor naturale ale Pământului. Poluarea fizică a solului se referă la
înrăutăţirea proprietăţilor fizice şi fizico-mecanice ale acestuia.
Poluarea chimică [RAU 82] a solului este fenomenul cel mai des întâlnit. Aceasta se
realizează atât direct în sol, cât şi indirect prin intermediul aerului şi apei poluate care vin în
contact cu solul. Factorii chimici de poluare provin din activităţile industriale, agricole, de
transport şi gospodăreşti. Depozitarea deşeurilor în sol sau la suprafaţa solului constituie o
importantă sursă de poluare a acestuia. Activităţile desfăşurate în agricultură, creează surse
de poluare a solului. Agricultura intensivă foloseşte cantităţi mari de de substanţe chimice
poluante materializate în îngrăşăminte, erbicide, insecticide, fungicide, stimulatoride
171
creştere. Sectorul zootehnic este creator de substanţe poluante reprezentate de dejecţiile

rezultate din creşterea animalelor. În activităţile de transport se realizează o poluare locală a
solului din apropierea şoselelor prin substanţe poluante provenite din arderea combustibililor
în motoarele autovehicolelor. Din activităţile gospodăreşti solul poate fi poluat prin
depozitarea deşeurilor menajere rezultate din activităţile respective.
Poluarea biologică [RAU 82] a solului are o mare importanţă deoarece solul
reprezintă suportul de dezvoltare a unei flore şi faune proprii, foarte variate şi, în general,
nepatogenă. Această poluare se realizează prin apele reziduale, dejecţiile din fermele
zootehnice, rezidurile din abatoare, spitale, întreprinderi de ecarisaj, secreţiile şi excreţiile
patogene. Poluarea biologică a solului se realizează în principal din apele neepurate utilizate
la irigarea culturilor agricole.
Poluarea radioactivă [RAU 82] a solului se realizează cu precădere în regiunile în
care există surse de poluanţi radioactivi (exploatările miniere, depozite de deşeuri
radioactive, unităţi de prelucrare a minereurilor radioactive, etc.). Poluarea se poate face
direct, când substanţele poluante intră în contact direct cu solul şi indirect, când substanţele
poluante intră în contact cu ceilalţi factori de mediu, care la rândul lor intră în contact cu
solul.
6.6. Tehnologii de ecologizare a solului
Autopurificarea solului. Solul prezintă o microfloră şi microfaună proprie, care au

rolul de a realiza continuu circuitul materiei în natură prin procese de descompunere şi
sinteză. Microorganismele din sol sunt adaptate la condiţiile oferite de fiecare tip de sol,
fiind specifice pentru acesta şi dispunând de un echipament enzimatic complex. Pentru
fiecare element chimic, în sol există microorganisme specializate.
La descompunerea substanţelor organice mai participă şi microorganismele saprofite
provenite de la animale şi om, transformându-le în produşi organici, uşor asimilabili de
plante, dar constituie şi o rezervă de substanţe nutritive humice.
Etapele procesului de purificare sunt [BOG 03, RAU 82]:
 etapa de mineralizare, care reprezintă descompunerea substanţelor organice
de microorganismele specifice pentru fiecare tip de substanţă;
 etapa de nitrificare, în care elementele simple rezultate de la prima etapă, se
combină între ele rezultând forme uşor asimilabile de către plante, sub acţiunea altor
172
microorganisme.
Autopurificarea se desfăşoară în condiţii normale, atunci când intensitatea poluării nu
depăşeşte anumite limite. Aprecierea intensităţii autopurificării şi a stării igienico-sanitare a
solului, se poate face prin indicele Hlebnikov. Acesta reprezintă raportul dintre azotul
organic teluric şi azotul organic total [BOG 03]. Autopurificarea solului se realizează în
prezenţa unor factori naturali favorabili procesului şi anume:
 radiaţia solară prin spectrul ultraviolet cu efect bactericid, prinspectrul
luminos care favorizează fotosinteza şi prin spectrul infraroşu care asigură temperatura de
mineralizarea substanţelor organice;
 precipitaţiile care dizolvă şi mobilizează substanţele în sol;
 pH-ul solului influenţează numărul de microorganisme (solurile acide au un
număr mai mic de microorganisme iar solurile bazice şi neutre un număr mai mare);
oxigenul din aer, care favorizează procesele chimice de oxidare a elementelor poluante.
Purificarea artificială [BOG 03]. Procedeele de purificare artificială a solului se mai
numesc procedee de asanare şi constau în igienizarea, salubrizarea, corectarea pH-ului, etc.
Lucrările de asanare se efectuează cu utilaje mobile, corespunzătoare fiecărui tip de poluare.
În cazul poluării fizice a solului:
 Compactarea de suprafaţă sau tasarea solului se elimină executând lucrarea de arat
la adâncimi corespunzătoare fiecărui tip de sol şi cultură. Compactarea de adâncime se
elimină prin lucrări de afânare adâncă;
 Refacerea structurii solului, se realizează prin aducerea la suprafaţă a straturilor de
sol din adâncime. Refacerea structurii se mai realizează şi prin folosirea îngrăşămintelor
organice, care ajută la refacerea humusului şi implicit la refacerea structurii;
 Excesul de apă din sol se elimină prin lucrări adânci de afânare, drenare, pentru a
se reface echilibrul aer-apă din sol.;
 Eroziunea solului, datorată apei, pe terenurile în pantă poate fi stopată prin
executare lucrărilor solului conform agrotehnicii de contur, etc.;
 Eroziunea solului datorată vântului, se poate stopa prin folosirea unei structuri de
culturi care să realizeze stabilitatea particulelor de sol la acţiunea vântului.
În cazul poluării chimice a solului:
 Corectarea pH-ului solului;
 Eliminarea poluării locale a unor soluri, datorată unităţilor industriale din
apropierea lor, se realizează, în cazurile grave, prin defrişarea cu mijloace mecanice a
173
stratului de sol afectat, prin aplicarea unor substanţe chimice, care să neutralizeze acţiunea
substanţei poluante, etc.
În cazul poluării biologice a solului:
 Distrugerea agenţilor biologici poluanţi cu acţiune mică şi medie se realizează prin
întărirea sistemului de autopurificare a solului, asigurând necesarul de apă şi aer din sol
corespunzător activităţii biologice respective, prin lucrări de afânare, tasare ,etc., menţinând
activitatea florei şi faunei din sol;
 În cazul agenţilor biologici poluanţi cu acţiune agresivă se întreprind acţiuni
corespunzătoare de: defrişare, aplicarea unor substanţe care să distrugă respectivii agenţi sau
să le întrerupă dezvoltarea.
În cazul poluării radioactive, în funcţie de radionuclizii poluanţi din sol, măsurile
constau în: defrişare, îngroparea la adâncime a stratului de sol infestat, necultivarea solului
un anumit număr de ani, etc.
6.7. Prevenirea poluării solului
Eliminarea poluării solului se realizează prin procedee cu durată mare în timp (în
cazul autopurificării) sau prin procedee costisitoare sau foarte greu de aplicat din punct de
vedere tehnic (în cazul purificării artificiale). Nu se pot realiza instalaţii care să elimine
agenţii poluanţi din sol prin prelucrarea acestuia, deoarece s-ar prelucra milioane de tone de
sol cu costuri foarte ridicate şi fără posibilitate de recuperare din punct de vedere economic.
În cazul solului, fenomenul de poluare este mai uşor de prevenit decât de combătut.
Măsurile care trebuie luate în cazul prevenirii poluării solului, depind de tipul poluării, a
substanţei poluante şi de concentraţia acestuia în sol sau de depăşirea valorilor limite
maxime admise. În cazul solurilor degradate din punct de vedere al stării fizice, procedeele
şi utilajele folosite sunt [RAU 82]:
 efectuarea lucrării de bază a solului la maturitatea fizică a acestuia;
 efectuarea arăturii cu pluguri cu tractoare agricole care să satisfacă necesarul
de tracţiune, evitându-se forfecarea solului şi distrugerea structurii sale;
 controlul riguros al trecerii agregatelor agricole, evitându-se tasarea solului
mai ales în condiţiile în care umiditatea este mai mare decât limita maximă pentru
prelucrare;
 alegerea corespunzătoare a regimului de lucru a agregatelor;
174
 executarea lucrărilor de pregătire a patului germinativ care distrug structura

solului într-un număr strict necesar;
 aplicarea corespunzătoare a tehnicilor şi normelor de udare în cazul
sistemelor de irigare a culturilor agricole .
În cazul poluării chimice [RAU 82]:
 folosirea îngrăşămintelor organice fermentate care ajută la refacerea
fertilităţii naturale a solului;
 folosirea judicioasă a pesticidelor în concordanţă cu eficacitatea lor;
 aplicarea tehnologiilor de combatere integrală a bolilor şi dăunătorilor.
Pentru dezvoltarea faunei şi florei utile din sol [RAU 82]:
 refacerea echilibrului aer-apă din sol prin lucrări mecanice de afânare;
 încorporarea resturilor vegetale, care dau un aport de substanţă organică în
sol;
 asigurarea unei rotaţii, folosind specii de plante fixatoare de azot;
 folosirea la irigat a apei de calitate corespunzătoare cerinţelor solului şi
plantelor cultivate;
Măsurile generale de prevenire a poluării trebuie să se bazeze pe un sistem de
urmărire şi monitorizare al calităţii solurilor cultivate şi a celor necultivate din apropierea
şoselelor, a unităţilor industriale sau a celor cu altă destinaţie. Aceste măsuri generale se
referă la:
 controlul surselor de poluare şi luarea măsurilor corespunzătoare de purificare
sau epurare a acestor surse, înainte ca substanţele poluante să ajungă în contact cu solul;
 verificarea continuă a limitei maxime a diferitelor substanţe poluante din sol;
 realizarea unor depozite speciale pentru deşeurile care nu pot fi distruse sau
reciclate;
 limitarea extinderii poluării în cazul solurilor poluate, urmate de măsuri de
combatere a agenţilor poluanţi.
175
176
CAPITOLUL 7: MANAGEMENTUL DEŞEURILOR
7.1. Concepte introductive

România dispune de cantități importante de resurse naturale, respectiv materii prime.
Procesarea acestor resurse generează deșeuri. Sectorul industrial cel mai apropiat are la baza
reprocesarea acestor materii prime autohtone, iar complexul industrial este alcătuit din
fabrici și întreprinderi specializate.
Privatizarea sectorului industrial de stat a condus la modificări privind proprietatea în
paralel cu sporirea responsabilității soluționării problemelor de protecție a mediului. Se
poate vorbi deja despre un management al deșeurilor în câteva sectoare de activitate.
Responsabilitatea pentru poluările anterioare (istorice) revine în mare măsura statului.
Privatizarea si modernizarea industriala trebuie făcută în paralel cu introducerea principiului
celei mai bune tehnologii și practici utilizate deja în tarile Uniunii Europene.
Fig. 7.1. Principalele categorii de deșeuri industriale
Activități industriale mari generatoare de deseuri:

 industria extractiva;
 producerea energiei;
 metalurgia;
 industria chimica;
 industria de masini, produse metalice;
 industria alimentara;
177
 rafinarea titeiului.
O categorie aparte de deșeuri de producție este reprezentata de deșeurile periculoase.
în România, au fost identificate 145 de tipuri de deșeuri periculoase, din totalul de 237
înscrise în Catalogul European de Deșeuri.
Cantitatea de deseuri periculoase a reprezentat:
 în 1995 - 1,6% din totalul deșeurilor de producție si 15% daca se elimina sterilul din
minerit;
 în 2000 - 1,9% din totalul deșeurilor de producție si 3,7% daca se elimina sterilul din
minerit.
Procentajele indica faptul ca generarea de deșeuri periculoase a scăzut în ultimi 6 ani
cu aproximativ 83%.
Noţiunea de deşeu caracterizează un material apărut în urma unui proces biologic
(defecaţie, excreţie, respiraţie, căderea frunzelor, etc.) sau tehnologic (fabricarea unor piese,
prepararea cimentului, a negrului de fum, spălarea cărbunilor, etc.), ce nu mai poate fi
utilizat ca atare (exemple de deşeuri: dejecţiile organismelor, resturi de păr, pene, fulgi,
frunze, ramuri provenite de la diferite organisme, rumeguşul şi talajul provenit de la
prelucrarea lemnului, resturile rezultate din turnarea pieselor metalice, etc.) [BOG 03, RUS
97].
După modul de refolosire, deşeurile pot fi:
 recuperabile: dejecţiile animalelor sunt folosite ca îngrăşământ natural, părul
este folosit la fabricarea periilor, cenuşa şi zgura la fabricarea cărămizilor, rumeguşul şi
talaşul la încălzirea locuinţelor;
 nerecuperabile: resturile de pământ, praf şi nisip de la construcţii, apele cu
conţinut ridicat de substanţe toxice, materialele radioactive sau care conţin radionuclizi;
După natura deşeurilor şi sursa de producere, deşeurile pot fi:
 deşeuri menajere, provenite din activităţile gospodăreşti casnice sau ale unor
instalaţii (din şcoli, spitale, cantine, etc.);
 deşeuri stradale, provenite din acumulările stradale ale unor activităţi ale
oamenilor, animalelor, din spaţiile verzi (frunze, ramuri), praful acumulat, etc.;
 deşeuri provenite din mici activităţi industriale sau administrative;
 deşeuri voluminoase, în stare solidă, cu dimensiuni mari;
 deşeuri din construcţii (din demolări, resturi din construcţii, etc.);
 deşeuri de spital, cu regim special (se incinerează în crematorii);
178
Capitolul 7: Managementul deşeurilor
 deşeuri industriale, provenite din desfăşurarea diferitelor procese tehnologice;

 deşeuri agricole, provenite din activităţi agricole şi zootehnice (gunoi şi must
de grajd, deşeuri din abatoare şi unităţi de prelucrare a cărnii, resturi vegetale, etc.);
 deşeuri periculoase, provenite din diferite activităţi ce pot fi: toxice,
inflamabile, explozive, infecţioase, sau de altă natură şi care pot dăuna plantelor, animalelor
şi omului.
7.2. Clasificarea deşeurilor

Deşeuri menajere. Din activităţile menajere rezultă substanţe poluante care pot fi de
natură gazoasă, lichidă şi solidă [RUS 97]:
Substanţele poluante gazoase provenite din activităţile menajere sunt preluate de
aerul atmosferic şi prin procesul de autopurificare a aerului sunt neutralizate. Având în
vedere natura substanţelor poluante gazoase provenite din activităţile casnice, nu s-a pus
încă problema folosirii unor instalaţii de purificare.
Substanţele poluante lichide provenite din activităţile menajere sunt eliminate în
instalaţiile de canalizare sau în instalaţiile gospodăreşti. Epurarea apelor uzate se realizează
în instalaţii centrale, aplicând metodele şi instalaţiile prezentate în capitolul 5.
Substanţele poluante solide, provenite din activităţile menajere sau deşeurile
menajere, datorită naturii lor reclamă procedee speciale de colectare, transport, depozitare,
prelucrare, neutralizare, etc. Aceste procedee depind de: cantitatea deşeurilor, compoziţia
lor, sistemul de acumulare, etc.
Compoziţia deşeurilor menajere (tabelul 7.1) şi ritmul de acumulare (tabelul 7.2)
depind de gradul de dezvoltare al localităţii sau ţării respective, de modul şi nivelul de trai,
condiţiile climatice ale zonei respective, etc.
Tabelul 7.1.Compoziţia medie a deşeurilor menajere din diferite ţări [ROJ 97]
Compoziţia deşeurilor (%)
Nr. Hârtie,
Ţara
crt. Cenuşă plastic, Metale Sticlă, Materii Alte
textile ceramică organice substanţe
1. România 10 – 15 8 – 12 2–3 1–2 60 – 70 5–8
2. S.U.A. 10 42 8 6 22,5 11,5
3. Marea Britanie 35 25 7 7 15 11
179
4. Franţa 25,5 29,6 4,2 3,9 24 14

5. Germania 30 18,7 5,1 9,8 21,2 15,2
6. Elveţia 20 45 5 5 20 5
7. Olanda 9,1 45,2 4,8 4,9 14 22
8. Belgia 48 20,2 2,5 3 23 3
9. Cehoslovacia 6 14 2 11 39 28
10. Polonia 21 6,2 9,9 2,4 43,8 25,7
11. Norvegia - 24,2 2,5 5,1 44,7 1,8
12. Suedia - 55 6 15 12 12
13. Spania 22 21 3 4 45 5
14. Canada 5 70 5 5 10 2
15. Finlanda - 65 5 5 10 5
Tabelul 7.2. Cantitatea de deşeuri menajere pe ţări şi pe localităţi [ROJ 97]

Nr. Cantitatea deşeurilor
Ţara Localitatea
Crt. kg/loc an g/loc zi
Bucureşti 315 985
1. România Constanţa 220 690
Timişoara 235 720
Los Angeles 405 1110
2. S.U.A.
California 340 930
Berna 164 450
3. Elveţia
Geneva 215 590
Moscova 190 520
4. Rusia
St. Petersburg 200 550
5. Ungaria Budapesta 220 600
6. Brazilia Rio de Janeiro 235 640
Stuttgart 200 510
7. Germania
Hamburg 210 585
8. Suedia Stockholm 242 640
9. Olanda Haga 275 750
10. Marea Britanie Valoarea medie pe oraşe 280 760
Paris 290 800
11. Franţa Lille 320 820
Calais 260 710
Calcutta 385 1060
12. India
Bombay 250 680
180
Cantitatea, compoziţia şi ritmul de acumulare, trebuie cunoscute, deoarece ele impun

cerinţele pentru proiectarea platformelor de depozitate (mărimea şi tipul), a mijloacelor de
transport (tipul şi numărul), a instalaţiilor de prelucrare (sortare, reciclare, incinerare, etc.) şi
dimensionarea activităţilor care execută serviciile respective.
Deşeurile menajere pot fi combustibile sau necombustibile. La nivelul capitalei
Bucureşti, compoziţia fizică după combustibilitate este prezentată în tabelul 7.3. Preocupări
pentru depozitarea deşeurilor în locuri special amenajate, care să nu influenţeze aşezările
umane, se cunosc încă din Antichitate.
Tabelul 7.3. Compoziţia fizică a deşeurilor menajere din Bucureşti

