Sunteți pe pagina 1din 11

DIMITRIE CANTEMIR -

personalitate multilaterală a culturii


şi literaturii romane

Dimitie Cantemir “ erudit de faimă european,


voievod moldovean, academicean berlinez, prinţ rus,
cronicar român, cunoscător al tuturor
plăcerilor pe care le poate da lumea, un Lorenzo
de Medici al nostru " ( G. Călinescu ) reprezintă figura
singulară a celui mai mare umanist din perioada feudală a
literaturii romane . El nu mai rămâne ca mulţi dintre cronicari,
omul unei singure cărţi, el scrie istorie, geografie, face versuri
si compune proză, leagă între ele diferitele preocupări printr-o
încercare de sinteză, trage concluzii politice şi sociale din
faptele trecutului şi ale prezentului, se indreaptă cu curiozitatea
lui creatoare spre muzică, matematică şi fizică . S-a rostit
pentru caracterizarea acestei figuri a trecutului nostru cuvântul
: excepţional . Secolul nostru şi-l revendică pe
Cantemir după sinuaose distanţări . N. Iorga îi
judecă la inceput inconsecvenţele şi îi critică
detaşarea, pentru a ajunge apoi la o înaltă
preţuire entuziastă . Pentru Blaga, principele
este " inorogul alb " al gândirii româneşti,
făptură stranie şi pură, de o genială claritate în
previziuni, de o neînţeleasă totuşi reţinere în a
persevera în intuiţii . Considerat unul dintre cei
mai erudiţi umanişti, el s-a situat cu mult
deasupra cărturarilor vremii sale . Şi-a format
cultura dinspre antici către moderni, preluând
limba latină drept instrument esenţial al
expresiei, alături de alte limbi de amplu suflu
cultural . Deviza sa este extrem de
convingătoare : " Sufletul odihnă nu poate afla
până nu găseşte adevărul, carile îl cearcă
oricât de cu trudă i-ar fi a-l nimeri ." O mare
pasiune pentru cercetare a fost ajutată de
contactul cu cărturari de excepţie, de şederea
la Curtea Otomană în timpul căreia a avut
privilegiul descoperirii unor înalte valori
universale . Cărturar umanist, deschis către
lume şi progres, D. Cantemir a prefigurat
iluminismul şi nu în zadar, Şcoala Ardeleană şi-
l va lua ca model şi inspiraţie .
Născut într-o familie de răzeşi moldoveni din ţinutul
Fălciului, oameni săraci, dar pe care săracia nu-i copleşea, ci-i
făcuse luptători dârzi şi aspri . Numele de Cantemir, a fost
preluat de tatăl său de la un vestit sultan tătar . Acesta ( tatăl
lui Cantemir ) a fost ales de către marii boieri Domnitorul
Moldovei, pentru că întrunea toate calităţile cerute unui
instrument docil al oligarhiei boiereşti : era bătrân, fără
moşie, fără carte, fără sprijin la rudele de neam mare,
conducătorul oştirilor de pază la graniţă deci bun luptător cu
decoraţii militare . Un singur lucru nu-l puseseră la socoteală
boierii moldoveni : avea doi fii, care vor nutrii mari ambiţii în
viitor, care au simţit nemulţumirea adâncă a felului cum era
aşezată stăpânirea Moldovei, care au fost daţi la şcoală, căci
ştiinţa de carte însemna o putere a cărei lipsă o simţea
bătrânul domn . În 1693 la moartea tatălui său Dimitrie este
ales domn de marii boieri, dar turcii, plătiţi de Constantin
Brâncoveanu nu l-au recunoscut şi l-au impus la scaun pe
Constantin Duca . În 1699 se însoară cu Cassandra, fiica lui
Şerban Cantacuzino, domnitor muntean, pentru ca în 1710 să
ajungă cu ajutorul acestuia domnitorul Moldovei .
Din lucrările sale în limba română enumerăm : "
Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul
sufletului cu trupul" - care subliniază superioritatea
vieţii spirituale asupra celei biologice, "Istoria
ieroglifică" şi "Hronicul vechimei a romano-moldo-
vlahilor " . Pe lângă lucrările sale în limba română, a mai
scris şi opere în latină, turcă, greacă si rusă . Cele mai
importante lucrări rămân " Descriptio Moldaviae " - prima
monografie geografică românească şi " Historia
incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae " -
operă de circulaţie europeană cu care, pentru
convingerea Occidentului, Cantemir a încercat
să furnizeze mijloacele politicii sale .
