Sunteți pe pagina 1din 3

Romanul initierii de George Ioni

"n incinta sanctuarului de la Nemi se nlta un arbore, din care nu era ngduit s se rup
nici o ramur."
James George Frazer
n Creanga de aur, mprteasa Irina, "privind nainte ca o lupoaic si ca o patim vie a
mririi", precum si iul ei, printul !izantului, pe care autorul l compar tot cu animalul
demonic avnd "gura ntredesc"is, n care sticleau dintii prin puul negru si tnr al brbii",
snt succedanee ale dragonului sau ale balaurului cu mai multe capete pe care l omoar
#tean cel $are n inalul altui roman sadovenian, Fratii Jderi, cnd voievodul apare evident
pentru cititor n varianta mitic a lui %ezeu sau u aceea crestin a #ntului G"eorg"e.
&evenind ns la Creanga de aur, aceeasi imagine a dragonului este evocat ntr'un plan mai
general prin c"iar numele mpratului, Constantin Isaurianul, cum, n ond, c"iar
Constantinopolul (pe care l asociez cu pntecul devorator al monstrului) reace ar"etipul
Inernului n care se amestec de'a valma scene grotesti sau tragice cu nimic mai pre*os
dect cele dantesti, la limita dintre plcerea instinctiv a *ocului sadic si vidul nebuniei. +ici
se naste un monstru, iul Isaurianului, care va putrezi de viu n cumplita lume a unui nou
!abilon, dup ce va i trit numai pentru destarea crnii. %ot aici, varangi uriasi se
rzvrtesc n ata iudaicei mini care i'a "rnit pentru a slu*i altor crncene si mistuitoare
ambitii dezlntuite de patima puterii. $stile purtate azi se sc"imb mine, orbii vd, surzii
aud si o sumedenie de procesiuni snt sustinute de actori costumati n culori provocatoare si
mnati de instincte tenebroase. ,e scurt, n Creanga de aur, Constantinopolul este emanatia
monstruoas a truiei si a vicleniei, ructul desrului si al minciunii care provoac deziluzia si
dezgustul. mi place s cred c #adoveanu reinventeaz astel "aosul n varianta lui
cotidian, terestr, din care e gata s se nasc o nou lume si o nou mitologie. Formele n'
au consistenta pe care si'ar dori'o, se nasc si mor cu o vitez uluitoare, n'au determinare
ntre ele. #criitorul iloso rezolv ns repede problema ivit pentru cititor proiectnd de*a
c"iar si srsitul acestui potential cosmos cu care nu este de acord. %oate abaterile de la
normele iresti ale izicului si psi"icului uman preateaz rugul devastator (atala pedeaps
divin) care va mistui regnul social si moral al unei lumi macabre. ,arabol a G"eenei,
Constantinopolul, deasupra cruia pluteste du"ul mistuitor al pierzaniei si pe care l
scruteaz cu oc"i reci ultimul -eceneu, trimite evident la ar"etipul +pocalipsului biblic. n
ordine transcendent, cu totul abstras, taumaturgul st nemiscat n ata spectacolului
carnavalesc al istoriei pe care l oer o lume invadat de toate limbile pmntului si care
prins iremediabil n capcana scurgerii timpului se rostogoleste cu o ort nucitoare spre
etapele dezintegrrii sale. ns, asemenea unui cltor n timp, .esarion !reb nu poate
sc"imba cursul lucrurilor. ,e deasupra acestui inern s'au ncrucisat gnduri si priviri, s'a ivit
o iubire antastic poate din dorinta de a nega si altel o monstruozitate inimaginabil.
,rivirea lui !reb a descoperit doar conturul unor insule mult visate ($aria, printele ,laton,
.irie Filaret), mldite ale altui canon, care ns se izoleaz, se deprteaz, dispar. +leas de
magul care si desvrseste cltoria ritualic spre rsrit, sanctiicat, apoi "ulit si uitat
de nedemnele persona*e care populeaz !izantul, $aria (s retinem rezonanta biblic a
numelui ei) ar i putut sc"imba destinul Constantinopolului prin armonie cu potentialul pur al
suletului su. #uerinta $ariei se transmite apoi pe nesimtite si initiatului r a'i tulbura
ns undamental esenta, parc n spiritul unei anume soteriologii indiene potrivit creia
desvrsirea nu se cstig prin reuzul e/perientei terestre, ci dimpotriv, prin asumarea
acesteia. 0a momentul potrivit, claustrat n c"iar miezul inernului constantinopolitan,
.esarion !reb alege meditatia prelungit, puriicatoare, iar gndul transpersonal nltat din
intimitatea concret a propriei iinte biruie deinitiv toate ormele simbolice ale rului cu care
#adoveanu nuanteaz cromatica romanului su. Iat de ce, am recunoscut n statuia
ascetului regsindu'si parc sinele, desprins complet de planul enomenalittii contradictorii,
semnele trecerii ultimei ncercri naintea ntoarcerii pentru deplina izolare n pestera de pe
muntele sacru. +utorul conirm astel nu doar victoria lui !reb n ata simturilor si a
sentimentelor comune sau teama initiatului de a i proanate o parte din sine prin simpla
prezent n iadul bizantin, ci ar"etipul dobndirii desvrsirii spirituale. ,reot consacrat pentru
atingerea absolutului, !reb nu a trit nici o clip riscul de a aluneca napoi n "aos si nici nu
a dorit, n ond, s'l suprime, ci doar l'a acceptat n intimitatea gndirii sale, prote*ndu'se
ntr'o manier ezoteric atunci cnd ncerca s se acomodeze acestuia comunicnd prin
empatie cu iinte al cror contur iradiau parc lumina templelor care l'au zmislit pe el
nsusi.