(% din substanţa uscată) [ROJ 97]
Nr. Provenienţa:
Tipul deşeului
crt. Gospodării Pieţe Birouri Străzi
Total deşeuri
I. 66,4 71,2 52,7 18,0
combustibile din care:
1. Hârtie 24,8 4,1 17,9 6,0
2. Textile 4,0 0,0 16,9 1,1
3. Gunoi 28,2 61,0 2,9 1,1
4. Mase plastice 8,1 6,5 14,3 5,1
5. Piele 0,0 0,0 0,0 0,0
6. Lemn şi frunze 0,0 0,0 0,0 4,7
Alte deşeuri
7. 1,3 0,5 0,7 0,0
necombustibile
Total deşeuri
II 33,6 27,9 47,3 82,0
necombustibile
8. Sticlă 9,0 14,5 14,8 12,3
9. Metal 4,4 3,1 25,2 1,3
10. Nisip şi pietre 0,0 0,0 0,0 1,7
Alte deşeuri
11. 20,2 10,3 7,3 66,7
necombustibile
III Total deşeuri 100,0 100,0 100,0 100,0
181
Structura deşeurilor şi cantitatea totală de deşeuri dă informaţii importante asupra

gradului de dezvoltare al unei localităţi sau ţări, indicând nivelul de trai. Cu cât o societate
este mai bogată cu atât aruncă mai mult. Acest lucru este, din păcate, încă valabil.
Îngroparea deşeurilor ar fi fost cea mai simplă metodă, dar cantităţile foarte mari şi
compoziţia lor din ce în ce mai complexă nu face posibil acest lucru întotdeauna.
Etanşeitatea spaţiilor de depozitare trebuie asigurată 100%, pentru a evita pericolul infestării
apei. Îngroparea deşeurilor are două avantaje [RUS 97]: costul mult mai scăzut decât
incineratoarele şi se poate exploata gazul metan ce se degajă, dar are şi un mare dezavantaj:
sunt dezafectate din circuitul agricol şi industrial, suprafeţe mari de teren, care nu mai pot fi
folosite pentru aceste scopuri.
Costurile foarte ridicate, randamentele scăzute şi mărirea gamei de deşeuri menajere,
au făcut ca specialiştii să se întrebe care ar fi mijloacele cele mai raţionale de a elimina
aceste deşeuri. La nivel mondial se au în vedere următoarele direcţii de acţiune [BOG 03,
RUS 97]:
 perfecţionarea procedeelor şi instalaţiilor de stocare şi incinerare a deşeurilor
menajere;
 conştientizarea şi educarea opiniei publice privind posibilităţile de recirculare
a deşeurilor menajre prin:
o ambalarea deşeurilor menajere încă de la sursă;
o colectarea deşeurilor menajere pe tipuri pentru a putea fi refolosite;
o colectarea deşeurilor organice separat pentru a fi transformate în compost
şi folosit în agricultură.
 reorientarea producţiei industriale şi agricole (folosirea materialelor
biodegradabile pentru ambalaje, interzicerea unor substanţe cu risc mare de poluare, etc.);
 orientarea producătorilor şi consumatorilor către produsele „curate” şi
„sănătoase”.
Deşeurile industriale. Sunt reprezentate de produsele secundare rezultate din
procesele de producţie care nu au o utilizare directă, necesitând prelucrări ulterioare pentru
reintroducerea în circuitele productive sau pentru depozitare fără risc de poluare.
Orice segment al industriei este producător de deşeuri industriale într-o măsură mai
mare sau mai mică. Dimensionarea sau eliminarea acestor deşeuri se poate realiza prin:
regândirea proceselor tehnologice producătoare de deşeuri şi înlocuirea lor cu procese
ecologice, înlocuirea materiilor prime care pot fi surse directe de poluare sau devin poluante
182
în procesul de prelucrare, înlocuirea produselor care sunt obţinute din materii prime poluante
sau prin procedee poluante.
Deşeuri periculoase. Sunt reprezentate de substanţele care prezintă risc asupra
factorilor de mediu, a florei şi faunei de pe pământ. Deşeurile periculoase pot fi constituite
din toate substanţele care prin prelucrare, utilizare, transport, manipulare, stocare,
neutralizare reprezintă un risc pentru mediu în general.
Sunt deşeuri periculoase a căror acţiune fatală este cunoscută de om (pesticidele,
deşeurile de la centralele atomo-electrice, deşeurile radioactive de la exploataţiile de
minereuri radioactive, etc.), care rezultă în urma unor activităţi necesare şi care nu pot fi
înlocuite sau interzise. Aceste deşeuri sunt marcate special şi făcute cunoscute ca atare
luându-se măsuri foarte severe în manipularea, transportul şi depozitarea lor.
Deşeuri de spital şi laboratoare de cercetare. Acestea se caracterizează printr-o
mare diversitate şi pot fi solide, lichide sau gazoase. Având în vedere pericolul mare de
contaminare a acestor deşeuri, trebuie luate măsuri severe şi speciale în ceea ce priveşte
colectarea, transportul, tratarea sau distrugerea şi depozitarea acestora. Procedeele şi
instalaţiile care execută operaţiile de mai sus diferă de la un tip de deşeu la altul.
7.3. Managementul deșeurilor

Managementul deșeurilor devine din ce in ce mai acut o preocupare a cetățenilor si a
autoritarilor locale din toate zonele tarii cu cat, aruncarea la întâmplare a deșeurilor in spatii
neamenajate special, pe parcursul multor ani, a condus la un impact periculos asupra
mediului înconjurător.
Conceptul general de management al deșeurilor presupune:
Conceptul de
management al
deseurilor
Fig. 7.2. Managementul deșeurilor
183
Managementul deșeurilor este un subiect complex format dintr-o multitudine de

componente. In mod particular managementul deșeurilor din Uniunea Europeana reprezintă
o provocare deosebita prin faptul ca en nu trebuie sa perturbe piața europeana. Deși nu exista
o rețeta care sa se aplice in toate situațiile, Uniunea are principii ferme pe care se bazează
diferitele niveluri ale sistemelor de management al deșeurilor [CUC11].
Fig. 7.3. Principii ale managementului deșeurilor
Aceste principii au capatat o forma mai concreta in strategia generala privitoare la deșeuri a
Uniunii Europene din 1996 care ierarhizează operațiunile de management al deșeurilor:
 prevenirea aparitiei deseurilor;
 reciclarea si reutilizarea
 depozitarea finala optima si imbunatatirea monitorizarii
Strategia insista de asemenea asupra necesitatii ca:
 Sa se reduca deplasarea deseurilor si sa se imbunatateasca sistemul de reglementari
privind transportul;
 Sa se utilizeze mijloace manageriale noi, cum sunt:
 Instrumente economice de reglementare
 Statistici si comparatii utilizand date corecte;
 Planuri de management al deseurilor;
 Responsabilitati adecvate stabilite prin legislatie.
184
Obiective strategice generale pentru gestionarea deşeurilor sunt [FRE11] prezentate în

tabelul 7.4.
Tabelul 7.4. Obiective strategice pentru gestionarea deșeurilor
Domeniul/Activitatea Obiective principale Obiective subsidiare
1. Politica şi cadrul 1.1. Armonizarea politicii şi 1.1.1. Crearea cadrului legislativ adecvat pentru întreg
legislativ legislaţiei naţionale în domeniul sistemul de gestionare a deşeurilor cu specificarea clară a
gestionării deşeurilor cu politicile tuturor "părţilor implicate (asoc. prof., patronale, ONG-
şi prevederile legislative uri, sindicate, soc. civila etc.)", responsabilităţilor şi
europene, precum şi cu obligaţiilor acestora.
prevederile acordurilor şi 1.2.1. Corelarea politicii şi a actelor normative interne cu
convenţiilor internaţionale la care prevederile legislative europene şi internaţionale în
România este parte. domeniul gestiunii deşeurilor.
1.2. Integrarea problematicii de 1.3.1. Creşterea importanţei acordate aplicării legislaţiei
gestionare a deşeurilor în politicile şi controlului acesteia.
sectoriale şi de companie. 1.3.2. Întărirea capacităţii instituţionale
1.3. Creşterea eficienţei de 1.3.3. Încurajarea iniţiativei private în domeniul
aplicare a legislaţiei în domeniul gestionării deşeurilor
gestiunii deşeurilor.
2. Aspecte 2.1. Adaptarea şi dezvoltarea 2.1.1. Crearea condiţiilor pentru eficientizarea
instituţionale şi cadrului instituţional şi structurilor instituţionale şi a sistemelor aferente
organizatorice organizatoric în vederea activităţilor de gestionare a deşeurilor.
îndeplinirii cerinţelor naţionale şi 2.1.2. Întărirea capacităţii administrative a instituţiilor
compatibilizarea cu structurile guvernamentale la toate nivelele (naţional, regional,
europene. judeţean, local) cu competente şi responsabilităţi în
aplicarea legislaţiei
3. Resursele umane 3.1. Asigurarea resurselor umane 3.1.1. Asigurarea de personal suficient şi bine pregătit
ca număr şi pregătire profesionala profesional şi cu dotări corespunzătoare la toate nivelele
atât în sectorul public, cât şi în sectorul privat.
4. Finanţarea 4.1. Crearea şi utilizarea de 4.1.1. Stimularea creării şi dezvoltării unei pieţe viabile
sistemului de sisteme şi mecanisme economico- de deşeuri reciclabile
gestionare a financiare pentru gestionarea 4.1.2. Optimizarea utilizării tuturor fondurilor disponibile
deşeurilor deşeurilor în condiţiile respectării (fondul de mediu, fonduri private, fonduri structurale,
principiilor generale, cu precădere etc) pentru cheltuielile de capital în domeniul gestionării
a principiului poluatorul plăteşte deşeurilor
4.1.3. Îmbunătăţirea mecanismelor economico-financiare
pentru gestionarea deşeurilor municipale (calculare taxe,
programe naţionale speciale de la buget)
4.1.4. Îmbunătăţirea mecanismelor economico-financiare
pentru gestionarea deşeurilor industriale (deşeuri
rezultate direct din activităţi industriale), inclusiv a celor
industriale periculoase.
4.1.5. Crearea şi susţinerea unor mecanisme economico-
financiare adecvate pentru gestionarea fluxurilor de
deşeuri speciale: acumulatori şi baterii, uleiuri uzate,
anvelope uzate, ambalaje, electrice şi electronice,
vehicule scoase din uz etc. (sisteme depozit,
responsabilizarea producătorului, mecanisme de eco-
finanţare)
4.1.6. Utilizarea completă şi eficientă a fondurilor
naţionale şi internaţionale disponibile (ISPA, etc.)
4.1.7. Finanţarea sistemului naţional de monitorizare în
domeniul gestionării deşeurilor
4.1.8. Finanţarea securizării intermediare şi a reabilitării
finale a zonelor contaminate orfane
5. Conştientizarea 5.1. Promovarea unui sistem de 5.1.1. Intensificarea comunicării între toate părţile
părţilor implicate informare, conştientizare şi implicate
185
motivare pentru toate părţile 5.1.2. Organizarea şi susţinerea de programe de educare

implicate şi conştientizare a populaţiei
5.1.3. Stimularea agenţilor economici ce finanţează
acţiuni de educare şi conştientizare a populaţiei, prin
deduceri din sumele datorate la Fondul pentru Mediu
5.1.4. Elaborarea de ghiduri legislative şi documente
informative
6. Colectarea şi 6.1. Obţinerea de date şi 6.1.1. Îmbunătăţirea sistemului naţional de colectare,
raportarea de date şi informaţii complete şi corecte care prelucrare şi analizare a datelor şi informaţiilor privind
informaţii privind să corespundă cerinţelor de gestionarea deşeurilor
gestionarea deşeurilor raportare la nivel naţional şi 6.1.2. Îmbunătăţirea sistemului de raportare la nivel
european european şi internaţional a datelor privind gestiunea
deşeurilor
7. Prevenirea 7.1. Maximizarea prevenirii 7.1.1. Promovarea şi aplicarea principiului prevenirii în
generării deşeurilor generării deşeurilor industrie
7.1.2. Promovarea şi aplicarea principiului prevenirii la
consumator
8. Valorificarea 8.1. Exploatarea tuturor 8.1.1. Dezvoltarea pieţii pentru materiile prime secundare
potenţialului util din posibilităţilor de natura tehnică şi şi susţinerea promovării utilizării produselor obţinute din
deşeuri economică privind valorificarea materiale reciclate
deşeurilor 8.1.2. Decuplarea generării deşeurilor de creşterea
8.2. Dezvoltarea activităţilor de economica şi realizarea unei reduceri globale a volumului
valorificare materială şi energetică de deşeuri.
8.2.1. Promovarea prioritară a valorificării materiale în
măsura posibilităţilor tehnice şi economice în condiţii de
siguranţa pentru sănătatea populaţiei şi mediu
8.2.2. Promovarea valorificării energetice în instalaţii cu
randament energetic ridicat în cazul în care valorificarea
materială nu este fezabilă din punct de vedere tehnico-
economic, beneficiul energetic rezultat în urma
incinerării este pozitiv şi există posibilitatea utilizării
eficiente a energiei rezultate
9. Colectarea şi 9.1. Asigurarea deservirii unui 9.1.1. Extinderea sistemelor de colectare a deşeurilor în
transportul deşeurilor număr cât mai mare de generatori mediul urban şi rural
de deşeuri de către sistemele de 9.1.2. Optimizarea schemelor de transport
colectare şi transport a deşeurilor 9.2.1. Stabilirea unor principii şi cerinţe unitare care să
9.2. Asigurarea celor mai bune stea la baza funcţionării tuturor companiilor de
opţiuni pentru colectarea şi salubritate
transportul deşeurilor, în vederea 9.2.2. Separarea fluxurilor de deşeuri periculoase de cele
unei cât mai eficiente valorificări nepericuloase
9.2.3. Introducerea şi extinderea colectării selective la
sursă a deşeurilor
9.2.4. Controlul activităţii de transport deşeuri pe plan
intern: întărirea capacităţii instituţionale de control;
9.2.5. Eficientizarea controlului activităţii de transport
deşeuri peste frontieră:
- stabilirea cadrului legal şi instituţional care să permită
aplicarea directa a Regulamentului 259/93/CEE;
- stabilirea autorităţii competente;
- întărirea capacităţii instituţionale de control;
- implementarea Regulamentului 259/93/CEE.
10. Tratarea 10.1. Promovarea tratării 10.1.1. Încurajarea tratării deşeurilor în vederea:
deşeurilor deşeurilor în vederea asigurării - valorificării
unui management ecologic - facilitării manipulării
raţional - diminuării caracterului periculos
- diminuării cantităţilor de deşeuri eliminate final în
condiţii de siguranţa pentru sănătatea populaţiei şi mediu
11. Eliminarea 11.1. Eliminarea deşeurilor în 11.1.1. Asigurarea capacităţilor necesare pentru
conformitate cu cerinţele eliminarea deşeurilor prin promovarea cu prioritate a
186
legislaţiei în domeniul gestiunii instalaţiilor de eliminare la nivel zonal.

deşeurilor în scopul protejării 11.1.2. Închiderea depozitelor de deşeuri neconforme cu
sănătăţii populaţiei şi a mediului cerinţele UE
12. Cercetare- 12.1. Încurajarea şi susţinerea 12.1.1. Adaptarea la condiţiile locale a unor tehnologii
dezvoltare cercetării româneşti în domeniul curate de producţie.
gestionării integrate a deşeurilor. 12.1.2. Elaborarea de tehnologii noi pentru neutralizarea
şi eliminarea deşeurilor periculoase.
12.1.3. Creşterea disponibilităţii pentru dezvoltarea de
noi soluţii pentru prevenire, minimizare, reciclare şi
eliminare a acestora.
12.1.4. Diseminarea informaţiilor privind noi soluţii
precum şi noi tehnologii
Gestionarea deşeurilor cuprinde toate activitățile de colectare, transport, tratare,

valorificare şi eliminare a deşeurilor. Responsabilitatea pentru activitățile de gestionare a
deşeurilor revine generatorilor acestora în conformitate cu principiul "poluatorul plăteşte"
sau după caz, producătorilor în conformitate cu principiul "responsabilitatea producătorului".
Organizarea activităților de colectare, transport şi eliminare a deşeurilor municipale este una
dintre obligaţiile administraţiilor publice locale.
Fig. 7.4. Opțiuni de gestionare a deșeurilor
În mediul urban, gestionarea deşeurilor municipale este realizată în mod organizat,

prin intermediul serviciilor proprii specializate ale primăriilor sau al firmelor de salubritate.
Acestea lucrează pe baza de contract cu generatorii individuali, dar acest sistem acoperă
numai 95% din totalul generatorilor de deşeuri municipale din mediul urban.
În mediul rural, în general nu există servicii organizate pentru gestionarea deşeurilor,
transportul la locurile de depozitare fiind făcut în mod individual de către generatori. Sunt
deservite de servicii organizate pentru gestionarea deşeurilor numai o mică parte din
localitățile rurale şi în special numai acele localități rurale aflate în proxima vecinătate a
187
centrelor urbane.
Organizarea activității de gestionare a deşeurilor de producţie este obligaţia
generatorului. Unitățile economice realizează aceste activităţi cu mijloace proprii sau
contractează serviciile unor firme specializate. La momentul actual, există foarte puţine
firme care au ca domeniu de activitate gestionarea deşeurilor de producţie, iar serviciile pe
care le oferă acestea sunt limitate atât în ceea ce priveşte tipurile de deşeuri, cât şi
capacităţile de lucru.
7.3.1. Tipuri de deșeuri