Incă din 1714 Dimitrie Cantemir fusese ales membru al
Academiei din Berlin şi la îndemnul membrilor acestei adunări
de învăţaţi s-a apucat să scrie cartea cu titlul intuitiv : "
Descriptio Moldaviae " ( Descrierea Moldovei ) .
"Descrierea Moldovei " cuprinde trei părţi : partea geografică
- cu date despre originea poporului român, graniţele, apele,
impărţirea pe ţinuturi, munţi, câmpii si padişuri, floră,
faună, deci geografie fizică şi economică ; partea a doua,
politica, tratează organizarea statului feudal al Moldovei, adică
domnia, dregătorii, oastea, legile, veniturile, nobilimea şi
ţărănimea, deci cu mult mai mult decât anunţă titlul . În
sfârşit partea a treia este intitulată " Despre cele bisericeşti şi
ale învăţăturii în Moldova ", în care intră capitole despre
religie şi biserică, limba si literatura română . În prima
parte Cantemir propune prima noastră hartă .
Planul " Descrierii Moldovei ", surprinde prin lărgimea
preocupărilor incluse in cadrul unei descrieri . Nici una din
geografiile vremii, în Europa, nici cea folosită de Dimitrie
Cantemir, " Geografia Universală " a lui Philippe Cluvier, nici
cea grecească a lui Meletie de Arta, fostul profesor al lui
Cantemir la Academia din Constantinopol, nu sunt alcătuite pe
un plan aşa de larg; ele privesc numai ţara si organizarea
statului, dar nu şi obiceiurile stăpânirii, vorbesc de nobilime,
clasa conducătoare, dar nu şi despre popor . Singur, istoricul şi
geograficul polon din veacul al XVI-lea, Martin Cromer, se
apropie de concepţia descrierii unei ţări, aşa cum este
inţeleasă în Descrierea Moldovei . În special atenţia dată
poporului, descrierea obiceiurilor de la nunţi şi înmormântări,
enumerarea tuturor figurilor fabuloase din tradiţia populară (
paparudele, drăgaica, zânele si zburătorii ), jocurile şi
ceremoniile (ţurca si căluşarii, descântecele), legendele locale,
de pildă a Ceahlăului şi altele formează originalitatea acestei
scrieri . Atenţia deosebită dată vieţii populare în cadrul
descrierii ţării, este dovada nu numai a unei concepţii largi, din
punct de vedere ştiinţific, dar si a unei atitudini progresiste a
scriitorului, faţă de problemele sociale si politice . A introduce
viaţa pop. într-o carte de ştiinţă despre statul feudal,
înseamnă un pas înainte în înţelegerea rosturilor statului
general .
Fiind scrisă în latină, " Descrierea Moldovei" nu face
parte nemijlocit din literatura română, dar prin subiectele
tratate, prin locul pe care îl ocupă în creaţia culturală a lui
Dimitrie Cantemir, prin ideile sociale se leagă de istoria
literaturii noastre .
Pentru istorici "Descrierea Moldovei" este cea mai de
preţ dintre lucrările lui Dimitrie Cantemir, fiind singura
descriere a societăţii şi a statului feudal moldovenesc datorită
unui român . Valoarea ei istorică este însă limitată la epoca lui
Cantemir, adică la sfârşitul secolului al XVII-lea şi la
începutul celui următor . În ce priveşte originile şi epoca din
istoria structurii feudale a Moldovei, anterioară aceleia în care a
trăit autorul, informaţiile lui sunt nesigure şi chiar deformate
de ideile lui politice .
Principalele idei politice ale lui Dimitrie Cantemir erau
lupta împotriva jugului otoman, precum şi lupta pentru
formarea în Moldova a unui stat autoritar domnesc, care să
înlocuiască formula statului nobilar . Aceste idei, sunt cuprinse
în tratatul încheiat la Lutk intre Moldova şi Rusia, în 1711 care
prevedea independenţa statului moldovenesc şi stabilirea unui
regim centralizat domnesc în această ţară, sub garanţia Rusiei
. Descrierea Moldovei formează o completare şi un comentariu
ştiinţific al tratatului încheiat de Cantemir cu ţarul Petru I .
Era necesar să se arate că, înainte de cotropirea turcească,
Moldova era o ţară independentă, a cărei libertate a fost
inăbuşită treptat prin călcarea tratatelor . Pe de altă parte,
autorul " Descrierii Moldovei " caută să dovedească existenţa
unui regim centralizat domnesc datând de la întemeierea ţării
şi care a fost răsturnat în chip abuziv de boierime . Se stabileau
astfel temelii istorice, argumente trase din cunoaşterea
trecutului, pentru ideile politice urmărite de Cantemir în
activitatea lui ca domn .