Incontestabil, cea de'a doua ramur a parabolei sadoveniene o simbolizeaz nu att
prezenta n paginile romanului a imaginii unei -acii mitice, e/travagant prin utopismul ei,
ct mai ales a muntelui magic, abulos si de nimeni stiut, lcasul sacru al purittii universale,
semnul ascensiunii mitice ctre o lume de esent platonic. Iat descrierea pe care ne'a
lsat'o #adoveanu1 "$ona"ii tineri suiau deci ctre pester. n acele ponoare si poieni n
care de veacuri domnea linistea, slbticiunile codrului n'aveau nici o sial. 2everitele i
urmreau si i priveau cu mirare srind din clomb n clomb. Cprioarele si ridicau ctre ei
boturile negre deasupra smocurilor de pius, din ung"iuri deprtate. ,n acolo, pe sub
cetini, era ntuneric. +colo, la ele, era lumin."
Ceea ce nc"ide ca ntr'o ram povestirea, uimitoarea imagine a -aciei ultimului -eceneu, n
care istoria, cum s'a spus, nc n'a ptruns si unde domin puritatea naturii, blndetea
suletului oamenilor si deopotriv a animalelor, nu apare doar din simpla dorint a
scriitorului de a sacraliza geograia $oldovei, ci ca variant literar a universului mitic al
"vrstei de aur". 0umea uimitor de alb a muntelui vr*it strlucind sub povara zpezilor
eterne, spatiul magic n care .esarion !reb stpneste cu puterea gndului mersul irii,
ntelegnd graiul psrilor si al animalelor, poruncind timpului, oprind si slobozind sti"iile,
este adevratul prete/t mitic de la care pleac #adoveanu pentru a'si ntregi simetric
povestirea. Iat de ce, dincolo de armecul oricrei demonstratii, nclin s nu cred n
airmatia celor care consider c, desi par att de dierite, scriitorul n'ar pune n opozitie cele
dou lumi, muntele lui !reb si !izantul. Nu prin .esarion !reb se poate realiza alianta
vec"iului du" auto"ton cu cel biruitor istoric. 3niversul ultimului -eceneu, cum am vzut,
idealizat prin regresiune n vrsta mitului, nu poate n nici un caz s asimileze ceva strin de
propria conditie. Cel mult, sensul iubirii lui !reb pentru $aria ca de altel sensul ntregului
su pelerina* pe malurile ,ropontidei pot constitui simboluri ale ultimei ncercri pe care le
ace o lume retras din ata istoriei de a converti rul n bine. +ceast zon a spiritului,
sacr si izolat de ameninttoarele suvoaie izvorte din disolutia celeilalte, nu risc nici o
clip s ie proanat..esarion !reb nu uneste dou teritorii, ci le separ, opunndu'le.
-e aici, de pe muntele sacru, .esarion !reb si'a nceput n aparent cltoria printre oameni
din dorinta magului pe care l va nlocui la ntoarcerea sa si care ar vrea s stie dac
popoarele snt mai ericite, dac preotii noii legi le'au sporit cu un dram ntelepciunea.
.esarion !reb va reveni dup ce petrece sapte ani n templele piramidelor egiptene prima
etap a drumului su care presupune initierea pur spiritual ' si dup ce cunoaste direct
lumea nc nou ani n c"iar inima acesteia, !izantul. Celor dou ncercri li se adaug nc
una, ntlnirea cu $aria. Cu grad de diicultate crescnd, toate trei ilustreaz motivul mitic al
initiatului si snt probele de ncercare pe care le are de trecut .esarion !reb pentru a putea
accede la conditia celui care nu se va mai arta si nu va mai vorbi oamenilor dect la
rstimpuri bine calculate.