După proveniență, pot fi deosebite următoarele tipuri de deșeuri [ROW11]:
A. Deșeuri municipale și asimilabile, care sunt deșeuri generate în mediul urban și rural. Ele
sunt grupate în:
A1 - Deșeuri menajere, provenite din activitatea casnică, magazine, hoteluri, restaurante,
instituții publice.
A2 - Deșeuri stradale, specifice fluxurilor stradale (hârtii, mase plastice, frunze, praf).
A3 - Deșeuri din construcții și demolări, provenite din activitatea de construcții și
modernizarea și întreținerea străzilor.
A4 - Nămol orășenesc, rezultat din stațiile de tratare a apelor uzate și menajere.
B. Deșeuri sanitare, provenite din spitale, dispensare și cabinete medicale.
C. Deșeuri de producție, rezultate din procesele tehnologice industriale sau agricole.
C1 Deșeuri industriale stocabile, pe care normele europene le clasifică în:
Clasa 1 Deșeuri industriale periculoase, dar netoxice, de exemplu azbest.
Clasa 2 Deșeuri industriale nepericuloase și netoxice.
Clasa 3 Deșeuri inerte, de exemplu cele provenite din construcții.
Clasa 4 Deșeuri toxice, de exemplu cele medicale, radioactive.
Clasa 5 Deșeuri industriale produse în cantități foarte mari, de exemplu cenușile
produse de termocentralele care funcționează pe cărbune.
C2 Deșeuri agro-zootehnice, provenite din agricultură și, în special, din zootehnie.
C3 Deșeuri speciale, categorie în care intră explozibilii și substanțele radioactive.
Clasificarea deșeurilor, operațiunile de eliminare, operațiunile de recuperare conform
Directivei 2006/12/CE și proprietățile deșeurilor sunt specificate în anexa II.
188
7.3.2. Gestionarea integrată a deșeurilor

Eliminarea deșeurilor este o activitate complicată și costisitoare. Concepția actuală privind
deșeurile nu pornește de la ideea creșterii și perfecționării capacităților de eliminare, ci de la
adoptarea de noi tehnologii, care să producă deșeuri în cantitate cât mai redusă, într-o formă
cât mai ușor de tratat. În plus, rezolvarea problemelor de mediu ridicate de deșeuri nu se
poate face decât dacă măsurile care sunt luate sunt coordonate.
Principiile care stau la baza activităților de gestionare a deşeurilor sunt enunţate în
cele ce urmează [ARP11]:
 principiul protecţiei resurselor primare - este formulat în contextul mai larg al
conceptului de "dezvoltare durabilă" şi stabileşte necesitatea de a minimiza şi
eficientiza utilizarea resurselor primare, în special a celor neregenerabile, punând
accentul pe utilizarea materiilor prime secundare;
 principiul măsurilor preliminare, corelat cu principiul utilizării BATNEEC ("Cele
mai bune tehnici disponibile care nu presupun costuri excesive") - stabileşte că,
pentru orice activitate (inclusiv pentru gestionarea deşeurilor), trebuie să se ţină cont
de următoarele aspecte principale: stadiul curent al dezvoltării tehnologiilor, cerinţele
pentru protecţia mediului, alegerea şi aplicarea acelor măsuri fezabile din punct de
vedere economic;
 principiul prevenirii - stabileşte ierarhizarea activităţilor de gestionare a deşeurilor,
în ordinea descrescătoare a importanţei care trebuie acordată: evitarea apariţiei,
minimizarea cantităţilor, tratarea în scopul recuperării, tratarea şi eliminarea în
condiţii de siguranţă pentru mediu;
 principiul poluatorul plăteşte, corelat cu principiul responsabilităţii producătorului şi
cel al responsabilităţii utilizatorului - stabileşte necesitatea creării unui cadru
legislativ şi economic corespunzător, astfel încât costurile pentru gestionarea
deşeurilor să fie suportate de generatorul acestor;
 principiul substituţiei - stabileşte necesitatea înlocuirii materiilor prime periculoase
cu materii prime nepericuloase, evitându-se astfel apariţia deşeurilor periculoase;
 principiul proximităţii, corelat cu principiul autonomiei - stabileşte că deşeurile
trebuie să fie tratate şi eliminate cât mai aproape de sursa de generare; în plus,
exportul deşeurilor periculoase este posibil numai către acele ţări care dispun de
tehnologii adecvate de eliminare şi numai în condiţiile respectării cerinţelor pentru
comerţul internaţional cu deşeuri.
189
 principiul subsidiarităţii corelat şi cu principiul proximităţii şi cu principiul

autonomiei - stabileşte acordarea competenţelor astfel încât deciziile în domeniul
gestionării deşeurilor să fie luate la cel mai scăzut nivel administrativ faţă de sursa de
generare, dar pe baza unor criterii uniforme la nivel regional şi naţional;
 principiul integrării - stabileşte că activităţile de gestionare a deşeurilor fac parte
integrantă din activităţile social-economice care le generează.
7.4. Colectarea deşeurilor
Problemele principale care trebuie rezolvate în circuitul deşeurilor (de la producere

până la reintroducerea în circuitul productiv sau până la depozitare) sunt legate de
următoarele aspecte [RUS97]:
 compoziţia complexă a deşeurilor;
 volumul mare de manipulat şi prelucrat;
 ramificaţia excesivă a reţelei de colectare.
Metodele de colectare a deşeurilor sunt variate şi diferă în funcţie de gradul de
aglomerare, dezvoltare şi de civilizaţie a localităţii respective. Tehnologiile moderne prevăd
colectarea şi transportul direct al deşeurilor prin :
 reţeaua de canalizare prin intermediul apei, dar în prealabil deşeurile trebuie
mărunţite;
 pe cale pneumatică, printr-o reţea proprie.
Aceste metode sunt costisitoare, având în vedere complexitatea aglomerărilor urbane
şi cantitatea mare de deşeuri care se produce. O altă metodă propune arderea deşeurilor la
locul de producere. Se utilizează doar la deşeurile de spital şi laboratoare de analize şi
cercetare, deoarece reprezintă o sursă de poluare a aerului prin gazele de ardere emanate.
Metoda clasică, cea mai folosită, presupune colectarea şi stocarea provizorie a
deşeurilor în diferite locuri amenajate corespunzător.
Prima colectare se face la locul de producere şi anume: gospodării, birouri, cantine,
etc. Pentru aceasta se recomandă ambalaje (saci din mase plastice) sau recipiente închise,
pentru a evita orice infestare a mediului ambiant. O problemă deosebită o pun recipientele
(coşurile) de deşeuri amplasate pe străzi, parcuri, etc., la care deşeurile intră în contact direct
cu recipientele.
A doua colectare se realizează în:
190
 Recipiente de deşeuri amplasate în locuri speciale. Aceste recipiente sunt golite în

mijloace de transport speciale ,după golire rămân în continuare pentru colectare.
 Recipientele de deşeuri speciale, care constituie bena autovehiculului de transport.
După umplere, acestea sunt înlocuite cu recipiente spălate şi dezinfectate. Se folosesc în
pieţe unde există posibilitatea ambalării gunoiului în saci din material plastic.
Conştientizarea populaţiei în privinţa problemelor complexe impuse de
valorificarea, depozitarea şi distrugerea deşeurilor, poate ajuta foarte mult la desfăşurarea
acestor operaţii. Amplasarea de recipiente şi containere cu destinaţii speciale şi folosirea lor
numai în scopul destinat, duce la o reducere considerabilă a operaţiilor ulterioare.
Transportul deşeurilor colectate separat după natura lor, se poate face direct la unităţile care
reciclează asemenea deşeuri.
Colectarea finală se face la rampele de deşeuri unde se face selectarea, introducerea
în circuitul productiv (transportul deşeurilor pe sorturi la unităţile care le reintroduc în
circuitul productiv) sau incinerarea. Operaţia de colectare a deşeurilor impune anumite
condiţii, şi anume [RUS 97]:
 amplasarea corespunzătoare după un studiu bine realizat, a recipientelor
pentru deşeuri, care trebuie să ţină seama de: distanţa dintre recipiente, numărul
recipientelor, mărimea acestora, timpul de umplere, etc.;
 materialele din care sunt confecţionate recipientele să fie astfel alese încât să
nu fie degradate uşor: de deşeuri, de condiţiile atmosferice, de operaţiile de manipulare şi
transport;
 recipientele să fie prevăzute cu capace pentru a evita infestarea aerului
atmosferic;
 golirea recipientelor să se facă uşor şi rapid;
 introducerea pe scară cât mai largă a depozitării în saci de plastic încă de la
sursa de producere pentru ca deşeurile să nu intre în contact direct cu recipientele;
 recipientele trebuie spălate şi dezinfectate periodic;
 pentru recipientele de volum mare trebuie amenajate platforme îngrădite în
spaţii judicios amplasate în aglomerările de clădiri.
7.5. Transportul deşeurilor
Indiferent de modul de colectare a deşeurilor, pentru ca aceste deşeuri să fie ridicate
191
din locurile de stocare provizorie şi transferate către rampele de deşeuri, trebuie încărcate,
transportate şi descărcate. Transportul deşeurilor se realizează cu diferite tipuri de utilaje de
transport, care diferă în funcţie de modul de colectare a deşeurilor [BOG 03 ,RUS 97]:
 pentru deşeurile colectate direct în recipiente, transportul deşeurilor se
realizează cu maşini speciale care au bena închisă, cu posibilităţi automate de încărcare,
mărunţire şi presare a deşeurilor;
 pentru deşeurile colectate în saci de plastic, manipularea şi transportul lor se
face foarte uşor cu utilaje de transport cu benă deschisă, fără pericolul infestării mediului
deoarece sacii sunt legaţi la gură;
 pentru deşeurile colectate în recipiente mari, transportul acestora se realizează
cu utilaje de transport prevăzute cu instalaţie şi şasiu de ridicare, respectiv transport, care
înlocuiesc recipientul plin cu unul gol;
 în cazul în care deşeurile sunt colectate pe sorturi, transportul direct la
prelucrător se face mult mai uşor şi cu precauţii mai mici. O atenţie deosebită trebuie
acordată deşeurilor alimentare care ajung la platformele de deşeuri pentru compostare.
Utilajele rutiere de transport trebuie să corespundă destinaţiei lor, iar activităţile de
transport sunt recomandate a se executa noaptea atunci când traficul rutier este redus şi când
contactul populaţiei cu această activitate este redus. Mijloacele de transport, echipamentele
care dotează aceste mijloace şi echipamentele de protecţie a personalului care deserveşte
aceste mijloace şi echipamente, trebuie să corespundă din punct de vedere al normelor de
protecţie şi securitate a muncii, destinaţiei şi al condiţiilor minime de poluare a mediului.
Pe lângă utilajele de transport a deşeurilor în localităţile mari, sunt folosite şi utilaje
pentru stropit, măturat şi colectat deşeurile de pe străzi şi alei. Pe lângă faptul că, aceste
utilaje execută transportul deşeurilor, ele trebuie să satisfacă anumite condiţii de protecţie a
mediului: poluare vizuală scăzută ; poluare fonică scăzută; poluare chimică scăzută ; poluare
biologică scăzută.
7.6. Depozitarea deşeurilor
Depozitarea deşeurilor se poate face în mai multe variante, în funcţie de modul de

colectare a acestora [RUS 97]: pentru deşeurile presortate în timpul colectării, depozitarea
se face pe o perioadă de timp în care se realizează o sortare finală, urmată de transportul
acestor deşeuri la destinaţii, respectiv la unităţile care le reintroduc în circuitul productiv.
192
Platformele de depozitare a acestor deşeuri nu au o amenajare specială, ele fiind amplasate

în spaţii situate în afara localităţilor prevăzute cu drumuri de acces a mijloacelor auto în
orice perioadă a anului; pentru deşeurile nesortate în timpul colectării, depozitarea acestora
se poate face în funcţie de operaţiile de prelucrare ulterioară:
 pentru deşeurile care se depozitează definitiv, fără a mai fi sortate şi
recuperate anumite materiale, sunt folosite rampele de suprafaţă sau gropile naturale
amenajate corespunzător;
 pentru deşeurile care se sortează după transport se folosesc platforme
speciale;
 pentru deşeurile alimentare care se prelucrează prin compostare se folosesc
platforme de suprafaţă, unde deşeurile sunt mărunţite, fermentate şi amestecate cu pământ,
după care sunt livrate pentru a fi utilizate ca îngrăşământ în agricultură;
 pentru deşeurile ce se incinerează se utlizează platforme de depozitare
temporară, de suprafaţă (până la ardere).
Deşeurile menajere se pot depozita direct pe sol pe platforme de suprafaţă sau în
gropi care pot fi valorificate prin umplere. În cazul când sunt folosite gropile naturale,
deşeurile menajere sunt descărcate direct în acestea, după care sunt acoperite cu un strat de
pământ, terenul respectiv fiind folosit ulterior pentru alte scopuri. La amplasarea
platformelor pentru deşeuri menajere trebuie să se ţină seama de anumite condiţii.
Stabilirea amplasamentului depozitelor de deşeuri se face prin acordul organelor
care au implicaţie directă în problemă şi anume: organele sanitare, agenţiile de protecţie a
mediului, oficiile pentru apă, etc.
La exploatarea depozitului se va ţine seama de reglementările legale privind: tipul
deşeurilor menajere ce pot fi depozitate, grosimea totală a platformei, grosimea straturilor de
deşeuri, grosimea straturilor de pământ, grosimea stratului de pământ de la suprafaţa
platformei, grosimea şi tipul stratului de izolaţie în cazul folosirii gropilor naturale, etc.
Deşeurile industriale prezintă un grad mai mare de pericol în contaminarea factorilor
de mediu şi a omului. De aceea în cazul lor, se iau măsuri speciale de protecţie şi siguranţă.
O secţiune printr-un depozit de deşeuri industriale de suprafaţă şi una printr-un depozit
amenajat într-o groapă naturală sunt prezentate în figura 7.5, respectiv în figura 7.6.
193
Fig. 7.5. Secţiune printr-un depozit de suprafaţă pentru deşeuri industriale:

1 – deşeuri depozitate; 2 – straturi intermediare de pământ; 3 – strat de acoperire;
4 – strat de etanşare a bazei depozitului; 5 – pânză de apă freatică; 6 – şanţ pentru
evacuarea apelor din precipitaţiile atmosferice scurse de pe depozit;
7 – vegetaţie pentru consolidarea stratului de acoperire
Fig. 7.6. Secţiune printr-un depozit de deşeuri industriale amenajat într-o groapă naturală:
1 – straturi de deşeuri industriale; 2 – straturi intermediare de pământ; 3 – strat de
acoperire;
4 – strat de etanşare a fundului gropii; 5 – stratul de bază nivelat
Natura şi grosimea stratului de protecţie geotextil şi a geomembranelor diferă în

funcţie de grosimea totală a stratului de deşeuri şi de natura deşeurilor industriale. Din aceste
194
motive pentru fiecare depozit se fac studii şi cercetări speciale cu privire la condiţiile
concrete din terenul care este destinat înfiinţării depozitului de deşeuri industriale.
7.7. Recuperarea deşeurilor
Recuperarea deşeurilor prin sortare şi reintroducerea în circuitul productiv este o

activitate economică care începe să fie luată în considerare din mai multe motive [ RUS 97]:
 recuperarea unor materiale care se produc greu prin procese de fabricaţie
costisitoare şi, de multe ori, poluante;
 epuizarea resurselor naturale;
 reciclarea deşeurilor elimină măsurile de siguranţă şi protecţie care trebuie
luate în timpul depozitării acestora, efectiv se reduce pericolul contaminării factorilor de
mediu cu substanţele poluante din aceste deşeuri.
Prima problemă care trebuie luată în considerare în cazul deşeurilor este cea
profilactică, adică limitarea şi reducerea cantităţilor de deşeuri. Acest lucru este posibil
acţionând în următoarele direcţii:
 promovarea tehnologiilor curate şi a ecoproduselor, care nu produc deşeuri
sau produc în cantităţi reduse;
 înlocuirea materiilor prime care produc deşeuri prin procesul de prelucrare;
 asigurarea condiţiilor tehnice şi organizatorice ca tehnologiile şi tehnicile
producătoare de deşeuri, să fie însoţite de tehnologii şi tehnici de reciclare a acestor deşeuri.
Cheltuielile de recuperare (care de multe ori sunt mai mari decât veniturile obţinute
din recuperarea deşeurilor) trebuie acoperite într-o oarecare măsură din fondurile alocate
protecţiei mediului, pentru ca activitatea de colectare şi reciclare să fie rentabilă.
Deşeurile industriale periculoase, de spital şi laboratoare de cercetare au un regim
aparte, aplicându-se soluţii tehnice speciale, în neutralizarea lor, iar unităţile respective sunt
obligate să respecte un program strict aprobat în acest sens.
Deşeurile din hârtie sunt recirculate către fabricile de hârtie, unde sunt prelucrate
corespunzător obţinându-se pasta de hârtie din care se poate produce sorturi de hârtie de
calităţi inferioare sau poate fi adăugată în diferite reţete de hârtie.
Resturile alimentare şi materialul organic fin obţinute după sortare sau primite
sortate în timpul colectării, sunt supuse descompunerii sub acţiunea microorganismelor.
Deşeurile metalice obţinute după sortare împreună cu cele colectate special sunt
195
recirculate către unităţile siderurgice, unde sunt prelucrate corespunzător, respectiv în

instalaţiile de prelucrare a fierului vechi.
Alte deşeuri care se obţine în urma sortării sau amestecuri de la celelalte sorturi care
nu s-au putut separa în operaţia de sortare, sunt neutralizate prin incinerare.
7.8. Incinerarea deşeurilor
Incinerarea deşeurilor se realizează în general fără adaos de combustibili fosili, iar în

cazuri speciale deşeurile sunt amestecate cu diferiţi combustibili pentru intensificarea sau
întreţinerea arderii. Prin ardere, substanţele organice din deşeurile menajere sunt distruse.
Cenuşa şi zgura obţinute în urma arderii nu au calităţi pentru a fi folosite în agricultură ca
îngrăşăminte.
În România staţii de incinerare se găsesc în oraşele mari care pot asigura o ritmicitate
a aprovizionării cu deşeuri care trebuie incinerate în instalaţiile respective. O linie de
incinerare cuprinde următoarele utilaje [RUS 97]: buncăr pentru deşeuri, cameră de uscare,
cuptor vertical cu grătare basculante, transportor cu racleţi pentru zgură şi cenuşă, separator
electromagnetic pentru fier, instalaţii de recuperare a energiei termice, instalaţii de epurare a
gazelor de ardere.
Deşeurile menajere trebuie să aibă o putere calorică mai mare de 550 cal/kg pentru
ca incinerarea să se facă prin autocombustie. Adaosul de combustibil în deşeurile menajere
se face la aprindere sau când deşeurile au putere calorică mică. Incinerarea se realizează cu
costuri mult mai mari decât depozitarea.
196