Dar felul tendenţios în care " Descrierea Moldovei "
înfăţişează trecutul mai îndepărtat al ţării, nu este lipsit de
exagerări şi inexactităţi, în parte datorite necunoaşterii
faptelor, în parte denaturării lor . Nu este adevărat întru
totul că domnii cei vechi ai ţării au avut putere absolută : “
Nu le lipsea nici o prerogativă a puterii absolute, cu care se
mândresc principii cei mai mari . ”, spune Cantemir .
Boierimea a fost creată de domnie, domnii cei vechi erau
ereditari, biserica a fost supusă domnului, dregătorii erau
slugile domnului, justiţia o exercita el singur, veniturile erau la
dispoziţia lui . Rezultatele la care au ajuns istoricii de astăzi
sunt cu totul altele : statul Moldovei a fost un stat feudal,
condus de către clasa stăpânitoare a pământului, boierii . Ei
alegeau pe domni, îi controlau prin mijlocul sfatului boierilor, şi
beneficiau de imunităţi, adică de autonomie pe teritoriile lor,
unde îndeplineau justiţia şi ridicau cete înarmate conduse de
dânşii . Despre o epocă a fărâmiţării feudale " Descrierea
Moldovei " nu spune nimic . Dacă imaginea dată de Cantemir
vechii organizaţii a ţării ar fi fost incompletă, din lipsă de
informaţii, acestea n-ar avea importanţă în caracterizarea
gândirii lui politico - sociale, dar faptul că prezentarea
acestei imagini coincide cu linia politicii lui, arată caracterul
tendenţios al operei . Cauza pentru care domnii şi-ar fi pierdut
autoritatea în favoarea boierilor, a fost, după " Descrierea
Moldovei ", dominaţia turcească, al cărei interes era să
slăbească puterea domnilor . Totuşi, în realitate, lucrurile s-au
petrecut tocmai invers : turcii au sprijinit pe domni, pe care îi
considerau mijlocitori ai dominaţiei lor .
Desigur Cantemir are dreptate când afirmă că Moldova
a fost independentă şi că a fost cotropită de turci, dar aşa-zisul
tratat de supunere condiţionată atribuit lui Bogdan, fiul lui
Şefan cel Mare, nu este un act autentic. Autorul se ridică
puternic şi cu cuvinte de mânie împotriva dominaţiei turceşti,
pe care o denunţa cititorilor lui din Europa : “ Turcii îşi bat joc
de pielea bieţilor moldoveni, şi nu se lasă, până când nu
mulţumesc trufia nemăsurată care domneşte la curtea
otomană şi lăcomia de a obţine tot mai mult ” . El vede că
dominaţia turcească se exercită în special sub forma
exploatării economice : “Banii şi produsele sunt stoarse de la
bieţii supuşi, pentru a sătura lăcomia fără de sat a Porţii
otomane; primejdia ruinei definitive este aproape ” . Lupta
împotriva stăpânirii turcilor este o luptă populară şi dusă de
ţăranii moldoveni cu mijloace proprii : “ Ei socotesc că nu este
păcat si nici o crimă, să omoare sau să prade pe un turc sau pe
un tătar ” . E vorba aici de lupta haiducească împotriva turcilor
, dusă de poporul moldovean . Ca o concluzie a acestor idei
despre independenţa ţării, autorul cărţii spune cu mândrie :
“ Dimitrie Cantemir, lăsând toate măririle si foloasele pentru o
singură mărire, a trecut cu oştile de partea creştinilor”.
Despre boierii Moldovei, Dimitrie Cantemir se pronunţă
cu îndrăzneală : ” Între boierii de treapta cea mai de sus vei
vedea deseori oameni trufaşi, dispreţuitori, lipsiţi nu numai de
pricepere in cârmuirea ţării, dar şi de stăpânire de sine în
purtări, la care nu vei afla nimic de lăudat, afară doar când
firea … a dăruit vreunuia vreo calitate ” . Prea multă laudă nu
aduce Cantemir nici ţăranilor moldoveni pe care îi face, fără
dreptate leneşi şi inculţi, fără a-şi da seama că acestea sunt
rezultatele aservirii . Dar sentimentele lui sunt de partea celor
asupriţi : “Dintre toţi ţăranii şerbi, câţi sunt pe lume, cei mai
nenorociţi aş crede că sunt tăranii moldoveni - dacă bogăţia
pământului şi a recoltelor, chiar fără voie, nu i-ar mântui de
mizerie ” . Ca istoric care studiază originile, Cantemir, nu se
mulţumeşte cu constatarea stării nenorocite a poporului
moldovean, ci vrea să afle cauzele aservirii ţăranilor în
Moldova, şi ajunge la aceeaşi concluzie la care au ajuns şi
istoricii de astăzi : servirea ţăranilor este rezultatul cotropirii
satelor libere de către nobilimea ţării ; “ Boierii i-au făcut
vecini pe răzeşi care din pricina sărăciei şi-au vândut moşiile
strămoşeşti şi nedreptatea boierilor i-a silit să rabde şi jugul
şerbiei ” . Deci Cantemir într-o carte destinată oamenilor
învăţaţi din străinătate, admite că aservirea ţăranilor în
Moldova este rezultatul silniciei boierilor .