-eloc parado/al, Creanga de aur nu este doar o simpl "poveste de dragoste", asa cum
ncearc autorul s se conving c"iar de la primele pagini ale romanului su, cnd, brodnd
pe tema manuscrisului gsit, crede c ne'a cstigat ncrederea si insinueaz c nucleul crtii
ar i unul erotic. 4ri de cte ori am recitit romanul, am privit airmatia cu nelinistea celui care
vrea s ptrund dincolo de simplitatea aparent a ormulrii autorului. -e bun seam,
.esarion !reb nu este eroul care omoar dragonii cu sabia n mn, ipostaz cu care ne'a
obisnuit acelasi #adoveanu, cum spuneam mai nainte, n alte romane istorice. #entimentul
mi este ntrit si de aptul c !reb nu salveaz ata din g"earele balaurului, dimpotriv, el
este cel care o descoper si o aduce la tronul mprtiei. %e/tul ne abate asadar atentia ntr'
o alt directie, iar semnele ar"etipurilor par a se estompa la rndul lor dac nu interpretm
ct mai corect sensul initierii creia i se supune ultimul -eceneu1 initierea pur spiritual. -e
la bun nceput, !reb e nzestrat cu puteri divine. 5l stie s citeasc dincolo de aparente
adevrata ire a oamenilor si poart pe runte semnul celor alesi. Citeste gndurile
interlocutorilor, le descireaz cuvintele de la distant, svrseste minuni oprind sti"iile
naturii, e mbrcat ntotdeauna n alb strlucitor si clreste un asin, asemenea lui Cristos,
daruri pe care e de presupus c le'a ntregit n piramide, acolo unde si'au nceput nvttura
toti marii initiati ai lumii. 0a ntoarcerea pe muntele sacru, el va lua locul vec"iului mag,
devenind regele spiritual al locurilor. Iat, ntr'adevr, o dovad mai consistent c
#adoveanu s'a putut inspira din Frazer atunci cnd si'a intitulat romanul Creanga de aur.
%oate probele pe care le trece .esarion !reb vizeaz apoi permanent numai maniestrile
spiritului su superior. Nu m ndoiesc, metaora "crengii de aur" nu ncireaz dimensiunea
terestr a iubirii lui !reb pentru $aria dar nici nu o neag, ci asemenea otelului clit n oc
care desparte dou trupuri, "lucind n sine n aar de timp", dezvluie tocmai aceast
dimensiune spiritual a victoriei magului n ata lumii cu care a luat contact. +ltel, nu ne'am
putea e/plica n nici un c"ip ceea ce pare a i pentru o clip slbiciunea lumeasc, tentatia
de nclcare a dogmei din partea celui suicient siesi. 4ricine poate descoperi ns n
siguranta si linistea initiatului semnele desprinderii din cursul real al vietii, semne care
pregtesc un nou sens al metaorei si anume acela al iubirii spirituale ntre oameni si care
poate i gsit si n te/tele biblice. 5ste suicient o singur conruntare cu imaginea lui !reb
pentru a ne convinge c ar i o eroare s "rationalizm" metaora romanului. -esigur, ea nu
este pe de'a'ntregul strin de imaginea comun a iubirii, dar orice ngustare a ei n acest
sens nu este posibil n cartea lui #adoveanu. +ici se creeaz pas cu pas o imagine mult mai
pround, cel putin bivalent1 dragostea lui !reb pentru $aria detroneaz si nnoieste
deopotriv iubirea comun dintre oameni. .esarion !reb nu reactualizeaz episodic postura
unui %ristan prins n capcana Isoldei si nici $aria nu devine un el de Cenusreas a
!izantului, c"iar dac i se prevesteste destinul cu a*utorul condurului miraculos. +legerea ei
este premeditat nptuit, pentru c !reb stie dinainte ce se va ntmpla. Nu ncape
ndoial, puritatea etei satiscea o alt conditie a alegerii, dar iubirea lui !reb pentru $aria,
care presupune neaprat si proba recptrii memoriei n cele nou zile de meditatie,
asigur uciderea spiritual a balaurului, imagine pe care n'am mai ntlnit'o n aceast
variant n proza lui #adoveanu. +legerea initial nu va i niciodat urmat de desprtire, ci
numai de sublimarea atemporal a iubirii. Numai atunci !reb si poate dobndi locul cuvenit,
mprtsind vec"iului mag n doar cteva cuvinte un adevr pe care l'a stiut dintotdeauna,
dar si o ilosoie sceptic'amar care nu'i apartine lui ci autorului.
n Creanga de aur, #adoveanu este opusul lui !alzac, cel care sustinea c scriitorii nu
inventeaz nimic, pretinznd practic c ar putea atinge treapta cea mai de *os a omologiei
te/treerent. #adoveanu se plaseaz ctre punctul ma/im al seriei amintite. ,ractic,
scriitorul ne oer un veritabil *urnal intim, dar oarecum ntors pe dos, totul cu o savant
strategie a discontinuittii. %ocmai aceast voluptate a discontinuittii seduce si implic orice
cititor. l seduce, cndu'l s uite c procesualitatea nu e/ist ntre copertile acestui roman,
iar i/area pe coordonatele spatio'temporale ale unei epoci anume ar i un gest la voia
ntmplrii. l implic, pentru c n materia luid a romanului, e/ist un prezent etern ca
e/presie a unei anumite "stri de spirit", ea nssi surs de inspiratie a romanului, discutat
de*a de voci cu autoritate ntr'o plauzibil raportare la o perspectiv a romanului european.