CAPITOLUL 8: DEZVOLTAREA SISTEMELOR DE MANAGEMENT

INTEGRAT AL DEȘEURILOR
Axa prioritară “Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deșeurilor și

reabilitarea siturilor contaminate istoric” – POS MEDIU - abordează aspecte de mediu
critice de pe teritoriul României – poluarea apei, solului, aerului, provocata de depozitarea
neadecvata a deșeurilor. Practicile dobândite in gestionarea inadecvata a deșeurilor
moștenite din trecut, utilizate si in prezent in Romania, au condus la neconformarea unui
număr mare de depozite si la depozitarea inadecvata a unor cantități considerabile de deșeuri
care continua sa fie produse. Cea mai frecventa metoda de eliminare a deșeurilor rămâne
depozitarea. Colectarea selectiva este făcuta doar in anumite centre – pilot si multe din
materialele reciclabile sunt pierdute prin depozitare. Doar o mica parte din acestea sunt
folosite ca materie prima secundara si reciclate.
Pe de alta parte, din cauza activităților economice semnificative din trecut, dublate de
o nerespectare a legislației de mediu, Romania a moștenit un număr mare de site-uri
contaminate, ce produc un nivel crescut de emisii in atmosfera si apa si ducând la o
degradare excesiva a solului si a peisajului in multe cazuri. Majoritatea acestor site-uri sunt
abandonate, nu au nici o folosința, in timp ce nevoia de teren pentru utilitățile publice sau
pentru dezvoltarea afacerilor este mare, in afara de faptul ca reprezintă un risc pentru mediu
si pentru sănătatea oamenilor.
Politicile UE din domeniul managementului deșeurilor evidențiază importanta unei
abordări integrate in gestionarea deșeurilor, care include construcția facilitaților de eliminare
a deșeurilor împreuna cu masuri de prevenire a producerii deșeurilor si reciclare, conforme
cu ierarhia principiilor:
prevenirea producției de deșeuri si a impactului

negativ al acesteia;
recuperarea deșeurilor prin reciclare;
refolosire și depozitarea finala sigura a deseurilor

acolo unde nu exista posibilitatea recuperarii.
Fig. 8.1. Principiile managementului integrat al deșeurilor

197


In conformitate cu Tratatul de Aderare, Romania trebuie sa asigure reducerea
graduala a deșeurilor depozitate in cele 101 depozite municipale neconforme. Conform
Directivei 1999 / 31, Romania trebuie sa reducă cantitatea anuala de deșeuri biodegradabile
depozitate pana la 2,4 milioane tone pana in 2013. Aceasta țintă de 2,4 milioane tone a fost
stabilita in acord cu prevederile art. 5 al Directivei si reprezintă 50% din cantitatea totala (ca
greutate) a deșeurilor municipale biodegradabile produse in 1995. Alte perioade de tranziție
au fost obținute pentru anumite ținte in domeniul deșeurilor de ambalaje pana in 2013, care
vizează reducerea considerabila a cantității de deșeuri ce urmează a fi depozitate. Planul
National de Management al Deșeurilor, cat si Planurile Regionale de Management al
Deșeurilor, au fost elaborate in cadrul unui proces de consultare parteneriala cu factorii
interesați regionali, care au identificat si prioritizat nevoile de investiții la nivel regional in
scopul îndeplinirii angajamentelor asumate pentru acest sector. Autoritățile locale sunt
responsabile pentru implementarea acestor angajamente in conformitate cu strategia
naționala pentru serviciile publice [FON11].
Conformarea cu politicile de mediu in sectorul de management al deșeurilor
presupune o abordare sistematica, pe termen lung, care sa continue si după perioada de
programare 2007-2013 (cea mai lunga perioada de tranziție pentru sectorul de deșeuri este
pana in 2017). POS Mediu se va concentra îndeosebi asupra îmbunătățirii practicilor de
gestionare a deșeurilor municipale, identificate ca fiind cel mai critic punct in analiza SWOT
si reflectate ca atare in Tratatul de Aderare. Scopul urmărit este de a pregăti o strategie pe
termen lung, de a face un inventar al tuturor categoriilor de sit-uri contaminate si de a
elabora un plan de investiții bazat pe o lista de prioritatea. Din numărul mare de sit-uri
contaminate (altele decât depozitele de deșeuri municipale care sunt abordate in cadrul
priorității), anumite proiecte pilot sunt prevăzute a fi implementate in vederea
închiderii/reabilitării mai multor sit-uri contaminate cu un impact major asupra mediului
înconjurător. In cadrul acestei axe prioritare, POS Mediu va promova cu prioritate proiecte
integrate de management al deșeurilor, care sa reflecte politica UE si principiile din acest
sector de mediu si care sunt in conformitate cu Planul National de Gestiune a Deșeurilor si
cu Planurile Regionale de Gestiune a Deșeurilor.
Programele de investiții vor include activități legate de ierarhia in ceea ce privește
managementul deșeurilor (prevenire, colectare selectiva, valorificare si reciclare, tratare si
eliminare), in paralel cu închiderea depozitelor de deșeuri neconforme. Proiectele respective
vor acoperi aglomerările urbane si rurale, la nivel județean/regional.
198

Capitolul 8: Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deșeurilor

Îmbunătățirea serviciilor de management al deșeurilor este o condiție care trebuie
legata de investițiile din cadrul acestei axe prioritare. Daca este cazul, se poate acorda sprijin
beneficiarilor in concesionarea serviciilor privind deșeurile [FON11].
O a doua arie de intervenție va viza extinderea/finalizarea sistemelor de management
al deșeurilor in acele județe/zone in care se derulează prima faza a unui sistem integrat de
management al deșeurilor sau in care investițiile anterioare s-au limitat la construirea unui
depozit nou de deșeuri, la sisteme de colectare neselectiva si la transport. Scopul îl constituie
crearea unui sistem modern de management al deșeurilor care sa contribuie la reducerea
cantității de deșeuri depozitate in respectivele județe/zone, prin stabilirea unui sistem
adecvat care sa trateze fiecare tip de deșeuri in parte, in vederea protejării mediului.
Proiectele integrate de management al deșeurilor vor avea in vedere, de asemenea,
gropile de gunoi necontrolate existente in zonele rurale si extinderea serviciilor de colectare
a deșeurilor in aceste zone. Principalele trăsături ale acestor gropi de gunoi necontrolate din
zonele rurale se refera la cantitatea Ministerul Mediului si Dezvoltării Durabile, POS Mediu,
Mai 2007, redusa a deșeurilor si la suprafața lor. Deșeurile biodegradabile si alte tipuri de
deșeuri ( hârtie, lemn) sunt folosite in gospodarii. Una dintre problemele întâlnite in cazul
proiectelor de management al deșeurilor in cadrul programelor de pre-aderare era legata de
achiziția de terenuri pentru derularea investiției. In vederea soluționării acestui aspect, s-a
decis ca promovarea proiectelor mature sa se realizeze numai in condițiile existentei
dovezilor clare de proprietate asupra terenurilor.
O atenție deosebita va fi acordata pe parcursul selecției proiectelor stadiului derulării
procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, care include consultarea publicului
interesat, ca faza importanta. Pe lângă închiderea depozitelor de deșeuri municipale
neconforme, sunt avute in vedere si masuri pilot de închidere/reabilitare a siturilor poluate
istoric in cele mai afectate regiuni, in scopul reducerii impactului negativ asupra mediului si
sănătății umane. Aceasta reprezintă prima faza din strategia pe termen lung care are ca scop
valorificarea zonelor afectate, in vederea derulării unor investiții publice viitoare sau a
utilizării economice ori pur si simplu pentru reabilitarea peisajului. In acest scop, MMDD
prezintă o metodologie pentru identificarea tuturor zonelor contaminate si desfășurarea unei
analize de risc.
Domeniul major de intervenție – „Dezvoltarea sistemelor integrate de management al
deșeurilor și extinderea infrastructurii de management al deșeurilor” specifică operațiunile
ce se vor derula in cadrul acestui domeniu și se vor finanța următoarele activități indicative:
199

– Recuperarea gazului provenit din

depozite, acolo unde este cazul;
– Constructia statiilor de transfer si a

facilitatilor de eliminare a deseurilor
municipale;
– Achizitionarea si instalarea
sistemelor de colectare selectiva;
– Construirea unor facilitati adecvate

pentru deseurile periculoase (deseuri
medicale, deseuri provenite din
echipamente electrice si electronice, etc) si
alte tipuri specifice de deseuri (deseuri
provenite din constructii si demolari, etc.);
– Asistenta tehnica pentru pregatire de proiecte,

management si supervizare, publicitate si campanii
de constientizare a publicului (in legatura cu
– Constructia facilitatilor de sortare, colectarea selectiva, sortarea, reciclarea,
compostare si reciclare; compostarea), imbunatatirea guvernarii
institutionale, licitarea si contractarea
operatorilor de servicii de salubritate.
– Inchiderea depozitelor neconforme;
– Achizitionarea vehiculelor de
transport al deseurilor;
Fig. 8.2. Activități indicative domeniul major de intervenție – „Dezvoltarea sistemelor

integrate de management al deșeurilor și extinderea infrastructurii
de management al deșeurilor”
8.1. Evaluarea impactului asupra mediului – studiu de caz

8.1.1. Implementarea sistemului de management de mediu în conformitate cu
referențialul SR EN ISO 14001:2005
Un sistem de management de mediu (SMM) este acea componenta a sistemului
general de management al organizației alcătuita din structura organizaționala, planificarea,
200


responsabilitățile, procesele, practicile, procedurile si resursele care ajuta la construirea,
implementarea, realizarea, revizuirea si menținerea politicii de mediu a organizatei.
Implementarea unui SMM permite organizației nu doar sa corespunda așteptărilor privind
performanta sa de mediu, ci si sa își controleze costurile si sa se conformeze legislației si
regulamentelor de mediu.
Elaborata si publicata de Organizația Internaționala pentru Standardizare (ISO), seria
de standarde ISO 14000 acoperă un spectru larg de subiecte din domeniul protecției
mediului, precum sisteme de management de mediu (SMM), auditul SMM, analiza ciclului
de viața al produselor, eco-etichetarea, performanța de mediu.
Factorii care influențează aspectele de mediu si impactul asupra mediului sunt prezentați în
figura următoare [ENV11].
Fig. 8.3. Sistemul de management al mediului
Obiectivul principal al implementării unui SMM este reducerea impactului

activităților, produselor si serviciilor organizației asupra mediului, beneficiile de alta natura
201


ale implementării unui SMM sunt multiple. Printre cele mai importante se număra creșterea
profitului prin optimizarea folosirii resurselor (materii prime, energie), prin îmbunătățirea
managementului deșeurilor si reducerea costurilor aferente unor eventuale incidente de
mediu.
Referențialul SR EN ISO 14001:2005 „Sisteme de management de mediu. Cerințe cu
ghid de utilizare", stabilește cerințele pentru un sistem de management de mediu care sa
permită unei organizații sa dezvolte si sa implementeze o politica si obiective care iau în
considerare cerințe legale si informații despre aspectele semnificative de mediu.
Avantajele implementarii unui SMM conform SR EN ISO 14001:2005:
 Sa reducă costurile, prin raționalizarea si economisirea materiilor prime, a energiei
consumate si prin reciclarea deșeurilor.
 Sa se conformeze prevederilor legale si altor cerințe pe care organizația le adopta,
ceea ce duce la limitarea răspunderii civile si penale, prin satisfacerea
reglementarilor legale si la o mai buna imagine a organizației in fata autoritarilor
competente, a clienților si a publicului, prin satisfacerea cerințelor referitoare la
protecția mediului.
 Sa aibă o atitudine preventiva fata de mediu si de accidentele de mediu.
 Sa fie competitiva: tot mai multe organizații mari cer furnizorilor implementarea si
certificarea unui sistem de management de mediu, deci se facilitează accesul pe alte
piețe.
 Sa îmbunătățească condițiile de munca si sa sensibilizeze personalul propriu referitor
la protecția mediului.
 Sa-si crească valoarea, in caz de fuziune, achiziție sau vânzare.
 Sa crească eficacitatea proceselor si a controlului datelor.
 Sa completeze managementul calității, sa crească calitatea produselor si serviciilor
prin luarea in considerare a cerințelor de mediu.
 Sa realizeze o comunicare transparenta cu părțile interesate.
8.1.2. Managementul deșeurilor și protecția mediului – studiu de caz

În vederea evaluării impactului asupra mediului organizația participă în mod direct la
conservarea, protecția și îmbunătățirea calității mediului prin:
 prevenirea poluării și minimizarea producerii daunelor asupra mediului;
 luarea deciziilor în conformitate cu cerințele de protecția mediului;
202


 menținerea și îmbunătățirea calității mediului;
 utilizarea durabilă a resurselor și mediului;
 crearea de programe educative în domeniul protecției mediului, managementul
deșeurilor, etc.
Obiectivele strategice în ceea ce privește managementul deșeurilor vizează:
 implementarea unui sistem de management integrat care să favorizeze condițiile
necesare îmbunătățirii continue a organizației n domeniul managementului
deșeurilor;
 prevenirea și reducerea continuă a poluării;
 maximizarea prevenirii generării deşeurilor prin aplicarea unui managementul
eficient;
 utilizarea eficientă a energiei, apei și a carburanților pentru economisirea resurselor
naturale și financiare;
 informarea tuturor angajaților cu privire la politica de mediu și implicarea acestora în
atingerea obiectivelor propuse;
 promovarea unui sistem de informare, conştientizare şi motivare pentru toate părţile
implicate cu privire la rezultatele potențiale pozitive asupra protecției mediului și
avantajele acestora;
 exploatarea tuturor posibilităţilor de natura tehnică şi economică privind
valorificarea deşeurilor;
 dezvoltarea activităţilor de valorificare materială şi energetică;
 asigurarea celor mai bune opţiuni pentru colectarea şi transportul deşeurilor, în
vederea unei cât mai eficiente valorificări;
 Promovarea tratării deşeurilor în vederea asigurării unui management ecologic
raţional;
 eliminarea deşeurilor în conformitate cu cerinţele legislaţiei în domeniul gestiunii
deşeurilor în scopul protejării sănătăţii populaţiei şi a mediului.
Procesul de identificare a aspectelor de mediu se face prin analizarea tuturor
proceselor tehnologice/serviciilor, pe faze, operaţii, zone de activitate, luând în considerare
condiţiile de funcţionare normale, anormale (porniri, opriri, suprasolicitare, mentenanță etc.)
şi situaţii de urgenţă posibile. Este un proces continuu, iar organizația trebuie să actualizeze
aceste date anual şi la fiecare modificare apărută în activităţile sau serviciile sale.
Scopul este stabilirea metodologiei armonizate la nivelul organizației, de identificare
203


a aspectelor de mediu asociate operației de colectare, depozitare, reciclare a deșeurilor si a
impacturilor asociate acesteia, care pot fi controlate și asupra cărora se presupune ca are
influenta, pentru a le determina pe cele care au sau pot avea un impact semnificativ asupra
mediului.
Studiul privind evaluarea impactului asupra mediului în vederea asigurării unui
management al deșeurilor, se bazează pe următoarele procese ilustrate în figura 8.4.
Planificarea procesului de management al deșeurilor
Colectarea deșeurilor respectand normele de protecție a mediului
Transportul deșeurilor respectand normele de protecție a mediului
Sortare deșeurilor
Depozitarea deșeurilor
Gestionarea deșeurilor
Reciclarea deșeurilor
Interventii in caz de accident ecologice
Monitorizare si control
Imbunatatire continua
Fig. 8.4. Procesele de management al deșeurilor
204