Dar " Descrierea Moldovei " nu este numai un preţios
document privitor la instituţiile feudale ale Moldovei, o mărturie
a ideilor politice progresiste vechii Moldove, cu pădurile şi
râurile ei, cu animalele crescute de ţăranii muncitori, cu
vechile târguri şi cu obiceiurile oamenilor la întristare şi la
bucurii . Fireşte, ea nu ascunde nedreptatea relaţiilor feudale,
lăcomia turcilor şi a boierilor, exploatarea ţăranilor, nu
înfăţişează o imagine idilică şi idealizată, dar este o carte
scrisă cu dragoste pentru Moldova Veche .
Opera lui Cantemir rămâne legată de cultura
românească in perioada feudală, de ceea ce are mai preţios
această cultură în aspiraţiile ei către progres, către mai
frumos şi mai cuprinzător în gândire . Nici una din ideile lui
Cantemir, unitatea neamului, crearea unei limbi literare,
conceptul de civilizaţie, reclamarea dreptului la viaţă pentru
cei care muncesc, legaţi de servituţile feudale, nu lipseşte în
forme mai puţin închegate, desigur, la înaintaşii lui . Opera
autorului este încoronarea unei epoci culturale şi nu o excepţie
ruptă de cultura vremii sale . Lucrarea este meritorie atât
pentru documentata descriere geografică şi
politică, cât şi pentru pertinentele comentarii
etnografice şi folclorice . De fapt, D. Cantemir
este primul nostru cărturar care preia în sfera
cercetărilor etnografia şi folclorul . O face cu o
vibrantă dragoste de ţară şi, de multe ori, cu
autentice virtuţi literare . " Descrierea Moldovei ",
prin accentuarea originii romane a poporului şi
a limbii române, continuă şi dezvoltă ideile
cronicarilor noştri . Dimitrie Cantemir nu
trăieşte mândria că strămoşii noştri - romanii -
sunt cuceritorii lumii, ci ( într-o viziune
nouă,originală ) încearcă sentimentul măreţiei
că strămoşii noştri sunt creatori de civilizaţie .
Conceptul de civilizaţie este, în opera lui, cel
umanist . " Şi încercarea lui de a alcătui o
limbă literară este un reflex umanist . "
( Istoria literaturii române, Ed. Academiei ) .
Opera literară a marelui cărturar este
constituită cu deosebire de " Istoria ieroglifică
" . Ea a fost catalogată drept " cel dintâi roman
românesc de realitate istorică " ( N. Iorga ) . S-
a afirmat chiar că ar fi roman social-filosofic cu
caracter patriotic, apropiindu-se de pamfletul
politic . Fără îndoială că " Istoria ieroglifică "
este lucrare alegorică ( un fel de fabulă de
vaste proporţii ) ce înfăţişează o întreagă
epocă ( începutul secolului al XVIII-lea ) sub
semnul " luptei dintre inorog şi corb ",
pătrunzând de fapt epoca respectivă în toate
sensurile sale . " Semnele " ( hieroglifele )
esenţiale ale lui Cantemir sun animale care
simbolizează rivalitatea dintre familia
Cantemiriştilor şi cea a lui Brâncoveanu, cu
prelungire către expunerea relaţiilor dintre
două ţări - Moldova ( " Ţara Patrupedelor " )şi
Muntenia ( " Ţara Păsărilor" ) . Acţiunea
propriu-zisă a operei este relativ simplă : "
Corbul " ( Brâncoveanu ) vrea să-şi extindă
influenţa şi asupra Moldovei şi pune la cale
urmărirea " Inorogului " ( D. Cantemir ) . După
câteva situaţii aventuroase, inorogul este
trădat de ai săi, este prins şi închis . Finalul va
anunţa eliberarea lui . Dar o asemenea acţiune
îi permite lui Cantemir să pătrundă realitatea
politică a epocii şi nu doar din Moldova şi
Muntenia ( cu încrâncenata luptă pentru
putere, cu aplecarea spre umila condiţie a
poporului de " muşte " sau " albine ", cu
prezentarea revoltei " muştelor " etc. ), ci şi
din Imperiul Otoman . Spre exemplu, prezintă o
importantă alegorie care vizează posibila
descreştere a acestuia : un uriaş cazan care
fierbe la flăcările revoltelor populare şi care
foarte curând ar putea da pe dinafară .