Obiectivele studiului de caz constau în:
 protejarea mediului şi creşterea calităţii vieţii;
 colectarea eficientă şi eficace a deșeurilor;
 minimizarea cantităţii de deşeuri;
 valorificarea deşeurilor;
 reducerea efectului deşeurilor asupra sănătăţii oamenilor,a mediului înconjurător şi a
aspectului habitatului;
 economisirea unor resurse naturale prin reutilizarea maximă a componentelor
recuperabile.
Procesul de planificare are o importanta majora pentru proiect, deoarece el
materializează programul de lucru pentru realizarea proiectului.
Planul de management al deșeurilor constă în:

 epuizarea tuturor posibilităților de evitare a formarii deșeurilor si reducerii cantității
de deșeuri;
 sortarea, colectarea si valorificarea deșeurilor;
 folosirea optima a energiei, eliminarea corecta, din punct de vedere tehnic, a
materialelor periculoase;
 siguranța maxima a salubrizării prin crearea unui sistem care sa permită efectuarea
reciclării unor componente prin compostare si/sau valorificare energetica, respectiv
depozitarea controlata, in condiții ecologice a deșeului final, imposibil de valorificat.
Terminologia utilizată în cadrul studiului de caz este următoarea:

deşeuri - orice substanța sau orice obiect din categoriile stabilite de legislaţia specifica
privind regimul deşeurilor, pe care deţinătorul îl arunca, are intenţia sau are obligaţia de a-l
arunca;
deşeuri periculoase - deşeurile încadrate generic, conform legislaţiei specifice privind
regimul deşeurilor, în aceste tipuri sau categorii de deşeuri şi care au cel puţin un constituent
sau o proprietate care face ca acestea sa fie periculoase;
gestionare - colectarea, transportul, valorificarea şi eliminarea deşeurilor, inclusiv
supravegherea zonelor de depozitare după închiderea acestora;
colectare - strângerea, sortarea şi/sau regruparea (depozitarea temporară) deşeurilor în
vederea transportării lor;
eliminare - orice operaţiune efectuată asupra deşeurilor, cum ar fi: depozitarea pe sol (in
205


depozite de gunoi), tratament fizico chimic, incinerare pe sol sau pe mare, stocare
permanenta, etc.
valorificare - orice operaţiune (dezmembrare, sortare, tăiere, mărunțire, presare, balotare,
topire-turnare etc.) efectuată asupra unui deșeu prin procedee industriale, în vederea
transformării sale într-o materie prima secundară sau sursa de energie;
reciclare - operaţiunea de reprelucrare într-un proces de producţie a deşeurilor pentru scopul
iniţial sau pentru alte scopuri;
ambalaj - orice produs, indiferent de materialul din care este confecționat ori de natura
acestuia, destinat sa cuprindă bunuri în scopul reţinerii, protejării, manipulării, distribuţiei şi
prezentării acestora, de la materii prime la produse procesate, de la producător pana la
utilizator sau consumator. Produsul nereturnabil destinat aceloraşi scopuri este, de
asemenea, considerat ambalaj;
deşeuri de ambalaje - orice ambalaje sau materiale de ambalare care nu mai satisfac
cerinţele şi scopul pentru care au fost proiectate şi fabricate şi care rămân după ce a fost
utilizat produsul ambalat;
ambalaj reutilizabil - ambalaj refolosit pentru acelaşi scop, a cărui returnare de către
consumator sau comerciant este asigurata de plata unei sume-sistem depozit, prin
reachiziționare sau în alt mod;
reciclarea deşeurilor de ambalaje - operaţiunea de reprelucrare într-un proces de producţie a
deşeurilor de ambalaje pentru a fi reutilizate în scopul iniţial sau pentru alte scopuri;
recuperarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje - colectare în vederea reutilizării şi,
respectiv, a reciclării acestora;
reutilizarea ambalajelor - orice operaţiune prin care un ambalaj care a fost conceput şi creat
pentru a putea îndeplini în cursul ciclului sau de viața un număr minim de rotații este
reutilizat într-un scop identic celui pentru care a fost conceput, recurgându-se sau nu la
produse auxiliare existente pe piața, care permit reumplerea ambalajului însuşi; un asemenea
ambalaj reutilizat va deveni deșeu de ambalaj atunci când nu va mai putea fi reutilizat;
sistem-depozit - sistemul prin care cumpărătorul, la achiziţionarea unui produs ambalat în
ambalaj reutilizabil, plăteşte vânzătorului o suma de bani care îi este rambursata atunci când
ambalajul este returnat;
uleiuri uzate - toate uleiurile industriale şi lubrifianţii, pe baza minerala, sintetică sau
biogena, care au devenit improprii folosirii pentru care au fost iniţial destinate, în special
uleiurile uzate de la motoarele cu combustie şi de la sistemele de transmisie, uleiurile
lubrifiante, uleiurile pentru turbine, pentru sistemele hidraulice, emulsiile şi filtrele de ulei;
206


regenerare - orice procedeu care permite producerea de uleiuri de baza printr-o rafinare a
uleiurilor uzate, implicând mai ales separarea de impurități, produşi de oxidare şi aditivi;
valorificare - regenerarea şi/sau combustia uleiurilor uzate.
substanţa periculoasa - orice substanța sau preparat clasificat ca periculos de legislaţia
specifica în domeniul substanţelor şi preparatelor chimice;
grupe de deşeuri industriale reciclabile:
- deşeuri metalice feroase (fier vechi);
- deşeuri metalice neferoase;
- deşeuri de hârtii-cartoane;
- deşeuri de sticla (spărturi de sticla);
- deşeuri de mase plastice;
- deşeuri de cauciuc (anvelope uzate, camere de aer şi articole din cauciuc uzate);
- deşeuri textile.
Pentru identificarea aspectelor de mediu se iau în considerare următoarele aspecte:
 directe:
 emisii în aer;
 evacuări în apă;
 evitare, reciclare, reutilizare, transport şi eliminare a deşeurilor solide şi altele, în
mod particular a deşeurilor periculoase;
 utilizarea şi contaminarea solului;
 utilizarea resurselor naturale şi a materiilor prime (inclusiv energia);
 aspecte locale (zgomot, vibrații, mirosuri, praf, aspect, etc.);
 transport (de bunuri, angajați sau pentru alte servicii);
 riscul privind accidentele cu impact asupra mediului;
 efecte asupra biodiversității.
 indirecte:
 privind produsele (proiectare, dezvoltare, ambalare, transport, utilizare,
reciclarea/eliminarea deşeurilor);
 investiţii, împrumuturi sau asigurări;
 pieţe noi;
 alegerea tipului de servicii;
 decizii administrative şi de planificare;
207


 gama de produse.
Criterii pentru evaluarea importanței impactului asupra mediului: se vor defini criteriile
pentru evaluarea importantei aspectelor legate de mediu ale activităților, produselor si
serviciilor sale, pentru a stabili care sunt cele care au un impact semnificativ asupra
mediului.
Considerentele în stabilirea criteriilor pentru evaluarea importantei aspectelor legate de
mediu pot include:
 Informații despre starea mediului pentru a identifica activități, produse si servicii ale
organizației care pot avea un impact asupra mediului;
 Datele existente ale organizației cu privire la consumul de materiale si energie,
eliminări, deșeuri și emisii din punctul de vedere al riscurilor potențiale;
 Activități reglementate legate de managementul mediului la nivelul organizației;
 Activități de achiziție;
 Activități ale organizației care presupun cele mai mari costuri legate de mediu si
beneficii ale mediului.
Instrucțiunile de colectare și depozitare ale deșeurilor cuprind:
a. Deșeurile metalice (feroase si neferoase)

Deșeurile metalice sunt separate pe sorturi. In fiecare atelier de producție este amenajat cate
un spațiu pentru strângerea temporara a deșeurilor metalice care nu pot fi reciclate în cadrul
organizației, prin utilizarea de containere metalice.
Se urmărește ca spațiul amenajat în acest scop să permită manipularea ușoara la operația de
încărcare în mijloacele de transport în vederea depozitarii în depozitele specializate, fără să
blocheze căile de acces sau să incomodeze procesul de producție.
b. Deșeurile de carton si hârtie

Sunt depozitate în spatii special amenajate și inscripționate cu "Deșeu de hârtie-carton".
Atunci când este posibil, deșeul de hârtie-carton este depozitat în saci de polietilena sau
pachete formate prin legarea mai multor deșeuri, până la preluarea de către firmele
specializate și autorizate.
c. Deșeuri de cauciuc siliconic și fibra de sticla

Reprezintă deșeuri care nu pot fi reciclate și trebuiesc eliminate prin incinerare de către un
agent economic acreditat în acest sens. Aceste deșeuri sunt colectate în procesul de
fabricatei, depozitate temporar în acest sector și apoi transportate la depozitele specializate
208


pentru o depozitare o perioada mai lunga de timp în vederea preluării de către reprezentanții
agentului economic acreditat pentru eliminarea lor. Organizația poate să încheie anual
contracte cu agenți economici în scopul preluării și eliminării deșeurilor de cauciuc siliconic
și deșeuri de fibra de sticla rezultate din procesul propriu de fabricație.
d. Uleiul uzat
Este colectat în spațiul special amenajat, pe o platforma betonata și acoperita, sub
supravegherea șefilor atelierelor de producție. Colectarea se face în recipiente închise etanș
și rezistente la șocuri mecanice și termice și identificate corespunzător. Organizația poate să
încheie anual contracte cu agenți economici în scopul preluării și regenerării deșeurilor de
ulei uzat rezultate din procesul propriu de fabricație.
e. Deșeurile din fibra de sticla

Sunt stocate pe termen lung, in spatii special amenajate si identificate corespunzător.
f. Deșeurile din cauciuc siliconic polimerizat

g. Deșeurile din materiale plastice de injecție

h. Deșeurile din cauciuc uzat (anvelope, curele trapezoidale, garnituri, etc.)

Sunt depozitate in spațiul special amenajat, lângă depozitul de materii prime. Spațiul este
cu acces controlat, astfel incit sa se prevină folosirea deșeurilor in alte scopuri decât
preluarea de organizații autorizate in acest scop. Preluarea deșeurilor este asigurata prin
organizația autorizata in acest sens - conform listei furnizorilor acceptați, păstrata la
aprovizionare.
i. Acumulatoare si baterii uzate

Sunt colectate in incinta betonata si acoperita in care sunt depozitate si uleiurile uzate.
Pe măsura acumulării unor cantități de deșeuri mai mari, dar care sa nu depășească un an,
responsabilul de aprovizionare face demersuri pentru predarea acestora la beneficiari
autorizați.
j. Gunoiul menajer
Este colectat zilnic in coșuri de gunoi, in containere, pe locurile special amenajate pentru
gunoiul menajer, in cadrul punctelor de lucru. Este interzisa depozitarea si a altor deșeuri (de
ex. metale, sticla, lemn, hârtie) in aceste containere.
209


8.1.3. Evaluarea aspectelor de mediu
Aspectele de mediu identificate se analizează pentru selectarea aspectelor de mediu
semnificative (AMS), prin evaluarea impactului acestora asupra factorilor de mediu,
utilizând următoarele criterii :
F – frecventa de apariție;
G – gravitatea efectelor, evaluată prin indicatorii de calitate ai mediului.
Evaluarea impactului se finalizează prin acordarea unui punctaj rezultat din
aplicarea formulei: P = F x G.
Punctajul de referința, stabilit pentru fiecare criteriu este prezentat in Tabelul 8.1.
Tabel 8.1. Criterii de evaluare a aspectelor de mediu

Evaluare
CRITERIU IMPACT
impact (P)
FRECVENTA DE accidental (max o data/an) 2
APARITIE rar (1 - 12 ori/an) 4
-F- foarte des, permanent (mai mult de 12 ori/an) 6
nu sunt reglementati prin prevederi legale 1
GRAVITATEA sunt reglementati indicatorii monitorizati nu 3
EFECTELOR prin prevederi legale depasesc limitele maxim admise
-G- indicatorii monitorizati depasesc 6
limitele maxim admise
Se consideră aspecte de mediu semnificative acele aspecte de mediu pentru care se

obţine P > 12.
Orice modificare a datelor cuprinse în documentele ce au stat la baza identificării AM
(inclusiv cele rezultate in urma derulării PMCM) poate conduce la modificări ale listelor de
AM/AMS, respectiv actualizarea lor. Daca acest lucru se impune, trebuie realizat de către
emitenții listelor în termen de maxim 3 zile de la modificarea datelor de intrare, modificarea
înregistrându-se in „Evidenta modificărilor la AM/AMS” conform model formular din anexa
III.
Lista aspectelor de mediu identificate pentru procesul de management al deșeurilor
este prezentată în continuare. De asemenea sunt tratate toate aspectele de mediu
semnificative aplicând acțiuni corective sau preventive (după caz).
210

211

212

213

214

215

216

217

218

219

220

221

222

223

Tabelul 8.2. LISTA ASPECTELOR DE MEDIU
Sursa generatoare: Evaluare

Denumirea activitate, faza Condiţii de impact
Aspect de mediu Impact asupra mediului Cerința/legislația de mediu AMS
activității tehnologica, funcţionare F G P
echipament
Planificarea Decizii Planificarea Normale Impact negativ asupra Politica in domeniul 2 3 6 NU
procesului de administrative și procesului de naturii și a mediului managementului mediului /
management al de planificare management al înconjurător datorat: Legislația în vigoare
deșeurilor deșeurilor; planul de - gestiunii deficitare a
management al serviciilor oferite;
deșeurilor. - informării
necorespunzătoare a
populației în ceea ce
privește colectarea selectivă
a deșeurilor
Generare deșeuri Personal si materiile Normale Generare deșeu nepericulos HG 1470/2004 privind aprobarea 4 3 12 DA
de carton, plastic, prime utilizate Impactul asupra solului se Strategiei naţionale de gestionare a
hârtie, metalice consideră a fi redus. deşeurilor şi a Planului naţional de
deșeuri menajere gestionare a
deşeurilor
Colectarea Personalul implicat, Anormale Impact negativ redus asupra - utilizarea unui sistem separativ de 4 1 4 Nu
Colectarea
necorespunzătoar întreținerea și apelor subterane. colectare a apelor uzate în funcție
deșeurilor: deșeuri
e exploatarea de categorie;
feroase și
a apelor rezultate instalațiilor și - utilizarea unor conducte
neferoase, mase
din spălările echipamentelor confecționate din materiale
plastice, deșeuri de
tehnice, care s-ar utilizate rezistente;
hârtie-cartoane,
putea infiltra în - utilizarea unui plan de
cauciuc, sticlă,
sol și ulterior în mentenanță a echipamentelor și
deșeuri textile,
apele freatice utilajelor rețelelor de canalizare și
lemn, deșeuri
respectiv stației de epurare;
electronice
- implementarea unui plan de
prevenire și intervenție în cazul
poluărilor accidentale și instruirea
periodică a personalului care este
responsabil cu întreținerea și
exploatarea instalațiilor și

echipamentelor de canalizare și
epurare;
Consum de Echipamente de lucru Normale Utilizare resurse Legea nr 13/2007 6 1 6 NU
energie electrica
Generare Utilaje, generatoare, Anormale Generare deșeu periculos Colectare in spatii special 2 3 6 NU
acumulatori si lanterne amenajate, împrejmuite şi asigurate
baterii uzate pentru prevenirea scurgerilor
necontrolate HG 1057/2001
privind regimul bateriilor si
acumulatorilor care conţin
Substanţe periculoase
Consum de apa Stații de epurare, Normale Impactul asupra apelor Instituirea unui program de 2 1 2 NU
rețeaua de subterane și asupra apelor gospodărire judicioasă a
canalizare, irigație de suprafață este pozitiv. volumelor de apă vehiculate în
instalaţii, pentru a se reduce
debitele consumate, respectiv,
debitele de ape uzate evacuate la
reţeaua de canalizare;
Deșeuri din Anvelope, cauciucul Normale Se preconizează că Depozitarea in spatii special 2 3 6 NU
cauciuc uzat cu inserție textila impactul asupra solului și amenajate. Spațiul trebuie sa fie
respectiv a subsolului va fi cu acces controlat, astfel incit sa
nesemnificativ. se prevină folosirea deșeurilor in
alte scopuri decât preluarea de
organizații autorizate in acest scop
Depozitare Neglijenta populației Anormale Scăderea diversității HG nr. 349/2005 privind 4 3 12 DA
parțiala biologice, periclitarea depozitarea deşeurilor
a deșeurilor în populațiilor cu statut de ORDIN nr.757/2004 modificat
interiorul sau conservare prin Ordinul nr. 1230/2005
vecinătatea unor
zone valoroase
din punct de
vedere al
elementelor
naturale
Generare ulei Spatii de descărcare, Normale Impact redus asupra Principalele cerințe ale legislației 2 3 6 NU
uzat rezervoare, lipsa mediului referitoare la uleiurile uzate sunt
filtrelor carbon următoarele:

1) Colectarea si eliminarea
uleiurilor uzate în condiții de
siguranța
2) Regenerarea cu prioritate a
uleiurilor uzate, în cazul în care
condițiile tehnice, economice si
organizatorice permit acest lucru
3) Interzicerea oricărei deversări
de uleiuri uzate în apele interioare
de suprafața, în apele subterane,
apele maritime teritoriale si în
sistemele de drenaj; oricărei
depozitari si/sau deversări de
uleiuri uzate nocive pentru sol si a
oricărei deversări necontrolate de
reziduuri rezultate de la
prelucrarea uleiurilor reziduale;
oricărei prelucrări de uleiuri uzate
care provoacă o poluare a aerului
care depășește nivelul stabilit prin
dispozițiile existente.
Poluare Mijloace de transport, Anormale Poluare aer cu emisii HG nr 6 1 6 NU
biologica: echipamente de lucru 1061/10.09.2008
mașinile trebuiesc
spălate si
dezinfectate
periodic, ieșirea
din rampele de
deșeuri trebuie
Transportul
sa se facă prin
deșeurilor
filtre de spălare si
dezinfectare
Lipsa unei viziuni Mijloace de transport, Anormale Poluare aer cu emisii HG nr. 1061/10.09.2008 4 3 12 DA
integrate care sa echipamente de lucru
permită
eficientizarea
modului de
colectare si

transport a
deșeurilor va avea
ca efect indirect si
menținerea
/creșterea
emisiilor
din surse mobile.
Poluare chimica: Transportul Normale Poluare atmosferica HG 558/2006 6 3 18 DA
emisiile deșeurilor, mijloace
substanțelor de transport
poluante sa
fie etanșe pentru a
nu împrăștia
deșeurile pe
traseele de
transport sau a
polua atmosfera
prin miros
Poluare fonica Mijloace de transport Normale Poluare fonica Directiva 2003/10/EC a 6 3 12 DA
Parlamentului European şi a
Consiliului din 6 februarie 2003
Poluare vizuală Mijloace de transport Normale Poluare vizuală Directiva 2003/10/EC a 6 1 6 NU
Parlamentului European şi a
Consiliului din 6 februarie 2003
Consum de Echipamente de lucru Normale Utilizare resurse Ordinul nr. 766/1594/675 6 3 18 DA
materii prime
Consum de Echipamente de lucru Normale Utilizare resurse Legea nr 13/2007 6 1 6 NU
energie electrica
Vibrații ale Echipamente de lucru Normale Afectarea infrastructurii Directiva2002/44 /CE privind 6 6 36 DA
preselor si a (concasoare, pământului si a clădirilor riscurile generate de vibrații
Sortarea echipamentelor de prese) învecinate
deșeurilor mărunțire a
deșeurilor
Consum de Debitare oxibutanică Anormale Poluare atmosferică Legea 404/7.10.2003 2 3 6 NU
oxigen Ordonanța de Guvern
107/5.09.2002
Consum de gaz Debitare oxibutanică Normale Poluare atmosferică Legea 404/7.10.2003 2 3 6 NU
butan Ordonanța de Guvern

107/5.09.2002
Zgomot - surse de Echipamente de Normale Poluare fonică STAS 10009/88 limitele admisibile 6 6 36 DA
poluare fonica; lucru: concasoare, ale nivelului de
Zgomot mecanic: prese, etc. zgomot
prese ,concasoare,
mori, etc.
Mașini de preluat Echipamente de lucru Normale Poluarea solului si a aerului Norme / instrucțiuni de lucru 2 3 6 NU
si benzi
transportoare
Expunerea Folosirea Situație de Vătămare corporală Legea nr. 319/2006 Legea 1 6 6 NU
persoanelor necorespunzătoare a urgență securității si sănătății in munca
asupra echipamentelor si
riscurilor de materialelor de lucru
intoxicare,
îmbolnăvire
premature.
Risc de scurgere Echipamente de lucru Situație de Contaminarea apei si a Legea 360/2003 6 3 18 DA
substanțe urgență solului Legea 263/2005
periculoase
Deșeuri Bazine de colectare, Normale Impact minim asupra apelor Gestionarea adecvată a deșeurilor 2 1 2 Nu
depozitate mașini de suprafață și subterane. la punctul de lucru:
necorespunzător transportatoare de - instruirea personalului muncitor
carburanți si ape cu privire la colectarea selectivă a
uzate deșeurilor:
- colectarea selectivă a deșeurilor și
Depozitarea predarea acestora unor operatori
Deșeurilor autorizați în vederea
valorificării/eliminării;
- montarea de ecopubele pentru
colectarea selectivă a deșeurilor
menajere. Predarea fracției
reciclabile unui operator autorizat
în vederea valorificării și fracției
biodegradabile operatorului de
salubritate.
Bazine de colectare, Normale Impact minim asupra apelor Gestionarea adecvată a deșeurilor: 4 3 12 DA
mașini de suprafață și subterane. - utilizarea unei spațiu special
transportatoare de destinat (platformă betonată)

carburanți si ape pentru recipientele în care sunt

uzate colectate deșeurile tehnologice;
- utilizarea unor recipiente etanși
pentru colectarea deșeurilor
tehnologice (materiale filtrante,
uleiuri uzate, ambalaje produse
expirate și materiale auxiliare) și
Depozitarea predarea acestora unor operatori
deșeurilor autorizați în vederea
- instruirea personalului cu privire
la colectarea selectivă a deșeurilor;
- montarea de ecopubele pentru
colectarea selectivă a deșeurilor
menajere. Predarea fracției
reciclabile unui operator autorizat
în vederea valorificării și fracției
biodegradabile operatorului de
salubritate.
Ocuparea Mijloace de transport Normale Se preconizează că Deșeurile vor fi depozitate în zone 2 1 2 NU
temporară a impactul asupra solului și amenajate și desemnate pentru o
solului cu deșeuri respectiv a subsolului va fi perioadă scurta de timp și vor fi
nesemnificativ. predat unui operator autorizat în
vederea eliminării și valorificării
Depozitări și Coșuri de gunoi, Anormale Impact redus. - depozitarea deșeurilor se face în 3 4 12 DA
evacuări groapa de gunoi, conformitate cu prevederile în
necontrolate de locație neadecvată vigoare, în funcție de categoria
deșeuri și acestora (industriale/tehnologice și
substanțe menajere, reciclabile,
periculoase biodegradabile)
Depozitarea - deșeurile tehnologice vor fi
deșeurilor preluate de către operatori
autorizați în vederea
valorificării/eliminării.
- deșeurile menajere vor fi
colectate selectiv în vederea
- substanțele periculoase utilizate

în procesele de digestie anaerobă și

transesterificare grăsimi animale
sunt depozitate în gospodăria de
materiale auxiliare, în rezervoare
etanșe, conform fișelor tehnice de
securitate a acestora;
Scurgeri de Stații de epurare, Anormale Impact nesemnificativ Pentru a preveni scurgerile de 2 3 6 NU
poluanți (materii rețeaua de canalizare asupra biodiversității poluanți în factorii de mediu care
prime, materiale pot afecta fauna și flora zonei se
auxiliare, ape are în vedere următoarele măsuri:
uzate neepurate, - implementarea unui plan de
etc.) care pot prevenire și intervenție în cazul
ajunge în apele poluărilor accidentale și instruirea
freatice și de periodică a personalului care este
suprafață responsabil cu întreținerea și
exploatarea instalațiilor;
- utilizarea de materiale absorbante
și echipamente corespunzătoare de
intervenție în cazul unor poluări
accidentale;
- asigurarea unui management
riguros, cu responsabilităţi clar
stabilite pentru toate activităţile
care folosesc produse (materiile
prime și materialele auxiliare
utilizate) ce ar putea afecta
calitatea factorilor de mediu și
implicit a sistemelor ecologice;
- materialele auxiliare vor fi
depozitate într-o zonă special
amenajată, cu acces restricționat.
- rezervoarele de biodiesel vor fi
depozitate în zone special
amenajate și desemnate;
- glicerina rezultată în procesul de
transesterificare va fi depozitată
corespunzător în rezervoare, fiind
apoi utilizată în procesul de

producere a biogazului;
- nămolul de la stația de epurare va
fi depozitat în rezervoare și
reintrodus în procesul de digestie
anaerobă;
- digestatul va fi colectat și
depozitat în cisterne, analizat din
punct de vedere a compoziției și
eliminat în conformitate cu
compoziția sa;
- utilizarea zonelor special
amenajate (parcări, platforme
betonate) pentru vehiculele în
tranzit și/sau staționare;
- realizarea unui sistem de rigole și
preepurarea apelor uzate colectate
din zona parcărilor înainte de
evacuarea în emisar.
Deșeuri menajere Lipsa/numărul Normale Contaminare sol și miros Legea 265/2006 4 3 12 DA
insuficient de neplăcut Legea 159/1999
recipiente în vederea
colectării selective.
Inexistența unui
proces de tratare
prealabilă eliminării
finale prin depozitare
(balotare pt.
reducerea volumului,
tratare mecano-
biologică) sau
colectare selectivă.
Deșeuri Tratarea/eliminarea Normale Scurgere substanțe Legea 159/1999 4 3 12 DA
periculoase necorespunzătoare a periculoase pe sol și
deșeurilor emanații de fum și alte
periculoase. substanțe
Management
defectuos al
deșeurilor

periculoase.
Costuri foarte ridicate
pentru gestionarea
deșeurilor.
Deșeuri Lipsa de preocupare a Normale Poluarea aerului și solului Legea 159/1999 2 3 6 NU
industriale agenților economici
de a gestiona
deșeurile din propriile
activități
Gestiunea Neglijenta populației Normale Producerea unor riscuri HG 1470/2004 privind aprobarea 2 1 2 NU
inadecvata a si a personalului naturale: cutremure, Strategiei naţionale de gestionare a
deșeurilor: poate angajat. inundații. deşeurilor şi a Planului naţional de
Gestionarea conduce la Poluarea mediului gestionare a deşeurilor
deșeurilor maximizarea înconjurător.
efectelor negative
asociate cu
producerea unor
riscuri naturale
(cutremure,
alunecări de teren,
inundații)
Selectarea Neatenția si Situație de Vătămare corporala Legea nr.319/2006 Legea 2 6 12 DA
inadecvată a neglijenta urgență securității si sănătății in munca
impurităților din personalului angajat.
deșeurile metalice Controlul calitativ al Normale Utilizare resurse 2 3 6 NU
si nemetalice materialelor.
Asigurarea Depozitarea Anormale Poluare sol și apă HG nr. 349/2005 privind 1 6 6 NU
spatiilor de necontrolata a depozitarea deşeurilor ORDIN
depozitare deșeurilor,menținerea nr.757/2004 modificat prin Ordinul
unor suprafețe mari nr. 1230/2005
de teren necesare
depozitarii deșeurilor.

Tabelul 8.3. LISTA ASPECTELOR DE MEDIU SEMNIFICATIVE

Sursa generatoare: Punctaj AMS
activitate, faza Condiţii de Mijloace de Punctaj după aplicarea
Aspect de mediu Acțiuni corective Acțiuni preventive
tehnologica, funcţionare control existente AMS acțiunilor
echipament corective
Generare deșeuri Personal si materiile Normale Colectarea selectivă 12 Planificarea controalelor Gestionarea și monitorizarea 6
de carton, plastic, prime utilizate a deşeurilor. periodice și determinarea periodică a activităților
hârtie, metalice Implementarea unui neconformităților în vederea generatoare de deșeuri
deșeuri menajere sistem de îmbunătățirii procesului
management
integrat calitate-
mediu-sănatate și
securitate
ocupațională
Depozitare parțiala Neglijenta populației Anormale Gestionarea 12 Amplasarea depozitului de Amenajarea de spatii destinate 3
a deșeurilor în deșeurilor deșeuri depozitării selective a
interiorul sau într-un spațiu unde nu deșeurilor
vecinătatea unor sunt zone protejate din
zone valoroase din punct de vedere al
punct de vedere al elementelor naturale
elementelor
naturale
Lipsa unei viziuni Mijloace de transport, Anormale Gestionarea 12 Aplicarea procedurilor / Implementarea unei strategii 4
integrate care sa echipamente de lucru deșeurilor instrucțiunilor de lucru / pentru a
permită eficientizarea normelor interne în vederea eficientiza modul de colectare
modului de eficientizării procesului de si transport a
colectare si management al deșeurilor deșeurilor
transport a
deșeurilor va avea
ca efect indirect si
menținerea
/creșterea emisiilor
din surse mobile.
Poluare chimica: Transportul Normale Buletine de 18 Respectarea parametrilor de Verificări periodice 6
emisiile substanțelor deșeurilor, mijloace măsurare a nivelului funcționare a mijloacelor de
poluante sa de transport de emisii pentru transport.

fie etanșe pentru a mijloace de Schimbarea

nu împrăștia transport mijloacelor de
deșeurile pe transport cu unele
traseele de mai puțin poluante
transport sau a
polua atmosfera
prin miros
Poluare fonica Mijloace de transport Normale Buletine de 12 Achiziționare mijloace de Verificare periodica a 3
măsurare a nivelului transport mai puțin mijloacelor de transport
de zgomot la poluante
mijloace de
transport
Consum de Instrumente, Normale Gestionarea 18 Efectuarea unui plan de Economie de 6
materii prime documente de eficientă a materiei reducere a consumului de materii prime
lucru prime materii prime folosind minimul de materii
prime
și materiale
Vibrații ale preselor si Echipamente de lucru Normale Verificare periodică 36 Se vor verifica Realizarea unei fundații ce va 12
a echipamentelor de (concasoare, a caracteristicilor periodic utilajele fi prinsa cu șuruburi de placa
mărunțire a deșeurilor prese) echipamentelor in ceea ce priveşte vibrațiile de beton turnata sub utilaje
utilizate si se vor pune in funcţiune
numai cele care corespund
cerinţelor
tehnice
Zgomot - surse de Echipamente de Normale Buletine de 36 Izolarea fonica a spatiilor de Respectarea parametrilor de 12
poluare fonica; lucru: concasoare, măsurare a lucru funcționare
Zgomot mecanic: prese, etc. nivelului de zgomot
prese ,concasoare, la utilaje utilizate
mori, etc.
Risc de scurgere Echipamente de lucru Situație de Platformă betonată 18 Elaborarea și aplicarea unui Verificări periodice 12
substanțe periculoase urgență plan de urgență
Deșeuri depozitate Bazine de colectare, Normale Indicatori de 12 • Ghid de finanțare a Adoptarea unor masuri bazate 4
necorespunzător mașini concentraţie a programului de gestionare a pe principiile managementului
transportatoare de poluanţilor în emisie deșeurilor, inclusiv a deșeurilor (ex. apele uzate vor
carburanți si ape deșeurilor periculoase si fi colectate într-un bazin
uzate închiderea depozitelor de vidanjbil)
deșeuri (2010)
• Ordonanța de urgenta

nr.16/2001 privind
gestionarea deșeurilor
industriale reciclabile
Depozitări și evacuări Coșuri de gunoi, Anormale Alocarea de resurse, 12 • Ordinul Ministrului nr. Gestionarea adecvată a 4
necontrolate de groapa de gunoi, colectarea selective, 757/2004 pentru aprobarea deșeurilor:
deșeuri și substanțe locație neadecvată amenajarea spatiilor Normativului tehnic privind - utilizarea unei spațiu special
periculoase pentru depozitarea depozitarea deșeurilor destinat (platformă betonată)
deșeurilor în (M.O. nr. 86 din 26 ianuarie pentru recipientele în care sunt
recipiente 2005) modificat de Ordinul colectate deșeurile tehnologice
corespunzătoare nr. 1230/2005 privind - utilizarea unor recipiente
fiecărui tip de deșeu modificarea anexei la OM etanșe pentru colectarea
și reciclarea lor nr. 757/2004 pentru deșeurilor tehnologice
aprobarea Normativului (digestat, materiale filtrante,
tehnic privind depozitarea uleiuri uzate, ambalaje
deșeurilor (M.O. nr. 1101 produse expirate și materiale
din 7 decembrie 2005) auxiliare) și predarea acestora
• Ordinul Ministrului nr. unor operatori autorizați în
95/2005 privind stabilirea vederea valorificării
criteriilor de acceptare si /eliminării;
procedurilor preliminare de - instruirea personalului cu
acceptare a deșeurilor la privire la colectarea selectivă
depozitare si lista naționala a deșeurilor;
de deșeuri acceptate in - montarea de ecopubele
fiecare clasa de depozit de pentru colectarea selectivă a
deșeuri (M.O. nr. 194 din 8 deșeurilor menajere
martie 2005)
Deșeuri menajere Lipsa/numărul Normale Gestionarea 12 Implementarea planurilor de Instruire personal in domeniul 6
insuficient de deșeurilor – audit control implementării unui sistem
recipiente în vederea planificat integrat de gestionare a
colectării selective. deșeurilor
Inexistența unui
proces de tratare
prealabilă eliminării
finale prin depozitare
(balotare pt.
reducerea volumului,
tratare mecano-
biologică) sau

colectare selectivă.
Deșeuri periculoase Tratarea/eliminarea Normale Gestionarea 12 Implementarea planurilor de Instruire personal in domeniul 6
necorespunzătoare a deșeurilor – audit control pentru situații de implementării unui sistem
deșeurilor planificat urgență integrat de gestionare a
periculoase. deșeurilor
Management
defectuos al
deșeurilor
periculoase.
Costuri foarte ridicate
pentru gestionarea
deșeurilor.
Selectarea inadecvată Neatenția si Situație de Verificarea 12 Implementarea normelor de Asigurarea perfecţionării 4
a impurităților din neglijenta urgență personalului dacă sănătate și securitate în personalului şi asigurarea
deșeurile metalice si personalului angajat. utilizează munca condiţiilor pentru
nemetalice echipamentele de îmbunătăţirea continuă a
protecție nivelului de pregătire
corespunzătoare; profesională