Destul de greoaie la lectură, " Istoria ieroglifică " are
în partea finală şi un glosar ( primul în
literatura noastră ), căci autorul a bănuit
greutatea înţelegerii " hieroglifelor " sale şi le-
a dat explicaţiile cuvenite . În literatura
medievală se folosea frecvent ca procedeu
literar prezentarea vieţii omeneşti sub formă
de povestire din lumea animalelor . La
Cantemir, fantasticul,alegoria au o aură de
originalitate ( în formă şi în conţinut ) . "
Istoria ieroglifică " apare ca un roman şi un
pamflet, în care naraţiunea, fabula, basmul cu
personaje se împletesc cu o profunzime de
proverbe, versuri şi cugetări orientale şi
clasice, chiar şi populare româneşti . Opera, în
complexitatea şi originalitatea ei, e " greu de
clasificat ca gen literar ". Proza este ritmată,
iar în unele părţi povestire este expusă prin
versuri . Stările sufleteşti ale Inorogului
( Cantemir ), întemniţat datorită uneltirilor
duşmanilor săi, sunt exprimate prin comentarii
elegiace ritmate, după cum revolta sa
împotriva acestora îmbracă violenţa
blestemului popular : " Munţi, crăpaţi ! Copaci,
vă despicaţi ! Pieri, vă fărâmaţi ! Asupra
lucrului ce s-au făcut, plângă piatră cu izvoară,
munţi puhoaie pogoară . Lăcaşele inorogului,
păşunele, grădinile, cernească-se, pălească-se,
vestejească-se, nu înflorească, nu înverzească,
nici odrăslească şi pe domnul lor cu jeale, prea
stăpânul lor negrele suspinând, tânguind,
neîncetat să pomenească ! " Ochiuri de
cucoară " voi limpezi izvoară, a izvorî vă
părăsiţi si-n amar să primeniţi ! '' Cantemir
primeneşte astfel resursele folclorice pentru
efectele emoţionale şi narative ale literaturii
culte . Aşadar, Dimitrie Cantemir are locul său
în istoria culturii noastre şi nu în afara ei ; el
este un mare continuator şi un vârf de munte
izolat de şirul munţilor din ţara noastră .
Din mijlocul sud-estului de tradiţie ortodoxă şi
bizantină, Cantemir începea edifdicarea unui
pod spre Europa de Sud şi de apus,
completând şi mai ales finalizând ideea de
romanitate emisăde predecesorii săi . Pilonii
acestui pod îi constituie " Hronicul vechimii
romano-moldo-vlahilor " . Pe de altă parte,
Cantemir a încercat să furnizeze şi mijloacele
politicii sale şi a scris pentru convingerea
Occidentului " Historia incrementorum atque
decrementorum Aulae Othomanicae " . Era încă
un mod de a sugera prăbuşirea iminentă a
imperiilor, prăbuşire se care se legau nădejdile
tuturor popoarelor mici oprimate . Cantemir
adaugă uneori istoriei noastre atât de ciudate
fragmente care lipsesc în documente, dar pe care
le pune la locul potrivit cu o intuiţie adâncă a
adevărurilor integrate . E încă o probă a
felurilor în care înţelegea dezvoltarea
îngemănată a istoriei şi spiritului, ca un iniţiat
care a învăţat să folosească facultatea
integratoare a spiritului, să îmbrăţişeze
fenomenele în unitatea lor originară, de
reconstituit din suma fragmentelor
inteligibile . Ceea ce a izbutit Cantemir şi ceea
ce interesează astăzi poate mai mult decât
talentul, erudiţia, multilateralitatea sa
uimitoare, este faptul de a fi întreprins cu
toate mijloacele să demonstreze spaţiul S-E
european, şi mai cu seamă ţara sa de obârşie,
ca parte integrantă a Europei, fecun-dată de
spiritul european şi una din sursele acestui
spirit însuşi .