BIBLIOGRAFIE
[ADR06] www.adrvest.ro
[AMP09] www.amposcce.minind.ro/
[ANP08] www.anpa.ro
[ANT88]ANTONESCU, N., (coordonator) Valorificarea energetică a deşeurilor. Editura
Tehnică, Bucureşti, 1988.
[APD09] www.apdrp.ro
[ARI08] www.arin.ro/proiecte/ecojob/FinalMaterial.htm
[ARP11]http://arpmdj.anpm.ro/pages/categorie/34
[BER 94] BERTEA, A., Protecţia mediului. Editura Universităţii Tehnice Iaşi, 1994.
[BOG03] BOGDAN M., NEDEFF, V., GEAMĂN, V., Ingineria şi protecţia mediului în
industrie, Editura Tehnica-Info, Chişinău, 2003.
[BUR90]BURLOIU, P., Ergonomia şi organizarea ergonomica a muncii, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 1990.
[CIO01] CIOBANU, D., CIOBANU, R., C, Chimia mediului ambiant. Editura Tehnică-
Info, Chişinău, 2001.
[CIO02] CIOBANU, D., NEDEFF, V., Surse şi factori de poluare chimici în diferite medii
industriale. Editura Tehnică-Info, Chişinău, 2002.
[COF02] COFARU, C, Legislaţia şi ingineria mediului în transportul rutier. Editura
Universităţii Transilvania, Braşov, 2002.
[CUC11] CUCUETEANU, D. – Soluții noi in managementul deșeurilor (New Solutions in
Wastes Management), S.C. Holding S.A., 2011.
[DAR01] DARABONT, A., PECE, Ş., DĂSCĂLESCU,A., Managementul securităţii şi
sănătăţii în muncă, vol I şi II, Editura Agir, Bucureşti 2001.
[DAR02] DARABONT, A., NISIPEANU, S., DARABONT, D., Auditul securităţii şi
sănătăţii în muncă. Editura Agir, Bucureşti 2002.
[DUM97]DUMITRU, E., HULEA, V., Metode catalitice eterogene aplicate în protecţia
mediului. Editura BIT, Iaşi, 1997.
[ECE07] Common Monitoring and Evaluation Framework (CMEF) for Rural Development
Policy 2007-2013, European Commission, 2007,
http://ec.europa.eu/agriculture/eval/index_en.htm
225
[ECE09] http://ec.europa.eu/ten/transport/maps/axes_en.htm
[ECO09] www.ecomagazin.ro/definitii-si-principiile-dezvoltarii-durabile/
[EMB09]http://emblem.ro/ue-site/programe-operationale/programul-operational-sectorial-
mediu
[ENV11]www.environheal.pub.ro/portal1/index.php?option=com_content&task=category
&sectionid=6&id=24&Itemid=44
[EUF09] www.eufinantare.info
[EUR08]www.eurofinantare.ro/posdca.php
[FIN09] www.finantare.ro/pag41,Obiective,id2.html
[FIS03] FISHER, P., MCDANIEL, J., HUGHES, P. - Project Management: Concepts and
Characteristics. Module 4, April 19th, 2003.
[FON09] www.fonduri-ue.ro
[FON09a] www.fonduri-structurale.ro
[FON09b] www.fonduri-structurale.ro/ProiectSucces.aspx...
[FON09c]www.fonduri-structurale-europene.ro/pndr/situatia-economica-...
[FON11] www.fonduri-structurale-europene.ro/posmediu/deseuri-situri-istorice.html
[FRE11] http://freelex.juridic.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=77840
[FSE08] www.fseromania.ro.
[FSE08a] Asigurarea calităţii în învăţământul superior din România în context european.
Dezvoltarea managementului calităţii academice la nivel de sistem şi
instituţional, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane
(POSDRU), cofinanţat din Fondul Social European, contract nr.:
POSDRU/2/1.2/S/1, beneficiar: Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în
Învăţământul Superior din România, Partener: European University Association.
[GEA04] GEAMĂN V., STROE, F., V., MILOŞAN, I., ZAHARIA I., Bazele ingineriei
protecţiei mediului industrial. Editura Universităţii Transilvania din Braşov,
2004.
[HGR08] Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României Orizonturi 2013-
2020-2030, Guvernul României, Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile,
Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Centrul Naţional pentru
Dezvoltare Durabilă, Bucuresti 2008.
[IGN06b] IGNATOV, M., S., PANITESCU, V., Environmental aspects'accunting - premise
for organizational Environment Strategy, International Conference Quality and
Dependability, ediţia a X-a Sinaia, Septembrie, 2006 Proceedings pag. 91-94.
226
Bibliografie
[ION00] lONESCU, C, Cum să construim şi să implementăm un sistem de management de

mediu în conformitate cu ISO 14001, Editura Economică, Bucureşti, 2000.
[ION64] lONESCU, T., (coordonator) Ape industriale şi reziduale, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1964.
[ION89] IONESCU, Al., (coordonator) Protecţia mediului înconjurător şi educaţia
ecologică. Editura Ceres, Bucureşti, 1989.
[MEC05] Program Operational Sectorial “Cresterea Competitivitatii Economice”,
Ministerul Economiei si Comertului, Bucuresti, Decembrie 2005.
[MIE06] ABC-ul fondurilor structurale pentru administraţia publică locală, Ministerul
Integrării Europene, 2006, www.mie.ro.
[MIM09] Programul Operaţional Sectorial – Creşterea Competitivităţii Economice,
Asistenţa financiară pentru întreprinderi mici şi mijlocii acordată în cadrul Axei
Prioritare AP1- Un sistem de producţie inovativ şi ecoeficient, Ministerul
Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Direcţia
pentru Gestionarea Fondurilor Comunitare pentru IMM, 2009, accesibil la
www.mimmctpl.ro.
[MME09] www.mmediu.ro/vechi/dezvoltare_durabila/sndd.htm
[MMS09] Programul Operaţional Sectorial – Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013,
Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea
Resurselor Umane, UIP CENTRU, accesibil la www.mmssf.ro.
[MOL07] MOLDOVAN, D., Cercetări privind sistemul de management integrat calitate-
mediu, teza de doctorat, 2007.
[NED07] NEDELCU, A., ARDELEANU, D., Tehnologii ecologice, management de mediu
si securitate în industrie , Editura universităţii „TRNSILVANIA”, Braşov, 2007.
[NED98] NEDEFF, V., RAVEICA, C, Procedee şi tehnici de protecţia mediului în
agricultură şi industria alimentară. Editura Tehnică, Chişinău, 1998.
[NEG87] NEGULESCU, M., Epurarea apelor industriale, Editura Tehnică, Bucureşti, vol.I,
1987.
[NIS03] NISIPEANU, S., STEPA, R., Implementarea sistemului de management al
securităţii şi sănătăţii în muncă. Editura Fundaţiei Culturale Libra, Bucureşti,
2003.
[OPR03]OPREAN, C, SUCIU, O., Managementul calităţii mediului. Editura Academiei
Române, Bucureşti, 2003.
227
[POP81] POPESCU, D., (coordonator) Zooigiena şi protecţia mediului înconjurător,

Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981.
[POR08] Oportunităţi de finanţare pentru întreprinderi din mediul privat. Iniţiativă locală.
Dezvoltare regională. Programul Operaţional Regional REGIO, Autoritatea de
Management pentru Programul Operaţional Regional, 2008, accesibil la
www.inforegio.ro.
[POS07] 7 întrebări despre POS-T, Autoritatea de Management pentru POS-T, iulie 2007,
accesibil la www.mt.ro.
[POS07a] Programul Operaţional Sectorial de MEDIU 2007 – 2013 - POS Mediu,
Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, 2007, accesibil la www.mmediu.ro
[POS07b] Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013,
Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Octombrie 2007.
[POS08] Programul Operaţional Sectorial “Creşterea Competitivităţii Economice” -
cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, Autoritatea de
Management pentru Programul Operaţional Sectorial “Creşterea Competitivităţii
Economice”, Newsletter POS CCE, Nr.1, noiembrie 2008.
[POS08a] Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa
prioritară 3 „Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor”, DMI 3.1
„Promovarea culturii antreprenoriale”, Ghidul solicitantului „Fii întreprinzător”,
Februarie 2008.
[POS08b]Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane
2007-2013, Componenta de educaţie şi formare profesională, Seminar organizat
la Iaşi, 10-12 iunie 2008.
[POS09] www.mt.ro/dgrfe/POS-T_final/pos-t_final.html
[POS09a] www.fonduri-structurale-europene.ro/post/
[RAM86] RAMSAY, J., D., BURFORD, C, L., BESfflR, M., Y., Systematic classification
of unsafe worker behavior. International Journal of Industrial Ergonomics, 1,
1986.
[RĂU82] RĂUŢĂ, C, Prevenirea şi combaterea poluării solului. Editura Ceres, Bucureşti,
1982.
[ROJ97] ROJANSKI, V., (coordonator) Cartea operatorului din staţiile de epurare a apelor
uzate, Editura Tehnică, Bucureşti, 1997.
[ROW11]http://ro.wikipedia.org/wiki/Gestionarea_de%C8%99eurilor
228
Bibliografie
[RUS99] RUSU, T., DOLHA C, Tehnologii nepoluante şi gospodărirea deşeurilor,

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca - curs, 1997.
[SAD98] SADGROVE, K., Ghidul ecologic al managerilor, Editura Tehnică, Bucureşti,
1998.
[SCA02]SCARLAT C., GALOIU H., Manual de instruire avansata în managementul
proiectelor (PCM), Bucuresti, 2002, p. 14-15.
[SOR10] SORICI, I., DUMITRASCU, A.-E., CIOBANU, V. - Managementul proiectelor si
dezvoltarea durabila, Editura Universitatii „Transilvania” din Brașov, ISBN 978-
973-598-725-2, 2010.
[THE09] www.thehdmt.org/executive_park.php
[UVV07] www.uvvg.ro/studia/economice
[VAI81] VAICUM, L., Epurarea apelor uzate cu nămol activ. Editura Academiei,
Bucureşti, 1981.
[ZIN06] ZINCA, E., Sisteme de management de mediu. Integrarea protecţiei mediului în
viaţa de zi cu zi a organizaţiilor, International Conference Quality and
Dependability, ediţia a X-a Sinaia, Septembrie, 2006 Proceedings pag.255-256.
[ZMO07]www.zmo.ro/content/editor/File/ECOLIFE/PLAN%20-
%20%20dezvoltare%20durabila.pdf
[***00a] OHSAS 18002:2000 - Sisteme de managementul securităţii şi sănătăţii în muncă -
Principii directoare pentru implementarea OHSAS 18001.
[***00b] ISO 9000:2000 - Sisteme de management al calităţii. Principii fundamentale şi
vocabular.
[***00c] ISO 9001:2001 - Sisteme de management al calităţii. Cerinţe.
[***01a] Ghidul ILO-OSH:2001 privind principiile directoare ale sistemelor de
managementul securităţii şi sănătăţii în muncă.
[***01b] ISO 9004:2001 - Sisteme de management al calităţii. Linii directoare pentru
îmbunătăţirea performanţei.
[***02a] ISO 19011:2002 - Ghid pentru auditarea sistemelor de management al calităţii
şi/sau al mediului.
[***02b] ISO 14050:2002 - Management de mediu - Vocabular.
[***04] ISO 14001:2004 - Sisteme de management de mediu. Specificaţii şi ghid de
utilizare.
[***04] Monitorizarea calităţii apei potabile în zonele urbane, Raport Naţional, Institutul de
Sănătate Publică, Bucureşti, 2004.
229
[***05a] Documentele sistemului de management de mediu, Revista Calitate şi

management. România, nr.2 , anul IV, febr./2005; 71.[***05b] ISO 14001 - la
ediţia a doua (prezentare comparată cu ediţia anterioară). Revista Calitate şi
management, România, nr.4, anul IV, apr./2005.
[***05c] ISO 14001 - ediţia a doua (prezentare comparată cu ediţia anterioară). Revista
Calitate şi management, România, nr.5, anul IV, mai/2005.
[***05d] SR EN ISO 14004: 2005 - Sisteme de management de mediu. Ghid privind
principiile, sistemele şi tehnicile de aplicare.
[***06a] Evaluarea Strategică a Mediului şi Prevenirea Riscurilor, Raport de ţară,
România, ECOLAS&GHK, 2006.
[***07] Principii ecologice pentru o dezvoltare durabilă în zona montană, Revista Ferma
nr. 09 (53), octombrie 2007.
[***09] Studiul impactului aderării asupra producătorilor şi consumatorilor, Proiectarea
sistemului de indicatori de evaluare a impactului mecanismelor PAC asupra
producătorilor, Proiect Sectorial 6.1.2, Raport de cercetare, Institutul de
Cercetare pentru Economi a Agriculturii şi Dezvoltare Rurală, București, 2009.
[***96] ISO 14001:1996 - Sisteme de management de mediu. Specificaţii şi ghid de
utilizare.
[***99] OHSAS 18001:1999 - Sisteme de managementul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Specificaţie.
230
ANEXA I
CATALOGUL EUROPEAN DE DEŞEURI (EXTRASE)
Deoarece la „Catalogul european de deşeuri” a aderat şi l-a asimilat România, în continuare

sunt prezentate câteva extrase din acestea. Deşeurile scrise cu caractere bold reprezintă
deşeurile periculoase.
010000 Deşeuri de la explorare, exploatare minieră, preparare şi alte tratamente ale
minereurilor şi din cariere;
020000 Deşeuri din agricultură, horticultură, vânătoare, pescuit, producţie primară
acvatică, prepararea şi procesarea alimentelor;
030000 Deşeuri de la prelucrarea lemnului şi producerea hârtiei, cartonului, pastei de
hârtie, plăcilor şi mobilei;
040000 Deşeuri din industria textilă şi a pielăriei;
050000 Deşeuri de la rafinarea petrolului, purificarea gazului natural şi tratarea
pirolitică a cărbunilor;
060000 Deşeuri din procese chimice anorganice;
070000 Deşeuri din procese chimice organice;
080000 Deşeuri de la producerea, prepararea, furnizarea şi utilizarea straturilor de
acoperire, adezivilor, cleiurilor şi cernelurilor tipografice;
090000 Deşeuri din industria fotografică;
100000 Deşeuri anorganice din procese termice;
110000 Deşeuri anorganice cu conţinut de metale de la tratarea şi acoperirea metalelor,
deşeuri din hidrometalurgia neferoasă;
120000 Deşeuri de la modelarea şi tratamentele de suprafaţă a metalelor şi materialelor
plastice;
130000 Deşeuri uleioase (cu excepţia uleiurilor comestibile, 050000 şi 120000);
140000 Deşeuri de la substanţe organice folosite ca solvenţi (cu excepţia 070000 şi
080000);
150000 Ambalaje: materiale absorbante, materiale de lustruire, filtrante şi
îmbrăcăminte de protecţie, nespecificate în catalog;
160000 Deşeuri nespecificate în catalog;
170000 Deşeuri din construcţii şi demolări (inclusiv construcţii de drumuri);
231
180000 Deşeuri din activitatea de ocrotirea sănătăţii sau activităţile veterinare şi/sau
cercetări conexe
190000 Reziduuri de la instalaţii de tratare a deşeurilor, staţii de epurare a apelor uzate
şi tratare a apelor de consum;
200000 Deşeuri municipale şi asimilabile din comerţ, industrie şi instituţii incluzând
fracţiuni colectate separat;
010000 DEŞEURI DE LA EXPLORARE, EXPLOATARE MINIERĂ ŞI
PETROLIERĂ, PREPARARE ŞI ALTE TRATAMENTE ALE
MINERALELOR ŞI DIN CARIERE
010100 Deşeuri de la exploatarea minereurilor
010101 Deşeuri de la exploatarea minereurilor metalifere
010102 Deşeuri de la exploatarea minereurilor nemetalifere (ex. cărbuni)
010200 Deşeuri de la îmbogăţirea minereurilor
010201 Deşeuri de la îmbogăţirea minereurilor metalifer
010202 Deşeuri de la îmbogăţirea minereurilor nemetalifere (ex. cărbuni)
010300 Deşeuri de la procesarea ulterioară fizică şi chimică a minereurilor metalefere
010301 Steril
010302 Deşeuri prăfoase şi pulverulente
010303 Nămol roşu de la producerea aluminei
010399 Alte deşeuri nespecificate
010400 Deşeuri de la procesarea ulterioară fizică şi chimică a minereurilor
nemetalifere (ex. cărbuni)
010402 Deşeuri de nisip şi argilă
010403 Deşeuri prăfoase şi pulverulente
010401 Deşeuri de pietriş şi roci sparte
010404 Deşeuri de la procesarea leşiei şi rocii de sare
010405 Deşeuri de la spălarea şi flotaţiei minereurilor
010406 Deşeuri de la tăierea şi şlefuirea pietrei
010500 Noroaie de foraj şi alte deşeuri de la forare
010501 Deşeuri şi noroaie de foraj conţinând uleiuri
010502 Deşeuri şi noroaie de foraj conţinând baritină
010503 Deşeuri şi noroaie de foraj conţinând clorură de sodiu
232
Anexa I
010504 Deşeuri şi noroaie de foraj pe bază de apă dulce

020000 DEŞEURI DIN AGRICULTURĂ, HORTICULTURĂ, VÂNĂTOARE,
PESCUIT, PRODUCŢIE PRIMARĂ ACVATICĂ, PREPARAREA ŞI
PROCESAREA ALIMENTELOR
020100 Deşeuri de producţie primară
020101 Nămoluri de spălare
020102 Deşeuri de ţesuturi de natură animală
020103 Deşeuri de ţesuturi de natură vegetală
020104 Deşeuri de materiale plastice (ambalaje)
020105 Deşeuri agrochimice 1
020106 Dejecţii animaliere colectate separat şi tratate în afara incintei
020107 Deşeuri de la exploatare forestieră
020200 Deşeuri de la prepararea şi procesarea cărnii, peştelui şi a altor alimente de
origine animală
020201 Nămoluri de spălare şi curăţare
020202 Deşeuri de ţesuturi de natură animală
020203 Materiale care nu se pretează consumării sau procesării
020204 Nămoluri de la epurarea efluenţilor proprii
020300 Deşeuri de la prepararea şi procesarea fructelor, legumelor, cerealelor,
uleiurilor comestibile, tutun, producţia de conserve; procesarea tutunului
020301 Nămoluri de spălare, curăţare, decojire, centrifugare şi separare
020302 Deşeuri de agenţi de conservare
020303 Deşeuri de la extracţia cu solvenţi
020304 Materiale care nu se pretează consumării sau procesării
020400 Deşeuri de la procesarea zahărului
020401 Nămol de la spălarea şi curăţarea sfeclei de zahăr
020402 Deşeuri de carbonat de calciu
233

020500 Deşeuri din industria produselor lactate
020501 Materii prime sau produse care nu se pretează procesării sau consumului
020502 Nămoluri de la epurarea efluenţilor
020600 Deşeuri din industria produselor de panificaţie şi a dulciurilor
020602 Deşeuri de agenţi de conservare
020700 Deşeuri de la producerea băuturilor alcoolice şi nealcoolice
020701 Deşeuri de la spălarea, curăţarea şi prelucrarea mecanică a materiei prime
020702 Deşeuri de la distilarea băuturilor alcoolice
020703 Deşeuri de la tratamente chimice
060000 DEŞEURI DIN PROCESE CHIMICE ANORGANICE
060100 Soluţii acide reziduale din procese chimice anorganice
060101 Acid sulfuric şi acid sulfuros
060102 Acid clorhidric
060103 Acid fluorhidric
060104 Acid fosforic şi acid fosforos
060105 Acid azotic şi acid azotos
060200 Soluţii alcaline reziduale din procese chimice anorganice
060201 Hidroxid de calciu
060202 Sodă caustică (carbonat de calciu)
060203 Amoniac
060300 Deşeuri de săruri şi soluţiile lor chimice anorganice
234
Anexa I
060301 Carbonaţi (cu excepţia 010402 şi 191003)

060302 Soluţii saline cu conţinut de sulfaţi, sulfiţi sau sulfuri
060303 Săruri solide cu conţinut de sulfaţi, sulfiţi sau sulfuri
060304 Soluţii saline cu conţinut de cloruri, fluoruri şi alţi halogeni
060305 Săruri solide cu conţinut de cloruri, fluoruri şi alte săruri halogenate
060306 Soluţii saline cu conţinut de fosfaţi şi sărurile solide conexe
060307 Fosfaţi şi săruri solide conexe
060308 Soluţii saline cu conţinut de azotaţi şi compuşi conecşi
060309 Săruri solide cu conţinut de azotiţi
060310 Săruri solide cu conţinut de amoniu
060311 Săruri şi soluţii cu conţinut de cianuri
060312 Săruri şi soluţii cu compuşi organici
060400 Deşeuri cu conţinut de metale din chimia anorganică
060401 Oxizi metalici
060402 Săruri metalice (cu excepţia 060300)
060403 Deşeuri cu conţinut de arsen
060404 Deşeuri cu conţinut de mercur
060405 Deşeuri cu conţinut de metale grele
060600 Deşeuri de la procese chimice de sulfurare (producere şi transformare) şi
procese de desulfurare din procese chimice anorganice
060601 Deşeuri cu conţinut de sulf
060700 Deşeuri din procese chimice cu halogeni
060701 Deşeuri cu conţinut de azbest de la electroliză
060702 Cărbune activ de la producerea clorului
060800 Deşeuri de la producerea siliconului şi derivatelor din silicon
060801 Deşeuri de la producerea siliconului şi derivatelor din silicon
235
060900 Deşeuri de la procese chimice cu fosfor

060901 Fosfogips
060902 Zgură fosforoasă
061000 Deşeuri de la procese chimice cu azot şi fabricarea îngrăşămintelor chimice
061001 Deşeuri de la procese chimice cu azot şi fabricarea îngrăşămintelor chimice
061100 Deşeuri de la fabricarea pigmenţilor anorganici
061101 Ghips de la producerea dioxidului de titan
061200 Deşeurile de la producerea, folosirea şi regenerarea catalizatorilor în procese
chimice anorganice
061201 Catalizatori uzaţi cu conţinut de metale preţioase
061202 Alţi catalizatori uzaţi
061300 Deşeuri de la alte procese chimice anorganice
061301 Pesticide anorganice, biocide şi agenţi de conservare a lemnului
061302 Cărbune activ uzat (cu excepţia 060702)
061303 Cărbune negru
236
ANEXA II
CLASIFICAREA DEȘEURILOR CONFORM DIRECTIVEI 2006/12/CE
Simbol Tip deșeu

Q1 Reziduuri de producție sau de consum, nespecificate altfel în continuare
Q2 Produse care nu corespund specificațiilor
Q3 Produse al căror termen de garanție a expirat
Materiale deversate în mod accidental, pierdute sau care au suferit alte incidente,
Q4 inclusiv orice materiale, echipamente etc. contaminate ca rezultat al incidentului în
cauză
Materiale contaminate sau pătate în urma unor acțiuni planificate (de exemplu,
Q5
reziduuri de la activități de curățire, ambalaje, containere etc.)
Q6 Piese inutilizabile (de exemplu, baterii rebutate, catalizatori epuizați etc.)
Substanțe a căror performanță nu mai este satisfăcătoare (de exemplu, acizi
Q7
contaminați, solvenți contaminați, săruri de amestec epuizate etc.)
Q8 Reziduuri din procese industriale (de exemplu, zgură, reziduuri de la distilare etc.)
Reziduuri din procese de captare a poluanților (de exemplu, nămol de la epuratoare de
Q9
gaze, praf de la filtre de aer, filtre uzate etc.)
Reziduuri din prelucrare mecanică / finisare (de exemplu, șpan provenit de la
Q10
operațiile de strunjire, zguri măcinate etc.)
Reziduuri din extracția și prelucrarea materiilor prime (de exemplu, reziduuri miniere,
Q11
reziduuri din exploatarea zăcămintelor de petrol etc.)
Q12 Materiale contaminate (de exemplu, uleiuri contaminate cu PCB etc.)
Q13 Orice materiale, substanțe sau produse a căror utilizare a fost interzisă prin lege
Produse care nu mai au utilizare pentru deținător (de exemplu, articole rebutate de
Q14
agricultură, menajuri, birouri, magazine, ateliere etc.)
Materiale contaminate, substanțe sau produse rezultate din acțiuni de remediere a
Q15
solului
Orice materiale, substanțe sau produse care nu sunt incluse în categoriile menționate
Q16
anterior.
237
OPERAȚIUNI DE ELIMINARE A DEȘEURILOR CONFORM DIRECTIVEI 2006/12/CE
Simbol Tip operațiune
D1 Depozitare pe sol și în sol (de exemplu, depozite de deșeuri etc.),
Tratarea în sol (de exemplu, biodegradarea deșeurilor lichide sau a nămolurilor

D2
depozitate în sol)
Injectare la adâncime (de exemplu, injectare a deșeurilor care pot fi pompate în

D3
puțuri, domuri de sare sau falii geologice naturale etc.)
Descărcare pe suprafețe (de exemplu, descărcarea de deșeuri lichide sau de

D4
nămoluri în puțuri, iazuri sau lagune etc.)
Loc de descărcare special amenajat (de exemplu, dispunerea în celule etanșe

D5
separate, acoperite și izolate unele de altele și de mediul înconjurător etc.)
D6 Evacuare în mediu acvatic, exceptând mările și oceanele
D7 Evacuarea în mări și oceane, inclusiv îngroparea în subsolul marin
Tratare biologică, nespecificată în altă parte în prezenta anexă, având ca rezultat

D8 compuși sau amestecuri finale care sunt eliminate prin intermediul oricăreia dintre
operațiunile numerotate D1-D7 și D9-D12
Tratare fizico-chimică, nespecificată în altă parte în prezenta anexă, având ca

rezultat compuși sau amestecuri finale care sunt eliminate prin intermediul oricăreia
D9
dintre operațiunile numerotate D1-D8 și D10-D12 (de exemplu, evaporare, uscare,
calcinare etc.)
D10 Incinerare pe sol
D11 Incinerare pe mare
D12 Depozitare permanentă (de exemplu, amplasarea de containere într-o mină etc.)
Amestecare sau mixare înainte de efectuarea oricăreia dintre operațiunile

D13
numerotate D1-D12
D14 Reambalare înainte de efectuarea oricăreia dintre operațiunile numerotate D1-D13
Stocare în așteptarea oricăreia dintre operațiunile numerotate D1-D14 (excluzând

D15
stocarea temporară, până la colectare, în locul unde se produc deșeurile)
238
Anexa II
OPERAȚIUNI DE RECUPERARE A DEȘEURILOR CONFORM DIRECTIVEI 2006/12/CE
Simbol Tip operațiune
R1 Utilizarea mai ales sub formă de combustibil sau ca alt mijloc de generare a energiei
R2 Recuperarea/regenerarea solvenților
Reciclarea/recuperarea substanțelor organice care nu sunt utilizate ca solvenți

R3
(inclusiv compostare și alte procese biologice de transformare)
R4 Reciclarea/recuperarea metalelor și a compușilor metalici
R5 Reciclarea/recuperarea altor materiale anorganice
R6 Recuperarea acizilor sau bazelor
R7 Recuperarea componentelor utilizate pentru captarea poluanților
R8 Recuperarea componentelor din catalizatoare
R9 Regenerarea uleiurilor sau alte metode de refolosire a acestora
R10 Tratarea în contact cu solul în folosul agriculturii sau în scopuri ecologice
Utilizarea deșeurilor obținute în urma oricăreia dintre operațiunile numerotate R1-

R11
R10
Preschimbare de deșeuri înainte de efectuarea oricăreia dintre operațiunile

R12
numerotate R1-R11
Stocarea deșeurilor în așteptarea oricăreia dintre operațiunile numerotate R1-R12

R13 (excluzând stocarea temporară, în vederea colectării, în locul unde se produc
deșeurile)
239
PROPRIETĂȚI ALE DEȘEURILOR CARE FAC CA ACESTEA SĂ FIE PERICULOASE
Simbol Proprietate
„Explozive”: substanțe și preparate care pot exploda sub efectul unei scântei sau
H1
care sunt mai sensibile la șocuri sau frecare decât dinitrobenzenul.
„Oxidante”: substanțe și preparate care produc reacții puternic exoterme în contact

H2
cu alte substanțe, mai ales cu substanțe inflamabile.
„Foarte inflamabile”:
 substanțe lichide și preparate care au punctul de aprindere sub 21 °C

(inclusiv lichide extrem de inflamabile)
 substanțe și preparate care se pot încălzi și apoi se pot aprinde în contact cu
aerul la temperatura mediului ambiant fără energie suplimentară
 substanțe solide și preparate care se pot aprinde ușor după contactul rapid cu
H-3A
o sursă de aprindere și care continuă să ardă sau să se consume și după
îndepărtarea sursei de aprindere
 substanțe gazoase și preparate care sunt inflamabile în aer la presiune
normală
 substanțe și preparate care în contact cu apa sau cu aerul umed, produc gaze
foarte inflamabile în cantități periculoase.
„Inflamabile”: substanțe lichide și preparate care au punctul de aprindere egal sau

H3-B
mai mare de 21 °C și mai mic sau egal cu 55 °C.
„Iritante”: substanțe și preparate necorozive care, prin contact imediat, prelungit sau
H4
repetat cu pielea sau mucoasele, pot cauza inflamații.
„Nocive”: substanțe și preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă
H5
penetrează pielea, pot constitui riscuri limitate pentru sănătate.
„Toxice”: substanțe și preparate (inclusiv substanțe și preparate foarte toxice) care,

H6 dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă penetrează pielea, pot produce vătămări
serioase, acute sau cronice pentru sănătate și pot fi chiar letale.
240
Anexa II
„Cancerigene”: substanțe și preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă
H7
penetrează pielea, pot induce cancerul sau creșterea incidenței lui.
„Corosive”: substanțe și preparate care pot distruge țesuturile vii la contactul cu

H8
acestea.
„Infecțioase”: substanțe cu conținut de microorganisme viabile sau toxinele acestora

H9
care sunt cunoscute ca producând boli pentru om sau altor organisme vii.
„Teratogene”: substanțe și preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă
H10 penetrează pielea, pot induce malformații congenitale neereditare sau creșterea
incidenței acestora.
„Mutagene”: substanțe și preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă
H11 penetrează pielea, pot produce defecte genetice ereditare sau creșterea incidenței
acestora.
Substanțe și preparate care produc gaze toxice sau foarte toxice în contact cu apa,
H12
aerul sau un acid.
Substanțe și preparate capabile prin orice mijloace, după depozitare, să producă altă
H13 substanță (de exemplu, levigat), care posedă oricare din caracteristicile prezentate
mai sus.
„Ecotoxice”: substanțe și preparate care prezintă sau pot prezenta riscuri imediate
H14
sau întârziate pentru unul sau mai multe sectoare ale mediului înconjurător
241
ANEXA III
LISTA ASPECTELOR DE MEDIU ȘI ASPECTELOR DE MEDIU SEMNIFICATIVE
242
Anexa III
EVIDENŢA MODIFICĂRILOR LA LISTELE DE AM / AMS / PMM
243

Ecologie Si Protectia Mediului

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ecologie Si Protectia Mediului

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CUPRINS

5.1. Factorul de mediu - apa ............................................................................................. 133

Fonduri nerambursabile - sunt fonduri europene publice; acestea reprezintă o formă

Fig. 1.1. Fonduri cu acţiune structurală

Fondurile structurale sunt accesibile României, ca şi stat membru al UE, începând

Fondurile structurale sunt instrumente financiare prin care Uniunea Europeană

Politica de Coeziune se fundamentează pe principiul solidarităţii financiare, oferind

1.1. Obiective prioritare de intervenţie ale Fondurilor Structurale pentru

Rolul politicii regionale nu se limitează numai la aspectul financiar. Această politică

Fig. 1.2. Obiective prioritare de intervenţie ale Fondurilor Structurale

România va fi eligibilă pentru două obiective în perioada 2007 – 2013: Convergenţă

Fig. 1.3. Repartizarea fondurilor naţionale şi comunitare

Documentele rezultate pentru România sunt:

Accesarea Fondurilor Structurale reprezintă un angajament contractual cu anumite

Fig. 1.4. Distribuţia procentuală a fondurilor alocate la nivel UE

1.2. Programe operaţionale româneşti pentru perioada 2007-2013

POS Creşterea POS Dezvoltarea

Fig. 1.5. Programe operaţionale

Pentru implementarea acestor programe operaţionale, România va primi în perioada

Fig. 1.6. Sume alocate pe programe operaţionale în România (2007-2013)

23% PO Cooperare Teritoriala

Fig. 1.7. Distribuţia procentuală a fondurilor pe programe operaţionale

Programele operaţionale au în componenţă o autoritate de management şi, unde este

Fig. 1.8. Structura managerială a programelor operaţionale

1.3. Programul Operaţional Sectorial Mediu - POS Mediu

puţin abordate până în prezent, precum eficientizarea sistemelor de încălzire urbane,

6.1. Sprijin pentru management 1.1 Extinderea/modernizarea sistemelor

6.2. Sprijin pentru informare şi

4.1 Întărirea capacităţii de management a 4.2 Dezvoltarea infrastructurii şi

Fig. 1.9. Axe prioritare şi domenii majore ale POS Mediu

Axa prioritară I – Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată

Tipuri de proiecte [MIE06]:

Axa prioritară II – Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi

Tipuri de proiecte [MIE06]:

Axa prioritară III – Îmbunătăţirea sistemelor de încălzire municipale în ariile prioritare

Această axă prioritară vizează reducerea poluării şi diminuarea efectelor schimbărilor

 Retehnologizarea instalaţiilor mari de ardere (reabilitarea boilerelor şi turbinelor);

Axa prioritară IV – Implementarea sistemelor adecvate de management pentru protejarea

Axa prioritară V – Implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale

Tipuri de proiecte [MIE06]:

Axa prioritară VI – Asistenţă Tehnică

Această axă prioritară vizează:

(introducerea educaţiei de mediu în programa şcolară, programe de instruire pentru

Fig. 1.12. Repartizarea fondurilor POS Mediu pe axe prioritare

Fig. 1.13. Fluxurile financiare pentru POS Mediu

Fig. 1.14. Accesarea fondurilor disponibile

• Fondurile Structurale reprezintă un important complement al politicilor naţionale,

2.1. Dezvoltarea durabilă – Concepte generale

Fig. 2.1. Elementele dezvoltării durabile

Punctul de concentrare şi mărimea eforturilor durabilităţii depind de condiţiile locale,

• Echitatea şi coeziunea socială, prin respectarea drepturilor fundamentale, diversităţii

Fig. 2.2. Congruenta de concepte ce caracterizează dezvoltarea durabilă

sintetizate în obiective specifice şi măsurabile, ce fac obiectul Strategiilor nationale pentru

1. Riscuri şi vulnerabilităţi generate de factori endogeni şi exogeni;

- resurse regenerabile (ex. resursele reprezentate de plante inclusiv fondul forestier,

Fig. 2.3. Etapele dezvoltării durabile

- îndeplinirea cerinţelor prezente şi viitoare;

2.2. Dezvoltarea durabilă în contextul dezvoltării economice

Conceptul de dezvoltare durabilă a apărut şi s-a impus ca o necesitate în condiţiile

2.3. Planuri de actiune pentru dezvoltare durabilă

- Naţiunile trebuie să propună legi internaţionale care să acorde compensaţii pentru

- Războiul este duşmanul dezvoltării durabile. Naţiunile trebuie să aibă în vedere

Imbunătăţirea implementării Imputernicirea populaţiei ca cetăţeni privaţi

Integrarea preocupărilor de mediu în